Vointa este procesul psihic complex de reglaj superior (realizat prin mijloace verbale) care consta in actiuni de mobilizare

si concentrare a energiei psihonervoase, in vederea depasirii obstacolelor si atingerii scopurilor constient stabilite (P.P. Neveanu). Asigurand energia necesara desfaurrii activitilor i mai ales concentrnd-o in direcia unic a scopului urmrit, vointa este una dintre conditiile subiective cele mai importante ale reusitei activitatii si a obtinerii unor inalte performante in orice tip de activitate. Produsul vointei. Finalitatea subiectiv comportamental a voinei este efortul voluntar. Efortul voluntar este o mobilizare de resurse fizice, emoionale, intelectuale, prin intermediul energiei nervoase. ntre obstacol i efortul voluntar exist o anumit concordan, care rezult din experiena confruntrii cu obstacole sau situaii asemntoare. Aceast experien se poate ctiga n mod nemijlocit, dar i ntr-o manier mijlocit, prin nvare, educaie, imitaie. Resursele de efort voluntar nu sunt nelimitate, ci depind de energia nervoas. De aceea, oamenii nva s utilizeze efortul voluntar ntr-o manier eficient, economic. ncordarea voluntar nu poate fi nelimitat. Dup etape de efort voluntar intens i ndelungat, urmeaz momente de oboseal, nu doar fizic ci mai ales nervoas. De aceea, pentru pstrarea sntii fizice i mintale se recomand un echilibru intre activitate i odihn. Efortul voluntar exprim caracteristica specific cea mai important a voinei prin care aceasta se deosebete de toate celelalte procese psihice. Efortul voluntar este trit de catre o persoana ca o stare de tensiune, de ncordare intern, de mobilizare a tuturor resurselor n vederea depirii obstacolului. Intensitatea efortului voluntar, specificitatea mecanismelor psihice mobilizate i desfurate, reflect particularitile obstacolului. Efortul voluntar nu se identific cu ncordarea voluntar, dei n activitile fizice, aceasta este o component necesar a depirii obstacolului, dac este inclus n mecanismele reglajului voluntar. Pot exista persoane care dispun de o for fizic mare dar, care avnd o voin slab, nu reuesc s biruie nici obstacolele obinuite. n acelai timp, sunt i cazuri cnd un om mai slab fizic nvinge greuti mari datorit ncordrii voluntare. n activitatea intelectual, efortul fizic este mic, ns este considerabil cel din planul gndirii, al imaginaiei, al memoriei. Conducerea unei nave cosmice necesit o complex activitate mintal, condus i reglat contient i voluntar, in timp ce efortul fizic, dup cum se tie, n condiii de imponderabilitate este foarte mic. Intensitatea efortului voluntar i specificitatea mecanismelor puse in aciune reflect obstacolul care apare in calea realizrii scopurilor. De exemplu, una i aceeai problem de matematic necesit un efort minim pentru un specialist i o ncordare mare pentru elevul care abia i-a nsuit metodele necesare pentru rezolvarea ei. Dar dup consolidarea cunotinelor i dezvoltarea capacitilor rezolutive, obstacolul implicat in acel tip de problem se diminueaz, deci elevul stpnete din ce in ce mai bine activitatea, o conduce operativ i eficient. De-a lungul desfurrii unei activiti complexe, momentele de dificultate pot s fie diferite i de aceea efortul voluntar se moduleaz dup creterea sau descreterea

obstacolului, asigurndu-se concordana ideal a activitii este realizarea acestei concordane. Confruntarea de mai lung durat cu obstacole de o anumit natur permite dezvoltarea capacitilor de efort voluntar de un fel sau altul. Se poate vorbi de o specializare a efortului. Poate fi astfel un efort manifestat cu precdere n coordonarea i intensificarea micrilor sau n ncordarea ateniei sau o cretere a activitii gndirii, memoriei, imaginaiei. n msura in care cineva devine contient de capacitatea sa de efort specializat, tinde spre acele activiti in care i-o poate pune mai bine n valoare. Tipul si semnificaia obstacolului aprut in calea realizrii scopurilor, impun intensitatea efortului voluntar pe care trebuie s-l efectueze individul si mecanismele pe care acesta le pune in actiune. Conditia eficientei unei activitati este realizarea concordantei dintre dificultatea obstacolului si energia mobilizata pentru depasirea acestuia. Daca obstacolul este subapreciat, efortul voluntar este insuficient si exista riscul nedepasirii lui. In schimb, atunci cand obstacolul este supraapreciat se ajunge la un grad inalt de incordare voluntara care presupune un mare consum de energie psihonervoasa, oboseala si satisfactii indoielnice. In ambele situatii, reglajul voluntar este deficitar. Structura si fazele actelor voluntare Actiunile voluntare pot fi simple si de scurta durata mai ales atunci cand obstacolele sunt minime, dar pot fi complexe si de lunga durata atunci cand apar multe piedici iar persoana respectiva nu are experienta depasirii lor. In cadrul acestor actiuni complexe sau de durata, pot fi identificate anumite momente sau faze, in care reglajul voluntar prezinta caracteristici diferite. Actualizarea motivelor care genereaza anumite scopuri si orientarea preliminara spre acestea. In aceasta faza se realizeaza legatura dintre motiv si scop si de asemenea, apare intentia (formulata in limbajul interior) de a atinge acel scop. Tot in acest moment se construieste si planul mental al rezolvarii actiunii. Lupta motivelor, este faza generata de aparitia mai multor motive si implicit a mai multor scopuri, reglajul voluntar fiind acela care sta la baza deliberarii, in vederea alegerii scopurilor cu adevarat importante pentru persoana in cauza. Luarea deciziei. Aceasta presupune alegerea unui motiv si a unui scop si amnarea, inhibarea celorlalte, asigurandu-se concentrarea energiei psihice intr-o singura directie. Aplicarea deciziei, inseamna realizarea efectiva a planului si atingerea reala a scopului. In aceasta faza intra in functiune cunostintele, deprinderile, priceperile acumulate de catre individ. Autoreglarea. Este faza necesara pentru actiunile complexe si deosebit de semnificative si care presupune verificarea rezultatelor obtinute. Actul de voin este un act de sintez, foarte complex, n care este antrenat ntreaga personalitate: memoria i gndirea, sentimentele i deprinderile, trsturile de temperament (persoana caracterizata de voin are nevoie de energie) i de un caracter puternic. Reflectnd raporturile multilaterale dintre fenomenele i obiectele lumii reale, omul este capabil s prevad n perspectiv urmrile aciunilor sale, s neleag i si nsueasc legile vieii sociale, s se conduc pe baza unor principii sociale, s

