Lect.univ.dr.

Mdlina TOCAN

STRATEGII FINANCIARE

Copyright Mustang, 2012

Mdlina TOCAN

STRATEGII FINANCIARE

Editura Mustang

Cuvant inainte

Prezentul suport de curs a fost conceput pentru studentii care se pregatesc sa devina specialisti in domeniul economic si isi propune sa ofere cunostintele necesare pentru intelegerea conceptelor de baza cu care se opereaza in domeniul elaborarii si implementarii strategiilor finaciare, in vederea utilizarii acestora in activitatea practica. Continutul suportului curs, dimensionarea in timp a acestuia tine seama de portofoliul de cunostiinte necesar a fi insusit de catre studenti. Unele subiecte au fost tratate mai dezvoltat, unele mai succint, uneori chiar numai enumerate in functie de importanta data de autor ca fiind necesara studentilor respective.Subiectele mai putin tratate se pot aprofunda prin consultarea bibliografiei. Pentru aprofundarea notiunilor din suportul de curs se recomanda utilizarea in mod corespunzator a orelor de seminar prin rezolvarea unor aplicatii si teste grila.

Orice observatii sau sugestii primite sunt bine venite.

Autorul

Ghid de studiere a cursului

Scopul cursului
Obiectivele cursului de invatamant la distanta la disciplina strategii finaciare sunt: 1. Cunoastere si intelegere: Cunoasterea tuturor aspectelor teoretice si practice legate de modul de constituire, functionare si organizare al firmelor Intelegerea mecanismelor de elaborare si implementare a unei strategii financiare 2. Explicare si interpretare : Explicarea conceptului de firma si a rolului acesteia in mediul economic actual Explicarea mecanismelor de functionare ale firmei ( mecanismul de formare al costului, pretului, profitului, eficienta economica, cereea si oferta, finantarea activitatilor etc.) Explicarea si interpretarea conceptului de strategii financiare 3. Instrumental aplicative : Elaborarea unei strategii a unui plan de afaceri pentru o societate comerciala 4. Atitudinale : Valorificarea optima si creativa a propriului potential Participarea la propria dezvoltare profesionala Formarea unor abilitti practice privind: analiza si evaluarea firmei prin operatiuni de fuziuni, achizitii si divizari; evaluarea in vederea introducerii la burs; strategii in caz de faliment si reorganizarea firmei; stabilirea strategiei financiare prin gestionarea resurselor de personal. Nu fiti ingrijorati daca unii termeni vi se par necunoscuti deoarece vor fi explicati in lectiile din curs. Nivelul cursului este astfel gandit pentru a fi utilizat de persoane ca dvs. ce vor lucra in acest domeniu sau care vor fi potentiali apropiati de acesta. In acelasi timp poate fi util oricarei persoane ce doreste o intelegere a fenomenului afacerilor electronice si in special prin Internet.

Structura cursului
Noi estimam ca durata medie de studiere a cursului va fi de 24 de ore. In mod normal, se considera ca un asemenea curs se poate studia circa 10 ore pe saptamana, deci sa va asteptati ca studiul sa va ia circa 3 saptamani, in timp ce pentru examen, v-ar mai trebui o saptamana. Am structurat cursul in 9 capitole parti, iar durata de asimilare a fiecarei parti este indicata la inceputul fiecareia. Cursul se poate parcurge atat in intregime, respectand ordinea lectiilor, dar si partial, prin studierea numai a acelei parti pe care o considerati utila. Totusi pentru evaluarea finala a studentilor/masteranzilor este necesara parcurgerea tuturor lectiilor si efectuarea temelor/ testelor de control.

Studiul cursului
Este de dorit sa studiati lectiile pe calculator sau din manual. Totodata sunteti invitati sa raspundeti la intrebarile de autoevaluare, sa efectuati lucrarile si exercitiile practice. Daca intr-o anumita lectie se regasesc referinte catre alte resurse si materiale tiparite sau in format electronic, pe Internet, va indicam sa le parcurgeti. Fiecare capitol incepe prin prezentarea continutului si obiectivelor respectivului capitol. Cititi-le la inceput pentru a va face o imagine despre ceea ce veti invata si mai cititi-le la sfarsitul lectiei pentru a va asigura ca ati atins aceste obiective. Pentru a testa cunostintele asimilate aveti la dispozitie o serie de intrebari, teste si exercitii practice. Acestea sunt menite sa va ajute sa fiti convinsi ca ati asimilat cunostintele prezentate. Testati-va cunostintele doar dupa ce parcurgeti lectia si nu va uitati la raspunsuri decat daca ati epuizat toate posibilitatile de a raspunde de unul singur la acea intrebare sau problema. Subliniem ca aceste teste sunt pentru uzul personal, atata vreme cat raspunsurile pe care le dati sunt vazute doar de dumneavoastra. Am incercat sa realizam materialele de curs cat mai clare cu putinta, dar este inevitabil sa gasiti unele parti mai greu de inteles decat altele. In cazul in care doriti un ajutor suplimentar nu ezitati sa cereti acest lucru atat de la cadrele didactice si tutorii pe care-i aveti la curs si la activitatile de seminar si laborator. In masura posibilitatilor, va raspundem la solicitarile dumneavoastra.

Pe durata cursului puteti transmite intrebarile prin email la administratorul cursului la adresa de e-mail comunicata la inceputul cursului. Raspunsurile le veti primi in aproximativ doua-trei zile pe email. Examenul final Fiind o materie cu un deosebit potential aplicativ puteti capata abilitatile necesare promovarii cu succes a examenului final printr-un studiu individual sustinut si constant. Parcurgand lectiile pe durata recomandata puteti obtine rezultate foarte bune si de durata. Verificarea finala consta: intr-un test grila cu raspunsuri multiple si din elaborarea si prezentarea in ziua testarii finale a unei strategii si a unui plan de afaceri.

Inainte de examen pastrati-va circa o saptamana in care sa revedeti materialele studiate si exercitiile practice pe care le-ati realizat dumneavoastra prin studiu individual. Totodata parcurgeti insemnarile luate in sala de curs, la seminarii sau in laboratoare. Nu in ultimul rand impartasiti experienta dumneavoastra cu alti colegi din grupa sau alte cunostinte care studiaza sau au studiat aceasta disciplina. Succes!!! Oportunitati Prin parcurgerea acestui curs puteti sa va initiati in urmatoarele domenii: Elaborarea de planuri de afaceri; Acordarea de consultanta in dezvoltatea afacerilor; Initierea unei mici afaceri individuale; Manager al unei societati comerciale; Consilier in dezvoltarea unor afaceri.

Castigul pe care l-ati putea obtine din practicarea acestor meserii se poate situa in intervalul: 200 1000 Euro pe luna. 8

Alte unelte pentru studiu La prezentul curs se adauga suportul electronic pe CD si web site-ul aferent programului de studii. Atat pe CD, cat si pe site puteti gasi alte aplicatii foarte utile in aprofundarea cunostintelor acumulate din cursul tiparit. Pe site si suportul CD veti gasi: un model pentru un plan de afacere. Bibliografie avand termenii cei mai intalniti eMail discussion. Prin aceasta functie veti avea acces la toate intrebarile si raspunsurile schimbate cu tutorii si restul studentilor, dar si a unor specialisti din afara. Specificatii tehnice Cursul de pe web-site-ul www.elearning.ueb.ro. Web-site-ul cursului este realizat sa poata fi vizualizat cu un minim de cerinte tehnice. Va rugam sa retineti ca suportul tehnic poate fi oferit de administratorul cursului doar daca sunt indeplinite aceste cerinte minime. Cerinte minimale pentru PC:

CUPRINS
Ghid de studiere a cursului ............................................................................................................. 6 Scopul cursului............................................................................................................................ 6 Structura cursului ........................................................................................................................ 7 Studiul cursului ........................................................................................................................... 7 Oportunitati ................................................................................................................................. 8 Alte unelte pentru studiu............................................................................................................. 9 Specificatii tehnice...................................................................................................................... 9 CUPRINS...................................................................................................................................... 10 CAPITOLUL 1 CONCEPTUL DE INTREPRINDERE .............................................................. 12 1.1 Intreprinderea unitate de productie .................................................................................. 12 1.2 Intreprinderea produs si agent al mediului social-economic ........................................... 14 1.3 Componentele mediului ambiant al intreprinderii .............................................................. 15 1.4 Intreprinderea -sistem si organizatie................................................................................... 17 CAPITOLUL 2- INFIINTAREA UNEI SOCIETATI COMERCIALE ...................................... 21 2.1 Cadrul legislativ care reglementeaza infiintarea societatilor comerciale ........................... 21 2.2 Etape necesare pentru infiintarea unei societati comerciale ............................................... 22 CAPITOLUL 3- RESURSELE FIRMEI SI FINANTAREA ACTIVITATII FIRMEI ............... 30 3.1 Resursele firmei .................................................................................................................. 30 3.2 Finantarea afacerii............................................................................................................... 40 CAPITOLUL 4. STRATEGIA.CONCEPT.TIPOLOGIE.ROL ................................................... 48 4.1. Conceptul de strategie a firmei. Definitie si caracteristici................................................. 48 4.2. Componenetele strategiei................................................................................................... 51 4.3. Tipologia strategiilor si politicilor de firma....................................................................... 53 CAPITOLUL 5. ELABORAREA STRATEGIEI ....................................................................... 57 5.1. Analiza diagnostic- suportul elaborarii strategiei firmei ................................................... 57 5.2.Fundamentarea si formularea strategiei .............................................................................. 60 5.3.Implementarea strategiei ..................................................................................................... 62 5.4.Controlul procesului strategic ............................................................................................. 63 CAPITOLUL 6. ANALIZA STRATEGICA, EVALUAREA SI ALEGEREA STRATEGIEI .. 66 6.1. Analiza SWOT analiza strategica de afaceri .................................................................. 66 10

6.2.

Evaluarea optiunilor strategice....................................................................................... 69

CAPITOLUL 7. -STRATEGIA FINANCIARA A ORGANIZATIEI......................................... 75 7. 1. Functiunea financiara a firmei in contextul abordarii strategice a afacerii....................... 75 7.2 Strategii financiare .............................................................................................................. 76 7.3. Finantarea activitatii curente a organizatiei bugete operationale.................................... 80 7.4. Finantarea activitatii investitionale a organizatiei bugetele de investitii ........................ 86 7.5. Planul de finantare ............................................................................................................. 93 7.6.Strategia finantarii pe termen lung..................................................................................... 94 CAP. 8. RISCUL SI DECIZIA DE INVESTITII ....................................................................... 100 8.1. Conceptul de risc.............................................................................................................. 100 8.2. Evaluarea riscului............................................................................................................. 104 CAPITOLUL 9- PLANUL DE AFACERI................................................................................. 108 9.1 Etapele realizarii unui plan de afaceri............................................................................... 109 9.2. Detalierea unor capitole ale planului de afaceri. Rezumatul planului de afaceri............. 114

11

CAPITOLUL 1 CONCEPTUL DE INTREPRINDERE

Obiective:

Timp de studiu 2 ore

Definirea conceptului de intreprindere si prezentarea mediului ambiant al acesteia

Continutul capitolului
1.1 Intreprinderea- unitate de productie 1.2Intreprinderea- produs si agent al mediului social- economic 1.3Componentele medilui ambiant al intreprinderii 1.4 Intreprinderea- sistem si organizatie

1.1 Intreprinderea unitate de productie Sa ne punem in situatia de vizitatori ai unei intreprinderi: ce observam? - la exterior terenuri si constructii; - in interior - echipamente si personal; - masini care pentru a functiona consuma energie; - materii prime, semifabricate, care dupa prelucrare sunt incorporate in produse finite. O intreprindere reprezinta deci, intr-o acceptiune generala, un ansamblu de mijloace coordonate cu scopul de a realiza produsul dorit. Putem defini intreprinderea ca fiind o unitate de productie care isi propune sa reuneasca si sa organizeze factorii de productie in vederea realizarii de bunuri si servicii. Notiunea de factori de productie desemneaza reuniunea elementelor care servesc pentru functionarea intreprinderii: forta de munca; capitalul; energia; materialele; informatiile. 12

a)Forta de munca aceasta energie furnizata de muncitori, functionari, cadre de conducere, este utilizata pentru realizarea produselor, prelucrarea informatiilor, controlul activitatii; b)Capitalul este reprezentat prin echipamente de productie si resursele financiare; c)Energia este reprezentata sub forma unui flux de combustibili fosili, electricitate, abur tehnologic si pune in miscare utilajele si echipamentele de productie; d)Materialele (materii prime, semifabricate, etc.) servesc la continuarea procesului de productie si realizarea prin asamblare a produselor finite; e)Informatiile reprezentate prin brevete, licente, know-how sunt bunuri imateriale, rezultat al experientei si cunostintelor acumulate in perioadele anterioare de colectivul intreprinderii. Scopul principal pentru care se infiinteaza o intreprindere, este obtinerea de profit (sporirea valorii). De exemplu, presupunand ca o intreprindere cumpara si utilizeaza materii prime, materiale, energie, furnituri si servicii in valoare de 5 miliarde lei si vinde productia pe care o realizeaza cu 8 miliarde lei, valoarea adaugata va fi in aceasta situatie de 3 miliarde lei. Intreprinderea cauta sa optimizeze procesul de combinare a factorilor de productie pentru a obtine cea mai mare valoare adaugata posibil de realizat. Rolul intreprinderii in circuitul economic este dublu: realizarea de profit; distributia venitului. Intreprinderea este creatoare de profit. Profitul reprezinta diferenta dintre valoarea productiei vandute pe piata si suma cheltuielilor ocazionate de realizarea acestora. Intreprinderea distribuitor al veniturilor. Veniturile realizate de catre intreprindere vor primi diferite destinatii: a) remunerarea fortei de munca prin salarii, prime si alte destinatii sociale; b) participantii la constituirea capitalului social (asociatii, actionarii) vor primi la incheierea fiecarui exercitiu financiar dividende a caror valoare va fi proportionala cu aportul fiecaruia la constituirea capitalului social; c) pentru mijloacele financiare atrase temporar, intreprinderea va trebui sa garanteze prin ipotecare (gajare) a unora dintre activele de care dispune; d) terenurile ocupate sunt fie cumparate, fie inchiriate, situatie in care intreprinderii ai revine obligatia de a plati o chirie; e) o parte din venituri vor fi destinate achitarii impozitelor si taxelor fata de stat; f) pentru evitarea unor situatii neplacute, intreprinderea isi va constitui rezerve si provizioane.

13

1.2 Intreprinderea produs si agent al mediului social-economic Intr-o abordare sistemica, intreprinderea presupune o interactiune permanenta, continua, intre resursele materiale, financiare si umane care constituie structura sa endogena si o serie de elemente de natura exogena care se constituie in mediul extern al acesteia. Astfel abordata, intreprinderea ne apare in postura de componenta a mediului socialeconomic. Continutul acestuia vizeaza un ansamblu de elemente de natura politica, economica, sociala, tehnico-stiintifica, juridica, manifestate in plan national si international, care actioneaza asupra intreprinderii in stransa interdependenta. Aceste componente, se gasesc la un moment dat, in anumite raporturi care asigura echilibrul mediului. In conceptia macroeconomica, intreprinderea este parte integranta a mediului ambiant, o componenta economica a acestuia. Din punct de vedere dinamic, raporturile dintre componente se schimba de la o perioada la alta, contribuind astfel la evolutia sistemului economic. Analizand modul in care diferiti autori definesc notiunea de intreprindere vom distinge opinii extrem de variate. Astfel. P.F. Drucker, in lucrarea Le managemnt a question defineste intreprinderea ca reprezentand o masina de maximizat fortele umane. Alti autori considera intreprinderea un ansamblu de factori reuniti sub autoritatea unui individ (antreprenor) sau a unui grup, cu scopul obtinerii unui venit banesc ca urmare a producerii de bunuri sau servicii. Intreprinderea este definita si ca un grup de persoane organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice, care concep si desfasoara un complex de procese de munca folosind cel mai adesea si anumite mijloace de munca, concretizate in produse si servicii, in vederea obtinerii unui venit net sau profit, de regula, cat mai mare. Putem retine si varianta apropiata potrivit careia intreprinderea reprezinta o unitate economica pe deplin organizata, in care factorii de productie sunt combinati in scopul producerii de bunuri sau de a pune la dispozitie servicii. Rezumand opiniile prezentate putem aprecia ca intreprinderea reprezinta unitatea organizatorica care reuneste resurse materiale, financiare si umane in scopul realizarii unor produse sau prestarii unor servicii destinate satisfacerii nevoilor sociale, in conditiile obtinerii unui profit. Analizand aceasta definitie, putem afirma ca pentru aparitia unei intreprinderi este necesar sa fie indeplinite cumulativ, urmatoarele conditii: sa existe o nevoie nesatisfacuta, cu posibilitatea de a se transforma in cerere potentiala; sa poata fi organizata unitatea celor trei categorii de resurse: materiale, financiare si 14

umane; calculele de eficienta prin care sunt luate in considerare conditiile de desfasurare a activitatii, sa indice posibilitatea obtinerii unui profit acceptabil pe o perioada indelungata de timp. In conditiile actuale, mediul organizatiilor de orice natura se caracterizeaza printr-un dinamism accentuat, printr-o crestere spectaculoasa a frecventei schimbarilor. Aceste schimbari se realizeaza sub actiunea continua, permanenta a unor factori, care in conditiile revolutiei tehnico-stiintifice, genereaza nevoi noi, a caror satisfacere determina aparitia unor noi agenti de mediu. Putem admite deci, ca intreprinderea este un produs, un rezultat al mediului socialeconomic, care nu poate exista in afara mediului. Analizand diferitele circumstante existente si efectele pe care acestea le au asupra economiei intreprinderii vom distinge trei tipuri de mediu: stabil unde schimbarile sunt rare, de mica amploare si usor previzibile; schimbator unde schimbarile sunt frecvente, de o amploare variata si, in general, previzibile; turbulent unde schimbarile sunt foarte frecvente, de amploare variata, cu incidente profunde asupra activitatii intreprinderii si greu de anticipat. Pentru satisfacerea nevoilor, fiecare intreprindere va intra in relatii cu alti agenti, iar absenta acestora va determina aparitia unor noi agenti de mediu. Aceasta dubla postura in care apare intreprinderea in cadrul mediului, de beneficiar al unor bunuri si servicii realizate de alti agenti de mediu sau de prestatoare de servicii pentru alti agenti, plaseaza intreprinderea in cadrul agentilor de mediu.

1.3 Componentele mediului ambiant al intreprinderii Pentru a analiza componentele mediului ambiant al intreprinderii va trebui sa le incadram in micromediul si respectiv, macromediul acesteia. A)Micromediul intreprinderii include totalitatea componentelor cu care intreprinderea intra in relatii directe. Vom distinge astfel: Furnizorii de marfuri sunt reprezentati de diversi agenti economici, care in baza unor contracte de vanzare-cumparare asigura intreprinderii resursele materiale necesare desfasurarii activitatii.. Prestatorii de servicii sunt reprezentati de firme sau persoane particulare care ofera servicii necesare realizarii obiectului de activitate al intreprinderii. In aceasta categorie putem include: firmele de comert, de transport, agentiile de publicitate, 15

prestatorii de servicii bancare, etc. Furnizorii de forta de munca sunt reprezentati de unitatile de invatamant, oficiile de forta de munca, persoanele care doresc sa se angajeze, etc. Clientii reprezentati de firmele, institutiile si persoanele fizice carora intreprinderea li se adreseaza prin oferta sa . Concurentii reprezentati de firmele sau persoanele individuale care ofera aceleasi categorii de marfuri sau presteaza aceleasi servicii, iar in cazul activitatii de aprovizionare apeleaza la aceiasi furnizori sau prestatori de servicii. Organismele publice sunt reprezentate de asociatiile profesionale, asociatiile consumatorilor, mediile de informare in masa, consumatorii si organismele de stat (financiare, vamale, de justitie, etc.) fata de care intreprinderea are obligatii legale. B)Macromediul vizeaza ansamblul factorilor de ordin general, cu actiune indirecta si pe termen lung asupra activitatii intreprinderii. Cei mai importanti dintre acestia sunt: Mediul demografic evidentiat cu ajutorul unor indicatori specifici cum ar fi: numarul populatiei, structura acesteia pe categorii de varsta si sexe, dimensiunea medie a unei familii, repartizarea teritoriala si pe medii (urban sau rural), etc. Mediul economic evidentiaza elementele care compun spatiul economic in care actioneaza intreprinderea si are in vedere: structura pe ramuri a economiei, nivelul de dezvoltare al economiei (pe ansamblu si pe ramuri de activitate), gradul de ocupare al fortei de munca, situatia financiar-valutara, etc. Mediul tehnologic in cadrul caruia, intreprinderea apare atat in calitate de beneficiar cat si de furnizor, in principal prin intermediul pietei. In mod concret el se manifesta sub forma unor elemente specifice cum sunt: inventiile si novatiile, marimea si orientarea fondurilor destinate activitatii de cercetare-dezvoltare, asimilarea de produse noi si modernizarea produselor existente, reglementari care vizeaza eliminarea sau restrangerea efectelor poluante ale unor tehnologii, etc. Mediul cultural este alcatuit din elemente care au in vedere sistemul de valori, obiceiurile, traditiile, normele de convietuire in societate, etc. si in anumite situatii influenteaza asupra comportamentului consumatorilor, segmentarii pietei si comunicarii intreprinderii cu piata. Mediul politic este specific fiecarei tari si influenteaza activitate intreprinderii printr-o serie de componente printre care putem mentiona: structura societatii, fortele politice si raporturile dintre ele, gradul de implicare al statului in economie, gradul de stabilitate al climatului politic intern, zonal sau international, etc. Mediul politic poate stimula sau restrange anumite activitati de piata. Mediul juridic este format din ansamblul reglementarilor de natura juridica prin 16

care este vizata direct sau indirect activitatea intreprinderii. Mediul natural influenteaza proiectarea, organizarea si conducerea activitatilor economice. Printre efectele pe care mediul extern le determina asupra intreprinderii putem mentiona: adoptarea de structuri organizatorice suple, adecvate frecventei, complexitatii si amplitudinilor schimbarilor; multiplicarea punctelor de contact intre intreprindere si mediul exterior, pentru sesizarea operativa si corecta schimbarilor; diferentierea modului de definire a atributiilor in cadrul activitatilor, in functie de gradul de afectare a acestora la schimbarile mediului; sporirea importantei activitatilor de prognoza (de anticipare) a schimbarilor.

1.4 Intreprinderea -sistem si organizatie Asigurarea succesului intreprinderii pe piata necesita depasirea viziunii simpliste asupra acesteia, care de obicei ignora mecanismele intime de existenta si functionare, angrenajul in care ea exista in cadrul mecanismului economico-social. O viziune moderna, cu deosebite implicatii practice, aduce in discutie abordarea intreprinderii ca sistem. Intr-o astfel de acceptiune, intreprinderea trebuie inteleasa ca fiind formata dintr-un ansamblu de elemente aflate in interactiune permanenta. Aceste elemente pot fi asimilate unor forte care se compun, descompun si recompun sub actiunea unor factori exteriori (mediul extern), rezultanta lor exprimand tocmai potentialul firmei respective. Acest potential difera in functie de volumul si calitatea fortelor care interactioneaza. In teoria economica pentru acest potential se utilizeaza notiune de sinergie, definita ca rezultanta a fortelor motrice ireductibile ale intreprinderii. O astfel de abordare a intreprinderii prezinta o importanta deosebita pentru activitatea de management. Ea atrage atentia asupra faptului ca in activitatea de conducere trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte: cunoasterea in detaliu a fortelor interne, a modului in care se manifesta si a efectelor actiunii sau interactiunii lor; studierea interactiunii dintre fortele interne, unele in raport cu altele, si fata de mediul extern. In acelasi timp, tratarea intreprinderii ca sistem evidentiaza faptul ca prin organizare si conducere se poate asigura asamblarea optima a componentelor, exprimate prin intermediul fortelor mentionate. Abordata ca sistem, intreprinderea (firma) prezinta mai multe dimensiuni 17

sau trasaturi definitorii: a) Firma este un sistem complex, caracteristica asigurata de varietatea resurselor pe care le reuneste si mai ales de multitudinea de combinatii in care se pot afla acestea in diferite intreprinderi. b) Firma este un sistem socio-economic, intreaga activitate desfasurata de aceasta avand un pronuntat caracter economic si social exprimat in obiectivele urmarite (obtinerea unui profit, satisfacerea nevoilor sociale) si mijloacele utilizate (resursele folosite). c) Firma este un sistem deschis , trasatura exprimata prin legaturile pe care le intretine cu alte sisteme, legaturi dictate de necesitatea realizarii obiectului sau de activitate. d) Firma este un sistem adaptiv, caracteristica exprimata de evolutia pe care o realizeaza, sub influenta factorilor endogeni si exogeni, conectandu-se permanent la dinamica mediului in cadrul caruia actioneaza. e) Firma este un sistem tehnico-material, caracteristica manifestata prin legaturile de dependenta tehnologica care apar intre componentele sale. f) Firma este un sistem operational, cea mai mare parte a proceselor de munca avand un caracter efectoriu. Abordarea sistemica a intreprinderii impune deci, asigurarea corelatiilor optime dintre elementele de structura constituite in urma utilizarii a diferite criterii de clasificare. Retinem necesitatea asigurarii unei corespondente stricte intre resursele sale (materiale, financiare si umane), pe de o parte, si mediul extern, pe de alta parte. Intr-o maniera similara se pune problema asigurarii unei corelatii optime intre activitatile proprii functiilor intreprinderii si nevoile impuse de activitatea desfasurata. In sfarsit, abordarea sistemica implica pe de o parte, asigurarea optimului la nivelul intreprinderii, intre grupele de elemente constituite pe baza unor criterii de clasificare, iar pe de alta parte, in cadrul fiecarei grupe, intre elementele constitutive. Intreprinderea ca organizatie Notiunea de organizatie indica faptul ca intreprinderea este o forma superioara de organizare a activitatii. Precizarea se impune mai ales pentru perioada actuala, cand inca se mai pune problema incurajarii initiativei particulare. Intreprinzatorul trebuie sa stie ca realizarea unor produse sau prestarea unor servicii la nivel mestesugaresc, erau specifice inceputului acestui secol, iar in prezent nu poate constitui decat o etapa tranzitorie in directia constituirii unor intreprinderi moderne, viabile, capabile sa se adapteze intr-un mediu deosebit de dinamic. 18

Intr-o afacere, din punctul de vedere al semnificatiei, firma este sinonima intreprinderii. Aceste denumiri, semnifica o organizatie, un sistem, un agent economic, care pentru a-si putea desfasura activitatea va trebui sa intre in relatii cu alti agenti economici, in limitele unui cadru legal bine definit. Deoarece firma este expresia juridica a afacerii sau altfel spus, intruchiparea persoanei juridice, echilibrul macroeconomic se va fundamenta pe echilibrul fiecarei firme, iar buna functionare a acesteia va asigura, la nivel global, conditia stabilitatii economice. Fiind asemuita cu un organism complex, un tip de organizatie umana, in care are loc combinarea factorilor de productie dupa anumite reguli, obtinandu-se astfel bunurile si serviciile necesare existentei societatii umane, intreprinderea este strans legata, in ceea ce priveste existenta si functionarea sa, de modul de manifestare a economiei nationale. Desigur, aceasta are o sfera de cuprindere mai larga, cuprinzand elemente de natura economica, tehnica, politica, demografica, culturala, stiintifica, organizatorica, juridica, psihosociala, educationala si ecologica. Toate aceste componente ale mediului ambiant marcheaza profund stabilirea obiectivelor (strategiei) intreprinderii, obtinerea resurselor necesare, adoptarea si aplicarea deciziilor, relatiile cu consumatorii, cu piata, cu institutiile financiar-bancare, etc.

