TEORIA RELA.IILOR INTERNA.

IONALE

Conf. dr. Radu Dudau Facultatea de Filosofie Universitatea Bucuresti 11 ianuarie 2008

Capitolul 1

Fundamentele teoriei relaiilor internaionale

1.1 Concepte preliminare Politica externa

Definiie aciunea politica a unui stat care vizeaza influenarea comportamentului altor state sau organizaii internaionale. Agenii politici interni: guvern, parlament, administraie prezideniala Dimensiuni dominante: securitate externa, relaii economice, asigurarea dominaiei politice Politica internaionala Definiie aciunea conjugata de politica externa a unei multitudini

de state pe scena internaionala Structurata de comportamentul statelor dominante Relaii internaionale Studiaza nu doar aciunea politica a statelor, ci orice mod de interac iune dintre state si organizaii internaionale care priveste securitatea, bunastarea si dominaia. In acest sens, organizaiile religioase, firmele comerciale, grupurile de interes, partidele politice, organizaiile teroriste, organizaiile criminale, constituie toate obiectul de studiu al RI.

Geopolitica examineaza semnificaia politica si strategica a situarii geografice a unui stat. Factorii importani sunt amplasarea, marimea si resursele naturale. In the abstract, geopolitics traditionally indicates the links and causalrelationshipsbetweenpoliticalpowe randgeographicspace; in concrete terms it is often seen as a body of thought assaying specific strategic prescriptions based on the relative importance

of land power and sea power in the world history. (Oeyvind Oesterud (1988) The Used and Abuses of Geopolitics, in Jurnal of Peace Research, No. 2, p. 191) Totusi, concepteledepolitica internaionalasi deRIsuntfrecventfolosite ca sinonime! Exemple: Hans-Otto Czempiel (1981) Internationale Politik, Padeborn Maurice Vaisse (2002) Les relations internationales depuis 1945, Armand Colin

1.2 Asumpii generale ale RI RI sunt un domeniu al stiinelor politice care studiaza lumea saraca in drepturi si indatoriri a relaiilor dintre state. In viaa politica interna, statul deine monopolul asupra exercitarii legitime a violenei. In politica interna ionala nu exista o autoritate supraordonata care sa aiba monopol legitim asupra violenei. De aceea, scena internaionala este una anarhica, adica ne-ierarhica. Puterea este adesea mai importanta decat dreptul in relaiile internaionale. Totusi, experiena individuala a oamenilor este una a reglementata

de politica interna. Si efectele economiei globale sunt transmise asupra individului prin intermedierea reglemetarilor specifice fiecarui stat. Problema centrala a RI poate fi formulata ca problema a comportamentului optim al statelor in condiii de anarhie internaionala. Un punct de vedere pesimist cu privire la natura umana si la increderea care poate fi acordata altor state indeamna la aciune egoista de maximizare a interesului propriu si la evitarea sau, in cel mai bun caz, instrumentalizarea tratatelor si acordurilor internaionale. Dominanta va fi logica consecinelor (logics

of consequences). Pe de alta parte, a trata instituiile internaionale ca un 2

vehicule indispensabile a urmaririi intereselor proprii si a admite ca situaiile de interaciune internaionala sunt, ori pot fi transformate in, situaii de tip win-win, aduce cu sine respectul faa de normele internaionale si ideea ca a coopera este, de cele mai multe ori, mai profitabil decat a adopta o poziie de tip adversativ. Logica adecvarii (logics of appropriateness) in terminologia lui Stephen Krasner (1999)1, va fi cea dominanta. Statul este singurul actor care conteaza in abordarea tradiionala a RI.

Elementele generale de definiie ale statului sunt: suveranitate interna suveranitate externa societate teritorialitate Intrebari: Este statul un actor unitar, caruia ii poate fi atribuita inten

ionalitate? Este statul o simpla ficiune teoretica, cu valoare explicativa, dar reductibil la indivizi? Poate fi intenionalitatea statelor redusa la cea a decidenilor lor politici? Poate fi separata viaa interna a statelor de politica lor internaionala? Cum se reflecta organizarea politica interna in lumea internaionala? Ce este interesul naional? Cine si cum il determina si prin ce mijloace este promovat? Este urmarirea interesului naional mai presus de obligaiile internaionale, ori sunt acestea si trebuie

 sa fie atat de constrangatoare incat sa duca la formarea unei societai internaionale? Care este sursa conflictelor dintre state? Sunt mai pasnice democraiile decat statele autoritare? Cum ar trebui sa fie alcatuita o eventuala (utopica?) societate mondiala? Acestea si multe alte intrebari vor fi abordate pe parcursul prelegerilor. Vom observa ca diferite scoli de RI ofera raspunsuri diferite. Este important sa acordam atenie faptului ca, in domeniul stiinelor sociale in care sunt incluse si stiinele politice, deci si RI afirmaiile (enunuri factuale) nu sunt

doar descriptive, ci au si rol normativ. De aceea, tipul de gandire teoretica 1Stephen KRASNER (1999), Sovereignty: Organized Hypocrisy, Princeton University Press 3

adoptatexplicitsautacit(prininfluena) esterelevantpentrufelulincare actorii politici percep realitatea si aleg mijloacele de promovare a interesului naional. 4

Capitolul 2

Inceputurile teoriei relaiilor internaionale

RI au aparut ca reflecia asupra statului si a razboiului. 2.1 Bazele filozofiei moderne a statului Nicolo Machiavelli (14691527). Il principe (1513) precondiii pentru

ca principele sa poata preveni decaderea statului pe care il conduce: 1. Sa menina caracterul regimului (stato) existent. 2. Sa nu sufere o pierdere teritoriala termenul stato folosit pentru a desemna teritoriul guvernat de un suveran. 3. Sa pastreze controlul asupra structurilor de putere si a instituiilor de guvernare din regnum sau civitas stato desemneaza si instituiile de guvernare si de exercitare a puterii. Quentin Skinner (1989) The State, in T. Bell, J. Farr, and R. L. Hanson (eds) Political

Innovation and Conceptual Change, Cambridge University Press, p. 96: Dintre toii scriitorii de cari de sfaturi, Machiavelli in Il Principe exprima cea mai constata voina de a distinge instituiile din lo stato de cei care le conduc. El considera ca stati au propriile lor fundamente si vorbeste de fiecare stato

in parte ca avand propriile legi, obiceiuri si randuieli. Ca atare, el vorbeste despre lo stato ca despre un agent capabil, printre altele, sa aleaga anumite cursuri de aciune si sa apeleze, in vremuri de criza, la loialitatea cetaenilor sai. Asta inseamna, dupa 5

cum ne lamureste in chip limpede Machiavelli, ca ceea ce discuta el in Il Principe nu e doar despre cum trebuie sa se comporte principii, ci si despre arta guvernarii (dello stato) si despre cose di stato sau afaceri de stat. Printre prescripiile machiavelliene privind buna guvernare era aceea ca

statul sa fie mereu pregatit de razboi, pentru a-si asigura existena si pentru a-si mari puterea prin cuceriri. Thomas Hobbes (15881679). Este iniiatorul unei gandiri politice ra ionale, intemeiate pe interes. Dezvolta ideea ca raional poate fi doar un stat construit pe baza intereselor individuale. In Leviathan (1651), Hobbes isi imagineaza situaia prestatala a unei condiii umane lipsita de constrangeri sociale, dominata de dreptul celui mai puternic. In stare de natura, oamenii sunt constransi la bellum omnium contra omnes. Pentru a depasi

condiiile insuportabile ale unei astfel de existene, oamenii incheie un contract social si isi desemneaza un suveran a carui sarcina de capatai este sa vegheze la sigurana supusilor sai. In acest scop, suveranul este singurul indrituit sa exercite violena si sa pedepseasca incalcarile contractului social. In ceea ce priveste relaiile internaionale ale statelor, Hobbes a facut o analogie intre relaiile dintre state si relaiile dintre indivizi in starea pre-statala. In relaiile dintre state, razboiul nu este un fapt necesar, dar unul posibil.

John Locke (16321704) este un alt faimos reprezentant britanic al teoriei contractului social, precursor al filozofiei politice a liberalismului. Spre deosebire de ipoteza/ficiunea contractului social, Locke concepe ideea de contract social ca rezultat al consensului cetaenilor cu privire la forma de guvernare care le apara cel mai bine interesele, la baza carora stau drepturile naturale la viaa, libertate si proprietate (Two Treatises on Government, 1690). Locke presupune ca oamenii au capacitatea intrinseca de a coopera inca inainte de a intemeia un stat. La fel stau lucrurile si cu relaiile dintre

state pe scena internaionala. Immanuel Kant (17241804). Der ewige Frieden (1795): Liber este acel individ care acioneaza potrivit intereselor sale. Aciunea individuala trebuie sa respecte interesele individuale ale celorlali. Libertatea celuilalt stabileste graniele libertaii proprii. Insa oamenii nu acioneaza mereu potrivit raiunii, ci uneori potrivit pasiunilor, ajungand sa dauneze altora prin instrumentalizarea lor. De aceea trebuie sa existe statul, pentru a proteja si a repara drepturile celor afectai. Statul este o ordine sociala necesara

si constrangatoare, care nu poate renuna la coerciie. Un stat republican liber este cel susinut de voina tuturor cetaenilor sai. Statele care nu sunt sevitori ai cetaenilor lor liberi sunt instrumentele suveranilor lor si o sursa de conflict si razboi in lume. Daca statele ar fi intocmite raional, pe baza deciziilor cetaenilor liberi, atunci nu ar mai exista razboaie. Fiecare stat ar fi o parte a unei ordini internaionale raionale. 2.2 Statul westfalian si logica razboiului modern Pacea Westfaliana tratatele de pace de la Manster si Osnabrack constituie

actul de incetare formala a Razboiului de Treizeci de Ani, care s-a purtat intre 1618 si 1648 in principal pe teritoriul Germaniei de astazi si care a implicat aproape toate statele europene. Principala motivaie a razboiului a fost conflictul confesional dintre catolici si protestani, la care s-au adaugat si rivalitatea dintre marile puteri ale vremii, precum cea dintre Frana si Imperiul Habsburgic, dar si interesele geopolitice ale Spaniei, Suediei si Danemarcei. Tratatele westfaliene, care sunt considerate deschizatoare ale epocii politicii moderne, conin patru principii fundamentale:

1. Principiulsuveranitaiistatelornaiunisidreptulfundamentallaautodeter minare politica. 2. Principiul egalitaii formale intre statele-naiuni. 3. Principiul obligativitaii respectarii tratatelor internaionale. 4. Principiul neinterveniei unui stat in afacerile interne ale altui stat. Astfel, o cauza majora a devenit ilegitima: amestecul in treburile interne ale altor state, indiferent de natura justificarii interveniei. Neamestecul a devenit fundamentul suveranitaii de stat, care este si astazi atributul

fundamental al statalitaii. Ca temeiuri legitime pentru razboi ramasesera cucerirea si preteniile teritoriale. Acestea aveau sa fie frecvent folosite ca paravan pentru incalcarea suveranitaii altor state. Schimbari semnificative nu s-au produs, din acest punct de vedere, pana inepocarevoluieiindustriale, candstatuladevenitmaieficientinamobiliza paturi largi ale populaiei prin instituia serviciului militar obligatoriu. Au aparut arme cu potenial de distrugere mult marit, care putea fi multiplicate in cantitai imense. Primul Razboi Mondial a avut toate caracteristicile unui

conflictmilitardistructivalepociiindustrial e: grenadele,mitralierelesigazul deluptaauduslamilioanedemorisimutila i. Pentrprimadata,proporiile 7

pierderilor umane si economice i-au facut pe liderii puterilor europene sa reflecteze asupra valorii pacii. Scopurile razboilui in secolul XX nu mai erau cucerirea unor teritorii de ordinul kilometrilor patrai, ci resursele industriale. Bazinul Ruhr-ului a devenit, astfel, un punct strategic de disputa intre Frana si Germania. In plus, jumatatea secolului XIX a adus naionalismul ca noutate pe scena politicii europene. Ca atare, manipularea maselor prin discursuri naionaliste care exultau virtuile naionale, istoria glorioasa si cultul eroilor naionali si

prezentau imagini negative ale dusmanilor, descrisi ca viciosi si cu intenii sinistre, facea din razboi o aciune legitima si necesara. Dar discursul na ionalist a fost receptat si de numeroasele minoritai naionale ale Europei. Germania, Autro-Ungaria si Rusia aveau toate importante minoritai care au gasit in razboi sansa de a se elibera de dominaia altor popoare. Astfel, Imperiul Austro-Ungar s-a dezintegrat la finele Primului Razboi Mondial in numeroase naiuni mici si mijlocii ce au putut participa la conferinele de

pace din imprejurimile Parisului Versailles, Sevres, St. Germain si Trianon. 2.3 Idealismul politic si proiectele de eliminare a razboiului La sfarsitul Primului Razboi Mondial, presedintele american Woodrow Wilson a propus un plan de pacificaresidemocratizare aEuropei, in ideea crearii unei ordini internaionale care sa ofere condiiile unei paci drepte si stabile. In celebrul discurs pe care l-a inut in faa Congresului american in ianuarie

1918 (cu 10 luni inainte ca Germania sa accepte condiiile de armistiiu) Wilson a elaborat in 14 puncte principiile unei ordini internaionale pacifice. Primele cinci puncte sunt de ordin general: 1. Abolirea tratatelor secrete dintre state cu justificarea ca numai tratatele incheiate cu acordul constituantelor democratice puteau fi juste. 2. Libertatea marilor dreptul la navigaie libera in afara apelor teritoriale. 3. Libertatea comerului ridicarea barierelor comerciale intre naiunile

pasnice si egalitatea condiiilor de schimb comercial. 4. Dezarmarea reducerea arsenalelor militare pana la nivelul minim cerut de necesitaile de aparare a suveranitaii. 5. Decolonizarea si dreptul la autdeterminare a statelor foste colonii. 8

Urmatoarele opt puncte conin prevederi specifice cu privire la statutul diferitelor state europene. Punctul 11 prevedea recunoasterea integritaii teritoriale a Romaniei. Punctul 14 prevedea crearea unei organizaii multilaterale a naiunilor, menita sa vegheze la meninerea pacii precursoarea Ligii Na iunilor. Programul wilsonian a avut un impact moral foarte important in epoca, redand maselor largi ale Europei increderea ca viitorul poate fi lipsit de razboaie.

De asemenea, Wilson a insistat cu consecvena asupra fundamentelor democratice ale pacii si a dreptului popoarelor de a se autodetermina prin crearea de state naionale. In practica, Tratatul de la Versailles, care reglementeaza statulul postbelic al Germaniei, s-a lovit de opoziia Angliei cu privire la principiul libertaii marilor si de insistena Franei de a primi substaniale despagubiri de razboi din partea Germaniei. Aceste condiii au dus la consolidarea spiritului revizionist al populaiei germane, ceea ce a

constituit condiii favorizante pentru cel de-al Doilea Razboi Mondial. Autodeterminarea minoritailor, aceasta s-a lovit de disponibilitatea redusa a marilor puteri de a se angaja militar pentru realizarea acestui principiu care, oricum, contravenea naionalismului dominant al epocii. In plus, programul lui Wilson nu a fost ratificat nici de Congresul SUA, care a preferat continuarea politicii izolaionismului american faa de conflictele lumii europene. Din punct de vedere filozofic, idealismul de la finele Primului Razboi

Mondial se baza pe urmatoarele convingeri: Natura umana este esenialmente buna sau altruista, astfel ca oamenii sunt capabili de ajutor reciproc si colaborare; Progresul social si moral este posibil ca urmare a preocuparii umane fundamentale faa de bunastarea altora ideal iluminist; Comportamentul negativ, precum violena, nu este produsul naturii

umane, ci al instituiilor sociale improprii, care incurajeaza oamenii la aciune egoista; Razboiul nu este inevitabil si frecvena sa poate fi redusa prin eradicarea sistemelor instituionale care in favorizeaza; Razboiul este o problema internaionala care cere eforturi colective multilaterale, nu doar naionale, pentru a putea fi controlat; Societatea internaionala trebuie sa se reorganizeze pentru a elimina

instituiile care fac razboiul posibil, iar naiunile trebuie sa-si reformeze sistemele politice astfel incat autodeterminarea si guvernarea 9

democratica din interiorul statelor sa contribuie la pacificarea relaiilor dintre state. 2.4 Teoria realismului politic 2.4.1 Carr si Morgenthau Scoala realista a RI sta, cronologic si conceptual, la baza studiului academic al relaiilor internaionale. Elementele sale centrale sunt statul suveran in sens westfalian si securitatea acestuia, adica preocuparea pentru asigurarea condiiilor de supravieuire a statului. Edward Hallett Carr (18921982)

Studiul sau, The Twenty Years Crisis, 19191939: An Introduction to the Study of International Relations (1939/1946), publicat chiar inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial, era dedicat politicii europene interbelice. Convingerea lui Carr in supremaia factorului militar in determinarea politicii externe a statelor l-a dus opana la a afirma ca razboaiele ultimului secol au fost purtate nu pentru cucerirea de teritorii, ci pentru simpla etalare a superioritaii de fora militara. Astfel, economia sau organizarea

politica interna a statelor nu au de jucat un rol semnificativ in relaiile dintre state, lor revenindu-le doar funcia de instrumente ale puterii militare. A invoca moralitatea pentru a contracara aciunea unui stat puternic este lipsit de sens si iresponsabil. Cel puternic nu inelege decat o limba: puterea opusa. Carr formuleaza cu claritate tezele fundamentale ale gandirii realiste: 1. Statul conteaza in RI mai ales din punct de vedere al teritoriului. Conform dreptului internaional, statul este caracterizat, pe

langa teritoriu, de populaie si de structura de guvernamant. Teritorialitatea reprezinta acel aspect al statalitaii care poate fi aparat cu mijloace militare. Asadar, Carr este interesat de aspectul exterior al statului, fiind puin interesat de viaa sa domestica conflicte politice, opresiune sau politica sociala. 2. In relaiile internaionale domina dreptul celui mai puternic. Morala si ideile sunt flatus vocis. Exista state puternice, cu armate puternice, dupa cum exista state mici. Unele dintre acestea au teritorii intinse, dar sunt slabe din punct de vedere economic si militar; altele

sunt instabile din punct de vedere politic, ceea ce le face actori slabi 10

pe scena internaionala. Toate aceste state sunt obiecte ale jocului de interese al celor puternici. Pentru a inelege politica internaionala, este suficient sa ne concentram atenia asupra actorilor puternici. Hans Morgenthau (19041980) Lucrarea sa, Politics Among Nations. The Struggle for Power and Peace (1948), se doreste o abordare de tip stiinific a politicii internaionale, concentrata asupra identificarii legilor obiective care o determina.

SIX PRINCIPLES OF POLITICAL REALISM 1. Politics, like society in general, is governed by objective laws that have their roots in human nature which is unchanging: therefore it is possible to develop a rational theory that reflects these objective laws. [Politica, ca si societatea in general, este guvernata de legi obiective care-si au radacinile in natura umana neschimbatoare; prin urmare este posibil sa dezvoltam o teorie raionala bazata pe aceste legi obiective.]

