Virusul rubeolei-Anticorpi IgG

Informaii generale Virusul rubeolei este un togavirus cu ARN monocatenar care determin una din infeciile exantematoase ale copilriei. Infecia se produce predominant n lunile de iarn i primavar, subiecii umani fiind singurele gazde cunoscute ale virusului. Modul de transmitere a bolii este direct i aerogen (prin secreii nazofaringiene). Perioada de incubaie este de 2-3 sptmni. Infecia are de obicei o evoluie benign i este frecvent subclinic. n cazurile simptomatice, tabloul clinic include febr, erupie maculo-papular adesea discret i de scurt durat, limfadenopatii, posibil coriz i conjunctivit. Adenopatia rubeolic (tipic n regiunea occipital, retro- i submastoidian, laterocervical i submaxilar) constituie un semn constant al bolii, fiind adesea singura ei manifestare. Hemoleucograma indic de obicei neutropenie, iar n formul leucocitar este caracteristic apariia de plasmocite i celule Trk, a cror proporie poate ajunge la 5-19%. Infecia confer imunitate pe toat durata vieii1;7. Infecia cu virusul rubeolei are consecine foarte grave n cazul n care este contractat n cursul primelor patru luni de sarcin. Dac gravida nu prezint imunitate, exist un risc mare de afectare embriofetal. Rubeola congenital determin apariia unor defecte severe, multe dintre acestea fiind permanente, afectnd dezvoltarea ulterioar: cataract, surditate, hepatosplenomegalie, retard psihomotor, anomalii osoase, cardiopatii, neuropatii. Consecinele patologice asupra ftului i nou-nscutului depind de teratogenitatea virusului i de vrsta gestaional la care s-a contractat infecia. Este unanim acceptat faptul c riscul scade odat cu creterea vrstei gestaionale; astfel riscul este maxim n cursul primelor dou luni de sarcin (40-60%) i scade progresiv n lunile patru i cinci (10-20%). Studiile au demonstrat faptul c infecia fetal este rar dup trimestrul II de sarcin1;2;4;7. n cursul infeciei acute, virusul infecteaz placenta i poate fi transmis la ft. Expunerea secundar la virus sau reinfecia se asociaz extrem de rar cu transmiterea intrauterin a virusului, indicnd faptul c imunitatea mamei (dobndit natural sau indus prin vaccinare) confer protecie mpotriva infeciei in utero. Infecia primar a mamei poate avea urmtoarele consecine: a) absena infeciei la embrion; b) resorbia embrionului (doar n cursul primelor sptmni de sarcin); c) avort spontan; d) moartea ftului in utero; e) infecia placentei fr afectarea ftului; f) afectarea concomitent a placentei i ftului1;4. Testele serologice reprezint un instrument important n diagnosticul i monitorizarea infeciei acute. Astfel, primul rspuns umoral la infecie este reprezentat de anticorpii specifici de tip IgM care sunt detectai n majoritatea cazurilor la cteva zile de la apariia exantemului, atingnd un maximum dup 2-3 sptmni de la debut. Nivelurile IgM ncep s scad dup 36-70 zile, fiind rar detectate dup 180 zile (n cazuri izolate, pn la 1 an). Anticorpii specifici de tip IgG apar de obicei dup aproximativ 1 sptmn de la generarea anticorpilor IgM; nivelul acestora crete rapid atingnd un platou la 6-10 sptmni de la debutul bolii, dup care scad progresiv la un titru (15-200 UI/mL) care se menine toat viaa. Reinfecia, care este complet asimptomatic, este nsoit de creteri moderate ale anticorpilor IgG2;4;5. Introducerea vaccinului antirubeolic n 1969 a avut un impact major asupra numrului de infecii congenitale. Cu toate acestea continu s apar epidemii de rubeol. Prevalena femeilor neimunizate n rndul populaiilor vaccinate este n jur de 1.8%, n timp ce la populaiile nevaccinate poate depi 40%. Lund n considerare datele prezentate reiese importana efecturii screening-ului pentru determinarea statusului imun matern. Deoarece vaccinul antirubeolic este contraindicat la femeile gravide (risc teoretic, deoarece nu s-a demonstrat teratogenitatea virusului atenuat coninut n vaccin) i la cele care pot deveni gravide n urmtoarea lun dup vaccinare, se recomand ca screening-ul s fie efectuat nainte de concepie, iar femeile neimunizate s poat beneficia de vaccin1;2. Pregtire pacient - testele nu necesit o pregtire prealabil4. Specimen recoltat snge venos4. Recipient de recoltare vacutainer fr anticoagulant cu/fr gel separator4. Prelucrare necesar dup recoltare se separ serul prin centrifugare4. Volum prob - minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)4. Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat4. Stabilitate prob serul separat este stabil cteva ore la temperatura camerei 18-30C; cteva zile la 2-8C ; perioad mai ndelungat la 20C. Centrifugai specimenele decongelate i utilizai supernatantul. Evitai congelare/decongelare repetat4. Metod imunoenzimatic cu detecie prin chemiluminiscen4. 1

