1.

Notiunea de administratie publica Notiunea de administratie publica este una extrem de de controversata atunci cand vine vorba de definirea ei. In aceeasi ordine de idei, se pot gasi numeroase definitii ale conceptului de administratie publica, fara a putea, deocamdata, cu certitudine, spune care este corecta. Cuvntul administraie este de origine latin, nsemnnd slujb, "ngrijire", mod de folosin a unor bunuri. Cuvntul latin administer are nelesul de "ajutor al cuiva", "slujitor", "executant" sau "instrument". Astfel, s-a ajuns la cuvntul administraie cu semnificatia "serviciul celui mic", "a celui supus" sau activitate subordonat sub comand". Cuvntul administraie are i o explicaie de ordin instituional, nsemnnd totalitatea organelor de stat prin care se desfoar activitatea de administraie. AP in orice societate clasica moderna reprezinta un instrument al statului pentru atingerea obiectivelor majore, ce au drept scop realizarea valorilor politice ale statului, confirmate prin acte juridice, care la rindul lor conduc la realizarea interesului general al societatii. O alta notiune a AP ar fi ca AP este aparatul de gestiune a problemelor publice a caror desfasurare permite solutionarea valorilor stabilite d problemele publice. O alta definitie a conceptului de administratie publica ar putea fi aceea comform careia ea desemneaza ansamblul de organe care infaptuiesc, conduc si executa treburile publice. Cu alte cuvinte este organismul, care in corelatie cu treburile publice are are 3 misiuni: - infaptuirea adica identificarea treburilor publice sau altfel spus definirea masurilor ce trebuie luate in interesul public; - conducerea adica stabilirea modului in care organul in cauza va actiona in ceea ce priveste o problema data, o treaba publica - executarea adica punerea in practica a celor stabilite in pasul 2. O a patra definitie a administratiei publice, conform lui J. P. Harris si John J. Corson sustine ca ea este activitatea prin care se realizeaza scopurile si obiectivele guvernului. cu alte cuvinte puterea executiva a statului, guvernul, are la randul lui o fractiune executiva, care aplica in practica politicile lui. O alta definitie a administratiei publice este formulata de Nicholas Henry, care vede administratia publica ca un organ independent de tendintele politice prin 2 caracteristici: - comportamentul birocratic, mai accentuat, ceea ce face ca luarea unei decizii, implementarea unui program sa fie supuse unui proces complex, sub actiunea mai multor factori decizionali; - administartia publica dispune de structuri si metodologii proprii, care-i confera individualism si pe care le utilizeaza in realizarea obiectivelor decise la nivel guvernamental. O alta definitie, apartinand lui Melin J. Dubnick si Barbara S. Romzek releva ca administratia publica este rezultatul combinarii fortelor diferite existente intr-o societate, in vedrea conducerii politicilor si practicilor politice. Administratia publica este totalitatea d institutii, de activitati, care au menirea de mobilizare a resurselor umane intelectuale pentru atingerea scopului comun. In primul rand, administratia public reprezinta efortul functionarilor publici in vederea asigurarii binelui comun al societatii. Administartia publica este expresia celor trei puteri ale statului, cu mentiunea ca reprezinta si relatiile dintre aceste trei puteri. Administratia publica are un rol in definirea politicilor publice Administratia este legata de grupuri si indivizi privati, cu care se asociaza in vederea pretarii de servicii in folosul comunitatii. 2. Sensul dublu al notiunii de administratie publica

3. Obiectul administratiei publice Obiectul actual al tiinei administrative se regsete n teoria administraiei publice sub forma studiului activitii autoritilor, instituiilor i serviciilor publice, precum i a relaiilor dintre acestea i ceteni. Teoria administraiei publice are n vedere mbuntirea structurii i activitii adminstraiei n scopul creterii eficienei acestui serviciu pe care statul l asigur cetenilor. tiina administraiei ca disciplin social i politic, studiaz ce este administraia i ce ar trebui s fie administraia. Teoria AP ca obiect de studio presupune insusirea rezultatelor investigatiilor stiintifice de catre persoanele antrenate in activitatea administrative intr-o strinsa legatura cu practica administrative. Ca obiect de studiu teoria AP se axeaza pe urmatoarele component: -identificarea rolilui si locului Ap in sistemul socio-global si respective in sitemul politic al societatii; -geneza si evolutia viziunilor conceptual clasice si contemporane privind AP; -organizarea AP si sitemul de relatii in care sunt implicate autoritatile AP; -siteme international de AP, aspect comparate intre diferite modele administrative si suporturile lor teoretico-conceptuale; -resursele Ap, mecanismele de realizare in conditiile centralizarii, descentralizarii si autonomiei locale; -locul si rolul controlului in activitatea administrative si misiunile acestuia in sporirea eficientei AP; -AP in contextul proceselor de globalizare si integrare europeana, pronosticarea AP; 4. Subiectul AP Subiectii AP - cei care administreaza. Ei se clasifica dupa cateva criterii: A) B) dupa aria de activitate sau nivelul de organizare: APC si APL dupa componenta:

- subiectii individuali ( primarii, presedintii de raion) - subiecti colectivi ( consiliile locale si raionale) C) dupa domeniul de activitate: subiecti ai domeniului economic; subiecti ai domeniului social; subiecti ai domeniului spiritual; D) E) dupa numirea in functie: Numiti si alesi dupa caracterul atributiilor-aut: deliberative si executive

5. Caracteristicile generale ale AP 1. AP constituic un corp intermediar, creat pentru a actiona. Este subordonata dreptului si legii, ce stabilesc obiectivele, ii fixeaza limitele si impune respectarea unor garantii. Poseda puteri pe care nu le poseda paiticulari(de a percepe impozite, serviciul militar, rechizitie de bunuri) Indeplineste doua categorii de sarcini:

- Dc excutare(legile si actele emise de organelle ierarhic superioare) - De elaborare( elaborarea actelor pentru alte autoritati). 2. AP este ierarhizata si ordonata. Este divizata pe verticala si in transe pentru orizontala( APC, APL). In cadrul ierarhiei, in AP, se executa puterea de comandament, control si disciplina. 3. AP este remunerata, civila- functiile civle si milit sunt divizate. In sit de criza functiile civile pot fi ocupate dc militari. 4. laica-funct pub nu sunt reprezentatnti ai clcrului 5. egalitaranu discrimineaza pe nimeni in prestarea serviciilor 6. AP este formalista, scrisa si birocratica(fonnalista-desfasoara activitatea dupa procedure bine stabilite, scrisa-are Ioc in baza documentelor, deciziilor). 7 AP este permanenta( caracter continuu)

6. Functiile AP Intr-o strns legtur cu principiile snt i funciile administraiei publice. Prin noiunea de funcie se subnelege un cerc de obligaiuni, sarcini pe care le exercit o autoritate a administraiei publice ori sistemul administraiei publice luat n ansamblu. Ele reiese din sarcinile care stau n faa administraiei publice, care la rndul lor snt determinate de destinaia ei pentru realizarea valorilor politice n scopul satisfacerii necesitilor membrilor societii. Se disting dou grupuri de funcii: funcii de conducere i organizare, i funii de prestaie. Funciile de conducere i organizare snt consecine ale funciei tradiionale a statului de a reglementa activitatea membrilor societii i constituie o activitate cu caracter de dispoziie prin care se organizeaz executarea legilor n diferite domenii ale vieii sociale. Ele presupun elaborarea politicilor publice, administrarea acestor politici, precum i exercitarea funciilor cu caracter reglatorii! i de control asupra realizrii lor. Funciile de prestaie deriv din funciile statului menite s asigure membrii societii cu diferite servicii pentru satisfacerea necesitilor materiale i spirutuale. Ele presupun activiti de suport tehnic, informaional, metodic, documentar, precum i activiti de prestri servicii n diferite domenii. Funciile menionate pe care le exercit administraia public snt ntr-o strns legtur cu locul pe care ea l ocup n sistemul social. Caracteri-znd administraia public drept o activitate n primul rnd organizatoric, putem meniona poziia de intermediar pe care o are ntre planul conducerii politice i planul unde aceste valori politice se realizeaz48. Aceast poziie intermediar nu exclude activitatea de conducere a administraiei publice, ci dimpotriv, o presupune n anumite domenii i direcii de activitate. Pornind de la aceasta, vom afirma c activitatea de conducere realizat de ctre administraia public se desfoar la un nivel subordonat conducerii din Parlament, dar superior conducerii ce se realizeaz la nivelul agenilor de diferite profiluri. Funciile care in de poziia pe care o au autoritile administraiei publice n raport cu puterea politic n calitate de mecanism intermediar de execuie snt: - Funcia de pregtire a deciziilor politice i de participare la adoptarea lor. n exrcitarea acestei funcii, Guvernul, ca organ care nfptuiete conducerea general a adminisraiei publice, are dreptul la iniiativ legislativ pregpentru adoptare. n aa fel, Guvernul particip la elaborarea politicilor publice. De regul, reprezentanii Guvernului particip la procesul de discutare a proiectelor de legi prezentate, exprimmdu-i opiniile. Aceast modalitate de pregtire a deciziilor politice lrgete posibilitile de participare n acest proces de mare rspundere a acelor organe care urmeaz s organizeze ulterior implementarea lor. - Funcia de organizare i asigurare a executrii deciziilor politice. Menionm c aceasta, fiind una din cele mai voluminoase funcii ale administraiei publice, se realizeaz folosind o mulime

