Protectia drepturilor omului in Europa

Drepturile omului
Probabil cel mai potrivit mod de a defini drepturile omului este si cel mai simplu: ele sunt drepturile fundamentale ale unei persoane, ce-i sunt conferite acesteia din simpla calitate de a fi o fiinta umana. De aici deducem ca ele sunt atat universale, orice om beneficiind de ele, dar si egalitariste, orice om bebeficiind de ele in mod egal si non-discriminatoriu. Desi, conform unor cercetatori, concepte premergatoare celei de drepturi ale omului pot fi gasite in codexuri antice, precum Codul lui Hammurabi1, Cilindrul lui Cir2 sau reformele regelui Asoka3, primul exemplu palpabil dateaza din 1264 in Regatul Polonez. Este vorba despre statutul de la Kalisz, ce proteja populatia evreiasca impotriva discriminarii. Totusi, prima scriere continand drepturi ale omului sunt Cele 12 articole din Memmingen (1525), o serie de cereri formulate de taranimea germana rasculata impotriva conducatorilor. In 1542 la Valladolid, Bartolomeo de las Casas a aparat dreptul la libertate si la tratament egal al nativilor americani, argumentand ca oamenii, indiferent de rasa sau religie, sunt egali conform teologiei catolice. In 1683, atat Bill of Rights in Anglia, cat si Claim of Right, in Scotia, protejau cetatenii impotriva abuzurilor statului. Secolul XVIII aduce doua evenimente cruciale in evolutia drepturilor omului. Acestea sunt revolutia Americana in 1776 si cea Franceza in 1789. Astfel au fost adoptate Declaratia de Independenta ale Statelor Unite ale Americii, respectiv Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului, ce introduceau in legislatia statelor drepturi si libertati fundamentale pentru locuitorii acestora. In secolul XIX, atat Marea Britanie cat si Statele Unite ale Americii abolesc sclavia, instituind drepturi egale pentru toti locuitorii sai. In 1864, Conventia de la Geneva pune bazele
1 2

Cod de lege Babylonian, datand din 1772 i.Hr. Este atribuit lui Hammurabi, cel de-al saselea rege al Babylonului. Text scris in limba akkadiana, datand din sec. 6 i.Hr., descriind domnia si politica regelui Cir al Imperiului Ahemenid (primul dintre imperiile Persane). 3 Suveran al imperiului Indian sub dinastia Maurya intre 304-232 i.Hr.

dreptului umanitar international. In 1919, dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial, se formeaza Liga Natiunilor, o organizatie internationala pentru promovarea dezarmarii, combaterea conflagratiilor si realizarea bunastarii mondiale. Dupa ce Liga nu a reusit sa impiedice cel de-al Doilea Razboi Mondial, la sfarsitul acestuia in 1945 se formeaza Organizatia Natiunilor Unite, cel mai important organism in ceea ce priveste promovarea si respectarea drepturilor omului. In 1948, ONU adopta Declaratia Universala a Drepturilor Omului, un set complex de drepturi si libertati la care toti oamenii sunt indreptatiti. Pentru Uniunea Europeana, promovarea si sustinerea drepturilor omului prin intermediul propriei sale legislatii a fost un element important al politicii sale, inca de la inceput. In continuare, vom prezenta rolul si contributia Uniunii Europene, dar si a Consiliului Europei, in dezvoltarea drepturilor omului si a legislatiei aferente.

Consiliul Europei
Consiliul Europei a fost format in 1949, fiind o organizatie internationala promovand cooperarea intre statele europene in domeniile drepturilor omului, promovarii democratiei si a practicilor democratice, domniei legii si cooperarii culturale. Spre deosebire de Uniunea Europeana, hotararile consiliului nu au un caracter obligatoriu la nivel national, ele reprezentand mai degraba acordul statelor de a lucra impreuna pe anumite probleme de interes general. In 1950, Consiliul Europei elaboreaza si semneaza Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului (mai tarziu redenumita Conventia Europeana a Drepturilor Omului), primul tratat asupra drepturilor omului. Principalul motiv, unul foarte puternic de altfel, aflat in spatele elaborarii tratatului a fost de a preveni catastrofe precum Razboaiele Mondiale, si cu atat mai mult prevenirea atrocitatilor comise de nazisti si de comunisti in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Ca motive secundare, pot fi amintite dorinta si necesitatea pe de o parte de a crea un front comun intre Germania si fostii Aliati ca aparatori ai pacii si democratiei, si pe de alta parte de a ralia tarile europene cauzei occidentului impotriva Blocului Sovietic. Conventia s-a dovedit, de-a lungul timpului, a avea un rol si o semnificatie aparte. Astfel, se infiinteaza prima curte internationala pentru drepturile omului4 si de asemenea prima procedura in aceasta materie. Aceasta curte are cea mai intensa activitate in domeniu, dand astfel

