noiembrie - decembrie 2006
anul XXXI
NAŞTEREA LUI HRISTOS
Alina Paraschiv
Motto: Felul de interpretare simbolic este foarte folositor la
multe; ajută la formularea unei drepte teologii, ajută
evlaviei; ajută la punerea în valoare a priceperii, la
deprinderea vorbitului pe scurt şi la arătarea înţelepciunii. 1
Icoana stă sub semnul
paradoxului,
neobişnuitului, nu este
nararea unui eveniment,
conduce de la ceea ce este
sesizabil la ceea ce este de
neînţeles, în care credinţa
îşi are ultimul ei
fundament2 .
Prin simplitate,
reducerea la esenţial,
această icoană a Naşterii
lui Hristos3 ne aşează în
vecinătatea tainei.
Entuziasmul iconarului,
instrumentarul stilistic şi
tehnic, materia icoanei,
toate au fost puse în slujba
redării prezenţei şi
adâncului tainei întrupării,
care-l cheamă pe om la
cunoaştere: Naşterea Ta,
Hristoase, Dumnezeul
nostru, răsărit-a lumii
lumina cunoaştinţei; [...]
să te cunoască pe Tine,
Răsăritul cel de sus
(T roparul Naşterii
Domnului).
Dacă din lipsă de
evlavie icoana ar fi
abordată raţionalist, o
asemenea apropiere, în
sărăcia ei, nu ar putea să
nu-şi constate finitudinea,
nu ar putea să nu
recunoască faptul că,
dincolo de limitele sale, se
manifestă o realitate
posibilă doar pentru că
Viaţa s-a arătat (1 Ioan
1,2), pentru că [...] s-a
apropiat împărăţia
cerurilor (Matei 4, 17).
Să privim acest model,
care marchează
începuturile picturii
bizantine.
Linia îşi are rostul ei,
însă este dominată de
amplitudinea
simbolismului şi al
expresiei culorii. Se
deosebesc două tipuri de
linie: cea formată de
graniţa planurilor colorate
şi cea propriu-zisă, ductul.
Conturul negru/brun este
utilizat pentru imprimarea/
demarcarea celor create,
aflate în aşteptarea
Mântuitorului lor: Maica
Domnului, Iosif,
animalele. Culoarea
dominantă este albastrul,
într-o varietate unitară de
nunaţe: albastru-purpuriu,
albastru-deschis, albastru
grizat.
În partea superioară a
icoanei, planul elipsoidal
albastru-violaceu, unde se
află Pruncul şi animalele,
pag. 3
MESAJ DE CRĂCIUN
Marius Dragolea
Consul general al României la Sydney
Doamnelo r, Domnişoarelo r şi
Domnilo r,
Mă folosesc de acest prile j
pentru a exprima, în numele
Consula tulu i General al României
la Sydney, cele mai calde
mulţumiri tuturor celo r care au
venit să sărbătorească alături de
noi Ziua Naţio nală a României.
Sunt convins că sentimentele de
apropiere şi solid aritate naţională
pe care le -am trăit împreună cu
acea ocazie au fost egal
împărtăşite şi de către miile de
alţi români din Sydney şi din
întreaga Australie , care, din
motive obiective, nu au putut să
fie alături de noi.
Am sărbătorit împreună Ziu a
Naţională pentru ultimul an în
afara Uniunii Europene, cu
gândurile deja îndreptate spre
momentul care va consacra,
foarte curând, la 1 ianuarie 2007,
reîntoarcerea Românie i în marea
familie europeană. Acest moment
reprezintă un prilej de bucurie dar
şi de refle cţie pentru românii de
pretutindeni, in diferent de lo curile
unde trăie sc şi muncesc. În ceea
Naşterea Domnului
ce ne priveşte, depin de numai de
noi să putem transforma aderarea
ţării noastre la Uniunea
Europeană într-un plu s de
încredere şi de simpatie pentru
românii trăitori în Australia , ca şi
în noi oportunităţi de dezvoltare a
rela ţiilo r bila terale din tre ţara de
orig in e şi de suflet şi ţara de
adopţie .
Dragi Prie teni,
În acest sfârşit de an, între
Ziua Naţio nală şi data aderării la
Uniu nea Europeană se aşează,
ca într-o înlănţuire cronolo gică
simbolică, sărbătoarea sfântă a
Naşterii Domnulu i şi pragul unui
An Nou. Permiteţi-mi să vă urez
Dumneavoastră, familiilo r
Dumneavoastră şi tuturor celo r
care simt şi vorbesc româneşte
pe pământ australian, în numele
meu şi al colegilo r mei din
Consula tul General al României
la Sydney, un Crăciu n cât mai
fericit, încărcat de fio rul şi bucuria
colin delo r şi tradiţiilor româneşti,
precum şi un An Nou cu sănătate
şi cât mai multe împliniri.
La Mulţi Ani!
pag. 2
LUMÂNĂRI VS. SPOVEDANIE
Preot Doru Costache
Trăim în zodia evlaviei fără
raţiune. Din neştiinţă ori din uitare,
omul se leagă de orice i se pare a
avea un sens, spre liniştirea
propriei conştiinţe, fără să mai
întrebe preotul în privinţa
lucrurilor cu adevărat importante.
(Chiar aşa, câţi dintre cei care
frecventează, sau nu, biserica, îşi
mai pun problema mântuirii, a
desăvârşirii personale?)
Biserica lui Hristos nu este însă
nici o alcătuire de ignoranţi,
rătăcind prin ceţurile groase ale
superstiţiei, nici un cabinet de
psiholog, unde merge omul să afle
ceva linişte (adică să înveţe să uite
că are probleme). În Biserica lui
Hristos învăţăm să fim realişti, să
ne evaluăm starea proprie în
VOTĂM, SAU NE RUGĂM?
Despre ce înseamnă, în cele din urmă, a fi creştin
Preot Doru Costache
Cu ocazia adunării generale
anuale (26 noiembrie 2006), am
sesizat un lucru despre care nu
eram neapărat conştient: pentru o
parte dintre cei ce cred că au vreo
legătura cu Biserica lui Hristos,
deşi sunt risipiţi care-ncotro,
contează mai mult să fie membri
cu drept de vot decât să se roage
împreună cu noi… Realmente, am
fost şocat să văd reapărând printre
oamenii noştri cuminţi figurile
celor care nu înţeleg nimic din
viaţa şi aspiraţiile poporului lui
Dumnezeu… Lipsiţi de
sensibilitate faţă de eforturile
noastre, ale unei parohii încă
fragile, dar pe drum de consolidare,
au năvălit peste noi cu tot bagajul
lor de păgână violenţă, de inumană
viclenie, tăvălind cu nonşalanţă
numele de creştin în mizeria
propriei lor deşertăciuni…
Probabil că nu există tragedie
lumina lui Hristos şi a tradiţiei
apostolice.
Aprinsul lumânărilor, cât de
interesant poate părea – în plan
simbolic –, nu ajută la evaluarea
personală ori la transformarea
omului în făptura cea nouă, nobilă,
înnoită în Hristos şi care se
aseamănă progresiv lui Hristos.
Aprindem lumânări spre a exprima
o stare interioară; dacă lumina
interioară este absentă, aprinsul
lumânărilor nu poate suplini
această lipsă.
În schimb, taina sfintei
spovedanii susţine devenirea
personală a omului, ajutându-l să
se pună (mai obiectiv decât permite
măsura propriei sale conştiinţe
subiective, în condiţiile în care
mai mare decât aceea a unor
suflete care se cred în Biserica lui
Hristos, în condiţiile în care prin
decizia lor de viaţă se plasează în
afara comuniunii duhovniceşti a
creştinilor… Luptători fără de
minte – împotriva Duhului Sfânt şi
a poporului lui Dumnezeu…
Ridicoli şi înstrăinaţi, s-au aflat
dintr-o dată singuri, auto-izolaţi de
comunitatea despre care nu mai
ştiu nimic şi la care nu mai
contribuie cu nimic.
În aceste condiţii, cum poate
cineva, care vizitează parohia o
dată sau de două ori pe an, ori
poate nici atât, să pretindă dreptul
de a vota pentru determinarea vieţii
celor care participă la fiinţa
Bisericii cu trup şi suflet? Aceşti
înstrăinaţi se pot ruga cu noi ori de
câte ori au timp şi pentru suflet, ori
de câte ori au timp şi pentru
această parohie; dar a vota în locul
în biserică
apare martorul conştiinţei Bisericii,
preotul) faţă în faţă cu Hristos, cel
predicat de tradiţia apostolică.
Or, evlavia prost înţeleasă,
neîntemeiată în tradiţia apostolică,
tinde să dizolve Biserica lui
Hristos, prefăcând-o într-o adunare
superstiţioasă. Oamenii vor aprinde
lumânări, dar asta nu va schimba
cu nimic faptul că pojghiţa de
evlavie pe care o au, în afara sfintei
spovedanii, nu poate contribui la
transformarea larvei în fluturele
care îşi întinde aripile către slava
cerului... S-ar zice că, fără
spovedanie, viaţa creştină rămâne
încremenită în proiect, iar creştinul
– o promisiune imposibil de
împlinit…
oamenilor cuminţi nu face parte
nici din definiţia creştinului, nici
din aceea a decenţei elementare.
A fi creştin implică primordial a
te ruga cu ceilalţi, nu a decide în
locul celor care alcătuiesc poporul
lui Dumnezeu. Şi dacă tot e vorba
de vot, a fi creştin implică a vota în
spiritul Bisericii lui Hristos, nu
pentru (auto)idolatre ambiţii
personale.
Tristeţe… Tristeţe şi jale –
pentru aceste suflete fără suflet…
Dar, slavă Domnului, chiar şi
pentru cei risipiţi care-ncotro,
există pocăinţă. Sunt aşteptaţi, ca
întotdeauna, la taina sfintei
spovedanii. Poate aşa, de dragul
Domnului şi măcar de Crăciun, vor
reuşi să schimbe
deşertăciunea în
bucurie
duhovnicească.
Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |

Naşterea… pag. 1
sugerează deopotrivă cerul din care
s-a coborât Fiul Omului prin
întrupare, natura Sa divină, dar şi
întunericul peşterii, pântecul
pământului, care l-a primit cu
ospitalitate pe Creatorul său.
Bordura gri, în centrul căreia se
află steaua – ghidul magilor –
desenează dualitatea bolta cerului-
bolta peşterii, unirea pământului cu
cerul, a Celui necreat cu cele create,
şi dimensiunea cosmică a acestui
eveniment. Prin înţelesul ei ascuns,
steaua ne vorbeşte despre un cer care
nu este doar atmosferic. Despre ea,
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că
nu era o simplă stea, ci un înger
care lumina asemenea unei stele şi îi
călăuzea pe împăraţii de la Răsărit
la locul unde aveau să se închine lui
Hristos4 .
Simbolistica Scripturii (cf. Isaia
1,3) referitoare la animalele acestei
icoane a putut determina
semnificarea lor ulterioară astfel:
boul îi reprezintă pe creştinii
proveniţi dintre iudei, iar măgarul pe
cei dintre păgâni5 . În icoana Naşterii
se surprinde anticipat, dar în mod
nedesluşit, adunarea celor
credincioşi, a Bisericii în jurul
Domnului său.
În opoziţie cu acest albastru,
sugerând dinamica înălţării omului
spre împărăţia T atălui, împlinirea
vocaţiei de fiu al lui Dumnezeu,
maroul-roşcat în care este pictat Iosif
şi de asemenea fondul pământiu din
jurul său, trădează starea sa de
îndoială cu privire la taina întrupării
lui Hristos. Lutul hainei este
transfigurat în zona mâinii cu care îşi
sprijină capul gânditor, devenind
luminat albăstrui. Mâna, ca simbol al
îndemânării practice, asociată cu
meditaţia sub imperiul păcii aduse
de Hristos, ajută la luminarea întregii
haine-fiinţe.
Patul6 pe care se odihneşte Maica
Domnului, albastru deschis, străbătut
de unde concentrice, nu mai are din
consistenţa celui din partea
superioară a icoanei. Sugerează mai
degrabă o apă: Al Domnului este
pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi
cei ce locuiesc în ea. Aceasta pe
Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |
mări l-a întemeiat şi pe râuri l-a
aşezat (Psalmul 23, 1-2). Fecioara,
devenind Maica lui Dumnezeu, a
păşit pe mare, a căpătat asemănare
cu Cel ce Se purta pe deasupra
apelor (Facere 1,2).
O altă dimensiune plină de
înţelesuri este poziţia persoanelor în
spaţiul icoanei, dar şi a uneia faţă de
cealaltă. Pruncul Iisus este pictat cu
faţa îndreptată în sus, arătând relaţia
neîntreruptă cu T atăl, în care se va
păstra permanent ca Fiu al Omului.
Aura Sa se atinge cu cea a Maicii
Domnului, tâmplă lângă tâmplă, în
acelaşi gând. La picioarele
Pruncului, capul aureolat a lui Iosif
stă înclinat: semn al luptei dintre
gândul cel luminos al acceptării
tainei întrupării şi neputinţa gândului
firii căzute. Dar noima nu se opreşte
aici. Daca Iosif, prin aura sa, devine
potenţial un Adam binecuvântat, el
primeşte totodată şi binecuvântarea
Născătoarei de Dumnezeu, sprijinul
acesteia ca trăitoare a unei noi vieţi
înduhovnicite, izvorâtă din naşterea
lui Hristos.
Icoana respiră un puternic dialog.
Pruncul gângureşte/cântă chemându-
ne în împărăţia Tatălui; boul,
simbolizând şi experienţa Vechiului
T estament, stă întors către asin într-o
convorbire tainică; Feciora Maria şi
Iosif îşi vorbesc nevăzut.
Spaţiul dintre persoane este umplut
de albastrul bolţii cer-pământ, care
pare că se reflectă în triunghiul
format de Prunc, Maica Sa şi Iosif.
Naşterea Mântuitorului aduce între
oameni un nou mod de relaţionare,
cel al Dumnezeului-om. Şi în această
parte inferioară a icoanei avem
anticipată imaginea Bisericii: Maica
Domnului fiind simbolul celor tari în
credinţă, iar Iosif a celor nebotezaţi
şi a începătorilor.
Semnul alb din centrul icoanei ne
aminteşte de piatra pe care şi-a
odihnit capul Iacob-Israel şi de
experienţa acestuia (Facerea 28,10-
22), o prefigurare a Bisericii în
Vechiul T estament: Apoi s-a sculat
Iacov dis-de-dimineaţă, a luat piatra
ce şi-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp
şi a turnat pe ea untdelemn. Iacov a
pus locului aceluia numele Betel
(casa lui Dumnezeu) (Facerea 28,18-
pag. 3
19). O Poartă a cerului (Facerea
28,17) care s-a deschis prin naşterea
Domnului: Eu sunt uşa: de va intra
cineva prin Mine, se va mântui; şi va
intra şi va ieşi, şi păşune va afla
(Ioan 10,9).
Icoana adună, prin multiplele ei
semnificaţii, cele ce au fost şi cele ce
vor veni în planul Domnului cu
lumea; anunţă cerul nou şi pământul
nou al fiinţei umane şi al creaţiei de
la sfârşitul istoriei, cu care şi în care
oamenii vor fi poporul Lui şi însuşi
Dumnezeu va fi cu ei (Apocalipsa
21,3).
1. Sfântul Clement Alexandrinul, Stromata a V-
a, 46.1.
2. Wilhelm Nyssen, Începuturile picturii
bizantine (Bucureşti: EIBMBOR, 1988) p. 83.
3. Icoana face parte dintr-o serie de scene
înfăţişând marile momente ale mântuirii, pictate
pe o casetă de lemn, datând de la jumătatea
secolului VI. Caseta se află la capela Sancta
Sanctorum, de la Lateran.
4. Grigorie Krug, Cugetările unui iconograf
despre sensul şi menirea icoanelor (Bucureşti:
Sofia, 2002) p. 140.
5. Wilhelm Nyssen. op. cit, p. 82; dar şi Sfântul
Clement Alexandrinul, Stromata a VI-a, 50.1.
6. […] un pat de felul celor purtate de evrei în
călătoriile lor. Cf. Leonid Uspensky &
Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei,
Bucureşti: Sofia, 2003, p. 171.
MĂRTURII DE
SUFLET
Albe rt Einstein despre noi şi
lume a noastră
■ Sufletele mari au întâlnit
întotdeauna opoziţie din partea
minţilor mediocre.
■ Este mai uşor să dezintegrezi un
atom decât o prejudecată.
■ Mintea intuitivă este un dar divin,
iar mintea raţională este servitorul
fidel al acesteia. Noi am creat o
societate care onorează servitorul şi
a uitat darul.
■ Sunt doar două moduri în care
poţi să-ţi trăieşti viaţa: ca şi cum
nimic nu este un miracol sau ca şi
cum orice este un miracol.
(comunicate de M. Constanţa)
pag. 4
ÎNTRU ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI:
LEGEA VECHE, LEGEA NOUĂ
Duminicile a 23-a, a 24-a, a 22-a şi a 25-a după Rusalii
Grupul acestor patru duminici, ca o
pregătire pentru intrarea în postul
naşterii Domnului, propune meditaţia
asupra raporturilor dintre cele două
Testamente, Legi sau Legăminte
încheiate de Dumnezeu cu poporul
său.
Este ştiut faptul că, cel puţin în
primele decade ale istoriei
creştinismului, au existat puternice
tensiuni generate de diversitatea
interpretărilor privind raporturile
dintre cele două Legi. În comunităţile
dominate de creştini proveniţi dintre
evrei, Legea Nouă era interpretată în
lumina celei Vechi, având drept
corolar înţelegerea lui Hristos ca fiind
unul din profeţi şi nu neapărat Fiul lui
Dumnezeu. Situat la limita
creştinismului, acest tip de interpretare
(„iudaizantă”) se regăseşte astăzi în
grupurile de tipul adventiştilor şi al
martorilor lui Iehova. La extrema
cealaltă se afla tendinţa comunităţilor
dominate de creştini proveniţi dintre
păgâni, care ignora aproape complet
Legea Veche şi excludea relevanţa
„Dumnezeului Vechiului Testament”
pentru experienţa creştină. Acest tip de
interpretare se regăseşte azi în
comunităţile de tip penticostal.
E de asemenea ştiut faptul că, în
anul 50, apostolii s-au adunat la
Ierusalim pentru a dezbate această
chestiune, hotărând că cei proveniţi
dintre păgâni nu trebuie să respecte
toate prescripţiile Vechiului
Testament, urmând doar să se ferească
de desfrâu şi să aplice anumite
principii alimentare (să nu mănânce
carne ce a fost jertfită idolilor, sau
provenind de la animale sugrumate,
sau carne crudă; cf. Faptele apostolilor
15:1-31). Ulterior, sfântul Pavel a
demonstrat că prescripţiile alimentare
(cf. Romani 14:3) şi alte rânduieli ale
Legii Vechi (cf. Galateni 6:15) nu mai
au putere în creştinism. Apostolul
afirma de fapt, paradoxal, că Legea
Veche are (cf. Romani 7:12) şi nu are
(cf. Romani 8:2) putere. Chestiunea, în
complexitatea ei, rămânea aşadar
deschisă.
Preot Dr. Doru Costache
Prin aranjamentul textelor citite în vindecat prin reinstituirea respectului
cadrul sfintei liturghii, cele patru faţă de Legea Veche, ci prin harul lui
duminici menţionate sugerează o Hristos, însă nu e mai puţin adevărat
soluţie nuanţată. În principiu, se poate că omul a ajuns complet dominat de
spune că paradoxul sesizat în demoni tocmai pentru că a ignorat
afirmaţiile sfântului Pavel îşi păstrează Legea lui Dumnezeu.
vigoarea, deşi prin asocierea textelor Sugestie: Legea Veche a fost lăsată
citite în cele patru duminici lucrurile cu un rost, acela de a-i apropia pe
apar mult mai limpede, îndrumând oameni de Dumnezeu. Or, respingând
spre sesizarea unui raport de Legea, oamenii nu se mai pot elibera
complementaritate, cu explicită funcţie din sclavia obişnuinţelor lor şi
practică. ritmurile întunericului. În situaţia
extremă în care omul a ajuns complet
DUMINICA A 23- A DUPĂ RUSALII stăpânit de puterea celui rău, Legea
(Efeseni 2:4-10; Luca 8:26-39)
Veche rămâne însă neputincioasă.
Apostolul: Faptele/virtuţile realizate
Doar Legea Nouă, inaugurată prin
în conformitate cu Legea Veche nu
viaţa lui Hristos, poate înfăptui
ridică omul din moartea spirituală a
miracolul restaurării omului…
îndepărtării de Dumnezeu, de vreme
ce, într-o măsură, pun accent pe DUMINICA A 24- A DUPĂ RUSALII
efortul omului însuşi. Prin aceasta, (Efeseni 2:14-22; Luca 8:41-56)
faptele bune împlinite ca răspuns la Apostolul: Sfântul Pavel se
poruncile Legii Vechi pot întreţine adresează creştinilor din Efes,
orgoliul omului – or, mândria şi majoritatea provenind dintre păgâni.
aroganţa (care provine din orgoliu) Şi la Efes, precum în alte comunităţi
reprezintă originea căderii omului, de mixte, tensiunea dintre cei proveniţi
la Adam şi până la sfârşitul timpurilor. dintre iudei şi cei proveniţi dintre
În schimb, mântuirea vine prin harul/ păgâni se manifesta în diverse chipuri.
mila lui Hristos, care – făcându-se Sfântul le vorbeşte celor proveniţi
unul dintre noi – ne-a cuprins pe toţi în dintre păgâni, asigurându-i că în/prin
viaţa, moartea, învierea şi înălţarea lui, Hristos a fost demolat peretele
deschizându-ne astfel orizontul vieţii duşmăniei dintre iudei şi păgâni, toţi
veşnice. Contemplând prin credinţă (şi fiind acum chemaţi ca, împreună, să
cu credincioşie) chipul vieţii alcătuiască noul popor al lui
pământeşti a lui Iisus, descoperim Dumnezeu. Legea Veche a fost
stilul de viaţă la care Dumnezeu ne-a desfiinţată prin crucea lui Hristos, care
chemat dintru început, când lumea a devenit temelia noii zidiri, Biserica.
încă nu era. Ceea ce caracterizează noul popor al
Evanghelia: Iisus a ajuns, împreună lui Dumnezeu, noua umanitate, nu mai
cu ucenicii, în ţara gherghesenilor, un este o serie de porunci, ci realitatea
popor amestecat, alcătuit din iudei şi iubirii şi a păcii pe care o
păgâni. Alienarea de rânduielile Legii experimentează – în liturghie – ca trup
Vechi era vizibilă în faptul că la lui Hristos şi templu al lui
gherghesenii creşteau porci şi, Dumnezeu, în Duhul Sfânt. Exact
probabil, le consumau carnea; or, comuniunea cu Dumnezeu le permite
ambele erau oprite de Legea Veche. oamenilor să depăşească toate
Dispreţul faţă de Legea Veche, o falsă diviziunile, obstacolele pe care altfel
libertate, i-a adus pe ghergheseni în le experimentează din cauza
condiţia robiei şi a orbirii extreme. Nu diferenţelor dintre ei.
întâmplător, primul lor reprezentant Evanghelia: Două femei se aflau în
era un om stăpânit complet de demoni; boală şi în pericol de moarte: fiica lui
ei înşişi, gherghesenii, l-au alungat pe Iair, în vârstă de 12 ani, şi femeia
Hristos şi nu au primit lumina. Este
pag. 5
adevărat că demonizatul nu a fost
Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |

Întru... pag. 4
suferind neîntrerupt, de 12 ani, de
curgerea sângelui. Prima se afla fără
speranţă în pragul morţii, iar Legea
Veche, semnificată de tatăl său,
preşedinte al sinagogii, rămânea slabă
în faţa morţii. A doua experimenta,
dincolo de slăbiciunea produsă de
pierderea sângelui, o singurătate
extremă: potrivit Legii Vechi, era
impură, astfel încât oricine se atingea
de ea nu mai putea apărea în societate
şi nu mai întrunea condiţiile pentru
îndeplinirea obligaţiilor ritualice. De
fapt, prin boala sa, femeia era exclusă
din comuniunea cu Dumnezeu şi din
societatea umană, exemplu al unei alte
slăbiciuni a Legii Vechi. Prezentă în
societate şi atingându-se de Hristos,
femeia a demonstrat un curaj
nemaipomenit, care a propulsat-o din
ritmurile Legii Vechi în cele ale Legii
Noi. Nu întâmplător, Hristos, cel ce
este Legea Nouă, i-a confirmat
curajul, desemnând-o ca fiică a
Împărăţiei, calitate câştigată prin
credinţă. Or, dacă o femeie a reuşit să
depăşească neputinţele Legii, primind
prin credinţă vindecarea, moartea
însăşi nu mai putea avea stăpânire,
fiind înfrântă de Hristos, care a tras-o
cu sine la viaţă pe fiica moartă a lui
Iair.
Sugestie: Simbolic, cele două femei
din textul evanghelic, asociate cu
numărul 12, reprezintă poporul întregit
al lui Dumnezeu (Biserica lui Hristos),
alcătuit din cei chemaţi dintre păgâni
(„impuri”, ca şi femeia bolnavă) şi
dintre iudei („morţi”, din cauza
neputinţelor Legii Vechi). Tot
simbolic, şi tot ca un cod al noului
popor al lui Dumnezeu, cele două
femei trimit către cei 12 patriarhi
israeliţi şi cei 12 apostoli (cei 24
bătrâni din Apocalipsa 4:4). Dacă
Legea Veche îi ţinea pe oameni
departe unii de ceilalţi şi de
Dumnezeu, altfel spus robiţi morţii –
în toate sensurile acesteia –, în Hristos,
în Legea Nouă aşadar, moartea de
orice fel este biruită. În consecinţă, în
Legea Nouă, în Biserica lui Hristos, nu
mai este loc pentru nici un fel de
discriminare ori excludere. Nu sângele
ţine pe cineva departe de cele sfinte şi
de oameni (că înţelegem aici fie
fondul genetic al păgânilor, fie ciclul
feminin lunar sau orice alt fel de
sângerare); doar păcatul îi scoate pe
Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |
pag. 5
oameni din comuniunea divinoumană înnoirii omului, dacă nu sunt împlinite
a trupului lui Hristos, nu sângele. în spiritul lor. Nici o virtute nu este o
valoare, dacă nu se împlineşte în
DUMINICA A 22- A DUPĂ RUSALII compasiune. Or, numai Hristos este
(Galateni 6:11-18; Luca 16:19-31)
cel ce a interpretat Legea Veche, în
Apostolul: În comunitatea din
propria lui viaţă, ca o cale a înnobilării
Galatia, creştinii dintre iudei îi
omului prin compasiunea exprimată
îndemnau pe cei dintre păgâni să
jertfelnic, în actele milei faţă de
practice tăierea-împrejur
(circumcizia), pe de o parte spre a semeni. Legea Veche îşi pierde aşadar
evita persecuţiile împotriva creştinilor, valoarea atunci când e luată ca bun în
pe de alta pentru a se lăuda cu sine şi capăt de drum. Dacă este însă
asumată ca punte spre Hristos, ea îşi
respectarea literală a Legii Vechi.
descoperă imensul potenţial
Sfântul Pavel observă însă că în viaţa
regenerator în direcţia umanizării
creştină circumcizia ori lipsa acesteia
omului, a înfăptuirii omului ca fiinţă-
nu înseamnă nimic: nici circumcizia
întru-comuniune.
nu este o virtute, nici lipsa ei nu e un
păcat. Ceea ce contează în viaţa DUMINICA A 25- A DUPĂ RUSALII
creştină este „noua făptură”, omul (Efeseni 4:1-7; Luca 10:25-37)
remodelat lăuntric, transformat prin Apostolul: Sfântul Pavel îi îndeamnă
asemănarea cu Hristos. Pentru acest pe creştinii din Efes să privească
om înnoit, între sine şi lume (cu dincolo de raţiunile separaţiei dintre
valorile ei) există un raport de iudei şi păgâni, de asemenea dincolo
răstignire: omul creştin aplică un de diferitele daruri duhovniceşti
principiu ascetic, un discernământ primite prin botez, pricepând că
spiritual, care îi permite să se ţină unitatea la care au fost chemaţi în şi
departe de falsa înţelepciune lumească prin Hristos are temeiuri superioare şi
(cf. Coloseni 2:8). Aşadar, dacă există mult mai adânci. Pentru cei regeneraţi
vreun motiv de laudă pentru creştin, spiritual în baia aceluiaşi botez, ceea
acesta e tocmai aplicarea principiului ce contează este faptul că au un singur
jertfei de sine (nu al jertfirii aproapelui Dumnezeu şi Domn, la care se
pe altarul oricărei iluzorii dreptăţi), raportează printr-o credinţă unitară,
ilustrat exemplar în crucea lui Hristos. percepută în unitatea spiritului. În
Pavel însuşi, înnoit în Hristos, nu mai lumina acestor temeiuri ale unităţii,
era definit de circumcizie, ci de toate diviziunile trebuie depăşite,
„semnele Domnului creştinii având o chemare nobilă. Ei îşi
Iisus” (consecinţele înnoirii prin viaţa împlinesc chemarea de sus prin
creştină), pe care le purta în trup. smerenie, blândeţe, îndelungă-răbdare
Evanghelia: În parabola cu săracul şi compasiune, renunţând la aroganţă
Lazăr şi bogatul anonim, lipsit de şi dispreţul faţă de aproapele.
milă, Hristos predă lecţia înţelepciunii Evanghelia: Întrebat de un cărturar,
divine. Legea lui Moise şi profeţii au savant al Vechiului Testament, cum
avut rostul de a pregăti conştiinţa poate cineva dobândi viaţa veşnică,
umană pentru primirea „celui înviat Hristos l-a invitat pe ispititor să
din morţi”, Hristos. Din păcate, rezume Legea Veche, ceea ce omul a
vechiul Israel nici nu a respectat şi făcut, amintind cele două
Legea, nici nu a priceput rostul comandamente fundamentale ale Legii
acesteia. Aşa se face că cel bogat în – iubirea nelimitată faţă de Dumnezeu
virtuţile Legii era lipsit de compasiune şi iubirea aproapelui după măsura
pentru aproapele în suferinţă, imagine iubirii de sine. Având o problemă în
smerită a Celui Smerit, aflat în identificarea aproapelui, şi mai mult ca
compania câinilor (păgânii). Este sigur evocând în subtext duşmănia
relevată aici o neputinţă a Legii, atunci dintre iudei şi celelalte popoare (la loc
când e luată literal, care nu-i poate de frunte fiind samarinenii),
transforma duhovniceşte pe cei cinci întrebătorul s-a dovedit a suferi de o
fraţi (simţurile) din casa (trupul) îngustă înţelegere a categoriei
tatălui (mintea) bogatului/virtuosului. aproapelui. Deloc întâmplător de
Doar ascultarea de Moise şi de profeţi, aceea că Hristos, prin parabola cu
adică citirea Legii Vechi în lumina lui samarineanul milostiv, a lovit pe de o
Hristos, îi poate scoate pe oameni din parte în neputinţele Legii Vechi
iadul virtuţii fără milă.
pag. 7
Sugestie: Prescripţiile nu folosesc
pag. 6
Sfântul cuvios Daniil Sihastrul
18 decembrie
La începutul secolului al XV- lea,
s-a născut Dumitru, într-o familie
de oameni săraci, de pe moşia
mânăstirii Sfântul Nicolae din
Rădă uţi. Ac esta a urmat încă de
mic atracţia către viaţa
călugărească. De la vârsta de zece
ani, a învăţat carte la mânăstirea
Sfântul Nicolae din Ră dă uţi, însă
aşezământul monahal a reprezentat
pentru el, în primul rând, o şcoală
duhovnicească. T ânărul Dumitru s-
a acomodat treptat cu ritmul viaţii
monahale, astfel că, ataşat de
rugăciune şi privegherile nocturne,
progresând în cunoaşterea teologică
şi mistică prin citirea cărţilor de
slujbă şi a lucrărilor părinţilor
Bisericii, pe de o parte, iar pe de
alta, arătând ascultare faţă de
duhovnic, sfântul ierarh Leontie de
la Rădăuţi, a primit chipul îngeresc
al vieţii călugăreşti, cu nume le de
David.
Monahul David a căutat, apoi, un
loc mai retras pentru a-şi împlini
vocaţia. A trăit o vreme la
mânăstirea Sfântul Lavrentie
(Laurenţiu), în vecinătatea satului
Laura de a stăzi (în nordul judeţului
Suceava). Aici a primit schima cea
mare şi numele de Daniil, după
care, cu binec uvântarea stareţului,
s-a retras în locurile tainice ale
codrului, întâi lângă pârăul Sec u
din judeţul Neamţ, unde mai târziu
a luat fiinţă Mânăstirea Sihăstria,
iar după paisprezece ani, în
apropierea pârâului Viteu din
localitatea Putna. În apropierea
Mânăstirii Putna, ajutat de ciobani
şi de cre dincioşi, a săpat chilia
existentă până în zilele noastre,
într-o stâncă. Cuviosul Daniil a
sihăstrit şi în stânca Şoimului,
situată în apropierea Voroneţului.
Deşi în fiecare dintre aceste situaţii
trăia departe de localităţile
moldoveneşti din aceea perioadă,
sfinţi români
preot Nicolae-Cristian Câdă
totuşi schimnicul era vizitat adesea
de foarte mulţi credincioşi din toate
categoriile sociale, pentru a-i cere
sfatul şi pomenirea în rugăciune.
Cei mai notorii fii duhovniceşti ai
sihastrului a u fost: mitropolitul
Grigore Roşca, monahul caligraf
Ioan, egumenii Misail şi Efrem, toţi
din mânăstirea Voroneţ, cuviosul
Pahomie Sihastrul şi egumenul Nil
din mânăstirea Slatina, egumen ul
Paisie, Paladie Sihastrul şi
Anastasie Sihastrul de la
mânăstirea Neamţ, Isaia Pustnicul
de la mânăstirea Moldoviţa,
egumen ul Gherontie de la Humor
şi, nu în ultimul rând, Ştefan cel
Mare, voievodul Moldovei. De
aceea, Daniil a rămas în memoria
Bisericii Ortodoxe Române ca
iniţiator al unei autentice mişcări
isihaste, susţinută pentru multă
vreme în nordul Moldovei de o
generaţie de monahi instruiţi
duhovniceşte de sfânt.
Când a trecut la Domnul, în anul
1496, trupul cuviosului a fost
îngropat în biserica mânăstirii
Voroneţ, pe ai cărei vieţuitori i-a
îndrumat duhovniceşte o bună
perioadă de timp, premergătoare
morţii sale. Chiar şi după moarte,
credincioşii nu a u încetat să-l
viziteze pe sfânt, mormântul său
devenind un loc de pelerinaj. La
începutul secolului a l XVII-lea,
relicvele făcătoare-de-minuni ale
sfântului a u fost scoase din
mormânt şi aşezate într-o raclă spre
închinare. Vestea minunilor
săvârşite de trupul sfinţit al
sihastrului a ajuns până la Kiev, în
Polonia, în T ransilvania şi la
Muntele Athos. Din toate aceste
regiuni veneau pelerini, pentru a se
închina celui supranumit sfântul
Daniil cel Nou, făcătorul de
minuni. În anul 1749, Ghedeon,
egumen ul mânăstirii Voroneţ, a
oferit degetul arătător al sfântului
Daniil ferecat în argint mânăstirii
Putna, unde se păstrează până
astăzi. Din cauza ocupării
Bucovinei de către austro-ungari în
anul 1775, relicvele sfântului
Daniil Sihastrul au fost reînhumate
în mormântul de la Voroneţ.
Chipul siha strului e ste zugrăvit
pe peretele exterior al bisericii
aşezământului monahal de la
Voroneţ – deasupra uşii de la
intrare, pe latura de sud a ace steia –
, alături de cel al un uia dintre fii
duhovniceşti ai schimnicului,
mitropolitul Grigore Roşca. De
asemenea, sfântul cuvios Daniil
Sihastrul (numit, încă din timpul
vieţii, şi sfântul Daniil, Sihastrul
cel Bătrân, Schimonahul, sau cel
Nou) este sărbătorit împreună cu
sfântul martir Gheorghe ca
ocrotitor (patron spiritual) al
mânăstirii Voroneţ, dar şi al
mânăstirilor Sihăstria şi Putna.
În vara anului 1992, Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române l-a canonizat pe cuviosul
Daniil Sihastrul, rânduindu-i ziua
de prăznuire în fiecare an la 18
decembrie.
Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |
 pag. 7

