Sunteți pe pagina 1din 6

COERENTA SI DISCURS

Coerenta nu are o definitie concreta, astfel ea devine o notiune preteoretica si intuitiva. Aceasta este o notiune principala in Analiza de discurs si, de asemenea, in toate lucrarile care folosesc notiuni ca memorie discursiva. De asemenea putem spune ca coerenta este proprietatea definitorie a discursurilor si se poate defini prin respectarea regulilor care guverneaza organizarea discursiva a unitatilor discursului intr-o limba data. Coerenta unui discurs depinde de prezenta in acest discurs a marcilor lingvistice specifice. Aceasta ipoteza consta in a porni de la una dintre constatarile care au dus la analiza de discurs, existenta mofemelor imposibil de interpretat la nivelul frazei si a considera ca tocmai prezenta lor intr-un discurs arata coerenta acestuia. Coerenta ajuta la formarea unui discurs bun, asfel intre acestea doua rezultand o relatie tematica. Coerenta tematica pune problema obiectului discursului, a lucrului despre care se spune ceva in discurs. Coerenta referentiala priveste raporturile dintre expresiile coreferentiale ale unui discurs si rolul jucat de ele in asigurarea coerentei. Relatia tematica si relatia referentiala Daca intr-un discurs avem o relatie referentiala intre expresiile lingvistice nu reprezinta nicio conditie necesara sau suficienta pentru coerenta discursului. De asemenea, un discurs poate fi perfect coerent in absenta oricarei relatii referentiale de tip endoforic. Asadar, coerenta este mai mult o chestiune de interpretare decat o chestiune formala: o suita de enunturi este coerenta si constituie un discurs bine format daca, si numai daca, exista o interpretare potrivit careia enunturile respective pot fi puse in legatura unele cu altele. Coeziunea

Daca coerenta este o dimensiunea interpretativa a discursului, coeziunea este dimensiunea sa lingvistica si semantica. Un discurs va fi considerat coeziv daca exista relatii proportionale intre enunturile care il compun: relatii temporale, tematice sau referentiale. In schimb un discurs poate fi perfect coerent fara a fi insa coeziv, ca, de pilda, in cazul raspunsurilor indirecte. Ex: Cat e ceasul? Tocmai a trecut postasul. Meta-reguli de coerenta. Regulile lui Charolles 1) Meta-regula de repetitie Pentru ca un text sa fie coerent [] trebuie sa cuprinda in dezvoltarea lui lineara elemente cu recurenta stricta Ex: O batrana a fost asasinata saptamana trecuta. Ea a fost gasita in cada din baie. Max a cumparat de curand o casa. Casa/aceasta casa este mare si are stil. Picasso a murit acum douazeci de ani. Artistul a lasat mostenire colectia sa personala muzeului din Barcelona. Oare Filip si-a vandut masina? Nu, si-a vandut bicicleta. Nu, i-a fost furata. Nu, a slabit. 2) Meta-regula de progresie Pentru ca un text sa fie [] coerent, trebuie ca dezvoltarea lui sa fie insotita de un aport semantic reinoit constant. Aceasta regula corespunde celei de a doua conditii de coeziune a textelor, adica conditia de progresie a lui Ducrot (1972). Alaturandu-se primei reguli, ea reveleaza faptul ca un text coerent presupune un permanent echilibru intre continuitatea tematica si progresia semantica. 3) Meta-regula de non-contradictie Pentru ca un text sa fie [] coerent, trebuie ca dezvoltarea lui sa nu introduca niciun element semantic exprimat sau presupus de o ocurenta anterioara sau deductibila din aceasta prin inferenta 4) Meta-regula de relatie Pentru ca o secventa sau un text sa fie coerent, trebuie ca faptele pe care le denota in lumea reprezentata sa fie legate. Aceasta regula prevede ca actiunile, starile sau evenimentele evocate in secventa discursiva sa fie congruenta in lumea recunoscuta de catre cel care o evalueaza.

Se presupune ca prima regula, cea de repetitie, ar facilita, in termenii lui Charolles, dezvoltarea tematica continua, adica ar marca faptul ca, dupa ce au fost introdusi un obiect sau un individ, se vorbeste in continuare de acelasi obiect sau individ. Regula de progresie presupune ca nu intotdeauna se spune acelasi lucru despre acest obiect sau acest individ. Aceste doua reguli ar putea trece drept reguli proprii discursului si independente de consideratiile exterioare. In schimb, regulile de non-contradictie si de relatie par sa lege mai degraba continuturi decat fraze si ne putem indoi ca el ar putea, in vreun fel, sa fie proprii discursului. In aceasta masura, din cele patru reguli date de Charolles, doar primele doua raspund conditiei de independenta, ceea ce nu este cazul pentru ultimile doua. DISCURSUL Discursul este folosit atat la singular analiza discursului, cat si la plural, in functie de referirea la activitatea verbala in general, sau la fiecare eveniment de vorbire in parte. Trasaturile principale ale discursului 1) Discursul este o organizare care depaseste nivelul frazei Discursurile, in calitate de unitati trans-frastice sunt supuse regulilor de organizare in vigoare intr-un grup social determinat, reguli care guverneaza o naratiune, un dialog, o argumentatie, etc; reguli care se refera la planul textului, la lungimea anuntului, etc. 2) Dicursul este orientat Discursul se construieste in functie de un sfarsit, este presupus a se indrepta intr-o anumita directie, el se desfasoara in timp, intr-un mod liniar. Liniaritatea sa se manifesta printr-un joc de anticipari, sau de reveniri in urma; toate acestea constituie o adevarata ghidare a vorbirii de catre locator. Dezvoltarea liniara depinde de existenta unui enuntiator care controleaza enuntul de la inceput pana la sfarsit, sau de inscrierea lui intr-o interactiune. In situatia de interactiune orala se intampla adesea ca unele cuvinte sa ne scape si sa trebuiasca sa facem precizari in functie de reactiile celeilalte . 3) Discursul este forma de actiune J.L.Austin si J.R. Searle au aratat ca orice enuntare constituie un act care vizeaza sa modifice o situatie. Aceste acte elementare se integreaza in discursuri apartinand unui gen determinat care vizeaza sa produca o modificare asupra destinatarilor. 4) Discursul este interactiv

Discursul este o interactivitate care implica doi parteneri, cuplul EU-TU al schimbului verbal, in general interactiunea este orala. 5) Discursul este contextualizat Discursul contribuie la definirea contextului sau, pe care il poate modifica in timpul enuntarii. Ex: doua persoane pot conversa de la egal la egal, ca doi prieteni, iar dupa ce au vorbit un timp, pot stabili noi relatii intre ei. 6) Discursul este asumat de un subiect Subiectul se erieaza in sursa de reperaje personale, temporale si spatiale si indica ce atitudine adopta fata de ceea ce spune si fata de co-enuntator. 7) Discursul este condus de norme Activitatea verbala se inscrie intr-o vasta institutie a vorbirii: ca oricare alt comportament, ea se conduce dupa niste norme. 8) Discursul este inclus intr-un interdiscurs Discursul nu capata sens decat in interiorul unui univers format din alte discursuri printre care el trebuie sa isi croiasca drum. Legile discursului. Legile lui Ducrot 1) Legea informativitatii Orice enunt A, daca este prezentat ca sursa de informatie, induce sensul subinteles ca destinatarul ignora, ori chiar, eventual, ca ar fi asteptat nonA. Aceasta lege priveste doar continuturile exprimate. 2) Legea exhaustivitatii Este echivalentul primei maxime de cantitate la Grice, pretinde ca la tema despre care se vorbeste, vorbitorul sa dea informatiile cele mai puternice pe care le are, si sunt susceptibile sa intereseze destinatarul.Aceasta lege poate fi ilustrata prin cuantificatorul unii. Ex: Unii X sunt Y, se subintelege ca alti X nu sunt Y, caci, daca locutorul ar fi putut da o informatie, in virtutea legii exhaustivitatii, ar fi trebuit sa o faca. 3)Legea liotei Corespunde principiului de informativitate la Levinson conduce la interpretarea unui enunt ca spunand mai mult decat semnificatia sa literara. Legea liotei este legea complementara legii exhaustivitatii. Conform acesteia unii poate fi interpretat ca specificand toti locutorul a ales A, care este cel mai puternic enunt permis, pentru ca voia, fara indoiala, sa spuna mai mult, dar, nu putea. Dupa Ducrot, pentru ca legea liotei sa se poata aplica, trebuie ca anumite conditii contextuale sa fie indeplinite, si mai ales ca in situatia de discurs data, anumite motive sa se opuna folosirii unui enunt mai puternic.

Bibliografie 1) Jaques Moeschler, Anne Reboul Dictionar enciclopedic de pragmatica,1999 2) Anne Reboul, Jaques Moeschler Pragmatica discursului 3) Ioan Dragan Comunicarea. Paradigme si teorii, volum 1, Ed. Rao

Universitatea Spiru Haret Facultatea de Jurnalism, Comunicare si Relatii publice

Pragmatica si comunicare Coerenta si discurs

Profesor: Lector. univ. dr. Silviu Serban Masterand: Enescu Mihaela Roxana Master: Mass-media si comunicare, anul 1