Bilantul contabil

1.1. Definitie
Bilantul reprezinta un document contabil de sinteza in care sunt prezentate elemente de activ, datorii si capital propriu ale unei companii/institutii la un anumit moment, acesta fiind un raport static (asemanat adeseori cu o fotografie facuta la un moment dat) spre deosebire de contul de profit si pierdere care prezinta un flux de venituri si cheltuieli aferente unei perioade (raport dinamic). Asadar, bilantul contabil reflecta scriptic o sinteza in expresie baneasca a patrimoniului unei societati. Elementele bilantului sunt activele, capitalul propriu si datoriile, ultimele doua elemente fiind denumite si pasive bilantiere. Contul de profit si pierdere impreuna cu bilantul si situatia fluxurilor de trezorerie (cashflow statement) reprezinta cele mai importante situatii financiare utilizate in analiza unei companii.

1.2. Formatul bilantului

Coform OMFP 1752/2005 formatul bilantului (prescurtat) este urmatorul: A. Active imobilizate I. Imobilizari necorporale II. Imobilizari corporale III. Imobilizari financiare B. Active circulante I. Stocuri II. Creante III. Investitii pe termen scurt IV. Casa si conturi la banci C. Cheltuieli in avans D. Datorii pe termen scurt E. Active circulante nete/Datorii curente nete F. Total active minus datorii curente G. Datorii pe termen lung H. Provizioane I. Venituri in avans

J. Capital propriu (sau Capital si rezerve) I. Capital subscris II. Prime de capital III. Rezerve din reevaluare IV. Rezerve V. Profitul sau pierderea reportat(a) VI. Profitul sau pierderea exercitiului financiar Activ total = A + B + C Pasiv total = D + G + H + I + J Indicatori economico-financiari = E + F

1.3. Ecuatia bilantiera fundamentala

Dupa cum s-a observat, bilantul unui companii cuprinde active, datorii si capitaluri proprii, intre aceste trei elemente stabilindu-se relatia: Activ = Datorii + Capitaluri proprii Relatia arata ca utilizarile sau resursele economice reprezentate de active sunt egale cu datoriile si capitalurile proprii care reprezinta resursele atrase sau drepturile asupra activelor companiei. In mod firesc, cele doua parti ale relatiei sunt egale intotdeauna, singurul aspect care prezinta un interes fiind de mix-ul in care datoriile si capitalul propriu se combina pentru a finanta achizitia activelor. Aceasta relatie este cunoscuta si sub forma: Activ = Pasiv Contabilitatea isi aduce o contributie deosebita in stiinta si practica economica, deoarece, prin intregul sau continut, imbina armonios teoria abstracta cu realitatea fenomenelor studiate. Prin mecanismul sistemului de conturi, contabilitatea furnizeaza un sistem de informatii corelat si verificat si, promoveaza rigurozitate si exactitate in reflectarea fenomenelor economico-financiare. Adoptarea unor decizii corecte, care sa corespunda pe deplin realitatii si sa contribuie la rezolvarea multiplelor si complexelor probleme ce pot aparea in activitatea economicofinanciare, este dependenta de calitatea si cantitatea informatiilor furnizate prin intermediul sistemului informational economic. Toate masurile intreprinse in vederea perfectionarii sistemului informational economic au contribuit in egala masura si la perfectionarea contabilitatii. In cadrul sistemului informational economic, informatiile furnizate de subsistemul informational contabil detin un rol deosebit de important, deoarece, prin continutul sau, informatia contabila este exacta, completa si neintrerupta , ea caracterizand dimensiunea si fluxurile valorice care iau nastere in cadrul procesului reproductiei sociale si prin intermediul carora se exercita functia financiar-contabila a intreprinderii. Desi gama de obiective ale contabilitatii in general si ale contabilitatii financiare in special este foarte diversa, nu se poate neglija faptul ca produsele finale ale oricarui sistem contabil sunt documentele de sinteza, iar oferta de informatii furnizate de aceste documente depinde de utilizatori si, respectiv, de necesitatile lor informationale. Pentru a putea satisface

cerintele informationale ale analizei financiare, contabilitatea a fost confruntata cu necesitatea elaborarii unui procedeu propriu de generalizare si sintetizare a datelor si informatiilor, ceea ce a implicat crearea unui instrument corespunzator, si anume bilantul contabil. Termenul bilant deriva de la latinescul balancia (balanta, cantar). Bilantul contabil reprezinta documentul oficial utilizat la incheierea exercitiului financiar. Creatie a contabilitatii in partida dubla, bilantul, de la a carui atestare in primul tratat de contabilitate tiparit in lume a trecut peste o jumatate de mileniu, asigura o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare precum si a rezultatului obtinut. In calitatea sa de model al patrimoniului, bilantul consolideaza si da expresie sintetica informatiilor referitoare la formele functionale de investire a fondurilor in activitatea unui titular de patrimoniu, precum si la modul de formare a acestora in cadrul relatiilor cu mediul economico-social. El caracterizeaza cifric si in etalon banesc relatiile de echilibru dimensional si structural dintre mijloacele economice gestionate de catre titularul de patrimoniu si sursele de procurare ale acestor mijloace. De asemenea, bilantul evidentiaza si rezultatul financiar obtinut, ca urmare a consumarii si reproductiei fondurilor investite. Bilantul contabil are rolul de a generaliza periodic datele contabilitatii curente si de a stabili pe aceasta cale o serie de indicatori economico-financiari sintetici, ceea ce ii confera caracterul de model contabil si informational, dar si de model de gestiune a valorilor materiale si banesti delimitate patrimonial. In plan informational, bilantul pune in evidenta raporturile cauzale dintre bunurile materile si bani, ca obiecte de drepturi si obligatii pe de o parte, drepturile si obligatiile titularului de patrimoniu in legatura cu aceste valori, pe de alta parte, intre alocarea acestor valori si finantarea lor, intre utilizarea valorilor si reproductia lor. El furnizeaza informatii de reflectare si control asupra relatiilor de echilibru privind starea si miscarea patrimoniului. Ca model de gestiune, bilantul serveste la punerea in miscare a mecanismelor proprii subiectului de drept orientate spre asigurarea in conditii de eficienta a reproductiei patrimoniului; pe baza lui se fundamenteaza deciziile privind alocarea, finantarea, utilizarea si recuperarea fondurilor. Totodata, prin bilant se organizeaza controlul asupra realizarii deciziilor, se asuma drepturi si obligatii, se stabilesc raspunderi si cointerese cu privire la gospodarirea si dezvoltarea patrimoniului. De asemenea, bilantul este folosit ca instrument de cunoastere a normelor referitoare la conservarea, administrarea si dreptul de dispozitie asupra patrimoniului. Spre deosebire de cont si sistemul de conturi, prin care se asigura descrierea si analiza morfologiei financiare a patrimoniului, bilantul realizeaza sintaxa acestei structuri . Prin potentialul documentar, prin modul de participare la circuitul informatieanaliza-decizie, bilantul se constituie ca o baza de referinta, ca oferta penetranta si cu efect catalizator in procesul conducerii activitatii economico-financiare. Datele din bilant fundamenteaza procesul decizional, iar prin urmarirea miscarilor ce intervin in structura elementelor patrimoniale se efectueaza controlul derularii acestor procese, analizand rezultatele obtinute in raport cu parametrii care au stat la baza adoptarii deciziilor. Prin structura sa si prin modul de grupare a indicatorilor, bilantul contabil ofera posibilitatea aprecierii situatiei financiare a intreprinderii si raspunde necesitatilor de informare ale utilizatorilor, furnizand, totodata, datele necesare elaborarii prognozelor. Bilantul contabil surprinde situatia patrimoniala a intreprinderii la un moment dat, furnizand informatii cu privire la echilibrul financiar al intreprinderii.

Utilizarea bilantului contabil ca instrument de analiza a activitatii economicofinanciare la nivel micro si macroeconomic, ii confera acestuia caracteristicile unui model economic. In Romania ultimilor ani, stiinta economica a facut pasi seriosi inainte in ceea ce priveste perfectionarea modelelor de analiza a activitatii economico-financiare a intrepinderilor in contextul trecerii la economia de piata. A fost deschis astfel camp larg cercetarilor in domeniul economic si au fost introduse procedee si concepte noi de analiza utilizate curent in tarile cu o economie de piata avansata, cum ar fi: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria pozitiva, trezoreria negativa, trezoreria neta, fluxul de numerar (engl. cash-flow) etc. Analiza bilantului stabileste gradul de independenta financiara in functie de structura finantarii, dependenta intreprinderii de creditorii sau de bancile creditoare. Bilantul poate fi considerat a fi cel mai reprezentativ instrument de inregistrare si control folosit de contabilitate, pentru realizarea acesteia, deosebit de util pentru analiza situatiei financiare si caracterizarea activitatii economice a intreprinderii intr-o anumita perioada de gestiune, atat in totalitatea lor, cat si pe diferite stadii ale circuitului economic, cu indicarea beneficiului sau pierderii realizate; elementul principal pentru explicarea dublei inregistrari; mijlocul de a oglindi la un moment dat situatia intreprinderii evaluata in bani prin punerea fata in fata a mijloacelor si resurselor; un calcul de sinteza al contabilitatii, prin care se prezinta la un moment dat situatia economica dintr-un perimetru al miscarilor de valori, evaluata in bani, punandu-se fata in fata activul cu pasivul; un document contabil alcatuit pe baza datelor evidentei contabile, asa cum rezulta ele din inregistrarile curente facute in conturi; instrument specific contabilitatii, cu ajutorul caruia se prezinta in mod centralizat si grupate sistematic datele contabile privind situatia valorica a mijloacelor economice, sursele de formare ale acestora si rezultatele activitatii la un moment dat .

