CUPRINS

Orientarea psihologica

1. Introducere ...2 2. Perspectiva psihiatrica...3 2.1 Teoria psihiartica3 2.2 Teoria criminalului nevrotic5 2.3 Teoria personalitaii antisociale6 2.4 Teoria atasamentului7 2.5 Teoria complexului de inferioritate.7 2.6 Teoria ,,fiintei umane lipsite de supra-eu..8 3. Varianta psiho- morala..8 3.1 Teoria personalitatii criminale.9 3.2 Teoria dezvoltarii morale10

Orientarea psihologica
1. Introducere

In aceasta orientare au fost grupate principalele teorii si conceptii a caror trasatura esentiala consta in centrarea explicatiei cauzale pe factorii psihologici .Sunt examintate teorii extreme, care reduc geneza crimei la psihicul individului, ca si variante nuantate, a caror linie de demarcatie, intre orientarea biologica si sociologica, este mai greu de trasat. Caracteristicile teoriilor etiologice moderne. Teoriile etiologice moderne prezinta urmatoarele caracteristici : Admit in unanimitate ideea ca fenomenul criminal are cauzalitate multipla, altfel spus ca reprezinta un fenomen multifactorial Diversele teorii etiologice s-au ocupat fiecare in mod prioritar de o anumita categorie de factori care au fost considerati preponderenti: biologici, morali, sociali Toate aceste teorii pleca de la premisa ca si comportamentul criminal, ca si celelalte conduite umane prezinta o componenta psihologica importanta si, de aceea, teoriile etiologice moderne au un element comun : FACTORUL PSIHOLOGIC . Teoriile psihologice si psihiatrice sustin ca acest comportament infractional isi are originile nu in biologia (carectersiticile biologice) sau situatia sociala (circumstante) a infractorului, ci in personalitatea acestuia. Termenul personalitate se refera la setul complex de insusiri emotionale si de comportament care tind sa ramana relativ constante in functie de situatiile prin care trece individul; luand in cosnsiderare o varietate de posibilitati care ar determina diferentele individuale o constinta deficitara, imaturitate emotionala, o copilarie inadecvata din punct de vedere social, lipsa atentiei materne, etc.- psihologii studiaza modul in care este invatat agresinuea, ce situatii promoveaza reactii violente si delicvente, in ce mod infractionalitatea este legata de factorii perosnlitatii, precum si asocierea intre infactionalitate si o serie de dereglari psihice . Trasarura comuna a acestor teorii rezida in centrarea explicatiei cauzale pe factorii psihologici; ceea ce le diferentiaza sunt pe de o parte, modalitatie de abordare, metodele si tehnicile utilizate si, pe de alta parete, caractereul mai mult sau mai putin exclusivist al determinismului psihologic .

2. Perspectiva psihiatrica

Psihiatria a luat nastere din experienta doctorilor in confruntarea cu problema fundamentala a bolilor mintale. Cu trecerea timpului s-au facut progrese mari in medicina, in ceea ce priveste identificarea si tratarea bolilor fizici si mintale. Pana in timpul lui Sigmund Freud conceptele de baza ale psihologiei anormale fusesera dezvoltate; se facea distinctie intre tulburarile organice ca leziunile vertebrale care lasa goluri in minte sau provocau vederea sau auz distorsionat ori tiuitul urechilor care datorate degenerarii ca pareza sifilitica sau senilitatea la batranete si tulburarile functionale in care exista un comportament ciudat, dar neavand o provenienta organica cunoscuta . Chiar si conceptual central al psihanalizei, inconstientul, a fost dezvoltat , inainte de Freud, de catre Von Hartman si a fost utilizat pe larg si detaliat de Morton Prince . Aceasta perspective cuprinde explicatii ale fenomenului criminal care poarta amprenta psihanalizei freuliene. Pentru intelegerea lor, ca de altfel pentru o mai buna intelegere a tuturor teoriilor psihanalitice, este necesara in prealabil o evaloare a rolului pe care l-au avut explicatiile freudiene, in dezvoltarea doctrinei criminologice . 2.1. Teoria psihanalitica Sigmund Freud(1856-1939) este creatorul psihanalizei, aceasta a treia mare infrangere a orgoliului uman, dupa cum o numea el insusi. Contributia psihanalizei freudiene la dezvoltarea gandirii criminologice este greu de evaluat, datorita caracterului vast si evolutiv al acestuia . Intr-o maniera schematica se pot distinge trei aspecte mai inportante al acestei contributii : a) Explicatiile privind structura si functionarea psihicului b) Explicatiile privind etiologia si tratamentul nevrozelor c) Referirile la fenomenul criminal a) Explicatiile privind structura si functionarea psihicului

