Sunteți pe pagina 1din 5

Fiecare specie de planta, animal sau microorganism are un habitat nativ, in care exista de o perioada indelungata de timp, caracterizat

de anumite valori ale parametrilor ce caracterizeaza ecosistemele respective. Pe parcursul unor intervale mari de timp, aceste elemente precum si alti factori fizici si biologici conditioneaza distributia acestor specii in mediul natural. O specie nativa sau indigena (autohtona) este aceea care traieste in mod obisnuit intr-o anumita zona, anumit ecosistem si habitat fara ca aces 646i88g t fapt sa presupuna interventia directa sau indirecta a omului. Termenul de specie endemica este utilizat de obicei pentru a descrie populatii de organisme native care au o distributie relativ restransa si sunt adaptate strict unor anumite conditii (speciale) de mediu (Kartesz si Morse, 1997). O specie straina, alohtona, exotica sau introdusa este denumita astfel atunci cand aceasta ajunge in mod artificial in zone situate dincolo de aria lor naturala, istorica de raspandire. Uneori, o specie straina este considerata ca atare chiar daca nu provine de pe alte continente, sau din zone situate la distante geografice foarte mari. De exemplu, Robinia pseudoacacia, o planta utilizata pentru realizarea de garduri vii, fixarea solului sau in scop decorativ, datorita robustetii sale si cresterii rapide, este nativa in zona sudica a muntilor Apalasi din estul SUA. Raspandirea ei pe areale largi in SUA este considerata invaziva, sau cel putin aceasta specie este inclusa pe lista speciilor exotice, datorita faptului ca habitatul ei istoric se limiteaza la zona amintita anterior. Speciile straine (alohtone) invazive sunt acele specii de animale si plante care sunt introduse in mod deliberat (intentionat) sau accidental (neintentionat) in ecosisteme diferite de cele native, specifice si care au abilitatea de invada noile habitate in defavoare speciilor autohtone. Aceste specii sunt raspandite la scara geografica larga si pot fi intalnite in toate tipurile de ecosisteme. Cele mai multe astfel de specii care afecteaza ecosistemele terestre apartin unor grupuri de organisme vii cum sunt plantele, mamiferele si insectele. Amenintarea pe care aceste specii o reprezinta pentru biodiversitate la nivel global este considerata ca ocupand locul secund, dupa pericolul reprezentat de pierderea sau degradarea habitatului. O specie invaziva este considerata aceea care are o crestere si o distributie spatiala rapida si care in unele cazuri ocupa spatii foarte mari. Datorita faptului ca factorii biotopului sau caracteristici locale ale structurii biocenozei in care erau integrate nu mai actioneaza similar in noile conditii de viata, speciile introduse pot deveni invazive ca urmare a unei cresteri numerice rapide si necontrolate in noul mediu. Acest fapt se repercuteaza negativ asupra unor specii de plante si animale autohtone care nu au timp sa-si dezvolte masuri de aparare adecvate. In perioada actuala invazia biologica se manifesta pe scara larga si se presupune ca se va amplifica rapid datorita schimbarilor la nivel mondial determinate de globalizarea pietelor, cresterea comertului mondial, a transporturilor si turismului. Speciile straine invazive pot determina impacturi semnificative asupra mediului, dar si din punct de vedere socio-economic, atat sub aspectul genetic al speciilor cat si la nivelul biocenozei diferitelor ecosisteme, fapt ce determina un cost crescut al managementului acestei problematici nu numai sub aspectul prevenirii, controlului si ameliorarii fenomenului, dar si costuri indirecte datorate impactului actiunilor de reconstructie ecologica.

Invazia speciilor straine este considerata una dintre cele mai mari amenintari asupra ecosistemelor naturale. Acestea afecteaza ecosistemele naturale, inlocuind speciile native si degradand diversitatea biologica a anumitor zone. Spre exemplu, plantele straine invazive pot reduce cantitatile de lumina, apa, saruri minerale si spatiul disponibil pentru speciile autohtone, pot altera caracteristicile hidrologice, compozitia chimica a solului, capacitatea de retentiei a apei din sol si contribui la eroziune accelerata a acestuia (Randall si Marinelli, 1996). Unele plante exotice sunt capabile sa hibrideze specii native modificand astfel structura lor genetica, altele pot raspandi organisme patogene (de exemplu, bacteria care decoloreaza frunzele, Xylella fastidiosa) ce pot afectata atat plantele straine cat si cele autohtone (McElrone et al., 1999). Westbrooks (1991), referindu-se la fenomenul de introducerea speciilor exotice in alte ecosisteme, il considera o adevarata poluare biologica si datorita faptului ca in unele cazuri speciile invazive determina reducerea populatiilor native si uneori speciile considerate rare sunt amenintate cu extinctia. In SUA se estimeaza ca 42% din speciile native in pericol de disparitie datoreaza aceasta stare speciilor invazive (Westbrooks, 1998), care numara aproximativ 4000 de specii de plante exotice si 500 specii de animale exotice, dintre care aproape 1000 pot afecta flora si fauna nativa, datorita caracteristicilor lor invazive (Kartesz si Morse 1997). Cateva din aspectele ecologice cele mai importante ale impactului speciilor invazive sunt urmatoarele: reducerea biodiversitatii; pierderea treptata a habitatului caracteristic speciilor in pericol de disparitie sau amenintate cu disparitia; restrangerea habitatului pentru alte specii native; reducerea surselor de hrana pentru flora si fauna autohtona; modificarea proceselor ecologice naturale (succesiunea fitocenozelor); modificarea unor lanturi trofice; cresterea incidentei unor agenti patogeni si aparitia unor boli exotice; eliminarea unor specii native.

