Recuperarea sportivilor cu fracturi supracondiliene de humerus Fracturile de la nivelul cotului, incluzand pe cele articulare supra- si intercondiliene de humerus, se insotesc

de leziuni complexe (osoase, ligamentare, periostale, vasculonervoase, etc) care complica mult procesul de vindecare si recuperare. Redoarea articulara este o constanta a sechelelor posttraumatice de la nivelul cotului. Recuperarea poate fi inceputa din perioada imobilizarii gipsate si vizeaza: - troficitatea tesuturilor (diapulse, masajul mainii si antebratului, pozitionarea anti- decliv a membrului superior); - mentinerea mobilitatii articulatiilor neafectate. Vor fi executate mobilizari pasive, pasiv- active si active ale umarului, pumnului si degetelor. La umar se executa abductii- antepulsii si rotatii, contractii izometrice pentru a preveni atrofia musculara. La pumn sunt permise flexia- extensia si deviatia laterala. Mana si degetala vor fi solicitate activ. Dupa suspendarea imobilizarii se vor urmari: - combaterea durerii, care poate determina limitarea severa a miscarilor active, chiar si dupa suprimarea imobilizarii. Se vor utiliza medicatie antalgica si terapia fizica cu efect antalgic; - combaterea tulburarilor vasomotorii si trofice (edem, staza venoasa, hipotrofia tegumentelor); - recastigarea mobilitatii articulare. Are ca scop refacerea sectorului minim util, respectiv flexie/ extensie intre 80- 120, la care se adauga miscari compensatorii cervicale, din umar/ pumn/ mana. Pronatia poate fi compensata de asemenea din abductie cu rotatie interna a umarului. Supinatia nu poate fi compensata, dar nu reprezinta o miscare cu valoare functionala deosebita. Cu acordul ortopedului, remobilizarea cotului poate fi inceputa si inainte de suspendarea completa a imobilizarii, cand pacientului i s- a aplicat un aparat bivalv. Acesta poate fi confectionat in pozitie de maxima flexie, respectiv maxima extensie, iar cele doua aparate pot fi schimbate din 3 in 3 ore. Intre schimbari se aplica terapia fizicala. Mobilizarile pasive si tractiunile sunt in general evitate in recuperarea cotului, deoarece se pot insoti de inflamatie articulara si mici leziuni periarticulare, sursa de hematoame, calcificari (miozite calcare- in special in muschiul brahial) si redoare suplimentara. De asemenea, la nivelul cotului tractiunea pasiva determina contractura musculaturii antagoniste si amplificarea redorii de cot. Singurele miscari pasive permise sunt cele autopasive cu ajutorul scripetilor, care sunt bine dozate de senzatia de durere si tractiune din cotul traumatizat. Mobilizarile active reprezinta baza kinetoterapiei in aceste afectiuni. Acestea pot fi precedate de o serie de miscari de reeducare globala a gesticii cotului, cum ar fi exercitii de lansare a unei greutati, miscari de lovire, exercitii de catarare, etc. Exercitiile analitice (pe grupe musculare) se adreseaza miscarilor complexe din articulatia cotului si vor include: miscari de flexie/ extensie, miscari de prono/ supinatie, exercitii de facilitare neuromusculara. Terapia ocupationala si ergoterapia pot contribui la reeducare cotului, la fel ca si o serie de procedee fizicale: caldura locala, aplicarea de ultrasunete (1- 1, 5 w/ cm2), masajul pe insertia tendoanelor (Cyriax), curentii de medie frecventa. - cresterea fortei musculare se adreseaza grupelor de flexori ai cotului (biceps brahial, brahial anterior, lung supinator). Vor fi efectuate in special exercitii izometrice, cu

adoptarea unor posturi optimale pentru grupele musculare (ex.: pentru flexori umarul este in pozitie de repaus, cotul la 90, se flecteaza cotul cu rezistenta concomitent cu antepulsia bratului). Muschii stabilizatori ai cotului (epicondilieni si epitrohleeni) vor fi de asemenea tonifiati izometric. Daca aceste exercitii nu duc la restituirea functiei cotului, se pot lua in discutie doua procedee de ultima alegere: - mobilizarea cotului sub anestezie (cazurile in care se probeaza existenta de retractie capsulara si fibroza periarticulara); - interventia chirurgicala de degajare.