8 RISCURI IN SISTEMELE DE PLATI SI COMPENSARI Sistemele de plati si compensari se desfasoara intr-un cadru complex si sunt supuse unor influente

obiective si subiective care determina anumite incertitudini in finalizarea platilor. Aceste incertitudini sunt cunoscute sub denumirea de riscuri, care sunt evenimente nedorite dar cu o anumita probabilitate de a se produce, intr-un interval de timp si intr-un anumit loc. Riscuri exista in toate tipurile de instrumente de plata si in ansamblul sistemului de plata si decontare si sunt determinate, in principal, de trei cauze majore: (a) nesincronizarea indeplinirii obligatiei contractuale cu plata acesteia; (b) incapacitatea de plata a partenerului; (c) esecul in finalizarea transferului de fonduri datorita mediului de decontare. Riscurile afecteaza pe beneficiarii instrumentelor de plata, care acceptand plata amanata isi asuma si riscul de neplata, precum si bancile care au acordat credite, au garantat sau au achitat unele instrumente urmand sa primeasca fondurile respective. Riscurile cele mai des intalnite in sistemele de plati cu care se confrunta bancile sunt riscurile de lichiditate si riscurile operationale. Din punct de vedere al ariei pe care o cuprinde, riscurile pot fi sistemice si specifice. 8.1 RISCUL SISTEMIC Riscul sistemic este probabilitatea ca sistemul de plati si decontari sa nu mai functioneze ca urmare a unor factori perturbatori, cum ar fi neindeplinirea obligatiilor de plata de catre un participant care poate sa provoace dificultati altora, declansand o reactie in lant si aparitia unei crize financiare. Cresterea deosebit de puternica a volumului de decontari, extinderea acestora pe planmondial, globalizarea si platile electronice cu decontare rapida fac ca partenerii sa se cunoasca din ce in ce mai putin si sa se expuna la decontari care depasesc cu mult fondurile lor proprii si posibilitatile de a obtine lichiditate imediata de valori mari. Combinarea riscului dintre partenerii nonbancari cu riscurile dintre intermediari (banci), poate amplifica foarte mult aspectele negative. De cele mai multe ori, datorita lipsei de informatie asupra actiunii celorlati participanti si a informatiei privind disponibilitatea bancilor de a mai acorda credite, apare fenomenul domino, adica in lant. La aceasta se mai
1

poate adauga si influenta altor factori ca lipsa de lichiditate, retragerea unilaterala din tranzactii angajate, vanzari rapide si

soldari care declanseaza riscul sistemic. In ultimele decenii au avut loc mai multe tendinte de crize financiare sau chiar crize financiare determinate de falimentul unor banci, precum falimentul Bancii Herstatt din SUA in 1974 care a adus serioase perturbari sistemului de plati CHIPS, crahul bursier al societatii financiare Drexel Burnham Lambert din 1987, falimentele bancare din Asia de Sud-Est din anii 1995-1997 ca urmare a unei supracreditari si nerambursarii la scadenta a imprumuturilor, criza Mexicana din 1995, ceea ce a impus o noua politica internationala cu privire la sistemele de plati. Riscul in sistemele de plati cu decontare neta. Majoritatea platilor interbancare se desfasoara in sistemul de compensare multilaterala cu decontare neta, care s-a dovedit a fi cel mai eficient. Ca urmare acestei concentrari de plati pe un anumit sistem si riscul, inerent oricarui sistem, are o valoare mai mare si poate deveni un risc sistemic. Riscul apare datorita lipsei de lichiditate a unuia din participanti la sfarsitul zilei de decontare si se poate rasfrange asupra celorlalti participanti care nu pot sa-si primeasca fondurile pentru clientii lor. Uneori, bancile afectate sunt intr-o pozitie si mai dificila, intrucat acestea au avansat fondurile clientilor, bazandu-se pe sumele care trebuia sa le incaseze la compensare. In sistemul de compensare, bancile nu cunosc soldurile debitoare nete (sumele de plata) decat la sfarsitul zilei, deci este o incertitudine in ce priveste marimea acestuia si trebuie sa-si rezerve o lichiditate confortabila. Daca lichiditatea este prea mare inseamna un management mai putin performant, intrucat resursele raman neplasate si invers, daca sumele sunt insuficiente se apeleza pe piata la credite over night care se obtin cu costuri ridicate si deci ineficiente. Grija pentru evitarea riscului impune totusi mentinerea unei rezerve de siguranta in limite considerate acceptabile, adica sa nu influenteze semnificativ veniturile bancii. Pentru prevenirea riscului specific, BNR a stabilit unele reglementari privind: (a) incheierea unor conventii de creditare intre bancile participante la compensare pentru acoperirea eventualului deficit de lichiditate; (b) constituirea de garantii la banca centrala sub forma de titluri; (c) stabilirea unor plafoane de creditare de catre banca centrala ca imprumutator de ultima instanta. Pana in 1990, masurile care se luau pentru evitarea riscului sistemic erau de natura selectiva, adica bancile cu deficite cronice si cu probleme in acoperirea imediata a acestora erau excluse din sistemul de compensare. Raportul Lamfalussy din 1990 stabileste pentru tarile din Uniunea Europeana o serie de masuri, in
3