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1. Veniturile realizate de catre intreprindere sunt utilizate pentru: a. remunerarea fortei de munca prin salarii, prime; b. achitarea impozitelor si taxelor fata de stat; c. dividende; d. toate cele de mai sus. 2. Cresterea nivelului taxelor si impozitelor va avea asupra unei societati comerciale o influenta a. pozitiva; b. indirecta; c. directa; d. nu are nici o influenta. 3. Scaderea populatiei are asupra unei societati comerciale o influenta: a. Negativa; b. pozitiva ; c. inversa; d. nu are nici o influenta. 4. Reducerea nivelului taxelor si impozitelor va avea asupra unei societati comerciale o influenta: a. negativa; b. pozitiva; 19

c. indirecta; d. nu are nici o influenta. 5. Scopul principal pentru care se infiinteaza o intreprindere: a. este obtinerea de profit b. crearea de noi locuri de munca c. reducerea costurilor d. cresterea investitiilor 6. Intreprinderea cauta sa optimizeze procesul de combinare a factorilor de productie pentru a obtine: a. cea mai mare valoare adaugata posibil de realizat. b. Cel mai mare profit c. Cel mai redus cost d. Toate cele de mai sus 7. Mediul schimbator este mediul in care: a. schimbarile sunt frecvente, de o amploare variata si, in general, previzibile; b. schimbarile de o amploare variata c. schimbarile sunt previzibile d. toate cele de mai sus. 8. Mediul turbulent este mediul in care: a. schimbarile sunt foarte frecvente b. schimbarile sunt de amploare variata c. schimbarile sunt cu incidente profunde asupra activitatii intreprinderii si greu de anticipat d. schimbarile greu de anticipat 9. Firma este un sistem deschis in sensul ca: a. intretine legaturi cu alte sisteme, legaturi dictate de necesitatea realizarii obiectului sau de activitate b. este deschisa colaborarii cu orice alta firma c. functioneaza 24h/ 24h d. oricine poate cumpara produse.

Bigliografie recomandata
1. Dorin Jula, Microeconomie politica, Bren,2004 2. Camasoiu Camelia, Managementul general, Mustang,2009 3. Camasoiu Camelia, Sisteme ale managementului organizatiei, Mustang,2010 4. Gudanescu Nicoleta, Strategii financiare, Bren,2008

20

CAPITOLUL 2- INFIINTAREA UNEI SOCIETATI COMERCIALE

Obiective:

Timp de studiu 2 ore

Prezentarea principalelor tipuri de societati comerciale si a etapelor de infiintare a unui societati comerciale

Continutul capitolului
Cadrul legislativ care reglementeaza infiintarea societatilor comerciale Etape necesare pentru infiintarea unei societati comerciale

2.1 Cadrul legislativ care reglementeaza infiintarea societatilor comerciale Principalele acte normative care intervin in procesul infiintarii unei societati comerciale sunt: Legea nr.26/1990 privind Registrul comertului reglementeaza inmatricularea obligatorie a comerciantilor, precum si regimul denumirilor, firmelor si emblemelor. Registrul comertului asigura caracterul public, nesecret al actelor (faptelor) de comert. Legea nr.35/1991 privind investitiile straine in Romania asigura cadrul nediscriminatoriu, chiar favorizant pentru realizarea unor activitati comerciale cu participare straina. In anul 1993 au fost aduse o serie de completari si modificari acestei legi. Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale defineste si reglementeaza cinci forme de societati comerciale, adica de persoane juridice, care desfasoara acte (fapte) de comert, adica activitati care implica vanzari-cumparari: Societatea in nume colectiv (SNC) ale carei obligatii sociale sunt garantate cu intreg patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor; Societatea in comandita simpla (SCdS) asociere intre investitori / comanditari (a caror raspundere este limitata la aportul de capital) si comanditati (care raspund impreuna, nelimitat, cu intreaga lor avere); Societatea in comandita pe actiuni (SCdA) asociere intre investitori / comanditari (a caror raspundere se limiteaza la plata actiunilor) si comanditati (care 21

raspund solidar si nelimitat, cu averea lor); Societatea pe actiuni (SA) ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; actionarii sunt obligati numai la plata actiunilor; Societatea cu raspundere limitata (SRL) peste 90% din societatile comerciale inmatriculate in Romania sunt societati cu raspundere limitata; raspunderea se limiteaza la aportul social.

2.2 Etape necesare pentru infiintarea unei societati comerciale Etapa pregatitoare Pentru infiintarea unei societati comerciale, viitorii asociati trebuie sa-si exprime in mod formal privind infiintarea societatii comerciale. O optiune foarte importanta este apoi, cea legata de alegerea celei mai potrivite forme juridice pentru viitoarea societate comerciala. In Romania, asa cum am vazut, potrivit legislatiei in vigoare, pot fi adoptate diferite forme pentru o viitoare firma, fiecare avand insa caracteristici proprii, anumite avantaje si limite. Forma cea mai simpla, consta in crearea unei firme cu activitati individuale sau a unei asociatii familiale. Reglementata prin Decretul lege nr.54/1990, aceasta forma nu cere un capital initial, necesita formalitati simple de autorizare si prezinta o serie de avantaje fiscale. In cazul in care se doreste infiintarea unei societati comerciale cu forme juridice mai evoluate, se poate opta pentru una din cele cinci forme de societate comerciala reglementate de Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale. Alegerea formei juridice depinde si de modul in care este conceputa noua intreprindere. Daca se doreste crearea unei intreprinderi care sa dispuna de mijloace materiale si financiare mari, se recomanda crearea unei societati pe actiuni (SA), iar in cazul infiintarii unor intreprinderi mici si mijlocii se poate utiliza, in mod diferentiat, in raport cu mijloacele disponibile, una din celelalte forme. Viitorii asociati sunt liberi deci, sa adopte si sa constituie orice forma de societate comerciala din randul celor reglementate de lege si prezentate anterior, cu consecinta ca normele privitoare la raspundere, caracteristice fiecareia, nu pot fi modificate prin actul constitutiv al societatii comerciale. Regula libertatii poate suferi unele derogari atunci cand legea, pentru anumite acte de comert, ar prevedea un anume tip de societate comerciala. De exemplu, potrivit art. 16 din Legea nr.15/1990, unitatile economice de stat, cu exceptia celor care s-au constituit in regii autonome, au fost structurate obligatoriu sub forma de societati pe actiuni sau societati cu raspundere limitata, excluzandu-se alte forme de organizare. La fel, potrivit art. 3 din Legea nr.47/1991, societatile comerciale din domeniul asigurarilor, pot imbraca doar aceleasi forme. Fondatorii se vor orienta in functie de avantajele pe care le prezinta fiecare tip de societate, precum si 22

corespunzator naturii si volumului activitatii avute in vedere. Ei vor tine seama de urmatoarele aspecte: a)Numarul de asociati. Unele societati comerciale implica un anumit numar minim de membrii. Este cazul societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni, unde numarul minim de asociati, stabilit prin Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale este de 5 (cinci). Societatile cu raspundere limitata sunt singurele care pot sa functioneze cu asociat unic, dar la aceasta forma de societate comerciala, numarul maxim de asociati este de 50 (cincizeci). Pentru societatile in nume colectiv si in comandita simpla (societatile de persoane), legea nu prevede in mod expres numarul minim de asociati, dar tinand cont de faptul ca ele au la baza constituirii un contract de societate (de asociere), putem deduce ca numarul minim de asociati este 2 (doi). b)Capitalul social minim. Pentru unele tipuri de societati comerciale, legea nu prevede un minim de capital (societatile in nume colectiv si in comandita simpla), in timp ce pentru altele stabileste un minim de capital social (200 lei pentru societatile cu raspundere limitata, respectiv, 2500 lei pentru societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni). c)Alt considerent va decurge din gradul de raspundere, mai intinsa sau mai restransa, pe care si-o asuma asociatii. Astfel vom distinge: societati comerciale cu raspundere nelimitata (societatile in nume colectiv); societati cu raspundere limitata (societatile cu raspundere limitata si societatile pe actiuni); societati cu raspundere mixta (societatile in comandita simpla si comandita pe actiuni); comanditarii raspund in limita aportului lor, iar comanditatii raspund nelimitat, cu intreaga avere. d)Vom avea in vedere si mobilitatea capitalului social, susceptibil de transmitere in conditii lesnicioase sau, dimpotriva, limitative. Am prezentat mai sus, cateva din criteriile pe care viitorii asociati trebuie sa le aiba in vedere in momentul cand decid asupra formei juridice a viitoarei societati comerciale. Optiunea viitorilor asociati trebuie manifestata in mod expres in actul constitutiv, forma societatii comerciale fiind, potrivit legii, un element esential al acestuia. Dupa ce s-au decis asupra formei societatii comerciale, precum si asupra aportului (in numerar sau in numerar si in natura) cu care va contribui fiecare dintre asociati, acestia vor trebui sa se decida asupra denumirii viitoarei societati comerciale. Denumirea reprezinta cuvantul sau grupul de cuvinte, prin care se individualizeaza o societate comerciala de alta. In conformitate cu art. 38 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridica va purta denumirea stabilita prin actul care a infiintat-o sau prin statut. Odata cu inregistrarea sau inscrierea persoanei juridice, se trece in registru si denumirea ei. Cu privire la societatile comerciale, se prevede, intr-adevar, ca denumirea se trece in actul constitutiv si are forma de firma sau emblema. 23

Firma este denumirea sub care o societate comerciala isi exercita comertul, este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul (art.27 din Legea nr.26/1990 privind Registrul comertului). Acelasi act normativ stabileste, in art. 29-40, reguli privind cuprinsul firmei si al emblemei, precum si obligatiile ce revin societatilor comerciale referitor la acestea. Denumirea unei societati comerciale poate fi: un nume propriu, prenume, pseudonim, numele unui tert sau o denumire legata de obiectul societatii comerciale sau de fantezie. Emblema poate reprezenta un nume de persoana, o denumire in legatura cu obiectul comertului sau orice alta denumire. Emblema poate contine si diferite simboluri grafice. Ca semn distinctiv, emblema trebuie sa fie sugestiva, spre a fi apta sa atraga clientela. Deoarece legea prevede ca nu pot functiona doua societati comerciale cu aceeasi denumire, dupa alegerea denumirii societatii comerciale se impune verificarea, contra unei taxe la Oficiul Registrului comertului din judetul in care societatea comerciala isi are sediul, a acceptabilitatii denumirii alese pentru societatea comerciala. Daca aceasta conditie este indeplinita, registrul comertului va emite un aviz privind unicitatea numelui, valabil pentru o perioada de 30 de zile. In cazul in care, din diverse motive, asociatii considera ca in urmatoarele 30 de zile nu vor reusi sa finalizeze intregul parcurs necesar infiintarii societatii comerciale, vor putea, contra unei taxe suplimentare, sa obtina retinerea denumirii societatii comerciala, pentru o anumita perioada de timp. Valoarea acestei taxe este proportionala cu durata de timp pentru care se solicita retinerea denumirii societatii comerciale. Urmeaza ca in continuare, asociatii sa intocmeasca actul constitutiv al societatii comerciale. Pentru a evita eventualele probleme care s-ar putea ivi datorita modului incorect sau incomplet in care a fost intocmit acest document, se recomanda apelarea la persoane sau firme specializate (care pot, bineinteles, contra cost, sa presteze si alte servicii, pe parcursul infiintarii societatii comerciale. Autentificarea actului constitutiv Legea cere pentru constituirea societatilor comerciale, indepartandu-se de la principiul general al libertatii probelor, intocmirea actului constitutiv (sau a contractului de societate si statutului) in forma scrisa si autentica. Aceste documente trebuie sa cuprinda, in mod obligatoriu, mentiunile prevazute de lege. Potrivit Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, autentificarea actului constitutiv (sau a contractului de societate si a statutului) este de competenta notarului public, contra unei taxe, indiferent de marimea capitalului social. Existenta inscrisului autentic se impune avand in vedere raporturile pe care le creeaza societatea cu privire la aportul asociatilor, administrarea ei, modalitatile de impartire a beneficiilor, etc. In plus, forma autentica faciliteaza operatiunile de inregistrare si autorizare, precum si cele de inmatriculare in Registrul comertului. 24

Se procedeaza in felul urmator: la notarul public se prezinta in mod obligatoriu toti asociatii; se depun un numar de exemplare egal cu numarul asociatilor + circa inca 5 exemplare necesare a fi predate diferitelor institutii, cu ocazia etapelor urmatoare; se achita taxele de autentificare; notarul verifica daca documentele prezentate au fost intocmite corect; notarul verifica, pe baza buletinului de identitate (sau a altui act de identitate: adeverinta de identitate, pasaport) identitatea persoanelor care solicita autentificarea actului constitutiv; notarul solicita viitorilor asociati sa-si exprime consimtamantul, privitor la infiintarea viitoarei societati comerciale; in acest scop, asociatii isi vor depune semnatura, pe fiecare din exemplarele actului constitutiv, care urmeaza a fi autentificat; astfel, toate exemplarele devin originale; in continuare, notarul public va proceda la inscrierea pe fiecare exemplar a incheierii de autentificare. Precizam, ca este singura etapa din intreg parcursul infiintarii unei societati comerciale, cand in mod obligatoriu, trebuie sa fie prezenti toti asociatii. De aici inainte, toate demersurile legale pot fi facute de un reprezentant al asociatilor (unul dintre asociati, viitorul administrator sau chiar o terta persoana, special insarcinata). Depunerea capitalului social Depunerea capitalului social constituie o alta etapa necesara in traseul infiintarii unei societati comerciale. Asa cum am precizat, capitalul social minim necesar pentru infiintarea unei societati comerciale este de 200 lei, in cazul societatilor cu raspundere limitata si respectiv, 2500 lei, in cazul societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni. Pentru societatile de persoane, legea nu prevede un minim de capital social initial. Aporturile pot fi in numerar, sau in numerar si in natura. Pentru societatile cu raspundere limitata, potrivit legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, valoarea aporturilor in natura nu poate depasi 60% din valoarea capitalului social. Aporturile in natura sunt supuse procedurii de evaluare. Evaluarea o pot face direct asociatii, dar este recomandabil sa se apeleze la serviciile unui expert in evaluari. Aportul in numerar se poate depune fie la CEC, fie direct la o banca comerciala, prin intermediul careia, viitoarea societate comerciala isi va derula operatiunile financiare. In acest scop, banca va deschide un cont special, afectat societatii comerciale in formare si va elibera o chitanta care atesta ca s-a procedat la depunerea aportului in numerar.

25

Inmatricularea si autorizarea societatii comerciale Potrivit dispozitiilor Legii nr.26/1990 privind Registrul comertului, comerciantii au obligatia ca inainte de inceperea comertului, sa ceara inmatricularea in Registrul comertului la oficiul din judetul sau municipiul Bucuresti, in care isi au sediul, iar in cursul exercitarii si la incetarea comertului, sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare se cere. Aceasta operatie are o insemnatate aparte pentru ca de la data efectuarii ei societatea comerciala dobandeste personalitate juridica, deci de la aceasta data, ia fiinta si exista ca atare. Sunt supuse inmatricularii, in mod distinct, si sucursalele si filialele, la Oficiul registrului comertului de la sediul fiecareia dintre ele. In vederea inmatricularii, se va completa o cerere, al carui formular se obtine de la Oficiul Registrului Comertului, Dupa autentificarea actului constitutiv la notarul public, urmeaza o noua etapa in constituirea societatii comerciale: verificarea legalitatii infiintarii acesteia de catre instanta. In acest sens, Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, prevede ca in termen de 15 zile de la data actului autentic, administratorul sau oricare dintre asociati, vor inregistra actul constitutiv la instanta in a carei raza de activitate isi va avea sediul societatea. In cazul societatilor de persoane (societatile in nume colectiv si in comandita simpla) legea prevede obligativitatea inregistrarii in instanta. Se solicita instantei inregistrarea societatii comerciale, in care sens, cererea de inregistrare va fi insotita de un dosar, care va contine: cererea de inregistrare; actul constitutiv autentificat la notarul public; dovada depunerii aporturilor (chitanta eliberata de catre banca (pentru aportul in numerar), certificatele de evaluare si actele de proprietate (pentru aporturile in natura); dovada dreptului de folosinta pentru sediu (titlul de proprietate, contractul de inchiriere sau acordul proprietarului, insotite de acordul autentificat al eventualilor coproprietari sau colocatari, de exemplu: sotia sau sotul); acordul asociatiei de proprietari/ locatari acordul vecinilor cazierul judiciar al asociatilor declaratii pe proprie raspundere ale asociatilor specimenul de semnatura al administratorului prezentarea dovezii ca s-a solicitat publicarea in Monitorul oficial documentele privind evaluarea bunurilor aduse ca aport in natura; chitanta prin care se dovedeste ca s-a platit taxa de inmatriculare; 26

Dupa verificarea dosarului, judecatorul se pronunta prin incheiere si dispune inmatricularea societatii comerciale in Registrul comertului. In cazul societatilor de capitaluri (societatile cu raspundere limitata, societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni), instanta se va pronunta, cu citarea partilor, prin sentinta. Registrul comertului va emite certificatul de inmatriculare. Acest certificat, contine printre altele, numarul de inmatriculare in Registrul comertului, care are urmatoarea forma: J (XX) / YYY / data inmatricularii unde: XX codul judetului sau al municipiului Bucuresti YYY numarul de ordine din anul respectiv De exemplu: J 11 / 109 / 23.05.2000: In acest caz, este vorba despre o societate comerciala, inmatriculata in judetul Caras-Severin, la data de 23.05.2000, sub numarul 109. Din momentul obtinerii certificatului de inmatriculare, societatea comerciala a devenit persoana juridica si poate efectua activitati autorizate (acte de comert). Publicarea in Monitorul oficial In vederea asigurarii unei largi publicitati privind infiintarea si activitatea societatilor comerciale, legea prevede publicarea in Monitorul oficial. Obiectul publicarii este reglementat diferit, in functie de forma societatii comerciale. Pentru societatile de persoane (societatile in nume colectiv si societatile in comandita simpla) legea prevede publicarea actului constitutiv sau a contractului de societate si statutului, dupa caz. Pentru societatile de capitaluri (societatile pe actiuni, societatile in comandita pe actiuni si societatile cu raspundere limitata) se va publica sentinta, iar la cererea partilor, se poate publica actul constitutiv, integral sau in extras. Solicitarea publicarii in Monitorul oficial este o operatiune anterioara inmatricularii in registrul comertului. Aceasta nu inseamna ca inmatricularea este conditionata de efectuarea publicitatii. Pentru efectuarea inmatricularii se cere doar prezentarea dovezii ca s-a solicitat publicarea in Monitorul oficial, aceasta putand avea loc si ulterior inmatricularii. Publicarea este obligatorie nu numai la constituirea societatii comerciale, ci si in decursul existentei sale, cand intervin, de exemplu: reducerea sau majorarea capitalului social, excluderea unor asociati, dizolvarea, fuziunea ori lichidarea organismului social, etc. Inregistrarea fiscala In termen de 30 zile de la data inmatricularii in Registrul comertului, societatea comerciala trebuie sa fie supusa procedurii de inregistrare fiscala. Inregistrarea fiscala se face la Directia Generala a Finantelor Publice , din judetul unde isi are sediul. In urma inregistrarii fiscale, fiecarei societati comerciale i se atribuie un cod fiscal, 27

care va fi mentionat pe toate documentele de plata care emana de la societatea comerciala. Codul fiscal este mentionat in certificatul de inregistrare fiscala Etapa finala In continuare, se solicita bancii, deschiderea contului bancar, si transferarea in acest cont a sumelor depuse ca aport social in contul societatii comerciale in formare. De asemenea se solicita, obtinerea carnetelor de cecuri la purtator si cu limita de suma. Urmeaza ca in continuare, societatea comerciala sa isi confectioneze stampila, sa procure formularele financiare si contabile si sa procedeze la inregistrarea registrelor contabile.

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1. Peste 90% din societatile comerciale inmatriculate in Romania sunt: a. societati pe actiuni; b. societati cu raspundere limitata; c. societati in nume colectiv; d. societati in comandita pe actiuni. 2. Prima etapa in infiintarea unei societati comerciale este: a. rezervarea denumirii firmei; b. alegerea asociatilor/ administratorilor; c. redactarea actului constitutiv; d. depunerea capitalului social. 3. Capitalul social minim in cazul unui SRL este: a. 2500; b. 200000; c. 200;. d. 500 4. Daca se doreste crearea unei intreprinderi care sa dispuna de mijloace materiale si financiare mari, se recomanda crearea unei: a. societati pe actiuni b. SRL c. Societate in nume colectiv d. Societate in comandita simpla e. Societate in comandita pe actiuni 5. Daca se doreste crearea unei intreprinderi mici si mijlocii se poate utiliza, in mod diferentiat, in raport cu mijloacele disponibile: a. SRL 28

b. c. d. e.

Societate in nume colectiv Societate in comandita simpla Societate in comandita pe actiuni Oricare din variantele de mai sus este adevarata

6. In cazul societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni numarul minim de asociati, stabilit prin Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale este de: a. 2 b. 4 c. 5 d. 15 e. 25 7. Societatile cu raspundere limitata sunt singurele care pot sa functioneze cu: a. Administrator unic b. Asociat unic c. Director unic d. 5 asociati e. 49 de asociati 8. In cazul SRL numarul maxim de asociati, stabilit prin Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale este de: a. 25 b. 30 c. 5 d. 50 e. 60 9. singura etapa din intreg parcursul infiintarii unei societati comerciale, cand in mod obligatoriu, trebuie sa fie prezenti toti asociatii este: a. Depunerea capitalul social b. Autentificatea actului constitutiv c. Alegerea administratorilor d. Ridicarea certificatului de inmatriculare 10. Etapa finala in inregistrarea unei societati comerciale este: a. Ridicarea certificatului de inmatriculare b. Publicarea in monitorul oficial c. Deschiderea contului bancar.

Bibliografie recomandata
1. Dima C, Economia i gestiunea firmei, Economic, 1999 2. Floricel C, Evaluarea i fezabilitatea-afaceri, Economic, 1999 3. Victor Platon, Economia firmei: note de curs, Ateneul roman Universitatea Ecologic, 1999 4. Gudnescu Nicoleta, Strategii financiare, Bren,2008 29

CAPITOLUL 3 RESURSELE FIRMEI SI FINANTAREA ACTIVITATII FIRMEI

Obiective

Timp de studiu 4 ore

Prezentarea principalelor resurse de care dispune o organizatie si a modalitatilor de finantare a activitatii economice.

Continutul capitolului
Resursele firmei Finantarea afacerii

3.1 Resursele firmei Resursele economice reprezinta potentialul natural, material, financiar, tehnico- stiintific si uman de care dispune firma la un moment dar si care exprima posibilitatile ei de dezvoltare. Resursele economice se impart in mai multe grupe astfel: resurse naturale resurse materiale] resurse financiare resurse tehnico- stiintifice resurse de munca Factorii de productie reprezinta acea parte din resursele economice care iau parte efectiv la procesul de productie. Factorii de productie se regasesc in orice activitate economica si fara acestia nici o activitate nu se poate desfasura. Dar, rolul fiecarui factor de productie in activitatea economica, modul in care se combina cu ceilalti factori difera in timp (in special ca urmare a progresului tehinic si tehnologic) si spatiu (ca urmare a particularitatilor activitatii economice la a carui desfasurare participa). Orice factor de productie este utilizat pentru cresterea productiei in mod diferit. Astfel cresterea productiei de bunuri si servicii se poate realiza, pe de-o parte prin utilizarea unor 30

cantitati mai mari de factori de productie sau pe de alta parte, prin imbunatirea calitatii si ridicarea eficientei utilizarii lor. Pentru a surprinde in mod separat aportul aspectelor cantitative si respectiv, calitative ale factorilor de productie la realizarea diferitelor activitati si la cresterea productiei, in analizele economice se utilizeaza conceptele de : Dezvoltare economica extensiva Dezvoltare economica intensiva. Atunci cand cresterea productiei si a volumului activitatii se bazeaza, in principal, pe cresterea cantitatii de factori de productie utilizati, dezvoltarea este de tip extensiv. Atunci cand cresterea productiei si a volumului activitatii se bazeaza, in principal, pe cresterea calitatii si eficientei factorilor de productie utilizati, dezvoltarea este de tip intensiv. In conditiile actuale, economisirea, utilizarea eficienta si ameliorarea calitatii factorilor de productie reprezinta preocupari importante pentru orice agent economic impuse de: Cresterea si diversificarea nevoii de bunuri si sevicii; Cresterea dificultatilor de acces la unii factori de productie; Cresterea exigentelor pentru calitatea bunurilor si serviciilor;

Necesitatea atenuarii poluarii si promovarea masurilor de prevenire a degradarii mediului inconjurator. Clasificarea factorilor de productie Literatura economica a retinut, in analiza dezvoltarii activitatii urmatoarea clasificare a factorilor de productie: Factori de productie primari Neofactori de productie.

In categoria factorilor de productie primari se includ: Munca; Natura; Capitalul.

In categoria neofactorilor de productie se includ: Abilitatea manageriala; Progresul tehnic si tehnologic; Informatiile etc.

31

MUNCA Munca, in general, este activitatea constienta, specific umana indreptata spre un anumit scop, prin care omul isi defineste interesul, isi cauta si isi construieste mijloacele adecvate atingerii scopului propus. Munca a fost si continua sa fie factorul activ si determinant al activitatii economice, al productiei deoarece in munca si prin munca se afirma capacitatile omului de transformare si anticipare, se combina, utilizeaza si perfectioneaza ceilalti factori de productie. Orice progres al omului si societatii, al factorilor de productie, al activitatii economice este legat de munca. Privita ca factor de productie, munca cuprinde totalitatea activitatilor desfasurate in cadrul activitatii economice de populatia activa a unei tari (respectiv acea parte din populatia totala a unei tari care este apta de munca, are varsta legala de munca, munceste sau doreste sa munceasca). NATURA Natura reprezinta, ca factor de productie, ansamblul elmentelor naturale pe care omul le atrage si le utilizeaza in activitatea economica si pe care le influenteaza prin munca. Natura asigura conditiile materiale si majoritatea energiei primare pentru productie. Ea impreuna cu munca constituie factorii de productie originari, deoarece au fost utilizati inca de la inceputurile activitatii economice. Din randul elementelor care fac parte din acest factor de productie se detaseaza ca importanta pamantul (care din punct de vedere economic include si apa) deoarece pamantul este cadrul de desfasurare pentru orice activitate economica. In calitate de factor de productie, pamantul este limitat si din acest motiv el tinde sa devina restrictiv pentru activitatea economica. Acest fapt insa, poate fi contracarat printr-o utilizare rationala si in combinatie cu alti factori de productie. Astfel, va creste calitatea si rolul pamantului si, in aceasta situatie, el va putea fi considerat un factor de productie regenerabil. CAPITALUL Capitalul cuprinde ansamblul elementelor si bunurilor produse prin munca si care sunt folosite pentru obtinerea altor bunuri si servicii destinate vanzarii. Pentru ca bunurile care se includ in acest factor de productie servesc activitatii de productie din care se obtin alte bunuri si servicii, ele mai sunt numite si capital tehnic sau bunuri de productie. In aceasta categorie intra cladirile in care se desfasoara activitatile economice, materiile prime si materialele, masinile, instalatile, utilajele, combustibilul, 32

licentele de fabricatie, calculatoarele etc. Capitalul, ca factor de productie, nu trebuie confundat cu capitalul banesc sau cu resuresele financiare ale unui intreprinzator. Pe baza acestui capital banesc se formeaza capitalul tehnic prin achizitionarea masinilor, echipamentelor, materilor prime si materialelor etc. Deci fara existenta unui capital banesc nu se poate constitui capitalul tehnic. Componentele capitalului. Capitalul tehnic se imparte in functie de modul in care componentele lui participa la ciclul de productie, se consuma si se inlocuiesc in: Capital fix ; Capital circulant.

Capitalul fix reprezinta acea parte a capitalului tehnic care participa la mai multe cicluri de productie, se consuma treptat si se inlocuieste dupa mai multe cicluri de productie. Capitalul fix este format din: cladiri, masini, echipamente, instalatii, calculatoare, licente de fabricatie deci, din acele elemente care sunt utilizate de un agent economic o perioada mai indelungata de timp. Consumarea treptata a capitalului fix isi gaseste exprimarea in uzura. Uzura reprezinta pierderea capacitatilor de functionare ale unui utilaj sub actiunea a diferiti factori. Uzura unui utilaj poate fi Fizica Morala.

