ianuarie - februarie 2007
anul XXXII
Marginalii la parabola cu
vameşul şi fariseul
Prof. Dr. LaurenŃiu Păunescu
(University of Sydney)
Am ascultat parabola
fariseului şi a vameşului
destul de nedumerit. Era
ceva ilogic pentru mine.
Cel ce părea corect, era
blamat!
Întotdeauna, când nu
înŃeleg un lucru, insist şi
încerc să descopăr ceva
logică, eventual în alte
planuri. Sunt conştient
acum de interpretările
bisericeşti, de mesajul
povestirii. Voi încerca însă
să o interpretez într-un
mod mai mult fizic aş
zice. ÎnŃelegerea mea este
următoarea.
Există stări (cum este
cea a fariseului, de
exemplu) care închid porii
comunicării divine. În
timp ce vameşul (care
făcuse lucruri nepermise)
se căina sincer, fariseul
(care făcea fapte bune)
dădea semne de trufie.
Să numim stările care
închid porii comunicării
divine, stări opace, iar pe
cele care facilitează
deschiderea porilor
comunicării divine
(facilitează infuzia), stări
prodivine. Pe scurt fariseul
trăia o fază opacă, în timp
ce vameşul trăia o stare
prodivină.
Deci sugerez că mesajul
biblic ne semnalează
existenŃa acestor pori,
altfel de neimaginat.
În realitate, stările
alternează; trecem deseori
de la starea fariseului la
cea a vameşului şi
viceversa. Depinzând de
preponderenŃa uneia sau
alteia, ne putem încadra pe
noi înşine, ca tipi opaci
sau nu.
Dominanta stării
prodivine duce la
smerenie.
Prin urmare, smerenia
(în înŃelegerea mea) nu
trebuie neapărat
confundată cu comunul
„om la locul lui” sau „om
aşezat”. PoŃi să fii un spirit
cercetător, cutezător,
temerar, dar în acelaşi
timp smerit.
Trufia, orgoliul, sunt
stări tipice de opacitate,
tipice comportări fariseice.
În realitate, există
comportări, stări opace,
mult mai grave decât cele
fariseice, spre exemplu
stările speculative,
excrocheriile, incluzându-
le şi pe cele sentimentale.
Aceste stări opace, dacă
nu sunt alternate cu stările
proinfuze, prodivine,
dăunează enorm atât
subiectului cât şi
anturajului.
Încă un an împreună
Activitatea parohiei Sfânta Maria din
Sydney în anul 2006
Preot Dr. Doru Costache, parohul bisericii
Parohia a continuat
eforturile de modernizare a
infrastructurii, de limpezire
a situaŃiei documentelor şi
de consolidare a vieŃii
comunitare.
Pe lângă programul de
slujbe (utrenii şi liturghii în
duminici şi sărbători,
vecernii, sfântul maslu),
ACTIVITATEA PASTORALĂ
ŞI EDUCAłIONALĂ a
parohiei a cuprins:
▪ Slujiri în sobor 4 (PS
Petroniu Sălăjanul; Arhim.
Kyrillos Zisis; Pr. Ioan
Constantinescu din
Brisbane; Pr. Gavril CreŃa
din Timişoara)
▪ Cateheze 9 (română) &
2 (engleză)
▪ Întâlniri ale şcolii de
duminică 10
▪ Excursii ale elevilor
şcolii de duminică 2
▪ Serbare de premiere a
Botezul Domnului
cursanŃilor şcolii de
duminică 1
▪ Revista ViaŃa parohială
6 apariŃii, cu ediŃii în
română (93 pagini) şi
engleză (43 pagini)
▪ Organizarea websitului
oficial al parohiei
www.sfmariasydney.com
▪ ÎmbogăŃirea bibliotecii
parohiale prin donaŃii de
cărŃi şi reviste
▪ RepetiŃii ale corului 3
▪ Mese comune şi gustări
32
▪ Picnicuri 3
▪ Deplasări la filiala
Sfântul Andrei din
Newcastle 3
▪ Participări ale
credincioşilor la activităŃi
organizate de Consulatul
general şi alte biserici
româneşti 4

pag. 2
pag. 2

Încă un an…  pag. 1 candelabre; instalaŃie de sunet; ACTIVITĂłI CARITATIVE:

pupitru de conferinŃe ▪ Ajutor pentru un grup de copii din
ACTIVITĂłI ADMINISTRATIVE: 3.- Curte – cimentarea curŃii România $ 340
▪ ŞedinŃe ale adunării generale 2 (1 laterale; extinderea şi reorganizarea ▪ Ajutor pentru construirea noii
specială; 1 anuală) magaziei de lumânări; repararea biserici româneşti din Brisbane $
▪ ŞedinŃe ale comitetului parohial 8 sistemului de evacuare a apei la 1000
▪ Noi membri cu drept de vot 12 toalete; 2 noi corpuri de iluminat
▪ Lucrări de reparaŃii, înnoire şi ▪ AcŃiuni de curăŃenie a bisericii, ALTE ACTIVITĂłI ALE PREOTULUI
modernizare sălii şi curŃii 6 PAROH:
1.- Biserică – zugrăvirea tavanului, ▪ Întâlniri de lucru cu avocatul ▪ Lector universitar, Colegiul
altarului şi turlei; restaurarea unor parohiei 3 (demersuri pentru Teologic Grec-Ortodox Sfântul
fragmente din pictura murală; reînregistrarea parohiei şi elucidarea Andrei (predat cursuri pentru licenŃă
montarea unei uşi de siguranŃă la chestiunii proprietăŃii) şi masterat)
sfântul altar; nou sistem de ▪ Întâlniri cu reprezentanŃi ai ▪ Editor al revistei ViaŃa parohială
microfoane pentru altar şi biserică; primăriei Burwood 2 ▪ SusŃinut referate la congrese
un nou sistem de siguranŃă pentru ▪ Consultări publice cu credincioşii academice 2 (Institutul Catolic din
intrarea principală; 2 noi rânduri de (Sfatul Bisericii) 1 Sydney; Universitatea Macquarie)
veşminte pentru sfânta masă, perdea ▪ SusŃinut conferinŃe publice 3
şi acoperăminte; 1 costum preoŃesc; ACTIVITĂłI ÎN CADRUL (Arhiepiscopia Greacă; Colegiul
flori ornamentale pentru Crăciun şi ORGANISMELOR INTER-ORTODOXE Teologic Grec-Ortodox Sfântul
Paşti ŞI ECUMENISTE DIN AUSTRALIA: Andrei)
2.- Sală – repararea, lambrisarea şi ▪ Participări ale parohului şi/sau ▪ Publicat 2 articole (engleză) în
zugrăvirea pereŃilor; repararea credincioşilor la slujbe inter-ortodoxe volume colective şi diverse articole
acoperişului; mobilier nou pentru 4 de popularizare (română, în
biblioteca parohială; montarea a 5 ▪ Participări ale parohului la şedinŃe Almanahul Episcopiei Sloboziei şi
vitrine cu costume populare ale Executivului NCCA 1 Călăraşilor şi revista Bărăganul
româneşti; achiziŃionarea a 10 mese ▪ Participări ale parohului la şedinŃe ortodox; română şi engleză, în ViaŃa
pliante noi; instalarea a 2 aparate de ale Executivului NSW EC 1 parohială)
aer condiŃionat; 2 uşi noi; un aparat ▪ Întâlniri de lucru ale parohului cu ▪ Participare la festivităŃile legate
TV; un aparat DVD; proiector LCD responsabili în cadrul NCCA şi NSW de aniversarea a 20 ani de existenŃă ai
şi ecran; computer, monitor adiŃional EC 4 Colegiului Teologic Grec-Ortodox
şi mobilier special; perdele noi; 3 Sfântul Andrei

PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU ■ Dna. Maria Cumpănaş a donat,

pentru uzul meselor comune, două
drink mixers, un cocktail mixer şi un
■ MulŃumiri tuturor celor care au Tita. În urma picnicului, a fost cappucino hot beverage maker. De
contribuit prin donaŃii la serbarea de colectată, pentru susŃinerea asemenea, a donat o lumânare masivă,
colinde din ajunul Crăciunului şi din activităŃilor parohiei, suma de $1728. pentru uzul sfântului altar.
ziua de Crăciun. Au fost colectaŃi, ■ PreasfinŃitul Părinte Dr. Damaschin ■ Dna. Dr. Maria Busu a oferit Şcolii
pentru susŃinerea activităŃilor parohiei, Coravu, episcopul Sloboziei şi de duminică un volum semnat de Ken
$2000. Călăraşilor, a donat parohiei un număr Duncan, Where Jesus Walked:
■ RecunoştinŃă familiei Mihai şi de 70 (şaptezeci) calendare bisericeşti Experience the Presence of God
Maria Costache, sponsori principali ai pentru anul 2007. (Nashville: Integrity Publishers).
picnicului organizat de parohie în ■ Familia Ronald Ştefan şi Lucica Volumul este un album de imagini din
Strathfield Park (20 ianuarie). Chant a donat bisericii un bbq Israel, cu o selecŃie de texte biblice,
Cuvenitele mulŃumiri şi celorlalŃi (restaurat) şi o elegantă masă pentru descriind traseul istoric al
donatori: Dna. Ana-Maria Bliuc, botezuri şi cununii. Masa a fost Mântuitorului. La rândul său, Dl.
Familia Radu şi Dana Bliuc, Familia executată, în lemn, de Dl. Chant. Dorin Picu a donat o serie de volume
George şi Maria Costea, Familia Carol de culegeri de exerciŃii de matematică
şi Carolyn Cruceanu, Familia ■ Familiile Bunescu, Elin şi Paul au şi fizică pentru liceu, în limba română.
LaurenŃiu şi Ileana Păunescu, Familia împodobit biserica de Crăciun cu ■ Familia Pr. Doru şi Otilia Costache
Lucian şi Denisa Tita. Succesul aranjamente florale.
a donat ciocolata în forma lui Moş
picnicului nu ar fi fost posibil fără ■ Familia Lakis şi Monica Crăciun, oferită copiilor în ajunul
eforturile echipei organizatorilor: Dna. Agathocleous a donat pahare, Crăciunului şi de Crăciun.
Denisa Tita, Dna. Maria Costache, şerveŃele, tacâmuri şi farfurii de unică
Dna. Elvira Lăutaru, Dna. Maria folosinŃă, pentru uzul meselor comune. ■ Tanti Mica (Dna. Dumitra Popescu)
Tiron, Dna. Otilia Costache, Dl. Familia George şi Maria Costea a şi familia Stavru şi Angela Kalafatis,
George Costea, Dl. Carol Cruceanu, donat un număr semnificativ de pahare au donat prescurile necesare sfintei
Dl. LaurenŃiu Păunescu, Dl. Lucian de unică folosinŃă. liturghii.

ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |


CREŞTINISMUL, O REVOLUłIE PERMANENTĂ
- la intrarea în postul mare -
Departe de a promova un
conservatorism uscat, tradiŃia
creştină, în versiunea ei ortodoxă,
propune neîncetat o revoluŃionare
dinăuntru a lucrurilor. Creştinismul
predică schimbarea. Încerc să
ilustrez acest aspect fundamental al
tradiŃiei noastre prin rememorarea
câtorva momente relatate de Noul
Testament şi propuse ca mesaj în
diverse duminici ale anului liturgic.
(1) Prima predică a Domnului,
chemând la pocăinŃă (cf. Matei
4:17; text citit în duminica de după
botezul Domnului în Iordan),
conŃine deja acest mesaj. În
originalul grecesc al Noului
Testament, termenul pentru
‘pocăinŃă’, metanoia, se traduce mai
exact ca ‘schimbarea mentalităŃii’.
În inima mesajului creştin se află
aşadar un ferment înnoitor, al
schimbării, al transformării
conştiinŃei umane, chemată să se
elibereze de prejudecăŃi şi să
dobândească ‘libertatea slavei fiilor
lui Dumnezeu’ (cf. Romani 8:21).
Potrivit acestui mesaj, nimeni nu
poate moşteni împărăŃia lui
Dumnezeu fără experimentarea unei
schimbări interioare, care să
transforme omul în ‘făptura cea
nouă’ (cf. Galateni 6:15),
reconfigurată după chipul lui
Hristos. Noua făptură contemplă
realitatea mereu mai matur, pe
măsură ce avansează în cunoaşterea
lui Hristos, potrivit lecturii
apostolice a zilei (cf. Efeseni 4:13).
(2) În duminica mironosiŃelor,
mesajul schimbării apare într-o
manieră cu totul explozivă. Textele
asociate în cadrul liturghiei (Faptele
apostolilor 6:1-7; Marcu 15:43-47 şi
16:1-8) dezvăluie sensul revoluŃiei
sociale implicată în predicarea veştii
bune a împărăŃiei: bărbaŃii învaŃă
slujirea practică în cadrul
comunităŃii, femeile primesc dreptul
de a vorbi în public şi de a
comunica vestea învierii. După
milenii de discriminare a femeilor în
ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |
Pr. Doru Costache
societatea dominată de bărbaŃi,
cuvântul evanghelic aduce un mesaj
plin de speranŃă, vizând realizarea
unei umanităŃi depline, în care
darurile feminine şi masculine se
comunică reciproc. Acest mesaj află
un ecou minunat în Efeseni 5:20-33,
text citit în cadrul tainei cununiei,
care vorbeşte la rândul său despre
asumarea de către fiecare gen a
calităŃilor celuilalt: femeile sunt
chemate la disciplină, rigoare, iar
bărbaŃii la compasiune, iubire.
(3) În duminica a 24-a după
Rusalii, se citeşte un text evanghelic
lung, în care, printre altele, se
vorbeşte şi despre vindecarea unei
femei care suferea de curgerea
sângelui (cf. Luca 8:43-48). Potrivit
Vechiului Testament, acea femeie,
suferind neîncetat de ceea ce în
condiŃii normale este ciclul feminin
lunar, nu avea voie să iasă în public
şi nici să se atingă de cele sfinte.
Prin vindecarea ei, Hristos a
demonstrat că în Legea Nouă
asemenea prescripŃii nu mai au sens.
Se schimba astfel o prejudecată
importantă, indicând faptul că nu
natura (în acest caz, hemoragia) îl
Ńine pe om departe de Dumnezeu;
prin urmare, în Legea Nouă, femeia
nu mai este privită ca având un
handicap şi este admisă fără
probleme la cele sfinte, în
comunitatea celor sfinŃi (mesaj
confirmat de lectura apostolică a
zilei, din Efeseni 2:14-22).
(4) Un alt aspect semnificativ este
revoluŃionarea relaŃiilor dintre
popoare, etnii. Potrivit normelor de
atunci, între iudei şi samarineni era
o duşmănie de moarte, motivată de
faptul că cei din urmă nu respectau
întru totul Legea Domnului. În pilda
cu samarineanul milostiv (cf. Luca
10:25-37; citită în duminica a 25-a
după Rusalii), Hristos demonstrează
că umanitatea se extinde dincolo de
fruntariile înguste ale unui neam sau
ale unei religii. Aproapele este
oricine, indiferent de apartenenŃa
pag. 3
etnică. Mai mult, aproapele este cel
în stare să sesizeze umanitatea în
orice fiinŃă omenească şi să o
respecte ca atare. Mesajul duminicii
este limpede: ne umanizăm prin a
ne recunoaşte ca fraŃi, toŃi fii ai
aceluiaşi Tată (mesaj confirmat de
lectura apostolică a zilei, din
Efeseni 4:1-7).
(5) Un alt aspect important în
programul creştin al schimbării
mentalităŃilor este ilustrat de
lecturile din duminica a 32-a după
Rusalii (1 Timotei 4:9-15; Luca
19:1-10). Lectura apostolică
vorbeşte despre Timotei, un tânăr
episcop, dispreŃuit de propria
comunitate pentru vârsta fragedă la
care ajunsese păstor. Sfântul Pavel
îi scrie tânărului episcop că el a fost
ales păstor nu pentru vârstă, ci
pentru înŃelepciunea evanghelică de
care a dat dovadă. La rândul său,
textul evanghelic vorbeşte despre
Zaheu, un om îmbogăŃit prin
nedreptate, dispreŃuit de conaŃionalii
săi. Interesant este că Zaheu trăieşte
o revoluŃie interioară, din momentul
în care nu se mai amăgeşte prin
căutarea bogăŃiei, urmându-şi setea
după Cuvântul VieŃii, Hristos. Prin
asocierea lor, cele două texte
demonstrează faptul că nimic nu stă
pe loc, nici o certitudine. Bogatul
păcătos se pocăieşte şi primeşte
Evanghelia, iar tânărul câştigă –
prin exerciŃiul virtuŃii – înŃelepciune
duhovnicească.
Fie şi numai aceste exemple, ele
constituie îndemnuri suficiente
pentru a începe ‘cu dreptul’
călătoria postului mare, care ne stă
înainte. În lumina celor de mai sus,
a posti reprezintă un experiment al
flexibilităŃii, în care facem loc –
prin succesive schimbări – naşterii
din nou, făpturii celei noi…
Nici o formă de inerŃie nu este
compatibilă cu Evanghelia lui
Hristos. Cu atât mai puŃin
‘încremenirea’ în certitudinea
propriei virtuŃi.
pag. 4
TROPARELE SĂRBĂTORILOR DOMNEŞTI
(1) ianuarie-februarie
Sărbătorile domneşti reprezintă, în
complexitatea lor, momente de
eternitate ce punctează traseul
istoriei umanităŃii, ca tot atâtea trepte
către zarea fără de seară a
eschatonului, a timpului vărsat în
veşnicia împărăŃiei lui Dumnezeu. În
centrul acestor sărbători se află
persoana Domnului (de unde numele
de ‘sărbători domneşti’) nostru Iisus
Hristos, aşa cum ni s-a descoperit/
împărtăşit în marile momente ale
mântuirii. Sensul acestor momente
se descoperă, concentrat, în imnurile
compuse de către poeŃii bizantini,
numite apolytikia (cântări
rezumative, de încheiere a vecerniei)
sau troparia (cântări intonate rapid,
în diverse moduri sau tonuri).
Meditând asupra troparelor
domneşti, putem întreprinde o
călătorie contemplativă nu numai de-
a lungul unui an liturgic, ci mai ales
în interiorul tainei mântuirii realizată
de Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi fiul
omului.
Troparul circumciziei, sau al
punerii numelui Domnului (1
ianuarie)
Text: Iisuse, cel ce şezi pe scaun
împreună cu Părintele cel fără de
început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai
binevoit să te naşti pe pământ, din
Fecioara, Maica Ta, care nu ştie de
bărbat. Pentru aceasta te-ai şi tăiat-
împrejur, ca om, a opta zi. Slavă
sfatului tău celui preabun, slavă
rânduielii tale, slavă smereniei tale,
tu cel ce singur eşti iubitor de
oameni!
Troparul indică faptul că, potrivit
Legii Vechiului Testament, ca orice
nou-născut de sex masculin, Iisus a
primit circumcizia, în a opta zi de la
naştere (cf. Luca 2:21). Obiceiul
venea dinainte de Moise, de la
Avraam, strămoşul Vechiului Israel,
care primise porunca circumciziei ca
semn al legământului său (şi al
urmaşilor) cu Dumnezeu (cf.
Preot Dr. Doru Costache
Facerea 17:10-13). Actul
circumciziei, având la origine raŃiuni
igienice, era de acum transfigurat în
simbol ascetic: cei ce i se închină lui
Dumnezeu nu îşi mai permit să
trăiască potrivit ritmurilor pătimaşe
ale lumii trupului. Simbolul este
puternic, de vreme ce tăierea-
împrejur lasă pe trup urma unui cerc,
a unui inel, sugerând logodna cu
Dumnezeu. Aplicată în a opta zi de
la naştere, circumcizia devenea, de
asemenea, o promisiune a împărăŃiei
veşnice a lui Dumnezeu, ştiut fiind
faptul că în mistica biblică cifra 8
este un simbol (eshatologic) al
veşniciei.
În cazul lui Iisus, momentul
circumciziei are însă o încărcătură şi
mai complexă: nu este vorba numai
despre un fiu al lui Avraam (cf.
Matei 1:1), ci de Domnul lui
Avraam, pe care patriarhul evreu şi
urmaşii săi îl aşteptaseră timp de
milenii (cf. Ioan 8:56-58). Acum, la
tăierea-împrejur, punându-i-se
numele Iisus, sau (în aramaică)
Ieşua, care înseamnă ‘Domnul
mântuieşte’, se revelează faptul că
pruncul este nu doar Mesia/Hristos,
Unsul lui Dumnezeu, ci însuşi (Fiul
lui) Dumnezeu care a asumat firea
umană, pentru noi şi mântuirea
noastră. Troparul îl prezintă pe
Hristos în manieră paradoxală, ca
om tăiat împrejur şi ca Dumnezeu al
slavei, şezând pe acelaşi tron cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Miracolul
venirii sale printre noi, în chipul
nostru, este semnalat de faptul că
naşterea sa în ordine omenească se
petrece în condiŃii speciale. El se
naşte dintr-o mamă care, la rândul
său paradoxal, este şi rămâne
fecioară. Contemplând coborârea
Fiului lui Dumnezeu la noi, şi
consecinŃele acestui act (semnalate
de naşterea suprafirească), Biserica
se închină cu reverenŃă revelaŃiei
acestui mister al iubirii divine
mântuitoare... În cele din urmă, se
poate observa că troparul este o
mărturisire de credinŃă care, pe de o
parte, descifrează identitatea lui
Hristos şi indică sensul venirii sale,
iar pe de alta îndrumă conştiinŃa
evlavioasă către exprimarea
doxologică a credinŃei în Cel
întrupat pentru mântuirea noastră.
Sensul deplin al acestui moment
din viaŃa pământească a
Mântuitorului, ca revelare a
identităŃii sale prin puterea numelui,
este confirmat în practica eclesială
de a pune nou-născuŃilor numele,
printr-un ritual special, exact în a
opta zi de la naştere. Prin aceasta,
simbolul promisiunii eshatologice
este întărit: pruncii devin, odată cu
asumarea condiŃiei de membri ai
poporului lui Dumnezeu, moştenitori
ai promisiunii divine privind viaŃa
veşnică. De asemenea, precum în
cazul lui Iisus, punerea numelui şi
recunoaşterea de către Dumnezeu a
persoanei respective prin numele ce i
se pune în a opta zi, instituie o
relaŃie duhovnicească: Dumnezeu îi
este de acum şi copilului Tată, iar
copilul este îndreptăŃit de acum să-l
cheme pe Dumnezeu Tată. Nu în
ultimul rând, numele primit de copil
în a opta zi conŃine, mistic, energia
care îl va defini de-a lungul vieŃii;
numele trebuie aşadar alese cu
înŃelepciune, nu după cum sună.
Troparul botezului Domnului (6
ianuarie)
Text: În Iordan botezându-te,
Doamne, închinarea Treimii s-a
arătat; că glasul Părintelui a
mărturisit despre tine, Fiu iubit
numindu-te, iar Duhul, în chip de
porumbel, a adeverit întărirea
cuvântului. Cel ce te-ai arătat,
Hristoase, Dumnezeule, şi lumea ai
luminat, slavă Ńie!
Un nou moment al confirmării
identităŃii lui Iisus. Pruncul
circumcis a opta zi de la naştere,
descoperit prin sfântul său nume ca