Freud incepe prin a distinge in sfera psihicului, doua sisteme ierarhizate: inconstientul si constientul- acesta fiind suplimentat de un preconstient. In functie de cele trei instante ale vieti psihice, Freud explica atat producerea actelor ratate, cat si etiologia nevrozelor, a viselor,etc. Ulterior Sinele, Eul si Supraeul devin elementele structurale ale psihicului. Sinele, sediul tenditelor insticutale si al refulatului, ia locul inconstientuli, dar inconstientul nu se limiteaza la sine. Inconstientul nu este o instanta, ci o caracteristica a ceor trei instante, pentru ca si suparaeul este inconstient, iar eul are si el o dimensiune inconstienta. Eul (Ego) sau constiinta de sine este personalitatea constienta care este orientate catre lumea reala in care persoana traieste si incearca sa medieze intre cererile sine-lui si prohibitiile super-eu-lui; reprezinta nucleul personalitatii si este constituit din cunostintele si imaginile despre sine, precum si din atitudinile constiente sau inconstiente fata de cele mai imortante interese si valori .

Sine-le (Id) reprezinta un complex de insticte si de tendinte refulate, polul pulsional al personalitatii, depozitar al tendintelor instinctive predominant sexuale si agresive; sine-le este in permaneta inconstient si raspunde numai la ceea ce Freud a numit ,,principiul placerii . Super-eul (Ego) prin constrast este aceea forta constienta si autocritica, care evidentiaza cerintele ce te opresc sa faci ceea ce iti place, din motive care tin de experienta sociala a individului intr-un mediu cultural. Aceste elemente structurale ale psihicului, oprecum si corelatiile dintre ele, au fost utilizate ulterior si in cercetarea criminologica . b) Explicatiile privind etiologia si tratamentul nevrozelor

In acest contest se admite existenta a trei factori a craor actiune intervine la persoanele bolnave: predispozitiile ereditare, influenta unor evenimente din prima copilarie, renuntarea reala unde se includ diferitele frustari provocate individului de mediul social si mai ales de cel moral . Analiza freudiana se axeaza pe evenimentele din prima copilarie . a caror influente este socotita hotaratoare. In aceatsa perioada a primei copilarii, instictul sexual parcurge mai multe faze, in functie de anumite zone erogene in jurul carora se stimuleaza libidoul. Parcurgerea acestor faze poate da nastere unor ,,fixatii ale libidoului , care reprezinta predispozitii pentru ulterioarele brese ale nazuintelor refurate si pot genera unele nevroze ori perversiuni. Tot in perioada copilariei, ca urmare a unei fixatii a libidoului spre un obiect sexual exterior, apare si se dezvolta ,,complexul lui Oedip . Teoria psihanalitica desemneaza prin complexul oedipian, in copilarie, fata de parintele de sex opus, si dorinta corelativa de suprimare a parintelui de acelasi sex . Etapa complexului oedipian este o etapa care se parcurge in mod inevitabil de orice individ. Modul in care se rezolva conflictul, fie prin sublimarea tenditelor, fie prin refularea lor, va reprezenta cheia diferentierii ulterioare intre personalitatile normale si personalitatiele nevrotice. Freud vede in complexul lui Oedip nucleul nevrozelor. Pentru a trata aceste conflicte, Freud a folosit tehnica de transfer prin reactoalizarea ca relatie seminificativa curenta a unei relatii senificative trecute; pe parcurs ce relatia cu analistul capata in viata pacientului un loc semnificativ, pacientul va tinde sa joace inpreuna cu analistul scenele relatiilor din trecut, care ii genereaza probleme in prezent. Explicatile freudiene in legatura cu evenimentele din copilarie au infuentat teoriile privind personalitatea antisociala, iar explicatiile privind nevrozele au fost preluate de teoria crimnalului nevrotic. c) Referirile la fenomenul criminal Referirile directe la fenomenul criminal nu abunda in opera freudiana, deoarece nu sa preocupat in mod nemijlocit de acest subiect. O prima categorie de referiri ce merita a fi semnalate le regasim in lucrarea ,, Totem si Tabu ce apartine din punct de vedere cronologic perioadei medii a creatiei freudiene. Analizand aceste tabuuri, dintre care unele cu relevanta criminologica ucidera, incestul- Freud considera ca transgresarea acesotra

