Sunteți pe pagina 1din 9

Razboiul rece

Rzboiul Rece (1945-1991) a fost o confruntare nonmilitar (care totui a cauzat cursa narmrii) limitat, care s-a dezvoltat dup al Doilea Rzboi Mondial ntre dou grupuri de state care aveau ideologii i sisteme politice diametral opuse. ntr-un grup se aflauURSS i aliaii ei, crora li se mai spunea i Blocul oriental sau rsritean. Cellalt grup cuprindea SUA i aliaii lor, numii i Blocul occidental sau apusean. Rzboiul Rece a dominat politica extern a SUA i a URSS nc din 1947, cnd s-a folosit pentru prima oar termenul, i pn lacolapsul Uniunii Sovietice din 1991. Din punct de vedere al mijloacelor utilizate, Rzboiul Rece a fost o lupt n care s-au utilizat presiunea economic, ajutorul selectiv, manevrele diplomatice, propaganda, asasinatul, operaiunile militare de intensitate mic i iminena unui rzboi pe scar mare. Expresia "razboi rece" apare pentru prima data dupa al doilea razboi mondial si e necesar a-i cunoaste intelesul. Pornind de la contrariul sau, "razboi cald sau fierbinte" (care ar trebui sa fie cel intretinut cu armele, pe campul de lupta), razboiul rece devine cel al nervilor (macinator si el intr-un anumit fel de vieti omenesti), cum a fost si "razboiul de pozitii" (de transee) din primul razboi mondial pe frontul de vest. Originea rzboiului rece trebuie cautata in ingrijorarea de care au fost cuprinse marile puteri occidentale (S.U.A., Anglia, Franta, Germania Occidentala) fata de cursul politicii din tarile unde s-au instaurat dictaturi totalitare, ca expresie a extinderii sferei de influenta sovietica. Aliatii de pana mai ieri, americanii, englezii si sovieticii, s-au trezit astfel in fata unor adversari de neimpacat. Acestea vor lua chipul razboiului, dar nu cu arma, deoarece aliatii erau legati de tratatele de pace si de conditiile stabilite prin ele, ci folosind cai politice si diplomatice. Acest soi de razboi ciudat a si fost inaugurat nu printr-o lovitura de tun, ci printr-un discurs care, fiind deschizator de drum al unei noi orientari occidentale, ar putea ramane, daca nu celebru, cel putin foarte cunoscut. Este vorba de discursul rostit de Winston Churchill in 1946 in localitatea Fulton din S.U.A., prin care atragea atentia asupra pericolului in care se aflau democratiile occidentale, pe punctul de a fi inghitite de comunism, si propunea o stransa alianta anglo-americana pentru a le apara. Santajul cu bomba atomica nu putea servi atunci manierei in care "batranul" politician englez vedea rezolvata situatia. Mai ales ca sovieticii dispuneau si ei de aceasta teribila arma. Rzboiul rece a fost mai mult un rzboi al influenei al nervilor un rzboi al tensiunii, care a provocat daune att materiale ct i lacune n dezvoltarea fireasc a unor societi, crora n urma acestuia le- au fost periclitat evoluia de mai departe. Paradoxul acestui rzboi este caracterul de mas care-l comport. Nu a fost domeniu de activitate (fie cinematografie, fie cultur, fie nvmnt, tehnologii din cele mai diverse etc.), care s nu- i fi gpsit aplicare n acesta. Cu totii cunosc azi Razboiul Rece - mai degraba decat din manuale si carti - din filmele catastrofice, de groaza si spionaj. Adevarurile ce reies din compararea unor documente duc la concluzii paradoxale. Evenimentele de care depindea soarta intregii planete depindeau uneori de hazard, de proasta informare, de lipsa de comunicare ce caracteriza statele totalitare, dupa cum si evitarea catastrofelor majore a fost evitata prin intelepciunea unor lideri sau

compromisurile mai mult sau mai putin laudabile ale altora. n mod paradoxal, la finalul celui de al doilea rzboi mondial SUA a ieit nu doar nvingtoare din uriaa ncletare militar, ce i-au restabilit i prosperitatea economic devenind prima putere politic, tocmai datorit rolului jucat n conflict, cnd au fost un autentic arsenal al democraiilor.Americanii, care erau deintorii supremaiei aeriene i maritime, descoperiser i utilizaser o arm de nimicire fr precedent, bomba atomic. n mod firesc se bucurau de un enorm prestigiu ideologic i politic. n fond Statele Unite erau singurul beligerant care ieise din rzboi mai bogat dect intrase. Aveau un buget echilibrat i deineau dou treimi din rezervele de aur ale lumii, ceea ce le conferea o putere financiar considerabil. Dolarul american dobndise o asemenea poziie nct era apreciat as good as gold i deja se vorbea de un imperialism al dolarului. Potenialul productiv american se dublase, aproape 1 / 2 din produsele fabricate n lume purtau inscripia made n USA; balana comercial era puternic excedentar, exporturile atingnd de peste dou ori volumul anterior conflagraiei iar capitalurile investite n strintate aduc dividente uriae. n viziunea american ordinea politic instituit dup rzboi trebuia s conduc la restabilirea liberalismului economic, care s ngduie creterea economic i expansiunea comerului, n primul rnd pentru SUA, ieit din izolaionismul n care sttuse cantonat ntr-o vreme. Ajutorul american era indispensabil pentru Europa ce trebuia s-i construiasc economia pe temeliile ruinelor lsate de rzboi, fapt perfect perceput de SUA, dar acest deziderat urma s se mplineasc doar n anumite condiii. Statele Unite doreau respectarea principiilor Naiunilor Unite, dar asociau acest respect cu exigenele securitii militare absolute americane, apreciat drept, factorul cel mai important i pentru securitatea lumii. Tocmai de aceea voiau cu ardoare baze militare n Pacific, Atlantic i Europa, dar trebuie reinut c acestea puteau fi utilizate cu folos maxim i de ctre civili, ceea ce contribuia, implicit la hegemonia economic a SUA n lume. Obiectivul prioritar postbelic pentru sovietici era relansarea economiei, pentru aceasta apelndu-se la planificarea autoritar decis de Stalin. n egal msur, ns, Uniunea Sovietic dorea i extinderea sferei sale de influen mai ales n Europa, instaurarea unei ordini economice i politice comuniste. Rzboiul Rece a constituit o pagin din istoria omenirii, care mai mult ca oricare altele a avut ca esen a desfurrii sale motive ideologice. Rzbiul Rece este consecina a decderii Europei ca o veritabil for de meninere a echilibrului de puteri pe continentul Euroasiatic Cauzele Razboiului Rece Prerile istoricilor i a specialitilor n relaii internaionale asupra cauzelor rzboiuluirece difer n funcie de orientarea politic i ideologic. Ameninarea ruseasc Toate conflictele i crizele au fost iniiate de URSS i deexpansionismul rusesc care fcea parte integrat din ideologia marxistleninist;aceasta premrea victoria mondial a socialismului asupra capitalismului. Este genul de teorie n care un stat este blamat pentru toate problemele care se ivesc nrelaiile internaionale.

Imperialismul american Aceasta este imaginea n oglind a variantei anterioare,cu Washingtonul privit ca surs a rului, exponent al capit alismului agresiv iexpansionist. Din nou, responsabilitatea este atribuit aciunilor unui singur stat ntimp ce partea opus ncearc s evite conflictul militar. Teoria superputerilor D e z v o l t a t d e c h i n e z i n a n i i 6 0 p e n t r u a d e m o n s t r a ndeprtarea Moscovei de adevrata cale marxist-leninist, teoria are n vedere oaa numit nelegere tacit i o competiie acerb ntre superputeri, avnd drept scop dominarea lumii. Aceasta subliniaz ruptura dintre Beijing i Moscova, fiind n acelai timp o expresie a insecuritii chineze. Teoria cursei narmrilor Construirea armei nucleare atinsese proporii care lsau impresia c fenomenul este scpat de sub control. Din aceast cauz stoparea cursei narmrilor i promovarea dezarmrii erau considerate de o importan capital. Aceast teorie se bucura de popularitate n special n rndul statelor nscrise n micarea pentru pace. Teoria nord sud Susintorii acestei teorii consider c principalul conflict din l u m e e s t e c e l d i n t r e n o r d i s u d , d i n t r e n a i u n i l e b o g a t e i c e l e s r a c e , d i n t r e statele dominante i cele dominate. Competiia pentru poziia dominant n lumea a treia este privit ca surs a tuturor conflictelor. Teoria vest vest P o l i t i c a m o n d i a l e s t e d o m i n a t d e c o n f l i c t e n t r e s t a t e l e capitaliste bogate.Conflictul ruso-american este doar o perdea de fum menit s ascund adevratul conflict care este cel dintre Statele Unite, Japonia i UniuneaEuropean. Originile celui de-al doilea rzboi rece se afl n conflictele, din ce n ce mai acute, dintre statele capitaliste bogate. Acestea, la rndul lor, favorizeaz i agraveaz conflictele din interiorul lumii a treia. Teoria intrastatal P o l i t i c a i n t e r n a s t a t e l o r d e t e r m i n p o l i t i c a l o r e x t e r n . Schimbrile n politica extern sunt legate de modificri ale raportului forelor interne, de apariia unor noi insuficiene economice, i de modificri ale structurii sociale.

Teoria conflictului de clas Aceast teorie este cldit pe analiza ma rxist a conflictului de clas ca promotor al schimbrii. Tensiunea este produsuldeclinului i expresia

revoluiei sociale. Conflictul dintre capitalism i communism se manifest prin tensiunile care apar ntre super puteri. Micarea revoluionar din lumea a treia implic i super putere n conflict. Viziunea ortodox sau tradiional A c e a s t a c o r e s p u n d e t e z e i a n t e r i o a r e a ameninrii ruseti. Rusia a fost permanent ostil Occidentului i a cooperat doar atunci cnd a fost necesar din punc de vedere tactic. Aceasta a fost, prin definiie,o putere expansionista. Rzboiul Rece s-a ncheiat odat cu prbuirea regimurilor comuniste sovietice i regimului URSS, supraputerea care s-a confruntat cu SUA, iar lumea care a rmas este dominat de o singur supraputere (situaie descris de specialitii n politic internaional drept hegemonie global a SUA ntr-o lume care este unipolar, chiar dac unii specialiti partizani i n general, antiamericani, o numesc multipolar).

Criza rachetelor
ntr-un discurs televizat de o extraordinar gravitate, preedintele american, John F. Kennedy, a anunat c avioanele americane de spionaj au descoperit baze sovietice de lansare a rachetelor SS-4 Sandal n Cuba. Aceste rachete, purtnd focoase termonucleare, constituiau un pericol iminent deoarece, avnd raz de aciune medie (2000 km), erau capabile s loveasc un numr mare de orae americane foarte importante, precum Washington. Dintr-o dat, rachete sovietice puteau atinge teritoriul american, ameninnd s discrediteze doctrina nuclear american a represaliilor masive. Kennedy a anunat c va ordona o "carantin" naval a Cubei, pentru a impiedica navele sovietice s mai transporte pe insul armament, i a explicat faptul c SUA nu va mai tolera existena amplasamentelor de lansare a rachetelor. Pe 14 octombrie 1962, personalul tehnic al spionajului american, care analiza datele avionului-spion U-2, a descoperit c sovieticii construiau baze de lansat proiectile de raz mijlocie n Cuba. n ziua urmtoare, preedintele Kennedy a convocat o ntrunire de urgen cu consilierii si experimentai din domeniile militar, politic i diplomatic pentru a discuta aceste gesturi amenintoare. Acest grup a devenit cunoscut sub numele de ExCom, prescurtarea de la Comitetul Executiv. Dup respingerea propunerii unui atac aerian pentru a extermina bazele proiectilelor, ExCom s-a decis pentru o carantin naval i s-a cerut ca respectivele baze s fie dezmembrate i proiectilele s fie ndeprtate. n noaptea zilei de 22 octombrie, Kennedy a anunat decizia sa pe postul naional de televiziune. n timpul urmatoarelor 6 zile, criza a crescut pn la punctul n care era gata s izbucneasc un rzboi nuclear ntre cele dou super-puteri. La 23 octombrie a nceput carantina Cubei, dar Kennedy a decis s dea mai mult timp de gndire conductorului sovietic, Nikita Hruciov, n ceea ce privea aciunile SUA, mpingnd linia limitrof a carantinei napoi cu 500 de mile. Pn n ziua de 24 octombrie, vasele sovietice pe ruta spre Cuba, capabile de a transporta ncrcturi militare, au prut a-i ncetini sau modifica cursul, sau chiar s-au ntors de unde au venit, atunci cnd s-au apropiat de linia de carantin (blocada naval), cu unica excepie a unui vas - petrolierul numit Bucureti.

La 25 octombrie, transportorul aerian USS Essex i distrugtorul USS Gearing au ncercat s intercepteze petrolierul sovietic Bucureti pe cnd acesta din urm trecea peste linia de blocad a Cubei. Nava sovietic nu a cooperat, dar Marina SUA s-a abinut s captureze nava cu fora, considernd puin probabil ca petrolierul s transporte armament. La 26 octombrie, Kennedy a aflat c lucrrile la bazele de proiectile din Cuba continu fr ntreruperi, iar ExCom dezbtea autorizarea unei invazii americane n Cuba. n aceeai zi, sovieticii au transmis o propunere de a ncheia criza: bazele de proiectile (rachete) vor fi demontate n schimbul promisiunii SUA de a nu invada Cuba. n ziua urmtoare 27 octombrie, totui, Hruciov s-a contrazis, cernd, n public, demontarea bazelor americane de rachete din Turcia, presat fiind de comandanii militari sovietici. n timp ce Kennedy i sftuitorii si din timpul crizei dezbteau aceast ntorstur periculoas a negocierilor, un avion de spionaj U-2 a fost dobort n Cuba, iar pilotul ce-l conducea, maiorul Rudolf Anderson, a fost ucis. Spre regretul Pentagonului, Kennedy a interzis o replic militar, exceptnd cazul n care mai multe avioane de supraveghere ar fi intite deasupra Cubei. Pentru a detensiona criza mereu mai adnc, Kennedy i sftuitorii si au fost de acord s dezarmeze, n secret, bazele de rachete din Turcia, dar doar la o dat ulterioar, pentru a prentmpina protestele Turciei, un membru-cheie al NATO. La 28 octombrie, Hruciov a anunat intenia guvernului su de a demonta i ndeprta toate armele ofensive sovietice din Cuba. Transmind mesajul acesta publicului prin Radio Moscova, URSS-ul i confirma dorina de a continua pe linia soluiei propuse de americani cu o zi nainte. n acea dup-amiaz, tehnicienii sovietici au nceput s demonteze bazele de proiectile, iar lumea nu mai era n pragul rzboiului nuclear. Criza proiectilelor cubaneze era ncheiat. n noiembrie, Kennedy a retras blocada naval i, pn la sfritul anului, toate rachetele ofensive au fost retrase din Cuba. Curnd dup acestea, SUA i-a retras, n tcere, proiectilele din Turcia. Criza Rachetelor Cubaneze a prut n acele timpuri o victorie clar a SUA, dar Cuba a ieit din aceast criz cu un sentiment mult mai pronunat de siguran. O succesiune de administraii americane au onorat promisiunea lui Kennedy de a nu invada Cuba i naiunea comunist insular, situat doar la 80 de mile de Florida, a rmas ca un spin n coasta politicii externe americane.

Nato
Organizatia Atlanticului de Nord, fondata in aprilie 1949, a luat fiinta ca o alianta formata din state independente, interesate in mentinerea pacii si apararea propriei independente prin solidaritate politica si printr-o forta militara defensiva corespunzatoare, capabila sa descurajeze si, daca ar fi necesar, sa raspunda tuturor formelor probabile de agresiune indreptata impotriva ei sau a statelor membre. Initial, aceste state au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franta, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda si S.U.A.1 La 18 februarie 1952, au aderat la tratat Grecia si Turcia, iar la 6 mai 1955, R.F.G. a devenit membra N.A.T.O. Dintre actualii membri, ultima, a 16-a, a intrat in Alianta Spania, la 30 mai 1982. La constituirea ei, ideea de baza a Aliantei, mentinuta timp de peste 50 de ani, era aceea a realizarii unei aparari comune, credibile si eficiente. In acest sens, in articolul 5 al Tratatului se specifica: Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor si, in consecinta, daca se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitand dreptul sau individual sau colectiv la autoaparare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Natiunilor Unite, va da asistenta Partii sau Partilor atacate, prin luarea in consecinta, individual si concertat cu celelalte parti, a acelor masuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea fortei armate, pentru a restaura si a mentine securitatea zonei Nord-Atlantice. Caderea zidului Berlinului in noiembrie 1989, unificarea Germaniei in octombrie 1990, dezintegrarea U.R.S.S. in decembrie 1991 si schimbarile dramatice din Europa Centrala si de Est au marcat sfarsitul razboiului rece. Odata cu aceste schimbari, Alianta cunoaste un proces de restructurare, in primul rand de ordin conceptual. In urma deciziilor luate de sefii de stat si de guvern din tarile membre ale N.A.T.O. la Londra, in iulie 1990, Roma, in noiembrie 1991 si Bruxelles, in ianuarie 1994, Alianta Nord-Atlantica si-a adaptat strategia generala potrivit noului mediu politic si strategic aflat in plina schimbare. Ei au convenit asupra necesitatii acestei adaptari la noua era, mai promitatoare, care s-a deschis in Europa. Reafirmand principiile fundamentale pe care se bazeaza Alianta inca de la constituirea ei, s-a recunoscut ca evenimentele aflate in curs de desfasurare in Europa au o influenta deosebita asupra modului de realizare, in viitor, a obiectivelor sale. Cel mai important aspect a fost acela ca s-a intreprins o revedere aprofundata a strategiei Aliantei, al carei rezultat este noua conceptie strategica a N.A.T.O. Schimbarile pozitive majore in relatiile dintre tarile Europei Centrale si de Est si comunitatea internationala au deschis un nou si sporit dialog, implicand Vestul si Estul, care ofera o reala speranta si sansa unor relatii de cooperare, in locul confruntarilor, al polemicii, suspiciunilor si stagnarii, caracteristice politicii din timpul razboiului rece. Toate aceste schimbari nu au putut fi realizate fara dificultate si, asa cum au demonstrat evenimentele din spatiul fostei U.R.S.S. si, mai ales din cel al fostei Iugoslavii, au aparut noi amenintari si riscuri la adresa stabilitatii si securitatii. Amenintarile si riscurile la adresa securitatii, pe care N.A.T.O. le sesizeaza, au o natura diferita fata de cele din trecut. Astfel, pericolul unui atac simultan si pe scara larga pe toate fronturile europene, practic a disparut si nu mai reprezinta punctul nodal al strategiei Aliantei. Indeosebi in Europa Centrala, riscul unui atac surpriza a fost sensibil redus. In contrast cu amenintarea predominanta in trecut, riscurile la adresa securitatii Aliantei se prezinta acum sub forme complexe, multidimensionale si multidirectionale, ceea ce le face greu de prevazut si de evaluat. N.A.T.O. trebuie sa fie insa capabila sa le raspunda intr-un mod adecvat, daca doreste mentinerea stabilitatii in Europa, securitatea membrilor Aliantei si credibilitatea de care se bucura.

In viziunea Aliantei, in actualele conditii, este mai putin probabila o agresiune asupra teritoriului tarilor membre, riscurile provenind, mai curand, din consecintele nefavorabile ale starilor de instabilitate generate de gravele dificultati economice, sociale si politice, de rivalitatile etnice si litigiile teritoriale prezente in multe tari ale Europei Centrale si de Est. Atata timp cat raman limitate, tensiunile aparute ca urmare a unor astfel de situatii nu constituie, in mod normal, un pericol la adresa securitatii si integritatii teritoriale a tarilor N.A.T.O., dar nu poate fi exclusa ipoteza ca aceasta sa degenereze in crize care sa puna sub semnul intrebarii stabilitatea europeana sau sa duca la conflicte armate. Fata de diversitatea pericolelor la care Alianta este expusa, se impune o conceptie mai larga asupra securitatii, care se regaseste in trei elemente complementare: dialogul, cooperarea, mentinerea unui potential de aparare colectiva. Prin acestea se asigura reducerea riscurilor de conflict, care decurg dintr-o neintelegere sau dintr-un act deliberat, cresterea increderii reciproce intre statele europene, facilitatea gestionarii crizelor si sporirea posibilitatilor de asociere a tuturor tarilor din Europa pentru rezolvarea problemelor privind securitatea pe continent. Conform actualei conceptii strategice, misiunile principale ale Aliantei sunt: - asigurarea unui mediu de securitate stabil in Europa, astfel incat nici un stat sa nu fie capabil sa intimideze, sa se impuna in fata altuia sau sa impuna hegemonia sa prin amenintare ori prin folosirea fortei. - mentinerea unei capacitati militare suficiente pentru a preveni razboiul si a asigura o aparare eficienta, precum si pentru a gestiona cu succes crizele care ar putea afecta securitatea membrilor sai. - constituirea sa ca forum de consultari intre aliati asupra problemelor care ar afecta interesele lor vitale. - descurajarea si apararea impotriva agresiunii asupra teritoriului oricarui membru al N.A.T.O. - mentinerea echilibrului strategic in Europa. Pentru indeplinirea scopurilor si a obiectivelor sale, Alianta dispune de o structura complexa civila si militara, compusa din secretariate administrative, financiare si de prognoza, diverse agentii ale statelor membre, create pentru asigurarea coordonarii lucrarilor in diferite domenii speciale, cum ar fi telecomunicatiile necesare consultarilor politice, conducerea, controlul si sprijinul logistic al fortelor armate. Aceste structuri asigura coordonarea activitatilor politice si economice ale membrilor Aliantei, precum si intocmirea planurilor de aparare colectiva, realizarea infrastructurii necesare aplicarii acestora si incheierea acordurilor privind programele de pregatire si exercitiile comune6. Statul Major Militar International reprezinta organul militar specializat de analiza si de pregatire a deciziilor si planurilor pe care le adopta Comitetul Militar al N.A.T.O., care, la randul sau, raspunde, impreuna cu Consiliul Nord-Atlantic, Comitetul de Planificare a Apararii si Grupul de Planificare Nucleara, de intreaga activitate a Aliantei.7 Membrii Comitetului Militar (sefii de state majore) sunt reprezentati la Cartierul General al N.A.T.O., de ofiteri superiori, care au calitatea de reprezentanti militari nationali. Acestia constituie Comitetul Militar, care se afla in sesiune permanenta. Ca organ executiv al Comitetului Militar, Statul Major Militar International are misiunea de a asigura implementarea conceptiilor si deciziilor Comitetului Militar, de a pregati planuri, a initia studii si a recomanda politica militara a N.A.T.O. Totodata, are multiple atributii in ceea ce priveste materializarea Programului de lucru pentru dialog, parteneriat si cooperare elaborat de Consiliul Nord-Atlantic si a planurilor adoptate de catre Comitetul Militar pentru activitatea in domeniul militar, fiind implicat activ in procesul de cooperare cu tarile din Europa Centrala si de Est, initiat de Consiliul de Cooperare al Atlanticului de Nord si de aplicare a Programului

STRUCTURILE I ORGANIZAIILE CIVILE NATO Sediul Central NATO se afla in Brussels si este Cartierul general politic al Consiliului Nord Atlantic . Aici lucreaz aproximativ 3150 de angajai , din care 1400 sunt membrii ai delegaiilor naionale reprezentative pentru NATO . Sunt de asemenea aproximativ 1300 de membrii civili ai grupului internaional NATO , si peste 350 de membrii ai grupului internaional militar . Oficialii diplomatici ai tarilor partenere lucreaz tot la Brussels. Fiecare tara membra a NATO este reprezentata printr-un Ambasador sau un Reprezentant Permanent , susinut de o Delegaie Naionala compusa din oficiali care reprezint tara in diferite comitete NATO. Avnd acelai loc de activitate , delegaii tarilor partenere la aliana pot menine intre ei un contact informaional optim si fata intrzieri . Consiliul Nord Atlantic ( N.A.C. ) are autoritate politica efectiva si putere de decizie , fiind alctuit din Reprezententii Permaneni ai tarilor partenere la aliana. El se intruneste o data pe saptamna si are ca si activitate si intlniri de rang nalt , de asemenea ntlniri cu Minitri de Externe, ai Aprrii si cu Primministrii statutul autoritatii si al puterii de decizie, ramnnd acelai indiferent de nivelul intlnirilor . Consiliul are un profil public important si poate emite declaraii sau comunicate ctre Guvernele tarilor nemembre , in care explica politica si deciziile Alianei . Consiliul a primit autoritate explicite si putere de decizie dar in limitele tratatului act ce sta la baza Alianei Nord Atlantice , lucrind cu Comisii si Comitete, pentru a putea pune in practica hotaririle si deciziile Alianei . Multe din aceste Comitete si Grupuri de planificare au fost create pentru a uura munca Consiliului, prin asumarea de responsabilitati in domeniile aferente zonei lor de activitate (ex.planificare aprrii, probleme nucleare). Astfel, Consiliul se identifica cu un Forum de deschidere larga , realizind consultanta pentru toate tarile partenere la Aliana in toate problemele si conflictele ce le afecteaz securitatea . Consiliul este cel mai important organism decizional al Alianei Nord Atlantice . Toi membrii alianei au dreptul de a-si exprima liber punctul de vedere la masa discuiilor . Deciziile sunt expresia dorinei colective ale guvernelor membre ale Alianei , exprimate in directia consensului , element primordial pe care se bazeaz luarea deciziilor . Fiecare Guvern are in Conciliu un Reprezentant Permanent cu rang de Ambasador . Reprezentanii sunt sustinuti de un grup de delegai politici si militari care difer ca numr de la o tara la alta . Cnd Consiliul se ntlnete in aceasta componenta , se face referire la el cu cuvintele de Consiliul Permanent . Cel puin de doua ori pe an , Consiliul are ntlniri la nivel nalt ( ministerial ) cnd fiecare tara este reprezentata de Ministrul de Afaceri Externe . Mai exista si sesiuni de ntlniri cu Minitrii ai Aprrii .ntlnirile Consiliului sunt patronate de ctre Secretarul General sau in lipsa acestuia de Deputatul sau . Ambasadorul sau Reprezentatul Permanent cu activitatea cea mai lunga primete titlul de Paroh al Consiliului , el fiind invitat la ntlnirile ceremoniale ale Consiliului , sau cele ce au rolul de a alege Secretarul General , pentru a le prezida . La ntlnirile ministeriale , unul din Minitri i-si asuma rolul de Preedinte de Onoare . Poziiile importante din Aliana , sunt ocupate de unul din Reprezentanii Permaneni ai tarilor membre , in ordinea alfabetului Englez prin rotaie anuala . La ntlnirile Consiliului , participanii sunt asezati la masa rotunda in ordine alfabetica , pe naiuni , urmnd ordinea alfabetului Englez . Aceleai reguli se aplica si in structurile comitetoriale . Temele discutate si deciziile luate la ntlnirile Consiliului , acoper toate aspectele activitatilor organizaiei , si se bazeaz de obicei pe rapoarte pregtite , la cererea Consiliului , de Comitetele subordonate. Subiectele abordate pot fi indicate in mod egal de oricare dintre

naiunile reprezentative , sau de Secretarul General . La discuii , Reprezentanii Permaneni expun punctul de vedere al guvernului pe care i-l reprezint , explicnd astfel colegilor lor de la masa rotunda liniile politice adoptate . Dup incheerea lucrrilor , acetia alctuiesc un raport , adresat autoritatilor naionale , in care fac o informare asupra cursului pe care l-a luat problema sau problemele discutate si poziiile divergente ( dup caz ) , pastrind astfel o legtura reala cu naiunea pe care o reprezint . Lucrrile Consiliului sunt pregtite de comitetele subordonate , cu responsabilitate , pe arii specifice din punct de vedere politic . Multe din aceste lucrri implica si Comitetele Politice Senatoriale , constituite din Deputai Permaneni care sunt cte o data sustinuti ( dup caz ) de experi naionali . Comitetele Politice Senatoriale au in responsabilitatea lor redactarea declaraiilor si comunicatelor ce urmaza a fi emise de ctre Conciliu si se intilnesc in avans cu Minitri pentru a creiona textele ce vor fi aprobate de ctre Conciliu . Alte aspecte ale activitatilor politice sunt rezolvate de ctre Comitetele Politice , care sunt alctuite din consilieri politici ai delegaiilor naionale . Cnd Consiliul are ntlniri la nivelul Ministerial ( Ministerul Aprrii ) sau se confrunta cu probleme legate de strategii de aprare , alte Comitete Senatoriale ( ex. Grupul de lucru Executorial ) pot fi implicate in discuii , avind rolul de organisme de consiliere . Daca pe agenda de lucru a Consiliului se afla probleme financiare Comitetul Senatorial al Resurselor sau cel Bugetorial Civil , Militar sau alt organism care este cu o activitate apropiata de cea dezbtuta , face pregtirea datelor pentru teme de discuii . Secretariatul Consiliului este alctuit din membrii ai Grupului Internaional de delegai sau din Secretariatul Executiv care are rolul de a coordona si a asigura rolul de mandatar executiv al Consiliului .

Aderarea Romaniei la Nato


Romnia a solicitat formal aderarea la NATO n 1993. Un an mai trziu, Romnia a fost primul stat care rspunde invitaiei lansate de NATO de a participa la Parteneriatul pentru Pace, program destinat cooperrii euro-atlantice n materie de securitate, cu rol major n procesul de includere a noi membri n NATO.n aprilie 1999, NATO a lansat Planul de aciune n vederea admiterii de noi membri (Membership Action Plan - MAP). n cadrul acestui mecanism, Romnia i-a elaborat propriul Plan naional anual de pregtire pentru aderare (PNA), care stabilete obiective, msuri i termene de realizare n vederea orientrii, susinerii i evalurii eforturilor fcute n pregtirea pentru aderarea la Alian. La Summit-ul NATO de la Praga (21-22 noiembrie 2002), pe baza evalurii progreselor nregistrate de statele candidate, efii de state i de guverne ai trilor membre ale NATO au decis invitarea Romniei, alturi de alte ase state Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, s nceap convorbirile de aderare la Aliana Nord-Atlantic.Ambasadorii statelor membre NATO au semnat Protocoalele de aderare la NATO pentru Romnia i celelalte ase state invitate s adere, n cadrul unei ceremonii desfurate la Bruxelles la 26 martie 2003. Dup semnarea Protocoalelor, pentru acomodarea cu modul de lucru al NATO, statele invitate au fost implicate treptat n activitile Alianei, prin participarea, ca observatori, la lucrrile majoritii structurilor aliate. La 29 martie 2004, Romnia a aderat la NATO.