Virusul rubeolei-Anticorpi IgG

Informaţii generale Virusul rubeolei este un togavirus cu ARN monocatenar care determină una din infecţiile exantematoase ale copilăriei. Infecţia se produce predominant în lunile de iarnă şi primavară, subiecţii umani fiind singurele gazde cunoscute ale virusului. Modul de transmitere a bolii este direct şi aerogen (prin secreţii nazofaringiene). Perioada de incubaţie este de 2-3 săptămâni. Infecţia are de obicei o evoluţie benignă şi este frecvent subclinică. În cazurile simptomatice, tabloul clinic include febră, erupţie maculo-papulară adesea discretă şi de scurtă durată, limfadenopatii, posibil coriză şi conjunctivită. Adenopatia rubeolică (tipic în regiunea occipitală, retro- şi submastoidiană, laterocervicală şi submaxilară) constituie un semn constant al bolii, fiind adesea singura ei manifestare. Hemoleucograma indică de obicei neutropenie, iar în formulă leucocitară este caracteristică apariţia de plasmocite şi celule Türk, a căror proporţie poate ajunge la 5-19%. Infecţia conferă imunitate pe toată durata vieţii1;7. Infecţia cu virusul rubeolei are consecinţe foarte grave în cazul în care este contractată în cursul primelor patru luni de sarcină. Dacă gravida nu prezintă imunitate, există un risc mare de afectare embriofetală. Rubeola congenitală determină apariţia unor defecte severe, multe dintre acestea fiind permanente, afectând dezvoltarea ulterioară: cataractă, surditate, hepatosplenomegalie, retard psihomotor, anomalii osoase, cardiopatii, neuropatii. Consecinţele patologice asupra fătului şi nou-născutului depind de teratogenitatea virusului şi de vârsta gestaţională la care s-a contractat infecţia. Este unanim acceptat faptul că riscul scade odată cu creşterea vârstei gestaţionale; astfel riscul este maxim în cursul primelor două luni de sarcină (40-60%) şi scade progresiv în lunile patru şi cinci (10-20%). Studiile au demonstrat faptul că infecţia fetală este rară după trimestrul II de sarcină1;2;4;7. În cursul infecţiei acute, virusul infectează placenta şi poate fi transmis la făt. Expunerea secundară la virus sau reinfecţia se asociază extrem de rar cu transmiterea intrauterină a virusului, indicând faptul că imunitatea mamei (dobândită natural sau indusă prin vaccinare) conferă protecţie împotriva infecţiei in utero. Infecţia primară a mamei poate avea următoarele consecinţe: a) absenţa infecţiei la embrion; b) resorbţia embrionului (doar în cursul primelor săptămâni de sarcină); c) avort spontan; d) moartea fătului in utero; e) infecţia placentei fără afectarea fătului; f) afectarea concomitentă a placentei şi fătului1;4. Testele serologice reprezintă un instrument important în diagnosticul şi monitorizarea infecţiei acute. Astfel, primul răspuns umoral la infecţie este reprezentat de anticorpii specifici de tip IgM care sunt detectaţi în majoritatea cazurilor la câteva zile de la apariţia exantemului, atingând un maximum după 2-3 săptămâni de la debut. Nivelurile IgM încep să scadă după 36-70 zile, fiind rar detectate după 180 zile (în cazuri izolate, până la 1 an). Anticorpii specifici de tip IgG apar de obicei după aproximativ 1 săptămână de la generarea anticorpilor IgM; nivelul acestora creşte rapid atingând un platou la 6-10 săptămâni de la debutul bolii, după care scad progresiv la un titru (15-200 UI/mL) care se menţine toată viaţa. Reinfecţia, care este complet asimptomatică, este însoţită de creşteri moderate ale anticorpilor IgG2;4;5. Introducerea vaccinului antirubeolic în 1969 a avut un impact major asupra numărului de infecţii congenitale. Cu toate acestea continuă să apară epidemii de rubeolă. Prevalenţa femeilor neimunizate în rândul populaţiilor vaccinate este în jur de 1.8%, în timp ce la populaţiile nevaccinate poate depăşi 40%. Luând în considerare datele prezentate reiese importanţa efectuării screening-ului pentru determinarea statusului imun matern. Deoarece vaccinul antirubeolic este contraindicat la femeile gravide (risc teoretic, deoarece nu s-a demonstrat teratogenitatea virusului atenuat conţinut în vaccin) şi la cele care pot deveni gravide în următoarea lună după vaccinare, se recomandă ca screening-ul să fie efectuat înainte de concepţie, iar femeile neimunizate să poată beneficia de vaccin1;2. Pregătire pacient - testele nu necesită o pregătire prealabilă4. Specimen recoltat – sânge venos4. Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator4. Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare4. Volum probă - minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)4. Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat4. Stabilitate probă – serul separat este stabil câteva ore la temperatura camerei 18-30ºC; câteva zile la 2-8ºC ; perioadă mai îndelungată la –20ºC. Centrifugaţi specimenele decongelate şi utilizaţi supernatantul. Evitaţi congelare/decongelare repetată4. Metodă – imunoenzimatică cu detecţie prin chemiluminiscenţă4. 1

în cazul pacientelor gravide se va repeta recoltarea pentru determinarea anticorpilor IgG în săptămânile 16-18 de sarcină. ≥ 5 dar <10 UI/mL: rezultat echivoc. Virusul citomegalic a fost izolat in 1956 si denumit astfel datorita efectului citopatic caracteristic: celulele infectate cu virus se hipertrofiaza si contin incluzii intranucleare eozinofilice voluminoase. dar trebuie luată în considerare dacă anticorpii IgM nu se pozitivează în perioada postnatală imediată.6. iar această menţiune apare pe buletinul final de rezultate4. Monitorizarea post-vaccinală Anticorpii IgM apar la 80% din pacienţii vaccinaţi în primele 3 săptămâni de la vaccinare4. Diagnosticul infecţiei congenitale Deoarece serul copiilor normali conţine anticorpi IgG transferaţi pasiv de la mamă. 40% la vârsta de 12-18 luni. ci mai târziu. datorate unor reacţii încrucişate cu alte virusuri (CMV. chiar în absenţa unei expuneri cunoscute la virusul rubeolei3. infecţii cu parvovirus B19 şi posibil alte infecţii cu virusuri de tip herpetic. Infectia cu virusul citomegalic este extrem de raspandita. rujeolic)4. se recomandă repetarea determinării după o săptămână.6.Valori de referinţă – Anti-rubeolă IgG: <5 UI/mL.6. Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infecţia recentă. diagnosticul de rubeolă congenitală se stabileşte pe evidenţierea anticorpilor IgM. Frecvenţa acestora scade după cum urmează: 60% la vârsta de 6-12 luni. Anticorpii IgG sunt de regulă detectaţi la 4-6 săptămâni de la data vaccinării şi persistă toată viaţa2. ca rezultat predominant al infectiilor asimptomatice). În laboratorul Synevo. complet distincte de cel uman2. Rubeola neonatală. rar detectabili dupa vârsta de 18 luni2. Diagnosticul infecţiei recente O creştere de patru ori a nivelului anticorpilor IgG în seruri perechi obţinute la interval de 14-21 zile confirmă infecţia recentă. 2 . este o condiţie clinică rară. Rezultate fals pozitive pentru rubeola IgM pot să apară după mononucleoza infecţioasă. ≥10 UI/mL: rezultat pozitiv – indică infecţie în antecedente/vaccinare/infecţie recentă. Anticorpii heterofili prezenţi în serul pacienţilor pot interacţiona cu imunoglobulinele incluse în componentele kit-ului şi da rezultate neconcludente4. Citomegalovirus-Anticorpi IgG Informatii generale si recomandari Virusul citomegalic face parte din aceeasi familie cu virusul herpes simplex si virusul varicelo-zosterian. obţinerea unui rezultat negativ confirmă infecţia în antecedente şi prezenţa statusului imun3. Pe langa virusul uman exista si virusuri citomegalice ale animalelor. Anti-rubeolă IgM negativ4. in timp ce boala clinica constituie o consecinta mai rara a acestei infectii comune (80-100% din populatia adulta prezinta anticorpi specifici. Limite şi interferenţe Absenţa anticorpilor IgM la naştere nu exclude diagnosticul de rubeolă congenitală. Reacţii fals pozitive pentru rubeola IgM au fost raportate şi la gravide.4. Aceştia sunt depistaţi în 100% din cazuri în primele 5 luni de la naştere (în majoritate cazurilor în primele 3 luni). Se recomandă efectuarea anti-rubeola IgM din acelaşi ser. Interpretarea rezultatelor Determinarea statusului imun: Anti-rubeola IgG : < 5 UI/mL: imunitate absentă. dar instituirea măsurilor clinice nu trebuie să se facă pe baza unei singure determinări1. cu aspect de “ochi de bufnita”2. un rezultat pozitiv pentru anti-rubeola IgM este confirmat prin două metode: chemiluminiscenţa şi ELISA.