primul rand pentru platile care se adreseaza tranzactiilor externe, menite sa intareasca capacitatea institutiilor de compensare si sa reduca riscul sistemic, dintre care mentionam:

- asigurarea unei baze legale bine fundamentate pentru furnizorul de servicii de compensare in vederea executarii pozitiilor nete; - intelegerea clara de catre fiecare participant a impactului schemei de decontare asupra expunerilor la riscul de credit si riscul de lichiditate (platile forward care prin natura lor implica o diferenta intre cursul stabilit inaintea decontarii si cursul din momentul decontarii); - stabilirea unor limite de expunere maxima (plafoane debitoare) a fiecarui participant; - asigurarea de catre sistemele de compensare a finalizarii zilnice a decontarilor (disponibilitatea unor resurse de credit si lichiditati la care sa se poata apela in cazul in care participantul cu pozitia net-debitoare se gaseste in imposibilitatea de a-si acoperi aceasta datorie); - divizarea responsabilitatii privind managementul riscului intre casa de compensatii si participanti. Deosebit de aceste masuri, unele tari au mai introdus obligativitatea impartirii pierderilor intre participanti, solicitarea de garantii, supravegherea si aletele care au ca scop stabilitatea sistemului de compensare cu decontare neta. Riscul in sistemele de plati cu decontare bruta este mult mai mic decat in cele cu decontare neta datorita faptului ca procesarea si decontarea finala se fac la intervale de timp foarte mici si numai pe baza disponibilitatilor in cont la banca centrala si a creditelor apobate, deci riscul de lichiditate se minimalizeaza. Sistemele de decontari pe baza bruta sunt, de regula, sisteme de plati electronice care, utilizand retelele de telecomunicatii, asigura plata in timp real. Existenta disponibilului in cont la banca centrala face ca decontarea sa aiba caracter definitiv. Daca o banca nu are suficiente disponibilitati la banca centrala, riscul de lichiditate care apare se poate rezolva astfel: - dispozitiile de transfer nu se opereaza si se returneaza bancii platitoare pentru a fi reintroduse dupa un timp cand se formeaza disponibilitati in cont; - dispozitiile de transfer se pastreaza la sistem intr-un portofoliu (cartoteca) numit linie de asteptare din care se transmit spre decontare pe masura crearii de disponibilitati acoperitoare; - deschiderea unei linii de credit pe o perioada de o zi credit pe parcursul zilei in mai multe variante: credit cu valoare fixa, credit pentru descoperitde cont, credit repo (un contract cu vanzare si rascumparare).
5