pag. 5
ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |
 pag. 5

Troparele... pag. 4 înainte, dar substanŃa lor se schimbă. 1:28), fapt de natură să lege aşadar
Aparent, Iisus a venit să primească sărbătoarea de faŃă cu evenimentul
fiind ‘Domnul mântuieşte’, se arată botezul pocăinŃei (cf. Matei 3:15). În bunei vestiri. Dar, prin terminologia
acum lumii ca unul din Sfânta realitate însă, el a venit la Iordan utilizată, troparul merge mai departe,
Treime. Troparul indică faptul că spre a fi arătat lumii de către Tatăl şi constituindu-se într-o adevărată
evenimentul petrecut la Iordan Duhul, martor fiind Ioan, sfântul, punte între trei momente majore – al
depăşeşte contextul imediat. Sfântul văzătorul (cf. Ioan 1:33-34). bunei vestiri, al naşterii Domnului şi
Ioan Botezătorul predica iudeilor Dar coborârea Dumnezeului al botezului în Iordan. Primul
pocăinŃa (cf. Matei 3:1-12), ca o întrupat în apele Iordanului are şi o moment este sugerat de repetarea
condiŃie necesară pentru primirea lui altă dimensiune decât aceea a cuvintelor arhanghelului; al doilea,
Mesia; cei care îşi mărturiseau revelării identităŃii sale. Este vorba prin desemnarea lui Hristos ca
păcatele, hotărându-se pentru despre faptul că Hristos a sfinŃit ‘Soarele dreptăŃii’, expresie folosită
schimbarea vieŃii, erau botezaŃi apele şi, prin aceasta, a luminat de troparul Crăciunului; al treilea,
(literal, scufundaŃi) în valurile lumea. Umanitatea era robită de prin menŃionarea faptului că Hristos
Iordanului – un puternic simbol al ignoranŃă, nemaicunoscându-l pe este luminătorul celor din întuneric,
regenerării, al renaşterii spirituale. În Dumnezeu. Lumea, creaŃia lui afirmaŃie aflată în explicită
practica Botezătorului (şi în directă Dumnezeu, era robită morŃii, continuitate cu cea de la sfârşitul
continuitate cu abluŃiunile ritualice dominată de cel rău, prinŃul troparului Bobotezei (‘lumea ai
prescrise de Legea Veche), spălarea întunericului, din cauza ruperii lumii luminat’). Mai mult, parafrazând
nu mai era doar un act igienic; acesta din braŃele Creatorului, prin păcatul rugăciunea dreptului Simeon (cf.
devenise, ca şi circumcizia, un omenesc. Acum toate s-au umplut de Luca 2:29-32), troparul îl numeşte
instrument al purificării interioare. lumină – cum cântă Biserica în pe Hristos nu numai luminător, ci şi
Acum, prin venirea lui Iisus la noaptea de Paşti, ca într-un ecou al eliberator al sufletelor din robia
Iordan (cf. Matei 3:13-17), troparului Bobotezei –, de vreme ce păcatului, în care uitarea de
Dumnezeu însuşi se revelează celor însuşi Creatorul a coborât la noi. Nu Dumnezeu le-a scufundat. Ca o
în stare să-l vadă, mai exact celor mai sunt motive de tristeŃe şi încununare, şi iarăşi în linia (spiritul)
care au primit credinŃa în Fiul său disperare: ViaŃa s-a arătat. Troparul troparului Bobotezei, sărbătoarea
întrupat, Hristos. Misterul divin, Bobotezei vine aşadar cu un mesaj întâmpinării este prezentată ca o
rămânând mai presus de mintea şi optimist, cântând anticipat imnul anticipare a învierii – nu doar a
cuvântul omului, se manifestă, se biruinŃei, ce va fi reluat insistent în Domnului Hristos, ci a noastră, a
lasă experimentat, într-o formă mult toată perioada pascală: Hristos a tuturor.
mai concretă decât a teofaniilor înviat din morŃi, cu moartea (sa) Nu mai este, iarăşi, vorba, de
(manifestări ale lui Dumnezeu) din călcând moartea şi dăruind viaŃă supunerea pruncului Iisus faŃă de o
Vechiul Testament. Pentru prima celor din morminte. rânduială mozaică (cf. Luca 2:22-
dată în istoria umanităŃii, există de 24). Momentul devine o nouă
acum certitudinea complexităŃii epifanie (literal, arătare), o altă
Troparul întâmpinării Domnului
vieŃii divine: Dumnezeu este unul, manifestare a identităŃii lui Hristos,
(2 februarie)
dar Dumnezeu trăieşte în/prin cei poporul lui Dumnezeu contemplând
trei – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Text: Bucură-te, cea plină de dar, – în smerenia Fiului devenit om –
RevelaŃia de sine a lui Dumnezeu se Născătoare de Dumnezeu, pentru că sensul întregii mântuiri.
petrece însă în condiŃiile şi termenii din tine a răsărit Soarele dreptăŃii,
O urmă, totuşi, a vechiului obicei
noştri; noi nu îl putem vedea pe Hristos, Dumnezeul nostru,
mozaic se păstrează în practica
Dumnezeu aşa cum este. Îl vedem în luminându-i pe cei din întuneric.
eclesială de a aduce nou-născuŃii
schimb aşa cum ni se arată, mediat Veseleşte-te şi tu, bătrânule drept,
spre a fi botezaŃi – oferiŃi lui
de semne familiare nouă (glasul, primind în braŃe pe Liberatorul
Dumnezeu – în a patruzecia zi de la
porumbelul); mai ales, îl vedem ca sufletelor noastre, Cel ce ne-a dăruit
naştere. Tot în a patruzecia zi,
pe unul dintre noi prin întrupare (cf. învierea. mamei i se citesc aşa-zisele
Ioan 1:14). Acum, în lumina Continuitatea sărbătorilor rugăciuni de curăŃire, o altă urmă –
descoperirii de sine a lui Dumnezeu, domneşti, a mesajului lor, este iudaică, mult prea iudaică – a
putem realmente evalua identitatea evidentă în troparul întâmpinării ritualului curăŃirii prin care orice
Celui smerit, care a coborât – Domnului. De această dată, alŃi doi femeie supusă Legii Vechi trebuie să
nevinovat – în apele pocăinŃei martori ai întrupării sunt invocaŃi: treacă, după naşterea pruncului.
noastre. Nu spre pocăinŃa lui a venit Maica Domnului, Preasfânta Hristos, predicat de troparul
la Iordan, ci pentru a fi arătat lumii Fecioară Maria, şi dreptul Simeon, întâmpinării ca eliberator din
ca Dumnezeu adevărat – Fiul Tatălui cărora Biserica li se adresează prin întuneric, luminează însă şi acest
–, Duhul Sfânt confirmând că Cel intermediul imnului. Fecioara este aspect al vieŃii, transformând ritualul
smerit este nu mai puŃin Dumnezeu salutată cu expresia folosită de curăŃirii într-unul de întărire şi
(cf. Matei 3:16-17). Ca de fiecare arhanghelul Gabriel, când a adus confirmare a maternităŃii.
dată, lucrurile par a fi ce erau şi vestea bună a întrupării (cf. Luca

ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |

pag. 6
SfinŃii Martiri Ermil şi Stratonic (13 ianuarie)
Originea sfinŃilor Ermil şi
Stratonic este obscură. Se
presupune, însă, că aparŃin
populaŃiei autohtone din regiunea
Singidunumului (Belgradului de
astăzi). De aceea, sunt asimilaŃi
daco-romanilor de spiritualitatea
creştină românească, aşadar
strămoşilor românilor şi membrilor
primelor comunităŃi creştine din
spaŃiul carpato-danubian.
Ermil şi Stratonic au mărturisit
pentru Hristos în timpul
împăratului roman Licinius (primul
sfert al secolului al IV-lea).
Licinius a ordonat o prigoană
împotriva creştinilor din imperiu,
invocând neascultarea şi
nesupunerea acestora faŃă de
autorităŃi. Membrii Bisericii lui
Hristos erau consideraŃi elemente
antisociale, credinŃa şi modul lor
de viaŃă justificând represiunea
păgânilor.
Ermil a fost diacon şi a refuzat
idolatria, pe care o considera
absurdă şi ridicolă, întrucât
zeităŃile păgâne sunt reprezentări
inconsistente şi groteşti. Diaconul
şi-a făcut publică opinia chiar
înaintea împăratului, aşa încât a
George ROCA vă prezintă: UNDE O FI RAIUL?
Poveste preluată şi prelucrată de pe internet
Un om şi câinele lui mergeau de-a
lungul unui drum. Omul admira
împrejurimile, când deodată îşi dădu
seama că nu mai este pe Pământ, ci
în lumea celor drepŃi. Îşi aduse
aminte cum a murit şi că prietenul
său necuvântător murise şi el destul
de recent. Se miră şi merse mai
departe, gândindu-se unde duce
drumul pe care mergea. După puŃin
timp, ajunseră la o împrejmuire
înaltă construită din blocuri de piatră
albă, ce se întindea de o parte a
drumului asemenea unui gard. Părea
sfinŃi români
preot Nicolae-Cristian Câdă
fost supus caznelor, bătut peste faŃă
cu un bici de metal, chinuit în
diverse şi inumane moduri,
întemniŃat trei zile, pentru a fi
forŃat să-şi lepede credinŃa. După
zilele de temniŃă a fost adus iar
înaintea împăratului, însă Ermil nu
a făcut decât să-şi reafirme
ataşamentul total faŃă de
Dumnezeul nevăzut descoperit de
şi în slujba lui Hristos.
ConsecvenŃa sfântului l-a înfuriat
pe Licinius, care a dispus
intensificarea supliciului: creştinul
a fost întins pe pământ şi bătut fără
încetare pentru a se răzgândi.
Numai că Ermil, întărit de Domnul,
nu a scos nici un geamăt, ci a găsit
în suferinŃă un prilej pentru a se
ruga. Iar rugăciunea sa a fost
ascultată, un glas minunat
anunŃând că în trei zile caznele vor
fi curmate. Împăratul a fost
informat şi a ordonat încă trei zile
de claustrare. Apoi diaconul este
dus pentru a treia oară la împărat,
unde rămâne la fel de categoric în
privinŃa mărturiei sale de credinŃă.
În consecinŃă, pântecele diaconului
a fost spintecat. Este momentul în
care sfântul primeşte ajutorul unui
că este făcută dintr-o marmură foarte
fină. Aceasta şerpuia, până departe
în zare, peste câmpii, coline, dealuri
şi munŃi, urmărind parcă drumul. La
capătul unui deal, împrejmuirea era
delimitată de un arc măreŃ care
strălucea în lumina apusului. Când
ajunse în faŃa arcului, dădu de o
poartă imensă construită din sidef,
iar poteca pe care mergea văzu că
este pavată cu aur. Omul se îndreptă
spre poartă şi în timp ce se apropia,
îi ieşi în întâmpinare un om care îl
salută cu blândeŃe. DrumeŃul nostru
alt creştin, temnicerul Stratonic.
Temnicerul responsabil cu paza lui
Ermil a intervenit pentru a-i îngriji
martirului rănile. Stratonic a fost
martor al supliciului diaconului,
însă nu unul indiferent, întrucât era
creştin. Gestul său îi trădează
apartenenŃa confesională şi îl
determină să se asocieze mărturiei
şi supliciului diaconului. Stratonic
este lovit pe tot corpul. Fără a ceda
suferinŃei, îi cere lui Ermil
mijlocire către Dumnezeu pentru a
rezista chinului cumplit. În cele din
urmă, cei doi au fost înecaŃi în
Dunăre, aproape de oraşul
Singidunum, la data de 13 ianuarie
303. Trupurile sfinŃilor au fost
scoase la suprafaŃă de valurile
fluviului şi îngropate de creştini la
un loc, pentru ca pomenirea lor
veşnică să evoce permanent modul
în care dragostea şi sacrificiul
pentru Hristos şi Biserică i-au unit
minunat în taina martiriului.
Martirii Ermil şi Stratonic au fost
canonizaŃi de Biserica Ortodoxă
Română în anul 1992, împreună cu
alŃi treizeci şi doi de sfinŃi daco-
romani, iar data execuŃiei lor a fost
fixată ca zi de prăznuire.
îl întrebă:
- ScuzaŃi-mă, unde mă aflu? Ce
este după această poartă şi după
acest zid de piatră?
- Aici este Raiul, omule! răspunse
omul cu vocea cea blândă şi
mieroasă.
- Îmi puteŃi da şi mie nişte apă, vă
rog?
- Bine înŃeles. IntraŃi şi o să puteŃi
bea câtă apă doriŃi. Omul de la
poartă făcu un semn cu mâna şi
poarta se deschise.

pag. 7
ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |
 pag. 7

părinŃii bisericii

Sfântul Grigorie al Nyssei (10 ianuarie)

Ion Nedelcu

Întreaga familie a lui Grigorie a
fost binecuvântată de Dumnezeu,
fiind una dintre familiile creştine
care au dat mai multe nume de sfinŃi
ortodoxiei, ca Sfântul Vasile, fratele
său, ori Sfânta Macrina, sora sa.
Data naşterii sale este incertă (331-
341), ca de altfel şi data morŃii sale,
pe care unii istorici o situează între
385-386, iar alŃii, după 394. Locul
naşterii sale este Asia Mică
(provincia Cappadocia), iar oraşul
Nyssa îl va primi ca episcop, la
vârsta de 35 de ani. Acest oraş nu
mai există astăzi, arheologii
descoperind vestigii ale vechiului
oraş în Turcia de astăzi.
Numele sfântului va rămâne legat
de sinodul de la Constantinopol din
381, unde va juca un rol foarte
important în apărarea dreptei
credinŃe contra macedonianismului
(erezie care susŃinea că Duhul Sfânt
ar fi o creaŃie a Tatălui ori a Fiului,
aşadar nu Dumnezeu adevărat). Ca
urmare a atitudinii sale în acest
sinod, sfântul va fi supranumit „stâlp
al ortodoxiei”.
Operele sale dogmatice sunt
îndreptate contra ereziilor, cea mai
importantă numărând patru tratate
Contra lui Eunomius (parte a
precizărilor sale contra arianismului,
erezie care susŃinea că Fiul nu este
de aceeaşi fire cu Tatăl). De Pentru viaŃa sa în slujba lui
asemenea, sfântul a lăsat multe Hristos, Biserica l-a recunoscut a fi
scrieri, abordând diferite teme în rândul sfinŃilor, sărbătorindu-l
teologice şi spirituale, autorul fiind anual în ziua 10 ianuarie. Biserica
de altfel socotit cel mai mistic ori Ortodoxă Română se bucură de
duhovnicesc dintre PărinŃii prezenŃa unei părŃi din moaştele lui,
Cappadocieni (ceilalŃi doi fiind aflate în biserica „DomniŃa Bălaşa”
fratele său, Vasile, şi Sfântul din Bucureşti.
Grigorie Teologul). Printre lucrările
sale se numără: ViaŃa lui Moise,
Marea Cateheză, Despre alcătuirea
omului, Comentariu la C ântarea
Cântărilor, Comentariu asupra
Fericirilor, etc. În ViaŃa lui Moise,
dezvoltă profunda învăŃătură despre
epectază (urcuş, treaptă) şi theosis
(îndumnezeire), elemente esenŃiale
în elaborarea misticii ortodoxe. De
asemenea, pentru sfânt, după cum
scrie în Despre rânduiala cea după
Dumnezeu (a vieŃii) şi despre
nevoinŃa cea adevărată, viaŃa
virtuoasă este o necesitate, o
condiŃie pentru realizarea
desăvârşirii, a asemănării cu
Dumnezeu. În viaŃa virtuoasă,
rugăciunea reprezintă „vârful
virtuŃilor” în care „trebuie să
stăruim cel mai mult… Prin ea
„Fiecare dintre noi este pictorul
cerem şi celelalte virtuŃi de la propriei sale vieŃi: sufletul este pânza,
Dumnezeu, cu care comunică şi se virtuŃile sunt culorile, iar Hristos este
uneşte, prin sfinŃenie tainică şi prin modelul pe care trebuie să-L
lucrare duhovnicească şi prin simŃire pictăm.”
negrăită, cel ce stăruie în rugăciune”. (Sf. Grigorie de Nyssa)

Unde... pag. 6 curte un om bătrân, cu o barbă foarte bătrânul.

albă. - Hmm, este destul de ciudat, omul
- Prietenul meu poate să intre şi el? - ScuzaŃi-mă, aveŃi puŃină apă? pe care l-am întâlnit înaintea
întrebă călătorul, arătând spre întrebă călătorul. dumitale mi-a spus de asemenea
câinele său. - Da, sigur, este o pompă chiar aici, că acolo este Raiul.
- Îmi pare rău domnule, nu aveŃi intraŃi vă rog. - Ah, locul acela cu poarta de sidef
voie cu animale! - Dar prietenul meu, poate intra? şi drumul pavat cu aur? Acela este
Călătorul se gândi o clipă şi apoi se - Cred că este un castron lângă Iadul.
întoarse şi îşi continuă drumul pe pompă. - Şi nu vă deranjează că se
care mergea împreună cu câinele Însetatul călător intră împreună cu folosesc de numele
său. După o bună bucată de vreme şi câinele său şi într-adevăr găsi acolo acestui loc sfânt?
după ce mai străbătu un munte, o pompă veche de mână cu - Nu! Ne bucurăm
două dealuri şi trei câmpii, ajunse la un castron lângă ea. Băură amândoi că ei sunt cei care
un drum noroios care ducea spre o pe săturate, şi omul, şi tovarăşul său, triază oamenii –
căsuŃă simplă şi curată. Poarta după care se îndreptă către omul cu cei buni, de cei
acesteia arăta ca şi cum nu ar fi fost barba foarte albă şi îl întrebă: care şi-ar lăsa
niciodată închisă. Nu erau nici - Cum se numeşte acest loc? cel mai bun
garduri şi când se apropie văzu în - Acesta este Raiul, răspunse prieten afară.

ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |

pag. 8
Cuvânt ascetic1 al celui întru sfinŃi părintele nostru
Maxim Mărturisitorul, prin întrebări şi răspunsuri
Motto: <Unul este ÎnvăŃătorul> şi al celui ce vorbeşte şi al celui ce ascultă; este Cel Care adapă şi
mintea şi cuvântul. (Sfântul Clement Alexandrinul, Stromata I:12.3)
Dacă suntem în căutarea
ÎnŃelepciunii-Hristos, scrierile
SfinŃilor PărinŃi ne sunt o grădină/
livadă de roade felurite, răsădită
lângă Izvorul VieŃii2. Parcurgându-
le, mintea noastră se poate curăŃi de
prejudecăŃi, lăsând să rodească
seminŃele Cuvântului.
În Cuvântul ascetic al Sfântului
Maxim Mărturisitorul, am descoperit
o adevărată introducere catehetică în
credinŃa creştină. Ce este
catehismul? În primele secole, cei
care urmau să primească botezul –
catehumenii – treceau mai întâi
printr-o perioadă de familiarizare cu
viaŃa în Biserică, Adunarea în jurul
Domnului. În acest scop formativ, cu
timpul, s-au alcătuit şi scrieri, care
redau principiile învăŃăturii creştine,
sub formă de întrebări şi răspunsuri.
Ele sunt o fixare pedagogică a
întâlnirii dintre ucenic, cel care
doreşte să-l urmeze pe Hristos, şi
părintele spiritual, cel care îl
cunoaşte şi trăieşte cu Hristos.
Părintele este capabil să-i
împărtăşească ucenicului din
experienŃa sa, să-i moşească naşterea
în Hristos. Că unde sunt doi sau trei
adunaŃi în numele Meu, acolo sunt şi
Eu în mijlocul lor (Matei 18,20).
În scrierea noastră, călăuzirea
fratelui, novice pe calea vieŃii în
Hristos, se desfăşoară conform
rigorilor specifice contextului
monahal. Dincolo de năzuinŃele
remarcabile şi de regulile aspre ale
acestui stil de viaŃă, să nu credem
însă că noi, mireni fiind, ne raportăm
la o înŃelepciune diferită. Avem
aceleaşi porunci de împlinit, acelaşi
model divino-uman de imitat. Aş
invoca aici cuvântul profetic al unui
sfânt pomenit de către Cuviosul
Siluan Athonitul, Părintele Stratonik,
un pustnic din munŃii Caucaz. El
vorbea despre un timp în care
monahii se vor mântui în haine
lumeşti3. Cred că sfântul nu
mărturisea doar despre traiectoria
Alina Paraschiv
stării monahale în sine, cât mai ales
despre maturizarea umanităŃii în
Hristos, atingând interior intensitatea
maximală a vieŃii monahale şi
integrând din exterior orice formă
contextuală.
Privind cu ajutorul acestor repere,
putem găsi şi noi, fiecare cu
specificul vieŃii noastre, în sensurile
deschise de acest mic, dar complet
catehism, hrană pentru propria
noastră schimbare a minŃii, pentru o
apropiere mai adecvată de Hristos.
Fratele l-a întrebat pe bătrânul,
zicând: "Rogu-te, Părinte, să-mi
spui care a fost scopul întrupării
Domnului?" Şi bătrânul,
răspunzând, a zis: "Mă mir, frate,
că, deşi auzi în fiecare zi simbolul
credinŃei, mă mai întrebi despre
aceasta. Totuşi, îŃi spun că scopul
întrupării Domnului a fost
mântuirea noastră". Întrebarea şi
răspunsul ne introduc într-una din
temele fundamentale ale dialogului:
mântuirea noastră. Dar, urmăriŃi
întrebarea; parcă într-adevăr a fost
pusă de cineva neiniŃiat. Părintele
este frapat, pentru că fratele participă
zilnic la liturghie4, unde rosteşte
Crezul sau Simbolul de credinŃă,
adică mărturiseşte tocmai credinŃa în
faptele mântuitoare ale Fiului lui
Dumnezeu. Dacă nu cunoşti/înŃelegi,
cum crezi?
Atitudinea ucenicului vine din
nevoia de înŃelegere profundă, de
plămădire a unei conştiinŃe mai
permeabile la finalitatea
indestructibilă a întrupării lui
Dumnezeu: îndumnezeirea omului.
Problematizarea fratelui ne
reaminteşte faptul că statura de
creştin nu poate fii niciodată
sinonimă cu ignoranŃa sau/şi
superficialitatea. Pentru un
începător, în furtuna ispitelor,
asemenea jalonări doctrinare sunt
făclii spre Ńărmuri de odihnă, cetăŃi
de scăpare. Pe de altă parte, dialogul,
ne atrage atenŃia asupra necesităŃii
relaŃionării permanente cu un
bătrân, cineva mai experimentat, în
cazul nostru, duhovnicul5.
În ce fel (să ne mântuiască),
Părinte? Şi a răspuns bătrânul:
Omul, fiind făcut de la început de
Dumnezeu şi aşezat fiind în rai, a
călcat porunca şi prin aceasta a
căzut în stricăciunea morŃii. Omul
creaŃia lui Dumnezeu, destinat
convieŃuirii cu El în iubire, El însuşi
fiind Iubirea, s-a rupt de El prin
neascultare şi a căzut pradă
stricăciunii morŃii. Şi continuă
bătrânul: Pe urmă, fiind cârmuit prin
providenŃa (purtarea de grijă)
felurită a lui Dumnezeu, generaŃie
după generaŃie, a stăruit totuşi să
sporească în rău, fiind dus de
felurite patimi ale trupului la
deznădejdea de viaŃă. Deteriorarea
fiinŃială a omului s-a accentuat, deşi
Dumnezeu a continuat să-l ghideze
în această stare dramatică. Moartea
sufletească l-a aruncat nu numai într-
o existenŃă efemeră, ci una în care
dependenŃe pătimaşe i-au ucis
nădejdea că se mai poate schimba
ceva. Cerul inimii s-a închis ca o
pleoapă amorŃită de plâns. ConştiinŃa
propriului sens s-a întunecat.
Reversul mândriei, deznădejdea.
Oare nu sunt aceştia cei doi poli
între care pendulează omul căzut?
A continuat părintele: Din această
pricină Fiul cel Unul-Născut al lui
Dumnezeu, Cuvântul cel mai înainte
de veci, care este din Dumnezeu
Tatăl, izvorul vieŃii şi al nemuririi, ni
s-a arătat nouă, celor ce şedeam în
întunericul şi în umbra morŃii.
VedeŃi iubirea lui Dumnezeu!
Întrupându-se din Duhul Sfânt şi din
Fecioara Maria, ne a arătat chipul
unei vieŃuiri de formă dumnezeiască.
De ce era drept să fim reînvăŃaŃi să
vieŃuim dumnezeieşte, deşi singuri
am fugit din frumuseŃea acestei
vieŃi? Pentru că a făcut Dumnezeu
om după chipul Său, spune Scriptura

pag. 9
ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |
 pag. 9

FARISEI ŞI VAMEŞI
O privire asupra lecturii apostolice (2 Timotei 3:10-15)
preot Doru Costache

În duminica în care se citeşte pilda
cu vameşul şi fariseul, parte a
programului tematic ce introduce în
atmosfera postului mare, textul
apostolic adaugă nuanŃe importante la
mesajul evanghelic bine-cunoscut.
Continuând o linie a textului
evanghelic, anume dispreŃuirea
vameşului păcătos de către fariseul
încremenit în virtutea uscată, lipsită de
compasiune/omenie, textul apostolic
vorbeşte despre prigoanele pe care
trebuie să le îndure cei drepŃi – prin
extensie, şi cei care, căindu-se pentru
deşertăciunea vieŃii dinaintea întâlnirii
cu Hristos, se străduiesc pentru
îndreptare. Paralela e suficient de
clară: după cum vameşul care căuta
mila dumnezeiască era dispreŃuit de
fariseu, tot astfel drepŃii sunt
persecutaŃi de fiii întunericului. Spune
sfântul Pavel: “prigoniŃi vor fi şi toŃi
cei ce voiesc să trăiască cucernic, în
Hristos Iisus” (2 Timotei 3:12).
Reverberează aici, desigur, ecouri din
cuvântarea de despărŃire a Domnului
(cf. Ioan 15:18-21). Creştinul, cununat
crucii martiriului, va fi mereu –
împreună cu Domnul său şi cu toŃi
sfinŃii – şi neînŃeles, şi prigonit de
lume. Acuzat de impietate când caută
virtutea, de ruinare când vrea
construcŃia, creştinul va fi mereu în
lume ca un miel trimis spre-njunghiere
(cf. Romani 8:36).
Însă ceea ce apare semnificativ, în
contextul pregătirii pentru postul
mare, este imaginea complexă a
dinamicii şi a constanŃei. Fariseul
demonstrează o iraŃională şi orgolioasă
constanŃă în înŃelegerea sa privind
sensul virtuŃii. Chiar dacă el nu a ajuns
încă la gândul uciderii, curând va
ajunge: aşa cum a strigat pentru a cere
moartea Domnului (în numele
învechitelor rânduieli), la fel va face
cu orice urmaş al lui Hristos. AparenŃa
pe care o lasă este aceea a statorniciei,
însă maniera în care îşi percepe
propria dreptate îl va împinge
inexorabil pe panta răutăŃii. În formă
cronicizată, răutatea, ca atitudine
constantă împotriva aproapelui, devine
o prăpastie fără fund a dinamicii
corupŃiei morale şi, în cele din urmă,
fiinŃiale. Să-l ascultăm din nou pe
sfântul Pavel: “cât despre oamenii răi
şi amăgitori, ei vor merge din rău în
mai rău” (2 Timotei 3:13). ÎncremeniŃi
în gândul propriei dreptăŃi, fariseii
degenerează în calomniatori (una din
traducerile cuvântului diavoli, de
origine greacă) şi ucigaşi, statornici în
dezumanizare, răniŃi de împietrirea
inimii lor, căzuŃi din poporul lui
Dumnezeu. Ei vor pieri, vorba
românului, cu dreptatea de gât, dar nu
pentru că însetează după dreptate, ci
pentru că ideea lor despre dreptate este
fundamental anticreştină, aşadar
antiumană.
Există însă şi o dinamică a
convertirii, a îndreptării, a umanizării.
Vameşul era căzut, dar s-a ridicat prin
dragostea pentru Hristos. În lumina lui
Hristos a văzut el lumină, şi în această
lumină a început să zâmbească –
înŃelegând cum, în Hristos Iisus, şi
pietrele devin fii ai lui Avraam (cf.
Luca 3:8), şi morŃii înviază (cf. Luca
15:24)…

