Mihail Sadoveanu - scurta prezentare a evenimentelor in romanul Baltagul

Baltagul de Mihail Sadoveanu Romanul isi are punctul de plecare in balada populara Miorita dupa cum a afirmat insusi G. Calinescu, sau probabil in mitul lui Ossiris dupa opinia mai recenta a arheologului Alexandru Paleologu. Ca roman al transhumantei, Baltagul evoca o lume de dimensiuni mioritice cu adanci semnificatii in scara istoriei. Baltagul se mentine in zona aceea superioara de mister si de poezie inceputa cu Hanul Ancutei, astfel coborand ca-n balade si romanul de astazi Baltagul pe acel picior de plai intr-un tinut in care timpul se anuleaza prin izolare si singuratate precum in Baltagul de se inrudesc prin accentul de epopee legendara care le proiecteaza intr-un grandios trecut. Aceasta lume deschide din mit si legenda caci viata oamenilor pare sa curga pe aceleiasi fagasuri de la inceputul lumii. Aici oierii se orienteaza dupa anotimpuri si dupa rotirea astrelor. Primavara incepe ducerea turmelor la munte la pasune si toamna are loc intoarcerea la iernatic. Iarna e anotimpul descatuselilor si al petrecerilor. Actiunea romanului se petrece intr-un sat din Muntii Tarcaului numit Magura. 45791btk89ykr3c Actiunea romanului e simpla, prezinta viata locuitorilor de la munte cu obiceiurile si traditiile lor. Vitoria Lipan, sotie de oier din Muntii Tarcaului considerand ca sotul ei Nechifor Lipan, plecat la Dorna sa cumpere si sa vanda oi, nu s-a mai intors si a depasit limitele de timp peste orice asteptari. Vitoria presimte ca s-a intamplat ceva rau si pleaca in cautarea lui impreuna cu fiul ei Gheorghita. Ea i-a trimis scrisoare fiului ei care era plecat la stana ca acesta sa vina acasa si impreuna hotarasc sa plece in cautarea lui Nechifor. Ei refac cu agerime si spontaneitate intregul itinerar parcurs de Nechifor Lipan. Ajung la Dorna. Aici se intereseaza despre sotul ei si afla ca a plecat cu inca doi tovarasi cu turmele. De la Dorna merge din han in han pe urmele turmelor. Asemenea unui specialist in criminologie, ea izbuteste sa adune date, sa confrunte intamplarile, identificandu-i pe cei doi criminali: Calistrat Bogza si Ilie Cutui. La un han gaseste cainele lui Nechifor (Lupu), iar acesta ii conduce la locul unde se aflau osemintele acestuia. Ea descopera intr-o rapa dintre Suha si Sabaha osemintele sotului ei, precum si ale calului. Ea stie sasi faca dreptate singura, fara sa apeleze la autoritati, ii pune pe criminali in deruta, in situatia de a se autodemasca prin intrebarile puse lui Calistrat Bogza, provocandu-i acestuia un adevarat soc psihologic. Ea se comporta cu cinste si demnitate cand il are in fata pe ucigasul sotului ei, ii porunceste lui Gheorghita sa-l loveasca cu baltagul, sa nu-l omoare, ci pentru a asigura linistea celui mort care dupa randuiala isi asteapta razbunarea. Pe ucigasi i-a dat pe mana legii. tk791b5489ykkr

Vitoria Lipan e chipul reprezentativ al femeii romance de la munte, pastratoare neabatuta a traditiilor si obiceiurilor pamantului. In drumul ei, ea si fiul ei participa la un botez unde cinsteste copilul datina, participa la o nunta unde cinsteste mirii, iar dupa gasirea sotului mort ea infaptuieste dupa datina inmormantarea acestuia si pomenirea lui. In final hotaraste ca dupa 40 de zile sa se intoarca in acelasi loc sa-i faca praznic sotului ei cu carne de miel de la turma cea noua. Tot atunci hotaraste s-o aduca pe fiica sa Minodora sa cunoasca mormantul tatalui ei, iar apoi se vor intoarce la Magura unde va continua sa munceasca si sa traiasca ca pana atunci. Vitoria Lipan este comparata cu Antigona de Sofocle, care la randul ei era o pastratoare de traditie. George Calinescu in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent in capitolul dedicat lui Sadoveanu vorbeste despre Baltagul, afirmand ca acesta se aseamana cu un roman politist, numind-o pe Vitoria Lipan un adevarat detectiv fiind considerata un Hamlet feminin. Baltagul este un roman complex in care mitul intersecteaza aspectele monografice ale satului de la munte care traieste sub semnul transhumantei si al legilor nescrise ale traditiei. Romanul este plin de dinamism. Datorita intrigii politienesti si drumul parcurs cu tenacitate si vointa de personajul exponential Vitoria Lipan. Drumul Vitoriei are si un alt scop bine conturat in mintea sa: initierea lui Gheorghita in tainele existentiale si in cele ale pastoriei. Vitoria traieste plenar sentimentul de satisfactie al datoriei implinite. Lui Nechifor i s-a facut dreptate, i s-a facut datina crestineasca a inmormantarii.

Romanul Fratii Jderi - Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu Fratii Jderi Izvoare: La crearea trilogiei Fratii Jderi s-a pornit de la un material artistic si documentar - cronica lui Ureche si O sama de cuvinte a lui Neculce, Descrierea Moldovei de Cantemir, dar scriitorul a avut in atentie si scrierile lui Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu, Iorga, in care era glorificat Stefan cel Mare. In tesatura romanului apar si fire din memoria folclorica: recunoastem motive preluate din balade populare (Toma Alimos, Corbea, Chira Chiralina, Serb sarac, Gruia lui Novac) ori din basme precum si elemente de mitologie pagana si crestina. La acestea se adauga documentele aflate in arhivele din Venetia, si picturile de la Voronet, pentru care au pozat oamenii mariei-sale - vezi Apus de soare de Delavrancea. Romanul istoric Fratii Jderi evoca epoca domniei lui Stefan cel Mare intre anii 1469 si 1475, fiind considerata o epopee, un amplu poem epic care povesteste fapte eroice, impletind datele istorice cu produsele fictiunii si ale legendei. Tema: de astfel unica pentru toate romanele sale istorice este aceea a luptei pentru libertatea nationala si sociala a poporului vazuta in stransa legatura cu evolutia tarii Moldovei.

Scrisa in anii maturitatii, dupa alte evocari istorice, intr-o perioada de puternica instabilitate politica, sociala si culturala, in anii dinaintea ultimului razboi mondial si in timpul acestuia, pentru autor Moldova din veacul al XV-lea condusa de mintea geniala si bratul tare al lui Stefan cel Mare reprezinta o epoca de echilibru si putere. Este epoca maximei stabilitatii a statului moldovenesc sub domnia lui Stefan cel Mare. Fara sa rezolve desigur contradictia sociala fundamentala a feudalismului, aceea dintre serbi si exploatatorii lor, Stefan cel Mare a adus o relativa pace interna prin asezarea temeinica a unei puteri centrale antiboieresti, alcatuita din elemente care sprijineau domnia. In felul acesta, epoca evocata de Sadoveanu este epoca pregatirii si inceperii luptei pentru asigurarea independentei de stat, prin scuturarea vasalitatii fata de turci, stare in care se afla Moldova de la predecesorul sau Petru Aron . Trilogia Fratii Jderi este alcatuita din romanele Ucenicia lui Ionut (1935), Izvorul-alb (1936) si Oamenii Mariei sale fiind un roman epopeic simbolic pentru ca ne gasim in fata atat a destinului individual cat si cel colectiv, investite cu sensuri simbolice. Ucenicia lui Ionut - Volumul I - este un roman al cunoasterii primitive, empirice, al credintelor in mituri si in minuni, al initierii, pentru ca Ionut intra ucenic la ucenicia armelor din porunca domneasca spre a invata cum sa devina ostas adevarat. Intriga complicata si imprevizibila, situatiile epice limita, culoarea locala ce contribuie in buna masura la realizarea tonalitatii, dau, evident, impresia de roman istoric, unde intalnim formule ale romanului de aventuri practicate de Walter Scott si Al. Dumas. Hramul Manastirii Neamt, cu care se deschide primul volum este un spectacol ceremonial ce are rolul de a sublinia maretia voievodului si unitatea dintre acesta si mase. In acest moment intra in scena Ionut Jder si Nechifor Caliman. Din povestea batranului staroste, plina de umor, aflam despre razboiul lui Stefan cu aceasta tara fara randuiala, unde poruncesc multi stapani. Acum se contureaza vechiul conflict domnitor-boieri. Facem apoi cunostinta cu familia lui Manole - Par Negru al carui feciori sunt cu totii inchinati slujbei domnesti: Simion-comis si el; Nicoara - calugar care sub anteriul monahal poarta arme; Cristea al doilea comis aflat sub influenta frumoasei Candachia, Damian-negutator la Liov dar ochiul deschis al domnitorului peste hotare, Ionut mezinul este chemat in slujba domneasca. Intriga se invarteste, mai ales in jurul tentativei nereusite a lui Gogolea Pogonat de a-l rapi pe Catalan. Armasarul domnesc are insusiri magice. In el este concentrata puterea voievodului. Arhimandritul Amfilohie si parintele Timotei sunt dascali vestiti de la care Ionut are multe de invatat. Numita bildungsroman, Ucenicia lui Ionut este deocamdata un roman al inocentei. Candoarea tanarului erou este reliefata mereu de catre Nechifor Caliman, care il numeste manz. Tanarul cunoaste si prima criza erotica. Dragostea pentru jupinita Nasta, de la Ionaseni, il determina sa tradeze fratia de cruce cu Alexandrel-Voda - fiul domnitorului. Are prilejul sa-si treaca examenul de ostean adevarat, prin lupta vitejeasca cu dusmanii lui Voda, salvand viata fiului domnesc. 3

