Sunteți pe pagina 1din 8

PARLAMENTUL ROMÂNIEI. ORGANIZAREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

Rolul şi structura Parlamentului

Potrivit art. 61 din Constituţia revizuită, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat”. Reprezentarea este opera poporului. Poporul este cel care îşi trimite prin vot reprezentanţii, identificaţi de partidele politice, în forumul legislativ al ţării, pentru a gândi şi a exprima voinţa celor care le-au trasat sarcina de a fi senatori sau deputaţi. Tot din dispoziţiile art. 61 rezultă calitatea Parlamentului de a fi unica autoritate legiuitoare a ţării. În unanimitate, doctrina a considerat că Parlamentul României deţine un monopol legislativ, în sensul că nici o altă autoritate publică nu poate emite norme juridice cu caracter de lege. Dincolo de acest monopol legislativ al Parlamentului este necesar să observăm că tot prin Constituţie se instituie delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă. Delegarea legislativă reprezintă transferul unor atribuţii legislative la autorităţile puterii executive, printr-un act de voinţă al Parlamentului ori pe cale constituţională în situaţii extraordinare. În ambele cazuri, transferul este limitat şi condiţionat. Potrivit art. 61, alin. 2, Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Prin această formulă, adunarea constituantă originară a instituit un parlament bicameral avându-se în vedere tradiţiile parlamentarismului românesc, care încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a cunoscut două camere ale puterii legislative. Opţiunea pentru sistemul bicameral a fost decisă şi de dubla competenţă legislativă exercitată la adoptarea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative. Totodată, bicameralismul a fost slujit de ideea unei duble reprezentări a populaţiei în circumscripţii electorale identice, dar care presupuneau un număr diferit de voturi pentru alegerea unui deputat sau senator.

Până la revizuirea din 2003, Parlamentul României a funcţionat ca un parlament bicameral în deplinătatea regulilor care determină funcţionarea acestuia. Astfel, cele două Camere aveau aceeaşi legitimitate, exercitau aceleaşi atribuţii în plan legislativ şi în ceea ce priveşte controlul parlamentar, aveau o organizare similară şi competenţele unei Camere nu puteau fi înfrânte prin voinţa proprie a celeilalte. În cazul în care, în procesul legislativ, un proiect de lege era adoptat în versiuni diferite de cele două camere, acordul dintre ele era realizat prin intermediul unei comisii de mediere paritare, formată din 7 deputaţi şi 7 senatori. Revizuirea Constituţiei din 2003 a desfiinţat acest sistem bicameral, desfiinţând procedura de mediere în cazul legilor organice şi ordinare, urmând ca ea să fie aplicabilă doar în cazul legilor constituţionale. Mai mult, a fost desfiinţată procedura obligatorie a votului paralel în cele două Camere pentru finalizarea unui proiect de lege. În doctrină, se consideră că, în urma revizuirii constituţionale, Parlamentul României s-a tranformat dintr-unul bicameral, în practic trei parlamente unicamerale. Actualul art. 75 din Constituţie stabileşte că fiecare Caemră are o anumită competenţă decizională, cealaltă Cameră fiind o simplă Cameră de reflecţie, fără nici o putere de decizie în procesul legislativ. De asemenea, cele două Camere acţionează ca un parlament unicameral atunci când se întrunesc în şedinţă comună şi decid asupra proiectului de lege ori asupra altor probleme care le sunt date în competenţă prin Constituţie (adoptarea moţiunii de cenzură, acordarea încrederii Guvernului, angajarea răspunderii etc.). Se susţine astfel că evocarea principiului bicameralismului în art. 61, alin. 2 din Constituţie este neutralizată de modul de distribuire şi de exercitare a atribuţiilor între cele două Camere ale Parlamentului.

Alegerea Camerelor

Potrivit art. 62 din Constituţie:

(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.

(2)

Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu

(3)

întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie. Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea

electorală, în raport cu populaţia ţării. Alegerea membrilor Parlamentului se face prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit prevederilor legii electorale. Prin urmare, puterea constituantă a lăsat pe seama legiuitorului stabilirea modului în care urmează să fie alese Camera Deputaţilor şi Senatul, precum şi detalierea caracteristicilor dreptului de vot.