Uzura fizica consta in deprecierea treptata a capacitatilor de functionare ale capitalului fix ca urmare a folosirii si actiunii unor factori externi naturali (de exemplu un utilaj care functioneaza intr-un mediu umed poate fi afectat de rugina). Uzura morala apare sub incidenta progresului tehnic si a conditiilor pietei care asigura masini, instalatii, echipamente etc. mai ieftine decat cele in functiune si/ sau cu performante tehnico- economice superioare. In acest fel capitalul fix aflat in functiune este depasit din punct de vedere moral in raport cu noile exemplare aparute pe piata. Tinand cont de faptul ca orice element de capital fix este supus uzurii, agentii economici isi constituie un fond asa numitul fond de amortizare- care sa le permita ca in momentul scoaterii din functiune a elementului respectiv sa-si poata achizitiona un alt utilaj sau il folosesc pentru reparatii capitale, ameliorari sau noi investitii. Acest fond de amortizare se 33

constituie din sumele pe care intreprinzatorii le depun anual sub forma de amortizare. Amortizarea reprezinta procesul de recuperare a valorii de achizitie a unui bun de capital fix. Amortizarea reprezinta cost si se include in pretul de vanzare al produsului respectiv. Ea se poate calclula, conform legislatiei in vigoare, prin mai multe metode. De exemplu, prin metoda de amortizarii liniare, amortizarea se calculeaza astfel : A= Vi/ Ta = Vi* Ra ; Ra = (1/Ta)*100

Unde: A= amortizarea anuala; Vi= valoarea de achizitie a utilajului/ valoarea de inventar; Ta= timpul de amortizare; Ra= rata de amortizare anuala. Capitalul circulant Capitalul circulant este format din acele bunuri de capital care participa la un singur ciclu de productie, se consuma si se inlocuieste la fiecare ciclu de productie. Capitalul circulant cuprinde: materiile prime, materialele, combustibilul, energia, apa etc. Modul in care sunt utilizate elementele de capital tehnic, respectiv eficienta cu care acestea sunt utilizate, determina in final rezultatele obtinute de catre firma. Astfel, profitul firmei este intr-o relatie pozitiva cu viteza de rotatie a capitalului, respectiv daca viteza de rotatie a capitalului creste, profitul obtinut de firma va creste si el (si invers). Viteza de rotatie a capitalului exprima, de fapt, cat de repede capitalul banesc pe care un agent economic il investeste intr-un ciclu de productie este recuperat, obtinandu-se si un profit. Sau altfel spus, cat de repede se transforma banii in bani. Productivitatea utilizarii factorilor de productie Intreaga activitate a unui agent economic este bazata pe cresterea eficientei. Din punct de vedere economic eficienta inseamna obtinerea unor rezultate maxime cu un consum minim de resurse sau maximizarea efectelor utile obtinute cu un minim de efort. Deci, Eficienta = Efecte / Efort sa fie maxim. 34

Eficienta utilizarii factorilor de productie se exprima prin productivitatea sau randamentul factorilor de productie. Deci productivitatea se calculeaza pe baza urmatoarei relatii W = Q / Fp unde: W = productivitatea factorului de productie Q = productia obtinuta Fp = factorul de productie utilizat Forme ale productivitatii Dupa modul de masurare al rezultatelor obtinute se disting: productivitate fizica ce exprima eficienta utilizarii factorilor de productie in unitati fizice (bucati, salariat, tone/ ha) ; productivitate valorica ce exprima eficienta utilizarii factorilor de productie in termeni financiar monetari. Productivitatea medie (W) a unui factor de productie reprezinta productia obtinuta (Q) prin utilizarea unei anumite cantitati dintr-un factor de productie (Fp). W= Q/ FP Productivitatea marginala reprezinta sporul de productie (Q) ce se obtine prin cresterea cu o unitate a cantitatii utilizate dintr-un factor de productie (ceilalti fiind considerati constanti). Wmg = Q/ Fp Unde: Wmg =productivitatea marginala; Q = sporul de productie; Fp = cantitatea suplimentara utilizata din factorul de productie. Productivitatea globala a factorilor de productie pe termen lung poate creste, scade sau ramane constanta. Aceste modificari sunt determinate in principal, pe termen lung, de progresul tehnic si tehnologic. Astfel atunci cand productivitatea marginala creste, productivitatea medie creste si ea, 35

iar cand scade, productivitatea medie scade si ea. in acelasi timp productivitatea medie este maxima atunci cand este egala cu productivitatea marginala. Evolutia productivitatii marginale reflacta legea randamentelor neproportionale conform careia pe masura ce cantitatea consumata dintr-un factor de productie creste, productivitatea marginala a acelui factor de productie scade. Productivitatea muncii Productivitatea muncii reprezinta eficienta cu care este utilizat factorul de productie munca. In general eficienta muncii este identificata cu productivitatea muncii, dar sunt cazuri in care intr-o activitate economica poate sa se inregistreze o productivitate a muncii ridicata, dar activitatea economica sa nu fie eficienta. Aceasta situatie se poate intalni, de exemplu in urmatoarele cazuri: cand de exemplu, la nivelul unei intreprinderi se inregistreaza o crestere a productiei pe baza sporiri productivitatii muncii, dar productia respectiva nu este ceruta pe piata. in acest caz productivitatea muncii creste, dar eficienta de ansamblu a intreprinderii scade. cand intr-o intreprindere productivitatea muncii creste, dar prin poluarea mediului inconjurator si prin ignorarea problemelor legate de mediu, eficacitatea de ansamblu a activitatii sa nu raspunda cerintelor de calitate privind mediul inconjurator. Productivitatea muncii se poate determina ca marime: medie

marginala Productivitatea medie a muncii se exprima ca raport intre productia obtinuta (Q) si cantitatea din factorul de productie munca utilizata (L). WL = Q/ L Productivitatea marginala reprezinta sporul de productie (Q) ce se obtine ca urmare a utilizarii suplimentare a unei cantitati de munca (in conditiile in care ceilalti factori raman constanti). WmgL = Q/ L = dQ/ dL 36 unde

dQ/ dL= reprezinta derivata functiei productiei in raport cu factorul munca. L = cantitatea suplimentara de munca Q= sporul de productie obtinut. Masurarea productivitatii muncii se face in unitati fizice si in unitati valorice. Productivitatea fizica a muncii are o aplicabilitate redusa, deoarece se poate folosi numai in cazul productiilor omogene. In cazul intreprinderilor care nu au productii omogene, se utilizeaza productivitatea muncii valorica, deoarece aceasta are avantajul ca permite o apreciere unitara a nivelului acesteia pentru toate tipurile de produse realizate. Productivitatea capitalului Legatura dintre capitalul utilizat si rezultatele obtinute in cadrul unei activitati economice este asigurata de productivitatea/ randamentul capitalului. Pornind de la cele doua forme de exprimare a eficientei economice respectiv raportul dintre efort si efect sa fie minim sau raportul efect si efort sa fie maxim se pot calcula doua forme ale randamentului capitalului: 1) Pornind de la raportul efort/ efect, randamentul capitalului este reprezentat de coeficientul capitalului. Coeficientul capitalului reprezinta capitalul necesar pentru obtinerea unei unitati de productie. Coeficientul capitalului se poate calcula sub forma: medie marginala

Coeficientul mediu al capitalului (CK) exprima capitalul utilizat (K) pentru obtinerea unei anumite productii (Q). CK = K/ Q De exemplu atunci cand pentru un costum de haine se utilieaza 3 metri de stofa aceasta este o exprimare a coeficientului mediu al capitalului. Coeficientul marginal al capitalului (Kmg) exprima sporul de capital necesar pentru 37

obtinerea unei unitati suplimentare de productie (in conditiile in care ceilalti factori de productie raman constanti). Kmg = K/ Q Unde K = sporul de capital Q= sporul de productie Pornind de la raportul efect/ efort, randamentul capitalului este reprezentat de productivitatea capitalului. Productivitatea capitalului se poate calcula sub forma: medie marginala Productivitatea medie a capitalului (WK) exprima productia obtinuta (Q) prin utilizarea unui anumit nivel al capitalului (K). WK = Q/ K sau WK = 1/ CK

Unde WK= productivitatea medie a capitalului; Q= productia ; K= capitalul utilizat; CK= coeficientul capitalului. De exemplu atunci cand se obtin 500 de suruburi la un utilaj, aceasta este o exprimare a productivitatii medii a capitalului. Productivitatea marginala a capitalului (WmgK) exprima sporul de productie (Q) ce se obtine prin cresterea cu o unitate a capitalului utilizat (considerand ceilalti factori de productie constanti). WmgK = Q K Cresterea productivitatii Cresterea productivitatii reprezinta procesul prin care cu acelasi volum de factori de productie se obtine o productie mai mare sau aceeasi productie se obtine cu o cantitate mai mica de factori de productie. 38 sau Wmg = 1 Kmg

Sintetizand : W creste daca Q creste si Fp = ct Q = ct si Fp scade Aceasta crestere a productiei pe baza cresterii productivitatii presupune o schimbare in factorii de productie, in mediul de combinare a lor, si deci in modul de desfasurare a procesului de productie. In alegerea celor mai bune masuri de crestere a productivitatii trebuie tinut cont de faptul ca productivitatea este influentata de o serie de factori, cum ar fi: factori naturali: clima, fertilitatea solului, zacamintele etc;

factori tehnici: nivelul de stiinta si tehnica, de tehnologie, de inovare, inventie, cercetare-dezvoltare; factori economici : nivelul de organizare a productiei si muncii, calificarea salariatilor, performantele capitalului, cointeresarea materiala si moral - spirituala a salariatilor; factori sociali :traditiile, valorile si normele nationale, conditiile de viata si munca, nivelul de pregatire, legislatia, obiceiurile; factori psihologici: motivarea salariatilor, gradul de satisfactie in munca, relatiile de munca, climatul organizational; factori structurali: structura sorto-tipo-dimensionala a productiei, structura ramurii si chiar a economiei nationale; factori de decurg din gradul de integrare a economiei nationale in economia mondiala: specializarea tehnica si economica, competitivitatea produselor pe piata mondiala. Masuri de crestere a productivitatii: Progresul tehnico-stiintific care determina o revolutionare a capitalului tehnic, o perfectionare a tehnicilor si tehnologiilor de fabricatie, a proceselor de fabricatie, a modului de organizare si conducere. Cresterea calificarii. Forta de munca specializata este mai productiva deoarece cunostintele si indemanarea pe care le poseda un salariat ii permit sa utilizeze mai eficient timpul de munca, elementele de capital tehnic, sa produca bunuri de calitate mai buna.

39

Imbunatatirea managementului intreprinderii.

Efectele cresterii productivitatii: economisirea factorilor de productie consumati; reducerea costurilor; cresterea productiei; cresterea competitivitatii produselor obtinute; cresterea salariilor si a profiturilor utilizarea mai eficienta a timpului de munca si cresterea timpului liber;

3.2 Finantarea afacerii Sursele potentiale de fonduri pentru finantarea activitatii sunt: fondurile proprii si fondurile imprumutate de la familie si prieteni; creditele bancare; emiterea de actiuni; emiterea de obligatiuni; finantarile din programe speciale; fondurile de cfapital de risc; leasingul; creditele de la furnizori si clienti; creditele pe efecte de comert (factoringul si scontarea) A. Fondurile proprii si cele imprumutate de la persoane apropiate Acestea reprezinta cel mai frecvent punct de plecare in cazul afacerilor mici si noi. Institutiile financiare sunt mai putin deschise in special in perioade de instabilitate economica firmelor aflate la inceput decat celor cu o istorie deja bine conturata. Aceasta decizie se bazeaza pe ratele mari de mortalitate inregistrate de afacerile noi. Fondurile proprii ofera avantajul unei sigurante mai mari nu vor fi retrase in cazul deteriorarii situatiei financiare, ca in cazul unui credit bancar. Nu este necesara expunerea detaliata a planului de afaceri in fata unor parteneri externi, si nici aprobarea acestora pentru luarea deciziilor importante. Aceasta sursa de finantare asigura deci flexibilitate, siguranta si independenta. Totodata, in perspectiva atragerii de surse de finantare exterioare firmei angajarea unor fonduri proprii reprezinta o garantie a motivatiei intreprinzatorului pentru asigurarea succesului afacerii. 40

Dezavantajele finantarii din surse proprii sunt si ele importante: fondurile proprii sunt in general destul de limitate si pot frana dezvoltarea afacerii; in caz de nereusita, pierderea va fi suportata in intregime de intreprinzator (sau de apropiatii sai); firma va fi putin cunoscuta de institutiile financiare si va putea mai greu mobiliza fonduri in situatii speciale. B. Creditul bancar Creditul bancar reprezinta o sursa principala de fonduri, in special pentru firmele mici si mijlocii. in cazul Romaniei, accesul la credit al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil. Avantajele creditului bancar: obtinerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii; stabilirea unei relatii cu o institutie financiara cunoscuta, accesul mai usor la alte servicii furnizate de catre banca; obtinerea unui credit poate functiona ca un semnal ce atesta viabilitatea afacerii in fata altor investitori potentiali; in cazul anumitor forme de credit exista un grad de flexibilitate in ceea ce priveste sumele angajate, datele la care se angajeaza sumele respective, dobanzile si termenele de rambursare; - necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a unei cereri de creditare poate forta intreprinzatorul sa isi analizeze in mod obiectiv afacerea, sa obtina o imagine clara a situatiei sale financiare si un tablou al punctelor slabe, punctelor tari, oportunitatilor si amenintarilor care caracterizeaza situatia firmei. Dezavantaje ale creditului bancar: reticenta bancilor in ceea ce priveste finantarea noilor firme, banca avand nevoie de siguranta ca va primi inapoi banii acordati drept credit, in timp ce firmele nouinfiintate nu ofera aceasta garantie, din diferite motive (nu au istoric, nu au experienta, nu au foarte multe elemente care sa faca din aceste firme elemente stabile in cadrul economiei); riscul de a pierde garantiile depuse sau chiar riscul de faliment in cazul nerestituirii creditului; - implicarea unui factor extern in managementul firmei, aparitia unor restrictii; 41

 expunerea la riscuri noi de exemplu riscul ratei dobanzii; riscul intreruperii creditarii in cazul unor evenimente nefavorabile pentru firma. C. Emiterea de actiuni si obligatiuni reprezinta o sursa importanta de finantare pentru firmele mari, dar sunt foarte putin accesibile firmelor aflate la inceput. D. Programe speciale de finantare Firmele au acces la diferite programe de finantare nerambursabile. Surse potentiale de finantare sunt programele Uniunii Europene, cele ale guvernului Romaniei, ale USAID etc. Obtinerea unor astfel de finantari presupune: informarea permanenta asupra programelor existente; studierea criteriilor de eligibilitate, a documentatiei necesare, a termenelor de depunere a cererilor de finantare si a conditiilor de derulare a finantarii si de evaluare a proiectului; selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei; alcatuirea documentatiei necesare si depunerea proiectului. Inainte de a se angaja pe aceasta cale, intreprinzatorul va trebui sa estimeze corect efectele unei astfel de miscari strategice. Fondurile acordate in conditii teoretic avantajoase se pot dovedi o problema in cazul in care firma nu are capacitatea de a le folosi in conditiile prevazute de finantator. in plus, intreprinzatorul trebuie sa fie constient de importanta conditiilor referitoare la contributia proprie in cadrul proiectului, precum si la eventualele garantii. Mai mult, contractarea unui consultant pentru realizarea unei cereri de finantare este, in ea insati, a activitate care comporta o serie de riscuri: pe langa riscurile legate de confidentialitatea datelor privind firma, uneori consultantul nici nu are intentia de a realiza macar documentatia solicitata. De obicei, persoanele care incearca asemenea actiuni se incadreaza intr-un anumit portret robot: Se arata foarte sigure pe ele; Se lauda cu relatii in institutiile care deruleaza programul de finantare; Pot incerca sa obtina bani pentru ghidul solicitantului sau pentru alte documente din pachetul informativ, care sunt disponibile gratuit la sediile agentiilor si pe Internet; Cer toti banii inainte: de regula, in cazul consultantei reale, se solicita o parte din bani inainte - procentual din valoarea finantarii, aproximativ 2% - si un comision de succes - de exemplu, 5% - daca proiectul e aprobat; Sumele cerute variaza foarte mult de la un client la altul;

42

 Pot practica preturi de dumping, foarte reduse in comparatie cu firme concurente sau, dimpotriva, pot cere foarte mult. E. Fondurile de capital de risc sunt surse de finantare specializate in investitii in cazul carora probabilitatea unui esec este mai mare dar cazurile de succes sunt suficiente pentru a compensa pierderile. Fondul de risc investeste in capitalul firmei de regula ca actionar minoritar , urmand sa isi retraga aceasta participatie dupa o anumita perioada (de regula 3-5 ani). Fondul de risc castiga din diferenta dintre valoarea participatiei intre momentul efectuarii investitiei si cel al lichidarii participatiei la capitalul firmei. Principalele avantaje ale acestei forme de finantare sunt: - primirea unei infuzii de capital pe o perioada indelungata, timp in care nu trebuie platite dobanzi (nici dividendele nu sunt o prioritate a acestui tip de fond); - primirea unei sume care nu figureaza in evidentele firmei ca datorii ci ca surse financiare proprii. Prin urmare, capacitatea de indatorare a firmei nu este afectata; - o data cu banii, fondul aduce si specialistii sai care vor asista intreprinzatorul la managementul firmei; - pastrarea controlului majoritar asupra capitalului firmei; - existenta unui semnal asupra viabilitatii firmei pe termen mediu. Exista si dezavantaje ale acestei forme de finantare, cum ar fi: dificultatea de obtinere a fondurilor (in general, in economiile dezvoltate, se apreciazaca numai 1% din cererile de finantare sunt aprobate); necesitatea de a participa cu fonduri proprii considerabile la afacere (fondurile de risc sunt de regula actionari minoritari); implicarea unui partener extern in managementul firmei; necesitatea unor eforturi suplimentare privind prezentarea regulata a situatiei firmei catre fondul de investitii; necesitatea gasirii unei surse alternative de finantare in momentul retragerii fondului de risc si posibilitatea interpretarii acestei retrageri ca un semnal negativ privind firma. In Romania, fondurile de capital de risc nu sunt destinate in special IMM-urilor, ci mai ales firmelor mari care doresc o infuzie de capital pentru o anumita perioada. Evident, exista posibilitatea ca un fond de risc sa doreasca sa fie partener si cu o firma nouinfiintata. 43

F. Leasing Leasing - ul este o forma speciala de realizare a operatiei de creditare pe termen mediu si lung pentru procurarea, de regula, de echipament industrial. Echipamentul este cumparat de catre societatea de leasing si se inchiriaza ulterior solicitantului. De multe ori, solicitantul insusi este mandatat in numele societatii de leasing sa cumpere echipamentul de care are nevoie. Contractul de leasing se incheie apoi intre societatea de leasing si solicitant si prin acest contract solicitantul primeste in folosinta echipamentul. Aceasta forma de leasing se mai numeste si leasing comercial, si reprezinta forma principala de leasing. Forme speciale de leasing sunt lease-back si time-sharing: - in forma de lease-back, posesorul echipamentului se confunda cu solicitantul care are nevoie urgenta de bani. in acest caz, el vinde utilajul unei societati de leasing, inchiriindu-l apoi de la aceasta; - in forma de time-sharing, sunt mai multi solicitanti care vor sa utilizeze acelasi echipament, dar fiecare il foloseste o anumita perioada de timp. Indiferent de forma in care se face leasingul, la sfarsitul perioadei solicitantul are mai multe optiuni: 1. incetarea contractului; 2. Continuarea lui pentru o noua perioada de timp; 3. Cumpararea utilajului la pretul prestabilit. G. Creditele de la furnizori si clienti Din momentul in care firma a primit bunurile/serviciile livrate de catre furnizori si pana in momentul platii efective, intreprinzatorul beneficiaza efectiv de un credit din partea furnizorului. O situatie asemanatoare apare in cazul in care clientii firmei platesc anticipat. Evident, acest tip de finantare reciproca se face intre parteneri de afaceri care prezinta incredere unul pentru celalalt, iar sumele care se vehiculeaza nu sunt foarte mari, dar sunt suficiente pentru a optimiza fluxul de numerar al unei firme pentru o perioada scurta de timp. Este in interesul firmei sa prelungeasca perioada de plata a furnizorilor si, in acelasi timp, sa isi incaseze cat mai repede creantele. Aceasta optimizare nu trebuie totusi sa afecteze relatiile de afaceri ale firmei. Acumularea unor datorii excesive intre parteneri poate duce la blocaje financiare. Cunoasterea metodelor alternative de plata si negocierea avantajoasa a contractelor sub acest aspect se pot dovedi extrem de utile in managementul firmei.

44

H. Factoringul si scontarea Factoringul reprezinta o forma de creditare pe termen scurt acordata de banci comerciale prin compensarea creditului furnizor. Creditul se garanteaza cu o factura inainte de scadenta aparuta dintr-un contract de vanzare-cumparare intre un furnizor si un cumparator. Din punct de vedere juridic, factoringul reprezinta un contract incheiat intre banca (factor) si client (aderent) prin care factorul (banca) se obliga sa plateasca la prezentarea documentelor care atesta o creanta comerciala o anumita suma de bani in schimbul unui comision. Suma de bani pe care o plateste banca la prezentarea facturilor poarta denumirea de finantare imediata sau factoring disponibil. Suma de bani pe care banca o achita in momentul incasarii facturilor poarta denumirea de finantare la incasare sau factoring indisponibil. In cazul in care exista o factura achitabila la scadenta, dar necesitatea de bani apare inainte de scadenta, atunci factura va fi achitata de catre banca la un pret mai mic decat cel inscris pe factura, urmand ca banca sa incaseze pretul total. Din diferenta intre pretul platit de banca si cel incasat de ea la scadenta facturii, banca isi acopera cheltuielile si se formeaza profitul ei. Banca va cumpara, practic, factura la un pret mai mic. In Romania factoringul are o raspandire redusa, este accesibil pentru firmele cu o reputatie deja constituita si presupune garantii importante solicitate de catre banca. Scontarea reprezinta o forma de creditare pe termen scurt acordata de banci comerciale prin achitarea inainte de scadenta a unor efecte comerciale (trate, bilete la ordin, etc.). Scontarea reprezinta o operatiune de cumparare de catre banci a efectelor de comert detinute de clientii lor in schimbul acordarii creditului de scont si retinerii de catre banca a unei sume denumita agio formata din valoarea scontului adunata cu comisioanele. Ca orice operatiune de creditare, scontarea presupune depunerea unei garantii stabilite de comun acord si concretizate printr-un procent aplicat la valoarea nominala a efectelor scontate. Un efect comercial reprezinta un angajament pe care un tragator il ia in numele unui tras in favoarea unui beneficiar. De exemplu, un platitor (tragator), depune banii la o banca comerciala (trasul) si emite un cec (efectul comercial) catre un furnizor (beneficiarul), urmand ca furnizorul (beneficiarul) sa recupereze banii de la banca comerciala (trasul) la scadenta prin prezentarea cecului (efectul comercial). in cazul in care beneficiarul are nevoie de bani inainte de scadenta, el poate sconta efectul comercial respectiv la o banca comerciala, urmand ca banca sa-l onoreze la o suma mai mica decat cea inscrisa pe efectul comercial, si sa recupereze la scadenta banii de la tras, sau sa resconteze efectul comercial inainte de scadenta la alta banca sau chiar la Banca Nationala.

45

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1. Atunci cand cresterea productiei si a volumului activitatii se bazeaza, in principal, pe cresterea cantitatii de factori de productie utilizati: a. dezvoltarea este de tip extensiv; b. dezvoltarea este de tip intensiv; c. dezvoltarea este atat de tip intensiv cat si extensiv. 2. Echpamentele si utilajele fac parte din: a. costul fix; b. capitalul fix; c. capitalul circulant; d. costul variabil. 3. Atunci cand cresterea productiei si a volumului activitatii se bazeaza, in principal, pe cresterea calitatii de factori de productie utilizati: a. dezvoltarea este de tip intensiv; b. dezvoltarea este de tip extensiv; c. dezvoltarea este atat de tip intensiv cat si extensiv. 4. Cladirile fac parte din: a. costul fix; b. capitalul fix; c. capitalul circulant; d. costul variabil. 5. Care din urmatoarele efecte sunt posibile in conditiile cresterii productivitatii muncii: a. reducerea costului mediu b. cresterea salariului c. cresterea profitului d. cresterea dividendelor e. toate cele de mai sus. 6. Care din urmatoarele elemente apartin capitalului fix : a. costurile fixe b. cladirile sectiilor de productie c. amortizarea d. toate cele de mai sus.

46

7. Cresterea productivitatii muncii determina: a. reducerea timpului de munca si cresterea timpului liber b. cresterea salariului c. cresterea venitului pe locuitor d. toate cele de mai sus. 8. Factorii de productie reprezinta : a. Resursele descoperite b. Resursele atrase si utilizate in activitatea economica c. Resursele utilizabile d. Resursele destinate consumului oamenilor. 9. Dezvoltarea economica de tip extensiv se realizeaza prioritar prin: a. sporirea productivitatii factorilor de productie b. sporirea cantitatii factorilor de productie c. progresul tehnic d. reducerea costurilor de productie. 10. Printre dezavantajele finantarii din surse proprii se inumara: a. fondurile proprii sunt in general destul de limitate si pot frana dezvoltarea afacerii b. in caz de nereusita, pierderea va fi suportata in intregime de intreprinzator c. nu este necesara plata dobanzii d. nu este necesara expunerea detaliata a planului de afaceri in fata unor parteneri externi 11. Nu este avantaj al creditului bancar: a. obtinerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii; b. stabilirea unei relatii cu o institutie financiara cunoscuta c. obtinerea unui credit poate functiona ca un semnal ce atesta viabilitatea afacerii in fata altor investitori potentiali; d. necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a unei cereri de creditare poate forta intreprinzatorul sa isi analizeze in mod obiectiv afacerea e. riscul de a pierde garantiile depuse.

Bibliografie recomandata
1. Dorin Jula, Microeconomie politic, Bren,2004 2. Gudnescu Nicoleta, Strategii financiare, Bren,2008 3. Victor Platon, Economia firmei: note de curs, Ateneul roman Universitatea Ecologic, 1999 4. Bistriceanu Gheorghe D,. Finan ele agen ilor economici, Economic,2001 5. Robinson Steve, Management financiar ,Teora,1998

47

CAPITOLUL 4 STRATEGIA.CONCEPT.TIPOLOGIE.ROL

Obiective:
Prezentarea conceptului, componentele si tipologiei strategiilor.