Dupa ce banca centrala efectueaza decontarea in contul bancii primitoare, aceasta poate transfera fondurile clientilor sai fara a mai exista riscul revocarii platii. Din punct de vedere al riscului, caracteristica principala a sistemului de plati pe baza bruta este ca acesta ofera posibilitatea eliminarii riscului sistemic, ceea ce este foarte important pentru banca centrala. Aceasta eliminare este rezultatul reducerii substantiale pe parcursul zilei a expunerilor interbancare, deci dispare probabilitatea de a nu se acoperi eventualele caderi de lichiditate ca urmare a esecului unui participant de a-si deconta obligatiile de plata. Din punct de vedere al sistemului, lichiditatea este factorul cheie, aceasta trebuind sa fie asigurata permanent in tot cursul zilei in conturile de la banca centrala. Pentru bancile comerciale, lichiditatea reprezinta o problema de costuri, avand in vedere ca banca centrala nu plateste dobanzi la disponibilitati, precum si costurile pentru garantiile constituite pentru creditele primite. Pentru banca centrala este o problema de volum de lichiditate la dispozitia bancilor comerciale si de grad (risc) de expunere a acestora. Tarile dezvoltate practica sisteme de decontare bruta cu credit pe parcursul zilei, cu exceptia Elvetiei care nu asigura asemenea credite. In unele tari ca Germania, Japonia, Franta si SUA sistemele de decontare bruta coexista cu sitemele de transfer de mare valore pe baza neta. In alte tari, sistemele de plati cu decontare bruta in timp real sunt unicele sisteme. Uneori aceste sisteme se folosesc si pentru decontarea platilor de retail (detaliu). Evenimentele care au avut loc in domeniul bncar in deceniul trecut au readus in prim plan rolul bancii centrale de supraveghere si responsabilitate asuupra bunei functionari a sistemelor de plati. Majoritatea bancilor centrale europene si-au modificat reglementarile care, in noile conditii prevad: preocuparea pentru stabilitatea sistemului financiar si monetar, implicarea directa a bancii centrale in supravegherea sistemelor de plati, private si de stat, solutionarea prin acte de autoritate unilaterala a problemelor circulatiei banesti, restrangerea refinantarii, functionarea unei piete libere a fondurilor si impunerea unor mecanisme de control a riscurilor. Banca centrala poarta in ultima instanta responsabilitatea pentru lichiditatea activelor financiare, pentru platile in moneda nationala si prevenirea riscului de a se folosi alta moneda, pentru asigurarea unor circuite sigure si stabile. In acest sens, Banca Reglementelor Internationale a emis in 1990
6

Recomandari privind sistemele de compensare multilaterala pe baza neta a

platilor in strainatate, cunoscute si sub numele de Standardele Lamfalussy, care responsabilizeaza integral banca centrala pentru promovarea criteriilor minime de performanta. De asemenea, Institutul Monetar European a emis in 1992 documentul Trasaturi comune minime pentru sisteme nationale de plati cunoscute sub numele de Standardele Padoa-Schioppa prin care se prevede: accesul la conturile centralizate ale bancii centrale, standarde pentru decontarea pe baze nete a sumelor mari, imbunatatirea cadrului legal, perfectionari tehnice, corelarea orelor de functionare a sistemelor de comunicatii. Comitetul pentru sistememle de plati si decontari de la Basel a emis in anul 2001 conceptul de sistem de plati de importanta sistemica pentru a departaja de alte sisteme de plati de importanta mai mica, in sensul ca orice sistem care nu asigura o protectie suficienta impotriva riscurilor si poate provoca perturbatii sistemice in sfera financiara trebuie supus unei supravegheri din partea bancii centrale in sensul prevenirii riscului sistemic. Sistemele de plati de importanta sistemica fac obiectul unor reglementari la nivel international obligatorii penru bancile centrale care adera la conventiile privind platile internationale pentru a preveni ca eventuale riscuri dintr-o tara sa se transmita catre alte tari sau chiar zone geografice. 8.2 RISCUL SPECIFIC Riscul specific are o zona mai restransa si este determinat de factori individuali, specifici unei tranzactii, instrument de plata sau activitatii bancare. Riscul specific mai este denumit si risc individual. Acesta este destul de diversificat in functie de particularitatile instrumentului de plata si cu o frecventa dependenta de calitatea sistemului de securitate si a managementului riscului. 8.2.1 RISCUL OPERATIONAL In ansamblul riscurilor inerente activitatii bancare, riscurile operationale se refera la domeniul reprezentat de pierderile prin fraude interne si externe, neaplicarea corecta a procedurilor de lucru, metode inadecvate de control, management inadecvat al riscului, distrugerea documentelor si a bazelor informatice, greseli umane si altele. Pana la aparitia platilor electronice, riscul operational avea un rol mai putin important, dar generalizarea acestor plati, viteza de circulatie a informatiei-bani, posibilitatile de penetrare a sistemului, pierderile
8

inregistrate de sistemul bancar si posibilitatea aparitiei unor crize de incredere in sistem au facut ca cest risc sa fie reconsiderat. In noua conceptie (Basel II) a Comitetului pentru Supravegherea Bancara din cadrul Bancii Reglementelor

Internationale, riscul operational devine unul din riscurile bancare fundamentale (credit, lichiditate, piata si operational) care se vor lua in calcul la adecvarea capitalului bancilor. In cadrul riscului operational, riscul privind instrumentele de plata prezinta anumite particularitati, astfel: Riscul in activitatea de tezaur si casierie. Tranzactiile cu numerar detin o pondere insemnata in activitatea de decontari in tara noastra si necesita in domeniul bancar multiple operatiuni de casierie, pastrare, transport, prelucrare, verificari de autenticitate, din care cauza bancile sunt expuse la numeroase riscuri specifice, dupa cum urmeaza: - Riscul de inexactitate a sumelor primite sau eliberate in numerar care conduc la minusuri sau plusuri de casierie. Practica a demonstrat ca oricat de bine ar fi pregatit un casier pot avea loc unele greseli umane la primirea sau eliberarea numerarului mai ales in perioadele de varf de activitate din timpul zilei. Volumul mediu de numerar (incasari si plati) manuit de un casier a ajuns in 2002 la unele banci la cca. 1,5 miliarde rol/zi, acesta fiind obligat sa numere bancnotele, sa verifice integritatea fizica, autenticitatea acestora si sa efectueze unele operatiuni de evidenta operativa. Pentru diminuarea riscului si reducerea stresului la care sunt supusi casierii, boxele de casierie sunt dotate cu masini de numarat bani, iar in cazul sumelor mari bancnotele se transmit la controlorii-verificatori pentru numarare si verificarea autenticitatii. Acesta este cel mai frecvent tip de risc in activitatea de casierie, dar, in general, sumele inregistrate ca pierderi nu sunt de valori mari. -Riscul de incasare a unor bancnote false, in moneda locala sau in valuta, ca urmare a unei verificari necorespunzatoare. Pe piata apar din ce in ce mai multe tentative de bancnote falsificate si casierii trebuie sa devina foarte atenti si sa stapaneasca tehnicile de verificare a autenticitaii. Acestia sunt ajutati in munca de verificare a autenticitatii de aparatura speciala pentru detectarea falsurilor aflata in boxele de casierie sau de aparatura mai performanta de la casierul sef. Un rol important il au si cataloagele cu monede falsificate editate de banca centrala, politie sau INTERPOL pentru valute convertibile, care sunt difuzate bancilor in vederea instruirii personalului in depistarea bancnotelor falsificate. -Riscul in activitatea de verificare, sortare si triere a bancnotelor care se realizeaza in cadrul compartimentului controlorilor verificatori. In aceasta activitate exista riscul unor bancnote lipsa, degradate fizic, falsuri, in special
10

la gentile sigilate preluate de la comercianti care nu dispun de personal calificat pentru o triere si verificare corespunzatoare sau, uneori, apar chiar procedee frauduloase pentru a sustrage numerar. Riscuri apar chiar in cadrul bancii cand