Caracteristicile dreptului de vot trebuie interpretate în corelaţie cu prevedrile art. 36 şi art. 38 din Constituţie, care stabilesc regimul juridic al dreptului de vot, precum şi al dreptului de a alege şi de a fi ales. Universalitatea votului rezidă în faptul că el poate fi exercitat de către orice membru al corpului electoral care are vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv şi care nu a fost sub rigoarea unei incapacităţi. Universalitatea votului îi are în vedere doar pe cetăţenii români, numai aceştia beneficiind de dreptul de a participa la desemnarea organelor reprezentative ale poporului român. După revizuirea Constituţiei din 2003, prin art. 38 vocaţia lor electorală a fost extinsă şi la alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European. Pe această cale, universalitatea dreptului de vot depăşeşte frontierele ţării şi atrage posibilitatea cetăţenilor români de a se manifesta ca cetăţeni europeni şi de a participa la alegerea Parlamentului European. În temeiul art. 37 din Constituţie, dreptul de a fi ales este supus unei triple condiţii:

- candidaţii pentru Camera Deputaţilor trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de 23 de ani, iar persoanele care candidează la Senat trebuie să aibă vârsta de cel puţin 33 de ani.

- dreptul de afi ales aparţine cetăţenilor cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 16 alin. 3 din Constituţie ( „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au

cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.”), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. 3 („Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.”).

- cea de-a treia condiţie este legată de neutralitatea în exercitarea unor funcţii publice, de incompatibilităţile cerute de lege şi de evitarea unor conflicte de interese privitoare la exercitarea unor funcţii de demnitate publică. În examinarea tuturor acestor condiţii este necesar să se facă distincţie între condiţii de eligibilitate şi incompatibilităţi. Condiţiile de eligibilitate se cer a fi îndeplinite până în ziua alegerilor (ex. Calitatea de cetăţean român, domiciliul în ţară, îndeplinirea vârstei cerute de lege etc.). Incompatibilităţile nu sunt condiţii de eligibilitate şi înlăturarea acestora ţine de voinţa celui ales, care poate opta, după alegeri, potrivit regulamentelor parlamentare pentru calitatea de parlamentar sau pentru cea pretins incompatibilă cu aceasta. Caracterul egal al votului este garantat de legislaţia română prin neadmiterea votului multiplu şi nici a altui tip de vot care ar putea conduce la o altă pondere a votului decât cea consacrată de Constituţie. Cu alte cuvinte, principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii ăşi găseşte o deplină aplicare şi în cadrul exercitării dreptului de vot. Egalitatea şi caracterul direct al votului presupun exprimarea acestuia pe cale secretă. Având în vedere acest imperativ al democraţiei, legile în vigoare stabilesc anumite condiţii secrete care asigură inviolabilitatea operaţiunilor de votare. În sfârşit, votul pentru alegerea Camerelor Parlamentului trebuie să fie liber exprimat. Această exigenţă constituţională derivă din cele anterioare şi imprimă procesului electoral un caracter democratic, izvorât din principiile democraţiei constituţionale.

Dispoziţiile art. 62 alin. 1 din Constituţie lasă la dispoziţia legiuitorului stabilirea modului în care sunt alese Camera Deputaţilor şi Senatul. Iniţia, s-a optat pentru sistemul reprezentării proproţionale. Prin Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei deputaţilo şi

a Senatului, sistemul reprezentării proporţionale a fost înlocuit cu un nou sistem electoral, şi anume, scrutinul uninominal. Norma de reprezentare pentru Camera Deputaţilor este de 70.000 de locuitori pentru acordarea unui mandat de deputat, iar la Senat, de 160.000 de locuitori. Numărul deputaţilor şi al senatorilor se raportează la populaţia ţării. Adunarea Constituantă a lăsat la îndemâna legiuitorului stabilirea numărului membrilor Parlamentului, dar l-a corelat cu populaţia ţării, indiferent de domiciliul cetăţenilor români. Astfel, persoanele care fac parte din corpul electoral, dar care se află în afara graniţelor statale, au dreptul de a-şi exprima dreptul de vot la birourile electorale organizate în străinătate, rezultatele scrutinului urmând a fi comunicate Biroului Electoral Central prin intermediul instituţiilor abilitate. În legislatura prezentă (2008-2012) numărul deputaţilor este de 334, iar al senatorilor de 137.