părinţii bisericii

Sfântul Grigorie Palama

14 noiembrie (1296-1359)
Ion Nedelcu

Sfântul Grigorie se naşte în 1296,
într-o familie nobilă care, din cauza
invaziilor turcilor, se refugiază la
Constantinopol. La vârsta de 7 ani,
după moartea tatălui său, va rămâne
în îngrijirea împăratului, care se va
ocupa de educaţia sa. La vârsta de
aproape 20 de ani, renunţă la cariera
sa în administraţia imperială şi se
retrage la muntele Athos, unde
mânăstirea Vatoped îi va fi lăcaş de
ucenicie şi tot aici va primi şi
tunderea în monahism...
Cam aşa începe viaţa multor
scriitori bisericeşti şi sfinţi părinţi
din acel secol; am putea spune că nu
se anunţa nimic ieşit din comun.
Numai în hotărârea cu care Grigorie
renunţă la viaţa „lumii” în favoarea
chemării dumnezeieşti putem
desluşi promovată misiunea
deosebită la care fusese chemat.
Prin anii 1330, după cum susţine
sinaxarul sfântului, Palama este
recunoscut printre apologeţii
importanţi ai Ortodoxiei şi ca
veritabil teoretician şi doctrinar al
isihasmului (de la grecesc ul
hesychia care înseamnă linişte şi
singurătate), ai cărui adepţi, prin
practicarea neîncetată a „Rugăciunii
lui Iisus”, ajungea u la vederea
luminii dumnezeieşti. Însă renumele
sfântului va creşte odată cu atacul
călugăr ului Varlaam asupra
curentului isihast. Varlaam era un
grec originar din Calabria, Italia şi
primise un post la universitatea
imperială din Constantinopol.
Varlaam intră în conflict cu
călugării isihaşti, ridiculizând
metoda lor ascetică şi, mai ales,
încercând să arate că lumina
taborică, pe care isihaştii susţineau
că o contemplă, nu este decât una
materială şi că este o inepţie a crede
că ne putem împărtăşi de esenţa
divină (lucru adevărat, dar acuzaţie
nefondată, căci nu asta susţineau
isihaştii). Bineînţeles, Varlaam nu
va ceda nici chiar la explicaţiile lui
Grigorie, explicaţii în care Sfântul
îi preciza că isihaştii nu se
împărtăşesc de esenţa divină, ci de
energiile necreate ale dumnezeirii
(de har), care sunt „energii ce
coboară la noi, [în timp ce în] esenţa
Lui [Dumnezeu] rămâne
inabordabil”. În privinţa viziunilor
isihaştilor, Palama subliniază că
lumina negrăită nu este materială,
căci de lumina aceasta se
împărtăşesc şi îngerii, şi „că ea este
necreată”, deşi nu se confundă cu
„fiinţa dumnezeiască”.
În conflictul cu Varlaam, sfântul a
fost susţinut de călugării athoniţi şi
împreună alcătuiesc renumitul Tom
Aghioritic, în care demontează
afirmaţiile varlaamiene. Apariţia
acestui tom va duce la
anatematizarea lui Varlaam şi la
alungarea sa în Calabria, hotărâre
luată în sinodul din 1341 de la
Constantinopol. Această victorie a
fost de scurtă durată căci nu a adus
câştig de cauză isihaştilor. Disputele
s-au aprins din nou, dar de data
aceasta balanţa s-a înclinat în
defavoarea lui Palama. Important de
reţinut este caracterul politic pe care
îl va purta de acum încolo disputa,
tendinţă dezvoltată de către
varlaamiţi, ce va duce la închiderea
lui Palama în primăvara anului
1343, acuzat fiind de provocarea
tulburărilor din Biserică. T otuşi,
după 4 ani, cazul este recercetat, iar
Palama este eliberat şi numit
arhiepiscop al T esalonicului. Chiar
dacă după această reabilitare viaţa
sa nu va cunoaşte linişte, teologia
lui va fi măreaţă şi iubită de
Biserica Ortodoxă, căci este una
practică, prin ea confirmându-se
putinţa de a ne apropia de
Dumnezeu prin harul Să u încă din
viaţa aceasta. La scurt timp după
moartea sa, survenită la 14
noiembrie 1359, a fost canonizat
sfânt (1368) de către patriarhul
Constantinopolului. Este pomenit în
fiecare an la data de 14 noiembrie.

Întru... pag. 5 cauza curgerii sângelui. Parabola cu străinul – devine chip al iubirii
samarineanul indică faptul că Legea creştine, al conştiinţei care înţelege că
(preotul şi levitul, mergând la templu, Veche nu are sens, luată literal, de slujirea lui Dumnezeu nu se poate
nu aveau voie să atingă prezumtivul vreme ce face imposibilă conştiinţa împlini fără compasiune jertfelnică
cadavru) iar pe de alta în conceptul integralităţii omenirii, dincolo de faţă de semeni.
iudaic al aproapelui (prin prezentarea categoriile naţionale limitative şi de
Legea Nouă descoperă înţelepciunea
unui samarinean plin de compasiune falsa evlavie, care îi ţine pe oameni
Legii Vechi în lumina vieţii lui Hristos
pentru un necunoscut sau chiar departe de oameni, pentru pretextul
şi transformă porunca negativă („nu
prezumtiv duşman). slujirii lui Dumnezeu (mesaj reluat pe lua, nu mânca, nu te atinge!”) în factor
Sugestie: Luată literal, Legea Veche alt plan de duminica a 30-a după pozitiv, activ („fericiţi cei care”…).
oscilează fără ţintă între cazul Rusalii). Doar Legea Nouă pune în Trebuia să vină Domnul de sus pentru
bogatului fără milă (virtuosul lipsit de valoare aspectele pozitive ale celei
a ne arăta calea, prin felul în care a
compasiune – mesaj reluat pe alt plan Vechi, interpretându-le în lumina
trăit între noi. Slăvit fie, în vecii
de duminica a 26-a după Rusalii) şi vieţii şi învăţăturii lui Hristos. În
vecilor!
acela al femeii ostracizate social din această lumină, samarineanul –

Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |

pag. 8
COLINDELE DE ALTĂDATĂ,
EXPRESIA UNUI STIL DE VIAŢĂ
Colindatul a devenit o raritate
chiar şi la sat, acolo unde s-a născut.
În zonele unde îl mai regăsim ca
obicei sărbătoresc, remarcăm o
păguboasă uniformizare: aceleaşi
colinde preluate din câteva surse
scrise sau frânturi păstrate dintr-o
vastă tradiţie orală. Cred că în
vechime colindul era expresia unui
stil de viaţă, a unui mod sărbătoresc
de a trăi în adevăr şi comuniune. Era
prilej de creaţie, prilej de mulţumire/
rugăciune şi nu doar un act de
aducere aminte, de menţinere în
memoria colectivă a evenimentelor
întemeietoare de ev nou.
Sărbătoarea Naşterii Domnului era
privită şi trăită ca parte a unui întreg,
Crăciunul era receptat ca o etapă din
istoria mântuirii. În contrast cu acest
mod finţial, profilul mentalităţii
omului contemporan se descoperă ca
fiind unul trunchiat, caracterizat de o
percepţie fragmentară asupra
sensului întrupării Mântuitorului,
comemorând un eveniment sau altul
doar pentru el; dacă nu cumva acest
fapt ne semnalează mai mult decât o
înţelegere superficială, chiar tocmai
o înstrăinare faţă de conţinutul său
real. Astfel, colindele mai vechi,
uitate în pagini îngălbenite de vreme,
ne reconectează la un mod de privire
în ansamblu al misiunii Fiului
omului pe pământ, premisă a intrării
în dinamica interioară a sărbătorilor,
spre sensul deschis de taina
întrupării Domnului.
Vestirea Naşterii coabitează cu
momentul crucificării şi al coborârii
la iad, al Învierii şi Înălţării: Scoală,
gazdă, şezi la masă / Hristos
Domnul nostru / [...] / Ş’ascultă
colinda noastră /...Că-i colinda lui
Hristos / La tot omul de folos. /
Când vremea da-o sosât (sosit), / Ce
proorocii o prorocit, / L’o născut
Maica cea sfântă / [...] / În ieslea
boilor, / Împărat îngerilor./ Să fii
Maică adevărată, / Ca-i născut fiu
fără tată, / Şi-ai născut un fiuţ sfânt /
Oamenilor pe pământ. / Iar Fiul
dacă creştea / Multe minuni că
Alina Paraschiv
făcea: / Bolnavi-i tămăduia, / Pe
orbi cu ochi îi făcea. / Jidovii se
mânia / Şi în loc să-i răsplătească, /
Stă gata să-l răstignească. / [...]. /
Pe dealul Golgotei’n sus, / Pe cruce
de brad l-o pus, / Cu suliţa l-o
străpuns, / Mult sânge şi apă o
curs. / Pe cruce de lemn de brad, /
Pentru-a lui Adam păcat. [...] / Şi a
treia zi au înviat / Şi s-o coborât la
iad, / Ca să scoată pe Adam / Şi pe
pruncii lui Avraam: / - Scoală
Adame, hai cu mine, / Să mergi de la
rău la bine, / Că de când aici şedeai
(stăteai) / Doamne, rău te necăjeai. /
Scoală dară să pornim, Sus la cer să
ne suim. / Sus la cer că s-au suit, / cu
Tatăl au vorovit (vorbit) : Cum de
noi ne-am mântuit / de-acel vecinic
(veşnic) iad cumplit. / Şi colinda o
gătăm (sfârşim), / Sus la ceruri că
o’năţăm. [...] O’nchinăm cu cuget
bun, / C’am ajuns sfântu Crăciun. /
[...] / Să fii gazdă’n veselie, / Ca să
mergem la litie, / la naşterea lui
Mesie.1 T impul nu mai era perceput
secvenţial, ci era resimţit ca
permanentizare a prezenţei milei lui
Dumnezeu în oameni, cu oamenii.
Cu întruparea Lui Hristos timpul a
început să pulseze ca veşnicie...
înserarea fiecărei zile nu se mai
stinge în lipsa de speranţă a morţii;
înserarea a devenit ajun către
întâlnirea cu Pruncul Hristos, cu
Hristos care acceptă botezul lumii
(anunţarea asumării crucii), cu
Hristos care se oferă jertfă de
răscumpărare, cu Hristos înviat din
morţi care se înalţă la T atăl pentru a
ni-l trimite pe Mângâietorul. Ajunul
concentrează tensiunea aşteptării de
veacuri a lui Mesia: Căci umblăm şi
colindăm / Şi pe Domnul îl căutăm, /
[...] Nu dormim de astă seară, / Ci
şedem în priveghială / Din seara
Ajunului / Până’ntr’a Crăciunului, /
S’aşteptăm pe Domnul sfânt, / Ca să
vie pre pământ, / Căci e fiul cerului /
Şi Domnul pământului2 .
T impul istoric se repotenţează ca
unul al mântuirii; ceea ce contează
este înscrierea finţială pe acest traseu
al unei noi creaţii a omului şi lumii,
parcurs deschis de întruparea lui
Hristos: De când Doamne s’a
născutu / Dumnealui şi Domn din
cer / Şi pământul s’a făcutu, / Şi
cerul s’a ridicatu, / pe patru stânci
(stâlpi) de argintu, / Soarele cu
razele-re, / Luna plină cu lumină, /
Oamenii cei spovediţi / Ca nişte
pomi înfloriţi; / Iară cei nespovediţi /
Ca nişte butuci pârliţi.3
Scopul timpului pe care-l
traversăm este dobândirea unei
vieţuiri cereşti; întruparea Domnului
a făcut din pământ, fundaţia casei
cerului; trupul pământesc poate
devenii pentru Oamenii cei
spovediţi, templul Duhului Sfânt (2
Corinteni 6,16). Pământul fiinţei
noastre a fost reînsămânţat, omul
poate redeveni un pom înflorit al
raiului. Cei care refuză pocăinţa –
schimbarea după mentalitatea lui
Dumnezeu, urmează consecinţa
propriei lor alegeri. Butucii pârliţi
amintesc de parabola Viţei din
evanghelia după Ioan (Ioan 15,1-6).
O altă variantă, ne sugerează şi mai
puternic coborârea împărăţiei pe
pământ prin întruparea Fiului lui
Dumnezeu, imaginea bisericii însăşi
ca laborator al re-sfinţirii creaţiei şi
omului: De când Domnul s’a
născut / Şi pământul l-a urzit. /
Cerul mai sus la suit / Pe patru
stâlpi de argint / Şi frumos l’a
împodobit / Tot cu stele mărunţele.4
Colindul este alcătuit pedagogic,
folosind întrebarea pentru a moşi
(ajuta să se nască) răspunsul în
sufletul gazdei care îl ascultă: Astă
seară-i seară mare./ Dar de ce e
seară mare? / Este seara lui
pag. 9
Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |
 pag. 9

Colindele... pag. 8 fiecare / Bucurie mare6 , continuând Toate astăzi dănţuiesc, Cu danie
cu ceilalţi oameni şi întreaga creaţie: prăznu(i)esc. / [...] Şi deacum
Crăciun, / Lăsată de Domnul bun. / Tot omul să salte / Cu glas de până’n vecie, / Mila Domnului să
S’a născut un fiu de maică, Fiu de cântări înalte / Salte cerul şi fie.8
maică fără taică / Dar unde ni l’a pământul, / Laudă la tot cuvântul. /
născut ? / Unde locul i-a plăcut, / Să strige în cer tărie, / Glas mare de 1. Balade, Colinde şi Bocete din
Tot în ieslea boilor / Ori în târla bucurie7 . Şi nu este o bucurie Maramureş, culese de Pr. I. Bîrlea,
oilor. / [ ...] A venit Sfântul Ioan, / superficială, ci o bucurie izvorâtă din Bucureşti: Editura Casa Şcoalelor, 1924,
M’i l-a luat, l’a botezat.. / Dar unde înţelegerea – cunoaşterea faptului că p. 90-92.
2. Gheorghe Cucu, 200 Colinde
l’a botezat? / Tot în râul lui Iordan./ cerurile s-au aplecat din iubire
populare, culese de la elevii seminarului
Dar numele cum i-a pus ? / Tot pentru om prin naşterea Nifon între anii 1924-1927, Ediţie
Iisus, Iisus Hristos. Dar cu ce l-a Dumnezeului-om Hristos: Lăudaţi postumă îngrijită de Constantin Brăiloiu,
dăruit? / Cu cerul şi cu pământu, / pe Dumnezeu, / Marele Arhiereu, / Bucureşti: Societatea Compozitorilor
Cerul ca să mi-l privească, / Că s-a născut azi Hristos, / Într’a lui români, 1936, p. 27.
Pământul să-l stăpânească.5 Adam folos./ Dănţuiţi şi săltaţi, / Tot 3.. 303 colinde cu text şi melodie, culese
Bucuria se revarsă şi pulsează în ce vi s’a trâmbiţat / Magilor şi notate de Sabin Drăgoi, Craiova:
toţi şi în toate, începând cu magii: călătoriţi, / Pe Mesia să-l găsiţi. / Editura Scrisul românesc, 1925, p. 251.
4. Gheorghe Cucu, op. cit., p. 65.
Magii cum zăriră / Steaua, ş’o Voi păstori să fluieraţi, / Slavă lui să 5. Ibidem, p. 22.
porniră, / Mergând după rază, / Pe îi cântaţi, / Că Maria a născut, / Şi 6. Gheorghe Cucu, op. cit., p. 24-25.
Hristos să-l vază. [...] / La dânsul blestemul s’a p(i)erdut. / Noi viaţă Ibidem, p. 32.
intrară / Şi se închinară / Cu daruri am primit, Şi prea mult ne-am 7. 303 colinde cu text şi melodie, p. 278.
gătite, / Lui Hristos menite, / Luând veselit. / [...] Şi lemnele raiului, /

Stropea şi praguri aspre, şi cioarecii

Aveau atâtea răni şi jale în ogradă
Colind jegoşi.
Că nu puteau să plângă şi să ceară
Gheorghe Costea Apoi ciubare calde şi sopon de rufe
Prea încercaţi de treceri terfelite
Sydney, 19 noiembrie 2006 Erau pentru bunici prilej să fie albi
În cea mai tristă şi frumoasă ŢARĂ.
Când mâine spre amiază vor lua cu
Pe-un stei am coborât în ŢARĂ Treceau peste orgolii detaşaţi, senini dânşii
Şi toţi ai mei erau prin lunci Şi se rugau să vină primăvara Trupul cel de jertfă şi sângele cel
Să cate bradu cel mai fraged Duceau în care sumbre părinţii l- cald.
Şi tufe drepte pentru prunci. adăpost
Şi primeneau sămânţa s-o cinstească Plini de omenie şi de bunul simţ
Ciopleau în taină crucea lângă şură vara. Nu mestecau voroave cu false
Şi buna rostuia de zor prin casă întrebări
Se cernea zăpada, la porţi şi pe la Ei nu vorbeau de rău şi de ruşine Erau, mi-aduc aminte, bătrâni din
grajduri Se salutau mereu cu Dumnezeu altă lume
Şi oile fătau pe finul de mătasă. Şi se cinsteau cu cuscrii la lămpaşe Şi nu plecau de-acasă venind spre
Când pruncii se pierdeau în nicăieri.
Ţesălau tulucii şi mânjii cei de vis curcubeu.
Măturau omeţii şi spărgeau butuci Aveau o CASĂ SFÂNT Ă de lemn
Şi răsuna ‘Ajunul’ că satul era vesel Nu vânau întinderi, nici vieţi îmbătrânit
De ce avea să vină la vetre cu uluci. Posteau senin şi se rugau intens Icoanele priveau spre fiecare ins
Aveau pentru COPILUL care se Şi afumate aprig de candeli şi sărut
Amiroseau a COSMOS, zările născuse Întotdeauna ele ne salutau distins.
române Sufletul ce bate în cordul cel imens.
A măr culcat în dulcile otăvi Apoi colindătorii veneau în cete mici
Străluminau la colţuri de biserici, Ştiau de începuturi, de mijloc şi de Şi mulţi apoi, sub streşine de paie
moşii sus Aud şi-acum PĂST ORII cei vestiţi
A mulţumire sfântă, stăpâna pe Şi înhămau la munţi căluţii de azur Cu vestea minunată şi PRUNCU din
dumbrăvi. Puneau comote scumpe ca sănii să odaie.
adaste
Erau cu toţii oameni de nădejde La fiecare casă cu poartă şi pridvor. Aud cum MAGII scârţâie zăpada
Trăitori de taine din fragede pruncii Cum MOŞ CRĂCIUN a poposit la
Când clopote prin sate anunţau Amiroseau a cosmos satele române noi
utrenii Cu zăpezi întinse şi sloieţi sticloşi Şi de aici, din lunge AUST RALII
Şi sărbători frumoase ţesute-n Iar vinul ca o jertfă lichidă şi Îi sărut mâna, cu lacrime şuvoi.
liturghii. măreaţă

Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |

pag. 10

MAREA BUCURIE
M. Constanţa

„Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru”

Săr bătoarea Crăciunului, alteori respins. Lumea este La sărbătoarea naşterii

sărbătoarea naşterii trupeşti a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos
aduce buc urie în suflete, devenind
prima zi a erei creştine. Pe pământ
începe o nouă viaţă – viaţa întru
Hristos. Crăciunul este sărbătoarea
dragostei noastre faţă de
Dumnezeu şi faţă de aproapele
nostru. Prin naşterea Sa,
Mântuitorul Hristos uneşte în
preajma Sa, pe bogat şi sărac, pe
învăţat şi mai puţin învăţat, pe
stăpân şi pe slugă. Dar evenimentul
trebuie cinstit şi de noi, trebuie să
primească un răspuns. Na şterea
Domnului trebuie întâmpinată cu
sufletul c urat, fapte bune, cu
milostenie, cu gânduri bune, cu
iubirea de aproapele.
Naşterea pruncului Iisus nu are
loc în casa părintească, ci în
călătorie. El caută adăpost în
Betleem, caută refugiu în Egipt,
pleacă în altă ţară, pentru că nu este
dorit de stăpânitorii din patria Sa.
Ve dem însă că în lumea acesta
Dumnezeu e ste uneori primit,
schimbătoare. De aceea Hristos nu Domnului, oamenii obişnuie sc să-
vine din ceruri ca să rămână în şi facă dar uri. Este momentul
lumea aceasta. Nu se naşte dintr-o aşteptat cu deosebită emoţie de toţi,
împărăţie din lumea acea sta, ca să mici şi mari, să primească şi
fie stăpân lumesc. El vine la noi ca totodată sa ofere daruri celor
un copil care are nevoie de adăpost apropiaţi din familie, prietenilor,
şi hrană, de iubire şi ocrotire, rudelor sa u chiar unor necunoscuţi
pentru ca să ne înveţe să-l iubim pe (săraci, bolnavi, orfani). Copiii
Dumnezeu. El ca ută să-i ajute pe sunt marii beneficiari ai acestei
oameni ca să-i apropie de sărbători. Mai presus de orice, noi
Dumnezeu. El îi ca ută pe pământ, oamenii am primit de la Dumnezeu
ca apoi ei să-l caute în ceruri. daruri: viaţă, sănătate, putere,
T aina naşterii lui Hristos în inteligenţă, reuşite etc. De aceste
Betleem a fost mai întâi vestită de daruri beneficiem în fiecare zi.
îngeri unor păstori, iar păstorii au La mulţi ani! Şi să fiţi vese li de
vestit oamenilor, pentru ca mai Crăciun!
târziu Hristos se va numi El însuşi
„Păstorul cel bun, care îşi pune
sufletul pentru oile sale”. Iisus
Hristos este Dumnezeu unit veşnic
cu omul, într-o legătură mai tare
decât moartea, pe care nimeni şi
nimic nu o poate distruge. T aina
naşterii lui Hristos este taina iubirii
atotputernice şi smerite a lui
Dumnezeu în dreptat veşnic către
om.

imediat ascezei monahale, e Aşadar, stându-ne singuri

FILE DIN relevant şi pentru experienţa împotrivă, nelăsându-ne copleşiţi
PATERICUL creştină în general. Şi, într-adevăr,
trăind noi într-o societate ritmată
de obişnuinţe, de anchiloza rutinei
şi dependenţe, cultivându-ne
EGIPTEAN de sloganuri gen urmează-ţi libertatea, împlinim asceza
Pr. Doru Costache instinctul şi fii tu însuţi, realizăm o transformării noastre în fiinţele
diferenţă uriaşă. Pentru că un nobile pe care le-a dorit Dumnezeu
În data de 5 decembrie, Biserica creştin îşi defineşte nobleţea nu atunci când şi-a zis: să facem om
îl serbează pe Avva (Părintele) prin ascultarea oarbă de după chipul şi asemănarea
Zaharia. A adormit în Domnul la comandamentele puterilor anonime noastră!
vârsta de 52 de ani, după ce a din fiinţa umană; creştinul îşi
petrecut în pustiul Egiptului 45 de trăieşte nobleţea hristică prin lupta
ani… cu sine. Nu fiinţa viscerală care s-a
Avva Zaharia a fost întrebat născut este omul, nici fiinţa
odată de un părinte mai în vârstă şi pătimaşă care a devenit, în
mai experimentat, Avva Macarie, procesul ticăloşirii numit
în ce constă desăvârşirea eufemistic vieţuire socială; omul
monahului. Răspunsul Avvei este noua făptură, care se înnoieşte
Zaharia – a sta împotriva ta însuţi zilnic prin asemănarea cu Chipul
în toate –, chiar dacă se adresează Creatorului său.

Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |

 pag. 11

IUBIRE ŞI RUGĂCIUNE
Alina Victoria Paraschiv

Cine-L iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte
rugăciunea. Dar dacă nu-ţi vei aduce aminte, atunci nu te vei mai ruga, iar fără rugăciune sufletul nu va
rămâne în dragostea lui Dumnezeu, căci prin rugăciune vine harul Duhului Sfânt. Prin rugăciune se păzeşte
omul de păcat, fiindcă rugându-se, mintea e ocupată de Dumnezeu, şi cu duh smerit stă înaintea Feţei
Domnului, pe Care-L cunoaşte sufletul ce se roagă.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei (Sibiu: Deisis) p. 75

Ceea ce caracterizează fundamental
omul mort sufleteşte este
insensibilitatea faţă de existenţa lui
Dumnezeu, ignorarea relaţiei
personale* pe Care acesta ne-o
propune. Prin extrapolare, aceeaşi
moarte sufletească este de semnalat
şi în eşecul relaţiilor cu semenii (I
Ioan 4,20). Îndărătnicia în a refuza
răspunsul pozitiv faţă de chemarea la
Viaţă găseşte varii expresii în
Evanghelie; să remarcăm doar
semnificativul refuz din Pilda celor
poftiţi la cină (Luca 14,16-24).
Parabola descrie tendinţa omului
vechi de a frâna şi opri orice
schimbare duhovnicească, tendinţă
izvorâtă dintr-un cinism înrădăcinat.
Dumnezeu-Iubire se face hrană
pentru om, iubirea devine universul
în care omul-sămânţă poate încolţi,
dar omul alege să rămână surd şi
orb, alege să nu rodească, să rămână
deşert.
Cum poate ajunge să-L iubească pe
Domnul un asemenea suflet de
piatră? Lăsându-se interogat,
vindecat şi hrănit de Dumnezeu-
Iubire.
Amnezia spirituală a omului
pământesc se tratează prin
anamneză: comemorarea, amintirea,
pomenirea Domnului: aducerea-
aminte de Dumnezeu naşte
rugăciunea.
T ăcerea vocii gândurilor legate de
griji mărunte, un anumit stil de
cugetare, face perceptibilă chemarea:
Oile Mele ascultă de glasul Meu şi
Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după
Mine (Ioan 10, 27).
Rugăciunea devine spaţiul în care îi
faci loc Domnului să cineze în
gândul tău, în viaţa ta, devine
bucuria participării la dragostea care
nu cade niciodată (I Corinteni 13,
8).
Rugându-te, devii vizibil cerului:
duh smerit, făclie plăpândă în lumina
Feţei Domnului; eşti recunoscut şi,
prin reciprocitate, cunoşti.
Dacă ne bucurăm nespus când
întâlnim un prieten drag şi nu ne mai
săturăm vorbind, de ce derapăm
inconsecvenţi, atunci când vorbim
cu Domnul prin rugăciune?
Pentru că nu îl iubim autentic,
pentru că îl iubim prea puţin, pentru
că în locul iubirii lăsăm să se
instaleze uitarea, iar atunci devenim
mai mult sau mai puţin cinici.
A fi sau a nu fi în harul/iubirea
Domnului – aceasta este întrebarea
existenţială a Cuviosului Siluan
Athonitul.
Iubirea aduce amintirea, amintirea
rugăciunea; rugăciunea – limitarea
puterii păcatului; limitarea puterii
păcatului – cunoaşterea lui
Dumnezeu.
Dicţionar:
* Cuvântul persoană provine din
limba greacă, prosopon însemnând
posibilitatea de a se afla faţă către
faţă cu cineva sau ceva, de a
comunica. Persoana este ceea ce îl
constituie pe om. Cf. Christos
Yannaras, Abecedar al credinţei
(Bucureşti: Editura Bizantină, 1996)
p. 43.

I Corinteni 13 dragostea este binevoitoare, 10. Dar când va veni ceea ce e

Dragostea şi bunurile ei dragostea nu pizmuieşte, nu se desăvârşit, atunci ceea ce este în
laudă, nu se trufeşte. parte se va desfiinţa.
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi
5. Dragostea nu se poartă cu 11. Când eram copil, vorbeam ca
ale îngerilor, iar dragoste nu am,
necuviinţă, nu caută ale sale, nu se un copil, simţeam ca un copil;
făcutu-m-am aramă sunătoare şi
aprinde de mânie, nu gândeşte răul. judecam ca un copil; dar când m-
chimval răsunător.
6. Nu se buc ură de nedreptate, ci se am făcut bărbat, am lepădat cele ale
2. Şi de aş avea darul proorociei şi copilului.
tainele toate le-aş cunoaşte şi orice buc ură de adevăr.
12. Căci vedem acum ca prin
ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă 7. T oate le suferă, toate le crede,
încât să mut şi munţii, iar dragoste toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă
către faţă; acum cunosc în parte,
nu am, nimic nu sunt. 8. Dragostea nu cade niciodată. Cât dar atunci voi cunoaşte pe deplin,
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea despre proorocii - se vor desfiinţa; precum am fost cunoscut şi eu.
şi de aş da trupul meu ca să fie ars, darul limbilor va înceta; ştiinţa se
va sfârşi; 13. Şi acum rămân acestea trei:
iar dragoste nu am, nimic nu-mi
credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar
foloseşte. 9. Pentru că în parte cunoaştem şi mai mare dintre acestea este
4. Dragostea îndelung rabdă; în parte proorocim. dragostea.

Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |

pag. 12

Cu ocazia sărbătoriri naşterii Mântuitorului 6

Iisus Hristos, dorim tuturor cititorilor noştri
SĂRBĂTORI FERICITE, un Crăciun minunat
presărat cu surprize plăcute şi cadouri
frumoase, iar Noul An 2007 să vă aducă
bucurii, sănătate, prosperitate, şi îndeplinirea
tuturor dorinţelor! LA MULŢI ANI !
Fam. George ROCA

CUM AM VRUT SĂ-L PRIND PE MOŞ CRĂCIUN

(Poveste adevărată)
Când eram copil, Crăciunul îl sărbătoream, de obicei, acasă la Oradea. Într-o iarnă lui tata îi vine
ideea să petrecem sărbătorile la ţară. Să avem parte de zăpada multă, de aer curat, de colindători
autentici, de linişte şi pacea naturii. Aşa că cu câteva zile înainte de Crăciun, încărcaţi de bagaje, o
sanie mică, patine, schiuri şi tot ce aveam alunecos prin casa plecăm de la oraş cu trenul spre
Huedin şi de acolo cu o căruţă spre Horlacea, un sătuc la poalele muntelui Vlădeasa, locul unde
locuiau bunicii din partea mamei. Imediat ce intrăm în sat suntem întâmpinaţi de un alai de copii,
prietenii de-ai mei din timpul vacanţelor de vară. Eu însă îl căutam pe Luca, verişorul meu primar
care era cam de aceeaşi vârsta cu mine şi de care mă lega ceva foarte trainic. Eu aveam vreo şase SĂNIUŢA
ani, iar verişoru’ vreo şapte. Luca imi dădea sfaturi bune şi de obicei era un bun ex emplu de urmat. Neaua peste tot s-a pus
Ne ducem spre casa lor, care era situată î n mijlocul satului şi în sfârşit dau cu ochii de Luca. Mare a
A venit iarna draguţa
fost bucuria revederii! Ne-am imbraţişat prelung şi apoi am şters-o la joacă. Părinţii au rămas cu
poverile şi cu amenajarea încăperii în care urma să locuim la mătuşa Măriuca, mama lui Luca. Eu Hai copii pe deal în sus
am cerut cu lacrimi în ochi să dorm în cameră cu Luca, nu cu părinţii mei. Cele câteva zile până la Să ne dăm cu saniuţa.
ajunul Craciunului au trecut repede. Am facut o grămadă de pregătiri cu alţi copii din sat pentru a
învăţa colinzi, ne-am construit o stea si ne-am pregătit t raistele în care să adunăm darurile date de Câte unul, câte doi
săteni colindătorilor! Ziua ajunului a fost plină de satisfacţii! Noi copii am gustat primii din bucatele Ne suim în sănioară
care se pregăteau, am mâncat toate marginile de la prăjituri şi capetele de la cozonaci, am lins până Fără cai şi fără boi
s-a făcut curat castronul în care s-a preparat crema pent ru tort! Ce mai? Trai pe vătrai! Apoi, nici nu Săniuţa fuge, zboară.
se înserase încă am pornit la colindat. Cântam cât ne ţinea gura pe la porţile gospodarilor colinde
frumoase: „ Steaua sus Răsare” , „Măruţ, margaritar” , „ Sus la poarta Raiului” . Seara târziu am pornit-o
spre casa frânţi de oboseală. Părinţii încă mai trebăluiau la împodobirea pomului de iarnă, un brad
Toţi sunt rumeni la obraz
argintiu, proaspăt tăiat de pe coasta muntelui. Beteală, mere, nuci, steluţe, turtă dulce... toate Mulţi coboară şi mulţi suie
agăţate în pom. Observ că sub brad nu era nici un cadou, aşa cum era la noi acasa la oraş! Tata îmi Unii râd, fac mare haz,
spune că la ţară Moş Crăciun vine mai greu, deoarece nămeţii sunt mai mari. Seara de ajun a fost Alţii capătă cucuie.
minu-nată! Colinde, colindatori, veselie, mâncare bună... Nu ştiu care dintre noi, eu sau Luca, am
Săniuţa fuge,
avut ideea nefastă să-l prindem pe Moş Crăciun. Să fie numai al nost ru! Zis şi făcut! Seara când ne
culcăm, dormim iepureşte să auzim când vine moşu! Se culcă şi părinţii obosiţi de corvoada de
Nimeni n-o ajunge,
peste zi şi bairamul de seară. Dar ce nouă de somn ne ardea? Pusesem ochii pe bietul Moş Are dor de ducă,
Craciun. Simt că doarme toată lumea. Mă scol tiptil şi pun un scăunel în dreptul uşii din încăperea Parcă-ar fi nălucă.
unde se afla bradul. Moşu o să se împiedice, noi o să-i sărim în spinare, o să-l prindem şi al nost ru
va fi! Îi luăm sacul! Am pregatit şi o curea, scoasă de la pant alonii tatii, cu care să-l legăm. Mă culc Toată ziua prin zapadă,
inapoi lânga văru’ Luca şi chiţăim de bucurie că vom avea „ moşcrăciunul” nostru! Adormim fericiţi Vine lumea să o vadă,
când după o bucată de vreme suntem treziţi de vocea mamei mele şi de toate luminile aprise. Pe Saniuţa e uşoara,
duşumea, întins lat, era tata cu nişte cutii şi pacheţele sub dânsul... Cadourile de la Moş Crăciun! Fuge parcă zboară.
Bietul de el, îl durea tare mâna pe care căzuse. Ne-a dat o ex plicaţie cum că Moş Crăciun venise
târziu şi fiind grăbit îi dăduse tatii cadourile să le pună sub pom! L-am crezut şi eu şi Luca! Pe tata l-
a durut mâna vreo câteva zile. Mi-a părut rău de ceea ce a păţit din vina mea. I -am spus adevărul, şi Are tălpi lucioase
am aşteptat pedeapsa! M-a mustrat şi m-a înt rebat foarte serios cum m-aş fi simţit dacă alt copil l-ar Vârfurile-’ntoarse
fi prins pe „moşu” , şi eu aş fi rămas fără cadouri în seara de Crăciun! Am înţeles! De atunci, n-am Pod de scândurele,
mai încercat niciodată să-l prind pe Moş Crăciun! Să tot stai pe ele.

Peste hopuri sare

BAB A IARN Ă ! Ca pe zmeu călare
(Folclor pentr u copii) Hăţul de-o să scape
Baba, baba Iarnă Trânta e aproape.
A ‘nceput să cearnă
Rece, f oarte rece
Prin v ăzduh petrece
Albă, f oarte albă P ALINDROAME DE CRĂCIUN
Ca o salbă dalbă Palindro mul este un cuvânt sau o
design: George Roca

Moale se prăv ale frază care, citită din ambele sensuri,

Până colea-n vale! îşi pãstrează înţelesul.
Vânt de primăv ară
Baba dă să moară
NU-I CAR CA LA CRACIUN...
Iarna s-a topit LIZA ARE CRACIUN !
Lumea-ntinerit! NU-I CARCERA AZIL!

Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |

 pag. 13

Doamna Cornelia Turlea-Chifu, este o talentată scriitoare de literatură

română pentru copii. Publică proză şi versuri atât în oraşul de pe Bega,
Timişoara, unde este stabilită şi lucrează ca educatoare, cât şi în reviste de
limbă română din Germania şi Australia. Participând recent, la lansarea
volumului său de poezie intitulat Flori pentru Mădălina (Editura Atticea), am
înţeles că scrie versuri cu sufletul. De o sensibilitate deosebită, oferă
cititorilor noştri în premieră câteva din poeziile care se încadrează cu Sfintele
Sărbători ale Crăciunului românesc. (George ROCA) .

MĂ-NTORC ACASĂ MOŞ CRĂCIUN PRIMA ÎNTALNIRE

DE CRĂCIUN
Cu desaga încărcată
Mă-ntorc acasă de Moş Crăciun la drum
porneşte,
Crăciun
Tot pamântul îl străbate,
Când ia rna alb se cerne,
Dar nicicând nu oboseşte.
Şi redev in copilul bun
Din basmele eterne, An de an cu bucurie
Intră-n fiecare casă,
Când Moşul drag din cer Sub brăduţ, cu dărnicie,
venea Cadoul râvnit îl lasă.
Dorinţe să-mplinească Şi n-aşteaptă mulţumire.
Şi prin troienele de nea Vrea atât: să fim cuminţi.
Colinde să pornească. Nu ştiu cum de află oare
Când n-ascultăm de părinţi!
La geamuri brazii-
mpodobiţi Dar eu i-am afla t secretul:
Dacă îl rugăm frumos,
Luceau cu stele-o mie,
Moşul drag şi bun ne ia rtă,
În ochii de copil uimiţi Că-i tare mărinimos!
Păreau o feerie!
De-i spunem şi- o poezie,
În aer, zvon de clopoţei. Ochii moşului zâmbesc.
În case şi în tindă, Eu, la anul, dacă vine,
Cov rigi şi nuci şi colăcei Am să-i spun cât îl iubesc.
Drept plată la colindă.
OBICEIURI DE CRĂCIUN
Aştept şi-acum să retrăiesc
Când vine iarna geroasă
Mirajul sărbătorii Şi zăpada se întinde,
Ce an de an îl pov estesc La români în orice casă
Irozii şi păstorii. Se aud ia răşi colinde.
Vin copiii să le cânte
Şi-l rog în gând pe Moş
În Ajunul de Crăciun,
Crăciun Toată poarta se deschide
La drum când se aşterne,
Că românul e om bun.
Să redevin copilul bun
Din basmele eterne. Şi cu ei îngerii cântă
Să vestească bucuria
Mă-ntorc acasă de Că, în noaptea asta sfântă,
Cândva, s-a născut Mesia .
Crăciun.
Mereu mă v oi întoarce, Cântă magii şi păstorii
Când ia rna-n satul meu Taina curatei Fecioare
străbun Şi-n mânuţele-ngheţate
Fuiorul alb îl toarce. Uite, steaua sus răsare!
CU MOŞ CRĂCIUN
Mădălina-i aşa mică!
Este la grupa pitică.
Are doar un anişor.
Şi deodată în pridvor
Vine, vine Moş Crăciun.
Nici n-am apucat să-i spun.
Ea, mirată, îl priveşte.
Moşul tandru îi zâmbeşte.
Parcă-l ştie, parcă nu,
Parcă ar fi bunicu’!
Dar ce barbă lungă are!
Şi cojocul din spinare…
Dar de ce să aibă sac?
Toate gândurile-i tac
Şi se face şi mai mică
În braţele de bunică.
Însă Moşu, bată-l vina,
O ştie pe Mădălina.
Îi întinde-o păpuşică,
Îi ofer-o bombonică,
Sus în braţe o ridică:
“Tâta mare, tâta mare”!
Fata-i dă o sărutare
Aşa-n fugă, pe mustaţă,
Că şi bunul o răsfaţă
Tot aşa. Iar la plecare
Îi mai dă şi-o-mbrăţişare.
Nicu a spart o cană. Plici!
Neatent, ce poţi să zici?
Se gândeşte, se gândeşte....
Cana nu se mai lipeşte.
Vine mama. "Ce-i cu tine?"
"Ce stai supărat, copile?"
Lacrimi mici răsar sub geană.
"N-am nimic, am spart o cană."
"Rău, dar nu pot să te cert
Ai spus drept, iar eu te iert."
(comunicată de Lucica Chant)

Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |

pag. 14
SECURITATEA ŞI INSECURITĂŢILE DECONSPIRĂRII EI
(a doua parte)
(Conferenţiar, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca)
II. Societa tea civilă
Este surp rin zăto are tăcerea
rep rezentanţilo r cun oscuţi ai auto-
intitulatei soci etăţi civil e rom ân eşti. În
zilel e care au urm at dem arării
procesului d e deconspi rare a
colaboratorilo r fost ei Secu rităţi, nu am
asistat la obişnuit a av alanşă d e
decl araţii, mese rotund e, con ferinţ e de
pres ă şi altel e asemen ea. Cu câtev a
excepţii, societ atea civil ă a lăs at
impresi a că a rămas în afara d ezbat erii.
Prefaţarea „dosariadei ” cu
deconspirarea ziariştilor, ceea ce a dus
la îmblân zirea bruscă a tonului la mulţi
arh angh eli ai moralei pu blice, a avut
menirea s ă pun ă în gard ă pe toţi cei
care s e ştiu pe listele po zitive al e
Secu rităţii. Acest fapt con fi rm ă
bănui ala că benefici ari ai amneziei d e
pân ă acum au fost şi opo zanţii
regimul ui iliescian. Constatăm cu
amărăciun e că liderii pro-d emo craţie
nu sunt nici pe departe şi lideri anti-
comunism, că în biografiile lo r îşi dau
întâlnire în mod inexpli cabil două lumi
total opuse.
Aceast ă atitudin e ne face să
înţeleg em de ce nu am avut o
rezistenţ ă anti -com unistă consistentă
printre oam enii elitei. În fapt, elita
anti-comunist ă a fost pu r şi simplu cu
totul alta: comb atanţii din munţi,
călu gării anonimi ai unui s chit,
tradu cătorii din S finţii Părinţi, preoţii
care ţin eau S fint ele Slujbe sub asediul
materialismului ştiinţi fi c, păstorul
adăpostind un fu gar, veterinarul satului
sau învăţ ătorul, văduv a, cel deport at,
ţăranul arun cat în temniţ ă pent ru faptul acest tip, proiectul civic în cep e în
de a se fi opus colectivi zării, studentul Români a abia od at ă cu întoarcerea de excl udea sistem atic alt e catego rii şi
cu ved eri de dreapta trimis la Can al,
pro feso rul universitar dat afară d e la
cat edră, acad emici anul expul zat din
comunit atea ştiinţi fică, artistul obligat s’a consum at nu în numele un or v alori şi mai pro fun dă p rin lipsa caract erului
să ia drum ul exilului.
Nu este ni ci o noutat e că mediile
intelectual e, cel e care până acum
rev endi cau orgolios p entru sin e
rep rezentarea ex clusivă a so ciet ăţii
civile, sunt şi cel e mai vulnerabile în
vrem uri de tero are. Del aţiunea,
Dr. Radu Preda
aco mod area id eologi că, ex ces ul de zel,
prostituarea intel ectu al ă pent ru un
servi ciu bun şi un ap art ament în
cent ru, col aborarea cu Securit atea de
drag ul unui paş apo rt, ruperea
priet eniilor şi turn area colegilor mai
înzest raţi – toat e acest ea şi multe alt e
mizerii măru nte au fost la ordin ea zilei
pe toat ă durata comunismului. Faptul
că, as emeni spaţiului politic, am asist at
şi în cercuril e cultural e la
trans form area uluitoare a lingăilor d e
ieri în liderii de opini e de azi şi a
fricoşilor în justiţiari demonstrează
tocmai enorm ul potenţi al de
adaptabilit ate al o amenilo r care,
lucrând prea mult cu ideile, nu mai au
nevoi e şi de prin cipii. Aşa se face că
miliţienii ideologi civili de ieri sunt
mercenarii de azi, continuitat ea aceasta
explicând în pro fun zim e de ce mult
citat a societ ate civilă în România post-
comunist ă se redu ce la o m ână d e
pers onaj e medi atice fără nici un impact
form ator real. Pentru aceşti a,
societ atea civil ă exist ă doar pe vremu ri
de pace, în state d e drept sau cel puţin
afl ate p e cal e să d evină. Din aceast ă
pricină nu văd în rezist enţ a anti-
comunist ă de ieri exp resi a soci etăţii
civile d e azi. În lectura lor, Bonho effer
sau fraţii Scholl nu sunt reprezent anţii
societ ăţii civile g erm an e în timpul
regimul ui nazist, aş a cum ni ci Sandu
Tudor sau cei din grupul „Rugului
aprins ” de l a Mânăstirea Antim nu sunt
rep rezentanţii so ciet ăţii civile
româneşti în timpul regim ului
comunist.
Pentru g ândirea intelectu alului de
la burs ă. De ai ci şi defectul es enţi al al structu ri comu nitare precum
societ ăţii noast re civil e de după 198 9: sindicat ele s au Biseri ca majorit ară.
lipsa de organi citat e. Cruci ada civilă
naţion ale anterioare comunismul ui (cu rep rezentativ, soci etat ea civilă d e la
precizăril e şi redim ensionările
obligato rii), adică nu a avut şi nici nu
are un caract er restaurator şi reparato r, public. Dacă se vor p etrece toat e
ci în numele un ui cat alog d e stand ard e acestea, înseamnă că „dos ari ada” a
şi principii care sunt trad use ad ho c, de avut un efect ben efi c şi spectacolul
regul ă fo art e stâng aci. În loc să plece
de la realit ăţile rom ân eşti, rele şi bun e,
ideologi a aceasta a venit cu o met a-
naraţiun e pe care tot încearcă zadarni c
să o pună în scen ă. Un ast fel de d ecalaj
se ved e cel mai uşor în faptul că
agenda p reocu părilor, semin ariilo r,
cong res elo r, comuni cat elor d e presă,
protest elor şi indignărilo r soci etăţii
civile nu a corespun s delo c cu cea a
românilor obişnuiţi. În loc să
contrib uie la asan area morală,
majorit atea liderilo r soci etăţii civil e au
făcut pe mo raliştii. Consecvent ă
acestei logi ci, oarbă şi surd ă la
realitatea rom ân ească, incapabil ă să
comuni ce şi să se impli ce constru ctiv,
societ atea civil ă a lăs at preocu pările
adânci al e publicului rom ânes c,
pro fund traumati zat şi dorni c de
model e, la îndem âna un ora ca Vadim
Tudor şi Gigi Becali.
Acest cont ext uman şi ideologic,
aco mpaniat de d ezvălui rile recent e
referitoare la oameni d e cultură
consid eraţi pân ă acum repere
intelectual e şi moral e, face posi bilă
absenţa auto-intitul atei soci etăţi ci vile
dintr’o dezbat ere care priv eşte cu
adevărat chipul soci al al Români ei de
mâine. Acum ap are şi mai evid ent ă
lipsa de relev anţ ă a celor care au
monopolizat timp de ap ro ap e două
decenii civism ul. Se vede cum, la urma
urmei, acest a nu a fost d ecât un alibi
pers onal. Ca de fi ecare d ată când
suntem co n fruntaţi cu o cri ză d e
propo rţii, avem însă şi un câştig: est e
limped e pentru orici ne că nu mai
putem vorbi desp re so ciet atea civil ă
românească în acei aşi term eni ca până
acu m. Adică nu mai putem tol era
definiţi a îngustă a civismului care
Pentru ca lipsa d e org anicit ate s ă nu fie
noi trebui e, în sfârşit, să se d efin eas că,
să se po ziţioneze şi să îşi asum e rolul
mizeriei um ane a căpăt at un sens.
Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |

CRONICA EVENIMENTELOR
▐ 18.00: Dl. Pavel Ioniţă, nou
membru al parohiei noastre, a instalat
gratuit noile uşi ale sălii adiacente,
achiziţionate din fondul parohiei
▐ 20.10: St Mary’s Evening Talks.
Preotul paroh a susţinut, în sala
adiacentă, conferinţa publică intitulată
‘Reading the Bible in the Orthodox
Church’ (versiunea românească a fost
susţinută cu o săptămână înainte). Din
auditoriu au făcut parte Matthew Del
Nevo, profesor de teologie la Institutul
Catolic din Broken Bay, şi Anthony
Papantoniou, licenţiat în teologie al
Colegiului Teologic Grec Ortodox
Sfântul Andrei
▐ 21.10: începutul acţiunii de
reorganizare a curţii bisericii. A fost
pregătit pentru cimentare spaţiul dintre
biserică şi sală; toaleta şi noile uşi ale
sălii au fost rezugrăvite. La acţiune au
participat Dnii. Carol Cruceanu, Mihai
Gîtman, Pavel Ioniţă, Stavru Kalafatis,
Mircea Lăutaru, Gheorghiţă Rotaru şi
Mihai Zetea, însoţiţi de preotul paroh.
Dl. George Strungaru a asigurat
evacuarea deşeurilor rezultate
▐ 22.10: după sfânta liturghie, a avut
loc o masă comună cu tombolă şi
licitaţie
▐ 23.10: împreună cu părintele
Vladimir Makeev (Blacktown;
Patriarhia Moscovei), preotul paroh a
asistat la liturghia specială a sfântului
apostol Iacov, organizată la biserica St
Nicholas din Marickville. Liturghia a
fost prezidată de Preasfinţitul Episcop
Seraphim de Apollonias, care a slujit
înconjurat de un sobor de preoţi din
Arhiepiscopia Greacă a Australiei. [În
liturghia sfântului Iacov, toate
rugăciunile sunt citite în auzul
poporului iar oficiantul slujeşte cu faţa
spre credincioşi; sfânta împărtăşanie
este oferită credincioşilor din mâna
oficiantului (sfântul trup) şi prin
sorbire direct din potir (sfântul
sânge).]
▐ 26.10: sfânta liturghie dedicată
sfinţilor Dimitrie mucenicul şi
Dimitrie cuviosul, urmată de slujba
parastasului. După slujbă, a avut loc o
masă comună şi a fost serbată ziua
onomastică a Dnei. Dumitra Popescu
(T anti Mica). După amiază, preotul
paroh a avut o întâlnire de lucru cu
Revd Troy Blair (Churches of Christ),
Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |
coordonatorul reţelei de tineret a
Consiliului Naţional al Bisericilor din
Australia (NCCA), cu care a purtat
discuţii privind organizarea unei
activităţi coerente a tinerilor din
parohia noastră
▐ 27.10: Dnii. Gheorghe Costea,
Mircea Lăutaru şi Bonifacius T iron au
pregătit cele necesare pentru turnarea
cimentului în curtea bisericii şi
instalarea viitoarei pergole
▐ 28.10: au avut loc lucrările de
cimentare a porţiunii de curte dintre
biserică şi sală. Au participat Dnii.
Constantin Buşu, George Costea,
Carol Cruceanu, Ioan Diţu, Mihai
Gîtman, Pavel Ioniţă, Mircea Lăutaru,
Gheorghiţă Rotaru, George Strungaru
şi Mihai Zetea
▐ 29.10: după sfânta liturghie, a avut fost înălţate rugăciuni speciale pentru
loc o cateheză liturgică
▐ 03.11: preotul paroh a prezentat o
versiune extinsă a referatului ‘Reading Dumitreasa, printr-un parastas
the Bible in the Orthodox Church’, în organizat de familia Dumitreasa şi un
faţa profesorilor şi studenţilor
Colegiului Teologic Grec-Ortodox
Sfântul Andrei
▐ 04.11: a avut loc botezul micuţei
Monica, fiica familiei Dorin şi
Gabriela Stan (membri ai parohiei),
naşi fiind familia Emil şi Simona
Eracovici (membri ai parohiei)
▐ 05.11: după sfânta liturghie, a avut
loc Şcoala de duminică. Dna. Marika
Kalafatis a susţinut lecţia de studiu
biblic (engleză); preotul paroh a
susţinut (bilingv) prezentarea
‘Creştinismul în România /
Christianity in Romania’ (prima
parte); Dr. Monique Florescu a
susţinut (bilingv) programul de iniţiere lumânări
în limba română; preotul paroh a
susţinut lecţia de literatură română. A ale magaziei.
fost serbată ziua de naştere a Andreei
Hrincu
pag. 15
▐ 08.11: sfânta liturghie dedicată
sfinţilor arhangheli Mihail şi Gabriel.
După slujbă, a avut loc o masă
comună, fiind serbate zilele
onomastice ale Dnelor. Rodica-
Gabriela Horun şi Angela Kalafatis,
precum şi a Dlui. Mihai Zetea.
▐ 12.11: după sfânta liturghie, a avut
loc o repetiţie a corului
▐ 17.11: Serile Sfintei Maria. Preotul
paroh a susţinut prezentarea cu titlul
‘Sensul Tradiţiei’
▐ 19.11: după sfânta liturghie, a avut
loc o repetiţie a corului
▐ 21.11: sfânta liturghie dedicată
intrării Maicii Domnului în (starea de)
templu. După liturghie, a avut loc o
masă comună
▐ 24.11: St Mary’s Evening Talks.
Preotul paroh a susţinut prezentarea cu
titlul ‘The Meaning of Tradition’
▐ 26.11: în timpul sfintei liturghii, au
ploaie. A fost omagiată memoria
părintelui Gheorghe Calciu-
scurt cuvânt al preotului paroh. După
sfânta liturghie, a avut loc adunarea
generală anuală. A fost dezbătut şi
votat proiectul noii Constituţii a
parohiei, treaptă importantă pe drumul
re-înregistrării parohiei ca organizaţie
non-profit încorporată
▐ 30.11: sfânta liturghie dedicată
sfântului apostol Andrei. După slujbă,
a avut loc o masă comună
▐ 02.12: au avut loc lucrări de
renovare şi re-zugrăvire a pereţilor
sfântului altar, efectuate gratuit de
Dnii. Mihai Gîtman şi Gheorghiţă
Rotaru. Simultan, Dnii. Pavel Ioniţă şi
George Costea au extins magazia de
şi montat o nouă uşă, pentru
facilitarea accesului din ambele capete
Uşa a fost donată de Dl.
Ioniţă, iar restul materialelor au fost
pag. 16
 pag. 16

Cronica… pag. 15 ▐ 09.12: au fost finalizate lucrările de Din hotărârile

extindere a magaziei de lumânări.
achiziţionate prin donaţii ale unui grup Lucrările au fost executate de Dnii. Comitetului parohial
de credincioşi. Seara, un grup de Pavel Ioniţă, Mihai Gîtman şi (şedinţa din 3 decembrie 2006)
credincioşi a participat la recepţia Gheorghiţă Rotaru, asistaţi, din partea
organizată de Consulatul general al Comitetului parohial, de Dna. Denisa ■ Au fost analizate rezultatele adunării
României la Sydney, în onoarea Tita şi Dl. George Costea generale anuale, din 26 noiembrie, şi
aniversării zilei naţionale a României ▐ 16.12: au fost efectuate reparaţii la s-a procedat la redactarea unui
▐ 03.12: după sfânta liturghie, a avut acoperişul sălii adiacente şi a fost memoriu adresat Părintelui Patriarh
loc şcoala de duminică, la care şi-au încheiată lucrarea de rezugrăvire a Teoctist, conţinând un raport priv ind
adus aportul Dra. Monique Florescu şi pereţilor sfântului altar. Lucrările au lucrările adunării generale şi noul
Dna. Marika Kalafatis. A fost fost executate de Dnii. Pavel Ioniţă, proiect al constituţiei parohiei.
organizată o festivitate de premiere, în Mihai Gîtman şi Gheorghiţă Rotaru,
cadrul căreia elevii au primit cadouri asistaţi de preotul paroh şi de Dl. ■ În urma hotărârilor adunării
din partea Comitetului parohial şi a George Costea. Dl. George Strungaru generale, a fost decisă continuarea
familiei D. & O. Costache. Nikki a asigurat evacuarea deşeurilor eforturilor în v ederea re-înregistrării
Cruceanu şi Ioana Maria Costache şi- parohiei ca organizaţie non-profit
au serbat zilele de naştere încorporată.
■ $1000 au fost donaţi parohiei
româneşti Sf. Dumitru din Brisbane, ca
o contribuţie pentru ridicarea noii
biserici.
■ $620 au fost alocaţi pentru cadourile
oferite elev ilor Şcolii de duminică.

PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU

■ Familia Basil şi Astrid Gionea a
donat $1000, pentru continuarea
lucrărilor de amenajare a curţii
bisericii
■ Familia George şi Liliana
Strungaru a donat cimentul turnat
pe porţiunea laterală a curţii
bisericii şi un nou monitor pentru
computer
■ Familiile Bunescu şi Elin au
donat câte $200, iar Dna. Dumitra
Popescu (Tanti M ica) $100, pentru
achiziţionarea a două reverende
pentru preotul paroh
■ Familia George şi Maria Costea
a donat oţelul pentru armătura de
metal a pavajului din curtea
laterală a bisericii şi a completat
stocul de lumânări printr-o donaţie
de $250. De asemenea, a donat un
ceas cu pendulă (plasat în sfântul
altar)
■ Dl. Laurenţiu Fulga, editorul
revistei Spirit Românesc, a donat
bibliotecii parohiale publicaţii
româneşti de cultură
■ Familia M aximilian şi Vasiliki
(Coca) Schweiger a donat o placă
de sticlă pentru protecţia sfintei
mese. Dna. Coca a oferit bisericii
un costum preoţesc, pe care l-a
confecţionat din materialul donat
de un grup de credincioşi şi din
propria sa donaţie
■ Pentru realizarea extinderii
magaziei de lumânări şi repararea
pereţilor sfântului altar, un grup de
credincioşi au donat următoarele
sume: Fam. G. Costea $20; Dna.
Rodica Horun $10; Fam. S.
Kalafatis $20; Fam. M. Lăutaru
$20; Dna. Alexandrina Păunescu
$20; Dna. Dumitra Popescu $10;
Dna. Ioana Radu $20; Fam. M.
Schweiger $20; Fam. B. Tiron $20.
Lucrările au fost realizate de Dnii.
Pavel Ioniţă, Mihai Gîtman şi
Gheorghiţă Rotaru, asistaţi de Dl.
George Costea
■ Donaţii pentru picnicul din 22
oct: anonim $20; Fam. R. Chant
$20; Fam. C. Cruceanu $15; Fam.
L. Hrincu $20; Fam. S. Kalafatis
$50; Dna Dumitra Popescu (Tanti
Mica) $25; Dna. Ioana Radu $20
■ Tanti Mica şi familia Kalafatis
au donat prescurile necesare pentru
sfânta liturghie. Familia Lăutaru a
donat cărbuni şi tămâie
■ Dl. Stavru Kalafatis a efectuat
reparaţii la cele două toalete
■ Familia M ihai şi Maria Costache
a donat bisericii 2 litri de ulei de
măsline pentru candele şi pernuţe
pentru băncile din biserică
■ Dna. Dr. Anca Romanţan
(U.S.A.) a donat bibliotecii
parohiale trei exemplare din cartea
sfântului Siluan Athonitul, Între
iadul deznădejdii şi iadul
smereniei. De asemenea, un număr
de iconiţe şi cruciuliţe pentru uzul
bisericii
■ Familia Doru şi Otilia Costache
a donat $600 pentru organizarea
petrecerii oferite elevilor Şcolii de
duminică şi achiziţionarea unei noi
imprimante pentru computer (3
decembrie 2006)
Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |
 pag. 17

A P E L U L PA R O H I E I D I N BR ISBANE
Romanian Orthodox Church "St. Dimitrie " of Brisbane
37 BRISBANE RD, RIVERVIEW, QLD 4303
Postal Address: PO Box 5015
WEST END, QLD 4101

Către Prea Cuce rnicul părinte la care aşteptăm aprobarea pentru poate face la următorul cont, prin
paroh Doru Costache , construcţie. cheque sau în persoană, la
Comite tul parohial şi În aşteptarea aprobării, biserica noastră (37 Brisbane Rd,
cre dincioşii bise ricii Sf. Maria, încercăm să organizăm diferite Riverview), unde se ţine slujbă în
Sydney activităţi pentru a strânge fonduri. fiecare duminică între 9am şi
De exemplu, credincioşii bisericii 12pm.
Biserica noastră din Brisbane a noastre au participat la
fost recent evaluată ca având în Multicultural Food Festival, unde • BANK:
construcţia ei cantităţi mari de au avut posibilitatea de a face National Australia Bank
azbest. Acesta devine periculos cunoscută tradiţia noastră culinară • Branch: West End Branch 115
când se fac reparatii. Fiind o românească. Boundary St, Queenslan d
biserica veche, are nevoie de Comunitatea noastră are • Account Name: Romanian
foarte multe reparaţii, fiind aproximativ 50 de familii care Orthodox Church "St Dimitrie" of
necesară înlocuirea acoperişului. participă în mod frecvent la Brisbane Incorporated
Vă p uteţi imagina ce cheltuieli activităţile religioase ale bisericii. • BSB: 084-447
necesită îndepărtarea azbestului. Evident, capacitatea de a strânge • Account Number: 04-753-5352
Ca urmare, am investigat alte fonduri pentru biserica nouă este
opţiuni. limitată de situaţia financiară a Vă m ulţumim anticipat.
Comitetul parohial, membrii comunităţii noastre. Cu respect şi credinţă,
biseric ii, împreună cu Prea Apelăm la generozitatea dvs. de
Cucernic ul Părinte Ion a ne ajuta să strângem fonduri
Constantinescu, au hotărât să pentru viitoarea noastră biserică,
construiască o biserică nouă, în ce va fi prima biserică cu
stilul tradiţional românesc. La ora arhitectură românească în
Michael Pantelimon
actuală, suntem la stagiul în care Queenslan d.
Secretar
am depus plan urile la consiliul, de Apreciem orice donaţie, care se

Raftul cu ebook rubrici, şi anume Google Books

Ion Nedelcu
http://books.google.com/
Nu vrem să facem reclamă
motorului de căutare Google, dar
astăzi a devenit atât de obişnuit acest
„motor” încât, oricât am încerca noi
a-i face reclamă, gestul nostru ar fi
ca o furtună într-un pahar cu apă. În
acest număr vrem doar să vă
prezentăm un nou serviciu de
indexare a informaţiei digitale, care
este direct legat de titlul acestei
search (existent, deocamdată, într-o redacţia:
versiune de probă). Aici printr-un pr. dr. Doru Costache
simplu click puteţi găsi cărţi din concepţie grafică &
toate domeniile pe care le puteţi tehnoredactare:
vizualiza sau nu în întregime, Ion Nedelcu (Franţa)
existând mai multe niveluri de
vizualizare, precum full view, limited
preview sau altele. După cum
bănuiţi, cel mai fericit rezultat ar fi
64 Linthorn Av e,
full view, care permite chiar Croydon Park,
descărcarea în totalitate a cărţii NSW 2133.
găsite. Sperăm că acest proiect să se phone: (02) 9642 02 60
dezvolte şi să găsim din ce în ce mai www.sfmariasydney.com
multe cărţi interesante.

Viaţa parohială | noiembrie - decembrie 2006 |