Virusul rubeolei-Anticorpi IgG

Informaţii generale Virusul rubeolei este un togavirus cu ARN monocatenar care determină una din infecţiile exantematoase ale copilăriei. Infecţia se produce predominant în lunile de iarnă şi primavară, subiecţii umani fiind singurele gazde cunoscute ale virusului. Modul de transmitere a bolii este direct şi aerogen (prin secreţii nazofaringiene). Perioada de incubaţie este de 2-3 săptămâni. Infecţia are de obicei o evoluţie benignă şi este frecvent subclinică. În cazurile simptomatice, tabloul clinic include febră, erupţie maculo-papulară adesea discretă şi de scurtă durată, limfadenopatii, posibil coriză şi conjunctivită. Adenopatia rubeolică (tipic în regiunea occipitală, retro- şi submastoidiană, laterocervicală şi submaxilară) constituie un semn constant al bolii, fiind adesea singura ei manifestare. Hemoleucograma indică de obicei neutropenie, iar în formulă leucocitară este caracteristică apariţia de plasmocite şi celule Türk, a căror proporţie poate ajunge la 5-19%. Infecţia conferă imunitate pe toată durata vieţii1;7. Infecţia cu virusul rubeolei are consecinţe foarte grave în cazul în care este contractată în cursul primelor patru luni de sarcină. Dacă gravida nu prezintă imunitate, există un risc mare de afectare embriofetală. Rubeola congenitală determină apariţia unor defecte severe, multe dintre acestea fiind permanente, afectând dezvoltarea ulterioară: cataractă, surditate, hepatosplenomegalie, retard psihomotor, anomalii osoase, cardiopatii, neuropatii. Consecinţele patologice asupra fătului şi nou-născutului depind de teratogenitatea virusului şi de vârsta gestaţională la care s-a contractat infecţia. Este unanim acceptat faptul că riscul scade odată cu creşterea vârstei gestaţionale; astfel riscul este maxim în cursul primelor două luni de sarcină (40-60%) şi scade progresiv în lunile patru şi cinci (10-20%). Studiile au demonstrat faptul că infecţia fetală este rară după trimestrul II de sarcină1;2;4;7. În cursul infecţiei acute, virusul infectează placenta şi poate fi transmis la făt. Expunerea secundară la virus sau reinfecţia se asociază extrem de rar cu transmiterea intrauterină a virusului, indicând faptul că imunitatea mamei (dobândită natural sau indusă prin vaccinare) conferă protecţie împotriva infecţiei in utero. Infecţia primară a mamei poate avea următoarele consecinţe: a) absenţa infecţiei la embrion; b) resorbţia embrionului (doar în cursul primelor săptămâni de sarcină); c) avort spontan; d) moartea fătului in utero; e) infecţia placentei fără afectarea fătului; f) afectarea concomitentă a placentei şi fătului1;4. Testele serologice reprezintă un instrument important în diagnosticul şi monitorizarea infecţiei acute. Astfel, primul răspuns umoral la infecţie este reprezentat de anticorpii specifici de tip IgM care sunt detectaţi în majoritatea cazurilor la câteva zile de la apariţia exantemului, atingând un maximum după 2-3 săptămâni de la debut. Nivelurile IgM încep să scadă după 36-70 zile, fiind rar detectate după 180 zile (în cazuri izolate, până la 1 an). Anticorpii specifici de tip IgG apar de obicei după aproximativ 1 săptămână de la generarea anticorpilor IgM; nivelul acestora creşte rapid atingând un platou la 6-10 săptămâni de la debutul bolii, după care scad progresiv la un titru (15-200 UI/mL) care se menţine toată viaţa. Reinfecţia, care este complet asimptomatică, este însoţită de creşteri moderate ale anticorpilor IgG2;4;5. Introducerea vaccinului antirubeolic în 1969 a avut un impact major asupra numărului de infecţii congenitale. Cu toate acestea continuă să apară epidemii de rubeolă. Prevalenţa femeilor neimunizate în rândul populaţiilor vaccinate este în jur de 1.8%, în timp ce la populaţiile nevaccinate poate depăşi 40%. Luând în considerare datele prezentate reiese importanţa efectuării screening-ului pentru determinarea statusului imun matern. Deoarece vaccinul antirubeolic este contraindicat la femeile gravide (risc teoretic, deoarece nu s-a demonstrat teratogenitatea virusului atenuat conţinut în vaccin) şi la cele care pot deveni gravide în următoarea lună după vaccinare, se recomandă ca screening-ul să fie efectuat înainte de concepţie, iar femeile neimunizate să poată beneficia de vaccin1;2. Pregătire pacient - testele nu necesită o pregătire prealabilă4. Specimen recoltat – sânge venos4. Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator4. Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare4. Volum probă - minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)4. Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat4. Stabilitate probă – serul separat este stabil câteva ore la temperatura camerei 18-30ºC; câteva zile la 2-8ºC ; perioadă mai îndelungată la –20ºC. Centrifugaţi specimenele decongelate şi utilizaţi supernatantul. Evitaţi congelare/decongelare repetată4. Metodă – imunoenzimatică cu detecţie prin chemiluminiscenţă4. 1

Infectia cu virusul citomegalic este extrem de raspandita. ≥10 UI/mL: rezultat pozitiv – indică infecţie în antecedente/vaccinare/infecţie recentă. Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infecţia recentă. Aceştia sunt depistaţi în 100% din cazuri în primele 5 luni de la naştere (în majoritate cazurilor în primele 3 luni). chiar în absenţa unei expuneri cunoscute la virusul rubeolei3.Valori de referinţă – Anti-rubeolă IgG: <5 UI/mL. Rezultate fals pozitive pentru rubeola IgM pot să apară după mononucleoza infecţioasă. in timp ce boala clinica constituie o consecinta mai rara a acestei infectii comune (80-100% din populatia adulta prezinta anticorpi specifici. dar instituirea măsurilor clinice nu trebuie să se facă pe baza unei singure determinări1. obţinerea unui rezultat negativ confirmă infecţia în antecedente şi prezenţa statusului imun3. ci mai târziu.6. în cazul pacientelor gravide se va repeta recoltarea pentru determinarea anticorpilor IgG în săptămânile 16-18 de sarcină. Citomegalovirus-Anticorpi IgG Informatii generale si recomandari Virusul citomegalic face parte din aceeasi familie cu virusul herpes simplex si virusul varicelo-zosterian. Frecvenţa acestora scade după cum urmează: 60% la vârsta de 6-12 luni.4. ca rezultat predominant al infectiilor asimptomatice). diagnosticul de rubeolă congenitală se stabileşte pe evidenţierea anticorpilor IgM. un rezultat pozitiv pentru anti-rubeola IgM este confirmat prin două metode: chemiluminiscenţa şi ELISA. 2 . Interpretarea rezultatelor Determinarea statusului imun: Anti-rubeola IgG : < 5 UI/mL: imunitate absentă.6. este o condiţie clinică rară. Reacţii fals pozitive pentru rubeola IgM au fost raportate şi la gravide. Rubeola neonatală. 40% la vârsta de 12-18 luni.6. cu aspect de “ochi de bufnita”2. Anticorpii IgG sunt de regulă detectaţi la 4-6 săptămâni de la data vaccinării şi persistă toată viaţa2. Virusul citomegalic a fost izolat in 1956 si denumit astfel datorita efectului citopatic caracteristic: celulele infectate cu virus se hipertrofiaza si contin incluzii intranucleare eozinofilice voluminoase. Diagnosticul infecţiei congenitale Deoarece serul copiilor normali conţine anticorpi IgG transferaţi pasiv de la mamă. datorate unor reacţii încrucişate cu alte virusuri (CMV. rar detectabili dupa vârsta de 18 luni2. infecţii cu parvovirus B19 şi posibil alte infecţii cu virusuri de tip herpetic. se recomandă repetarea determinării după o săptămână. iar această menţiune apare pe buletinul final de rezultate4. Anticorpii heterofili prezenţi în serul pacienţilor pot interacţiona cu imunoglobulinele incluse în componentele kit-ului şi da rezultate neconcludente4. Diagnosticul infecţiei recente O creştere de patru ori a nivelului anticorpilor IgG în seruri perechi obţinute la interval de 14-21 zile confirmă infecţia recentă. În laboratorul Synevo. Anti-rubeolă IgM negativ4. ≥ 5 dar <10 UI/mL: rezultat echivoc. Monitorizarea post-vaccinală Anticorpii IgM apar la 80% din pacienţii vaccinaţi în primele 3 săptămâni de la vaccinare4. rujeolic)4. dar trebuie luată în considerare dacă anticorpii IgM nu se pozitivează în perioada postnatală imediată. Pe langa virusul uman exista si virusuri citomegalice ale animalelor. Se recomandă efectuarea anti-rubeola IgM din acelaşi ser. Limite şi interferenţe Absenţa anticorpilor IgM la naştere nu exclude diagnosticul de rubeolă congenitală. complet distincte de cel uman2.