Cele mai cunoscute exemple actuale de acest gen, atat sub aspect economic si social dar si sub aspectul impactului asupra mediului se refera la pierderile de aproape un miliard de dolari din pomicultura filipineza ca urmare a invaziei melcului care afecteaza plantatiile de pomi fructiferi, invaziile unor plante acvatice ca Eichornia crassipes (irisul de apa) si Pistia sp. (laptuca de apa). Numai statele africane cheltuiesc anual 60 milioane de dolari pentru controlul acestor specii.

Ca urmare a transporturilor internationale s-a introdus atat in America de Nord cat si in America de Sud si in Africa o specie de tantar ("tantarul tigru asiatic") ce este responsabil pentru transmiterea maladiei cunoscuta sub numele de febra dengue. Exporturile masive de carne din diferite zone au crescut riscul infectarii cu bacteria Escherichia coli. Crabul verde european (Carcinus maenas) traieste in mod normal pe coastele Marii Nordului si Marii Baltice si este specializat in hranirea cu bivalve. Aceasta specie consuma insa si multe alte organisme ceea ce-l face un potential competitor la resursele de hrana pentru multe specii native de pesti si pasari acvatice. Crabul verde a invadat deja numeroase biocenoze din afara arealului nativ, incluzand Africa de Sud, Australia si ambele coaste ale Americii de Nord unde este raspunzator pentru colapsul unor pescarii specializate in cultura midiilor. Ingrijorator este faptul ca in prezent este semnalat si in Oceanul Pacific, fiind pentru prima data identificat in Golful San Francisco in1989 pentru ca apoi sa invadeze si alte zone: Goful Monterey, Golful Huboldt, Coasta Californiei si mai multe estuare ale fluviului Oregon. In afara faptului ca este un pradator ce afecteaza puternic populatiile de pesti, midii, stridii si alte specii locale de crabi, crabul verde european este si gazda intermediara pentru o specie de vierme marin care poate afecta sanatatea unor specii de pasari acvatice. Gradul de invazivitate este sporit de cateva caracteristici biologice specifice cum sunt: suporta o diversitate mare de conditii ale habitatului (temperatura si salinitate diverse), poate depune pana la 200 000 de oua la o singura reproducere si in anumite conditii poate supravietui pe uscat pana la 60 de zile. Un exemplu de specie acvatica invaziva il constituie si Dreissena polymorpha (engl. zebra musel). Acest lamelibranhiat (Fig. 67) este o specie nativa caracteristica bazinului Ponto-Caspic si Marii Aral si a fost introdusa neintentionat, cel mai probabil, ca urmare a traficului naval, in multe ecosisteme europene. Figura 67. Dreissena polymorpha. In anii 80 s-a observat prezenta acestei specii in Golful Finalandei, pentru ca incepand din 1994 sa fie prezenta in Irlanda (McCarthy, 1997). In America de Nord a fost semnalata in 1988, pentru ca in 1999 sa fie intalnita si in fluviul Missouri fapt ce a condus la un impact asupra ecosistemelor invadate considerat catastrofic prin: modificarea habitatelor, eliminarea unei mai cantitati de seston care a condus la cresterea transparentei apei, depunerea de material anorganic constituit de valvele organismelor moarte, scaderea concentratiei de oxigen solvit, reducerea cantitatii de fitoplancton si cresterea cantitatilor de nutrienti datorita excretiei (Karataev et al., 1994; Effler et al., 1996; Beeton, 1991; Cotner, et al.,1993; Fahnenstiel et al., 1995).

