Sunteți pe pagina 1din 1

Deosebirea dintre caracter si temperament

Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetica a personalitatii care se exprima cel mai pregnant in conduita. Trasaturile temperamentale se manifesta de la varste fragede si raman aproape neschimbate pe tot parcursul vietii. Sunt cele mai usor identificabile trasaturi ale personalitatii umane. Cunoasterea temperamentului este deosebit de importanta pentru a putea atenua influenta negativa a unor trasaturi asupra conduitei umane. Identificarea trasaturilor temperamentale este foarte importanta in activitatea educationala. Termenul caracter provine din limba greaca si inseamna pecete. El desemneaza ansamblul insusirilor psihice care privesc relatiile unei persoane cu semenii sai si valorile dupa care se conduce. Spre deosebire de temperament, care se refera la insusiri puternic ancorate in ereditatea individului, caracterul vizeaza indeosebi suprastructura socio-morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului. Daca temperamental stabileste forma manifestarilor noastre, caracterul reflecta latura de continut, de esenta a personalitatii. Temperamentul isi are determinarea in ereditatea individului, caracterul se refera la partea dobandita a personalitatii umane, la elementele socio-umane si volitive. In timp ce temperamentul este in cea mai mare parte innascut, caracterul se formeaza pe parcursul vietii prin integrarea individului in sistemul relatiilor sociale, prin interiorizarea valorilor promovate de familie, grup de prieteni, societate, prin insusirea unor modalitati de comportament. Caracterul este o instanta de control si valorificare a trasaturilor temperamentale. El regleaza din interior concordanta si compatibilitatea conduitei cu exigentele si normele promovate sau impuse la un moment dat de societate. Temperamentul unei persoane ii poate influenta caracterul? Probabil ca da. Un melancolic va dezvolta aptitudini spre lucrurile mai sensibile probabil, pe cand un coleric va avea tendinte spre niste activitati ce implica energie si persoane. Am luat temperamentul melancolic si coleric ca exemple pentru ca acestea doua sunt extremele (vreau sa precizez ca cele 4 temperamente sunt : flegmatic, coleric, melancolic si sangvinic, iar nicio persoana nu are un temperament pur, ci este o impletire de mai multe, unde domina unul in mod special, de exemplu, cineva poate fi flegmatic si coleric in acelasi timp, dar sa predomine mai mult partea colerica).

S-ar putea să vă placă și