5.

ACIZI NUCLEICI
5.1. Definitie, Rol biochimic, Istoric, Caracterizare generala, Clasificare, Acizii nucleici sunt compusi macromoleculari cu o structura extrem de complexa, ce se gasesc in toate celulele vii inclusiv virusuri. Ei formeaza impreuna cu proteinele, nucleoproteidele deosebit de importante din punct de vedere biologic. Pe langa transmiterea ereditatii de la o generatie la urmatoarea, acizii nucleici sunt responsabili si pentru natura, structura si controlul realizarii proteinelor specifice. Deci rolul esential al acizilor nucleici consta in inmagazinarea, transmiterea si a transcrierii informatiei genetice in biosinteza tuturor proteinelor din organisme. Cum realizeaza acizii nucleici aceste sarcini sunt in prezent unele dintre cele mai intense si promitatoare cercetari care se deruleaza in prezent. Acizii nucleici au fost izolati pentru prima data, in 1868, ca nucleoproteide din puroi chirurgical de catre anatomistul elvetian Friederich Miescher. El a stabilit ca materialul izolat contine o cantitate ridicata de fosfor si azot care confera materialului analizat un caracter acid si l-a denumit nuclein. Ulterior aceste substante complexe au fost izolate si studiate de catre diferiti cercetatori din nuclee ale celulelor vii. Un important pas in studierea acizilor nucleici a fost facut de catre biochimistul german Albert Kossel care arata in 1879 ca nucleinele sunt formate dintr-o componenta proteica si alta non-proteica. Pentru aceasta componenta non-proteica Richard Altmann propune, pentru prima data, in 1889, denumirea de acid nucleic. Astazi se stie ca acesti compusi se gasesc si in alte parti din celula nu numai in nuclei. Ulterior au fost obtinuti numerosi acizi nucleici din tesuturi animale, vegetale si microorganisme. S-a observat ca celulele cu nucleu mare sunt cele mai bune surse de acizi nucleici. Din acest motiv pentru studiul acizilor nucleici a fost utilizata in mod deosebit timusul, glanda limfoida responsabila de medierea imunitatii celulare, locul unde se dezvolta celulele albe, limfocitele. Biochimistul german Albert Kossel descopera de asemenea cele 5 baze majore, componente ale acizilor nucleici (adenina, citozina, guanina, timina si uracilul). Pentru studiile sale asupra acizilor nucleici si proteinelor i se acorda in 1910 premiul Nobel. Pana in anii 1940 oamenii de stiinta credeau ca acizii nucleici sunt prea simpli pentru a servi ca material fundamental pentru ereditate crezand 1

ca materialul genetic este o proteina. Faptul ca ADN-ul este materialul genetic de baza a fost demonstrat in 1944 de catre bacteriologul canadiano-american Oswald T. Avery (18771955) si colegii lui de la Institutul de Cercetari Medicale Rockefeller. In 1953 biofizicianul englez Francis Crick si biochimistul american James Dewey Watson au construit un model al ADN-ului care a revolutionat biologia si a condus atat la intelegerea a numeroase procese genetice si celulare dar si la aplicarea acestora in diferite domenii cum sunt medicina sau criminalistica. Pentru aceste descoperiri Crick, Watson si Wilkins a primit premiul Nobel in 1962. Acizii nucleici sau polinucleotidele sunt cele mai mari biomolecule avand in medie greutati moleculare de pana la ordinul 1011. Masa moleculara a ADN depinde de complexitatea biologica a organismului viu. De exemplu la bacterii este de ordinul 2x109 in timp ce la oameni si animale in jurul valorii 1011. Masa moleculara a ARN este semnificativ inferioara celei a ADN. Monomerii din care se formeaza sunt reprezentati de mononucleotide legate intre ele prin legaturi 3, 5 fosfodiesterice. Acizii nucleici sunt de doua tipuri: ADN Acizi Dezoxiribonucleici si ARN Acizi Ribonucleici. Cantitatile de ADN respectiv ARN in celule depinde de natura organismului si respectiv a celulei. De exemplu in spermatozoizi concentratia de acizi nucleici reprezinta pana la 60% din greutatea uscata, in majoritatea celulelor variaza intre 1 10% in timp ce in celulele muschilor este in jur de 0,2%. Cantitatea de ARN este de regula de 5 -10 ori mai mare decat cea de ADN in tesuturile unde au loc sinteze active de proteine (ficat, pancreas, embrioni, etc) in timp ce in tesuturile cu sinteze moderate de proteine acest raport scade in domeniul 0,3 2,5. 5.2. Componentii acizilor nucleici. Hidroliza acizilor nucleici, prin clivajul legaturilor fosfodiesterice din acizii nucleici se obtin monomerii constituenti si anume: nucleotidele. Hidroliza ulterioara succesiva, indiferent de metoda utilizata (cu acizi, baze, enzime sau alte metode), arata ca acizii nucleici

contin trei categorii de componenti: acidul fosforic, baze azotate - baze purinice (adenina, guanina) si baze pirimidinice (citozina, timina, uracil) si pentoze (riboza si dezoxiriboza). O parte dintre acesti compusi sunt comuni celor doua tipuri de acizi nucleici, altii se afla doar in ADN respectiv doar in ARN: Tip de componenti Fosfat Baze purinice Baze pirimidinice Fosfat (P) Adenina (A) Guanina (G) Citozina (C) Tiamina (T) Uracil (U) Dezoxiriboza (dR) Riboza (Rib) Tipul de acid nucleic ADN ARN ADN ARN ADN ARN ADN ARN ADN ARN ADN ARN

Pentoze

Au fost izolate, din unii acizi nucleici, si alte baze azotate in afara de cele 5 principale mentionate, in cantitati mici, in numar de circa 30, numite baze azotate minore. 5.2.1. Acidul fosforic Acidul fosforic reprezinta 8 14 % din compozitia acizilor nucleici, le imprima un caracter acid si au capacitatea de a forma saruri cu bazele. Acidul fosforic din structura acizilor nucleici este dublu esterificat cu molecule de riboza , respectiv deoxiriboza, prin intermediul gruparilor OH din pozitiile C-3 si C-5. In ARN se poate intalni si esterificarea cu acid fsforic si a gruparii OH din pozitia C-2. Astfel acidul fosforic uneste mononucleotidele prin legaturi fosfodiesterice si lantul polinucleotidic apare ca o succesiune de de resturi de dezoxiriboza/riboza unite prin intermediul acidului fosforic. Bazele azotate se leaga numai de pentoze nu si de acidul fosforic.

5.2.2. Baze azotate 3

Prin structura lor chimica, bazele azotate din acizii nucleici se impart in doua grupe: baze pirimidinice si baze purinice indiferent daca sunt baze majore sau minore. Aceste baze sunt derivate din doi compusi heterociclici cu un inalt caracter bazic, purina si pirimidina:

PIRIMIDINA

PURINA

Ciclul pirimidinic este format din 4 atomi de carbon si doi de azot in pozitiile 1 si 3. Bazele primidinice majore sunt: Citozina (C), Timina (T) si Uracil (U). In forma libera, bazele pirimidinice se gasesc doar in urme in majoritatea celulelor, de obicei ca produsi ai hidrolizei nucleotidelor. In afara de bazele pirimidinice majore, exista si baze pirimidinice minore cum sunt: 5-metilcitozina si 5-hidroximetilcitozina, izolate din acizi nucleici bacterieni (bacilul tuberculos) sau bacteriofagi de ARNt din celule vegetale.

CITOZINA ADN & ARN

TIMINA ADN

URACIL ARN

Bazele purinice contin un nucleu cu structura biciclica, format prin condensarea unui ciclu pirimidinic cu unul imidazolic. Ele deriva de la purina prin inlocuirea atomilor de hidrogen de la C-6 cu grupari amino, formand adenina sau cetonice la C-6 si amino la C-2, formand guanina. Sub forma libera se pot gasi, in urme, in diferite plante (ceai, tarate de orez, secara, etc.), in drojdii, iar guanina se gaseste in guano (ingrasamant rezultat din excrementele unor pasari acvatice din America de Sud).

ADENINA (A) ADN & ARN

GUANINA (G) ADN & ARN

Dintre purinele minore putem aminti 6-metiladenina, 2-metilguanina, 7-metilguanina, 1metil-guanina, izopentiladenina. Acestea se afla in compozitia unor ARNt care participa la diviziunea celulara. Bazele azotate libere sunt putin solubile in apa, au un caracter bazic, prezinta spectre de absorbtie caracteristice datorita dublelor legaturi in regiunea uv 250-280 nm. De asemenea bazele care contin oxigen pot exista in forme tautomere, in functie de pH: o forma cetonica (lactamica) si o forma enolica (lactimica):

In mod similar bazele care nu contin oxigen pot forma forme tautomere in care gruparea amino trece in forma imino:

5.2.3. Nucleozide Bazele purinice si cele pirimidinice se leaga prin legaturi covalente -N-glicozidice intre carbonul anomeric (C1) al pentozei si N1 al unei pirimidine sau N9 al unei purine formand nucleozide. Pentozele care intra in constitutia acizilor nucleici sunt 2-D-deoxiriboza (prezenta in ADN) si D-riboza (prezenta in ARN), ambele in configuratie -furanozica:

Deoxiriboza

Riboza

2 deoxi Timidina (precursor ADN)

Adenozina (ARN precursor) 6

Atomii de carbon ai pentozelor din structura nucleozidelor se noteaza cu 1 5 pentru ai deosebi de atomii bazelor azotate. In nucleozidele formate baza poate exista in doua orientari distincte fata de legatura Nglicozidica: aceste conformatii sunt sin si anti. Forma anti este cea care predomina in nucleozidele/nucleotidele naturale.

sin-Adenozina

anti-Adenozina

Denumirea nucleozidelor provine din numele bazei azotate la care se adauga sufixul idina pentru derivatii pirimidinici (citidina, uridina, timidina) si ozina pentru cei purinici (adenozina, guanozina). Nucleozide libere se gasesc in celule doar sub forma de urme ca produsi ai hidrolizei nucleotidelor. Nucleozidele sunt mult mai solubile in apa decat bazele corespunzatoare (evident datorita prezentei pentozelor), sunt relativ stabile in alcalii si usor hidrolizate de acizi formand baze libere si pentoze.