2. The main signpost of political realism is the concept of interest defined in terms of power which infuses rational order intothesubject matterofpolitics, andthusmakesthetheoretical understanding of politics possible. Political realism stresses the rational, objective and unemotional. [Principala caracteristica a realismului politic este interesul definit in termeni de putere, ceea ce induce ordine raionala in politica li astfel face posibila inelegerea teoretica a politicii.] 3. Realism assumes that interest defined as power is an objective

category which is universally valid but not with a meaning that is fixed once and for all. Power is the control of man over man. [Realismul presupune ca interesul definit ca putere este o categorie obiectiva, universal valida, dar nu cu o semnificaie fixata odata pentru totdeauna.] 4. Political realism is aware of the moral significance of political action. It is also aware of the tension between moral command and the requirements of successful political action. Realism is therefore amoral, not immoral. [Realismul politic este constient

de semnificaia morala a aciunii politice. Este, de asemenea, constient de tensiunea dintre cerinele morale si cele ale aciunii politice. Realismul este, prin urmare, amoral, nu imoral.] 11

5. Political realism refuses to identify the moral aspirations of a particular nation with the moral laws that govern the universe. It is the concept of interest defined in terms of power that saves us from the moral excess and political folly. 6. The political realist maintains the autonomy of the political sphere. He asks How will this policy affect the power of the nation? Political realism is based on a pluralistic conception of human nature. A man who was nothing but political man"

would be a beast, for he would be completely lacking in moral restraints. But, in order to develop an autonomous theory of political behavior, political man" must be abstracted from other aspects of human nature. (Morgenthau 1948/1993, pp. 416) Razboiul este forma cea mai acuta a conflictului internaional de interese. Prevenirea sa nu se poate face decat prin construirea unei capacitai militare suficiente pentru a contracara puterea actorilor agresivi. Este astfel necesara o logica a alianelor strategice, prin care puternicii zilei sa fie

confruntai cu aliane militare care sa le echilibreze potenialul militar amenin ator. Si vis pacem, para bellum. Forma concreta a unei astfel be balane de putere poate fi pentarhia secolului XIX european, sau opoziia bipolara a Razboiului Rece. Influene:

Reinhold Niebuhr, realismul crestin neincredere in natura corupta a omului, incapabila de a rezista pacatului; antropologie filozofica pesimista. Hobbes analogie dintre lumea politicii internaionale si starea sociala prestatala. Exista numai interes individual, iar acesta ine finalmente de supravieuire si reproducere. 2.5 Concepia realista asupra asigurarii securitaii externe a statului Pentru a-si asigura securitatea externa, statele au urmatoarele opiuni:

1. sa se inarmeze 12

2. sa formeze aliane 3. sa negocieze acorduri de control al armelor si de dezarmare, pentru a reduce potenialul de ameninare al adversarilor. 2.5.1 Alianele Alianele sunt acorduri formale dintre state, cu scopul de a-si coordona comportamentul in cazul situaiilor de urgena militara. Alianele sunt coaliii care dau curs regulii realiste fundamentale a guvernarii statului: marirea capacita ii militare. Statele pot face asta fie prin inarmare, fie prin dobandirea

de aliai. Desi alianele sunt mai economice, deoarece permit imparirea sarcinilor de aparare, statele au recurs mereu la ambele cai. Alianele par a fi metoda preferata de crestere a capacitaii militare, dar ele au fi dezavantaje. Exista trei scoli de gandire realista cu privire la aliane. (a) Prima dintre ele accentueaza avantajele pe care le aduc alianele. Aliaii ofera mijloacele de a contrabalansa ameninarile constituite de poten

ialii agresori in lumea anarhica a politicii internaionale. Alianele sunt vazute ca fiind impotriva cuiva, nu pentru cineva sau ceva. Avand adversari comuni, statele au mai multe motive sa se alieze. Principalul beneficiu al unei aliane este, evident, securitatea... Beneficiile de securitate intr-o aliana defensiva includ, in primul rand, o probabilitate redusa de a fi atacat (descurajare deterrence), o mai mare putere in caz de atac (aparare) si prevenirea alierii aliailor cu adversarul (evitare) (Glenn H. Snyder

(1991), Alliance Threats: A Neorealist First Cut, in Robert Rothstein( ed.), TheEvolutionofTheoryinInternationalRel ations, Columbia: University of South Carolina) Darpentrucamajoritateaalianelornuaurez istatmulttimp,destramanduse la dispariia ameninarii comune, realistii vad formarea alianelor ca o strategie ce include atat recrutarea cat si abandonarea alianelor. Acest lucru se realizeaza prin schimbarile de angajament in politica externa, in extinderea relaiilor cu naiunile care pot oferi cresteri imediate de securitate,

sau intreruperea relaiilor cu naiunile care sunt consumatoare (drain) de securitate (Grace Scarborough si Bruce Bueno de Mesquita, Threat and Alignment, in International Interaction 14, Vol. 1, 1988). Potrivit acestei logici de realpolitik, singura aliana buna este aceea care poate fi dizolvata cu usurina atunci cand scade ameninarea la adresa propriei securitai. Dupa 13

cum s-a exprimat Lodul Palmerston in 1848, statele nu ar trebui sa aiba aliai eterni si nici dusmani perpetui. (b)Ceadeadouateorieaccentueazadezavantajele incheieriiuneialiane. Celmaimareriscesteaceladealegaunstatpri ntr-unangajamentcarepoate deveni mai tarziu defavorabil. Astfel, libertatea de aciune politica viitoare este redusa. George Kennan (1984, The Fateful Alliance: France, Russia, and the Coming of the First World War) a sintetizat acest punct de vedere:

Relaiiledintrenaiuni, inaceastalumeimperfecta, constituie o substana fluida, intotdeauna in miscare, schimbandu-se subtil de la zi la zi in moduri dificil de detectat cu miopia momentului si greu de discernut chiar si din perspectiva unui moment viitor. Situaia la un moment dat nu este niciodata cu totul la fel cu situaia de cinci ani mai tarziu intradevar, uneori este semnificativ diferita, chiar daca stadiile prin care s-a ajuns la aceasta schimbare sunt rareori vizibile la un moment anume. aade aceea,

omul de state inelept si experimentat se fereste de regula de angajamente care vor constitui, probabil, limitari asupra comportamentului guvernului la date necunoscute in viitor, in situaii impredictibile. (p. 238) In plus, alianele reduc capacitatea statului de a-influena pe alii prin reducerea numarului de parteneri suplimentari cu care se poate alinia si reduc avantajelede negociere ce rezulta din crearea unei ambiguitai deliberate cu privire la propriile intenii. Mai departe, exista ameninarea de a ajunge la dispute cu dusmanii aliailor.

(c) Cea de-a treia scoala de gandire realista accentueaza pericolele constituirii unei aliane. Sunt citate cinci motive pentru evitarea completa a alianelor: 1. Alianele permit statelor agresoare sasi combine fora militara. 2. Alianele amenina dusmanii si-i motiveaza sa incheie contraaliane, cu efectul reducerii de securitate in ambele coaliii. Bueno de Mesquita (1981): alianele reveleaza orice susinere suplimentara de care se poate bucura un stat, precum si susinerea de care are nevoie un

potensia beligerant... Reducerea de incertitudine realizata prin astfel de informaii poate fi tot ceea ce e necesar pentru a facilita dorina agresorului de a ataca un alt stat. 14

3. Formarea alianelor poate atrage pari altminteri neutre in coaliii opuse. Dupa cum avertiza Thomas Jefferson, alianele pot duce la inlanuire (entanglement). 4. Odata ce statele isi pun forele laolalta, ele trebuie sa controleze comportamentulpropriiloralia i. Managementulrelaiilorintra-aliana este necesar pentru a descuraja fiecare membru sa-si agreseze iresponsabil dusmanii, ameninand astfel securitatea celorlali membrii ai alianei. De asemenea, aliaii trebuie sa descurajeze defectarea din aliana si sa asigure ca angajamentele reciproce ale aliailor sunt onorate.

5. Existamereuposibilitateacaaliatuldeastazi safiedusmanuldemaine. Realistiicred castatele sunt dusmaninaturali, canu existaprietenisau adversari permaneni. De altfel, in perioada de dintre Congresul de la Viena(1815)si1960, razboaieledintrealiaiaufostobisnuite; maimult de 25% dintre partenerii de coaliie au ajuns la razboi unul impotriva celuilalt. 2.5.2 Echilibrul de putere In condiii de anarhie internaionala, logica realismului politic cu privire la

asigurarea securitaii statelor duce la sistemul de schimbare a alinierilor militare numit echilibrul de putere (balance of power). Centrala pentru acest concept este ideea ca pacea este rezultatul unei distribuii internaionale de putere in care nici un stat nu este suficient de puternic pentru a-i domina pe toi ceilali. Daca un stat sau o aliana de state dobandeste suficienta putere pentru a-i domina pe ceilali, cei ameninai vor fi motivai sa depaseasca diferenele dintre ei si sa se uneasca intro aliana defensiva. Puterea ce rezulta

dintr-o atare colaborare l-ar opri pe potenialul atacator din cursul sau expansionist. Premisa fundamentala a acestei teorii este aceea ca slabiciunea invita atacul celui mai puternic, iar agresiunea poteniala nu poate fi descurajata decat printr-o fora opusa. Dar sub asumpia ca toate statele urmaresc sa-si mareasca puterea militara, toate statele sunt poteniali adversari, astfel ca fiecare trebuie sa-si mareasca puterea pentru a se putea apara. Raionamentul mecanismului echilibrului de putere este ca un sistem internaional

bazat pe suspiciune si competiie, in care fiecare stat isi urmareste independent propriul interes, asigura prin re-aliniere cea mai uniforma distribuire de putere. Alinierea este o mutare din partea unui neutru spre o coaliie sau alta. Este incurajata in primul rand de nevoia de a descuraja un potenial 15

agresor. Procesul de formare al alianelor de balansare a puterii duce, in mod natural, la contra-aliane. Majoritatea statelor nu isi asuma riscul de a ramane nealiniate, astfel ca rezultatul calculului balanei de putere este, in cele din urma, formarea unor coaliii de putere aproximativ egala. Pentru meninerea unei distribuii egale de putere, realistii recomanda respectarea anumitor reguli de constituire a alianelor. Astfel, o putere care nu este imediat ameninata de cresterea influenei unei alte puteri trebuie sa joace rolul

de factor de echilibru (balancer), limitand puterea statului in ascensiune. De exemplu, Marea Britanie a jucat adesea acest rol prin alaturarea constanta la coaliia mai slaba; statele trebuie sa aiba informaie precisa despre capacitaile si motivele celorlali; trebuie sa fie un numar suficient de state pentru a forma aliane si pentru a le putea dizolva cu promptitudine;

trebuie sa fie o zona geografica limitata; liderii naionali trebuie sa aiba libertate de aciune; capacitaile statelor trebuie sa fie aproximativ egale; statele trebuie sa aiba o cultura politica comuna in care regulile regimului de securitate sunt recunoscute si respectate; statele trebuie sa aiba structuri politice asemanatoare;

statele trebuiesaaiba sistemede armecareinhibaatacurilepreemptive mobilizarile rapide pentru razboi si atacurile de prima lovitura si razboaiele de anihilare; trebuie sa nu fie instituii supranaionale capabile sa interfere cu alinierile si realinierile statelor. Aceste condiii au caracterizat mediul politicii internaionale de dinainte dealDoileaRazboiMondial. Trebuieinsasaneintrebamdacaacesteasum p iimaisuntvalabilesiastazi. Laurmaurmei,dacaasumpiilerealisteasu pra

mecanismuluibalaneideputeresuntvalide , atunciperioadeleistoriceincare precondiiile de baza sunt indeplinite trebuie sa fie si perioade predominant pacifice. Sistemul eurocentric de la mijlocul secolului al XVII-lea pana la Primul Razboi Mondial este privit indeobste ca epoca de aur a balanei de 16

putere. In aceasta perioada au avut loc in mod frecvent razboaie intre puterile europene, in ciuda celor doua episoade de pace lunga, intre 1815-1848 si intre 18711914. Dar si mai distructive au fost razboaiele declanate atunci cand balana de putere nu funciona. Dupa al Doilea Razboi Modial, razboiul dintre marile puteri a disparut cu desavarsire. O ipoteza explicativa este ca balana puterii a fost inlocuita cu balana terorii nucleare. Alianele rigide constituite in cele doua blocuri ideologice ale Razboiului Rece nu au ingaduit miscarile de aliniere si realiniere

rapida cerute de eficiena balanei de putere. Ca atare, se pare ca enormul potenial de ameninare reprezentat de arsenalele nucleare a fost principalul suport al pacii. La fel de discutabila este si premisa realista a securitaii marite a statelor cu potenial militar superior. Proiectul Correlates of War (CoW) de la Universitatea din Michigan contabilizeaza, in cele noua razboaie dintre marile puteri de dupa Congresul de la Viena, nu mai puin de cinci cazuri in care atacatorul era mai slab din punct de vedere militar decat statul atacat

(Singer si Small 1974). Se pare, asadar, ca puterea marita a unui stat poate amenina intr-atat adversarii incat acestia gasesc raional sa lanseze atacuri preemptive. 2.5.3 Sistemele de securitate colectiva Izbucnirea Primului Razboi Mondial a discreditat in cea mai mare masura politica balanei de putere. Proporiile catastrofice ale razboiului si conjunctura declansarii sale i-au dus pe ganditorii liberali sa vada in balana de putere cauza acestui conflict, nu un instrument de prevenire.

Asumpiile conceptului de securitate colectiva Presedintele Wilson a exprimat cea mai vehementa critica la adresa politicii balanei de putere. Proiectul liberal era de a inlocui politica alianelor cu aceea a unui sistem de securitate colectiva, in care agresiunea oricarui stat sa primeasca un raspuns colectiv. Liga Naiunilor s-a nascut din aceasta convingere, in ideea ca arile doritoare de pace ar putea descuraja colectiv agresiunea. Astfel, in loc de a accepta razboiul ca un instrument de politica naionala, securitatea colectiva se bazeaza pe inhibarea razboiului prin

ameninarea colectiva. Specific, teoria securitaii colective propunea ca: 1. sistemul sa raspunda impotriva oricarei agresiuni sau incercari de control hegemonial; 17

2. sa implice participarea tuturor statelor, nu doar a unui numar suficient pentru a-l opri pe agresor; 3. sa creeze o organizaie internaionala menita sa identifice actele de agresiune si sa organizeze un raspuns militar la adresa lor. Spre dezamagirea avocailor sai, securitatea colectiva nu a fost implementata de chiar puterile care au iniiat-o. Agresiunea Japoniei impotriva Manciuriei (1931) si a Chinei (1937), precum si invazia Etiopiei de Italia (1935) au fost condamnate ferm, dar nu au fost sancionate solidar. Mai mult, ocuparea

Cehoslovaciei de Germania nazista nu a dus la un raspuns colectiv. De aceea, izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial este socotita esecul politicii de securitate colectiva. Revenirea politicii echilibrului de putere Dupa al Doilea Razboi Mondial, principiulself-help a redevenit singura garan ie a securitaii de stat, impreuna cu ideea ca pacea este mai degraba rezultatul puterii naionale decat al celei multilaterale. Presedintele Nixon a fost un adept explicit al teoriei balanei de putere: Trebuie sa ne amintim

ca singura perioada din istorie cand am avut o perioada extinsa de pace a fost atunci cand am avut o balana a puterii... Lumea va fi mai sigura ... daca vom avea o naiuni puternice si sanatoase ale Statelor Unite, Europei, Uniunii Sovietice, Chinei, Japoniei, fiecare balansandu-se reciproc. Modele postbelice ale balanei de putere Unipolaritate: SUA, 19451950 Bipolaritate: SUA-URSS, 19501970

Bipolicentrism: Intre 19701989, cele doua superputeri si-au men inut superioritatea militara si dependena aliailor, respectiv a sateli ilor. Totusi, partenerii mai slabi de coaliie au primit mai mult spaiu de manevra, stabilind relaii atat cu hegemonul lagarului opus (e.g., SUARomania, URSSFrana) sau cu ari de rangul doi (e.g., PoloniaGermania). O explicaie ine de progresul in tehnologia militara. Introducerea rachetelor balistice intercontinentale (ICBM) a redus dependena superputerilor de prezena militara pe teritoriul arilor

satelit, precum si nevoia de a avea un sistem integrat de control al armamentului, la nivelul alianei. 18

Capitolul 3

Teoria neorealista a relaiilor internaionale

3.1 Intemeierea neorealismului Kenneth N. Waltz, Omul, statul si razboiul. O analiza teoretica (1959,

Columbia University Press), trad. rom. Iasi: Institutul European, 2001 Waltz distinge trei imagini ale studiului RI: 3.1.1 Natura umana antropologie politica a clasicilor gandirii politice (Hobbes, Locke) nivelul comportamentului individual Conform primei imagini a relaiilor internaionale, cauzele majore ale razboiului se gasesc in natura si comportamentul omului. Razboaiele pornesc din egoism, din direcionarea gresita a unor impulsuri

agresive,dinstupiditate. ...Dacaacesteasuntcauzelefundamentaleal e razboiului, atunci razboiul trebuie eliminat prin innobilarea oamenilor sau prin asigurarea readaptarii lor psihosociale. (p. 24) Daca atribuim dificultaile actuale unor deficiene de cunoastere, educaia poate deveni un remediu impotriva razboiului. ...Bertrand Russell considera ca limitarea instinctului posesiv este o premisa a pacii (Political Ideals, p. 42) Alii sunt de parere ca marirea sanselor de

pace nu depinde atat de o schimbare a instinctelor, cat de o canalizare a energiilor ce sunt, deocamdata, risipite in nebunia distructiva a razboiului. (p. 25) Recomandarile sunt diverse, dar ceea ce au in comun este ideea ca daca vrem sa avem o lume mai pasnica trebuie sa schimbam oamenii, 19

atat ca structura moral-intelectuala, cat si din punctul de vedere al conduitei psiho-sociale. (p. 26) 3.1.2 Structura interna a statului ideea ca politica externa este un reflex al politicii interne Recursul la defecte interne pentru a explica acele aciuni externe ale statului care duc la razboi poate imbraca multe forme. O astfel de explicaie poate fi legata de un tip de guvernamant despre care se crede, indeobste, ca este rau. De exemplu, de multe ori se considera ca privaiunile impuse poporului de catre tiran produc niste tensiuni ce isi

potgasiexpresiainatacurileimpotrivastrain ilor. Explicaiamaipoate viza si defectele unei guvernari care nu este rea, in sine. S-a observat, astfel, ca restriciile impuse guvernului in vederea respectarii drepturilor cetaenesti constituie impedimente in elaborarea si implementarea politicii externe. Aceste restricii, de altfel laudabile in intenia lor originara, pot avea efectul nedorit de a ingreuna sau a face imposibile aciunile pe care trebuie sa le intreprinda guvernul respectiv pentru meninerea pacii in lume. Si, ca ultim exemplu, explicaia se poate

referi la neajunsuri geografice sau economice sau la lipsuri prea vag definite ca sa poate fi etichetate. Astfel, o ara poate susine ca nu si-a castigat frontierele de drept, ca aceste frontiere sunt necesare pentru a-i asigura securitatea si ca un razboi prin care sa-i extinda teritoriul in masura dorita este justificat sau chiar necesar. (pp. 88-89) Dar in ce mod ar trebui schimbata structura statelor? Care ar fi definiia standard a unui stat bun? ...Karl Marx defineste termenul de bun in funcie de proprietatea asupra mijloacelor de produc

ie; Immanuel Kant il raporteaza la principiile abstracte ale dreptului; Woodrow Wilson la autodeterminarea naionala si organizarea democratica moderna. Desi fiecare definiie considera cruciale aspecte diferite, toate susin la unison ca pacea va fi instaurata in lume daca si numai daca toate statele vor fi reformate. Mai precis, reforma recomandata este considerata a fi o baza suficienta pentru a asigura pacea mondiala. (p. 90) 3.1.3 Interaciunile interstatale

 tiparele de comportament in sistemul internaional Cand exista atatea state suverane, cand nu exista nici un sistem juridic care sa se poata aplica in relaiile dintre acestea, cand fiecare stat isi judeca necazurile si ambiiile in funcie de ceea ce-i dicteaza propria raiune sau dorina conflictele trebuie sa apara si uneori se ajunge la razboi. Pentru a iesi cu bine dintr-un astfel de conflict, 20

statul trebuie sa se bazeze pe propriile sale mijloace, de eficiena carora trebuie sa se ocupe in mod constant. (p. 163) Toate cele trei imagini fac parte, ca sa spunem asa, din natura. Omul, statul si sistemul de state sunt atat de importante pentru orice incercare de inelegere a relaiilor internaionale, incat rareori se in

tampla ca un analist sa se concentreze asupra unei singure imagini, ignorandu-le pe celelalte doua. (p. 164) Cutoateacestea, inlucrareasadin1979, TheoryofInternationalPolitics, Waltz declara predominana celei de-a treia imagini sistemul internaional in RI. Conceptul de sistem internaional este preluat din vocabularul stiinelor sociale. In anii 50, stiinele politice erau dominate de teoria sistemelor. Sistemele sunt definite potrivit nevoilor lor funcionale: anumite funcii sau

sarcini trebuie indeplinite intr-un sistem politic pentru ca acesta sa se poata reproduce intr-un anumit mediu. Funcia primara a sistemului de state suverane este, potrivit lui Waltz, aceea de a aduce ordine in lumea statelor, ordine care sta la baza securitaii, daca este respectata de toi participanii. Este insa vorba despre o ordine care nu urmeaza nici un plan. Ea rezulta din aciunile statelor care isi urmaresc, fiecare, propria securitate. Elementele sistemului internaional raman mereu aceleasi: statele, dar structura sa distribuia puterii intre state este, totusi, in transformare. Aceasta observa

ie sta la baza sugestiei lui Waltz ca sistemul internaional este guvernat de legi obiective. Pentru a le formula, Waltz importa din teoria economica modelul microeconomiei. Piaa ideala nu consta decat in intreprinderi aflate in concurena reciproca, fiind lipsita de intervenia statului. Intreprinderile mari determina evoluia preurilor mai mult decat cele mici. Astfel, ele determina structura sistemului pieei libere (Waltz 1979: 70ff). Piaa libera este un mediu anarhic, in care nu exita o autoritate supraordonata de reglementare.