acioneze n conformitate cu ideile morale superioare. Omul devine capabil s nving dificultile ce stau n calea realizrii scopurilor propuse. Voina const n: - capacitatea omului de a-i realiza scopurile pe calea unor activiti care implic nvingerea unor obstacole (durere, oboseal, comoditate, primejdie etc.), prin mobilizarea resurselor sale morale. - capacitatea omului de a-i realiza activitatea pe baza unor reprezentri sau idei, pentru nfptuirea scopurilor sale nvingnd dificultile ce se ivesc n calea realizrii respectivei activiti. Voina poate fi definita ca: - o construcie psihofiziologic complex, care se dezvolt treptat n ontogenez n contextul activitii fizice i intelectuale n lupt cu obstacole de diferite grade de dificultate (M. Golu). - modalitatea superioar de autoreglare a sistemului psihocomportamental, care n forma sa complet este proprie omului i se mpletete strns cu dezvoltarea funciilor contiinei. Voina reflect obstacolul care se interpune n calea atingerii scopului propus de catre individ. Din punct de vedere psihologic, obstacolul nu se identific nici cu un obiect sau fenomen al realitii i nici cu rezistena intern resimit de om n desfurarea unei activiti, ci reprezint o confruntare ntre posibilitile acestuia i condiiile obiective ale activitii respective. De aceea, una i aceeai piedic obiectiv poate fi un obstacol mic pentru o persoan i unul dificil pentru alta. Evaluarea riguroas, corect, adecvat a obstacolului este destul de greu de realizat, aprnd frecvent cazuri de subapreciere sau supraapreciere a obstacolului. Cauzele subevalurii sau supraevalurii sunt diverse: experiena succesului i a eecului, tipul de personalitate etc. Sunt cunoscute i unele forme patologice ale manifestrilor de voin. - unele din acestea au la baz anomalii neurofiziologice, cum ar fi, de exemplu, o interaciune deficient ntre trunchiul cerebral (substana reticulat) i scoara cerebral. n cazul in care, n urma unei activiti deficitare a trunchiului cerebral, impulsurile reticulare, care asigur activizarea general, sunt prea slabe, apare slbiciunea voinei sau abulia, o stare de indiferen, de pasivitate. Dac ns impulsurile sunt prea puternice n raport cu capacitatea de reglare a scoarei, atunci apare impulsivitatea, instabilitatea. - manifestri patologice ale voinei aprute i n urma unor deficiene ale activitii de gndire i de limbaj. O astfel de manifestare este apraxia, care const n faptul c subiectul nu e n stare s-i organizeze i s-i planifice pe plan mintal, activitatea motorie. - o alt categorie de manifestri neadecvate ale voinei, are ca origine anumite condiii psihologice i educative necorespunztoare. n aceast categorie de manifestri pot fi incluse: negativismul, ncpnarea (opoziia nentemeiat fa de orice influen venit din partea altora, susinerea poziiei personale, in pofida oricaror evidente sau dovezi) i sugestibilitatea (lipsa de atitudine personal i de consecven). Aceste manifestri pot fi adanc nrdcinate n particularitile caracterului. Calitile versus defectele voinei

Principalele caliti ale voinei precum i opusul acestora (care se constituie in factori limitativi ai oricrei activiti), sunt (dup Neveanu, Creu, Zlate): puterea vointei, care reprezint intensitatea efortului realizat pentru invingerea obstacolelor si este in functie de valoarea scopului urmarit de catre subiect; la polul opus se afla slabiciunea vointei, sau incapacitatea unui individ de a realiza efortul voluntar cerut de o activitate; perseverenta, presupune realizarea efortului voluntar pe o durata mai mare de timp, chiar in conditii nefavorabile, ostile, de desfasurare a activitatii; opusul este ncpnarea, actiunea de urmarire a unui scop in absenta sanselor reale de indeplinire a acestuia; independenta vointei se exprima in tendinta individului de a lua decizii pe baza propriilor judecati si rationamente si in asumarea de responsabilitati; sugestibilitatea ca insusire negativa nseamna adoptarea necritica a influentelor exterioare si diminuarea propriilor rspunderi; promptitudinea vointei este rapiditatea cu care omul delibereaz in situatii complexe si urgente si adoptarea celei mai adecvate solutii; nehotarirea, tergiversarea (ca laturi negative) se manifesta prin oscilatii indelungate si nejustificate ale persoanei intre mai multe motive, scopuri si mijloace. Bibliografie: Allport, G, Structura i dezvoltarea personalitii, EDP, Bucureti, 1980 Birch, A, Hayward, S, Diferene interindividuale, Ed. Tehnic, Bucureti, 1999 Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 2005 Freud, S, Introducere n psihanaliz, Ed. Didact. i Pedag., Bucureti, 1980
Golu, M, Dinamica personalitii, Fundamentele psihologiei vol II, Ed. Geneze, Bucureti, 1993 Hayes, N, Orrell, S, Introducere n psihologie, Editura All, Bucureti, 1997

Jus, Jean Paul, Caracterologia, Ed. Teora, Bucureti, 1994 Pavelcu, V, Cunoaterea de sine i cunoaterea personalitii, EDP, Bucureti, 1982 Radu i col., Introducerea n psihologia contemporan, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 1991 Zlate, M., Eul i personalitatea, Ed. TREI, Bucureti, 1999; Zlate, M., Introducere n psihologie - Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iai, 1999.