BAZELE NEUROANATOMICE ALE PSIHICULUI UMAN

1. CORELETIA NEUROFIZIOLOGIEI-PSIHOLOGIE Suporturile sau mecanismele morfofunctionale ale comportamentului si intregii activitati psihice sunt somatice (corporale) si nemijlocit neurohormonale. Organismul este un mare sistem alcatuit din sisteme si subsisteme ce sa afla in continua interactiune. In ansamblul organismului, diversele subsisteme se intercoreleaza si sunt organizate in ordine ierarhica. In aceasta ierarhie pozitia cea mai inalta, dominanta si active, o detine sistemul nervos in starnsa legatura cu reteaua hormonala. Sistemun nervos mijloceste functionarea organelor interne, asigura coordonarea interfunctionala, receptioneaza si prelucreaza semnalele provenite din mediul intern si mai ales pe cele din mediul extern, realizand camunicarea informationala cu aceasta si prin selectionarea infoarmatiilor si integrarea lor la diverse niveluiri, elaborand modele de actiune si programe in baza carora prin comenzi trimise la organelle executive si prin controlul lor se efectueaza autoreglajele de diverse tipuri. Prin urmare, conceptele-cheie pentru intelegerea rolului si activitatii sistemului nervos sunt acelea de informatie si de reglaj-autoreglaj. Pe scara filogenetica se observa ca pe masura complicarii organismelor si sistemele nervoase, de care acestea dispun, devin mai complexe si mai perfectionate. Sub acest raport, arhitectonica, plasticitatea si activismul informational si creative al creierului uman se situeaza pe cea mai inalta pozitie. Faptul larg demonastrat al existentei socialistorice si formularii culturale a constiintei si persinalitatii umane, nu exclude ci, dimpotriva, presupune cu necessitate implicarea neurohormonofiziologica a dinamicei hipercomplexe, ce intervine la nivelul scoartei cerebrale. Psihologia stiintifica este interactionista, intrucat isi intemeiaza explicatiile sale pe o perpetua intractiune dintre factorii sau procesele biopsihologice si factorii sau procesele naturale si mai ales social-istorice. Sistemul psihocomportamental uman se constituie si functioneaza printr-o serie de necontenite interiorizari si exteriorizari, de interpolari si extrapolari, de actiuni interne si actiuni externe, de replieri ale sistemului asupra sa si d expansiuni asupra lumii reale si posibile. Nici unul din cei doi terminicreierul viu si realitatea obiectiva, ce alcatuiesc ecuatia psihicului, nu pot lipsi, subiectivitatea ca un caleidoscop de trairi specifice si modelari informationale, ivinduse in zona de intalnire efectiva sau potentiala a celor doi termini. La nivel uman si preuman nu se pune doar problema intretinerii aici si acum (hic et nunc) a relatiilor informationale (semnalizare senzoriala directa intre mediu si
1

organism, ci intervine si stocarea informatiei (memoriei), prelucrarea informatiilor si reorganizarea lor in baza unor programe prin care se efectueaza coordonari, reglaje, autoreglaje si in genere se elaboreaza raspunsurile, modelele de actiune si comportamentul efectiv. Se face o distinctie intre sistemul nervos vegetativ care regizeaza fuctionarea organelor interne, si sitemul nervos centar, care este reponsabil pentru activiatea mintala, pentru procesele comunicativ-cocnitive si, in ansamblul, pentru coordonarea interactiunilor cu mediu, deci a relatiilor dintre subiect uman si lumea inconjuratoare naturala si sociala. Pentru a avansa in explicarea fenomenelor psihocomportamentale sunt, de aceea, necesare cunostinte despre structura si activiatea sistemului nervos central domeniu extreme de complex de stiinta inter disciplinara in continua dezvoltare, din care spicuim cateva elemente mai semnificatove. Studiul sistemului nervos se efectueaza conform nivelului de organizare a acestiua (s.n. ) de la elemental bazal reprezentativ (neuronul) pana la organelle nervoase structurate in vederea indeplinirii unor fuctii specializate, ajungand pana la instanta cea mai inalta a creierului scoarta sau cortextul cerebral. 2. NEURONUL

Esntiala pentru intelegerea activitatii sistemului nervos este cunoasterea celulei nervoase sau a neuronului ca o componenta fundamentala si specifica a sistemului. Neuronal este maximal reactiv sau excitabil, genereaza si transmite biocurent sau impulsuri nervoase in care se identifica o energie bioelctrica apta de a fi inregistrata si evaluate dupa parametric cinoscuti in fizica. Neuronii, in numar de peste de peste 25 miliarde, nu sunt insa unicii componenti ai tesutului si organelor nervoase care cuprind de 10 ori mai multi glioni sau gliocite, celule mai mici auxiliare neuronilor, toate fiind prinse intro masa de lichid cellular de molecule ionice si fiind irigate printro retea foarte densa de capilare arteriale si venoase, in care sangele circula foaret repede si deci asigura, la nuvelul creierului, procese metabolice de mare intensitate si implicit o oxogenare masiva, complexele neuronogliocitice fiind mari consumatoare de energie. Neuronul are unele proprietati morfofunctionale comune cu celelalte celule (musculare, hepatice, pulmonare, etc.). Astfel toate celulele sunt constituite din invelisul membranic, citoplasma sau masa celulara, precumpanitor coloidala, in care sunt dispersate organite si undeva gravitand spre centru, nucleul continand carioplasma. In studiul contemporan al celulei apare, pe scara marita, aceeasi relatie paradoxala intre dimensiuni si complexitatea fizico-chimica, ca si in studiul atomului si nucleului sau. Dimensiunile celulelor organice sunt infinitezimale (20-30 milimicroni), deci celula este
2

invizibila sin u poate fi investigate decat microscopic, mai in detaliu prin microscopul electronic. Si totusi cercetari de inimaginabila finite dovedesc ca in corpul cellular sunt prezente sute de mii de variate substante chimice, de maxima cimplexitate, si din a caror combinare rezulta un numar impresionant de reactii sau efecte fizico-chimice angajate intro desfasurare procesuala. Specificitatea neuronului este legat atat de morfologia sa, cat si de compozotia sa chimica, sub ambele aspecte primind indeplinirea functiilor de semnalizare, de declansare a impulsurilor bioelectrice si transmitere si prelucrare a informatiei. Neuronii au diverse forme si marimi, dar toti au aceeasi structura distinctive la corpul cellular (cu forma externa asemanatoare celorlalte tipuri de celule), adaugandu-se (prin extensiune) una sau mai multe ramificatii sau dendrite, iar in partea opusa, una sau mai multe ramificatii sau dendrite,iar in partea opusa, un axon sau fibra nervoasa cu prelungiri terminale, avand dimensiuni ce variaza de la cativa milimicroni pana la 1 metru. Si dentritele sunt foarte variate sub aspectul formei si al dimensiunilor. In greaca veche, cuvantul dendrita inseamna copac. De aceea unii autori aseamana intreaga configuratie a neuronului cu aceea a unui copac in care corpul cellular si dendritele alcatuiesc coroana copacului multiramificata: axonul apare ca o tulpina, iar microfibrele terminale, seamana cu radacinile. Este doar o analogie, si aceasta destul de schematica. Important este sa aratam cum conlucreaza cele trei componente ale neuronului la captarea semnalelor, la generarea si transmiterea impulsului nervos. Asa cum frunzele capata energie luminoasa si termica solara, realizand fotosinteza clorofiliana, tot asa terminatiile dendritice capteaza stimuli, semnale, impulsuri, provenite de la multi alti neuroni. Dendritele sunt deci porti de intrare a informatiei pe care o transmit spre prelucrare corpului celular. Prin dendritele si corpul sau celular, un neuron tipic poate colecta si prelucra pana la 1000 semnale provenite de la alti neuroni. Corpul celular indeplineste functia de mentinere, control si crestere a activitatii neurale. Astfel, regenerate si fasciculate, impulsurile sunt transmise axonului intodeauna unic si conduse pana la butonii terminali ai acestuia care fac sinapsa cu dendritele altor neuroni. Este important sa amintim ca unii axoni sunt inveliti cu o substanta alba, grasa, numita mielina, sintetizata de glicocite. Axonii prevazuti cu teaca mielinica, cu sau fara strangulatii, conduc impulsul nervos cu o viteza mult marita. In general, viteza propagarii impulsurilor este direct proportionala cu grosimea nervilor. In fibrele amielinice impulsurile se propaga continuu, dar cu o viteza mai redusa decat in cele mielinizate, care, avand strangulatii (noduri), propaga impulsul prin salturi de la un nod la altul (ca un current electric alternativ) dar cu o viteza de sute de ori mai mare. In limitele unui neuron care, dupa cum am vazut, nu numai ca transmite impulsuri dar le si intretine si genereaza, biocurentii sunt condusi intr-o singura directie si anume dendrite corp celular axon. Totodata, nu trebuie sa se creada ca neuronul este permanent excitat, permeabil la stimulatii si strabatut de un flux de impulsuri.
3

Schimburile metabolice sunt permanente, in timp ce functionarea specifica nu este, pentru ca acici intervine o perpetua alternare intre stari de repaus si stari de actiune sau, vorbind in limbaj biofizic, intre potential de repaus si potential de actiune. In activarea sau dezactivarea neuronului un rol important il indeplineste membrane sa. Membrana dispune de o permeabilitate variabila pentru ionii de sodiu si de potasium. In stare de repaus, prin porii membranei patrund ionii potasici si nu circula decat in mica masura ionii de sodium. In interiorul neuronului se aglomereaza ionii potasici, iar in lichidul extracelular, ce inconjoara neuronul, apare o mult mai mare concentrare a ionilor de sodium. Astfel se produce polarizarea membranei (invelis trilaminat) care eeste negative pe partea interna si pozitiva pe fateta externa. Actionand in sens invers, pompele sodice si9 cele potasice ale membranei mentin raportul un timp, polarizarea asigurand impermeabilitatea neuronului la stimulatie si deci potentialul de repaus. Neuronul se activeaza cand membrane isi modifica permeabilitatea, fiind solicitat de un stimul care dispune de suficienta energie (prag de stimulare) pentru a darama digul electric, deschizand portile pentru ionii de sodium din afara care se pecipita inauntru, in timp ce ionii de potasium sunt expulzati in exterior. Polarizarea ce mentine repausul este inalaturata si se produce depolarizarea. Din acest moment nu mai exista voltaj in membrane si nici poli electrici separate. Se instaleaza potentialul de actiune. Totul se produce in cateva miimi de secunda. In continuare, inflixul continuu de ionii pozitivi inverseaza polii, ajungandu-se la un potential de varf. Acestea inseamna ca proprietatile fundamentale ale neuronului de excitare si conductibilitate sunt maximal realizate. Dupa acesta, urmeaza un proces de repolarizare cu momente de hiperpolarizare si perioade refractare (la orice stimulatii) pentru ca iarasi ciclul sa se reia. Dinamica neurala se subordoneaza principiul tot su nimic, in sunsul ca neuronii sunt fie activati, fie in repaus. Cand semnalul circula in neuron pana la capatul axonului, impulsurile sar din terminatiile axionice in dendritele sau corpul cellular al altui neuron. De ka un neuron la altul impulsurile sunt transmise synaptic. 3.SINAPSA SI RETEAUA NEURONALA Reteaua neuronala cuprinde bilioane de neuroni interconectati prin trilioane de jonctiuni sinaptice. Exista, deci, mult mai multe sinapse decat neurocelule, si acesta deoarece fiecare neuron intretine o multime de relatii cu altii. Tinand seama de specializarea neuronilor si de modul in care ei se concentreaza intre ei, dar si cu alte cellule somatice, cum sunt cele motorii, putem conchide asupra rolului sinapselor in organizarea, la nivelul supracelular, a nervilor si organelor sistemului nervos. Prin sinapse se determina arhitectonica functionala, extreme de complexa a retelei si aparatului neuronal.

Schematic o sinapsa are trei componente (regiunile perisinaptice si postsinaptica, despartite prin fanta sinaptica) si functioneaza in baza unor mecanisme bioelectrice si biochimice, corelativ electrodinamic. Transmiterea sinaptica se face intr-un singur sens, ca si in neuron. In esenta, cominicarea sau transmiterea isnnaptica este un proces chimic. Neurocibernetic, uneori, pentru a se denumi conexiunile sinaptice se foloseste termenul de cablare precablare. In realitate, data fiind fanta, fisura, bresa sinaptica nu se constata un conducator, o fibra, ci propagarea electrochimica, prin lichidul extracelular dintr-un punct al releului neuronului presinaptic transmitator la un punc receptor al neuronului postsinaptic.++ Transmisia incepe cand un potential active ajunge la un terminal axonic, un buton sau o protuberanta, continand o serie de vezicule (saculeti sau balonase plutitoare). Fiecare vezicula este incarcata cu substante biochimice denumite conform proprietatilor lor neurotransmitatoare. Se consta ca sosirea impulsurilor in butonul terminal axonic este insotita de o crestere a cantitatii de calciu. Odata cu aceasta, asemenea pilituri de fier atrasa de un magnet, veziculele intra in miscare si se precipita catre peretele interior al butonului terminal unde degaja substante neurotransmitatoare. Aceste substante strabat membrane terminalului si intr-o infima fractiune de secunda sunt plonjate prin fanta pe membrana neuronului postsinaptic, combinandu-se cu acesta. In raport cu dizele, substanta neurotransmitatoare si calitatea acesteia schimba potentialul neuronului receptor in sens pozitiv, excitatory sau negative, inhibitive. De aici pornind, vom intelege cele doua procese nervoase fundamentale excitatia si inhibitia. Totusi, reluand, pentru a depasi schema simplificatoare, trebuie aratat ca simultan sute de semnale, primate de sinapse, pot ajunge la un singur neuron postsinaptic, producand efectele de depolarizare sau hiperpolarizare. Sinapsele constituie o arena de cercetare pentru explicarea multor fenomene legate de paralizie, tetanus, boli psihice, modificari ce intervin la varsta a treia etc. In general, se afirma ca sanatatea mintala presupune bune conexiuni neurale prin jonctiuni sinaptice. Legaturile temporale sau conexiunile nervoase, la care ne vom referi ceva mai jos, se explica prin cai batatorite sau functia facilitanta a neurotransmisiei sinaptice. 3. ORGANIZAREA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Sistemul nervos central este format dintr-o serie de segmente sau organe situate la diverse niveluri, de la maduva spinarii sau creierul spinal si pana la emisferele si cortexul cerebral. Luate sub raportul specializarii lor functionale, organele nervoase componente pot fi considerate instante informational reglatorii, dispuse intr-o ordine ierarhica si constituie filogenetic (pe scara evolutiva) succesiv, de la inferior la superior.
5

Instantele nervoase controleaza intreg organismul si relatiile sale cu ambianta. De aceste organe instante sunt legate, afferent si efferent, prin conductori nervosa centripezi (senzitivi) si centrifugi (motori), organele receptoare, segmentele osteomusculare, organele interne vegetative. Instantele alcatuiescun continuum si fiecare instanta supraordonata reia, intr-o forma de integrare mai complexa, functiile instantei subordonate, asumandu-si totodata si unele functii proprii, calitativ deosebie. Pe pozitia cea mai inalta se situeaza creierul mare (blocul emisferelor cerebrale) care la om cunoaste, sub raport constitutiv si cantitativ, op dezvoltare exceptionala, fiind si maximal deschis spre lumea externa. Componentele sistemului nervos central sunt : maduva spinarii, trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul, emisferele cerebrale. 1. Maduva spinarii (sau creierul spinal) este constituita, in interior, dintr-o coloana de substante cenusie (agglomerate de corpi neurali ) care in sectiune este asemanatoare unui H sau fluture, infasurat, extern, de o substanta alba, constand din fibre nervoase mielinizate si, totodata din aglomerari de celule gliale. Maduva este conectata cu receptori si organe interne prin 31 de perechi de nervi spinali, care sunt micsti, fiind constituiti din fibre sensitive si motorii, somatice si vegetative. In ansamblu creierului spinal indeplineste doua functi[uni : reflexe si conducere ascendenta si sde3cendenta a impilsurilor nervoase. In diverse zone ale substantei cenusii, dinlauntrul cordonului spinal, se afla centrii unor reflexe somato motorii si vegetative de importanta vitala (cardioacceletoare, de motilitate a tubului digestive, de mictiune, defecatie si sexualitate, de miscari involuntare s.a). Pe anumite trasee ascendente, in creierul spinal sunt conduse la centrii superiorii impulsurile nervoase responsabile pentri sensibilitatea dureroasa, tactila si termica, ca si pentru sensibilitatea prorioceptiva (kinestezica si posturala). Pe anumite trasee medulare descendente, impulsurile nervoase, venite de la centrii corticali sau subcorticali, sunt conduse la aparatul osteomuscular, declansand miscari involuntare sau voluntare pana la cele de mare finite, vcaracteristice pentru activitatea umana. Trunchiul cerebral, cantinand maduva dar fiind situate in cutia craniana si avands forma unui capat superior de coloana, este format din bulb, puntea lui Varoli (protuberanta) si mezencefal. Bulbul, situate interminatia maduvei, contine in masa sanuclei, centri (olive) care controleaza functiile vitale si refleze motorii de mare importanta. Trauma sau o simpla intepatura a bulbului provoaca subit moartea. Mentionam cateva din reflexele bulbare : reflexele repiratorii, cele cardiovasculare, motorii si secretorii digestive, de deglutitie si de voma.
6

Protuberanta sau puntea, legand bulbul de mezencefal, dispune de centri legati mai mult de functii senzzoriale superioare. Astfel, sunt reflexele de cipire, auditivooculogri (orientarea globulilor oculari spre locul de unde parvine un sunet), reflexele lacrimale, de masticatie, de sugere. Mezencefalul. In contunuarea protuberantei si facand legatura cu diencefalul, mezencefalul este constituit din pedunculi cerebrali si tuberculii cvadrigemeni. Printer reflexele mezencefalului sunt reflexele pupilare si de acomodare la distanta a vazului, reflexele statice si de echilibru, prin care se regleaza pozitia corpului. Cercetarile au stabilit ca substanta neagra dinlauntrul mezencefalului indeplineste, in legatura si cu instantele superioae, declansarea si mentinerea starii de veghe si de somn. O descoperire importanta inregistrata de neurology in al cincilea deceniu al secolului nostrum priveste rolul activator ascendant al substantei reticulare care ocupa o mare parte din masa trunchiului cerebral, se identifica partial si in bulb si sporadic in formatiunile superioare. Astfel, trunchiul cerebral apare ca o baza energetica a emisferelor cerebrale. Ortice stimulesat unui receptor decalanseaza impulsuri care merg spre centru pe cai specifice dar totodata sip e trasee colaterale ce duc la la tesutul neural reticular sistemul reticular declanseaza salve activatoare ascendente care, nefiind purtatoare de informatii, sunt clasificate ca nespecifice dar indeplinind un rol decisive in tinificarea sau excitarea difuza a unor campuri corticale. Se produce o iradiere a excitatiei ce se identifica cu o stare de vigilenta intervenind, totodata, reflexe exploratorii. Deci, centrii corticali sunt tonifianti si deci activati pentru receptie. Concentrarea excitatie si proeminenta proceselor senzitivinformationale ce presupun si acea aorganizare energetica, numita in psihologie atentie, face ca activitatea ascerndenta sa fie comandata descendent si sa se inchege reactii circulare cortico-reticulo-corticale. In activitatea perceptiva si cognitive se recruteaza, din rezervorul energetic reticular, dozele necesare, tonifierile fiind selective si optime. Nervii cranieni, senzitivi, motori si micsti alcatuind 11 perechi sunt , cu exceptia celor optici si olfactivi, conectati la trunchiul cerebral si indeplinesc functii importante pentru functionarea, la nivel superior si complex, a organelor de simt si a motricitatii fine, inclusive a vorbirii. Cerebelul, situat in zona inferioara a cutiei craniene, ne apare ca un releu al fluxurilor informationale ascendente si descendente. Astfel, cerebelul controleaza, cu deosebire, impulsurile sensibilitatii proprioceptive (musculare), transmite spre efectori motori comenzile crerebrale si prin aferantatie inverse (de la muschi si tendoane) transmite la cortex informatii despre executarea comenzilor. In raport cu vechimea (filogenetica) componentelor cerebelului se constata si functiile cerebelice privind, in special, motricitatea. Legat la aparatul vestibular, arhicerebelul regleaza reflex echilibrul corpului. Paleorecebelul regleaza tonesul muscular si miscarile mersului.

Neicerebelul regleaza toate miscarile voluntare, motricitatea de mare finite si precizie care este tulburata in conditiile lezarii cerebelului. Diencefalul sau creierul intermediar (intre mezencefal si emisferele cerebrale) este constituit, in mare parte din thalamus si hipotalamus. Aici sunt integrate principalele functii vitale, iar prin talamus trec caile aferente, senzoriale, informatiile extero- si interoceptive, acestea fiind supuse unor prelucrari de tip analitic si sintetic; hipotalamusul contine centrii ce efectueaza termoreglarea dirijeaza consumul de lichide, functiile sexuale, somnul si o serie de comportamente instictuale. In general formatiunile talamice servesc ca releu polisenzorial, reglator al secretiilor endocrine si al tonusului nervos integrator complex al proceselor vegetative. Starile emotionale de tip instinctual, cum sunt furia si frica, hiperexcitarea si depresia sau imobilitatea, sunt in mod cert declansate din centri talamici si hipotalamici iar unele experimente cu microelectrozi implantati au dovedit ca prin excitari locale respectivele stari pot fi declansate. Ganglionii sau nucleii bazali, legand talamusul de partea inferioara a emisferelor cerebrale, indeplinesc functii de statie, releu si reglator al miscarilor musculare voluntare comandate de cortex. Se realizeaza repartizarea si coordonare tomusului muscular, modelarea si coordonarea miscarilor alternante intre actiune si repaus. Cea mai mare si importanta formatiune a sistemului nervos central este constituita din cele doua esmisfere cerebrale pentru denumirea carora de regula, se foloseste termenul de scoarta cerebrala, iar usual, termenul de creier mare. Pe sacara evolutiva, progresiva centralizare apare ca o suprastructura care preia, integreaza si dezvolta functiile componentelor subordonate sistemului nervos. La om cortexul se demonstreaza a fi organul in care se desfasoara activitatea psihica superioara si de aceea studiul sau numai este strict neurofiziologic, si intra in atributiile unei discipline mixte psihofiziologia. Cele doua emisfere cerebrale sunt distincte, fiind legate la baza prin corpul calos si comisurile albe. Fiecare emisfera prezinta fatete: externa si interna, mediana si bazala. Emisferele dispun la suprafata de substanta cenusie (celulara) ce alcatuieste scoarta corticala propriu-zisa, iar in interior, substanta alba, formata din fibre si tesuturi gliale. Se face distinctia intre paleocortex (filogenetic segmental cel mai vechi) la animale inferioare tine loc de cortexsi neocortex care la om este de 12 ori mai dezvoltat decat paleocortexul, acesta avand o structura hiper complexa. Paleocortexul coincide, oarecum, cu sitemul limbic sau rinencefalul. Aceasta ultima denumire este legata de descoperirea in inelul paleocortical, ce inconjoara hilul fiecarei emisfere cerebrale, a unor centri ai mirosului. In general, insa, corpul limbic constituie centrul superior de integrare a functiilor somatice vegetative, fiind sub acest raport analogic talamusului si hipotalamusului dar supraordonat acestora. Tocmai de aceea, dupa cum rezulta din diverse situatii experimentale, sistemul limbic este reponsabil pentru diverse tipuri de reactivitate emotionala globala.
8

Scoarta cerebrala are o suprafata de cca. 2500 cm 2 si prezinta o infrastructura extreme de complexa, cu neuroni receptori si motori (celule neuronervoase extrapriamidale), in unele zone neuronii de acelasi fel fiind dispusi in coloane verticale, organizare modulara ce se intalneste cu deosebire la om. O alta particularitae dinstictov umana in amplasarea si multiplicarea zonelor sau ariilor asociative. Asa se disting : Zonele primare sau de proiectie in care, datorita specificitatii modale ale neuronilor, se indentifica centri ce indeplinesc anumite functii senzoriale sau motorii ; Zonele secundare in care domina neuronii polimodali sin u se recunoaste decat o slaba specificitate modala (vazul dispune in occipital de centrii specifici in aria 17 si de proiectii secundare in ariile 17 si 18); Zone tertiare foarte intinse, care sunt constituite din neuroni asociativ si polimodali si unele desigur se produce o prelucrare si integrare superioara a informatiei. Precum se stie,emisferele cerebrale prezinta pe fetele lor circumvolutiuni sau girusuri separate prin scizuri sau santutri mai mult sau mai putin profunde. Pe fata convexa (externa) fiecare emisfera este brazdata de doua santuri mai importante si inraport cu care se delimiteaza lobi cerebrali sunt santul lateral (scizura lui Sylvius) care inconjoara marginea laterala si se orienteaza in sens oblic, spre capatul posterior si santul central (Rolando) care se situeaza lateral pe o verticala inainteaa santului lateral, despre capatul anterior. Astfel in raport si cu alte scizuri cortexul se divide in lobi frontali (anteriori ), temporali (lateral ), occipitali (posterior), si parietal (partea superioara spre posterior). Centrii si aria corticala de protectie a auzului se dovedeste a fi in lobul temporal,in preajma scizurii lui Sylvius (campurile 41 si 42). Pentru sensibilitatea cutanata si proprioceptiva (somestezica),cercetarile au identificat proiectii in girusul postcentral,ariile 3, 1 si 2. Prin stimulatii electrice s-a configurat punct cu punct arta acestei proiectii ajugandu-se la imaginea unui homunculus (omulet) mult deformat din cauza faptului ca diversele componente (degete si antebrat,buze si obraji,limba si gat,gura si trunchi) sunt disproportionate fata de suprafata si marimea lor. Trunchiul,luat in intregime,nu ocupa in zona de proiectie somestezica mai mult decat gura. Aceasta pentru ca in cortexul senzitiv aria proiectiei depinde de densitatea inervatiei regiunii respective,iar nu de propotiile lor somatice. In apropierea homuncusului senzitiv,in aria 4.s-au identificat un homunculus motor avand o configuratie asemanatoare. Aceasta reprezinta zona din care pornesc impusurile nervoase (eferente,deci adresate efectorilor) catre diversele componente ale sistemului osteomuscular. Din aceasta arie a cortexului motor se coordoneaza si controleaza miscarile musculare voluntare de mare finete.

Una din particularitatile importante ale creierului omenesc consta in marea dezvoltare si specializare a lobilor frontali. Experimentele si datele clinice dovedesc ca in ariile frontale se coordoneaza comportamentul,ca ariile asociative tertiare foarte extinse in prefrontal si frontal prelucreaza informativ informatiile,inchegandu-se planurile mentale ca centrii frontali comanda si selecteaza fluxurile activatoare din sistemul reticular subadiacent si totodata inhiba impusurile instinctoare. Frontalul este responsabil pentru concentrarea atentiei,pentru intentionalitate,in general pentru autolimbajul constient. Sub raport structural si functional cele doua emisfere sunt relativ asemanatoare,mai ales in ceea ce priveste ariile de protectie receptiv-senzoriala si cele privind motricitatea generala.S-a constatat totusi la organelle de simt perechi ca unul din componente (ochi,ureche,nara etc, si deci centrii corticali corespunzatori dintr-o emisfera cerebrala) este mai puternic sau dominant fata de celalalt,care este dominant. Faptul cel mai bine cunoscut este cel al mainilor la care,de regula,este dominanta dreapta. Exista deci o anume asimetrie functionala. S-a constatat insa,de mai mult timp ca in cazul unor traume,leziuni sau tumori in lobul tempotal al emisferei stangi intervin grave preturburari (afazii) ale limbajului si tulburari ale gandirii verbale. In perioada postbelica,experimentarea in clinica neurochirurgicala pe bolnavi la care,din necesitati medicale,fusesera separate cele doua emisfere cerebrale prin sectionarea corpului calos si comisurilor a dus la demonstrarea lateralizarii functionale a emisferelor cerebrale. S-a constatat ca emisfera stanga este specializata,la om,in analiza,prelucrarea secventionala si integrarea categoriala a informatiei in realizarea acitivitatii semantice,in timp ce emisfera dreapta opereaza prin sinteza si globalizare,prelucreaza informatia despre relatiile spatiale si realizeaza o activitate intuitiva de construire a imaginatiei. In conditii normale,activitatea celor doua emisfere (specializate mai ales prin centrii din lobul temporal) este complementara,interactiva,unitara. In general, cercetarile effectuate prin metoda inregistrarii biocurentilor sau a efectelor stimulatiilor electrice au ajuns, treptat, la concluzia ca activitatea psihoneurologica a creierului se realizeaza prin conlucrarea a trei blocuri functionale : energie, Gnostic si dynamic-reglator. Trunchiul cerebral si diencefalul prin sistemul reticular, alcatuiesc blocul energetic, de tonificare si activare a diverselor arii si moduli corticulari, sub controlul unor centri din frontal. Lobii accipitali, parietal si temporal ale ameisferelor cerebrale, deci partea posterioara si mediana, alcatuiesc blocul gnostic, denumit astfel pentru ca aici se gasesc atat proiectiile principalelor sisteme senzoriale exteroceptive si proprioceptive, cat si ale sistemului verbo-semantic, (centrii Broca si Vernike) prin care se regleaza activitatea intelectuala. In mare masura, temporalul stang este implicat in procesul gandire abstracte.

10

Frontalul si prefrontalul alcatuiesc blocul dynamic de programere, comanda si coordonare a tuturor actelor motorii, senzomotorii si intellective. Pe seama frontalului se pune intentionalitatea caracteristica pentru constiinta umana. Sistemul nervos central isi realizeaza functiile sale de coordonare a interactiunilor cu mediu si propria fiinta prin interactiuni interne care intervin la diverse niveluri ierarhice pe orizontala si intre aceste niveluri pana la centrii superior corticali, pe verticala. Pentru a ne forma o reprezentare mai coerenta despre unitatea indisolubila dintre neurofiziologic si psihologic este necesar sa se tina seama de aceasta unitate interactive a instantelor si functiilor sistemului nervos central. 4. NEURODINAMICA SI REFLEXE

Ne referim cu deosebire la procesele si conexiunile sau circuitele reflexe ce intervin la nivelul superior cortical. Aceasta a dobandit denumirea de activitate nervoasa superioara (a.n.s.) Sistemul nervos actioneaza in baza a doua procese fundamentale: Excitatia, care indeplineste functiile active de declansare, mobilizare, si inhibitia, care franeaza excitatia, o retine sau o ingradeste. S-ar putea face aici o comparative cu functia de propulsie si aceea de frana implicate, mai ales, la autovehicule. Fara o anumita corelare dintre excitatia propulsiva si inhibitia midelatoare nu ar fi posibila parcurgerea normala, adegvata a traseului, la nici un autovehicul. Excitatia si inhibitia sunt intr-un raport de unitate si independenta. Indeosebi, inhibitia este procesul care sa perfectionat pe scara filogenetica in legatura cu necesitatile adaptarii la mediu si in conditiile de luare in stapanire a acestuia. Inhibitia poate fi neconditionata sau nativa, aparand spontan in jurul punctelor de excitatie (inductie negativa) pentru a o ingradi pe aceasta si a realiza o anumita economie in consumul energiei nervoase. Inhibitia necinditionata mai are si forma inhibitie de protectie, care se instaleaza in anumite zone neuronale, cand acestea sunt suprasolicitate prin eforturi indelungate sau printr-o excitare brusca si intense. Inhibitia protejeaza, astfel, tesuturile nervoase, evitand epuizarea lor si faceilitandu-le restabilirea functionala. In primul caz, inhibitia declansata prin inductie negative, ne face, de exemplu: sa nu fim si sa nu observam zona ce inconjoara obiectul asupra caruia ne-am focalizat atentia (corespunzatoare unui punct de excitatie optima). Inhibitia de protectie va aparea mai tarziu tocmai in punctual excitat, dak prin fixarea indelungata sau in urma marii intensitati a stimulatiei celulelor respective risca sa isi epuizeze stacul de substanta functionala. De aceea intervine blocajul functional. Formele de inhibitie conditionata sau dobandita sunt : de stingere cu functii de inlaturare a reactiilor ce nu sunt repetate sau sustinute; de diferentiere, permitand discriminarea intr-e stimuli asemanatori, sau apropiati si de intarziere, mediind distantarea temporala intr-e stimulatie si reactie.
11

Alcatuind baza programatica a activiatii bervoase superioare, exciatia si inhibitia cunosc o dinamica si corelare calitativa ce releva doua legi functionale de importanta majora. Legea iradierii si concentrarii proceselor nervoase. Ea consta in aceea ca excitatia si inhibitia, aparute intr-un punct al scoartei cerebrale, nu raman pe loc, ci se raspandesc cuprinzand si alte puncte- aceasta fiind iradierea, - dupa care procesele nervoase se aduna spre punctual de unde sau raspandit- aceasta fiind cincentrarea. Mentionam ca iradierea si concentrarea privesc unul din cele doua procese nervoase: excitatie si inhibitia. Iradierea excitatiei se exprima, in conduita, printr-o activitate crescand si generala, prin agitatie. Tipica in acest sens este furia care cuprinde treptat pa om. Concentrarea exciatiei face ca numai un animit system sa actioneze, ca atentia sa fie centrata pa un punct. Iradierea inhibitiei duce la retinerea si imobilizarea treptata. Somnul nu este decat o iradiere generala si stabile a inhibitiei si totodata intreruperea pulsiunilor activatoare din sistemul reticular ce asigura veghe sau vigilenta. Concentrarea inhibitiei intr-o zona determina reducerea si intreruperea actiunilor si sontactelor senzoriale pe care acea zona le face posibile. De pilda cand scriem, faptul ca nu auzim zgomotele din jur se explica prin concentrare inhibitiva in zona cerebrala a analizatorului auditiv. Legea inductiei reciproce a proceselor nervoase se manifesta astfel : aparitia unui process nervos (excitatie sau inhibitie) determina aparitia, in zonele invecinate, a procesului contrar. Cand excitatia provoaca inhibitie se produce fenomenul denumit inductie negative , iar cand inhibitia provoaca aparitia unui process de excitatie avem ceea ce se numeste inductie pozitiva. Astfel, daca ne concentram atentia la ceva automat se inhiba late actiuni si contacte. Daca o zona a fost multiplicata, in jurul si locul ei tinde sa apara excitatia; este cazul atractie provocare de interdictie. In scoarta cerebrala, in fiecare moment, procesele de inhibitie, distribuite extreme de variat, alcatuiesc un fel de mosaic cu neinhibare. Mozaicul nervos nu ramane incremenit, el isi schimba cauntinu structura sa dantelata, in fiecare punct excitatie cedand locul inhibitiei sau invers. Mozaicul este dinamic, are intodeauna o zona principala de excitatie, care mai este denumita dominanta. Prin dominanta care se deplaseaza mereu, activitatea nervoasa se desfasoara in conditii optime. Evolutiile mozaicului cortical nu sunt accidentale. Ele sunt dependente de caracterul interactiunii dintr-e ambianta si creier. Real, mozaicul modeleaza prin variatiile sale caleidoscopice lume obiectiva, conditiile de existenta individuala. Cibernetica a relevant faptul ca si scoarta cerebrala actioneaza in virtutea unui cot spatio-temporal. Stimulatiile codificate de receptori prin impulsuri nervoase, sunt conduse, dupa recodificari la statiile intermediare, in anumite zone ale scoartei cerebrale. Diferentierea stimulilor prin concentrari excitative si inductii reciproce, constituie un nivel mai inalt de analiza. In acelas timp analiza se coreleaza cu operatii de sinteza.
12

Diverse puncte din scoarta cerebrala se asociaza. Si in masinile electronice intervin astfel de legaturi intr-e diverse puncte active. In neurofiziologie asocierile centrale poarta numele de legaturi temporale, prezebtand veriga launtrica a reflexelor. Reflexele constituie mecanismul fundamental al activitatii superioare. Arcul reflex dispune de mai multe componente: Calea aferenta ce conduce impulsul de la periferie la centru Legatura centrala dintre punctual de excitare nou si un alt factor excitativ (reflex neconditionat complex) cu un reflex conditionat format enterior sau doar cu o stimulatie data concomitant Calea efectorie, ce transmite impulsul de comanda de la centru la periferie Caile de retroaferentatie , ce transmit impulsuri informationale de la efector la centru si deseori. Cai suplimentare aferente prin care se transmit comenzile corective si in ansambli, coordinative Prin reflexe se efectueaza semnalizarea si reglajul. Reflexele neconditionate simple sau complexe (instincte) sunt fixate la un nivel special si sunt date ereditar, indeplinind functii vitale. Astfel sunt : conservarea, apararea, reproducerea, nutritia, agresiunea, reflexele de orientare sau exploratorii ce dinamizeaza modalitatile senzoriale. Despre astfel de reflexe neconditionate am amintit in schitarea si functiilor indeplinite de instantele subcorticale de la maduva spinarii pana la dicefal si riencefal. Cortexul emisferelor cerebrale este, in principal, organul elaborarii noilor legaturi temporale sau a reflexelor conditionale. Acestea sunst reactii dobandite ce se exprima prin noi comportamente si deci, reprezinta mecanismul elemenatar si bazal al invatarii. Cat priveste modul de intarire al reflexelor (hrana, aparare, emotii placute, pedeapsa sau recompense, etc.), aceasta se exprima in dezvoltarea unor anumite motive, in formarea motivatiei. Atragem atentia supra faptului ca la om reflexele conditionate sunt extreme de numeroase (zilnic se reactualizeaza cca. 500 mii) si de asemenea foarte variate. In experimentele clasice, facute pa animale, sa acreditat modelul asocieri anevoioase a unui stimul indiferent (lumina, sunet) cu unul neconditionat (hranire), ceea ce pana la urma duce la faptul ca stimulul nou se conditioneaza. Declansand in absenta hranei o reactie salivara sau motorie. Acest tip de reflexe este insa primitive si nu se explica complet activitatea reflexa nici a animalelor, ca san u mai vorbim de om. De mentionat existenta si a unor alte modalitati reflexe, cum sunt cele de tip instrumental. Pentru a intra in contact cu un stimul (hrana ascunsa intr-o cutie, current electric cu effect placut dclansat prin apasarea unei pedale, spectacolul atragator relevant in urma deschideri unei ferastruici) este necesar sa se efectueze o operatie. Conditionarea se produce la efectuarea operatiei si deci este instrumentala.

13

La om, cele mai multe dintr-e reflexe noi, se realizeaza pe baza altor reflexe conditionate. In plus, la om reflexele se situeaza la diverse niveluri de generalizare. Prin experienta practica si in mod nemijlocit, prin cuvant (reflex conditionat integrative si permanent) noile reflexe se elaboreaza operativ, de multe ori spontan. Sa demonstrate ca asa zisele reflexe psihice au segmental executive exterior inhibit sau intr-o inlantuire de reflexe, unu devenind declansator pentru celalalt, care devine executive, etc. Cu alte cuvinte, in locul reflexelor sau reactiilor simple se formeaza reactii circulare (primare, secundare, tertiate, etc.) deci formatiuni din cele mai complexe. Este necesa, de aceea, sa subliniem caracterul de sistem al activitatii reflexe al creierului uman. La om, intervin legaturi temporale ordonate si ierarhizate intr-un anumit fel. Aceasta face ca omul san u mai dispuna doar de reactii simple, ci sa raspunda prin sisteme actionale complexe, in care persista scheme obtionale stabile (dupa cibernetica, matrite sau algoritm), si se realizeaza, cocncomitent, adaptari noi la circumstante concrete. In activitatea superioara nervoasa a omului, posibilitatile de conexare a unei informatii noi sau stocate in memorie cu reactii din cele mai diverse sunt practice nelimitate. Datorita bogatiei staocului de informatie acumulat de omenire si de individual insusi, posibilitatile de decizie si comanda sunt prodigioase si definesc libertatea de actiune a fiinite umane,nelimitatele sale posibilitati de auto raglaj. Asadar, nu doar reactii ci actiuni (externe si interne) decalnsate de initiativa proprie si desfasurate la diverse niveluri pana la cel superior,- mintal, reflexii. Este foerte important sa se inteleaga utilitatea pe care o au programele in activitatea neuropsihica, fapt care releva structurile operationale ca fiind decisive pentru anatomia subiectului uman. Desi sa progresat mult in apropierea neurofiziologiei de conditiile activitati mintale si practicii omenesti, explicatiile omenesti, explicatiile de detaliu privind procesele psihice superioare, continua sa fie inac deficitare. Pe harta intelegerii mecanismelor neuro si psihofiziologice ale fenomenelor psihice raman multe pete albe . In calea stiintei probleme ce se ridica sunt tot mai dificile. O noua disciplina neuropsihologia incearca sa se confrunte cu ele.

14

BIBLIOGRAFIE

1.

2.

www.google.com Psihologie manual pentru clasa a-x-a scoli normale si licee Autorii : Paul Popescu Neveanu Mielu Zlate Tinca Cretu Editura : Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997

15