Sunteți pe pagina 1din 12

Disciplina : Geografia fizica

CURS : I

Etimologia cuvantului Geografia : -ge(geos)=Terra (Pamant) -graphein=descriere, scriere Roca= ansamblu de minerale Holon= un sistem care se comporta simultan ca sistem si subsistem, o singura exceptie Universul Pamantul privit ca obiect de studiu al geografiei trebuie sa fie analizat in integritatea sa, insa tinand cont de calitatea sa de holon ceea ce presupune ca acest sistem urias este constituit din subsisteme denumite geosfere: litosfera , atmosfera, hidrosfera, biosfera si antroposfera. Metagalaxia-universul observabil Litosfera, atmosfera, hidrosfera si biosfera formeaza partea naturala a pamantului si este obiect de studiu pentru geografia fizica, iar antroposfera este obiect de studiu pentru geografia umana. Geografia fizica este o stiinta care s-a structurat si prin intermediul relatiilor care le-a avut de-a lungul timpului cu alte stiinte : biologia, geologia, fizica, chimia etc Pe de alta parte geografia se sprijina si pe stiinte care fundamenteaza teoria stiintei. Stiinta este un ansamblu sistematic de cunostinte despre realitatea obiectiva (natura, societate) si despre cea subiectiva (psihic, gandire) si care reflecta intr-un mod abstractizat realitatea. Partile componente ale stiintei: a) materialul faptic care curprinde toate cunostintele despre realitatea inconjuratoare si care sunt obtinute prin observatii, masuratori si experimente. b) Metodologia sau metoda stiintei care pune la indemana setul de instrumente cu ajutorul carora este investigata realitatea.Metodologia se sprijina in mod organic pe a III a parte a stiintei si anume teoria stiintei aceasta fiind in esenta rezultanta generalizarii si abstractizarii materialului faptic.Teoria se materializeaza in seturi de notiuni , legi , teorii si ipoteze la care se adauga conceptii confirmate de catre practica. La inceputurile sale geografia a avut in vedere in special spatiile locuite adica asa numita oicumena care se asocia cu spatiile suboicumenice si cu cele anoicumenice.Primii geografi (Strabon) au analizat si au prezentat intr-o maniera descriptiva atat natura spatiului oicumenic cat si ceea ce era specific societatii din acea perioada, foarte tarziu caracterul descriptiv a fost completat prin adoptarea spiritului analitic in studierea naturii si societatii. Un prim exemplu fiind lucrarea lui Bernard Valeris Geographia generalis publicata in 1642, se recunoaste insa ca abia la inceputul sec al XIX lea marele enciclopedist Alecsander Von Humboldt a aplicat principiul explicatiei , cauzele ca principiu metodologic fundamental.Aplicarea principiului cauzalitatii de ce?,cauzalitatea cum?, desfasurarea fenomenului (manifestarea) unde?spatialitatea,localizarea, cand? temporalitatea

Incepand cu a II a jumatate a sec al XIX lea diferentierea avansata a stiintelor a impus concentrarea atentiei din diverse motive mai mult asupra a ceea ce omul a creat pe planeta si s-a conturat astfel geografia umana sau antropografia sau partea naturala a Terrei individualizandu-se geografia fizica.Cea mai consistenta punte de legatura intre cele 2 orientari majore a fost realizata in perioada interbelica ( I si II razboi mondial), perioada in care se afirma asa numita traditie environmentalista adica traditia studierii relatiilor dintre om si natura. In geografia contemporana elementele de dezvoltare au in vedere prezenta si recunoasterea unor traditii chiar de cunoastere doar nationala si cu aplicabilitate mai restransa ( ex: traditia geografiei regionale din scoala sovietica) In geografia fizica a persistat conceptia ce se sprijinea pe traditia spatiala a geografiei , traditie care se baza pe realizarile cartografice mai vechi sau mai noi (cartografierea spatiala si computationala).Deasemenea in geografia fizica s-a afirmat conceptia invelisului geografic conform careia accentul este pus pe componentele naturale ale Terrei omul fiind integrat in maniera simplista ca fiind un component al biosferei.. In ultima jumatate a sec XX si cu deosebire dupa 1970 s-a afirmat si s-a impus conceptia sistemica, conceptie conform careia Terra este un urias sistem constituit din subsisteme ( la unii sisteme de sine statatoare: litosistem, atmosistem, hidrosistem, biosistem si antroposistem) intre care se stabilesc relatii reciproce si de interconditionare materializate in schimburi de materie, energie si informatie. Notiuni de astronomie.Integrarea Pamantului in cosmos Incepand cu Alecsander Von Humboldt analiza specificului planetei noastre nu poate fi facuta fara a poseda elementele reper ale cosmosului mai apropiat sau mai departat (Cosmos 1845-1862) Acumularile din astronomie realizate in perioada antica de catre egipteni, asirobabilonieni, fenicieni, indieni, romani, grecii au contribuit ca treptat , treptat astronomii si matematicienii acelor timpuri sa isi puna problema unor modele ale cosmosului apropiat astfel primul model a fost modelul conceput in anul 150 i.Hr de catre Claudius Pteolomeu care a conceput primul model logic, modelul geocentric.Al doilea, modelul heliocentric. Nicolaus Copernic a publicat in 1543 lucrarea De revolutionibus orbium celestium (Despre evolutia lumii ceresti) in care prezinta modelul heliocentric, un model care avea in centrul sau soarele in jurul careia planetele se miscau intr-o miscare numita miscare de revolutie pe orbite circulare. O imagine noua asupra cosmosului apropiat o ofera lucrarile altor astronomi ai evului mediu printre care Giordano Bruno, apoi Galileo Galilei care in 1609 a inventat luneta astronmica cu ajutorul careia a identificat noi planete si de asemenea a identificat lumea satelitilor, planetelor gigante ( satelitii Galileeni a lui Jupiter), a studiat relieful selenar diferentiind asa numitele mari selenare, munti.Un pas foarte important a fost cel reprezentat de formularea legilor mecanici ceresti de catre Johannes Kepler : Prima lege: -legea elipselor :spune ca orbitele planetelor au forma de elipsa, soarele aflandu-se intrunul din focare