Este vorba despre ceea ce avea sa devina Curtea Europeana a Drepturilor Omului in 1959.

nastere la cea mai extinsa jurisprudenta a drepturilor omului. Sistemul legislativ al drepturilor omului dezvoltat pe baza Conventiei este cel mai complet si eficient la nivel global. Dupa semnarea si adoptarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului, aceasta a fost treptat completata prin adoptarea a 14 protocoale suplimentare, precizand noi drepturi sau specificatii asupra organizarii si procedurii institutionale. De asemenea, la 1 ianuarie 2010, 15 noi protocoale au fost propuse catre adoptare, urmand a fi semnate si ratificate de fiecare stat in parte, decizia apartinandu-le. Dupa adoptarea protocolului 11 in 1998, Conventia a fost restructurata in trei Sectiuni: prima contine drepturile si libertatile fundamentale (art. 1-18), a doua contine prevederi asupra organizarii si functionarii Curtii Europene a Drepturilor Omului (art. 19-51), iar a treia parte contine prevederile finale ale tratatului. Asadar, drepturile si libertatile garantate de Conventie sunt: Articolul 1 asupra respectarii drepturilor statele semnatare sunt obligate sa respecte celelalte articole prevazute in textul Conventiei, in limitele jurisdictiei sale; Articolul 2 asupra dreptului la viata orice persoana are dreptul la propria-i viata, cu exceptia cazului de condamnare la moarte. De asemenea, se considera ca acest drept nu este incalcat in cazuri de autoaparare, arestarea unui suspect sau fugar si oprirea revoltelor si insurectiilor; Articolul 3 asupra torturii interzice tortura si tratamentul sau pedepsele inumane sau degradante. Interdictia este una categorica, ea trebuind respectata indiferent de gravitatea faptelor acuzatului. De asemenea, articolul prevede ca un stat nu poate extrada o persoana daca exista banuiala ca aceasta va fi supusa torturii, pedepsirii sau tratamentului inuman in statul recipient; Articolul 4 asupra servitudinii practica sclaviei, servitudinii sau a muncii fortate este interzisa, mai putin daca munca este facuta in timpul servirii unei sentinte, in timpul serviciului militar, in cazuri de risc pentru siguranta nationala sau daca este o obligatie civica a persoanei; Articolul 5 asupra libertatii si securitatii orice persoana are dreptul la libertate precum si la siguranta propriei persoane. In practica juridica, cele doua sunt tratate drept un concept compus. Singura situatie care nu este considerata ca incalcand acest drept este cea a arestarii persoanei suspectate a fi savarsit o crima

sau a celei ce urmeaza a ispasi o pedeapsa drept urmare pentru savarsirea unei infractiuni. Articolul 6 asupra judecatii echitabile dreptul la judecataechitabila cuprinde mai multe drepturi ce trebuiesc respectate unei persoane inainte si pe durata procesului acestuia: dreptul la audiere publica in fata unui tribunal independent si impartial, prezumptia de nevinovatie, etc; Articolul 7 asupa retrospectivitatii este interzisa tragerea la raspundere a unei persoane pentru actiuni sau omisiuni trecute, ce nu erau considerate a fi infractiuni/crime la momentul savarsirii. De asemenea, pentru un act criminal trecut descoperit sau demonstrat cu intarziere, nu poate fi aplicata o pedeapsa mai mare decat cea existenta la momentul savarsirii; Articolul 8 asupra intimitatii orice persoana are dreptul de a-i fi respectate drepturile la intimitate, familie, casa si siguranta corespondentei, exceptie facand situatiile prevazute de lege si cele necesare asigurarii practicii democratice; Articolul 9 asupra constiintei si religiei este garantat dreptul oricarei persoane la libertatea de gandire, la constiinta si la religie; Articolul 10 asupra exprimarii orice persoana are dreptul la libera exprimare, exceptand cazurile prevazute de lege sau necesare practicii democratice (cazurile in care sunt amenintate siguranta nationala, integritatea teritoriala si securitatea publica, integritatea fizica, psihica sau morala, divulgarea de informatii confidentiale, etc); Articolul 11 asupra asocierii este garantat dreptul persoanelor la asociere, inclusiv cea sindicala; Articolul 12 asupra casatoriei dreptul femeii si barbatului deopotriva de a se casatori si a forma o familie, odata ce au atins o varsta potrivita. Contrar tendintei populare, CEDO nu a extins acest drept si asupra casatoriilor homosexuale; Articolul 13 asupra recursului efectiv dreptul oricarei persoane ale carei drepturi si libertati i-au fost incalcate de a i se face dreptate in fata unei autoritati nationale. Nereusita autoritatii nationale de a raspunde recursului este considerata o incalcare separata a Conventiei;

Articolul 14 asupra discriminarii discriminarea unei persoane, pe orice motiv (rasa, religie, orientare sexuala, afiliatie politica, etc.) este prohibita; Articolul 15 asupra derogarii statelor semnatare le este permisa derogarea de la prevederile si interdictiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului pe timp de razboi sau in stari de urgenta ce prezinta un mare risc asupra natiunii si a publicului. Masurile considerate a fi potrivnice Conventiei pot fi luate doar ca represalii facute necesare datorita gravitatii situatiei;

Articolul 16 asupra strainilor le este permis statelor semnatare a limita activitatea politica a strainilor aflati pe teritoriul sau. In interiorul Uniunii Europene acesta nu este cazul, intrucat nici un stat membru nu poate considera drept strain un cetatean al altui stat membru, conform deciziei CEDO;

Articolul 17 asupra abuzului de drept prevede interdictia de a folosi un drept prevazut in Conventie in vederea abolirii sau limitarii altor drepturi garantate de aceasta;

Articolul 18 asupra folosirii restrangerii drepturilor restrictioneaza limitarea unor drepturi, astfel ele putand fi folosite doar in scopurile si in situatiile exceptionale mentionate.

Pentru a putea garanta aceste drepturi pentru toti cetatenii statelor semnatare, articolele 33 si 34 ale Conventiei stabilesc procedurile prin care fie un individ, fie un stat poate sesiza Curtea Europeana a Drepturilor Omului asupra unei incalcari a drepturilor omului, si astfel poate cere punerea in judecata a statului sau individului vinovat.

Uniunea Europeana
Desi pana la Tratatul de la Maastricht, semnat in 1992 si intrat in vigoare in 1993, drepturile omului nu au fost mentionate formal in nici un alt tratat al Uniunii Europene, ele au fost intotdeauna o prioritate pentru aceasta. Odata cu semnarea tratatului, protejarea drepturilor omului a devenit un principiu comunitar de baza. Urmatorul tratat, anume cel de la Amsterdam, a reprezentat un real progres in acest sens, odata cu semnarea si intrarea sa in vigoare la 1 mai 1999: Uniunea se aliniaza Conventiei Europene a Drepturilor Omului, in baza traditiei constitutionale a statelor membre, adoptand prevederile acesteia ca fiind principii ale dreptului

comunitar. Astfel, este prevazut pentru prima data ca UE este cladita pe principiile libertatii, democratiei, drepturilor omului si statului de drept. Uniunea are acum dreptul de a suspenda drepturile comunitare ale unui stat membru ca urmare a incalcarii drepturilor omului. Curtea Europeana de Justitie este imputernicita a verifica conformitatea cu standardele drepturilor omului a actelor elaborate de institutiile UE. De asemenea, lupta impotriva discriminarii capata un rol mult mai important, Comunitatea avand dreptul de a lua masuri impotriva unui areal foarte larg de situatii si acte discriminatorii.