Sunteți pe pagina 1din 6

COMUNICAREA CU PERSOANELE CU DIZABILITATI

ELENA CALINCA, GRUPA 21 KT.

Din punct de vedere cronologic, comunicarea este primul instrument spiritual al omului in procesul socializarii sale. Comunicarea umana se ocupa de sensul informatiei verbale, prezentata in forma orala sau scrisa si de cel al informatiei nonverbal, reprezentata de paralimbaj, miscarile corpului si folosirea spatiului. Comunicarea poate fi verbala si nonverbala. La randul sau comunicarea poate fi orala si scrisa. TRIUNGHIUL COMUNICARII

CUM COMUNICAM? Context social Context de relatii

Codor transmitator

Canal

Decodor receptor

In procesul de comunicare pot sa intervina elemente perturbatoare, care poarta denumirea generic de zgomot si care sunt raspunzatoare de distorsiunea mesajului( zgomote, un miros, o stare fizica necorespunzatoare, etc). Prin intermediul feedback-ului se masoara reusita procesului de comunicare.

COMUNICAREA VERBALA Cuvntul de origine latina comunicare nseamna face comun.Dictionarul explicativ al limbii romne ofera urmatoarea definitie: comunica= a face cunoscut; a da de stire; a informa; a infiinta, a spune . Comunicam pentru a ne transmite ideiile, sentimentele , emotiile, parerile, Pentru a influenta, pentru a ne corela ntre noi rezultatele muncii, pentru a ne socializa. COMUNICAREA NON-VERBALA Comunicarea non verbal este comunicarea care nu foloseste cuvinte si prin care se exprima sentimente, emotii, atitudini. Chiar si fara cuvinte, noi comunicam prin ceea ce facem: modul cum stam sau cum umblam, cum ridicam din umeri sau facem un gest, cum ne mbracam, cum conducem o masina sau stam la birou, fiecare din acestea avnd o semnificatie si comunicnd o idee. Sensul acestei comunicari depinde de context si de relatiile dintre indivizi. Comunicarea non verbala este deosebit de importanta n plan social. De obicei Afirmatiile verbale sunt influentate de o serie de factori cum ar fi: teama de a nu jigni Sau supara, dorinta de a ncheia o afacere, presiunea sociala care uneori ne determina sa spunem ca suntem de acord cu cineva chiar daca nu este asa, etc. Comunicarea non verbal completeaza, ntareste, nuanteaza sensul mesajelor verbale si , n anumite situatii, este chiar mai credibila dect comunicarea verbala. Un bun comunicator trebuie sa stapneasca bine att comunicarea verbala ct si pe cea non verbala.

Comunicarea cu persoanele cu handicap Principalele tipuri de comunicare se refer la: 1. comunicarea verbal; 2. comunicarea paraverbal (ton, ritm, intensitatea vocii); 3. comunicare non-verbal (mimic, gesturi, prin semne, prin aciuni, limbaj mimicogestual etc.). Specificul comunicrii are n vedere tipul de handicap, de exemplu: utilizarea limbajului mimico-gestual n cazul persoanelor cu handicap auditiv i al pictogramelor; de asemenea, trebuie s se in cont de factorii care faciliteaz comunicarea eficient evitarea conflictelor; distana intim personal i social n comunicarea cu persoanele cu handicap nevztori i persoane cu surdocecitate. Cum comunicm cu o persoan cu handicap?

De cele mai multe ori oamenii se simt jenai atunci cnd ntlnesc o persoan care manifest o anumit dizabilitate. Oamenii sunt reticeni n a comunica cu o persoan cu handicap i n a-i oferi sprijin acesteia, fie din cauza cunoaterii insuficiente a nevoilor i a limitelor sale, a modului n care i pot manifesta ajutorul, fie din cauza ideilor preconcepute i a fricii de necunoscut. Recomandri:

Dac observai c o persoan cu handicap are nevoie de ajutor i dorii s o ajutai, ntrebai-o despre cum putei s o facei. Cnd suntei prezentat unei persoane care are o protez sau un bra amputat, nu evitai s dai mna cu ea. Strngei-i mna cealalt Vorbii mai degrab direct cu persoana cu handicap dect cu printele, partenerul, nsoitorul sau interpretul acesteia Vorbii natural, folosind expresii comune ca Ne mai vedem, Trebuie s fug,Ne mai auzim, indiferent de dizabilitatea pe care o are persoana respectiv. Dac vorbii mai mult timp cu o persoan n scaun cu rotile, ncercai s v aezai i s stabilii contact vizual. Concentrai-v cnd vorbii cu cineva care se exprim greu. Dac nu nelegei ce spune, rugai-l s repete. Nu v prefacei c ai neles Vorbii rar i direct unei persoane cu deficiene de auz. Nu strigai i nu-i vorbii la ureche. Mimica dumneavoastr i micarea buzelor o vor face s neleag Dac nu-i suntei apropiat, evitai s o ntrebai despre handicapul su i despre cauzele acestuia inei seama de faptul c o persoan care poart barb, musta, se face mai greu neles de ctre o persoan cu deficien de auz (pilozitatea accentuat a feei ngreuneaz citirea de pe buze a mesajului de ctre deficientul de auz). Cnd v adresai unei persoane cu deficiene de auz care citete limbajul mimico-gestual, avei grij s v situai ntr-o zon de maxim luminozitate i vizibilitate. Cnd salutai un nevztor, spunei-i pe nume. Dac i oferii sprijin la mers, lsai-l s v in de bra. Artai consideraie i rbdare; unei persoane cu handicap i trebuie uneori mai mult timp pentru a ndeplini un anumit lucru. Nu atingei dect la cerere diversele dispozitive ajuttoare (crje, etc.). Nu v sprijinii de fotoliul rulant al persoanei cu handicap, acesta face parte din spaiul personal al persoanei care l folosete. Nu lovii, nu speriai sau nu v jucai cu cinele cluzitor al unui nevztor. Dac vrei s v jucai, cerei mai nti permisiunea proprietarului. Nu uitai c persoana cu handicap poate fi mai lent n micri.

SINDROMUL DOWN
Copilul cu sindrom Down prezinta o dezvoltare psihomotorie mai lenta (reusesc sa stea in sezut in jurul virstei de un an, merg in jurul virstei de un an si jumatate, deprinderile jocului cu mingea apar mai tirziu, la fel toate abilitatile cotidiene spalatul, imbracatul, comunicarea verbala (3-4 ani). Datorita acestor particularitati se indica inceperea scolarizarii la 8 sau 9 ani. Deoarece copilul Down invata mai greu, obiectivele propuse trebuiesc defalcate in etape foarte mici. Pedagogul trebuie sa fie insistent si rabdator cu acesti copii. Invatarea pentru ei este ceva dificil, si au nevoie de toata incurajarea pe care o pot obtine. Cele mai importante si competente persoane pentru a ajuta copilul sunt membrii familiei lui. Prin urmare realizarile copilului cu sindromul Down vor depinde de abilitatea lui de a invata, si de posibilitatile ce se ofera din partea familiei si prietenilor sai. Copilul trebuie sa simta necesitatea de a comunica. Daca i se rezolva toate problemele si i se ofera hrana fara sa fie intrebat, copilul nu va incerca sa ceara singur. Este important sa i se ofere copilului posibilitati de comunicare. Parintii copilului cu sindrom Down pot oferi sfaturi si asistenta unul altuia . Este important ca parintii sa se intalneasca si sa discute iar copiii sa se joace impreuna intr-un mediu relaxant.

In concluzie comunicarea are un rol important in viata de zi cu zi imbunatatind progresiv traiul omenesc.

BIBLIOGRAFIE: Simona Iovanut, Comunicarea, Editura Waldpress, 2001, Bucuresti.