P. 1
SYLABUS Guvernantei Corp

SYLABUS Guvernantei Corp

|Views: 65|Likes:
Published by AndradaAndra

More info:

Published by: AndradaAndra on May 05, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/28/2012

pdf

text

original

GUVERNANTA CORPORATIVA

a) Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite:

Pentru buna desfăşurare a acestui curs, participanţii trebuie să aibă cunoştinţe de bază de management strategic, management comparat, leadership.
b) Descrierea disciplinei:

Obiectivele cursului / disciplinei: Cursul vizează descrierea principalelor probleme legate de guvernanţa corporativă. Scopul acestui curs este evidenţierea intereselor tuturor părţilor implicate în conducerea firmelor. Un alt scop este aducerea la cunoştinţa masteranzilor a modului de conducere corporative din Uniunea Europeană. Un alt punct atins în cadrul acestui curs este reprezentat de organele de conducere de tip participativ ale guvernării corporative. Conţinutul disciplinei: Disciplina se axează pe expunerea următoarelor aspecte: 1.Prezentarea conceptelor legate de guvernanţa corporativă;
2. Prezentarea intereselor acţionarilor, directorilor executivi, angajaţilor, creditorilor,

clienţilor, furnizorilor, comunităţii şi autorităţilor, dar şi a modelelor de guvernare corporatistă; 3.Evidenţierea principiilor guvernării corporative în Uniunea Europeană; 4.Prezentarea studiilor de caz referitoare la guvernanţa corporatistă la nivel internaţional. Competenţe dobândite prin absolvirea disciplinei: Formarea de competente specifice stiintei guvernanţei corporative: analiza intereselor tuturor stake-holderilor implicaţi în viaţa firmei, stabilirea unor principii solide privind guvernarea corporative a unei firme, asimilarea unor cunoştinţe utile pentru evaluarea politicilor statului referitoare la guvernarea corporatistă.

c)

Materiale bibliografice New-Jersey, 2005;
1

1. Green, S., Techniques and Best Practices for Corporate Governance, John Wiley&Sons,

2. Prisecaru, P., Guvernanţa Uniunii Europene, Editura Economică, Bucureşti, 2005, Mod

de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor;
3. Newquist, S., Russell, M., Putting Investors First: Real Solutions for Better Corporate

Governance, Bloomberg Publishing, 2003;
4. Tenev, S., Zhang, C., Brefort, L., Corporate Governance and Enterprise Reform in

China Building the Institutions of Modern Markets, The World Bank and the International Finance Corporation, Washington

II.

Suport de curs

Modul 1: Conceptul de guvernare corporatistă
a) Scopul şi obiectivele modulului

2

Scopul acestui modul este familiarizarea cursantului cu conceptul de guvernare corporatistă, cu perceperea grupurilor implicate în acest proces, dar şi a impactului la nivel global a acestui concept – prin prezentarea conflictelor dintre grupurile organizaţionale la nivel internaţional. Ca obiective, se vor atinge următoarele: •

Prezentarea conceptului de guvernare corporatistă; Prezentarea evoluţiei guvernării corporatiste la nivel mondial;

b) Schema logică a modulului Acest modul este compus din două subcapitole: primul subcapitol are ca scop evidenţierea conceptului de guvernare corporatistă – ce înseamnă, cum este interpretată aceasta de către mai mulţi autori şi mai multe instituţii. Al doilea subcapitol are ca scop evidenţierea evoluţiei guvernării corporatiste la nivel internaţional şi naţional.
c) Conţinutul informaţional detaliat

1.1. Definirea guvernării corporatiste

Guvernanţa corporatistă poate fi definită ca suma modalităţilor

prin care

furnizorii de resurse financiare ai unei companii se asigură că vor primi beneficiile la care se aşteaptă făcând această investiţie -”The Journal of Finance", Shleifer and Vishny, 1997. În management sunt întalnite trei sfere de responsabilitate, ordonate ca nişte cercuri concentrice: în centru, proprietatea şi acţionarii; apoi celelalte grupuri implicate şi afectate direct şi, în sfera cea mai largă, societatea. Astfel, delimităm zonele majore ale eticii în afaceri: guvernarea corporatistă (GC), managementul orientat către grupurile cointeresate (stakeholderi) şi, respectiv, responsabilitatea socială corporatistă (RSC). Guvernarea corporatistă, acoperind problemele antrenate de raportul dintre proprietate şi management, e vitală funcţionării unei afaceri moderne. Celelalte depind de cea dintâi, fiind strategii opţionale de management. Fără un cadru legislativ care să definească principiile fundamentale ale guvernării corporatiste, fără practici organizaţionale care să asimileze aceste principii, nu putem vorbi de un management sănătos şi de o piaţă funcţională. Guvernarea corporatistă este modalitatea modernă de a conduce o afacere. La baza ei stă separarea netă dintre acţionariat şi administrare. Această separare, impusă de nevoia de creştere a eficientei managementului, a determinat profesionalizarea procesului de
3

de directorii regionali. după caz. în special între actionari şi manageri.Acţionarii 2. de directorii diferitelor departamente funcţionale ale companiei. Diversii participanti. precum şi cheltuielile legate de delegare. Simplificând. Furnizori e.m. Pornind de la dreptul de proprietate al actionarilor.Consiliul Director 3. instrumentele de decizie care reglează raporturile dintre manageri şi acţionari. 4 . Conducerea 4.a. referitor la deciziile luate de directorii executivi ai firmei precum şi la impactul acestor decizii asupra acţionarilor. guvernanţa corporatistă reuneşte principiile. Creditori c. Clienti d. Responsabilii finaciar etc. Angajati b.d. Apar profesionişti ai administrării companiilor. Se poate vorbi. de obligaţia managementului de a administra în mod transparent. precum finanţe ori marketing. oameni plătiţi să conducă o firmă în mod ştiinţific. Distingem un sens larg al guvernanţei corporatiste. În sens restrâns. Armonizarea acestor interese se asigura prin intermediul sistemului de guvernare corporatistă. Alti investitori : a. de directorii de produs ş. Putem vorbi aici de drepturile acţionarilor de a decide în ceea ce priveşte utilizarea proprietăţii lor. dar şi pentru a-şi asuma responsabilităţi. Valoarea firmei se maximizeaza în masura în care managerii reusesc sa identifice şi sa armonizeze conflictele de interese care apar între partenerii sociali ai firmei. Guvernarea corporatistă reflecta modul în care o societate este condusa şi controlata. definim responsabilitatile managerilor fată de aceştia. În definirea acestui concept se merge pe ideea ca performanta globala a companiei are la baza teoria detinatorilor de interese.conducere. de obligaţia managerilor de a trata diferitele grupuri de acţionari în mod echitabil. Întrebările puse în acest tip de decizie sunt: Cum decid astfel încât să maximizez profitul acţionarilor? Cum să decid astfel încât să ţin seama de interesele celorlalţi şi să nu încalc drepturile grupurilor afectate? Guvernarea corporatistă se bazeaza pe teoria organizatiei şi pe cheltuielile pe care le implica. pot fi enumeraţi astfel: 1. GC acoperă strict deciziile luate la nivelul consiliului de administraţie. dar şi pe incercarile de a clarifica relatia dintre diversii participanti la determinarea conducerii şi functionarii corporatiilor.

şi stabileşte regulile şi procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei companii. este rezultatul unor norme. (Sir Adrian Cadbury. In sens restrâns guvernarea corporativa se poate defini drept panoplia de mijloace de natura economica si legislativ – institutionala prin care sunt salvgardate interesele investitorilor. percepţia investitorilor asupra schimbării şi reformei economice. corporaţiilor şi societăţii. sau mai pe larg. Prin urmare. transparenţei şi responsabilităţii la nivel de companie. organigramele şi cadrul legislativ. cadrul "corporate governance" are scopul de a mentine echilibrul între obiectivele economice şi cele sociale.Guvernarea corporativă este ramura economiei care studiază modul în care companiile pot deveni mai eficiente prin folosirea unor structuri instituţionale cum ar fi actele constitutive. între cele comune şi cele individuale. cuvintele cheie pentru guvernarea corporatistă sunt "echilibrul şi responsabilizare Mai există o serie de definiţii cum ar fi: Guvernanţa corporativă poate fi definită ca ansamblu relaţiilor unei companii cu acţionarii săi. Scopul "corporate governance" este acela de a aduce cât mai aproape interesele indivizilor. Guvernarea Corporativă (Corporate Governance) este o condiţie pentru: • • • stabilitatea economică. Global Corporate Governance Forum). cu societatea pe ansamblu. Guvernanţa corporativă se referă la promovarea certitudinii. Această ramură se limitează în cele mai multe cazuri la studii privind modul în care deţinătorii de acţiuni pot să asigure şi să motiveze directorii companiilor astfel încât să primească beneficiile aşteptate de pe urma investiţiilor lor.directorii.acţionarii şi alte categorii. Guvernanţa corporativă specifică distribuţia drepturilor şi responsabilităţilor dintre diferitele categorii de persoane implicate în companie cum ar fi consiliul de administraţie. reforma instituţională (investitorii preferă ţările „bine guvernate”) Conform unei definiţii a Băncii Mondiale. Guvernanţa corporativă este un set de reguli conform cărora firmele sunt conduse şi controlate. În acest fel 5 . tradiţii şi modele comportamentale dezvoltate de fiecare sistem legislativ. Această structură trebuie să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor şi responsabilizarea celor care le gestionează. si de aici rolul deosebit de important al tipurilor de investitii din economia unui stat în orientarea si sustinerea unei guvernari corporative puternice si echilibrate.

De exemplu. divergentele totusi fiind limitate prin costurile de agentie. în timp ce primii urmaresc marirea dividendelor. fiecare dintre acestia poate avea interese specifice. între un fond mutual sau unul de pensii si un actionar majoritar (companie industriala. în multe cazuri contradictorii ale tuturor categoriilor de participanti la activitatea economica (stakeholderi). banca). Deci modificarile care se produc în fizionomia guvernarii corporative au consecinte deloc neglijabile asupra relatiilor industriale. în functie de tipul strategiei si timpul alocat acesteia. scurt în cazul primei situatii sau pe termen lung în cazul celei de-a doua. convergente catre un anumit scop. Totusi.guvernarea corporativa se constituie în fapt ca una dintre expresiile regimului drepturilor de proprietate. exista uneori tentatia ca administratorul sa intre în divergenta cu actionarul datorita modalitatilor diferite de definire a politicii firme. Dar. Respectivul regim exista în orice tip de mecanism economic si are în principal rolul de întarire al caracterului specific al mecanismului economic. banca comerciala). ce cuprind costurile de monitorizare. Este de la sine înteles ca în practica nu se va generaliza pornind de la un singur exemplu. pentru ca. tehnologii. desi scopul comun sa fie acelasi: maximizarea profitului. Nu mai putin. precum si relatia administrator-creditor (investitor institutional. guvernarea corporativa reprezinta ansamblul de norme si mecanisme de control aplicate. Iar în functie de anumite circumstante. pot exista divergente de opinie. întarirea controlului prin management în cadrul firmei. cât si pe piata fortei de munca. In sens larg. protectia salariatilor etc). desfasurata în cadrul firmelor. Stricto sensu. De aceea se poate spune ca intarirea functiei de control în structura guvernarii corporative prezinta un mare interes în tarile occidentale. respectiv maximizarea profitului si realizarea functiei sociale (vânzarea produsului sau al serviciului la un pret cât mai scazut. guvernarea corporativa se detaseaza ca si concept de baza pentru intarirea functiei de control în relatia actionar-administrator. cel din urma poate dori sa majoreze fondul de investitii pentru a întarii competitivitatea (investitii în cercetare si dezvoltare. costurile de stabilire a unei relatii speciale (bonding costs) si pierderea reziduala. iar în România nu poate face exceptie. poate fi de asemenea abordata prin intermediul functiei de control al relatiei administrator-actionar si prin analizarea 6 . In sistemele economice functionale. formare profesionala etc). de cele mai multe ori exista cazuri în care caile ce definesc politica firmei sa difere. guvernarea corporativa desemneaza „sistemul prin care o companie este condusa si controlata”. cu scopul de a proteja si a armoniza interesele. Abordarea în sens larg a guvernarii corporative are avantajul ca releva ansamblul efectelor pe care diferitele aranjamente institutionale create pentru apararea cu precadere a intereselor investitorilor le au atât pe piata capitalului.

a partenerilor sociali şi politica firmei. este „ un sistem care confera un rol dirijat si putere de reglementare unor sindicate unice (patronale sau muncitoresti). în cazul economiei de piata. Williams la cererea OECD/OECD au efectuat o cercetare documentară privind literatura ce a apărut în Statele Unite ale Americii cu privire la guvernanţa corporativă şi au concluzionat că aceasta are la bază patru izvoare teoretice: teoria acţiunii (a celor care investesc). El poate contribui la cresterea performantei economice numai în masura în care se articuleaza în mod coerent cu celelalte componente ale sistemului institutional. directorii. Un alt aspect important îl reprezinta gradul de corporatism al economiei nationale. set de reguli. mai pe larg. p. Prin corporatism se întelege acel mod de organizare social în care grupurile functionale si mai putin indivizii exercita puterea si desfasoara tranzactii. ansamblu de relaţii.structurii formale birocratice si a culturii de intreprindere. acţionarii şi alte categorii. Sub alta lumina. constituite pe profesii”. apararea propriilor interese. ci si de intensitatea activitatii confederatiilor sindicale si a organizatiilor patronale. a administraţiei. Guvernanţa corporativă specifică distribuţia drepturilor şi responsabilităţilor dintre diferitele categorii de persoane implicate în companie cum ar fi: consiliul de administraţie. Hawley şi Andrew T. avându-se în vedere caracteristicile institutionale. după cum urmează: • Guvernanţa corporativă reprezintă modalităţile prin care furnizorii de surse financiare ai unei companii se asigură că vor primi beneficiile la care se aşteaptă făcând această investiţie (Shleifer. cu societatea pe ansamblu. 737). Toate se bazează pe teoria deţinătorilor de interese. În 1961 James P. distribuirea drepturilor. Totodata. Corporatismul nu este prin el însusi bun sau rau pentru desfasurarea vietii economice.ca si concept cu o arie mai restrânsa de abordare. interventia autoritatii publice se poate manifesta pe multiple planuri tinzând sa avantajeze sau sa protejeze în mod diferit pe creditori. dupa cum este firesc. ramură a economiei. gradul de extindere al corporatismului în cadrul guvernarii corporative si mai ales al relatiilor industriale. Vishny. Interpretările date guvernanţei corporative se referă la modalităţi. conduce la existenta mai multor tipologii ale economiei de piata. 1997. • • Guvernanţa corporativă poate fi definită ca ansamblul relaţiilor unei companii cu acţionarii săi sau. actionari minoritari sau salariati. şi stabileşte regulile şi 7 . corporatismul. Daca organizatiile diferitelor categorii de participanti la activitatea economica îsi propun. Rezulta deci ca gradul de extindere al corporatismului este determinat nu doar de interventia statului pentru reglarea unor aspecte ale vietii economice.

tradiţii şi modele comportamentale dezvoltate de fiecare sistem legislativ. • Guvernanţa corporativă este ramura economiei care studiază modul în care companiile pot deveni mai eficiente prin folosirea unor structuri instituţionale cum ar fi actele constitutive. Impulsul adoptarii acestor coduri au fost scandalurile financiare legate de falimentul unor companii britanice cotate pe piata de capital. criza economica asiatica din 1978 şi retragerea investitorilor din Asia şi Rusia au pus comunitatii de afaceri internationale probleme legate de consecintele pe care le are neincrederea investitorilor în managementul companiilor. preluată din Cadbury Cod.2. Financial Times. 2002). 21 iunie 1999). Acestea au avut ca efect şi mobilizarea atentiei guvernelor. a investitorilor şi chiar a marelui public asupra fragilitatii regimului de guvernare a societatilor şi a necesitatii regandirii acestui sistem. 1. de natura sa amelioreze reglementarile 8 . transparenţei şi responsabilităţii la nivel de companie (J. în Uniunea Europeana. WorldCom. organigramele şi cadrul legislativ. p. cand majoritatea tarilor au adoptat coduri de guvernare corporatistă.procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei companii. Ahold. • Această ramură se limitează în cele mai multe cazuri la studii privind modul în care deţinătorii de acţiuni pot să asigure şi să motiveze directorii companiilor astfel încât să primească beneficiile aşteptate de pe urma investiţiilor lor (Mathiesen. precum Enron. a autoritatilor de control. Adeco şi multe altele au dus la criza de incredere a investitorilor. Wolfensohn. Parmalat. care aveau insa caracter optional. este rezultatul unor norme. (OECD aprilie 1999. Principiile guvernarii corporatiste elaborate de OECD ( Organizatia pentru Cooperare Economica şi Dezvoltare) aduc indicatii specifice. Diferite scandaluri care au avut loc în legatura cu mari companii. 1992. Pe de alta parte. • Guvernanţa corporativă se referă la promovarea corectitudinii. 15) • Guvernanţa corporativă este un set de reguli conform cărora firmele sunt conduse şi controlate. a societatilor. Evoluţia guvernanţei corporatiste Conceptul de guvernare a inceput sa se contureze mai clar dupa 1997.

cum ar fi . de reglementare şi de aplicare a dispoziţiilor legale. Regulile şi practicile care reglementeaza relatiile dintre conducerea şi actionarii societatilor comerciale. Deasemenea. salariati şi creditori sunt o garantie a cresterii economice şi stabilitatii financiare.juridice. rolul actionarilor în guvernarea corporatistă/ cadrul guvernarii corporative trebuie sa asigure recunoasterea drepturilor actionarilor stabilite prin lege sau acorduri mutuale şi sa incurajeze coorporarea activa intre corporatie şi actionari pentru crearea de bogatie la locurile de munca. pe reprezentantii Bursei de la Bucuresti. responsabilitatile consiliului de administratie/cadrul guvernarii corporative trebuie sa asigure conducerea strategica a companiei. Aceasta permite intarirea increderii şi integritatii pietei de capital şi a eficientei economice. devenind referinta internationala în materie de guvernare corporatistă. Principiile guvernării corporatiste au fost publicate pentru prima oara în 1999. Potrivit principiilor OECD. De aceea implementarea codului de guvernanţa corporatistă al OECD i-a preocupat. dezvoltarea şi transparenta informatiei/cadrul guvernarii corporative trebuie sa asigure informatii acurate şi în timp util privind corporatia. a investitorilor şi a altor pioni care intervin în guvernarea companiei. în cadrul unui vast proces de consultari regionale. implementarea acestuia este o preocupare a managerilor companiilor listate la alte Burse. ceea ce le face mai atractive. drepturile şi rolul actionarilor în cadrul companiei/structura guvernarii corporative trebuie sa protejeze şi sa faciliteze exercitarea drepturilor actionarilor. În plus. Principiile guvernanţei corporatiste implica o serie de masuri care duc. Acestea formuleaza propuneri practice în atentia autoritatilor bursiere. în final. tretarea echitabila a actionarilor/ structura guvernarii corporative trebuie sa asigure un tratament egal tuturor actionarilor. Pentru a tine cont de evolutia intervenita dupa 1999. Principiile care stau la baza guvernarii corporatiste. al raspunderii şi al tratamentului echitabil al actionarilor s-a concretizat în elaborarea Principiilor OECD de Guvernare corporatistă. dar şi a autoritatilor. Adaptarea principiilor guvernării corporatiste în sensul asigurarii transparentei. implementarea unui regim eficace de guvernare corporatistă trebuie să conducă la transparenţa şi eficienţa pieţelor. să fie compatibilă cu statul de drept şi să definească în mod clar repartiţia responsabilităţilor între instanţele competenţe în materie de supraveghere. în ultimii ani.asigurarea bazei pentru un cadru/context eficient al guvernarii corporative. monitorizarea eficace a mamagementului de catre consiliu şi raspunderea consiuliului fata de actionari şi companie. la cresterea transparentei societatilor listate. un regim de guvernare corporatistă trebuie să protejeze şi să faciliteze exerciţiul drepturilor acţionarilor şi să 9 . Noile principii au fost aprobate de guvernele tarilor OECD în aprilie 2004. principiile au fost revizuite în 2003.

o importanta aparte revine cercetarii sferei de cuprindere a conceptului de 10 . În perioada respectivă consiliile exercitau o tot mai multă influenţă. rezultatele. În studiul caracteristicilor diferitelor constructii institutionale. Era o problemă destul de importantă pentru directorii executivi guvernanţa corporativă. Toţi acţionarii trebuie să aibă posibilitatea de a obţine reparaţia efectivă a oricărei violări a drepturilor lor. drepturi stabilite prin reglementările în vigoare sau prin acorduri mutuale. acţionariatul şi guvernarea acestei societăţi. în contextul unei accentuari a raritatii resurselor naturale si a implementarii pe o scara tot mai extinsa a tehnologiilor informationale. La capitolul referitor la responsabilităţile Consiliului de Administratie se arată ca guvernarea corporatistă trebuie sa asigure conducerea strategică a intreprinderii şi supravegherea efectivă a gestiunii de către Consiliul de Administraţie. pentru a crea bogăţie şi locuri de muncă şi a asigura perenitatea societăţilor sănătoase din punct de vedere financiar.asigure un tratament echitabil al tuturor acţionarilor. Respectarea cerintelor mentionate anterior impune generarea si intretinerea unui proces inovational atât înplan tehnologic si al organizarii concrete a diferitelor activitati economice si sociale cât si al functionarii institutiilor. respectiv situaţia financiară. A existat o perioadă când guvernanţa corporativă era într-o continuă agitaţie sau revoluţie. La capitolul referitor la rolul diferitelor părţi care iau parte la guvernările corporatiste. Astfel că sau desfăşurat mai multe acţiuni care totuşi au avut un rezultat şi anume: s-a ajuns la concluzia că managerii au o mai bună înţelegere a aspectelor reale ale afacerilor în cadrul societăţii lor ca rezultat al accentului pus pe guvernanţă şi că procedurile de guvernanţă au un impact pozitiv asupra capacităţii organizaţilor de a forma alianţe şi parteneriate. investitorii deveneau tot mai pretenţioşi iar managerii companiilor au devenit tot mai conştienţii de problemele cheie cu care se confruntă afacerile lor. în principii se arată că un regim de guvernare corporatistă trebuie să recunoască drepturile diferitelor părţi participante. Experientele internationale releva faptul ca performantele economice ale diferitelor tari sunt tot mai mult dependente. Asigurarea premiselor unei cresteri economice durabile nu se poate realiza fara o continua preocupare pentru sporirea eficientei utilizarii factorilor de productie. Trebuie să încurajeze o cooperare activă între societăţile şi diferitele părţi participante. a remunerarii corespunzatoare a diferitelor categorii de participanti la procesul productiv.de calitatea si coerenta functionarii institutiilor. inclusiv al acţionarilor minoritari şi străini. Un regim corporatist trebuie să garanteze transparenţa şi diseminarea în timp util a unor informaţii exacte despre toate subiectele semnificative care privesc intreprinderea. precum şi responsabilitatea şi loialitatea Consiliului de Administraţie faţă de societate şi de acţionarii ei.

Unii analişti (Burgeat. Folosind Principiile OECD ca pe un cadru conceptual. Între septembrie 2001 şi martie 2003 au fost organizate patru mese-rotunde cu scopul de a se discuta îmbunătăţirea administrării corporaţiilor în Europa de Sud-Est. Asia. iar crizele financiare de pe pieţele în curs de formare şi îndelungatul proces de tranziţie de la economia etatistă planificată la economia de piaţă din multe ţări au arătat importanţa acestei probleme. Nestor. la Bucureşti. Eurasia. Fiecare masă-rotundă a elaborat o Carte Albă a administrării corporaţiilor specifică regiunii respective. 2001) arătau că problema guvernanţei corporative a devenit din ce în ce mai importantă în ultimul deceniu. ca o cheie a structurii instituţionale a unei economii de piaţă funcţionale. pe măsura creşterii rolului sectorului privat în întreaga lume. Cea de-a patra masă-rotundă a fost organizată la Sarajevo în martie 2003.guvernare corporativa. Centrul OECD pentru dezvoltarea sectorului privat. America Latină şi Europa de Sud-Est. de către Comisia pentru Valori Mobiliare a Federaţiei Bosnia Herzegovina. Bursa de Valori din Zagreb a organizat cea de-a treia masă-rotundă la Zagreb în noiembrie 2002. care a realizat o lucrare comparativă privind administrarea corporaţiilor în Eurasia. OECD şi Banca Mondială şi-au combinat eforturile pentru a crea şi sprijini meserotunde pe tema administrării corporaţiilor în Rusia. cu excepţia mesei-rotunde din Eurasia. fiind o iniţiativă locală din cadrul Acordului pentru Investiţii în Europa de Sud-Est. împreună cu Agenţia internaţională pentru cooperare din Turcia au organizat cea de-a doua masă-rotundă la Istanbul. Comisia Naţională pentru Valori Mobiliare din România şi Bursa de Valori din Bucureşti au organizat împreună prima masărotundă în septembrie 2001. 11 . în mai 2002. Mesele-rotunde au fost organizate în cooperare cu parteneri locali şi gazde al căror sprijin a fost nepreţuit pentru asigurarea succesului întâlniri. reuniunile organizate sub forma meselor rotunde au examinat cele cinci elemente-cheie ale unui cadru puternic de administrare a corporaţiilor: 1) drepturile acţionarilor 2) tratarea echitabilă a acţionarilor 3) rolul părţilor sociale în administrarea corporaţiilor 4) oferirea de informaţii şi transparenţă 5) responsabilitatea Consiliului de Administraţie. Masa-rotundă privind administrarea corporaţiilor în Europa de Sud-Est a fost lansată în primăvara anului 2001.

Ca obiective. cu sprijinul USAID (United States Agency for International Development). Prezentarea corelaţiilor dintre modelele de guvernare existente şi modelele de management existente. Au fost treptat perfecţionate Principiile OECD/OECD şi s-a constatat extinderea guvernanţei şi asupra reglementărilor legislative şi administrative.În 2001 OECD/OECD. Prezentarea modelelor de guvernare corporatistă. Conceptul de „guvernanţă corporativă” s-a dezvoltat ulterior în practica europeană şi internaţională. 12 . inclusiv structurile administraţiei publice („Regulatory Governments” şi „Institutional and Administrative Reform towards UE Structure Modul 2: Modele de guvernare corporatistă a) Scopul şi obiectivele modulului Scopul acestui modul este prezentarea principalelor modele de guvernare corporatistă existente la nivel internaţional. a conceput şi a publicat un program de îmbunătăţire a guvernanţei corporative în România. Se poate observa dependenţa de stilurile şi modelele de management a acestor modele. iar în anul 2002 România a elaborat un cod. perfectibil. Modelele variază în funcţie de raporturile care se stabilesc între grupurile de interese referitoare la activitatea firmei. se vor atinge următoarele: • • • Prezentarea grupurilor de interese referitoare la activitatea firmei. privind structurarea şi organizarea companiilor şi respectarea principiilor OECD privind armonizarea intereselor între proprietarii. managementul şi executivul firmelor.

b) c) Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior Schema logică a modulului d) Conţinutul informaţional detaliat 2. − actionarii care se pot exprima prin intermediul votului garantat de detinerea de actiuni dar care au si posibilitatea de a iesi din firma prin vanzarea actiunilor in cazul in care nu sunt de acord cu decizia luata. Grupurile de interese legate de activitatea firmei Actorii guvernantei care pot afecta globalizarea sunt considerati a fi angajatii. − comitetul director. echipa de top management.1. − consiliile de administratie care reprezinta organul de conducere a intreprinderii si care aproba strategia companiei. sa adopte masuri in consecinta. 13 . internationalizarea pietelor si activitatilor intreprinderilor fiind un fenomen profund si ireversibil. mai mari sau mai mici. Deciziile de strategie globala reprezintă o piatra de incercare grea pentru eficacitatea sistemelor de guvernanta corporativa care urmaresc maximizarea profitului si a competitivitatii globale cel mai adesea pe seama unora dintre participantii la guvernare. Sistemele de guvernanta corporativa difera mult de la o tara la alta si aceste diferente afecteaza direct atât procesul de dezvoltare al strategiilor globale cât si tipurile de strategii care pot fi adoptate. actionarii. directorii examinand mecanismul prin care contextu guvernantei corporative in care fiecare dintre ei influenteaza deciziile asupra aspectelor cheie ale globalizarii. Desi mult criticat. ceea ce determina companiile. strategia globala se refera la adoptarea unei strategii extinse dincolo de granitele tarii lucru care ar putea afecta puternic acele parti care au legaturi stranse cu compania din tara de origine. Prin definitie. managementul de varf care este responsabil cu transpunerea în practica a deciziilor strategice luate. Cercetatori în domeniul guvernantei corporative comparate au identificat cinci jucători importanti: − angajatii împreuna cu structurile în care acestia actioneaza (sindicate sau blocuri sindicale). procesul de globalizare este într-o continua expansiune.

Olandei. Japoniei etc. Economisti. clasificari care au la baza în principal relatiile dintre proprietar-manager. Consecinta acestui fapt este că pregatirea profesionala se face în afara companiei. firma-guvern. Tari ca Statele Unite au la dispozite o piata a muncii foarte flexibila cu contracte de muncă de scurta durata. companiile investesc multi bani în dezvoltarea profesionala a angajatilor ceea ce conduce la o forta de munca specializata cu competente specifice companiei care îi fac mai greu transferabili de la o firma la alta. Angajaţii Poziţia angajaţilor în cadrul economiilor mondiale diferă în funcţie de mai mulţi factori: In primul rând piata fortei de muncă natională este cea care influenteaza flexibilitatea si mobilitatea angajatilor. In al doilea rand este problema organizatiilor sindicale si a puterii pe care acestea o pot exercita diferit de la tara la tară. firma-sindicate. De pilda în Franta drepturile sindicale sunt extinse asupra tuturor angajatilor indiferent de afiliere. Germania este localizata. ca Germania sau Japonia. angajatii avand competente generale si transferabile la un alt loc de munca. Danemarcei. Rolul si puterea pe care o poate exercita fiecare dintre partile mai sus mentionate depind în mare masura de mediul economic si de sistemul de guvernanta corporativa a tarii din care provin. Robert Boyer prezinta patru tipuri de capitalism: capitalismul orientat spre piata (specific pentru Statele Unite). 2. creditor manager. Norvegiei. În tari cu piete rigide ale fortei de munca. 14 . capitalismul orientat spre companie (specific Japoniei). legislatia americana permitand usor rezilierea contractului de munca. între ultimele două tipuri. Suediei. Companiile japoneze sunt caracterizate prin sindicate la nivelul intreprinderii ceea ce conduce la negocieri colective la nivel de companie care de asemenea asigura o pozitie ferma a angajatilor. juristi si politicieni incearca diverse clasificari ale capitalismului. Elvetiei. capitalismul cu orientare social-democtratica (statele din nordul Europei) si capitalismul dirijat de stat (Franta).1. Daca ar fi sa clasificam aceste curente doar în doua tipuri acestea ar fi : tipul anglo-american si japonezogerman”.1. Yusuke Fukada si Ronald Dore notează: ”Pe plan mondial sunt mai multe curente de capitalism: unul este cel de tip anglo-american care se centrează în jurul Statelor Unite si a Marii Britanie iar altul diferă de cel anglo-american in diferite feluri si se regaseste în cazul Germaniei. în opinia autorului. uniunile sindicale pot avea o influenta mai mare în luarea deciziilor corporatiei decat în SUA sau Marea Britanie unde doar membrii uniunii sindicale beneficiaza de întelegerile colective negociate.− guvernele care impun reguli nationale privind guvernanta corporativa.

O putere influenta marita o au lucrătorii mai ales în sistemul de guvernanta corporativa care presupune obligativitatea consultarii angajatilor in luarea deciziilor. Ei doresc să-si pastreze locurile de munca acasa si tind să se opună oricarei tendinte de globalizare.2. a studiilor absolvite. Un exemplu recent privind opozitia salariatilor este cel al firmei germane Volkswagen AG care in ciuda costurilor ridicate pe care le are cu forta de munca a trebuit să ajunga la un compromis cu cartelul sindical IG Metall si sa promita angajatilor ei vest germani securitatea postului până în anul 2011 în schimbul inghetarii salariilor până în 2007 si a unui program mai flexibil de muncă. cu o bogata experienta internationalta in combinatie cu o piata muncii deschisa creaza premisele unei deschideri din partea echipei manageriale spre adoptarea unor strategii globale. E. Italia si Japonia care se afla la capatul opus.1. majoritatea preferand sa mentina controlul acasa.Este evident că situatiile in care angajatii au o mobilitate redusa si o voce puternica în cadrul companiei se vor implica mai activ in deciziile privind strategia de globalizare. 15 . Prezenta unor manageri de nationalitate străina. Echipa manageriala Diferente transnationale în ceea ce priveste echipa managementului de varf se intalnesc în special in experienta internationala pe care acestia o au precum si în pregatirea profesionala. In ceea ce priveste experienta internationala Statele Unite este tara care are cei mai multi top manageri nascuti în afara tarii spre deosebire de Franta. Japonia) vor fi mult mai rezervate in a se angaja în strategii globale. Managerii din SUA si Marea Britanie tind să aibă o pregatire profesionala cu specializare în finante sau marketing (cel mai des absolvent de universitati cu profil de afaceri) spre deosebire de managerii germani care au mai degraba o educatie în domeniul tehnic. În Franta managerii sunt absolventi ai unei „grandes ecoles” comune cu o pregatire ideologică si provin adesea din pozitii guvernamentale. 2. In Statele Unite tot mai multe companii au sau au avut directori executivi (CEO) nascuti in afara tarii: Charles Bell de la McDonald’s care este australian. Dimpotriva. din companii cu stranse legaturi guvernamentale (Franta) sau fondate si controlate de familii (Italia. De asemenea mobilitatea managerilor in SUA si Marea Britanie este mult mai mare spre deosebire de Franta si Japonia unde managerii tind să ramana o lunga perioada de timp in cadrul companiei. echipele manageriale dintr-o piata a muncii închisa. Neville Isdell de la Coca Cola care este irlandez.

2.3. Actionarii Diferentele nationale privind structura actionariatului sunt de asemenea foarte mari . de regula aici. actioneaza ca parte a unei retele sau keiretsu in sprijinirea managementului. Din cei 15 membri ai consiliului doar 7 sunt alesi de catre adunarea generală a actionarilor deoarece 3 sunt reprezentanti ai angajatilor iar ceilalti 5 sunt reprezentanti ai guvernului. furnizori) în consiliul supervizor (Aufsichtsrat). Astfel angajatii acestei companii au reusit să blocheze planurile conducerii de a marii numarul de zboruri de la baza cu costuri mai scazute din Taiwan. Japonia este caracterizată print-un procent ridicat de investitori institutionali care nu au deloc o atitudine neutrala ci dimpotriva. In ciuda faptului ca a fost privatizata în 1997. In Marea Britanie un procent important il reprezinta actionarii institutionali. atat ca si creditori cat si ca actionari ai acesteia. In Germania bancile sunt cele care joaca un rol important în influentarea politicii companiei. Italia si Franta sunt considerate a avea consilii de dimensiuni medii dar tot ineficiente datorita lipsei sau a numarului redus al directorilor nonexecutivi independenti. Această atitudine se manifesta chiar si in Statele Unite unde United Airlines ofera unul din rarele exemple de companie publica mare cu actionari majoritari angajatii proprii (55%). France Telecom ofera un exemplu despre cum pot influenta interesele nationale componenta consiliului de administratie.1. joacă un rol neutru spre deosebire de activismul investitorilor institutionali americani. La o extrema se afla Statele Unite care are cea mai dispersata structura a actionariatului caracterizata prin neutralitatea ei in ceea ce priveste conducerea si strategiile adoptate de acestea atâta timp cât acestea aduc profit si valoarea actiunilor este ridicata. Acestea pot fi compuse din peste 50 de membri intre care foarte putini externi care sa monitorizeze activitatea managerilor si directia strategica a companiei. Pentru angajatii actionari este tipica reactia de blocare a globalizarii. ca de pilda fondurile de pensii. care.2. companiile japoneze sunt renumite pentru numarul foarte mare de membrii ai consiliului si implicit ineficienta acestora. Cele mai active borduri sunt considerate cele din Marea Britanie si Statele Unite in mare parte si datorita eforturilor în domeniul îmbunatatirii legislatiei corporative care s-au 16 .4. banci.Germania reprezintăa un caz special prin numarul mare de reprezentanti ai părtilor interesate (angajati. Consiliul de administratie Compozitia consiliilor de administrtie arata de asemenea contraste puternice între tări.1. Spre exemplu. France Telecom înca sufera de interventia guvernului francez.

forma regulatorilor de piata. dar si a industriei tarii. Dominique de Villepin. Italia si în Japonia interventia guvernului in a ridica bariere puternice de anti-preluare este mare inclusiv prin instituirea asa numitelor „golden shares” care dau autoritatilor guvernamentale dreptul de veto asupra unor decizii strategice. Un alt caz particular este Franta care de asemenea depune eforturi de mentinere a capitalului national in marile firme franceze. El a declarat reporterilor ca Danone este unul dintre "stindardele" industriei franceze si ca "orice solutie strategica trebuie să aiba la baza protejarea intereselor grupului".1. a afirmat că guvernul pe care il conduce este ingrijorat de o posibila preluare a grupului Danone de către PepsiCo si a avertizat ca va proteja interesele Frantei in aceasta problema.făcut.Este de notorietate scandalul iscat cu ocazia preluarii ostile în 2001 de catre compania de telefonie britanica Vodafone a operatorului german Mannesmann. Pe de alta parte. cel mai adesea. O masura reprezentativa de interventie guvernamentalt in economie o reprezinta reglementarile referitoare la preluare (takeover). reprezentantii guvernelor ar trebui sa fie mai deschisi in ceea ce priveste acceptarea capitalului strain si să folosesca acest prilej pentru îmbunatatirea relatiilor la nivel global. Guvernul Diferente între tari apar si în functie de gradul de interventie al statului in economie si de protectionismul pe care il aplica pe propriile piete. Interventia guvernului ia. ramane la latitudinea companiilor sa-si ia masuri anti-preluare. in SUA reglementarile de constituire ale unei corporatii este la nivel de stat federal. Diferitele obstacole pe care multe dintre tarile europene le ridica in calea preluarilor ostile fac firmelor straine dificila achizitionarea de companii europene. In contrast. Legislatia in Statele Unite si intr-o mai mica masura Marea Britanie nu prevede in mod special bariere impotriva preluarilor. precum si intreaga opinie publica de posibilitatea ca si alte companii germane să treaca in „maini straine”.5. In 2001 planul de fundamentare a unui cod european privind achizitiile prin preluare a fost amanat in urma obiectiilor ridicate de guvernul german. In concluzie. sa incerce realizarea unei situatii de echilibru între toate partile implicate. 2. Cel mai recent caz de implicare guvernamentala este cel al firmei Danone. in tarile continental europene Franta. preluare care desi a fost considerata cea mai mare tranzactie din istoria corporatista a lumii a ingrijorat atat guvernul german. 17 . Germania. In timp ce in Europa si Asia legislatia referitoare la societatile pe actiuni este atributul celui mai inalt for legislativ. conducatorii companiilor trebuie sa recunoasca si sa se adapteze la dificultătile pe care procesul de globalizare le presupune. Primulministru francez.

angajaţi. Întreprindere Consiliul de Administraţie  Populaţiei care îşi poate gestiona mai bine economiile. clienţi) aflaţi în relaţie cu întreprinderea. Pentru solutionarea situatiilor conflictuale. în care investitorul sau un numar mic de investitori sunt direct implicaţi în conducerea societăţii.  promovarea transparenţei. având posibilitatea să le Adunarea Generală a plaseze pe piaţa de capital. manageri.  mecanismelor de protecţie asigurate în acest cadru.  majoritari Acţionari Acţionari care îşi pot proteja mai bine interesele. Mecanismele guvernarii corporative sunt relevante pentru organizaţiile economice mari. furnizori. guvern şi societatea ca întreg.2. creditorii. după cum urmează:  Investitorilor care îşi pot supraveghea şi proteja investiţia în condiţii mai bune. se recomanda. creditori. lucru care ar conduce la cresterea competitivitatii nationale. Pentru organizaţiile economice mici. 2. proprietarii cu mari drepturi de proprietate. Conflictele de interese apar la : proprietarii cu un număr mic de acţiuni. consumatori. acestea sunt listate pe pieţe organizate de genul burselor de valori. Conflicte de interes între manageri-acţionari-creditori şi modalităţi de soluţionare Corporaţiile guvernamentale se concentrează asupra conflictelor de interese dintre manageri şi proprietari. Autorităţilor publice care prin promovarea unor standarde corespunzătoare de Asociaţiilor profesionale şi organismelor non-guvernamentale care au interes în minoritari Salariaţi Clienţi doar sub în felul acesta întreprinderea dobândeşte capacitatea de a-şi finanţa rapid şi ieftin dezvoltarea. în care apare o separare între proprietate şi administrarea efectiva a afacerii. Pieţelor de capital care nu ar putea să existe şi să funcţioneze normal în lipsa Tertilor (salariaţi. combaterea corupţiei şi a evaziunii fiscale. ca alternativă de investiţie faţă de sistemul bancar. armonizarea regulamentelor proprii cu legislatia din Uniunea Europeana in domeniu. creditori. de la caz la caz. Acţionarilor Interrelaţiile dintre “stakeholders” la nivelul întreprinderii: 18 Furnizori Creditori Comunitate Guvern/Societate civilă . conducerea corporativă eate relevantă anumite aspecte. Mecanismele guvernării corporative servesc mai multor categorii de “stakeholders”.  guvernare corporativă pot să îmbunătăţească mediul de afaceri şi să stimuleze investiţiile. Societaţile comerciale pe acţiuni reprezinta forma specifica de organizare juridica a acestui tip de aranjament. De regula. cum ar fi relaţiile cu salariaţii.Guvernele au nu numai responsabilitatea ci au in mana si instrumentele politice pentru imbunititirea sistemelor de guvernanta corportativa din tarile lor .

dar care gererează ostilitate din alte puncte de vedere.Fiecare dintre “stakeholders” are propriile aspiraţii şi interese. 1 Petre Prisecaru. 3.dar poate genera dificultăţi până la găsirea unor furnizori înlocuitori. O reacţie a firmei poate fi ruperea relaţiilor contractuale cu aceştia . iar fondurile destinate investiţiilor ar trebui limitate la un nivel care să asigure o creştere a dividendelor. avuţia acestora poate fi risipită şi dispare chiar obiectul controlului. Acţionarii doresc o creştere a dividendelor distribuite pentru a-şi recupera rapid investiţia şi pentru a obţine o rentabilitate personală cât mai ridicată. În acest context se pot invoca drept exemple o serie de decizii financiare raţionale dintr-un anumit punct de vedere. cât şi salariaţii au drept obiectiv rămânerea în continuare în funcţie şi. Furnizorii. O astfel de decizie poate cauza reacţii adverse din partea salariaţilor . care se reflectă în decizii greu de armonizat. Guvernanţa europeanã şi doctrinele integrãrii. Atât managerii. 2. urmăresc încasarea rapidă a contravalorii materiilor prime sau serviciilor prestate şi încasarea unui preţ cât mai ridicat. Editura Economicã. astfel:1 1. În acest context. Reforma constituţionalã şi instituţionalã a Uniunii Europene. în condiţiile depunerii unui efort minim. salariile ar trebui reduse. motiv pentru care această decizie trebuie luată la momentul oportun. la rândul lor. 2003 19 . Drept urmare. uneori chiar contradictorii. desigur creşterea salariilor şi dobândirea de interese proprii în activitatea desfăşurată şi mai puţin îmbunătăţirea nivelului de viaţă al acţionarilor. în lipsa unui control rifuros din partea acţionarilor.

clienţi etc. asupra întregii comunităţi de afaceri. stat. ca structură ce reprezintă prin organismele sale interesele de ansamblu ale naţiunii. respectiv economia naţională în ansamblul său. Astfel. armonizarea tuturor acestor interese nu se poate realiza de la sine ci. obţine o linie de credit. Conflictul de interes dintre acţionari şi manageri a existat dintotdeauna şi se bazează pe faptul că managerii sunt prea puţin motivaţi pentru distribuirea de dividende acţionarilor. bănci . din câştigul total ce revine acţionarilor şi creditorilor. prioritate au creditorii. sunt interesate ca întreprinderile să fie suficient de profitabile pentru a putea rambursa creditele şi dobânzile aferente. schimbă statutul companiei dintr-una publică într-una privată. face o ofertă publică de cumpărare a acţionarilor. în urma cumpărării pachetului de acţiuni. 5. Practica a generat apariţia unor mecanisme care să îi silească pe manageri să acţioneze în interesul acţionarilor. printr-un sistem adecvat de guvernare corporativă ce presupune. 6. în sens larg. 2. pe de o parte. Comunitatea locală este şi ea interesată de efectul prosperităţii întreprinderii asupra altor întreprinderi din zonă şi de impactul său asupra pieţei locale a forţei de muncă. în vederea cumpărării acţiunilor care nu sunt în posesia echipei manageriale. Un conflict potenţial dintre cele două părţi apare în urma unei achiziţii pe datorie ce descrie o situaţie în care echipa managerială: 1. preferând reinvestirea profitului net chiar şi în proiecte cu rentabilitate mică pentru a conserva controlul resurselor importante. după cum o dovedeşte practica firmelor din ţări cu economie de piaţă avansată. pe de altă parte.) asupra activităţii întreprinderii şi are rolul de a preveni şi evita manifestarea unor conflicte de interese între diferiţii stakeholderi ce pot avea efecte dăunătoare asupra performanţei companiei şi. cheltuielile cu dobânzile şi ratele scadente la credite le plăresc înaintea dividendelor Prin urmare. 3. Proprietarii şi managerii au tendinţa de a-şi asuma un risc ridicat comparativ cu alţi agenţi. la rândul lor. nesalariaţi. Statul. acţionari. fenomen explicat având în vedere că. nu este nici el indiferent faţă de buna funcţionare a întreprinderilor şi de efectul propagat al activităţii acestora asupra funcţionării macrosistemului din care fac parte. intermediari financiari. 20 .4. al outsiderilor (investitori strategici. Băncile. controlul insiderilor(salariaţii şi managerii întreprinderii) iar.

 Acordarea de prime managerilor în funcţie de profitul obţinut de societate. Consiliul de Administraţie are drept de veto şi conservă puterea de revocare a preşedintelui său. de talie mare care. se constată că într-o asemenea operaţiune se implică un acţionar care deţine un procent scăzut din capital. rata de rentabilitate a capitalului propriu. Acest stimulent managerial s-a practicat în anii 1950-1960 dar. după 1970 a căzut în disgraţie. dacă doresc. Planurile de stimulare a managerilor iau următoarele forme:  Planul de stimulare managerială prin „acţiunile-performanţă” constă în oferirea de acţiuni managerilor pe baza evaluării performanţei obţinute de companie prin: profit pe acţiune. se concentrează. Un alt mod de soluţionare a neînţelegerilor acţionari-manageri o reprezintă votul prin procură.O primă cale de soluţionare a conflictului dintre acţionari şi manageri o reprezintă acordarea de stimulente managerilor în funcţie de performanţele obţinute. în urma preluării managerii firmei preluate sunt concediaţi. Preluările de companii prin cumpărarea acţiunilor -o altă cale de rezolvare a divergenţelor – au loc mai ales atunci când capitalul social al firmei este subevaluat datorită unei succesiuni de decizii greşite ale echipei manageriale. fapt care îi motivează să acţioneze în aşa fel încât să maximizeze preţul acţiunilor firmei pe piaţă. într-un moment viitor.  Opţiuni pentru manageri de a achiziţiona acţiuni ale societăţii respective. De obicei. dar la un preţ stabilit în prezent. În practică această operaţiune este dificil de realizat deoarece un singur acţionar nu reuşeşte să adune un număr suficient de voturi de la ceilalţi acţionari pentru a schimba echipa managerială. rata de rentabilitate a activelor. Aceştia sunt pe deplin motivaţi ca întreprinderea în care au investit sume importante să fie rentabilă şi de aceea exercită o presiune asupra managerilor materializată în decizii importante şi cu efect scontat. Altă modalitate de soluţionare a conflictului dintre manageri şi acţionari constă în puterea de decizie a Consiliului de Administraţie care dispune de prerogative importante în materie de control al managerilor. Prezenţa acţionarilor de referinţă constituie o modalitate mai eficientă de control al managerilor. în mâinile unor investitori instituţionali. pot să exercite o influenţă considerabilă asupra operaţiilor unei 21 . În unele ţări. Deţinerea de acţiuni. De obicei. iar cei care reuşesc să se menţină îşi pierd autonomia pe care o aveau înainte de preluare. tot mai mult. opţiunile dovedindu-se neprofitabile. Un alt mecanism de control al managerilor îl constituie „ameninţarea cu concedierea”.

ca urmare a încălcării prevederilor din contract. 2003 22 . 2 Laura Marinaş. d) politica de producţie şi de investiţie prin care se pot limita fuziunile. . au obligaţia asigurării calităţii activităţii şi obţinerii unor rezultate financiare favorabile. datoria să aibă aceeaşi prioritate ca şi celelalte datorii prezente sau viitoare. b) politica de dividend care nu interzice plata acestora. prin concedierea echipei manageriale sau forţarea acesteia să-şi schimbe politica de operare sau să revină asupra unor decizii. e) rambursarea anticipată ce permite creditorilor să solicita rambursarea anticipată a unei părţi sau a totalităţii creanţei înainte de scadenţă. Sistemul de guvernare al Uniunii Europene. concretizată în trei tipuri de decizii financiare: .Se poate recurge la clauze mai sofisticate care pot interzice o nouă emisiune de obligaţiuni. dar prevede posibilitatea indexării lor corespunzător cu nivelul profitului obţinut. 2 Conflictul dintre acţionari şi creditori se rezolvă prin decizia de introducere a unor clauze suplimentare de protecţie în contractul de creditare care armonizează interesele celor două părţi.Creanţierii restrâng prin anumite clauze posibilitatea întreprinderii de a oferi în viitor garanţii reale asupra activelor sale care ar putea să diminueze capacitatea de rambursare a datoriilor deja existente. dacă există un transfer de bogăţie în favoarea acţionarilor. Decizia de finaţare prin îndatorare îi motivează pe manageri care. Bucureşti. cum sunt obligaţiunile convertibile în acţiuni. c) publicarea informaţiilor ca o componentă a contractelor de îndatorare. în cazul falimentului societăţii. f) convertibilitatea şi utilizarea titlurilor hibride. O ultimă cale posibilă de soluţionare a conflictului dintre acţionari şi manageri. obligaţiunile rambursabile în acţiuni. pentru a rambursa datoria şi a evita falimentul. . constă în alegerea unei structuri financiare particulare. Aceste clauze se referă la: a) Politica de finanţare. Editura Luceafãrul. Documentele care trebuie furnizate sunt situaţiile financiare şi fiscal auditate de un cabinet specializat şi independent de întreprindere. utilizarea activelor şi menţinerea unei anumite structuri ale acestora. creditorii vor beneficia în egală măsură prin exercitarea opţiunilor lor şi se rezolvă conflictele între furnizori/aportatorii de capitaluri.firme.Creditorii solicită în contract acţionarilor ca.

2.3. Modele de guvernare corporatistă In structura guvernarii corporative se regasesc, dupa cum am mentionat, urmatorii constituenti interni : actionar, administrator, manager, salariat, furnizor, creditor, dupa caz, iar în functie de aceste subiecte de drept, sistemul de guvernare corporativa cunoaste trei forme: modelul traditional, modelul codeterminarii si modelul riscului asumat („traditional model”, „co-determination model”, „stakeholder model”): a. Modelul traditional (in sistemul nord-american traditional) are la baza doua raporturi juridice si trei nivele: unul se stabileste între actionari si administratori, în baza unui contract de mandat (agentie în common law), iar unul între administratori si manageri. În aceasta ultima relatie, managerii dispun de o autoritate derivata din cea a administratorilor. În acest model, numit si modelul maximizarii veniturilor actionarilor, întregul risc al firmei se concentreaza asupra furnizorului de capital, care este în acelasi timp solicitantul veniturilor reziduale. Actionariatul selecteaza consiliul director al firmei, sistemul de luare a deciziilor se bazeaza pe: o actiune înseamna un vot, iar consiliul director alege managementul care se presupune ca ia decizii în scopul maximizarii valorii actiunilor detinute de actionari. In acest caz, valoarea actiunilor se fundamenteaza pe valoarea prezenta a proiectiei dividendelor viitoare, care deriva din profitul net. b. In cel de al doilea model, al codeterminarii (în sistemul tarilor vest europene) exista trei raporturi juridice si patru nivele: unul se stabileste între actionari cu administratori plus reprezentanti ai salariatilor, unul între administratori plus reprezentanti ai salariatilor cu administratorii, iar cel de al treilea între administratori cu managerii. Comparativ cu modelul traditional, acest model introduce un sistem de management participativ, pornind de la premisa ca riscul afacerii pentru actionari este mai mic decât pentru salariati, datorita imposibilitatii de diversificare a portofoliului de investitii a acestora din urma. În cazul relatiei dintre actionari si consiliul de administratie propriu-zis se interpune un „consiliu superior”, compus din reprezentantii actionarilor si salariati. Rolul consiliului superior se suprapune rolului actionarului în anumite privinte, întrucât exercita functia de control, analizeaza obiectivele strategice ale companiei si formuleaza recomandari consiliului de administratie. c. In ultimul model de guvernare corporativa („stakeholder model”) exista doua raporturi juridice si patru nivele, prin extinderea subiectelor de drept ce se gasesc în modelul codeterminarii: un raport între actionari cu reprezentantii salariatilor, cu clientii, cu banci, cu furnizori, cu statul sau administratia publica si administratori, precum si un raport între

23

administratori cu reprezentantii salariatilor, cu clienti, cu banci, cu furnizori si manageri. Între actionari si administratori nu trebuie sa se interpuna un alt organism, în mod obligatoriu. Motivatia acestui model se regaseste în necesitatea ca activitatea unei companii sa nu fie afectata de relatiile care se creeaza între toate aceste persoane cu interese si riscuri diferite. Iar comparativ cu modelul codeterminarii, modelul riscului asumat extinde în fapt sistemul de management participativ, cu toate ca nu reflecta suficient gradul de exprimare a drepturilor si obligatiilor fiecarei persoane în pastrarea unui echilibru între procesul decizional si nivele în baza caruia se structureaza. Obiectivul esential al luarii deciziilor manageriale este de a imbunatatii atat veniturile cât si puterea corporationala a firmei, facand dificil controlul managementului de catre actionari, votul bazat pe „one share-equals one vote” (o actiune egal un vot) nemai functionand. Din punct de vedere a controlului activitatii firmei s-a consactrat forma de guvernare prin obiective (finantarea de la distanta), prin care investitorii nu intervin direct în activitatea firmei, ei solicitând plata unui anumit nivel al dividendelor, stabilita prin contract. Astfel se acorda managerilor o mai mare libertate de actiune, cointeresându-i la cresterea ratei profitului. Acest tip de guvernare este caracteristic mai cu seama economiilor anglo-saxone, presupunand o structura dispersata a actionariatului, existenta unui mediu economic stabil, un sistem institutional în care sunt incorporate elemente fiabile de monitorizare indirecta a activitatii firmelor sub forma unei transparente ridicate si a unui sistem informational bine pus la punct, a unei retele bogate de firme de audit. Atunci când apar nevoi de finantare externa a activitatii firmei, se vor realize mai mult prin emiterea de actiuni si mai putin prin contractarea de credite bancare. Pentru acest motiv, starea generala a economiei influenteaza în mod accentuat succesul finantarii. Investitorii vor urmarii sa ofere firmelor lor disponibilitatile de numerar în perioadele de boom economic, fiind reticienti în a le avansa în perioadele de recesiune. În acest caz, tarile central si est europene, care se confrunta cu transformari sensibil acute si de o lichidiate redusa în conditiile unei restructurari a activitatii firmelor, vor fi dezavantajate de aceasta forma de control si finantare. Totodata, apar premisele pentru o mobilitate sporita a factorilor de productie, concomitent cu o structura dispersata a proprietatii. De aici decurge înca o serie de avantaje potentiale, dintre care se pot aminti: rapida transformare a economisirilor în investitii, pe de o parte si implicarea unei parti însemnate a populatiei în activitatea pietei de capital, ceea ce are ca efect, însusirea regulilor jocului unei economii de piata si crearea unei clase mijlocii de dimensiuni consistente. Totodata se încurajeaza dezvoltarea spiritului antreprenorial, asumarea de catre manageri a unor riscuri mai mari, chiar daca acestea nu sunt întotdeauna bine calculate.
24

Dezavantajele acestui tip de guvernare corporativa constau în principal în viziunea pe termen scurt asupra evolutiei fenomenelor economice. De asemenea, apare pericolul extinderii peste un nivel acceptabil a activitatilor speculative, ceea ce evident determina un grad ridicat de instabilitate al activitatii economice. În acelasi sens actioneaza, în anumite situatii si tendinta firmelor specializate în analiza conjuncturii economice de a pune la dispozitia publicului o cantitate tot mai mare de informatii care nu arareori pot fi contradictorii. Tipul de guvernare corporativa (anglo-saxon) prezentat anterior da rezultate foarte bune atunci când este aplicat într-o economie în care serviciile sau unele subramuri industriale, cu un risc mai mare (industria farmaceutica) detin o pondere însemnata în PIB. Organizarea muncii este în mod predominant de tip fordist, iar calificarea lucratorilor prezinta mari diferentieri. Sisteme de guvernanţă corporativă utilizate de firmele din Europa Centrală şi de Est Spre deosebire de modelul germa bazat pe influenţa internă (insider - based model), întreprinderile din ţările Europei Centrale şi de Est au un model comun de guvernanţă bazat pe controlul intern, ca rezultat al procesului de privatizare şi restructurare desfăşurat în perioada ultimilor 13 ani. Economistul Aoki (1994) definea modelul bazat pe controlul intern ca o formă de organizare a firmelor rezultată prin acapararea drepturilor de control de către manageri sau salariaţi ale fostelor întreprinderi deţinute de stat în cadrul procesului de privatizare, deţinerea unor blocuri substanţiale de acţiuni de către persoane din interior (insider - i) în caz de privatizare, sau exercitarea intereselor acestora în procesul de adoptare a deciziilor la nivelul întreprinderilor strategice, atunci când întreprinderile rămân încă în proprietatea statului. Controlul intern este considerat o problemă esenţială deoarece managerii care deţin un control excesiv al întreprinderilor pot acţiona în defavoarea acţionarilor, salariaţilor şi a celorlalţi parteneri sociali, punând astfel în pericol sănătatea financiară şi performanţa firmelor. Deşi nu agreează preluarea modelelor de guvernanţă corporativă a ţărilor dezvoltate, Aoki analizează cauzele apariţiei acestui model al ţărilor europene în tranziţie, precum şi necesitatea eficientizării acestuia prin dezvoltarea pieţelor de capital şi a sistemelor bancare ca modalităţi de influenţă externă sau internă a sistemelor de guvernare corporativă a firmelor din economiile de tranziţie. Inevitabil, stabilirea unor mecanisme corespunzătoare de guvernare corporativă a întreprinderilor privatizate din aceste ţări, a fost dificilă în condiţiile inexistenţei unei infrastructuri legale, a unor instituţii de reglementare corespunzătoare, precum şi a lipsei cadrului legislativ privind drepturile de proprietate, cerinţele de raportare financiar-contabilă,

25

Firmele private închise (întreprinderi mici. creşterea veniturilor din taxe. Performanţa economică nu este obiectivul major al acestor entităţi economice. 3 *** Corporate Governance in Romania OECD Report. ca urmare a concentrării puterii fie în mâna salariaţilor. De exemplu. menţinerea locurilor de muncã. ceea ce va afecta performanţele pe termen lung ale firmelor respective. reglementarea legală si eficienţa privatizării. Luând în considerare prioritatea acestor obiective şi condiţiile politice şi economice specifice. ci mai degrabã extinderea afacerii. de privatizare: Firmele deţinute de stat . răspunderea politică. În schimb existã numeroase conflicte între asociaţi care denatureazã în procese civile. sau prin intermediul pieţelor de capital active. procesul de privatizare a înregistrat forme relativ diferite în ţările Europei Centrale şi de Est. în care statul este încă acţionar. precum salariaţii şi managerii formează coaliţii în scopul satisfacerii predominante a intereselor lor. Rezultă că sistemele de guvernare corporativă din ţările Europei Centrale şi de Est sunt ineficiente. B. salariaţi şi stat. şi a lipsei controlului din exterior sau interior exercitat de ceilalţi acţionari importanţi. ceea ce determinã obiective contradictorii: maximizarea profitului. deci nu existã un conflict de interese între aceştia. In România există urmãtoarele tipuri de guvernare3 a întreprinderii ca rezultat al procesului A. interesele directorilor acestor întreprinderi sunt rareori subordonate intereselor acţionarilor.falimentul firmelor etc. ţările care s-au bazat pe fondurile de investiţii în procesul de privatizare. Deşi există semne că rezultatele economico-financiare ale firmelor privatizate sunt în medie superioare celor ale fostelor întreprinderi de stat. satisfacerea intereselor politice sau individuale. precum băncile. au avut probleme privind funcţionarea şi eficientizarea activităţii întreprinderilor. fie a managementului. iar procesul de investire este foarte scăzut. mijlocii sau mari). ale cãror acţiuni nu sunt tranzacţionate pe o piaţã oficialã. investitorii instituţionali. respectiv de viteza. Proprietarii sunt de regulã şi manageri. încetinesc procesul de restructurare a producţiei şi a personalului sau chiar conduc firmele către faliment. totuşi restructurarea se realizează în ritm lent. Managerii nu urmãresc cu prioritate maximizarea valorii firmei.regiile autonome sau societăţile neprivatizate complet. Structurile de guvernare ale întreprinderilor din ţările europene în tranziţie au fost influenţate semnificativ de obiectivele procesului de privatizare. În cadrul acestora existã în mod inevitabil un conflict de interese între manageri. 2001 26 . Forţele dominante.

specifice mai ales economiilor în tranziţie determinând degradarea performanţelor pe termen lung ale companiilor şi chiar falimentul acestora. Alocarea abuzivă a profiturilor E. pânã la cele în care acţionarii majoritari au un control puternic asupra întreprinderii. În condiţiile unui grad ridicat de concentrare a acţionariatului. Una dintre explicaţiile acestor situaţii este autoritatea excesivă a acţionarilor majoritari şi lipsa unui control şi a unei monitorizări puternice din partea celorlalţi parteneri de afaceri ai întreprinderii. Consiliul de Administraţie şi acţionarii minoritari. Accesul limitat al acţionarilor minoritari la informaţii. Potrivit studiilor instituţiilor internaţionale privind piaţa de capital din România. structurile organizatorice şi sistemele informaţionale sunt flexibile. care cunosc o varietate de forme. Comitetul directorilor şi managerii. sunt subordonate proprietarului majoritar şi acţionează în scopul satisfacerii intereselor acestuia. asociaţiile de salariaţi (PASurile). investitorii instituţionali. iar pârghiile economico-financiare se utilizează predominant ca instrumente manageriale. Tactica “scoicii goale“ D. precum şi între acţionarii majoritari şi partenerii de afaceri ai companiei. statul reprezentat de APAPS (Autoritatea pentru Privatizare şi Administrare a Proprietãţii de Stat) şi persoane fizice. autonomia decizională şi operaţională a echipei manageriale este ridicată. care asigură premisa îmbunătăţirii performanţelor firmelor în condiţii de perenitate. organele de conducere ale firmei – Consiliul de administraţie. Existã cinci categorii de investitori majoritari care controlează firmele listate la Bursa de Valori Bucureşti şi RASDAQ: investitorii strategici. Principala problemă a societăţii corporatiste din România este însă conflictul de interese între acţionarii majoritari şi acţionarii minoritari care degenerează în divergenţe între management. În cadrul acestor întreprinderi se manifestã un conflict între management şi acţionarii minoritari sau între acţionarul majoritar şi acţionarii minoritari Ca şi în cazul firmelor private închise. de la cele cu un acţionariat foarte dispersat ale cãrui drepturi sunt de obicei neglijate. Diluţia averii acţionarilor minoritari B. Transferul profiturilor în afara companiei C. dinamice şi eficiente. Ţinând cont de eficienţa sistemului său de guvernare şi calitatea relaţiilor dintre firmã şi partenerii săi sociali. cele mai importante forme de încălcare a drepturilor acţionarilor constau în: 1 2 3 4 5 6 A. Întârzierea în acordarea dividendelor F. se poate aprecia că guvernarea corporatistă a întreprinderilor româneşti este 27 .C. Companiile privatizate sau deschise.

Deşi nu se diferenţiază foarte mult de celelalte ţări analizate. interzicerea de tranzacţii în favoarea acţionarilor interni sau majoritari. Aceste societăţi deschise au o formã de guvernare dominatã de controlul managementului şi al salariaţilor sau al acţionarilor majoritari. Maroc. scorul de -1 indicând un abuz privind acest aspect al guvernării corporative în România. urmărirea prioritarã a intereselor pe termen scurt ale salariaţilor şi managerilor. în concordanţă cu standardele de guvernanţă corporativă. Ungaria. România. problema cea mai acută este însă în domeniul executării silite a drepturilor acţionarilor în justiţie. Turcia. privatizarea în masă sau vânzarea de acţiuni. menţinere sau dezvoltare a potenţialului preluarea abuzivă a unor ponderi din ce în ce mai mari de capital de către acţionarii adică creşterea salariilor şi a altor indemnizaţii. Rezultă că guvernarea ineficientă a întreprinderilor cotate influenţează nefavorabil rezultatele economico-financiare şi posibilităţile lor de dezvoltare viitoare prin prisma următoarelor pârghii: • • • • • majoritari.6 puncte din 36 maxim posibile. nerealizarea de investiţii de modernizare. ceea ce a condus la formarea pe de o parte. • satisfacerea intereselor acţionarilor majoritari prin metode distructive de diminuare şi transfer a averii acţionarilor minoritari. 28 . a unui acţionariat extrem de dispersat. Rusia. Polonia. accesul la alte mijloace de informare a investitorilor etc. România ocupa locul 7. firme aflate în dificultate financiară. Printre punctele slabe cele mai importante ale guvernanţei corporative din România relevate de acest studiu sunt cele legate de accesul inegal la informaţie al tuturor acţionarilor. rolul scãzut al Consiliului de administraţie.deficitară. în sensul imposibilităţii reale a solicitării respectării drepturilor acestora în justiţie. productiv al întreprinderilor. lipsit de activism în administrarea firmelor. Egipt. cu un scor total de 20. a determinat apariţia unui grup puternic de acţionari majoritari sau semnificativi. diminuarea ritmului restructurãrii şi a reorganizării sau amânarea falimentului unor vânzarea abuzivă a activelor firmelor conduse sau aflate în proprietate. În concluzie companiile româneşti cotate pe piaţa de capital au rezultat în urma procesului de privatizare prin MEBO (Management Employee Buyout). Israel. în defavoarea intereselor acţionarilor minoritari şi ale celorlalţi parteneri sociali. stabilitatea şi protecţia locurilor de muncă etc. în urma unui studiu realizat de SG Emerging Markets Equity Research în februarie 2000. iar pe de altã parte. Astfel. în cadrul unui eşantion format din 10 ţãri: Grecia. Cehia.

e) f) Sumar Sarcini şi teme ce vor fi notate Bibliografie modul g) 29 . sau a conflictului dintre acţionarii majoritari şi acţionarii imposibilitatea implicării active a altor parteneri sociali. Astfel. procesul de conducere a companiilor. pe de o parte calitatea modului de administrare şi conducere reprezintă o variabilă non-financiară esenţială de apreciere a performanţei globale a companiilor cotate pe piaţa de capital.• • • • • minoritari. scopul eficientizării activităţii firmelor respective. şi/sau salariaţi şi acţionarii minoritari. • • • • imposibilitatea utilizării unor programe de remunerare a managerilor în funcţie de mobilitatea excesivă a personalului ca urmare a conflictelor interne şi a lipsei unor distribuirea cu întârziere sau nedistribuirea de dividende celorlalţi acţionari în restricţionarea tranzacţionării de titluri de valoare pe piaţa de capital. în accesul redus la credite bancare datoritã furnizării defectuoase de informaţii şi a imposibilitatea efectuãrii de achiziţii sau preluãri de către alte firme din domeniu în scăderea prestigiului pe piaţă a firmelor cotate etc. Sistemul de guvernare corporativă a întreprinderilor cotate condiţionează hotărâtor nivelul performanţelor economico-financiare curente. determină majorarea volatilităţii şi a riscului investiţiei în titlurile respective. calităţii acestora şi inexistenţei suficiente a garanţiilor. ceea ce menţinerea unei atmosfere tensionate ca urmare a conflictului dintre management valoarea reală creată. de exemplu a bãncilor. dar şi aşteptările investitorilor privind oportunităţile viitoare de dezvoltare ale acestora. programe de promovare şi stimulare după criterii de valoare. scopul acordării de stimulente salariaţilor şi managerilor la sfârşitul anului.

Uniunii Europene. Organizaţia îşi are originile în anul 1948.1.Modul 3: Guvernanţa corporatistă în România a) Scopul şi obiectivele modulului Scopul acestui modul este prezentarea principalelor condiţii de desfăşurare a guvernanţei corporatiste în România. Prezentarea principiilor de guvernare corporatistă ale României. Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană. Ca obiective. Principiile de guvernare corporatistă ale OECD OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) este o organizaţie internaţională a acelor naţiuni dezvoltate care acceptă principiile democraţiei reprezentative şi a economiei de piaţă libere. sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC). Se poate vorbi în condiţiile integrării europeane de o convergenţă a acestor condiţii legislative din România la condiţiile guvernării corporatiste din Uniunea Europeană. se vor atinge următoarele: • • Prezentarea principiilor de guvernare corporatistă ale OECD. Cadrul desfăşurării guvernării corporatiste în România este direct dependent de principille guvernării corporatiste la nivel european. pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru reconstrucţia Europei după 30 . b) c) Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior Schema logică a modulului d) Conţinutul informaţional detaliat 3.

energia. OECD face eforturi pentru a înţelege şi a ajuta guvernele să răspundă la noi dezvoltări şi preocupări. industria. agricultura. a celor ce ţin de globalizare şi de exploatare a oportunităţilor globalizării. tehnologia. Negocierile de la OECD în privinţa taxelor şi a preţurilor de transfer au deschis drumul tratatelor bilaterale în jurul lumii. Schimburile de informaţii şi analize dintre guvernele OECD sunt puse la dispoziţie de un secretariat din Paris. monitorizează trenduri şi analize şi prognozează dezvoltările economice. Cea mai mare parte a studiilor şi analizelor sunt publicate.De-a lungul ultimei decade. forţa de muncă. echitate socială. OECD este una dintre cele mai mari şi mai de încredere surse de statistică comparată. statistică economică şi date sociale. OECD a rezolvat o serie de probleme sociale. De mai mult de 40 de ani. iar în 1961 s-a reformat luând numele de Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD). anteprenoriat şi cooperare în scopul dezvoltării. migraţia. să identifice practicile bune şi să-şi coordoneze politicile interne şi internaţionale. mediul. Acesta cercetează şi schimbările sociale sau modelele comerciale dezvoltate. Organizaţia oferă un cadru în care guvernele pot să îşi compare experienţele politice. pot conduce la semnarea unor tratate. sănătatea. să caute răspunsuri la problemele comune. economice şi legate de mediu. Mai târziu calitatea de membru a fost extinsă pentru statele din afara Europei. comerţul. şi mediul. OECD ajută guvernele în direcţia creşterii prosperităţii şi a luptei împotriva sărăciei prin creştere economică. comerţ şi investiţii. Aceasta este un forum.Cel de-al Doilea Război Mondial. indicatorii economici. Alte scopuri includ crearea de locuri de muncă pentru toţi. guvernare curată şi efectivă. uniunile comerciale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile. dezvoltarea socială şi protecţia mediului sunt obţinute împreună. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este un forum unic unde guvernele a 30 de democraţii conlucrează pentru a răspunde provocărilor economice. ocupaţia. ocazional. Trebuie să existe asigurarea că creşterea economică. educaţia. cum ar fi conturile naţionale. Relaţiile OECD . Bazele de date OECD cuprind o arie largă şi diversă. Acestea cuprind comerţul şi ajustarea structurală. stabilitate economică. unde presiunea egală poate acţiona ca un stimulent puternic pentru îmbunătăţirea politicii şi pentru implementarea instrumentelor independente care. Secretariatul culege date. sociale. securitatea online şi provocările legate de reducerea sărăciei în lumea dezvoltată. tehnologie. adâncindu-şi legatura cu afacerile. inovaţie. taxele şi alte domenii. taxele şi impozitele.România 31 .

Comitetul pentru Concurenţă cu statut de observator. Centrul de Dezvoltare OECD. Comitetul Turismului. a sfeclei de zahăr. 3. (DIICM) Declaration and Decisions on International Investment and Multinational Enterprises (alături de celelalte 38 de ţări semnatare). cu statut de membru cu drepturi depline. Grupul de Lucru pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii. având un Declaraţia OECD privind investiţiile internaţionale şi companiile multinaţionale loc în cadrul "Governing Board" (organismul de coordonare al Centrului). 7. În prezent. cu statut de observator. 4. 8. 9. cu statut de observator.Unul dintre obiectivele de politică externă în plan multilateral îl reprezintă dezvoltarea şi intensificarea relaţiilor cu OECD în vederea îndeplinirii condiţiilor de admitere a României în grupurile şi structurile de lucru ale organizaţiei. 6. Comitetul pentru Dreptul Nuclear din cadrul Agenţiei pentru Energia Nucleară. fapt demonstrat prin realizarea cu succes a următoarelor proiecte principale: 32 . Există de asemenea o serie de proiecte de colaborare cu alte structuri şi iniţiative ale OECD. Ultimii ani au reprezentat o perioadă eficientă în dezvoltarea relaţiilor cu OECD. Grupul de lucru al Comitetului pentru Construcţii Navale. a cerealelor. cu statut de membru cu drepturi depline şi. La 28 aprilie 2004 Guvernul României a transmis oficial candidatura României de aderare la OECD. cu statut de observator. Comitetul Transporturilor Maritime cu statut de observator. 10. cu Schema II a Comitetului pentru Agricultură (Sistemele OECD de certificare a Locală (LEED) al OECD – "Local Economic Employment Development". a seminţelor de legume şi Regimul OECD de aplicare a normelor internaţionale pentru legume şi fructe). Membru cu drepturi depline în cadrul Programului de Dezvoltare Economică Comitetul Oţelului. România participă în cadrul următoarelor structuri de lucru ale OECD: 1. cu statut de observator. 11. Obiectivul de aderare la OECD este menţionat în Programul de Guvernare pentru perioada 2005 – 2008. 2. 5. statut de observator. seminţelor furajere. cu statut de membru.

este programată a avea loc la Bucureşti cea de-a 50-a sesiune a Comitetului Director al LEED. pentru a facilita transferul de informaţii şi dialogul politic bazat pe date concrete. cooperarea în domeniul reformei investiţionale pe baza instrumentului de monitorizare al Investment Compact privind reforma politicilor investiţionale în ţările din Europa de Sud-est. având ca obiectiv promovarea unei monitorizări şi evaluări sistematice a performanţelor economice în regiunile Asiei Centrale şi Mării Negre. pe 16 decembrie 2004 şi implicarea României în domeniile LEED axate pe politici de inovare şi iniţiative locale în sfera dezvoltării economiei şi a forţei de muncă de plan local. Declaraţia reprezintă unul din codurile strategice de liberalizare urmărite de organizaţie ca etapă obligatoriu de parcurs pentru examinarea oricărei ţări 33 . 26-28 aprilie 2006). 26 – 27 iunie 2006.organismul de coordonare al Centrului. 2 aprilie 2007. Din martie 2007. la Reuniunea Ministerială a Investment Compact de la Viena. 2. lansarea la Bucureşti a Raportului privind reforma politicilor investiţionale în regiune (25 ianuarie 2007). Ministerul Muncii. a Declaraţiei Ministeriale referitoare la Cadrul Regional de Investiţii în Europa de Sud-est. Aderarea la DIICM . Aderarea la Programul LEED (Local Economic and Employment Development). a proiectului de constituire a Comitetului pentru Investiţii în Europa de Sud-est. denumit „Investment Reform Index”. 4. Începând cu 2007. adoptarea. 8 – 9 iulie 2004) a Investment Compact. la reuniunea Echipei de Proiect a IC de la Paris. În colaborare cu LEED. Employment and Economic Development”. România contribuie la proiectul DEV pentru realizarea Studiului economic asupra zonei Mării Negre şi a Asiei Centrale (Black Sea Central Asian Economic Outlook – BSECAO). având ca principale coordonate: deschiderea Biroului OECD – Investment Compact la Bucureşti (februarie 2004). atât la nivel naţional cât şi regional. Participarea la programul Investment Compact for South East Europe (IC). În luna iunie 2007. în data de 8 noiembrie 2006. Solidarităţii Sociale şi Familiei a organizat la Bucureşti.1. Centrul de Dezvoltare este un organism semi-autonom al OECD. adoptarea. co-prezidarea celei de a treia Conferinţe Ministeriale (Viena. misiunile desfăşurate de IC în România având ca scop evaluarea stadiului reformei investiţionale (26–28 octombrie 2005. România ocupă poziţia de vice-preşedinte al Comitetului Director al DEV. seminarul „Building Partnerships for Social.Declaraţia OECD privind Investiţiile Străine şi Companiile Multinaţionale (aprilie 2005). al cărui obiectiv este colaborarea cu parteneri ne-membri – ţări în tranziţie şi ţări în dezvoltare – pe linia definirii şi susţinerii politicilor în domeniul dezvoltării. Aderarea la Centrul de Dezvoltare OECD (la 30 martie 2004) şi participarea la "Governing Board" . 3.

8. viitoare membră a OECD. până la sfârşitul anului 2007. 5. accesul la documentele şi publicaţiile elaborate şi să devină principala interfaţă între experţii români şi Organizaţie. în cadrul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine. corelată cu Strategia Naţională de Export şi Strategia de Politică Industrială  introducerea Analizei de Impact a Reglementărilor realizarea unui sistem de monitorizare a implementării legii achiziţiilor publice creşterea transparenţei şi monitorizarea inspecţiilor fiscale   34 . în luna mai 2005 a Centrului Român de Informare şi Dezvoltare OECD. Inaugurarea oficială. începând cu decembrie 2005. a fost prezentat Raportul de progres al României la un an de la aderarea la Declaraţia pentru Investiţii Internaţionale şi Companii Multinaţionale (DIICM) “Follow-up to the 2004 Investment Policy Review of Romania: Progress Report By the Romanian Authorities” . 7. organism înfiinţat în vederea aplicării Ghidului OECD pentru Întreprinderi Multinaţionale. Participarea. În mai 2005. cu înfiinţarea şi funcţionarea CRID în cadrul Academiei Române şi a Punctului de Informare (PI) al OECD în cadrul MAE. s-a deschis oficial Punctul Naţional de Contact . La reuniunea Consiliului OECD din 27 octombrie 2005.candidate. în mod oficial. Priorităţile recomandate României prin raportul OECD 2006 pentru îmbunătăţirea climatului investiţional sunt:  elaborarea unei Strategii de Promovare a Investiţiilor. România a fost admisă ca ţară membră cu drepturi depline în cadrul Comitetului Oţelului al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). admiterea României ca observator la Grupul de Lucru pentru IMM-uri din cadrul OECD. Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a aprobat. fiind în acest sens singurul centru din Europa de Sud – est. Centrul îşi propune să asigure în timp real. 6. În cadrul reuniunii din data de 20 martie 2007. în conformitate cu statutul României de ţară aderantă la Declaraţie. la Comitetul pentru Concurenţă. La reuniunea Grupului de Lucru a Comitetului pentru Investiţii din 12-13 aprilie 2006. cu statut de observator. Statutul este acordat pentru o perioadă de doi ani.

La capitolul referitor la responsabilitatile Consiliului de Administraţie se arată ca guvernarea corporatistă trebuie să asigure conducerea strategică a întreprinderii şi supravegherea efectivă a gestiunii de către Consiliul de Administraţie. pentru a crea bogăţie şi locuri de munca şi a asigura perenitatea societăţilor sănătoase din punct de vedere financiar. implementarea unui regim eficace de guvernare corporatistă trebuie să conducă la transparenţă şi eficienţa pieţelor. efective. acţionariatul şi guvernarea acestei societăţi. de reglementare şi de aplicare a dispoziţiilor legale. respectiv situaţia financiară. 35 OECD cu privire la Guvernanţa Corporativă asigură un „limbaj global”. să fie compatibilă cu statul de drept şi să definească în mod clar repartiţia responsabilităţilor între instantele competente în materie de supreveghere. Toţi acţionarii trebuie să aibă posibilitatea de a obţine reparaţia efectivă a ori-cărei violări a drepturilor lor. inclusiv al acţionarilor minoritari şi străini. drepturi stabilite prin reglementarile în vigoare sau prin acorduri mutuale. Principiile OECD pentru Guvernanţa Corporativă sunt abordări sintetice. adaptarea strategiei privind educaţia şi formarea profesională la necesităţile viitoare ale pieţei muncii  întărirea capacităţii Agenţiei Române pentru Investiţii Străine Principiile Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) pentru formarea şi consolidarea mediului de afaceri în România. un regim de guvernare corporatistă trebuie să protejeze şi să faciliteze exerciţiul drepturilor acţionarilor şi să asigure un tratament echitabil al tuturor acţionarilor. precum şi responsabilitatea şi loialitatea CA faţă de societate şi de acţionarii ei. simple şi directe ale unor experienţe şi practici internaţionale şi naţionale îndelungate. iar transparenţa este o cerinţă fundamentală Principiile structurilor instituţionale la nivel naţional şi internaţional. în principii se arată ca un regim de guvernare corporatistă trebuie să recunoască drepturile diferitelor părţi participante. care facilitează comunicarea şi asigură compatibilizarea . De asemenea. Principiile OECD-Aspecte generale Potrivit principiilor OECD. La capitolul referitor la rolul diferitelor părti care iau parte la guvernările corporatiste. Un regim corporatist trebuie să garanteze transparenţa şi diseminarea în timp util a unor informaţii exacte despre toate subiectele semnificative care privesc întreprinderea. principiile OECD trebuie incluse în Guvernanţa Corporativă. Pentru a menţine atractivitatea firmei. Trebuie să încurajeze o cooperare activă între societăţile şi diferitele părţi participante. rezultatele.

36 . Respecte drepturile omului în toate activităţile pe care le desfăşoară. indiferent de domeniul în care activează. cercetarea desfăsurată în tările membre cât şi non-membre OECD a dus la identificarea unor elemente comune aflate la baza unei bune guvernanţe corporative Pentru a coordona acţiunile companiilor în vederea atingerii dezvoltării durabile la nivel global OECD a elaborat. 3. Sprijine şi să aplice principii şi practici echitabile de conducere a companiei. Cu toate că nu există un anumit model pentru o bună guvernanţă coorporativă. siguranţa. Nu accepte dispense care nu sunt incluse în cadrul legislativ local privind mediul. Guvernanarea corporativă este un element cheie în îmbunatăţirea eficienţei si creşterii economice precum şi în sporirea încrederii investitorilor. 5. corupţia şi concurenţa. 7. În anul 2000 a fost publicată varianta revizuită a “Guidelines for Multinational Enterprises”. interesle consumatorului. “Guidelines for Multinational Enterprises” – o serie de directive ce trebuie luate în considerare de orice companie. Contribuie la dezvoltarea economică. Dezvolte şi să aplice sisteme de management eficiente în construirea unei relatţi de încredere cu societăţile în care activează. 2. în 1976. Promoveze valorile companiei în rândurile angajaţilor prin programe de training. protecţia mediului înconjurator. socială şi de mediu. Existenţa unui sistem eficient de guvernare corporativă atât în cadrul unei companii cât si al economiei în general oferă încredera necesară pentru funcţionarea corespunzătoare a economiei de piaţă. susţinând principiul dezvoltării durabile. 4. Conform “OECD Guidelines” companiile trebuie să: 1. 6. sănătatea. Încurajeze dezvoltarea comunităţilor locale. vizănd drepturile omului. Aceasta oferă cadrul/contextul prin intermediul careia se stabilesc obiectivele companiei precum şi modalităţile de atingere a acestor obiective. munca şi taxarea.Acestea implică 3 planuri de abordare: • • • Efectele asupra creşterii pieţelor financiare Dialogul politic – suportul Globalizarea – înţelegerea unitară a valorilor Rolul acestor principii este să ofere asistenţă în vederea îmbunătăţirii modului de practicare a guvernării corporative atât pentru ţările membre cât si non-membre în OECD.

2. 6. în cadrul adunării. Nu discrimineze şi să nu sancţioneze indivizii sau instituţiile care atenţionează echipa de management asupra practicilor incorecte ale companiei. 3. Acţionarii au dreptul să participe la. 5. 3. Transferul sau înstrăinarea acţiunilor. cu respectarea limitărilor rezonabile. 2. la timp şi pe baza reglementărilor. contract de societate sau documente similare care guvernează firma. Obţinerea informaţiilor relevante privind firma. Îşi încurajeze partenerii de afaceri să aplice “OECD Guidelines”. Participarea şi votul în adunările generale ale acţionarilor. c. cum sunt: 1. Asigurarea metodologiei pentru înregistrarea proprietăţii. locul şi agenda adunărilor generale. Amendamente la statut. Autorizarea de acţiuni suplimentare. 4. 9. Nu se implice nejustificat în activităţi politice locale. precum şi informaţii complete privind problemele asupra cărora urmează să fie luate decizii. PRINCIPIILE OECD 1.8. Alegerea membrilor Bordului de conducere. Asigurarea posibilităţilor ca acţionarii să adreseze întrebări către bord şi să fixeze teme (subiecte) pe agenda adunărilor generale. Cota parte din profiturile firmei. Drepturile fundamentale ale acţionarilor includ: 1. 2. 10. inclusiv a procedurilor de votare. şi să fie suficient de bine informaţi asupra deciziilor privind schimbările fundamentale din cadrul firmei. aşa cum sunt ele prevăzute prin lege şi să verifice respectarea lor: a. Tranzacţiile extraordinare ce au ca efect vânzarea firmei. 37 . care guvernează adunările acţionarilor: 1. Acţionarii trebuie să aibă posibilitatea să participe efectiv la vot în adunarea generală a acţionarilor şi să fie informaţi asupra regulamentelor. Guvernanţa Corporativă trebuie să asigure cadrul pentru protecţia drepturilor acţionarilor. Informaţii suficiente şi la timp privind: data. b.

Procesele şi procedurile pentru adunările generale ale acţionarilor trebuie să permită tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor. înainte de cumpărarea acestora. 2. Procedurile societăţii nu trebuie să facă dificilă sau costisitoare exercitarea dreptului de vot. 1. Regulile şi procedurile ce guvernează achiziţionarea pachetului de control pe piaţa de capital şi tranzacţiile extraordinare. Structurile de capital şi aranjamentele care permit anumitor acţionari să obţină un grad disproporţionat de control faţă de cota sa parte din total acţiuni. Acţionarul trebuie să aibă posibilitatea să voteze personal sau. Acţionarii. f. în maniera convenită cu proprietarul acţiunilor care beneficiază de vot. potrivit categoriei lor de încadrare. 2. 38 . Toţi acţionarii din aceeaşi categorie trebuie trataţi egal: 1. Voturile pot fi exercitate prin procură generală sau nominală. cu efecte egale pentru ambele tipuri de vot. Toţi acţionarii trebuie să aibă posibilitatea de a obţine compensarea efectivă pentru violarea drepturilor lor (transparenţa / cooperarea în cadrul Guvernanţei Corporative): a. Tranzacţiile trebuie realizate la preţuri transparente şi în condiţii de concurenţă loială. inclusiv investitorii instituţionali să-şi asume costurile şi beneficiile rezultate din exercitarea drepturilor de vot. Pieţele controlate de firmă trebuie lăsate să funcţioneze într-o manieră eficientă şi transparentă. e. toţi acţionarii trebuie să aibă aceleaşi drepturi de vot. Cadrul creat prin Guvernanţa Corporativă trebuie să asigure tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor. trebuie făcute publice. d. 3. trebuie coroborate cu claritate şi dezvăluite. cum sunt fuziunile şi vânzarea unor cote substanţiale din acţiunile societăţii. toţi investitorii trebuie să poată obţine informaţii asupra drepturilor de vot cuvenite tuturor categoriilor de acţiuni. în absenţă.3. inclusiv al celor minoritari sau străini. În cadrul fiecărei categorii. Orice modificare a drepturilor de vot trebuie să facă obiectul votului acţionarilor. 2. Nu vor fi utilizate mecanisme de blocare a înstrăinării (transferului) pentru a proteja managementul de răspundere. astfel încât investitorii să-şi înţeleagă drepturile şi să poată face recurs. care protejează drepturile acţionarilor.

În cazul intereselor acţionarilor majoritari. inclusiv situaţia financiară. Cadrul Guvernanţei Corporative trebuie să permită stimularea performanţei şi mecanismele pentru participarea acţionarilor majoritari. Materiale pe problematica privind salariaţii şi alţi acţionari majoritari. să fie respectate. Structurile de conducere şi politicile. d. Informaţiile trebuie pregătite. Materiale privind factorii de risc previzibili. funcţiile executive cheie şi remuneraţia acestora. aceştia trebuie să aibă posibilitatea să obţină reparaţiile efective pentru violarea drepturilor lor. 4. 3. 6. aceştia trebuie să aibă acces la informaţii relevante. Acţionariatul majoritar şi drepturile de vot. Rezultatele activităţii şi cele financiare ale societăţii. c. protejate de lege. Membrilor Bordului şi directorilor (managerilor) trebuie să li se ceară să dezvăluie orice interese materiale privind tranzacţiile sau problematica ce afectează societatea. b. dar să nu se limiteze la materialul de informare privind: 1. Cadrul pentru Guvernanţa Corporativă trebuie să asigure transparenţa.b. În cazul participării acţionarilor majoritari la procesul de Guvernanţa Corporativă. aşa cum sunt reglementate prin lege şi să încurajeze cooperarea activă dintre societăţi şi acţionarii majoritari pentru a crea bogăţie locuri de muncă şi suportul firmelor consolidate financiar: a. Cadrul Guvernanţei Corporative trebuie să asigure ca drepturile acţionarilor majoritari. performanţele. b. Cadrul creat pentru Guvernanţa Corporativă trebuie să recunoască drepturile acţionarilor majoritari. 39 . Membrii Bordului. protejate de lege. 3. raportările financiare şi ne-financiare şi auditul. patrimoniul şi conducerea societăţii: a. auditate şi diseminate în conformitate cu cele mai ridicate standarde de calitate privind: contabilitatea. 4. Comercializarea în interior şi auto-tranzacţionarea abuzivă trebuie prohibite. Obiectivele societăţii. oportunitatea şi acurateţea tuturor materialelor şi documentelor ce privesc situaţia societăţii. c. 2. 7. 5. Transparenţa trebuie să includă.

diverse grupe de acţionari. incluzând: 1. Cadrul pentru Guvernanţa Corporativă trebuie să asigure orientarea strategică a societăţii. 2. c. b. achiziţii şi investiţii. în cadrul managementului. d. Bordul trebuie să asigure conformitatea cu legea aplicabilă şi să ia în considerare interesele acţionarilor majoritari. Analiza remuneraţiei Bordului şi a personalului executiv cheie şi asigurarea unui proces transparent. de nominalizări pentru Bord. 40 . pentru a furniza o garanţie obiectivă şi neutră asupra bilanţurilor financiare care au fost întocmite şi prezentate de societate. Monitorizarea şi controlul asupra conflictelor de interese potenţiale. În cazurile în care deciziile Bordului de conducere ar putea afecta diferit. 4. a membrilor Bordului şi acţionarilor incluzând utilizarea eronată a activelor corporale şi abuzurile în legătură cu tranzacţiile la care este parte. Analiza şi orientarea strategiei societăţii. previziunile privind cheltuielile majore de capital.c. 3. monitorizarea efetivă a managementului de către Bordul de conducere şi răspunderile Bordului faţă de societate şi de acţionari: a. de bună credinţă. monitorizarea şi. stabilirea obiectivelor de performanţă. aplicarea monitorizării şi performanţele societăţii. Anual trebuie realizată o auditare de către un auditor independent. recompensarea. bugetele anuale şi planurile de afaceri. Selectarea. Bordul trebuie să trateze în mod corect pe toţi acţionarii. Membrii Bordului de conducere trebuie să acţioneze pe bază de informaţii complete. înlocuirea personalului executiv cheie şi supravegherea planificării succesiunii de personal. politicile de risc. cu diligenţa necesară şi solicitudine. 5. a planurilor de acţiuni majore. reglementat. d. atunci când este necesar. Bordul trebuie să îndeplinească anumite funcţii cheie. Canalele pentru diseminarea informaţiilor trebuie să asigure accesul corect la timp şi în condiţii de eficienţă al utilizatorilor la informaţii relevante. în interesul societăţii şi al acţionarilor.

2.e există un potenţial pentru conflict de interese. OECD a stabilit o colaborare cu Grupul de institutii al Băncii Mondiale. 6. Examinarea procesului de deschidere (transparenţă) şi a comunicaţiilor e. Bordul trebuie să ia în considerare desemnarea unui număr suficient de membri ne-executivi ai săi. Cadrul guvernării corporative trebuie sa promoveze pieţe eficiente şi transparente. de management: 1. practici de afaceri si angajamente voluntare rezultate din istoria şi tradiţiile specifice ale unei ţări.5. capabili să exercite un raţionament independent faţă de sarcinile la car. f. este necesară o fundaţie legală corespunzătoare în baza căreiea să-şi coordoneze relaţiile toţi participanţii pe pe piaţă. incluzând auditul independent şi sistemele adecvate de control. Pentru promovarea unei Conduceri corporative de calitate în cadrul ţărilor cu economie în tranziţie. Membrii Bordului trebuie să aloce timp suficient responsabilităţilor ce le revin. Asigurarea integrităţii sistemelor de raportare financiară şi contabilă a societăţii. independent. 7. relevante şi prompte. în principal. membrii bordului trebuie să aibă acces la informaţii cu acurateţe. Exemple de astfel de responsabilităţi cheie sunt raportările financiare. Monitorizarea eficacităţii practicilor de conducere în cadrul cărora operează şi efectuarea modificărilor necesare. Bordul trebuie să fie capabil să exercite o judecată obiectivă asupra afacerilor societăţii. controlul financiar şi avizul juridic. în mod deosebit sistemele de monitorizare a riscului.Pentru a asigura un cadru eficace al guvernantei corporative. cu scopul organizării unui FORUM universal (global) privind „Guvernanţa Corporativă” (Corporate Governance). Ţările care doresc implementarea acestor Principii trebuie să-şi monitorizeze cadrul propriu al guvernării corporative având ca obiectiv menţinerea şi consolidarea contribuţiei lor la 41 . Pentru îndeplinirea responsabilităţilor lor. Acest cadru al guvernării corporative elemente legislative. sa fie în conformitate cu legislaţia în vigoare si să articuleze clar modul de distribuiere a responsabilităţilor între persoanele cu au autoritate pentru indeplinirea sarcinilor intr-o manieră obiectivă şi profesională. nominalizarea personalului executiv şi remunerarea membrilor Bordului.

Noua paradigmă a industrializării pune accentul pe dezvoltarea companiilor mici şi mijlocii.O altă definire a convergenţei este cea legată de creşterea similitudinilor şi performanţelor economice ale economiilor regionale şi naţionale în cadrul unui spaţiu dat. Se pune problema dacă industrializarea va permite ţărilor periferice atingerea performanţelor economice ale ţărilor dezvoltate. Ea se realizează în principal prin aplicarea unor politici structurale în scopul obţinerii unor parametri de creştere economică accentuată în regiunile periferice (denumite aşa nu ca localizare geografică ci prin prisma dotării cu factori şi a performanţelor economice în utilizarea acestora) care au parcurs o perioadă de declin economic sau nu au reuşit să atingă performanţele economice ale zonei din care fac parte. Principiile guvernării corporatiste din România Conceptul de convergenţă Convergenţa reprezintă un proces dinamic la baza căruia se află aplicarea unor politici socio-economice menite să diminueze disparităţile dintre regiuni şi ţări într-un spaţiu dat. având drept unităţi de bază firmele mixte de producţie şi de servicii. Dezvoltarea guveranţei corporative trebuie realizată luând în considerare impactul său asupra performanţei economice. Distribuirea responsabilităţilor între autorităţile dintr-o juristicţie trebuie să fie clar specificate pentru a asigura servirea interesului public. pe tehnologiile de vârf şi pe creştere economică. integrităţii pieţei precum şi stimulii pe care îi creează pentru participanţii pe piaţă şi proporţia de pieţe transparente şi eficiente. din cauza metodelor de privatizare care au permis un acces foarte mare al managerilor şi al salariaţilor la capitalul societăţii. Deseori. mai ales prin procesarea produselor. Pe de altă parte. Regulamentele legale care afectează practicile guvernării corporative trebuie sa fie în conformitate cu legea. convergenţa e privită ca o precondiţie a integrării.integritatea pieţei. procesul integrativ. Legislaţia din România în faţa principiilor de guvernanţă corporativă În România. deoarece atâta vreme cât structurile de creare şi implementare a politicilor converg. 3. Procesul de privatizare a dus la formarea unui acţionariat neimplicat în activitatea firmei şi fără mijloace eficiente de control. strategiile acestuia şi crearea de instituţii funcţionale comune sunt mult mai uşor de atins. privatizarea a dus la formarea unui grup puternic de 42 .2. transparente şi aplicabile. iar agricultura este considerată drept un stimulent al creşterii. acţionarii externi nu vor să se implice în finanţarea proiectelor de investiţii deoarece mijloacele de control sunt ineficiente.

în lipsa unei guvernări eficiente. Conflictul dintre acţionarii majoritari şi cei minoritari degenerează de obicei în alte conflicte. în principal cu privire la clauza de neconcurenţă. sunt luate în considerare legislaţia modernă în materia societăţilor comerciale. responsabilitatea Consiliului de Administraţie. 31/1990 la principiile OECD/OECD privind guvernarea corporativă şi la normele comunitare în materie. precum şi între acţionarii majoritari şi partenerii de afaceri ai companiei. principiul judecăţii de afaceri („business judgment rule“) trebuie luat în considerare. În ceea ce priveşte statutul administratorilor.acţionari majoritari sau semnificativi. Aplicarea principiilor guvernării corporative este de natură să aplaneze astfel de conflicte. Principalele etaloane ale acestei reforme sunt principiile în materie elaborate de OECD/OECD în 2004. De cele mai multe ori. Potrivit acestui principiu. conflictul de interese dintre acţionarii majoritari şi cei minoritari este inevitabil. În compensaţie. transparenţa şi difuzarea informaţiilor. tratamentul echitabil al acţionarilor. rolul membrilor care iau parte la guvernarea corporativă. Ministerul Justiţiei a supus recent dezbaterii publice un set de modificări legislative în scopul adaptării Legii societăţilor comerciale nr. În documentul de poziţie al Ministerului Justiţiei cu privire la aceste modificări sunt arătate. modificările au în vedere prevederi clare cu privire la durata mandatului administratorilor numiţi prin actul constitutiv şi al celor desemnaţi ulterior. Consiliul de Administraţie şi acţionarii minoritari. Prin actul constitutiv vor putea fi stabilite criterii adiţionale de eligibilitate a administratorilor referitoare la profesionalismul şi independenţa acestora. punctual. conflictul îşi are sursa în încălcarea drepturilor acţionarilor minoritari şi diminuarea averii acestora de către acţionarii majoritari. administratorii. imperative. Aceasta înseamnă trasarea unor reguli clare. modificările ce se au în vedere în materia statutului administratorilor şi a structurii Consiliului de Administraţie şi cele în materia drepturilor acţionarilor. regândirea sistemului de garanţii ce trebuie constituite de către administratori. referitoare la drepturile acţionarilor. Principiile guvernării corporative impun introducerea unor obligaţii de loialitate a administratorilor faţă de societate (exercitarea mandatului cu bună-credinţă şi diligenţă. în măsura 43 . între management. tranzacţii cu părţi implicate. cumulul de mandate. în interesul prioritar al societăţii). Pe lângă acestea. În aceste societăţi. precum şi o serie de norme comunitare (în special recomandări ale Comisiei Europene). precum şi noi reglementări în materia conflictului de interese. Proiectul prevede criterii mai transparente de stabilire a remuneraţiei administratorilor. ca şi reforme care au avut loc recent în statele occidentale şi în cele esteuropene.

de a supraveghea controlul intern şi extern (prin cenzori şi auditori) şi clarificarea rolului preşedintelui consiliului: coordonator al consiliului. 31/1990. pe de altă parte. votul în absenţă. în anumite cazuri. Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) a afirmat în presă că reducerea cvorumului cerut pentru adunarea acţionarilor va constitui o relaxare injustă a formalităţilor societăţii. atunci când introducerea unei acţiuni directe a fost omisă. pe de-o parte. unele prevederi au fost aspru criticate. delegarea funcţiei executive către un comitet executiv sau unor membri determinaţi ai Consiliului de Administraţie sunt directive care fac parte din principiile guvernării corporative şi care urmează să fie implementate şi în legislaţia noastră. În organizarea funcţiei executive se are în vedere clarificarea rolului directorului general şi a raporturilor dintre actualii „directori executivi“ şi consiliu. Principalele propuneri privesc asigurarea unui tratament echitabil al tuturor acţionarilor şi crearea condiţiilor pentru ca acţionarii să participe la adunările generale (îmbunătăţirea sistemului de notificare. prin care acţionarii depun plângere. dreptul general al acţionarilor minoritari de a adăuga puncte pe ordinea de zi. Proiectul de lege va permite unui număr mic de acţionari deţinând 20% să aibă cvorum în Adunarea Acţionarilor. În acest scop. De exemplu. se are în vedere. modificările propuse vizează protecţia şi facilitarea exercitării drepturilor acţionarilor.în care au acţionat cu bună-credinţă. se aduc amendamente în vederea facilitării convocării adunării generale la solicitarea acţionarilor minoritari şi modernizării regulilor cu privire la acţiunile „derivate“. Modificările au în vedere şi instituirea unei reguli cu privire la înlăturarea „valului corporativ“. Amendamentele au în vedere consolidarea poziţiei membrilor nonexecutivi ai consiliului prin acordarea unor drepturi specifice: de a adresa întrebări. în numele societăţii. introducerea unor noi prevederi în Legea nr. iar. nu sunt răspunzători personal pentru o decizie de afaceri care se poate dovedi ulterior greşită. Consolidarea drepturilor acţionarilor minoritari este un alt punct important vizat prin modificări. Distincţia dintre funcţiile executive şi nonexecutive ale administratorilor. cum 44 . director general sau ambele? În privinţa drepturilor acţionarilor. publicarea propunerilor acţionarilor. noi termene de convocare. Conform UNPR. modernizarea normelor existente. administratorii sau acţionarii majoritari să răspundă pentru datoriile societăţii. clar determinate. ceea ce ar permite ca. votul electronic). În acest scop. Deşi opinia majoritară cu privire la Proiectul de lege este una pozitivă. reforma dreptului de cesionare a acţiunilor şi de retragere din societate. împotriva administratorilor pentru acoperirea pierderilor. decizii majore. precum şi asigurarea unui tratament echitabil al acestora. dreptul de participare la adunările generale al deţinătorilor de acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot.

Legea societăţilor comerciale sau Legea pieţei de capital. Potrivit reprezentanţilor Consiliului naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CNIPMMR). împreună cu adoptarea hotărârilor nu cu majoritate absolută. în acte normative precum Legea falimentului. În opinia UNPR. Institutul va organiza cursuri privind piaţa de capital. într-o primă fază. astfel cum prevede legea actuală. 45 . propunerea în speţă va acţiona împotriva interesului societăţii în situaţii extraordinare. o adunare a acţionarilor „trebuie să stabilească politica şi să supravegheze activităţile adoptate de societate”. pentru a asigura un management efectiv al societăţii.sunt examinate de Proiectul de lege. care au atacat prelungirea perioadei pentru a convoca Adunarea (de la 15 zile la 30). Din păcate. şi anume Electroaparataj Bucureşti. ci cu majoritate simplă. când probleme urgente vor trebui dezbătute şi aprobate de acţionari. BVB a înfiinţat. autorităţile Bursei s-au preocupat în ultimii ani de implementarea acestui cod. principii ale Guvernanţei Corporative au început să se regăsească şi în legislaţia românească. La recomandarea OECD/OECD. iar aceştia sunt importanţi pentru dezvoltarea pieţei româneşti de capital. Legea privatizării. această măsură va crea dezechilibre luând în considerare propunerea de impozitare cu 16 %. Recomandarea OECD/OECD privind crearea unui institut pentru formarea managerilor în spiritul respectării codului de transparenţă a fost pusă în practică în iulie 2003. doar pentru companiile listate. în 2001. când a luat fiinţă Institutul de Guvernanţă Corporativă al BVB – cu scopul de a schimba cultura managerială în concordanţă cu normele internaţionale privind guvernanţa corporativă prin creşterea standardelor profesionale a managerilor. Codul Fiscal. Dacă Proiectul va fi aprobat. va lipsi de conţinut în primul rând organizarea unei adunări a acţionarilor. în 2001. Având în vedere că o serie de investitori instituţionali străini urmăresc să includă în portofoliu companii ce îndeplinesc criterii le de guvernanţă corporativă. vor trebui luate cu majoritatea absolută de voturi a acţionarilor prezenţi. în care sunt listate companiile cele mai transparente din piaţă. cerinţa prezentă de cvorum redus. doar o singură societate figurează la această categorie. Încercările Proiectului de lege de a reglementa adunările acţionarilor a atras de asemenea critici din partea reprezentanţilor UNPR. UNPR este de asemenea împotriva reducerii perioadei de plată a dividendelor de la 8 la 6 luni. în opinia UNPR noile reglementări privind dividendele vor cauza o fiscalitate mai mare decât în 2004. Codul Guvernanţei Corporative şi categoria Plus. Dacă Proiectul va fi aprobat în această variantă. Institutul va fi administrat de către membri ai comitetului BVB şi ai Rasdaq. Astfel. participarea membrilor cu drept de vot va trebui încurajată şi nu redusă.

Agenţia pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) ar trebui să facă publice contractele de privatizare pentru companiile listate. iar în cadrul lor se pot identifica anumite elemente comune.OECD/OECD apreciază că recomandările de guvernanţă corporativă au fost parţial implementate în România în perioada 2001-2004 şi recomandă instituţiilor pieţei de capital să coopereze pentru elaborarea legislaţiei şi preluarea practicilor internaţionale. De asemenea. Organizaţia consideră că Legea societăţilor comerciale ar trebui să prevadă excluderea conducerii executive din consiliul de administraţie şi separarea funcţiei de preşedinte de cea de director executiv. Alte recomandări se referă la faptul că numai AGA poate decide majorarea capitalului social. clarificarea atribuţiilor auditorilor financiari şi detalii cu privire la obligaţiile şi responsabilităţile membrilor Consiliului de Administraţie. potrivit unui raport al instituţiei. De asemenea. sunt alte recomandări ale organizaţiei. includerea în raportul anual a structurii consolidate a acţionarilor care deţin mai mult de 5% din capitalul social. plata dividendelor în termen de 60 de zile. apreciem că 46 . Pornindu-se de la concluzia că diferitele coduri şi modele practice de guvernare prezintă flexibilitate. OECD/OECD apreciază că aceasta trebuie să prevadă delimitarea exactă a responsabilităţilor între organismele de control intern şi extern. elaborat în 2001. OECD/OECD apreciază că încheierea unui contract între companii şi directori ar duce la creşterea asumării responsabilităţii de către aceştia. în următorii doi-trei ani. În sarcina Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare revin elaborarea regulamentelor pentru aplicarea legii privind piaţa de capital şi asigurarea implementării acestora. Referitor la legea societăţilor comerciale. nu şi Consiliul de Administraţie. Recomandările OECD/OECD la nivel instituţional se concretizează în crearea unui Comitet pentru dezvoltarea pieţei de capital şi controlul de către Camera Auditorilor Financiari a activităţii auditorilor. organizaţia recomandă ca în campania de atragere a companiilor pentru listarea pe acest segment să se dea prioritate companiilor mari şi foarte mari şi sugerează însuşirea conceptelor de guvernanţă corporativă de către managerii companiilor listate la categoria I a BVB şi Rasdaq. condiţiile impuse pentru listarea la categoria „Plus“ fiind prea restrictive pentru piaţa de capital din România. precum şi numirea în cadrul companiilor mari a unor directori independenţi. Pentru Bursa de Valori Bucureşti recomandările se referă la începerea activităţii Institutului de Guvernanţă Corporativă şi modificarea Codului de Guvernanţă Corporativă. Elaborarea de către Institutul de Guvernanţă Corporativă al BVB a unui cod al membrilor consiliului de administraţie. instruirea personalului în domeniul guvernanţei corporative şi îmbunătăţirea conţinutului paginii de internet a instituţiei.

singura companie de la categoria Plus. Speram insa sa se implice si Guvernul. atata timp cat actionarii nu se plang cu glas tare de managementul societatii. Nu in ultimul rand. legea pietei de capital fiind realizata dupa Directive ale Uniunii Europene care fac referire la o buna guvernanta corporativa. De ce sa te complici cu reguli de guvernanta corporativa cand se gasesc investitori care sa-ti cumpere actiunile!? Societatile sunt departe de a avea un management care sa tina cont de interesele tuturor actionarilor. precum si o comunicare suficienta si transparenta. Oficialii Bursei nu mai vor sa-si asume singuri rolul de “educatori” si asteapta implicarea statului. Schimbarile ar viza. guvernanta corporativa presupune un sistem de control bine pus la punct. anul acesta. Stere Farmache. Principiile de guvernanta corporativa sunt ignorate de emitentii mai mici si aplicate cu inconsecventa de cei mari. ca va infiinta si un institut care sa scoleasca administratorii in domeniu. BCR se afla printre putinele companii (daca nu chiar singura) care se va lista la Bursa si care si-a eficientizat deja managementul. printre altele. unde ajung doar emitentii care si-au insusit aceste principii. tratamentul echitabil al tuturor actionarilor. respectarea drepturilor actionarilor. desi institutul trebuia sa funtioneze incepand de anul acesta. Planul nu a fost deocamdata concretizat. totusi. Majoritatea companiilor considera complicata adoptarea regulilor de guvernanta corporativa. Aplicarea acestuia constituie. Este motivul pentru care Bursa de Valori a realizat un cod de management modern. inseamna ca lucrurile nu trebuie schimbate. afirma directorul general al BVB. 47 . Justitia incearca sa forteze modernizarea afacerilor Chiar si cand e vorba de propriul management. Experienta le-a aratat acestora ca pot fi indeajuns de atractivi pentru investitorii de pe piata de capital. inca de anul trecut. emitentii de la Bursa merg pe sintagma “merge si asa”. fara sa urmeze neaparat exemplul Electroaparataj. “Institutul de guvernanta corporativa va functiona. Societatile nu sunt obligate sa aplice sistemul amintit pentru a se lista la bursa.guvernanţa corporativă este un element de convergenţă atât în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană cât şi în cel de integrare în economia globală ce se prefigurează a se dezvolta în acest secol. In viziunea administratorilor. Ideea unei administrari cu un grad ridicat de transparenta nu prea incanta administratorii societatilor. deoarece presupune modificarea actului constitutiv al societatii. o necesitate. companiile nu considera o prioritate trecerea la categoria Plus. mai ales ca autoritatile au tot interesul ca societatile din cadrul Fondului Proprietatea sa fie conduse dupa reguli de guvernanta corporativa”. Institutia a anuntat. desi este vehiculata in mediul bursier de mai bine de doi ani. Dintr-un motiv sau altul. probabil.

erau luate în considerare legislaţia modernă în materia societăţilor comerciale. conflictul de interese dintre acţionarii majoritari şi cei minoritari este inevitabil. Adoptarea acestor principii era prevăzută şi în planul de acţiuni pentru dezvoltarea şi consolidarea mediului de afaceri în România pe perioada 2005. între management. modificările ce se au în vedere în materia statutului administratorilor şi a structurii Consiliului de Administraţie şi cele în materia drepturilor acţionarilor. ca şi reforme care au avut loc recent în statele occidentale si în cele est-europene. Aceasta înseamnă trasarea unor reguli clare. Pe de altă parte. transparenţa şi difuzarea informaţiilor. Conflictul dintre acţionarii majoritari şi cei minoritari degenerează de obicei în alte conflicte. Consiliul de Administratie şi acţionarii minoritari. De cele mai multe ori.2006. responsabilitatea Consiliului de Administraţie. tratamentul echitabil al acţionarilor. în lipsa unei guvernări eficiente. 48 . Procesul de privatizare a dus la formarea unui acţionariat neimplicat în activitatea firmei şi fără mijloace eficiente de control. referitoare la drepturile acţionarilor. precum şi între acţionarii majoritari şi partenerii de afaceri ai companiei. conflictul îşi are sursa în încălcarea drepturilor acţionarilor minoritari şi diminuarea averii acestora de către acţionarii majoritari. Aplicarea principiilor guvernării corporatiste este de natură să aplaneze astfel de conflicte. acţionarii externi nu vor să se implice în finanţarea proiectelor de investiţii deoarece mijloacele de control sunt ineficiente. privatizarea a dus la formarea unui grup puternic de acţionari majoritari sau semnificativi.Implementarea principiilor OECD în România În România. din cauza metodelor de privatizare care au permis un acces foarte mare al managerilor şi al salariaţilor la capitalul societăţii. rolul diferitelor părţi care iau parte la guvernarea corporatistă. În documentul de poziţie al Ministerului Justiţiei cu privire la aceste modificări sunt arătate. Pe lânga acestea. imperative. Principalele etaloane ale acestei reforme sunt principiile în materie elaborate de OECD in 2004. Ministerul Justiţiei a supus dezbaterii publice un set de modificări legislative în scopul adaptării Legii societăţilor comerciale 31/1990 la principiile OECD privind guvernarea corporatistă şi la normele comunitare în materie. Ministerul Justiţiei a propus reformarea legislaţiei societăţilor comerciale în scopul implementării principiilor guvernării corporatiste ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). punctual. În aceste societăţi. precum şi o serie de norme comunitare (in special recomandari ale Comisiei Europene).

Modul 4: Studii de caz referitoare la guvernarea corporatistă a) Scopul şi obiectivele modulului 49 .

de exemplu. Hooghe. se vor atinge următoarele: • • Prezentarea studiului de caz de guvernanţă a Uniunii Europene. participarea la luarea deciziei se extinde dincolo de birocraţii îndreptăţiţi so facă.naţional şi subnaţional -constituie o parte integrantă a procesului de decizie la nivel supranaţional. J Weiler. Benz. ONG-urile şi sindicatele (ultimele făcând parte şi din aşa-numiţii parteneri sociali). Gary Marks lansează conceptul de guvernantă multinivel. Pierson. trebuie precizat că actori de genul lobby-iştilor şi grupurilor de interese nu pot fi asimilaţi cu uşurinţă aşa-numitei societăţi civile. capabile să definească complexitatea şi particularităţile acestui nou sistem de guvernare. iar actorii privaţi . Peters. cum sunt. în contrast cu teoria neofuncţionalistă şi cu cea a interguvernamenta-lismului liberal. Comunitatea Europeană se caracterizează printr-o formă unică. Totuşi. la care şi-au adus o contribuţie notabilă şi autori ca Grande. Pentru a analiza mai detaliat rolul instituţiilor în sistemul de guvernare comunitar. sistem de guvernare în formă de (tip) reţea (Ansell 2000). Prezentarea studiului de caz a unei bănci. Jachtenfuchs.Scopul acestui modul este prezentarea unor studii de caz referitoare la guvernarea corporatistă la nivel mondial. J. b) dimensiunea socială. grupuri de interese. sui generis. problemele esenţiale pentru guvernanta comunitară: a) legitimitatea democratică a procesului politic comunitar. în 1993. anume guvernarea Uniunii Europene. Heritier. revoluţionară de guvernantă. Eberlein.Guvernarea Uniunii Europene Contextul guvernării Uniunii Europene Descrisă de unii autori drept o construcţie particulară. care necesită utilizarea unor concepte noi. Peterson. originală. s-au folosit şi alte concepte. Ca obiective. Kohler-Koch. cât şi un caz de guvernare corporatistă a unei bănci. ONG-uri -joacă un rol proeminent în elaborarea politicilor publice. Pierre. iar actorii de la nivelurile inferioare . toate abordările respective subliniază faptul că arhitectura instituţională şi procesul de elaborare a politicilor în UE sunt caracterizate de două dimensiuni: a) dimensiunea politică. cu variantele de statreţea (Castells 1998). b) distribuirea puterii şi capacitatea de rezolvare a problemelor de către factorii de decizie (policy makers) comunitari. tipologie reţea a guvernantei (Kohler-Koch 1999). în pofida unor mici nuanţări inerente. UE fiind dominată de un mod neierarhic de luare a deciziilor (de politică).1. în 50 . Leibfried. 4. Unul dintre ele este cel al guvernantei tip reţea folosit de Borzei în 1997.lobby-işti. Scharpf aprecia în 1999 că acest concept relevă. am putea spune înrudite cu cel al sistemului de guvernare multinivel. Scharpf.

ci ele joacă un rol deosebit de activ prin stabilirea de reguli şi norme. Partizanii conceptului de guvernare tip reţea. Taylor). Hali. prin alocarea de resurse şi exercitarea unei anumite autorităţi. în special legate de fragmentarea şi descentralizarea puterii. cât şi cea societală sunt dezagregate vertical şi orizontal (ca în pluralism). a complexităţii şi diferenţierii sale. Rolul instituţiilor în procesul de elaborare şi implementare a politicilor a fost relevat de promotorii insti-îuţionalismului în cadrul ştiinţelor politice. interdependenţa între actori şi instituţii. puterea de decizie şi responsabilitatea de ordin democratic3. Aceste echipe de proiect ar depăşi limitele de ordin organizaţional şi graniţele dintre interesul public şi cel privat. Deşi aceste trăsături ale guvernantei tip reţea se întâlnesc şi la nivel naţional. Un sistem de guvernare tip reţea sau multinivel trebuie analizat prin prisma funcţionării sale eficiente. sociale (March. cu solide argumente pro şi contra. Olson. Actorii guvernamentali cu o poziţie centrală în păienjenişul conexiunilor mterorganizaţionale vor asigura o conducere (leadership) adecvată în alcătuirea şi ghidarea acestor echipe de proiect. în cazul UE. orientate către soluţii instituţionale. Simon Bulmer a acceptat ideea că în explicarea ecuaţiei sistemului de guvernare sau guvernantei comunitare în afara conceptelor de reţea şi multinivel şi-au adus contribuţia 51 . a celor care au puterea de decizie şi a beneficiarilor politicilor. în pofida unor deosebiri. Chris Ansell consideră că un sistem de guvernare tip reţea este o structură în care atât organizarea statală. în logica acestui tip de guvernantă stă reunirea unor actori diferiţi în jurul unor proiecte specifice. unde nu sunt ierarhii ideale şi unde grupurile de interese sunt un factor important în procesul de elaborare a politicilor. Conceptual. dintre care cel mai important ar fi neglijarea variabilelor de ordin instituţional. a responsabilităţii democratice a instituţiilor sau actorilor implicaţi. ca şi cei ai sistemului de guvernare multinivel. prin structurarea oportunităţilor pentru acţiunea politică. Pollack). Jactenfuchs. iar aspectele instituţionale au fost bine evidenţiate de teoreticienii sistemului de guvernare multinivel. ele sunt esenţiale pentru relevarea specificului guvernantei comunitare. instituţionalismul se poate aplica foarte bine studiului instituţiilor europene şi procesului de integrare europeană (Bulmer. Conceptul guvernantei tip reţea aplicat UE are şi unele minusuri. dar şi privind eficacitatea. Pierson. au. economice.privinţa importanţei rolului lor. şi opinii comune privind sistemul de guvernare comunitar şi aspectele procesului politic comunitar. care consideră că instituţiile nu sunt doar locuri unde-şi desfăşoară activitatea actorii politici. în funcţie de politicile comunitare luate în discuţie. totuşi. opiniile sunt destul de divergente. dar conexate prin schimb cooperativ (ca în corporatism). Kerremans.

care s-a modificat substanţial sub influenţa integrării regionale. putem distinge două fenomene majore. Curtea de Justiţie a UE a introdus principii esenţiale pentru mediul economic. Transformarea intereselor naţionale. Adepţii neoinstituţionalismului au luat în considerare nu numai rolul instituţiilor comunitare. a evoluţiilor managementului economic (mai ales pe linia activităţii regulatorii) şi a impunerii noului management public (pentru perfecţionarea activităţilor administrative). nivelul de acţiune. Guvernanta supranaţională a găsit soluţii comune prin intermediul parteneriatului multinivel şi prin rolul ei moderator. Studiul guvernantei comunitare implică analize la nivel macro. efecte notabile asupra guvernantei comunitare şi au consolidat în timp constituţionalizarea UE. pentru a se obţine armonizarea lor şi convergenţa cu interesul comunitar. B. Al doilea fenomen este legat de reforma unor politici comune din ultimii 15 ani. în privinţa rolului jucat de statele naţionale (comunitare).şi micro-. în opinia lui Tanya Borzei şi Thomas Risse 5. Totuşi. a globalizării. ci şi rolul statelor naţionale. structura interacţiunii. Caracterul pregnant regulator al guvernantei comunitare a afectat sistemul juridic din statele membre şi a conferit un caracter juridic semnificativ managementului economic. Subsidiaritatea este conceptul care sprijină poate cel mai bine teoria sistemului de guvernare multinivel. analiza unor aspecte de ordin politic şi juridic. Sistemul de consultări şi dezbateri în cadrul comitetelor de pe lângă instituţiile comunitare contribuie la acest proces de transformare a intereselor naţionale. Prevederile tratatelor şi dezvoltarea dreptului comunitar au avut. Primul este cel al transferului de prerogative ale suveranităţii sau de competenţe de la nivel naţional la nivel supranaţional (aşa-numita integrare pozitivă) care. teza fuziunii (Wessels). regulile comportamentale. conduce la creşterea interdependenţelor între ţările membre şi se realizează prin influenţa determinantă a nivelului supranaţional6.concepte sau teorii de genul neoinstituţionalismului. implică agregarea şi/sau transformarea intereselor naţionale ale statelor membre. Kohler Koch consideră că au fost afectate rolul statului. care încearcă să explice repartizarea competenţelor şi interacţiunea între nivelurile guvernantei. în viziunea lui Joseph Weiler. însă un cadru constituţional bine structurat şi având la bază o 52 . interguvernamentalismu-lui liberal (Moravcsik). investigarea elaborării politicilor şi administrării acestora. dar a creat şi o jurisprudenţă bogată şi a rezolvat dispute importante între instituţiile comunitare sau între acestea şi ţările membre. care a consacrat aplicarea principiului subsidiarităţii şi un anumit grad de descentralizare a deciziei şi de eficientizare a politicilor respective. Agregarea intereselor naţionale prin adoptarea de reglementări comunitare este mai dificil de realizat pe baza unor decizii luate prin consens sau în unanimitate la nivel european.

care a clarificat unele aspecte juridice şi a facilitat activitatea de reglementare şi de elaborare a politicilor de către Comisia Europeană. mai precis cu jurisprudenţă creată de Curtea Europeană de Justiţie. împărţirea puterii între UE şi guvernele naţionale este vizibilă în cazul Consiliului European. în care au loc consultări neoficiale între funcţionarii civili naţionali şi experţii Comisiei. Procesul dinamic de elaborare a politicilor comunitare s-a împletit strâns cu dezvoltarea dreptului comunitar. cât şi la nivel orizontal. nivelul comunitar nu poate funcţiona fără această repartizare a puterii la alte niveluri. în 2004. ci şi fazei prelegislative. neoinstituţionalismul care evidenţiază schimbările instituţionale. totuşi neoinstituţionalismul asigură o punte de legătură între cercetările efectuate. de programele de acţiune în domeniul mediului şi socialului. conferit atât de schimbările negociate politic. Consiliului de Miniştri şi puzderiei de comitete interguvernamentale din cadrul celor trei piloni. cu mici modificări. a problemelor investigate şi pentru a se asigura succesul cercetărilor la diferite niveluri. Simon Bulmer a analizat schimbările în structura guvernantei comunitare prin prisma a trei parametri care relevă tipul schimbării: a) incrementale sau de etape b) negociate politic sau juridice c) afectând tot sistemul sau doar anumite părţi. Instituţiile asigură un cadru sistemic guvernantei comunitare.legitimitate democratică solidă a fost propus doar de Convenţia Europeană în 2003 şi a fost validat de Conferinţa Interguvemamentală. dar este valabilă şi pentru faza de execuţie a politicii care implică diverse ipostaze ale comi-tologiei. cât şi de evoluţia jurisprudenţei comunitare. Sigur că guvernanta sau sistemul de guvernare comunitar a avut un caracter dinamic. cum sunt cele cadru. În primul caz. cum sunt teoriile macro. termen folosit pentru a reliefa rolul şi importanţa tuturor comitetelor asociate 53 . de metoda deschisă de coordonare. Evidenţierea caracterului supranaţional al guvernantei comunitare ridică chestiunea împărţirii puterii între principalii actori atât la nivel vertical. iar în acest cadru găsim un spectru larg de reglementări şi proceduri instituţionale corespunzătoare unor anumite politici. chiar dacă empirică. Evoluţia pe o pantă continuu ascendentă a politicii comunitare constituie o trăsătură notabilă a guvernantei comunitare şi poate fi ilustrată de programele pe termen mediu. Ea este caracteristică nu doar fazei legislative (procesului de elaborare a politicilor). abordarea pe baza conceptului de reţea pentru analiza politicii la nivel mezzo (Peterson). toate putând fi considerate instrumente specifice ale guvernantei. de marile linii directoare de acţiune. Dacă o metodologie comună a acestor teorii n-a putut fi identificată pentru a se realiza o analiză corectă. Diverse teorii au tangenţă cu acest caracter sistemic al guvernantei.care tratează schirhbările majore in dinamica procesului de integrare (neofuncţionalismul şi interguvernamentalismul).

Toate aceste dimensiuni sunt abordate de către neoinstitu-ţionalism. grupurile de interese s-au organizat foarte bine la nivel comunitar şi şi-au promovat interesele împreună cu guvernele naţionale în cadrul dezbaterilor organizate de instituţiile comunitare. rămâne de analizat. ceea ce fundamentează temeinic teoria guvernantei multinivel. atât la nivel naţional. De aceea se poate afirma că procesul de elaborare a politicilor este influenţat de reţele orientate spre politici sau probleme care au atât o existenţă neoficială. Partidele politice. cât şi la nivel comunitar. care privesc aspecte regulatorii ale integrării pieţelor. Programul pieţei unice a ranforsat valorile neoliberale. în principal Consiliului UE şi Comisiei Europene. în plus. şi societatea civilă s-au preocupat intens de chestiuni de ordin constituţional. iar Tratatul de la Amsterdam.instituţiilor comunitare. Există anumite dimensiuni ale guvernantei comunitare pe care orice teorie sau doctrină serioasă trebuie să le releve. organizate la nivel comunitar. Guvernarea multinivel a Uniunii Europene Conceptul de guvernantă multinivel îşi trage seva din analiza cadrului instituţional al elaborării politicilor comunitare şi a procesului politic comunitar şi pleacă de la prezumţia că 54 . UE se bazează în mare măsură pe guvernele naţionale (ministere şi agenţii) pentru a transpune şi implementa politicile şi dreptul comunitar (sau aşa-numitul acquis comunitar). unde de multe ori mass-media a recurs la manipulări şi mistificări grosolane. împărţirea puterii nu implică doar instituţiile. Consiliul şi Parlamentul au susţinut interese specifice şi de multe ori contradictorii. cum sunt grupurile de interese şi societatea civilă. toate aceste dezvoltări punându-şi amprenta asupra structurii guvernantei comunitare. Dar şi nivelul subnaţional intervine în acest proces complex. ci şi diverse alte forţe politice. deşi unii autori au rezerve serioase în acest caz. de exemplu. cum ar fi caracterul ei politic şi juridic. Dacă Comisia a promovat interesele generale ale Comunităţii. în chestiuni de luare a deciziilor. cetăţenia europeană şi integrarea flexibilă sau diferenţiată (cooperarea întărită). La nivel orizontal. principiul subsidiarităţii. diferitele tipuri de schimbări specifice acestui sistem. în ce măsură nivelul subnaţional este implicat în conceperea şi implementarea politicii structurale. dimensiunea normativă a guvernantei 7. încadrarea structurilor guvernantei la nivelul politicilor în cadrul unei structuri sistemice mai cuprinzătoare. Tratatul de la Maastricht. Instituţiile comunitare sunt asociate cu valori şi norme care au evoluat treptat în decursul timpului prin acumularea de experienţă şi care sunt influenţate prin schimbări sau decizii de ordin politic. cât şi una instituţionalizată.

fiind constituită dintr-un mare număr de actori juridic independenţi şi funcţional interdependenţi. depăşind jurisdicţiile formale. în cazul specific al UE. ceea ce înseamnă că actorii şi domeniile nu sunt ierarhizate ca în cazul relaţiilor sau organizaţiilor interguvernamentale tradiţionale. Raporturile între diferitele niveluri şi/sau domenii sunt caracterizate printr-un grad înalt de interdependenţă instituţională şi funcţională. Diferenţierea instituţională se regăseşte în organizaţii ierarhice. dar nu orice sistem multinivel este neapărat ierarhic. Puterea politică este distribuită peste diverse niveluri teritoriale şi peste diverse sfere funcţionale de luare a deciziei. actorii şi decidenţii majori sunt instituţiile comunitare şi statele membre. Edgar Grande apreciază că instituţiile supranaţionale nu sunt superioare ierarhic statelor membre. Comisia consideră că guvernanta multinivel sau multistratificată înseamnă coexistenţa şi impletirea câtorva niveluri de guvernantă. Comisia Europeană este preocupată de analiza guvernantei comunitare şi a modalităţilor de perfecţionare a sa. Gary Marks şi Edgar Grande au evidenţiat trei trăsături principale ale guvernantei multinivel: a) arhitectură instituţională neierahizată. guvernele şi parlamentele naţionale la nivel naţional (statelor membre). Chris Ansell consideră că guvernanta multinivel este focalizată pe întrepătrunderea unor reţele suprapuse care acţionează simultan în sfere funcţionale multiple şi la scări geografice multiple11. instituţii şi sfere de luare a deciziei. Totuşi. Evitând cu grijă abordările de tip doctrinar şi exprimarea preferinţei pentru vreuna dintre teoriile fundamentale ale integrării europene. Ea a definit într-o comunicare recentă guvernanta europeană drept un set de principii şi instrumente pentru procesul de luare a deciziei pe fondul existenţei unor straturi multiple de actori şi decidenţi în cadrul UE: instituţiile europene la nivel supranaţional (comunitar). ci pentru că reprezintă un tip distinctiv de sistem multinivel cu trei caracteristici principale (Marks. Această interdependenţă între UE. statele membre şi regiunile din cadrul lor reprezintă o strânsă cuplare instituţională între instituţiile 55 . cât şi orizontal. care au rolul şi influenţa cea mai mare în cadrul guvernantei europene. care au subestimat rolul unor actori şi au supraevaluat rolul altora. Hooghe şi Grande). dar şi actori ca grupurile de interese şi societatea civilă.sistemul de guvernare comunitar are un grad înalt de diferenţiere şi integrare atât vertical. autorităţile regionale şi locale la nivel subnaţional. Conceptul de guvernantă multinivel a fost introdus relativ recent în strânsă legătură cu teoria institutionalistă şi pentru a contracara minusurile teoriei neofuncţio-naliste şi îndeosebi ale celei interguvemamentaliste. UE se deosebeşte de alte organizaţii internaţionale de tip instituţional nu prin diferenţierea internă sau prin faptul că este un sistem multinivel. iar acestea din urmă şi regiunile din cadrul lor nu sunt subordonate instituţiilor supranaţionale.

la un acord pe baza consensului. Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. În opinia lui Scharp. de regulă. în cazul unei aranjament instituţional integrat. Peters şi Pierre consideră că actorii regionali şi locali (nivelul subnaţional) pot ocoli nivelul naţional pentru a-şi promova interesele la nivel supranaţional. având un rol consultativ prin cele două instituţii specifice. în care competenţa şi calificarea determină rezultatele şi nu puterea ierarhică. Kohler-Koch vede sistemul comunitar ca unul nemajoritar. ceea ce înseamnă că actorii naţionali sunt omniprezenţi în negocierea şi luarea deciziilor la nivel comunitar. O coordonare a politicilor naţionale se face la nivel supranaţional prin metoda deschisă de coordonare şi marile linii directoare. alţi actori recurg la o activitate intensă de lobby la nivel european. care are la bază şi două principii structurale esenţiale ale dreptului comunitar: a) principiul cooperării între UE şi statele membre. cu implicarea atât a instituţiilor comunitare. actorii şi instituţiile supranaţionale şi naţionale formează un sistem integrat de luare a deciziei. Indiferent că sunt implicate competenţe exclusiv comunitare. societatea civilă. Andrew Moravcsik conexează caracterul neierarhic cu rolul major al guvernelor naţionale în procesul de luare a deciziei la nivel supranaţional (vezi importanţa Consiliului European şi a Consiliului de Miniştri).supranaţionale şi cele naţionale. sistemul mutinivel al UE bazându-se pe negociere. însă actorii naţionali şi cei subnaţionali au şi un rol decisiv în implementarea deciziilor (politicilor) luate la nivel supranaţional. care se menţine în domeniile de mare importanţă şi mai ales pentru Consiliul European. B. b) principiul repartizării competenţelor. b) caracterul neierarhic al procesului de luare a deciziilor. unde autoritatea nivelului supranaţional pe lina elaborării şi supravegherii implementării lor este evidentă. proces care se bazează pe negocieri între actorii principali şi pe principiul consensului şi al votului nemajoritar. partajate în comun. exclusiv naţionale. ci doar mediatori în arbitrarea unor interese concurente şi catalizatorii proiectării politicilor comune. în timp ce grupurile de interese. nemaivorbind de politicile comune. Impunerea votului cu majoritate calificată în Consiliul de Miniştri şi chiar în Consiliul European ridică chestiunea caracterului consensual al luării deciziilor. caracterul ierarhic ar afecta legitimitatea deciziilor şi ar ridica sensibil costul implementării lor. există deci o interacţiune puternică între diferitele niveluri de guvernantă în procesul de luare a deciziei. întrebarea firească este dacă şi nivelul subnaţional are un rol important în procesul decizional la nivel comunitar. unde regăsim şi subsidiaritatea. bazat pe negocieri cuprinzătoare. în deciziile sau domeniile de importanţă majoră se ajunge. cât şi a actorilor economici şi sociali. guvernele naţionale şi executivul UE (Comisia) nereprezentând culmea ierarhică în luarea deciziilor. Votul cu majoritate 56 .

Abordări doctrinare de tipul neofuncţionalismului şi interguvernamentalismului sunt utile pentru explicarea deciziilor istorice majore în cadrul UE. Pentru a înţelege mai bine dispersia dinamică a autorităţii sau caracterul dinamic al guvernantei. şi cele curente. social. între cele constituţionale şi strategice. în cazul guvernantei federale. Peterson face o distincţie clară între tipurile de decizii luate. Pentru că interacţiunile între diferitele niveluri ale guvernantei (multinivel) nu sunt disciplinate de norme constituţionale ar exista o puternică concurenţă pentru competenţe. autoritatea constituţională. este. Peters. unde autoritatea statelor membre ar fi una limitată sau îngrădită. iar ultimele mai mult Consiliul de Miniştri şi Parlamentul European. Desigur că eterogenitatea de ordin economic. ar fi trebuit să constituie o barieră în calea extinderii votului cu majoritate calificată. iar Beate Ko&Jsers-Roch nu vede guvernanta europeană drept o structură stabilă. iar pe baza prevederilor tratatului. dar realitatea a demonstrat că această procedură este deosebit de eficientă şi necesară pentru progresul mai rapid al integrării şi pentru asigurarea operativităţii luării deciziilor în domenii extrem de importante de politică sectorială. a fost dată ca exemplu funcţionarea pieţei interne. nici nu vor fi fixate precis. pe de altă parte. competenţele de luare a deciziei sunt împărţite între actori situaţi la diverse niveluri teritoriale (Marks şi Hooghe). Pierre).calificată suplimentează acest caracter consensual şi facilitează luarea mai rapidă a deciziilor printr-o majoritate reprezentativă şi relevantă. pe de o parte. în opinia lui David Elazar. care poate schimba reglementările oficiale privind puterile în materie de luare a deciziilor. Maynitz. diverşi autori fac trimitere la dinamica sistemelor politice federale. ci una variabilă în timp şi în funcţie de domeniile de politică împlicate13. care conferă dinamism guvernantei (Grande. Pentru a ilustra această concurenţă pentru competenţe. caracteristică UE şi accentuată de valurile succesive de lărgire. Trebuie totuşi precizat că tratatul constituţional redactat de Convenţia Europeană în perioada martie 2002-iulie 2003 şi finalizat de Conferinţa Interguvernamentală în 2004 încearcă o delimitare mai precisă a competenţelor între nivelul comunitar şi cel naţional. cultural. însă mai puţin pentru deciziile legate de procesul de elaborare a politicilor comune. care provine din coexistenţa şi interacţiunea diferitelor niveluri ale guvernantei. c) Dispersia dinamică a autorităţii. divizată între autorităţi aflate la diferite 57 . probabil. În analiza guvernantei multinivel sau multistratificate J. instituţiile comunitare au armonizat legislaţia statelor membre pentru stabilirea şi funcţionarea pieţei unice. Edgar Grande afirmă că guvernanta multinivel ar avea un caracter dinamic datorită faptului că funcţiile şi competenţele la diferite niveluri nu au fost şi. Primele implică mai mult Consiliul European.

Totuşi. or. relaţiile şi interacţiunile între diferitele niveluri ale guvernantei sunt mult mai variabile şi mai flexibile. este extrem de importantă. Schmitter. puterea fiscală. au focalizat pe numărul de jurisdicţii asupra persoanelor fizice pe un anumit teritoriu. de independenţă relativă. Dispersia dinamică a autorităţii a fost analizată în corelaţie cu aranjamentele jurisdicţionale. relaţiile de putere oficiale şi neoficiale între jurisdicţii. Un analist al federalismului de talia lui William Riker a sesizat destul de corect că. Într-o guvernantă multinivel de tip federal sau comunitar. condiţionat sau necondiţionat. sistemul centralizat al partidelor politice influenţează luarea deciziei la diferite niveluri şi conferă guvernantei un caracter mai centralizat decât apare în mod oficial. în care dispersia autorităţii este limitată la un anumit număr de jurisdicţii nesuprapuse pentru un număr limitat de niveluri. prin influenţa jurisdicţiei asupra definirii bazei de impozitare sau impunerii de impozite. 58 . de dependenţă reciprocă sau asimetrică. Tipul de guvernantă multinivel. Gary Marks şi Liesbet Hooghe. Pentru a înţelege mai bine complexitatea şi natura luării deciziei într-o guvernantă multinivel. Scheingold. dar sistemul nu este comparabil cu cel din SUA sau Canada. Într-un sistem de guvernare multinivel puterea exercitată asupra resurselor. Deutsch. prin caracterul obligatoriu sau discreţionar. Autori ca Marks. într-o guvernantă multinivel de tip federal. în cazul UE partidele politice sunt mai influente la nivel naţional decât la nivel supranaţional. al transferurilor către şi dinspre alte jurisdicţii. iar conflictele de ordin instituţional legate de distribuirea competenţelor sunt permanente şi acute. dispersia autorităţii peste jurisdicţii multiple este mai eficientă şi normativ superioară monopolului statului naţional centralizat. este specific atât statelor federale. Maynitz a apreciat că suprapunerea de jurisdicţii şi puterile partajate au condus la această concurenţă acerbă pentru competenţe. interacţiunile între diferitele niveluri sunt disciplinate de norme constituţionale. iar măsurarea precisă a rolului fiscal al unei jurisdicţii se poate face prin intermediul nivelului veniturilor şi cheltuielilor fiscale (înainte şi după transferuri).niveluri. care pot fi de ordin ierarhic. îndeosebi fiscale. investigând alocarea jurisdicţională a autorităţii. Numărul de jurisdicţii nu este relevant în privinţa alocării competenţelor în materie de politici. grupurile politice din Parlamentul European exercită o anumită tutelă politică asupra partidelor din ţările membre. jurisdicţii care se evidenţiază a fi permanente sau stabile şi cu sarcini multiple. sarcini şi resurse între diferitele niveluri ale guvernantei comunitare. cu caracter oficial sau neoficial. Hooghe. trebuie analizată interacţiunea sau raporturile dintre diferitele jurisdicţii. în cazul UE. Polack au analizat alocarea autorităţii în domeniul politicilor şi îndeosebi rolul autorităţilor comunitare şi cel al autorităţilor naţionale. deşi există tratate şi jurisdicţii. Lindberg.

cât şi Comunităţii Europene. a doua politică în ierarhia politicilor comunitare. Un anumit transfer al autorităţii acestuia la nivel supranaţional (comunitar) şi subnaţional este evident. O altă consecinţă ar fi creşterea importanţei efectelor interacţiunii între 59 . ci doar acompanierea sa de alţi actori semnificativi ai acestei guvernante. În viziunea lui Edgar Grande. dar rolul autorităţilor guvernamentale naţionale se menţine deosebit de important în cadrul Comunităţii Europene prin prisma intergu-vernamentalismului reprezentat de Consiliul European şi Consiliul de Miniştri. iar disoluţia sa pe continentul european este greu de anticipat într-un viitor previzibil. comunitare şi globale. importanţa şi influenţa nivelului subnaţional sau regional este extrem de vizibilă în cadrul politicii de dezvoltare regională. Guvernanta comunitară este un sistem multinivel cu particularităţi distincte în care autoritatea în materie de decizie şi/sau politică specifică este dispersată sau împărţită pe cele trei niveluri teritoriale: comunitar. Conceptul de guvernantă multinivel ar fi menit să aducă nivelul subnaţional în ecuaţia puterii politice din UE sau a sistemului de guvernare. cele trei caracteristici ale guvernantei multinivel a UE au unele consecinţe importante asupra sistemului de guvernare. În condiţiile integrării europene şi regionalizării se ridică chestiunea rolului (autorităţii) statului naţional în luarea deciziei. prin oferirea unor canale suplimentare pentru participarea politică şi prin oferirea de noi jocuri strategice. Se observă şi o creştere sensibilă a numărului de opţiuni strategice pentru actorii implicaţi prin oferirea mai multor oportunităţi pentru organizarea şi mobilizarea „coaliţiilor de susţinere". se constată o redistribuire parţială a puterii în cadrul organizaţiilor implicate în favoarea actorilor care acţionează la interfaţa dintre nivelurile şi domeniile de luare a deciziei. cum sunt globalizarea şi integrarea regională. Astfel ar exista o cerinţă imperioasă pentru coordonarea politicilor. diminuează autoritatea statului naţional. comunitară şi globală. atât în ceea ce priveşte diversele instituţii cu competenţe oficiale. ce rol au nivelul subnaţional şi cel supranaţional în raport cu nivelul naţional? Oricum. De asemenea. mai ales în domeniul politicilor economice şi sociale. Robert Keohane şi Joseph Nye nu vedeau înlocuirea statului naţional ca instrument esenţial al guvernantei naţionale. acesta continuă să joace un rol-cheie în guvernanta naţională. naţional şi subnaţional dar şi pe un spectru larg de actori (publici şi privaţi). cât şi privind gama largă de actori sociali implicaţi într-un anumit domeniu (de politică). Deşi fenomene majore. Francis McGowan15 vede rolul statului naţional în cadrul guvernantei multinivel ca fiind estompat de o coaliţie de forţe subnaţionale şi supranaţionale şi trage concluzia logică că statul nu mai este singura verigă de legătură între politicile interne şi cele internaţionale. Se naşte întrebarea firească: care ar fi eficienţa şi influenţa acestui nivel? Dacă guvernanta mul-tinivel înseamnă împărţirea autorităţii şi influenţei între câteva niveluri.

diferenţiat asupra abilităţii diferitelor forţe politice de a-şi promova interesele şi strategiile în contexte spaţiotemporale specifice prin controlul sau accesul la anumite capacităţi ale statului. care se referă la modul în care statul ca ansamblu social are un impact specific. capacităţi a căror eficacitate depinde de legăturile cu forţele şi puterile existente şi operaţionale dincolo de frontierele oficiale16. cu societatea civilă. statul ar fi un ansamblu de instituţii. pe rolul central al instituţiilor comunitare şi pe căutarea compatibilităţii cu regimurile multilaterale. un punct de cotitură în transformarea statalităţii în Europa. tipologie care are efecte asupra procesului politic şi eficienţei puterii statului. UE se bazează pe o guvernantă multinivel şi reprezintă. organizaţii. Lumea contemporană este divizată în diferite tipuri de state şi societăţi. Statul trebuie examinat deci într-un cadru politic mai larg.diferite niveluri şi domenii de luare a deciziei. care pot fi şi negative şi pozitive. pe un mod reglementator al guvernantei. O chestiune importantă este cea a legitimităţii democratice pe fondul lipsei de deschidere şi transparenţă a sistemelor de negociere şi al deficienţelor structurale în procesul de control democratic al luării deciziilor. ea nu-1 consideră pe acesta un subiect politic unitar şi nici un instrument pasiv. Metoda relaţional strategică subliniază interdependenţa materială a aparatului de stat şi a practicilor statului cu alte aranjamente (sisteme) instituţionale şi practici sociale. Exercitarea puterilor statului depinde de echilibrul de forţe relaţionat cu aparatul de stat şi selectivitatea sa strategică. pe un mod redistributiv al guvernantei. Pentru a reconsidera rolul statului în cadrul acestui tip particular de guvernantă şi de controversată entitate politică s-au folosit unele abordări sau teorii. în această viziune. fără îndoială. 60 . Legat de această abordare a fost introdus conceptul de selectivitate strategică. pe rolul central al instituţiilor comunitare şi pe atribuţiile sau puterile semnificative ale nivelului subnaţional. celălalt spre exterior. forţe sociale şi activităţi organizate în scopul adoptării unor hotărâri colective obligatorii pentru o anumită colectivitate politică. ci reprezentând mai degrabă o relaţie socială complexă. Al doilea model care are tangenţă cu guvernanta globală s-ar baza pe negocierea politicilor. abordarea centrată pe guvernantă (guvernantă multinivel sau sistem de guvernare tip reţea). în raporturile sale cu alte sisteme instituţionale şi funcţionale. cum sunt abordarea relaţional strategică. Abordarea relaţional strategică vizează structura şi strategia la diverse paliere ale vieţii sociale şi. fiind aplicată statului. În opinia lui Francis McGowan. abordarea centrată pe stat (interguvernamentalism şi supranaţionalism). rezultând din diferenţierea puterii de luare a deciziei. ar exista două modele ale guvernantei multinivel. unul orientat spre interior. Primul model este bazat pe negocierea politicilor.

Taylor. ci şi din punctul de vedere al capacităţilor sale strategice. parteneriate. Abordarea relaţional strategică nu examinează statul în izolare. alianţe. Primul ar fi acela că în condiţiile suprana-ţionalismului în ascensiune statele naţionale încearcă să-şi promoveze propriile interese. Pentru interguvernamentalişti. Un alt mod de examinare îl reprezintă constatarea translatării formei tradiţionale a statului de la nivel naţional la nivel supranaţional.Concluzia de ordin metodologic ar fi că puterea statului trebuie analizată nu numai în termenii structurii sale de bază. ele nu abandonează suveranităţile şi au un mandat constituţional consistent în contrast cu puterile limitate ale UE. incluzând pieţe. iar prin unirea suveranităţilor se promovează interesele 61 . Circulaţia puterii se realizează prin intermediul unor relaţii sociale mai largi şi mai complexe în cadrul statului şi dincolo de el. ci în termenii cuplării structurale şi evoluţiei acompaniatoare cu o gamă largă de instituţii şi practici sociale. Guvernanta este văzută ca un fenomen general care implică mai mult chestiuni de coordonare strategică decât probleme specifice de stat şi ea se referă la mecanisme şi strategii de coordonare adoptate în contextul unor interdependenţe reciproce complexe între actori. ca atare prevalează relaţiile interguvemamentale şi nu se întrevede o nouă formă statală. reţele. Guvernanta este prezentă în toate domeniile sociale şi ea cuprinde o gamă largă de mecanisme şi strategii. Interacţiunile dintre ele iau forma relaţiilor internaţionale orientate spre promovarea intereselor naţionale. Autori ca Pinder. organizaţii şi sisteme funcţionale autonome. statele naţionale rămân actorii-cheie ai spaţiului politic european. Abordarea centrată pe stat pleacă de la statul naţional suveran ca punct de referinţă şi examinează UE în două moduri. asociaţii. carteluri. Această abordare ar fi caracteristică interguvernamentalismului liberal (Andrew Moravcsik). Constituţionalizarea şi centralizarea puterii statului dau posibilitatea atribuirii de responsabilităţi oficiale unor organisme şi oficialităţi. ca o variabilă independentă. arhitecturii instituţionale şi formelor organizatorice specifice. care ar culmina până la urmă cu o formă statală supranaţională. Weiler consideră că realocarea puterilor de decizie oficiale conduce la o formă mai mult sau mai puţin complexă de guvernantă multinivel sub autoritatea generală a unui superstat supranaţional. Ea este identificată cu un mod specific de coordonare: autoorganizarea bazată pe dialog continuu şi împărţirea resurselor între actori independenţi pentru a dezvolta proiecte comune reciproc avantajoase şi a rezolva contradicţiile şi dilemele inevitabil apărute. state. aceasta contează acolo unde puterea statului suferă transformări majore şi îşi pierde unele atribuţii ierarhice şi constituţionale.

ar fi adecvată definirea existenţei acestei guvernante multinivel sub cupola guvernantelor naţionale. un proces de tranziţie în care statele naţionale militează pentru formarea statului supranaţional.comune. statele naţionale continuă să joace rolul dominant. o constituţie în curs de ratificare. o poliţie europeană. o politică europeană externă şi de securitate axată pe interesele de ansamblu ale Europei. precum şi transformarea statelor respective în unităţi administrative subordonate noului stat. în nici un caz nu poate fi vorba de statul liberal idealizat din secolul XIX. guvernanta multinivel poate fi asociată cu trăsăturile distinctive ale aranjamentelor instituţionale inter guvernamentale stabilite de statele naţionale şi/sau ale strategiilor de guvernantă specifice promovate de ele în decursul timpului. Ambele tabere fetişizează trăsăturile juridice şi constituţionale oficiale şi ignoră capacităţile defacto ale statului de a guverna şi modalităţile de exercitare a puterii statului. care implică redistribuirea teritorială a puterii politice. că de lipsesc în mare măsură. Interguvernamentaliştii susţin că UE este o arenă unde statele naţionale suverane concurează între ele pentru a influenţa politicile comunitare. incomplet realizat şi statele naţionale existente. în schimb. Dată fiind complexitatea puterii statului în astfel de circumstanţe. dar îi lipsesc celelalte trăsături menţionate pentru a putea spune cu temei că avem de-a face cu un stat supranaţional sau un nou tip de stat federal. deşi în cazul UE se vehiculează tot mai mult conceptul de neofederalism care implică unele nuanţări faţă de federalismul clasic dezvoltat începând cu secolul XIX. în cazul relaţiilor internaţionale tradiţionale. iar interguvernamentaliştii (liberali). raporturile între nivelurile guvernantei ar putea fi analizate prin prisma teoriilor federaliste. ar reflecta relaţii între un superstat (sau stat supranaţional) emergent. un sistem monetar european. în timp ce nivelul UE are importanţa sa nodală în exerciţiul total al puterii statale. Supranaţionaliştii văd. Adevărul este că UE are o politică externă şi de securitate comună pe baze interguvemamentale. unele în mod sigur. o constituţie europeană explicită. un mare buget centralizat. Dezvoltarea guvernantei multinivel ar reprezenta un efect temporar al tranziţiei către glisarea suveranităţii. un sistem fiscal şi financiar european. Este greu de găsit un model statal adecvat pentru a analiza construcţia statală a UE. Dacă acest superstat ar îmbrăca o formă federală. Apariţia statului supranaţional (superstatului) pe calea lărgirii teritoriale a Comunităţii Europene presupune un acord între statele naţionale independente pe linia cedării suveranităţii lor şi transferului către o autoritate mai înaltă. Andrew Moravcsik crede că integrarea regională măreşte puterea şi autoritatea statelor naţionale. politica UE şi regimurile politice. un sistem monetar bazat pe o monedă unică. Federaliştii susţin că UE are toate aceste trăsături. ci mai curând ar putea fi 62 . Emergenţa unui superstat european ar însemna o armată europeană.

cu activităţile sale clar definite şi delimitate teritorial. sistemul de guvernare al UE nu poate fi comparat nici cu statul liberal. ci una flexibilă. Schimbările din UE pot fi interpretate şi ca mutaţii în reorganizarea şi reorientarea statalităţii contemporane. întrebarea ar fi cum reuşesc actorii statali şi nestatali să-şi organizeze interesele lor comune pe câteva niveluri teritoriale sau pe o gamă de domenii funcţionale. Statul de la sfârşitul secolului XX este unul autoritar. In contrast cu caracterul ierarhic al starului. reglementare. legată de un cadru instituţional specific şi de un nou echilibru de forţe între principalii actori politici. Deficitul democratic. nici măcar cu statul postbelic al bunăstării inspirat de ideile lui Keynes. UE este percepută ca având o guvernantă implicând o pluralitate de state şi de actori nestatali la diferite niveluri care încearcă să-şi coordoneze activităţile în jurul unei game largi de probleme funcţionale. cu cordoonarea sa imperativă. democraţie bazată pe parlament şi pe referendumuri. coordonare) şi pe managementul interdependenţelor funcţionale. se circumscrie sistemului politic şi este supusă schimbării. negocieri.ale guvernantei multinivel sunt evidente. poate fi legat de forma contemporană a statalităţii. UE n-ar fi o formă fixă de statalitate. cu executiv puternic. Pe baza acestei abordări. Suveranitatea statelor este asimilată unei resurse nu neapărat dominantă. Chestiunea distincţiei între stat şi societate este importantă. dar trebuie analizate organizarea mai largă a sistemului politic şi modul în care schimbările în graniţele teritoriale contribuie la reorganizarea mai generală a puterii statului. Actorii statali cooperează ca parteneri de negocieri într-o reţea complexă. prin gruparea autorităţii lor suverane şi a altor capacităţi distincte pentru a atinge în colectiv ţeluri şi obiective în numele reţelei. nici cu cel intervenţionist. graniţa dintre cele două ţine de sfera socialului. coeziune socială. Cele două dimensiuni . guvernanta se bazează pe autoorganizare (reţele. ci mai mult simbolică şi/sau materială. dacă există un astfel de defcit în UE. bunăstare.verticală şi orizontală . bazat pe concurenţă. suveranitatea este mai bine 63 . Abordarea centrată pe guvernantă pune accentul pe tendinţa de destatalizare a politicilor (sau de dezierarhizare a statului) decât pe cea de deznaţionalizare a statalităţii şi ea subliniază rolul sporit al autoorganizării în rezolvarea problemelor complexe care implică o gamă largă de parteneri sau acţionari în cadrul statului şi din afara sa. ceea ce conduce la ideea că încercările de a dezvolta forme mai democratice de reprezentare şi de sporire a răspunderii democratice sunt destul de dificile şi presupun o înţelegere diferită a naturii şi fezabilităţii democraţiei. Din perspectiva guvernantei multinivel. Din punctul de vedere al democraţiei politice. partide politice de masă cu autoritate şi influenţă pe scena politică.statul de la sfârşitul secolului XX. deficitele la diferite paliere potenţânduse reciproc.

mobilizarea ONG-urilor şi mişcărilor sociale. legitimitate) pentru a realiza în colectiv ţelurile şi obiectivele convenite. ele fiind condominium . Scenariile cele mai interesante şi mai plauzibile implică flexibilitatea din a doua dimensiune. Implicarea statului naţional devine mai puţin ierarhică. În privinţa caracterizării sistemului politic al „statului" european. în acest context se ridică chestiunea compatibilităţii sau incompatibilităţii relative a regimurilor diferite de guvernantă implicate pentru unitatea proiectului european şi pentru statalitatea europeană.şi consortium .sistem statal neomedieval cu caracter flexibil al reprezentării funcţionale şi elaborării politicilor . ceea ce s-a reflectat în disputele privind dinamica procesului integrării europene şi a formării statului european. informaţii. expertiză. problematica aceasta a fost chiar pe agenda UE îndeosebi legată de etapele integrării şi s-a reflectat prin recurgerea crescândă la parteneriate. Corelate cu chestiunea sistemului politic sunt însă problema eşecurilor guvernantei multinivel şi răspunsul unor actori la acestea prin angajarea în diferite forme de metaguvernanţă (Bob Jessop). privaţi şi reprezentanţi ai societăţii civile. ci mai mult ca un punct nodal într-un păienjeniş de operaţiuni ale guvernantei menite să orchestreze politica economică şi socială în cadrul şi pe multe paliere de acţiune cu participarea unei game largi de actori oficiali. capacităţi organizaţionale. coercitive) decât drept o trăsătură definitorie a statului. în contrast cu ierarhia clară a puterilor teritoriale ale statului naţional (suveran).o Europă a patriilor. Procesul de coordonare generală a interdependentelor complexe a suferit unele schimbări importante. ar fi trei abordări importante conexate în special la conceptul de reţea. dialog social. Şi alţi acţionari sau grupuri de interese contribuie cu alte resurse simbolice şi/sau materiale (fonduri. În ce măsură un sistem de guvernare tip reţea rămâne ancorat în termenii teritorialităţii? Philippe Schmitter a analizat acest aspect. interguvernamentală cu reprezentare funcţională şi elaborare a politicilor de tip policentric şi 64 . guvernanta multinivel implică ierarhii mai puţin clare şi interdependenţă complexă. mai puţin centralizată şi mai puţin îndrumătoare. identificând patru scenarii posibile pentru apariţia sistemului european de guvernare (Europolity). Strategia de la Lisabona cu pledoaria pentru extinderea Metodei Deschise de Coordonare şi Cartea Albă a Guvernantei Europene sunt ultimele etape în căutarea unor mecanisme adecvate ale metaguvernanţei. b) reprezentarea funcţională eterogenă şi flexibilă faţă de una pregnant ordonată şi i tabilă. bazate pe două dimensiuni ale formării regimului politic: a) o formă de organizare teritorială de tip esenţial westfalian faţă deforma neomedievală.1. cvasioficiali. UE funcţionează mai puţin ca un aparat statal supranaţional. fiscale.interpretată ca o serie de capacităţi statale specifice (legislative. menţionat deja în subcapitolul 2. comitologie.

A doua ar fi destatalizarea sistemului politic. dar şi cuplate structural prin diverse forme de interdependentă reciprocă. S-au dezvoltat reţele globale de politică 65 . rolul central al aparatului de stat se atenuează în favoarea parteneriatului între organizaţiile guvernamentale. instituţii şi sisteme autonome operaţional. cât şi teoretic. Date fiind constrângerile şi consecinţele transnaţionalismului. iar o confederaţie ar ( chivala cu un aranjament teritorial de tip neomedieval. Un statde tip westfalian la nivel european (forma clasică a statului naţional) ar echivala cu un superstat supranaţional european. care înseamnă proliferarea formelor de coordonare şi a diferitelor forme de autoorgan şiare. alte organizaţii publice şi organizaţii neguvernamentale. îndeosebi instituţii şi firme transnaţionale. Se remarcă deci un rol sporit al guvernelor în meiaguvernanţă. Totuşi. Politicile interne sunt influenţate sensibil de regimurile internaţionale consolidate. ambele scenarii de integrare politică nu sunt însă plauzibile în opinia lui Philippe Schmitter. Prima ar fi deznaţionalizarea statalităţii teritoriale prin transferarea puterilor de decizie şi reglementare? către nivelul supranaţional şi descentralizarea autorităţii în favoarea nivelurilor teritoriale subordonate.erese şi mişcări organizate din spaţiul politic controlat de UE şi statele membre? Este evident pentru oricine că evoluţia guvernantei comunitare este strâns conexată cu evoluţia statului capitalist contemporan şi a guvernantei sale. Concluzia pe care o trage Bob Jessop este că studiul guvernantei multinivel nu trebuie să ignore problema organizării statale şi că chestiunile metaguvernanţei multinivel au dobândit o importanţă deosebită atât din punct de vedere practic. A treia tendinţă ar fi internaţionalizarea regimurilor politice. care implică translaţia de la guvernare clasică la guvernantă la diverse paliere teritoriale şi pentru variatele domenii funcţionale. Pe fondul acestei interdependenţe. complexitatea celor două procese ridică gradul de dificultate a analizei lor indiferent de metodologia adoptată. cu efectul unei proliferări instituţionale în luarea deciziei. dar şi actori străini. factori şi procese extrateritoriale şi transnaţionale au impact asupra acţiunii statelor. Politicile economice şi sociale pun accentul tot mai mult pe competitivitatea la nivel internaţional. influenţează proiectarea politicilor şi implementarea lor. Jessop a identificat trei tendinţe sau fenomene caracteristice evoluţiei statelor naţionale comunitare carte sunt strâns legate de dezvoltarea economiei capitaliste europene. fiind vorba de procese care se împletesc şi se influenţează reciproc. Guvernanta implică arta complexă de a dirija agenţii.flexibil. O altă concluzie trasă este de fapt o întrebare: actorii politici din UE pot fi limitaţi teritorial la statele membre şi funcţional la in. condiţiile de acţiune ale statului suferă modificări substanţiale. creşterii complexităţii legăturilor între actori şi al unei mari varietăţi de relaţii transnaţionale.

Bob Jessop. în statul keynesian. asigurarea prosperităţii tuturor cetăţenilor. şi nu numai el. unul inspirat de Keynes. Acest tip de stat s-ar apropia de statul naţional keynesian al bunăstării sociale. regionalizării. consideră că în perioada postbelică statul capitalist european a evoluat pe baza a două modele. Până când organizarea politică transnaţională nu dobândeşte puteri guvernamentale şi legitimitate democratică populară. Poate cel mai important rol al statului naţional ar fi implicarea lui în metaguvernantă. actorii regionali şi locali acţionând ca ştafete pentru aceste politici. în combaterea eşecurilor pieţei. liberală. altul de Schumpeter. iar regimurile internaţionale de după cel de-al Doilea Război Mondial au urmărit restaurarea stabilităţii economice şi relansarea creşterii economice a statelor naţionale. deşi spest lucru pare foarte greu de realizat. ani de avânt economic. Statul naţional este tot mai implicat în modelarea regimurilor interna onale şi în modul în care acestea sunt implementate. în promovarea iniţiativei private şi crearea de locuri de muncă. Redefinirea rolului statului naţional este necesară prin prisma nivelurilor diferite de organizare economică şi pcjitică şi a interacţiunii lor complexe. a statului naţional şi a societăţii respective. cât şi de modificarea echilibrului de forţe datorat globalizării. Statul keynesian s-a caracterizat prin faptul că politicile economice şi sociale au fost aplicate în matricea istorică specifică a economiei naţionale. cu intervenţii pe latura ofertei (supply-side policies) şi cu obiectivul competitivităţii globale. instituţiile statului la diferite niveluri suplimentau şi corectau forţele pieţei într-o economie mixtă în care creşterea economică era asociată integrării sociale. În anii '50 şi 60. de aici şi un anumit grad de protecţionism economic. Statul naţional teritorial a fost responsabil cu dezvoltarea şi ghidarea politicilor keynesiene de bunăstare socială. angajării acesteia şi concurenţei internaţionale (cu accent pe reducerea continuă a costului forţei de muncă şi creşterea productivităţii). care promovează inovaţia şi flexibilitatea permanentă în tipul de economie deschisă. adică în coordonarea diferitelor forme de guvernantă şi asigurarea unei minine coerenţe între ele. care a avut ca obiective combaterea şomajului şi angajarea forţei de muncă prin politici axate pe latura cererii (demand-side policies) şi prin dezvoltarea puternică a infrastructurilor. subordonând politica socială cerinţelor privind flexibilitatea forţei de muncă. După perioada de criză 1973-1983. statul a avut un rol important în politica macroeconomică. statul naţional rămâne actorul politic cheie şi rolul său depinde atât de matricea instituţională în schimbare.publică şi s-au armonizat regimurile politicilor în nulte domenii. Statul a încercat să 66 . statul keynesian a fost înlocuit de regimul postnaţional schumpeterian al ocupării sociale. promovarea consumului colectiv ca motor al creşterii economice bazate pe producţia de masă. în asigurarea reproducerii forţei de muncă şi în politica socială. dezvoltării guvernantei locale.

Guvernele naţionale joacă un rol major în toate aspectele metaguvernanţei. deşi nu i se poate nega o puternică componentă liberală.găsească parteneri pentru activităţile ino-vative. Sistemul de guvernare european este coincident cu deznaţionalizarea statului. parteneriate. metaguvernanţa multinivel poate fi văzută ca o instanţă supranaţională majoră în raport cu o gamă largă de probleme complexe şi înrudite. politic. în schimbarea constituţională şi rereglementarea juridică a formelor şi obiectivelor organizaţionale. s-au căutat soluţii adecvate şi de aceea UE a dezvoltat Strategia de la Lisabona ca un instrument de racordare la cerinţele acesteia. Teritoriul naţional nu mai este aşa de important din punct de vedere economic. Pentru UE. Ziltener a detaliat fazele dezvoltării sistemului de guvernare european (Europolity). Modelul de integrare al lui Jean Monnet urmărea crearea unei statalităţi keynesiene de tip corporatist la nivel european care să asigure condiţii proprice dezvoltării capitalismului producţiei de masă pentru statele membre. publicată de Comisia Europeană în iulie 2001. hipercom-plex şi oarecum haotic al guvernantei sau metaguvernanţei globale. Trecerea la modelul schumpeterian este asociată cu schimbarea în linia dominantă de conflict în jurul formelor adecvate de guvernantă multinivel şi de sistem de guvernare de tip reţea. care trebuie să joace un rol important şi complex în sistemul emergent. Statul este unul dintre participanţi într-un sistem pluralistic. în asigurarea condiţiilor pentru autoorganizare. implicându-se în reproiectarea pieţelor. cultural şi acest stat postnaţional este asociat trecerii de la guvernarea clasică la guvernantă şi apoi la metaguvernanţă. Cartea Albă a Guvernantei Europene. Încă de la începutul procesului de integrare. A urmat apoi proiectul pieţei unice şi dezvoltarea unor noi moduri de coordonare economică şi politică care au condus la noul model de tip schumpeterian de integrare şi coordonare axat pe promovarea competitivităţii structurale a UE într-o economie mondială globalizată bazată pe cunoaştere. potenţarea cunoştinţelor antreprenoriale. social. cu momente de criză acută. iar proiectul pieţei unice ar fi o încercare eşuată de restaurare a modelului keynesian bazat pe supranaţionalism. precum şi 67 . dar strategiile (divergente) de dezvoltare şi de răspuns la crizele economice au produs o stagnare a integrării europene. Continuităţile şi discontinuităţile în dezvoltarea UE sunt legate de transformarea structurală şi reorientarea strategică a statalităţii într-o lume unde există o guvernantă globală. de modele de guvernantă economică şi politică. la început integrarea vest-europeană a fost menită să promoveze reconstrucţia postbelică şi să integreze Europa de Vest în circuitul politic şi economic al capitalismului producţiei de masă (de tip american). dezvoltarea economiei flexibile. unde există o gamă de reţele. destatalizarea politicii şi internaţionalizarea regimurilor politice. întrucât amploarea problemelor depăşeşte spaţiul UE. conflictul dominant a fost între supranaţionalişti şi interguvernamentalişti.

transnaţional). procesul de integrare are particularităţile sale şi se evidenţiază deja un recul al formelor mai ierarhice de coordonare. Există o divizare sinergică a metaguvernanţei între Consiliul European. funcţional. ierarhie. implicând conferinţe interguvernamentale şi dezbateri de ordin constituţional. ceea ce implică şi schimbări suplimentare în selectivităţile strategice ale statelor naţionale şi nivelurile subordonate de guvernantă. cercetare şi protecţie socială. reţea) şi de metaguvernanţă vor continua experimentele. asigurarea continuităţii şi coerenţei activităţii preşedinţiilor Consiliului. 68 . aplicate la alte politici importante aflate tradiţional sub competenţa autorităţilor naţionale şi subnaţionale: învăţământ. fie interguvernamentale. aceasta implică o schimbare în selectivităţile strategice ale modurilor de guvernantă şi metagu-vernanţă din UE. sociale angrenate în consultarea multinivel. iar Consiliul Afacerilor Generale este actorul principal în metaguvernanţă care coordonează celelalte Consilii şi activitatea lor împreună cu preşedinţia Consiliului. Consiliile de Miniştri specializate şi Comisia Europeană. Telo şi Schmitter întrevăd pentru UE un nou sistem de legitimitate democratică şi guvernantă: multinivel (internaţional. Aceasta este asociată cu proliferarea reţelelor în domeniul vechilor şi noilor politici la nivel european. naţional. fie supranaţionale. Consiliul European este reţeaua politică de metaguvernanţă a primilor miniştri care decide asupra dezvoltării politicii generale implicând obiective economice şi sociale. improvizaţiile şi adaptările.dezbaterile pe tema tratatului constituţional au pus în discuţie viitorul guvernantei europene şi ajungerea la o formă de compromis a meta-guvernanţei multinivel pe fondul trecerii la forma post-naţională a statalităţii. Dezvoltarea metaguvernanţei multinivel este un proces de reflecţie. Scott şi Trubek apreciază că au fost dezvoltate noi metode ale guvernantei multinivel într-un sistem complex al metaguvernanţei. Consiliile de Miniştri specializate asigură coordonarea unor politici specifice şi utilizarea eficientă a reţelelor respective implicate. asigurarea de expertiză şi recomandări privind dezvoltarea de etaloane. Din perspectiva abordării relaţional strategice. inovare tehnologică şi societate informaţională. supranaţional. cât şi cu extinderea gamei de forţe politice. reformă structurală şi piaţă internă. schimbul celor mai bune practici. promovarea învăţării reciproce. formularea politicilor şi implementarea lor. monitorizarea progresului. Comisia Europeană deţine un rol-cheie în metaguvernanţă prin organizarea reţelelor paralele de putere. de asemenea jucând un rol-cheie pe plan interguvernamental şi de monitorizare. multifaţat (teritorial. solicitând noi forme de coordonare strategică şi noi forme de (meta)guver-nanţă pe o gamă largă de politici. economice. Pe fondul structurii evolutive a metaguvernanţei multinivel în UE şi al eşecurilor tipice ale tuturor formelor majore de guvernantă (piaţă. Deşi constituit pe structurile anterioare ale interguvernamentalismu-lui liberal şi ale efectului de antrenare neofuncţionalist.

de obicei. acest sistem complex de guvernantă este mult mai plauzibil pentru exprimarea statalităţii UE decât un model politic clasic.1. O abordare prescriptivă limitează. aria de aplicabilitate a activităţilor instituţiilor financiare şi deseori are ca rezultat încercări de promulgare a reglementărilor pentru toate riscurile cunoscute de cei ce fac reglementările. instituţionali şi extrainstituţionali). Mediul de reglementare se concretizează într-o filozofie generală şi principii care ghidează atât conţinutul. Tabelul oferă informaţii cu privire la responsabilităţile actorilor-cheie implicaţi în guvernanţa băncii şi în managementul riscului: Actori cheie Responsabilităţi managementul riscului Sistemic Autorităţi legislative şi de Optimizare reglementare Supraveghetori bancari Instituţional Acţionari Consiliul Director Conducerea executivă Desemnarea actorilor-cheie Stabilirea politicilor Implementarea politicilor Indirectă Critică Critică Indirectă Indirectă Critică Critică Monitorizare Indirectă (monitorizare) Indirectă pentru Importanţa La nivelul politicilor La operaţional Critică Nu se abordează nivel (implementarea) Comitetul de audit/ auditul Testează conformitatea cu Indirectă intern politicile C. Autorităţi de reglementare: Stabilirea unui cadru pentru guvernanţa corporatistă Un cadru de reglementare cuprinde mai mult decât reglementări destinate îndeplinirii unor obiective specifice. Această alegere este determiată de multe ori de bazele filozofice ale economiei ca întreg.A. În general. cei ce reglementează pot prefera o abordare cu orientare de piaţă pentru îndeplinirea sarcinilor lor. cum este cel federal/constituţional. culturali. cât şi implementarea reglementărilor specifice. sociali. economici. Actori – cheie în guvernanţa corporatistã în domeniul bancar 4. şi furnizează (conformitatea) 69 .modern şi post-modern). în opinia celor doi.2. o multitudine de actori (politici.

sunt capabile să gestioneze riscurile financiare aferente şi.4 Având în vedere că autorităţile de reglementare sunt cel mai bine poziţionate pentru a acţiona în interesul deponenţilor. Reforma constituţionalã şi instituţionalã a Uniunii Europene. 4 Petre Prisecaru. Atunci când întocmeşte reglementări. La nivelul sistemului. Cu o abordare orientată spre piaţă. cred că pieţele. 2003 70 . ele ar trebui să menţină un cadru legal flexibil si să se mişte decisiv atunci când sunt identificate probleme bancare. funcţionează eficient. Editura Economicã. rolul celui ce face reglementările se concentrează pe facilitarea îmbunătăţirii managementului riscului. autoritatea responsabilă trebuie să ia în considerare opiniile participanţilor pe piaţă. utilizarea greşită a poziţiei manageriale şi încălcarea legii. active insuficiente sau incapacitatea de satisfacere a obligaţiilor. ar trebui să li se permită să opereze cât mai liber posibil. ascunderea registrelor si înregistrărilor. cadrul legal din SUA stabileşte câteva baze de înterventie pentru autorităţile de reglementare. De exemplu. Responsabilul cu emiterea reglementărilor şi entitatea reglementată trebuie să se pună de acord asupra obiectivelor comune pentru a se asigura de existenţa unui proces eficient. Dezvoltările care au avut loc începând cu 1980 au fost martore ale unei întoarceri către abordarea orientată spre piaţă.asigurări privind guvernaţa corporatistă. cei ce fac reglementările bancare conform abordării reglementării orientate spre piaţă. eforturile organelor de reglementare se concentrează în mod normal pe menţinerea încrederii publicului în sectorul bancar şi pe crearea unor pieţe echitabile pentru instituţiile financiare si pentru furnizorii de servicii financiare. disiparea substanţiala a activelor. Acestea cuprind capitalizarea critică sau pierderi suficient de mari pentru a epuiza capitalul. condiţii instabile şi nesigure. de aceea. reglementarea din majoritatea ţărilor importante combină ambele abordări. Guvernanţa europeanã şi doctrinele integrãrii. Auditorii externi Consumatori Beneficiari externi/public control Evaluare opiniei Acţionează responsabil Nu se abordează Indirectă şi sistemele exprimare de a Indirectă(evaluare) În contrast. pentru a evita emiterea unor reglementări insuficiente sau care nu sunt practice. În practică. prin definiţie.

alinierea activităţilor corporatiste şi a comportamentelor la ipoteza că managentul va opera într-o manieră sigură şi solidă. 2001 71 . sisteme adecvate de control Valori corporatiste. 5 Stimulentele financiare şi manageriale pentru bună conduită. coduri de conduită şi alte standarde de comportament contribuţia individuală şi interesul general. Elemenele cheie ale unei guvernaţe corporatiste solide într-o bancă includ: a) b) c) d) O strategie corporatistă foarte bine articulată.Odata ce s-a ajuns la un consens că exista o problemă care nu poate fi rezolvată eficient de conducerea băncii. Acestea includ monitorizarea specială a expunerilor la risc ale unei bănci acolo unde se aşteaptă să apară conflicte de interese.5 e) f) public. inclusiv stabilirea obiectivelor corporaţiei şi a profilului riscului băncii. sau chiar corupţia. Guvernanţa corporatistă este definită de un set de relaţii între managementul băncii. amendarea acestora. cât şi către de Administraţie.2. metoda tipică a fost inlocuirea managerilor şi directorilor responsabili. în timp ce protejează interesele deponenţilor şi ale altor beneficiari. De asemenea frauda poate aparea şi la instituţii supravegheate de multiple autoritaţi de reglementare. adecvat şi siteme eficiente utilizate pentru asigurarea conformităţii. în identificarea problemelor într-un stadiu incipient. OECD Report. conducerii şi angajaţilor. deciziilor şi alte responsabilităţi care sunt potrivite pentru profilul de risc al băncii. urmărirea penală. având in vedere profiturile sau pierderile foarte mari implicate. Din nefericire. Elemenele cheie ale guvernaţei corporatiste într-o bancă Guvernanţa corporatistă se referă la maniera în care este guvernată activitatea băncii. autoritatea adoptării O funcţie puternică de gestionare a riscului finaciar. cu verificările şi soldurile necesare. conducând operaţiunile de zi cu zi în cadrul unui profil de risc stabilit. faţă de care să se poată evalua Stabilirea şi asigurarea aplicării unor responsabilităţi clare. 4. oferite Consiliului Transparenţa şi informaţiile potrivite care circulă atât la nivel intern. apar şi situaţii în care autorităţile de reglementare eşuează. acţionarii şi alţi beneficiari. Consiliul acesteia. şi acolo unde sunt implicate fraude. uneori chiar ca rezultat al unor legi nefavorabile. inclussiv compensaţii. Alţi factori includ natura foarte tehnică a maşinaţiunilor financiare şi influenţa politică negativă. promovări şi penalizări. Corporate Governance in Romania. intern şi proiectarea funcţională a proceselor.2.

orientate spre piaţă. Acţionarii ar trebui sa joace un rol cheie în supravegherea afacerilor unei bănci. acţionarii s-ar putea să nu fie capabili să-şi exercite funcţia de supraveghere în cazul unor bănci foarte mari. Organele de reglementare bancare recunosc importanţa acţionarilor. încât acţionarii individuali să ajungă sa nu mai aiba nici o putere în ceea ce priveşte managementul băncii. să menţina o capitalizare rezonabilă si să prevină practicile de auto-servire între ei. ai cărui membri să fie experimentaţi si calificaţi pentru a stabili politici şi obiective solide pentru bancă. Prin alegerea consiliului de supraveghere şi prin aprobarea consiliului de administraţie. În timp ce fondatorii unei bănci treubuie sa îndeplinească anumite standarde. se aşteaptă ca ei sa selecteze un consiliu de administraţie competent. neavând altă variantă decât sa-şi vânda acţiunile în cazul în care nu le place cum este condusă banca. care oferă capital suplimentar faţă de capitalul propietarilor. inclusiv plăţile si compensările este in joc. În abordarea modernă a reglementării bancare. acţionariatul poate deveni atât de difuz. pe măsură ce o bancă devine mai mare şi acţiunile au propietari din ce in ce mai diverşi. cu o structura dispersată a acţionariatului. supravegherea eficientă devine critică. De asemenea. Măsurile care pot fi luate înpotriva acţionarilor care eşuează în îndeplinirea responsabilităţilor de a numi persoane potrivite pentru procesul de guvernanţă corporativă au devenit mai largi. consiliul de administraţie trebuie sa fie capabil sa adopte o strategie de afaceri potrivite pentru banca. În mod normal. dar si faţă de deponenţi.2. Acest fapt este reflectat prin mai multe moduri inclusiv prin cerinţe mai stringente pentru obţinerea licenţelor bancare si standarde pe care fondatorii băncii şi acţionarii mai importanţi trebuie să le indeplinească pentru a fi consideraţi potriviţi.4. a comitetului de audit şi auditorilor externi.3 Acţionarii: Numirea persoanelor potrivite insărcinate cu politicile Actionarii joaca un rol cheie în promovarea guvernanţei corporatiste. În aceste cazuri. 72 . să supravegheze afacerile bancii şi poziţia financiara a acesteia. cat şi în întreaga bancă. Deponenţii sunt diferiţi de creditorii comerciali obişnuiti. pentru că intreaga funcţie de intermediere din economie. Băncile sunt diferite de alte companii prin aceea că responsabilitaţile managementului şi consiliului de admnistraţie nu sunt numai faţă de acţionari. importanţa acordată responsabilităţii fiduciare a acţionarilor a crescut semnificativ. acţionarii pot determina modul de conducere al unei bănci. În realitate.

informaţie. în care toti acţionarii care deţin mai mult de doua procente din capitalul unei bănci trebuie sa fie identificaţi nominal. dinpotrivă. Statutul corporatist al băncii cât si alte documente de infiinţare şi hotărârile corporatiste trebuie sa fie analizate pentru a determina natura exactă a relaţiei dintre acţionari şi bancă. Acest proces trebuie să includă o analiză a registrului propietarilor. Astfel. de obicei. consiliului de administraţie. Probabilitatea ca o bancă să se angajeze in practici imprudente este mai mare dacă este deţinută de către stat decât dacă este deţinută de către sectorul privat. responsabilitatea finală revine. Trebuie luată in considerare existenţa unor prevederi care limitează drepturile de vot sau care. luate în considerare. a numărului de acţionari care sunt prezenţi în mod normal şi a procentului din totalul acţiunilor pe care aceştia îl reprezintă. şi trebuie să precizeze orice drepturi speciale sau scutiri ataşate acţiunilor. conducerea de zi cu zi 73 . Determinarea structurii de propietate şi de control al unei bănci şi situaţia capitalului său sunt elemente cheie pentru evaluarea bancară. Membrii consiliului delegă. În termeni practici. inclusiv a frecvenţei adunărilor acţionarilor. 4. de către sectorul cooperatist şi de catre management şi angajaţi. pe care acţionarii îl au în ceea ce priveşte banca. O atenţie specială trebuie acordată oricărei situaţii în care mai mult de 50% din voturile acţionarilor şi administratorilor sunt necesare pentru a aproba o moţiune. în cazul în care există.Procesul de evaluare.2. consiliul de supraveghere(administratorii) şi consiliul de conducere(conducerea executivă) ar trebui. Un alt element esenţial este acela dacă acţionarii îşi exercită eficient responsabilităţile fiduciare şi dacă au avantaje de pe urma faptului că sunt acţionari ai băncii. în mod normal.4 Consiliul de Administraţie: Responsabilitatea finală pentru activitatea băncii Conform majorităţii legilor bancare. prin intermediul unei administrări a instituţiei bazată pe lege. alocă drepturi de vot acţionarilor individuali sau claselor de acţionari disproporţionate faţă de numarul acţiunilor deţinute. Nivelul de implicare directă. eficienţă şi experienţă. de asemenea. ca şi dacă exista sau nu opţiuni de achiziţionare de capital suplimentar. Alte informaţii valoroase se referă la cei mai improtanţi acţionari şi pe cei ce îi controlează. Consiliul răspunde în faţa deponenţilor şi acţionarilor cu privire la apărarea intereselor acestora. acest lucru poate fi concluzionat prin analizarea aspectelor selectate. o analiză a acţionariatului trebuie să încludă şi o evaluare a procentului de acţiuni deţinute direct sau indirect de către stat.

răspunderea şi demiterea membrilor consiliului şi a ofiţerilor. Un consiliu cu un preşedinte neexecutiv puternic are mai multe şanse să fie capabil să ofere idei obiective faţă de un consiliu de administraţie care să fie puternic şi experimentat. sau orice altă activitate bancară.a activităţilor băncii ofiţerilor şi angajaţilor. prohibiţii. chiar mai important. Consiliul controlează conducerea băncii şi determină modul în care vor evolua afacerile acesteia. dar rămâne responsabil cu asigurarea că aceste operaţiuni sunt efectuate în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare şi sunt consecvente cu practicile bancare solide şi sigure. Consiliul monitorizează operaţiunile băncii şi se asigură de faptul că managementul acesteia poate face 74 . aplicare voit greşită. Alte legi şi reglementări se ocupă de restricţii. numărul necesar. să aibă o bună toleranţă la conflicte. dar nu pot renunţa la răspundere în cazul unor politici şi practici imprudente şi instabile privind procesul de creditare. furt. investiţiile. Un director general puternic şi un consiliu slab reprezintă cea mai bună reţetă pentru dezastru. ca şi cerinţele de prezentare pentru cei din afară interesaţi de afacere. înregistrări false. există legi şi reglementări care guvernează alegerea. ori erau neinformaţi şi pasivi în ceea ce priveşte supravegherea activităţilor băncii. delapidare. Consiliul de administraţie al unei bănci este responsabilul final pentru conducerea activităţii băncii. Consiliul angajează conducerea băncii şi stabileşte politicile sub care aceasta va opera. penalizări pentru contribuţii politice şi alte asemenea probleme. achiziţii şi vânzări de la şi către membrii consiliului de administraţie. din partea autorităţilor de reglementare. calificarea. Consiliul poate delega operaţiunile de zi cu zi ale managementului. Rolul consiliului de Administraţie Consiliul de Administraţie al oricărei instituţii financiare deţine răspunderea finală pentru protecţia consumatorului şi pentru gestionarea riscurilor financiare ale instituţiei respective. Un Consiliu de Administraţie atrage un interes semnificativ. comisioane şi cadouri pentru procurarea de credite. Alcătuirea consiliului de administraţie este crucială. ori nu aveau cunoştinţele necesare din domeniul bancar. De obicei. Este esenţial ca acest consiliu să încurajeze discuţiile deschise şi. având în vedere că o abordare bazată pe risc a supravegherii bancare întăreşte responsablităţile fiduciare ale consiliului de administraţie şi caută să se asigure că directorii sunt calificaţi şi capabili să îndeplinească în mod eficient asemenea responsabilităţi. Studiile relevă că aproape 60% din băncile care au falimentat aveau membri ai consiliului de administraţie care. protecţia împotriva fraudelor interne. având în vedere că aceste conflicte indică faptul că sunt luate în considerare ambele feţe ale monedei.

Green. JOHN S.. Total quality management. Brefort. Bucureşti. Washington. operaţiunilor sale care devin mai complexe şi modificării ţelurilor acesteia. S. Deşi administratorii băncii nu vor neapărat experţi în domeniul bancar. Putting Investors First: Real Solutions for Better Corporate Governance. OAKLAND. testând şi probând recomandările înainte de a le aproba şi se asigură că există sisteme şi moduri de control adecvate pentru a identifica şi rezolva problemele a) 1. Techniques and Best Practices for Corporate Governance.Worth Heinemann.faţă noilor cerinţe apărute odată cu dezvoltarea băncii.. Tenev.PORTER. 2005. supraveghează şi sprijină eforturile managementului. 2003. independent şi implicat activ în afacerile băncii. Corporate Governance and Enterprise Reform in China Building the Institutions of Modern Markets.. Prisecaru. cunoştinţele.cnvm. Bibliografia completă a cursului http://www. 4. . ( oficialul însărcinat cu controlul monedei din SUA. P. 1987) Responsabilităţile Consiliului de Administraţie.. Zhang. Russell. ei trebuie să aibă. 2. 5. consiliul stabileşte tonul şi direcţia de acţiune.. 75 . The World Bank and the International Finance Corporation. 3. John Wiley&Sons. Newquist.. 1998. 2005. În momentele bune.. C. Atât administratorii băncii. Editura Economică.pdf. S. Bloomberg Publishing. Guvernanţa Uniunii Europene. cât şi conducerea executivă trebuie să adere la standarde etice înalte şi să fie gata şi capabili să acţioneze în interesul băncii. M. LESLIE. L. Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. S.md/act%20norm/CGC. New-Jersey. Un consiliu de administraţie trebuie să fie puternic. şi experienţa care să le permită să îşi ducă sarcinile la capăt în mod eficient. Oxford: Butter . 6. aptitudinile.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->