Analogia cu teoria relaiilor internaionale este imediata. Piaa economica isi gaseste paralela in piaa de putere construita de Waltz. Asa cum interesul propriu al intreprinderii este motorul economiei de piaa, la fel este, in politica internaionala, aciunea individuala (self-help) a statelor pentru a-si reduce vulnerabilitatea militara (1979: 91). Potrivit lui Waltz, o structura politica este definita prin trei elemente (1979: 79):

(a) principiu de organizare (b) specificarea funciilor unitailor difereniate formal 21

(c) distribuirea capacitailor (distribution of capabilities) peste acele unita i. Structura RI este anarhica, dar nu este lipsita de ordine. Balana de putere are un efect stabilizator. Razboiul nu este, in sine, nici necesar, nici inevitabil. Structura sistemului de state rezulta din numarul de actori puternici discuie sisteme bipolare, sisteme multipolare. Constelaia internaionala de state este, asadar, elementul decisiv, iar nu structura interna a statelor.

Statele mici au alternativele inregimentarii (bandwagoning) sau a balansarii (balancing). Inregimentarea reprezinta alinierea cu statul puternic care reprezinta un potenial de ameninare, in vreme ce balansarea reprezinta alierea cu alte puteri, in scopul neutralizarii potenialului de ameninare. Charles Kupchan (1999), After Pax Americana: Benign Power, Regional Integration, and the Sources of Multipolar Stability, in International Security 23, pp. 4079:

Nu exista un sistem internaional, ci sisteme regionale de state in care concureazapentruputereputeriregionale. Astfel,neorealismulcontemporan se desprinde de teoretizarea Razboiului Rece. In fapt, abia dupa incheierea acestuia au devenit vizibile noile linii de conflict. Astazi lumea statelor nu mai este structurata de tipurile europene de ideologie, socialism ori liberalism, ci de sisteme culturale diferite, cu viziuni diferite asupra lumii si cu moduri de comunicare diferite. Dar, in principiu, fiecare dintre aceste sisteme poate fi analizat conform principiilor neorealismului.

Totusi, care este rolul statului cu privire la propria societate? Pentru cine vor statele sa asigure securitate: pentru o minoritate elitista? Pentru un grup de putere? Pentru o societate libera? Nu se poate raspunde la aceasta chestiune fara a lua in considerare organizarea interna a sistemului politic. Apoi, este de discutat in ce masura se susine analogia realistilor si a neorealistilor dintre starea de natura, de la Hobbes, cu situaia statelor in lumea anarhica a politicii internaionale. Statele sunt constructe sociale

care, in cea mai mare parte funcioneaza prin mecanisme raionale. Desi unele teorii sociale identifica statul cu un actor unitar (e.g. Wendt 1999), acesta nu are dorine, pasiuni si nevoi proprii. Unii autori neorealisti (e.g. Stephen Krasner 1999) propune identificarea statului ca actor de politica internaionala cu liderii acestuia. Este, desigur, o asumpie simplificatoare, cu avantaje si dezavantaje (personalizarea statului; dificultatea de a explica 22

natura constrangerilor asupra comportamentului politic al liderilor). Statul, laHobbes, esteprodusulimaginaralsituaiei-limitade bellumomnemcontra omnes. Dar viaa de zi cu zi a statului nu se bazeaza pe scenariul razboiului ameninator. De fapt, potrivit lui Hobbes, statul erodeaza cel mai mult increderea cetaenilor sai atunci cand ii conduce in razboi. Astfel, realistii accentuaza excesiv starea excepionala de teama de razboi. Este relevant sa observam cum realismul si neorealismul, pe de o parte, si

idealismul, pe de a alta parte, selecteaza anumite intervale istorice ca dovezi empirice. Carr (1946) a discreditat utopismul wilsonian aratand spre ruinele Europei de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, spre ororile Holocaustului si spre izbucnirea Razboiului Rece. Pe de alta parte, numeroase tendine globale de dupa Razboiul Rece par sa confirme, totusi, perspectiva liberala: raspandirea democraiei1, cresterea comerului liber global, importana crescuta acordata drepturilor omului, interveniile umanitare, eforturile internaionale de a preveni sau de a reduce efectele unor dezastre

ecologice sau naturale, multitudinea acordurilor de control al armamentului, etc. Dar, din nou, pesimistii arata spre razboaiele aparent nemotivate pe care unele democraii ale lumii le pornesc impotriva unor state care nu constituie o ameninare directa, spre reinerea de la intervenia umanitara in mai multe situaii de criza grava din ultimul deceniu, spre efectele perverse ale tratatelor de liber-schimb care au dus la cresterea de tarife compensatorii si spre evidentul recul al democraiei in unele state importante pe scena internaionala.

Waltz a respins cu consecvena istoricizarea analizei sistemului interna ional. Totusi, imaginea premoderna a suveranului care, in viaa interna a statului, isi exprima voina prin legi si reguli iar pe plan extern era egalul altor suvernani, decizia sa dictand comportamentul internaional al statului, avea sa se schimbe odata cu procesul de democratizare, cu instituirea parlamentelor, a partidelor si a opiniei publice, care au impus limitari semnificative asupra libertaii suveranilor de a acional in politica externa. De circa 100 de ani, politica externa nu mai este domeniul exclusiv al executivului.

Democraiile integreaza societatea in mecanismele de decizie ale statului. Pe de alta parte, prin politica lor externa, puterile democratice manifesta susi

1PotrivitluiKupchansiWittkopf(1999: 47),Dupaincheierearazboiuluirece, numarul democraiilor lumii a crescut considerabil. Intre 1974 si 1980, mai bine de 30 de ari s-au convertit de la regimuri dictatoriale la regimuri democratice. Aceasta rata a crescut in

anii 80, in cel de-al treilea val, astfel ca in 1992, mai mult de jumatate din arile planetei erau, pentru prima data, democratice. Desi au avut loc reveniri la situaia anterioara incepand cu 1993, iar angajamentul democratic al Rusiei a fost pus la indoiala in 1996, tendina globala de democratizare continua. 23

nere pentru opoziia ilegala din statele autoritare, incurajand-o prin anumite gesturi, informaii, sau chiar material. Dar Waltz nu ia in considerare aceste aspecte. Pe plan intern, statul este, in viziunea sa, o ierarhie perfecta al carui varf decide pentru intreg sistemul. Totusi, politica interna explica o parte a relaiilor externe. Cea de-a doua imagine a lui Waltz nu doar ca nu poate fi neglijata, dar este insoita de o a doua imagine rasturnata (second image reversed). Peter Gourevitch (1978), The Second Image Reversed: The International

Sources of Domestic Politics, in International Organizations 32, pp. 889912: Condiiile interne ale politicii statelor sunt deteminate, in parte, de rela iile internaionale ale statului. Statele se adapteaza mediului internaional nu doar prin comportamentul lor exterior, ci si prin structura lor interna, sociala si politica. Studiile privind cea de-a doua imagine si cea de-a doua imagine rasturnata se bazeaza pe asumpia unei texturi poroase a invelisului exterior al politicii statelor. Aceste noi dezvoltari teoretice exercita

asupra neorealismului presiunea de a renuna la asumpia statului reificat ca actor unitar. Neorealismulcultivarespingereainstituiil orinternaionalesiacooperarii internaionale. Doar statele conteaza ca actori ai politicii internaionale. Interesant este ca aceasta viziune nu e lipsita de o anume plauzibilitate. Organizaiile internaionale funcioneaza numai in masura in care statele le respecta regulile. Cu toate acestea, tocmai securitatea, valoarea suprema a viziunii reliste, presupune cooperare internaionala. De aceea a fost NATO

o organizaie atat de atragatoare pentru statele Europei de est. Cooperarea este eseniala pentru politica de securitate a statelor atat in vreme de razboi, cat si pe timp de pace. In ceea ce priveste UE, independena sa militara faa de SUA poate fi realizata doar prin instituirea unei fore paneuropene de aparare. 3.1.4 Dilema securitaii Asadar, de ce au loc razboaiele? Raspunsul realismului si al neorealismului trimite la natura conflictuala a anarhiei internaionale. Dar un efect nedorit

al acestui tip de raionament este asanumita dilema a securitaii. Tucidide, Razboiul Peloponesului: Ceea ce a facut razboiul inevitabil a fost cresterea puterii ateniene si teama pe care aceasta i-a cauzat-o Spartei. Ideea este ca crestrea puterii militare a unui stat creeaza un senzaie de in

24

securitate a altui stat. Daca celalalt stat nu-si mareste capacitatea militara, risca sa fie expus aciunilor agresive ale celui dintai. Daca, pe de alta parte isi mareste capacitatea militara, primul stat se va simi ameninat, astfel ca va trebui sa se inarmeze, ceea ce, la randul sau, va duce la o senzaie de insecuritate in cel de-al doilea. Concluzia este ca ambele cursuri de aciune au ca efect un sentiment diminuat de securitate. Mai mult, unul dintre ele duce la o periculoasa cursa a inarmarilor. Iesirea din aceasta dilema nu se poate face decat prin cooperare interna

ionala. Securitatea nu este, intr-adevar, singura dimensiune a politicii internaionale si, dupa cum susin unii autori, nici macar cea dominanta. Vanatoarea cerbului Pe de alta parte, care este intemeierea neincrederii realismului si neorealismului in capacitatea de cooperare internaionala durabila? Waltz preia de la Rousseau o parabola numita vanatoarea cerbului (stag hunt): Sa presupunem ca cinci oameni care au dobandit o capacitate rudimentara

de a vorbi si de a se inelege unul cu altul se intalnesc, intamplator, intr-un moment in care toi sufera de foame. Fiecare isi poate potoli foamea mancand a cincea parte dintr-un cerb, asa incat cad de acord sa coopereze pentru aprinde unul. Dar oricare din ei se poate satura si cu un iepure si daca se iveste unul prin preajma, unul din cei cinci il prinde. Tradatorul isi poate potoli foamea, dar lasa, totodata, cerbul sa scape. Interesul lui imediat prevaleaza asupra preocuparii pentru semeni.

Povestea este simpla, insa are implicaii deosebit de importante. Intr-o aciune de cooperare, in care toi au acelasi obiectiv si sunt in aceeasi masura interesai de proiect, nu te poi bizui pe ceilali. (Waltz 1959, pp. 171172) 25

Capitolul 4

Instituionalismul liberal: Interdependena si teoria regimurilor

4.1 Teoria interdependenei In relaiile internaionale, interdependena se refera la fenomenul relaionarii

complexe dintre evenimente care au loc in diferite pari ale lumii. O criza economica a unui stat poate avea consecine globale, asa cum a fost cazul cu crahului bursier asiatic la sfarsitul anilor 90, dupa cum securitatea statelor depinde de strategiile poliienesti din alte state. Lucrurile sunt, in acest sens, cunoscutedemulttimpindomeniulcomer uluisaualpoliticiimonetare,inca de la clasicii liberalismului, Adam Smith, David Ricardo sau John Stuart Mill.

In stiinele politice, termenul interdependena a fost introdus in anii 60, in contextul de securitate al conflictului ideologic dintre est si vest. Pe fondul apariiei rachetelor balistice intercontinentale (ICBM), simpla distana geografica nu mai putea constitui un element de sigurana a statelor in faa potenialelor atacuri. Astfel, neither state can effectively move toward isolation or increase its own autonomy so far as security is concerned. (Morse 1972:

13839) Avem aici de-a face cu un concept al interdependenei militar-strategice, care a caracterizat un context generat de conflictul dintre doua viziuni mu

26

tual exclusive despre politica mondiala, susinute fiecare de arsenale de arme nucleare. In plan economic, conceptul de interdependena s-a impus in RI la inceputul anilor 70, in legatura cu apariia crizelor economice si cu conflictele economice dintre statele industrializate. Cele mai grave doua socuri economice au fost prabusirea sistemului monetar de la Bretton Woods care stabilea convertibilitatea dolarului in aur prin suspendarea de catre Administra ia Nixon a acestei convertibilitai in luna august 1971 (fara prevenirea

celorlali participani la sistem!) si criza petrolului declansata de embargoul impus de OPEC ca urmare a razboiului arabo-israelian din 1973, pentru a pedepsi SUA si alte state industrializate pentru sprijinul acordat Israelului. Cumulate, aceste evenimente au constituit cauze ale unui fenomen de stagfla ie, adica de inflaie concomitenta cu stagnare economica. S-a dovedit ca reaciile individuale ale statelor au generat situaii de conflict cu politicile altor state. Fondul acestor conflicte il constituie diminuarea influenei americane ca urmare a esecului din Vietnam si intarirea economica a Europei

si a Japoniei. La inceputul lui 1975, sefii de stat ale celor mai mai patru puteri economice SUA, Japonia, Germania si Frana s-au intrunit intr-un summit economic mondial, precursor al actualului G8. Retorica politica naionalista s-a modificat in favoarea uneia a cooperarii internaionale, prin sublinierea interdependenelor economice la scara mondiala, prin plasarea cauzelor crizei economice de la nivel naional la nivel mondial. In special politicienii americani recurgeau la conceptul de interdependena pentru a justifica o politica externa de cooperare multilaterala, substitut al celei

unilaterale sau cel mult atlantice de pana atunci. Astfel, ideea de interdependena a castigat teren si in alte chestiuni decat cele de securitate militara; probleme legate de cresterea bunastarii, de disponibilitate a resurselor naturale si de distrugere a mediului au devenit, brusc, de prim ordin. Din aceasta perspectiva, o serie de economisti si politologi au inceput sa puna la indoiala puterea explicativa a paradigmei dominante in RI, realismul politic, axat pe primatul securitaii si al puterii militare a statelor.

Deasemenea, intrepatrundereacercetariieconomicesipol itologicea adus in centrul ateniei economia politica internaionala (Strange 1970). Cele mai semnificative impulsuri au venit de la economistul american Richard Cooper, prin lucrarea The Economics of Interdependence (1968), de la seria de articole a lui Edward Morse, The Politics of Interdependence (1969), ca si de la lucrarile lui Robert O. Keohane si Joseph Nye despre relaiile transnaionale.

Lucrarea acestora din urma, Power and Interdependence. World Politics 27

in Transition (PaI), pleaca de la constatarea existenei unei schimbarii profunde de structura a sistemului internaional, a carui caracteristica este o limitare a capacitaii de aciune a statelor, cu consecine pentru capacitatea de realizare a scopurilor economice si politice. Este investigata capacitatea de aciune a statelor naionale in aceste condiii, adica instrumentele adecvate pentru reacia la aceasta schimbare. Sunt distinse doua niveluri: (1) nivelul politicii externe cercetarea optimizarii aciunii de politica externa;

(2) nivelul politicii internaionale posibilitai de modelare a acesteia prin cooperare intre state 4.1.1 Conceptul de interdependena in stiinele politice Exista astazi o intensitate mai mare a relaiilor de interdependena decat in trecut? Cum masuram acest lucru? Raspunsurile la aceste intrebari sunt foarte diferite. Karl Deutsch (1967), de exemplu, apara teza diminuarii interdependen ei globale, ca fapt legat de cresterea industrializarii statelor. Deutsch arata ca fazele tarzii ale procesului de industrializare sunt caracterizate printr-o

reducere a proporiei pe care exportul o ocupa in produsul intern brut al statelor. Anul 1913 este luat drept reper pentru nivelul cel mai ridicat de interdependen a, dupa care aceasta a intrat pe un trend descendent accentuat. Pentru autori precum Ronsencrance (1977), interdependena s-a intensificat intre 1950 si 1958, dupa care a intrat intrun declin continuu. In fine, pentru autori ca Morse (1972), Cooper (1968) sau Keohane si Nye, interdependena creste necontenit din 1945 incoace. Cum explicam aceste aprecieri diferite?

O explicaie ine de diversitatea metodelor de masurare a interdependen ei, puternic contestate reciproc. De exemplu, modelul procentului de export, caremasoararaportuldintreexporturiletotal ealeunuistatcatreun altul si importrile totale din acel stat in primul, sau modelul chooser-chosen GNP, care urmareste raportul dintre tranzaciile internaionale ale unei ari si produsul ei social brut. Aceste abordari reflecta orientarea cantitativa a cercetarii sociale dn anii 1950 si 60. Erau cautate corelaii intre variabile economice, folosite ca indicatori pentru un gradul de interdependena. Ca

atare, evoluia empirica a interdependenei prezenta variaii puternice pe ansamblul secolului XX. Desigur, sensul utilizarii unei corelaii sau alteia trebuia legat de o anumita semnificaie atribuita diferitelor modalitai de masurare. De fapt, astfel 28

de corelaii empirice masoara mai degraba interconectivitatea dintre state concept introdus de Inkeles (1975): Interconnnectedness refers to the volume or frequency of communication, interaction, or exchange between two sociocultural systems. It is most often expressed in the exchange of goods and services, i.e., in trade (...) (pp. 46970). Astfel, conceptul de interdependena este diferit de cel de interconectivitate; cea dintai reprezinta, mai degraba, semnificaia politica a interconectivita

ii empirice, ceea ce nu poate fi reliefat prin masurare directa. Thus, politically significant interdependence is much higher today than it was during the nineteenth century. (Rosencrance si Stein 1973: 12) 4.1.2 Conceptul de interdependena politica la Nye si Keohane Keohane si Nye traseaza diferena dintre interdependena si interconectivitate cu ajutorul criteriului costurilor: numai acele interaciuni care cauzeaza

costuri reciproce constituie interaciuni de interdependena desigur, costurile nefiind necesarmente simetric suportate. Daca interaciunile au loc fara costuri semnificative, atunci ele vor reprezenta doar interaciuni de interconectivitate. Asadar, pentru Keohane si Nye, interdependena presupune intotdeauna costuri, deoarece margineste autonomia statelor si impune eforturi de adaptare. Cei doi autori disting, mai departe, intre doua accepii ale interdependen ei: sensibilitatea la interdependena (interdependence-sensitivity) si

vulnerabilitatea la interdependena (interdependence-vulnerability). Sensitivity involves degrees of responsiveness within a policy framework how quickly do changes in one country bring costly changes in another, and how great are the costly effects? (K & N 1977: 12) Sunt avute in vedere costurile care rezulta atunci cand nu exista nici o reacie politica din partea statului afectat de schimbarile din primul stat.

Vulnerabilitycanbedefendedasanactorsli abilitytosuffercosts imposed by external events aven after policies have been altered. (K & N 1977: 13) 29

In plus, vulnerabilitatea la interdependena este legata si de disponibilitatea relativa si de marimea costurilor masurilor politice alternative ale actorilor implicai (K & N 1977: 13). Prin urmare, ea este dimensiunea mai importanta a interdependenei. 4.1.3 Doua modele: realism si interdependena complexa Darmaiexista, pelangaconceptuldeinterdependenatocm aiintrodus, sicel de interdependena complexa, utilizat de catre Keohane si Nye. Acesta este

contrapus de autori, ca ideal-tip, realismului in RI, rasturnand asumpiile de baza ale realismului. Iata asumpiile realismului, in prezentarea lui Keohane si Nye: (1) Statele sunt concepute ca actori dominani, de importana fundamentala, ai politicii mondiale, si ca entitai inchise, unitare. (2) Puterea este mijlocul cel mai eficient al exercitarii politicii; exercitarea violenei sau ameninarea cu violena este cel mai eficient mod de a exercita puterea.

(3) Exista o ierarhie clara a scopurilor in politica externa: chestiunile de securitate militara (high politics) domina scopurile de ordin economic sau social (low politics). Ideal-tipul interdependenei complexe consta, asadar, in rasturnarea acestor premise fundamentale: (1) Statele nu sunt unitai inchise in sine si nici actori unici ai politicii mondiale. Exista si importani actori nestatali. (2) Putereamilitaraare,incontextederelaiima rcatedeinterdependena, doar o importana politica secundara.

(3) Nu exista o ierarhie prestabilita a a scopurilor de politica internaionala: securitatea militara nu este a priori mai importanta decat anumite scopuri de ordin economic; exista, mai degraba, o multitudine de diferite domenii de probleme (issue areas). (K & N 1977: 2437) Pentru cei doi autori, evenimentele lumii politice reale cad mereu undeva intre aceste doua extreme ideal-tipice. Uneori, interdependena complexa este mai aproape de realitate, ca model teoretic, decat realismul. Ca atare, adecvarea utilizarii unui model explicativ sau altul ine exclusiv de decizia

cercetatorilor de a aplica un model sau altul in situaii concrete. Keohane si Nye constata ca 30

...condiiile interdependenei complexe caraterizeaza din ce in ce mai mult politica mondiala in unele domenii importante si intre unele ari. (K & N 1977: 223) Interdependena complexa caracterizeaza cu precadere relaiile dintre statele industrializate (arile OECD), in special in domeniile economiei si ecologiei globale. Astfel, pe langa limitarea generala la relaiile dintre statele

industrializate ale vestului, deosebirea dintre diferite issue areas, precum securitatea, economia si mediul inconjurator joaca un rol central. Autorii admit aplicabilitatea ambelor modele explicative realism, respectiv interdependen a complexa in domenii specifice. Totusi, politica internaionala in condiii de interdependena complexa este caracterizata prin procese politice fundamental diferite de cele ale asumpiilor realiste. Prin procese politice sunt desemnate modalitaile prin care resursele de putere ale unui stat

sunt traduse in putere ineleasa ca si control asupra rezultatelor politice. In modelul realist, superioritatea generala de putere a unui stat determina rezultatele politicii internaionale. In condiii de interdependena complexa intervine o discontinuitate intre distribuirea generala de putere (distribution of capabilities) si rezultatele politice, in situaii concrete de negociere: cu cat mai mult aproximeaza o anumita conjunctura o situaie de interdependen a complexa, cu atat mai puin poate fi tradusa superitatea generala de

putere a unui stat (overall power structure) in rezultate politice in interiorul domeniilor specifice, intrucat intre resursele de putere si puterea ca si control asupra rezultatelor politice intervine interdependena ca variabila sistemica. In atari condiii, statele puternice au dificultai in a-si utiliza superioritatea de putere. Distribuirea puterii si gradul de vulnerabilitate in domenii specifice devin relevante in analiza proceselor politice. Apoi, posibilitaile stabilirii agendei (setting the agenda) politicii interna

ionale se modifica. O interdependena marita duce la posibilitatea ca diferite grupuri intra-statale sau actori transnaionali sa politizeze anumite probleme, care erau considerate pana atunci ca inand de politica interna a statelor. In fine, organizaiile internaionale dobandesc un rol mult marit, prin abilitatea de a influena stabilirea agendei, de a iniia formarea de coaliii sau de a constitui forumuri pentru articularea si expresia intereselor statelor slabe. Studiile de caz cu care Keohane si Nye susin aceste concluzii privesc dreptul internaional al marii si politica economica internaionala,

precum si relaiile bilaterale dintre SUA si Canada, respectiv dintre SUA si Australia. 31

4.1.4 Politica si interdependena Asadar, chestiunea centrala pentru Keohane si Nye in PaI este, cum pot statele sa-si exercite puterea in condiii de interdependena. Interdependena intervine intre putere variabila independenta, de control si rezultatele proceselor politice variabile dependente, observate. Interdependena modifica astfel structura si contextul negocierilor internaionale. Problema politica se leaga insa de costurile relaiilor de interdependena: ea limiteaza autonomia de aciune politica a statelor, care nu mai pot aciona autonom

in domenii precum politicile financiare si fiscale, reglementarea activitaii intreprinderilor sau implementarea programelor de redistribuire a bunurilor publice, ceea ce pretinde un efort de adaptare la condiiile schimbate. Cu alte cuvinte, interdependena genereaza, datorita costurilor implicate, o problema a strategiei politice. De aceasta problema se leaga incercarile de a evitacosturiledeadaptare. Interesulstatelorindividualeestedearedistr ibui costurile si beneficiile legate de relaiile de schimb internaional in favoarea lor. Astfel, paradigma in care opereaza cei doi autori este aceea a calculului

raional de tip cost-beneficii, operand in circumstanele modificate de condi iile interdependenei. Presupoziia fundamentala, comuna cu a realismului, este a statului ca actor unitar, raional si dominant pe scena internaionala. Interdependena este, in mod tipic, asimetrica, ceea ce inseamna ca, in diferite domenii politice, statele prezinta niveluri diferite de vulnerabilitate. Vulnerabilitatea de interdependena include astfel o dimensiune strategica: pentru statele relativ invulnerabile exista posibilitatea de a manipula sistemul internaional pentru atingerea propriilor interese. Ele vor incerca sa

foloseasca interdependea asimetrica drept sursa de putere si sa influenele organizaiile internaioale in favoarea lor. (1) From the foreign-policy standpoint, the problem facing individual governments is how to benefit from international change while maintaining as much autonomy as possible. (2)Fromthe perspectiveoftheinternationalsystem, theproblem is how to generate and maintain a mutual beneficial pattern of

cooperation in the face of competing efforts by governments (and nongovernmental actors) to manipulate the system for their own benefit. (Keohane si Nye 1987: 730) De altfel, scopul declarat al PaI e optimizarea politicii externe americane, in contextul relevarii iluziei de autonomie de la inceputul anilor 1970, 32

printroviziuneteoreticaopusaviziuniidominante panaatunci, arealismului politic. Reducing ones vulnerability to external events can be part of a neoisolationist strategy; but it can also be one element in a strategyofpolicycoordinationandinternati onalleadership. (K& N 1977: 239). Eidistingtreitipuride leadership hegemonie,unilateralismsimultilateralism si se pronuna, in contextul declinului hegemoniei americane, pentru

multilateralism ca politica cea mai adecvata condiiilor de interdependena. Ei recomanda Statelor Unite o politica activa de coordonare internaionala, bazata pe convingerea ca organizaiile si regimurile internaionale sunt in poziia de a rezolva conflictele internaionale prin implementarea unor solu ii win-win, pentru toate parile implicate. Aceasta linie va fi dezvoltata de catre Robert Keohane in anii 80 sub forma teoriei regimurilor. 4.1.5 Interdependena, cooperare si instituii internaionale

Interdependena ilustreaza problemele aciunii colective (collective action problems): interesele unui stat nu pot fi realizate decat in mod dependent de deciziile luate de fiecare dintre celelalte state implicate in relaiile de interdependen a. Prin urmarirea unilaterala a scopurilor politice, crearea sau dobandirea unui bun bunastarea economica, securitatea sau protecia mediului ramanelanivelsuboptimal, adicanesatisfacatoarepentrutoiactorii implicai. Astfel, inderdependena conduce la un interes pentru cooperare

al egoistilor care acioneaza raional. Mai mult, interdependena este atat o condiie de posibilitate a cooperarii, cat si o sursa a nevoii de cooperare. Prin PaI, stiinele politice ale anilor 1970 si 80 au primit un temei al stradaniei statelor industrializate, sub conducerea SUA, de a realiza o coordonare politica in organizaii internaionale, precum GATT sau FMI. 4.1.6 Dezvoltari ulterioare ale teoriei interdependenei In analiza interdependenei complexe intreprinse de Keohane si Nye sau pus

bazele dezvoltarilorulterioarealeunorcurenteteor eticecaredomina si astazi mainstream-ul RI, precum teoria regimurilor si instituionalismul liberal. Interdependenamodificastructurasiconte xtulinteraciuniidintrestate, astfel ca o analiza riguroasa presupune un concepie despre negocierile intena ionale. Ambele aspecte a) agendele internaionale pot fi manipulate si 33

b) organizaiile intenaionale modifica si reglementeaza efectele interdependen ei au dus la integrarea conceptului de interdependena in teoria negocierilor si cooperarii internaionale, in special a negocierilor multilaterale, in care legarea/conectarea diferitelor domenii de probleme (issue linkage) este frecventa, si a studiilor despre semnificaia crescanda a bunurilor colective. Si domeniul meninerii pacii (peacekeeping) prin instituii internaionale a primit impulsuri importante de la PaI. Este postulata o conexiune intre

interdependena si reducerea violenei militare ca mijloc de management al conflictelor internaionale. Constatarea existenei unei utilizari reduse a violenei in rlaiile internaionale prin instituiile internaionale nu este, totusi, suficient de specifica, civilizarea fiind o caracteristica a relaiilor dintre statele vestului industrializat, adica acele state al caror tratament reciproc este reglementat de o reea deasa de instituii. Astfel, este oferita o cale de cercetare a fenomenului pacii democratice, care se refera la legatura

dintre constituia interna a statelor democratice, implicarea lor externa in instituii internaionale si faptul absenei violenei ca mijloc de rezolvare a conflictelor dintre ele. Sa notam ca modelul interdependenei are in comun cu realismul o serie de premise fundamentale, precum cea a dominanei statelor ca actori pe scena internaionala si cea a caracterului unitar, de unitate inchisa, a statelor. Diferenele de constituie interna a statelor sunt neglijate. Realizarea

intereselor de stat prin influena exectitata de diferii actori sociali, de re ele transguvernamentale sau de grupuri de presiune nu poate fi explicata prin concentrarea pe nivelul sistemului de state. De altfel, teoria nu s-a putut dezvolta fara extinderea analizei de la nivel sistemic la nivelul politicii interne a statelor. 4.2 Teoria regimurilor Dupa cum susine un adept al neorealismului (Joseph Grieco 1988), premisele neorealismului implica un model al asanumitei stabilitai hegemoniale,

potrivit caruia cooperarea internaionala este posibila numai atunci cand o putere hegemoniala este gata sa impuna respectivul tip de cooperare asupra altor state. Raspunsul instituionalismului liberal este ca se poate realiza cooperare internaionalasi dincolo de structurile de putere hegemoniala, atunci cand, incondiiideinterdependenacomplexa, stateleisipotmaximizaastfel propriile interese. Apoi, din premisele neorealismului derivasi concluziacainstituiile interna

ionale sunt instrumente ale puterilor hegemoniale. Totusi, instituionalis

34

mul liberalsusinecainstituiile internaionaleservesc, dincolo de structurile de putere hegemoniala, drept mijloc de cooperare prin care statele identifica interese mutuale pentru rezolvarea problemelor in disputa. In fine, instituioalismul liberal s-a format si in contextul dezbaterii despre declnul puterii hegemoniale a SUA din anii 70 incoace. Pe fondul acestui fenomen, predicia neorealista era aceea a unei scaderi de eficacitate a instituiilor internaionale, precum GATT sau FMI si ca, prin urmare, cooperarea

din domeniile comerului internaional si a relaiilor monetare nu va mai putea fi meninuta. Intr-adevar, intr-o prima faza, in anii 1970 si 80, cooperarea din aceste domenii a cunoscut o scadere. GATT, creat in 1947 in scopul susinerii procesului de liberalizare globala a comerului, s-a confruntat cu un nou protecionism, in vreme ce FMI a trebuit sa renune la cursurile fixe, convenite in 1947, pentru a trece la o flotaie libera, mai flexbila, acursurilordeschimb. Dar,inciudaacestorturbulene,acesteinstit uii

nu doar ca au continuat sa funcioneze; ele au reusit sa menina relai fundamentale de cooperare. Comerul mondial nu a cunoscut prezisa escaladare a protecionismului, iar domeniul monetar a meninut convertibilitatea libera a valutelor. Astfel, in ciuda declinului relativ de putere al Americii, a fost meninuta oordineeconomicamondialarelativliberala , incaredependenele economice mutuale chiar au crescut. Pe deasupra, in anii 1970 si 1980 au fost intemeiate o multitudine de noi institui internaionale: in contextul relaiilor

dintre cele doua blocuri ideologice a fost infiinata Conferina Europeana pentru Securitate si Cooperare (CSCE), tratatul de neproliferare a armelor nucleare (NPT), acorduri de control a inarmarii (SALT, ABM, IMF), in care relaiile de cooperare au funcionat in pofida unei aproximative egalitai de putere intre SUA si URSS. Daca pana in anii 70 cercetarea instituiilor internaionale privea mai ales competenele formale ale organizaiilor intnernaionale,cotitura produsa

de neo-instituionalism a constat in concentrarea asupra consecinelor aciunii instituiilor inelese in sens larg nu doar organizaii (Martin si Simmons 1998). Cercetarea regimurilor s-a concentrat pe instituii specifice, numite regimuri internaionale, precum cel al comerului si finanelor internaionale saupediferiteregimuri aledezarmarii, ale protecieimediuluisaudrepturilor omului. Regimurile sunt legate de domenii (issue areas) specifice ale politicii internaionale. Principiul ordonator al suveranitaii statelor nu opereaza in

regimurile internaionale. Acestea sunt instituii cooperative care reglementeaza anumite domenii de probleme, dar care nu au capacitatea de a aciona ca ageni de sine statatori. Ele sunt definite ca principii, norme si reguli specifice anumitor domenii, care sunt convenite de state si care sunt acceptate ca valabile. Drept principii sunt socotite standardele generale de compor

35

tament, in vreme ce normele sunt prescripii concrete de comportament; in fine, regulile exprima prescripii verificabile in mod tipic, codificate de comportament, pretinzand anumite tipare de comportament si interzicand altele. In anii 1980, pe langa Robert O. Keohane, a carui lucrare din 1984, After Hegemony, este de referina pentru studiul nostru, Stephen Krasner (1983), Kenneth Oye (1986) si John Gerald Ruggie (1998) au produs lucrari de referina ale teoriei regimurilor.

4.2.1 Regimuri internaionale si cooperare internaionala Teza fundamentala a lucrarii After Hegemony este aceea ca, in ciuda premiselor pesimiste care descriu politica mondiala, in condiii de interdependena complexa, cooperarea internaionala durabila in interesul comun al statelor implicate e posibila desi cooperarea esueaza adesea, chiar atunci cand exista un interes mutual. Asadar, chiar in condiiile existenei unui interes mutual, cooperarea dintre state trebuie socotita precara. Dificultatea de a realiza cooperare internaionala in ciuda intereselor comune este ilustrata

cu ajutorul dilemei prizonierului (1984: 6769). Aceasta poate fi aplicata in cazul cursei inarmarilor dintre SUA si URSS in timpul Razboiului Rece. Fiecare dintre cele doua superputeri avea interesul de a-si asigura un avantaj de putere faa de adversar prin investiii de ordin militar, cautand totodata sa impiedice dobandirea de catre celalalt de avantaje de securitate. Acest interes ii face pe ambii sa-si mareasca neocontenit cheltuielile militare, astfel ca nici una dintre puteri nu-si poate imbunatai propria securitate (dilema securitaii). Dar, pentru ca cheltuielile militare masive genereaza pierderi

de bunastare, interesul reciproc ar fi sa se ajunga la un acord de control al inarmarii. Astfel, cele doua pari ar putea realiza un optim Pareto, adica o situaie din care nu se poate iesi fara ca macar unul dintre actori sa nu fie intr-o situaie mai proasta. Dar astfel de acorduri sunt foarte greu de realizat in condiiile anarhiei scenei internaionale. Fiecare parte este motivata sa-i mareasca securitatea proprie trisand faa de cele stabilite in acord, precum si de teama ca cealalta parte ar putea face tocmai acest lucru prin

masuri de inarmare ce contravin obligaiilor asumate in acord. Constelaia de interese prin care cele doua state, in cele din urma, rateaza realizarea interesului comun, deoarece fiecare cauta sa-si maximizeze interesul propriu, se reprezinta in teoria jocurilor dupa cum urmeaza: 36

URSS limitarea inarmarii cresterea inarmarii SUA limitarea inarmarii cresterea inarmarii (3, 3) (4, 1) (1, 4) (2, 2 ) Daca examinam situaia, caracterizata prin interdependena complexa, cooperareapare,laprimavedere,imposibila . Problemaestecaeinavantajul oricaruia dintre cele doua state sa incalce acordul de dezarmare, indiferent

de ceea ce face celalalt. Daca presupunem ca concurentul se inarmeaza in secret, atunci va incerca sa impiedice, prin eforturi proprii de inarmare, superioritatea de securitate a celuilalt. Daca, pe de alta parte, presupunem ca concrentul se dezarmeanza, atunci din nou este motivant sa defecteze asigurandu-si astfel un avantaj faa de celalalt. Astfel, comportamentul ra ional al fiecarui actor pare sa excluda cooperarea. In vocabularul teoriei jocurilor, ambii actori dispun de strategie dominanta, adica de un curs de

aciune care ii aduce avantaje unui actor indiferent de ceea ce va face celalalt. Keohane argumenteaza, totusi, ca problema cooperarii se pune altfel atunci cand luam in considerare ca, in politica internaionala, statele se afla, de regula, in mod repetat in aceeasi constelaie de interese cu alte cuvinte, dilema prizonierului este prezenta in varianta iterativa sau repeata; astfel, deciziile asupra limitarii si reducerii armamentului sunt repetate. Prin cunoasterea de catre cele doua superputeri a faptului ca deciziile asupra dezarmarii

se repeta in timp, comportamentul cu privire la implementarea masurilor de control a dezamrarii este diferit de cel din situaiile de decizie unica. Repetarea situaiilor de interaciune face ca deciziile fiecaruia dintre state sa se bazeze si pe reflecia asupra reaciilor anticipate ale celuilalt. Prin aceasta umbra a viitorului (shadow of future), pentru a folosi sintagma lui Robert Axelrod (1987), ambele superputeri pot coopera pentru realizarea unei politici comune de dezarmare, respectiv pot fi descurajate sa defecteze

unilateral din tratatul de control al armamentului. Totusi, cooperarea internaionala nu este probabila decat atunci cand este susinuta de regimuri internaionale. (1984: 7894). Ca atare, el trateaza doua chestiuni generale in After Hegemony: (1) In ce consta eficacitatea regimurilor internaionale? (2) In ce circumstane reuseste construcia regimurilor internaionale? 37