Timp de studiu 2 ore

Continutul capitolului
Conceptul de strategie a firmei. Definitie si caracteristici Componenetele strategiei Tipologia strategiilor si politicilor de firma

4.1. Conceptul de strategie a firmei. Definitie si caracteristici Abordarea strategica in domeniul managerial isi are originea in domeniul strategiei militare (utilizarea resurselor unei forte armate pentru atingerea scopurilor - victorii militare - prin construirea planurilor si obiectivelor si punerea lor in practica) si incearca sa contracareze imaginea unui proces decizional haotic la nivel organizational. Managementul strategic este atractiv datorita accentului pe care il pune pe stabilirea scopurilor, pe identificarea punctelor forte si a celor slabe, pe importanta oportunitatilor si amenintarilor externe, din perspectiva desfasurarii optime a fortelor pentru atingerea obiectivelor stabilite. Literatura de specialitate cuprinde un mare numar de interpretari date termenului de strategie, neexistand pana in prezent o definitie universala, unanim acceptata. In continuare, vom prezenta cateva dintre cele mai reprezentative definitii. A. Chandle (1962) defineste strategia ca fiind determinarea pe termen lung a scopurilor si obiectivelor unei organizatii, adoptarea cursului de actiune si alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor. I. Ansoff (1965) trateaza strategia ca axul comun al actiunilor organizatiilor si produselor/pietelor ce definesc natura esentiala a activitatilor economice pe care organizatia

48

le realizeaza sau prevede sa o faca in viitor. In viziunea sa, strategia cuprinde patru componente: vectorul de crestere geografica, bazat pe cuplul produs/piata, care precizeaza orientarea si marimea activitatilor viitoare ale organizatiei; avantajul competitiv, care se refera la castigarea unei pozitii competitive mai puternice, prin identificarea proprietatilor fiecarui cuplu produs/piata; sinergia utilizarii resurselor organizatiei; flexibilitatea strategica, bazata pe resurse si competente transmisibile de la un domeniu de activitate la altul. K. Andrews (1971) considera strategia ca fiind sistemul de scopuri si obiective, de politici si de planuri pentru atingerea acestor obiective, exprimate intr-o maniera care sa contribuie la definirea sectorului de activitate in care se afla organizatia sau in care accepta sa intre, ca si a tipului de organizatie care doreste sa devina. G. Hofer si D. Schendel (1978) definesc strategia ca structura fundamentala a repartizarii resurselor prezente si previzionate si interactiunea cu mediul care indica modul in care isi va atinge obiectivele. B. Quinn (1980) defineste strategia ca fiind un model sau un plan care integreaza intr-un tot coerent scopurile majore ale organizatiei, politicile si programele sale. In viziunea sa, o strategie contine trei elemente esentiale: obiectivele cele mai importante de realizat; politicile cele mai semnificative de urmat; programele pentru realizarea obiectivelor. O strategia bine formulata determina o alocare a resurselor organizatiei intr-un mod unic si viabil, bazata pe competentele sale interne, pe anticiparea schimbarilor din mediu si a actiunilor inteligente ale concurentilor. H. Mintzberg (1987) considera ca strategia nu poate fi redusa la o simpla definire, de aceea propune prezentarea conceptului in cinci moduri, intr-o maniera complexa: -Strategia ca plan, prin care desemneaza un curs prestabilit de actiune, o linie directoare sau un set de linii directoare pentru a solutiona o situatie. Astfel definita, strategia prezinta doua caracteristici: - premerge situatia careia i se aplica; - este dezvoltata constient si cu un anumit scop.

49

Strategia ca tactica, manevra, aplicata in scopul dejucarii intentiilor concurentilor sau oponentilor. -Strategia ca model, stabileste o suita de actiuni in plan comportamental, deoarece strategia rezulta din actiunile oamenilor si nu din intentiile lor. -Strategia ca pozitie, care specifica modalitatile de identificare a locului pe care-l ocupa organizatia in mediul sau, cel mai adesea pe piata. Prin aceasta definire, strategia devine o forta de mediere intre contextul intern si extern al organizatiei. -Strategia ca perspectiva, care implica nu doar o pozitionare pe piata, dar si o modalitate proprie de a percepe mediul extern. Aceasta ultima definitie sugereaza ca, inainte de toate, strategia ramane un concept, o reprezentare abstracta. Cea mai vehiculata definitie a strategiei firmei in Romania este cea data de O.Nicolescu conform careia prin strategie sunt desemnate ansamblul obiectivelor majore ale organizatiei pe termen lung, principalele modalitati de realizare, impreuna cu resursele alocate, in vederea obtinerii avantajului competititv potrivit misiunii organizatiei Caracteristicile strategiei Analizand definitia se pot identifica pricipalele componente ale acesteia si anume: 1. scopul strategiei este realizarea unor tinte definite ca misiunea si obiectivele firmei 2. strategia vizeaza termene medii si lungi de implementare de unde si o serie de riscuri identificate sau nu 3. strategia are ca sfera de cuprindere organizatia in intregul sau sau anumite entitati ale acesteia 4. strategia tine seama intotdeauna de mediul in care organizatia respectiva activeaza si de factorii de influenta interni si externi ce pot determina o anumita cale de urmat 5. strategia trebuie sa reflecte interesele stakeholderilor (proprietari, manageri, salariati, clienti etc.) 6. definirea strategiei firmei trebuie sa se faca astfel incat sa determine un comportament competitiv al tuturor factorilor implicati inclusiv a organizatiei 7. strategia este intotdeauna rezultatul negocierii dintre stakeholderi 8. intotdeauna are caracter formal, fiind definita sub forma unui plan strategicbusiness plan 9. este operationalizata/implementata prin intermediul deciziilor strategice 50

10. implica intotdeauna un anumit volum de resurse si alocarea/realocarea lor eficienta astfel incat sa raspunda nevoilor de realizare a obiectivelor Competitivitatea oricarei activitati economice este strans legata de elaborarea si implementarea de strategii eficiente care sa aduca beneficii/profit maxim stakeholderilor. La nivelul firmei pe de-o parte strategiile definesc traiectoria firmei pe o perioada relativ indelungata si asigura directionarea resurselor spre atingerea obiectivelor propuse, iar pe de alta parte cunoasterea traiectoriei si a pasilor de urmat pentru firma duce la reducerea substantiala a riscurilor de operationalizare a strategiilor organizatiei. La nivelul economiei nationale competitivitatea si eficienta firmelor contribuie la cresterea bugetului si PIB-ului national, favorizeaza dezvoltarea regionala si cresterea performantelor economiei nationale.

4.2. Componenetele strategiei In conceptia managementului modern principalele componente ale unei strategii sunt: a) misiunea firmei b) obiectivele fundamentale c) optiunile strategice d) resursele e) termenele f) avantajul competitiv a) misiunea firmei Misiunea unei organizatii identifica scopul activitatilor, in termeni de productie si piata. Ea raspunde intrebarii fundamentale: In ce consta activitatea organizatiei?. Misiunea organizatiei indica directia dezvoltarii viitoare. Rolul unui bun manager/strateg este sa vada organizatia nu cum este ea astazi.....ci cum va arata in viitor> John W. Teets, Presedinte Greyhound, Inc. Este imposibil de conceput succesul unor companii in absenta unei viziuni de grup. Putine forte din cadrul grupurilor umane sunt la fel de puternice precum o viziune impartasita. Misiunea organizatiei trebuie sa raspunda la intrebarea: In ce consta afacerea? O declaratie a misiunii organizatiei formulata in mod clar este esentiala pentru stabilirea eficienta a obiectivelor. Declaratia misiunii organizatiei mai este denumita si: declaratia scopurilor sau a filozofiei organizatiei, si aceasta trebuie, sa dezvaluie ce doreste sa 51

devina compania si pe cine vrea sa deserveasca. b) obiectivele fundamentale Sunt acele obiective ale organizatiei ce au in vedere orizonturi de timp de 3-5 ani si se refera la ansamblul activitatilor desfasurate intr-o firma sau la componente majore ale acesteia cum ar fi activitatea de productie sau comerciala etc. Sunt componenta principala a strategiei firmei si se formuleaza avand in vedere misiunea definita anterior. Obiectivele formulate pot fi de natura economica (profitul, cifra de afaceri, cota de piata, productivitatea muncii, calitatea produselor/serviciilor) sau sociala (buna cooperare institutionala cu autoritatile, controlul poluarii, conditiile de munca ale salariatilor, satisfacerea clientilor din toate categoriile sociale, practicarea unor preturi sociale). Intr-o alta clasificare obiectivele pot fi cuantificabile (masurabile prin intermediul unor metrice/indicatori) si necuantificabile (reflecta preocuparea organizatiei pentru aspectele de natura sociala). c) optiunile strategice Prin intermediul acestora se stabileste cum este posibila operationalizarea si indeplinirea obiectivelor organzatiei. Dintre cele mai importante optiuni strategice pot fi amintite: Specializarea productiei are ca principal avantaj simplificarea procesului de management si organizare, restrangerea gamei produselor si serviciilor; Cooperarea in productie cazul firmelor cu procese de productie complexe, coooperarea constand din utilizarea de subansamble produse de alte firme; Diversificarea productiei - largirea gamei de produse realizate si/sau servicii prestate; Informatizarea firmei reconceperea si eficientizarea sistemului informational; Retehnologizarea are ca avantaje cresterea calitatii productiei, reducerea consumului de materii prime si materiale, realizarea de noi produse competitive; Reproiectarea sistemului de management reproiectarea Sistemelor Organizatoric, Informational, Decizional si utilizarea de noi sisteme metode si tehnici de conducere (management prin obiective, proiecte, exceptii etc) d) resursele Sunt reprezentate de fondurile circulante si de catre cele de investitii si de asemenea de resursele umane ale organizatiei. Specific resursele sunt umane, financiare si materiale.

52

e) termenele De cele mai multe ori termenele sunt asociate celorlalte componente ale procesului strategic si tin de faza de implementare/operationalizare a strategiei. Acestea precizeaza de regula momentele de incepere, desfasurare respectiv finalizare a anumitor procese/faze ale procesului strategic. f) avantajul competitiv Este dat de calitatea sau semnificatia produselor/serviciilor respective pentru o anumita categorie de clienti de pe piata, respectiv pentru toti clientii/consumatorii firmei in comparatie cu cele similare ale concurentilor. Este necesar ca avantajul competitiv sa fie durabil pentru ca firma sa obtina profitul planificat si de asemenea sa poata fi sustinut pe termen lung. In functie de aria de desfacere a produselor/serviciilor firmei avantajul competitiv este intern ( se manifesta doar pe piata interna) sau international. Cu atat mai mult in cazul celui din urma raportul pret calitate pentru produsele/serviciile firmei trebuie sa fie unui competitiv. Alaturi de strategie politica firmei isi aduce esential contributia la atingerea obiectivelor. Politica este un ansamblu de principii, norme, dispozitii si acorduri ce stau la baza adoptarii unor alternative strategice. - politicile sunt concretizate in planul anual al firmei si in programele speciale din anumite domenii - politicile de dezvoltare se mai numesc si tactici.

4.3. Tipologia strategiilor si politicilor de firma a) Dupa sfera de cuprindere: - strategii si politici globale se refera la ansamblul activitatilor firmei, implica un volum mare de resurse si sunt de o complexitate ridicata - strategii si politici partiale se concentreaza cu prioritate asupra domeniului pentru care au fost elaborate si se concretizeaza in planuri sau programe pe domenii. b) Dupa tendinta obiectivelor strategice: strategii si politici de redresare - sunt cele destinate firmelor care au probleme de natura financiara sau tehnica si necesita un plan urgent de redresare strategii si politici de consolidare au in vedere masuri de consolidare a 53

pozitiei unei firme sau a avantajului sau competitiv strategii si politici de dezvoltare - sunt destinate firmelor care deja au atins un anumit nivel al dezvoltarii si planifica o extindere in alte sectoare conexe c) Dupa natura obiectivelor: - strategii si politici ofensive - strategii si politici inovationale - strategii si politici de specializare - strategii si politici de diversificare - strategii si politici organizatorice d) Dupa gradul de participare al firmei la elaborare: - strategii si politici integrate se elaboreaza de catre managerii firmelor impreuna cu reprezentantii sistemelor din care fac parte (ministere, grupuri de firme etc) strategii si politici independente elaborate de catre managerii firmelor independent de ceea ce se intampla in alte organizatii din acelasi sector de activitate e) Dupa natura factorilor de influenta ai mediului extern al firmei - strategii si politici economice - strategii si politici administrative

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1. Scopul strategiei este a. indeplinirea obiectivelor firmei; b. cresterea profiturilor; c. cresterea competitivitatii; d. patrunderea pe noi piete. 2. Principala componenta a strategiei firmei este reprezentata de: a. misiune; b. optiuni strategice; c. termene; d. resurse. 3. Scopul strategiei nu este a. indeplinirea obiectivelor firmei; b. cresterea competitivitatii; c. reducerea eficientei economice; d. cresterea profiturilor. 54

4. Sunt caracteristici ale strategiei: a. strategia vizeaza termene medii si lungi de implementare; b. strategia are ca sfera de cuprindere organizatia in intregul sau sau anumite entitati ale acesteia; c. strategia tine seama intotdeauna de mediul in care organizatia respectiva activeaza; d. toate cele de mai sus. 5. In raport cu orizontul de timp stabilit, obiectivele pot fi: a. pe termen scurt, mediu si lung, b. pe termen foarte scurt, scurt si lung; c. pe termen mediu si lung; d. pe termen determinat; e. pe termen nedeterminat. 6. O strategie economica trebuie sa defineasca in mod clar urmatoarele componente de baza: a. domeniul de desfasurare; b. sfera de aplicare; c. desfasurarea resurselor, d. caracteristica distinctiva; e. stabilirea obiectivelor de realizat. 7. Strategia este: a. un produs al managementului , ce consta intr-un plan cuprinzator, unitar si integrator de actiune manageriala stabilit in vederea indeplinirii obiectivelor fixate, care precizeaza cum va fi condusa firma si cum va actiona, precum si ce actiuni vor fi desfasurate pentru a asigura firmei indeplinirea misiunii asumate; b. rezultat al managementului; c. un plan de bataie care precizeaza cum va actiona firma intr-o anumita situatie de criza 8. Strategia si politica agentului economic reprezinta o concretizare esentiala a: a. previziunii b. organizarii c. coordonarii d. antrenarii e. evaluarii si controlului 9. Spre deosebire de strategia manageriala, politica manageriala a agentului economic reprezinta: a. un orizont de timp mai redus si un grad de detaliere mai redus b. un orizont de timp mai larg si un grad de detaliere mai redus c. un orizont de timp mai larg si un grad de detaliere mai pronuntat d. un orizont de timp mai redus si un grad de detaliere mai pronuntat e. nu are un caracter obligatoriu

10. Elaborarea unei strategii manageriale proprii este specifica: 55

a. b. c. d. e.

numai firmelor mari numai firmelor mici tuturor firmelor numai firmelor care au un numar de 100 de angajati numai firmelor cu peste 500 de angajati

Bibliografie recomandata
1. 2. 3. 4. 5. Cmoiu Camelia, Managementul general, Mustang,2009 Cmoiu Camelia, Sisteme ale managementului organiza iei, Mustang,2010 Gudnescu Nicoleta, Strategii financiare, Bren,2008 Porter E. Michael, Competitive strategy ,The Free Press,1980 Ceauu Iulian, Strategii manageriale. Management performant, Editura Academic de Management,2005 6. Robert Hamilton, Fundamentals of modern business, Little, Brown and company, 1989

56

CAPITOLUL 5. ELABORAREA STRATEGIEI

Obiective:
Prezentarea etapelor de realizare a analizei diagnostic Prezentarea etapelor de punere in practica a unei strategii.

Timp de studiu2 ore

Continutul capitolului
Analiza diagnostic- suportul elaborarii strategiei firmei Fundamentarea si formularea strategiei Implementarea strategiei Controlul procesului strategic

5.1. Analiza diagnostic- suportul elaborarii strategiei firmei Analiza diagnostic este metoda de management care isi propune sa ofere cadrelor de conducere posibilitatea cunosterii tutror factorilor si cauzelor ce au influentat negativ sau pozitiv rezultatele firmei in perioada precedenta. Obiectivele diagnosticarii stabilirea modului de organizare al firmei; evidentierea principalelor puncte pozitive si negative din sistemul existent; evaluarea organizarii existente;

aprecierea climatului de munca din organizatia respectiva vizand integrarea activitatilor economice cu cele umane si de conducere; acivitatii; Caracteristicile diagnosticarii a) esenta aplicarii acestei metode este analiza cauza efect, in vederea identificarii punctelor slabe si punctelor forte dar si pentru formularea recomandarilor; 57 identificarea directiilor si tehdintelor de reorganizare si imbunatatire a

b) caracterul participativ consta din implicarea mai multor specialisti, participanti directi la desfasurarea activitatilor alaturi de managerii implicati; c) formularea recomandarilor si adoptarea deciziilor si masurilor de corectie (in cazul punctelor slabe) si a actiunilor de dezvoltare (in cazul punctelor forte). Etapele realizarii diagnosticului I. Pregatirea interventiei care declanseaza analiza propriu zisa si actiunile ulterioare. Etapa include stabilirea domeniului de investigatie si a resurselor implicate (interne sau externe), actiuni preliminare de informare asupra intregii activitati a firmei, formarea echipei de lucru din specialisti interni si externi, stabilirea obiectivelor si programului de lucru al echipei, documentarea echipei generala si specifica etc. II. . Descrierea organizarii actuale si a domeniilor analizate se concretizeaza in culegerea de date, selectarea acestora, prelucrarea si sistematizarea informatiilor. III. Stabilirea principalelor puncte slabe si a cauzelor ce le-au generat scopul acestei etape este acela de a identifica deficientele si disfunctionalitatile activitatilor ce fac obiectul analizei precum si a cauzelor si efectelor. Pentru eficienta si mai buna sistematizare a informatiilor se recomanda utilizarea unui tabel de genul: Puncte Nr.Crt. Slabe Termenul de comparatie pentru Cauze elementele considerate cheie in principale analiza Efecte Observatii

Punctele slabe se identifica si compara cu prevederile din planuri si strategii, cu rezultatele unor organizatii similare, cu realizarile perioadei anterioare, cu indicatorii de evaluare a activitatii firmei impusi de management. IV. Stabilirea principalelor puncte forte si a cauzelor ce le genereaza etapa ce se desfasoara similar cu cea anterioara si de asemenea se poate utiliza acelasi tip de tabel: Puncte Nr.Crt. Forte Termenul de comparatie pentru Cauze elementele considerate cheie in principale analiza Efecte Observatii

58

V. Elaborarea recomandarilor - are caracter concret si complex si urmareste eliminarea cauzelor ce au generat puncte slabe si intensificarea actiunilor de mentinere a celor ce au generat puncte forte. In aceasta etapa participa activ si beneficiarul care trebuie sa-si exprime punctul de vedere in ceea ce priveste aplicabilitatea si eficienta recomandarilor stabilite.Lista de recomandari se poate prezenta astfel: Nr.Crt. Recomandari Cauze avute in vedere Resurse necesare Efecte Observatii

Analiza eficientei economice a recomandarilor se face de catre managementul firmei. Recomandarile pot avea eficienta economica prin eliminarea cauzelor ce genereaza aspecte negative in desfasurarea activitatilor firmei, prin ordonarea unor activitati, prin mai buna organizare a unor pasi ai proceselor firmei, prin precizarea, extinderea sau limitarea unor atributii, responsabilitati etc. Estimarile cantitative (profit suplimentar, rentabilitate, reducerea pierderilor) sunt intotdeauna insotite de cele de ordin calitativ (imbunatatirea calitatii produselor, imbunatatirea tuturor proceselor din firma sau a organizarii). VI. Programul de implementare - prevede printre altele: realizarea si derularea in timp a unui grafic (Gantt) de implementare a recomandarilor selectate de catre conducatorii organizatiei; estimarea duratelor de realizare a proiectellor viitoare prevazute de diagnostic; corelarea actiunilor imediate cu cele viitoare; estimarea duratei de implementare si a nevoii de asistenta tehnica de specialitate pentru implementare (aici se adopta decizia de pastrare sau nu in echipa de implementare a specialistilor externi); daca se considera necesar prevederi de colaborare viitoare; VII. Program de finalizare si avizare a diagnosticului de comun acord cu beneficiarul se stabilesc: forma de prezentare a analizei diagnostic (ce piese va contine) termenul de predare a diagnosticului elaborat; data avizarii interne.

59

Redactarea diagnosticului: Este forma finala a analizei prin care s-au concretizat toate aspectele, ideile si propunerile diagnosticului ce trebuie sa furnizeze informatii pe intelesul tuturor, necesare interventiilor imediate sau de viitor, concret si concis. Redactarea trebuie sa fie ilustata cu grafice, tabele, anexe explicative care sa faciliteze intelegerea celor implicati. De asemenea, fiind un document oficial trebuie realizat unitar si la termen, fapt pentru care este necesara introducerea sa ca timp si volum de munca in programul general de realizare a diagnosticului.

5.2.Fundamentarea si formularea strategiei Premise ce stau la baza fundamentarii strategiei premise interne (investitii, dezvoltare) si externe ale firmei (factori tehnologici, politici, ecologici, etc.) premise cantitative (rezultate) si calitative (modernizarea tehnologiilor); premise controlabile (dinamica preturilor, politica economica si fiscala), semicontrolabile (segmentente de piata, mobilitatea fortei de munca, legislatia) si necontrolabile (politicile si programele de management si de cercetare dezvoltare). Asa cum am mentionat anterior, in vederea fundamentarii strategiei se elaboreaza analiza diagnostic, ce are in vedere tipul de strategie ce va fi formulata. Diagnosticul este global cand strategia este definita pentru intreaga organizatie sau partial/specializat cand este vorba de strategie a unui anumit domeniu de activitate. De exemplu pentru elaborarea strategiei financiare a organizatiei se realizeaza preliminar o analiza diagnostic a activitatilor de natura financiar contabila si se identifica ariile unde trebuie actionat pentru solutionarea anumitor probleme. La baza formularii strategiei stau concluziile si recomandarile analizei diagnostic economico-financiar a firmei. Formularea strategiei semnifica formularea obiectivului general, respectiv a sistemului de obiective strategice. Obiectivele stau la baza strategiilor si ofera managerilor informatii in vederea adoptarii deciziilor, evaluarii diferitelor activitati sau analizei performantelor organizatiei. Obiectivele organizatiei sunt repere sau criterii ce trebuie folosite ca baza pentru evaluarea performantelor. Managerii trebuie sa stabileasca obiective pentru ei, pentru compartimentele din firma si pentru salariati. Intr-un cuvant trebuie sa stabileasca <<sistemul de obiective>> organizationale, derivate si individuale. 60

Pentru stabilirea obiectivelor organizatiei managerii trebuie sa parcurga trei etape principale: - determinarea tendintelor de mediu care ar putea influenta semnificativ activitatea organizatiei, tendinte ce s-au manifestat in organizatie in ultimii 3-5 ani (de exemplu: modificari ale legislatiei, modificarea trend-urilor pe piata si a cerintelor clientilor, aparitia de noi tehnologii); - stabilirea unei serii de obiective ce privesc toate domeniile de activitate a firmei (In practica pentru a eficientiza procesul de operationalizare a unei strategii, obiectivele majore sunt divizate in subobiective sau obiective derivate prin a caror atingere se asigura realizarea celor majore. Acestea merg in sistemul de conducere bazat pe obiective pana la definirea de obiective individuale pentru fiecare salariat.; - stabilirea unei ierarhii a obiectivelor (Daca organizatia si-a stabilit si obiective individuale, ierarhia va fi obiective individuale, obiective derivate, obiective centrale/majore). Obiectivele organizatiilor si ne referim aici la cele majore cum ar fi cresterea profitului, investitiile, tehnologiile moderne, segmentul de piata, cresterea prestigiului prin oferirea de produse de calitate sau reducerea costurilor pot fi legate direct si/sau indirect de obiectivele fundamentale de natura financiara si anume rentabilitate, lichiditate, productivitate si eficienta. Finalitatea procesului de definire a sistemului de obiective trebuie sa se regaseasca in eficienta (gradul in care sunt atinse obiectivele) si flexibilitate (capacitate de adaptare la cerintele pietei). Obiectivele trebuie: sa se refere la o singura problema si sa fie obiectiv formulate; sa fie definite sub forma rezultatului asteptat si nu ca o activitate ce trebuie efectuata; sa fie masurabile (de preferat din punct de vedere cantitativ) sa aiba un termen de finalizare definit in timp; sa fie motivante mai ales daca sunt individuale. De exemplu: obiectivul Maximizarea profitului este definit destul de vag. In primul rand afirmatia maximizat nu este cuantificabila si nu exista criterii de departajare a actualului profit de cel maxim. O definire corecta a acestui obiectiv ar fi: Profitul previzionat pentru anul 2008 este de 1,5 mil EURO. Faza de formulare a strategiei implica definirea cat mai multor scenarii/optiuni, pentru a creste sansele de succes in alegerea celei mai potrivite strategii pentru respectiva organizatie. Foarte important aici este procesul de evaluare strategica in vederea selectiei variantei celei mai bune. 61

5.3.Implementarea strategiei Daca primele faze s-au referit la fundamentarea si formularea strategiei, ce-a de-a treia se refera la Implementarea/ Operationalizarea acesteia. De cele mai multe ori se consuma resurse si energii destul de mari pentru elaborare, neglijandu-se partea de implementare. Succesul unei strategii depinde direct de capacitatea de operationalizare a acesteia de catre organizatie. In procesul de implementare pot sa apara deseori rezistente sau piedici reale care de cele mai multe ori nu sunt luate in calcul de catre manageri si pot duce la esecul implementarii strategiei. Piedicile tin deopotriva de factori financiari, organizationali, si mai ales de mentalitatea celor care urmeaza sa fie afectati de schimbarile produse de strategia implementata. De exemplu intr-o organizatie caracterizata de o cultura institutionala foarte puternica, acceptarea schimbarii poate deveni o problema destul de dificila. Apare o reactie aproape naturala a celor implicati de respingere a oricarei strategii care produce modificari pentru organizatie. In schimb intr-o organizatie cu o cultura proactiva bazata pe modele de gandire dinamice si creatoare, noile strategii sunt implementate mai facil si mai eficient. Trecerea de la faza de implementare la cea de de operationalizare si institutionalizare a strategiei implica: -identificarea de obiective cuauntificabile si definite anual; dezvoltarea unei strategii functionale; elaborarea unor politici de implementare concise care sa permita directionarea proceselor de operationalizare. Definirea anuala a obiectivelor este necesara pentru includerea acestora in bugetele anuale. Claritatea si masurabilitatea sunt de asemena cerinte de baza. Obiectivele anuale raspund la intrebarea <<Ce trebuie realizat in fiecare an?>> pentru a fi atinse obeictivele pe termen lung. Obiectivele anuale sunt caracterizate de patru dimensiuni caracteristice: a) Orizontul de timp obiectivele pe termen lung (> de 5 ani) trebuie divizate ca timp in obiective anuale care sa fie realiste si mai apropiate de activitatea operationala a organizatiei; b) Focalizarea obiectivelor anuale pe pozitia concurentiala a organizatiei in piata in care actioneaza (isi desface bunurile sau isi ofera serviciile); c) Specificitatea obiectivele anuale trebuie sa fie specific definite si orientate spre activitatea operationala a organizatiei, tinand insa seama de obiectivele pe termen lung; 62

d) Cuantificarea obiectivele de orice natura trebuie sa fie masurabile, cel putin estimate si ne referim aici la cele pe termen lung si stabilite in termeni absoluti si ne referim aici la cele anuale. Strategia functionala este in practica asa numitul << Plan de actiune>> translatat la nivelul unitatilor afacerii. Acestea trebuie sa fie dezvoltate in domeniile cheie de personal, marketing, productiei , financiar sau cercetare dezvoltare. Strategiile functionale sunt diferentiate pe domenii de activitate in comparatie cu cele ale afacerii (asa numitele << strategii de business>>). Diferentierea este data de caracteristicile enumerate mai sus dar si de participanti/personal implicat care sunt altii in functie nivelul ierarhic pe care actioneaza si de activitatile pe care trebuie sa le realizeze. Astfel pentru strategia de afaceri responsabil este managerul general in timp ce pentru strategia functionala responsabil este o persoana delegata de catre acesta, de cele mai multe ori din categoria << middle management>> - manager de pe un nivel mediu/operativ. De exemplu: Strategia Afacerii : Cresterea anuala cu 25% in domeniul de afaceri in care firma actioneaza si diversificarea controlata in domenii conexe. => deci strategia afacerii este ca tipologie de Concentrare si dezvoltare selectiva. Legat de aceasta se pot defini mai multe strategii functionale care sa contribuie la realizarea acesteia si anume: Strategie functionala de Productie (valorificarea dotarii tehnice care nu necesita costuri mari de productie pentru realizarea de noi produse), Strategie functionala de Marketing (promovarea de produse specifice pentru indepartarea concurentei de pe piata) si Strategie functionala Financiara (cresterea volumului vanzarilor, nu a pretului produselor pentru maximizarea veniturilor din vanzari).

5.4.Controlul procesului strategic Ultima faza a procesului strategic este controlul si evaluarea strategiei. Este faza in care se verifica nu numai gradul de indeplinire a obiectivelor strategice propuse, dar se evalueaza si costurile cu care au fost obtinute rezultatele respective. Evaluarea este momentul in care managementul trebuie sa recunoasca faptul ca strategia aleasa a fost sau nu un succes, daca a meritat efortul membrilor organizatiei si care a fost pretul platit de catre aceasta pentru a o implementa. Activitatile de control in schimb, pentru a avea eficienta scontata trebuie sa se desfasoare pe toata durata fazei de implementare. In concluzie, o strategie de succes implica o gandire creatoare, performanta in vederea elaborararii sale, o organizatie flexibila care sa accepte schimbarea si care sa contribuie la 63

operationalizarea eficienta a strategiei, respectiv o evaluare corecta post-implementare care sa evidentieze pe de-o parte costurile implicate si pe de alta parte profitul obtinut.