A doua lege: -legea ariilor : raza vectoare (este linia care uneste un focar cu un punct de pe orbita), matura arii egale in intervale de timp egale (rezulta ca un corp cosmic in timpul miscarii sale de revolutie va avea viteze variabile) A treia lege: -legea armonica: perioadele siderale de revolutie ridicate la patrat sunt proportionale cu semiaxele mari ridicate la puterea a 3 a. Momentul urmator a fost marcat de descoperirea si formularea legii atractiei universale de catre Isaac Newton care spunea ca in sistemul solar corpurile ceresti sunt atrase unele de altele cu o forta a carei intensitate este direct porpotionala cu masa celor 2 corpuri si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele. In istoria astronomiei momentul relevarii primei unitati de materie extraterestra a fost inventia lunetei (Sistemul Solar). Al II lea moment important reliefarea existentei primei unitati de materie extrasolara a fost inventarea de catre William Herschel a telescopului care in anii 80 al sec al XVIII lea a facut sa se comtureze lumea galaxiilor.La ora actuala radio-telescopele permit sondarea limitelor Universului observabil sau Metagalaxia. Modele ale Universului Marele progrese din fizica (mai ales fizica relativista si cuantica) cu transfer in astrofizica alaturi de informatii tot mai precise asupra naturii materiei din cosmos, a elementelor de combinare a unor elemente energetice si materiale au permis elaborarea mai multor modele ale Universului.Unul dintre acestea este modelul Universului pulsatoriu, model elaborat de catre Rex Allan Santage , profesor, astronom la Universitatea statului din California care spunea ca Universul se prezinta ca un Univers infinit in timp dar finit in spatiu deoarece el evolueaza prin derularea intre doua momente de Big Bang a unei faze de expansiune urmata de o faza de contractie pe un interval de timp de 80 de miliarde de ani avand deci de a face cu o evolutie ciclica. Evolutia Universului La ora actuala evolutia Universului este privita prin prisma teoriei Big Bangului sau teoria Universului fierbinte conform careia la inceput Universul se prezenta ca o sfera super densa formata din materie neutronica aflata la temperaturi de peste 1015 si chiar cu valori de 1030 .Aceasta materie super densa a fost afectata datorita evolutiei interne de o explozie uriasa in urma careia continutul a fost ejectat in toate directiile treptat, treptat avand loc descresterea densitatii si a temperaturii astfel ca apar procese de diferentiere a diferitelor forte si a substantei de energie.In istoria timpurie a Universului specialistii au diferentiat in functie de particulele dominante dar si de evenimentele capitale mai multe asa numite ere: era hadronica predominau hadronii (particule cu interactiune tare), era leptonica predominau leptonii ( particule cu interactiune slaba), era radiativa (in care se separa substanta de energie ), era stelara.La 3 minute de la explozie apar primii nuclei de H pentru ca mai apoi pe baza atomilor de H procesul de substantializare sa avanseze formandu-se primii atomi de He urmati apoi de alte substante. Era radiativa isi are inceputl in momentul in care temperatura Universului timpuriu a scazut sub 109 0 Kelvin.In prima parte a acestei ere componenta fotonica era inca predominanta ( cam 109 fotoni la 1 proton). 3