1
Cuvânt…  pag. 8 Domnului, spus pe scurt. În Filocalia, vol. II, traducere din
Tămăduirea deznădejdii ne vine greceşte, introduceri şi note Pr. Prof.
(Facerea 1,27). Prin Hristos, din nădejdea învierii şi a vieŃii Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti:
Dumnezeu-omul, Adam-ul supus veşnice, de la Fiul Omului înviat din Humanitas, 2005, p. 23 - 49
dezintegrării poate trăi după chipul morŃi; oriunde ne-am mişca, să nu se 2
Fericitului Ioan Eviratul adunând
şi asemănarea lui Dumnezeu, poate clatine memoria sufletului nostru din într-o carte, isprăvile de suflet
relua viaŃa cu Dumnezeu, ca fiinŃă binefacerea pe care ne-a făcut-o folositoare ale părinŃilor, virtuŃile
vie (Facere 2,7). Domnul prin patima Sa mântuitoare; sfinŃilor bărbaŃi, le-a identificat cu
Bătrânul, din nou: mai pe urmă, să nu uităm în slăbiciunile noastre florile unei livezi / grădini
suferind patima mântuitoare şi cele multe, de tăria iubirii Lui, care neprihănite şi înmiresmate. De aceea
înviind din morŃi, ne-a dăruit se apleacă mereu spre noi pentru a scrierea a fost intitulată: Limonariu
nădejdea învierii şi a vieŃii veşnice. ne ridica la cerul sfinŃeniei. Dacă sau Livada duhovnicească, fiind
Prin aceasta a dezlegat osânda viaŃa noastră nu are scop, să nu unul dintre titlurile de referinŃă ale
păcatului strămoşesc al neascultării uităm că Domnul a făcut din noi un literaturii patristice (Alba Iulia:
şi a desfiinŃat prin moarte scop, primind de bunăvoie moartea. Episcopia Ortodoxă Română, 1991)
stăpânirea morŃii, ca „precum în Înviat ca Dumnezeu şi om, Hristos p. 27-28.
Adam toŃi mor, aşa în El toŃi să se ne-a redat filiaŃia dumnezeiască, 3
Cuviosul Siluan Athonitul, Între
facă vii” (1 Corinteni 15,22). calitatea de a fi fii ai Tatălui. iadul deznădejdii şi iadul smereniei,
Suindu-se apoi la cer şi şezând de-a ÎnălŃându-se, ni l-a trimis pe Sibiu: Deisis, 2001, p. 259.
dreapta Tatălui, l-a trimis pe Duhul Mângâietorul: suflare de viaŃă nouă 4
În mediul monahal, liturghia se
Sfânt ca arvună a vieŃii şi spre în faŃa celor ce cred (Facere 2,7),
săvârşeşte zilnic, cu excepŃia zilelor
luminarea şi sfinŃirea sufletelor sprijinul celor ce se străduiesc să
aliturgice.
noastre, ca şi spre ajutorul celor răspundă chemării: Voi sunteŃi 5
care se nevoiesc pentru mântuirea prietenii Mei, dacă faceŃi ceea ce vă Vezi capitolul Despre duhovnici,
lor prin păzirea poruncilor Lui. poruncesc (Ioan 15,14). Cuviosul Siluan Athonitul, op.cit., p.
Acesta este scopul întrupării (va urma) 185-188.

ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |

pag. 10
BOTEZUL
DOMNULUI
(TEOFANIA)
Alina Paraschiv
Sec. al VI-lea, Palestina
Căutând imagini ale icoanei
Botezului Domnului, am remarcat
surprinsă diferenŃa dintre cele două.
Ceea ce cred că le distinge nu este
maniera stilistică generată de
contextul cultural în care au fost
realizate, ci felul în care a fost
reprezentat Iisus Hristos: în prima,
micşorat la dimensiunile unui copil,
în cea de-a doua adult, ieşind parcă
din icoană sub ochii înviaŃi ai
privitorului. Iar această deosebire nu
aparŃine registrului plastic, ci celui
simbolic, al adevărului pe care
icoana îl relevă. Ea ne comunică
parcurgerea unui itinerar în
receptarea şi trăirea acestui
eveniment, în trupul lui Hristos,
Biserica.
Lăsându-ne învăluiŃi de auriul
slavei celor două reprezentări, să ne
reamintim fugitiv cele ce au pregătit
împlinirea vremii, apropierea
împărăŃiei lui Dumnezeu (Marcu
1,15).
Din umanitatea căzută, Domnul îşi
alege un popor pe care să-l crească în
ambianŃa iubirii Sale, Israelul (cel ce
îl vede pe Dumnezeu). ExperienŃa
existenŃială a Legii şi a celorlalte
cuvinte trimise de Dumnezeu prin
profeŃi nu a recuperat însă omul din
starea căzută, din moarte. Era nevoie
de împlinirea promisiunii unui
Mântuitor. Ioan Botezătorul, ultimul
profet al Vechiului Testament, vine
să reconfirme făgăduinŃa şi să
pregătească, atât cât era cu putinŃă,
pe Israelul credincios, să-l primească
pe Hristos: PocăiŃi-vă, că s-a
apropiat împărăŃia cerurilor (Matei
3,2). El botează cu apă în râul Iordan,
săvârşind actul spălării rituale de
purificare, instituit de Domnul prin
predecesorii lui.
Ca semn al înnoirii ce avea să vină,
i s-a descoperit că botezul său va fi
desăvârşit de un altul, întemeietor de
viaŃă veşnică: Eu unul vă botez cu
apă, spre pocăinŃă, dar Cel ce vine
după mine este mai puternic decât
mine. […] Acesta vă va boteza cu
Duh Sfânt şi cu foc (Matei 3,11).
Să ne concentrăm asupra
evenimentului. Icoana palestiniană
adună în mănunchi toate relatările
evanghelice despre el: Matei 3,13-17;
Marcu 1,9-11; Luca 3,21-23; Ioan
1,31-36. FaŃă de cea rusească, ea îi
reprezintă şi pe cei doi ucenici ai
sfântului Ioan Botezătorul, care
ulterior îl vor urma pe Hristos (Ioan
1,37). PrezenŃa lor este un element
păstrat intact în memoria creştinilor
iudei din primele secole.
În acest timp a venit Iisus din
Galileea la Iordan, către Ioan, ca să
se boteze de către el. Ioan însă îl
oprea, zicând: Eu am trebuinŃă să fiu
botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
Răspunzând, Iisus a zis către el:
Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să
împlinim toată dreptatea. Atunci l-a
lăsat (Matei 3,13-15). Acest
enigmatic prolog al botezului explică
motivul lui. Omul nu trăise plenar
Legea, fiind supus patimilor,
stricăciunii şi morŃii. Coborât în apa
Iordanului, Hristos îşi asumă toate
rănile/mortea omului înstrăinat din
comuniunea cu El. Totodată,
binecuvântând apele şi prin ele
întreaga creaŃie, Domnul VieŃii se
anunŃă lumii ca Mântuitor; o
confirmă glasul Tatălui: Tu eşti Fiul
Meu cel iubit, întru Tine am binevoit
(Luca 3,22) şi prezenŃa deopotrivă a
Duhului Sfânt: şi S-a coborât Duhul
Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un
porumbel (Luca 3,22). Hristos a
îmbrăcat giulgiul morŃii prin
afundarea în apa Iordanului. Râul a
devenit astfel un chip al
mormântului.
Dacă privim versiunea rusă,
confundăm întunecimea apelor cu
negura gurii unei peşteri. Peştera
Naşterii, peştera Botezului, peştera
mormântului, peştera coborârii la
iad. Iată coborârile succesive ale
Ziditorului nostru, ca un rob, ca cel
mai mic dintre pământeni. Acest
accent, al smereniei Fiului lui
Dumnezeu, este relevat de icoana
palestiniană. Statura de copil mai
vorbeşte şi despre curăŃia/fecioria
sufletului care se pocăieşte, se
leapădă de cele ale omului pătimaş,
de vârsta sufletului care împreună cu
Hristos, începe urcuşul spre faŃa
Tatălui, în împărăŃia Sa. Căci ce este
botezul pentru noi? Naşterea de sus,
prin har (Ioan 3,3-8).
Sec. al XVI-lea, Rusia
În icoana rusească ne întâmpină un
Hristos... matur... S-au schimbat
condiŃiile interioare ale celui care
urmează să fie botezat? PocăinŃa?
Nu. Icoana rusească deschide
perspectiva finalităŃii botezului:
vederea celor cereşti, cele ale
împărăŃiei. Ea respiră o adâncire în
cunoaşterea lui Hristos, creşterea
Bisericii în desluşirea propriei taine;
ea descoperă mai pregnant chemarea
la cunoaşterea potenŃialităŃii omnului
îndumnezeit deschisă de botez, a
măsurii spirituale a bărbatului
desăvârşit.
Mărturisesc un Botez, spre iertarea
păcatelor. Aştept învierea morŃilor,
şi viaŃa veacului ce va să fie. Amin.
Bibliografie:
Monahul Grigorie Krug, Cugetările
unui iconograf despre sensul şi menirea
icoanelor, Bucureşti: Sofia, 2002
Wilhelm Nyssen, Începuturile picturii
bizantine, Bucureşti: E.I.B.M.O. , 1988
Leonid Uspensky&Vladimir Lossky,
Călăuziri în lumea icoanei, Bucureşti:
Editura Sofia, 2003
ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |
 pag. 11

Iată că s-a împlinit un an de la apa- 7

STICLE
riŃia acestei pagini. Pe parcursul a
Întâlnindu-l pe Pericle, şase ediŃii am încercat să vă pre-
Îmi strigă cu voce tare: zint materiale care au încântat co-
-Mai amice, de eşti mare,
Găseşte-o rimă la „sticle”!
pilăria multor români stabiliŃi pe
aceste meleaguri, precum: poves-
M-a dat gata nea Pericle, tiri şi poezii pentru cei mici, glume,
Şi cuprins de constipaŃie, palindroame, exerciŃii de dicŃie. Pe
Nu am nici o inspiraŃie
Să găsesc rimă la „sticle”!
acestea le-am reprodus uneori din
memorie, alteori mi-au fost împăr-
Nici chiar Veronica Micle, tăşite de alŃi conaŃionali. Am căutat
Sau Eminescu Mihai, în acest fel să fac cunoscut celor
N-au vreun vers mai
ditamai,
interesaŃi tainele copilăriei, folclo-
Ca sa rimeze cu „sticle”! rul celor 7 ani de acasă şi să con-
serv o specie literară pe cale de
De s-ar transforma în dispariŃie. (GR) .
„cicle”
Pluralul de la ciclu,
Sau acel de la biciclu,
Ar rima, parca, cu „sticle”! - IAR N-
N-AM BANI!
VII ÎN VII
DOAR VARA AM BANI...
Din cauza lui Pericle, De vii în vii cu viii
Am stat treaz întreaga IARNA IAR N-
N-AM BANI ! Dacă Ńi-e dor de vii
noapte, Învie cu cei vii
Dar nici până-n zori, la - FINUL FĂNICĂ FIERBE FASOLE Când vie-n vie vii.
şapte,
FĂRĂ FOC FIINDCĂ FOCUL
n-am găsit rimă la „sticle"! Şi tu să vii cu viii
FACE FUM !
În vie tu să vii
Am migrene de la „sticle”,
De nesomn şi chibzuiala, Cu viii şi neviii
- ONORABILUL ORTOPED ORĂDEAN, Atunci când tu reînvii.
Dar am de dat socoteală
Lui... Pericle! OLIMPIU OPRIŞAN-
OPRIŞAN-OLINESCU,
OFEREA ODINIOARĂ, O ODAIE
VeniŃi în vii cu viii
Recitând în gând din Micle Unde cu toŃi-s vii
Am băut berea din sticle, OCAZIONAL OCUPATĂ, OFIŢERULUI În vie-nviind viii
Şi schimbând două bicicle
ODORHEIAN OPREA ONOFREI, Vi-i dau mereu de vii.
Ajung la conu' Pericle.
Îl găsesc dormind sub pat, OASPETELE ORAŞULUI ORADEA !
Să vi se spună-n vii
Mort de beat
Şi înconjurat de „sticle”! Că doar viii sunt vii
- NU MUŞCA DE UNDE MIŞTI, Reînvie şi neviii
Nu-l pot trezi pe Pericle NU MIŞCA DE UNDE MUŞTI ! În vie când revii.
Din mirajul lui Morfeu,
Dar de ce să mint, nici eu, - DĂ-
DĂ-MI BRE LOCUL ! George ROCA
Nu prea fac faŃă la „sticle”! Iulie 1975
- IA BRELOCUL !
Îi scriu răvaş lui Pericle,
Pe un petec de ziar: PALINDROMUL
„Recunosc că n-am habar este un cuvânt, sau o
Să găsesc rima la „sticle”... DILU-DILU
CROCODILU frază care citită din ambele
sensuri îşi pãstrează
Gogomanule Pericle, înŃelesul.
Cu ciorapi roşii de lycre, Dilu-Dilu, crocodilu’
De eşti aşa tare-n „sticle” Vine să pape copilu’ ION ARA FARA NOI
Gaseşte-o rimă la „icre”! Dar taticu supărat
În cămară l-a băgat ANUTA CATUNA
George ROCA AgăŃat de un cârlig
August 1998 Ca să tremure de frig.

Dilu-i tare necăjit GLUME RIMATE

URSULEłII
Ursu-LeŃ şi Ursu-FleŃ
Căci bunicu cu-un cuŃit -Bună ziua mătuşica!
I-a tăiat din coadă-un pic -Lapte am în putinică.
Crezând că e un babic. -Mãtuşico eşti cam
design: George Roca

Au mâncare-n săculeŃ.
Ursu-LeŃ a scos budinci,
Ursu-FleŃ a scos vreo cinci
Ouã fierte şi fierbinŃi.
După masă, dorm cuminŃi!
surdă!
Şi-uite-aşa se văieta: -N-are baba unt şi urdă!
„Vai, vai, vai, -Să-Ńi dau bani să-Ńi iei
codiŃa mea!” o pâine?
Şi plângea ca un copil -MulŃumesc, vin eu
Cu lacrimi de crocodil! şi mâine!

ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |

pag. 12
MEMENTO
EMINESCU
M. ConstanŃa
Mihai Eminescu s-a născut la
Botoşani, la 15 ianuarie 1850. Este al
şaptelea din cei unsprezece copii ai
căminarului Gheorghe Eminovici,
provenit dintr-o familie de Ńărani
români din nordul Moldovei, şi al
Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu,
fiică de stolnic din Joldeşti. Mihai îşi
petrece copilăria la Botoşani şi
Ipoteşti, în casa părintească şi prin
împrejurimi, într-o largă libertate de
mişcare şi contact cu oamenii şi
natura, stare evocată cu adâncă
nostalgie în poezia de mai târziu
(Fiind băiet păduri cutreieram, Sara
pe deal, Revedere, Freamăt de codru,
Lacul etc.). Între 1858 şi 1866
urmează cu intermitenŃe şcoala de la
CernăuŃi. Între timp este angajat la
diferite instituŃii din Botoşani (la
tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu
trupa Tardini-Vlădicescu.
1866 este anul primelor manifestări
literare ale lui Eminescu. În ianuarie,
moare profesorul de limba română
Aron Pumnul şi elevii scot o broşură,
Lăcrămioarele învăŃăceilor
gimneziaşti, în care apare şi poezia
„La mormântul lui Aron
Pumnul”, semnată M. Eminoviciu. În
martie, debutează la revista Familia
din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia
De-aş avea. Iosif Vulcan îi schimbă
numele în Mihai Eminescu, adoptat
apoi de poet şi, mai târziu, şi de alŃi
membri ai familiei sale. Din 1866
până în 1869, pribegeşte pe traseul
CernăuŃi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-
Bucureşti. Sunt ani de cunoaştere prin
contact direct cu poporul, cu limba, cu
obiceiurile şi realităŃile româneşti.
Ajunge sufleor şi copist de roluri în
trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar
în formaŃia lui Mihai Pascaly şi, la
recomandarea acestuia, sufleor şi
copist la Teatrul NaŃional, unde îl
cunoaşte pe I.L. Caragiale.
Între 1869-1872, este student la
Viena, la facultatea de Filosofie şi
Drept. Participă la pregătirea unei
serbări şi a unui Congres studenŃesc la
Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de
ani de la zidirea mânăstirii de către
Ştefan cel Mare, şi se împrieteneşte cu
Ioan Slavici. La Viena o cunoaşte pe
Veronica Micle. Începe colaborarea la
Convorbiri literare şi debutează ca
publicist în ziarul Albina din Pesta.
Apar primele semne ale bolii. Între
1872-1874 este student „ordinar” la
Berlin. Societatea Junimea îi acordă o
bursă, cu condiŃia să-şi ia doctoratul în
filosofie. Urmează cu regularitate
două semestre, dar nu se prezintă la
examene. Se întoarce în Ńară, trăind la
Iaşi, între 1874 şi 1877. În această
perioadă, lucrează ca director al
Bibliotecii Centrale, profesor
suplinitor, revizor şcolar pentru
judeŃele Iaşi şi Vaslui, apoi ca redactor
la ziarul Curierul de Iaşi. Se
împrieteneşte cu Ion Creangă, pe care
îl determină să scrie, şi-l introduce la
Junimea.
În 1877, se mută la Bucureşti, unde
desfăşoară o bogata activitate
publicistică, ce îi ruinează şi mai mult
sănătatea. În iunie 1883, poetul se
îmbolnăveşte grav, fiind internat la
spitalul doctorului ŞuŃu, apoi la un
Institut de lângă Viena. La 15 iunie
1889, Mihai Eminescu se stinge din
viaŃă, în casa de sănătate a doctorului
ŞuŃu.
În istoria literaturii universale, cu
greu poate fi găsit un alt poet care,
într-un răstimp atât de scurt şi în
condiŃii de viaŃă atât de dificile, să fi
realizat o gamă mai largă şi mai
profundă de valori culturale. Eminescu
s-a format în perioada de după
revoluŃia din 1848, într-o epocă plină
de contradicŃii sociale. Opera lui
alternează între protest şi resemnare,
acŃiune şi pasivitate, optimism şi
pesimism. Versurile următoare
vorbesc de la sine despre această gamă
largă de atitudini: „ZdrobiŃi orânduiala
cea cruda şi nedreaptă / Ce lumea o
împarte / În mizeri şi bogaŃi”; sau:
„Nu spera şi n-avea teamă / Ce e val
ca valul trece / De te-ndeamnă, de te
cheamă / Tu rămâi la toate rece”. Într-
un şir mare de opere eminesciene
(Sărmanul Dionis, Cezara, Memento
mori, Mortua est, Rugăciunea unui
dac ş.a.), interesul autorului
gravitează în jurul unor probleme
sociale şi filosofice, ca: menirea
omului pe pământ, locul
intelectualului în societate, relaŃiile
dintre oameni de diferite ranguri,
raporturile subtile între dragoste şi
sublim. Fiind veşnic în căutarea
adevărului, Eminescu rătăceşte între
sistemele filosofice ale lui Platon,
Kant, Schopenhauer, Rousseau, pe
fondul unor profunde cunoştinŃe ale
doctrinelor orientale şi ale credinŃei
strămoşeşti. Neîmpăcat, sarcastic,
descurajat, singuratic, romantic,
bolnav, păcătos ca orice muritor –
totuşi, în clipele supreme de curăŃenie
sufletească, Eminescu se roagă
pocăit: „Răsai asupra mea, lumină
lină / Ca-n visul meu ceresc d-
odinioară / O, Maică Sfântă, pururea
fecioară, / În noaptea gândurilor mele
vină. // SperanŃa mea tu n-o lăsa să
moară, / Deşi al meu e un noian de
vină; / Privirea ta de milă caldă, plină /
Îndurătoare-asupra mea coboară. //
Străin de toŃi, pierdut în suferinŃa /
Adâncă a nimicniciei mele, / Eu nu
mai cred nimic şi n-am tărie. // Dă-mi
tinereŃea mea, redă-mi credinŃa / Şi
reapari din cerul tău de stele: / Ca să
te-ador de-acum pe veci,
Marie!” (Răsai asupra mea).
Mihai Eminescu, cel mai mare poet
clasic al literaturii române, a lăsat o
operă nepieritoare, care, deşi poartă
amprenta timpului şi spaŃiului în care a
fost zămislită, a ieşit cu mult din
făgaşul epocii sale.
MIHAI EMINESCU. MAXIME
(culese de M. ConstanŃa)
▪ Menirea vieŃii tale este să te cauŃi pe
tine însuŃi.
▪ Oamenii se împart în două
[categorii]: unii caută şi nu găsesc, alŃii
găsesc şi nu-s multumiŃi.
▪ Un om poate avea totul neavând
nimic şi nimica având totul.
▪ Oamenii nu se deosebesc atât prin
ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.
▪ Cu cât omul este stăpân pe vânt, pe
apă, pe abur, şi-şi face din ele slugi
muncitoare, cu atât civilizaŃia e mai
înaltă. Cu cât omul stăpâneşte mai mult
asupra omului, cu atât barbaria este
mai mare.
▪ Cu oameni probi [curaŃi] şi de
caracter nu se încep tranzacŃii incurate
[necurate].
▪ DorinŃele şi aspiraŃiile unui individ
sunt nemărginite, încât funcŃiunea
principală a vieŃii, a inimii sale, este nu
realizarea unei dorinŃi, ci dorinŃa,
voinŃa.
▪ Ticălos nu este decât acela care
ticăloşeşte pe oamenii ce nu sunt
ticăloşi.
▪ Cum în fire-s numai margini, e în om
nemărginire.
▪ Cu fiecare viaŃă de om, perdeaua
cade.
▪ Omul crede un strop şi se îndoieşte o
mare.
ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |

SECURITATEA ŞI INSECURITĂłILE DECONSPIRĂRII EI
(a treia parte)
(ConferenŃiar, Facultatea de Teologie Ortodoxă,
III. Biserica
Colaborarea generică a Bisericii
majoritare cu Securitatea a ocupat
centrul atenŃiei mediatice. Din
nefericire, reflectarea în mass-
media a unui proces deosebit de
delicat precum cel de purificare a
memoriei a fost virusată de graba
de a judeca întreg organismul
comunitar al Bisericii. DeclaraŃiile
ofensatoare ale Ministrului Culturii
şi Cultelor au încurajat vocile anti-
eclesiale şi anti-clericale. Unele
dintre acestea au încercat să pună în
paralel istoria Bisericii Ortodoxe
din România cu cea a diferitelor
Biserici şi confesiuni uitând că aşa
cum nu există un monopol al
suferinŃei, tot astfel nu există unul
al delaŃiunii. Toate cultele
religioase din România au de scris
un capitol despre propria lor istorie
în comunism, despre cei mai tari şi
cei mai slabi, despre mărturisitori şi
despre oportunişti.
Înainte de a vedea care sunt
posibilele coordonate ale
capitolului ortodox legat de
comunismul din România, să
amintim un fapt esenŃial: caracterul
declarat ateu al comunismului pune
într’o cu totul altă lumină problema
supravieŃuirii instituŃionale a
Bisericilor, confesiunilor şi cultelor
religioase. Dacă adversarii politici
ai regimului comunist s’au văzut
nevoiŃi, în condiŃiile imposibilităŃii
de a se adresa electoratului, să
aleagă fie calea exilului, fie pe cea a
unei opoziŃii interioare fără termen,
conducătorii religioşi au avut de
rezolvat o dilemă teribilă: să fie în
mijlocul credincioşilor şi să fie în
acelaşi timp acceptaŃi de către cei
care, prin programul lor, aveau
drept scop eliminarea dimensiunii
religioase din noua societate
comunistă. Cu alte cuvinte, a
ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |
Dr. Radu Preda
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca)
supravieŃui comunismului şi a
rămâne fidel lui Dumnezeu au fost
cele două capete ale drumului. Este
omeneşte de înŃeles că pe durata
acestei călătorii de jumătate de
secol s’au petrecut fapte
reprobabile, s’au consumat acte de
trădare, s’au distrus vieŃi şi s’au
spulberat idealuri aşa cum acelaşi
drum a fost martor la momente de
eroism al conştiinŃei, la mărturii de
credinŃă şi la gesturi de consecvenŃă
evanghelică. Iată de ce, riscul unei
lecturi superficiale a dosarelor
fostei poliŃii politice este tocmai
ignorarea acestor nuanŃe şi
relativizarea semnificaŃiei spirituale
a tentativei, mai mult sau mai puŃin
reuşite, de a rămâne în istorie fără a
pierde accesul la cer.
Tema nu este nouă. Am putea
chiar spune că este constitutivă
Bisericii ca structură divino-umană.
De la Petru-Apostolul la Petru-
renegatul, de la Saul la Paul, de la
creştin la apostat şi revenit apoi la
credinŃă (problema lapsilor), de la
tâlhar la primul locuitor al
ÎmpărăŃiei, de la păcătos la penitent
şi de la rob al patimilor la om liber
întru adevărul lui Hristos –
experienŃa eclesială este dominată
de tensiunea dintre exigenŃele
credinŃei şi slăbiciunile
credincioşilor. Biserica în
ansamblul său este un laborator al
Învierii pentru că este unul al
convertirii permanente de la
întuneric la lumină, de la păcat la
virtute şi de la ură la iubire. Această
alternanŃă – ilustrată personal în
succesiunea actelor de penitenŃă şi
în dialogul cu duhovnicul în timpul
Spovedaniei – nu justifică dubla
măsură şi nici permisivitatea, ci este
cheia de lectură cea mai adecvată
prin care înŃelegem prezenŃa răului
într’o comunitate a binelui. Văzută
astfel, Biserica este spaŃiul realist în
pag. 13
care umanitatea vine acceptată aşa
cum este şi ajutată cu şi prin Hristos
să devină aşa cum era înainte de
Cădere. Este, în fapt, vestea cea
bună, Evanghelia.
În această perspectivă teologică,
experienŃa Bisericii noastre în
comunism, alături de alte Biserici
Ortodoxe din fostul lagăr sovietic,
nu este reductibilă la întrebarea
unică a modului în care au ştiut sau
nu oamenii ei să se opună sau să se
supună regimului ateu. În context
social, am da dovadă de fariseism
să cerem de la trupul comunitar al
Bisericii ceea ce nu am putut avea
nici de la comunitatea naŃională.
Chestiunea rezistenŃei sau adaptării
se pune în alŃi termeni. Mai întâi
este dimensiunea personală: atât
gesturile de supunere cât şi cele de
nesupunere au fost făcute în nume
personal. Oprobiul pentru primele
şi meritul pentru celelalte sunt de
aceea tot la nivel personal. Apoi:
lecŃia pe care o putem învăŃa din
comunism constă în modul în care
ne comportăm în post-comunism.
ÎnvăŃăm din căderi atunci când ne
ridicăm, urâm păcatul atunci când,
prin mărturisire, ne eliberăm de el.
Îl iubim pe Hristos mai mult abia
după ce am făcut experienŃa
îndepărtării de El. Fără să fie
obligatoriu pentru toŃi, exemplul
Fiului Risipitor este încurajator
pentru cei care vor să se întoarcă
acasă şi să preŃuiască normalitatea.
Toate acestea nu sunt o retorică a
scuzei. Ele ne ajută în efortul de a
citi semnele vremii şi de a descifra
pedagogia lui Dumnezeu.
ConsecvenŃi acestei plasări în
interiorul comunităŃii de credinŃă,
să ne întrebăm aşadar care sunt
elementele ce caracterizează lecŃia
comunismului pentru Biserică. La
primul nivel, cel personal, se ştie

pag. 14
pag. 14
Securitatea... pag. 13
prea bine că am avut mărturisitori
inflexibili şi colaboratori versatili ai
regimului deopotrivă. „Dosariada”
de acum ne găseşte cumva pe picior
greşit tocmai pentru că nu am avut
până de curând nici o preocupare
sistematică în a aduna la un loc
mărturiile eclesiale referitoare la
perioada 1948-1989. Cu excepŃia
câtorva volume de autor, cu
caracter memorialistic, literatura
teologică în domeniu este extrem
de săracă. Altfel spus, prelucrarea
istoriografică şi teologică a
experienŃei Bisericii noastre în
comunism nu a reprezentat o
prioritate nici pentru ierarhie şi nici
pentru teologia de şcoală. Figura
Patriarhului Justinian a fost pe
drept citată ca fiind una
providenŃială în epocă. Tot în
momente critice s’a amintit cu
apăsare faptul de a fi avut câteva
mii de monahi, monahii, dascăli de
teologie şi mireni aruncaŃi în
temniŃă după 1948. Pastorala prin
care, în ianuarie 1990, Sinodul îşi
cerea iertare pentru slăbiciunile
unora dintre membrii Bisericii a
trecut neobservată iar duhul
penitenŃei nu a fost fructificat.
Necontextualizate şi neasumate cu
adevărat, aceste trimiteri au servit
mai curând drept scuză şi nu au
ilustrat preocuparea pentru lecŃia
istorică a comunismului. Abia doar
de câŃiva ani au început să fie date
subiecte de licenŃă, master şi
doctorat privind comunismul.
PuŃinii autori laici dedicaŃi cu
pasiune şi competenŃă temei nu
sunt încurajaŃi de către diriguitorii
eclesiastici. Arhivele bisericeşti au
rămas în marea lor majoritate
inaccesibile şi demersurile de
colectare a mărturiilor de istorie
orală au fost boicotate. ReticenŃa
aceasta are un preŃ pe măsură: lipsa
noastră de curaj a făcut ca alŃii să
fixeze datele şi criteriile revizuirii
memoriei eclesiale. În loc să
explicăm mecanismele diabolice
puse în funcŃiune de fostul regim în
interiorul comunităŃii de credinŃă,
pentru moment doar ne scuzăm sau
pur şi simplu tăcem. Pe cât de
agresivă este campania împotriva
Bisericii pe atât de anapoda este
modul nostru de a reacŃiona.
Evident, pentru a rămâne tot la
nivel personal, este greu de crezut
că oameni care au parcurs mai bine
de jumătate din viaŃa lor în
comunism să fie dispuşi la o lectură
critică şi implicit auto-critică a
acestuia. Ierarhia bisericească, cea
vizată de dosarele de la CNSAS, nu
este din acest punct de vedere altfel
decât oligarhia politică sau liderii
auto-proclamŃi ai societăŃii civile.
Tot în oglindă cu restul societăŃii
româneşti, am asistat după 1989 la
afişarea în public a cel puŃin trei
tipologii personale de colaborare a
unora din clerul superior cu
Securitatea.
Prima tipologie este şi cea mai
problematică deoarece începe din
primii ani ai regimului comunist. O
astfel de colaborare a durat aproape
patru decenii, a fost remunerată şi
s’a concretizat în două mii de
pagini de dosar. Scrise cu
meticulozitate şi regularitate, notele
acestea sunt un perfid joc de’a
Dumnezeu: în funcŃie de conŃinutul
lor, unii avansau în timp ce alŃii
erau eliminaŃi din jocul de putere
eclesial, unii erau prezentaŃi drept
duşmani ai puterii şi alŃii drept
inofensivi. Păstorul transformat în
lup îşi onora rolul episcopal în sens
strict etimologic: observa cu atenŃie
tot ce se petrecea în jur. Şi raporta.
Asemeni unui personaj de roman
volkoffian, nu se mai ştia cine
conduce eparhia: un episcop
devenit securist sau un securist
hirotonit episcop? Gravitatea
morală şi canonică a acestui
exerciŃiu practicat timp de decenii
nu poate fi diminuată azi de gestul
recunoaşterii publice a colaborării
atâta vreme cât acesta nu are nici o
consecinŃă. Rămânerea în funcŃie
reuşeşte doar să întrupeze
oximoronul absolut al penitentului
fără penitenŃă. Ceea ce în orice
sistem profan din altă parte ar
atrage după sine retrogradarea sau
renunŃarea pentru o vreme la
funcŃiile înalte, nu a funcŃionat şi în
Biserică. Metanoia a fost redusă la
un exerciŃiu de imagine.
A doua tipologie este cea a
clericului supus presiunii de a
colabora. Ajuns între timp ierarh,
după căderea comunismului,
respectivul este şantajabil.
Comportamentul său, modul de a
alege colaboratorii sau de a nu se
dispensa de alŃii, ieşirile publice –
toate indică acest lucru. Cu toate că
nu a făcut poliŃie politică reală,
omul Bisericii nu se simte liber.
Presa îi aduce aminte de dosar ori
de câte ori cineva are nevoie de
acest lucru. Dorind să se facă
lumină, ierarhul îşi publică dosarul.
Mass media nu ia act de demersul
benevol şi continuă să întreŃină
acelaşi ton senzaŃional. Morala:
oricât de mică şi de benignă, povara
trecutului este mereu suficient de
mare pentru a pune pe cineva sub
semnul întrebării.
A treia tipologie este cea a
laicului teolog care semnează
angajamentul cu Securitatea, dar nu
îi dă curs sau nu are un raport scris
cu „organele”. Ajuns şi acesta
ierarh după 1989, este întrebat
asupra dosarului şi, spre stupoarea
tuturor, se declară mândru de gestul
său şi consideră angajamentul cu
Securitatea drept un jurământ de
fidelitate faŃă de łară şi Neam. De
unde şi disponibilitatea ierarhului
să semneze oricând un angajament
similar! Să ne mai mirăm, aşadar,
că acesta a fost dispus să îşi
manifeste patriotismul aservind
chestiunile bisericeşti partidului de
guvernământ? Dacă un astfel de
diriguitor eclesiastic nu face
distincŃia esenŃială între partea lui
Dumnezeu şi cea datorată
Cezarului, să ne mai mire că dă
Cezarului şi ceea ce i se cuvine
doar lui Dumnezeu?
Fie că este vorba de colaborare
activă, de colaborare forŃată sau
doar de intenŃia de a colabora, cele
trei tipologii personale sunt tot
atâtea exemple de biografii marcate
iremediabil de răul comunismului.
Fără să judecăm persoanele în
cauză, este bine să le ştim trecutul

pag. 15
ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |

Securitatea... pag. 14
pentru că de acesta poate depinde,
omeneşte vorbind, viitorul Bisericii.
Sigur, nu orice învecinare fizică
este colaborare. StareŃul obligat să
servească la masă de dulce în post
unor securişti, ierarhul oprit de
către împuternicitul pentru culte să
hirotonească pe cine consideră
potrivit, protopopul ameninŃat cu
dosar penal din cauze minore şi
obligat astfel să colaboreze, preotul
ameninŃat la rândul său cu
excluderea copiilor din Facultate şi
a soŃiei de la serviciu şi obligat să
dea note despre oamenii din sat –
de la om la om, colaborarea cu
Securitatea îmbracă mii de forme.
Dintre acestea însă doar câteva sunt
reale şi grave. Faptul că ele
încearcă să se ascundă în
„grămadă”, la un loc cu altele,
trebuie să trezească atenŃia
istoricului şi simŃul critic al
teologului. Nedecelarea lor nu face
altceva decât să ofere argumente în
continuare celor care vorbesc
despre colaborarea cu Securitatea a
întregii Biserici Ortodoxe din
România.
La intersecŃia dimensiunii
personale cu cea colectivă se află o
scuză ce merită lămurită:
colaborarea cu Securitatea a fost în
interesul Bisericii. Radical
formulat, colaboraŃionismul acesta
a „salvat” Biserica. Nici mai mult,
nici mai puŃin. Oricât de adevărat
poate fi faptul că, la un moment dat
şi într’o situaŃie foarte concretă,
vorba bună şi capul plecat au fost
de folos comunităŃii de credinŃă, nu
este mai puŃin adevărat că logica
iconomiei nu poate fi aplicată
general şi nici folosită drept scuză
pentru oricine, orice şi oricând.
Astfel spus, este imposibil să
identificăm cu precizie graniŃa
dintre compromisul de dragul
supravieŃuirii instituŃionale şi
compromisul de dragul realizării
ambiŃiilor personale. Dilema morală IV. Concluzie deschisă
rezultată din suprapunerea celor
două momente nu poate fi rezolvată
decât tot la nivelul conştiinŃei
fiecăruia în parte dintre cei
ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |
implicaŃi. Cu consecinŃele de
rigoare.
În fine, la nivel comunitar, sunt
cel puŃin două motive pentru care
deconspirarea dosarelor face bine
Bisericii noastre. Primul motiv:
cunoaşterea detaliată a
mecanismelor totalitare atee
aplicate prin oamenii Bisericii ne
poate încuraja să evităm prelungirea
în relaŃiile dintre noi a duhului
stăpânirii şi să recuperăm astfel
dimensiunea duhovnicească şi
umană a dialogului dintre preot şi
credincioşi, dintre ierarhi şi preoŃi.
În înŃeles teologic, ierarhia nu este
tot una cu oligarhia. Al doilea
motiv: deconspirarea colaborării
clerului şi mirenilor cu poliŃia
politică este un pas decisiv către
eliminarea, atât cât este posibil, a
elementului ocult din viaŃa
Bisericii. Adică? Colaborarea în
trecut sau în prezent cu structuri
paralele, legitimate sau nu, te scoate
din fidelitatea pe care o datorezi
integral lui Hristos. Devii, cu
vorbele Evangheliei, slugă la doi
stăpâni sau, cu altă imagine
noutestamentară, un căldicel.
Gravitatea este cu atât mai mare cu
cât metodele însuşite altundeva
decât în spaŃiul eclesial sunt folosite
în interiorul Bisericii. Or, jocul
diabolic al insinuării şi calomniei,
şantajul şi asasinatul moral nu pot fi
mecanisme eclesiale. Oricât de
mare ar fi miza unei cariere şi oricât
de înalt scaunul vizat. Cu alte
cuvinte, dacă scopul politic şi civic
al deconspirării este întărirea
democraŃiei şi a exerciŃiului public
transparent, pentru Biserică acelaşi
demers poate însemna recuperarea
libertăŃii şi prin aceasta a vocaŃiei
profetice. Adică a rolului incomod
de a aduce aminte că instalarea în
istorie nu este un scop în sine.
Oricât sunt de convingătoare
argumentele şi oricât de atrăgătoare
foloasele de moment.
Este prematur să tragem concluzii
definitive. În lipsa tuturor
elementelor şi aflaŃi în plin proces
pag. 15
de deconspirare, singura atitudine
constructivă este aceea a
realismului temperat. Trebuie să
depăşim depresia care, fără voia
noastră, ne’a asediat în faŃa
mărturiilor despre micimea naturii
umane. Cu siguranŃă că avem temei
pentru tristeŃe, dezamăgire şi chiar
disperare. Nu ajută însă la nimic să
ne lamentăm că nu am avut
suficienŃi eroi. Este mai curând
cazul să avem grija ca, prin
exemplul vieŃilor noastre, România
de mâine să aibă cât mai mulŃi
oameni medii, de bun simŃ. LecŃia
comunismului poate servi printre
altele tocmai la întărirea conştiinŃei
că, în vremuri de teroare dar nu
numai, linia de mijloc este altceva
decât compromisul, că
supravieŃuirea proprie nu trebuie
plătită cu dispariŃia celuilalt, că
suferinŃa celor tari nu poate fi la
nesfârşit un paravan pentru cei slabi
şi perfizi, că binele poate fi făcut
cel puŃin în tot atâtea forme şi
variante în câte se produce răul.
Fără graba de a judeca, trebuie să
rezistăm în egală măsură invitaŃiei
la uitare. Deconspirarea SecurităŃii,
în ciuda insecurităŃilor sale, este
necesară nu atât pentru a ne răfui cu
trecutul, cât mai ales pentru a
construi un viitor de care să nu ne
fie ruşine.
Tomnatică
Anca Maria Ştefănescu
Frunze şi pungi
dansează în vânt
ca-ntr-un film.
Desfrâu sub clar de lună,
bacante hohotind,
bufoni grăsuni şi jalnici
şi trişti ca nişte umbre
se aleargă
se asmută
se caută
se alungă.
Şi cad
şi se ridică
cu foşnete uscate
râzând parcă de viaŃă,
dansând parcă pe moarte.
pag. 16

CRONICA EVENIMENTELOR
▌21.12: a avut loc o acŃiune de ▌15.01: a avut loc o acŃiune de Consiliului Româno-Australian) şi
curăŃire a bisericii, sălii şi curŃii. Au curăŃire a bisericii şi a curŃii, la care
soŃia sa, Dna. Viorica CalŃanide
participat Dnii. George Costea, au participat Dnii. Stavru Kalafatis şi
▌04.02: după sfânta liturghie, a avut
Stavru Kalafatis, Mircea Lăutaru, Gheorghe Costea. Dl. Pavel IoniŃă a loc Şcoala de duminică, cu concursul
Bonifacius Tiron, Mihai Zetea montat un nou corp de iluminat în Dnei. Marika Kalafatis (studiu
▌23.12: vecernia specială şi litia sfântul altar şi a izolat cu siliconbiblic) şi al preotului paroh (studiu
dedicate Crăciunului porŃiuni expuse din acoperişul biblic, limba română, muzică)
▌24.12: după sfânta liturghie, bisericii ▌06.02: împreună cu părintele
credincioşii au cântat colinde ▌20.01: a avut loc, în Strathfield Vladimir Makeev (Patriarhia
tradiŃionale. Moş Crăciun (actorul Park, un picnic dedicat Zilei UniriiMoscovei), preotul paroh a participat
Cătălin Anastase) a deschis serbarea Principatelor Române (24 ianuarie) la o slujbă inter-ortodoxă organizată
prin recitarea poeziei Colindătorii, şi Zilei Australiei (26 ianuarie) de Arhiepiscopia Greacă, dedicată
de George Coşbuc, şi a oferit cadouri începutului anului judiciar slujba a
copiilor. A avut loc o colectă fost prezidată de EminenŃa Sa, Înalt
specială pentru susŃinerea activităŃii PreasfinŃitul Arhiepiscop Stylianos,
parohiei Primatul Bisericii Ortodoxe Greceşti
din Australia. La serviciu au asistat
GraŃia Sa, PreasfinŃitul Episcop
Seraphim de Apollonias, numeroşi
preoŃi şi diaconi greci, precum şi
membrii colegiului judiciar din
Sydney
▌10.02: sâmbăta morŃilor. După
sfânta liturghie şi parastas, a avut loc
o masă comună
▌11.02: după sfânta liturghie, au
▌25.12: sfânta liturghie avut loc o cateheză liturgică şi o
sărbătorească, dedicată Naşterii repetiŃie a corului
Domnului. Au fost cântate colinde, şi ▌15.02: preotul paroh a participat la
au fost oferite cadouri copiilor deschiderea oficială a anului
prezenŃi ▌21.01: după sfânta liturghie, a fost
universitar, la Colegiul Teologic
▌01.01: sfânta liturghie compusă de serbată ziua de naştere a Dnei. Maria
Grec Ortodox Sfântul Andrei
sfântul Vasile cel Mare, dedicată Costache
▌17.02: după vecernie, preotul paroh
serbării punerii numelui Domnului. ▌24.01: preotul paroh a susŃinut o a susŃinut – în cadrul Serilor Sfintei
După slujbă, credincioşii au conferinŃă publică, ‘MeditaŃie asupra
Maria – o prelegere pe tema postului
participat la o gustare în sala Botezului Domnului’, la biserica
mare (în limba română)
adiacentă coptică Sfântul Marcu, din Arncliffe
▌06.01: sfânta liturghie ▌28.01: după sfânta liturghie, a avut
sărbătorească, dedicată botezului loc o cateheză liturgică Din hotărârile
Domnului în Iordan; liturghia a fost ▌30.01: liturghia dedicată sfinŃilor
Comitetului parohial
urmată de slujba marii sfinŃiri a apei. trei ierarhi. După slujbă, a avut loc o
După amiaza, preotul paroh masă comună şi a fost serbată ziua de (1) lansarea colectei anuale pentru
împreună cu un grup de credincioşi naştere (şi onomastică) a Dnei. Ioana completarea stocului de lumânări
s-au deplasat la Newcastle, spre a Gudaş (2) restaurarea cristelniŃei (cazan
săvârşi slujba Bobotezei pentru ▌02.02: liturghia dedicată pentru botez) sau achiziŃionarea
românii ortodocşi din localitate întâmpinării Domnului, la care a uneia noi
▌07.01: liturghia dedicată sfântului asistat părintele Petru Ilie Petre (3) aprobarea unor cereri pentru
Ioan Botezătorul. Slujba a fost (parohia Buna Vestire). Slujba a fost obŃinerea calităŃii de membru cu
urmată de o masă comună, fiind urmată de o masă comună şi apoi de drept de vot (Dna. Polixenia
sărbătorită ziua onomastică a Dnei. Mihăilescu, Dna. Dana Bliuc şi Dl.
şedinŃa Comitetului parohial
Ioana Radu şi a Dlui. Ioan DiŃu. Radu Bliuc)
▌03.02: împreună cu părintele Ioan
Masa a fost asezonată ad hoc de (4) obŃinerea de cotaŃii pentru
Vasile Prunduş (parohia Sfântul Ioan
cântece româneşti, interpretate de toŃi Botezătorul), preotul paroh a finalizarea proiectului pergolei şi
cei prezenŃi modernizarea toaletelor
săvârşit, în biserica noastră, botezul
(5) data următorului picnic al
▌14.01: după sfânta liturghie, a avut micuŃului Daniel. Ca naşi au asistat
parohiei: sâmbătă, 21 aprilie
loc o repetiŃie a corului Dl. Gabriel CalŃanide (preşedintele

ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |

 pag. 17

autobuzul 480 (tot acolo ajunge şi Vremea a fost de partea noastră.

UN PICNIC REUŞIT autobuzul 483), care are staţie chiar Timpul frumos şi adierea uşoară de
Ioan DiŃu lângă parc. Se poate ajunge acolo tot vânt, au contribuit la reuşita
cu aceste autobuze, care pleacă din întâlnirii noastre.
La picnicul din 20 ianuarie, primul City şi trec pe lângă Ashfied Station. Pe faţa tuturor se citea bucuria de
din acest an, enoriaşii parohiei Am ajuns la locul de întâlnire a fi împreună. Ne-am despărţit greu
noastre au sărbătorit două mari destul de devreme, însă organizatorii unii de alţii, datorită atmosferei
evenimente. Ziua Unirii pregătiseră deja totul. Ne aşteptau plăcute de acolo. Câteva fotografii
Principatelor Române, înfăptuită la numai pe noi. Am avut plăcuta făcute cu acest prilej demonstrează
24 ianuarie 1859, şi Ziua Australiei, surpriză să găsesc, pe lângă căldura pe deplin reuşita acestui picnic.
de la 26 ianuarie. În această zi, în cu care am fost întâmpinat, şi un loc Sper ca şi la viitoarele picnicuri să
anul 1788, căpitanul Phillip, cu minunat pentru petrecerea câtorva ne putem bucura de aceeaşi
“First Fleet”, a ancorat în Sydney ore cu mulţi prieteni români. Ne-am atmosferă plăcută.
Cove, luând fiinţă noua colonie. bucurat de o participare numeroasă
De această dată, picnicul s-a ţinut şi de a avea în mijlocul nostru mai
sâmbăta, iar Comitetul Parohial a mulţi enoriaşi de la filiala bisericii
ales pentru organizare un nou loc, noastre din Newcastle.
anume Strathfield Park. Preparatele făcute de o mână de
Am avut mari reţineri când am inimoşi, au fost la înălţimea celor
aflat despre această alegere. Nu două aniversari. De asemenea, s-au
ştiam nici cum arată parcul şi nici adus de la holul bisericii mese şi
cum se poate ajunge acolo. scaune pliante, încât toţi au putut sta
De acasă am venit cu trenul până comod.
la Strathfield, iar de acolo cu

Raftul cu ebook proiecte, ci să fie lăsat să

Ion Nedelcu
Ebook, pro şi contra
Există mereu o tensiune, daca nu
chiar un conflict când e vorba de
schimbare şi, cu siguranţă, această
stare atinge şi „raftul” nostru cu
ebooks, sau mai bine zis existenţa
cărţilor în format „ebook”. Astăzi,
după cum ziceam cândva, întâlnim
peste tot „e-uri”, dintre care, după
unii cercetători, unele sunt bune, iar
altele chiar nocive. Din punctul meu
de vedere, acest „e” folosit în
privinţa cărţilor este unul din
categoria „e-urilor” bune, dar nu
putem unilateraliza „bunătatea”, ci
putem fi echilibraţi, fără a fi tributari
vreunui tip de fanatism.
Aşadar, avantajele existenţei
ebook-urilor sunt numeroase, printre
care am putea aminti uşurinţa şi
rapiditatea rulării informaţiei, costuri
mici (în unele cazuri inexistente),
scurtarea timpului de apariţie a unei
opere, uşurinţa „manipulării” şi
depozitării, adică nu are nevoie decât
de ceva spaţiu, şi acela virtual, şi cea
mai importantă – în cazul în care
suntem „eco” – este aceea că
existenţa lor chiar poate salva păduri
întregi, cu condiţia ca lemnul
economisit să nu fie folosit în alte
Toamnă de decembrie
înverzească, prisosind.
Există, de asemenea, şi Anca Maria Ştefănescu
inconveniente ale ebook-ului. Eu le-
aş împărţi în două categorii: (1) de E vremea
ordin afectiv, spre exemplu lipsa iar
plăcerii de a „simţi” în mâini o carte, s-aduni resturi
citind-o într-o zi frumoasă de de pe masa tăcerii.
toamnă, lipsa mirosului de literă
proaspătă scoasă curând din matriţele Frunze
tiparului (chiar dacă astăzi cu noile
dansează iar
tehnologii de imprimare, a cam
dispărut), şi (2) de ordin tehnic: hohotite de vânt.
posibilitatea de a-ţi slăbi vederea prin
expunerea îndelungată în faţa Pluteşte, şuieră vântul,
monitorului, posibilitatea ca o carte nu te pământi,
să dispară pentru totdeauna din rămâi în viaŃă
„bibliotecă” doar printr-un simplu şi nu muri.
click, lipsa parţială de a putea
controla corectitudinea şi
originalitatea operei editate sau redacŃia:
uşurinţa încălcării dreptului de autor pr. dr. Doru Costache
prin distribuirea ilegală a lucrărilor, concepŃie grafică &
în ciuda existenţei unei legi stricte în tehnoredactare:
această privinţă.
Ion Nedelcu (FranŃa)
În toate situaţiile prezentate mai
sus, pro sau contra, exemplele pot
continua, dar adaptarea la „mediu”,
în cazul nostru, contextul în care ne
64 Linthorn Ave,
mişcăm şi suntem va hotărî de care
Croydon Park,
parte se va înclina balanţa sau, în cel NSW 2133.
mai fericit scenariu, se va apela la un phone: (02) 9642 02 60
tandem book-ebook, ce va permite www.sfmariasydney.com
existenţa ambelor.

ViaŃa parohială | ianuarie - februarie 2007 |