P. 1
Calea Lui Dumnezeu in Sanctuar

Calea Lui Dumnezeu in Sanctuar

|Views: 171|Likes:
Published by Yoda&Soda
Imaginea copertei

Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise sus pe munte, El i-a dat detalii exacte pentru construcţia sanctuarului, mobilierului, precum şi pentru lucrarea ce trebuia să fie îndeplinită prin acesta. În acel plan nu exista nici un element de născocire omenească, iar izraeliţilor nu li s-a permis să se abată nici în cea mai mică măsură de la planul înmânat lui Moise.
În aceste fapte consta asigurarea că solia lui Dumnezeu scrisă în sanctuar şi serviciile sale era exactă şi demnă de încredere. Aceasta este descoperirea plină de adevăr a căii lui Dumnezeu şi trebuie să fie înţeleasă şi urmată de toţi aceia care sunt dedicaţi spre a sluji lui Dumnezeu după procedeele şi principiile Sale. După cum lecţiile conţinute în ritualurile Vechiului Testament erau permanent înaintea izraeliţilor, tot aşa solia lui Hristos ca slujitor în sanctuarul ceresc trebuie să fie studiul permanent al creştinului de astăzi. Pe măsură ce intră, prin credinţă, prin uşa deschisă în Sfânta Sfintelor, adevăratul copil al lui Dumnezeu va zări în aşa fel slava Celui atotputernic, încât va fi înnobilat în gând, sfinţit în inimă şi transformat în caracter.
Imaginea copertei

Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise sus pe munte, El i-a dat detalii exacte pentru construcţia sanctuarului, mobilierului, precum şi pentru lucrarea ce trebuia să fie îndeplinită prin acesta. În acel plan nu exista nici un element de născocire omenească, iar izraeliţilor nu li s-a permis să se abată nici în cea mai mică măsură de la planul înmânat lui Moise.
În aceste fapte consta asigurarea că solia lui Dumnezeu scrisă în sanctuar şi serviciile sale era exactă şi demnă de încredere. Aceasta este descoperirea plină de adevăr a căii lui Dumnezeu şi trebuie să fie înţeleasă şi urmată de toţi aceia care sunt dedicaţi spre a sluji lui Dumnezeu după procedeele şi principiile Sale. După cum lecţiile conţinute în ritualurile Vechiului Testament erau permanent înaintea izraeliţilor, tot aşa solia lui Hristos ca slujitor în sanctuarul ceresc trebuie să fie studiul permanent al creştinului de astăzi. Pe măsură ce intră, prin credinţă, prin uşa deschisă în Sfânta Sfintelor, adevăratul copil al lui Dumnezeu va zări în aşa fel slava Celui atotputernic, încât va fi înnobilat în gând, sfinţit în inimă şi transformat în caracter.

More info:

Published by: Yoda&Soda on May 22, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF or read online from Scribd
See more
See less

11/23/2013

pdf

Sections

Prin implantarea seminţei Sale divine Hristos locuieşte în cel
credincios şi aceasta este nădejdea slavei. Pentru a realiza a-
cest lucru, toţi agenţii cerului îşi unesc înţelepciunea şi forţele
pentru a lua măsuri ca toţi cei care voiesc să aibă certitudinea
vieţii veşnice. Una dintre acele puteri formidabile este cea de-a
treia persoană a Dumnezeirii, Duhul Sfânt. El joacă un rol esenţial
în mântuirea omului, după cum îl joacăşi Mântuitorul însuşi.
Dintre cele trei persoane ale Dumnezeirii, Duhul Sfânt este A-
cela despre care ni se spune cel mai puţin. Isus Hristos, în virtu-
tea faptului că a venit şi a locuit în mod vizibil printre oameni, es-
te acela despre care ştim cel mai mult. Tatăl Său ne este de ase-
menea cunoscut, din cauza extraordinarei descoperiri a Sa pe care
ne-a dat-o Hristos. Dar Duhul Sfânt rămâne într-o mare măsură
învăluit în mister, într-atât de mult, încât mulţi se îndoiesc că El
ar fi, în realitate, o persoană. Ei îl socotesc doar puterea reală a
lui Dumnezeu, o forţă ce emană de la Tatăl.
Din acest motiv este important ca încă de la începutul oricărui
studiu despre Duhul Sfânt, săînvăţăm despre El tot ceea ce a fost
descoperit, evitând cu grijă orice speculaţie în domeniile unde
Dumnezeu nu ne-a dat încă lumină.
Studiul descoperirilor divine despre Duhul Sfânt trebuie săîn-
ceapă cu cele care stabilesc cine este El. În timp ce scriitorii Bi-
bliei nu se exprimă niciodată că El este o persoană, sub inspiraţia
divină, ei îi atribuie Lui capacităţi care nu pot fi posedate decât
de o persoană.

Stă scris că El a fost întristat, mâhnit şi încântat:
„Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel

(48)

sfânt.“ Isaia63,10. „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dum-
nezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.“ E-
feseni 4,30. „Căci i-a părut bine Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai
punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie.“ Fapte
15,28. K.J.V. Bible.
De asemenea stă scris că El poate să vorbeascăşi să cheme ori

să delege.

„Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: ,Pu-
neţi-mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care
i-am chemat.‘“ Fapte13,2. „Dar Duhul spune lămurit căîn vre-
murile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească
de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.“ 1Timotei 4,1.
De asemenea, Duhul călăuzeşte, aude, descoperă, convinge de
păcat, învaţă, mărturiseşte şi împarte daruri spirituale, indivi-
dual, fiecărui om, potrivit cu voia Sa.
„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călău-
zeascăîn tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot
ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.“ Ioan 16,13. „Şi
când va veni El, va dovedi lumea vinovatăîn ce priveşte păcatul,
neprihănirea şi judecata.“ Ioan16,8. „Dar Mângâietorul, adică Du-
hul Sfânt, pe care-l va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa
toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.“ Ioan
14,26. „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă
fiecăruia în parte, cum voieşte.“ 1Corinteni 12,11.
Dacă Duhul Sfânt ar fi puterea lui Dumnezeu, ce emană de la
Tatăl, El nu ar fi înzestrat cu aceste capacităţi, pentru că puterea
în sine este un lucru neinteligent. Electricitatea, de exemplu, es-
te o putere care vine de la Dumnezeu, dar pentru că nu este o per-
soană, ea nu poate gândi, nu poate fi întristată, nu poate învăţa,
nu poate auzi, nu poate îndruma sau exercita voinţa.
O persoană există când sunt prezente trei capacităţi. Una este
puterea fizică; a doua este inteligenţa, împreună cu puterea de a
gândi şi de a exercita voinţa; iar cea de-a treia este natura emoţio-
nală cu capacitatea de a se bucura, de a fi întristat, dezamăgit şi
aşa mai departe. Totul poate fi testat cu ajutorul acestor linii în-
drumătoare. După cum am menţionat, electricitatea are putere,
dar îi lipsesc inteligenţa şi capacitatea emoţională. Din acest mo-
tiv ea nu este o persoană.
Animalele au putere şi emoţii, dar sunt lipsite de puterea re-
gală a gândirii. Aşa că nici ele nu sunt persoane. Oamenii le au

LOCUIREA LĂUNTRICĂ A DUHULUI SFÂNT

49

pe toate trei: putere, inteligenţăşi emoţii, fapt pentru care sunt
persoane.

Nu există nici o dificultate în a determina în ce categorie pla-
sează Scripturile pe Duhul Sfânt. El posedă putere infinită, inte-
ligenţă fără limite şi cele mai gingaşe emoţii. El este fărăîndoială
cea de-a treia persoană a Trioului ceresc. Din cauza aceasta, El
este în mod constant numit „El“. Numele de „Mângâietor“, aşa
cum este aplicat Duhului Sfânt, este totdeauna la forma mascu-
linăşi niciodată la neutru, aşa după cum ar fi dacă Duhul Sfânt
ar fi numai o putere şi nu cea de-a treia persoană atotputernică a
Dumnezeirii. Declaraţiile următoare confirmă adevărul afir-
maţiilor de mai sus:
„Treimea cerească este alcătuită din trei persoane vii; în nu-
mele acestor trei mari puteri –Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt –sunt
botezaţi cei care, prin credinţă vie, îl primesc pe Hristos şi aceste
puteri vor coopera cu supuşii ascultători ai cerului în eforturile
lor de a trăi o viaţă nouăîn Hristos.“ Evanghelizare, cap. Repre-
zentarea greşită a Dumnezeirii, par. 6.
„Trebuie săînţelegem că Duhul Sfânt, care este tot atât de mult
o persoană, după cum şi Dumnezeu este o persoană, umblă pe a-
ceste locuri.“ ibid., par. 13.
„Duhul Sfânt este o persoană, căci El dă mărturie împreună
cu spiritul nostru că noi suntem copiii lui Dumnezeu. Când se
dă această mărturie, ea poartăîn sine propria ei dovadă. În ast-
fel de ocazii noi credem şi suntem siguri că suntem copiii lui
Dumnezeu...

Duhul Sfânt are o personalitate, altfel El nu ar putea da
mărturie pentru şi cu spiritul nostru că noi suntem copiii lui
Dumnezeu. El trebuie, de asemenea, să fie o persoană divină, căci
altfel nu ar putea să cerceteze tainele care sunt ascunse în mintea
lui Dumnezeu. ,În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile
omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa nimeni nu
cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.‘“
ibid., par. 14, 15.

În timp ce este descoperit în mod clar în Scripturăşi în Spiritul
Profetic că Duhul Sfânt este o persoană, totuşi nu ni se oferă nici
o informaţie cu privire la natura Lui. În mod evident fiind un
Dumnezeu cu puteri creatoare, El nu ar putea să locuiascăîntr-o
carne creată, aşa cum erau Adam şi Eva în Eden; dar cum anume
este natura Lui nu ne este dat să cunoaştem.

50

CALEA LUI DUMNEZEU IN SANCTUAR

„Natura Duhului Sfânt este o taină. Oamenii nu pot s-o explice,
fiindcă Domnul nu le-a descoperit-o.“ Faptele apostolilor, cap. 5,
par. 12.

Întrucât am stabilit cu Scripturile că Duhul Sfânt este tot atât
de mult o persoană, după cum şi Dumnezeu este o persoană,
putem să luăm în considerare acum lucrarea acestei Fiinţe
atotputernice referitor la locuirea lui Hristos în credincios ca
nădejde a slavei. Aici trebuie să avem mare grijă pentru a fi siguri
că cercetătorul Bibliei va vedea în mod clar distincţiile de rigoare.
Înţelegerea exactăşi efectivă a acestei solii a depins întotdeauna
de a vedea care lucruri sunt diferite, chiar dacă sunt numite cu
acelaşi nume. Niciodată nu a fost mai necesar lucrul acesta ca în
cazul de faţă.

Înainte ca noi să primim lumina cu privire la Hristos ca
Sămânţă, accentuam prezenţa lăuntricăîn credincios a Duhului
Sfânt şi nu cea a lui Isus. Se formaseră anumite concepte cu
privire la ceea ce însemna aceasta. Noi credeam că Duhul Sfânt
cobora în inimă pe o cale tainicăşi că locuia acolo până ce era comis
un păcat, după care El părăsea imediat pe cel greşit şi nu se mai
întorcea până ce păcatul nu era regretat şi înlăturat din viaţă.
Când am dat atenţie implantării vieţii lui Hristos în fiii lui
Dumnezeu, acelaşi tablou a fost păstrat, pentru că noi gândeam
că prezenţa lăuntrică a lui Hristos şi a Duhului Sfânt erau unul
şi acelaşi lucru. Aceasta ne-a condus la concluzia că viaţa divină
a lui Hristos este în noi doar dacă rămânem liberi de păcat, dar
ne părăseşte când păcătuim. Aceste concepte i-a condus pe unii să
respingă principiul seminţei şi, ca atare, să se separe de cei care
îl credeau.

Acum nu avem nici o îndoială cu privire la faptul că Duhul
Sfânt trebuie săîl umple pe credincios şi să locuiascăînăuntrul
lui şi nici că păcatul săvârşit îl întristeazăşi-l alungă. Sunt multe
declaraţii în Scripturi care ne spun despre oameni care au fost
umpluţi cu Duhul Sfânt, texte cu care de altfel suntem
familiarizaţi. Stă scris căîn Ziua Cincizecimii:
„...toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbeascăîn
alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.“ Fapte2,4.
Despre Ioan Botezătorul a fost proorocit că „se va umple de
Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.“ Luca 1,15.
Isus a fost umplut cu Duhul Sfânt când El „a fost dus de Duhul
în pustie“ pentru a fi ispitit de diavolul, Luca4,1, şi există

LOCUIREA LĂUNTRICĂ A DUHULUI SFÂNT

51

numeroase referinţe despre apostoli ca fiind umpluţi cu Duhul
Sfânt, pe când ei au mers să vestească Evanghelia către lume,
dupăînvierea lui Hristos. În timpul marii strigări credincioşii,
umpluţi cu Duhul Sfânt, vor vesti din nou Evanghelia şi nimic nu
le va putea sta înainte.
Dar înainte ca cineva să poată fi umplut cu Duhul Sfânt, pentru
a fi astfel înzestrat pentru o slujbă efectivă, trebuie să fie
îndeplinite anumite pregătiri preliminare. Duhul Sfânt nu poate
locui înăuntrul vreunui om până ce El nu a lucrat mai întâi
asupra sa din afară. Prin puternica Sa lucrare, omul ajunge să
cunoască mai întâi adevărul salvator, apoi i se aduce convingerea
păcatului care-l conduce la pocăinţăşi mărturisire şi, în ultimă
instanţă, la înlăturarea fărădelegii sale şi la implantarea
seminţei divine a lui Hristos.
Astfel Duhul Sfânt îndeplineşte rolul de grădinar care desţele-
neşte ogorul întărit al inimii, îl pregăteşte pentru sămânţa lui
Hristos şi, apoi, implantează acea sămânţăîn cel pocăit. Duhul
Sfânt însuşi nu este purtătorul de sămânţă, pentru că aceasta este
slujba lui Isus Hristos. Această distincţie trebuie să fie ţinută foarte
clar în minte –Hristos este cel care dă sămânţa; Duhul Sfânt este
cel care o implantează. „Duhul Sfânt vine în suflet ca un Mângâ-
ietor. Prin lucrarea de transformare a harului Său, chipul lui
Dumnezeu se reproduce în ucenici; ei devin o făptură nouă.“ Hristos
Lumina Lumii, cap. 41, par. 33.
Aceasta este experienţa naşterii din nou şi este o repetare a
întrupării lui Hristos, aşa după cum a observat E.J. Waggoner:
„În aceasta noi vedem taina întrupării repetată din nou. Dacă noi
credem că Hristos a fost în carne, Dumnezeu întrupat în Hristos,
atunci putem crede şi căHristos locuieşte în noi şi lucrează prin
noi, prin carnea noastră, exact la fel ca atunci când El a luat
asupra Sa carnea şi a stăpânit-o. Este o taină pe care noi nu pu-
tem s-o înţelegem; dar noi o recunoaştem.“ Bible Studies on the
Book of Romans, pag. 55, 56. The Sabbath Rest Advent Church
edition, November 1981.
Astfel, în întruparea lui Hristos, ne este oferită o minunată
revelaţie a rolului Duhului Sfânt în implantarea seminţei lui
Hristos înăuntrul credinciosului. Maria a fost părtaşă la lucrarea
puternică a Duhului Sfânt, aceastăîmpărtăşire constituind
pentru ea darul vieţii lui Hristos însuşi. Era o demonstraţie vie a
adevărului că„Împărtăşirea Duhului este împărtăşirea vieţii lui