reprezinta satisfacerea unor dorinte refulate si, plecand de la aceasta, ajunge chiar la o interesanta fundametare a sistemului respectiv. Dorinta este o expresie a instictului, ceea ce duce la ideea ca actul criminal, ca orice transgresare a tabuului, are o origine instictuala. In ceea ce priveste in complexul lui Oedip crima apare ca o expresie a instictului sexual gresit canalziat. Mai mult daca prelugim putin rationametul freudian, potrivit caruia insasi morala isi are originea in complexul oedipian, se poate afirma ca si dreptul penal, ca prelungire a moralei, are aceeasi sursa. O alta categorie de referiri cu privire la fenomenul criminal, o gasim in studiile publicate de Freud in perioada ,,maturitatii : ,, Dincolo de principiul placerii si ,, Eul si sinele . Freaud sesizeaza o prioritate generala a instictelor, si anume: compulsiunea la repetie. Pe baza aceesteia, instictul este definit ca o tedinta inerenta a organismului viu de a reproduce o stare din trecut la care a fost obligat sa renute, sub influenta fortelor exterioare perturbatoare. In acest context, se constata o opozite categorica intre instictele eului care tind catre moarte, pe de o parte, si instictele sexuale, care actioneaza in directia prelugirii vietii, pe de alta parte. Se contureaza astfel dualismul antagonist :Eros Thanatos. Erosul reprezinta categoria instictelor vieti care tind la complicarea si mentinerea acesteia.in cadrul acestei categorii instictele sexuale sunt representative dar nu singurele. Thanatos reprezinta categoria instictelor mortii avand functia de a readuce organismul la starea anorganica. Sadismul este reprezentantul principal al acestei categori . Intr-o explicatie directa cu privire la crima, formulata in lucrare ,, Eul si sinele Freud vede in actul criminal o expresie a sentimentului de culpabilitate specific nevrozelor ,adica ramas in starea inconstienta si anterior faptei. Crima este vazuta ca o eliberare de sub presiunea unui sentiment culpabil nu inlatura originea instinctuala a acestuia, ci o ,, intermediaza , daca tinem seama de faptul ca sentimental vinovatiei este consecutive unor instincte condamnabile. Aceasta ultima varianta explicativa a crimei a fost preluata de teoria criminalului nevrotic. 2.2. Teoria criminalului nevrotic

Aceasta teorie apartine criminologilor Fr. Alexander si H. Staub si este expusa in lucrarea lor ,, Criminalul si judecatorii sai, lucrare ce a fost publicata in anul 1929 la Viena. In opinia celor doi mari cercetatori, criminalitatea se poate clasifica in urmatoarele categorii: a. Criminalitatea imaginara- care transpare in vise, fantezii sau acte ratate; b. Criminalitatea ocazionala- aceasta este specifica situatiilor si persoanelor in care Supraeul suspenda instanta sa morala, in urma unei vatamari sau a unei amenintari iminente a eului; c. Criminalitatea obisnuita- aceasta categorie cuprinde trei tipuri de criminali:

