Numai poetul Lumea toat-i trectoare.

Oamenii se trec i mor Ca i miile de unde, Ce un suflet le ptrunde, Treiernd necontenit Snul mrii infinit. Numai poetul, Ca pasri ce zboar Deasupra valurilor, Trece peste nemrginirea timpului : n ramurile gndului, n sfintele lunci, Unde pasri ca el Se-ntrec n cntri. Criticilor mei Multe flori sunt, dar putine Rod n lume o sa poarte, Toate bat la poarta vietii, Dar se scutur multe moarte. E usor a scrie versuri Cnd nimic nu ai a spune, Insirnd cuvinte goale Ce din coada au sa sune. Dar cnd inima-ti framnta Doruri vii si patimi multe, S-a lor glasuri a ta minte Sta pe toate sa le-asculte, Ca si flori n poarta vietii Bat la portile gndirii, Toate cer intrare-n lume, Cer vestmintele vorbirii. Pentru-a tale proprii patimi, Pentru propria-ti viata,

Unde ai judecatorii, Nenduratii ochi de gheata Ah! atuncea ti se pare Ca pe cap ti cade cerul: Unde vei gasi cuvtul Ce exprima adevarul? Critici voi, cu flori desarte, Care roade n-ati adus E usor a scrie versuri Cnd nimic nu ai de spus. Oda (in metru antic) Nu credeam s-nv a muri vreodat; Pururi tnr, nfurat n manta-mi, Ochii mei nlam vistori la steaua Singurtii. Cnd deodat tu rsrii n cale-mi, Suferin tu, dureros de dulce Pn-n fund bui voluptatea morii Ne-ndurtoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca hercul nveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mrii. De-al meu propriu vis mistuit m vaiet, Pe-al meu propriu rug, m topesc n flcri Pot s mai re-nviu luminos din el ca Pasrea Phoenix? Piar-mi ochii tulburtori din cale, Vino iar n sn, nepsare trist; Ca s pot muri liniiti, pe mine Mie red-ma