11

unele pachete nu au fost numarate corect sau contin bancnote uzate care trebuie scoase din circulatie, din care cauza la scoaterea banilor din tezaur, pachetele se numara si verifica din nou si se aplca o noua banderola de catre o alta persoana decat cea initiala pentru a se depista eventuale deficiente interne si persoanele raspunzatoare. Pentru banca este foarte important ca transferurile de numerar sa se efctueze corect si sa se mentina incredrea clientilor, a bancilor corespondente cu care se fac tranzactii si a bancii centrale unde se depune surplusul de numerar nevalorificat. Banii care se depun la banca centrala se verifica de catre aceasta sub aspectul integritatii fizice si autenticitatii si pot fi refuzati sau se aplica penalizari pentru nerespectarea unor norme interne. Pentru cele trei tipuri de risc de mai sus, bancile constituie un fond de risc din care se suporta eventualele pierderi suferite sau se contracteaza asigurari pentru riscuri operationale. -Riscul de primire a unor documente privind eliberarea de numerar care nu au fost emise de reprezentantii legali ai clientilor, aspect care conduce la producerea unor fraude si deci prejudicii pentru banca, ca urmare a neverificarii autenticitatii semnaturii; riscul de neinregistrare in evidenta bancii, de catre casieri, a unor operatiuni de schimb valutar in vederea sustragerii comisionului aferent. -Riscul in activitatea de transport si colectare a numerarului de la clienti si riscul in activitatea de distribuire a numerarului intre unitatile bancii. Acest risc se refera la accidente rutiere, actiuni de jaf armat, fraude. Bancile dispun de mijloace de transport special amenajate si dotate cu aparatura de comunicatii si sunt insotite de personal de paza. Riscul se acopera prin asigurari pentru mijloacele de trasport, valorile transportate si personalul insotitor. -Riscul de spalare a banilor prin intermediul numerarului. Unele persoane pot ridica sume importante de numerar, de regula in valuta, care se presupune ca se scot din tara pe cai ilegale. Cand asemenea operatiuni se repeta, iar persoana nu prezinta incredere, apar suspiciuni cu privire la folosirea numerarului in mod legal. Pentru un astfel de risc sunt reglementari speciale. Pentru banca apare in primul rand riscul de imagine in sensul ca un client al sau a spalat bani fara ca banca sa sesizeze si sa aplice reglementarile legale pentru astfel de cazuri, iar in al doilea rand, banca este pasibila de sanctiuni pecuniare din partea autoritatilor in domeniu. -Riscuri generate de neutilizarea corespunzatoare a sistemelor electronice de securitate. Practica a demonstrat ca neajunsurile in folosirea sistemelor de securitate (imprudenta in folosirea codurilor de acces, monitorizarea defectuoasa a sistemelor electronice de securitate, neintretinerea corespunzatoare a acestora, lipsa unui control periodic etc) pot favoriza producerea de infractiuni care sa afecteze financiar banca si sa diminueze increderea in aceasta.