Exista de asemenea numeroase alte exemple privind introducere accidentala sau intentionata de specii straine. In Romania, de exemplu, cele mai cunoscute specii de plante acvatice sunt ciuma apei (Helodea canadense) originara din America de Nord care a populat diferite ecosisteme acvatice stagnante, inclusiv in ghioluri din Delta Dunarii (Botbariuc si Vadineanu, 1982). Cu mai bine de 50 de ani in urma, in Delta Dunarii a fost introdusa o specie de trestie, in scopul cresterii cantitatii de stuf utilizat in productia celulozei si hartiei dar si in diverse alte scopuri (produse artizanale). Trestia gigantica sau trestia italiana, cum mai este denumita Arundo donax (Fig. 68), desi este o specie nativa caracteristica Indiei, nu a "invadat" asa cum se astepta probabil, Delta Dunarii sau ecosistemele similare, datorita conditiilor locale specifice, in special datorita temperaturilor scazute din sezonul rece. In alte zone insa, acolo unde conditiile mediale au fost favorabile dezvoltarea acestei specii a fost exploziva cu impact ecologic foarte important. Figura 68. Arundo donax L. (Sursa: Randall, J.M., Davis, CA). In SUA, aceasta specie a fost introdusa in anii 1980 in California si s-a raspandit in ecosistemele acvatice din zonele mai calde fiind acum utilizata ca planta ornamentala sau pentru controlul eroziunii canalelor. Datorita cresterii rapide inregistrate in unele zone si sistemului de reproducere vegetativ, aceasta planta poate invada rapid unele zone in care nu este dorita prezenta ei si crea o presiune semnificativa asupra speciilor native de plante (Hoshovsky, 1996). In ceea ce priveste Marea Neagra, in 1942 este semnalat in zona Novorossisk o specie noua de gasteropod de talie mare. Aceasta specie era Rapana thomasiana, originara din Marea Japoniei si introdusa accidental, se presupune, prin transportul oualor atasate de corpul navelor maritime. Rapana este o specie rapitoare ce se hraneste cu diferite specii de stridii si midii care sa adaptat foarte bine noilor conditii de viata si s-a raspandit practic in majoritatea zonelor, cu exceptia celor cu o salinitate mai redusa, distrugand bancurile de stridii din zona caucaziana a Marii Negre (1950) si atacand aglomerarile de midii de pe coastele sudice ale Crimeei si din zonele litorale ale Romaniei si Bulgariei pentru ca in 1970 sa fie prezenta in Marea Marmara. Limitarea cresterii populatiilor de rapana s-a realizat destul de incet, mai intai datorita interesului comercial pentru cochiliile acestui melc si mai apoi, incepand mai ales cu anul 1980, datorita cererii pentru consum alimentar pe unele piete internationale. Din acest motiv, in unele zone (Turcia si Bulgaria) populatiile de rapana au scazut semnificativ, fara insa sa conduca la

eliminarea totala a acestei specii. Acesta este unul din foarte putinele cazuri in care o specie invaziva a fost controlata relativ eficient de interventia umana (Zairsev et al., 1988). Un exemplu relativ mai recent de prezenta a unei specii straine in Marea Neagra este cel privitor la ctenoforul de dimensiuni reduse (10-11 cm) Mnemiopsis leidyi descoperit in 1982 in zona sudica a peninsulei Crimea si mai tarziu semnalat in nord-vestul Marii Negre. La sfarsitul anilor 80 biomasa acestei specii in Marea Neagra era deja estimata la o valoare de 1 miliard de tone. Mnemiopsis este un pradator activ ce se hraneste cu zooplancton, mai ales crustacee, dar si cu icrele unor specii pelagice de pesti si larvele acestora. Atunci cand la sfarsitul anilor 80 s-a inregistrat un declin evident al populatiilor de hamsie (Engraulis engrasicolus) s-a considerat ca principalul motiv a fost prezenta acestui ctenofor, pe deoparte datorita faptului ca era un concurent notabil la hrana de baza a acestei specii pelagice de peste, precum si prin consumul de icre si de puiet de peste (Zairsev et al., 1988). In scopul combaterii acestei specii si reducerii impactului altor specii invazive asupra ecosistemului Marii Negre s-au propus diverse masuri care includ cresterea influentei speciilor care se pot hrani cu Mnemiopsis cun este stavridul de Marea Neagra, monitorizarea altor specii oportuniste care ar putea intra in acest ecosistem, precum dezvoltarea unui sistem care sa permita controlul evacuarii de ape uzate si de balast de la bordul navelor comerciale. Mnemiopsis ramane cel mai reprezentativ exemplu al impactului devastator pe care il poate avea o specie exotica invaziva asupra ecosistemului Marii Negre. Desi, declinul stocurilor de pesti pelagici din Marea Neagra nu poate fi pus numai pe seama prezentei acestui ctenofor, totusi acest fapt dovedeste ca diversitatea biologica este foarte fragila si modificarea brusca echilibrului ecologic stabilit in diferite ecosisteme de-a lungul a mii de ani de evolutie poate avea consecinte devastatoare. Datorita problemelor legate de speciile invazive la nivel global, in 2001 Conventia asupra Diversitatii Biologice (CBD) a Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a semnat un Memorandum de Cooperare cu Programul Global pentru Speciile Invazive (GISP) in scopul dezvoltarii unei initiative pilot pe aceasta problematica, care va include diseminarea informatiilor asupra speciilor invazive catre guverne si alte organisme interesate si informarea publicului larg, colaborarea in elaborarea si dezvoltarea programelor pentru prevenirea, eliminarea si managementul speciilor invazive.