Era radiativa se incheie in momentul in care se structureaza atomii stabili de He, in noile conditii incepe era stelara, era in care are loc asa numita decuplare definitiva a energiei de substanta fiecare avand apoi evolutii independente.In era stelara au loc procese tot mai complexe aparand mai intai din norii de H si He primele protogalaxii (aglomerari de substanta organizata) unde prin diverse explozii Universul se va imbogatii cu elemente grele. Galaxiile sunt entitati cosmice de tipul sistemelor stelare gigantice ce cuprind peste 100 de miliarde de stele si care au mase, marimi si straluciri extrem de variate, bazandu-se pe aspectul fotografic oferit de catre telescoape, Edwin Hubble realizeaza in anul 1925 o clasificare a galaxiilor in trei mari categorii si anume: -galaxii neregulate sau iregulare : Norul Mare si Mic a lui Maghelan -galaxii spirale -galaxii eliptice -radio galaxii Radio galaxiile sunt un tip aparte de galaxii a caror caracteristica principala este aceea ca emit radiounde cu o intensitate ce depaseste sau este comparabil cu fluxul din domeniul optic.Tot cu caracter aparte sunt si asa numitele obiecte vasistelare dar a caror caracteristica este aceea ca au emisii puternice aici fiind inclusi cuasarii si quasagii, ambele entitati fiind caracterizate prin dimensiuni unghiulare reduse dar cu emisii puternice de unde radio si radiatii ultravioloete si infrarosii ele fiind descoperite si investigate abea in anii 60 a secolului trecut. Galaxia noastra este sistemul stelar ce cuprinde peste 100 de miliarde de stele de diverse tipuri si varste alaturi de care sunt prezente nebuloase precum si particule izolate dispersate in spatiul interstelar.Alaturi de alte 17 galaxii; galaxia noastra face parte din grupul local ea fiind o galaxie din categoria galaxiilor normale spirale mai exact sub tipul SB.Forma generala a galaxiei noastre este aceea de lentila biconvexa cu un diametru maxim de cca 99 de mii de ani lumina si cu o grosime in partea centrala a discului galactic de cca 8300 ani lumina. In cadrul galaxiei noastre elementele constituente si anume: -discul ca parte centrala sau nucleul propriu-zis si bratele spirale sunt foarte bine conturate. -cele trei brate sunt: - bratul Orion unde pe o pozitie periferica la cca 30 de mii de ani lumina se afla Soarele - bratul Perseu - bratul Sagetatorul Intreaga galaxie este angajata intr-o puternica miscare de rotatie (ce impune gradul de desfasurare pe care il au bratele si in care este antrenat si Soarele astfel ca Soarele va executa o miscare completa de rotatie in jurul centrului galaxiei in cca 200 milioane ani cu o viteza medie de cca 220 km/sec Perioada de revolutie solara in jurul galaxiei este numita an galactic.Specialistii urmarind distributia galaxiilor au diferentiat diverse sisteme ierarhice de galaxii ex: super galaxiile cuprind grupul local si roiuri de galaxii (roiuri deschise si roiuri globulare/sferice) Stelele sunt corpuri cosmice de forma sferica sau aproape sferica ce poseda caldura si lumina proprie si care sunt caracterizate printr-o stare de echilibru intre forta de atractie gravitationala, miscarea haotica a particulelor componente atomii de gaz in principal si presiunea radiatiilor,Despre o stea se spune ca este definita atunci cand se cunosc parametrii de stare si anume masa, raza, luminozitatea, temperatura, presiunea, compozitia

chimica si stralucirea.Evaluarea tuturor acestor parametrii se face in principal avand ca element reper Soarele. Densitatea soarelui- 1,41 g/cm3 Densitatea pamantului- 5,517 g/ cm3 Densitatea stelelor neutronice- 117g/cm3 La supergigante densitatea coboara la valori de 10-8g/cm3 .Cele mai dense fiind stelele neutronice. Compozitia chimica a stelelor este dominata de prezenta a doua elemente chimice si anume: H si He alaturi de care in proportii foarte mici dar variabile apar si asa numitele elemente grele in principal metan. In functie de compozitia chimica se realizeaza anumite tipuri de reactii chimice pe baza carora stelele au propria energia.Stelele sunt animate de doua tipuri fundamentale de miscari si anume : -miscari de rotatie in jurul axei proprii si desigur ca miscare in raport cu alte corpuri ceresti.Fiind in majoritate corpuri gazoase de forma sferica miscarea in jurul axei proprii este o miscare neuniforma. Clasificarea stelelor se realizeaza nu doar dupa parametrii de baza (raza, stralucire, luminozitate, magnitudine) ci si dupa modul in care are loc exprimarea unui parametru ca de exemplu stralucirea, in functie de care se diferentiaza doua mari categorii: 1) Stele cu stralucire constanta 2) Stele variabile Variabilitatea acestora exprimandu-se fie ca variatie perioadica fiind asa zise, stele pulsante; fie ca variatie intamplatoare exemplu stelele explozive.Acestea din urma sunt stele printr-o crestere brusca de mii si chiar de 1 milion de ori a stralucirii , dupa care stralucirea se reduce treptat cum este situatia specifica stelelor din categoria novelor. Stelele parcurg mai multe stadii de evolutie, ele realizand totodata asociatii stelare exemplu: de tipul roiurilor stelare.Stadiile de evolutie pe care le parcurg stelele sunt cele care exprima intr-un fel si transformarile care au loc in cadrul stelelor, mai exact este exprimat modul de furnizare a energiei stelare.Astfel se recunosc urmatoarele stadii de evolutie si anume: -stadiul contractiei gravitationale cand prin condensare gravifica are loc constituirea stelei ca entitate cosmica astfel incat in interiorul sau sa aiba loc transformari fizice si chimice care sa conduca la declansarea primelor reactii de autosustinere energetica (reactiile de fuziune termo-nucleara de tipul proton-proton) -al II lea stadiu este al secventei principale pe parcursul careia raza, masa si luminozitatea raman relativ constante. In momentul in care din cauze interne are loc dilatarea nucleului stelele acestea se transforma in gigante la care dilatarea continua a invelisurilor exterioare va permite pierderea masiva de energie astfel ca steaua respectiva intra in stadiile tarzii de evolutie. Aceste stadii tarzii sunt: -stadiul de pitica alba -stadiu de stea neutronica -stadiu de gaura neagra: este un stadiu in care steaua va muri incet prin colaps gravitational Sursele de energie stelara sunt cele asociate unor procese fizice distincte ca de pilda: contractia gravitationala specifica fazelor tarzii de evolutie, apoi procesul de acretie a materiei pe obiecte stelare aflate in colaps (gauri negre, stele neutronice), precum si prin

procese asociate franarii magnetice a unor stele aflate in rotatie rapida ca de exemplu pulsarii.Si mai ales reactii termonucleare care sunt principalele modalitati de obtinere a energiei de catre stele toate fiind reactii de fuziune si anume : reactii de tip proton-proton, carbon-azot aceste doua tipuri de reactii sunt specifice stelelor obisnuite sau reactiilor de tip triplu alfa si cel de transformare a carbonului in oxigen. Soarele si sistemul solar Conform legii atractiei universale steaua numita Soare datorita fortei de atractie are in jurul sau o seama de corpuri cosmice care se misca pe orbite proprii (specifice legilor mecanice ceresti /Kepler). Corpurile ceresti sunt planetele si satelitii lor, asteroizii sau planetoizii, cometele si corpurile meteorice precum si asa numita materie interplanetara.Cea mai mare parte din materia sistemului solar este concentrata in Soare cca 99% si in planete existand diferentieri marcante intre toate acestea.In cadrul sistemului solar, datorita fortei gravitationale a Soarelui planetele executa doua tipuri principale de miscari: -o miscare de rotatie in jurul Soarelui numita miscare de revolutie -o miscare in jurul axei proprii Conform legilor mecanice ceresti viteza miscarii planetelor este una diferentiata si anume cu valori mai mari la planetele apropiate sau planetele interne ca de exemplu 47 km/s la Mercur si cu valori scazute la cele mai indepartate la Jupiter cca 13 km/s si sub 5 chiar 4,7 km/s la Pluto (cea mai indepartata). Acestor reguli li se supun si cometele chiar daca unele dintre acestea sunt plasate in asa numitul nor a lui Oort situat la cca 40.000-20.000 unitati astronomice ( o unitate astronomica = distanta medie Pamant-Soare 1,5 mil km.Acest nor fiind considerat a fi pozitionat la limita externa a sistemului solar. Miscarilor generale li se supun si satelitii planetelor si chiar unii asteroizi.Soarele este o stea din categoria stelelor secventei principale de marime mijlocie spre mica, astfel ca ea se incadreaza in a II a sau a III a generatie de stele a galaxiei noastre avand un diametru de 109 ori mai mare decat cel a Terrei. Datorita faptului ca este un corp gazos are densitatea foarte scazuta adica 1,41 g/cm3 mult inferioara celei terestre.Ca orice corp cosmic si Soarele executa doua miscari caracteristice: o miscare de revolutie in jurul centrului galaxiei (intr-un an galactic) si bineinteles in jurul axei proprii aceasta fiind o miscare neuniforma mai rapida pentru zonele ecuatorului solar ( 24,9 zile o rotatie completa) si mai lenta in regiunile polare ale Soarelui ( 34 de zile).Diferentierea este impusa de vascozitatea variabila a acestui corp gazos care este Soarele.Ca si caracteristici Soarele are o compozitie , si anume compozitia chimica este una specifica stelelor secventei principale predominand H cu o participare de 81,7% si He 18,1% la care cu participari extrem de mici apar O, N, Mg, C, Ne, Na, Al, Si, S.Datorita masei enorme forta gravitationala este foarte puternica, acceleratia gravitationala fiind de cca 27,9 ori mai mare decat cea a Terrei, desi este un corp gazos Soarele poseda si un magnetism propriu.Manifestarile magnetice asociindu-se cu procesele ce au loc mai ales in zonele sale superficiale.Ca structura interna Soarele are structura tipica a stelelor secventei principale remarcandu-se globul Solar sau interiorul Soarelui si atmosfera solara. Interiorul soarelui sau globul solar se diferentiaza ca urmare a echilibrului dintre presiunea interna si gravitatie, in cadrul sau diferentiindu-se nucleul solar cu o desfasurare de 0,3 din

