Sunteți pe pagina 1din 4

Figura 1.1 Procesul de cercetare

Figura 1.1 Procesul de cercetare

Teoria

Punctul de plecare al oricărei activităţi de cercetare este domeniul teoretic care i se circumscrie. Abordările teoretice în ştiinţele sociale pot varia de la abstractizări cu un grad mare de generalizare până la cele cu un grad mai redus, care explică fenomene specifice. Cercetările empirice folosesc îndeosebi teorii cu un grad mai redus de generalizare. Acestea sunt denumite în literatură (Merton, 1967), ca fiind teorii de nivel mediu, intermediare între cele abstracte şi studiile empirice.

Ipoteza

Odată ce a fost formulată o teorie, este posibil ca cercetătorii să încerce să o testeze. "Va rezista teoria in confruntarea cu dovezile empirice?" este o întrebare care rar poate constitui ca atare punct de plecare pentru testarea unei teorii. Este mult mai probabilă alternativa în care, plecând de la teorie, se formulează o ipoteză legată de aspecte concrete ale acesteia şi, care este supusă unei investigări. Ipotezele iau adesea forma unei relaţii între două sau mai multe entităţi. Aceste entităţi sunt adesea denumite concepte; ele sunt categorii ce înglobează ideile şi observaţiile noastre despre elemente obişnuite ale lumii înconjurătoare. Deşi ipotezele au avantajul că îl determină pe cercetător să conceapă în mod sistematic planul de cercetare, ele au şi un potenţial dezavantaj, în sensul că pot distrage atenţia acestuia de la unele aspecte interesante ale datelor, care îi pot scăpa.

Operaţionalizarea

conceptelor

Pentru a evalua validitatea unei ipoteze este necesară crearea unor măsuri ale conceptelor ce îi aparţin. Acest proces se numeşte adesea operaţionalizare; ceea ce se petrece de fapt în cursul acestui proces este transformarea conceptelor în variabile: acestea sunt caracteristici prin care putem diferenţia obiecte între ele (indivizi, firme, naţiuni, etc.). în cele mai multe cercetări experimentale din psihologie, măsurarea conceptelor (operaţionalizarea) se face prin observarea subiecţilor umani mai degrabă decât prin intermediul chestionarelor. Altă metodă de operaţionalizare a conceptelor este analiza statisticilor existente (rata sinuciderilor poate fi un exemplu).

Selecţia

subiecţilor

Dacă urmează să desfăşoare o investigaţie, cercetătorul trebuie să găsească acel grup relevant de persoane căruia să i se aplice instrumentul cercetării. Selecţia aleatoare a eşantionului de studiat este importantă pentru a putea da un caracter de generalizare concluziilor studiului. Eşantionul astfel stabilit se numeşte eşantion reprezentativ.

Designul

cercetării

Există două tipuri de design al cercetării care sunt des folosite de psihologi şi sociologi.

Cei dintâi tind să folosească designul experimental în care cercetătorul manipulează în mod direct unii factori, fie în laborator fie pe teren, şi observă efectele manipulării asupra subiecţilor experimentali; în acest caz trebuie să existe un grup de control care va fi comparat cu grupul supus experimentului. In cazul unei cercetări efectuate după un design (plan) corelaţional, cercetătorul nu manipulează nici una din variabilele de care este interesat iar datele se colectează simultan. Termenul de corelaţie se referă de asemena şi la tehnica de analiză a relaţiei dintre variabile, dar în acest context este utilizat pentru a categoriza un tip de design al

cercetării.

OL-h'

Nu întotdeauna cercetătorul are posibilitatea de.aş-r alege tipul de design al cercetării sale. De exemplu nu-i putem forţa pe unii elevi dintr-o clasă să fie mai mult sau mai puţin interesaţi de şcoală pentru a observa legătura între acest interes şi actele de delicvenţă. Unele variabile, ca cele mai multe dintre acelea studiate de sociologi, nu pot fi manipulate/Există totuşi domenii în care ambele tipuri de design pot fi abordate şi este important 3e aceea de notat faptul că tipul de design adoptat este hotărâtor pentru paşii care urmează să fie parcurşi în procesul cercetării (figura 1.1). Tipul de design utilizat are implicaţii pentru procedurile statistice care pot fi aplicate asupra datelor colectate. Diferenţa între cele două tipuri de design va fi privită mai îndeaproape în secţiunea următoare.

Colectarea

datelor

Colectarea datelor poate fi făcută în acest stadiu prin interviu, chestionar, observaţie sau altă metodă. în această lucrare nu vom aborda metodologia colectării datelor.

Analiza

datelor

Descrierea subiecţilor se face prin variabilele ce se desprind din studiu. Modalităţile de descriere a datelor folosind o singură variabilă constituie analiza multivariată. Acest tip de analiză este de cele mai multe ori insuficientă, de aceea se recurge la examinarea conextiunilor între acea variabilă şi un număr de alte variabile; acest tip de analiză se numeşte analiză bivariată. Examinarea conexiunii între două variabile poate lua una din următoarele două forme:

• examinarea diferenţelor între grupul experimental şi cel de control în ceea ce priveşte o anume variabilă, caz în care sunt comparate valorile ei obţinute pentru cele două grupuri;

• ^examinarea relaţiilor între variabile, caz în care se încearcă găsirea

/

răspunsului la întrebarea: sunt cele două variabile legate între ele astfel încâi^ au tendinţa să varieze împreună? (vorbim în acest caz de variabile perechi). De multe ori ne interesează însă explorarea conexiunilor ce se stabilesc între mai mult de două variabile; în acest caz analiza întreprinsă paortă numele de analiză multivariată.

Deosebirea între studierea diferenţelor şi cea a relaţiilor nu este întotdeauna clară. Putem de exemplu să găsim că băieţii comit în mai mare măsură acte de delicvenţă decât fetele (diferenţe), ceea ce ar putea conduce la concluzia că există o relaţie între sex şi delicvenţă, ceea ce s-ar putea să nu aibă nici o relevanţă.

Rezultate

O

sB

Dacă analiza datelor sugerează că ipoteza este confirmată, se poate trece la raprtarea_ rezultatelor, astfel încât ele să fie un input, să informeze într-un fel sau altul teoria existentă. Alţi cercetători vor putea astfel fie să încerce replicarea rezultatelor fie să meargă un pas mai departe şi să continue pe drumul astfel deschis. Infirmarea unei ipoteze este şi ea un rezultat cu tot atâta importanţă ca şi confirmarea ei. Ea poate sugera de exemplu că teoria este inadecvată sau că este cel puţin nevoie de revizuirea acesteia. Uneori ipotezele pot fi confirmate doar parţial. O analiză multivariată de exemplu, poate avea ca rezultat faptul că relaţia între două din variabile este valabilă doar pentru o parte a eşantionului studiat (bărbaţi, nu femei; tineri, nu vârstnici, etc.). Astfel de rezultate cer adesea reformulări ale teoriei. De notat şi faptul că nu totdeauna rezultatele găsite se leagă în mod direct de ipotezele formulate; într-o anchetă socială de exemplu, pot fi colectate date despre chestiuni a căror relevanţă devine evidentă abia într-o altă conjunctură.

Este de reţinut faptul că toate acestea sunt situaţii ce pot fi întâlnite în practica cercetării şi oricare din ele poate fi o contribuţie valoroasă dacă ştim cum să-i raportăm rezultatele.

Aşa cum am sugerat mai sus, Figura 1.1. prezintă un model al cercetării ce nu poate fi întotdeauna reprodus în realitate. Fără îndoială insă, el contribuie la scaoaterea în evidenţă a importanţei pe care o are operaţionalizarea conceptelor şi analiza sistematică a datelor în cercetarea cantitativă. Unul din punctele neatinse până acum în acest capitol este forma pe care tind săjaa ipotezele şi rezultatele. De aceea trebuie menţionat faptul că unul din scopurile pentru care se întreprind cercetări cantitative în aşa de mare măsură în ştiinţele sociale este acela de a demonstra cauzalităţi, aceasta putând însemna că una din variabile are impact asupra alteia. Vom folosi adesea în acest context termenii de variabilă independentă şi de variabilă dependentă, prima fiind cea care are impact asupra celei de a doua. Libertatea cu care pot fi stabilite relaţii cauză-efect este puternic afectată de natura '

designului cercetării,«

"

^