Virusul persista in organism in stare latenta o perioada indelungata. uneori avand consecinte letale. sau postnatal prin contactul infectant cu produse de la mama (saliva. inclusiv SIDA) infectia latenta poate deveni clinic manifesta (hepatita. confirmand astfel o boala citomegalica transmisa prin sangele transfuzat2. etc. infectia citomegalica este considerata o problema importanta de sanatate publica. In infectia primara a gravidei (circa 10-60% sunt receptive la varsta adulta).6. virusul continuand sa fie eliminat din organism si in prezenta anticorpilor specifici. surditate. Modul de transmitere a infectiei este variat. Infectia primara la adult este in majoritatea cazurilor asimptomatica. atunci cand devine manifesta.5.testele nu necesita o pregatire prealabila5. anticorpi antinucleari.In prezent. microcefalie)1. sau toata viata. sperma si lapte matern. 1-2% din adulti si 10% din gravide2. cu posibilitati de reactivare mai ales la persoanele imunodeprimate si la cele cu transplant de organe si implicarea virusului in patologia postransfuzionala (sindromul posttransfuzional. Nivelurile de anticorpi IgM ating un maxim dupa cateva saptamani.4. hepato-splenomegalie. acestia pot persista mai multi ani.7-0. Virusul se gaseste in urina si saliva persoanelor infectate ca si in secretia vaginala. adenopatii. prin transfuzii de sange sau se poate produce prin reactivarea unei infectii latente. lapte. ani. riscul infectiei fetale este maxim (pana la 50%)3. Totusi. Ocazional. boli casectizante. deoarece reactivarea poate induce sinteza variabila de IgM la persoanele imunodeprimate. Raspunsul imun fata de virusul citomegalic implica sinteza de anticorpi specifici din clasa IgM la cateva saptamani de la contractarea infectiei . urmata o saptamana mai tarziu de aparitia anticorpilor IgG. eruptii si modificari imunopatologice (factor reumatoid. 3 . la care pot fi aplicate masuri profilactice. crioglobuline. Specimen recoltat . encefalita).). Pregatire pacient . tablourile clinice sunt variate: stare febrila de etiologie neprecizata. Sunt posibile si caile de transmitere iatrogena. caracterul de infectie virala persistenta. din urmatoarele motive: frecventa crescuta a infectiilor congenitale. Perioada de contagiozitate dureaza (cu intermitente) luni. este dificil sa se faca distinctia intre infectia primara si cea secundara. Atunci cand apare o scadere a rezistentei organismului (terapie imunosupresiva prelungita. prin contactul nou-nascutului cu secretiile cervicale pline de mucus. Transmiterea verticala a infectiei in cursul primelor 4 luni de sarcina are consecintele cele mai grave (hepatita. Infectia se transmite pe cale sexuala. In cazurile de reactivare a unei infectii latente (0. De asemenea.6. Omul este singurul rezervor natural de virus citomegalic uman (virusurile citomegalice ale animalelor nu sunt infectante pentru om). O alta modalitate frecventa (peste 50% din infectii) se realizeaza prin sarut si contact sexual. pneumonie.sange venos5. monitorizarea in dinamica a nivelului anticorpilor IgG constituie o modalitate importanta de depistare a infectiei acute2. prin transfuzii de sange (virusul fiind prezent in leucocite) sau prin grefe de organ (ex: rinichi) de la persoane aparent sanatoase4. Gravidele prezinta o susceptibilitate crescuta fata de infectia citomegalica (de 6 ori mai mare. test Coombs pozitiv). dupa care scad in decurs de 4-6 luni. Fatul poate fi infectat in utero. Pacientii prezinta un titru crescut de anticorpi specifici pentru infectia citomegalica. tablou de mononucleoza infectioasa cu anticorpi heterofili negativi. virusul fiind eliminat prin urina sau saliva de 5% din copii. permitand identificarea indivizilor seronegativi.9% din gravide) riscul de infectie fetala este foarte redus sau chiar absent (copiii respectivi raman neafectati sau fac infectii subclinice)3. comparativ cu restul populatiei adulte). Determinarea anticorpilor de tip IgM constituie un instrument important in diagnosticul infectiei citomegalice acute. Sindromul posttransfuzional apare la un interval de 3-6% dupa o transfuzie de sange si se manifesta prin stare febrila. hepatita cu icter2. Determinarea anticorpilor IgG este utila in screening-ul statusului imun. aglutinine la rece. Infectia nu confera o imunitate solida. mai frecvent insa infectia se produce perinatal. hepatita citomegalica posttransfuzionala).