12

Din toalul cheltuielilor generate de riscuri, cca. 70% reprezinta diferente constatate la inchiderea casieriei, iar bancnotele false cca. 5%, restul celelalte riscuri. Riscul privind operatiunile prin virament. In cadrul operatiunilor prin virament plata este initiata de platitor conform prevederilor contractuale iar riscurile care pot apare sunt urmatoarele: -Riscul de lichiditate in sensul amanarii platii de catre platitor cu consecintele ce decurg pentru beneficiar privind realizarea la timp a fluxurilor banesti si costurile mai ridicate pentru resursele de inlocuire; acesta este cel mai frecvent risc in operatiunile de virament si apare tendinta unei anumite practici de intarziere nejustificata la plata. -Riscul de revocare a platii care decurge din insasi conceptul instrumentului de plata (ordinul de plata), un risc cu o anumita frecventa care reflecta unele probleme de lichiditate a debitorului sau practici incorecte ale acestuia, ceea ce impune o prudenta sporita fata de un asemenea partener. -Riscul nefinalizarii platii datorita lipsei de lichiditate a bancii platitoare, care este destul de rar datorita supravegherii exercitata de banca centrala si a multiplelor posibilitati de asigurare a lichiditatii pentru o banca. -Riscul finalizarii cu intarziere a platii datorita unor greseli bancare umane ca: introducerea eronata de date privind transferurile de fonduri care dau loc la refuzuri sau intarzieri pentru remedierea erorii, neoperarea sau operarea cu intarziere a unor documente ca urmare ratacirii acestora sau transmiterea la adrese eronate, acceptarea unor documente de decontare gresit intocmite sau incomplete, nerespectarea circuitelor bancare, procesarea unor documente fara semnaturile autorizate sau procesarea de plati in conditiile lipsei de disponibilitati in conturile clientilor platitori, creditarea conturilor clientilor inainte ca banca corespondenta sa crediteze contul NOSTRO. -Riscul unor pierderi de venituri ca urmare a unor greseli umane ca: aplicarea incorecta a procentului de comisioane si speze bancare sau omiterea incasarii acestora (aspect destul de frecvant in practica bancara datorita volumului mare de operatiuni si a numeroaselor comisioane pentru diverse servicii prestate care se constata cu ocazia controalelor periodice). Riscul in operatiunile cu cecul. Operatiunile cu cecurile sunt in crestere in tara noastra si implica un anumit grad de risc determinat de specificul instrumentului de plata, respectiv nesincronizarea dintre emitere si plata si evenimentele care pot apare in acest interval. Riscul poate fi de mai multe feluri, astfel:

13

- Riscul de emitere a unui cec fara acoperire, adica fara a avea disponibil suficient in cont. In momentul emiterii, platitorul este obligat sa verifice existenta disponibilului in cont si apoi, in perioada de decontare, sa mentina permanent acest disponibil. Intrucat banca nu este implicata in emiterea cecului, intreaga responsabilitate revine emitentului care trebuie sa fie sigur ca soldul creditor al contului de disponibilitati acopera integral cecurile emise. De multe ori se emit cecuri fara acoperire in baza unor incasari care trebuie sa soseaca, dar acestea intarzie si apare riscul de neplata. Platitorul trebuie sa obtina urgent resurse de pe piata sau din credite la costuri mai mari decat veniturile asteptate sau sa sufere sanctiunile civile si eventual penale. -Riscul de lichiditate, adica pierderea de lichiditate pana la decontarea cecului desi la emitere existau disponibilitatile necesare. Aceasta situatie se previne prin certificarea cecului de catre banca platitorului si rezervarea sumei pentru o perioada de timp. -Riscul de fals, frauda, pierdere, distrugere, anulare, care face neoperanta decontarea si este necesara reluarea acesteia printr-un nou cec. Cele mai riscante sunt cecurile la purtator care in caz de pierdere sau furt dau posibilitatea noului posesor sa beneficieze de sumele inscrise pe cec. Riscul in operatiunile cambiale. Operatiunile cambiale au un grad de risc mai mare decat celelalte operatiuni de plati prin faptul ca perioada de decontare este mai mare si intervin mai multi participanti in procesul cambial. Riscurile in aceste operatiuni sunt urmatoarele: -Riscul de credit, adica probabilitatea ca plata sa nu se mai efectueze datorita situatiei dificile a partenerului si se recurge la actiunile de protest si regres. -Riscul de lichiditate in care plata se efectueaza cu intarziere sau partial datorita incapacitatii de plata a trasului. -Riscul de fals, frauda, pierdere, distrugere sau anulare similar cu celelalte instrumente. Riscul in operatiunile de transferuri externe. Acestea sunt in cea mai mare parte similare cu cele de la transferurile interne (ordin de plata si cec) cu unele elemnte specifice ca: introducerea eronata de date privind transferul extern cu referire la ordonator/beneficiar, cod IBAN, suma, data valutei, canalul bancar; indicarea altei valute de transfer decat cea solicitata de clientul ordonator; plati duble dispuse pe baza aceleasi instructiuni de transfer; stoparea platilor la bancile corespondente pentru identificarea clientilor suspecti de spalare de bani, fraude, terorism prin intermediul bancilor.
14