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1.Obiectivele diagnosticarii sunt: a. stabilirea modului de organizare al firmei; b. evidentierea principalelor puncte pozitive si negative din sistemul existent; c. evaluarea organizarii existente; d. Toate cele de mai sus. 2. Ultima etapa in realizarea diagnosticarii este: a. elaborarea recomandarilor b. identificarea punctelor forte c. programul de finalizare a diagnosticului d. identificarea punctelor slabe 3. Prima etapa in realizarea diagnosticarii este: a. elaborarea recomandarilor; b. identificarea punctelor forte; c. pregatirea interventiei; d. identificarea punctelor slabe. 4. Obiectivele diagnosticarii nu presupun: a. stabilirea modului de organizare al firmei b. evidentierea principalelor puncte pozitive si negative din sistemul existent c. evaluarea organizarii existente d. identificarea directiilor si tendintelor de reorganizare si imbunatatire a activitatii e. reducerea costurilor si a profitului 5. Etapa de elaborare a recomandarilor: a. are caracter concret si complex b. urmareste eliminarea cauzelor ce au generat puncte slabe si intensificarea actiunilor de mentinere a celor ce au generat puncte forte c. urmareste stabilirea de sarcini, atributii si responsabilitati d. are caracter formativ. 6. Redactarea diagnosticului: a. este forma finala a analizei prin care s-au concretizat toate aspectele, ideile si propunerile diagnosticului b. trebuie sa furnizeze informatii pe intelesul tuturor c. trebuie sa furnizeze informatii concrete si concise 64

d. toate cele de mai sus 7. La baza formularii strategiei stau: a. concluziile si recomandarile analizei diagnostic b. ideile managerului c. prevederile legislative d. recomandarile consultantilor externi. 8. Formularea strategiei presupune: a. formularea obiectivului general b. formularea sistemului de obiective strategice c. stabilirea misiunii organizatiei d. toate cele de mai sus 9. Trecerea de la faza de implementare la cea de de operationalizare si institutionalizare a strategiei implica: a. identificarea de obiective cuauntificabile si definite anual; b. dezvoltarea unei strategii functionale; c. elaborarea unor politici de implementare concise care sa permita directionarea proceselor de operationalizare d. toate cele de mai sus. 10. Ultima faza a procesului strategic este: a. Operationalizarea strategiei b. Implementarea strategiei c. Evaluarea si controlul strategiei d. Evaluarea si controlul elaborarii strategiei.

Bibliografie recomandata
1. Cmoiu Camelia, Managementul general, Mustang,2009 2. Cmoiu Camelia, Sisteme ale managementului organiza iei, Mustang,2010 3. Gudnescu Nicoleta, Strategii financiare, Bren,2008 4. Porter E. Michael, Competitive strategy ,The Free Press,1980 5. Ceauu Iulian, Strategii manageriale. Management performant, Editura Academic de Management,2005 6. Robert Hamilton, Fundamentals of modern business, Little, Brown and company, 1989

65

CAPITOLUL 6. ANALIZA STRATEGICA, EVALUAREA SI ALEGEREA STRATEGIEI

Obiective:
Prezentarea analizei SWOT Prezentarea etapelor de evaluare a optiunilor strategice Timp de studiu 2 ore

Continutul capitolului
Analiza SWOT analiza strategica de afaceri Evaluarea optiunilor strategice

6.1. Analiza SWOT analiza strategica de afaceri Este unul dintre cele mai cunoscute modele de analiza manageriala din literatura si consultanta de specialitate. Denumirea este data de initialele din limba engleza ale cuvintelor Strenghts, Weaknesses, Opportunities si Threats. Strenghts semnifica in acest context puncte forte sau tari ale organizatiei, adica acele calitati care-i confera forta in comparatie cu celelalte organizatii din mediul extern competitional. Manifestarea acestor elemente pozitive variaza de la o organizatie la alta, dar se refera in general la competentele fundamentale ale acesteia constand din capabilitatile si resursele firmei. Weaknesses semnifica puncte slabe, elemente negative care genereaza dezavantaje afacerii in comparatie cu celelalte organizatii din mediul extern competitional. Punctele slabe se identifica in urma analizei interne a activitatii firmei avand insa ca termeni de comparatie organizatiile cu activitate similara din mediul concurential. Identificarea si prezentarea lor depinde de curajul managerilor de a constientiza si recunoaste problemele interne cu care se confrunta. Opportunities inseamna oportunitati venite din mediul extern pentru ceea ce va dezvolta organizatia, eventuale strategii. Oportunitatile exista pentru orice firma insa trebuie identificate si analizate astfel incat sa fie selectate cele care raspund cel mai bine nevoilor de crestere ale acesteia luand in acelasi timp in considerare si riscurile asociate. Foarte importanta este si dinamica acestor oportunitati, studiul dinamicii lor dand managerilor posibilitatea fructificarii lor pe termen lung. 66

Threats semnifica potentiale amenintari/riscuri ce provin din mediul extern competitional. Pot veni ca urmare a influentelor generale ale mediului extern dar si ca urmare a actiunilor organizatiilor concurente. Aceasta pentru ca ceea ce pentru o organizatie este o oportunitate pentru alta poate deveni un risc. Dupa identificarea punctelor forte si slabe pentru o mai buna analiza a mediului intern al firmei se elaboreaza matricea de evaluare si se puncteaza fiecare factor cu valori intre 0 si 1 acestia fiind coeficienti de importanta, apoi fiecarui punct slab sau forte ise atribuie un punctaj intre 1 si 4. Prin inmultirea coeficientilor de importanta cu ratele de caracterizare a factorilor se obtine o valoare ponderata pentru fiecare dintre acestia. Situatia organizatiei este slaba intern daca totalizand ponderile valoarea este sub 2,5 si are o situatie normala cu posibilitati de imbunatatire daca valoarea este mai mare decat 2,5. Pentru factorii externi procedura este aceeasi numai ca valoarea ponderata se poate situa intre 1 si 4. Valoarea 4 indica faptul ca societatea are o buna capacitate de raspuns la conditiile de mediu extern, o valoare in jur de 2,5 indica o capacitate medie iar valoarea 1 indica o foarte slaba capacitate de adaptare a firmei la mediul extern. Prin combinarea celor patru caracteristici ale organizatiei identificate prin analiza SWOT se pot elabora mai multe variante strategice dupa cum urmeaza: Strategii SO sunt strategii de tip max-max , combinand cele doua elemente favorabile ale mediului intern si extern firmei ce contribuie la elaborarea strategiei. Utilizand punctele forte ale firmei sunt valorificate oportunitatile mediului extern, sunt strategii agresive si urmaresc maximizarea profitului si obtinerea unui avantaj competitiv net fata de concurenta. Strategii WO sunt strategii de tip min-max , in sensul ca sunt combinatia dintre punctele slabe din companie cu oportunitatile mediului extern, urmarindu-se eliminarea sau cel putin diminuarea punctelor slabe cu ajutorul oportunitatilor identificate sau chiar transformarea lor in puncte forte. Strategii ST - sunt strategii de tip max-min, in sensul ca utilizeaza punctele forte ale organizatiei pentru diminuarea sau eliminarea riscurilor/amenintarilor ce vin din mediul extern. Mai sunt cunoscute si sub denumirea de strategii de aparare. Strategii WT sunt strategii min-min si urmaresc reducerea slabiciunilor si evitarea amenintarilor din mediul extern. Sunt strategii defensive si se utilizeaza pentru evitarea falimentului sau in perioadele de declin sever a organizatiei. In vederea realizarii analizei situatiei firmei si elaborarii strategiei adecvate bazata pe identificarea factorilor interni si externi ce influenteaza activitatea firmei se construieste Matricea SWOT.

67

In continuare se prezinta analiza SWOT pentru un caz concret. Pornim de la urmatoarele premise discutam despre o companie care: * detine un lant de magazine, ce opereaza sub acelasi brand si se ocupa cu vanzarea de muzica, film, jocuri pentru calculator, accesorii pentru jocuri, educationale multimedia, precum si diverse alte articole conexe (cartele telefonice, incarcare electronica, joystik-uri, baterii, ziare si reviste, etc.). De asemeni are dezvoltat sistemul de rent (inchiriere) pentru filme (VHS si DVD) si jocuri * brandul este cunoscut in piata; * compania a dezvoltat un kwow-how identificabil, ce cuprinde proceduri operationale si logistice, standarde de amenajare si marketing, etc. ceea ce permite urmarirea respectarii standardelor de calitate a produselor si serviciilor; * are suportul unor furnizori de prestigiu, fapt ce-i permite aprovizionarea cu marfa de calitate, la preturi competitive; * beneficiaza de ultimele noutati din domeniu, tine pasul cu tendintele pietei si se adapteaza ceritelor publicului target; * are o strategie de marketing coerenta, implementata la nivelul tuturor magazinelor; * doreste sa se dezvolte, pentru a beneficia de expunere nationala, dar si de cresterea cifrei de afaceri; * doreste sa minimizeze infuzia de capital necesara deschiderii de noi locatii Iata cum ar arata analiza SWOT pentru compania in discutie: STRENGHT PUNCTE FORTE *brand recunoscut * awareness in piata * diversitate de servicii conexe acordate clientului * aspect comercial modern, placut, comert civilizat * marfa noua tot timpul, pe gustul publicului target, atat la vanzare cat si la rent * sisteme de promovare inovatoare * publicitate concertata, la nivelul tuturor magazinelor * furnizori agreati, stabili * preturi de achizitie ce permit o marja comerciala decent * standarde si proceduri de operare bine definite si eficiente WEAKNESSES PUNCTE SLABE

* deschiderea unui magazin necesita un capital initial si capital pentru sustinerea rulajului * termenul de rotatie a marfii este foarte scurt * este necesara angajarea unui personal calificat pentru deservirea magazinului * nu exista un soft de gestiune functional, care sa integreze atat aprovizionarea cat si vanzarea marfii * posibilitatile de control a unitatilor din teritoriu sunt limitate * nu exista sistem de livrare la domiciliu

68

OPPORTUNITIES OPORTUNITATI * exigentele si obiceiurile de consum ale clientului roman se schimba, avantajand magazinele ce practica un comert civilizat, intr-un ambient placut * pretentiile crescute ale publicului target (18-25 ani), ce doreste sa fie in pas cu tendintele internationale * alinierea la cerintele internationale a legislatiei privind drepturile de autor * lipsa din piata a unor lanturi internationale de prestigiu din domeniu * avantajul "primului sosit" (prezenta in piata) * deschiderea lanturilor de magazine pentru amplasarea in sistem "shop-in-shop" (ex. in retele de hipermarketuri, in magazinele Diverta)

THREATS AMENINTARI * amploarea fenomenului pirateriei pe piata romaneasca atat in domeniul muzicii, cat si al filmului * firmele "de la scara blocului", ce-si bazeaza afacerea pe piraterie si eludarea prevederilor legale * dezvoltarea internetului, a conexiunilor de mare viteza, ce creste posibilitatile de download atat muzica cat si film * rentul este o afacere meteo sensibila * intentia declarata a unor jucatori importanti din piata internationala de a se dezvolta chiar in sistem de franciza pe piata romaneasca, odata cu maturizarea acesteia

6.2. Evaluarea optiunilor strategice Etapele de evaluare a optiunilor strategice sunt urmatoarele: I. Evaluarea compatibilitatii optiunilor strategice cu mediul in care firma evolueaza Acest tip de evaluare ia in considerare in demersul de analiza masura in care strategiile selectate de catre conducerea organizatiei concorda cu factorii de mediu intern si extern in care aceasta isi desfasoara activitatea. Alaturi de analiza SWOT la evaluarea compatibilitatii optiunilor strategice ale organizatiei cu mediul contextual se mai pot utiliza analiza cicului de viata al firmei/produselor sale, analiza profilului firmei si analiza portofoliului de activitati. Pentru ca evaluarea sa aiba rezultatele asteptate este necesara analiza masurii in care firma valorifica punctele sale forte incarcand eliminarea celor slabe, profita de oportunitatile din mediul extern si evita riscurile si tine seama de reactiile tuturor stakeholderilor implicati in acea organizatie, dar mai ales de cele ale actionarilor.

69

II. Evaluarea rezultatelor asteptate Se refera la cu precadere la analiza economico-financiara, la realizarea nivelurilor asteptate ale indicatorilor financiari prognozati. Relevante in acest sens sunt: analiza profitabilitatii, analiza valorii actiunilor care utilizeaza acelasi grup de indicatori si analiza costurilor de interes strategic. Profitabilitatea unei organizatii masoara performantele acesteia in termeni de abilitate de a genera profit. Profitabilitatea se poate evalua utilizand urmatorii indicatori: Valoarea unei actiuni = Capital Propriu Numar de actiuni emise si nevalorificate

Dividende pe actiune = Dividende platite / Numar de actiuni Castigul pe actiune = Venit Net Dobanda pe actiune Numar de actiuni emise si nevalorificate

Acesti 3 indicatori sunt cei care evidentiaza valoarea actiunilor firmei.

Profitul din operare =

EBIT in perioada T x 100 Total Venituri din vanzari in perioada T

Rentabilitatea capitalului angajat = Profit inaintea platii dobanzii si a impozitului pe profit (EBIT)/Capital angajat Rentabilitatea economica = Profit net/Active totale*100 Rentabilitatea financiara = Profit net/Capital propriu*100 Rata rentabilitatii resurselor consumate = Profit net/Cheltuieli totale

70

Analiza Costurilor de interes strategic pleaca de la delimitarea tipologiei acestora din punct de vedere managerial si anume: a) Economiile, semnificand reduceri de costuri ce survin odata ci cresterea unei variabile asociata organizatiei cum ar fi diversificarea portofoliului de produse, crestrea capacitatii de productie. In general economiile sunt urmari ale efectelor progresului tehnico-economic dar si social. Cu cat avem tehnologii mai performante cu atat vom economisi mai multe resurse dar va trebui sa avem in vedere personal calificat pentru operare. b) Costurile suplimentare, semnificand cresteri de costuri ce apar ca urmare a unei schimbari de stare in organizatie. De exemplu schimbari manageriale, realizarea unui proiect de investitii prin care se modifica total fluxul anumitor activitati, externalizarea unor activitati pot fi considerate schimbari de stare. Costurile suplimentare pot fi: - Costuri de complexitate - sunt generate de complexitatea organizatiei in care se produc si depind direct de portofoliul de activitati/produse al firmei, de dimensiunea unitatilor strategice de afaceri sau de dispersia geografica a acestora. - Costuri de crestere - apar atunci cand o firma mica urmeaza o strategie agresiva de cresterea a cotei de piata. Chiar daca costurile suplimentare inregistrate servesc la atingerea obiectivelor strategice veniturile vor fi mai mici decat cheltuielile mai cu seama atinci cand pe piata exista un leader care va face totul sa-si pastreze avantajul competitiv. - Costuri irecuperabile - cunoscute sub denumirea de <<sunk costs>> sunt costuri de investitii care nu se materializeaza la momentul la care firma nu se incadreaza in parametrii planificati prin intermediul strategiei si pot fi utilizate ca instrument strategic de catre competitori. Pentru cei care opereaza deja pe o anumita piata exista tendinta normala de a induce noilor intrati costuri irecuperabile (de exemplu: costuri legate de construirea imaginii pe piata). - Costuri de mandat apar in relatiile dintre proprietarii de firme si conducerea executiva salariata. Acestia din urma in urma unui contract de manadat sau de management sunt imputerniciti de proprietari sa realizeze anumite sarcini in schimbul unor sume suplimentare. Nu trebuie pierdut din vedere aici aspectul legat de performantele obtinute de respectivii manageri si de sistemul de evaluare ce ar trebui impus. Tocmai lipsa acestui sistem duce la oportunism din partea managerilor si implicit la cresterea acestui tip de costuri pentru organizatie. - Costuri de transfer - asa numitele << switching costs>> apar atunci cand intr-o relatie de tip client furnizor se schimba unul dintre parteneri. Idiferent care dintre parti initiaza procedura, ambii vor inregistra costuri suplimentare pe de-o parte furnizorul care va incerca sa gaseasca alt client iar pe de alta clientul care daca este firma cu profil de productie va fie nevoit poate chiar sa-si modifice procesele tehnologice pentru a lucra cu alte materii prime. Preocuparea conducerii organizatiilor in aceste situatii trebuie sa fie realizarea unor aranjamente favorabile cu 71

partenerii care sa genereze costuri cat mai mici de transfer. - Costuri de tranzactionare apar tot in relatiile parteneriale client - furnizor. De cele mai multe ori se refera la la activitatile externalizate de firma dar care contribuie inca la performanta ei in ansamblu. De exemplu: externalizarea activitatilor financiar contabile si de personal ale unei firme cu profil de productie. Aceste costuri se pot concretiza in : costuri de cautare a partenerilor si de incheiere a contrctelor, de urmarire si control a activitatii, costuri de asigurare impotriva riscurilor asociate relatiilor parteneriale, costuri de coordonare a partenerilor etc. O solutie a acestei probleme ar fi diversificarea portofoliului de activitati ale firmei si crearea unor unitati de afaceri de natura financiara si administrativa care sa serveasca atat intereselor proprii dar sa se autosustina prin servicii prestate tertilor. Un alt tip de analiza ce contribuie la evaluarea optiunilor strategice ale organizatiei este Analiza Cross Impact . CIA (Cross Impact Analysis) este un model de prognoza care investigheaza dependentele dintre factorii de influenta ai mediului extern al firmei si indica impactul evolutiilor mediului asupra strategiilor firmei. Analiza se desfasoara in mai multe faze: I. sunt identificate si enumerate afacerile incluse in portofoliu si sortimentele de produse/servicii relevante; II. sunt definiti factorii ce influenteaza activitatile firmei (stakeholderi, legislatie, tehnologii) III. este elaborata o matrice in care sunt intersectati factorii de mediu cu domeniile de afaceri si sunt punctate in functie de relevanta lor pentru managementul organizatiei cu valori negative sau pozitive pe o scala de la -5 la +5. IV. Efectele sunt obtinute prin insumarea pe linii sau coloane a punctajelor. Relevante sunt evident efectele pozitive dar si cele negative care indica managerilor ca acolo exista un punct slab care trebuie diminuat sau eliminat. Analiza Cross Impact este o metoda de tip strategic la indemana managerilor care in conditiile actuale trebuie sa urmareasca o abordare durabila a dezvoltarii afacerilor, tinand seama de conditiile de mediu extern ecologic si socio economic.

72

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1. Analiza SWOT este un instrument : a. de analiza manageriala; b. de analiza diagnostic; c. de analiza economico- financiara; d. de studiu al pietei. 2. Dupa identificarea punctelor forte si slabe pentru o mai buna analiza a mediului intern al firmei se elaboreaza: a. matricea SWOT; b. matricea de evaluare; c. matricea de autoevaluare; d. matricea puncetelor forte si slabe. 3.Alaturi de analiza SWOT la evaluarea compatibilitatii optiunilor strategice ale organizatiei cu mediul contextual se mai pot utiliza: a. analiza cicului de viata al firmei/produselor sale, b. analiza profilului firmei c. analiza portofoliului de activitati d. toate cele de mai sus. 4. Care din urmatoarele afirmatii caracterizeaza strategiile SO: a. sunt strategii de tip max-max b. utilizand punctele forte ale firmei sunt valorificate oportunitatile mediului extern c. sunt strategii agresive si urmaresc maximizarea profitului si obtinerea unui avantaj competitiv d. toate cele de mai sus. 5. Care din urmatoarele afirmatii caracterizeaza strategiile WO: a. sunt strategii de tip min-max b. combina punctele slabe din companie cu oportunitatile mediului extern c. urmaresc eliminarea sau cel putin diminuarea punctelor slabe cu ajutorul oportunitatilor identificate sau chiar transformarea lor in puncte forte d. toate cele de mai sus. 6. Care din urmatoarele afirmatii nu caracterizeaza strategiile ST: a. sunt strategii de tip max-min b. utilizeaza punctele forte ale organizatiei pentru diminuarea riscurilor/amenintarilor ce vin din mediul extern c. mai sunt cunoscute si sub denumirea de strategii de ofensive d. toate cele de mai sus. 73

sau

eliminarea

7. a. b. c. d.

Care din urmatoarele afirmatii nu caracterizeaza strategiile WT: sunt strategii min-max urmaresc reducerea slabiciunilor si evitarea amenintarilor din mediul extern sunt strategii defensive si se utilizeaza pentru evitarea falimentului toate cele de mai sus.

Bibliografie recomandata
1. Cmoiu Camelia, Managementul general, Mustang,2009 2. Cmoiu Camelia, Sisteme ale managementului organiza iei, Mustang,2010 3. Gudnescu Nicoleta, Strategii financiare, Bren,2008 4. Porter E. Michael, Competitive strategy ,The Free Press,1980 5. Ceauu Iulian, Strategii manageriale. Management performant, Editura Academic de Management,2005 6. Robert Hamilton, Fundamentals of modern business, Little, Brown and company, 1989

74

CAPITOLUL 7. STRATEGIA FINANCIARA A ORGANIZATIEI

Obiective:

Timp de studiu6 ore

Prezentarea functiunii financiare si a principalelor tipuri de strategii financiare Explicarea mecanismelor prin care se realizeaza finantarea activitatii curente a organizatiei, a activitatii investitionale a organizatiei si a finantarii pe termen lung

Continutul capitolului
Functiunea financiara a firmei in contextul abordarii strategice a afacerii Strategii financiare Finantarea activitatii curente a organizatiei bugete operationale Finantarea activitatii investitionale a organizatiei bugetele de investitii Planul de finantare Strategia finantarii pe termen lung

7. 1. Functiunea financiara a firmei in contextul abordarii strategice a afacerii Functiunea financiara a firmei are ca principal obiectiv implementarea unui sistem de metode si tehnici de gestiune financiara care sa determine cresterea valorii de piata a organizatiilor mari sau sa asigure independenta financiara in cazul celor mici si mijlocii. Gradul de independenta a firmei in raport cu tertii depinde in mod direct de modul in care aceasta isi asigura echilibrul financiar. Scopul functiunii financiare este acela de a mentine firma la un anumit nivel de stabilitate, care-i permite in orice moment sa-si plateasca datoriile, adica sa beneficieze de lichiditati. Mentinerea echilibrului financiar in speta a lichiditatii la un nivel acceptabil depinde insa, de rentabilitatea activitatii organizatiei. In concluzie, principalele obiective ale functiunii financiare a firmei sunt lichiditatea si rentabilitatea, alaturi de consolidarea patrimoniului si mentinerea autonomiei financiare a organizatiei. 75

In plus functiunea financiara este cea care asigura finantarea activitatilor operationale si controleaza buna utilizare a fondurilor dar si eficienta operatiunilor carora le sunt afectate resursele financiare ale firmei. Finantarea se face din resurse interne sau prin atragere de capital de la actionari, terti sau institutii financiar-bancare. Domeniile functiunii financiare sunt unul operational si unul functional. Domeniul operational se refera la decizii legate de colectarea capitalurilor, contractare de credite, rambursarea lor, operatiuni de incasari si plati. Domeniul functional include activitati ce afecteaza capitalul firmei, alaturi de activitatile functionale de contabilitate financiara, contabilitate de gestiune, controlul financiar si sistemul informatic destinat activitatilor financiare, sistem ce stocheaza toata informatia financiara din organizatie in scopul utilizarii lor pentru raportari si previziuni financiare. Totalitatea compartimentelor si a activitatilor pe care le implica trebuie sa intruneasca conditiile indeplinirii functiei financiare care presupune previziune/bugetare, executie, analiza , control si coordonare. Strategia Financiara a organizatiei este aceea prin intermediul careia se stabilesc obiective care sa asigure rentabilitatea, profitabilitatea si lichiditatea acesteia la nivelul considerat optim. Strategia financiara este guvernata de strategia generala a organizatiei si poate fi considerata una din cele mai importante componente, deoarece o firma nu poate functiona fara resurse financiare.

.7.2 Strategii financiare

In categoria strategii financiare pot fi incadrate: strategiile investitionale strategiile de relatie dintre organizatii si sistemul bancar strategiile de expansiune externa. A. Strategia investitionala Investitiile reprezinta suportul financiar si motorul dezvoltarii economice. Astfel strategiile investitionale sunt cele mai importante pentru progresul organizatiilor, pentru ca toate celelalte activitati depind de investitii in demersul evolutiei acestora. Se poate defini ca << O multime ordonata de informatii cu caracter tehnic, economic si financiar care pe baza unor studii, analize si simulari contribuie esential la alegerea stretategiei globale si obiectivelor organizatiei la un anumit moment>>. 76

Caracteristicile strategiei investitionale are un puternic caracter novator pentru ca asigura introducerea progresului tehnic si tehnologic; poate sta din punct de vedere financiar la baza strategiilor de redresare, consolidare sau dezvoltare functie de puterea economica a firmei respective; sunt economii la fondul de consum, adica o cheltuiala realizata azi pentru a dezvolta ceva in viitor; are la baza principiul eficientei economice, al obtinerii unui efect cat mai mare pe fiecare unitate de efort; Elaborarea strategiei investitionale - principii Orice strategie investitionala trebuie sa rspunda unor intrebari precum: << Ce urmeaza sa facem? Cu ce vom face? Care sunt modalitatile de realizare? Cum vor fi evaluate realizarile ?>> Stabilirea gradului de realism si eficienta al strategiei investitionale Stabilirea prioritatilor si a gradului in care acestea sunt realizabile Respectarea criteriului de eficienta economica max e= Efect / Efort Luarea in considerare in procesul elaborarii strategiei a politicilor economico financiare de la nivel national sau strategiei investitionale a guvernului Strategia investitionala trebuie sa fie corelata cu strategia de piata deoarece nu se poate produce ceva ce nu se vinde iar investitia odata facuta nu se mai poate recupera Conteaza foarte mult si ordinea prioritatilor investitionale intr-o organizatie (de ex. daca se produce ceva ce se vinde prioritara este modernizarea liniilor de productie, reutilarea si abia apoi achizitia de noi capacitati de productie) Investitiile se pot realiza cu efort propriu (prin reinvestirea profitului pentru dezvoltare sau din economii) sau/si din surse externe (credite). Resursele implicate nu sunt numai de natura financiara ci si materiale si umane. Mediul in sens ecologic este un aspect foarte important de care trebuie sa se tina seama in procesul elaboararii unei strategii investitionale mai cu seama pentru cele de productie sau care utilizeaza resurse naturale. Un alt aspect foarte important legat de strategiile investitionale il constituie <<sistemul criteriilor de evaluare a strategiei investitionale>> reprezentat de principalii indicatori si anume Costurile actualizate ale investitiei, Randamentul economic al investitiei, Venitul net actualizat si Rata interna de rentabilitate. Acestia insa vor face subiectul unui alt capitol. 77

B. Strategii in relatia organizatie sistem financiar-bancar Pot fi considerate tot strategii de natura financiara deoarece relatiile dezvoltate intre orice firma si banci/institutii financiare ale statului sunt de natura financiara. Circuitul economic in orice economie nationala este inchis de sistemul financiar bancar. Dezvoltarea unui sistem bancar care sa raspunda cerintelor fiecarei economii, respectiv clientilor fie ei persoane fizice, fie persoane juridice/organizatii este necesitatea numerul 1 pentru o economie ce se doreste a fi competitiva. Diversificarea pietei financiar bancare si a produselor specifice sistemului bancar, informatizarea si computerizarea serviciilor de incasari si plati sunt esentiale pentru eficientizarea acestui domeniu astfel incat acesta sa raspunda cererii de finantare a clientilor. Daca vom combina cele doua tipuri de strategii investitionala, respectiv cea de relatie cu sistemul bancar vom obtine: (a)Strategiile investitionale finantate din surse externe Finantarea economiei respectiv finantarea externa a activitatii organizatiilor se face prin operatiunile de credit. Pentru firme foarte importante sunt creditele pentru finantarea investitiilor. Schema de finantare a firmei este constituita din optiunile de politica financiara ale acesteia, conditiile de creditare, doabanda si rambursare a creditelor si de costurile pe piata de capital. Sunt firme care au nevoie de surse externe chiar si pentru finantarea activitatilor curente << asa numitele credite de exploatare>>. (b)Strategii de modificare a capitalului social Implica modificari ale raportului actionari firma si presupun interactiunea cu sistemul bancar, pentru ca dupa cum este cunoscut cresterea capitalului se poate face prin aport de numerar care trebuie subscris si depus intr-un cont bancar iar modificarile de alta natura ce intervin in speta retragerea de capital sau amortizarea sa presupun interactiunea cu acelasi sistem bancar. (c)Strategii de optimizare a sistemului de decontari si plati Aceste strategii presupun asigurarea la timp a mijloacelor de plata fructificarea disponibilitatilor bancare in perioada dintre incasari si plati pe de-o parte iar pe de alta eliminarea situatiilor de imposibilitate de plata. In politica financiara a firmei solvabilitatea este de asemenea un element de referinta. 78

(d)Strategii de inginerie financiara Organizatiile cu o activitate constant pozitiva si care inregistreaza profit trebuie sa gaseasca solutii de valorificare a disponibilitatilor lor pe termen scurt, mediu sau lung prin intermediul depozitelor sau investitiilor financiare. Portofoliul de disponibilitati financiare trebuie utilizat corespunzator si diversificat. Acestea sunt activitati de inginerie financiara si implica multa responsabilitate din partea managerilor care decid asupra politicii financiare a firmei. Daca acestia au dubii legate de plasamentele financiare pe care ar trebui sa le faca este chiar indicat sa consulte specialistii in inginerii financiare.