4.2.2 Eficacitatea regimurilor Eficacitatea regimurilor consta nu in aceea ca schimba interesele si preferin ele statelor participante, usurand prin aceasta cooperarea internaioala. Regimurile internaionale funcioneaza drept catalizatori ai cooperarii, facilitand realizarea intereselor existente, nemodificate ale statelor deosebire fundamentala de constructivismul social. Concret, potrivit lui Keohane, eficiena regimurilor este legata de reducerea costurilor de tranzacionare, adica a costurilor legate de negocierile diferitelor acorduri specifice, de impunerea

acestor acorduri, precum si de controlul respectarii lor. Trebuie distinse aici patru moduri in care costurile de tranzacionare sunt reduse prin intermediul regimurilor internaionale: (a) Regimurile internaionale scad costurile de tranzacionare prin oferirea unuicadrudenegociere, incaresuntspecificatescopurilefundament ale ale fiecarui stat participant si procedurile de negociere (1984: 8990). Astfel, statele sunt scutite de efortul semnificativ de a stabili, in faza

de prenegociere, cu fiecare partener in parte, care sunt obiectivele si procedurile negocierii. Regimul stabileste deja cea mai mare parte a acestor lucruri. De exemplu, in comerul internaional, GATT sau WTO stabilesc nu doar cine cu cine negociaza, ci si despre ce anume se negociaza liberalizarea comerului internaional. Negocierile sunt deja pre-structurate, astfel ca procesul propriu-zis de negociere despre, sa zicem, noi tarife vamale, este considerabil simplificat. (b) Regimurile internaionale maresc considerabil sansele ca ca inelegerile

negociatesafiesirespectate. Eleinstituieunclimatdepredictibilitate, ceea ce duce la scaderea costurilor de supraveghere si control a respectarii acordurilor incheiate. In plus, regimurile internaionale poseda mecanisme proprii de control (1984: 97 100). De exemplu, regimul internaional al neproliferarii armelor nucleare (NPT) al Autoritaii Internaionale pentru Energie Atomica (AIEA) are o autoritate extinsa de control, prin care este asigurat ca nici un stat parte la tratatul NPT nu produce secret arme nucleare. (c) Regimurile internaionale leaga intre ele diferite convenii specifice de

cooperare in interiorul unui domeniu de probleme, astfel ca realizarea acordurilor de cooperare intr-un domeniu este facilitata de stimularea cooperarii intr-un alt domeniu (1984: 89 91). De pilda, cooperarea din cadrul WTO priveste aspecte foarte diferite. A trisa faa de un participant la aceasta organizaie poate avea efecte care depasesc cu 38

mult cadrul unei convenii specifice de cooperare, afectand un spectru mult mai larg de relaii de cooperare. De exemplu, un stat care incalca o convenie semnata in domeniul comerului cu produse agricole, se poate confrunta cu sanciuni in comerul cu camioane. Desigur, aceasta reduce si tentaia de a incalca conveniile si, de asemenea, reduce neincrederea legata de temerea ca alii ar putea-o face. Efectul este unul de marire a siguranei si predictibilitaii in domeniul comer ului internaional.

(d) Prin regimurile internaionale se stabileste, cel mai adesea, in ce consta cooperarea internaionala. Cu alte cuvinte, cooperarea capata un coninut riguros, este definita, in cadrul regimurilor. Astfel, incalcarea inelegerilor de cooperare nu mai poate avea loc sub pretextul impreciziei de coninut a unui acord de cooperare sau altul. Un astfel de comportament exclude statul vinovat de la viitoare acorduri de cooperare, sau, in orice caz, ii ingreuneaza considerabil aceasta perspectiva. De pilda, incalcarea sistematica a conveniilor internaionale de protec

ie a mediului duce la discreditarea respectivului stat ca partener de negociere in orice alt acord privitor la ecologie. Pentru a evita preluarea unor costuri de reparare a reputaiei legate, de exemplu, de impunerea unor mecanisme speciale de monitorizare si control statele respecta prevederi care nu le sunt neaparat favorabile. 4.2.3 Formarea regimurilor internaionale Efectul anticipat al regimurilor, de facilita realizarea intereselor comune prin cooperare internaioala, explica de ce formeaza statele regimuri internaio

nale. SUA si URSS au instituit diferite regimuri de control al inarmarii, intrucat acestea reduc semnificativ costurile legate de controlul reciproc al nivelului inarmarii in cele doua state. Pentru a raspunde mai-sus amintitei obiecii formulate de Grieco din perspectiva teoriei stabilitaii hegemonice,

...intensive interaction among a few players helps to substitute for, or to supplement, the actions of a hegemon. As a hegemons power erodes, a gradual shift may take place from hegemonic to post-hegemonic cooperation. Increasingly, incentives to cooperate will depend not only on the hegemons responses but on those of the other sizable states. Such a transition may be difficult in practce, since expectations may lag behind reality; but nothing in rational-choice analysis renders it impossible.

39

Desigur, nu orice interes comun pe scena internaionala se traduce in instituirea unui regim internaional. Decisiv pentru instituirea unui regim este raportul dintre costurile si beneficiile acestui proces. Cu cat mai mici sunt costurile de instituire si de meninere a unui regim si cu cat mai mari sunt beneficiile legate de funcionarea sa, cu atat mai probabila este instituirea sa. Pe de alta parte, cu cat mai mari sunt costurile si cu cat mai mici sunt beneficiile, cu atat mai improbabila este formarea unui regim internaional. Relaia costuri-beneficii este influenata de mai muli factori:

(1) de tiparele de cooperare deja existente. Instituirea unor noi regimuri depinde major de increderea reciproca generata de funcionarea vechilor regimuri. The ability to create cooperation when it is desired by governments will also depend on existing patterns of regimes. The creation of new international regimes may be facilitated by the mutual confidence created by old ones. Regimes rarely emerge from chaos; on the contrary, they are built on one another. We should

therefore thinl as much about the evolution of regimes as about their creation ex nihilo. This intricate connection between the operation of old regimes and the creation of new ones means that a functional analysis of regimes ...is crucial for the understanding notonlyofwhyregimesarecreatedandmaint ained, butalsohow they evolve over time. (2) de densitatea de interdependena (dense policy spaces how closely

linked different issues are to one another (p. 79)) din domeniul respectiv (1984: 79). Densitatea de interdependena determina in special beneficiile pe care le pot extrage statele participante la regim. Cu cat mai mare este densitatea de interdependena , cu atat mai mult pot ele sa profite de cooperarea internaionala si, corespunzator, cu atat mai mult au de pierdut prin aciunea unilaterala de tip self-help. Pentru statele cu relaii comerciale dese este mult mai important ca acestea sa fie stabilizate printr-un regim internaional, decat pentru statele ale caror relaii comerciale sunt oricum

slab dezvoltate. Rezulta ca o densitate de interdependena ridicata usureaza obinerea unei balane echilibrate costbeneficii prin instituirea si meninerea regimurilor. (3) de numarul statelor implicate in reglementarea unui anumit domeniu de probleme (Keohane 1984: 7879). Numarul statelor influeneaza 40

in special latura costurilor in formarea regimurilor. Cu cat mai multe sunt statele participante la un regim, cu atat mai dificil este controlul multilateral al respectarii conveniei de cooperare. Ca atare, cooperare in regimurile la care participa un numar mare de state presupune existena unor mecanisme de control incluse in acel regim. Desigur, acestea inseamna costuri suplimentare, care afecteaza balana costuri-beneficii. Asadar, numarul ridicat de state participante genereaza costuri suplimentare prin necesitatea mecanismelor de control. Pe deasupra, exista si tendina de a pasa altor

state costurile generate de sancionarea incalcarilor. Daca acest comportament se generalizeaza, atunci incalcarile cooperarii vor ramame nesancionate. Aceasta pretinde instituirea unor mecanisme severe, foarte eficiente de sanciune in cadrul regimurilor care includ multe state, dar asta inseamna, din nou, costuri crescute, ceea ce poate compromite complet ideea formarii unui regim. (4) de distribuia de putere in respectivul domeniu de probleme influen eaza procesul de formare a unui regim internaional (Keohane 1984:

3146). O distribuire hegemoniala de putere intr-un domeniu in care statele au interese comune nu este nici necesara, nici suficienta pentru instituirea regimurilor. Totusi, potrivit lui Keohane, ea este favorabila formarii si men inerii regimurilor. La urma urmei, pentru o putere hegemoniala, problema relaiei cost-beneficii se pune cu totul altfel decat pentru statele mai puin puternice. In vreme ce pentru statele mai mici beneficiile cooperarii pot sa nu fie suficient de mari pentru a compensa costurile formarii regimului internaional, pentru puterea hegemoniala a unui anumit domeniu beneficiile

cooperarii pot fi atat de importante incat sa fie profitabila preluarea intregilor costuri ale formarii regimului. Utilitatea regimului de comer interna ional intemeiat pe GATT a fost pentru SUA anilor 1950 si 60 atat de mare, incat America a suportat singura costurile instituirii si meninerii regimului. 4.2.4 Critici la adresa teoriei regimurilor internaionale Doua sunt criticile remarcabile la adresa teoriei: (1)Criticaneorealista,formulatalimpedede catreJosephGrieco(1988,

1990). Potrivit lui Grieco, teoria regimurilor nu arata suficient de bine cum anume pot fi deduse consecine instituionaliste despre cooperarea intrnaionala din premise neoreliste despre politica mondiala. Teoria regimurilor nu a acordat importana cuvenita anarhiei de pe scena internaionala, din care 41

rezulta doua tipuri de obstacole pentru cooperarea internaionala. Pentru teoriaregimurilor, incondiiideanarhieinternaionala,ceama isemnificativa problema pentru acordurile de cooperare este aceea a deficitului de incredere dintre participanii la regim si a costurilor care rezulta din mecanismele de control instituire pentru rezolvarea acestei probleme. Totusi, potrivit lui Grieco, teoria regimurilor nu realizeaza ca in structurile anarhice ale politicii mondiale, problema distribuiei de putere este un obstacol mult mai semnificativ

in calea cooperarii. Motivul este ca, conform teoriei regimurilor, statele sunt actori raionali care acioneaza egoist, pentru a-si maximiza propriile interese, independent de castigurile pe care le deriva celelalte state din aranjamentul de cooperare. Cu alte cuvinte, statele acioneaza pentru a-si mari in mod absolut interesele. Dar anarhia internaionala constrange statele, crede Grieco, sa acioneze nu doar egoist, ci si invidios, interesate adica de castigurilerelativealecelorlai. Preocupareapentrusecuritateobligastatele, in condiii de anarhie, sa nu ingaduie altor state care din prietenii de azi

pot deveni dusmanii de maine castiguri relative mai mari. Acestea trebuie neaparat impiedicate, caci altminteri pot deveni un serios risc de securitate. Ca urmare, cooperare internaionala durabila catalizata de regimurile interna ionale este, in cele din urma, improbabila. (2) Critica social-constructivista, constand in reprosul ca teoria regimurilor presupune ca interesele si preferinele statelor sunt date si imuabile. Regimurile sunt folosite strict instrumental de state, pentru promovarea propriilor

interese. Totusi, potrivit lui Alexander Wendt (1999), de exemplu, teoria regimurilor ignora faptul ca regimurile nu doar reflecta itneresele statelor, ci si transforma, la randul lor, interesele statelor. Ca orice instituie, in general, regimurile joaca un rol constitutiv pentru interesele si preferinele statelor. Aceasta se explica prin orientarea nu doar raionalista, de maximizare a raportului beneficii/costuri, a aciunii statelor, ci si comunicativa, prin care statele cauta sa stabileasca ce interese trebuie urmarite, in lumina

normelor regimurilor internaionale. Cu alte cuvinte, statele nu acioneaza mereu pe baza intereselor date, preformate, ci, in interiorul regimurilor interna ionale, aceste interese devin obiect al aciunii. 42

Capitolul 5

Actori nestatali in politica mondiala

Premisa statului ca actor central in relaiile internaionale este din ce in ce mai mult pusa sub semnul intrebarii. Exista din ce in ce mai muli actori

nestatali (ANS), cu o mare diversitate de interese si forme de organizare. Dupa al doilea razboi mondial, statele democratice au liberalizat tot mai mult schimburile economice, reducand progresiv barierele tarifare din calea comerului internaional, a investiiilor, a produciei si serviciilor. Revoluia in comunicaii a transformat abilitatea ANS de a dezvolta si menine contacte transnaionale, reducand radical costurile acestor activitai. Cresterea standardelor de educaie, cresterea turismului internaional, apariia unor trusturi mediatice globale, au dus la cresterea posibilitailor de aciune a elitelor.

Astfel, orice interpretare a RI trebuie sa ia in considerare semnificaia ANS. In ultimele trei decenii, numarul ONG-urilor a cunoscut o crestere exploziva, la fel ca al companiilor multinaionale (CMN), al bancilor, reelelor de servicii si al asociaiilor economice. In ceea ce priveste puterea economica, Susan Strange1 arata cum noii centri de putere in sistemul global constituie o provocare pana si la adresa celor mai puternice state. Ea prezinta un continuum de entitai nestatale,

pornind de la organizaiile mafiote, la un capat al spectrului, care amenina autoritatea statelor, pana la marile firme de contabilitate si de consultana juridica ce lucreaza in virtutea autoritaii statului. Universul ANS este divers. Guvernele si statele liberale ofera sprijin financiar unor grupuri transnaionale, in primul rand celor care lucreaza in 1Susan STRANGE (1996), (The Retreat of the State. The Diffusion of Power in the World Economy, Cambridge University Press)

43

domeniuldezvoltariisocialesieconomice. Think-tank-urilesireeleledeelite au deseori legaturi stranse cu guvernele, care se exprima atat prin fonduri, cat si prin participarea oficialilor la activitaile acestora. Actorii privai se amesteca cu cei publici: gradul de autonomie faa de autoritatea si controlul statului este variabil. Parteneriatele public-privat (PPP) exista atat in interiorul, cat si dincolo de graniele statului naional, atunci cand organizaii interguvernamentale (OIG) contracteaza, de exemplu, think-tank-uri pentru

consiliere politica, sau cand ONG-uri furnizeaza servicii. Apoi, vorbim atat despre companii si organizaii internaionale ale caror activitai au susinerea guvernelor naionale, cat si despre grupuri si miscari percepute ca ameninari la adresa statelor in care activeaza. Si chiar si in aceasta ultima categorie se impun diferenieri: exista miscari private, cu interese economice sau etnice, care submineaza autoritatea unui stat, dupa cum exista altele susinute de state care, prin sponsorizarea grupurilor

subversive, submineaza guvernele altor state inclusiv prin state-sponsored terrorism. Sa exploram cateva definiii ale ANS. Potrivit lui Riddel-Dixon2 , Termenul entitate nestatala acopera o mare gama de grupuri. La cel mai de baza nivel, entitaile nestatale sunt asociaii de indivizi si/sau grupuri care nu sunt stabilite prin acorduri intre state. Aceasta definiie larga include entitai disparate precum corporaiile transna

ionale si asociaiile de afaceri pe care le stabilesc pentru a-si promova interesele, asociaiile profesionale, grupurile etnice, organizaiile religioase majore, grupurile teroriste si miscarile sociale. O definiie mai complexa este data de Josselin si Wallace (2001: 34)3: Definiia noastra data ANS include organizaii care: sunt in mare masura autonome de fondurile si controlul guvernului central:

emanand de la societatea civila sau de la economia de piaa sau din impulsuri politice de dincolo de controlul si direcionarea statului; opereaza ca sau participa in reele ce se intind peste graniele a unul sau mai multe state angajandu-se astfel in relaii transnaionale, legand sistemele politice, economiile si societaile; acioneaza in moduri care afecteaza rezultatele politice din unul sau mai

multe state sau din instituii internaionale fie ca obiectiv primar, fie ca aspect derivat al activitailor lor. 2Elisabeth RIDDEL-DIXON (1995), Social Movements and the United Nations, in International Social Science Journal, No. 144, p. 289 3DaphneJOSSELIN si WilliamWALLACE (2001), NonStateActors in World Politics, New York: Palgrave Macmillan 44

Vom restrange discuia la urmatoarele tipuri de ANS, care sunt dintre cele mai vizibile si mai controversate: corporaii multinaionale grupurietno-naionale minoritai etniceininteriorul statelor, precum tamilii din Sri Lanka si bascii din Spania, sau grupuri etnice active pe plan internaional, precum kurzii din Iran, Irak si Turcia. miscari religioase e.g., Biserica Catolica

 reele ale terorismului internaional 5.1 Corporaiile multinaionale CMN sunt intreprinderi inregistrate intrun stat, care au activitai (si) intrun alt stat. Dupa al Doilea Razboi Mondial, CMN au crescut exploziv ca numar si ca marime. Sunt, astazi, printre cei mai influeni actori de pe scena politicii internaionale. La mijlocul anilor 90 erau mai mult de 38.500 de CMN, cu peste 250.000 de filiale straine, generand 5,2 trilioane de dolari prin vanzari, depasind cifra globala a exporturilor de bunuri si servicii (cf. World Investment Report

1995). In 1999 existau deja 63.000 de firme multinaionale, cu cca. 690.000 de filiale in strainatate. Mai bine de 73 de milioane de oameni erau angajai de CMN, fiecare job creand cel puin un job adiional. De exemplu, compania Nike avea cca. 9000 de angajai proprii si cca. 75.000 de angajai prin subcontractare. Expansiunea CMN-urilor a fost facilitata de bancile transnaionale, al caror capitaldepasea,in1995,8,4trilioanededolar i. Treipatrimidintoptwenty, potrivit activelor, erau japoneze. In 2006, potrivit valorii de piaa, patru din

primele cinci banci ale lumii sunt americane: Citigroup, Bank of America, American International Group, JP Morgan Chase, britanica HSBC Holdings fiind pe locul trei (cf. Bloomberg via ING). Potrivit United Nations Conference on Trade and Development (2002) si World Investment Report 2002 (NY and Geneva: Unted Nations), in topul din anul 2000 al primelor 10 de CNM regasim, in funcie de activele deinute in strainatate: 1. Vodaphone Marea Britanie telecomunicaii

2. General Electric SUA echipamente electrice si electronice 45

3. Exxon Mobil SUA petrol 4. Vivendi Universale Frana diverse 5. General Motors SUA auto 6. Royal Dutch Shell MB petrol 7. BP MBpetrol 8. Toyota Japonia auto 9. Telefonica Spania telecomunicaii 10. Fiat Italia auto Pe masura ce CMN cresc in marime si putere, creste si ingrijorarea faa de capacitatea lor de a submina controlul statelor suverane asupra propriilor economii. Crearea Comunitaii Economice Europene (CEE) in 1957 a stimulat aceasta forma de organizare a afacerilor. Membrii CEE doreau sa

creeze un spaiu economic unitar, protejat de ziduri tarifare. Ca atare, firmele americane au considerat oportun sa infiineze filiale in interiorul CEE, astfel incat sa poata ramane competitive prin vanzarea produselor la pre uri autohtone, scutite de taxe vamale. Dupa acest stimul iniial, CMN au devenit ageni economici gigantici ai globalizarii produciei. 37% dintre primele o suta de entitai economice ale lumii sunt CMN. Primele zece CMN sunt mai bogate decat ultimele 100 de state ale lumii la

un loc (cf. World Watch 9, 1996). Emisfera nordica gazduieste aproximativ 90% din CMN-uri. Investiiile straine directe (foreign direct investment, FDI) definite formal ca proprietatea de bunuri intr-o ara de catre rezideni ai unei alte ari in scopul controlului intrebuinarii acelor bunuri masoara activitatea de investiii a CMN. Sunt de urmarit stocul de investiii realizate si fluxul de investiii in curs ca indicatori ai FDI. Din nou, FDI sunt preponderent concentrate in emisfera nordica. In special, triada SUAUEJaponia domina

investiiile globale. Cel mai mare investitor strain al lumii este, de la sfarsitul anilor 1980, Japonia, avand SUA ca principala inta, urmata de Europa. Strategia de piaa a marilor CMN a fost de a controla pieele si de a construi reele regionale in jurul arilor de origine. Ca rezultat, FDI sunt regionalizate. 46

5.1.1 Impactul CNM asupra arilor de origine Impactul CMN asupra politicii interne a statelor gazda este o sursa de ingrijorare. Vocile critice acuza CMN de prejudicierea arilor de origine si a arilor gazda. Acuzele privesc exportul de capacitai de producie pentru evitarea confruntarii cu cererile sindicaliste de salarii si beneficii marite in arileindustrializate. Intrucatcapitalulestemaimobildecatfora demunca, practica delocalizarii capitalului si a capacitailor de de producie cauzeaza

somaj structural in arile avansate. Implicit, exista temerea ca exporturile CNM-urilor scad. Totusi, aceasta temere nu se confirma decat pentru anumite ramuri industriale, precum textilele si siderurgia. In rest, tendina este, mai degraba, ca firmele cu cele mai masive implantari externe sa exporte cel mai mult, fapt explicat prin exportul de know-how din arile de origine si prin difuziunea produselor filialelor pe pieele arilor de implantare. Pe deasupra, partizanii liberali ai globalizarii sunt de parere ca CMN ajuta la reducerea deficitelor balanei de plai, ca genereaza noi locuri de munca, de

calitate superioara, si ca promoveaza competiia pe pieele interne si externe. Daca arile de origine au atat costuri cat si beneficii, cum stau lucrurile cu arile gazda? Desigur, ca principale surse de investiii, CMN sunt intr

o poziie privilegiata de a ghida direcia de dezvoltare a arii. CMN pot promova dezvoltarea, dupa cum o si pot impiedica. Este vorba aici si despre un grad semnificativ de implicare in viaa politica domestica a statelor atat de origine, cat si gazda.

Un caz notoriu de intervenie politica a unei CMN in viaa politica a unui stat este cel al ITT (International Telephone and Telegraph) care, la inceputul anilor 1970, a incercat sa-si apere interesele economice reprezentate de participarea la compania chiliana Chiltelco prin tentativa de a preveni alegerea ca presedinte a lui Salvador Allende, de orientare marxista. Eforturile ITT de subminare a lui Allende au inclus susinerea financiara a oponenilor acestuia si, dupa alegerea sa, presiunile asupra guvernului american de a

rasturna regimul noi ales ceea ce s-a si intamplat, ca urmare a unei lovituri militare de stat. Pe de alta parte, si arile de origine au avut divergene majore de interes cupropriileCMN-uri. Peplanmoral,afostblamabilexportuldeechi pament pentru fabricarea gazului de mustar catre Libia. Apoi, filiala franceza a firmei texane Dresser Industries a exportat tehnologie sensibila in Uniunea Sovietica in pofida opoziiei guvernului american de a impiedica acest lucru.

Acesta nu inseamna ca CMN-urile nu desfasoara o activitate intensa pentru cultivarea unor relaii apropiate cu factorii de decizie guvernamentali. Este cunoscuta apropierea dintre actuala administraie americana si 47

industrial petroliera, de exemplu. Totusi, in anii 197374, guvernele arilor membre OPEC (Organization of Petroleum Exporting Countries) au primit asistena din partea CMN-urilor din industria petrolului pentru a-si promova scopurile, folosind reducerea exportului de petrol ca o arma politica. Astfel, corporaiile au realizat profituri imense, in vreme ce arile de origine au fost devastate de recesiune economica. 5.2 Grupurile etno-naionale Potrivit lui Shultz si Olson (1994)4, una din principalele fore de

eroziune a guvernarii eficiente si a increderii publice in guvernare este natura insurmontabila a diferenelor etnice si religioase care fac pacea politica si sociala in tot mai multe state un exerciiu problematic. Naionalismul si naionalitatea sunt factori culturali foarte influeni asupra aciunii politice a statelor. Numerosi oameni sunt mai puin fideli statului caruia ii aparin decat grupului etnonaional de la care isi revendica civilizaia comuna, limba, tradiia culturala si legaturi de rudenie. Acest fenomen

reduce considerabil importana statului unitar ca actor in RI. Multe state sunt societai divizate, multietnice. Potrivit lui Gurr (1995: 213), din cele 190 de state ale lumii [in 1994], 120 aveau minoritai semnificative din punct de vedere politic. Rezulta ca relaiile dintre grupurile etnice sunt, de asemenea, foarte importante pentru RI, intrucat grupurile care isi definesc identitatea prin raportare la o mostenire comuna interacioneaza frecvent. Prezena naionalitailor alaturi de state este atat de comuna incat vocea

miscariloretnonaionalepecarelegenereazanupoatefineg lijata. Numerosi naionalisti se revolta impotriva statelor pe care le acuza de opresiune si nedreptate sociala la adresa etniilor lor. Acest segment al societaii globale este numit convenional lumea a IV-a. Aproape fara excepie, naionalitaile nazuiesc sa aiba propriul stat. In parte, aceasta este o reacie legitima la faptul ca, intre 1900 si 1987, cca. 130 de milioane de indigeni au fost ucisi in genocide susinute de propriile guverne (Rummel, 1994). Actualmente, din populaia de cca. 6 mld. de oameni

a Terrei, intre 200 si 625 de milioane sunt estimai ca fiind indigeni estimare conform criteriului lingvistic (Durning 1993). Dar, dincolo de limbaj, 4Richard H. SHULTZ si William J. OLSON (1994), Ethnic and Religious Conflict: Emerging Threat to US Security, Washington: National Strategy Information Center 48

acestia au in comun numeroase combinaii de elemente culturale, rasiale si religioase. Majoritatea transcend graniele ce despart statele suverane, fiind raspandite pe teritoriul a doua sau mai multe dintre ele. Potrivit scenariului huntingtonian al ciocnirii civilizaiilor, tensiunile dintre naiunile si grupurile diferitelor civilizaii (1993) sunt vectorul fragmentarii in continuare a sistemului statelor. Uneori, miscarile de auto-determinare ale grupurilor etno-naionale se

impun in mod pasnic. In noiembrie 1995, numai o foarte mica majoritate a impiedicat segregarea Quebecului de Canada. Pe de alta parte, in decembrie 1992, Cehia s-a desparit de Slovacia printr-un divor de catifea. Totusi, din nefericire, de cele mai multe ori, naionalismul duce la conflicte violente. Razboiul etnic din Iugoslavia anului 1991 este un exemplu, in care si sarbii bosniaci si croaii au recurs la purificare etnica, adica la crima, teroare si distrugere, cu scopul eliminarii naionalitaii rivale. Apoi, razboaiele tribale

din Burundi, Somalia si Rwanda ilustreaza cazuri de genocid, in ultimul fiind ucisiaproapeunmiliondemembriaietnieitu tsiin1994, decatredouamiliii extremiste ale populaiei hutu, pe durata a aproximativ 100 de zile. Cca. trei sferturi din refugiaii lumii aproximativ 27 de milioane de persoane sunt rezultatul conflictelor interetnice. 5.3 Miscarile religioase Toate religiile universale sunt religii ale pacii. Totusi, milioane de oameni au murit in numele religiei. Cruciadele au ucis milioane de crestini si de

musulmani, intre secolele XI si XIV, in timp ce Razboiul de Treizeci de Ani a exterminat cca. un sfert din populaia Europei. Oreligieeste, insenssociologic, unsistemdegandireintemeiatdogmatic, impartasit de un grup semnificativ de persoane ce se manifesta prin devo iunea faa de acelasi obiect si printr-un cod comun de comportament prin care isi interpreteaza etic aciunile. Demografic, crestinismul este imbraisat de aproximativ 30% din populaia lumii, urmat de islam (14%), hinduism (13%), religiile Chinei (13%), budism (7%) si alte religii (23%).

Un sistem religios ofera celor care il urmeaza principala sursa de identitate, ceea ce este urmat de tendina naturala de a valoriza negativ credinele spirituale ale celor de alte confesiuni. Shultz si Olson (1994: 910) explica: In vreme ce nu toate miscarile religioase radicale implicate in politica sunt la fel, ele au anumite caracteristici comune: 1. Miscarile politice religioase militante tind sa vada autoritatea guvernamentala

existenta cafiindcorupta si ilegitima, deoarece este 49

seculara si insuficient de riguroasa in susinerea autoritaii religioase sau a valorilor sociale si morale sancionate religios. 2. Ataca inabilitatea guvernului de a aborda problemele interne ale societaii. In multe cazuri, miscarea religioasa se substituie guvernului la nivel local si se implica in educaie, sanatate si alte programe sociale... 3. Subscriu la un anumit tip de comportament si de opinii despre care cred ca trebuie sa fie reflectate, promovate si respectate de

puterea politica in toate activitaile guvernamentale si sociale. Aceasta inseamna, in general, ca guvernul si toate activitaile sale interne si externe trebuie sa fie in mainile credinciosilor, sau sa fie supuse unui control strans. 4. Sunt universaliste; spre deosebire de miscarile etnice, tind sa-si defineasca vederile ca parte a mostenirii tuturor credinciosilor. Aceasta tinde sa le confere o motivaie transstatala, un factor care le traduce concepiile despre legitimitatea autoritaii politice intr-un context mai larg de aciune. In unele cazuri, asta inseamna

ca graniele internaionale nu sunt recunoscute ca bariere incaleapropagariicredinei, chiardacaestepresupusarecurgerea la violena. 5. Sunt excluzioniste; trimit toate opiniile contrare cu privire la ordinea sociala si politica spre margini, daca nu le exclud cu totul. Asta inseamna cetaenie de categoria a doua pentru orice necredincios in orice societate in care asemenea vederi sunt prevalente. 6. Infine, suntmilitante, dorindsa utilizezecoerciia pentuarealiza singurul scop adevarat.

Numerosi experi considera ca miscarile religioase fundamentaliste stimuleaza cinci tipuri de activitai internaionale: 1. iredentismul incercarea deareclama unteritoriuposedat candva de o religie dominanta sau de un grup etnic intr-un teritoriu aparinand actualmente unui alt stat. 2. secesionismul sau revoltele de separare incercarea unei minoritai de a se rupe teritorial de un stat recunoscut internaional. 3. migraia parasirea, de catre minoritaile religioase, a arii de origine pentru a scapa de persecuii.

4. diasporele comunitai create de emigrani, care menin o legatura sentimentala, economica si politica cu ara de origine. 50

5. terorismul internaional susinere pentru membrii radicali ai comunita ii in lupta pentru convingerile religioase. 5.4 Terorismul internaional Grupurile teroriste sunt un alt tip de ANS, ale caror activitai exacerbeaza tensiunile internaionale si submineaza autoritatea si puterea statelor suverane. Exista, in pofida marii lor diversitai de organizare si de scop, similarita i ale acestor grupuri. Teroristii sunt definii ca grupuri ce incearca, prin ameninarea cu fora sau recursul la fora, sa-si atinga obiective politice, de regula opuse guvernelor.

Terorismul este folosit inca din antichitate ca mijloc politic. In Grecia si in Roma, tiranii erau asasinai din cand in cand. Palestina ii avea pe zeloi, iar islamul medieval pe hashashini secta de musulmani ismaelii din secolele VIIIXIV, care terorizau elitele abaside prin execuii (asasinari) curajoase; ei se numeau pe sine fedaini. In secolul XIX, bombele anarhistilor si distrugerile de proprietate savarsite de naionalistii armeni si turci au fost asociate cu terorismul.

Actualmente, miscariprecumAlQaedarecurglaviolena extremapentru a-si promova scopurile politice. Definirea riguroasa a acestora este subiect de disputa teoretica. Potrivit unora, precum Robert Pape5, scopul primordial este eliberarea Orientului Mijlociu de ocupaia americana si instaurarea califatului sunnit. Datele studiate de Pape constau intr-un numar de 315 de atacuri sinucigase comise intre 1980 si 2003, el afirma ca ceea ce au in comun atacurile teroriste sinucigase, in proporie de 95%, sunt obiectivele politice strategice, precum determinarea retragerii trupelor americane de pe

pamantul sfant al arilor musulmane. Pe de alta parte, potrivit lui Atran6, de exemplu, Al Qaeda are ca scop principal dob.ndirea puterii prin cresterea bazei de popularitate printre poten ialii suporteri si controlul puterii in detrimentul organizaiilor rivale. Din punct de vedere organizaional, Al Qaeda se comporta ca o marca francizata de diferite grupuri teroriste ale fundamentalismului islamic. Especially after the September 11 attacks, nationalist Islamist move

ments from Morroco to Indonesia, which had gealously guarded their indepedence,spirituallyunitedundertheAl Qaedalogo. Intensepublic 5Robert PAPE (2005), Dying to Win: The Strategic Logic of Suicide Terrorism, New York: Random House 6Scott ATRAN (2006), The Moral Logic and Growth of Suicide Terrorists, The Washington Quarterly, 29:2, pp. 127147

51

attention on Al Qaeda encouraged homegrown groups only tenously connected with Bin Laden, if at all, to claim responsibility for attacks in Al Qaedas name, to be taken more seriously both by friends and foes. Abu Mussb al Zarqawis Iraqbased jihadi group, whose violent, anti-Shia policy was never bin Ladens, is a good example. Al Qaeda terrorist actions are now chiefly executed by self-forming cellsoffriendsthatswarmforattack, thendissapearordispersetoform new swarms. ...Similar to the decentralized anarchist movement that

terrorized the world a century ago, most jihadis follow kin and colleagues more than they do orders from afar. Their difficult-to-penetrate social networks consist of about 70% friends and about 20% family. (Atran 2006, 135) Alte grupuri teroriste cauta libertai politice (de exemplu, Tigrii Tamil din Indonezia), privilegii sau proprietai (e.g., Nigeria) valori pe care le cred refuzate de guverne. Scopurile fundamentale ale majoritaii grupurilor teroriste raman independena si statalitatea.

Trebuie sa includem aici si terorismul de stat, care inseamna, pe de o parte, terorismul practicat de state impotriva propriei populaii si, pe de alta parte, terorismul sustinut de un stat la adresa unor entitai politice statale sau nu externe. Exemple de primul tip: domnia terorii imediat dupa Revoluia Franceza (1793) impotriva opoziiei contrarevoluionare, violena practicata de bolsevici dupa revoluia rusa din 1917 impotriva opozanilor lor, ori genocidul intreprins de Germania nazista intre 1930 si 1940. Nu trebuie subestimata capacitatea si voina statelor de a-i combate prin violena

pe cei care amenina interesele percepute ale statului sau ale elitelor politice. Exemple de al doilea tip: atentatul de la Lockerbie (Scoia). 52

Capitolul 6

Conceptul de putere in relaiile internaionale

In accepia comuna in teoria relaiilor internaionale, puterea este ineleasa drept capacitatea unui actor A de a face un actor B sa faca ceva ce B nu

ar face altminteri, in sensul satisfacerii unei dorine sau nevoi a lui A. Hans Morgenthau, de exemplu, a definit puterea prin controlul asupra minii si aciuniloraltora(1963: 30). Ideeaeste,desigur,decontrolfieprinconstra ngere, fie prin influenare a deciziilor celuilalt. Nu poate fi vorba de execitare a puterii atunci cand B acioneaza voluntar in sensul dorit de A. Cunoasterea relaiilor de putere este un element esenial in explicarea si predicia comportamentului actorilor pe scena internaionala. Totusi, dupa

cum vom vedea, comportamentul statelor nu poate fi ineles doar prin raporturile de putere faa de alte state; determinanta este si motivaia lui A de a exercita putere, respectiv a lui B de a rezista incercarii de control sau dominaie din partea lui A. Un exemplu care ilustreaza importana motiva iei care poate fi analizata in termeni de politica interna a statelor este razboiul din Vietnam, in care SUA, desi intr-o coplesitoare situaie de dominaie militara, nu a reusit sa castige razboiul.

Vom vedea, asadar, ca puterea nu poate consta in simpla posesie a resurselor materiale. Puterea este un concept relaional, adica unul care implica existena a cel puin doi actori. O noiune de putere absoluta este lipsita de semnificaie. Cel mai teribil arsenal militar este inutil daca nu exista nimeni care sa fie, ori sa se simta ameninat. Mai mult, vom vedea ca puterea este specifica anumitor domenii militara, financiara, comerciala, morala si ca fungibilitatea, adica proprietatea unui anumit tip de putere de a fi convertit in alt tip de putere, este limitata. 53

6.1 Forme de exercitare a puterii Bruce Bueno de Mequita (2005: 236 ff.) distinge si analizeaza patru forme de exerciiu al puterii de catre o naiune A asupra unei naiuni B: 1. persuasiunea 2. recompensa 3. pedeapsa 4. intrebuinarea forei. 6.1.1 Persuasiunea Prin persuasiune, A incearca sa redefineasca situaia lui B astfel incat sal faca pe B sa se razgandeasca. Acest lucru se poate face fie prin apelul valori

si principii etice, fie prin revelarea de informaie pe care B o neglijase, sau nu-i acordase cuvenita atenie, fie prin aluzia sau menionarea explicita a posibilelor recompense si pedepse care insoesc un curs de aciune sau altul. Caracteristica puterii ca persuasiune consta in limitarea la aspectul strict discursiv al interaciunii tot ce fac A si B este sa discute. Diplomaia este, prin excelena, reprezentanta acestui tip de discurs. Persuasiunea este forma cea mai puin costisitoare de exercitare a puterii. In primele doua modalitai

menionate de persuasiune, A il convinge pe B sa-si schimbe preferinele, in vreme ce prin a treia modalitate B este pus in situaia de a reflecta la consecinele pe care un curs de aciune sau lipsa acestuia le are. Persuasiunea poate fi un mijloc eficient de putere atunci cand cei doi actori au interese convergente. Dar cand interesele sunt divergente, ea are efecte limitate. Pe de o parte, trebuie observat ca persuasiunea nu este o intreprindere lipsita de costuri. Dimpotriva: persuasiunea nu poate fi eficienta

in lipsa unor argumente credibile. Acestea sunt cu atat mai usor de elaborat si de prezentat cu cat gradul de afinitate culturala si valorica dintre A si B este mai mare. Constructivismul in relaiile internaionale este teoria care confera persuasiunii un loc teoretic central; preferinele si interesele actorilor se modifica, in optica constructivista, in chiar procesul interaciunii, prin internalizarea normelor de comportament asumate iniial doar din motive pragmatice. Pe de alta parte, realismul si neorealismul aloca puin credit persuasiunii: marirea puterii este, in primul rand, rezultatul aciunilor

motivate de interese egoiste (self-help). In fine, pentru teoriile grupurilor de interes, persuasiunea este foarte importanta, intrucat cunoasterea este o sursa importanta de putere. 54

Din perspectiva strategica, persuasiunea este eficace fie pentru ca se bazeaza pe interese comune, fie pe o cacealma (bluff). Bueno de Mesquita (2005: 238)1 distinge intre persuasiune ca dispozitiv pur retoric cheap talk, vorbe ieftine si persuasiunea ca un angajament serios costly signal, semnal costisitor. Vorbele ieftine pot fi rostite fara costuri directe. Semnalele costisitoare, pe de alta parte, presupun costuri. Masurile de embargou economic, de exemplu, trebuie insoite de masuri compensatorii pentru actorii din piaa interna care sunt afectai de embargou; Jimmy Carter a

impus URSS un embargou asupra exporturilor de cereale americane, masura foarte costisitoare pentru contribuabilul american prin fondurile substaniale de compensare a fermierilor americani care nu-mi mai puteau exporta stocurile. Vorbele ieftine, pe de alta parte, indica fie o lipsa de angajament ferm, ca in cazul embargoului american impus Indiei, in 1998, asupra unor tipuri de arme americane, in urma experimentelor nucleare efectuate de India. Intrucat India era, oricum, un foarte slab importator al respectivelor tipuri de

bunuri, embargoul nu a afectat-o decat cu totul marginal, ceea ce se traduce prin ineficiena sanciunii in primul rand. Pe de alta parte, in relaiile dintre state cu afinitai reciproce si interese convergente, vorbele ieftine sunt un mijloc de a semnaliza care sunt acele interese si care sunt caile favorizate de unul dintre actori. Observam ca linia de separaie dintre persuasiune si pedeapsa, de exemplu, este subire si adesea incalcata, in masura in care argumentele lasa loc ameninarii. 6.1.2 Recompensele

Recompensele sunt un pandant natural al practicii persuasiunii. Recompensele constituie nu doar o motivaie materiala, ci si un semnal de angajament al lui A faa de punctul de vedere pe care il promoveaza. Desigur, recompesele sunt oferite atunci cand A are motive sa creada ca, in lipsa lor, aciunea lui B ar diferi de cursul preferat de A. Ele modifica calculele costuri-beneficii ale lui B printr-un aport material, spre deosebire de aportul strict informa ional al persuasiunii. Exista, la nivel internaional, o mare diversitate de tipuri de recompensa.

De exemplu, consultarile cu liderul unui stat pe un anumit subiect politic pot constitui o recompensa, asa cum a fost cazul cu consultarile dintre SUA si Rusia in 1994, dupa ce Elin a acuzat unilateralismul NATO in decizia interveniei impotriva Serbiei. Astfel, Elin a putut prezenta opiniei publice 1Bruce BUENO DE MESQUITA (2005), Principles of International Politics. Peoples Power,

Preferences, and Perceptions, Washington, CQ Press 55

interne dovada importanei sale in politica internaionala. Alte forme de recompensa politica sunt suninerea internaionala a intereselor unui stat. Apoi, recompensele economice sunt frecvente. Pot fi oferite sectoare de piaa in interiorul statului A, ajutor financiar, condiii privilegiate de comer, etc. De exemplu, in 1995, dupa de Mexicul si-a liberalizat cursul valutar, ceea ce a dus la prabusirea pesos-ului, SUA au oferit 40 mld. de dolari Mexicului sub forma de imprumut cu dobanda redusa pentru a compensa aceasta imensa dificultate economica. Ca urmare, Mexicul a respectat acordul NAFTA si a

reusit sa se redreseze economic, restituind la timp imprumutul. Mai mult, in sapte ani, volumul schimburilor comerciale cu SUA a crescut, in cadrul NAFTA, de mai bine de trei ori. Un alt exemplu este ajutorul economic oferit de SUA Iordaniei, in 1991, dupa primul razboi impotriva Irakului, pentru a-l convinge pe Regele Hussein sa participe la negocierile de pace. In fine, chiar pastrarea discreiei cu privire la fapte pe care liderii statului B doresc sa le pastreze secrete constituie o recompensa, dupa cum comunicarea de informaie stanjenitoare pentru regimul politic poate fi o pedeapsa,

dupa cum vom vedea in seciunea urmatoare. 6.1.3 Pedepsele Pedepsele sunt aciuni ale statului A care au consecine negative directe asupra lui B. Ele sunt adesea corelate cu recompensele: neacordarea unei recompense asteptate poate constitui o pedeapsa, dupa cum neaplicarea unei pedepse anunate poate constitui o recompensa. Susinerea pe care A o acorda, simbolic si/sau material, miscarii de opozi iepolitica dinstatulB, esteun exerciiupunitival puteriidinpartealuiA.

Guvernul SUA a facut acest lucru de multe ori, in multe ari de exemplu, cu Guatemala (1951), Cuba (1962), Irak (1992-1994). Pedepsele economice merg de la retragerea asistenei economice unui stat B pana la forme de sanciune economica de diferite grade de severitate. Unele embargouri au eficacitate foarte redusa, asa cum a fost cazul cu cel impus Irakului in 2001, sau Serbiei in 1995; regimurile politice nu au fost slabite, suferina transferandu-se la nivelul populaiei in ansamblu. Totusi, exista si exemple de succes: embargoul asupra Haiti-ului, in 19931994, a

dus la schimbarile dorite de SUA. Evoluia acestora din urma a fost cu totul remarcabila: la presiunile Washingtonului, junta militara care il inlaturase pe presedintele democratic ales, JeanBertrand Aristide, a parasit ara; a revenit apoi, dupa ce Aristide a fost silit sa demisioneze si sa se exileze, tot la presiunile Washingtonului. Este important sa distingem si aici intre cheap talk si costly signals. 56

Sanciunile nesemnificative, precum cele aplicate de SUA Indiei in 1998, nu sunt cu adevarat pedepse, deci nu constituie un exerciiu efectiv al puterii. Eficacitatea unei pedepse se leaga de credibilitatea celui care o anuna. URSS, de exemplu, nu a ezitat sa pedepseasca dur ratacirile politice ale sateliilor est-europeni: Budapesta in 1956, Praga in 1968, dar si Afganistan in 1979. La randul lor, SUA nu au ezitat sa aplice sanciuni nici aliailor cei mai apropiai Israel, Anglia cand, in 1956, acestia au atacat Egiptul, impreuna cu Frana (criza Suezului) fara a fi obinut acordul prealabil al Washingtonului.

6.1.4 Fora militara Uzul forei este forma extrema de exerciiu al puterii. Razboiul este o modalitate frecventa a uzului de fora, fiind un mijloc de anexiune teritoriala, dar si de rasturnare a unor regimuri politice ostile. Este un mijloc extrem de costisitor pentru societaile statelor implicate, este riscant pentru liderii politici care il declanseaza si ridica intotdeauna mari probleme morale. Dar, desigur, simpla ameninare cu recursul la fora poate influena comportamentul

lui B in sensul dorit de A, daca ameninarea este credibila. Un exemplu il constituie pactul de la Muenchen din 1938, cand cehii au admis condiiile impuse de Germania si de puterile occidentale. 6.2 Masurarea cantitativa a puterii 6.2.1 Composite capabilities index Proiectul Correlates of War (CoW) al Universitaii Illinois defineste un indice compozit de masurare a puterii unui stat, indice care mediaza marimi

precum produsul intern brut, producia industriala, resursele naturale, marimea arsenalelor militare, etc. Acest index (CCI) a fost estimat pentru toate stateleimportantepanala1816,dupaCongre suldelaViena. Esteextremde interesant de urmarit evoluia comparativa a marilor puteri in diferite epoci istorice. De exemplu, pe intreaga perioada 18162001, puterea relativa a Marii Britanii a fost in declin constant. Secolul XIX a fost, in intregimea sa, unul de relativ declin pentru Rusia si de ascensiune pentru SUA. Secolul XX a fost unul de revenire al Rusiei, sub chipul URSS care, in jur de 1920,

depasea puterea Angliei. Dupa 1950 SUA si URSS au ramas singurele mari puteri ale lumii. Pesegmentemaiscurte, cumarfi1815 1875,sepoateobservasupremaia britanica, urmata de Rusia si Frana. Germania avut o crestere rapida dupa 57

1865, pentru ca in 1905 Germania sa depaseasca puterea Marii Britanii. Segmentul 19201945 arata, pe linga cresterea constanta, dar lenta, a URSS, ca in 1938 puterea Germaniei era aproximativ egala cu cea a SUA. Indicele compozit al Americii cunoaste o crestere brusca si susinuta incepand cu 1939. 6.2.2 Relative political capacity index A.F.K. Organski si Jacek Kugler2

au criticat anumite deficiene ale CCI si au construit un alt mod de a masura puterea statelor. Ei reproseaza proiectului CoW ca, in masura in care ia in calcul numai bunuri tangibile, nu explica diferenele semnificative dintre state in privina capacitaii de a mobiliza aceste resurse. Intuitiv, obiecia este pe deplin justificata. Un stat precum ArabiaSauditaareresursenaturalecumultsu perioareJaponiei, deexemplu, insaputereaJaponieiinoricesensrelevantpe ntrurelaiileinternaionaleeste mult superioara. Diferena consta in capacitatea superioara de guvernare pe care o are Japonia.

Masura pe care o propun cei doi autori este indicele de capacitate politica relativa (ICPR),caremasoaracapacitateaunuistatde a-sicolectaimpozitele cuvenite. Astfel, ei explica de ce Israelul s-a dovedit superior din punct de vedere militar vecinilor sai arabi in cele trei razboaie purtate de la declararea independenei pina in 1973. Totusi, ICPR nu distinge intre guvernele slabe, incapabile sa preleveze impozitele intrun procent ridicat, si cele puternice dar care au politica deliberata a unor impozite si taxe reduse, precum Hong Kong, Singapore sau SUA.

6.3 Fungibilitatea puterii Un aspect care rezulta din compararea celor doi indici de masurare a puterii este ca fiecare include o anumita viziune conceptuala a puterii. CCI este construit pe presupunerea ca toate resursele materiale care intra in definiia puterii pot fi mobilizate in orice situaie cu alte cuvinte, ca ele sunt perfect fungibile. Astfel, asumpia este ca, de exemplu, resursele necesare pentru a construi un avion de vanatoare pot fi mobilizate si pentru realizarea unei echipe competente de negociatori internaionali.

Am vazut ca in Power and Interdependence (1977), Robert Keohane si Joseph Nye argumenteaza ca puterea este specifica diferitelor domenii ale relaiilor internaionale si ca puterea intr-un domeniu nu poate fi convertita 2The War Ledger (1980), Chicago University Press 58

usor in putere in alt domeniu. SUA este cea mai mare putere militara a lumii si prima economie a ei, dar Germania a depasit-o ca exportator net, in vreme ce Japonia este a doua mare economie mondiala. Totusi, puterea militaraaGermanieisauJaponieiestedispro porionatdemicaincomparaia cu influena lor economica. La fel, Vaticanul are o mare putere spirituala, ca si Tibetul, desi sunt ambele lipsite de putere miltara. Sigur, se poate contra-argumenta ca nici Japonia, nici Germania nu s-ar fi putut dezvolta economic in masura in care au facuto daca nu s-ar fi bucurat de garaniile

de securitate ale SUA in epoca postbelica. Dificultaile de fungibilitate a puterii sunt legate de interesele divergente alediferitelorgrupuridinviaainternaastate lor, dedificultateadeaproiecta puterea la distane mari, precum si de diferenele semnificative de motivaie de a exercita puterea. 6.4 Limitele puterii 6.4.1 Importana motivaiei in exercitarea puterii Somalia 1990: Gen. Hussein Aidid, liderul trupelor din Mogadisciu, a reusit

sa-l faca pe presedintele Clinton sa retraga trupele americane din misiunea umanitara in aceasta ara. Ceea ce l-a determinat pe Clinton sa ia aceastp decizie nu a fost puterea superioara a Somaliei, ci atacurile politice interne ale oponenilor sai, ca urmare a loviturii mediative cauzate de prezentarea imaginilor unui trup de soldat american ars, tras pe strazile din Mogadisciu in euforia maselor de localnici. Aceasta strategie este abirdata de insurgenii islamisti care se opun prezen ei americane in Orientul Mijlociu. 6.4.2 Ciclicitatea puterii

Puterea este un concept relaional. Ca atare, poate puterea se poate manifesta ciclic: A poate fi mai puternic decat B intr-un anumit context, pentru ca B sa fie mai puternic decat A intr-un alt context. In relaiile internaionale, statele mai puternice sunt considerate a fi castigatori poteniali a conflictelor internaionale. Astfel, conform viziunii realiste, ori de cate ori statele au vecini care au un avantaj de putere, atunci acesti vecini constituie o ameninare la adresa suveranitaii acestor state.

Henry Kissinger: weakness ... invariably tempts aggression and impotence brings abdication of policy in its train. (White House Years (1979), Boston: Little Brown). 59

Daca definim puterea ca abilitate de a-i face pe alii sa face ceva ce nu ar fi facut altminteri, cum putem sti ce nu ar fi facut cineva altminteri? Exemple: 1. 15 aprilie 1986 18 avioane de vanatoare americane bombardeaza Tripoli pentru a pedepsi presupusul ajutor pe care Libia il acorda terorismul internaional. Avioanele au decolat din Marea Britanie si au facut un ocol important pentru a ajunge in Libia, deoarece guvernele

francez si spaniol nu le-au acordat drept de survol. Decizia Franei era legata de temerea de a nu deveni inta a atacurilor teroriste libiene sau a unui embargo de import a petrolului din Libia. In realitate, numarul de atacuri teroriste sponsorizate de Libia a scazut considerabil dupa raidul american. Este manifest aici caracterul asimetric al relaiilor de putere dintre SUA, Frana si Libia. 2. Germania exercita influena economica asupra UE; Frana si Marea Britanie exercita o influena militara mai mare decat Germania. Ca atare, Germania are puterea asupra Franei in chestiuni economice, iar

Frana are putere asupra Germaniei in chestiuni militare. Lucrurile tind sa ia o turnura diferita in ceea ce priveste puterea militara a Germaniei. 6.4.3 Probleme de coordonare si distribuie a puterii Exemplu: Probleme mixte vanzarile Toyota in SUA. United States Trade Representative (USTR) este instituia de protecie a intereselor comerciale americane; doreste limitarea numarului de masini produse in afara SUA pe piaa americana, dar nu doreste limitarea competitivita

ii pieei americane. Simplificat, situaia strategica este urmatoarea: Toyota are de ales intre a construi masini in America si a exporta automobile produse in Japonia; USTR poate fie sa permita importul de masini japoneze, fie sa restranga acest import, incurajand astfel Toyota sa produca in America. 6.4.4 Rolul organizaiilor internaionale ONU, WTO, OPEC, NAFTA, etc. instituii si regimuri internaionale care codifica si standardizeaza normele si regulile de comportament, facilitand coordonarea si cooperarea dintre state.

Unele state folosesc normele internaionale in interes propriu, spre asi crea un avantaj de putere. De exemplu, SUA au impus condiii dure de 60

mediu firmelor operand in zona economica NAFTA, cu scopul principal de a impiedica exportul de capacitai de producie si de locuri de munca in Mexic. De asemenea, Rusia a invocat recent condiii exagerat de drastice de respectare a mediului natural pentru a fora retragerea participaiei firmelor petroliere occidentale de la exploatarea unui important zacamant petrolier din Siberia. Principalele beneficii ale organizaiilor internaionale in, teoretic, de capacitateademonitorizareaconformita iicomportamentuluistatelormembre

la regimul internaional respectiv, precum si de aplicarea de masuri punitive la adresa celor care il incalca. Problema este insa ca puterea si autoritatea organizaiilor internaionale sunt conferite exlusiv de statele membre caracteristica a dreptului internaional: nu exista un monopol internaional legitim asupra violenei organizate. Ca urmare, respectivul regim interna ional este ori vid de coninut, intrucat ingaduie fara sanciune orice forma de comportament a statelor membre, ori este lipsit de mijloacele de a pedepsi incalcarile normelor, intrucat statele membre nu le pun la dispoziia organizaiei.

Exemplu: OPEC mai muli producatori importani de petrol nu sunt membri: Rusia, Mexic, Norvegia, Marea Britanie; acestia pot contrabalansa politica de cartel a OPEC, care numara 13 membri, deine 40% din exporturile cotidiene de export de petrol si are actualmente cca. 2,5 milioane de barili capacitate de producie. Cel mai important membru este Arabia Saudita, care e si cel mai mare exportator de petrol al lumii. Apoi, multe membre ale OPEC triseaza, nerespectand cotele de export

instituite cu scopul cresterii preului petrolului. 61

Capitolul 7

Teoria constructivista a relaiilor internaionale

7.1 Introducere Constructivismul este o abordare a relaiilor internaionale care subliniaza dimensiunea sociala si intersubiectiva a politicii. Constructivismul afirma ca

relaiile internaionale nu pot fi explicate prin decizia raionala a actorilor politici -fie ea luata in virtutea constrangerilor structurale ale distribuiei sistemice de capabilitai (realism), fie a constrangerilor instituionale (teoria regimurilor). Din punct de vedere constructivist, interaciunea dintre state este determinata de preferinele si interesele endogene ale actorilor politici, de identitaile lor transformabile in cursul interaciunii internaionale. Constructivismul social (SC) consta intro clasa de modele ale interaciunii

care exploreaza influena normativa a structurilor instituionale si conexiunile dintre acestea si identitatea si interesele statelor. In acelasi timp, institu iile insele sunt transformate prin activitaile statului si ale altor actori politici. Instituiile si actorii se condiioneaza reciproc problema actor/ structura. Instituiile internaionale au funcii atat regulative cat si constitutive. Normele regulative stabilesc regulile fundamentale de comportament, prescriind anumite tipuri de comportament si proscriind altele. Normele constitutive

definesc un comportament si ii atribuie semnificaii si inteligibilitate. DistinciaestebineilustratadecatreJohnSe arle(1995), autoruluneiadintre cele mai bine articulate teorii filosofice a instituiilor. Potrivit lui Searle, regulile constitutive nu au doar un rol de reglementare, precum regula Condu 62

pe partea dreapta a drumului, ci si genereaza un domeniu care nu ar fi existat altminteri. I distinguish between two sorts of rules: Some regulate antecedently existing forms of behavior; for example, the rules of etiquette regulate interpersonal relationships, but these relationships exist independently of the rules of etiquette. Some rules on the other hand do not merely regulate but create or define new forms of behavior. The rules of football, for example, do

not merely regulate the game of football, but as it were create the possibility of or define that activity. The activity of playing football is constituted by acting in accordance with these rules; football has no existence apart from these rules. I call the latter kind of rules constitutive rules and the former kind regulative rules. Regulative rules regulate a pre-existing activity, an activity whose existence is logically independent of the existence of the rules. Constitutive rules constitute (and also regulate) an activity

the existence of which is logically dependent on the rules. (Searle 1965/1998: 131) Jocul de sah consta pur si simplu in regulile formale ale jocului, de vreme ce nu ar putea exista si nu ar putea fi inteligibil fara ele. Regurile de circula ie sunt de un cu totul alt tip: conducerea masinilor e posibila si in absena lor, dar in condiii de risc si de dezordine mult marite. Instituiile si statele sunt entitai care se constituie reciproc. Instituiile

intrupeaza normele regulative si constitutive ale interaciunii internaionale, modeland, constrangang si dand semnificaie aciunii statelor. Totodata, instituiile continua sa existe deoarece statele le produc si le reproduc in practica sociala. Statele atribuie semnificaii situaiilor sociale pe baza rolurilor definite instituional. Constructivismul sugereaza ca identitaile si interesele statelor pot fi modificate la nivel sistemic prin interaciuni mediate instituional. Ei se concentreaza pe instituiile fundamentale ale societaii

internaionale, precum dreptul internaional si egalitatea suverana a statelor. Totusi, regimurile internaionale sunt si ele foarte importante pentru constructivism, contribuind la crearea unei lumi sociale in care comportamentele primesc semnificaie. Constructivistii accepta ca anarhia este condiia caracteristica a sistemului internaional, dar susin ca, in sine, acest lucru nu spune nimic, nici cu privire la caracterul conflictual, nici cooperativ al politicii mondiale (Ale