Fatul poate fi infectat in utero. infectia citomegalica este considerata o problema importanta de sanatate publica. Perioada de contagiozitate dureaza (cu intermitente) luni. mai frecvent insa infectia se produce perinatal. confirmand astfel o boala citomegalica transmisa prin sangele transfuzat2. boli casectizante. acestia pot persista mai multi ani. este dificil sa se faca distinctia intre infectia primara si cea secundara. sau postnatal prin contactul infectant cu produse de la mama (saliva. prin contactul nou-nascutului cu secretiile cervicale pline de mucus. 3 .).4. Nivelurile de anticorpi IgM ating un maxim dupa cateva saptamani. prin transfuzii de sange sau se poate produce prin reactivarea unei infectii latente. riscul infectiei fetale este maxim (pana la 50%)3. surditate. aglutinine la rece. Virusul persista in organism in stare latenta o perioada indelungata. Raspunsul imun fata de virusul citomegalic implica sinteza de anticorpi specifici din clasa IgM la cateva saptamani de la contractarea infectiei . la care pot fi aplicate masuri profilactice. atunci cand devine manifesta. pneumonie. anticorpi antinucleari. lapte. microcefalie)1. deoarece reactivarea poate induce sinteza variabila de IgM la persoanele imunodeprimate.In prezent. tablou de mononucleoza infectioasa cu anticorpi heterofili negativi.6. sperma si lapte matern. Infectia se transmite pe cale sexuala. cu posibilitati de reactivare mai ales la persoanele imunodeprimate si la cele cu transplant de organe si implicarea virusului in patologia postransfuzionala (sindromul posttransfuzional.7-0. Virusul se gaseste in urina si saliva persoanelor infectate ca si in secretia vaginala. adenopatii. 1-2% din adulti si 10% din gravide2. In infectia primara a gravidei (circa 10-60% sunt receptive la varsta adulta). comparativ cu restul populatiei adulte).testele nu necesita o pregatire prealabila5. urmata o saptamana mai tarziu de aparitia anticorpilor IgG. In cazurile de reactivare a unei infectii latente (0. tablourile clinice sunt variate: stare febrila de etiologie neprecizata. din urmatoarele motive: frecventa crescuta a infectiilor congenitale. crioglobuline.6. eruptii si modificari imunopatologice (factor reumatoid. sau toata viata. virusul continuand sa fie eliminat din organism si in prezenta anticorpilor specifici. permitand identificarea indivizilor seronegativi. etc. Ocazional. test Coombs pozitiv). Omul este singurul rezervor natural de virus citomegalic uman (virusurile citomegalice ale animalelor nu sunt infectante pentru om). De asemenea. Gravidele prezinta o susceptibilitate crescuta fata de infectia citomegalica (de 6 ori mai mare. inclusiv SIDA) infectia latenta poate deveni clinic manifesta (hepatita. Sindromul posttransfuzional apare la un interval de 3-6% dupa o transfuzie de sange si se manifesta prin stare febrila. hepatita cu icter2. hepato-splenomegalie. Modul de transmitere a infectiei este variat. Specimen recoltat . ani. caracterul de infectie virala persistenta. Infectia primara la adult este in majoritatea cazurilor asimptomatica. uneori avand consecinte letale. hepatita citomegalica posttransfuzionala).9% din gravide) riscul de infectie fetala este foarte redus sau chiar absent (copiii respectivi raman neafectati sau fac infectii subclinice)3. O alta modalitate frecventa (peste 50% din infectii) se realizeaza prin sarut si contact sexual. Sunt posibile si caile de transmitere iatrogena.5. Totusi. dupa care scad in decurs de 4-6 luni. encefalita). prin transfuzii de sange (virusul fiind prezent in leucocite) sau prin grefe de organ (ex: rinichi) de la persoane aparent sanatoase4. Infectia nu confera o imunitate solida. virusul fiind eliminat prin urina sau saliva de 5% din copii. Transmiterea verticala a infectiei in cursul primelor 4 luni de sarcina are consecintele cele mai grave (hepatita. Pacientii prezinta un titru crescut de anticorpi specifici pentru infectia citomegalica. Atunci cand apare o scadere a rezistentei organismului (terapie imunosupresiva prelungita. Determinarea anticorpilor IgG este utila in screening-ul statusului imun.sange venos5. Pregatire pacient . monitorizarea in dinamica a nivelului anticorpilor IgG constituie o modalitate importanta de depistare a infectiei acute2. Determinarea anticorpilor de tip IgM constituie un instrument important in diagnosticul infectiei citomegalice acute.

