Cele 10 etape istorice de constituire a Uniunii Europene 1.

La 9 mai 1950 Declaraia Schuman propunea instituirea Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului (CECO) care a devenit realitate prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951. Acesta a creat o pia comun a crbunelui i a oelului ntre cele ase state fondatoare (Belgia, Republica Federal Germania, Frana, Italia, Luxemburg i rile de Jos). Scopul, n urma celui de-al doilea rzboi mondial, era de a asigura pacea ntre popoarele europene nvingtoare i cele nvinse i de a le apropia, facilitndu-le colaborarea de pe poziii egale n cadrul unor instituii comune. 2. La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, cei ase au hotrt s instituie Comunitatea Economic European(CEE) bazat pe o pia comun mai extins, incluznd o gam larg de bunuri i servicii. Taxele vamale ntre cele ase state au fost eliminate n totalitate la data de 1 iulie 1968, iar n cursul anilor 60 au fost create politici comune, n special n domeniul comerului i al agriculturii. 3. Acest proiect a avut un succes att de mare, nct Danemarca, Irlanda i Regatul Unit au decis s se alture Comunitii. Prima extindere, de la ase la nou membri, a avut loc n 1973. n acelai timp s-au aplicat noi politici sociale i de mediu , iar n 1975 s-a nfiinat Fondul European de Dezvoltare Regional (FEDR). 4. n iunie 1979, s-a realizat un pas decisiv pentru Comunitatea European prin organizarea primelor alegeri prin sufragiu direct pentru Parlamentul European. Aceste alegeri se organizeaz o dat la cinci ani. 5. n 1981, Grecia s-a alturat Comunitii, urmat de Spania i Portugalia n 1986. Astfel a fost consolidat prezena Comunitii n Europa de Sud, urgentnd nevoia de extindere a programelor de ajutor regional. 6. Recesiunea economic mondial de la nceputul anilor 1980 a adus cu sine un val de europesimism. Cu toate acestea, sperana a renscut n 1985 cnd Comisia European, sub preedinia lui Jacques Delors, a prezentat Cartea alb privind calendarul pentru realizarea pieei unice europene pn la data de 1 ianuarie 1993. Acest el ambiios a fost inclus n Actul Unic European semnat n februarie 1986 i intrat n vigoare la data de 1 iulie 1987. 7. Structura politic a Europei s-a schimbat categoric odat cu cderea zidului Berlinului n 1989. Aceasta a condus la unificarea Germaniei n octombrie 1990 i democratizarea rilor Europei Centrale i de Est prin eliberarea de sub controlul sovietic. Uniunea Sovietic a ncetat s existe n decembrie 1991. n acelai timp, statele membre negociau noul Tratat privind Uniunea Europeancare a fost adoptat n decembrie 1991, la Maastricht , de ctre Consiliul European format din efi de stat i de guvern,. Acesta a intrat n vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a creat Uniunea European (UE), adugnd domenii de cooperare interguvernamental structurilor comunitare integrate existente. 8. Acest nou dinamism european, precum i schimbarea situaiei geopolitice a continentului au determinat alte trei noi state Austria, Finlanda i Suedia s adere la UE la 1 ianuarie 1995.

9. Pe atunci, UE era pe calea spre cea mai spectaculoas realizare a sa, crearea monedei unice . Moneda euro pentru tranzacii financiare (sub alt form dect numerar) a fost introdus n 1999, n timp ce bancnotele i monedele au fost emise trei ani mai trziu n cele 12 state ale spaiului euro (cunoscut sub numele de zona euro). n prezent, euro este o moned important pentru pli i depozite la nivel mondial, alturi de dolarul SUA. Europenii trebuie s fac fa globalizrii. Noile tehnologii i utilizarea tot mai extins a internetului transform economiile. Aceste transformri implic ns provocri, att pe plan social, ct i cultural. n martie 2000, UE a adoptat strategia de la Lisabona n vederea modernizrii economiei europene, astfel nct aceasta s devin competitiv pe piaa mondial alturi de ali mari actori, precum Statele Unite i statele nou industrializate. Strategia de la Lisabona include ncurajarea inovaiei i a investiiilor n afaceri, precum i adaptarea sistemelor educaionale europene, astfel nct acestea s corespund cerinelor societii informaionale. n acelai timp, omajul i creterea costurilor privind pensiile exercit presiune asupra economiilor naionale, fcnd reforma cu att mai mult necesar. Alegtorii cer tot mai mult guvernelor lor s gseasc soluii practice la aceste probleme. 10. Abia ajuns la 15 membri, Uniunea European a i nceput pregtirile pentru o nou extindere la un nivel fr precedent . La mijlocul anilor 1990, fostele state ale blocului sovietic (Bulgaria, Republica Ceh, Ungaria, Polonia, Romnia i Slovacia), cele trei state baltice care au fcut parte din Uniunea Sovietic (Estonia, Letonia i Lituania), una dintre republicile fostei Iugoslavii (Slovenia), precum i dou state mediteraneene (Cipru i Malta) au nceput s bat la ua UE. UE a salutat ansa de a contribui la stabilizarea continentului european i de a extinde beneficiile integrrii europene asupra acestor democraii tinere. Negocierile privind statutul de viitor membru au fost deschise n decembrie 1997. Extinderea UE la 25 de state a avut loc la 1 mai 2004 cnd 10 dintre cele 12 ri candidate au aderat la Uniune. Bulgaria i Romnia au urmat la 1 ianuarie 2007. La ce serveste Uniunea Europeana? I. Pacea i stabilitatea nainte de a deveni un adevrat obiectiv politic, ideea unificrii Europei nu era dect un vis al filozofilor i vizionarilor. Victor Hugo, de exemplu, a avansat ideea Statelor Unite ale Europei, fiind inspirat de idealurile umaniste. Visul acesta a fost ns spulberat de groaznicele rzboaie care au devastat continentul n prima jumtate a secolului XX. O nou form de speran a luat ns natere din ruinele celui de-al doilea rzboi mondial. Cei care au opus rezisten totalitarismului n timpul celui de-al doilea rzboi mondial erau hotri s pun capt antagonismului internaional i rivalitilor n Europa i i astfel s creeze condiiile necesare unei pci durabile. ntre 1945 i 1950, civa oameni de stat, precum Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi i Winston Churchill, s-au

hotrt s conving cetenii de necesitatea intrrii ntr-o er nou, cea a unei organizri structurate a Europei Occidentale, bazat pe interese comune i fondate pe tratate, care ar garanta statul de drept i egalitatea ntre toate rile membre. Prelund o idee mai veche a lui Jean Monnet, Robert Schuman (ministru de Externe al Franei) propune, la 9 mai 1950, instituirea Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului (CECO). Astfel, rile care odinioar se confruntau pe cmpul de lupt decid s plaseze producia de crbune i oel sub responsabilitatea unei autoriti supreme comune. Din punct de vedere practic, dar i simbolic, spectrul conflictelor a fost transformat ntr-un instrument al pcii i reconcilierii. II. Reunificarea continentului european Dup cderea Zidului Berlinului n 1989, Uniunea European a fost cea care ncurajat reunificarea Germaniei. n 1991, odat cu prbuirea Imperiului Sovietic, fostele ri comuniste din Europa Central i de Est decid, la rndul lor, dup ce timp de decenii s-au aflat sub tutela Pactului de la Varovia, c viitorul lor este legat de cel al marii familii a naiunilor democratice din Europa. Procesul de extindere continu i astzi. Astfel, n timp ce Turcia i Croaia au nceput negocierile de aderare n octombrie 2005, o serie de ri din Balcani i-au depus i ele candidatura, ceea ce ar putea duce, ntr-o bun zi, la aderarea efectiv a acestora la marea familie european. III. Sigurana i securitatea n secolul XXI, Europa nc se mai confrunt cu probleme de siguran i securitate. De aceea, UE trebuie s ia msuri eficiente pentru a garanta sigurana i securitatea statelor sale membre. n acest scop, UE trebuie s colaboreze constructiv cu regiunile aflate dincolo de graniele sale, respectiv rile din Balcani, din Africa de Nord, din Caucaz i din Orientul Mijlociu. UE trebuie, de asemenea, s i apere interesele militare i strategice, prin colaborarea cu aliaii si, n special cu NATO i prin dezvoltarea unei veritabile politici europene comune de securitate i de aprare. Securitatea intern i extern sunt dou fee ale aceleiai monede. Combaterea terorismului i a crimei organizate necesit o colaborare strns ntre forele poliieneti din toate rile UE. Crearea unui spaiu de libertate, securitate i justiie n snul UE, unde fiecare cetean are acces egal la justiie i este protejat de lege, constituie o nou provocare la nivel european, necesitnd o coordonare sporit a aciunilor ntreprinse de autoritile naionale. Organisme precum Europol, Oficiul European de Poliie i Eurojust, care promoveaz cooperarea ntre procurori, judectori i ofieri de poliie din rile membre ale UE, sunt chemate s joace un rol mai activ i mai eficient. IV. Solidaritatea economic i social Cu toate c, la origine, Uniunea European a fost creat pentru a realiza un obiectiv politic pacificator, aspectul economic a fost totui cel care a reuit s dinamizeze i s ncununeze cu succes aceast construcie european.

La ora actual, tendinele demografice n UE nu sunt foarte favorabile, n comparaie cu celelalte state ale lumii. De aceea, statele membre trebuie s se apropie tot mai mult pentru a asigura creterea economic i pentru a se menine competitive la nivel mondial. Niciun stat membru nu este pregtit s fac fa, singur, concurenei pe plan mondial n domeniul comerului. Astfel, piaa unic le ofer ntreprinderilor europene o platform vital, asigurndu-le competitivitatea pe pieele mondiale. Cu toate acestea, acest spaiu de liber concuren la nivel european trebuie s aib drept corolar solidaritatea naiunilor europene. Aceasta are consecine pozitive asupra cetenilor europeni: prin urmare, atunci cnd cetenii din unele regiuni ale Europei sunt victime ale inundaiilor sau ale altor calamiti naturale, bugetul UE prevede fonduri de asisten n acest sens. Fondurile structurale, gestionate de Comisia European, ncurajeaz i sporesc eforturile depuse de autoritile naionale i locale ale rilor membre pentru a reduce inegalitile ntre diversele regiuni ale UE. Mijloacele financiare prevzute din bugetul UE i creditele oferite de Banca European de Investiii (BEI) sunt alocate pentru a mbunti infrastructura de transporturi (de exemplu, extinderea reelei de autostrzi i a infrastructurii feroviare de mare vitez), contribuind astfel la promovarea unor regiuni i la stimularea schimburilor comerciale transeuropene. Astfel, succesul economic al UE se va manifesta, n parte, prin capacitatea pieei sale unice, de 500 de milioane de consumatori, de a satisface interesele unui numr ct mai mare de consumatori i ntreprinderi. V. Identitatea i diversitatea n contextul globalizrii Societile post-industriale ale Europei devin tot mai complexe. Astfel, dei nivelul de trai al cetenilor europeni nu a ncetat s creasc, diferene semnificative ntre bogai i sraci persist totui. La rndul ei, extinderea a accentuat i mai mult aceste diferene, ntruct noile state membre au intrat n UE avnd un nivel de trai sub media european. De aceea, colaborarea statelor membre este crucial pentru a se reui reducerea acestor discrepane. Totui, toate aceste eforturi nu au fost realizate n detrimentul identitii culturale i lingvistice a statelor europene. Dimpotriv, activitile ntreprinse de instituiile europene au contribuit la realizarea creterii economice, avnd n vedere particularitile regionale i bogata diversitate cultural i tradiional a rilor membre.

Unii n diversitate n Malta, o plcu bilingv cu numele strzii

Dup jumtate de secol de construcie european, UE n ansamblul su este mai impuntoare dect fiecare stat membru luat separat: ea exercit o influen economic, social, tehnologic, comercial i politic mult mai mare dect dac acestea ar fi trebuit s acioneze individual. Faptul c UE ntreprinde aciuni comune i se exprim printr-o singur voce constituie o valoare adugat incontestabil pentru Europa. De ce?

Fiind prima putere comercial in lume, UE joac un rol decisiv n negocierile internaionale, respectiv cele din cadrul organizaiei Mondiale a Comerului (OMC), compus din 149 ri, precum i n punerea n aplicare a Protocolului de la Kyoto privind schimbrile climatice i poluarea atmosferic; Deoarece adopt poziii clare n ceea ce privete unele teme sensibile, importante pentru ceteanul de rnd, precum protecia mediului, resursele de energie regenerabil, principiul precauiei n materie de securitate alimentar, aspectele etice ale biotehnologiilor i necesitatea protejrii speciilor pe cale de dispariie; Deoarece a lansat o serie de iniiative importante pentru o dezvoltare durabil a ntregii planete, n legtur cu Summitul Pmntului de la Johannesburg, n 2002.

Vechiul adagiu unirea face puterea este mai pertinent ca niciodat pentru europenii de azi. Totui, procesul de integrare european nu a ablonat diversele moduri de via, tradiiile i culturile popoarelor sale. ntr-adevr, diversitatea reprezint o valoare major pentru Uniunea European. VI. Valorile Uniunii Europene UE i dorete s promoveze valorile umaniste i progresiste i s garanteze c fiina uman este stpnul i nu victima schimbrilor majore care au loc la nivel global. Nevoile cetenilor nu pot fi satisfcute doar prin intermediul mecanismelor de pia i nici nu pot fi impuse n mod unilateral. De aceea, UE pledeaz pentru acea viziune a omenirii sau acel model de societate care este susinut de majoritatea cetenilor si. Europenii se mndresc cu patrimoniul bogat de valori, printre care se numr drepturile omului, solidaritatea social, libertatea ntreprinderii, distribuirea echitabil a roadelor creterii economice, dreptul la un mediu protejat, respectarea diversitii culturale, lingvistice i religioase i o sintez armonioas a tradiiei i a progresului. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamat n decembrie 2000 la Nisa, cuprinde toate drepturile recunoscute la ora actual de statele membre i de cetenii UE. Aceste valori creeaz un sentiment de apartenen la aceeai familie european. Un exemplu bun n acest sens l constituie abolirea pedepsei cu moartea n toate statele UE.

Biserica si problemele sociale

Constituie o convingere comuna tuturor crestinilor nevoia participarii Bisericii la abordarea si solutionarea problemelor sociale. Ceea ce este firesc, intrucat scopul Bisericii nu este sa

ramana deoparte, ci sa se apropie de om in toate aspectele si manifestarile vietii lui. Doar astfel ii slujeste dupa pilda Mantuitorului, Care n-a venit sa I se slujeasca, ci sa slujeasca si sa isi dea viata "rascumparare pentru multi". Dar, in acelasi timp, exista deosebiri importante intre Biserica Ortodoxa si confesiunile crestine apusene in ceea ce priveste viziunea asupra acestor probleme sociale. Biserica Ortodoxa nu gaseste cu cale dezvoltarea unui sistem de referinta special destinat vietii sociale, precum face romano-catolicismul, ca de altfel - pana la un punct - si protestantismul. Aceasta perspectiva a Ortodoxiei se afla, de altminteri, in absoluta armonie cu invatatura Noului Testament si cu traditia Bisericii sobornicesti. Morala sociala a protestantismului sau doctrina sociala a romano-catolicismului nu isi au corespondent in traditia teologica ortodoxa. Iar acest fenomen nu se datoreaza unor motive exterioare, ci naturii insasi a acestei traditii. Biserica Ortodoxa nu abordeaza morala sau viata sociala a omului dintr-un sistem special de referinta, pentru ca acest fapt duce inevitabil la relativa sau chiar absoluta denaturare si autonomizare a acestora. Sistem de referinta foloseste doar pentru Dumnezeu, Care este adevarul absolut. Iar sistemul acesta are caracter simbolic si se pastreaza, autodezmintit si realcatuit, in experienta Sfintilor. Adevarul lucrurilor nu se abordeaza prin concepte si teorii, ci prin anularea si disparitia inselaciunii sau ratacirii pe care o creeaza simturile si cugetarile: "Toate cele vazute se cer dupa cruce [...]. Iar cele inteligibile toate au trebuinta de mormant". Este cuprinsa aici sinoptic absoluta negare a lumii, dar si absoluta ei acceptare, intr-un mod analog sunt abordate si problemele sociale. Pozitia Bisericii fata de acestea poate fi numita deopotriva ca taf atica si apof atica. Este catafatica intrucat le abordeaza in duhul slujirii omului. Dar totodata este si apofatica, fiindca nu inceteaza sa creada ca "un singur lucru trebuie". Nici urmarirea acestui scop final unic nu justifica indiferenta fata de cotidian, nici grija de cotidian nu indreptateste lasarea deoparte a unicului scop final. Gasirea si urmarea caii imparatesti", in fiecare caz, constituie un exercitiu ce presupune intelepciune si cumpatare si care trebuie sa se faca "intru cunostinta si intru toata simtirea ". Hristos nu a adus lumii moduri noi de organizare a vietii sociale, ci harul Lui innoitor. Iar Biserica nu constituie un organism social, ci taramul aratarii harului lui Dumnezeu. Scopul Bisericii nu este acela de a ameliora lumea, ci de a aduce harul innoitor al lui Dumnezeu. Aducand, insa, acest har, nu amelioreaza superficial lumea, ci o transfigureaza in esenta ei. in sfarsit, aceasta transfigurare trebuie sa se vada mai intai in insesi comunitatile de credinciosi, adica in Bisericile locale. Cand aceste comunitati nu se transfigureaza, cand in ele nu isi afla cel putin intr-o anumita masura-solutia problemele care chinuie lumea sau, mai mult, cand in cadrul lor problemele acestea sunt mai intens prezente decat in lume, atunci e firesc sa nu poata influenta pozitiv lumea. Totodata, insa, nu trebuie uitat nici ca scopul Bisericii, in calitatea ei de comuniune si comunitate divino-umana, nu este refacerea raiului inlauntrul lumii. Cautarea raiului inlauntrul lumii cazute dovedeste persistare in pacatul stramosesc si este sortita totdeauna esecului. Raul care ii chinuieste pe oameni si provoaca problemele sociale nu este creat de catre lucruri, ci de catre persoane. Iar persoanele creeaza raul nu doar prin savarsirea directa a lui, ci si prin indiferenta lor fata de bine. De aceea combaterea in esenta a raului se realizeaza doar la nivelul persoanelor, adica in planul spiritual. De altfel problemele sociale isi au totdeauna obarsia in problemele morale si spirituale ale omului.

In Noul Testament si in traditia ortodoxa stapaneste intaietatea persoanei fata de lucruri si fata de legile impersonale. Dar si principiul social fundamental al Bisericii, filantropia, are un caracter absolut personal si se intemeiaza pe iubirea de oameni pe care Dumnezeu a aratat-o fata de om. Totodata insa, raul - ca si binele - se obiectualizeaza in structuri ale vietii sociale, care contribuie la transmiterea si dainuirea lui. Importanta acestor structuri au subliniat-o initiatorii reformelor sociale, care au ajuns pana la aceea de a asimila raul cu aceste structuri. Astfel s-a cultivat conceptia ca problema raului social este o problema de structuri. Si pe baza acestei conceptii s-au creat miscari care au avut ca scop exclusiv rasturnarea si inlocuirea structurilor sociale. Experienta dovedeste, insa, ca structurile si sistemele vietii sociale nu pot aborda si combate cauza raului, care are dimensiuni metafizice. Pe de alta parte raul poate fi savarsit si in cadrul unor structuri sociale mai drepte, dupa cum si binele se poate manifesta si in cele mai nedrepte structuri sociale. In fine, nu rareori raul se infaptuieste sub masca aplicarii dreptatii sau a restaurarii unor legi drepte. in politica este sustinuta adesea dreptatea sociala cu pretul libertatii umane sau este ocrotita libertatea umana cu pretul nedreptatii sociale sau al samavolniciei. Interventia factorului juridic impersonal nu este in stare sa distruga raul. Raul izvoraste din folosirea gresita a libertatii si apare pe trupul binelui. De aceea nu se limiteaza la anumite situatii concrete ale proximitatii, nici nu pastreaza forme stabile, ci creeaza neincetat situatii noi si se deghizeaza adesea in "inger de lumina". Dar nici binele nu se afla niciodata pe de-a'ntregul in planul proximitatii. La acest nivel binele se prezinta fragmentar. De aceea cautarea lui, precum si incercarea de realizare a lui la nivelul proximitatii, este insotita de opozitii si conflicte. Cu toate acestea, nu trebuie omisa importanta structurilor vietii sociale pentru promovarea binelui si pentru restrangerea raului. Structurile care exprima si mentin stari de nedreptate il oprima pe om si submineaza viata sociala, indeosebi in epoca noastra, in care relatiile sociale primare se comprima si cedeaza locul lor unor structuri sociale impersonale, care tind sa acopere intreg spectrul relatiilor sociale, interesul pentru aceste structuri este de la sine inteles. Se creeaza astfel o problematica anexa, care necesita o abordare speciala. De aceea indiferenta credinciosilor fata de nivelul structurilor sociale, cu neincetat sporita lor importanta, dovedeste lipsa "cunostintei" si a "simtirii". Iubirea crestina nu poate ramane nepasatoare inaintea structurilor nedrepte si actiunilor sistematice din cadrul vietii sociale, care creeaza si multiplica probleme sociale. Problemele acestea sunt abordate, desigur, prin politica. Insa politica nu poate functiona corect fara spirit si morala. Adevarul acesta este astazi tot mai evident. Pe de alta parte, transformarea oamenilor in numere si caracterul mecanic capatat de viata sociala si relatiile sociale creeaza o nevoie stringenta de inviorare a legilor impersonale si a relatiilor formale prin respectarea persoanei si prin simtamantul iubirii. Biserica nu "personalizeaza" legile sau institutiile societatii, nici nu preface persoanele in mecanisme, ci urmareste punerea in valoare a persoanelor in cadrul legilor sau institutiilor societatii si dincolo de acestea. Dar nici grija modificarii structurilor sociale nedrepte nu trebuie sa il lase nepasator pe crestinul care este membru viu al societatii. De altfel lupta impotriva lor este, in ultima analiza, lupta duhovniceasca. Este lupta "impotriva incepatoriilor (sau principiilor), impotriva stapaniilor (sau puterilor), impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac". In spatele nedreptelor institutii sau legi sociale sta duhul celui rau. De aceea crestinii sunt datori sa se ingrijeasca de solutionarea problemelor create de modul organizarii vietii sociale, economice si politice. Nedreptatea sociala, tirania, exploatarea, razboiul etc. constituie probleme esentiale, care este firesc sa ii

intereseze pe credinciosi. Dar interesul fata de ele nu isi afla implinirea finala daca nu il ajuta pe om in implinirea acestuia ca persoana "dupa chipul lui Dumnezeu". Cata vreme omul se limiteaza la nivelul social, fara a inainta catre cel ontologic, ajunge inevitabil la esec. Implinirea omului se realizeaza prin desavarsirea lui dupa modelul Dumnezeului Treimic. Desavarsirea aceasta nu este amanata pentru viata viitoare, ci se urmareste inca din cea prezenta, pentru ca incadrarea in imparatia lui Dumnezeu nu se realizeaza in viitor, ci incepe din prezent. Biserica - spatiul savarsirii tainice a incadrarii omului in imparatia lui Dumnezeu - este totodata si spatiul in care este cultivata desavarsirea lui. Nu orice ordine sociala de tip eclesial este neaparat si Biserica, ci comuniunea sau comunitatea divino-umana, aceea care savarseste tainic mantuirea si innoirea omului. Dar intrucat in vremea noastra viata eclesiala a devenit foarte conventionala, este nevoie de alcatuirea unor centre eclesiale vii, care sa functioneze in duhul evanghelic ca "lumina a lumii" si "sare a pamantului" si sa devina centrele unei mai largi reevanghelizari. Pe de alta parte Biserica este chemata sa abordeze si problemele sociale. Iar aceasta nu este posibil daca nu incepe de la persoanele concrete, care traiesc aceste probleme ca probleme ale lor proprii si isi simt responsabilitatea lor personala. Repartizarea nedreapta a bunurilor materiale si a mijloacelor de dezvoltare, care submineaza convietuirea pasnica si da nastere conflictelor sociale, constituie o problema vitala si pentru Biserica. Greutatea consta aici in trezirea simtului dreptatii sociale. Cand cineva cunoaste ca o mica minoritate a umanitatii are la dispozitia ei cea mai mare parte a mijloacelor de dezvoltare si a bunurilor economice, in vreme ce majoritatea este lipsita de mijloacele elementare de civilizatie si este subnutrita sau chiar moare de foame, nu poate ramane indiferent. Astfel cea mai bogata cincime a populatiei mondiale detine 86% din produsul mondial net, in vreme ce cea mai saraca cincime detine abia 1%. Constientizarea acestei nedreptati constituie si primul pas in combaterea ei. Al doilea pas este punerea in actiune pentru refacerea dreptatii sociale. Desigur aceasta nu se poate realiza doar prin eforturi individuale. Necesita mobilizari mai ample si schimbari la nivelul institutiilor (legilor) sociale, Biserica fiind chemata sa fie in fruntea acestor miscari. In afara de problema dreptei repartizari a bunurilor exista, insa, in societatea actuala si alte probleme, inca si mai serioase. Putem aminti aici problemele razboaielor, refugiatilor, comertului cu droguri, somajului, nationalismului, filetismului, minoritatilor, violentei, crimei organizate, dezorientarii in grup, dezinformarii in masa, destabilizarilor politice s.a. Problemele acestea nu au pretutindeni si totdeauna aceeasi forma, nici nu apar cu aceeasi intensitate. Insa semnalarea lor prompta si abordarea lor de catre Biserica are o mare importanta. O dispozitie speciala in semnalarea si abordarea problemelor vitale contemporane ale asazisei lumi a treia au prezentat-o teologiile mai noi. Dezvoltarea excesiva de catre crestinatatea apuseana a unei teologii de tip catafatic si secularizarea incoercibila au dus la teologia mortii lui Dumnezeu si au provocat in mod dialectic teologia revolutiei si celelalte teologii mai noi. Este foarte sugestiv faptul ca teologia revolutiei a succedat temporal si logic teologia mortii lui Dumnezeu. In ultima analiza teologia mortii lui Dumnezeu incearca sa il reinvie pe neputinciosul si decedatul - pentru ea -Dumnezeu printr-o puternica activare politica a omului. Cu alte cuvinte, de vreme ce omul nu simte prezenta lui Dumnezeu inlauntrul lumii - conform cu conceptia pe care el o are in ceea ce priveste aceasta prezenta - si de vreme ce nu vede ca ar domni dreptatea - iarasi, conform cu intelesul pe care el il da acestei dreptati - considera de

datoria lui sa intervina. O evolutie ulterioara a acestei teologii este teologia eliberarii, precum si celelalte teologii moderne secularizate. Initiatorii acestor teologii au incercat sa prezinte credinta crestina astfel incat sa corespunda mentalitatii si asteptarilor oamenilor contemporani, asa cum acestea au fost cultivate de spiritul renasterii si iluminismului. Este, desigur, de la sine inteles faptul ca toate aceste teologii, care au un caracter efemer (teologia mortii lui Dumnezeu, a sperantei, a revolutiei, a eliberarii etc), sunt clar determinate de conceptiile si aspiratiile initiatorilor lor. Aproximativ in aceeasi perspectiva se incadreaza si asa-zisa teologie contextuala. Teologiile acestea, oricat ar fi corespuns anumitor nevoi concrete, inlaturand conceptii teologice anacronice si promovand adevaruri vitale ale crestinismului, nu au incetat de-a avea un caracter selectiv si o orientare imanenta. Nu au vazut relatiile orizontale pe baza verticalei, ci verticala pe baza orizontalelor. Mai mult, nu au promovat Noul Testament in intregul lui, ci selectiv. Un element comun al lor este faptul ca au inlaturat sensul crucii si al invierii si au absolutizat datele sociale directe. Prin globalizare se promoveaza deja sincretismul religios, iar problemele sociale capata o noua infatisare. Globalizarea economiei in societatea actuala este direct legata de globalizarea exploatarii celor slabi din punct de vedere economic de catre cei tari din punct de vedere economic. La randul ei globalizarea exploatarii acesteia duce la globalizarea reactiei celor slabi. In acest climat apare si globalizarea terorismului, care provoaca mai apoi globalizarea masurilor si normelor de siguranta. in modul acesta este promovata globalizarea puterii politice, care isi insuseste si promoveaza supraputerea mondiala. De altfel, insasi aceasta supraputere se ingrijea mai de demult sa promoveze globalizarea ei si sa dicteze celorlalte state, indirect sau direct, politica pe care acestea sa o urmeze. --------O construcie politic i economic fr dimensiune spiritual, ne avertiza istoricul
Alexandru Duu, nu poate fi dect visul de var al unui contabil. Este o judecat care corespunde apelului adresat de Jacques Delors: un suflet pentru Europa. Orice formul am gsi, problema rmne aceeai: necesitatea unei reflecii comune asupra identitii culturale a Europei. Altminteri, extinderea i cealalat fa a sa integrarea s-ar reduce la un calcul de oportuniti a cror eficacitate pe termen lung ar fi profund afectat. Se vorbete adesea despre un patrimoniu axiologic spre care converg n diversitatea lor, inclusiv religioas, culturile Europei. Un patrimoniu pe care religiile l resimt ca fiind restrictiv, dar care reprezint singurul temei, din perspectiva laicitii spaiului public, de a se ntlni ntr-o cultur comun. Definit n funcie de proiectul politic al modernitii, Europa Unit i construiete n prezent relaia cu religia sub forma a ceea ce istoricul Ren Rmond numea o secularizare amiabil. Locul separaiei radicale i uneori violente ntre opinia religioas, rezervat spaiului privat, i puterea politic, ntre sfera nevzutului i cea a vizibilului, separaie care inaugureaz autonomia societii moderne, este luat de o viziune potrivit creia distincia domeniilor de competen nu nseamn i irelevan reciproc. Cu alte cuvinte, faptul c religia nu mai legitimeaz politicul i statul i asum o neutralitate principial fa de credinele religioase nu echivaleaz cu a nu recunoate sau a nu valoriza rolul religiei n spaiul public. ntrebarea este cum gndim acest rol, care sunt raiunile care ne determin s-l recunoatem i chiar s-l ncurajm? Ce justific prezena religiosului ntr-o societate care, cum ar spune Marcel Gauchet, se articuleaz delibernd asupra ei nsei fr a se referi la ceea ce o transcende?

A ncepe cu o constatare simpl: religia este totui prezent, n pofida celor care i-au prezis dispariia i au perceput secularizarea ca pe o faz de disoluie binemeritat a iluziei, ca pe un progres al contiinei umane i o eliberare de angoasele proiectate la nivelul lumii nevzute. Dezvrjirea galopant a lumii, asociat cu gradul de dezvoltare economic, are perioadele sale de criz i de ezitare. E un proces pe care nimeni nu-l mai poate contesta, dar care a condus la o redimensionare a contiinei de sine a religiilor din spaiul su de aciune. Ceea ce se petrece sub ochii notri const tocmai n ntlnirea, n confruntarea sau n simultaneitatea paralel a dezvrjirii cu zone de suveranitate necontestat a religiosului, o suveranitate care nu se comport neaprat i preeminent politic. Ecoul unei priviri lucide asupra fenomenului religios contemporan, la nivel global, nu poate s nu fie o reconsiderare a religiozitii ca dimensiune peren a contiinei umane, care cunoate modulaii istorice i reveniri spectaculoase. Prin urmare, a face din scderea ponderii sale politice i sociale o norm sau un deziderat ar fi abuziv i ineficace. Dimpotriv, exist iniiative foarte concrete de a construi, innd seama tocmai de ponderea civilizaional a religiei, solidariti regionale cu scopul de a asigura stabilitate i cooperare. Realismul elementar al oricrui proiect politic oblig la dialogul cu credinele care au dat alctuirea profund a unei societi, indiferent de sensul deciziilor sale ulterioare. Ajungem astfel la argumentul istoric al relevanei religiei. Dei actuala Constituie european nu include n preambul referina la rdcinile cretine, Europa nu poate s nu-i recunoasc originalitatea istoric: ea datoreaz cretinismului att principiul de unitate (vizibil mai ales n primul mileniu), ct i actuala divizare confesional, astfel nct s-a vorbit de mai multe Europe religioase, fiecare cu propria sa raportare la modernitate. Exist ns i un alt fel de a privi aciunea unificatoare a cretinismului dac nu ne referim la coninutul su ci la faptul c tocmai el, n varianta sa occidental, a permis apariia unei lumi care l contest. Mai mult, potrivit viziunii filosofului Rmi Brague, care a suscitat multe dezbateri, prin natura raportului su cu Vechea Alian (Vechiul Testament), cretinismul ar fi structural roman, rolul su n definirea identitii europene devenind astfel mai puin important din perspectiva coninutului, i deci a motenirii, ct din perspectiva formei nsei a culturii europene. A fi roman, spune Brague,

nseamn a te percepe drept grec n raport cu ceea ce ceste barbar, dar totodat drept barbar n raport cu ceea ce este grec.
Europa se constituie cultural ca interval, ca simultaneitate a originii i a distanei fa de origine: pentru a se cunoate i a se descoperi pe sine trebuie s se refere la ceva care se afl n afara sa i o legitimeaz: la Atena i la Ierusalim, de pild. Dac am gndi, din perspectiv istoric, cretinismul ca form a Europei, atunci problema nu ar mai fi mai aceea de a-i stabili un loc ntre celelalte religii, ci am putea face apel la contribuia sa esenial, care a permis coprezena celorlalte n spaiul pe care l-a generat. Desigur, pluralismul religios, vzut n ambivalena sa: ca diferen potenial conflictual i ca expresie a cutrii umane a transcendenei, nu privete doar cretinismul. A coexista ntr-un spaiu ale crui reguli sunt general acceptate nseamn pentru orice

religie a integra n propria contiin faptul c nu este singura, nseamn a asuma memoria tensiunilor, conflictelor dar i a ntlnirilor, nseamn a ierta i a cere iertare, i mai ales a exprima disponibilitatea de a face parte dintr-o cultur comun. Pentru aceasta, calea cea mai proprie i mai urgent este educaia religioas.
Indiferent de forma nvmntului, confesional sau nu, educaia religioas se afl la intersecia dintre tradiiile religioase i morala public. Ea devine ecoul unei tensiuni reale, dar nu mai puin fecunde, avnd menirea de a prezenta religia altfel dect sub forma unei identiti de ni. A spune c i revine datoria de a deplasa accentul de pe

motenirea unei tradiii pe capacitatea sa de a fi creatoare n prezent i contemporan cu diferenele care o nconjoar. Miza unui dialog nu este doar obinerea nonbeligeranei, ci mai ales asumarea sarcinii de a gndi diferena n interiorul fiecrei religii.

http://grupareaaproape.wordpress.com/2007/01/27/europa-si-pluralitatea-religiilor-pentru-ocultura-comuna/ http://europa.eu/abc/12lessons/index_ro.htm