Valori de referin Anti-rubeol IgG: <5 UI/mL; Anti-rubeol IgM negativ4. Interpretarea rezultatelor Determinarea statusului imun: Anti-rubeola IgG : < 5 UI/mL: imunitate absent; n cazul pacientelor gravide se va repeta recoltarea pentru determinarea anticorpilor IgG n sptmnile 16-18 de sarcin, chiar n absena unei expuneri cunoscute la virusul rubeolei3;6; 5 dar <10 UI/mL: rezultat echivoc; se recomand repetarea determinrii dup o sptmn; 10 UI/mL: rezultat pozitiv indic infecie n antecedente/vaccinare/infecie recent. Se recomand efectuarea anti-rubeola IgM din acelai ser; obinerea unui rezultat negativ confirm infecia n antecedente i prezena statusului imun3;4;6. Diagnosticul infeciei recente O cretere de patru ori a nivelului anticorpilor IgG n seruri perechi obinute la interval de 14-21 zile confirm infecia recent. Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infecia recent, dar instituirea msurilor clinice nu trebuie s se fac pe baza unei singure determinri1. n laboratorul Synevo, un rezultat pozitiv pentru anti-rubeola IgM este confirmat prin dou metode: chemiluminiscena i ELISA, iar aceast meniune apare pe buletinul final de rezultate4. Diagnosticul infeciei congenitale Deoarece serul copiilor normali conine anticorpi IgG transferai pasiv de la mam, diagnosticul de rubeol congenital se stabilete pe evidenierea anticorpilor IgM. Acetia sunt depistai n 100% din cazuri n primele 5 luni de la natere (n majoritate cazurilor n primele 3 luni). Frecvena acestora scade dup cum urmeaz: 60% la vrsta de 6-12 luni, 40% la vrsta de 12-18 luni; rar detectabili dupa vrsta de 18 luni2. Monitorizarea post-vaccinal Anticorpii IgM apar la 80% din pacienii vaccinai n primele 3 sptmni de la vaccinare4. Anticorpii IgG sunt de regul detectai la 4-6 sptmni de la data vaccinrii i persist toat viaa2. Limite i interferene Absena anticorpilor IgM la natere nu exclude diagnosticul de rubeol congenital. Rubeola neonatal, este o condiie clinic rar, dar trebuie luat n considerare dac anticorpii IgM nu se pozitiveaz n perioada postnatal imediat, ci mai trziu. Rezultate fals pozitive pentru rubeola IgM pot s apar dup mononucleoza infecioas, infecii cu parvovirus B19 i posibil alte infecii cu virusuri de tip herpetic. Reacii fals pozitive pentru rubeola IgM au fost raportate i la gravide, datorate unor reacii ncruciate cu alte virusuri (CMV, rujeolic)4. Anticorpii heterofili prezeni n serul pacienilor pot interaciona cu imunoglobulinele incluse n componentele kit-ului i da rezultate neconcludente4.