C. Strategii de expansiune externa a firmei Cresterea interna a firmei semnifica sporirea capitalului firmei prin capitalizare sau prin mobilizarea de capital propriu suplimentar. Aceasta duce la cresterea patrimoniului firmei. Cresterea externa implica dobandirea de catre firma de active financiare, adica actiuni apartinand altor firme. Acestea le permit accesul decizional in cealalta firma, drept conferit de detinerea respectivelor titluri. Cele doua cai de dezvoltare a firmei actioneaza in planuri diferite si anume cresterea interna actioneaza in planul economiei reale (productie, comert) pe cand cresterea externa se desfasoara in sfera economiei financiare. Ratiunea cresterii externe este aceea ca reprezinta principalul mijloc de expansiune al firmei, oferindu-i posibilitatea de a detine o parte mai mare de piata. Pe de alta parte este un mijloc de diversificare a portofoliului de activitati al firmei respective incluzand activitatile de natura financiara (investitii financiare). Strategiile organizatiilor in aceste conditii pot fi: a. Strategii de formare a grupurilor de firme Procesul de dobandire de pozitii de control in alte organizatii ca urmare a detinerii de actiuni are deseori ca finalitate formarea de grupuri cu acestea sau infiintarea de filiale si sucursale ale organizatiei care doreste sa se extinda. Grupurile sunt organizatii de tip holding iar societatea mama detine controlul din punct de vedere financiar asupra celorlalte. Aceasta detine exclusiv active financiare, rolul sau in holding fiind acela de a gestiona financiar celelalte 79

componente ale grupului, insa este posibil ca si societatea mama sa aiba un anumit profil de activitate pe care sa-l continue ca afacere proprie. Grupurile de firme sunt formate in urma fuziunilor si achizitiilor. Acestea se numesc trenzactii inter-firma. Caile de formare a holdingurilor sunt urmatoarele: Tip de realizare holdingului Achizitie Preluare a Continut Dobandirea unei pozitii de control in terte firme prin achizitionarea de actiuni. Dobandirea unui numar mare de actiuni in terte firme care asigura controlul de natura decizionala Achizitionarea integrala a unei terte firme Unirea a doua sau mai multe firme intr-o noua societate, celelalte firme incetand sa existe

Absorbtie Fuziune

Prin cele patru metode se formeaza grupuri de firme integrate. Formele de integrare a holdingurilor sunt : pe orizontala - formate prin fuziunea unor firme aflate in concurenta directa si care actioneaza in acelasi spatiu geografic; pe verticala - firme aflate in amonte sau in aval una fata de alta ca si procese economice (de exemplu o firma de productie si una de desfacere). Grupurile se pot forma pe teritoriul aceleiasi tari dar si in alte tari si atunci devin grupuri de firme multinationale. b. Strategii de tranzactionare a firmelor a) cumpararea de actiuni pe piata secundara prin tranzactii la bursa b) operatiuni in afara bursei negocierea unui pachet de control sau cumpararea in bloc (a intregii firme) c) oferta publica de cumparare (OPC) prin care o firma anunta actionarii unei societati deschise de disponibilitatea de a cumpara actiuni, intr-o perioada determinata la un pret precizat. 7.3. Finantarea activitatii curente a organizatiei bugete operationale Pentru ca prima functie a conducerii este previziunea si in ceea ce priveste functiunea financiara a organizatiei pe primul loc trebuie sa fie activitatea de previziune financiara concretizata in bugetare. Previzionarea financiara serveste la realizarea obiectivelor strategice ale 80

organizatiei si traseaza directia sa de urmat pentru perioada umatoare (exercitiul financiar urmator). Principalul instrument de planificare financiara este bugetul. Actiunile de natura financiara preced orice alta activitate desfasurata intr-o organizatie. Mai intai se procura banii care servesc achizitiei de materii prime si materiale care prin munca angajatilor vor deveni produse finite. La randul lor acestia trebuie remunerati. Ca urmare, decizia financiara precede la randul sau orice decizie economica, tehnica sau de alta natura. Orice activitate eficienta trebuie sa aiba la baza un buget bine fundamentat si elaborat. Daca ar fi sa definim bugetarea, aceasta reprezinta procesul de stabilire si alocare a resurselor si responsabilitatilor pentru fiecare centru de activitate. Bugetul in acest context este previziunea exprimata in bani a afectarii de resurse si asumarii de responsabilitati in vederea realizarii obiectivelor organizatiei in conditii de eficienta. Controlul bugetar este procesul prin care se monitorizeaza desfasurarea efectiva a costurilor si veniturilor generate de activitatile de orice natura din organizatie. Procesul de bugetare prezinta o serie de avantaje: are rol de orientare a organizatiei spre un anume scop, mai exact un nivel considerat optim al lichiditatii si rentabilitatii. In procesul de bugetare mai ales operationala nu intotdeauna sunt suficiente informatiile perioadei precedente, este nevoie intotdeuna de estimarea unor rezerve pentru pentru cazul in care s-ar produce anumite evenimente care vor afecta desfasurarea normala a activitatii organizatiei. planificarea financiara este cea care coordoneaza eforturile tuturor compartimentelor in procesul elaborarii bugetelor firmei. Aprobarea ulterioara a unei variante sau alteia de buget trebuie sa tina seama de ansamblul activitatilor firmei pentru ca nu intotdeauna ce este bun si eficient pentru un compartiment poate afecta activitatea altora. bugetul serveste la instituirea unui sistem eficace de control, care se realizeaza prin compararea realizarilor cu previziunile si corectarea discrepantelor de indata ce s-au produs. In acest fel bugetele devin standarde de referinta in raport de care se apreciaza activitatea firmei intr-o anumita perioada fata de perioada precedenta. Bugetarea cu toate etapele sale fundamentare, elaborare si aprobare este un proces anual, dar exista si posibilitatea elaborarii de bugete detaliate pe perioade mai scurte de timp ( trimestrial, semestrial). In schimb, din punct de vedere al raportarii si activitatii de control este un proces lunar, dar ca si in celelalalt caz perioada de raportare poate fi mai mare de o luna. Pentru fundamentarea si elaborarea unui buget coerent este necesara respectarea 81

urmatoarelor principii: principiul totalitatii - bugetul trebuie sa acopere intregul portofoliu de activitati al firmei; principiul suprapunerii sistemului bugetar pe sistemul de autoritate din firma exista intotdeauna o persoana responsabila de o activitate care este si responsabil de bugetul respectivei structuri din organizatie; principiul solidaritatii intre structurile organizatorice din firma si concordantei cu strategia generala a firmei; principiul flexibilitatii bugetarii intr-un cadru plin de constrangeri de toate genurile principiul concordantei bugetarii cu politica de personal in vederea determinarii unei motivatii si adeziuni a personalului la obiectivele strategice generale ale organizatiei. Etapele elaborarii bugetelor I. Identificarea obiectivelor ce decurg din strategia generala a organizatiei pentru anul de plan pentru care se elaboreaza bugetul; II. Fundamentarea cu ajutorul studiilor pregatitoare privind piata, vanzarile, concurenta, productia, investitiile, conditiile sociale etc. III. Elaborarea de bugete preliminate (proiect de buget) pe baza scenariilor si negocierii cu celelalte structuri din organizatie; IV. Elaborarea si aprobarea formei finale de buget cu detalieri pe unitati strategice de afaceri si perioade de gestiune (luni, trimestre, semestre) Formatul bugetului general al organizatiei Specificatie Precedent TOTAL Trim /Preliminat AN I Total .... Trim II Trim III Trim IV

I. VENITURI TOTALE (1+2+3) 1. VENITURI DIN EXPLOATARE TOTALE a) Subventii pe produse si activitati b) Subventii pentru acoperirea diferentelor de preturi si tarife c) transferuri

82

d) prime acordate de stat e) alte venituri 2. VENITURI FINANCIARE 3. VENITURI EXCEPTIONALE II. CHELTUIELI (1+2+3+4+5+6) TOTALE .....

1. CHELTUIELI PT. EXPLOATARE TOTALE a) Cheltuieli materiale b) cheltuieli de personal din care: - salarii brute - taxe c) Cheltuieli privind amortizarile si provizioanele d) cheltuieli de protocol, reclama, publicitate 2. CHELTUIELI FINANCIARE 3. CHELTUIELI EXCEPTIONALE 4.REZERVE LEGALE 5.ACOPERIREA PIERDERILOR DIN ANII PRECEDENTI 6.IMPOZITUL PE PROFIT III. REZULTATUL EXERCITIULUI (I+II) NET AL

....

Componentele bugetului operational al organizatiei Bugetul de productie - specific firmelor din domeniul productiei, este previzionarea mijloacelor prin care se realizeaza obiectivele de eficienta si rentabilitate ale organizatiei. Bugetul productiei include: previzionarea cantitatilor de productie ce se va fabrica in respectiva perioada (planul de productie) antecalculatia costurilor de productie impartirea bugetului pe activitati si perioade de timp mai mici de un an conform necesitatilor de control si raportare 83

Costurile de productie se calculeaza prin separarea cheltuielilor in cheltuieli directe si indirecte in raport cu productia: Cheltuielile directe includ materiale si salarii calculate in functie de consumul de materiale si manopera implicata si in functie de preturile la materii prime si tarifele pe ora la manopera; Cheltuielile indirecte includ cheltuieli comune, administrative, cu intretinerea si functionarea utilajelor legate de activitatea de productie si sunt repartizate pe unitatea de produs cu ajutorul unor chei succesive de repartizare ce duc la formarea diferitelor trepte de cost unitar de sectie, de uzina, comercial etc. Bugetul vanzarilor - specific oricarei firme fie aceasta cu profil de productie, fie comercial sau de prestari servicii. Este bugetul principal ce determina parametrii tuturor celorlalte bugete anuale. Este elaborat in doua etape: Previziunea vanzarilor si a cheltuielilor de desfacere fac obiectul studiilor de marketing, de conjunctura economica, de piata, concurenta, etc. Se face utilizand tehnici de extrapolare care reprezinta o ajustare a evolutiei istorice a vanzarilor in jurul unei curbe ce surprinde trendul anterior care poate fi mentinut daca este acceptabil sau imbunatatit in conditii de echilibru economic; Detalierea prevederilor bugetare pe periode mai scurte de timp, pe familii de produse/servicii, pe arii geografice sau beneficiari. La elaborarea bugetului vanzarilor se tine seama de calculul costurilor de desfacere. Apar aici notiunile de cheltuieli fixe si variabile. Cheltuieli fixe (de tipul amortizare, incalzire, energie electrica etc.) constante in raport cu volumul vanzarilor pe termen scurt. Cheltuieli variabile ( de tipul ambalaje, salarii si comisioane ale agentilor de vanzari si distribuitorilor) sunt direct proportionale cu volumul vanzarilor Bugetul pentru salarii - cunoscut in literatura straina de specialitate Payroll Budget. Este baza de calcul pentru stabilirea altor costuri ca de exemplu a celor de productie. Planificaea salariilor se face in functie de: - Totalul fondului de salarii din ultima luna a anului de baza - Tendinte de crestere a salariilor in anul de plan - Bonusuri, concedii, alte indemnizatii ce tin de salarizare - Miscarea fortei de munca pentru anul de plan 84

Bugetul activitatilor administrative - includ cheltuielile cu incalzirea, energia electrica, chirie daca este cazul, intretinere cladiri proprietate ale organziatiei etc. Se estimeaza anual in functie de cele ale exercitiului precedent, tinandu-se seama si de schimbarile ce pot interveni. Bugetul activitatilor IT - acestea au devenit foarte importante in ultima perioada iar organizatiile de dimensiuni mari. Orice firma care detine un sistem informatic fie legat de activitatile de productie, comerciale sau financiare, trebuie sa asigure sumele necesare pentru suportul activitatilor IT. In firmele mici aceste costuri intra de regula in bugetul activitatilor administrative. Bugetul de trezorerie - are ca obiect previzionarea incasarilor si platilor, pornind de la planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplatibile (amortizari si provizioane calculate) si de la planificarea veniturilor, din care se exclud cele neincasabile (productia stocata, vanzarile pe credit) Incasarile includ: - Vanzari cu plata imediata - Incasarea vanzarilor pe credit din perioadele anterioare - Vanzarile de imobilizari - Obtinerea unui imprumut - Incasarea chiriilor, dobanzilor, dividendelor Platile includ: - Plata cumpararilor imediate si pe credit - Plata salariilor si bonusurilor aferente - Plata cheltuielilor de exploatare si administratie - Impozite si taxe la bugetul de stat - Achizitii de imobilizari - Plata dobanzilor si ratelor scadente la credite - Varsarea dividendelor catre actionari, retrageri de fonduri de catre proprietari Elaborarea bugetului trezoreriei se face pe baza: - Bilantului de deschidere al perioadei de gestiune - Contul de rezultate previzionat, planul de investitii, planul de finantare - Bilantul previzional - Se construieste pe perioade mai mici de 1 an ( 4-6 luni) daca se urmareste optimizarea finantarii pe termen scurt.

85

7.4. Finantarea activitatii investitionale a organizatiei bugetele de investitii Srategia financiara vizeaza realizarea principalelor obiective financiare ale organizatiei si anume realizarea bugetelor de investitii, finantarea investitiilor si repartizarea profitului. Decizia de investire determina structura activelor firmei si contribuie direct la gradul lor de lichiditate. Decizia de finantare indiferent de sursele din care provine (autofinantare sau credite) are impact asupra structurii pasivelor firmei si al costului mediu al capitalului. Decizia de repartizare a profitului fie ca este cea de distribuire a dividendelor, fie ca se refera la reinvestirea profitului impacteaza asupra proiectelor de investitii, a capacitatii de autofinantare si rentabilitatii adaugata prin realizarea efortului investitional. Investitia ca orice strategie a firmei este fundamentata pe baza unor informatii privind necesitatea, oportunitatea si eficienta alaturi de care sunt luati in considerare factorii timp, resurse, durata exploatarii investitiei si nu in ultimul rand modalitatile de recuperare a capitalului investit. In procesul adoptarii deciziei de investire o importanta majora o prezinta oportunitatea si eficienta pentru determinarea carora se realizeaza un studiu ce include mai multe scenarii ale proiectului dintre care se va selecta unul singur si anume cel care se considera ca va aduce beneficii maxime. Oportunitatea este determinata de necesitatea, eficienta si termenele de realizare a investitiei precum si cel de operationalizare - utilizarea efectiva a rezultatelor proiectului respectiv ( de exemplu: rezultatele utilizarii unei capacitati de productie). Eficienta se reflecta in gradul de obtinere a rezultatelor urmarite/previzionate in planul strategic de investitii si reprezinta efectul maxim obtinut cu efort minim. Aprecierea eficintei investitiei se face utilizand o serie de indicatori care se refera la costurile si veniturile respectiv profitul generat de proiect. De asemenea, se practica realizarea de comparatii cu proiecte similare ale firmei sau ale altor firme ce fac parte din aceeasi ramura a economiei nationale si chair cu proiectele unor firme straine dar cu acelasi profil de activitate tinand seama evident de dimensiunea organizatiei si de capacitatea financiara a acesteia. Toti acesti indicatori formeaza << Sistemul de criterii financiare de evaluare a proiectelor de investitii>>.

86

Conceptul de Investitie Conceptul de investitie defineste o categorie financiara complexa care se refera la alocarea capitalurilor economisite sau atrase in vederea cresterii patrimoniului initial al afacerii (cresterea valorii capitalului initial). In sens financiar, investitia reprezinta schimbarea unei sume de bani prezenta si certa in
10

speranta obtinerii unor venituri viitoare superioare, dar probabile . In sens contabil, investitia reprezinta alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va determina fluxuri financiare de venituri si cheltuieli de exploatare. De regula investitiile organizatiilor sunt de natura interna si constau din achizitia de echipamente, cladiri, stocuri de materii prime destinate cresterii volumului productiei, software sau licente etc., motivatia fiind adoptarea unei strategii de consolidare sau extindere pe piata unde isi comercializeaza produsele. Investitiile externe sunt in general investitii financiare si reprezinta in schimb extinderea pe piata de capital, plasare de capital in alte afaceri si tin de adoptarea unor strategii de diversificare. Activitatea investitionala financiara a organizatiei este mai bine prezentata de conceptul de portofoliu de proiecte de investitii. O politica eficienta de investitii va urmari intotdeauna introducerea in portofoliu a unor proiecte care vor maximiza profitul organizatiei si va selecta si elimina proiectele care afecteaza negativ profitul. Portofoliul de proiecte de investitii are o structura relativ stabila pe termen mediu si uneori chiar lung, in comparatie cu portofoliul de titluri, deoarece de exemplu un proiect ce presupune retehnologizarea unei firme se poate intinde ca durata de implementare pe 2-3 ani. Portofoliul de investitii al organizatiei se poate prezenta astfel:

87

Tipuri de Investitii Dupa sectorul din activitatea firmei unde se realizeaza investitia: a) tehnica priveste achizitia, constructia, montajul unor mijloace de productie, masini, utilaje sau instalatii; b) umana - este legata de resursele umane ale organizatiei si se concretizeaza in alocarea de fonduri pentru calificarea, specializarea si motivarea personalului; c) comerciala - priveste promovarea produselor, disctribuirea si vanzarea acestora; d) financiara se refera la cumpararea de titluri de participatie si actiuni ale altor organizatii. In functie de riscul implicat pentru organizatie investitiile sunt: a) de inlocuire a utilajelor si echipamentelor uzate priveste achizitia, constructia, montajul unor mijloace de productie, masini, utilaje sau instalatii; b) de modernizare a utilajelor si echipamentelor in functiune care nu implica modificari substantiale ale proceselor de productie; c) de dezvoltare (extindere) a unor sectoare din activitatea firmei, implica investitii noi in tehnologii, forta de munca, aprovizionare si desfacere a productiei; d) strategice privesc crearea de filiale sau sucursale in alte localitati sau 88

in alte tari, fuziunea cu alta firma, extinderea activitatii in alte zone geografice. Din perspectiva circulatiei fondurilor de trezorerie (cash- flow-ului) investitiile sunt: a) proiecte caracterizate de o singura cheltuiala initiala si o singura incasare la sfarsitul acestuia; b) proiecte caracterizate de o singura cheltuiala initiala si mai multe incasari esalonate pe toata durata de viata a investitiei; c) proiecte complexe caracterizate de o esalonare a capitalului initial care degaja o singura incasare la sfarsitul investitiei; d) proiecte caracterizate de intrari si iesiri esalonate pe toata durata de viata a investitiei. Fundamentarea deciziilor de investitii Se poate face in functie de optiunea conducerii organizatiei de a utiliza: Calculele de eficienta traditionale care nu se bazeaza pe tehnici de actualizare, si constau din evaluarea rentabilitatii medii in functie de profit sau excedentul brut al exploatarii, a profitabilitatii raportand cash-flow-ul anual la totalul capitalului investit si a termenelor de recuperare a investitiei indicator obtinut prin cumularea cash-flow-ului degajat de investitie pana cand acesta egaleaza capitalul investit (atunci se considera recuperata investitia). Calculele de eficienta actuariale - cu ajutorul carora se selecteaza varianta de investitie urmarind obiectivul - maximizarea valorii actuale nete. Indicatorii utilizati sunt: VALOAREA ACTUALIZATA NETA (VAN) In literatura economica internationala cunoscuta ca << Net Present Value>>, este considerata o metoda eficienta de comparare a variantelor investitionale pe baza valorii actualizate nete a veniturilor viitoare, mai eficienta decat cea care ia in considerare capitalizarea lor la un moment viitor. Formula de calcul a valorii actualizate nete este:

Unde

Chi Cheltuielile intiale ale investitiei ra- rata de actualizare 89

VRn- valoarea reziduala neta CF- cash- flow-ul din anul j Pentru ca investitia sa fie profitabila NPV trebuie sa fie mai mare ca 0, in situatia in care NPV =0 valoarea recuperata este egala cu finantarea iar daca NPV<0 investitia nu a avut rezultatele previzionate. RATA INTERNA DE RENTABILITATE (Internal rate of return - RIR) In determinarea ratelor interne de rentabilitate ale investitiilor se porneste de la premisa ca veniturile viitoare (CFt) reinvestite la o anumita rata a dobanzii pe piata financiara, vor genera o anume rentabilitate. RIR reprezinta rata de actualizare a fluxurilor viitoare de trezorerie pentru care VAN=0 Astfel, RIR rezulta din ecuatia:

sau, daca proiectul nu incumba o valoare reziduala, iar cheltuielile investitionale se fac o singura data, la inceputul primului an:

Deci, rata interna de rentabilitate egalizeaza valoarea prezenta a intrarilor de fonduri cu valoarea actuala a iesirilor de fonduri. Modalitatea de calcul este aceeasi cu cea de la VAN; acolo se cunostea rata de actualizare si se determina VAN iar aici se presupune VAN = 0 si se incearca determinarea ratei de actualizare. Rata interna de rentabilitate se calculeaza prin tatonari succesive, dand valori din ce in ce mai apropiate de valoarea ratei de actualizare, pana cand VAN = 0. Interpretarea ratei interne de rentabilitate este extrem de simpla. Daca ea este superioara costului capitalurilor permanente, atunci proiectul este acceptat; daca RIR este mai mica decat rata de rentabilitate ceruta de capitalurile permanente atunci proiectul este respins. Intre mai multe proiecte se selecteaza, in conditiile in care decizia se face doar dupa criteriul RIR, acel proiect ce asigura maxim RIR. Daca fluxurile considerate la iesiri nu sunt constante in timp, atunci se fac tatonari succesive pana la determinarea unei RIR acceptabile. Practic, atat calculul RIR cat si cel al VAN se fondeaza pe aceleasi date si pe aceleasi 90

ipoteze. Ipoteza cea mai realista este aceea ca, odata generate fondurile de iesire ale unui proiect de investitii, acestea se reinvestesc la o rata a dobanzii egala cu costul capitalurilor permanente. Astfel, daca aceste cash-flow-uri se utilizeaza pentru rambursarea datoriilor sau pentru plata dividendelor, la fel ca si pentru investitii in noi proiecte, ele vor fi remunerate la costul capitalului. O alta varianta ar fi plasarea lor la o rata fara risc pe piata monetara sau financiara (certificate de tezaur, obligatiuni de stat, etc). TERMENUL DE RECUPERARE (Payback Period - TR) Exprima numarul de ani de recuperare, prin cash-flow-uri medii anuale actualizate. Reprezinta perioada de timp (calculata de la momentul in care investitia se pune in functiune) in care se recupereaza valoarea investita pe seama profiturilor anuale. Este de preferat un proiect care asigura o recuperare cat mai rapida a cheltuielilor investitionale. si intotdeauna se urmareste ca termenul de recuperare sa fie mai mic decat durata de viata a investitiei. Acest indicator se poate calcula in mai multe situatii, data fiind diversitatea tipurilor de investitii. De exemplu, pentru o investitie noua vom avea raportul dintre: valoarea investitiei si profitul mediu anual

Daca vorbim de o retehnologizare, raportul va deveni: valoarea investitiei/(profitul nou obtinut-profitul vechi obtinut)

Practic, in acest al doilea caz vorbim despre plusul de profit obtinut dupa retehnologizare. INDICELE DE PROFITABILITATE (Profitability Index IP) Exprima rentabilitatea relativa a investitiei pe toata durata sa de viata. Criteriul Indicelui de profitabilitate (IP) urmareste alegerea proiectului de investitii cu valoarea acestuia cea mai ridicata. De asemenea, pentru ca un proiect sa fie rentabil, trebuie ca IP>1

91

Bugetul de investitii Include dimensionarea surselor de finantare a cheltuielilor de investitii. In plus formularul are ca anexa lista de proiecte de investitii pe anul in curs si eventual previziunea pentru urmatorii ani Bugetul de Investitii se prezinta astfel: Specificatie Precedent TOTAL Trim I /Preliminat AN Total .... inceputul Trim II Trim III Trim IV

I. RESURSE PROPRII perioadei -sume materialelor dezmembrarea corporale din valorificarea rezultate din imobilizarilor Disponibil la

- sume din vanzarea activelor si mijloacelor fixe - amortizarea corporale imobilizarilor

- sume reprezentand reducerea impozitului pe profit -sume repartizate din profitul net - alte resurse II. DESTINATIE PROPRII - rambursare credite - finantarea investitiilor III. CHELTUIELI INVESTITII DE ..... RESURSE ......

- lucrari in continuare din anii trecuti - lucrari noi - achizitii de bunuri si alte

92

cheltuieli de investitii - dotari independente IV. EXCEDENT V. DEFICIT - credite si alte imprumuturi - alte resurse - alocatii de la buget sau din fondul special pentru investitii Planul de investitii pentru o perioada de 3-5 ani devine deja << Business Plan>> si prezinta strategia financiara a firmei pe termen lung. ..... ......

7.5. Planul de finantare Intr-o organizatie stabila cu o strategie financiara definita se realizeaza o previziune financiara a investitiilor care se concretizeaza intr-un plan de finantare multianual (pe termen lung). Planul de finantare este planul previzional, strategic pe o perioada de 3-5 ani si reflecta nevoia anuala de finantare a investitiilor precum si resursele organizatiei. Planul de Finantare are doua adimensiuni: NECESAR DE FINANTAT Investitii strategice (achizitii de imobilizari) Investitii de exploatare Rambursarea datoriilor Dividende RESURSE DE CAPITAL Rambursabile - credite bancare Nerambursabile - Capacitate de autofinantare dupa plata dividendelor, vanzari sau cesiuni de active, cresteri de capital, subventii pentru investitii Dimensiunea capitalului destinat investitiilor se fundamenteaza pe criteriile VAN maxim si cost minim. O valoare actuala neta mare a investitiilor determina cresterea valorii organizatiei iar un cost minim al capitalului este urmarea unei structuri financiare optime a acesteia. Sarcina managerului financiar este aceea de a previziona coerespunzator necesarul de 93

capital atat operational cat si de investitii si de a gasi cele mai potrivite tipuri de finantare in raport de conditiile organizatiei. Un plan de finantare coerent trebuie sa aiba fiecare pozitie bine justificata pentru a fi realizatbil si pentru a putea fi negociat si sustinut. Etapele elaborarii unui plan de finantare I. Identificarea nevoilor de finantare (proiecte noi, proiecte in curs de realizare, achizitii de imobilizari, rambursari de credite, nevoia de fond de rulment) II. Identificarea surselor de finantare si integrarea acestora in planul de finantare. Provenienta acestora poate fi interna sau externa. Pentru selectarea surselor externe de finantare principalul criteriu trebuie sa fie costul capitalului care evident va fi cel mai mic din punct de vedere al ratelor de rambursare si doabanzilor. Planul de finantare este deci documentul oficial aprobat de catre managementul organizatiei, care prezinta detaliat resursele sale financiare pe termen mediu si lung precum si modul acestora de a fi utilizate in procesele operationale si de investitii. Un plan eficient de finantare trebuie sa asigure finantarea la un cost redus si sa asigure firmei independenta din punct de vedere operational.

