Virusul rubeolei-Anticorpi IgG

Informaţii generale Virusul rubeolei este un togavirus cu ARN monocatenar care determină una din infecţiile exantematoase ale copilăriei. Infecţia se produce predominant în lunile de iarnă şi primavară, subiecţii umani fiind singurele gazde cunoscute ale virusului. Modul de transmitere a bolii este direct şi aerogen (prin secreţii nazofaringiene). Perioada de incubaţie este de 2-3 săptămâni. Infecţia are de obicei o evoluţie benignă şi este frecvent subclinică. În cazurile simptomatice, tabloul clinic include febră, erupţie maculo-papulară adesea discretă şi de scurtă durată, limfadenopatii, posibil coriză şi conjunctivită. Adenopatia rubeolică (tipic în regiunea occipitală, retro- şi submastoidiană, laterocervicală şi submaxilară) constituie un semn constant al bolii, fiind adesea singura ei manifestare. Hemoleucograma indică de obicei neutropenie, iar în formulă leucocitară este caracteristică apariţia de plasmocite şi celule Türk, a căror proporţie poate ajunge la 5-19%. Infecţia conferă imunitate pe toată durata vieţii1;7. Infecţia cu virusul rubeolei are consecinţe foarte grave în cazul în care este contractată în cursul primelor patru luni de sarcină. Dacă gravida nu prezintă imunitate, există un risc mare de afectare embriofetală. Rubeola congenitală determină apariţia unor defecte severe, multe dintre acestea fiind permanente, afectând dezvoltarea ulterioară: cataractă, surditate, hepatosplenomegalie, retard psihomotor, anomalii osoase, cardiopatii, neuropatii. Consecinţele patologice asupra fătului şi nou-născutului depind de teratogenitatea virusului şi de vârsta gestaţională la care s-a contractat infecţia. Este unanim acceptat faptul că riscul scade odată cu creşterea vârstei gestaţionale; astfel riscul este maxim în cursul primelor două luni de sarcină (40-60%) şi scade progresiv în lunile patru şi cinci (10-20%). Studiile au demonstrat faptul că infecţia fetală este rară după trimestrul II de sarcină1;2;4;7. În cursul infecţiei acute, virusul infectează placenta şi poate fi transmis la făt. Expunerea secundară la virus sau reinfecţia se asociază extrem de rar cu transmiterea intrauterină a virusului, indicând faptul că imunitatea mamei (dobândită natural sau indusă prin vaccinare) conferă protecţie împotriva infecţiei in utero. Infecţia primară a mamei poate avea următoarele consecinţe: a) absenţa infecţiei la embrion; b) resorbţia embrionului (doar în cursul primelor săptămâni de sarcină); c) avort spontan; d) moartea fătului in utero; e) infecţia placentei fără afectarea fătului; f) afectarea concomitentă a placentei şi fătului1;4. Testele serologice reprezintă un instrument important în diagnosticul şi monitorizarea infecţiei acute. Astfel, primul răspuns umoral la infecţie este reprezentat de anticorpii specifici de tip IgM care sunt detectaţi în majoritatea cazurilor la câteva zile de la apariţia exantemului, atingând un maximum după 2-3 săptămâni de la debut. Nivelurile IgM încep să scadă după 36-70 zile, fiind rar detectate după 180 zile (în cazuri izolate, până la 1 an). Anticorpii specifici de tip IgG apar de obicei după aproximativ 1 săptămână de la generarea anticorpilor IgM; nivelul acestora creşte rapid atingând un platou la 6-10 săptămâni de la debutul bolii, după care scad progresiv la un titru (15-200 UI/mL) care se menţine toată viaţa. Reinfecţia, care este complet asimptomatică, este însoţită de creşteri moderate ale anticorpilor IgG2;4;5. Introducerea vaccinului antirubeolic în 1969 a avut un impact major asupra numărului de infecţii congenitale. Cu toate acestea continuă să apară epidemii de rubeolă. Prevalenţa femeilor neimunizate în rândul populaţiilor vaccinate este în jur de 1.8%, în timp ce la populaţiile nevaccinate poate depăşi 40%. Luând în considerare datele prezentate reiese importanţa efectuării screening-ului pentru determinarea statusului imun matern. Deoarece vaccinul antirubeolic este contraindicat la femeile gravide (risc teoretic, deoarece nu s-a demonstrat teratogenitatea virusului atenuat conţinut în vaccin) şi la cele care pot deveni gravide în următoarea lună după vaccinare, se recomandă ca screening-ul să fie efectuat înainte de concepţie, iar femeile neimunizate să poată beneficia de vaccin1;2. Pregătire pacient - testele nu necesită o pregătire prealabilă4. Specimen recoltat – sânge venos4. Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator4. Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare4. Volum probă - minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)4. Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat4. Stabilitate probă – serul separat este stabil câteva ore la temperatura camerei 18-30ºC; câteva zile la 2-8ºC ; perioadă mai îndelungată la –20ºC. Centrifugaţi specimenele decongelate şi utilizaţi supernatantul. Evitaţi congelare/decongelare repetată4. Metodă – imunoenzimatică cu detecţie prin chemiluminiscenţă4. 1

Reacţii fals pozitive pentru rubeola IgM au fost raportate şi la gravide. rar detectabili dupa vârsta de 18 luni2. cu aspect de “ochi de bufnita”2. 40% la vârsta de 12-18 luni. Anticorpii heterofili prezenţi în serul pacienţilor pot interacţiona cu imunoglobulinele incluse în componentele kit-ului şi da rezultate neconcludente4.Valori de referinţă – Anti-rubeolă IgG: <5 UI/mL. în cazul pacientelor gravide se va repeta recoltarea pentru determinarea anticorpilor IgG în săptămânile 16-18 de sarcină. dar instituirea măsurilor clinice nu trebuie să se facă pe baza unei singure determinări1. Interpretarea rezultatelor Determinarea statusului imun: Anti-rubeola IgG : < 5 UI/mL: imunitate absentă.6. Rezultate fals pozitive pentru rubeola IgM pot să apară după mononucleoza infecţioasă. diagnosticul de rubeolă congenitală se stabileşte pe evidenţierea anticorpilor IgM. rujeolic)4. in timp ce boala clinica constituie o consecinta mai rara a acestei infectii comune (80-100% din populatia adulta prezinta anticorpi specifici.6. Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infecţia recentă. Monitorizarea post-vaccinală Anticorpii IgM apar la 80% din pacienţii vaccinaţi în primele 3 săptămâni de la vaccinare4. este o condiţie clinică rară. Anticorpii IgG sunt de regulă detectaţi la 4-6 săptămâni de la data vaccinării şi persistă toată viaţa2. Rubeola neonatală. Pe langa virusul uman exista si virusuri citomegalice ale animalelor. datorate unor reacţii încrucişate cu alte virusuri (CMV. În laboratorul Synevo.6. Limite şi interferenţe Absenţa anticorpilor IgM la naştere nu exclude diagnosticul de rubeolă congenitală. Anti-rubeolă IgM negativ4. Diagnosticul infecţiei recente O creştere de patru ori a nivelului anticorpilor IgG în seruri perechi obţinute la interval de 14-21 zile confirmă infecţia recentă. 2 . se recomandă repetarea determinării după o săptămână. Se recomandă efectuarea anti-rubeola IgM din acelaşi ser. chiar în absenţa unei expuneri cunoscute la virusul rubeolei3. Diagnosticul infecţiei congenitale Deoarece serul copiilor normali conţine anticorpi IgG transferaţi pasiv de la mamă. dar trebuie luată în considerare dacă anticorpii IgM nu se pozitivează în perioada postnatală imediată. infecţii cu parvovirus B19 şi posibil alte infecţii cu virusuri de tip herpetic. ≥ 5 dar <10 UI/mL: rezultat echivoc. complet distincte de cel uman2. Aceştia sunt depistaţi în 100% din cazuri în primele 5 luni de la naştere (în majoritate cazurilor în primele 3 luni). ci mai târziu. Frecvenţa acestora scade după cum urmează: 60% la vârsta de 6-12 luni. Infectia cu virusul citomegalic este extrem de raspandita.4. obţinerea unui rezultat negativ confirmă infecţia în antecedente şi prezenţa statusului imun3. Citomegalovirus-Anticorpi IgG Informatii generale si recomandari Virusul citomegalic face parte din aceeasi familie cu virusul herpes simplex si virusul varicelo-zosterian. un rezultat pozitiv pentru anti-rubeola IgM este confirmat prin două metode: chemiluminiscenţa şi ELISA. Virusul citomegalic a fost izolat in 1956 si denumit astfel datorita efectului citopatic caracteristic: celulele infectate cu virus se hipertrofiaza si contin incluzii intranucleare eozinofilice voluminoase. iar această menţiune apare pe buletinul final de rezultate4. ca rezultat predominant al infectiilor asimptomatice). ≥10 UI/mL: rezultat pozitiv – indică infecţie în antecedente/vaccinare/infecţie recentă.

microcefalie)1. Determinarea anticorpilor IgG este utila in screening-ul statusului imun. 1-2% din adulti si 10% din gravide2. Sunt posibile si caile de transmitere iatrogena.). este dificil sa se faca distinctia intre infectia primara si cea secundara. caracterul de infectie virala persistenta.6. sperma si lapte matern. Nivelurile de anticorpi IgM ating un maxim dupa cateva saptamani. test Coombs pozitiv). Infectia se transmite pe cale sexuala. tablourile clinice sunt variate: stare febrila de etiologie neprecizata. pneumonie. eruptii si modificari imunopatologice (factor reumatoid.6. Specimen recoltat . sau postnatal prin contactul infectant cu produse de la mama (saliva. riscul infectiei fetale este maxim (pana la 50%)3. Transmiterea verticala a infectiei in cursul primelor 4 luni de sarcina are consecintele cele mai grave (hepatita. De asemenea. Modul de transmitere a infectiei este variat. Sindromul posttransfuzional apare la un interval de 3-6% dupa o transfuzie de sange si se manifesta prin stare febrila. mai frecvent insa infectia se produce perinatal. anticorpi antinucleari. etc. adenopatii. In infectia primara a gravidei (circa 10-60% sunt receptive la varsta adulta). crioglobuline.sange venos5. hepatita citomegalica posttransfuzionala).testele nu necesita o pregatire prealabila5. atunci cand devine manifesta. permitand identificarea indivizilor seronegativi. aglutinine la rece. deoarece reactivarea poate induce sinteza variabila de IgM la persoanele imunodeprimate. boli casectizante. Omul este singurul rezervor natural de virus citomegalic uman (virusurile citomegalice ale animalelor nu sunt infectante pentru om).9% din gravide) riscul de infectie fetala este foarte redus sau chiar absent (copiii respectivi raman neafectati sau fac infectii subclinice)3. Pacientii prezinta un titru crescut de anticorpi specifici pentru infectia citomegalica. hepatita cu icter2.In prezent. In cazurile de reactivare a unei infectii latente (0. Perioada de contagiozitate dureaza (cu intermitente) luni. lapte. confirmand astfel o boala citomegalica transmisa prin sangele transfuzat2. Raspunsul imun fata de virusul citomegalic implica sinteza de anticorpi specifici din clasa IgM la cateva saptamani de la contractarea infectiei . comparativ cu restul populatiei adulte). uneori avand consecinte letale. Totusi. dupa care scad in decurs de 4-6 luni. sau toata viata. prin transfuzii de sange sau se poate produce prin reactivarea unei infectii latente. encefalita). hepato-splenomegalie. acestia pot persista mai multi ani. la care pot fi aplicate masuri profilactice. virusul fiind eliminat prin urina sau saliva de 5% din copii. surditate. urmata o saptamana mai tarziu de aparitia anticorpilor IgG. infectia citomegalica este considerata o problema importanta de sanatate publica. Fatul poate fi infectat in utero. cu posibilitati de reactivare mai ales la persoanele imunodeprimate si la cele cu transplant de organe si implicarea virusului in patologia postransfuzionala (sindromul posttransfuzional. Ocazional. Infectia nu confera o imunitate solida.7-0. Determinarea anticorpilor de tip IgM constituie un instrument important in diagnosticul infectiei citomegalice acute. tablou de mononucleoza infectioasa cu anticorpi heterofili negativi. ani. Virusul persista in organism in stare latenta o perioada indelungata. prin transfuzii de sange (virusul fiind prezent in leucocite) sau prin grefe de organ (ex: rinichi) de la persoane aparent sanatoase4.4. prin contactul nou-nascutului cu secretiile cervicale pline de mucus. 3 . Pregatire pacient . Virusul se gaseste in urina si saliva persoanelor infectate ca si in secretia vaginala. monitorizarea in dinamica a nivelului anticorpilor IgG constituie o modalitate importanta de depistare a infectiei acute2. Infectia primara la adult este in majoritatea cazurilor asimptomatica. din urmatoarele motive: frecventa crescuta a infectiilor congenitale.5. Atunci cand apare o scadere a rezistentei organismului (terapie imunosupresiva prelungita. inclusiv SIDA) infectia latenta poate deveni clinic manifesta (hepatita. virusul continuand sa fie eliminat din organism si in prezenta anticorpilor specifici. O alta modalitate frecventa (peste 50% din infectii) se realizeaza prin sarut si contact sexual. Gravidele prezinta o susceptibilitate crescuta fata de infectia citomegalica (de 6 ori mai mare.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat5.5 U/mL : Negativ 0.4 UI/mL: Negativ ≥0.vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator5. 6 luni la –20ºC. evitati congelare/decongelare repetata5. CLIA < 0.6 UI/mL: 3.6 UI/mL: Echivoc ≥0.se separa serul prin centrifugare5. Valori de referinta -.5 – 1 U/mL: Echivoc ≥1U/mL: CMV-IgM 1. Volum proba – minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)5. ELFA <4 AU/mL : Negativ 4 – 6 AU/mL: Echivoc ≥6 AU/mL : Pozitiv 2.Recipient de recoltare . Metode In laboratorul Synevo sunt utilizate mai multe metode lucru atat pentru CMV-IgG cat si pentru CMV-IgM: • • • imunochimica prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay) imunochimica cu detectie prin chemiluminiscenta (CLIA) imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)5.4 si <0.difera in functie de metoda de lucru5: CMV-IgG 1.90 Index: Echivoc 4 .70 – 0. Prelucrare necesara dupa recoltare .70 Index : Negativ Pozitiv Pozitiv 0. Stabilitate proba .serul separat este stabil 3 zile la 2-8ºC. ELFA <0. ECLIA <0.

Un rezultat pozitiv pentru CMV – IgM trebuie confirmat intotdeuna printr-o alta metoda de lucru1. un rezultat pozitiv pentru CMV-IgM este confirmat prin cel putin doua metode de lucru. 5 . Diagnosticul infectiei acute Demonstrarea unei seroconversii a anticorpilor IgG (negativ→pozitiv) sau a unei cresteri de doua ori a nivelului anticorpilor IgG in seruri perechi obtinute la interval de 14-21 zile confirma infectia recenta5. CLIA <15 AU/mL: Pozitiv Negativ Echivoc Pozitiv. ECLIA <0.≥0.70 – 1: Index: Echivoc ≥1 Index: Pozitiv.5. Interpretarea rezultatelor Determinarea statusului imun: CMV IgG : negativ – expunere absenta. obtinerea unui rezultat negativ exclude infectia primara (la pacientele gravide se considera ca exista un risc minim de infectie congenitala si nu sunt necesare investigatii ulterioare)5. in cazul pacientelor gravide se va repeta recoltarea pentru determinarea anticorpilor IgG in luna a 4-a de sarcina6. iar aceasta mentiune apare pe buletinul final de rezultate5.70 Index : Negativ 0. In laboratorul Synevo.6. pozitiv .indica expunere in antecedente la virusul citomegalic. ≥15 si <30 AU/mL: ≥30: 3. Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infectia recenta. dar instituirea masurilor clinice nu trebuie sa se faca pe baza unei singure determinari. echivoc – se recomanda repetarea determinarii dupa o saptamana.90 Index : 2. Diagnosticul infectiei congenitale Evidentierea anticorpilor IgM in prima saptamana de viata poate reprezenta un instrument util in diagnosticul infectiei citomegalice congenitale3. se recomanda efectuarea anticorpilor IgM din acelasi ser.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful