Enigma Otiliei

caracterizare de personaje
Lumea romanului graviteaza in jurul singurului personaj viu cu adevarat: Otilia. Alaturat altor personaje feminine ale literaturii noastre, Otilia impresioneaza prin complexitatea sufletului, imprevizibilul care o invaluie, prin farmec si delicatete. Ca personaj, Otilia nu are o schema fixa, ea se intregeste parca din miscarea romanului, in fiecare pagina e alta, dar nu labilitatea o invaluie ci intinsele registre pe care evolueaza. Autorul insusi ii fixeaza identitatea: Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertin as putea spune si eu: Otilia cest moi, e fondul meu de ingenuitate si copilarie... Eroina este tipizrea mea, fundamentala, in ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint.... Prin Otilia, romanul capata modernitate. Ea sparge tiparele clasice care le unesc un avar, un arivist, o fata batrana si nenumarati alti interesati doar de partea materila a oricarei relatii, ea aduce in prim plan o problematica existentialista. Otilia Mrculescu este "eroina mea liric" proiecia autorului n afara, "tipizarea mea n ipostaz feminin".} Este cel mai modern personaj al romanului att prin tehnicile de realizare, ct i prin problematica sa existeniala, reprezentnd drama feminitii. Fascinant i imprevizibil, Otilia se difereniaz de celelalte personaje feminine din literatura romn (Saa Comneteanu din "Viaa la ara de Duiliu Zamilrescu i de Olgua din "La Medeleni" de Ionel Teodoreanu) prin aceea c ea se all permanent ntr-un proces dinamic, n continua devenire. Portretul fizic sugereaz trsturile sale morale de delicatee, tineree, farmec, cochetrie, distincie, inocen i maturitate: "... un cap prelung i tnr de lata, ncrcat de bucle, cznd pn la umeri. Fata, subiric. mbrcat ntr-o rochie foarte larg pe poale, dar strns tare la mijloc i cu o mare colerela de daniel pe umeri, i ntinse cu franchee un bra gol i delicat...". Definit prin felul de a fi, prin fapte, afiuni, gesturi, vorbe si gnduri, Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabil de emoii puternice, apoi trecnd brusc de la o stare la alta, mprtiat i vistoare, deseori dovedind n mod surprinztor luciditate i tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilroas i matur n acelai timp: alearg descul prin iarba din curte, se urc pe stogurile de fn n Brgan, st ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucid i matur atunci cnd i explic lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot cstori, dovedind o autocunoalere desvrit a propriei firi: "Eu am un temperament nefericii: m plictisesc repede, sufr cnd sunt contrariat". Camera Otiliei o definete ntru lotul prin detaliile cu semnificaii caracteriale; "o mas de toalet cu trei oglinzi mobile i cu multe sertare, . (...) un scaun rotativ pentru pian", ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibil (motivul oglinzilor). Dezordinea tinereasc a lucrurilor aruncate amestecat peste tot (rochii, plrii, pantofi, jurnale de mod franuzeti, cri, note muzicale, ppui) trimit ctre exuberana juvenil, ctre un univers spiritual al "ascunziului feminin", cum spune autorul.

Fa de Felix are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaz deseori o grij matern pentru el. Finalul romanului este deschis n privina destinului Otiliei, modernismul personajului constnd i n faptul c nimeni nu poate dezlega misterul ce se esuse n jurul ei, Felix nsui conchiznd c dup atia ani, pentru el Otilia rmsese "o enigm". Fotografia pe care o privete Felix dezvluie o "femeie frumoas, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatic", ci avea un aer de platitudine feminin, care nu mai semna cu imaginea din contiina lui. Este cel mai controversat personaj al romanului, aprnd n opinia personajelor n mod diferii, strnind contradicii surprinztoare. Mo Costaohe o iubete pe "Otilica", "pe fe-fetia mea", el fiind "papa" care primete de la ea un strop de tineree, lumin i vioiciune. Raionalul Felix vede n Otilia "6 fal admirabil, superioar, pe care n-o neleg". Pascalopol o privete pe Otilia ca pe femeia n devenire, cu care are rbdare, dar fa de care nu distinge ns "ce e patern i ce e viril" n dragostea lui pentru ea, o consider "o artist", l ncnt i l emoioneaz, "e ca o rndunic". Pentru Stanic Raiu, Otilia este o femeie cu "spirit practic", care tie ce vrea i cum s se descurce n via: "deteapt fat". Aglae o consider "o znatic", "o dezmat", "o stricat", care sucete capul bieilor de familie, deoarece chiar i pe Titi reuise s-l cucereasc, iar Aurica o urte i o invidiaz pentru c are succes la brbai. Otilia triete drama singurtii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire, deoarece orice fiin uman se bucur.de via adevrata doar civa ani: "noi nu trim dect cinci-ase ani". Felix Sima, definii chiar de Clinescu "martor i actor", deschide romanul prin descrierea casei, privit prin ochii si i l ncheie cu aceeai imagine a cldirii vzut din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune n centrul narativ al aciunii formarea personalitii lui Felix, de aceea poate II considerai un bildungsroman. Felix este cel care introduce cititorul ntr-o lume necunoscut, de care ia act prin imaginile refletate n contiina acestui personaj. Felix Sima este fiul doctorului losif Sima, de la lai, care murise i-1 lsase n grija tutorelui Costache Giurgiuveanu. Tnrul vine la Bucureti, la unchiul su. ca s urmeze cursurile facultii de medicin. Portretul Trzk ilustreaz, prin detaliile descrierii, portretul moral al personajului: "faa i era juvenil i prelung, aproape feminin", cu "uvie mari de pr ce-i cdeau de sub apc", obrazul de "culoare mslinie", iar nasul "de o tietur elenic" i ddea o "nota voluntar". Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele, contureaz nc de la nceput o fire raional, lucid, cu o mare nevoie de certitdini, o fire analitic i un spirit de observaie foarte dezvoltat. De la nceput simte pentru Otilia o simpatie spontan, care se transform n iubire, fiind chinuit de lupta ce se d n sufletul su ntre a crede brfele clanului Tulea i a pstra o dragoste pur pentru fat. 11 descumpnete comportamentul derutant al Otiliei, nu-i poate explica schimbrile brute de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol l dezndjduiete, ns nu renun la carier, ba dimpotriv, eecul n dragoste l maturizeaz, Felix pstrnd n amintire o iubire romantic, nltoare, care-i d putere, fiind un corolar al muncii sale. Lucid i raional, el nelege c ntr-o societate degradat n esenele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, cstoria devenind o afacere pentru supravieuire i nu o mplinire a iubirii. Felix nsui "se cstori ntr-un chip care se cheam strlucit i intr, prin soie, ntr-un cerc de persoane influente". n relaiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, silundu-se deasupra superficialitii i meschinriei lumii burgheze, conduendu-se dup un cod superior de norme etice: "s-mi fac o educaie de om. Voi li ambiios, nu orgolios." Ambiios, aadar, nva i face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm i tenace, muncete cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut n medicin, public un studiu

de specialitate ntr-o revist franceza i, cu ndrjire i preocupare pentru cariera sa, devine profesor universitar, o autoritate medical, cstorindu-se, potrivii ambiiei sale, cu fata unei personaliti politice a vremii, carc-i asigur si un statut social superior. Stanic Raiu este tipul arivistului, al parvenitului, nscris n galeria lui Dinu Pturic, personajul lui Nicolae Filimon, fiind n acelai limp i tipul demagogului, alturi de Nae Caavencu al lui I.L.Caragiale. "Avocatul fr procese , Stanic provine dintr-o familie numeroas care-i mprise diferitele moteniri, fiind produsul societii n care triete, o societate n care banii reprezint lotul, n care cstoriile se bazeaz pe interese materiale, ca i cariera, succesul n viaa politic, respectul i statutul social, adic o lume unde "Zeul la care se nchin toi este banul" (Balzac). Un procedeu modern de caracterizare a personajelor realiste este mediul ambiant, camera Otiliei definind-o intru totul prin detaliile cu semnificatii comportamentale: "o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, [...] un scaun rotativ pentru pian", ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibila, manifestandu-se aici motivul oglinzilor. Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot - rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi -, sugereaza exuberanta juvenila, un univers spiritual al "ascunzisului feminin", cum afirma in mod direct naratorul omniscient. Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Pascalopol insusi conchizand ca, dupa atatia ani, pentru el, Otilia ramasese "o enigma". Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o "femeie frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica", ci avea un aer de platitudine feminina, care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui. De aici reiese ca Otilia este un personaj modern, plin de contradictii. Limbajul eroinei este elevat, fraza cultivate, in care se simte o sensibilitatea si forta launtrica, tradeaza, indirect, firea delicata si educatia solida. Personaj bovaric, Otilia traieste drama singuratatii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire, deoarece - se destainuie ea lui Felix - o femeie se bucura de viata adevarata doar cativa ani: "Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului? Cinci, sase ani!". Ea se defineste prin autocaracterizare, dovedind o profunda cunoastere de sine, atunci cand ii dezvaluie lui Felix: "eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazati, care au nevoie de rasetele tineretii, ca Pascalopol". Otilia este, asadar, un personaj realist modern, prin complexitate si relativism, ilustrand eternul feminin plin de mister, imprevizibil si cuceritor, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate Candida si profunda maturitate. In "Enigma Otiliei" Calinescu ilustreaza o conceptie de moralist clasic, o observatie atenta a eticii umane, pe care o clasifica pe tipuri: "Romanul nu apare decat cand ne dam seama ca incepe sa se organizeze o lume de tipuri si de caractere." (George Calinescu).