5 – 1 U/mL: Echivoc ≥1U/mL: CMV-IgM 1.4 si <0.5 U/mL : Negativ 0. Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat5.90 Index: Echivoc 4 . 6 luni la –20ºC.se separa serul prin centrifugare5. Valori de referinta -. evitati congelare/decongelare repetata5.4 UI/mL: Negativ ≥0.70 – 0. CLIA < 0.vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator5.serul separat este stabil 3 zile la 2-8ºC. ELFA <4 AU/mL : Negativ 4 – 6 AU/mL: Echivoc ≥6 AU/mL : Pozitiv 2.difera in functie de metoda de lucru5: CMV-IgG 1.6 UI/mL: 3. Metode In laboratorul Synevo sunt utilizate mai multe metode lucru atat pentru CMV-IgG cat si pentru CMV-IgM: • • • imunochimica prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay) imunochimica cu detectie prin chemiluminiscenta (CLIA) imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)5. Volum proba – minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)5. Stabilitate proba . ECLIA <0. Prelucrare necesara dupa recoltare .70 Index : Negativ Pozitiv Pozitiv 0. ELFA <0.6 UI/mL: Echivoc ≥0.Recipient de recoltare .

Un rezultat pozitiv pentru CMV – IgM trebuie confirmat intotdeuna printr-o alta metoda de lucru1. Interpretarea rezultatelor Determinarea statusului imun: CMV IgG : negativ – expunere absenta. se recomanda efectuarea anticorpilor IgM din acelasi ser. ECLIA <0. Diagnosticul infectiei congenitale Evidentierea anticorpilor IgM in prima saptamana de viata poate reprezenta un instrument util in diagnosticul infectiei citomegalice congenitale3.≥0.90 Index : 2. Diagnosticul infectiei acute Demonstrarea unei seroconversii a anticorpilor IgG (negativ→pozitiv) sau a unei cresteri de doua ori a nivelului anticorpilor IgG in seruri perechi obtinute la interval de 14-21 zile confirma infectia recenta5. In laboratorul Synevo. echivoc – se recomanda repetarea determinarii dupa o saptamana. ≥15 si <30 AU/mL: ≥30: 3.70 Index : Negativ 0. pozitiv . un rezultat pozitiv pentru CMV-IgM este confirmat prin cel putin doua metode de lucru. CLIA <15 AU/mL: Pozitiv Negativ Echivoc Pozitiv. iar aceasta mentiune apare pe buletinul final de rezultate5. dar instituirea masurilor clinice nu trebuie sa se faca pe baza unei singure determinari. 5 . obtinerea unui rezultat negativ exclude infectia primara (la pacientele gravide se considera ca exista un risc minim de infectie congenitala si nu sunt necesare investigatii ulterioare)5.70 – 1: Index: Echivoc ≥1 Index: Pozitiv.6. in cazul pacientelor gravide se va repeta recoltarea pentru determinarea anticorpilor IgG in luna a 4-a de sarcina6. Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infectia recenta.5.indica expunere in antecedente la virusul citomegalic.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful