Dificultati in relatia parinte-copil in societatea contemporana secularizata(d.p.d.v.

laic si teologic)

FAMLIE, familii, s.f. 1. Form social de baz, ntemeiat prin cstorie, i care const din so, soie i din descendenii acestora. . Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strmo comun; neam, descenden 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese i idealuri comune. Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille). Acesta este explicatia pe care D.E.X.-ul o da familiei, insa intelesul de baza este prima definitie si anume ca este prima forma sociala intemeiata prin casatorie, formata din sot si sotie precum si din descendentii acestora. Deducem prin acest lucru ca familia este prima si cea mai importanta forma de organizare sociala, care-si are inceputurile sale inca de la crearea primilor oameni de catre Dumnezeu dupa cum afirma cartea Facere ,,Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie..De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup.(Facere 1,27; 2,24). In cocnluzie familia crestina are o importanta majora in spiritualitatea ortodoxa si nu mai! Vazuta din punct de vedere psihologic, familia este cea mai veche institutie creata, care dea lungul existentei sale social-istorice, a reprezentat si reprezinta o forma de comunicare umana ale carei relatii intre membrii sai, de essenta natural-biologica, spiritual-afectiva si moraljuridica, permit continuitatea speciei umane si evolutia societatii. Avand in vedere ca anul 2011 este consacrat de catre Patriarhia Romana drept an omagial in chinat in special familiei crestine-adica Tainei Sf. Botez si a Sfintei Cununii, lucrarea de fata isi propune sa scoata in evidenta rolul familiei crestine in societatea actuala secularizata precum si dificultatile care se ivesc la nivelul relatiei parinte-copii, tocmai datorita unor anumiti factori mai mult sau mai putin plauzibili ai sociatatii in care traim! De asemenea mai este de remarcat si faptul ca educatia copiilor constituie un element primordial in formarea caracterlor ai noilor membrii ai societatii! Prezenta lucrare nu-si propune sa prezinte retete standardizate, ci principii pedagogice fundamentale, care nu sunt aplicate n general i impersonal, ci specializat i ndeseobi cu dragoste, cu mult art, cu atenie i cu responsabilitate, ,,precum sunt folosite medicamentele de ctre medicii buni, care au ntotdeauna n vedere particularitatea bolnavului lor.1 Considernd ca dezvoltarea personalitatii este o problema de actualitate datorita faptului ca tot mai multi adolescenti si formeaza o personalitate deficitara, lucrarea isi propune sa gaseasca si sa evidentieze care sunt motivele pentru care se ajunge in societatea actuala la dificultati in educarea copiilor de catre parinti.
1

Constantinia Iorda, Educaia precolarilor dup principiile Sfntului Ioan Gur de Aur, Ed. Sophia, Bucureti, 2009, pp. 11-12.

Diferitele studii si cercetari ale psihologilor au demonstrat faptul ca dezvoltarea personalitatii adolescentului nu poate fi realizata dect n cadrul matricei familiale, att modelele de educatie ct si calitatile afective si instrumentale ale mediului familial creeaza premise puternice pentru evolutia armonioasa a adolescentului, fata de care parintii au o responsabilitate fundamentala. Fiziologia copilului poate fi profund marcata de modul n care parintii raspund trebuintelor sale de hrana, protectie, afectiune si ngrijire, dupa cum dezvoltarea aptitudinilor si atitudinilor sale nu se poate face dect n prezenta ambilor parinti. Daca unul din ei absenteaza din camin sau ntre parinti exista conflicte, copilul va dezvolta tendinte si norme contradictorii care vor mpiedica evolutia sa corespunzatoare. Perenitatea oricarei societati este asigurata prin reproducere biologica si sociala, iar aceste functii, de importanta fundamentala pentru viitorul ei, sunt ndeplinite n cadrul familiei. Astfel, casatoria si actul procreerii ofera continuitatea speciei biologice, iar procesul de socializare a descendentilor ofera continuitate structurii sociale si modelului cultural care caracterizeaza societatea respectiva. Pentru orice societate, familia ca institutie nu este doar o simpla existenta exterioara ei, ci mai ales coexistenta, definita prin caracterul comun al relatiilor dintre membri. n toate societatile cunoscute, indivizii participa n comun la procese biologice si sociale, dezvolta relatii ntre ei si manifesta tendinte de adeziune la viata de grup facilitata de familie. n ansamblul lor, raporturile familiale reprezinta un tip specific de solidaritate si integrare sociala care implica indivizii aflati intr-o interactiune reciproca si permanenta. Pentru acest motiv, nu relatiile biologice, desi foarte importante, ci relatiile sociale definesc esenta vietii de familie. Este ceea ce pentru un grec inseamna cuvantul ,, insemnand prin aceasta,cu referire la familie, ca toti membrii familiei sunt organe vii ale acesteia, ca ei toti, intr-un cuget formeaza o comunitate, participand in mod activ la viata familiei. Aceasta idee nu si-a facut loc prea usor n gndirea istoricilor, psihologilor si a sociologilor, ci de-a lungul timpului. Conceptiile mai vechi sunt marcate, de pilda, de o serie de prejudecati, care acorda fie factorului biologic, fie celui spiritual, rolul de baza n structura familie.

n societatea contemporana secularizata unele din functiile familiei au disparut, altele sau diminuat sau au fost preluate de alte institutii sociale, ca de exemplu functiile pedagogicoeducative si morale. Cea mai importanta functie, evaluata astfel de mai multi autori este socializarea copilului, deoarece familia constituie mediul cel mai propice pentru educatia acestuia, ntr-o perioada n care este susceptibil de a fi influentat. Caldura si afectiunea oferite de parinti precum si legaturile informale stabilite ntre parinti si copiii reprezinta stimulente puternice pentru formarea deprinderilor si aptitudinilor copilului, pentru dobndirea capacitatilor sale de integrare sociala adecvata. Socializarea copilului si stabilizarea personalitatii adultului sunt doua functii microsociologice principale, care definesc esenta si importanta familiei conjugale moderne. Specializarea rolurilor masculine si feminine n cadrul familiei are drept scop formarea unei baze de actiune pentru socializarea copilului si pentru dezvoltarea personalitatii tuturor membrilor grupului familial de-a lungul ntregului ciclu al vietii. Relatia parinte-copiii detine un rol deosebit att n fixarea celor mai adecvate deprinderi comportamentale, ct si n asigurarea unei conditii psihologice normale. Dar o asemenea relatie presupune anumite norme care corespund unor obiective ce stau la baza rolurilor parintilor si asteptarilor copilului. Aceasta relatie parinte-copil (adolescent) este vazuta de catre psihologi in felul urmator: -adolescenta reprezinta o cotitura n dezvoltarea unui individ, domeniul intereselor sale de pna atunci amplificndu-se si deplasndu-se spre alte zone de interes. Pna la aceasta vrsta adolescentul nu dovedea preocupari pentru rolul pe care-l putea juca n societate, la adolescent remarcndu-se aparitia constiintei sociale, moment n care el devine constient ca este membru al unei colectivitati. Din acest moment se straduieste sa cstige stima colegilor, profesorilor, a parintilor si fratilor mai mari si devine extrem de sensibil la influenta lor. Adolescentul se defineste prin comparatie cu ceilalti membri ai societatii pe care o

frecventeaza; capata sentimentul responsabilitatii, al datoriei si de obicei, include nvatatura ntre sensurile vietii. Este momentul n care adolescentul si alege un idol, devine constient de
4

personalitatea altuia dar si de propria personalitate; apar hobby-urile precum filatelia, muzica, electronica, cinematograf, sport, internet, valoarea morala si estetica a acestor preocupari ncepnd sa depaseasca interesul pur intellectual!......din pacate. Adolescenta este perioada n care apare preocuparea pentru tinerii de sex opus, avnd ca suprem tel dorinta de a placea. n acest scop se modifica interesul pentru mbracaminte, coafura si, n general, pentru felul n care arata. Ei trebuie sa se adapteze noii imagini a siluetei lor si, de obicei, nu sunt satisfacuti de felul cum arata. Unii adolescenti devin brusc hiperindependenti si din acest motiv intra n conflict cu scoala si parintii. Alterneaza perioade n care se cred omnipotenti, cu perioade n care se ndoiesc de calitatile si posibilitatile lor, mai ales, cnd compararea cu performantele grupului i plaseaza n inferioritate. Adolescentii sunt intransigenti, emit judecati aspre despre parinti si profesori, idolatrizeaza vedete ale vietii sportive si muzicale, carora ar dori sa le reediteze succesul. Afirmarea cu orice pret n fata grupului constituie o preocupare de seama a adolescentului. Caracteristica acestei perioade de dezvoltare este scaderea comunicarii cu membrii familiei si crearea de relatii n medii extrafamiliale, cnd adolescentul se desparte psihologic de familie si si stabileste propria identitate, prefernd compania colegilor si prietenilor n locul familiei. Initial, cel mai bun prieten fata de care si testeaza ideile si competentele este de acelasi sex, fata de acesta si manifesta atasamentul mbracndu-se la fel, imitndu-i gesturile, prelund din preocuparile lui. In acest timp parintii se obisnuiesc greu cu noul tip de relatii ale adolescentilor, au senzatia de frustrare si se simt marginalizati de catre proprii adolescenti. In aceste cateva fraze am incercat sa rezumam ceea ce psihologii au definit relatia parintecopil la varsta adolescentei copilului. Insa si aceasta educatie pe care copilul o primeste in familie, care este de altfel cea mai importanta presupune din partea parintilor anumite responsabilitati cum ar fi: 1.- dragostea, concretizata n asigurarea protectiei, securitatii si orientarii copilului, n formarea unor aptitudini si atitudini pozitive pornind de la calitatile sale proprii. Dragostea parinteasca presupune ncredere si siguranta din partea copilului, afectiune si ntelegere din partea parintilor, dar ea nu trebuie exagerata fara riscul de a provoca o serie de dificultati
5

evolutiei psihologice normale. Cel mai adesea, copiii lipsiti de dragostea parinteasca sunt timizi, instabili, interiorizati si complexati, n timp ce capriciul, rasfatul, lipsa de vointa caracterizeaza de cele mai multe relatiile exagerate din punct de vedere afectiv ntre parinti si copiii; 2.- asigurarea unor raporturi relationale juste si echilibrate. Parintii trebuie sa ofere modele de conduita corespunzatoare, calitatile si atitudinile lor avnd o influenta formativa decisiva; dimpotriva, divergenta ntre act si cuvinte, ntre atitudine si conduita antreneaza incertitudini si lipsa de discernamnt n aprecierea raului sau a binelui de catre copil. Fiind primele fiinte cu care copiii se identifica si fata de care si manifesta afectivitatea, parintii trebuie sa fie atenti att la ceea ce spun, ct si la ceea ce fac, deoarece eventualele divergente sau neconcordante provoaca dezorientare si deruta cu efecte negative asupra dezvoltarii personalitatii copilului; 3.- Complementaritatea rolurilor parentale. n calitate de ghizi, educatori si modele de urmat, parintii trebuie sa alcatuiasca n raport cu copilul o unitate inseparabila care si mparte nsa rolurile si sarcinile. Rolurile tatalui si ale mamei trebuie sa se completeze reciproc: mama n calitate de factor afectiv al caminului, iar tatal n calitate de factor instrumental nzestrat cu deplina autoritate. Inversarea rolurilor parentale apare perturbatoare deoarece nu mai corespunde imaginii ideale pe care copilul si-o formeaza n legatura cu comportamentul si actele obisnuite ale mamei sau tatalui, acesta fiind o sursa de dificultati psihologice care se imprima si comportamentului ulterior al copilului. Daca aceste obiective nu sunt ndeplinite sau daca sunt aplicate n mod unilateral de parinti, procesul educativ implica o serie de sinuozitati. Se releva astfel ca nu simpla existenta a familiei permite un proces adecvat de dezvoltare a personalitatii copilului, ci doar acea familie ale carei functii sunt ndeplinite n mod normal de ambii parinti. O familie normala nseamna pentru copil un mediu afectiv, ocrotitor, avnd o alcatuire si o structura unitara, omogena.
4.- Dezvoltarea personalitatii copilului nu poate fi realizata dect n familie; iar un factor major de dezvoltare a personalitatii familiale il constituie dialogul datorita faptului ca din punct de vedere psihologic la baza relatiilor interpersonale se afla in mod necesar comunicarea! Pana acum incercarea noastra de a definii familia, rolul acesteia in societate, structurile care se creeaza in cadrul familiei, relatia dintre parinte-copil si rolul educatiei din familie poarta mai mult pecetea unei 6

tratari psihologice sau sociologice, de aceea vom incerca in cele ce urmeaza sa tratam problema relatiei parinte-copil si din alta perspectiva, anume aceea religioasa si teologica, Aceasta problema a dificultatii in relatia parinte-copil in societatea contemporana secularizata pare sa constituie o preocupare si pentru Biserica. Importanta pe care Biserica o da copiilor este intarita de cuvintele Mantuitorului care spune ,,Lasati copii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca ascestia este imparatia ceruilor (Matei 19,14), Iisus Hristos vrand sa dea prin aceste cuvinte pe copii drept pilda de nevinovatie si de nerautate, dar in acelasi timp vrand sa scoata in evidenta si datoriile parintilor dupa trup. Din aceste motive pentru Biserica relatia dintre parinte si copil este cea mai importanta dintr relatiile care se pot forma in general intre oameni. Aceasta relatie reprezinta legatura definitiva si indestructibila, cea mai puternica legatura posibila intre oameni, care contribuie in cel mai inalt grad la conturarea caracterului. Nimic pe aceast lume nu se compara cu o relatie plina de intelegere, respect si iubire, asa cum este relatia dintre parinti si copii lor. Dar pentru ca aceasta relatie sa fie reusita este nevoie de mult efort si rabdare depuse atat din partea copiilor dar in special din partea parintilor. Este foarte important ca fiecare dintre ei sa constientizeze si sa inteleaga pozitia in care se afla, care sunt conditiile care trebuie indeplinite si limitele ce nu trebuie depasite. Auzim vorbindu-se tot mai mult in societatea actuala de secularizare insa ce presupune aceasta? Secularizarea reprezinta scoaterea din proprietatea sau competenta Bisericii bunuri, domenii de activitate sau valori culturale si a le trecec cu forme legale in patrimonial statului. Sau cu alt inteles a reda vietii laice, persoane care au apartinut vietii ecleziastice. Din punct de vedere istoric acest cuvant pare sa se fii impamantenit in tara noastra odata cu ,,marea reforma a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, deci in urma cu mai bine de un secol si jumatate. Insa care trebuie sa fie marturia credintei crestine in aceasta societate secularizata, dar care in acelasi timp are nevoie de iubirea lui Dumnezeu si I ce masura afecteaza relatiile dintre parinti si copii sociatetea actuala secularizata? Auzim informatii din diverse surse mass-media despre crestinii din Occident , cum ca ei traiesc intr-o lume secularizata; dar si la noi in Romania secularizarea este foarte prezenta. Cu toate ca ne declaram o tara cu un inalt grad de religiozitate cca.97% din populatie, potrivit sondajelor, nu toti o practica. Cu toate ca populatia Romaniei se declara religioasa, acest sondaj nu surprinde simptomele secularizarii: ne putem declara crestini fara a fii insa practicanti, iar in fapt cel care se declara crestin, fara a fii practicant este deja secularizat. Totusi secularizarea nu e echivalentul ateismului: ea desemneaza mai ales dificultatea de a percepe prezenta lui Dumnezeu in viata noastra si de a intelege necesitatea comuniunii cu El, deci dificultatea de a practica rugaciunea personala si comunitara. Societatea este secularizata cu 7

precadere in zona Europei si a Americii de Nord. Pe de alta parte Europa este singurul continent in care nivelul natalitatii este inferios celui al mortalitatii. In timp ce Europa a fost leaganul crestinismului misionar, astazi ea insasi a devenit un teritoriu de misiune. In aceasta masura Parintele Staniloaie afirma ,,Daca as fi din nou tanar as face totul pentru recrestinarea Europei. Este ceea ce Biserica romanocatolica numeste ,,noua evanghelizare. Trebuie precizat ca tendinta de secularizare incepe in momentul caderii omului in pacat, pt ca Adam prezinta primul comportament secularizat: el a actionat in lumea create si data lui de Dumnezeu ca si cum nu-L vedea, ca si cum Dumnezeu nu ar fi existat. Noi il imitam pe Adam cel vechi in sensul ca avem dificultati in a intelege ca Dumnezeu ne vede, ca El este present, cand, din respect pentru libertatea noastra, El ne lasa impresia ca este absent. Sociatatea moderna secularizata se construieste si evolueaza fara a se raporta la valorile religioase. Bineinteles in societatea moderna secularizata religia este tolerate, dar ea nu mai joaca un rol determinant in viata sociala, morala, cultural sau politica. Fiind doar tolerata, religia devine marginalizata: credinta este considerate mai mult o activitate private si nu una comunitara.