7.6.Strategia finantarii pe termen lung Decizia de finantare este moalitatea de aprobare si selectare a surselor ce vor contribui la procesul de finantare al activitatii organizatiei. Cum spuneam si in paragraful anterior o finantare eficienta inseamna costuri mici de obtinere a capitalului. Costul capitalului se calculeaza ca un cost mediu ponderat al tuturor surselor de finantare si se calculeaza utilizand formula: CmpK = Capital propriu + Rentabilitate financiara + Datorii + Rata dobanzii Capital propriu + Datorii

Finantarea din surse proprii Pentru finantarea din surse proprii mai cu seama a activitatii de investitii sunt utilizate autofinantarea (capital intern ) sau aporturile noi de capital din partea actionarilor (surse proprii externe). 94

Autofinantarea este acumularea de capital degajata de activitatea firmei in ultimul exercitiu financiar si este cea mai simpla si mai indicata sursa de finantare. Capacitatea de autofinantare este cea care sta la baza autofinantarii si aceasta poate fi cunoscuta si diponibila dupa calculul si plata dividendelor. Se calculeaza: Autofinantarea = CAF Dividende platite La cresterea capacitatii de autofinantare contribuie si vanzarea de active fizice si financiare care poate fi numita activitatea de dezinvestire a capitalurilor alocate anterior in activele intreprinderii. Vanzarea este profitabila in conditiile in care valoarea de vanzare o depaseste pe cea neamortizata, reevaluata. Finantarea din surse externe Se face utilizand: - surse imprumutate obtinute prin emisiunea si vanzarea de obligatiuni sau prin credite bancare pe termen mediu; - surse inchiriate (prin contracte de leasing) cu posibilitatea ulterioara de a cumpara bunurile, utilajele ce au facut obiectul leasing-ului. In baza acestor contracte chiriasul in speta organzatia utilizeaza bunurile si obtine avantajele in timp ce finantarea este suportata de catre societate de leasing. Chiria este considerata si contabilizata pe toata durata contractului ca o cheltuiala operationala iar la incheierea contractului valoarea reziduala majoreaza valoarea imobilizarilor.

Majorarea capitalului social Alaturi de aporturile noi de capital majorarea sa se mai poate face prin fuziune sau absorbtia altei organizatii, incorporarea rezervelor, conversia datoriilor etc. Dintre toate acestea creterea reala se face prin aporturile de capital celelalte fiind doar conversii ale posturilor de pasiv in vederea cresterii surselor de finantare. Majorarile de capital se fac prin: majorarea valorii nominale a vechilor actiuni rezultand o noua valoare care se calculeaza astfel: Valoarea nominala noua = Valoarea nominala veche + Aportul suplimentar al 95

vechilor actionari Acest tip de aport se realizeaza destul de greu deoarece nu toti actionarii consimt la marirea capitalului in acelasi timp, respectiv la schimbarea proportiilor actionariatului. emisiunea de noi actiuni la care subscriu atat vechii actionari cat si cei noi, este cea mai practicata solutie. In conditiile in care vechii actionari nu mai pot cumpara dintre noile actiuni le va fi afectata puterea si beneficiul pe actiune. Pentru a nu suferi o pierdere prea mare aceia dintre actionari care nu vor cumpara actiuni noi vor primi un numar de drepturi de subscriere proportional cu valoarea beneficiului pe care nu-l vor mai incasa. Aceste drepturi se pot vinde la bursa sau noilor actionari. incorporarea rezervelor prin emisiunea de noi actiuni distribuite gratuit vechilor actionari, a primelor de emisiune si a profitului nerepartizat

Sursele imprumutate Imprumuturile la banci sunt cele mai potrivite surse externe de finantare mai cu seama pentru firmele care nu sunt cotate la bursa. Imprumuturile se acorda in conditii de garantare a creditului si de capacitate reala de plata la scadenta. Procedura de acordare este precedata de o analiza a lichiditatii, solvabilitatii si rentabilitatii financiare a organziatiei. Imprumuturile obligatare - imprumutul se obtine prin emisiunea si vanzarea in public a obligatiunilor titluri negociabile reprezentand creante asupra capitalului imprumutat al firmei. Costul imprumuturilor obligatare este de regula mai mic decat cel al emisiunilor de actiuni si al subscrierilor de capital social de aceea este preferat ca alternativa de finantare. Repartizarea Profitului La baza distribuirii profitului sta politica de dividend a firmei. Politica de dividend reprezinta ansamblul deciziilor si tehnicilor folosite pentru determinarea nivelului dividendelor ce pot fi distribuite actionarilor. Se pune problema in acest caz care va fi destinatia profitului, distribuirea dividendelor catre actionari sau reinvestirea sa. In varianta distribuirii firma va fi privata de lichiditati pe cand in cealalta varianta profitul se va folosi pentru autofinantare. La baza analizei politicii de dividend se tine seama de rata de distribuire (raportul dintre 96

dividende si profitul net) si rata de crestere a dividendului (raportul dintre dividende si numarul de actiuni). Decizia de reinvestire/distribuire a profitului apartine managementului firmei si trebuie aprobata de actionariat. Din punct de vedere al actionarilor politica de dividend evidentiaza: - Stabilitatea financiara a firmei prin comparatie cu valoarea dividendelor distribuite in anii anteriori. Astfel chiar si in perioade dificile cand profiturile au fost foarte scazute, conducerea unor organizatii a decis plata dividendelor catre actionari pentru a pastra imaginea de normalitate a functionarii firmei - Credibilitatea politicii de dividend dividendele de valoare ridicata platite regulat vor face ca actionariatul sa manifeste incredere pentru firma si sa-si pastreze sau creasca numarul de actiuni. In schimb distribuirea unei parti mai mici din profit va duce la cresterea cursului actiunilor, la neincrederea actionarilor care la un anumit moment vor decide sa vanda. Modalitati de distribuire a dividendelor a) Varsaminte ce constau din varsarea cu anticipatie a uneor pari din sumele ce revin actionarilor ca urmare a dividendelor de incasat. b) Plata dividendelor in actiuni este aplicabila doar societatilor pe actiuni care pot oferi actionarilor posibilitatea ca in schimbul sumelor datorare de firma ca dividende sa primeasca actiuni noi proprii sau titluri din portofoliul acestora detinute la alte societati. Acest procedeu ajuta la mentinerea fondurilor respective si utilizarea lor pentru realizarea unor proiecte. Se mai practica de asemenea si distribuirea gratuita de actiuni prin care se multiplica numarul de actiuni si se diminueaza valoarea acestora insa nu sub pretul vechilor actiuni.

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1. In categoria Strategii Financiare pot fi incadrate a. strategiile bancare; b. strategiile investitionale; c. strategia de formare a holdingurilor; d. strategia de achizitii. 2. Printre caracteristicile strategiei investitionate nu se inumara: a. nu are la baza principiul eficientei economice; b. are un puternic caracter novator; c. poate sta la baza strategiilor de redresare, consolidare sau dezvoltare.

97

3. In categoria strategii financiare nu pot fi incadrate a. strategiile investitionale; b. strategia de achizitii; c. strategia de realtie dintre organizatie si banca; d. strategia de expansiune externa. 4. Printre caracteristicile strategiei investitionate se inumara: a. are un puternic caracter novator b. nu poate sta la baza strategiilor de redresare, consolidare sau dezvoltare c. are la baza principiul ineficientei economice d. toate cele de mai sus. 5. Pentru ca un proiect sa fie rentabil a. Indicele de profitabilitate< 1; b. Indicele de profitabilitate =1; c. Indicele de profitabilitate >1.

6. Procesul de bugetare prezinta o serie de avantaje: a. are rol de orientare a organizatiei spre un anume scop; b. asigura planificarea financiara ; c. serveste la instituirea unui sistem eficace de control; d. toate cele de mai sus. 7. Prima etapa in elaborarea bugetelor este: a. Fundamentarea b. Elaborarea de bugete preliminate c. Identificarea obiectivelor ce decurg din strategia generala a organizatiei d. Elaborarea si aprobarea formei finale de buget 8. Pentru ca un investitia sa fie rentabila a. NVP< 0; b. NVP= 0; c. NVP> 2; d. NVP> 0. 9. Principalele obiective ale functiunii financiare a firmei sunt: a. lichiditatea si rentabilitatea b. consolidarea patrimoniului c. mentinerea autonomiei financiare a organizatiei d. toate cele de mai sus. 10. Functia financiara presupune urmatoarele activitati: a. previziune/bugetare b. executie c. analiza 98

d. control si coordonare e. toate cele de mai sus.

11. Cresterea interna a firmei semnifica: a. cresterea capitalului firmei prin capitalizare sau prin mobilizarea de capital propriu suplimentar b. construirea unui nou sediu c. cresterea numarului de salariati d. cresterea numarului de actiuni detinute la alte societati comerciale. 12. Cresterea interna a firmei semnifica: a. cresterea capitalului firmei prin capitalizare sau prin mobilizarea de capital propriu suplimentar b. construirea unui nou sediu c. cresterea numarului de salariati d. cresterea numarului de actiuni detinute la alte societati comerciale 13. Principalii factori macroeconomici ce intervin in proecsul de investire in actiuni sunt: a. evolutia PIB b. rata doabanzii c. rata inflatiei d. toate cele de mai sus 14. Principalii factori ce intervin in procesul de investire in actiuni sunt: a. evolutia cursului de schimb; b. rata dobanzii; c. rata somajului; d. toate cele de mai sus.

Bibliografie recomandata
1. Cmoiu Camelia, Managementul general, Mustang,2009 2. Cmoiu Camelia, Sisteme ale managementului organiza iei, Mustang,2010 3. Gudnescu Nicoleta, Strategii financiare, Bren,2008 4. Porter E. Michael, Competitive strategy ,The Free Press,1980 5. Ceauu Iulian, Strategii manageriale. Management performant, Editura Academic de Management,2005

99

CAP. 8. RISCUL SI DECIZIA DE INVESTITII

Timp de studiu 2 ore

Obiective:

Prezentarea conceptului de risc, a principalelor tipuri de riscuri si a modalitatilor de evaluare a acestuia.

Continutul capitolului
Conceptul de risc Evaluarea riscului

8.1. Conceptul de risc In sensul cel mai larg, investitia reprezinta sacrificiul unei parti din consumul prezent pentru un posibil si incert consum viitor. Sacrificiul este facut intotdeauna in speranta ca acel consum viitor va fi mai mare decat cel sacrificat in prezent. Doua atribute sunt in joc: timpul si riscul. Sacrificiul are loc in prezent si este sigur. Recompensa vine mai tarziu, daca va exista si marimea ei este incerta. In unele cazuri predomina timpul, alteori atributul dominant este riscul, iar alteori ambele aspecte sunt importante. In literatura economica se face deosebirea intre risc, acesta presupunand calcule fundamentate pe o experienta trecuta sau pe date suficiente pentru a putea calcula probabilitatea producerii unui anumit eveniment economic si incertitudine, care apare mai degraba ca o lipsa de informatie intr-un anumit domeniu, referitoare la consecintele unei actiuni. Rezulta ca, luarea in considerare a riscului genereaza fundamentarea procesului investitional cu asocierea probabilitatilor care exprima sansa realizarii anumitor indicatori economici. In abordarea incertitudinii si riscului se au in vedere, de regula, consecintele anticipate ale uneia sau alteia din variantele de actiune si doar uneori cauzele care determina consecintele actiunilor. Incertitudinea are la baza numarul redus al cunostintelor certe sau chiar lipsa acestora referitoare la consecintele unei actiuni. Riscul presupune un calcul informational bazat pe o experienta trecuta extrem de vasta sau pe date informationale, putandu-se face astfel estimari privind probabilitatea consecintelor unor actiuni sau a ivirii unui eveniment. Dupa natura sigura sau nesigura a cunostintelor pe care le avem asupra unor fenomene ale pietei ca cerere, vanzari, preturi etc., putem spune ca le studiem intr-un viitor sigur sau intr100

un viitor nesigur (de exemplu, produse alimentare si cele cu vanzare relativ grea). In economia de piata, al carei mecanism de reglare se bazeaza pe concurenta, pe oscilatia preturilor etc., incertitudinea si riscul sunt niste variabile de care trebuie tinut seama, suprimarea lor nefiind posibila. Tot ceea ce pot face agentii economici este sa studieze si sa calculeze riscul, pentru a-l cunoaste si a alege varianta de activitate mai putin riscanta. Calculul riscului, insa, nu scuteste agentul economic de asumarea sau acceptarea lor, ci ii da doar posibilitatea sa le infrunte in cunostinta de cauza. Desi este foarte greu de a face o distinctie clara intre incertitudine si risc, s-a ajuns totusi sa fie delimitate, pentru nevoile practice, astfel: incertitudinea ca o situatie careia nu i se pot asocia (stabili) probabilitatile, iar riscul o situatie careia i se pot asocia probabilitati intr-o anumita distributie. Agentii economici, actionarii, partenerii firmelor (furnizori, clienti) percep riscul ca un rezultat nefavorabil, cu o probabilitate anume. In economia de piata bazata pe jocul liber al cererii si al ofertei ce determina alocarea resurselor, riscul este prezent, iar pentru a face fata acestuia, agentul economic va cauta sa-si perfectioneze tehnologiile, sa imbunatateasca calitatea produselor, sa promoveze noi produse, sa reduca costurile, toate acestea realizandu-se cu ajutorul unor programe investitionale adecvate. Notiunea de risc este susceptibila de diverse interpretari, care se refera la aspecte distincte. Riscurile pot fi de natura fizica sau financiara. Riscurile fizice, din punct de vedere al rezervei ce poate fi constituita, pot varia in functie de estimarea bazei de capital. In riscul economic intervin acele posibilitati care pot afecta valoarea beneficiului si, prin urmare, constituie, in mod cert, un risc intern al intreprinderii considerata in ansamblul sau. In cadrul riscurilor financiare, inflatia are un impact deosebit asupra viabilitatii financiare a proiectului, deoarece ea influenteaza volumul activelor fixe, capitalul circulant, costurile de productie si chiar incasarile din vanzari. Pentru ajustarea planului financiar in functie de inflatie, cheltuielile anuale sau semestriale estimate din costul total al investitiei (inclusiv rezerva pentru riscurile fizice) se ajusteaza cu un factor estimat de inflatie; acelasi lucru fiind valabil si pentru costurile de productie. Pentru cresterile previzibile ale costurilor proiectului datorate modificarii preturilor unitare ale diferitelor componente ce pot interveni dupa estimarea bazei de capital, se prevede o rezerva de crestere a preturilor care se calculeaza aplicand rata estimata de crestere la baza de capital estimata. In riscul financiar pot interveni creditele, atat cele pe termen lung, cat si cele pe termen mediu, care constituie baza adevaratului risc financiar. Riscul in economie se poate caracteriza si estima in functie de factorii care il determina si 101

de dimensiunile pe care le cunoaste in manifestarea sa. Dupa factorii care-l genereaza, se disting doua tipuri de risc si anume: riscul in afaceri (de intreprindere) si riscul financiar. Riscul in afaceri este generat de evolutia progresului tehnic in ritm rapid si consecintele sale greu de stapanit; incertitudinile pietei referitoare la evolutia cererii, schimbarea gusturilor consumatorilor, modificarea preturilor etc.; instabilitatea economica si politica (situatii de criza economica, de inflatie, somaj, greve etc.). Acest tip de risc este un element definitoriu in activitatea agentilor economici, fie de a-i dinamiza, fie de a-i aduce in stare de faliment. Acest risc poate fi diminuat de catre agentii economici, daca vor cunoaste bine piata, pe baza unor studii de marketing, daca aplica strategii si metode de promovare a vanzarilor, de adaptare a ofertei si preturilor la conditiile pietei etc. Riscul financiar pentru o firma decurge din situatia financiara a firmei si/sau proportia mare a imprumuturilor sale luate de la banci. Acest gen de risc consta in faptul ca firma ajunge in situatia ca din rezultatele sale financiare sa nu poata achita nici dobanzile la imprumuturile contractate. In cazul in care firma nu are datorii bancare, nivelul beneficiilor din exploatare este egal cu cel al beneficiilor nete, iar riscul financiar este mic. Coeficientul de risc este foarte mare atunci cand este vorba de un risc independent de agentul economic, adica determinat de conjunctura economica defavorabila (de exemplu, pentru a preintampina riscul, bancile finantatoare au luat masuri: nu acorda imprumuturi decat pana la cel mult 50% din costul investitiei proiectate, diferenta urmand sa fie acoperita din surse proprii si emiterea de actiuni). Dupa gravitatea primejdiei si consecintele asupra situatiei firmei, riscul poate fi: Riscul de ruina (faliment) apare atunci cand firma ajunge intr-o situatie deosebit de grea, practic fiind condamnata la disparitie, urmand sa dea faliment, ceea ce inseamna ca salariatii isi pierd posturile, creditorii isi pierd creantele (in totalitate sau partial), actionarii isi pierd sumele de bani pe care le-au investit; acest risc este cel mai de temut. Riscul de insolvabilitate survine atunci cand firma nu mai poate face fata platilor. Incapacitatea de a-si lichida angajamentele (criza de insolvabilitate) poate conduce fie la lichidare, cand nu mai este nici o sansa de salvare (manifestandu-se riscul de ruina), fie ca se solutioneaza printr-o investitie de conjunctura, pe baza unui credit suplimentar de la banca, sau firma respectiva se asociaza cu o alta firma susceptibila de a o ajuta. In acest ultim caz, este vorba de o pierdere a independentei care, in unele situatii, poate deveni definitiva. Riscul pierderii autonomiei se manifesta inainte de declansarea crizei de insolvabilitate; el se manifesta atunci cand firma observa (constata) ca, prin mijloace proprii, nu mai are capacitatea de a-si conserva (pastra) in viitor pozitia sa in productie sau sub aspect comercial. 102

Deci, resursele de autofinantare se dovedesc insuficiente in raport cu nevoile de dezvoltare (extindere). Riscul scaderii rentabilitatii este un risc mai mult de natura financiara, care exprima faptul ca la o crestere de capital, beneficiul net nu creste in aceeasi proportie, semnalandu-se fenomenul de diluare. In ceea ce priveste riscul investitional, o modalitate simpla de identificare a acestuia consta in raportarea proiectelor la activitatea generala a firmei. Astfel vom avea un risc similar cu cel general pentru proiectele care permit simpla continuare a activitatii (modernizare, inlocuire) si un risc superior pentru proiectele care modifica starea sau structura firmei (expansiune, dezvoltare, cercetare). Mediul economic national actual a impus noi categorii de risc: riscuri manageriale (riscul intreprinzatorului); riscuri informationale; riscuri de natura legislativa;

riscuri legate de mediul inconjurator etc. Joseph Schumpeter a plasat notiunea de risc in centrul analizei, dar a limitat definitia acestuia la riscul intreprinzatorului. Astazi, se impune extinderea continutului si formelor de manifestare, ca urmare a nivelului si modului de existenta a societatii contemporane. Astfel, toate formele de risc ce caracterizeaza societatea industriala contemporana (poluarea, catastrofe produse de om etc.) impun necesitatea integrarii acestora in conceptul de risc al intreprinzatorului. Daca urmarim evolutia riscurilor din sfera activitatilor industriale, sesizam in primul rand specificul de activitate, apoi potentialul material, financiar, uman, institutional alocat si nu in ultimul rand sistemul de organizare si conducere . Incertitudinile de natura legislativa sunt frecvente in statele aflate in tranzitie, ca rezultat al frecventelor modificari ale actelor normative, cauzate de nevoia de adaptare la economia de piata. De asemenea, folosirea unor tehnologii depasite a adus mari daune mediului inconjurator in tarile Europei Centrale si de Est. Aceste tari sunt constranse sa promoveze o legislatie care obliga firmele sa inlature orice neajunsuri de aceasta natura. Atunci cand investitiile depasesc cadrul national, pe langa aspectele legate de riscul specific de firma intervine si riscul general de tara. Acesta este un risc legat de multitudinea de factori specifici fiecarei tari, de natura economica si politica, ce poate afecta gradul de profitabilitate a firmei sau proiectului. Studiile ONUDI folosesc o clasificare a tarilor dupa categorii de risc, denumite A, B, C, D (in ordinea crescatoare a riscului) si recomanda o dobanda sporita la acordarea creditelor. 103

A Spor la dobanda creditelor pe termen scurt pe termen lung 1,5 22,5

B 2,5 4,0

C 4,0 6,0

D 6,0 8,0

De asemenea, poate fi considerat si un risc complex care ia in considerare mai multi din factorii mentionati (in acest caz, dobanda va face obiectul negocierilor).

8.2. Evaluarea riscului Atat in literatura de specialitate, cat si in practica afacerilor este cunoscut faptul ca tipuri diferite de investitii implica un risc diferit asupra firmei. Astfel, putem avea: Tipuri de investitii 1. Investitii de inlocuire 2. Investitii de modernizaredezvoltare de extindere a activitatii actuale; introducerea de noi produse si crearea de noi capacitati. 3. Investitii de cercetaredezvoltare 4. Investitii de ameliorare a conditiilor de munca 5. Investitii impuse prin legislatie, protectia mediului. Sursa: Adaptat dupa Cocris, V., 1996 Mediu Ridicat Sensibila Importanta Nivelul riscului proiectului Influenta asupra firmei Comparabila cu Mediu activitatea firmei

Ridicat Mediu Scazut sau inexistent

Puternica Slaba Slaba sau inexistenta

Isan, V., Economia afacerilor, vol. III, Ed. Sanvialy, Iasi,

Din datele prezentate mai sus se constata ca analiza riscului proiectelor de investitii poate fi efectuata in functie de gradul de risc specific acestora si in functie de modul in care proiectele sunt analizate individual sau drept portofolii de doua sau mai multe proiecte de investitii. Principalele elemente pe care trebuie sa le contina analiza riscului unui proiect de investitii sunt urmatoarele: identificarea cat mai exacta a factorilor de risc, evaluarea lor, cuantificarea consecintelor lor, stabilirea raspunderilor si aplicarea unor masuri pentru eliminarea cauzelor generatoare de risc. Pentru proiectele riscante, se impune conditia ca investitia sa fie recuperata foarte repede. 104

Faptul poate fi atribuit atat constientizarii riscului, cat si problemei aparitiei uzurii tehnice si tehnologice, acest ultim punct fiind semnificativ in industriile cu tehnologie sofisticata. Un factor care reduce riscul proiectului este abilitatea conducerii de a fi receptiva la schimbari. De exemplu: daca pentru un produs se reduce cererea, productia poate fi redusa si pot fi luate si alte masuri pentru a se limita pierderile. Pe de alta parte, daca cererea depaseste nivelul productiei, firma poate actiona astfel incat sa-si creasca profiturile. Astfel, multe proiecte pot avea un risc mult mai scazut si un potential mult mai mare decat se estimeaza initial. Un proiect de investitie daca este evaluat individual poate fi destul de riscant, dar mai putin riscant atunci cand se constituie drept o componenta a unui program de investitii. Nu este obligatoriu ca un program de investitii sa duca la anularea riscului proiectelor componente, dar in conditiile economiei romanesti se impune cuprinderea in programe a diverselor proiecte, fiind cunoscuta necesitatea retehnologizarii, dar si a restructurarii ramurilor. De obicei, intr-un program de investitii, se combina proiecte cu randamente slab corelate sau necorelate, ceea ce face ca riscul programului sa fie comparabil cu riscul mediu al pietei financiare. In industrie, riscul este accentuat datorita concurentei intensive care se manifesta pe piata, modificarilor frecvente ale cererii in functie de dorintele clientilor, progresului tehnic la care industria este deosebit de receptiva fiind relativ flexibila la tehnologii etc. Dimensionarea corecta si aprecierea riscului investitional este obligatorie pentru agentii economici, permitandu-le o fundamentare corecta a deciziei, iar asumarea acestuia bazata pe criterii corecte de apreciere a mediului economic constituie sursa profiturilor viitoare. O forma de estimare a riscului in procesul investitional este cercetarea si stabilirea marjei de risc pe care o presupune fiecare element luat in considerare in calculele de fundamentare a investitiilor si stabilirea pe aceasta cale a implicatiilor pe care le genereaza asupra eficientei proiectelor analizate. Astfel, se pot modifica cheltuielile cu investitiile, de obicei in sensul cresterii acestora ceea ce va atrage modificari semnificative la nivelul venitului net. Fluxurile de venit net se pot diminua si datorita evolutiilor imprevizibile ale costului mainii de lucru si a materiilor prime, a pretului de vanzare a produselor etc. De aceea fluxurile financiare previzionate sunt corectate cu coeficienti care sa reflecte riscul de realizare a lor, in felul acesta obtinandu-se o imagine mai fidela a implicatiilor pe care le genereaza realizarea proiectului de investitii.

105

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1. Riscul presupune: a) calcule fundamentate pe o experienta trecuta sau pe date suficiente pentru a putea calcula probabilitatea producerii unui anumit eveniment economic; b) un numarul redus al cunostintelor certe sau chiar lipsa acestora referitoare la consecintele unei actiuni; c) calcul informational bazat pe o experienta trecuta extrem de vasta sau pe date informationale, putandu-se face astfel estimari privind probabilitatea consecintelor unor actiuni sau a ivirii unui eveniment. 2. Riscul economic poate fi: a) riscul in afaceri este generat de evolutia progresului tehnic in ritm rapid si consecintele sale greu de stapanit; b) riscul financiar ce decurge din situatia financiara a firmei si/sau proportia mare a imprumuturilor sale luate de la banci; c) riscul de ruina (faliment) apare atunci cand firma ajunge intr-o situatie deosebit de grea.

3. Dupa gravitatea primejdiei si consecintele asupra situatiei firmei, riscul poate fi: a) riscul de faliment; b) riscul de insolvabilitate; c) riscul pierderii autonomiei; d) riscul scaderii rentabilitatii. 4. Riscul de faliment apare atunci cand: a) firma ajunge intr-o situatie deosebit de grea, practic fiind condamnata la disparitie; b) firma nu mai poate face fata platilor. Incapacitatea de a-si lichida angajamentele; c) este un risc mai mult de natura financiara, care exprima faptul ca la o crestere de capital, beneficiul net nu creste in aceeasi proportie, semnalandu-se fenomenul de diluare. 5. Ce reprezinta conceptele de risc si incertitudine? 6. Cand avem de a face cu risc financiar? 7. Care este tipologia riscului dupa gravitatea prejudiciului si consecintele asupra situatiei financiare?

106

8. In ce consta riscul de faliment? 9. Ce este riscul de insolvabilitate? 10. Cum se manifesta riscul pierderii autonomiei?