Durata mandatului

Potrivit art. 63 din Constituţie:

(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora. (2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. (3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri. (4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice. (5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.

Dispoziţiile acestui articol răspund exigenţelor generale ale democraţiei constituţionale, în virtutea căroraguvernanţii trebuie să fie aleşi la intervale regulate de timp, asigurând astfel exercitarea suveranităţii naţionale de către popor, în conformitate cu voinţa acestuia. În condiţiile în care Consituţia României consacră două Camere parlamentare egal legitime, este normal ca durata mandatului acestora să fie identică. Mai mult, de aici derivă o importantă consecinţă: nici una dintre Camere nu poate fi dizolvată fără dizolvarea celeilalte, în condiţiile prevăzute de art. 89 din Constituţie (1. După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. 2. În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. 3. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.). Primul alineat al art. 63 stabileşte numai durata mandatulzi Camerelor Parlamentului; el nu precizează nici începutul, nici sfârşitul acestuia, lăsând pe seama legii electorale precizările necesare în acest sens. Alin. 3 al aceluiaşi articol precizează numai că cele două Camere se întrunesc în prima lor şedinţă, la convocarea Preşedintelui României, în termen de 20 de zile de la desfăşurarea alegerilor. Data stabilită prin decret prezidenţial pentru convocarea Parlamentului nou ales reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 4 ani, respectiv data de la care începe mandatul Parlamentului. Sfârşitul acestui mandat are loc la împlinirea termenului de 4 ani, respectiv la data întrunirii noului Parlament. Art. 63, alin. 2 precizează că noul Parlament este ales în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani. Cu toate acestea, este posibil ca mandatul Parlamentului să înceteze înainte de termen, respectiv la data dizolvării Parlamentului, dispoziţiile privitoare la organizarea alegerilor în termen de trei luni fiind aplicabile şi în acest caz. Sfârşitul mandatului Parlamentului nu este însă obligatoriu legat de aceste două situaţii şi de termenele pe care le presupun. Este posibil ca mandatul Camerelor să se prleungească de drept în cazul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă. În astfel de situaţii, încetarea mandatului celor două Camere urmează să aibă loc la data

întrunirii noului Parlament, rezultat din alegerile care se desfăşoară după dispariţia situaţiilor extraordinare ce au dus la prorogarea termenului de 4 ani.

Validarea mandatelor de deputat şi de senator

După cum am menţionat deja, cele două Camere nou alese se întrunesc la convocarea Preşedintelui României în cel mult 20 de zile de la alegeri. Convocarea Camerei Deputaţilor şi Senatului se face prin decret prezidenţial. Până la constituirea organismelor de conducere ale Camerelor (Biroul Permanent), lucrările acestora sunt prezidate de cel mai în vârstă deputat, respectiv senator, asistat de patru secretari desemnaţi dintre cei mai tineri parlamentari, membri ai Camerei Deputaţilor şi Senatului. Preşedintele de vârstă plus cei patru senatori nu constituie un organism ca atare, conducerea Camerei are un caracter provizoriu şi un unic scop: buna desfăşurare a procedurii de validare a mandatelor. Pentru validarea mandatelor, fiecare Cameră alege în prima sa şedinţă o comisie din membri ai Camerei respective. Comisia de validare îşi alege un preşedinte şi doi vicepreşedinţi care alcătuiesc biroul acesteia, după care se organizează în grupe de lucru compuse din trei membri, cărora le sunt repartizate dosarele primite de la Biroul Electoral Central referitoare la alegerea deputaţilor şi senatorilor. Propunerile privind validarea sau invalidarea sunt prezentate comisiei de biroul său şi de grupele de lucru în termen de cel mult trei zile de la constituirea comisiei. În termen de cel mult patru zile de la constituire, fiecare comisie întocmeşte un raport în care sunt nominalizaţi parlamentarii pentru care se propune validarea sau nevalidarea mandatelor, cu motivarea propunerilor de invalidare. Raportul trebuie supus aprobării comisiei de validare. Pentru aprobarea raportului este necesară majoritatea voturilor membrilor comisiei. Raportul comisiei de validare se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului. Validarea sau nevalidarea mandatelor se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Camerele sunt legal constituite după validarea a două treimi din

mandate. Invalidarea se propune pentru fraudă electorală sau pentru nerespectarea condiţiilor constituţionale şi legale privind alegerea.