8.3 CENTRALA INCIDENTELOR DE PLATI In scopul monitorizarii incidentelor de plati si luarii de masuri de prevenire a acestora si de sanctionare a celor care produc prejudicii participantilor la sistemul de plati, in anul 1997 a luat fiinta Centrala Incidentelor de Plati (CIP) din cadrul Bancii Nationale a Romaniei. Potrivit normelor bancare, Centrala Incidentelor de Plati este un centru de intermediere care gestioneaza informatia specifica incidentelor de plati, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile utilizatorilor. CIP a fost conceput ca un centru national de baze de date pentru unele instrumente de debit, respectiv cec, cambie si bilet la ordin, organizat dupa principii moderne in vederea prestarii de servicii de informare asupra incidentelor de plati care au avut loc si a persoanelor fizice sau juridice implicate si in acelasi timp ca un cazier bancar privind cei care au produs fraude cu instrumente de plata. Utilizatorii principali ai informatiilor sunt bancile comerciale care trebuie sa limiteze riscul de client in cazul celor rau intentionati sau aflati in situatii dificile si nu respecta regulile de decontare. Prin incident de plata se intelege neindeplinirea intocmai si la timp a obligatiilor participantilor, inaintea sau in timpul procesului de decontare a instrumentului, obligatii rezultate prin efectul legii sau/si a contractului. Aceasta neindeplinire se transmite CIP de catre persoanele declarante pentru apararea interesului public. Persoanele declarante sunt: - centralele bancilor locale si sucursalele bancilor straine pentru toate informatiile adresate direct CIP si colectate de la clientii acestora titulari de cont; - unitatile teritoriale ale bancilor pentru incidentele de plati de la clientii lor, daca sunt autorizate sa lucreze direct cu CIP; -CIP pentru toate informatiile colectate de la banca centrala si de la sistemele de transfer de fonduri. Utilizatorii sunt persoanele declarante si autoritatile publice ca Ministerul de Justitie, Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie, Ministerul de Interne, Ministerul Finantelor Publice. CIP primeste informatii pe baza datelor din evidente de la declaranti si clientii acestora, care sunt ocazionate de acte si fapte avand potential fraudulos, litigios si care produc riscuri de neplata, inclusiv din acele care pot afecta finalitatea decontarii. Aceste informatii sunt gestionate de Fisierul national de
15

incidente de plati (FNIP), structurat pe urmatoarele fisiere pentru instrumente de plati: - Fisierul national de cecuri (FNC); - Fisierul national de cambii (FNCb); - Fisierul national de bilete la ordin (FNBO). Deosebit de acestea, mai exista Fisierul national al persoanelor cu risc (FNPR) alimentat de FNC cu incidentele de plati majore inregistrate de persoanele fizice sau juridice care au produs riscuri, inclusiv banci. Potrivit normelor bancare, incidentele de plati majore sunt considerte urmatoarele acte sau fapte: - pentru cec cec emis fara autorizarea trasului, cec refuzat din lipsa totala sau partiala de disponibil, cec cu data falsa sau lipseste una din mentiunile obligatorii, cec circular sau de calatorie emis la purtator, cec emis de catre un tragator aflat in interdictie bancara; - pentru cambie si bilet la ordin scontarea fara existenta totala sau partiala a creantei cedate, refuz din lipsa de disponibil, document falsificat. Fluxul informational privind incidentele de plati se prezinta in schema 8.1. Schema 8.1 Fluxul informational in relatia cu CIP
Transmiterea si inscrierea informatiei -Centralele bancilor -Unit. teritoriale bancare (noduri de acces) -Banca Nationala - Sisteme transfer fd. - Institutii CIP din strainatate Organizarea si gestionarea informatiei CENTRALA INCIDENTELOR DE PLATI - FNC, FNCb, FNBO - FNPR Difuzarea si valorific. informatiei - Centralele bancilor -Unitati terit. bancare (noduri de acces) - Autoritati publice - Alti utilizatori (BNR, mass-media, persoane fizice si juridice