1.4. Cateva dimensiuni istorice ale bilantului contabil

De mai mult de jumatate de mileniu, contabilitatea opereaza sub principiul partidei duble. Cu toate acestea, abia in secolul al XIX-lea, gratie marilor intreprinderi industriale si comerciale, incepe sa se analizeze si sa se masoare periodic patrimoniul, cu ajutorul bilantului si rezultatul, cu ajutorul contului de profit si pierdere. O astfel de practica isi gaseste explicatia prin cateva fenomene: numarul societatilor pe actiuni se multiplica, se separa conducerea intreprinderii de proprietari, managerii fiind obligati sa informeze periodic asupra modului in care a gestionat patrimoniul si activitatea; contabilul apare ca un mediator intre proprietari si manageri, ramanand, totusi, subordonatul acestora din urma etc. Pana in secolul al XIX-lea, exista adesea tendinta de a se confunda, in procesul contabil, bunurile intreprinderii cu cele ale proprietarilor sai. Incepand cu acest secol, se poate vorbi de actiunea principiului entitatii in contabilitate. Intr-o formula generala, bilantul a fost si este considerat un document de sinteza care permite sa se cunoasca, la un moment dat, patrimoniul unui comerciant, persoana fizica sau juridica, patrimoniu definit ca ansamblul drepturilor si obligatiilor unui comerciant.. De asemenea, bilantul a fost si este inca recunoscut ca un instrument static. Abordarii statice a bilantului i s-a opus, o data cu opera profesorului german Eugen Schmalenbach (Dznamische Bilanz, 1920), o abordare diametral opusa, cea dinamica. Viziunii traditionale despre bilant, asimilat unui inventar patrimonial condensat, Schmalenbach i-a opus conceptia sa

referitoare la un bilant ca reprezentare a fortelor intreprinderii. El a constatat ca este mult mai important pentru managerii intreprinderii sa masoare sanatatea acesteia decat sa cunoasca valoarea intrinseca a elementelor care compun cele doua parti ale bilantului, activul si pasivul. Jacques Richard (Comtabilites et practiques comptable, Dalloz, 1996) contrapune cele doua tipuri de contabilitati: - o contabilitate care, pentru a construi bilantul, nu retine, decat valorile corespunzatoare lichidarii intreprinderii, altfel spus o contabilitate statica; - o contabilitate care tine cont de valorile in miscare, independent de ce se intampla cu ele in caz de lichidare a intreprinderii, adica o contabilitate dinamica. El pledeaza pentru o contabilitate de tip dinamic. Lucrarea Bilantul dinamic a generat un alt mod de a gandi contabilitatea. Multe din ideile lui Schmalenbach au constituit puncte de plecare pentru reflectii ulterioare. In definitia data astazi elementelor reprezentand activul bilantier, in cadrele contabile conceptuale ale tarilor anglo-saxone si in cel international, este prezenta sintagma resurse ... susceptibile sa genereze avantaje economice viitoare (posturi in suspensie ca forte ce concura la formarea rezultatului, in viziunea lui Schmalenbach).

Bilantul reprezinta forma intrebuintata de practica vietii economice, pentru prezentarea scrisa a averii, obligatiilor, a capitalului propriu, precum si a folosirii averii si inlocuirii sale dupa norme care s-au dovedit deosebit de utile conducerii economice eficiente (Walter Le Coutre). Bilantul reprezinta un mijloc de calcul si reprezentare a veniturilor si cheltuielilor, incasarilor si platilor, deci de prezentare in dinamica a rezultatelor activitatii intreprinderii (E. Schmalenbach). Bilantul reprezinta prezentarea sumara a inventarului intreprinderii sub forma unui tablou similar structurii contului (I. N .Evian). Bilantul reprezinta situatia patrimoniala definitiva prezentand in forma contabila activul si pasivul patrimoniului impreuna cu influentele (rezultatele) modificarilor lui initiale; bilantul este contul contabil prin care se includ toate conturile de activ si de pasiv, care se trec asupra gestiunii viitoare, reprezentand existenta de activ si de pasiv, spre a se redeschide anul viitor (Sp. Iacobescu). Bilantul reprezinta situatia contabila reprezentand in mod concentrat, dar separat, activul si pasivul, cu elementele componente ale unei unitati economice evidentiind rezultatele intr-o perioada de timp determinata (V. M. Ioachim). Bilantul reprezinta instrumentul principal si caracteristic de sintetizare si generalizare la un moment dat, pe baza principiului dublei reprezentari a datelor si informatiilor contabile privind mijloacele economice si sursele lor de formare, cat si rezultatele activitatii la toate verigile economiei nationale (C. G. Demetrescu). Bilantul reprezinta un model sintetic prin intermediul caruia se asigura o abordare a structurii economico-fiananciare a unitatii pornind de la partile sale componente catre caracteristicile de ansamblu (M. Ristea). Bilantul este o reprezentare a utilizarilor si resurselor de care dispune o unitate patrimoniala la un moment dat (N. Feleaga si I. Ionascu). Toeria statica a bilantului, elaborata dupa unele pareri de H. Nicklisch, iar dupa altele de Walter le Coutre, potrivit careia bilantul, prin continutul lui, caracterizeaza la un moment dat situatia patrimoniului si rezultatul financiar.

Elementele patrimoniale cuprinse in bilant sunt evaluate la pretul lor de procurare. Dupa aceasta teorie, bilantul static devine un mijloc de constatare si de calculare a patrimoniului la un moment dat, dar nu si un mijloc de calcul al rezultatului financiar, care apare ca o modificare de avere (crestere in cazul profitului, micsorare in cazul pierderii). Teoria dinamica a bilantului (elaborata de E. Schmalenbach) considera ca functia principala a bilantului o reprezinta determinarea rezultatului financiar. In activ mijloacele au un caracter tranzitoriu, o parte din ele identificandu-se cu viitoare cheltuieli sub forma de consumatii naturale sau plati, iar o alta parte cu venituri viitoare sub forma de incasari, dupa cum obligatiile reprezinta cheltuieli si plati viitoare. Teoria eudinamica a bilantului este o continuare a teoriei dinamice, potrivit careia se considera ca pentru mentinerea substantei patrimoniului si determinarea unui rezultat financiar real, elementele patrimoniale trebuie evaluate la preturile prudentei maxime, astfel incat sa se tina seama de riscurile sigure si probabile la care este supusa intreprinderea, precum si veniturile realizate de fapt. Teoria organica a bilantului (elaborata de Fr. Schmidt) are in vedere faptul ca bilantul trebuie sa asigure posibilitatea evidentierii atat a marimii patrimoniului (averii), cat si valorificarea acestuia, marcata prin rezutatul obtinut, influentat atat de activitatea proprie, cat si de mecanismele pietei. Realizarea acestui deziderat este posibila prin folosirea in evaluare a pretului zilei. Teoria pagatorica a bilantului (elaborata de E. Kosial) are la baza calculatia totala a rezultatelor financiare prin bilant, in care se compara totalitatea platilor si incasarilor, rezultand un sold sub forma de disponibilitati, care ar fi echivalentul rezultatului (profit). Elementele bilantului pagatoric sunt pentru activ cele de incasari, venituri , creante si rezerve, iar pentru pasiv cele de plati, cheltuieli, obligatii pentru sume primite (avansuri primite). Delimitate in timp, veniturile si cheltuielile se grupeaza in anticipate, curente si trecute. Teoria unitara realizeaza o simbioza a teoriei statice si dinamice care, practic au aceeasi importanta pentru intreprindere, in sensul ca bilantul este la fel de important atat in cunoasterea evolutiei patrimoniului, cat si a rezultatului fiecarui exercitiu. Structura elementelor patrimoniale in bilant trebuie facuta in raport atat cu caracterul si rolul lor in activitatea intreprinderii, cat si cu relatiile de drepturi si obligatii ce se nasc pentru intreprindere in cursul desfasurarii activitatii ei. Teoria nominalista a bilantului potrivit careia continutul bilantului se fundamenteaza pe elementele de venituri si cheltuieli, ca principale componente ale procesului de exploatare, care cuprinde o serie de circuite economice, ale caror extremitati le formeaza liciditatile (banii). La data intocmirii bilantului anual elementele patrimoniale se afla in stare diferita in raport cu revenirea lor in stare baneasca. In consecinta, veniturile si cheltuielile sunt evaluate fictiv, iar calculele efectuate pe baza bilantului au un caracter relativ. Numai la lichidarea intreprinderii se poate intocmi un bilant real, cand intregul patrimoniu este transformat in bani. Teoria bilantului multiplu are in vedere dubla reprezentare a patrimoniului ca principiu de baza al contabilitatii in conditiile in care bilantul este folosit ca

model de stare si miscare, bazat pe calcul economic, pentru reflectare in conturi si previziune a activitatii intreprinderii. Teoria bilantului functional considera bilantul ca fiind ansamblu de stocuri de utilizari si stocuri de resurse. Aceasta conceptie permite investigarea activitatii pe cicluri de operatii, luand in considerare rolul fiecaruia in functionarea intreprinderii. Elementele patrimoniale sunt evaluate la preturile de achizitie, neluandu-se in considerare valoarea lor reala.