Ionut dovedeste ca este format ca ostean in timpul luptei contra tatarilor cand il ajuta pe Simion sa captureze pe fiul lui Mamac Han. Apoi, cum se intampla frecvent in acele vremi, are loc o iesire in prada a tatarilor in urma careia cade in robie jupanita Nasta - prima dragoste a lui Ionut. Evadarea necugetata din cadrul familial este pana la urma pentru Ionut o calatorie cognitiva - tema epopeica si ea in roman. Afland ca jupanita Nasta a fost vanduta unui serai, Ionut de unul singur se duce s-o scoata din mainile turcilor in chiar cetatea lor bine aparata. Dar jupanita, pentru care a fost intreprinsa intreaga actiune eroica nu se mai afla printre cei vii, deoarece preferase sa se arunce in apa decat sa cada in mana turcilor. Volumul urmator - Izvorul - Alb este romanul cunoasterii magice. In aceasta carte se inmultesc credintele mitice care sunt intarite si prin dimensiunea monumentala si fantastica conferita, unor supusi ai domnitorului cum ar fi fratii Caliman, feciorii starostelui Nechifor Caliman; Onofrei (Sfarma - Piatra) si Samoila (Stramba - Lemne). Cetatea Neamt este locul de recluziune al lui Ionut Jder, un topos unde recunoastem tema exilului existential al individului , conditie necesara reintegrarii sociale a inocentului. Jitnicerul Neculaies Albu o rapeste pe Marusca, fiica lui Iatco Hudici si dragostea tarzie a lui Simion. Expeditia recuperatoare la Volcinet, in Polonia, intreprinsa de fratii Jderi este un episod eroic si cavaleresc si in acelasi timp de pedepsire a unor dusmani ai domitorului. Spectacolul casatoriei lui Stefan cel Mare cu Maria de Mangop, urmasa a vechilor Comneni, retine prin ceremonialul ce participa la realizarea culorii de epoca. Nucleul narativ al volumului, unde Stefan cel Mare apare in primplan, este scena vanatorii de la Izvorul Alb. Din nou faptul real este proiectat in mit. Vanatoarea domneasca devine un ritual de initiere. Pelerinajul domnesc ilustreaza motivul cautarii - al solutiilor de implinire a unui destin individual - al domnitorului si altul colectiv al Moldovei. Domnul este exploratorul si pentru a lamuri sensurile prezentului si viitorului este necesara contopirea cu trecutul care se realizeaza prin confundarea in elementul naturii. Calauza in aceasta calatorie este legendarul bour. Observam ca la Sadoveanu natura nu este decorativa. Omul intra in corespondenta cu natura, el este incadrat cosmologic. Initierea in cel mai inalt grad in tainele naturii o intalnim la mag sau la intelept. Un astfel de tip uman este schivnicul de la Izvorul Alb (pestera este loc al meditatiei), dar adevarati magi sunt si cuviosul Nicodim, arhimandritul Amfilohie Sendrea ,dar si Stefan cel Mare, care preia semnificatia unor aspecte ale cosmosului si le aplica in planul guvernamantului. Oamenii Mariei sale, cel de-al treilea volum al trilogiei Fratii Jderi, este un roman al cunoasterii rationale. Daca primele doua volume alcatuiesc o cronica de familie, avand in vedere provizoriul, viata de toate zilele, fiind in acelasi timp si o cronica sociala, care analizeaza procesul alcatuirii unei noi societati, in Moldova, bazata pe randuiala si dreptate, ultimul volum este mai incarcat de istorie, este o fresca a intregii Moldove, care se intareste pentru razboiul cu turcii. Romanul urmareste evenimentele petrecute intre 1474 si 15 ianuarie 1475, cand a avut loc lupta de la Podul Inalt.

E povestita in acest volum casatoria lui Simion Jder, ridicat mai intai la rangul de postelnic, cu Marusca, pe care tanarul o aduce din casa parintilor ei, la Timis sunt prezentati apoi in roman capitanii luati prizonieri de Stefan in lupta cu Radu cel Frumos, de la curtea caruia Stefan rapise pe Domnita Voichita cu fiica sa domnita Maria. Sunt mentionate de asemenea cultura, rafinamentul, finetea si virtutile unor oameni ai lui Stefan la curtea domneasca. Scriitorul realizeaza de asemenea caracterizari de sinteza asupra vietii intregului popor supus vicisitudinilor vietii. Este urmarita viata si grijile comisoaiei. Ilisafta privind casatoria mezinului Ionut, dar stirile cele mai alarmante sosesc de la Braila si din Balcani. Informatiile din raialele turcesti arata ca turcii pregateau un nou razboi contra Moldovei. In scopul unei informari precise, Ionut a fost trimis de Stefan Voda sa aduca vesti de peste Dunare din Grecia si de la muntele Athos, iar aventurile sale pe drumurile de spionaj sunt prezentate cu mult aplomb. Aflam astfel despre intalnirea si sfatul lui Ionut cu inteleptul si viteazul sau frate, cuviosul Nicodim, despre trecerea peste munti in Transilvania si apoi in Tara Romaneasca, in tovarasia lui Gheorghe Botezatul Tatarul, ca si multe peripetii din inima imperiului turcesc. Ele dau o nota romantica acestui episod, incheiat cu alte noi fapte de eroism prin supunerea si decapitarea unor boieri tradatori cum sunt jupan Mihu si Agapie Ciornuhut. Insasi dreptatea lui Stefan este confirmata ca necesara de catre oamenii din popor. Acum se vadeste si rolul adevarat al calugarului nebun Stratonic, slujbas secret al lui Stefan. Apreciind credinta si valoarea trudei lui Ionut Jder, Stefan ii daruieste cu mosie, ii da comanda unor steaguri si-l incredinteaza sa primeasca alaturi de Stefan Mester pe solii Papei si Venetiei, ajunsi in targ la Roman, unde era inca pe vremea Ringalei o episcopie papistasa. In frunte cu episcopul Tarasie, alaiul de primire uimeste pe solii Apusului mai ales prin ordinea desavarsita, seriozitatea si disciplina ostenilor din unitatile aduse pentru protocol. La mirarea si intrebarile oaspetilor, li se raspunde ca acesti ostasi sunt Oamenii Mariei sale (insusi titlul romanului), care servesc pe Stefan Voda, fara plata, de buna lor voie, in scopul apararii patriei. Era un lucru neobisnuit in acele vremuri, mai ales in Apus. Este prezentata apoi primirea solilor apuseni la curtea domneasca din Vaslui, cu obiceiurile si parerile oaspetilor despre viata moldovenilor. Adevarate pagini de monografie cuprind in continuare informatiile despre razesii din Tara de Sus, despre calaretii moldoveni, despre petrecerile lor sau despre razesii din Tara de Jos. Romanul se incheie cu lupta de la Podul - Inalt, unde Stefan cel Mare a obtinut o rasunatoare victorie, cu pierderi grele insa din randurile oamenilor mariei sale. Morti sunt Manole Par - Negru, Simion Jder, batranul Caliman si fiul sau Samoila pe care insusi Stefan cel Mare ii plange alaturi de intreg nordul. Ceilalti eroi, ca si Ionut Jderi, se indreapta spre implinirea datoriilor fata de viata, fata de Stefan cel Mare. Dar lacrimile pentru mortii dragi nu stirbesc munca pentru apararea in continuare a tarii, a celor ramasi in viata. Insusi Stefan dicteaza scrisorile diplomatice in care vesteste biruinta si noul pericol, mai mare, pentru care cere ridicarea intregii crestinatati. Descrierea luptei se realizeaza in trei momente fiind realizata de catre scriitor cu o arta regizorala perfecta; pregatirea luptei, desfasurarea si sfarsitul ei. In realizarea tabloului luptei de la Podul - Inalt se recurge la procedeul amplificarii epopeice obtinut prin comparatii si hiperbole. Compozitional intregul pasaj al descrierii este realizat prin alternarea imaginilor de la o tabara la alta. Sadoveanu depaseste dimensiunile evenimentului istoric, proiectandu-l in fantastic, ceea ce justifica substituarea urdiei