Transmiterea informatiei catre CIP se face pe cale electronica de catre declarant, de regula in aceiasi zi sau in ziua bancara urmatoare. Fiecare persoana declaranta desemneza anumiti angajati care difuzeaza si primesc informatiile CIP denumiti persoane acreditate. Informatia colectata de la persoanele declarante se refera la: refuzurile la plata, interdictia bancara, declaratiile de pierdere, furt, distrugere, anulare a instrumentelor de plata sau a interdictiei bancare. In situatia in care se constata un incident de plata major, de genul celor indicate mai sus,
16

instrumentul de plata se refuza si informatia se transmite la CIP unde este introdusa

17

in baza de date. De asemenea, se transmit la CIP informatii despre documentele valabil emise dar furate, distruse si care se anuleaza. Fac exceptie documentele falsificate care nu se remit la CIP, acestea fiind adresate organelor de politie. Bancile pot sanctiona clientii care nu respecta disciplina decontarilor sau au folosit in mod fraudulos cecurile prin interdictia bancara de a mai folosi acest instrument pe o perioada de un an. Aceasta sanctiune se transmite la CIP si la toate centralele bancilor. Banca declaranta are obligatia sa retraga de la clientul in cauza toate formularele de cec neutilizate, iar daca nu este posibil, cecurile se anuleaza si se comunica CIP. Informatiile detinute in bazele de date se pot valorifica, contra cost, catre utilizatori la cererea acestora sau din initiativa CIP. Cele mai interesate sunt bancile care sunt obligate ca la eliberarea carnetelor de cecuri sa consulte CIP pentru a cunoaste daca solicitantul nu este in interdictie de plati, precum si corectitudinea acestuia in folosirea instrumentelor de plata. De asemenea, la atragerea de noi clienti astfel de informatii sunt deosebit de utile. CIP transmite informatii institutiilor de stat ca Ministerul de Interne, Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie, instantelor judecatoresti, precum si altor institutii interesate. In scurta perioada de la infiintare si pana in prezent, CIP s-a dovedit a fi o institutie foarte utila, in special pentru sistemul bancar, care contribuie la intarirea disciplinei decontarilor. Evolutia incidentelor de plati se prezinta in tabelul 8.2. Anul U/M 8.2 Incidente de plati Cec Cambie 3692/109 14606/1266 22175/2553 16120/2800 46/11 120/7 16/3 mild. lei Bilet la Total Ordin 1140/278 4878/398 43283/2760 58009/4033 76975/4882 99166/7438 81387/6238 97507/9038

1999 Nr./Val. 2001 Idem 2003 Idem 2005 Idem Sursa: BNR

Primul an de raportare 1997se pare ca nu este relevant, sistemul fiind la inceput si poate unele raportari sunt incomplete, intrucat dupa unele estimatii se considera ca incidentele de plati erau mai numeroase. Concluzia care se desprinde pentru perioada 2003-2005 este ca incidentele de plati au crecut, ca valoare, cu

124%, deci mai mult decat dublu fata de anul anul 1999. Cele mai multe incidente se inregistreaza la biletele la ordin, intre 65,6% in 2001 si 69,0% in 2003 din

valoarea totala pentru cele trei instrumente. Multe din incidente se produc din ignoranta fata de normele bancare si cele ale Centralei Incidentelor de Plati, dar sunt si unii agenti economici care recurg la frauda si apoi dispar de pe piata. Exista un numar redus de agenti economici care consulta CIP, prin intermediul bancilor, pentru a-si verifica noii parteneri de afaceri si lipsa acestei informatii poate avea ulterior consecinte negative. Unii agenti economici accepta cecul drept garantie, desi acesta este un instrument de plata la vedere, un instrument de debit care depinde de corectitudinea debitorului si deci plata nu este certa. Contabilii agentilor economici ar trebui sa cunoasca acest lucru, sa aiba pregatirea necesara si sa manifeste exigenta in folosirea instrumentelor de plata, in caz contrar se expun la riscuri destul de mari care pot conduce la amanarea platii sau pierderea totala sau partiala a sumelor cuvenite.