de metode i forme de activitate, ncepnd cu planificarea previzional, continund cu organizarea i coordonarea activitilor desfurate i terminnd cu exercitarea controlului. Este necesar ca un asemenea coninut complex de activitate a autoritilor administraiei publice s se realizeze pe baze tiinifice. Numai n aa fel ele pot satisface exigenele mereu crescnde ale oamenilor, s reduc costul activitii sale, rmnnd n permanen sub controlul opiniei publice. In realizarea acestei funcii, autoritile administraiei publice folosesc un ir de mijloace i prghii (fie prin convingere, fie prin constrngere), care pun n micare i n regim de execuie organele administraiei publice ierarhic inferioare. Menionm aici c executarea direct, la concret, a deciziilor politice de ctre organele administraiei publice centrale, de exemplu, servesc ca model de soluionare a problemelor vizate pentru celelalte organe ale administraiei publice. Iat de ce la toate nivelurile organelor administraiei publice se cere competen, clarviziune i consecutivitate n aciuni. - Funcia de purttor al cererilor, dorinelor i necesitilor membrilor societii i de ntreprindere a msurilor de satisfacere a lor. La etapa sa actual, se observ o cretere continu a sarcinilor administraiei. Aceasta se explic prin complexitatea vieii sociale i prin cerinele din ce n ce mai crescnde ale oamenilor. Sporirea sarcinilor administrative se observ ndeosebi n perioada de tranziie, dat fiind faptul c cetenii se confrunt cu un ir de obstacole economice, social-culturale i psihologice. Organele administraiei publice snt chemate s soluioneze operativ problemele cu care se confrunt populaia. Multe din ele cer analize profunde i adoptarea unor decizii, care ar pune o baz organizatoric, material, financiar pentru soluionarea lor. Funcia de purttor al cererilor, dorinelor i necesitilor membrilor societii presupune nu numai cunoaterea cerinelor sociale actuale, dar i prevederea cerinelor viitoare. Numai n aa fel organele administraiei publice vor putea realiza o activitate raional i eficient. Al doilea grup de funcii, cele de prestaii, snt funcii derivate, care se refer n sensul cel mai larg al cuvntului la organizarea i coordonarea aciunilor desfurate de toate organele administraiei publice n vederea ndeplinirii deciziilor politice i efecturii controlului, executrii legilor i actelor normative, ct i activitatea prestatore a administraiei publice. n aa fel, funciile administraiei publice in de elaborarea politicilor publice, administrarea acestor politici, efectuarea controlului asupra realizrii lor, precum i prestarea unei game largi de servicii ctre populaie.

7. Scopuri si obiective in AP M. Platon, scopul : Orice orinduire sociala dintr-un stat suveran nu are un scop mai nobil decit a folosi toata puterea si toate resursele pentru ca in tara sa domneasca ordinea . sa asigure inviolabilitatea frontierelor si securitatea statului, sa sustina cultura, invatamintul si sttinta natiunii, libertatea si drepturile cetatenilor, sa stimuleze administrarea eficienta a bunurilor domeniului public etc. T. Saptefrati, scopul, este mentinerea echilibrului intre interesele statului si ale societatii. Manei Orlov , scopul: este ridicarea nivelului de trai al populatiei. Elaborarea scopului m AP constituie etapa principala in procesul de administrare. In dependenta de izvorul aparitiei scopului, ele formeaza urmatoarea structura; Scopuri social-politice - care se refera la dezvoltarea complexa, integra si calitativa a societatii; Scopuri sociale - care reflacta influienta AP asupra structurilor sociale si urmaresc ridicarea nivelului de trai al populatiei; Scopuri spirituale - care presupun utilizarea potentialului spiritual al societatii; Scopuri economice - care caracterizeaza si dezvolta sistemul economic existent si care asigura baza materiala a realizam celorlalte scopuri;

Scopuri organizatoriale - care presupun rezolvarea problemelor legate dc organizarea si edificarea structurilor organizationale; Scopuri informationale - presupune realizarea tuturor obectivelor cu informatie completa si operativa. Inainte de definirea scopului e necesar de a studia detaliat obectivele AP. Exista mai multe clasificari ale obectivelor: strategice operative tactice dupa volum (generale si particulare ) dupa rezultate (final si intermediare) dupa perioada de timp necesara atingerii lor(pe termen scurt, lung . mediu) 8. Rolul AP intr-un stat de drept Intr-un stat de drept, autoritatile administratiei publice asigura conditiile necesare exercitarii nestinjenite a drepturilor si libertatilor cetatenilor, contribuie la promovarea si apararea lor. De asemenea, administratia publica asigura prestarea de servicii publice in cele mai diverse domenii: invatamant, sanatate, cultura, edilitar-gospodaresc, ordine publica, etc. Statul de drept se caracterizeaza prin faptul ca infaptueste domnia legii in intreaga lui activitate, fie in raporturile cu cetatenii, fie cu diferitele organizatii sociale de pe teritoriul lui. Acesta este fundamentat si caracterizat prin domnia legii si presupune in mod obligatoriu un sistem legislativ care are drept scop principal, protejarea omului si dezvoltarea personalitatii umane. intr-o alta opinie statul de drept este "un concept politico-juridic ce defineste o forma a regimului democratic de guvernamant din perspectiva raporturilor dintre stat si drept, dintre putere si lege prin asigurarea domniei legii si a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului in exercitarea puterii". Trasaturile definitorii ale statului de drept sunt: subordonarea puterii fata de drept; structura piramidala a puterii si difuzarea ei unui numar mare de organisme; garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale individului; limitarea fiecareia dintre cele trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca de catre celelalte doua. Oricare stat reprezinta atat un aparat de comanda, cat si o intreprindere de servicii care trebuie sa functioneze pentru binele comun, in mod corespunzator fiecarei etape istorice si conditiile concrete din fiecare tara. Administratia publica reprezinta acea activitate care consta, in fond, in organizarea si executarea prevederilor Constitutiei, a tuturor actelor normative si a celorlalte acte juridice emise de autoritatile statului de drept. In orice societate, fie ea clasica, fie moderna, administratia publica reprezinta, in esenta, un intrument al statului indispensabil in atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, in fapt de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, in scopul satisfacerii intereseului general, prin actiunea puterii publice. Roiul administratiei intr-un stat de drept consta in aplicarea si impunerea legii si in promovarea functiilor juridice. Pe plan intern, dreptul organizeaza viata administrativa dand coerenta si unitate structurilor administrative. Dreptul consolideaza structurile administrative prin definirea unor reguli comune, prin stabilirea functiilor, prin repartizarea competentelor si prin stabilirea ierarhiilor. Administratia publica cunoaste o tripla subordonare: juridica, politica si sociala. Subordonarea juridica inseamna ca intr-un stat de drept legea este autoritatea suprema la care administratia publica trebuie in mod natural sa se supuna.

9. AP fenomen social sistemic

Administratia publica este un subsistem din cadrul ansamblului statal, si implicit o componenta a sistemului social global. In viziune sistemica, ea reprezinta o reunire de elemente dispuse intr-o anumita structura si supuse unor legaturi sau unor interactiuni, atat intre partile care o compun, cat si intre ansamblul pe care ii alcatuieste si mediul social, politic si juridic in care este integrata. Intre societate, ca sistem global, si stat, ca subsistem component, exista multiple relatii de interdependenta. Ca subsistem al sistemului statal, AP are misiunea sa promoveze, sa realizeze si sa apere acele valori sociale consacrate juridic, de regula, stabilite prin lege, care exprima anumite interese sociale, corespunzatoare unor nevoi sociale fundamentale, considerate ca atare de puterea legislativa. Ca fenomen suprastructural, de natura institutionala, administratia publica este determinata in mod esential de fundamentele economice pe care se sprijina, de relatiile sociale in care se gaseste si de modul de alcatuire si functionare a statului din care face parte. Astfel, intr-o economie de piata, administratia publica este chemata sa vegheze ta asigurarea derularii normale si legale a relatiilor specifice initiativei private si liberei concurente, intervenind in situatia incalcarii regulilor ce guverneaza relatiile economice, in vederea restabilirii lor. De asemenea, administratia are responsabilitatea gestionarii bunurilor din domeniul public si privat, de interes national sau local, fie direct, de catre autoritatile care o alcatuiesc, fie prin intermediul regiilor autonome si al societatilor comerciale pe care le are in subordine. Prin toate aspectele sumar enuntate mai sus, administratia publica intervine in mediul social, dupa cum acesta, la randul lui, intervine asupra administratiei publice. Interventia mediului social asupra administratiei publice poate fi neinstitutionalizata (de natura sociologica), atunci cand se produce difuzarea in mediul administrativ a unor conceptii, obiceiuri si comportamente indeobste practicate, sau poate fi institutionalizata, atunci cand prin modul de organizare si functionare a autoritatilor administratiei publice sunt prevazute proceduri pentru adaptarea la nevoile diferitelor grupuri sociale. In masura in care administratia publica vine in intampinarea nevoilor sociale fundamentale si corespunde exigentelor privind satisfacerea acestora, exista un raport de compatibilitate intre ea si mediul social, intrucat isi indeplineste misiunea sociala 10. Continutul si esenta activitatilor de conducere 11. Principiile Stiintei Admtnistratieit generale, speciale. Administraia public este organizat i funcioneaz n baza anumitor principii. Prin noiunea de principiu se subnelege o tez iniial, o idee cluzitore, conductoare, o regul fundamental de organizare i activitate. Principiile de organizare i funcionare a administraiei publice constituie, n acest sens, acele teze iniiale, cluzitoare, conductoare i reguli fundamentale care i asigur eficiena. Deosebim dou categorii de principii: 1. principii generale sau fundamentale, care stau la baza ntregii activiti administrative a statului i a colectivitilor locale i au ca scop facilitarea realizrii obiectivului fundamental al satisfacerii interesului general; 2. principii speciale, care se aplic numai n anumite domenii de activitate ale administraiei publice, cum ar fi organizarea, conducerea, utilizarea metodelor de activitate, sau snt aplicate n organizarea i funcionarea administraiei publice de diferite niveluri, cum ar fi, de exemplu, administraia public local. Principiile generale se clasifica:

Principiul suveranitii naionale este unul din principiile fundamentale care reiese din articolul 2 al Constituiei Republicii Moldova i prevede c suveranitatea naional aparine poporului i se exercit n mod direct i prin organele sale reprezentative. Nici o persoan particular, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o alt formaiune obteasc nu poate exercita puterea de stat n numele propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai grav crim mpotriva poporului. Principiul separaiei i colaborrii puterilor este fixat n art.6 al Constituiei Republicii Moldova. El se deduce i din delimitarea competenelor i atribuiilor ntre autoritile publice att pe orizontal, n puterea legislativ, executiv i judectoreasc, ct i pe vertical, ntre autoriti ale administraiei publice centrale i autoriti ale administraiei publice locale. Principiul legalitii presupune supremaia Constituiei i legalitii. Anume legea fundamental stabilete principiile, modul de organizare i funcionare a autoritilor administraiei publice, i raporturile dintre aceste autoiiti i ceteni. Toate organele publice., ct i funcionarii care activeaz n ele, snt obligai nu numai ei nii s respecte legile, dar s asigure respectarea lor de ctre ceteni. Principiul prioritii i garantrii drepturilor personalitii prevede c activitatea administraiei publice trebuie s fie fundamentat pe baze morale, ca ceva obligatoriu, dar nu facultativ. Drepturile omului snt o valoare suprem, toate autoritile administraiei publice poart rspundere fa de ceteni pentru respectarea lor. Aceasta decurge din prevederile constituionale, conform crora demnitatea omului, drepturile i libertile cetenilor, libera dezvoltare a personalitii umane, dreptatea reprezint valori supreme i snt garantate. Principiul unitii poporului i integritii teritoriale reiese din adevrul c unitatea este generat de egalitatea ntre ceteni i servete ca un fundament al statului care recunoate i garanteaz, prin Constituie, dreptul tuturor cetenilor la pstrarea, dezvoltarea i exprimarea identitii lor etnice, culturale, lingvistice i religioase. Recunoaterea pluralismului n societate servete drept o condiie i n acelai timp este o garanie a democraiei. Manifestarea pluralismului politic, cultural, religios trebuie s se desfoare n condiiile legii. Partidele politice, asociaiile culturale, comunitile religioase snt chemate s contribuie la definirea i la exprimarea voinei cetenilor, n domeniu! respectiv, dar numai n condiiile respectrii suveranitii naionale, a integritii teritoriale, a ordinii de drept, principiilor democraiei, asigurrii unitii poporului ca fundament al statului.

Principiul publicitii i transparenei presupune asigurarea unei informri largi a cetenilor despre activitatea organelor administraiei publice i ntreinerea unor legturi strnse ntre ceteni i aceste organe. Articolul 34 al Constituiei prevede dreptul persoanei de a avea acces la orice informaie de interes public. Autoritile publice, potrivit competenelor ce le revin, snt obligate s asigure informarea corect a cetenilor asupra treburilor publice i asupra problemelor de interes personal. Norma constituional mai prevede c dreptul la informaie nu trebuie s prejudicieze msurile de protecie a cetenilor sau sigurana naional. Principiile speciale ale administraiei publice Primul grup al principiilor speciale vizeaz organizarea administraiei publice. Diversitatea formelor n activitatea de organizare a determinat cerina elaborrii unei concepii de organizare unitar a administraiei publice. Utilitatea teoretic i practic a unui asemenea principiu const n faptul c evit tendinele divergente ce pot aprea n domeniul organizrii din cauza numrului mare i variat al instituiilor administraiei publice. Elaborarea i aplicarea acestui principiu reiese din cerinele sociale, dat fiind

faptul c o diversitate de organizare prezint deficiene n efectuarea proceselor de dirijare. Al doilea grup al principiilor speciale se refer la conducerea administraiei publice. In concordan cu organizarea unitar se mai evideniaz un principiu special al administraiei publice - conducerea unitar. n administraia public, organizarea i conducerea urmeaz a fi nfptuit n mod unitar. Realizarea unei concepii de conducere unitar este o cerin obligatorie n orice condiii i la toate nivelurile activitii sociale. Al treilea grup al principiilor speciale ine de metodele de activitate n administraia public. In domeniul metodelor adecvate, utilizate pentru a satisface cerinele administrailor, precum i interesul general, un loc deosebit l ocup principiul special definirea prealabil a problemei de rezolvat. E bine cunoscut c n administraia public nu se poate ajunge la o decizie raional i eficient dect dac problema care urmeaz a fi rezolvat este mai nti exact definit. Metoda definirii prealabile constituie un imperativ, deoarece nu se poate rezolva judicios o problem insuficient cunoscut sau eronat expus. Aceasta nseamn c, nainte de a se lua o decizie, trebuie s se formuleze precis definiia problemei respective pentru a ti ce anume urmeaz a fi rezolvat. Un alt grup de principii l reprezint principiile administraiei publice locale, care stau ia baza organizrii i funcionrii autoritilor administraiei publice de acest nivel. n acest sens, ele pot fi atribuite la pincipiile speciale ale administraiei publice, dar care snt fundamentate constituional.

12. Stiinta administratiei stiinta interdisciplinara Stiinta administratiei este stiinta care cerceteaza in totalitate activitatea si structura administratiei statului, urmarind indeplinirea optima a sarcinilor sale, prin satisfacerea interesului general al societatii si apararea intereselor personale legitime ale oamenilor. Stiinta administratiei este o stiinta pluridisciplinara, care are legaturi cu alte stiinte: a) Psihologia- pentru ca in procesul administratiei are loc conducerea oamenilor b) Managementul- deoarece acesta incearca sa depisteze modalitati de eficientizare a activitatii. Daca managementul general este stiinta care se ocupa cu studierea si discifrarea regulilor generale de conducere eficienta a unui sistem social, Stiinta administratiei nu apare ca o ramura a acestuia, care are drept obiect studierea unui singur element al sistemului social, si anume administratia publica. AP se deosebeste de managementul public , deoarece AP reprezinta procesul de conducere de un nivel mai inalt si complex decit managementul . Administratia este indreptata spre elaborarea si stabilirea scopurilor mari si de perspective (autoritati-regiuni-stat), managementul este indreptat spre realizarea obiectivelor existente. c) Politologia deoarece administratia executa ceea ce decide puterea politica. Aceste legaturi practice si teoretice sunt determinate de pozitia de subordonare pe care o are AP fata de puterea politica. In acelasi timp politologia studiaza fortele politice, institutiile politice, sistemul politic propriu-zis, AP studiaza structurile organizatorice si functionale ale administratiei d) Sociologia Ap nu poate exista in afara sistemului social e) Dreptul administrative deoarece ambele studiaza activitatea admnistrativa a statului si colectivitatilor locale, deci totalitatea raporturilor sociale care constituie obiectul activitatii de orgnizare.

Paul Negulescu aprecia ca stiinta administratiei are un character pluridisciplinar: politic, ethnic, organizatoric. 13. Dezvoltarea teoriilor administrative 14. Teoria lui Max Weber Progresul social, politic, economic i cultural-tiinific al unui stat isi determinat, n mare msur, de calitatea administraiei sale. Formele di exercitare a administraiei publice au evoluat ntr-o strns legtur ci gndirea politic. Fenomenul administrativ a fost influenat pe parcursul secolelor de diferite curente i viziuni doctrinare, care i-a diversificat formele i i-a stimulat dezvoltarea. Un rol aparte n dezvoltarea viziunilor asupra organizrii administraie; aparine teoriilor clasice, prin care subnelegem teoriile aprute n a dout jumtate a secolului al XlX-lea i nceputul secolului al XX-ea. Un reprezentant de vaz al acestei perioade este Weber (1864-19201 sociolog german. n concepiile lui, un rol deosebit l ocup problema birocraiei ntr-o strns legtur cu exercitarea puterii politice. Dup Max Weber, birocraia se manifest ca o form superioar de organizare a activitii instituiei bazate pe principiul raionalitii i pe cel al analizei tiintei. In acest sens, birocraia reprezint o totalitate de relaii sociale stabilite ntre structurile care conduc i masele conduse. Pentru ca acest proces s se efectueze conform unui tip ideal al birocraiei, el trebuie, n viziunea lui Weber, s corespund anumitor cerine, i anume: - n activitatea de conducere s se in seam de faptul c exista norme juridice concrete determinate de legi sau de reguli administrative; | - organizarea i activitatea administrativ se bazeaz pe diviziunea muncii, asigurnd prin aceasta sporirea capacitilor de administrare; - autoritatea care dispune de dreptul de a comanda i de a da sarcini este stabilit dinainte i nu poate fi arbitrar; - managementul birocratic se bazeaz pe documente scrise care si pstrate sub form de dosare n formele lor originale; - organizarea activitii administrative i a funcionarilor este bazai pe ierarhie, fiecare funcionar fiind supus astfel controlului din parte unui funcionar de rang superior; - personalul ncadrat n procesul de administrare este selectat pe criterii de calificare profesional i recrutarea se bazeaz pe examinare sa diplome de absolvire a instituiilor ce pregtesc cadre de profilul respectiv. Aceste elemente luate n ansamblu, consider Max Weber, constituie coninutul birocraiei ca form de organizare a conducerii. Utilizarea ei trebuie s conduc la sporirea activitii omului prin aciuni clare, precise care ar asigura continuitatea procesului de administrare, reducerea costurilor materiale i de personal i crearea unui climat productiv n condiiile unei subordonri stricte. Dup cum putem observa, organizarea birocratic este un sistem bine ordonat, bazat pe subordonare, control i aciuni desfurate ntr-o bun consecutivitate, care au capacitatea s asigure eficiena procesului administrativ. Modelul weberian de administrare are la baz conceptul de dominaie legitim care, dup Weber este de trei tipuri: 1. dominaia tradiional, bazat pe cutur i pe obiceiul nrdcinat al omului de a o respecta; 2. dominaia carismatic, bazat pe valoarea exemplar a unei persoane; 3. dominaia raional, bazat pe regulile stabilite n mod raional i care este caracteristic pentru statul modern.

Inc o caracteristic a modelului weberian de administrare este exprimat n necesitatea supunerii administraiei fa de puterea politica. Se impune, n viziunea lui Weber, o divizare a funcionarilor n dou categorii: 1. funcionari de carier, pe de o parte, i 2. funcionari politici, pe de alt parte, ultimii deosebindu-se de primii prin faptul c pot fi mutai sau pui n disponibilitate oriend. Modelul weberian de organizare i funcionare a administraiei a jucat un rol esenial n cercetarea i practica administrativ, contribuind la constituirea unor idei pe care s-a ntemeiat tiina administraiei. Aceste idei au jucat un rol determinant nu numai n explicarea teoretic a fenomenului administrativ, dar i n stabilirea unor reguli concrete n aciunea practic a administraiei. Anume pornind de la aceasta, modelul weberian constituie un important punct de referin n evoluia studiului i practicii administraiei publice, chiar n ciuda opiniilor critice ale unor cercettori din domeniu! tiinelor sociale, care consider c Weber a analizat numai aspectele formale ale birocraiei, neinnd seam de elementele disfuncionale ce pot aprea n activitatea practic a administraiei. 15. Teoria lui Frederic W.Taylor Un alt reprezentant al filosofiei formaliste privind organizarea admnistraiei este Frederick Taylor (1856-1915). La sfritul secolului al XlX-le i nceputul secolului al XX-lea n SUA, ara de batin a Iui Taylor, devenit foarte active preocuprile de raionalizare i de organizare tehnico tiinific a muncii. Aciunile respective erau impuse din necesitatea de a spori randamentul muncii i de a influena, prin aceasta, asupra utilizrii raionale a resurselor naturale i asupra ameliorrii vieii social-economice i politice a arii, care era afectat de multe procese negative, care i aveau originea n moralitatea politic, n gradul nalt de rspndire a corupiei, n ineficient activitii administrative. In baza analizei realitilor existente, fiind, totodat i inginer de profesie Taylor a lansat unele idei care snt axate pe aspectele tehnice ale procesului de administrare i care au cptat denumirea de taylorism. Aceste idei i-a. gsit reflectare n lucrarea sa Principiile managementului tiinific publicat n 1911 la New-York. In viziunea lui Taylor un management sistemic este bazat pe reguli, legi si principii obligatorii pentru toi angajaii, pe o activitate bine planificat, pe aciuni de cooperare n activitatea de munc, pe necesitatea angajrii unor oameni cu caliti organizatorice i capabili s aplice managementul sistemic. Metodele propuse de Taylor n vederea atingerii eficienei a primit denumirea de management tiinific, care presupune aplicarea contient si raionalismului n munca oamenilor, avnd n vedere, n primul rnd, activitatea lor n munca industrial. In efectuarea managementului, Taylor considera important necesitatea analizei postului i studierea lui n evoluie, folosind pentru analiza activiitaii umane tehnici similare, folosite pentru obiectele fizice. Aceast abordare mecanicist privind activitatea angajailor a cptat aprecieri control versate din partea unor manageri i reprezentani ai sindicatelor. Analiznd doctrina lui Taylor din punct de vedere al tiinei administraiei, putem meniona c ea prevedea urmtoarele: - nlocuirea empirismului prin organizarea sistemic a fiecrui element al muncii, ce face ca managementul s capete substrat tiinific i s influenteze benefic activitatea angajailor; - cooperarea voluntar a oamenilor n procesul muncii, privit ca un; mijloc de eficientizare a muncii oamenilor;

divizarea muncii, pornind de la particularitile fiecrei activiti, inclusiv separarea funciilor de execuie de funciile de organizare pentru sporirea calitii specializarea, pregtirea i instruirea permanent a angajailor prin cele mai avansate metode, n scopul meninerii i amplificrii performanelor de munc; - analiza sistemic a randamentului maxim al oamenilor i mainilor pentru a interveni n vederea mbuntirii lui; - remunerarea stimulativ a angajailor i acordarea de nlesniri financiare pentru a lucra mai eficient i pentru o mai bun selectare a personalului, sporind motivarea angajailor pentru munca prestat; - acordarea prioritilor n efectuarea managementului subdiviziunilor funcionale i crearea unor state-majore de specialiti, care intervin direct pe lng persoanele de execuie. Prin cele expuse n doctrina sa, Taylor a artat c birocraia poate influena i manipula angajatul, astfel reducnd gradul de ineficient zilnic n activitatea oamenilor. Meritul lui const n propunerile i inteniile de raionalizare a muncii, aciune care face munca angajailor mai eficient. Concepiile cu Taylor au avut parte i de critic. Oponenii lui considerau c managementul tiinific promovat de el este un instrument al patronului, este o metod care limiteaz manifestarea iniiativei angajatului n activitatea sa. Alii considerau, c metodele promovate de Taylor provoac omaj, nu ofer siguran angajailor i face ca munca lor s devin monoton. n pofida acestor critici, taylorismul reprezint o doctrin care a influenat foarte mult dezvoltarea gndirii teoretice i aciunilor practice privind raionalizarea activitii administrative, punnd bazele managementului tiinific. Discipoli ai lui Taylor i adepi ai micrii de raionalizare a muncii au fost Frank C. Gilbreth i Henry Ford. Primul, n studiile sale, a acordat o mai mare atenie omului, marcnd, de fapt, o nou etap n dezvoltarea managementului i o abordare psihotehnic n organizarea tiinific a muncii. Cel de-al doilea a recomandat o organizare raional a muncii, ntemeiat pe principiile productivitii, intensificrii i economisirii, idei preluate-de tiina administraiei i dezvoltate n continuare de ea. Managementul tiinific, elaborat de Taylor i dezvoltat de discipolii si, a jucat i continu s joace un rol important n sfera efecturii unei conduceri eficiente. El este un serios punct de referin pentru tiina administraiei i pentru practica administrativ actual. 16. Teoria Henry Fayol O concepie care a exercitat o influen mare asupra dezvoltrii teoriei; i practicii administraiei publice i aparine lui Henry Fayol (1841-1925). Locuind n Frana i fiind preocupat de activitatea ntreprinderilor, el adaug la funciile tehnice, comerciale financiare, de securitate i contabile, exercitate de acestea.,funcia administrativ, considernd-o ca fiind cea; mai complex. Principiile lui Fayol privind activitatea ntreprinderilor pot fi utilizate i in administraia public. Abordrile ntreprinse de Fayol n tiina administraiei se bazeaz pe cinci elemente, i anume: planificare previzional, organizare, comunicare (comand), coordonare i control. Planificarea previzionala iniiaz oriice proces de administrare. Putem spune c noiunea de administrare este inseparabil de cea de prevedere i; planificare. Cunoscnd finalitatea la care trebuie s ajung i posibilitile sale, ntreprinderea (instituia) dobndete ncredere n activitatea sa. Exist previziuni pe termene scurte i pe termene lungi. Prin programul de aciuni se traseaz cile de dobndire a celor planificate prin participarea agenilor cointeresai n aceasta. Organizarea reprezint un element principal n procesul de administrare. Fayol pune accent pe schema organizrii, care reprezint o expunere grafic a organizaiei (instituiei) i prin care se identific modul de interaciune dintre diferite structuri ale organizaiei i din care rezult responsabilitile acesteia.

Organizarea presupune, de asemenea, asigurarea ntreprinderii (instituiei) cu resurse umane, financiare, materiale, folosirea lor raional pentru dobndirea unei mai bune performane. Activitatea administrativ, n sens dezorganizare, mai presupune stabilirea programului de aciune, selectarea personalului i definirea precis a atribuiilor lui, ncurajarea iniiativelor respectarea disciplinei i alte activiti desfurate n cadrul instituiei. Comunicarea (comanda) presupune punerea n micare, n funciune al organizaiei. n exercitarea acestei activiti un rol aparte i revine condulctorului. Fiind adeptul conceptului de comand, conform cruia fiecare angajat primete ordine numai de la superiorul su ierarhic, Fayol consider c conductorul trebuie s-i cunoasc temeinic personalul, s fie la curent cu raporturile de munc din colectiv, s aib un personal auxiliari pentru coresponden i planificare. innd seama de importana administraiei n activitatea uman, Fayol consider necesar nfiinarea nvmntului administrativ, care ar trebui s cuprind mai multe trepte. Toat lumea, sublinia Fayol, trebuie s aib noiuni de doctrin administrativ, aceasta contribuind la organizarea unei activiti administrative raionale. Coordonarea nsemn, n viziunea lui Fayol, aciuni de armonizare a activitii administrative. Aceasta mai semnific unificarea i sincronizarea eforturilor tuturor subdiviziunilor ntreprinderii (instituiei) i orientarea lor la atingerea scopului formulat n previziune. Coordonarea ca atribut al conducerii se regsete aproape la toate nivelurile structurilor administrative i reprezint un element al dirijrii care asigur interaciunea subdiviziunilor structurale ale organizaiei. Controlul ca element al conducerii reprezint aciunea de verificare a ndeplinirii programului organizaiei. Controlul trebuie s semnalizeze la timp erorile comise n procesul de administrare i s fie urmat de sanciuni. In aa fel, controlul asigur ndeplinirea sarcinii trasate i este exercitai pentru o mai bun desfurare a procesului de administrare de ctre Lin personal bine pregtit n acest scop. Deci, noiunea de administraie se compune, dup Fayol, din cele cinci funcii principale: planificarea previzional, organizarea, comunicarea, coordonarea i controlul. Viziunile lui Fayol au mult comun cu cele ale lui Taylor, dar totodat i au particularitile lor, i anume, snt concentrate pe problemele psihologiei umane, pe necesitatea spiritului de coeziune a structurilor unei organizaii. Aceste viziuni au contribuit esenial la conceperea coninutului funciei administrative a ntreprinderii (instituiei), ca una care i asigur dezvoltarea i mobilitatea. Tot de filosofia formalist aparin i concepiile lui Luther Gulick i Lyndal Urwick, reprezentani ai concepiei praxiologice de administraie eficient. Abordarea praxiologic presupune studiul activitii eficiente a administraiei prin analiza structurii generale a aciunilor umane i a condiiilor eficacitii lor. Concepia de la care pornete praxiologia const n afirmarea c exist unele cerine generale pentru realizarea oricrei activiti administrative eficiente. In cartea autorilor menionai, denumit Documente asupra tiinei administraiei" snt definite cerinele care contribuie Ia exercitarea unei administraii eficiente. Printre aceste cerine snt nominalizate: 1. planificarea- ca mijloc de stabilire a sarcinilor care urmeaz s fie realizate, organizarea- ca aciune ce presupune stabilirea structurii formale a instituiei i punerea ei n aplicare, 2. selectarea personalului ca o condiie de asigurare i asistenei generale i de specialitate, conducerea ca aciune ce asigur bunul mers al administrrii, coordonarea ca un mijloc de interaciune; informare i autoinformare privind activitatea desfurat, 3. elaborarea bugetului ca o sintez a optimizrii aciunilor desfurate i condiie de asigurare a eficienei activitii administrative. n general, reprezentanii abordrii formal istraionaliste: Weber, Tayloii Gilbreth, Ford, Fayol, Gulick, Urwick au contribuit esenial la studiul administraiei publice, aducndu-i aportul la conceperea administraiei ca o funcie important a comunitilor umane. n acelai timp, se cere de: menionat c concepiile lor reflect realitile timpului n care ei au trit; i au activat, astfel

fiind marcate i de unele deficiene, legate n temei de insuficiena abordrii iniiativei i activismului angajailor n exercitarea administraiei. Astfel, teoriile clasice privind administraia public s-au format i a evoluat sub influena realitilor social-economice i politice din care au fost alimentate. Ele servesc drept punct de plecare n constituirea i dezvoltarea tiinei administraiei i au contribuit esenial asupra evoluie, administraiei publice. 17. Teoria resurselor umane Dezvoltarea stiintei administartiei este intr-o strinsa legatura cu evolutia sociala si dinamica a vietii politice si economice. Conditiile concret istorice, formate in urma celui de-al doilea razboi mondial, au influentat simtitor dezvoltarea stiintelor social-politice, inclusiv stiinta administratiei. In linii mari, putem vorbi de doua abordari ale administratiei. Una este caracteristica pentru tarile lagarului socialist, care concepeau administratia publica ca o actiune a statului sub forma dictaturii proletariatului, bazat pe principiul centralismului democratic, desfasurata intr-o unitate absoluta cu actvitatea partidului unic,care ii stabileste sarcinile si infaptuieste controlui asupra indeplinirii lor. Catre mijlocul secolului al XX-lea in tarile occidentale ia amploare dezvoltarea pragmatismului si a realismului politic, conceptii promovate, in primul rind, de reprezentantii stiintelor politice, dar care influenteaza, in virtutea utilitatiilor, viziunile privind AP. Conceptiile promovate anume de reprezentant"! ai stiintei politice americane se bazau pe postulate pragmatice, care reieseau din noile realitati social-economice sipolitice si promovau utilizarea activain procesele politice si administrative a pirghiilor compornamental-psihologice. Nu a fost elucidate procesul de solutionare a conflictelor in colectiv; O mica atentie a fost atrasa factorului uman in organizatie; A fost diminuat la maximum rolul feminin.

In a doua jum.a sec. XX,dupa 1960, o atentie sporita a fost acordata anume factorului uman. Angajatii doreau sa fie promovati si aceasta a stat la baza teoriilor si conceptiilor contemporane. Astfel se evidentiaza urmatoarele teorii: Teoria resurselor umane (Licker, Mk Gregor), care, prin esenta sa, exprima si accentueaza rolul deosebit pe care il are in activitatea administrativa personalul implicat in procesul de exercitare a functiilor publice, se introduce conceptul de management participativ. Cerecetarile realizate in acesata perioada au accentuat importanta cooperarii dintre conducatori si subordonati-relatiile dintre ei. Licker a elaborat 4 sisteme de conducere: 1. sistemul autoritar-exploatator(puterea-in virful piramidei; comunicare practic nu exista nici pe oriz.,nici pe vertic., flux de personal f.pronuntat; un grup care se opune conducat.) 2. autoritar-binevoitor-puterea si control.in virful piram., dar cond.permite in mica masura implicarea angajatilor, flux de personal mai slab, exista gup.neform.care se opune conduc., exista comunic.pe vertic.,dar pe oriz.-nu) 3. democrat-consultativ-cond. are incredere considerabila in angajati, nu toate deciziile se iau la virf.piram. , strategia de motivare e m.buna, productivitatea-inalta 4. participativ- reiat.d/re cond.si subalt.sunt bune, conduc.respecta ideile, le promoveaza, inform.cirula pe oriz.si pe vertic. Aceste sisteme stau la baza celor 3 tipuri de conducator: (democrat, autoritar, liberal) Concluzie: Teoria resurselor umane, prin esenta sa, exprima si accentueaza rolul deosebit pe care il are in activitatea administrativa personalul implicat in procesul de exercitare a functiilor publice. Astfel,

se introduce conceptul de management participativ. Cerecetarile realizate in acesata perioada au accentuat importanta cooperarii dintre conducatori si subordonati atit in stabilirea obiectivelor si a a performantelor, cit si in a stabilirea responsabilitatilor, a performantelor si a exercitarii autocontrolului in realizarea sarcinilor.teoreticienii Resurselor Umane au sustinut necesitatea introducerii practicii participative ca mijloc de utilizare mai eficienta a fondului resurselor umane dintr-o organizatie. Unele dintre principii participative se refereau la imbogatirea muncii, conducerea prin obiective, constituirea unor echipe de munca care sa-si realizeze singure controlul. 18. Teoria dezvoltarii organizationale Teoria dezvoltarii organizationale este considareata ca fiind o strategie de crestere a eficientei organizationale prin determinarea unor schimbari planificate, pe termen lung, ce au cin vedere resurele umane, cit si cele tehnice ale unei institutii. Adptii acestei teorii au 3 idei fundamentale: 1. imbunatatirea calitatii vietii indivizilor si a performantelor organizationale, prin perfectionarea strategiilor de abordare si schimbare, atit la nivelul membrilor organizatiilor, cit si la cel al structurii sistemului organizational. 2. flexibilitatea si adaptabilitatea organizatiilor la schimbare. Teoria contingentei argumenteaza ca orice problema a organizatiilor trebuie abordata nu la modul general, ci in functie de situatia specifica. Ceea ce inseamna ca nu exista o singura sau cea mai buna forma de organizare, forma de motivare sau practica de conducere care sa fie potrivita in orice situatie. Modul de abordare a fiecareia dintre aceste probleme trebuie sa fie adecvst cerintelor situatiei specifice, respectiv tipurilor de activitai, de oameni sau de mediul in care functioneaza organizatia. 19. Teoria contingentei Teoria contingentei are urmatoarele principii: 1. Daca organizatia se afla intr-un mediu inalt competitiv, atunci trebuie sa-si descentralizeze autoriatea spre nivelurile operative astfel, incit oamenii sa poata lua decizii rapide la fta socului: 2. Daca un conducator nu are capacitatea de a conduce toti subordonatii, atunci numarul lor trebuie redus; 3. Daca subordonatii capabili doresc mai multa autoriatea si responsabilitate, conducatorul ar trebui sa delege aceasta autoritate; 4. Daca organizatia creste numeric, atunci conducatorul ar trebui sa ia in considerare implementarea regulilor si politicilor astfel, incit sa poata conduce mai eficient acest numar crescut a! personalului; 5. Daca o decizie presupune cheltuirea unei sume de bani, atunci aceasta ar trebui sa fie luata de conducerea superioara, daca o decizie implica cheltuirea unei sume mai mici de bani, atunci ea ar trebui sa fie luata cede conducerea de nivelurile inferioare. Aceste teorii faciliteaza rezolvarea problemelor ce vizeaza solutionarea conflictelor in organizatii, ofera strategii de motivare si luare a deciziilor, sisteme de control si participare. 20. Trecutul si prezentul in cercetarea AP 21. Metode de analiza si cercetare in AP

Oriice tiin, alturi de obiectul de studiu, mai posed i metodele sale proprii de cercetare. Pornind de la specificul administraiei publice ca fenomen social, n practica investigaional se utilizeaz o multitudine de metode, printre cele mai importante fiind urmtoarele: 1. metoda structural-organizatoric permite efectuarea analizei administraiei ca structur i instituie. Esena acestei metode const n studierea elementelor constitutive ale administraiei n scopul perfecionrii lor i, respectiv, optimizrii parametrilor de structur i organizare a sistemului de administraie public; 2. metoda funcional presupune analiza funciilor i atribuiilor organelor administraiei publice, corespunderea lor structurii i misiunilor acestor organe, ntr-o strns conexiune cu solicitrile sociale care permanent formuleaz noi exigene fa de activitatea administrativ; 3. metoda istorico-evolutiv prevede analiza proceselor i instituiilor administrative n aspect evolutiv, de transformare i dezvoltare a lor sub influena diferiilor factori care n dependen de mediul economic, social, juridic i politic n care funcioneaz administraia public i determin structura i misiunile activitii acesteia; 4. metoda comparativ se utilizeaz n cazurile n care snt necesare analize comparative ale unor sisteme de administraie, fie din diferite ri sau din diferite regiuni ale uneia i aceleiai ri i are menirea s identifice laturile comune, precum i particularitile caracteristice pentru subiecii administrativi analizai n scopul optimizrii activitii desfurate; 5. metoda sistemie asigur analiza n complex a administraiei publice, ca structur, i a proceselor administrative, ca activitate, prin examinarea administraiei ca fiind un sistem integru de funcionare n baza principiilor interdisciplinaritii. Pot fi utilizate i alte metode de cercetare i analiz a administraiei publice. De regul, metodele de cercetare se folosesc n unitatea i ansamblul lor, astfel aducnd rezultate mai bune. n totalitatea lor, acestea alctuiesc suportul metodologic al cercetrii administraiei publice. 22. Analiza organizationala 23. Analiza functionala Analiza funcional este un proces analitic i de diagnosticare bine planificat care studiaz operaiunile i structurile unei organizaii n cazul dat - ale administraiei publice centrale. Aceast analiz are drept scop determinarea mbuntirilor care pot fi fcute pentru a asigura ca Guvernul Republicii Moldova s ofere cetenilor o guvernare modern, eficient i curat, precum i servicii publice de calitate i eficiente din punct de vedere al costului. Conformarea cu standardele UE este de asemenea un criteriu important. Analiza funcional a examinat alternativele posibile pentru aranjamentele instituionale existente n baza celor mai bune practici internaionale pentru a ajuta Guvernului s exercite toate funciile necesare n mod colectiv, dar numai acele funcii care snt necesare pentru o naiune european modern. Spre exemplu, in urma analizei, unele funcii au fost propuse pentru reducere, dar i crearea multor alte funcii noi. Experii care desfoar analiza au oferit Guvernului un meniu de opiuni pentru asigurarea capacitii structurale i umane necesare care s permit ndeplinirea angajamentelor politice, administrative, economice, sociale i internaionale n modul cel mai viabil. 24. Analiza sistemica 25. Notiuni de structura a AP

Structura administraiei publice reprezint configuraia intern i relaiile care stabilesc ntre componentele sistemului de realizare a obiectivelor. Referindu-ne la instituiile administraiei publice, fiecare are propria sa structur cu un numr de compartimente, n care se desfoar activiti specifice. Structura difer de la o instituie administrativ la alta i este determinat de obiectivele pe care le are de ndeplinit fiecare component. O structur a administraiei publice nu trebuie s fie supradimensionat deoarece ar genera paralelisme, rezolvri greoaie i cheltuieli bugetare inutile i nejustificate, dar nici subdimensionat, caz n care ar aglomera cu sarcini i atribuii pe funcionarii publici, situaie n care rezolvrile vor fi superficiale. Termenul de structur provine din cuvntul latin struere, care nseamn a construi, a cldi. Prin structur se nelege o anumit modalitate de alctuire, de construcie, de organizare aunui corp sau a unui domeniu de activitate.nelegnd prin structur att modul n care sunt ordonate elementele unui sistem ct i relaiile ce se stabilesc ntre acestea, n procesul realizrii funciilor sistemului respectiv, teoria i practica au sugerat numeroase tipuri de structuri. Reinem faptul cun sistem se poate organiza sub forma urmtoarelor tipuri de structure: structura linear(ierarhic), care asigur n principal unitatea (coerena) nconducere; structura funcional care determin pluralitatea conducerii; structura mixt(ierarhic-funcional), care mbin dou tipuri de structure i este mai rspndit n realitatea practicii administrative i economico-sociale.n ceea ce privete administraia public, multitudinea autoritilor administrative alestatului i ale colectivitilor locale determin ordonarea, n vederea realizrii funciilor pecare acestea le au, n baza a dou criteri i anume: criteriul teritorial, cruia i corespundestructura ierarhic i criteriul competenei materiale sau funcional, cruia i corespunde structura funcional. Aadar, ntregul sistem al administraiei publice este amenajat sub forma uneistructuri mixte, ierarhic-funcionale. Criteriul teritorial- ntr-o viziune tradiional st la baza mpririi autoritilor administraiei publice n autoriti central i autoriti locale, dup raza teritorial n care poate aciona autoritatea public respectiv. ntr-o concepie relativ mai nou motivarea structuriiteritoriale a administraiei publice o constituie colectivitatea de ceteni pentru care acioneaz,ale cror interese le gestioneaz respectivul organ al administraiei publice. Organizarea administrativ-teritorial constituie o alt problem important, necesar a fi abordat n contextul studierii structurilor administraiei publice.Orice organizare administrativ-teritorial are menirea de a asigura creterea eficienei activitii autoritilor publice, sporirea iniiativei i operativitii acestora n serviciul public,mbuntirea legturilor dintre autoritile central i locale, n special cu unitile de baz,asigurarea unui control mai efficient i a unui sprijin mai competent unitilor administrativ-teritoriale. Criteriul funcional sau al competenei material st la baza mpririi autoritilor administraiei publice n autoriti cu competen general i autoriti ale administraiei publice cu competen de specialitate, determinnd astfel o alt structurare a administraiei publice,i anume structura funcionala a acesteia. Activitatea administrativ a statului, dar i a colectivitilor locale, cuprinde o multitudine de sarcini, care se pot realiza (din punct de vedereteoretic) fie printr-o singur grupare de funcionari, fie prin amenajarea mai multor grupri specializate functional.

26. Principiile de organizare a AP Notiunea de principiu reprezinta o tez initiala, o ide calauzitoare, conducatoare o regula fundamental de organizare si activitate. AP este organizata si functioneaza in baza unor anumite principia. Principiile actuale ale AP au la bazaciteva suporturi si anume: valorile generale ale democratiei, traditia istorica nationala si experienta altor state acumulata in sfera de organizare si junctionare a AP. La fel ca stiinta administratiei AP este ghidta de 2 categorii de principia:

a) principia generale care include: -principiul suveranitatii nationale -principiul separarii puterilor in stat -principiul legalitatii -principiul prioritatii si garantarii drepturilor personalitatii -principiul unitatii poporului si integritatii teritoriale -principiul publicitatii si transparentei b) principia special, care include: -organizarea unitara -autonomia de organizare -conducerea unitara -principiul delegarii autoritatilor -autonomia locala -principiul descentralizarii -principiul eligibilitatii autoritatilor publice -consultarea cetatenilor in problemele locale de interes general Organizarea AP ca structura se bazeaza pe 2 principii: teritorial, care are la baza aria de activitate a autoritatilor AP functional, care tine de competent autoritatilor AP In baza principiului territorial AP se imparte in autoritati ale AP Centrale(Guvern, ministere, agentii, departamente, birouri, servicii desconcentrate) si autoritati ale AP locale (APL de nivelul I- primar, consiliul local, APL de nivelul II- presedinte de raion, consiliul raional) 27. Sistemul de relatii in care sunt implicate autoritatile AP Relaiile administrative i au originea n procesul de constituire a administraiei publice. O dat cu apariia diferitelor entiti administrative apar i anumite relaii ntre ele. n acest sens, putem spune c administraia constituie un sistem de relaii. Acest sistem cuprinde, pe de o parte, relaiile din cadrul sistemului de administraie public, dintre elementele constitutive ale lui, iar pe de alt parte, relaiile dintre sistemul administraiei publice i alte sisteme exterioare acestuia. Existena administraiei n afara anumitor relaii nu poate fi conceput, pentru c administraia, n aa caz, nu ar produce activitate, nu ar fi proces. Relaiile n care snt implicate organele administraiei publice snt, dup natura lor, de mai multe categorii, cum ar fi relaii: 1. fundamentale i 2. derivate. 1. Relaiile fundamentale reprezint acele relaii care asigur n ansamblu interaciunea administraiei publice, ca sistem, cu principalele instituii ale statului. In viziunea lui loan Alexandru la relaiile fundamentale pot fi atribuite relaiile administraiei publice cu instituiile politice, instituiile economice, societate, precum i cu instituiile administrative nsei37. Prin instituii politice se subnelege ansamblu! instanelor unipersonale ori colegiale care dispun n stat de o putere iniial, legislativ ori guvernamental, cum ar fi Parlamentul, instituia efului Statului, Guvernul. Prin instituii economice se subnelege ansamblul agenilor, organizaiilor i a altor entiti care snt preocupate de viaa economic sau intervin n ea i care contribuie la satisfacerea intereselor materiale i spirituale ale comunitii. Prin societate, n nelesul relaiilor ntreinute cu aceasta de ctre organele administraiei publice, se subnelege ansamblul indivizilor, grupurilor sau asociaiilor umane asupra crora statul i exercit autoritatea sa.

Prin instituii administrative se subnelege ansamblul organelor administraiei publice, a funcionarilor, agenilor publici, colectivitilor organizate n uniti administrativ-teritoriae, care dispun doar de o putere executiv. 2. Relaiile derivate reprezint acele reiaii care deriv, rezult din relaiile fundamentale . Altfel spus, derivarea const n descompunerea relaiei fundamentale n relaii de ordin mai concret din sfera ori domeniul respectiv. Se cunosc dou feluri de derivaii: a) derivaia liniar ori b) sintagmatic, care const n fragmentarea relaiei fundamentale n secvene mai mici, care ntrunesc instituii de acelai tip ca i relaia fundamental de la care ea pornete; i derivaia n cerc ori paradigmatic, care unete instanele asociate n relaia fundamental cu instane de tip diferit. Deci, dup natura lor, relaiile n care snt implicare organele administraiei publice snt relaiile fundamentale i relaiile derivate, ultimele specificndu-se n relaii derivate liniare (sintagmatice) i relaii derivate n cerc (paradigmatice). In procesul realizrii funciilor sale organele administraiei publice snt implicate n mai multe tipuri de relaii, cum ar f: 1. Relaii de autoritate ce snt determinate de structura ierarhic a autoritilor administraiei publice. Stuctura organizational i funcional a sistemului autoritilor administraiei publice este alctuit prin subordonarea din treapt n treapt a diverselor autoriti pn la organul de vrf, cum este Guvernul care exercit conducerea general a administraiei publice. 2. Relaii de cooperare ce se realizeaz prin prghiile de colaborare i cooperare a activitii agenilor publici competeni n realizarea unor scopuri comune. Relaiile de cooperare pot fi formalizate, adic stabilite prin acte normative, sau neformalizate, crora li se mai zice facultative. Cooperarea, n sensul relaiilor existente ntre diferii ageni, este o aciune de colaborare n exercitarea atribuiilor cu care snt abilitate autoritile administraiei publice. Acest tip de relaii presupune o nalt cultur politic i administrativ. 3. Relaii de reprezentare realizate pe calea stabilirii reciproce sau unilaterale a unor reprezentani ai unei autoriti publice ntr-o alt autoritate public. De regul, relaiile de reprezentare iau natere n raporturile cu elementele exterioare sistemului de administraie public, dar se practic i ntre autoritile administraiei publice din cadrul sistemului. 4. Relaii de control ce presupun dreptul unei autoriti a administraiei publice de a efectua controlul activitii altei autoriti a administraiei publice. Controlul poate fi efectuat ca urmare a subordonrii ierarhice sau funcionale ori determinat de funciile de control specializat, exercitat de o autoritate public. Controlul constituie o parte component a procesului de conducere. 5. Relaii de prestri servicii ce se realizeaz prin acordarea unor servicii, prestate de ctre o autoritate a administraiei publice altei autoriti sau, dup cum este foarte rspndit, acest tip de relaii se realizeaz n relaiile cu cetenii, prin prestarea de servicii ctre populaie. Administraia publica, n acest sens, organizeaz o reea larg de servicii publice prestate populaiei, fie direct, fie prin ageni specializai de a presta aceste servicii. p cum vedem, n administraia public se folosesc mai multe tipuri de relaii, cum ar fi: cele de autoritate, de cooperare, de reprezentare, de control i de prestri servicii. Sistemul de relaii n care snt implicate autoritile administraiei publice se realizeaz att n cadrul sistemului de administraie public, precum i cu elemente exterioare lui.

28. Forme si metode in conducerea de stat 29. Stilurile de conducere

Stiluri de conducere a) Stilul autoritar in care conducatorul ia singur majoritatea covarsitoare a deciziilor, determina in amanunt activitatea subordonatilor, le fixeaza sarcinile de munca si metodele de lucru. Stilul este eficace, dar genereaza tensiuni, frustrari, nemultumiri, apatie si chiar rezistenta din partea subordonatilor. Este indicat in situatiile de criza, incordate, in care timpul, calitatea si fondurile banesti angajate sunt factorii determinanti; Un astfel de stil managerial reduce posibilitile de dezvoltare profesional ale subalternilor. Restrngerea acestor posibiliti deriv din limitarea pn la excludere a subordonailor de la adoptarea deciziilor. Efectele disfuncionale ale controlului exagerat sunt: deplasarea interesului subalternilor de la obiectivul de realizat la respectarea normelor (regulilor); crearea unei nevoi sporite de control. b) Stilul democratic in care conducatorul isi implica larg subordonatii individual sau in grup, in fixarea obiectivelor de atins, stabilirea strategiilor de urmat, evaluarea performantelor realizate. Stilul este eficace, asigura stabilirea unor relatii de buna colaborare leader subordonati si a unui climat socioafectiv placut, precum si independenta de actiune a membrilor grupului; c) Stilul permisiv - in care conducatorul lasa subordonatilor sai intreaga libertate de decizie si de actiune, le furnizeaza unele informatii suplimentare si nu se intereseaza de desfasurarea activitatii acestora. Stilul conduce la inregistrarea unei eficiente regresive a activitatii grupului (din cauza faptului ca se lucreaza la intamplare, fara angajarea profunda in munca a subordonatilor) si favorizeaza, la inceput, instalarea unei atmosfere destinse de lucru. Diferena ntre stilul permisiv i stilul democratic const n starea moralului. n cazul managerului democratic moralul este ridicat deoarece conductorul sprijin grupul. 30. Raporturile AP cu principalele elemente ale sistemului social (mediul legislative-juridit, partidele politice) Relatiile AP cu puterea legislativa trebuie privite prin prisma principiului separatieie si colaborarii puterilor in stat. in accst sens, relatiile respective au particularitatile lor. Guvernul, ca autoritate de virf a puterile executivc si responsabil de conducerea generala a in virtutea principiului separatiei si colaborarii puterilor in stat, nu poate sa se afle in relatii ^ Ic autoriatte ierarhica cu autoritatea care exercita puterea legislativa. Aceste relatii sunt, in primul iud. de cooperarea si au ca obiectiv realizarea politicii interne si externe a tarii. Ele mai sunt si relatii de control, determinate de drpetul Parlamentului de a aexercita :entro;ul parlamentar asupra activitatii guvernului si de a-i retrage, in anumite circumstante irsvazutc de constitulie, increddrea acordata, ceea ce inseamna, de fapt, demiterea lui: Mai sunt si relatii dintre autoritatile A.PC de specialitate si autoritati care exervita puterea cgislativa. Ele sunt relatii de colaborare si control, realizate fie direct intre aceste institutii, fie ndirect, adica prin guvern. Ele imbraca o gama intreaga de modalitati, cum ar fi intrebarile, n ternei ari le adresate de catre Parlament acestor autoritati, precum si darile de seama care pot fi j rezemate de ele m fata Parlamentului la solicitatrea acestiu. Ai 3-ie agrap de relatii la acest compartiment il reprezinta relatiile dintre autoritatile APL >rin care se realizeaza autonomia locala la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale si autoritatile .are exercita puterea legislativa. Pornind de la esenta autonomiei locale realizata in conditiile iesccntralizaii administaritve, aceste reiati sunt relatii de colaborare si de control. Relatiile AP cu puterea judecatoreasca deriva, de asemenea din principiul separatiei si -.olaborarii puterilor in stat. Avind functii diferite, dar contribuind, prin actiunile desfasurate la .aiiafacerea intereselor oamenilor, aceste doua tipuri de autoritati, in activitatea practica de zi cu IS; conjunga eforturile intru asigurarea legalitatii si ceearii unui mediu favorabil de convietuire Relatiile dintre aceste autoriatati sunt relatii de colaborare. Intre ele pot interveni si relatii ie control, care rezulta din dreptul unor autoritati ale AP de a aefectua controlul unei autoritati

udecatoresti, cum ar fi , de exemplu, controlul activitatii financiate a acesteia. Controlul poate fi ;fectuat, in conditiile legii, si din partea autoritatii judecatoresti de contencios administrativ isupra activitatii unei autoriatati a AP privind asigurare a legalitatii deciziilor adoptate de aceasta uitoritate. 31. Asigurarea inofrmationala a AP Prin informare profesorul Atamanciuc in lucrarea Teoria AP intelege o totalitate de date, fapte, caracteristici despre anumite obiecte, fenomene, procese, evenimente culese si sistematizate intr-o forma utilizabila. Aceasta informative constituie baza activitatii AP. Toate procesele administrative presupun colectarea, analiza, fixarea si difuzarea informatiei. AP poate culege informatia administrative din: Legi si alte acte normative, care se refera la organelle puterii de stat Dispozitiile obligatorii ale organelor ierarhic superioare Fapte depistate in rezultatul controlului administrative Situatii problematice, extreme, de conflict alte situatii unde e implicate AP Petitiile cetatenilor Informatia administrativa trebuie sa fie : Actuala(operativ culeasa si transmisa) Veridica(reflecta intocmai faptele si motivele lor) Suficienta pentru a lua o decizie de calitate Accesibila transparent si deschisa Coerenta pentru intelesul tuturor, necontradictorie Scopul acumularii informatiei in AP este cel de a asigura baza informationala pentru a lua decizii de calitate in AP Pentru a lua o decizie administrative de calitate AP tebuie s asigure: 1. Transmiterea informatiei din decizie celor interesati 2. Explicarea si comentarea acestei decizii pentru a nu fi dubii in procesul executarii deciziei si Asigurarea feed-back-ului si acumularea de informatii privind realizarea deciziei, asigurarea controlului asigurari deciziei. Pentru a functiona bine AP trebuia sa asigure: Libera circulatie a informatiei Furnizarea in volumul necesar fiecarei subdiviziuni anume a celei informatii care e necesara pentru functionarea eficienta Asigurarea structurii si sistematizarii informatiei. 32. Rolul potentialului uman in AP Resursa umana joaca un rol important in AP. Scopul primordial al AP este de a creaun echilibru intre interesul statului si interesul societatii, iar acest scop trebuie sa fie realizat de catre potentialul uman al AP. Activitatea AP este realizata de catre functionarii publici, care dispun de un statut special. Functia publica este compusa din angajati publici civili, care sunt remunerate din finantele publice Functionarii sunt reprezentantii interesului general al societatii si pun in aplicare puterea statului in conditile definite si sub controlul acestora. Rolul functionarilor consta in furnizarea de informatii si date tehnice pentru procesul de decizie politica si de a pune in practica deciziile Deciziile din AP trebuie sa oglindeasca cursul politic al statului si de regula , deciziile trebuie sa fie elaborate in consultare cu cetatenii

Functia publica este depolitizata, trebuie sa fie dotata cu stabilitate permanenta , functionarii trebuie sa dispuna de abilitati, professionalism si responsabilitate. Politica de personal include: - analiza resurselor umane - recrutarea personalului -selectare si angajare in baza de concurs - formarea si instruirea personalului - Salarizare si motivare Evaluarea si monitorizarea rezultatelor personalului gestionarea carierei Principiile definitorii ale politicii de cadre: Separarea functiilor politice de cele administrative Definirea clara a responsabilitatilor si realtiilor dintre institutii Crearea si consolidarea unui corp de functionari publici de cariera Autonomia decizionala Transparent in actul de guvernare Politica de personal al AP trebuie sa corecteze o serie de neajunsuri: Calitatea scazuta a serviciilor publice prestate Motivarea insuficienta a functionarilor publici Manifestarile de coruptie in system Imaginea nefavorabila a functionarilor publici in fata opiniei publice 33. Conceptul dihotomiei politice si a administratiei Dihotomia politicii si administratiei este una din cele mai discutabile intrebari din teoria AP. Ideeia principala - diferentierea clara intre politica si administratie. In timp ce politicienii se ocupa de elaborarea deciziilor politice, administratorii poarta responsabilitate de implimentare. Se presupune ca politicienii si administratorii exista in 2 lumi cu valori si reguli totale proprii. Se bazeaza pe ideeia controlului democratic si principiile dreptului. Cursul e determinat de politicieni, indeplinesc administratorii. Doua principii regleaza relatiile dintre lumea administrativa si lumea politica: principiul separarii si principiul subordonarii. Politica si adm. sint 2 domenii distincte de activitate: functiile lor difera prin natura (decizia si executia ) sunt realizate de 2 tipuri de agentii (alisi si functionari) sunt insertati in 2 tipuri de organizatii (sistem birocratic si represie) Dupa W. Wilson (1887) studiul adm." , p/u ca functiile adm. sa fie utile si eficace, ea tre sa fie structurata independent de regimul politic. Astfel a fost enuntat principiul autonomiei adm. fata de politica, care a devenit dihotomia clasica adm. si politica. Teza centrala a reflectiei lui Wilson - adm. tre sa ramina in apararea politicului - comporta idei a unei colaborari intre intre cele 2 sfere si ca ele sa nu-si prejudicieze mutual actiunile. Trei modele fondatoare ale adm. (liberal, marxist si weberian ) Modelul liberal - au in centru relatiile dintre politica si adm. Viziunea liberala a raportului AP are la baza liberalismul clasic - separarea puterilor (distinctia dintre functionarii politici si de cariera ) si cel al subordonarii administratiei fata de politic. Modelul marxist - statul si adm nu sunt disociate, sunt 2 relatii inseparabile: adm. este expresia si instrumentul statului. Modelul weberian - conceptul de dominatie si raporturile de autoritate la functia publica se bazeaza pe citeva principii esentiale:

formalizarea regulilor ierarhia specializarea principiul neutralitatii politice cariera. Modelul de echilibru, care corespunde modelului occidental - este un model organizat, in jurul echilibrului intre cele 2 principii: cel de subordonare a adm. fata de politica si cel de separare a politicului de adm. Exemplu: M.Britanie este principiul responsabilitatii ministeriale - controlul legislativului asupra executivului, adica controlul al politicului asupra adm. In Germania deasemenea ministrul este singurul responsabil in fata parlamentului p/u toate actiunile ministerului sau. Principiul separarii instantelor politice de adm. rezulta in jocul combinat a 2 mecanisme in toate tarile europene: mecanismele referitoare la modul de recrutare a functionarilor si mecanismele legate de statutul libertatilor politice ale functionarilor. Recrutarea functionarilor in baza de merite prin concurs sau examen. Modul de recrutare este independent de autoritatea politica. Statutul libertatilor politice acordate functionarilor este bazata pe 2 tipuri: Functionarii nu se pot dedica activitatii politice - M.Britanie In Franta libertatea de opinie este totala, dar libertatea de exprimare a acestor opinii este limitata. Opiniile tre sa se exprime cu moderatie si prudenta. Exista si variatii de la acest model de echilibru , ce produc forme diferite de politizare a adm: clientelismului, loialismul si sistemul de patronaj. Clientelismul - adm. e subordonata de puterea politica .Adm. este tinuta departe de decizia politica (Italia ) Loialismul - in acest sistem exista atit subordonare cit si separare. Functia publica este profund separata de politica dar vizibil subordonata (Germania). Patronajul - subordonare adm. fata de politica e organtzata in avantajul presedintelui si partidului pe care-1 reprezinta (SUA). 34. Modernizarea si eficientizarea AP 1. Modernizarea Nenumaratele probleme cu care se confrunta administratia la moment (lipsa de motivare a cadrelor, transparenta insuficienta, coruptia in administratia publica, proasta calitate a serviciilor publice, etc.) genereaza necesitatea stringenta de modernizare a administratiei publice. Caile principale de modernizare ar putea fi: Reforma administratiei publice realizata in mod competent si coerent; Implicarea cetatenilor in procesul de luare a deciziilor administrative; Perfectionarea in continuu: a legislatiei; a personalului din administratia publica; a metodelor si stilurilor de conducere; Implementarea noilor tehnologii informationale; Utilizarea metodelor de planificare strategica a activitatii administratiei publice; imbunatatirea comunicarii pe orizontala si verticala; Gestionarea eficienta a resurselor umane, materiale, financiare si informationale; Asimilarea experientei internationale de administrare publica, etc. 2.Eficientizarea

Profesorul Atamanciuk, in lucrarea sa,,Teoria AP a evidentiat citeva criteria de aapreciere a eficientei activitatii AP: Nivelul productivitatii muncii Ritmul de crestere a patrimoniului national Nivelul de trai al cetatenilor Stabilitatea si securitatea relatilor sociale Acest professor evidentiaza notiunea de eficienta sociala - care e rezultatul comun al activitatii AP si a societatii in ansamblu. Pentru a depista gradul de eficienta al administratiei, profesorul propune compararea: Obiectivelor atinse de AP cu obiectivele prevazute in actele normative si care reflecta necesitatile reale ale societatii Scopurilor urmarite de administratie cu rezultatele atinse de ea (gradul de realizare a deciziilor) Cheltuielilor publice necesare intretinerii aparatului de stat cu realizarile acestuia Pentru a creste gradul de eficienta al activitatii sale, AP poate sa: Transmita operativ publicului acte privind activitatea sa Puna la discutare publica (adunare generale, referendum) rezultatele activitatii sale Monotorizeze permanent opinia publica sis a ia masuri operative de schimbare a ei in caz de necessitate Solutioneze operativ petitiile cetatenilo