raza soarelui temperatura ajungand la 10 miliarde grade aici desfasurandu-se reactiile de fuziune termonucleara in principal de tip proton-proton.Energia rezultata din aceste reactii este transportata spre celelalte parti ale globului solar in proportie de 98% prin intermediul fotonilor, restul energiei fiind transmisa sub forma de neutrinos (particule elementare).A doua zona este zona radiativa unde atomii existenti absorb o parte din fotonii emisi in nucleu fiind apoi retransmisa aceasta energie sub forma de raze x.Zona radiativa se face remarcata si printr-o scadere puternica a densitatii iar temperatura coboara la valori de ordinul milioanelor de grade. Partea exterioara a globului solar este reprezentata de zona convectiva de la care se face trecerea la atmosfera solara.In zona convectiva transmiterea de energie avand loc sub forma curentilor de convectie. Atmosfera solara are ca si nucleul o structura de tip zonar concentric cu o diferentiere a 3 parti si anume fotosfera, cromosfera si coroana solara. Fotosfera este partea bazala a atmosferei solare cu o grosime doar de 300-400 km, aici individualizandu-se fenomene specifice din categoria celor stationare si nestationare si care se asociaza atat cu o omogenitate sporita cat si cu temperaturile si densitatile caracteristice, acestea coborand la valori de 10-6 g/cm3.Temperatura medie a fotosferei este de cca 6 miliarde grade insa sunt zone unde temperaturile sunt mai scazute cu 2000-2500 grade mai ales in aria asa numitelor pete solare.In cadrul fotosferei transmiterea energiei are loc pe cale convectiva in baza si radiativ in rest.Fenomenele nestationare sunt petele solare, granulele si faculele.Granulele sunt formatiuni ca niste entitati cu aspect de boabe de orez cu dimensiuni ce pot atinge 2000 km in diametru si care sunt generate de miscarea convectiva a unor volume mici de gaze avand o existenta de cateva minute.Faculele sunt zone luminoase ale fotosferei cu aspect de faclii si care au temperaturi mai mari de 200-300 grade decat temperatura medie a fotosferei si care sunt generate de intensificare campului magnetic in zona convectiva subfotosferica.Petele solare sunt zonele mai intunecata ale fotosferei cu temperaturi mai scazute chiar 2500 grade si care au dimensiuni ce variaza de la cativa km la valori de zeci de mii de km ele aparand de obicei fie in perechi de cate 2 pete fiecare cu polaritate magnetica inversa , fie formeaza asociatii inclusiv sub forma lanturi. Structura petelor solare si procesele specifice lor sunt asociate miscarilor de tip convectiv ale plasmei, aceasta fiind angrenata in vartejuri magnetice puternice , astfel ca acolo unde aceste vartejuri ating suprafata fotosferei se formeaza petele solare. Urmarindu-se suprafata ocupata de petele solare se defineste asa numita activitate solara exprimata de o ciclicitate solara de 11 ani ( nr Volf).Ciclurile activitatii solare sunt cele care imprima climei terestre o ciclicitate de 11 ani(cel mai mare ciclu este anul galactic). Cromosfera este deasupra fotosferei avand o grosime de 15 mii km si care apare ca o banda luminoasa ce inconjoara globul solar avand densitati tot mai mici dar cu evolutie a temperaturii de la valori de cateva mii de grade in partea inferioara la valori ce ating 1 milion de grade in partea superioara.Fenomenele specifice cromosferei sunt mai ales cele nestationare din categoria spiculilor (cu aspect de perie) de mii de km, floculilor cu aspect de baloturi de vata si a eruptiilor cromosferice acestea fiind fenomene caracterizate printr-o crestere brusca a stralucirii cromosferei (atmosferei solare) de mii de ori in doar cateva minute astfel ca in cosmos sunt ejectate cantitati foarte mari de protoni, de mari energii precum si de radiatii x si ultraviolete care ajung si pe pamant sub forma vantului solar.