Citomegalovirus-Anticorpi IgG
Informatii generale si recomandari Virusul citomegalic face parte din aceeasi familie cu virusul herpes simplex si virusul varicelo-zosterian. Pe langa virusul uman exista si virusuri citomegalice ale animalelor, complet distincte de cel uman2. Virusul citomegalic a fost izolat in 1956 si denumit astfel datorita efectului citopatic caracteristic: celulele infectate cu virus se hipertrofiaza si contin incluzii intranucleare eozinofilice voluminoase, cu aspect de ochi de bufnita2;6. Infectia cu virusul citomegalic este extrem de raspandita, in timp ce boala clinica constituie o consecinta mai rara a acestei infectii comune (80-100% din populatia adulta prezinta anticorpi specifici, ca rezultat predominant al infectiilor asimptomatice).

In prezent, infectia citomegalica este considerata o problema importanta de sanatate publica, din urmatoarele motive: frecventa crescuta a infectiilor congenitale, caracterul de infectie virala persistenta, cu posibilitati de reactivare mai ales la persoanele imunodeprimate si la cele cu transplant de organe si implicarea virusului in patologia postransfuzionala (sindromul posttransfuzional, hepatita citomegalica posttransfuzionala). Omul este singurul rezervor natural de virus citomegalic uman (virusurile citomegalice ale animalelor nu sunt infectante pentru om). Modul de transmitere a infectiei este variat. Virusul se gaseste in urina si saliva persoanelor infectate ca si in secretia vaginala, sperma si lapte matern. Fatul poate fi infectat in utero; mai frecvent insa infectia se produce perinatal, prin contactul nou-nascutului cu secretiile cervicale pline de mucus, sau postnatal prin contactul infectant cu produse de la mama (saliva, lapte, etc.). O alta modalitate frecventa (peste 50% din infectii) se realizeaza prin sarut si contact sexual. Sunt posibile si caile de transmitere iatrogena, prin transfuzii de sange (virusul fiind prezent in leucocite) sau prin grefe de organ (ex: rinichi) de la persoane aparent sanatoase4. Virusul persista in organism in stare latenta o perioada indelungata. Infectia nu confera o imunitate solida, virusul continuand sa fie eliminat din organism si in prezenta anticorpilor specifici. Atunci cand apare o scadere a rezistentei organismului (terapie imunosupresiva prelungita, boli casectizante, inclusiv SIDA) infectia latenta poate deveni clinic manifesta (hepatita, pneumonie, encefalita), uneori avand consecinte letale. Perioada de contagiozitate dureaza (cu intermitente) luni, ani, sau toata viata, virusul fiind eliminat prin urina sau saliva de 5% din copii, 1-2% din adulti si 10% din gravide2. Infectia primara la adult este in majoritatea cazurilor asimptomatica; atunci cand devine manifesta, tablourile clinice sunt variate: stare febrila de etiologie neprecizata, tablou de mononucleoza infectioasa cu anticorpi heterofili negativi, hepatita cu icter2;4. Gravidele prezinta o susceptibilitate crescuta fata de infectia citomegalica (de 6 ori mai mare, comparativ cu restul populatiei adulte). Infectia se transmite pe cale sexuala, prin transfuzii de sange sau se poate produce prin reactivarea unei infectii latente. In infectia primara a gravidei (circa 10-60% sunt receptive la varsta adulta), riscul infectiei fetale este maxim (pana la 50%)3. Transmiterea verticala a infectiei in cursul primelor 4 luni de sarcina are consecintele cele mai grave (hepatita, surditate, microcefalie)1. In cazurile de reactivare a unei infectii latente (0.7-0.9% din gravide) riscul de infectie fetala este foarte redus sau chiar absent (copiii respectivi raman neafectati sau fac infectii subclinice)3;6. Sindromul posttransfuzional apare la un interval de 3-6% dupa o transfuzie de sange si se manifesta prin stare febrila, adenopatii, hepato-splenomegalie, eruptii si modificari imunopatologice (factor reumatoid, anticorpi antinucleari, aglutinine la rece, crioglobuline, test Coombs pozitiv). Pacientii prezinta un titru crescut de anticorpi specifici pentru infectia citomegalica, confirmand astfel o boala citomegalica transmisa prin sangele transfuzat2. Raspunsul imun fata de virusul citomegalic implica sinteza de anticorpi specifici din clasa IgM la cateva saptamani de la contractarea infectiei , urmata o saptamana mai tarziu de aparitia anticorpilor IgG. Nivelurile de anticorpi IgM ating un maxim dupa cateva saptamani, dupa care scad in decurs de 4-6 luni. Ocazional, acestia pot persista mai multi ani. Determinarea anticorpilor de tip IgM constituie un instrument important in diagnosticul infectiei citomegalice acute. Totusi, este dificil sa se faca distinctia intre infectia primara si cea secundara, deoarece reactivarea poate induce sinteza variabila de IgM la persoanele imunodeprimate. Determinarea anticorpilor IgG este utila in screening-ul statusului imun, permitand identificarea indivizilor seronegativi, la care pot fi aplicate masuri profilactice. De asemenea, monitorizarea in dinamica a nivelului anticorpilor IgG constituie o modalitate importanta de depistare a infectiei acute2;5;6. Pregatire pacient - testele nu necesita o pregatire prealabila5. Specimen recoltat - sange venos5. 3