o Criminalii organici- sunt cei a caror personalitate tine de psihiatria clasica (bonlavii mintal care prezinta alterari ale capacitatii de discernamant sau lipsa acestuia) o Criminalii normali- acest tip de criminali, sunt caracterizati prin aceea ca din punct de vedere psihic sunt sanatosi, dar sunt socialmente anormali; de regula, fac parte dintr-o colectivitate criminala; in cazul lor nu exista conflict intre Eu si Supraeu. o Criminalii nevrotici- sunt acei criminali care actioneaza in functie de mobiluri inconstiente; in aceasta situatie Eul este invins de Sine, care scapa determinarii Supraeului, constatandu- se existenta unui sentiment de vinovatie insotit de angoasa pedepse; criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe o justificare morala, ca o autorizare a recidivei;doar gandul criminal este sufficient pentru a dezvolta sentimental de culpabilitate si nevoia de pedeapsa. 2.3. Teoria personalitaii antisociale

Aceasta teorie are la baza constatarile psihanalizei freudiene cu privire la ,, evenimentele din prima copilarie, la care se adauga o serie de rezultate obtinute prin cercetarile unor specialisti precum Kate Friedlander. Kate Friedlander, intr-o lucrare dediacta delicventei juvenile, formuleaza teoria caracterului antisocial pornind de la ,, evenimentele din prima copilarie. Se considera, ca la origine, copilul este o fiinta absolute instinctive, dominate de principiul placerii. Cu timpul, acesta urmeaza sa se conformeze principiului realitati printrun process lent de modificare ori sublimare a instinctelor, process care parcurge trei etape : o Etapa primelor relatii dintre copil si parinti aceasta etapa este cea mai importanta ,ea cuprizand ,atat fixatiile libidoului,cat si complexul oedipian,de rezolvare acestuia din urma va depinde in cea mai mare masura dezvoltarea ulterioara a personalitatii o Etapa formari supara-eu-lui etapa procesului imitative- in care copilu incearca sa se indedifice cu parintii ;daca mediul familial este unul criminal , copilu va avea toate sansele sa urmeze acelasi comportament o Etapa formarii relatiilor de grup in sanul familiei aceasta etapa are rolul de a asigura adaptarea sociala a copilului ;relatiile care se dezvolata in famile, in aceasta perioada reprezentand o copie ,,macro a relatiilor sociale ulterioare ,orce element negativ care poate vicia aceste relatii (gelozie,sentimentul de injustitie) va avea un rol negative asupra adaptarii sociale a individului. Rezulta ca in adaptarea sociala ,respective in formarea personalitatii individului ,factori premondiari sunt cei familiali Rolul hotarator al evenimentelelor din copilarie in formarea unei personalitati antisociale a fost subliniat si de alte cercetari de psihologie criminala .

S-a pus acentul uneori pe carentele afective materne,care genereaza o lipsa de afectivitate copilului,ceea ce poate duce ulterior la un comportament criminal ; insa mediul infantile precoce poate devein un factor crimonogel pentru viitorul copilului. 2.4. Teoria atasamentului Teoria atasamentului a fost formulata de criminologul John Bowlby ,care s-a concentrate asupra privari de caldura si atentie materna si consecintele acestei lipse ; in urma cercetarilor acesta a propus teoria atasamentului. In opinia lui John Bowlby aceasta teorie are sapte trasaturi importante: o Specificitate atasamente sunt selective , indrepatate asupra uneia sau mai multor persoane , intr-o anumita ordine de preferinta; o Invatare desi invatarea joaca un rol important in dezvoltarea atasamentului ,s-a descoperit ca atasamentele nu sunt rezultatul unei recompense sau incurajari ci a unei interactiuni sociale de baza ; o Sentimente dezvoltate cele mai multe sentimente sunt corelate cu relatiile de atasament ; o Durata atasamente rezista si persista ,de cele mai multe ori, pe intreaga durata a vietii; o Organizare atasamentul urmeaza o organizare crescanda de la momentul nasterii; o Functie biologica atasamanetul are o functie biologica supravietuirea ,care se intalneste la toate speciile de mamifere si pasari ; o Octogenie (cursul dezvoltarii) copiii se ataseaza de o fiinta principala in primele noua luni de viata aceasta este persoana care ofera cea mai stransa si stisfacatoare legatura Bowlby considera ca un copil are nevoie de o continua relatie cu mama sa iar in momentul in care acesta este separat de mama sa ,sau este respins de catre aceasta, capacitatea de a se atasa si de a dezvolta o relatie intima cu alte persoane se reduce. Pe baza afirmatiei facuta de catre Bowlby , se considera ca infractorii obisnuiti nu au capatitatea de a stabili legaturi efective, de cele mai multe ori copilaria unor astfel de indivizi find tulburata de moarte, divortul sau separarea parintilor sau de alte evenimente care au dus la rupera legaturilor afective.

2.5.

Teoria complexului de inferioritate

Teoria complexului de inferioritate a lui Alfred Adler a acordat mai mare atentie slabiciunii umane. Acesta sustine ca sentimentul de inferioritate al individului declanseaza dorinta acestuia de a-si depasi conditia proprie, in contextual unor relatii de compensare sau supracompensare. Mereu va exista un individ care se va simti inferior altuia iar daca aceasta deficienta nu este depasita ,poate conduce la savarsirea unei infractiuni.

2.6.

Teoria ,,fiintei umane lipsite de supra-eu

Aceasta teorie a fost formulata de catre un psiholog orientat psihanalist , August Aichhorn care sugereaza surse alternative pentru declansaea comportamentului criminal bazandu-se pe anii de experienta in conducerea unor institutii pentru delicventi Aceasta teorie este prima explicatie criminologica fundamentata pe bazele psihanalizei Aichhorn a constata ca multi copii din institutia care o conducea aveau un Superego sub dezvoltat asfel ca delcventa si criminalitatea erau expresiile unui Sine neregulat argumrntatn prin faptul ca parintii acestor copii ori ii neglijau ori nu existau, motiv pentru care copii nu au reusit sa isi formeze atasamentul sentimental necesar dezvoltarii corecte a Superego- ului lor. Aichhoron a afirmat ca exista si alte tipuri de delicventi : cei carora parintii mult mai indulgenti,le permiteau sa faca orce doresc si cei care aveau un super- ego bine dezvoltat dare care se identificau cu parintii infractori. Pentru fiecare categorie de delicventi sa incercat diferite tehnici de tratament, iar Aichhorn a tratat acesti copii prin asigurarea unui climat placut si fericit, promovand tipul de identificare cu adultii pe care copii esuasera sa il experimenteze mai inainte.

3. Varianta psiho- morala

In cadrul mai larg al teoriilor etiologice moderne, o ultima categorie analizata o reprezinta cea a explicatiilor de natura psiho-morala. Teoriile care fac parte din aceasta categorie isi propun in primul rand explicarea mentalitatii criminalului, respective mecanismele de formare ale acestei mentalitai si trasaturile care o diferntiaza de cea a noncriminalului. Teoriile psiho-morale, in general considera ca biologicul ori socialul nu prezinta inters decat in masura in care permit o mai buna intelegere a modului in care se structureaza mentalitatea criminala. Diversitatea explicatiilor de natura psiho-morala face dificiala o clasificare a acestora. O parte din teorii poarta, mai mult sau mai putin amprenta directa a psihanalizei freudiene; altele incearca sa ofere unele explicatii originalesi le vom numi ,, autonome. Este vorba despre o autonomie relative deoarece si la aceste teorii se poate observa, daca nu o influenta ferudiana, o valorificare a gandirii altor psihanalisti (Adler, Jung), sau, oricum, o raportare la acestea.

3.1.