Coroana solara este partea externa a atmosferei solare, ea desfasurandu-se pe distante de milioane de km fiind vizibila doar in timpul eclipselor totale de soare. Densitatea sa scazand la valori ce se apropie treptat de densitatea spatiului cosmic. Cele mai specifice fenomene sunt protuberantele solare constituite din nori de plasme cu diverse forme si condensarile coronale care sunt formatiuni mai dense si mai stralucitoare ca coroana solara si care apar deasupra zonelor active din cromosfera si fotosfera.Pentru planeta Pamant Soarele este principala sursa de energie cantitatea primita de planeta fiind cuantificata cu ajutorul marimii numita constanta solara care are valoare de 1,99 calorii/cm2/minut masurata la partea superioara a atmosferei terestre. Constanta solara este, prin definitie, cantitatea de energie pe care o primeste intr-un minut, de la Soare, o suprafata plana de 1 cm/2 asezata la distanta medie Soare - Pamant, perpendicular pe directia razelor solare. Sistemul solar e format din: - soare - planete (9 sau 11) - sateliti acestora, planetoizi - corpuri meteorice, meteoriti - comete - asteroizi - materie interplanetara Cand vorbim de sistemul planetar are o notiune mai restransa deoarece aici sunt incluse doar planetele, satelitii acestorsa si asteroizi. In functie de caracteristicile pozitionale se face distinctie intre planetele interne, cele dintre pamant si soare si planete externe ale caror orbite sunt exterioare. Dupa caracteristicile compozitionale si de structura avem doua mari categorii: -planete telurice (Terra) -planete joviene (Jupiter) -planete gigante Prima categorie a planetelor telurice are cateva caracteristici de baza.: -au dimensiuni reduse (dintre toate Pamantul este cel mai mare) -au densitati relativ mari ( densitatea la Pamant 5,179 gr/cm3 , 3,95gr/cm3 la Marte ) -au atmosfere relativ reliefate ( exceptie face Venus) atmosfera este formata din dioxid de carbon si amoniac si este foarte densa.La suprafata planetei presiunea e de 90 de ori mai mare la atmosfera ( foarte densa). Miscarile de rotatie in jurul axei proprii sunt relativ lente ceea ce determina ca gradul de turtire a acestor planete sa fie relativ mic (la Pamant 1/298 gradul de turtire). O alta caracteristica au un numar mic de sateliti sau nu au (Mercur si Venus nu au sateliti, Pamantul un singur satelit natural Luna, iar Marte are doi Fobos si Demos) Planetele joviene sunt cele care se incadreaza in categoria planetelor gigantice ( diametrul lui Jupiter depaseste 120 mii km raza Pamantului 6330)-ele sunt planete gazoase formate in principal din H si He fiind gazoase nu au suprafata ferma.Trecerea de la sfera planetei la atmosfera fiind una greu de definit.Fiind corpuri gazoase au densitati reduse in jur de 1.Au un numar mare de sateliti.Unii sateliti au dimensiuni comparabile cu cele ale planetelor telurice Satelitii acestia mari au o structura interna asemanatoare cu a planetelor telurice avand o suprafata ferma cu un relief specific.Mai mult unii sateliti poseda o atmosfera proprie in

care sunt prezente fenomene meteorologice de ex: titan are o atmosfera densa formata in principal din metan.Au viteze de rotatie in jurul axei proprii extrem de rapide ( chiar sub 10 ore) ceea ce explica gradul accentuat de turtire. Structura interna a acestor planete este una in care gazele componente H si He se afla in stare solida.Atmosfera lor este una densa in raport cu atmosfera planetelor telurice.Conform legilor mecanicii ceresti toate planetele inclusiv cele joviene efectueaza rotatii circumsolare pe orbite care nu sunt toate in acelasi plan.Diferente existand si intre planurile de rotatie ale satelitilor si planul orbital al planetei in cauza, cele mai mari discrepante existand in cazul planetelor Uranus si Neptun mai mult Uranus are o miscare de rostogolire inversa.Dintre planetele telurice Venus e cea care are o miscare de rotatie in sens retrograd si cu o durata extrem de mare de peste 240 zile.Planeta Pluto este considerata de unii specialisti ca fiind de fapt o planeta ce impreuna cu satelitul lui Charon ar forma un sistem planetar binar. Corpuri meteorice sunt de 4 feluri: - meteoriti feroci sau sideriti - meteoriti pietrosi sau aeroriti - meteoriti mixti feropietrosi sau sideroriti - meteoriti vitifriati Pamantul este planeta esantion pentru planetele telurice fiind a III a planeta ca pozitie in cadrul sistemului planetar.Pamantul fiind situat la o distanta medie 149,6 milioane km el ocupand in timpul miscarii sale de revolutie doua pozitii caracteristice si anume: -la periheliu se va afla la o distanta de 147,1 milioane km fata de Soare -la afeliu se va afla la o distanta de 152,1 milioande km Orbita fiind parcursa cu o viteza ce variaza intre 30,2km/s la periheliu si 29,2 km/s la afeliu.Forma pamantului este definita din punct de vedere matematic ca fiind un elipsoid de rotatie cu o turtire de 1/298 insa forma reala a pamantului este cea de geoid, suprafata geoidului fiind data de prelungirea imaginara a suprafetei medii a oceanului planetar pe sub continente fata de suprafata geoidului informatiile din domeniul geodeziei spatiale au precizat ca raza polului nord este cu 10 m mai sus decat suprafata geoidului in timp ce la nivelul polului sud geografic raza polara sudica e mai scurta cu cca 30 m. Din punct de vedere geochimic pamantul este format din toate elementele naturale din tabelul lui Mendelev insa doar 14 din acestea sunt mai abundente si reprezinta H=99,5% O = 49,5%; Si = 27,6% ; Al = 7,45% ; Fe = 4,7% ; Ca = 3,6% ; Na si K = 2,5% ; Hg = 2,3% ; Ti, P, Cl, C, S sub 1. Densitatea Exista diferente mari intre densitatea in litosfera unde ea creste spre valori maxime de peste 17gr/cm3 si valorile tot mai scazute care apar in atmosfera unde la limita sa externa valorile se apropie de cele specifice spatiului interplanetar. Presiunea Are o evolutie intr-un catva asemanatoare cu valori maxime de ordinul milioanelor de atmosfere in nucleu si valori tot mai mici cu cat urcam in atmosfera inalta.Scaderea presiunii odata cu altitudinea are o consecinta asupra dezvoltarii vietuitoarelor si bineinteles asupra dezvoltarii omului, in timp ce cresterea presiunii odata cu adancimea

influenteaza in mod direct variatia punctului de topire a mineralelor si bineinteles starea de agregare a materiei cu importanta pentru geneza si minerale ( pentru mineralogeneza si petrogeneza). Gravitatia -gravitatia terestra este o marime care se manifesta intr-un spatiu distinct numit campul gravific, aici exercitandu-se doua forte: - o forta cu caracter centripet care este o forta de atractie -campul de rotatie cu caracter centrifug asociat acestui camp si datorat miscarii de rotatie a pamantului in jurul axei sale. Campul gravitational variaza atat in spatiu cati si in timp, ca variatie in spatiu lucrurile se prezinta diferentiat la planetar si la nivel regional, iar pe de alta parte variatiile in spatiu se manifesta pe verticala si in suprafata.Pe verticala valoarea scade de la 0 in spatiul extraterestru si creste sper interiorul pamantului. In suprafata variatiile sunt date in primul rand datorita neuniformitatilor de compozitie si grosime a scoartei terestre pe de o parte se individualizeaza asa numitele anomalii gravimetrice.Pe de alta parte apar variatii la nivelul terrei intre zone aflate la diferite latitudini datorita lungimii diferite a razei pamantului.Variatiile in timp sunt cele care se manifesta in legatura directa cu manifestarea mareelor terestre. Geomagnestismul -este acea caracteristica pe care o are pamantul de a se manifesta ca un urias magnet existand un camp magnetic dipolic cu un pol nord magnetic cu magnetism negativ situate in insula Bathurst (Arhipelagul nord Canadian) si un pol sud magnetic cu magnetism pozitiv situate in tara Adeliei in Antarctica.Intre cei doi poli se dirijeaza liniile de camp magnetic costituindu-se asa numita magnetosfera (spatiu in care sunt prezente linii de camp magnetic). Datorita magnetosferei particulele elementare nu ajung pe pamant in totalitate ci raman in jurul pamantului fiind dirijate de liniile de camp magnetic. Datorita magnetosferei in atmosfera inalta sunt prezente 2 centuri de radiatii de mare energie denumite centurile van allen (aici sunt captate particulele mari de energie) Magnetismul terestru este un magnetism care se evidentiaza printr-un camp geomagnetic principal care in cea mai mare parte este dat de campul lui Gauss si care isi are originea mecanismul dinamoului in nucleu si un camp rezidual sau campul lui Bauer.Campul magnetic variabil este cel care se asociaza acelor fenomene de ionizare a atmosferei datorita radiatiilor ultraviolete si cele legate de asa numitele furtuni geomagnetice care apar ca urmare a interceptarii de catre magnetosfera a unor nori de plasma ejectati din atmosfera solara in timpul eruptiilor solare. Variabilitatea magnetica trebuie sa fie privita si ca inversare a polaritatii magnetice si deasemenea magnetismul poate fi privit ca fenomen variabil in raport cu existenta in scoarta a unor corpuri de roci legate in magnetit. Anumie variatii geomagnetice se asociaza nu doar cu ciclu de 11 ani al activitatii solare ci si cu cicluri mai scurte chiar determinate de transformarile ce au loc in ionosfera Geoelectricitatea cuprinde totalitatea fenomenelor electrice ale planetei care se manifesta intr-un spatiu distinct numit geoelectric.Fenomenele electrice determina prezenta unui camp potential constant asociat curentilor electric ce apar prin mecanismul dinamoului si un camp geoelectric potential variabil si care este asociat unor procese care apar in partile superficiale ale scoartei terestre unde au loc diverse reactii chimice ca de exemplu cele de