63

xander Wendt 1992, Anarchy is What States Make of It. The Social Construction of Power Politics, in International Organization, Vol. 46, No. 2). Astfel, o anarhie a prietenilor este complet diferita de una a dusmanilor, de?i ambele sunt posibile. Ceea ce conteaza este diversitatea de structuri sociale posibile in condiii de anarhie. Statele pot avea multiple identitai sociale, care pot fi fie cooperative, fie conflictuale. Ele isi definesc interesele in procesul de interpretare a situaiei sociale la care participa. Astfel, se poate

susine ca razboiul rece a constituit, de fapt, o structura sociala in care cei doi actori s-au identificat reciproc ca fiind inamici, definindu-si fiecare interesul naional in opoziie cu cel al celuilalt. Cand acest lucru s-a schimbat, razboiul rece s-a incheiat. Exista trei versiuni importante de abordari constructiviste ale RI. Cronologic, prima teorie constructivista a RI a fost oferita de Nicholas Onuf, in Worlds of Our Making (1989). Apoi, Friedrich Kratochwil s-a impus ca

un constructivist influent prin lucrarea Rules, Norms, and Decisions (1989). Dar, fara indoiala, cel mai influent ganditor constructivist este Alexander Wendt: The Social Theory of International Politics (1999). 7.2 Identitai si interese Atat realismul cat si neorealismul considera ca sinele adica identitatea actorului politic este dat exogen, adicapreexistentaciuniipolitice si imuabil. Cand actorul fundamental al politicii internaionale este statul si cand vorbim

despre interesele si preferinele acestuia, precum si de strategii de autoajutorare (self-help), la ce anume ne referim? Exista o puternica viziune empirista potrivit careia statul este, din punct de vedere ontologic, doar o ficiune utila sau o metafora care ne permite sa explicam si sa antiticipam politica internaionala. De exemplu, Stephen Krasner (1999) considera ca the ontological givens are rulers, specific policy makers, usually but not always the executive head of state. Rulers, not states and not the international system make choices about policies,

rules, and institutions (Krasner 1999: 7). Nu exista state ca ageni independeni, susin empiriii. Exista o intreaga tradiie de gandire politica, plecand de la Hobbes si Locke, potrivit careia statele sunt o forma de autoritate colectiva care rezulta din delegarea individuala de autoritate de catre membrii societaii, pentru ca acestia sasi realizeze interesele elementare de supravieuire si de ordine sociala. Potrivit 64

lui Wendt, statul este o entitate cu statul ontologic substaial. El critica incapacitatea gandirii instrumentaliste de a reduce aciunea statala la aciunea individuala, fara pierdere epistemica. Wendt distinge patru tipuri de identitate a unei entitai sociale printre care se numara si statele: (a) Identitatea personala (indivizi) sau corporatista (entitai sociale institu ionale) (b) Identitatea de tip (c) Identitatea de rol

(d) Identitatea colectiva (a) Identitatea personala/corporatista se refera la constituia materiala a unei entitai. Pentru state, identitatea corporatista este data de teritorialitate, de populaie, de sistem politic, etc. Identitatea corporatista a statelor genereaza obiectivele fundamentale ale statului, precum securitatea fizica, stabilitatea, recunoasterea de catre alii si dezvoltarea economica. Totusi modul in care statele urmaresc aceste scopuri depinde de identitaile lor sociale, adica de felul in care statele se vad pe sine in relaiile cu alte state.

Pe baza acestor identitai, statele isi construiesc interesele naionale. (1999: 225). (b) Un actor individual sau corporatist poate avea simultan multiple identitai de tip, dupa cum poate avea diferite seturi de valori sau opinii si diferite forme de comportament. Prin convingeri si valori comune, identitatea de tip introduce un element cultural in analiza identitaii. (c) Mai departe, identitaile de rol sunt prin excelena culturale, intrucat desemneaza roluri condiionate cultural pe care actorii le joaca in relaiile

dintre ei. Rolurilor le sunt atribuite predicate relaionale, precum fiu, profesor, lider, etc., atunci cand e vorba de indivizi, si aliat, hegemon sau dusman, cand e vorba despre state. Fiecare din ele presupune cel puin un alt obiect pentru a putea fi utilizate corect din punct de vedere logic. Invaarea rolurilor este o chestiune de cunoastere colectiva de catre actori a convingerilor si asteptarilor celorlali. Dobandind cunostine colective, actorii legai prin predicate relaionale internalizeaza reguli adecvate de comportament, care ii poziioneaza unul faa de altul. Astfel, sinele se reflecta in celalalt i aceasta

reflecie este asimilata in identitatea actorilor. (d) In fine, identitatea colectiva este rezultatul unui proces cognitiv prin care distincia sine-celalalt devine neclara, limitele fiind cu totul depasite 65

(1999: 229). Identitatea colectiva este cel mai important aspect al teoriei lui Wendt. Spre deosebire de neorealism si de instituionalismul liberal, constructivismul este interesat de circumstanele in care limitele sinelui se extind peste ori sunt inglobate de catre celalalt. Desigur, dat fiind caracterul distinct al identitaii personale/corporatiste, identitatea nu poate fi colectiva in orice aspect al ei, ci doar in ceea ce priveste unele proprietai specifice. Interesele decurg din natura identitaii, pentru ca ceea ce vrea un actor depinde de cine anume este acel actor. In fine, interesele sunt

factori motivaionali a caror realizare contribuie la reproducerea identitaii lor subiacente. Totusi, trebuie sa distingem intre percepiile si opiniile subiective ale actorilor, in legatura cu nevoile pe care le au si aciunile care trebuie urmate in mod obiectiv pentru a intruni cerinele de reproducere sociala a identitaii. Ambele tipuri de interese trebuie explicate. Cele subiective sunt importante pentru ca sunt motivatori proximi ai aciunii politice. De exemplu, oamenii

de stat definesc si evalueaza interesul public potrivit percepiilor lor, adica potrivit informasiilor, convingerilor, valorilor si ideologiei lor. Ca atare, este important sa avem o descriere corecta a vederilor lor subiective asupra interesului public. Daca in mod sistematic, aceste vederi difera de interesul public obiectiv, atunci integritatea comunitaii politice este ameninata. 7.2.1 Exemplu In a controversial article published in the London Review of Books in March 2006, John Mearsheimer and Stephen Walt maintain that the amount of

economic and military help that the US provides Israel in virtue of their privileged partnership defies the logic of selfinterest that Washington should follow according to the neorealist prescriptions. The authors list a series of measures of material support that the US has given Israel after World War II, which they deem disproportionate relative to both the benefits that such a support brings Washington, and the objective needs of Israel as an industrialized country. They identify the reason for this level of support in

the domestic American politics, and particularly in the efficient Israel Lobby, which, as they surmise, has managed to divert Americas Middle East foreign policy from the American national interest. I shall not here review the pros and cons that have been expressed in the debate triggered by this paper. The point of bringing forward this particular case is to show that the neorealist conceptual framework, from within which Mearsheimer and Walt argue, makes difficult for them to see the possibility of an increasing perception of collective identity between Israel and US, grounded in histo

66

rical, cultural, moral, and civilization elements of identity. Consequently, there is a dominant perception of similarity of interests in both Americans and Israelis regarding many coordinates of their foreign policy, as well as an empathic understanding of each others security fears. Up to a certain point, it is open to discussion whether Washington had more to gain in terms of security and economics from a more proArab attitude in the Middle East. Yet no sophisticated foreign policy analysis can ignore actors identities in accounting for the ways they act in order to achieve their interests.

7.2.2 Critici Constructivismul este greu de aplicat ca model teoretic, pentru ca nu prezice nici o structura sociala anume ca apta a guverna comportamentul statelor. Mai degraba, el cere ca o anumita relaie sociala sa fie examinata, articulata si, in cele din urma, ineleasa. Se naste astfel posibilitatea ca comportamentul statelor sa fie prezis in interiorul unei astfel de structuri. Dar daca prediciile se dovedesc a fi false, atunci se poate ca structurile sociale dominante sa nu fi fost bine inelese sau sa se fi schimbat. Daca insa utilitatea

explicativa si predictiva a constructivsmului e discutabila, el ramane totusi un element euristic foarte productiv. 67

Capitolul 8

Teoriile birocratica si a grupurilor de interes

Teoriile birocratica si a grupurilor de interes subliniaza importana

intereselorlocaleinmodelareapoliticiiinter na? ionale. Obiecteleprincipaledestudiu sunt opinia publica, grupurile de interes si influena, precum si organizarea politicasibirocraticaafiecareisocietaiinp arte. Teoriagrupurilordeinteres este inrudita ideatic cu teoria democraiei pluraliste, teoretizata de Madison siDahl. Ceabirocraticaeste,infapt,oaplicaieateori eigrupurilordeinteres la funcionarea structurilor organizaional-birocratice ale unui stat. Problemele

specifice pe care le vom discuta in legatura cu aceste modele sunt cele ale rolurilor organizaionale, problema principal-agent (superior-subordonat) si a procedurilor standard de operare (standard operating procedures). Perspectiva grupurilor de interes se concentreaza pe competiia pentru putere din interiorul statelor particulare, nu pe caracteristicile generice ale statelor. Cea birocratica investigheaza confuzia organizaionala si disputele birocratice care marcheaza procesele de luare a deciziei. Interesele restranse ale grupurilor aflate in competiie modeleaza alegerea unei politici sau alta.

Astfel, politica externa a unui stat este mai degraba produsul emergent, nedeliberat, al unor alegeri de ordin politic luate intr-un mediu de inerie birocratica si organizaionala sau de competiie intre faciuni si grupuri de influena. Calculele politice sunt de tip costuribeneficii, din perspectiva obiectivelor individuale ale diferiilor decideni, nefiind influenate de perspectiva interesului public sau naional. Determinata este politica interna a statelor,

nu constrangerile sistemului internaional, astfel ca normelor impuse de comportament extern prin regimuri sau instituii internaionale nu li se acorda 68

importana. Politica externa si relaiile internaionale sunt, din acest punct devedere, consecinele neintenionatealeproceselorpoliticeintern e, marcate de interese restranse si lupta pentru dominaie politica locala. Conceptul insusi de interes naional este dificil de definit, daca nu chiar contestat. Aceste teorii sunt preponderent concentrate asupra explicarii si prediciei aciunilor naionale de politica externa. Politica externa si relaiile internaionale sunt studiate ca domenii separate, independente unul de celalalt.

8.1 Problema rolurilor organizaionale Fiecare instituie interna are de indeplinit un set specific de obiective. In ceea ce priveste politica externa, din punct de vedere constituional, in Romania presedinia si guvernul prin MAE, MApN, etc. parlamentul si CSAT au diferite atribuii decizionale. Din punct de vedere al teoriei birocratice, activitatea niciunei dintre aceste instituii nu este determinata de promovarea interesului general al naiunii, ci invariabil de perspective mult mai limitate si mai competitive cu privire la importana relativa a fiecarei

instituii in parte. Avem de-a face cu o vadita concurena inter si intra-instituionala, la diferite niveluri. Exista, de exemplu, o competiie de putere simbolica si de autoritate intre palate, adica intre presedinie, guvern si parlament, in ceea ceprivestenumarulsiimportanaparghiilor politicesidecizionalecontrolate. Apoi, privind la nivel executiv, exista o competiie intre diferitele ministere ale guvernului, pentru alocari bugetare, pentru influena politica relativa in practica generala a guvernarii, dar si pentru exclusivitate in atribuiile privind

domeniul definitoriu de activitate. Astfel, ministerul de externe cauta sa deina monopolul deciziilor de politica externa. In fine, in cadrul fiecarui minister in parte exista competiie birocratica intre diferitele direcii generale si direcii. Fiecare lider ministru, secretar de stat sau director are interesul de a-si maximiza rolul in afacerile guvernarii, chiar daca asta are, in situaii concrete urmarea unor decizi ineficiente din punct de vedere al interesului colectiv. Exemplu de conflict al rolurilor organizaionale restrinse: Operaiunea

Eagle Claw, din 24 aprilie 1980, de eliberare a celor 53 de ostatici luai la ambasada SUA din Teheran in 1979, in urma revoluiei islamice. Misiunea a implicat un amestec de militari din diferite ramuri ale armatei americane, incluzand infanterie, marina si aviaie. Nefiind echipate corespunzator pentru solul nisipos al Iranului, doua elicoptere ale marinei au suferit defec?iuni 69

tehnice iar un al treilea s-a ciocnit de avionul C-130 Hercules care alimenta elicopterele. Misiuneaafostanulata. Eseculafostunuldeplanificare,datde lipsa de coordonare intre diferitele ramuri ale armatei implicate in misiune. Ca urmare, in 1987 s-a creat United States Special Operations Command (USSOC), menita sa coordoneze operaiunile speciale ale tuturor armelor armateiSUA. Ostaticiiaufostelibera?iin20ianuarie1981, inprimaziinoficiu a lui Ronald Reagan, ca urmare a negocierilor dintre Washington si Teheran.

Motivaia liderilor de minister, agenie sau departament de a promova propria instituie provine si din percepia unor presiuni competitive din partea altor asemenea instituii si din nevoia de a se servi de o platforma pentru demonstrarea calitailor manageriale. Altminteri, a sacrifica proeminen?a unei organizaii pentru binele comun ar avea ca efect pierderea susinerii din partea liderilor politici cheie. Astfel, ambiia personala si instituionala a managerilor birocrai, care nu sunt direct tra?i la raspundere pentru ac?iunile lor, poate contraveni interesului public.

Exemplu: Negocierile din 1993 pentru aderarea la NAFTA, din timpul primului mandat Clinton. Numerosi membri ai Congresului american care se opuneau public Acordului au admis, sub protecia anonimatului, ca desi considerau ca acordul este bun pentru SUA, obligaia lor faa de propria constituanta, de regula din regiuni industriale sensibile la concurena din partea miinii de lucru ieftine mexicane, ia facut sa adopte o poziie publica contrara propriilor convingeri. Astfel, calculele de supravieuire politica au prevalat asupra celor despre meritele economice ale acordului. Congresul

a ratificat Acordul cu o majoritate restransa, numai dupa ce Casa Alba a trebuit sa faca concesii si altor categorii de producatori americani, cum ar fi cei de citrice, din Florida. Grupurile neguvernamentale de interes au in comun cu birocraiile guvernamentale. Si ele acioneaza in propriul interes atunci cand influeneaza deciziile politice prin lobby sau alte constrangeri. Grupurile de interes nu sunt si nu pot fi dominate de preocupare pentru interesul naional. Exemplu romanesc: taxa de prima inmatriculare

8.2 Problemasuperiorsubordonat(principal-agent) Superiorii cauta ageni care sa le execute cu fidelitate ordinele. Exista mai multe probleme cu aceasta cerina. 70

(1) Superiorul nu are nici timpul, nici priceperea de a rezolva personal toate chestiunile. Astfel, subordonatul are o influena considerabila asupra procesului decizional. (2) Cum poate superiorul sa stie daca subordonatul a deviat si cat a deviat de la linia prescrisa? Monitorizarea presupune birocraie suplimentara, deci probleme suplimentare de tip principal-agent. Exemplu 1 SUA: Presedintele se bazeaza pe consilierea Office of Management and Budget (OMB) pentru a estima consecinele economice ale

diferitelor scenarii economice. Convingerile experilor din cadrul OMB pot influena poziia aparata de presedinte. Congresul si-a creat propria agenie, Congressional Budget Office (CBO), care ofera estimari independente. In plus, o multitudine de grupuri private de interes si economisti independeni oferapropriileviziuni, adeseacontradictorii, despreconsecinelediferitorcursuri de aciune economica. Problema este cu atat mai mare cu cat presedintele se bazeaza pe birocrai internaionali, precum funcionari ai ONU sau

ai Bancii Mondiale, care nu sunt subordonai direct presedintelui american. La fel stau lucrurile si cu organizaii neguvernamentale internaionale sau cu companii multinaionale care, fiecare, promoveaza viziuni marcate de propriile convingeri si interese cu privire la politici concrete. Exemplu 2: Armata americana la inchisoarea Abu Ghraib (Irak). Gen. Brig. Janet Karpinsky era comandantul inchisorilor militare din Irak; Gen. Lt. Ricardo Sanchez era comandant militar in Irak; oficiali ai Departamentului

Apararii; Secretarul Apararii (Donald Rumsfeld) cine este responsabil? Randall Calvert (1985), The Value of Biased Information: A Rational Choice Model of Political Advice, in Journal of Politics 47, pp. 530555: Yes-Men: exemplu consilieri ai presedintelui Lyndon Johnson: () George Ball, deputy secretary of state; in 1964 i-a cerut lui Johnson retragerea trupelor americane din Vietnam.

() Clark Clifford l-a inlocuit in 1968 pe Robert McNamara in func?ia de secretar al apararii. De?i Clifford sus?inuse politica americana in Vietnaminprimiiani, ajunsesein1968laconcluziacavenisemome ntul ca SUA sa se retraga. Johnson respinse acest punct de vedere cand fusese prezentat de Ball. 71

8.3 Proceduri standard de operare (SOP) SOP sunt raspunsuri standardizate, prefabricate, pregatite pe baza reaciilor anterioare la situaii de acelasi timp. Ele sunt cuantificabile, permiand atribuirea de responsabilitai individuale. Ele constituie un mijloc de control al superiorilor care nu sunt nemijlocit implicai in aplicarea lor. Pe de alta parte, sunt eficiente in condiii de timp si informaii limitate. La data crizei ostaticilor din Iran, SUA nu aveau pregatite SOP pentru eliberarea de personal diplomatic luat prizonier.

O deficiena a procedurilor standard de operare este lipsa de flexibilitate, vadita in condiii de raionalitate limitata (bounded rationality) alegerea unui curs de aciune fara a lua pe deplin in considerare toate posibilele raspunsuri alternative, probabilitatea ca acestea sa se realizeze, costurile si beneficiile lor. SOP faciliteaza raspunsuri rapide si verificabile, dar posibil gresite, la o anumita situaie. Aciunea in condiii de raionalitate limitata presupune luarea unei decizii sub asumpia ca a explora toate opiunile posibile inainte de a lua o decizie poate presupune costuri iraional de mari.

Exemplu de SOP inadecvate: in 1988, crucisatorul USS Vincennes a doborat, in stramtoarea Hormuz, un avion de pasageri Airbus 300 al liniilor aeriene Iran Air, care zbura catre Dubai. Avionul nu a raspuns protocolului de recunoastere utilizat de marina americana, astfel ca un membru neexperimentat al crucisatorului a identificat in mod eronat avionul cu un F-14 Tomcat. Avionul a fost doborat cu o racheta. 8.4

Perspectiva strategica asupra relaiilor interna ionale Perspectiva strategica a fost dezvoltata de Bruce Bueno de Mesquita (2005) pe fondul teoretic al asa-numitelor teoriilor ale celor doua nivele (two-level theories), elaborate plecand de la studiul lui Robert Putnam, Diplomacy and Domestic Policy: The Logic of TwoLevel Games, publicat in 1988 in International Organization, vol. 42, nr. 3. Putnam arata constringerile mutuale pe care procesele politice interne si politica internaionala le exercita.

Perspectiva strategica pune in prim plan deciziile pe care le iau liderii politici, reflectand percepiile acestora despre via?a politica interna, despre constrangerile sistemului politic interna?ional, precum si despre caile de maximizare a satisfaciei lor personale. Cu alte cuvinte, perspectiva strategica desfasoara o analiza formala pe trei niveluri distincte, folosind mijloacele 72

teoriei jocurilor necooperative. Sunt evideniate calculele raionale, de tip costuri-beneficii, pe care decidenii le fac in evaluarea cursurilor alternative de ac?iune. Strategiile decidenilor urmaresc maximizarea sanselor ca acestia sa fie reale si ca lideri de catre constituantele lor interne si maximizarea susinerii oferite de sistemul internaional. Liderii sunt nevoii sa optimizeze relaia dintre presiunile politicii interne si ale politicii externe, alegand uneori aciuni care satisfac constituanta interna dar care displac adversarilor

sau partenerilor straini, ori facand concesii acestora din urma pe seama unor costuri de capital politic intern. 73