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator5. Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare5. Volum proba minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)5. Cauze de respingere a probei specimen hemolizat5. Stabilitate proba - serul separat este stabil 3 zile la 2-8C; 6 luni la 20C; evitati congelare/decongelare repetata5. Metode In laboratorul Synevo sunt utilizate mai multe metode lucru atat pentru CMV-IgG cat si pentru CMV-IgM:

imunochimica prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay) imunochimica cu detectie prin chemiluminiscenta (CLIA) imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)5.

Valori de referinta -.difera in functie de metoda de lucru5: CMV-IgG 1. ELFA <4 AU/mL : Negativ 4 6 AU/mL: Echivoc 6 AU/mL : Pozitiv 2. CLIA < 0.4 UI/mL: Negativ

0.4 si <0.6 UI/mL: Echivoc 0.6 UI/mL: 3. ECLIA <0.5 U/mL : Negativ 0.5 1 U/mL: Echivoc 1U/mL: CMV-IgM 1. ELFA <0.70 Index : Negativ Pozitiv Pozitiv

0.70 0.90 Index: Echivoc 4

0.90 Index : 2. CLIA <15 AU/mL:

Pozitiv

Negativ Echivoc Pozitiv.

15 si <30 AU/mL: 30: 3. ECLIA <0.70 Index

: Negativ

0.70 1: Index: Echivoc 1 Index: Pozitiv.

Interpretarea rezultatelor Determinarea statusului imun: CMV IgG : negativ expunere absenta; in cazul pacientelor gravide se va repeta recoltarea pentru determinarea anticorpilor IgG in luna a 4-a de sarcina6; echivoc se recomanda repetarea determinarii dupa o saptamana; pozitiv - indica expunere in antecedente la virusul citomegalic; se recomanda efectuarea anticorpilor IgM din acelasi ser; obtinerea unui rezultat negativ exclude infectia primara (la pacientele gravide se considera ca exista un risc minim de infectie congenitala si nu sunt necesare investigatii ulterioare)5;6. Diagnosticul infectiei acute Demonstrarea unei seroconversii a anticorpilor IgG (negativpozitiv) sau a unei cresteri de doua ori a nivelului anticorpilor IgG in seruri perechi obtinute la interval de 14-21 zile confirma infectia recenta5. Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infectia recenta, dar instituirea masurilor clinice nu trebuie sa se faca pe baza unei singure determinari. Un rezultat pozitiv pentru CMV IgM trebuie confirmat intotdeuna printr-o alta metoda de lucru1. In laboratorul Synevo, un rezultat pozitiv pentru CMV-IgM este confirmat prin cel putin doua metode de lucru, iar aceasta mentiune apare pe buletinul final de rezultate5. Diagnosticul infectiei congenitale Evidentierea anticorpilor IgM in prima saptamana de viata poate reprezenta un instrument util in diagnosticul infectiei citomegalice congenitale3;5.