Bibliografie recomandata
1. Robert Hamilton, Fundamentals of modern business, Little, Brown and company, 1989 2. Dima C, Economia i gestiunea firmei, Economic, 1999 3. Floricel C, Evaluarea i fezabilitatea-afaceri, Economic, 1999 4. Victor Platon, Economia firmei: note de curs, Ateneul roman Universitatea Ecologic, 1999 5. Dumitrescu Dalina, Evaluarea ntreprinderilor: metode, tehnici, incertitudine, valoare, Economic, 2002 6. Isfnescu Aurel, Evaluarea ntreprinderii, Tribuna Economic,2001 7. Stancu Ion, Gestiunea financiar a agen ilor economici, Economic, 1994 8. Vintil Georgeta, Gestiunea financiar a ntreprinderii, Editura Didactic i Pedagogic,1999

107

CAPITOLUL 9- PLANUL DE AFACERI

Timp de studiu 2 ore

Obiective:
Prezentarea conceptului si a continutului planului de afaceri

Continutul capitolului
Etapele realizarii unui plan de afaceri Detalierea unor capitole ale planului de afaceri. Rezumatul planului de afaceri

Planul de afaceri este un concept nou aparut, legat de punerea in practica a obiectivelor strategice; este un instrument de prezentare a obiectivelor si a modului de realizare a acestora. Planul de afacere nu este o strategie, ci este intocmit in vederea punerii in practica a strategiilor. Poate fi elaborat la nivel de produs, grupa de produse, activitati comerciale specifice sau pentru fundamentarea investitiilor de capital; se poate utiliza ca un instrument de planificare sau ca ghid pentru afaceri. Planul de afaceri este un studiu complex care se elaboreaza in vederea inceperii unei afaceri, atunci cand intreprinderea se restructureaza si solicita un credit pentru investitii, in caz de fuziune, divizare etc. Planul de afaceri permite investitorilor sa cunoasca starea actuala si perspectivele intreprinderii in competitie cu alti parteneri Planul de afaceri abordeaza corelat activitatile de: producti e, comercializare si financiare, folosind metode de cuantificare si indicatori tehnici si economicofinanciari pentru analiza perioadei anterioare si pentru proiectare. Oportunitatea intocmirii planului de afaceri este determinata de: necesitatea evidentierii imaginii de ansamblu a afacerii, a valorificarii intr-un grad inalt a punctelor strategice forte pentru obtinerea de avantaje competitive prin diminuarea riscului generat de punctele strategice critice; evaluarea unor idei de afaceri, evidentierea sanselor de succes a afacerilor in curs, realizarea unor imagini clare ale fezabilitatii afacerii; 108

 necesitatea inlesnirii conducerii afacerii sau a directiei de afaceri, dat fiind faptul ca acesta cuprinde repere ale diferitelor etape care exprima in esenta nivelurile de performanta ce trebuie atinse sau caile de actiune, daca acestea nu sunt atinse; necesitatea comunicarii obiectivelor strategice, precum si a modului de abordare a eventualilor parteneri de afaceri, in cazul in care se doreste o asociere sau a bancilor, atunci cand se solicita finantarea. Planul de afaceri trebuie sa fie redactat intr-o optica de marketing. Astfel, inca din stadiul de obiective, orientarea acestuia va fi facuta pornind de la piata, potrivit cerintelor acesteia. Planul de afaceri trebuie sa fie realist, fiabil, credibil, ambitios si sa cuprinda indicatori tehnico-financiari ce pot fi realizati pe termen mediu si lung. Din stabilirea clara a obiectivelor planului si din fundamentarea indicatorilor trebuie sa se contureze solutii si masuri concrete care sa permita realizarea scopurilor propuse, sa asigure firmei cresterea puterii competitionale si maximizarea profitului Calitatea planului de afaceri depinde de calitatea conceptiei si de efortul depus pentru reusita sa. Acest instrument al planificarii strategice cuprinde doua parti principale: diagnosticul economic si evaluarea activitatii viitoare. Orice proces de management beneficiaza de o structura formala, iar planificarea afacerii nu face exceptii de la aceasta regula. Descrierea procesului ca un ciclu presupune ca planificarea afacerii nu este un proces inchis, ci unul continuu:

9.1 Etapele realizarii unui plan de afaceri ANALIZA DIAGNOSTIC ANALIZA CORECTIVA MISIUNEA MONITORIZAREA EVALUAREA STRATEGIEI IMPLEMENTAREA Etapa Analiza diagnostic In cadrul acestei etape se pune urmatoarea intrebare: UNDE NE AFLAM ? Inainte de a considera unde am putea ajunge sau cum ar trebui sa ajungem la un anumit obiectiv, in primul rand trebuie sa decidem unde ne aflam. Analiza diagnostic presupune reperarea simptomelor, a disfunctionalitatii unei firme, cercetarea si analiza faptelor si responsabilitatilor, identificarea cauzelor, elaborarea unor programe de actiune prin a caror 109

aplicare practica se asigura redresarea sau ameliorarea performantelor. Diagnosticul economicofinanciar este un instrument la indemana managerilor care permite formularea unor judecati de valoare, calitative si cantitative, privind starea, dinamica si perspectivele unui agent economic. Demersul diagnosticului impune analiza complexa a mecanismului de formare si modificare a fenomenelor specifice. Analiza diagnostic reprezinta un ansamblu de concepte, tehnici si instrumente care asigura tratarea informatiilor interne si externe in vederea formularii unor aprecieri pertinente referitoare la situatia unui agent economic, la nivelul si calitatea performantelor sale, la gradul de risc intr-un mediu concurential extrem de dinamic. Diagnosticul poate fi declansat: fie in cazul intreprinderilor in dificultate, cand efectuarea diagnosticului reprezinta o obligatie legala in cadrul procedurii de reorganizare si lichidare judiciara; fie in cazul intreprinderilor sanatoase, avand caracterul unui instrument de control al realizarii performantelor. In cazul diagnosticului de criza, dificultatile intalnite de intreprindere (de exemplu, dificultatile temporare de plata) impun o examinare globala a situatiei si performantelor acesteia. Diagnosticul de control este necesar preventiv, (de exemplu, acordarea unui credit presupune efectuarea unei analize financiare a activitatii agentului economic de catre bancher). Pentru realizarea unei bune analize diagnostic se dezvolta urmatoarele aspecte, concretizate in capitole si subcapitole distincte ale planului de afaceri: prezentarea generala a intreprinderii (date de identificare, capitalul social, adresa , obiectul de activitate etc.); organizarea structurala (structura organizatorica, structura de productie,masuri de perfectionare, crearea de noi compartimente si sectoare, divizare, fuziune, restructurarea productiei); diagnosticul potentialului tehnico-productiv (capacitati de productie si grad de utilizare, resursele de productie, productiile si caracterizarea produselor,caracterizarea starii tehnice, a tehnologiilor si propuneri de imbunatatire, consumuri specifice de resurse, cooperarea cu alte firme etc.; noile produse propuse si principalele avantaje); diagnosticul managementului si al utilizarii resurselor umane (marimea si structura personalului, experienta, competenta echipei manageriale, pregatirea profesionala, solutii privind reproiectarea activitatii); diagnosticul activitatii economice (nivelul, structura si evolutia cheltuielilor de productie si a productivitatii factorilor, evolutia si structura costurilor unitare); diagnosticul activitatii de marketing (evolutia si structura cifrei de afaceri ,evolutia 110

preturilor si a rentabilitatii pe produse, raporturile intreprinderii cu piata de desfacere si de aprovizionare); diagnosticul financiar cuprinde: analiza evolutiei veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor financiare ale ultimilor trei ani, evolutia si structura patrimoniului, evolutia capitalului permanent si a gradului de asigurare cu disponibilitati banesti, situatia blocajului financiar, situatia creditelor si a dobanzilor, indicatorii financiari (care reflecta bonitatea financiara a intreprinderii); concluziile generale ale diagnosticului: puncte slabe si puncte forte. Din concluziile si solutiile propuse trebuie sa rezulte principalele masuri menite sa creasca profitul si functionalitatea intreprinderii, extinderea pe piata, cresterea disponibilitatilor banesti si a credibilitatii la banci in vederea contractarii de credite. Aceste masuri se evidentiaza in urmatoarele directii: a. in sfera aprovizionarii: aprovizionarea de la surse apropiate si cu mijloace adecvate, clauze contractuale precise cu termene si fara confuzii, evidenta operativa buna, simpla si usoara, eliminarea pierderilor de transport depozitare - gestionare; b. in sfera productiei : lansarea de noi produse, cresterea calitatii produselor, scurtarea ciclului de productie, reducerea consumurilor specifice prin retehnologizari si dotari, utilizarea de masini si utilaje cu productivitate ridicata, mecanizarea lucrarilor cu volum mare de munca, automatizarea proceselor de productie, introducerea normelor progresive, organizarea aprovizionarii continue a locurilor de munca, eliminarea deseurilor, rebuturilor, folosirea inlocuitorilor de materiale; c. in sfera livrarilor: cresterea ritmului de vanzare, accelerarea ritmului de incasari, mecanizarea transportului la livrare, cresterea volumului livrarilor, organizarea operativa eficienta a formelor de expediere; d. alte sfere de influenta: rapiditatea in schimbarea tehnologiilor si dotare de calitate, garantarea fiabilitatii utilajelor, respectarea disciplinei tehnologice, utilizarea de materiale de calitate. Etapa Evaluarea activitatii viitoare O prima abordare este cea a stabilirii dimensiunii sau scopului fundamental al firmei. Misiunea firmei trebuie sa raspunda corect la intrebarea: UNDE DORIM SA FIM ? Raspunsul la aceasta intrebare sta la baza evaluarii strategice a activitatii viitoare a firmei. Din analiza misiunii firmei vor reiesi principalele scopuri pe domenii si obiectivele afacerii. De exemplu: intregul personal va avea ca scop obtinerea unor produse cu un standard 111

ridicat de calitate. Toti managerii urmaresc ca obiectiv controlul eficientei prin cost. Evaluarea strategica Pentru evaluarea strategica a activitatii firmei este necesar un studiu prospectiv. In cadrul activitatii de evaluare strategica se pune urmatoarea intrebare: CUM VOM FACE SA AJUNGEM ACOLO? In aceasta etapa a planului de afaceri se au in vedere principalele directii strategice si se elaboreaza planul ca instrument strategic in cadrul caruia elementele de baza sunt: planul de productie; planul de marketing-comercializare; planul financiar. Problema esentiala si punctul de pornire in elaborarea planului este sectiunea piata de desfacere. Aceasta sectiune trebuie sa asigure o cunoastere clara a segmentului de piata a intreprinderii in vederea realizarii obiectivelor strategiei economice. Criteriile ce trebuie avute in vedere pentru determinarea tipului de piat a si a perspectivelor de extindere a acesteia sunt subordonate cerintelor consumatorilor si posibilitatilor producatorilor. Din punctul de vedere al consumatorilor, aceste criterii sunt: nivelul veniturilor, zona geografica (regiune, rural si urban); starea demografica (varsta, sex, nationalitate etc.); aspecte psiho-sociale (atitudini, stil de viata, religie etc.). Din punctul de vedere al producatorilor aceste criterii sunt urmatoarele: specificul intreprinderii; nivelul tehnic si calitatea tehnologiilor; cerintele marilor consumatori si ale micilor consumatori; posibilitati de export; preturi etc.; cerintele personale (familiale, relatii personale prioritare, cunostinte). Pentru definirea pietei este necesara aprecierea clientilor potentiali si localizarea acestora, diferentierea cererii pe sezoane pentru unele produse ale intreprinderii, stabilirea dimensiunii pietei prin discutii cu potentialii distribuitori, intermediari si clienti. Este necesara, de asemenea, cunoasterea tendintei pietei prin estimarea cresteri sale potentiale, ca si identificarea si analiza concurentei pentru produsele respective. Pe baza acestor studii se stabilesc principalele directii strategice si se procedeaza la: selectarea produselor in functie de avantajele comparative si cerintele pietei; cresterea sau reducerea gradului de utilizare a capacitatilor de productie in functie de cerere si in scopul repartizarii profitului; alte cai de realizare a scopului fundamental al intreprinderii maximizarea profitului - ca: masuri de sporire a productivitatii muncii; rationalizarea cheltuielilor de productie; cresterea calitatii produselor. Pentru fundamentarea celor trei componente ale etapei de evaluare strategica sunt necesare informatii care se prelucreaza si se sintetizeaza in indicatori tehnici si economico-financiari 112

. Evaluarea activitatii viitoare se concretizeaza in urmatoarele sectiuni ale planului de afaceri: a) PLANUL DE PRODUCTIE cuprinde: proiectarea capacitatilor de productie pe intregul flux tehnologic; descrierea completa si precisa a produselor proiectate si stabilirea cantitatilor ce se vor obtine anual (cel putin trei ani); stabilirea necesarului de personal pe categorii si a fondului de salarii anual; proiectarea consumurilor specifice si totale de resurse, in conditiile tehnologiilor de productie viitoare; estimarea implicatiilor ecologice, inclusiv a impactului acestora asupra costurilor; proiectarea costurilor unitare si a cheltuielilor pe elemente componente, produse si pe ansamblul intreprinderii. b) PLANUL DE MARKETING-COMERCIALIZARE Aceasta sectiune trebuie sa fie realista si bine documentata, in vederea realizarii vanzarilor proiectate si ocuparea segmentului de piata stabilit. Acest capitol al planului de afaceri cuprinde: sinteza analizei de piata (populatie, consumul estimat pe fiecare produs, veniturile medii ale populatiei, numarul si puterea concurentilor, tendintele pietei produselor, cota de piata etc.); analiza de produs (avantaje in comparatie cu alti competitori); strategiile de marketing (preturi practicate, reclama, promovare etc.); estimarea cantitatilor de produse ce se vor vinde, preturile unitare pe perioade, veniturile previzibile pe fiecare produs; reteaua de distributie a intreprinderii si modul de asigurare a transportului produselor; sistemul de aprovizionare (cantitati de aprovizionat, preturi, furnizori, transport etc.). c) PLANUL FINANCIAR cuprinde: bugetul de venituri si cheltuieli pentru perioada urmatoare, inclusiv rezultatele financiare si repartizarea lor pe destinatii. d) ANALIZA FINANCIARA cuprinde: determinarea fluxului de numerar; determinarea fluxului de numerar actualizat si calculul ratei interne de rentabilitate, in cazul in care se fac investitii; indicatorii economico-financiari, determinati in scopul sustinerii avantajelor proiectului propus sau a viabilitatii intreprinderii, in urma masurilor de restructurare sau a investitiilor 113

propuse. e) ANALIZA DE RISC cuprinde: determinarea riscurilor activitatii viitoare (factori posibili de risc, cuantificarea factorilor de risc si impactul asupra cheltuielilor si veniturilor viitoare). In cazul solicitarii unor credite de la banci pentru functionarea normala a intreprinderii, in planul de afaceri trebuie estimat volumul acestora pe baza situatiei economice a intreprinderii. Planul de afaceri este completat cu anexe si diagrame (desene sau planuri ale produselor si obiectivului de investitii, contracte, prospecte etc.).

Etapa de implementare strategica a planului de afaceri Odata evaluate alternativele propuse in planul de afaceri urmeaza implementarea lor in practica. De aceea, implementarea devine etapa urmatoare in ciclul de planificare a afacerii, adica o transpunere a planului in actiune. Etapa de monitorizare a planului de afaceri Dupa implementarea planului de afaceri, acesta va trebui urmarit (monitorizat) pentru a analiza daca este indeplinit corespunzator. Monitorizarea afacerii presupune punerea unei intrebari de urmatorul tip: CUM STIM DACA AM OBTINUT CE NE-AM PROPUS? Etape de corectie In final, pentru inchiderea ciclului de planificare a afacerii, este necesar sa existe certitudinea ca obiectivele propuse sunt ferm urmarite. Daca insa exista abateri de la obiectivele planificate vor trebui intreprinse actiuni corective pentru a aduce afacerea in cursul ei firesc.

9.2. Detalierea unor capitole ale planului de afaceri. Rezumatul planului de afaceri REZUMATUL nu trebuie sa fie doar o listare a continutului planului de afaceri, ci trebuie sa sublinieze principalele probleme prezentate in etapele intocmirii sale. Un punct critic ce trebuie comunicat in rezumat este competenta specifica a firmei (punctele forte) si factorii ce vor face ca afacerea firmei sa fie de succes in competitia pe piata. Rezumatul planului de afaceri va contine: 114

 scopul planului de afaceri: atragerea investitiilor; planul operational pentru controlul afacerii; analiza pietelor: marimea pietei tinta; caracteristicile pietei tinta (demografice, geografice etc.); firma: nevoile pe care firma le va satisface; produsele sau serviciile oferite de firma pentru satisfacerea acestor nevoi; activitatea de marketing si vanzari; strategia de marketing; strategiile de vanzare; cheia de succes in competitia pe piata; cercetarea si dezvoltarea produselor sau a serviciilor: principalele probleme; eforturi in curs; organizarea si personalul: managerii de succes si patronii firmei; directiile cheie de actiune vizand personalul firmei; informatii financiare: necesarul de fonduri si folosirea lor; rezumatul istoricului gestionarii resurselor financiare; rezumatul perspectivei financiare (incluzand o justificare sumara a estimarii nivelurilor viitoarelor vanzari, a veniturilor si cheltuielilor si a performantei economice). ANALIZA SI ESTIMAREA PIETEI Analiza pietei trebuie sa reflecte informatii privind sectorul din care face parte firma, industrial sau sectorul agroindustrial, problemele actuale si cercetarile de piata ale firmei. Acestea sunt cuprinse in analiza pietei tinta si stabilirea cotei de piata a firmei. Piata tinta cuprinde: caracteristicile distinctive ale principalelor piete tinta si ale segmentelor de piata ale firmei, ingustarea pietei tinta etc. eforturile de penetrare pe pietele tinta privesc: cererea critica; extinderea spre nevoile curente; demografia; localizarea geografica; tendinte ciclice sezoniere; principala piata tinta: numarul de potentiali clienti; achizitionarile anuale de produse sau servicii similare cu ale firmei; aria geografica; cresterea anticipata a pietei; penetrarea pietei urmareste: impartirea pietei; numarul de clienti; acoperirea geografica; estimarea rationala a pietei; preturile si profitul marginal: nivelul de pret; niveluri ale profitului marginal; reduceri de pret, de volum, de plati etc.; metode de identificare a competitorilor pe piata tinta; mediile de comunicare cu competitorii pe piata tinta; achizitionarea de potentiali clienti: identificarea cererii, cercetarea cererii; solutionarea proceselor de evaluare a cererii; selectarea personalului de decizie din domeniul comercial 115

(manageri, agenti de vanzari etc.); tendinte c heie si schimbarile anticipate pe principala piata tinta; pietele tinta secundare si atributele cheie (cresteri demografice, tendinte viitoare semnificative). Rezultatele testului de marketing se refera la: clienti potentiali contractanti; demonstratiile oferite potentialilor clienti; reactia potentialilor clienti; importanta satisfacerii cerintelor pietelor tinta; vointa grupurilor testate de a achizitiona produsele / serviciile firmei la nivelurile diferite de pret. Timpul de livrare. Durata de timp intre asigurarea produsului/serviciului catre client si momentul cererii se refera la: comenzi initiale, repetari de comenzi, volumul livrat etc. Competitia se refera la: identificarea competitorilor (pe gama de produse sau servicii si pe segmentul de piata): existenta, impartirea pietei potentiale (cat de mare succes va avea firma pe piata fara a intalni concurenta? cum vor fi noii competitori ai firmei ?: competitorii directi, competitorii indirecti); punctele forte (avantajul competitiv): abilitatea de a satisface nevoile clientului; penetrarea pietei; reputatia; forta firmei (resursele financiare); caracteristici de personal. punctele slabe (dezavantajul competitiv): abilitatea de a satisface nevoile clientului; penetrarea pietei; reputatia; forta firmei; caracteristici de personal; importanta pietei tinta a firmei pentru competitorii sai; bariere de initiere pe piata: costul investitiilor, timp, tehnologie, caracteristici de personal, inertia clientilor, loialitatea pentru marca, relatii existente, existenta patentelor si a licentelor etc. Restrictiile legislative pot fi: cerintele clientilor si reglementarile guvernamentale (metode de incadrare in reglementarile in vigoare, timpul necesar, cost); schimbarile anticipate in cerintele legislative. Capitolul Analiza pietei fundamenteaza estimarea viitoare a acesteia prin stabilirea urmatoarelor elemente pregatitoare ale planului de afaceri: A Strategia generala de marketing, care cuprinde: 116

 strategia de penetrare a pietei; strategia de crestere: interna, de achizitie, orizontala (asigurarea produselor similare pentru utilizatori diferiti), verticala (asigurarea de produse la diferite niveluri ale lantului de distributie); canalele de distributie (distribuitori, vanzatori cu amanuntul, vanzari proprii etc.); comunicatii (promovare, reclama, relatii publice, proces de vanzare, materiale tiparite etc.). B Strategii de vanzare: personalul de vanzare (vanzarea interna sau prin reprezentanti independenti); activitati de vanzare (cantitate de produse vandute, prospectare etc.). ANALIZA PRODUCTIEI SI A POTENTIALULUI TEHNICO PRODUCTIV O atentie speciala la intocmirea acestui capitol va trebui acordata utilizatorilor planului de afaceri. Capitolul va cuprinde: A Descrierea detaliata a produselor/serviciilor din perspectiva utilizatorului: avantajele specifice produselor/serviciilor; capacitatea de a satisface cererea pe piata; avantajul competitiv; situatia actuala (idei, prototipuri, produse in loturi mici). B Ciclul de viata al produselor: descrierea situatiei actuale a produselor/serviciilor raportate la ciclul lor de viata; factorii care ar putea sa schimbe ciclul de viata anticipat al produselor/serviciilor. C Patente, drepturi de autor, brevete de inventii si inovatii, secrete comerciale: drepturile de autor existente in achizitionare sau patent; drepturi de autor, patente, brevete anticipate; aspecte cheie ale produselor/serviciilor firmei, ce nu pot fi patentate sau fara drepturi de autor; aspectele cheie ale produselor/serviciilor firmei, calificate ca secrete comerciale; intelegerile legale existente intre patroni si angajati privind procesul inovational din firma. 117

D Activitatile de cercetare dezvoltare de noi produse: activitati de cercetare in desfasurare; activitati viitoare preconizate vizand cercetarea-dezvoltarea de produse; anticiparea rezultatelor activitatilor viitoare de cercetare si dezvoltare a produselor, vizand: - noi produse sau servicii; - noi generatii de produse sau servicii; - produse sau servicii complementare; - inlocuirea produselor sau serviciilor; cercetarea activitatii altor firme din industria respectiva: a competitorilor directi; a competitorilor indirecti; a furnizorilor; a clientilor (beneficiarilor produselor/serviciilor firmei). E Se analizeaza evolutia costurilor de productie, in perioada anterioara si se evalueaza activitatea manageriala. Ingeniozitatea si talentul echipei manageriale a firmei sunt aspecte ce trebuie remarcate si accentuate in planul de afaceri. Daca planul de afaceri este destinat pentru a atrage investitorii in firma, atunci acest capitol va trebui sa sublinieze ingeniozitatea si talentele echipei manageriale si sa indice motivul pentru care acestea sunt o componenta distinctiva a competentei firmei. Trebuie tinut cont de faptul ca se investeste in oameni si nu in idei. INFORMATII FINANCIARE Informatiile financiare reflecta gama larga si sinteza tuturor informatiilor prezentate in toate celelalte capitole. Pot fi descrise diferite variante de clasificare a resurselor financiare. Informatiile financiare se refera la: A Istoricul situatiei financiare a firmei care se regaseste in: Bilantul anual; Situatia veniturilor, a cheltuielilor si a rezultatelor; Contul de profit si pierderi. B Proiectarea situatiei financiare a firmei: Anul urmator (pe luni sau trimestre): bugetul de venituri si cheltuieli, proiectia bilantului si a contului de profit si pierderi etc. Urmatorii 3-5 ani pe trimestre si anual: bugetul de venituri si cheltuieli, proiectia 118

bilantului si a contului de profit si pierderi etc. Rezumatul problemelor semnificative. Modul de prospectare a informatiilor financiare: previziune (cele mai bune estimari); proiectare (variante). C Analize financiare: Istoricul situatiilor financiare; analiza indicatorilor financiari; analiza tendintelor prin reprezentarea grafica. Perspectiva situatiei financiare; analiza indicatorilor financiari; analiza tendintelor prin reprezentarea grafica. Orice detalii in plus care ar putea fi utile, dar au caracter confidential, vor fi prezentate ca anexe. Anexele planului de afaceri vor fi prezentate separat de planul de afaceri propriu-zis. Principalele ANEXE ale planului de afaceri sunt urmatoarele: Curriculum vitae al managerilor cheie; Nomenclatorul de produse si situatia acestora; fisele tehnologice pe produse; Referinte personale; Studii de piata; Informatii pertinente publicate (articole din ziare, referiri in carti etc.); Patente, brevete, inventii, inovatii; Analiza mediului ambiant al firmei; Contracte semnificative: inchirieri; contracte de vanzare; contracte de aprovizionare; contracte de leasing; intelegeri de parteneriat; intelegeri privind stocul de actiuni; intelegeri cu angajatii; intelegeri intre concurenti; asigurari etc. Dimensionarea necesarului de resurse; consumuri specifice de resurse. In majoritatea cazurilor, cu cat planul de afaceri este mai voluminos, cu atat este mai greu pentru un potential investitor sa-l citeasca atent, in intregime. Firma trebuie sa fie in stare sa demonstreze potentialilor investitori sau finantatori ca a depus o munca competenta pentru intocmirea planului sau de afaceri, iar continutul acestuia sa fie bine documentat. Prin folosirea anexelor se pot utiliza informatiile suplimentare solicitate de catre potentialii cititori, intr-o forma adecvata. Pe baza unei analize de detaliu si a puterii de sinteza a echipei de lucru complexe planul de afaceri elaborat trebuie sa fie concis, clar, sa contina toate informatiile necesare, obiectivele, rezultatele si sa exprime capacitatea beneficiara a firmei. In continuare, prezentam cuprinsul succint al Planului de afaceri al unei societati care face investitii. 119

Planul de afaceri al unei societati comerciale care face investitii in modernizare si solicita credit bancar CUPRINS REZUMAT SI CONCLUZII Cap. I. CONTEXTUL SECTORIAL Cap. II. CARACTERIZAREA AGENTULUI ECONOMIC A. Date de identificare B. Patrimoniul si potentialul tehnico-productiv C. Managementul si utilizarea resurselor umane D. Diagnosticul economico-financiar E. Evaluarea generala a societatii , punctele slabe, puncte forte F. Strategia societatii Cap. III. PIETE SI MARKETING A. Piata interna a produselor B. Piata agentului economic a. Piata de desfacere a produselor b. Piata de aprovizionare C. Piata externa a produselor Cap. IV. EVALUAREA ACTIIVTATII VIITOARE A. Proiectul de investitii a. Obiectul proiectului b. Descrierea proiectului c. Tehnologia de productie; parametrii utilajelor si consumurile specifice d. Productiile proiectate e. Calitatea produselor f. Implicatii ecologice B. Implementarea proiectului Cap.V. COSTURILE PROIECTULUI SI PLANUL DE FINANTARE A. Costurile de productie si veniturile estimate B. Costurile proiectului C. Planul de finantare Cap.VI. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA A. Efectele realizarii proiectului B. Determinarea fluxului de numerar (cash-flow ).Calculul Ratei Interne de Rentabilitate , riscuri ANEXE 120

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1. Oportunitatea intocmirii planului de afaceri este determinata de: a. deteriorarea imaginii de ansamblu a afacerii b. necesitatea comunicarii obiectivelor strategice c. reevaluarea unor idei de afaceri; d. toate cele de mai sus 2. Planul de afacere a. este intocmit in vederea punerii in practica a strategiilor b. nu face parte din strategie c. este un studiu al unei piete nisa d. toate cele de mai sus 3. Planul de afaceri nu: a. evalueaza idei de afaceri; b. prejuciaza imaginea de ansamblu a afacerii; c. comunica obiectivele strategice; d. toate cele de mai sus. 4. Planul de afacere cuprinde doua parti: a. diagnosticul economic.; b. evaluarea activitatii trecute; c. evaluarea activitatii viitoare; d. diagnosticul organizational.

Bibliografie recomanandata
1. Bistriceanu Gheorghe D,. Finan ele agen ilor economici, Economic,2001 2. Caracota Dimitriu Maria, Evaluarea investi iilor de capital, Editura Funda iei Media Pro,2004 3. Robinson Steve, Management financiar ,Teora,1998 4. Gudnescu Nicoleta, Strategii financiare, Bren,2008

121

Lucrri complementare http://www.plandeafacere.ro/ http://pafaceri.ro/un-model-plan-de-afaceri-ideal-pentru-orice-tip-de-afacere http://pafaceri.ro/exemplu-plan-de-afaceri-al-unei-firme/ http://www.arisinvest.ro/files/arisprofile/Business_plan.pdf http://www.studentcenter.ro/userfiles/file/Invata%20despre%20afaceri/Planul%20de%20afaceri %20model.pdf

122