prin imaginea unui balaur cu multe capete. Scena confruntarii cu balaurul se repeta canonic, de-alungul intregului text capatand astfel o functie compozitionala de relatie intre cele trei parti ale acesteia. Mesajul patriotic, dimensiunea romantica localizarea temporala stau toate sub imperiul persoanlitatii lui Stefan, care misca direct si indirect fortele angajate in lupta. Epoca lui Stefan cel Mare este situata la limita dintre fantastic si real, intre mit si istorie, istorie si legenda. Stefan este mitizat. El are pecete pe bratul drept si legamant sfant, calul lui este nazdravan, iar parintele lui l-a inchinat la muntele Athos, ca sa-i stapaneasca pe pagani. Domnul este apropiat de oamenii lui, dar cand incrunta din sprancene ingheata toti. Este drept si cinstit si puterea sa se sprijina pe oamenii mariei sale alesi cu grija in randuiala ce o instaureaza in tara. Sadoveanu vede in Stefan, la fel ca Nicolae Iorga, pe cel mai cinstit si cel mai harnic domnitor, strasnic la manie si senin in iertare; dar, in acelasi timp ii mentine intr-o aura de legenda, prin felul in care se rasfrange in constiinta celorlalte personaje, prin povestile si intamplarile evocate, prin crearea unei atmosfere menita parca sa-l inalte deasupra celorlalti. Stefan cel Mare este un om al Renasterii, un iluminist. De multe ori, postura sa de personaj absent il ridica la puterea de forta coordonatoare a realitatii. Infaptuieste ordinea in planul uman dar si la nivel cosmic. Are calitate de mag, de invatat dar si atributele eroului, pentru ca transmite un sens universului. Este, un personaj justitiar instaurand in Moldova siguranta si spiritul dreptatii. Mijloacele limbii folosite de Sadoveanu Remarcam in special arhaicitatea textului care rezulta din constructii sintactice cronicaresti si din muzica domoala a cuvantului ales cu grija, pentru functia lui evocatoare. Lexicul arhaic are functia unui element de sugestie, la care putem adauga cuvinte din universul caracteristic armatei moldovenesti sau turcesti. Intalnim constructii perifrastice cronicaresti, constructii metaforice, constructii arhaice si lexic folosite cu sens figurat, folosirea perfectului compus care exprima actiuni de scurta durata si de mare frecventa dar care dinamizeaza actiunea. Intalnim de asemenea schimbarea frecventa a diatezelor, alternarea perfectului simplu cu prezentul indicativ si punctarea naratiunii cu forma reflexiva. Procedeele sintaxei poetice, concretizate in enumerari il ajuta pe Sadoveanu sa detalieze batalia in momentele ei fundamentale. La acestea mai adaugam prezenta unor fricative si siflante ca s, s, z, t sau a unor vibrante ca r care dau efect sonor cuvintelor dar contribuie si la impresia auditiva sub care este conceputa batalia. Mihail Sadoveanu: Fratii Jderi - prezentare generala Capodopera romanului istoric sadovenian; o trilogie inchinata unei epoci eroice si unei personalitati de dimensiuni mitice: Stefan cel Mare. Geneza: 12158rzz23njn9r

La baza romanului sta o vasta documentatie. Romancierul a consultat cronicile moldovene - Neculce, Ureche. Din cronica lui Neculce a retinut mai ales legendele, in care era evocata figura domnitorului, legende grupate in O sama de cuvinte; de asemenea a mai consultat Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir. Romancierul a mai avut in vedere si lucrarile inaintasilor sai, care evocau figura lui Stefan cel Mare: Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu. In tesatura romanului Sadoveanu a introdus si motive din balade populare romanesti: Corbea, Gruia lui Novac, Chira chiralina. De asemenea a mai folosit elemente reale, controlabile documentar. Aceste fapte, evenimente reale le-a tratat insa cu libertatea fictiunii artistice: a imaginat scene, dialoguri, a creat personaje, a reconstituit tabloul de epoca, toate dand senzatia de viata reala, autentica. Faptele, personajele sunt credibile pentru ca Sadoveanu a dovedit o intuitie si o capacitate rara de a insufla viata trecutului istoric. Nu intamplator Sadoveanu se opreste asupra Moldovei secolului al XV.-lea si asupra domniei lui Stefan cel Mare. El vede in acest timp o epoca de echilibru, de stabilitate si de armonie, iar in figura lui Stefan cel Mare, un conducator ideal. zj158r2123njjn Criticul literar Nicolae Manolescu considera, ca din acest punct de vedere, romanele istorice sunt niste proiectii utopice: dezamagit de societatea in care traia, romancierul isi cauta refugiul in trecut, intr-o perioada arhaica, caracterizata prin stabilitate si armonie sociala. Astfel in Fratii Jderi ne ofera modelul unei democratii taranesti, condusa de Stefan cel Mare, care reuneste calitatile inteleptului cu cele ale viteazului. Structura: 12158rzz23njn9r

Este o trilogie, alcatuita din: Ucenicia lui Ionut (1935), Izvorul Alb (1936), Oamenii Mariei sale (1942). In atentia romancierului sta figura domnitorului Stefan cel Mare, dar si familia Jderilor, slujbasi credinciosi ai domnitorului. Jderii reprezinta razesimea ridicata la rangul boieresc de Stefan cel Mare, care stabileste o noua ierarhie bazata pe merit personal. Fratii Jderi este o constructie ampla, epopeica, figura domnitorului si spiritul de sacrificiu al Jderilor fiind urmarite pe fundalul unei soceietati medievale romanesti. Sadoveanu realizeaza o constructie epica monumentala, o adevarata cronica a vietii sociale, economice, politice si culturale a acestei epoci. Fratii Jderi poate fi considerat un roman al romanelor. Astfel intalnim: romanul 7

formarii unui caracter, roman istoric, roman de aventuri, roman al eroismului. Trilogia lui Sadoveanu este o epopee eroica, care urmareste destinul individului (Jderii) in stransa legatura cu destinul colectiv. Romanul are o structura complexa pe doua nivele:

nivelul social: in cadrul caruia distingem: planul istoric (actiunile politice si militare ale lui Stefan cel Mare) planul civil (viata moldovenilor) nivelul existential: in care distingem: planul real (concret al vietii) planul miraculos (legendar)

Ucenicia lui Ionut Este considerat un roman al iubirii adolescentine. In acelasi timp poate fi considerat si un roman al cunoasterii primitive: oamenii cred in superstitii, semne, in practici primitive. Astfel jupaneasa Ilisafta crede ca soarta omului depinde de un urs mitic; oamenii cred in cai nazdravani, ca de exemplu Catalan, calul lui Stefan cel Mare. Volumul incepe cu prezentarea sosirii lui Stefan cel Mare la hramul manastirii Neamtu. Aparitia domnitorului provoaca emotie si tulburare in randul poporului. Oamenii discuta despre Stefan cel Mare, ca despre o fiinta miraculoasa. Cu acest prilej Stefan cel Mare il alege pe Ionut Jder, ca prieten si slujitor al fiului sau, Alexandrel. Dragostea spontana pentru domnita Nasta il face pe Ionut sa tradeze fratia de cruce cu Alexandrel. Aceasta prima criza erotica il face pe Ionut sa-si piarda capul si sa expuna viata lui Alexandrel. Sub impulsul acestor senimente pentru Nasta Jonut pleaca-n cautarea ei, rapita la porunca lui Soliman bei. Aceasta evadare necugetata este pedepsita de domnitor si din acest moment Ionut se straduieste sa devine un ostean adevarat a lui Stefan cel Mare. Calatoria lui Ionut si toate aventurile prin care trece, au un caracter initiatic; ca si personajele din basme, drumul si aventurile reprezinta probe, incercari, prin care Ionut Jder dobandeste experienta si intelepciunea vietii. Izvorul Alb Este romanul iubirii de familie. Viata de familie este prezenta prin existenta zilnica a familiei Jderilor. Se pare ca in fruntea familiei sta femeia, care se ingrijeste de toate problemele gospodariei. Jupaneasa Ilisafta este pastratoarea traditiilor, dovedand o gandire arhaica plina de intelepciune. Titlul este simbolic. Astfel calatoria lui Stefan cel Mare, vanatoarea de la Izvorul Alb cu sensul unei initieri a luarii unui contact cu intelepciunea straveche, mitica, magica.

Fata de volumul I., ritmul epic este mai accelerat. Pe primul plan sunt actiunile lui Simion Jder, comisul din Timiseni, priceput in cresterea si ingrijirea cailor domnesti. Un grup de boieri calatori pun la cale rapirea lui Catalan - calul lui Stefan cel Mare banuit ca are puteri magice. Si in acest volum exista o aventura romantica. Astfel Simion Jder se indragosteste de Marusca, rapita de Niculaies Albu, si dusa in Polonia. Fratii Jderi pornesc intr-o expeditie de pedepsire a vinovatilor. Aceasta expeditie este un episod erioc si cavaleresc. Tot in acest volum se face o descriere ampla a casatoriei lui Stefan cel Mare cu Maria de Mangop, dezvaluindu-se scopurile politice ale acestei casatorii. Acest volum este considerat si un roman al cunoasterii magice. Oamenii Mariei sale Este romanul iubirii de tara. Titlul se refera la ostenii lui Stefan cel Mare, care isi parasesc familia mica, pentru a-si apara tara, familia cea mare. Fata de volumul II. care este romanul cunoasterii magice, acest volum este romanul cunoasterii rationale. Accentul se pune pe pregatirea si desfasurarea bataliei de la Vaslui. Sunt prezentate amanuntit manevrele prin care se urmareste eliminarea actiunilor tatarilor pentru ca intreaga forta sa se concentreze impotriva turcilor. La razboi participa tot poporul. Cel mai sugestiv este capitolul Genune pre genune cheama. Sfarsitul romanului este cel mai incarcat de istorie. Discursul domnitorului, care elogiaza eroismul celor disparuti este plin de patetism.

Povestirea Mihail Sadoveanu - Hanul Ancutei

Hanul Ancutei-topos central in lumea sadoveniana Hanul , ca motiv literar , nu este o descoperire a lui Sadoveanu.Prin recurenta insa, prin semnificatii si prin functii , hanul devine o tema literara doar odata cu Sadoveanu. Hanul este topos central in lumeasadoveniana , fiind locul unde se afla si se depoziteaza toate povestile care se aud din om in om Fiecare dintre povestitorii de la han , spun povesti din tineretea lor, povesti care au avut loc la han.Acestea ii dau un caracter mitic, evidentiindu-i vechimea si continuitatea.Timpul se transforma in spatiu , iar spatiul hanului , fiind mitic cum e si timpul se caracterizeaza prin repetare.Are deasemenea o dubla natura, reala si mitica ;ziua portile se deschid spre drumuri si existente umane, iar noaptea se inchid, definind un spatiu intors asupra lui insusi, ca un taram al imaginatiei. Spre desebire de alte hanuri, hanul sadovenian se constituie treptat intr-un spatiu cu totul aparte care inchide in sine o lume , un univers si o istorie, cu toate credintele

traditiile , superstitiile si eresurile lor, cu toate framantarile si valurile care au bantuit o tara intreaga. Hanul este un teritoriu privilegiat al egalitatii intre oaspeti, un univers al istorisirilor frumoase fiind o ambianta propice comuniunii spirituale intre oameni.Toti oaspetii hanului sunt prieteni, povestindu-si viata si inpartasindu-si secretele intr-un cadru intim. Toate personajele au o deosebita placere a rostirii istorisirilor , constituindu-se un adevarat cod al rostirii si ascultarii, povestirea fiind structurata pentru a evidentia sensurile superioare ale raporturilor umane. 38198lpl81rpb4r Cel care deschide seria povestirilor este comisul Ionita, creeand astfel emulatia , pentru ca mai apoi , si ceilalti sa se straduiasca sa relateze povestiri mai interesante si mai grozave.Actul rememorarii sonore e insotit de fericirea materiala(George Calinescu) a ospatului cu vin si carne fripta.Astfel ca sarbatoarea sufeleteasca este si o celebrare a rodului cu nuante dionisiace:vinul ca materie si metafora dezleaga amintirile si pofta confesiunii.Ceremonialul e ritualic, bazat pe repetarea inclinarii traditionale cu ulcica de vin.Esentiala este starea de fericire materiala infaptuita de oaspeti .Ei traiesc la modul Canaanului, ospatand numai cu carne fripta si band vin , insa dupa o randuiala care cere initiere.(George Calinescu).Astfel hanul devine un spatiu al ceremonialului mesei in comun. Mai toate istorisirile spuse la han sunt apreciate de catre ascultatori din doua puncte de vedere:al intamplarii povestite , in sine, si a modului cum este istorisita intamplarea.Comisul Ionita promite sa spuna ceva cu mult mai minunat si mai infricosat.De fapt , preocuparea pentru felul spunerii precede istorisirea si dispare ca intentie constienta in momentul in care povestea incepe.Frumusetea istorisirilor se datoreaza exclusiv harului innascut al povestitorilor.Trezirea interesului ascultatorilor se face involuntar .O afirmatie intamplatoare in sirul altora starneste curiozitatea ascultatorilor. Un alt de aspect specific hanului sunt caracterele acestuia :deschis , fiind la rascruce de drumuri, imtamplari , destine; inchis:nu era han era cetate... porti ferecate, ziduri groase.. Sadoveanu nu scrie despre o lume , el creeaza o lume ...transfera mancarea bautura , petrecerea intru poveste- cu ceremonialul lor cu tot- asupra unei lumi compuse in fapt din oameni simpli , saraci, lucratori cu bratele.(Nicolae Manolescu) pp198l8381rppb O prima figura centrala , in toate povestirile pe tema hanului este cea a stapanului locului, hangita , in cazul lui Sadoveanu.Ea este adevaratul spirit viu al hanului.Toate ale lumii s-au daramat, au trecut...a ramas insa neschimbat hanul.Si neschimbata a ramas si hangita, Ancuta.Cealalta Ancuta , cea de demult , a ramas vie in amintirea celor care au cunoscut-o:comisul Ionita , mos Leonte,Neculai Isac,Ienache coropcarul.In doua din intamplarile istorisite Balaurul si Cealalta Ancuta, descoperim un portret dinamic al hangitei de demult.Celelalte linii ale Ancutei batrane sunt trase prin comparatie cu Ancuta cea tanara:Iar Ancuta cea tanara,tot ca ma-sa de sprancenata si de vicleana, umbla ca un spiridus incolo si-ncoace, rumena la obraji , cu catrinta-n brau si cu manicile suflecate:impartea vin si mancaruri , rasete si vorbe bune. Firea Ancutei de altadata a fost transmisa celei tinere cu toata zestrea ei de gesturi si reactii , de impulsuri si trairi.Semnificativ este faptul ca in imprejurari

10

oarecum similare, peste timp,cele doua Ancute se gasesc in aceeasi postura si reactioneaza absolut la fel.Ca si mama sa , Ancuta cea tanara are rolul de a intretine petrecerea.Ea este singura care aude unele istorisiri a doua oara(doar intamplarea cu Duca-Voda mai este stiuta de matusa Salomia), asigurand o legatura a acestora. In felul acesta , cele noua povestiri se dovedesc puternic si multiplu corelate, constituind o opera unitara si unica in literatura romana. << Hanu Ancutei este capodopera idilicului jovial si a subtilitatii barbare.Formal scrierea e un fel de Decameron in care cativa obisnuiti ai unui han spun anecdote , in sine foarte indiferente. >>(George Calinescu)

Hanul Ancutei - narator personaj sau narator martor - prezentarea celor 9 istorisiri
Hanul Ancutei se evidentiaza prin complexitatea istorisirilor continute in cele noua capitole. Unul din aspectele pe care le putem remarca in aceste povestiri este gradul de implicare al naratorilor. Fiecare istorisire are ca povestitor un alt personaj ce vine in lumina focului si participa la turnirul narativ. Cei noua naratori sunt garantia faptului ca Hanul Ancutei nu va fi in totalitate nici plin de umor sau de prea multa seriozitate, melancolic sau trist, plin sau lipsit de suspans, fiecare dintre ei punandu-si amprenta pe cate un capitol. Al zecelea, cel mai important, naratorul principal,asigura continuitatea dintre istorisiri,fiind unul dintre ascultatori. Fie ca sunt naratori personaj sau naratori martor, discursul narativ va fi intotdeauna prezent, imbinandu-se cu diegeza, predominanad fiecare in functie de povestitor; la fel putem distinge si reactia ascultatorilor tinand cont de acelasi criteriu, si anume tipul naratorului. Un alt aspect ce poate fi comentat este felul in care acestia isi aleg istorisirile, ramanand ca apoi sa fie stabilite procedeele narative de care acestia s-au folosit.De asemenea putem observa in fiecare capitol o (mai mult sau mai putin) scurta caracterizare a celui ce vine in lumina focului pentru a-si face cunoscuta intamplarea. Cum era si de asteptat, acest volum de povestiri isi are inceputul prin prezentare timpului si spatiului. Naratorul principal, aflandu-se la han, ne ofera o privira de ansamblu asupra acestuia: hanul acela al Ancutei nu era han-era cetate. Mihail Sadoveanu stie cum sa pastreze interesul cititorilor, acesta fiind si unul din motivele pentru care nu pune un prea mare accent asupra descrierii hanului in acest prim capitol. Initiatorul turnirului naratoric este comisul Ionita. Complexitatea istorisirii este redusa fara a diminua insa din farmecul acesteia. Razesul se dovedeste a fi un narator personaj. Alegand postura de personaj principal, el are posibilitatea de a crea un discurs cat mai elaborat, lasand diegeza in inferioritate. In ceea ce priveste reactia ascultatorilor, nu este specificat nimic deosebit, insa din interesul celorlati de a asculta si o a doua intamplare povestita de comis, putem deduce o impresie pozitiva lasata de acesta in fata publicului. Faptul ca mos Leonte priveste spre calul sau cu o tenta ironica, reprezinta cauza pentru care comisul Ionita a ales sa apere onoarea calului sau . Pentru a capta interesul ascultatorilor, el foloseste ca prim procedeu naratoric o imbinare a prezentarii si a reprezentarii. Acest procedeu, impreuna cu postura de narator creditabil pe care o adopta, reuseste sa ocoleasca momentele de monotonie sau plictiseala ce ar fi putut sa apara pe parcurs. Caracterizarea comisului 11

Ionita este realizata inca de la intarea acestuia in scena. Putem afla ca este un razes de la Daraganesti, din tinutul Sucevei, ca este un om destul de batran. Cu o vasta experienta de viata, cochet, cu o puternica incredere de sine, ducand chiar spre laudarosenie. Cu toate acestea, pe sub zambetul sau se poate observa si o melancolie ce reuseste cu succes sa o ascunda de cele mai multe ori.Capitolul Iapa lui Voda are cel mai greu rol din acest volum si anume sa initieze urmatoarele opt povestiri, sa capteze atentia si curiozitatea cititorului. Autorul asigura aceste lucruri prin fraza de incheiere a acestui capitol: S-acuma sa mai primim vin in ulcele si sa incep alta istorie pe care demult vroiam sa v-o spun.. Cel de-al doilea narator ce-si va istorisi povestea va fi si el protagonistul acesteia. Calugarul Gherman incepe acest capitol, Haralambie ,prin a spune cateva cuvinte despre destinul sau. In continuare acesta pare a povesti o intamplare la care o fost martor, pentru ca in finalul ei sa dezvaluie faptul ca personajul principal era chiar tatal sau. Aceaasta este cauza pentru care calugarul poate fi considerat si un narator personaj, intrucat istorisirea se doveste a fi chiar povestea vietii lui.Fiind calugar, obisnuinta cu oamenii si cu discutiile este minima, urmarea este ca povestea lui se bazeaza in pricipal pe istorie, pe faptele ce se succed intr-o ordine firesca, discursul naratologic fiind aici in inferioritate. Lipsa de comunicare din atatia ani insa nu influenteaza efectul asupra ascultatorilor. Naratorul principal spune la inceputul celui de-al treilea capitol: adevar marturisesc in fata lui Dumnezeu ca istorisirea cuviosiei sale parintelui Gherman mi-a zbarlit parul sub cusma.. Intarind spusele acestuia mos Leonte adauga: va spun drept ca numai o data, de cand sunt, mi-am mai simtit asa inima, ca potarnichea in cangile soimului; la fel si comisul: razesul s-a aratat mirat de povestirea monahului s-a tacut de uimire o vreme.. Calugarul si-a ales povestirea cea mai de pret, si-a povestit propriul destin, a spus ce avea pe inima. Procedeele narative nu lipsesc nici din istorisirea acestuia: pentru prima oara putem observa ca procedeu folosirea gradatiei si a paralelismului. Gradatia se observa prin simpla citire a textului, faptele au o variatie ascendenta usor de observat, facand ca finalul tragic sa aiba un efect si mai mare asupra ascultatorilor. Paralelismul se realizeaza intre scenele in care sunt prezente ca personaje tufecci-basa Gheorghe si Voda. Elementele comune din cele doua scene sunt spatiul si personajele, elementul distinct: motivul infatisarii lui Gheorghe la Voda. Prezentarea in acest capitol este evidentiata in prima parte cand Gherman povesteste care ii este destinul si de asemenea in ultima parte unde moartea lui Haralambie este prezentata prin fraze scurte si dinamice. Insa nici reprezentarea nu este neglijata lipsind astfel textul de monotonie. Din caracterizarea naratorului putem afla despre calugarul Gherman ca era pentru prima oara cand coboara din munte de la Durau pentru a se indrepta spre Sfanta Mitropolie si a se inchina la biserica marelui mucenic Haralambie. Continuand seria istorisirilor cu final nefericit, mos Leonte este provocat si convins de catre Ancuta sa povesteasca cum a fost cand a vazut balaurul, de aici tragandu-se si numele acestui capitol: Balaurul . Zodierul are in aceasta intamplare o contributie minima, de aceea am putea spune ca isi asuma rolul de narator martor si doar intr-o foarte mica masura si de personaj. In ceea ce priveste istorisirea, mos Leonte da o mai mare importanta diegezei si faptelor, decat discursului naratologic. Fiind binecunoscuta iscusinta zodierului la vorbe, reactia ascultatorilor poate fi anticipata, atentia lor a fost concentrata complet asupra lui. Emotia si nerabdarea comisului fiind chiar exprimata:asemenea dihanie mie inca nu mi s-a aratatmarturisi el si glasul parca-I era slabit si fara curaj. Spune repede mos Leonte, caci avem vreme

12

destula . Felul in care a ales aceasta istorisire nu ii apartine, intrucat Ancuta este cea care il roaga sa povesteasca aceasta intamplare, dar in principal se incearca o depasire a tragismului capitolului anterior. Procedeele narative , respectiv prezentarea si reprezentarea, si aici sunt alternate cu maiestrie, momentele gen aparitia balaurului fiind prezentate intr-un mod unic. De asemenea se poate observa o usoara gradatie in scena petrecuta la han, fiind desigur, ca si in cazul precedent, una ascendenta. Caracterizarea ni-l infatiseaza pe Mos Leonte ca fiind un taran de pe la noi de pe Moldova, ras si cu mustata alba, plin la obraz, voinic si c-o leaca de pantece. Zodier fiind este de asteptat ca povestitul sa fie una din calitatile acestuia, lucru ce este confirmat in acest capitol. 55155vtf49cge2i Neculai Isac ajunge la han in momentul in care mos Leonte isi termina istorisirea. Faptul ca va fi randul capitanului de mazali sa continuie turnirul este de la sine inteles. Rolul celui de-al patrulea narator este foarte bine stabilit si anume de a schimba sirul povestirilor. Acesta va istorisi o intampalre pe care a patit-o chiar el, dar de data aceasta(si pentru prima oara) va fi una de dragoste. Poate acesta este si motivul pentru care Fantana dintre plopi are un impact atat de mare asupra ascultatorilor, sau poate doar prin natura ei este o poveste foarte emotionanta. In orice caz, cert este ca Neculai Isac este un narator personaj. Diegeza nu lipseste nici din acest capitol, dar este si normal la o poveste de iubire sa predomine discursul narativ. Acest nou tip de istorisire ii uimeste pe toti, lasand sa se vada reactiile lor pe fata fiecaruia. In fata unei asemenea povesti tragice am ramas tacuti si mahnitiaflam de la naratorul principal, numai comisul Ionita mormai ceva si se uita cu fudulie in juru-i.. In finalul acestui capitol o urma de melancolie s-a asternut, o pauza de revenire a fost necesara si o reaprindere a focului. Neculai alege aceasta istorisire la cererea naratorului principal ce este tot din Moldova, iar vestea acestei povesti s-a raspandit in tot tinutul, insa o sansa ca aceasta, sa o auzi de la insusi personajul principal, nu putea fi ratata. Reprezentarea folosita in acest capitol se poate spune ca este vitala. Dialogul dintre cei doi indragostiti fiind obligatoriu sa fie reprodus. Acest lucru nu inseamna ca prezentare lipseste, nicidecum, procedeele narative sunt imbinate in cel mai fericit mod. Naratorul este capitan de mazali din tinutul Tutovei, Balabanesti. Din caracterizarea sa putem sa aflam ca aveaobrazul smad, mustacioara tunsa si barba rotunjita nas vulturesc si sprancene intunecate arata inca frumuseta si barbatie. Ocupatia nu ii influenteaza in nici un felul in care povesteste, dar se poate observa ca este un om obisnuit cu vorba si ca nu este pentru prima oara cand spune aceasta intamplare. Cuprins de atmosfera generata de Neculai Isac, Ienache coropcarul istoriseste si el tot o poveste tragica de iubire, dar de data aceasta cu un final fericit(cel putin pentru cei doi indragostiti). Cealalta Ancuta este povestita din perspeciva unui martor, desi contributia coropcarului il transforma si fara sa vrea sa recunoasca intr-un personaj. Faptul ca a fost prezent la momentele cheie ale intamplarii reprezinta un motiv pentru care Ienache pune mai mult accent pe faptele ce s-au petrecut. In acest capitol reactia ascultatorilor nu este precizata in nici un fel. Naratorul isi asuma scoaterea din acel moment de cumpana in care nimeni nu avea curajul sa rupa tacerea dupa povestirea lui Neculai. El pastreaza tema, a iubirii, pentru ca trecerea sa nu fie prea brusca. Toate acestea ar putea constitui rationamenul pentru care a ales aceasta intamplare. In acest capitol apare pentru prima oara ca procedeu narativ naratorul necreditabil,cauza plasarii coropcarului in jurul lui Toderita Catana in momentele cele mai importante fiind pusa pe seama omisiunii de informatii. Prezentare este cea care predomina in acest caz, dialogul este prezent numai in fragmentul in care Ienache si

13

Toderita merg pe acelasi drum. Cealalta Ancuta este constituita dintr-o povestire ampla; capitolul, spre deosebire de toate celelalte, nu contine caracterizarea naratorului. Judet al sarmanilor isi aduce si el aportul la gradul de unicitate al intregului volum. Constandin Motoc se diferentiaza de ceilalti naratori prin faptul ca desi incerca sa spuna intamplarea din perspectiva unui narator colportor , coincidentele ne fac sa credem ca este defapt personajul principal al acestei istorisiri. Printre coincidente se pot numara: atat ciobanul cat si personajul sunt de la Rarau, amandoi au ucenicit la ciobani; la acestea se adauga modul afectat in care povesteste ciobanul, faptul ca nu are experienta intr-ale povestitului, iar istorisirea unei fapte spuse de un prieten este mult mai usor de realizat si nu in ultimul rand recunoasterea faptului ca a omorat un om I-ar fi pus in pericol integritatea juridica. Avand aceleasi motive ca si calugarul(nu este obisnuit cu vorba), el alege tot ca modalitate principala diegeza, istoria fiind mai importanta decat discursul. Atitudinea ascultatorilor fata de cioban a fost diferita de cele pana in acel moment: nici nu-l bagasem in seama pana atunci; dar el toata vremea statuse acolo cu noi, si tacuse. Tacuse si-si vazuse de vin, si abia acuma-I venise gustul de vorba si chef, imi venea a rade ascultandu-l cum zice subtire, si ma veseleam, caci nu-mi era sila de omul cu chef, dintre noi toti numai Ionita comisul il privea intr-o parte cu oasrecare nerabdare si dispret. Desi I-au ascultat povestea cu interes, la inceputul capitolului sapte naratorul principal isi manifesta dorinta de a auzi mai de graba istorisirea comisului. Motivul pentru care acesta alege istorisire se leaga tot de faptul ca se presupune a fi propria poveste pe care astepta de mult timp sa o imprtaseasca cuiva. Din aceiasi cauza, printre procedeele narative se numara si aspectul naratorului necreditabil, ce nu dezvaluie tot ce stie despre intamplarile relatate, el nu divulga anumite fapte sau detalii. Utilizeaza deasemenea prezentarea, momentele reprezentate fiind minime. Caracterizarea este una ce ar putea apartine oricarui cioban, fie el de la Rarau(in cazul nostru) sau nu:numai dupa cum aducea picioarele, rar, cosind cu ele parca, s-ar fi putut cunoaste ca-I cioban. Se vedea insa asta si dupa gluga[]Purta toiag nalt pe care-l tinea de sus. Si ochii mititei, abia-I vedeam pe sub streasina fruntii si a sprancenelor. Avea plete crete unse cu unt, iar barba-I era rasa cu custura de coasa. Daca pana acum am avut doua serii de intamplari (luate trei cate trei), acum vine iar randul sa schimbam tematica povestirilor. Damian Cristisor va istorisi in acest capitol ce si cate a vazut el la nemti. Rolul de narator personaj, in cazul sau, este foarte bine delimitat pentru ca el este cel ce a intalnit in drumul sau atatea curiozitati, pe care le va expune in acest capitol, Negustor lipscan. Ca mod de prezentare foloseste in pricipal digeza, dar rolul esential il are dialogul cu ascultatorii pe tot parcursul istorisirii. De aici si reactiile lor sunt din celel mai diferite, unii fiind nemultumiti de schimbarile ce se produc, altii sunt uimiti. Intreg capitolul se bazeza pe schimbul de idei intre ascultatori. Motivul pentru care Damian alege aceasta modalitate este chiar ocupatia acestuia. La randul lui, negustorul este provocat sa povestesca din intamplarile si lucrurile pe care le-a vazut in drumul sau. In afara de modalitatea in care este spusa istorisirea, un alt lucru inedit este si modul in care este realizata caracterizarea. Mos Leonte isi face meseria de zodier si ii ghiceste naratorului: omul care vorbeste si rade din cea dintai clipa cand te-a vazut, nu are intru sine nici viclenie, nici ascunzisi si mai ales, daca Dumnezeu l-a lasat sa se nasca in zodia leului si sub stapanirea plnetei soarelui.. Faptul ca este negustor si stie sa se tocmeasca cu oamenii si le-ntelege vorba nu face decat sa sporesca iscusinta povestirii. tg155v5549cgge

14

Incadrandu-se intr-o oarecare masura in noul stil naratologic, Orb sarac continua turnirul.Si in acest caz calitatea de narator personaj este la fel de bine definita intrucat acesta povesteste drumul sau de initiere. Rapsodul Constantin foloseste cu predominanta discursul narativ, in istorisirea sa. Acest lucru starneste din parte ascultatorilor reactii din cele mai diferite: la aceste vorbe s-a petrecut un lucru la care noi nu ne asteptam, oricati razesi, negustori, carausi si oameni de rand ne aflam acolo. Comisul Ionita a strigat ca pofteste cantec.[] ea lua mana, o intoarse si o saruta. Motivul pentru care a ales aceasta poveste este pentru ca in acest fel era singurul mod in care I-ar fi fost permis sa ramana la han. El a inceput prin a canta o balada si apoi a istorisit, rasplata fiindu-I pe masura. Luand in considerare procedeele narative rapsodul este considerat a fi un narator creditabil, fapt ce este confirmat si de Ancuta: Am ascultat si de la mama intamplarea asta.. Caracterizarea ii este realizata chiar in momentul aparitiei sale la han: orbul era si el imbracat ca muntenii, cu palarioara neagra si strai alb, iar cojocelul il tinea numai pe umeri[]lumina ii batea obrazul necluntut impresurat de barba alba. Faptul ca este rapsod nu poate fi decat considerat un atu din punct de vedere narativ. Ultimul capitol si cel mai complex de altfel, poarta numele de Istorisirea Zahariei fantanarul. Tinand cont de faptul ca in aceasta ultima parte intamplarea este povestita mai mult de lita Salomia, se poate spune ca titlul capitolului este usor ironic. Desi contributia ei este una substantiala in istorisire, naratorul personaj este considerat Zaharia fantanarul. Din acest punct de vedere capitolul atinge cel mai inalt grad in erarhizarea povestirilor. Modul in care sunt expuse intamplarile este inedit si surptinde pe toata lumea fiind ceva neasteptat, dar in acelasi timp oferind un sfarsit spectaculos volumului. Se poate spune ca diegeza se combina cu discursul narativ; tinand cont de modul in care este expusa intamplarea, faptele sunt la fel de importante ca felul in care sunt prezentate. In ceea ce priveste reactia ascultatorilor , cei doi reusesc sa starneasca curiozitatea lor, cum nici o alta istorisire nu a facut-o: ei si pe urma?- este o sintaxa folosita de mai multe ori, din care reiese suspansul creat si interesul celorlalti pentru ceea ce s-a intamplat. Istorisirea a fost aleasa de lita Salomia, care nu a fost deacord cu succesul povestirii rapsodului. Drept urmare aceasta a garantat ascultatorilor ca Zaharia va povesti mai cu mestesug decat rapsodul. In acest ultim capitol predomina reprezentare ca o foma a procedeelor narative, fiind singura modalitate in care cei doi puteu povesti impreuna. O caracterizare a fantanarului nu ne este prezentata, insa cea a litei da: baba purta broboada de stergar alb, catrinta si sumaies scurt. Faptul ca matusa Salomia a cutreuerat prin lume si a poposit de multe ori la han si a auzit multe povestiri, ii confera o oarecare dezinvoltura, tinand cont si ca ea era singura femeie din cercul naratorilor. Odata cu incheiarea cuvantarii litei, ia sfarsit si turnirul, focul se stinse, am ramas insa dupa aceea loviti ca de o grea munca si abia ne puteam misca, umbland dupa cotloane ferite si locuri de odihna. Acesta este sfarsitul volumului. Incheind aici comentariul asupra celor noua naratori, nu mai ramane decat unul singur si anume cel principal. El este prezent la han de la inceput pana la sfarsit prezentand hanul, hangita, povestirile si naratorii. Spuneam ca acesta asigura continuitatea istorisirilor. Daca in primul capitol nu intervine decat pentru a face o scurta caracterizare a comisului, implicarea sa este intr-o gradatie ascendenta, ajungand ca in final sa discute chiar cu naratorii. In Haralambie el povesteste cele intamplate din exteriorul cercului, ca un simplu ascultator din afara; in al treilea capitol, el este cel ce il provoaca pe Neculai Isac sa-si spuna istorisirea. Ceea ce surprinde este faptul ca in Cealalta Ancuta naratorul nu isi face simtita prezenta. Insa pe tot parcursul

15

volumului, naratorul principal isi manifesta dorinta de a asculta si a doua istorisire a comisului. In afara de aceasta, el isi mai arata un interes deosebit fata de povestea rapsodului, dar in acelasi timp o sustine pe lita Salomia cand acesta vrea sa povestesca intamplarea fantanarului. Prin intermediul naratorului, ce are posibilitatea sa lege cele noua intamplari, ni se fac cunoscute si noua aceste capodopere narative. <<Hanu Ancutei>> (1928), considerata <<capodopera de la rascruce>> (Nicolae Manolescu), este un volum de povestiri unificate de rama narativa a hanului, ca loc al povestirii, si a toamnei imbelsugate, ca timp privilegiat al povestirii.. Volumul constitue un exemplu de arta narativa, de impletire a mai multor stiluri intracelasi spatiu ambivalent si intr-un timp fara secunde, ore, zile. "Zodia Cancerului" sau "Vremea Ducai Voda" - rezumat pe capitole Capitolul I: "In care se vede cum intra in Moldova un calator dintr-o tara indepartata si cum Ilie Turculetz nu-i numai capitan de steag ci si cititor de stele". Primul capitol da cateva informatii despre abatele Paul de Marenne . Acesta trece prin Moldova in calatoria sa spre Rasarit pt a le duce lumina cea adevarata necredinciosilor.Desi misiunea sa este aparent religioasa el este banuit ca are un mesaj de la Ludovic al XIV-lea. Impreuna cu el este capitanul Ilie Turculetz. Ei il vor intalni in drumul lor pe Alecu Russet, fiul domnitorului Antonie Voda. Capitolul II "Apare beizade Alecu Russet si citeste o scrisoare de la un prieten" Cei doi se intalnesc pe drum cu Alecu Russet care ii anunta ca vor ocoli localitatea Sabaoani,deoarece a avut loc o lupta, dar in schimb vor trece prin Harlau, o proprietate a lui. Pe drum Russet citeste o scrisoare de la un prieten - Pan Vladislav- care il incredinta pe abatele francez. Capitolul III "Aici se vede ca trecerea Siretului se face intr-un chip cu totul deosebit;se vede si cine-i Vlacu Barladeanu; apoi incep s ase iveasca autohtonii" Abatele este surpins de metodele moldovenilor de a trece o apa Siretul. Barladeanu ,sluga cea mai credincioasa a lui Alecu Russet in poarta in carca pe abate, peste apa. In satul Nastureni apare un localnic care se jeleste ca au fost pradati.

16

Capitolul IV "Urmeaza alte peripetii din ce in ce mai minunate" Capitanul Ilie Turculetz "cititor in stele" ii avertizeaza ca vine ploaia. Alecu Russet propune sa se abata la moara lui Popa Nicoara pt a se adaposti. Capitolul V "Domnul Abate de Marenne face cunostinta cu dumnealui Lazarel Griga,satrar" La moara ajunge si satrarul lazarel Griga care venise cu merinde pt cei din satul pradat si pt muncitorii care ridica moara. El face cunostina cu abatele francez si ii invita pe acestia in casa sa, simtindu-se cu adevarat jignit daca vor refuza. Capitolul VI "Vorbeste tot desprea dumnealui razasul Griga si despre un vin de la Matias, precum si despre niste lautari si niste sarmaletotul spre desfatarea domnului abate paul de Marenne" Satrarul isi ospateaza cu adevarat oaspetii cu sarmale si faimosul vin din butoaiele lui Stefan cel Mare aduse de un prieten al sau, nepotul pivnicierului domnitorului, Matias. Abatele apreciaza foarte mult bucataria romaneasca, mai ales sarmalele si potrocul. El afla totodata si despre dragostea lui Alecu Russet pt Catrina, fiica domnitorului DucaVoda. Capitolul VII "Unii sfatuiesc, altii dorm" Alecu Russet are senzatia cu vorbeste cu Dumnezeu. De fapt este Parintele Nicoara. Capitolul VIII "Moldovenii cunosc leac pt mahmuri, ori de ce natie ar fi" La sfarsit oaspetii se trezesc cu ajutorul unei zeme de gaina cu taratze care se numeste potroc. Satrarul ii conduce cu lautari, iar oaspetii isi continua drumul Capitolul IX "Drum spre Iasi" Abatele de Marenne afla despre tatal lui Alecu Russet...ale carui fapte sunt total opuse lui Duca -voda si mai multe detalii despre dragostea lui Russet cu domnita Catrina. 17

Capitolul X "Scaunul tarii Moldovei, maria sa Georgie Duca Voda si curtea sa" Domnitorul Duca -Voda il primeste la el pe hatmanul sau Sandu Buhus care ii spune despre divergentele dintre orhei si lapusneni, despre Lupu Sulgerul care a dus o scrisoare din partea Dumitrascu Cantacuzino in care ii indeamna pe orhei s ase rascoale. Domnul da porunca sa fie prins cat mai repede si adus la Curte. Capitolul XI "Popas la Iasi" Soseste la Iasi abatele Paul de Marenne impreuna cu Alecu Russet. Ei sunt asteptati la cismeaua Pacurarului de o suita de boieri si osteni. Abatele este dus la misiunea franciscana, pt a sta intre ai lui. Capitolul XII "Beizade Alecu Russet dovedeste deodata o putere tainica" Alecu Russet vina la Curtea domneasca din porunca lui Voda. Acesta il ameninta pe domnitor cu scrisorile trimise lesilor in care Duca-voda tradeaza Instambulul. Capitolul XIII "Se vede ca cei doi lioveni nu sunt niste nevrednici" Cei doi talhari care aveau intentia sa-l prade pe abate sunt adusi la voda. Acestia primisera ordin de la boierul Balaban sa-i ia presupusa scrisoare de la Ludovic . Capitolul XIV "Veste de la domnita Catrina" Alecu Russet se gazduieste la clucerul Abaza dupa ce il convinge pe acesta ca nu e nici o primejdie din partea lui Voda. El primeste vizita dadacei Magdalina care ii comunica dorinta Domnitei de a-l vedea cat mai repede. Capitolul XV "Despre tulburari in tara si viclenia unor boieri divaniti" Lupu Sulgerul este prins. Dupa ce Buga -gadea- il ameninta cu schingiuirile clasice, Lupu marturiseste numele boierilor care i-au dat porunca: Gheuca si Bogdan. 18

Capitolul XVI "Mare masa domneasca" Duca-voda da o mare masa domneasca in cinstea abatelui francez. Asa cum ii fagaduise lui Alecu Russet, abatele ii vorbeste domnitei despre dragostea lor. Capitolul XVII "Intalnirile de dragoste , cu care prilej dadaca Magdalina isi dovedeste mestesugurile" Alecu se duce la abatele francez si planueste si iasa pe usa din dos, iar domnita Catrina iese la plimbare. Pe drum ea se sperie de un urs si este dusa de daca Magdalina intr-o casa apropiata, sa-i dascante. Acolo o asteapta Alecu Russet. Intalnirea celor doi nu este deloc intamplatoare, ci e planuita cu strasnici de dadaca Magdalina Capitolul XVIII "Hotararile cinstitului divan al mariei sale" Sunt dezvaluiti tradatorii scaunului domnesc. Voda il cheama pe logofatul Miron pe care il anunta ca atat spatarul Milescu, cat si vistiernicul Ghenca l-au inselat. Vinovatii sustin ca au dovezi ca si Racovitestii sunt implicati, dar Costin il sfatuieste sa-i lase in pace pe acestia. A doua zi, toti boierii sunt chemati la divan, unde vinovatii isi recunosc faptele. Pentru a putea reflecta la o pedeapsa, voda merge la manastirea Goliei si se hotareste sa-l inchida pe Milescu si sa le taie capetele celorlalti. Capitolul XIX "Abatele Paul iese din targul Iesilor, urmand calea spre imparatie, pe alte drumuri fara pareche in lume" Se prezinta plecarea abatelui din Iasi impreuna cu Alecu Russet. Ei sunt avertizati ca slujitorii abatelui au fost vazuti la domnie si de aceea se hotarasc sa o ia pe alte drumuri Capitolul XX "Il intampina pe domnul abate o mica ploaie de inceput de toamna" In drumul lor, grupul este foarte mult incetinit d eo ploaie. Ei se odihnesc la Hanul lui Zeida Capitolul XXI "Unde se dovedeste mai bine vrednicia fratilor lioveni"

19

Aici este provocat un incendiu de unul dintre fratii lioveni, incendiu ce nu este decat un pretext de a-l jefui pe abatele de Marenne de scrisoarea de la Ludovic. Russet il salveaza pe abate, iar talharii sunt prinsi de Barladeanu si trimiti la Iasi pt judecata. Capitolul XXII "Alte puteri ale Magdalinei dadaca" Dadaca ii ghiceste domnitei Catrina in bobo si in carti. Exact cand aceasta se indoieste, apare nepoata tigancii care ii spune ca Alecu Russet a venit si o asteapta acolo unde sau intalnit si data trecuta. Capitolul XXIII "Se vede cum beizade Alecu poate aluneca spre o mare primejdie si ce parere are despre asta Vilcu Barladeanu" Familia domneasca se duce la biserica pt a participa la slujba in cinstea Sf Paraschiva. Doamnei Anastasia i se face rau si se intoarce la curte, iar Domnita Catrina se vede cu Alecu Russet. Capitolul XXIV "Despre cele 6 semne care s-au aratat intr-o iarna, in zilele Ducai-Voda" Locuitorilor Moldovei li se arata sase semne ca Dumnezeu e suparat pe ei. Primul semn apare la manastirea Neamtu, unde Icoana Maicii Domnului plange, al doilea e un cutremur, dupa care se gaseste o scrisoare ce prevesteste razboiul dintre sultanul Mehmet si crestini. Al treilea este un vifor mare, cum nimeni nu a mai vazut, al patrulea este o cometa care sta pe cer, al cincilea e o pasare straina. Un batran orb si sarac (Tudor Soimaru) vine la Voda si ii cere sa ierte niste robi. Apoi el se sinucide spunand ca-n lume s-a aratat Anticristul. Acesta este al saselea. Capitolul XXV "Mila Ducai-voda" Domnitorul primeste vizita lui Alexa Balaban care ii spune ca scrisorile pt lesi sunt pe maini bune. Voda il elibereaza pe boierul Milescu; Acesta ii face o iscalitura falsa pt a-l invinui pe Alecu Russet. Capitolul XXVI "Domnita Catrina incepe sa porunceasca" Duca -voda ii spune Catrinei ca Alecu Russet a fost vazut in iasi si urmeaza sa fie prins. El studiaza reactia fetei, dar aceasta reuseste sa se prefaca.

20

Domnita ii trimite vorba lui Alecu Russet sa o astepte la Taringrad. Capitolul XXVII "Departata cale spre rai" Drumul pana la taringrad al lui Alecu Russet si al credincioasei sale slugi Barladeanu. Intalnirea cu abatele francez la manastirea Balakli. Capitolul XXVIII "Arata ca, in intimitate , si cei mai infricosati stapanitori pot fi oameni; si ca, uneori o partida de sah o poti castiga si pierzand-o" Abatele Paul de Marenne obtine iertarea lui Alecu Russet de la insusi sultanul Mehmet cu ajutorul unei partide de sah. Cu toate acestea abatele considera ca prudenta este inca necesara. Capitolul XXIX "Nu numai abatele Paul filozofeaza, ci si Barladeanu" Barladeanu se intalneste cu dadaca care ii spune ca domnita vrea sa il vada pe Alecu. De Marenne ii spune ca nu o poate rapi de la nunta, insa acesteia nu-i pasa. Capitolul XXX "Despre dobanzile intarziate lui beizade Alecu" Russet o asteapta trei zile la rand pe domnita. In cele din urma, disperat, afla de la dadaca ca aceasta s-a impotrivit nuntii cu Stefan, iar acum este exilata intr-o manastire de Duca Voda. Capitolul XXXI "Unde Valcu Barladeanu crede tot mai mult ca-i mai cuminte decat stapanul sau. dar cel ami cuminte dintre toti e altul.." Russet se indarjeste s-o rapeasca pe domnita Catrina cu toate ca este avertizat asupra pericolelor si de abatele de Marenne si de Valcu Barladeanu. In timul operatiunii sunt atacati de 6 osteni, cu care se bat pana scapa. Capitolul XXXII "Pregatiri de amre nunta domneasca"

21

Alecu Russet nu renunta la ideea sa de a-si rapi iubita si de aceea urmeaza alaiul domnesc in Moldova. Capitolul XXXIII "Cel din urma, in care domnita Catrina mai vede o data pe beizade Alecu" Domnita Catrina isi doreste sa-l mai vada inca o data pe Alecu Russet. Acesta rapeste mirele impreuna cu Ilie Turculetz si cu alti prieteni; ei sunt urmariri si in cele din urma Russet este prins. Adus la voda este omorat cu buzduganul domnesc, iar capul sau este atarnat de un gard.

22