Teoria personalitatii criminale

Teoria personalitatii criminale apartine celebrului criminolog francez Jean Pinatel, fiind conceputa ca un model explicativ, capabil sa aduca lamuriri atat in ceea ce priveste geneza, cat si dinamca actului criminal. Notiunea de personalitate criminala nu trebuie inteleasa ca un tip antropologic, o varianta a speciei umane. Ea este ,, un instrument clinic, o unealta de lucru, un concept operational. Pinatel considera inutila incercarea de a separa oamenii in buni si rai; nu exista o diferenta de natura intre oameni cu privire la actul criminal. Inexistenta unei diferente de natura intre oameni nu exclude insa existenta unor diferente graduale in privinta ,, pragului lor delicvential. Unii indivizi au nevoie de instigari exterioare grave, iar altii de instigari lejere, pentru a prezenta reactii delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Aceasta diferenta graduala este data de anumite trasaturi psihologice care, in conceptia lui Pinatel, alcatuiesc nucleul central al personalitatii criminale. Componentel nucleului personalitatii criminale care comanda conditiile trecerii la un act sunt: o Egocentrism- reprezinta tendinta subiectului de a raporta totul la sine insusi. o Labilitatea- reprezinta o lipsa de preveder, o deficienta de organizarein timp, o instabilitate; o Agresivitatea- desemneaza o paleta foarte larga de tendinte, mergand de la simpa afirmare a eului, pana la ostilitate; aceasta se manifesta printr-un dynamism combative, care are ca functie invingerea si eliminarea obstacolelor si dificultatilor care bareaza drumul actiunilor umane; o Indifernta afectiva ( insensibilitatea morala)- reprezinta acea trasatura negative prin care individual este impiedicat de a incerca emotii si inclinatii altruiste si simpatice; el este dominat de egoism si raceala fata de aproapele lui. Cele pareu componente nu trebuie analizate in mod individual; reunirea tuturor componentelor, precum si legaturile dintre acestea, dau un character particular personalitatii in ansamblul ei. Nucleul personalitaii criminale este o structura dinamica. Inca odata reunirea si asociera acstor componente, dintre care nici una nu este anormala in sine, actiunea si interactunea lor trebuie luate in consideratie. Nucleul personalitaii criminale este o rezultanta, si nu un dat. Initial teoria personalitatii criminale a fost conceputa pentru a explica fenomenul criminal individual. Ulterior aceasta teorie a fost extinsa cu privre la criminalitate.

3.2.Teoria dezvoltarii morale In cadrul acestei teorii, psiohologul Lawrence Kohlberg sustinea ca ratiurea morala se dezvolta pe trei nivele: o nivelul 1: moralitatea preconventionala- characteristic copiilor sub 9- 11 ani; interesele concrete ale indivizilor fiind considerate in termini: stadiul I: pedeapsa reguluile fiind respectate pentru a nu fi pedepsiti stadiul II: recompense- reguluile fiind respectate numai daca sunt in interesul cuiva. o nivelul 2: moralitatea conventionala specifica adolescentilor; problemele morale sunt analizate ca membru al societatii, indivizii sunt interesati in a-i multumii pe ceilalti, actionand ca bunii membrii ai societatii stadiul III: moralitatea de tip ,, baiat bun- se arata interes in a mentine respectul altora; se comporta asa cum se asteapta ceilalti stadiul IV: autoritatea si mentinerea ordinii sociale se coformeaza regulilor sociale si considera corect tot ceea ce societatea defineste ca fiind corect. o nivelul 3: moralitatea posteconventionala- carectreistic adultilor peste 20 aniindivizii utilizeaza principii morale considerate ca fiind mai cuprinzatoare decat cele ale oricarei societati determinate stadiul V: ideea de contract, drpturi ale individului si lege acceptata in mod democratic, se face ceea ce este bine dintr-un spirit de obligatie fata de legile societatii; se consider ace legile pot fi modificate ca parte a schimbarii unui contract social; stadiul VI: principii individuale si constiinta- se urmeaza legile pentru ca ele se bazeaza pe anumite principii etice universale; legile care incalca principiile nu sunt acceptate. Kohlberg sustinea ca majoritatea delicventilor actioneaza la niveleul 1; totusi slaba dezvoltare morala sau numai gandirea preconventionala nu determina insa infractionalitatea, ci pe langa acestea, pot avea un rol important si alti factori. Kohlberg afirma ca principiile morale si normele sociale se invata prin interactiunea sociala si participarea la societate.

10

11