10

oxidare si de reducere sau prin fenomene de absorbtie si difuzie a unor electroliti sau in anumite cazuri fenomene de electrofiltratie.Deasemenea geoelectricitatea este legata de fenomenele electrice din ionosfera de unde curentii electrici sunt indusi in scoarta terestra. Georadioactivitatea este acea caracteristica a ansamblului de fenomene ce se manifesta ca fenomene radioactive in situatia in care in compozitia Terrei sunt prezente elemente radioactive care se dezintegreaza natural. Sunt prezente 3 serii principale: - o serie de la uraniu 238 la plumb 206 cu 16 elemente intermediare - o serie de la uranium 235 la plumb 207 cu 14 elemente intermediare - o serie de la toriu 232 la plumb 208 cu 12 elemente intermediare Pe langa acestea exista si alte elemente radioactive ca de exemplu: H, P Geotermicitatea -inglobeaza toate fenomenele legate de prezenta energiei geotermice, pamantul avand un camp termic natural, pe langa el apare si un camp termic local ca urmare unor procese chimice si fizico-mecanice cu efect termic (oxidarea zacamintelor de sulfura). Geotermicitatea este definite de catre 2 marimi distincte si anume gravientul geotermic ( rata cresterii temperaturii pe unitatea de lungime) si respectiv treapta geotermica adica adancimea in metri pentru care temperature creste cu un grad. La nivelul globului sunt prezente anomalii geotermice ( ex. Zonele vulcanice, cele cu falii profunde) Miscarile pamantului Pamantul efectueaza 2 categorii distincte de miscari si anume: a) miscari principale b) miscari subordonate (secundare) Miscarea de rotatie este miscarea pe care pamantul o exercita in jurul axei proprii in 23 h 56 minute 4:09 interval de timp denumit zi siderala.Diversele puncte materiale de pe suprafata Terrei executa aceasta miscare de rotatie cu viteze diferite si anume cu cca 1700km/h si 0 la poli.Aceasta miscare de rotatie se face in jurul unei axe de rotatii care este inclinata fata de ecliptica cu 66 grade si 30 de minute Forma de elispoid de rotatie cu influenta directa asupra repartitiei energiei solare pe suprafata pamantului. Prezenta fortei centrifuge si de la aceasta aparitia fortei lui Coriolis care determina o abatere spre dreapta a corpurilor aflate in miscare in emisfera Nordica si spre stanga a corpurilor aflate in miscare in emisfera sudica. Apartitia zilelor si a noptilor , aparitia unei rimicitati diurne , aparitia consecintelor legate de variatia temperaturii -miscare de revolutie in care Pamantul o efectueaza in jurul soarelui in 365 zile 6 ore 9 minute si 11 secunde(an sideral) se mai numeste si miscare de translatie pentru ca axa de rotatie ramane pe aceiasi pozitie pe tot parcursul miscarii de revolutie Consecinte: -formarea anotimpurilor -variatia duratei zilelor si a noptilor mai ales la latitudini medii si superioare. -aparitia a 4 momente distincte : 2 momente solstitiale si 2 momente echinoptiale Legile specifice pamantului Legea zonalitatii latitudinale Legea etajarii

11

Legea ritmicitatii in geosistem Legea raspandiri spatiale a fenomenelor Legea corelatiei dintre fenomene.

12