52

CALEA LUI DUMNEZEU IN SANCTUAR

Hristos.“ Hristos Lumina Lumii, cap. 84, par. 10. Lucrarea
împlinită de Duhul Sfânt în întruparea lui Hristos este aceeaşi
lucrare făcută de El în experienţa naşterii din nou.
Maria a fost informată dinainte despre lucrarea Duhului Sfânt
dinăuntrul ei. Un înger i-a spus: „Duhul Sfânt va coborî peste tine
şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care se
va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.“ Luca1,35.
Ca împlinire a acestor cuvinte Maria a fost umplută cu Duhul
Sfânt care i-a fost dăruit şi, ca o consecinţă a lucrării Sale atot-
puternice, Hristos a fost născut de ea la timpul prevăzut. Aceasta

LOCUIREA LĂUNTRICĂ A DUHULUI SFÂNT

53

După cum grădinarul sapă mai întâi pământul, tot astfel,
Duhul Sfânt mai întâi desţeleneşte solul inimii, pentru a-l
pregăti în vederea sădirii seminţei lui Hristos.

dovedeşte că dăruirea Duhului Sfânt nu este în sine viaţa reală a
lui Hristos, ci umplerea cu Duhul Sfânt este agentul puternic prin
care viaţa lui Hristos este împărtăşită credinciosului.
Duhul Sfânt este o persoană distinctăşi aparte de persoana lui
Isus Hristos, chiar dacă Ei sunt una în spirit, caracter şi idealuri.
De aceea, dacă Duhul Sfânt ar fi venit la Maria să-şi implanteze
propria Lui viaţăîn fiinţa ei, pruncul nu ar fi fost Domnul Hristos,
după cum a fost cazul, ci ar fi fost Duhul Sfânt. Legea simplă a
reproducerii ne confirmă că acesta este adevărul, căci fiecare
purtător de sămânţă produce sămânţă după soiul său. Când
Hristos s-a născut în Betleem, nu s-a născut o nouă viaţă, pentru
că aceeaşi persoană divină, care fusese cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt
din veşnicii, a fost născut din Maria. Singura persoană care putea
să fie tatăl în întrupare era Isus Hristos însuşi. Cu alte cuvinte,
El era propriul Său tată. Dacă Duhul Sfânt ar fi fost tatăl, în loc
ca El să fie Cel care implantează sămânţa, atunci Duhul Sfânt, a
treia persoană a Dumnezeirii, şi nu Domnul Hristos, a doua
persoană a Dumnezeirii, ar fi umblat în mod vizibil printre
oameni şi ar fi fost răstignit pentru păcatele lor.
Taina potrivit căreia Hristos este propriul Său tată, a fost
spusă de Hristos învăţătorilor iudei din vremea Lui şi s-a dovedit
a fi ceva ce ei nu puteau nici săînţeleagă, nici să explice.
„Pe când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat: ,Ce
credeţi voi despre Hristos? Al cui Fiu este El?‘ ,Al lui David‘, i-au
răspuns ei. Şi Isus le-a zis: ,Cum atunci David, fiind însuflat de
Duhul, îl numeşte Domn, când zice: ,Domnul a zis Domnului
Meu: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub
picioarele Tale.‘ ,Deci, dacă David îl numeşte Domn, cum este El
fiul lui?‘ Nimeni nu i-a putut răspunde un cuvânt. Şi din ziua a-
ceea, n-a mai îndrăznit nimeni să-i mai punăîntrebări.“ Matei
22,41-46.

David l-a numit pe Isus, Domn, iar Isaia l-a numit „Părintele
veşniciilor“, care sunt unul şi acelaşi lucru. David datora Creato-
rului Său, Isus Hristos, tot ceea ce avea el, inclusiv darul vieţii,
şi totuşi, Mântuitorul a obţinut trupul Său omenesc din sursa a-
ceasta. De aceea, din punct de vedere fizic, El era propriul Său
tată. Ceea ce însă este cel mai important este că viaţa divină pe
care Isus Hristos a îmbrăcat-o în trupul acela prin lucrarea Duhu-
lui Sfânt, a fost propria Sa viaţă. Era implantarea Lui însuşi în
acel corp pământesc.

54

CALEA LUI DUMNEZEU IN SANCTUAR

Satana, care este un cercetător extrem de serios al planului de
mântuire, a dovedit înţelegerea sa cu privire la aceste adevăruri,
producând o contrafacere foarte iscusită a lor prin desfăşurarea
misterelor antice babiloniene. Curând după potop, Satana a
reuşit să-şi subordoneze serviciile unui vânător puternic şi
mândru, cu numele de Nimrod, care a fost menţionat pe scurt în
Geneza10,8-10. Morţii acestui om, care a avut loc în culmea
gloriei sale, i s-a dat o semnificaţie deosebită. S-a susţinut că el
se oferise pe sine ca jertfă ispăşitoare, pentru a salva sistemul
babilonian de la nimicire, şi toţi au fost avertizaţi că dacă nu se
vor închina eroului mort, un teribil prăpăd îi va paşte. Atât de
mare a fost adorarea arătată eroului mort, încât a devenit foarte
simplu ca ei să-l înalţe în credinţele lor religioase la rangul de
dumnezeu.

În zilele acelea, oamenii socoteau soarele sursa supremă a
vieţii, aşa că nu-i puteau acorda lui Nimrod o zeificare mai mare,
decât numindu-l dumnezeul-soare. La câţiva ani după moartea
lui, soţia sa, Semiramida, care nu se recăsătorise, a rămas
însărcinatăşi a născut pe 25 decembrie un prunc, chiar în ziua pe
care mulţi o sărbătoresc şi azi drept Crăciun. Desigur că pruncul
a fost născut din flori, dar pentru a scăpa de această acuzaţie şi
pentru a slăvi şi mai mult pe Nimrod, s-a pretins cu succes că
dumnezeul-soare era adevăratul tată al copilului care se numea
Tamuz. Aceasta a fost contrafacerea produsă de Satana a
adevăratei întrupări, care a avut loc mult mai târziu, şi prin care
se dovedeşte că viaţa este susţinută numai prin unirea divinului
cu omenescul, a Creatorului cu făptura, a Sursei cu primitorul
dependent. Sistemul babilonian nu poate oferi viaţa, pentru că
soarele nu este sursa vieţii; el este doar un primitor, care poate
împărţi doar ceea ce maiîntâi i-a fost lui dat.
Contrafacerea nu s-a oprit doar la atribuirea paternităţii
pruncului Tamuz lui Nimrod cel mort. Se învăţa că Tamuz era de
fapt reîntruparea vie a lui Nimrod, iar copilul era de fapt propriul
său tatăşi soţul mamei sale. Se susţinea că Nimrod şi Tamuz erau
una şi aceeaşi persoană.
Nu exista nici cea mai mică urmă de adevăr în această
contrafacere. Un bărbat oarecare era adevăratul tată al lui
Tamuz, şi este un simplu fapt a vedea că aceasta era o con-
trafacere măiestrită a întrupării Domnului Hristos; şi ceea ce se
pretindea a fi în înşelăciunile lui Satana, a fost adevărat în cazul

LOCUIREA LĂUNTRICĂ A DUHULUI SFÂNT

55

lui Isus. Contrafacerile Satanei sunt atât de apropiate de adevăr,
încât este imposibil să distingem diferenţa dintre acestea şi
adevăr, fără mărturia Scripturilor şi fără lucrarea personală a
Duhului Sfânt.

Promisiunile de viaţă ale lui Satana sunt în realitate o cale a
morţii, dar nu tot aşa sunt promisiunile lui Dumnezeu. Ele sunt
într-adevăr calea către viaţa veşnicăşi către fericirea imaculată.
După cum este de sigur că persoana care a fost reprodusăîn
Maria, prin lucrarea Duhului Sfânt, a fost Isus Hristos, tot aşa,
când Hristos, nădejdea slavei, vine în noi, El şi nu Duhul Sfânt
este Cel care a fost implantat.
Această distincţie este foarte importantă, atât de importantă,
încât Domnul a prevăzut simboluri foarte clare pentru a clarifica
punctul acesta. Unul dintre ele este simbolul căsătoriei, în care
Hristos este soţul ceresc al omenescului nostru şi tatăl naturii
noastre divine.

„Căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele
Lui, şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El se numeşte
Dumnezeul întregului pământ.“ Isaia54,5.
Isus Hristos este Creatorul, cel prin care Cel atotputernic a
făcut lumile, şi prin care le susţine şi le călăuzeşte clipă de clipă.
Aşadar, fiind Făcătorul, El trebuie să fie şi Soţul celui credincios,
aşa cum rezultă din acest verset. Pavel spune aceasta în multe
locuri. În Romani7,4, el declară că noi „trebuie să fim căsătoriţi
cu un altul, adică chiar cu Cel care a înviat din morţi, pentru ca
să aducem roadă pentru Dumnezeu.“ K.J.V. Bible.
Acest verset aratăîn mod clar cine este Soţul, căci nu există
decât o singură persoană care a fost înviată din morţi şi care poate
fi Soţul nostru, iar aceasta este Isus Hristos. Duhul Sfânt nu ar
putea fi niciodată Soţul cu care să fim căsătoriţi, pentru că El nu
a luat niciodată asupra Sa carnea noastră căzută, muritoare şi
păcătoasăşi, aşadar, nici nu a înviat niciodată din morţi. Există
o deosebire între a umple omenescul cu prezenţa Sa, după cum
face Duhul Sfânt, şi a fi căsătorit cu omenescul,aşa cum este
Domnul Hristos. Pentru a experimenta această căsătorie cu Isus,
cineva trebuie să devină el însuşi o fiinţă umană, aşa cum a fost
Hristos, ceea ce Duhul Sfânt nu a fost chemat niciodată să facă.
Legea căsătoriei, care este la fel de valabilăîn domeniul
spiritual, cât şi în cel fizic, şi în ale cărei limite neprihănite
sălăşluiesc atât Isus Hristos, cât şi Duhul Sfânt, interzice

56

CALEA LUI DUMNEZEU IN SANCTUAR

implantarea seminţei în afara căsătoriei. Hristos, în virtutea
căsătoriei Lui cu omenescul, are dreptul inviolabil de a se
reproduce pe Sine în credincios. În timp ce Duhul Sfânt are
dreptul de a îl umple pe credincios cu prezenţa şi puterea Sa, El
nu are dreptul să umple pe copiii lui Dumnezeu cu sămânţa
propriei Sale vieţi.
Numai într-un sens foarte special se poate spune că: „Împăr-
tăşirea Duhului este împărtăşirea vieţii lui Hristos.“ Hristos
Lumina Lumii, cap. 84, par. 10.
Acest adevăr se aplică atât în lucrarea Duhului Sfânt la naşte-
rea din nou, cât şi în dezvoltarea ulterioară, zilnică a vieţii lui H-
ristos înăuntrul celui neprihănit.
La naşterea din nou, aşa după cum am arătat deja, când Duhul
Sfânt îi este împărtăşit celui pocăit, El însămânţează nu propria Sa
viaţă, ci sămânţa lui Isus Hristos. Pentru că El e Cel ce implantează
sămânţa, viaţa lui Hristos nu poate niciodată să fie însămânţată
înăuntrul copiilor lui Dumnezeu fără lucrarea Duhului.
Pentru a înţelege cum se aplică această declaraţie la experienţa
zilnică, trebuie să luăm în considerare simbolismul folosit pentru a
explica lucrarea Duhului Sfânt. În conversaţia dintre Isus şi Nico-
dim, El este asemănat cu vântul, în parabola celor zece fecioare cu
uleiul, la Ziua Cincizecimii cu focul, iar în ploaia timpurie şi târzie
cu ploaia. Acest simbol din urmă, acela al ploii, descoperă calea prin
care Duhul Sfânt asigură dezvoltarea vieţii lui Hristos înăuntrul
credinciosului.

„În Orient, ploaia timpurie cade la timpul semănatului. Ea este
necesară pentru ca sămânţa să poată germina. Sub influenţa aver-
selorde ploaie fertilizatoare, mlădiţa firavăîncolţeşte. Ploaia târ-
zie, căzând aproape de sfârşitul sezonului, coace grânele şi le pregă-
teşte pentru seceriş. Domnul foloseşte aceste operaţii ale naturii
pentru a reprezenta lucrarea Duhului Sfânt. După cum roua şi
ploaia sunt date mai întâi pentru a face ca sămânţa săîncolţească,
şi mai apoi pentru a coace secerişul, tot astfel Duhul Sfânt este dat
pentru a duce mai departe, de la un stadiu la altul, procesul creş-
terii spirituale. Coacerea grânei reprezintăîmplinirea lucrării ha-
rului lui Dumnezeu în suflet. Prin puterea Duhului Sfânt, chipul
moral al lui Dumnezeu trebuie să fie făcut desăvârşit în caracter.
Noi trebuie să fim transformaţi în întregime după asemănarea lui
Hristos.“ Mărturii pentru predicatori, cap. Rugaţi-vă pentru ploaia
târzie, par. 1.

LOCUIREA LĂUNTRICĂ A DUHULUI SFÂNT

57

Când fermierul seamănă sămânţa, ea este îngropatăîn pămân-
tul care conţine substanţele necesare creşterii ei până la deplina
maturitate şi producere a rodului, dar hrana plantelor rămâne
nedisponibilă seminţei, dacă nu cade ploaia. Numai atunci când
în sol este prezentă suficientă umezeală, hrana din el se trans-
formăîn soluţie pentru a fi absorbită de plantă.
În acelaşi fel, nimeni nu poate căpăta din Scripturi vitalitatea
ce promovează creşterea spirituală fără lucrarea ploii timpurii
mai întâi şi, în cele din urmă, a ploii târzii. Oricine ar încerca să
primească viaţă din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, fără bine-
cuvântările ploii timpurii şi târzii, încearcă imposibilul.
Când ploaia se combină cu substanţele din sol şi soluţia obţi-
nută este absorbită de plantă, ea devine de fapt parte din fibrele
vegetaţiei care se aflăîn creştere. Viaţa este împărţită structurii
vii a plantelor şi, ca rezultat, ele cresc şi, în cele din urmă, produc
roade.Acum ploaia a devenit în realitate un pom. Împărtăşirea
vieţii uneia a devenit viaţa celeilalte. Ploaia nu îşi dezvoltă pro-
pria sa viaţă, ci viaţa seminţei care a fost irigată. Dacă sămânţa
a fost una de brad, ploaia dezvoltă viaţa aceea, de brad. Dacă a
fost sămânţă de portocal, atunci va creşte un portocal, şi aşa mai
departe. Unii ar putea obiecta că apa este doar un mijloc prin ca-
re substanţele sunt transportate către locul unde ele vor forma ce-
lule, dar, în timp ce acest lucru este adevărat până la un punct,
nu trebuie să uităm că o celulă vie este formatăîn cea mai mare
parte din apă.

În acelaşi fel, ploaia gingaşă a Duhului Sfânt umple viaţa cre-
dinciosului, amestecând-o cu substanţele hrănitoare aflate în
Scripturi, până ce devine, la modul literal, parte din noi. Dar
viaţa care se dezvoltă este viaţa care a crescut din sămânţă, şi
care este sămânţa lui Hristos. Duhul Sfânt împărtăşeşte creşti-
nului propria Sa viaţă clipă de clipă, dar acea viaţă se tran-
sformăîn viaţa lui Hristos. Din acest motiv, stă scris adevărul
că: „Împărtăşirea Duhului este împărtăşirea vieţii lui Hristos.“
Pentru a înţelege acest lucru este necesar doar să păstrăm în
minte legile naturii şi să le aplicăm în domeniul spiritual şi în
domeniul fizic.

Hristos este Sămânţa; Duhul Sfânt este ploaia. Prin primirea
seminţei Lui, credinciosul obţine viaţa veşnică a lui Hristos în su-
flet. Prin primirea lucrării binecuvântate a Duhului Sfânt, acea
viaţă din el creşte viguros până la maturitate deplină.

58

CALEA LUI DUMNEZEU IN SANCTUAR

LOCUIREA LĂUNTRICĂ A DUHULUI SFÂNT

59

O dată ce credinciosul a primit viaţa lui Hristos, el are în el
viaţa veşnică, chiar dacă nu are încă certitudinea absolută că va
trăi veşnic, deoarece, dacă el nu va reuşi săîmplinească, prin măr-
turisirea şi lepădarea oricărui păcat cunoscut, condiţiile ispăşirii
finale, va pierde viaţa aceea veşnicăşi nu i se va îngădui să intre
în cer. Punctul cel mai important este că, atunci când creştinul co-
mite un păcat, el nu pierde viaţa lui Hristos, care este viaţa veş-
nică. Dacă el ar pierde-o, atunci ar avea nevoie iar de naşterea din
nou şi ar trebui să se reboteze ori de câte ori calcă una din po-
runcile lui Dumnezeu.
Dar când un credincios comite un păcat, el pierde prezenţa
Duhului Sfânt şi nu îl poate primi înapoi până când păcatul nu a
fost regretat şi lepădat.
Există deci o mare diferenţăîntre prezenţa lăuntrică a Duhu-
lui Sfânt, care ocupă templul corpului, şi viaţa lui Hristos din su-
flet. Duhul Sfânt este ploaia; viaţa lui Hristos este sămânţa. Să
păstrăm permanent în minte adevărul că, în timp ce Hristos în
noi este nădejdea slavei, acest lucru devine o realitate numai când
Duhul Sfânt îşi îndeplineşte lucrarea care i-a fost încredinţată
Lui.

Capitolul 5

Clădirea

Prin intermediul sanctuarului Dumnezeu ne-a pus la dispo-
ziţie două lecţii. Mai întâi, în formă de pildă, clădirea în sine de-
scoperă idealul lui Dumnezeu pentru poporul Său, tabloul a ceea
ce ei trebuie să devină. În al doilea rând, slujbele îndeplinite în
clădire arătau cum trebuia să fie împlinit slăvitul Său scop divin.
În mod firesc, studiul idealului Său trebuie să fie cel dintâi.
De aceea, vom acorda atenţie lecţiilor pe care Dumnezeu le-a
scris în diferitele elemente şi în aşezarea lor în structura şi în a-
ranjamentul sanctuarului, înainte de a studia diferitele ispăşiri
prin care sufletul este înălţat până acolo unde doreşte Domnul
să fie.

„Dumnezeu voia ca templul din Ierusalim să fie o mărturie con-
tinuă despre înaltele ţeluri puse în faţa fiecărei fiinţe.“ Hristos
Lumina Lumii, cap. 16, par. 16.
„Prin Isus Hristos trebuia să se împlinească scopul pentru care
sanctuarul era un simbol –clădirea aceea măreaţă, ai cărei pereţi
reflectau în aurul lor strălucitor, în culorile curcubeului, perdeaua
cu heruvimii lucraţi ales în ţesătură, parfumul tămâii ce ardea
permanent, pătrunzând totul, preoţii îmbrăcaţi în alb curat, şi în
adânca taină a Sfintei Sfintelor, deasupra tronului harului între
chipurile plecate în adorare ale îngerilor, slava Celui Sfânt. În
toate acestea, Dumnezeu voia ca poporul Său să recunoască scopul
Său faţă de sufletul omenesc. În acelaşi scop zicea şi apostolul
Pavel mai târziu prin Duhul Sfânt:
,Nu ştiţi că voi sunteţi Templul Duhului Sfânt, şi că Duhul lui
Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui
Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui

(60)

Dumnezeu este sfânt: şi aşa sunteţi voi.‘“ 1Corinteni3,16.
Educaţie, cap. Educaţia lui Israel, par. 10.
Dumnezeu a intenţionat ca izraeliţii să se familiarizeze pe
deplin cu fiecare aspect al clădirii –materialele folosite, stilul şi
construcţia mobilierului, curtea şi conţinutul ei şi numărul şi
dimensiunile relative ale încăperilor. Iehova dăduse instrucţiuni
specifice care priveau construcţia fiecărei părţi a templului şi
conţinutul lui, iar constructorilor li s-a cerut să le urmeze cu
exactitate. Generaţia implicată cu adevărat în ridicarea clădirii
avusese cea mai bună ocazie să-şi însuşească o înţelegere
cuprinzătoare a acestor detalii, dar aceasta nu a lăsat loc de scuză
pentru ignoranţă din partea urmaşilor lor, cărora li se lăsase ca
moştenire o clădire terminatăşi în stare de funcţiune.
Dar nu era îndeajuns ca ei să cunoască aceste prescripţii
tehnice. Aceste informaţii nu aveau valoare, până ce ei nu
recunoşteau că fiecare element din structură era un simbol care
reprezenta ceea ce trebuia să fie zidit în propriile lor temple
sufleteşti. Doar dacă legau simbolul de realitate şi lucrau cu toată
inima şi cu tot sufletul ca să atingă idealul stabilit de Dumnezeu,
ar fi fost în stare să primească tot ceea ce Dumnezeu pusese în
sanctuar şi în slujbele lui pentru ei.
Chiar dacă sanctuarul pământesc şi slujbele lui au luat sfârşit
de mult, aceleaşi principii rămân adevărate şi astăzi. Pentru
fiecare dintre copiii lui Dumnezeu care se străduiesc să atingă
desăvârşirea de caracter şi de comportament, care-i îngăduie lui
Hristos să vinăşi să-i pretindă ca fiind ai Săi, este nevoie în
continuare să se familiarizeze cu toate detaliile prescripţiilor din
structura templului şi să vadăîn ele idealul glorios al caracterului
lui Dumnezeu. Nimeni nu poate amâna această lucrare fără ca să
nu îşi primejduiască sufletul. Acest ideal trebuie atins înainte ca
ziua ispăşirii finale să vină peste fiecare individ. Atunci va fi prea
târziu ca să mai lupţi pentru acest ideal.

Hristos în voi

Scripturile subliniază cu putere faptul că mântuirea este po-
sibilă numai pentru aceia care îl au pe Hristos în ei, ca nădejde
a slavei. Tot ce e mai prejos de acest ideal nu va putea satisface
cererile judecăţii, căci numai viaţa care se coboară din cer, de la
Purtătorul de sămânţă, Isus Hristos, se poate întoarce în cer.

CLĂDIREA

61

Fiecare candidat al împărăţiei trebuie săînţeleagă căîntocmai
după cum prezenţa lui Dumnezeu sălăşluia în cortul întâlnirii, tot
aşa trebuie să locuiascăşi în fiecare credincios. În mod literal, ei
trebuie să fie templele viului Dumnezeu.
Dumnezeu a intenţionat ca sanctuarul săînveţe acest adevăr
cu claritate şi putere. Lecţia devenise chiar şi mai necesară, deoa-
rece păcatul îl jefuise pe Dumnezeu de locul Său legitim în tem-
plul omenesc. Poporul avea nevoie să vadă că prezenţa păcatului
trebuia să fie dezrădăcinată, ca Dumnezeu să poată intra şi locui
în om. Ei aveau nevoie să urmeze cu o atenţie încordată fiecare
pas în construcţia sanctuarului şi s-o armonizeze cu aceeaşi lu-
crare în vieţile lor personale.
Astfel că, Dumnezeu i-a zis lui Moise, „Să-mi facă un locaş
sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.“ Exod25,8.
Acest verset arată mai întâi ce trebuia să facă oamenii şi, în al
doilea rând, ce urma să facă Dumnezeu. Construirea clădirii era
responsabilitatea omului. Dumnezeu a zis: „Să-mi facă...“O dată
ce acest lucru era împlinit, Dumnezeu urma să locuiascăîn mij-
locul lor. Această făgăduinţă nu însemna că Dumnezeu ar fi locuit
doar în mijlocul taberei. Scopul Său era să locuiascăîn fiecare din
ei, în mod personal.
Sub inspiraţia divină, Pavel a interpretat aceste cuvinte în fe-
lul următor. Când el citează din Leviticul26,12, care glăsuieşte
astfel: „Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru
şi voi veţi fi poporul Meu.“, el scrie, „Eu voi locui în ei şi voi um-
bla în ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.“ 2Co-
rinteni6,16. K.J.V. Bible.
Adevărul este că Dumnezeu nu putea rămâne în templul din
mijlocul lor, dacă El nu ar fi fost în stare să locuiascăîn ei. Acest
lucru este evident prin faptul că, atunci când ei au căzut în apos-
tazie şi El şi-a pierdut locul Său în inimile lor, norul de slavă sau
şekina s-a depărtat din templu. Dumnezeu a încetat să fie atât în
ei, cât şi în mijlocul lor, până când, prin pocăinţăşi curăţire, s-au
pregătit pentru întoarcerea prezenţei Lui.
Îndrumarea lui Dumnezeu ca ei să zidească un sanctuar este
copia fidelă a cuvintelor spuse lui Adam şi Evei în Eden, când
Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-văşi umpleţi pământul,
şi supuneţi-l...“ Geneza1,28.
Primii noştri părinţi sunt singurele fiinţe umane create de
Dumnezeu. Restul oamenilor au fost făcuţi de alte fiinţe umane.

62

CALEA LUI DUMNEZEU IN SANCTUAR

Părinţii nu au îndeplinit acest rol independent de Dumnezeu, cu
toate că cei mai mulţi au fost nepăsători faţă de partea pe care o
are Iehova. Cel atotputernic nu era obligat să dea această
importantă responsabilitate omului, pentru că El ar fi putut să ne
creeze pe fiecare din noi tot aşa cum a creat îngerii. Dar, o dată ce
El a ales să dea omului acest privilegiu, a devenit necesar să lase
la îndemâna izraeliţilor construcţia sanctuarului ca pildă. După
cum templele umane erau zidite de corpuri omeneşti, tot aşa
sanctuarul care îi simboliza trebuia să fi zidit de oameni.
În înălţarea sanctuarului din pustie, Dumnezeu nu le-a dat
oamenilor responsabilitatea de a elabora proiectul clădirii. El l-a
chemat pe Moise pe munte şi i-a arătat planurile şi prescripţiile
tehnice, care fuseseră elaborate în ceruri, cu instrucţiunea
explicită: „Vezi, să faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte.“
Exod25,40.

„Când Moise era aproape să construiască sanctuarul ca
locuinţă pentru Dumnezeu, a fost îndrumat să facă toate lucrurile
după modelul care i se arătase pe munte. Moise era plin de zel
pentru lucrarea lui Dumnezeu şi avea la îndemnă oamenii cei mai
talentaţi şi mai iscusiţi pentru a realiza îndrumările lui. Cu toate
acestea el nu trebuia să facă nici un clopoţel, nici o rodie, nici un
ciucure, nici o podoabă, nici o perdea, nici un vas al sanctuarului,
decât după modelul ce-i fusese arătat. Dumnezeu l-a chemat pe
munte şi i-a descoperit lucrurile cereşti. Domnul l-a acoperit cu
slava Lui, ca să poată vedea modelul, şi după acesta s-au făcut
toate lucrurile.“ Hristos Lumina Lumii, cap. 21, par. 28.
În mod asemănător, determinarea particularităţilor pe care un
bebeluşnou născut le va lua, nu le este dată părinţilor. Persoana
cea nouă poate fi înaltă sau scundă, inteligentă sau oligofrenă,
chipeşă sau urâtăşi multe alte asemenea posibilităţi, dar nici una
din acestea nu pot fi hotărâte de părinţi. Dumnezeu a fixat
parametrii proiectului în sistemul de reproducere uman, iar
rezultatul este în armonie cu legile eredităţii instituite de
Dumnezeu. Numai Dumnezeu rămâne proiectantul.
Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu, în mod arbitrar şi perso-
nal, plănuieşte structura corpului, talentele, înfăţişarea şi tem-
peramentul fiecărui individ. Când i-a creat pe Adam şi pe Eva, El
a stabilit legile reproducerii, aşa încât fiecare individ este format
ca rezultat al aplicării acelor legi de-a lungul secolelor. Nu mai es-
te nevoie să spunem că păcatul a deteriorat foarte mult procesul

CLĂDIREA

63

respectiv, coborând calitatea reproducerii mai jos decât a in-
tenţionat Dumnezeu. Totuşi, punctul important e că Dumnezeu, şi
nu omul, este proiectantul templului pământesc şi a templelor o-
meneşti, simbolizate prin sanctuarul pământesc.

Ţărână blestemată de păcat

Sanctuarul iniţial a fost ridicat în pustie. Acesta este o ilus-
traţie adecvată a vieţii rătăcitoare a creştinului, departe de lo-
cuinţa plină de pace a Paradisului. Templul este deci o reprezen-
tare a templului corpului omenesc, aşa cum este el pe acest
pământ şi nu aşa cum va fi în ceruri.
Atâta vreme cât suntem străini şi călători, departe de cer, noi
suntem îmbrăcaţi în carnea păcătoasăşi muritoare făcută din
ţărâna blestemată de păcat. Pentru ca templul pământesc să sim-
bolizeze cu exactitate acest templu al corpului uman, el, de ase-
menea, trebuie să fie făcut din materiale obţinute din ţărâna bles-
temată de păcat.
Şi aşa a şi fost.
Ar fi fost un lucru extrem de simplu pentru Dumnezeu să păs-
treze cu grijă materiale din grădina Edenului, înainte de căderea
lui Adam sau să le furnizeze direct din cer pentru clădirea sanc-
tuarului. Dar El nu a ales să facă aceasta, căci dacă ar fi ales, tem-
plul niciodată nu ar fi putut să ilustreze scopul Lui pentru popo-
rul Său.

Un număr variat de materiale au fost folosite la clădire –inul,
bronzul, argintul, aurul, lemnul, piei de animale, etc. –dar fieca-
re articol îşi avea originea în ţărâna blestemată de păcat. Nu toţi
înţeleg că toate articolele necesare pentru întreţinerea şi îm-
bogăţirea noastră sunt în mod literal ţărâna pământului, dar aşa
este.

În alegerea materialelor pentru locurile sfinte şi pentru curtea
templului, Dumnezeu ar fi putut să le aleagă cu mare grijă de un-
deva de pe pământ, unde păcatul lăsase cele mai mici urme, dar
El a ales Egiptul unde, la vremea aceea, păcatul produsese cele
mai mari pagube.
Recunoscând mai dinainte că poporul lui Israel avea nevoie să
zidească sanctuarul în pustie, Dumnezeu a pregătit totul pentru
ocazia respectivă. El i-a mişcat pe egipteni să le ofere sclavilor ca-
re plecau tot ceea ce era necesar pentru lucrarea aceasta.

64

CALEA LUI DUMNEZEU IN SANCTUAR

„Domnul i-a zis lui Moise... ,Vorbeşte cu poporul, ca atunci fie-
care să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei, vase de ar-
gint şi vase de aur...‘ Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise, şi
au cerut egiptenilor vase de aur, vase de argint şi haine. Domnul
a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au
împlinit cererea. Şi astfel au jefuit pe egipteni.“ Exod11,1.2;
12,35.36.

Câteva săptămâni mai târziu, când tăbărâseră la piciorul mun-
telui Sinai, Moise, călăuzit de Dumnezeu, i-a invitat pe izraeliţi
să contribuie cu materialul necesar pentru clădire. Aurul, argin-
tul, inul, bronzul şi alte materiale pe care le-au adus, fuseseră lua-
te din Egiptul blestemat de păcat.
Cortul a fost înălţat potrivit cu modelul oferit de Dumnezeu
şi prin măiestria pe care El a dăruit-o lucrătorilor. Apoi Dom-
nul a coborât şi a umplut clădirea cu prezenţa Sa glorioasă.
Cum a făcut lucrul acesta, rămâne o taină dincolo de înţelege-
rea omenească. Cum a fost posibil, ca o aşa mică părticică a
creaţiunii nesfârşite, să cuprindă acea Fiinţă a cărei putere es-
te atât de infinită, încât a putut rosti întregul univers la exis-
tenţă? În timp ce nici un izraelit nu putea explica aceasta, to-
tuşi zilnic aveau înaintea ochilor lor acest fapt. Pe când mer-
geau în fiecare dimineaţăşi seară să ia parte la serviciile
sacrificiale, ei puteau să vadă slava prezenţei lui Dumnezeu stră-
lucindputernic din interiorul cortului, fapt care-i determina să
creadă că El era acolo.
Aceeaşi taină i-a fost arătată lui Moise când a fost confruntat
cu rugul aprins. Micuţul rug îşi extrăgea resursele din pământul
blestemat de păcat şi, totuşi, pentru scurtă vreme, el fusese cor-
tul Celui PreaÎnalt.
Dar cea mai mare descoperire a acestei taine a fost datăîn în-
truparea lui Hristos. Când a venit pe acest pământ, El a locuit în-
tr-un corp de carne şi sânge care, în orice privinţă, era făcut din
aceeaşi ţărână blestemată de păcat, aidoma celor pe care El ve-
nise săîi mântuiască.
„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot
aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin
moarte, să nimicească pe cel care are puterea morţii, adică pe dia-
volul.“ Evrei2,14.
Acest adevăr este atât de vital pentru mântuire, încât el ajun-
ge în mod inevitabil sub atacul puternic al vrăjmaşului şi al

CLĂDIREA

65

forţelor lui. Pentru acest motiv, mulţi religionişti spun că Hristos
ar fi venit într-o carne şi sânge diferite de acelea care împovărează
omenirea încă de la căderea lui Adam. Pentru a veni în ajutorul
ideii lor, ei folosesc Scripturile care, luate separat, pot fi făcute să
pară că ar susţine învăţăturile lor.
Dar aceia care privesc descoperirea întrupării lui Hristos pe ca-
re a oferit-o Iehova în sanctuar, vor înţelege, în mod categoric, ce-
le două naturi foarte diferite care au fost împletite în mod tainic
în Hristos. O natură a fost în întregime de sus, divină, desăvârşită,
fără patăşi nemuritoare. Cealaltă a fost compusă din aceeaşi
ţărână păcătoasă care se poate găsi în materialele din care a fost
clădit sanctuarul; şi era deci păcătoasă, muritoare, şi putea să
moară, după cum s-a şi întâmplat. Trebuie subliniat căîn timp ce
Hristos a avut carnea păcătoasă, aceasta nu a fost niciodată o car-
ne care păcătuia.

Cuvântul lui Dumnezeu declarăîn mod special că sanctuarul a
fost o înfăţişare exterioară a naturii lui Hristos în întrupare:
„Şi Cuvântul s-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har
şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavăîntocmai ca slava
singurului născut din Tatăl.“ Ioan 1,14.
„Dumnezeu a poruncit lui Moise pentru Israel: ,Să-mi facă un
locaş sfânt şi Eu voi locui în mijlocul lor.‘ Exod25,8 şi El a locuit
în sanctuar, în mijlocul poporului Său. În tot timpul călătoriei lor
obositoare prin pustiu, simbolul prezenţei Sale a fost cu ei. Tot aşa
Hristos şi-a aşezat sălaşul în mijlocul taberei noastre omeneşti.
El şi-a întins cortul alături de corturile oamenilor, ca El să poată
locui între noi şi să ne familiarizeze cu caracterul şi viaţa Sa di-
vină. ,Şi Cuvântul s-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de
har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavăîntocmai ca
slava singurului născut din Tatăl.‘ Ioan1,14.“ Hristos Lumina Lu-
mii, cap. 1, par. 14.
Aceste declaraţii învaţă cu claritate că sălaşul sau cortul lui
Hristos a fost corpul Său fizic pe care l-a deţinut în timp ce se a-
fla pe pământ, întocmai după cum El locuise în cortul întâlnirii
din pustie. După cum Moise a clădit cortul din materiale luate
din ţărâna blestemată de păcat a pământului, tot aşa trupul lui
Hristos a fost format din aceeaşi ţărână. De fiecare dată când po-
porul Lui vine la sanctuar, Dumnezeu intenţionează ca adevărul
acesta să strălucească asupra lor cu raze tot mai puternice şi mai
clare.

66

CALEA LUI DUMNEZEU IN SANCTUAR

Domnul ştie bine că atunci când poporul Său pierde adevărul în-
trupării– care este taina lui Dumnezeu, Hristos în voi, nădejdea
slavei –ei nu mai au Evanghelia mântuirii, şi că deja au căzut în
apostazie. Timpul prezent este o vreme de o mare întunecime, mar-
cată de o ignoranţă larg răspândită cu privire la natura lui Hris-
tos când umbla pe pământ. Sunt diferite teorii despre modul în ca-
re Mântuitorul a venit printre oameni, dar foarte puţine învaţă a-
devărul simplu descoperit în sanctuar, că El a venit cu aceeaşi
carne şi sânge pe care le au cei pe care El a venit să-i răscumpere.

CLĂDIREA

67

Slava prezenţei lui Dumnezeu a fost ascunsă în materialele
blestemate de păcat din care era construit sanctuarul. În fe-
lul acesta, ceea ce este veşnic a locuit în ceea ce este vremel-
nic. În acelaşi mod, Divinitatea locuieşte în natura noastră
omenească muritoare.

Templele stabilite pe pământ au învăţat că natura omului nu
este nemuritoare în sine. Când clădirea era ocupată de Dumne-
zeu, ea simboliza viaţa creştină, dar când prezenţa divină era iz-
gonită, clădirea nu rămânea goală; ea devenea locuinţa Satanei.
În starea aceasta, clădirea reprezenta sufletul neregenerat care,
fiind căsătorit cu Satana, hrănea sămânţa lui, cu rezultatul că o
recoltă de roade rele ieşeau la iveală. Este evident că prezenţa lui
Dumnezeu nu poate locui acolo unde Satana este stabilit. De a-
ceea, cel rău trebuie dezrădăcinat, înainte ca Dumnezeu să poată
intra.

Un alt templu, Noul Ierusalim, ilustrează cum va fi natura ce-
lor răscumpăraţi în Paradis. Dumnezeu va fiîn continuare loca-
tarul acelui templu şi al vieţilor simbolizate de el, dar clădirea în
sine va fi zidită din materiale asupra cărora nu a apăsat niciodată
blestemul păcatului. Din acest motiv, el nu va trece niciodată. În
acelaşi fel, cei mântuiţi vor avea corpuri compuse din materiale
care niciodată nu au cunoscut păcatul şi vor trăi veşnic, ca şi Noul
Ierusalim.

Prin aşezarea sanctuarului în mijlocul taberei unde poporul pu-
tea să vadă prezenţa lui Dumnezeu strălucind dinăuntrul tem-
plului, Dumnezeu a prevăzut pentru ei un amintitor zilnic al a-
devărului că Hristos în ei era nădejdea slavei. Dumnezeu aştepta
ca ei să mediteze continuu la această temă, astfel ca ea să nu de-
vină niciodată ceva banal sau un lucru meritat care li s-ar fi dato-
rat. Pe măsură ce ar fi făcut lucrul acesta, ei ar fi crescut în har,
iar cunoştinţa tainei acesteia ar fi devenit din ce în ce tot mai clară.
Cerinţa aceasta nu s-a schimbat. Nici un credincios nu trebuie
să aibă odihnă până ce nu înţelege pe deplin în ce fel trebuie să
fie trupul său templul Duhului Sfânt. A trecut de mult timpul
când prezenţa lui Dumnezeu strălucea în mod vizibil dintr-un
templu făcut din materiale pământeşti, dar aceasta nu privează
sufletul de mărturia lui minunată. Rapoartele despre construcţia
şi slujbele lui sunt scrise în Scripturi şi îi invită pe cercetătorii de-
dicaţi să contempleze adesea descoperirile lui cu privire la calea
mântuirii lui Dumnezeu.
Toţi ar trebui săînţeleagă nevoia lor de a cerceta aceste ade-
văruri până când devin atât de vii înlăuntrul lor, încât să radie-
ze iubirea şi harul lui Dumnezeu oriunde se duc. Fie ca nimeni
să nu se dea satisfăcut cu o înţelegere neglijentă a acestor lu-
cruri.

68

CALEA LUI DUMNEZEU IN SANCTUAR

CLĂDIREA

69

Sapă adânc după comoară şi când ai găsit-o, nu-ţi permite să
crezi că ai ajuns la capăt şi că nu mai ai nevoie să cercetezi mai
departe. Meditează zilnic asupra acestor teme, aşa încât să pro-
gresezi continuu către o experienţă spirituală încărcată cu pute-
re şi care se lărgeşte tot mai mult.
„Omenescul Fiului lui Dumnezeu este totul pentru noi. El este
lanţul de aur care leagă sufletele noastre de Hristos şi prin Hri-
stos de Dumnezeu. Acesta trebuie să fie studiul nostru. Hristos a
fost om cu adevărat; El a dat dovadă de umilinţă prin faptul că a
devenit om. Totuşi, El era Dumnezeu în carne. Când ne apropiem
de acest subiect, ar fi bine ca să luăm seama la cuvintele pe care
Hristos i le-a spus lui Moise din rugul aprins: ,Nu te apropia de
locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe ca-
re calci este un pământ sfânt.‘ Exod3,5. Noi trebuie să ajungem
la acest studiu cu umilinţa unui învăţăcel, cu o inimă zdrobită.
Iar studiul despre întruparea lui Hristos este un câmp rodnic ca-
re va răsplăti pe cercetătorul care sapă adânc după adevărul a-
scuns.“ The Youth‘s Instructor, 13 octombrie 1898.

Capitolul 6

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->