6 UI/mL: 3. Valori de referinta -. Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat5. Metode In laboratorul Synevo sunt utilizate mai multe metode lucru atat pentru CMV-IgG cat si pentru CMV-IgM: • • • imunochimica prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay) imunochimica cu detectie prin chemiluminiscenta (CLIA) imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)5.4 si <0.70 Index : Negativ Pozitiv Pozitiv 0. Stabilitate proba .5 U/mL : Negativ 0. 6 luni la –20ºC.Recipient de recoltare . ELFA <0.6 UI/mL: Echivoc ≥0.70 – 0.vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator5. Prelucrare necesara dupa recoltare .4 UI/mL: Negativ ≥0. Volum proba – minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)5. evitati congelare/decongelare repetata5.90 Index: Echivoc 4 .5 – 1 U/mL: Echivoc ≥1U/mL: CMV-IgM 1. ECLIA <0.difera in functie de metoda de lucru5: CMV-IgG 1.se separa serul prin centrifugare5.serul separat este stabil 3 zile la 2-8ºC. ELFA <4 AU/mL : Negativ 4 – 6 AU/mL: Echivoc ≥6 AU/mL : Pozitiv 2. CLIA < 0.

5 . ECLIA <0. Un rezultat pozitiv pentru CMV – IgM trebuie confirmat intotdeuna printr-o alta metoda de lucru1. iar aceasta mentiune apare pe buletinul final de rezultate5. echivoc – se recomanda repetarea determinarii dupa o saptamana. CLIA <15 AU/mL: Pozitiv Negativ Echivoc Pozitiv. dar instituirea masurilor clinice nu trebuie sa se faca pe baza unei singure determinari. in cazul pacientelor gravide se va repeta recoltarea pentru determinarea anticorpilor IgG in luna a 4-a de sarcina6.5. Diagnosticul infectiei congenitale Evidentierea anticorpilor IgM in prima saptamana de viata poate reprezenta un instrument util in diagnosticul infectiei citomegalice congenitale3. ≥15 si <30 AU/mL: ≥30: 3.70 – 1: Index: Echivoc ≥1 Index: Pozitiv.indica expunere in antecedente la virusul citomegalic.90 Index : 2.6. Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infectia recenta. In laboratorul Synevo. un rezultat pozitiv pentru CMV-IgM este confirmat prin cel putin doua metode de lucru. se recomanda efectuarea anticorpilor IgM din acelasi ser.≥0. obtinerea unui rezultat negativ exclude infectia primara (la pacientele gravide se considera ca exista un risc minim de infectie congenitala si nu sunt necesare investigatii ulterioare)5. Interpretarea rezultatelor Determinarea statusului imun: CMV IgG : negativ – expunere absenta. pozitiv .70 Index : Negativ 0. Diagnosticul infectiei acute Demonstrarea unei seroconversii a anticorpilor IgG (negativ→pozitiv) sau a unei cresteri de doua ori a nivelului anticorpilor IgG in seruri perechi obtinute la interval de 14-21 zile confirma infectia recenta5.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful