Modul de amortizare a imprumuturilor obligatare

Tipuri de obligatiuni O obligatiune este o promisiune de plata pe termen lung cu maturitatea de un an sau mai mult, emisa de catre o companie sau de catre o unitate guvernamentala. In cazul acestor instrumente, plata dobanzii precum si rambursarea principalului se face dupa un tablou de amortizare bine stabilit inca din faza initiala. Sunt instrumente cu venit fix pentru ca genereaza plati determinate la scadente determinate. Neplata la timp a serviciului datoriei atrage dupa sine declararea debitorului ca fiind in incapacitate de plata, acesta fiind automat obligat sa plateasca pe loc toate sumele datorate pana la scadenta. Obligatiunile sunt clasificate in patru tipuri principale: Obligatiunile guvernamentale ("T-bonds/Treasury bonds) sunt instrumente financiare pe termen mediu si lung emise de guverne. In prezent se face o distinctie clara intre obligatiunile guvernamentale si hartiile (notele) guvernamentale, in functie de scadenta acestora. Obligatiunile guvernamentale sunt emise pe o perioada mai mare de 10 ani, rambursabile in transa finala. Spre deosebire de acestea, hartiile guvernamentale sunt emise pe o perioada mai mica de 10 ani, guvernul avand dreptul de a le rascumpara inainte de scadenta. Obligatiunile municipale / institutionale (Municipal bonds) sunt instrumente financiare emise de diferite entitati publice sau institutii de interes general pentru finantarea nevoilor proprii. Sunt mai riscante decat obligatiunile guvernamentale; din aceasta cauza multe dinte ele beneficiaza de scutiri de impozite / taxe pentru a fi mai atractive pentru investitori. Scutirea de impozit vizeaza doar dobanda incasata si mai putin castigul de capital.

Obligatiunile corporative (Corporate bonds) sunt obligatiuni emise de companii private, fiind cele mai riscante dintre obligatiuni. In prezent exista agentii internationale de rating care analizeaza si clasifica emitentii in functie de riscul lor pe mai multe clase de risc. Obligatiuni straine (Foreign bonds) Pentru a obtine fondurile de care are nevoie, orice companie poate emite obligatiuni pe alta piata decat cea de origine. In baza pietei in care sunt vandute, ele au primit diferite denumiri: Yankee bonds (vandute in SUA), Samurai bonds (cele emise in Japonia de firme non-japoneze) sau bulldog bonds (obligatiuni denominate in lire sterline si emise pe teritoriul Marii Britanii). Euro-bondurile sunt obligatiuni emise in moneda unei tari dar vandute in afara ei; spre exemplu, piata Eurodolarilor' se mai refera si la obligatiunile emise in USD si vandute in afara SUA. Piata londoneza este cea mai mare piata pentru obligatiunile de acest tip. Obligatiunile Euroyen sunt denominate in yeni dar se vand in afara Japoniei in timp ce obligatiunile Eurosterling sunt eurobonduri in lire vandute in afara Marii Britanii.

Obligaiunea este un titlu de valoare care atest calitatea de creditor a deintorului ei fa de emitent, emitentul obligndu-se s pltesc deintorului obligaiunii o sum anual fix, numit cuponul obligaiunii, pe ntreaga perioad de valabilitate a acesteia. Obligaiunea este un nscris emis de o ntreprindere care are nevoie de finanare, pe baza cruia aceasta obine un mprumut. Firma care emite obligaiunea se numete debitor, iar cea care o deine se numeste creditor (acesta ofer un mprumut). Obligaiunile sunt active financiare cu dobnd fix. La restituirea mprumutului, ntreprinderea se oblig s plteasc, de asemenea, o dobnd, stabilit n momentul emiterii obligaiunii. Obligaiunea reprezint un contract prin care unui emitent i se cere s ramburseze investitorului suma luat cu mprumut, plus dobnd de-a lungul unei perioade convenite. Obligaiunile sunt titluri de valoare purttoare de dobnzi, cu o rat fix sau variabil a dobnzii i cu scaden de cel puin un an (de la data emiterii). Piaa obligaiunilor este constituit n majoritate din obligaiuni cu o rat fix a dobnzii.

Titlul de stat este un instrument financiar care atest datoria public sub form de bonuri, certificate de trezorerie, inclusiv certificate de trezorerie pentru populaie nerscumparate la scaden i transformate n certificate de depozit sau alte instrumente financiare constituind mprumuturi ale statului n moneda naional sau n valut, pe termen scurt, mediu i lung.[1]

Elementele obligaiunii

numele emitentului - este organizaia responsabil pentru garantarea faptului c plile n contul dobnzilor i capitalului de baz sunt fcute n favoarea deintorului obligaiunii, de regul prin intermediul unui agent pltitor capital de baz - este suma denominat ntr-o anumit moned, pe care emitentul, dorete s o ia cu mprumut i pe care este de acord s o restituie investitorului cuponul sau rata cuponului - este rata dobnzii pe care emitentul este de acord s o plteasc investitorului, ea poate fi exprimat sub forma unei sume fixe, ca i cot procentual din valoarea nominal, ce urmeaza a fi pltit la anumite intervale deintorului obligaiunii sau sub forma unei rate flotante n raport cu un indice ca de exemplu LIBOR scadena - momentul expirrii mprumutului i al retragerii obligaiunii de pe pia (data la care ea va fi rscumprat de emitent), adic emitentul ramburseaz capitalul de baz datorat investitorului(cumprtorul obligaiunii), precum i plata final a dobnzii valoarea nominal - suma nscris pe titlu, pe care investitorul o acord sub form de mprumut emitentului i pe care o va ncasa la scaden data de emisiune - data de la care incepe sa se acumuleze dobanda corespunzatoare

primului cupon pentru o obligatiune sau titlu de stat (data la care a fost emis titlul de stat).

semntura persoanei autorizate de emitent imprimri speciale, pentru a mpiedica falsificarea (elemente de securitate).

Obligaiunea poate fi nominativ, dac e nscris pe ea numele detinatorului, sau la purtator. Deintorul unei obligaiuni este numit obligatar. El are calitatea de creditor fa de emitent i dreptul de a primi un venit numit dobnd, ns nu are drepturi i responsabiliti privind activitatea emitentului (debitorului). De aceea, obligaiunile sunt titluri de credit cu venit cert si de regula fix. Principalii emiteni de obligaiuni sunt administraiile publice (administraia centrala si cele locale), iar scopul emiterii este fie acoperirea deficitului bugetar, fie finanarea unor investiii importante pentru comunitate. Majoritatea obligaiunilor pltesc doar dobnda pn la maturitate (trimestrial sau semestrial n funcie de specificaiile prospectului de emisiune), cnd odat cu ultima dobnd returneaz n ntregime i suma mprumutat. Unele obligaiuni ns pltesc la anumite intervale (precizate n prospectul de emisiune) i pri din principal. n general, un investitor are de pierdut sau de ctigat datorit diferenelor ntre valoarea cuponului (a dobnzii pltite de emitent) i valoarea dobnzilor practicate pe piaa monetar n momentul respectiv, ntre aceast dobnd i preul de pia al obligaiunii existnd o relaie invers. Dei teoretic fluxul de numerar pe care l primete deintorul unor obligaiuni nu este influenat de veniturile emitentului, este evident c la limit, dac acestea sunt prea mici, banii returnai investitorilor pot ntrzia sau plile pot nceta. De aceea prospectul de emisiune trebuie s fie citit i prin prisma garaniilor pe care le ofer emitentul (acestea putnd varia de la o parte important a activelor pn la simpla garantare cu bunul nume al emitentului). Obligaiunile guvernamentale poart denumiri diferite pe piee spre exemplu:

bligatiunea este un titlu care reprezinta un imprumut care se poate tranzactiona. Acest imprumut contractat de o persoana juridica (stat, companie, autoritate locala) pentru o suma si o durata determinate de la persoana care l-a subscris si careia ii asigura o dabanda fixa platibila la intervale regulate, devine o dovada negociabila pe piata. La scadenta, proprietarul primeste banii investiti initial, plus dobanda anuala (cupon). Cele mai multe obligatiuni sunt la purtator, nefiind emise nominal, aceasta fiind o garantie usor de tranzactionat.

Obligatiunile se emit prin oferta publica numai prin intermediul unei societati specializate de intermediere denumita societate de servicii de investitii financiare (SSIF). Acestea coordoneaza toate operatiile legate de finantarea prin obligatiuni: elaborarea prospectului de emisiune conform parametrilor stabiliti alaturi de firma emitenta, coordonarea operatiunilor de vanzare a obligatiunilor, relatia cu autoritatile pietei de capital, listarea obligatiunilor. Pe termen lung, din punct de vedere statistic, profitul oferit de obligatiuni este mai mic decat in cazul actiunilor, insa riscul este mai scazut. Exista multe tipuri de obligatiuni, care pot fi clasificate in functie de criterii diverse. Astfel dupa titlul emitentului, acestea pot fi obligatiuni de stat sau ale unei companii. Cele de stat sunt apreciate ca fiind mai putin riscante decat restul. In functie de termenul pana la scadenta, imprumutul este rambursat, in majoritatea cazurilor, la maturitate, insa pot exista obligatiuni rascumparate partiale sau cu optiuni incluse. Multe dintre obligatiunile guvernamentale au termene de pana la 30 de ani, insa exista si cazuri de obligatiuni permanente, pentru care guvernul plateste dobanzi indeajuns de mari, in functie de inflatie. Calitatea debitorului este evaluata de agentii de rating, cele mai cunoscute fiind Moody's si Standard&Poor's, ambele americane. Cel mai ridicat grad de calitate, acela fara risc, este AAA si scade pana la D (in imposibilitate de a plati banii). Rating-urile acordate scad de la AAA, AA, A la BBB, unde exista un prag specific. Sub acesta, obligatiunile sunt "murdare" sau "sub gradul de investitie". Investitorul in obligatiuni isi ia in calcul riscurile si felul in care acestea pot fi limitate. Principalele riscuri asumate sunt riscul de credit, cel valutar si riscul ratei dobanzii. In cazul dobanzii, orice modificare pe piata de capital aduce fluctuatii ale valorii obligatiunilor. Pretul obligatiunii este determinat de de discontarea fluxurilor monetare. in conditiile in care rata dobanzii creste, valoarea fluxurilor monetare viitoare scade, suma fluxurilor monetare se diminueaza, deci pretul obligatiunii se reduce. Acest risc al scaderii ratei dobanzii este un risc de reinvestire, randamentul unei noi obligatiuni va fi mai mic decat al celor cumparate anterior. "Spread" este diferenta dintre randamentul pe care un emitent de obligatiuni trebuie sa il plateasca si randamentul obligatiunilor "fara risc". Cu cat spread-ul creste, obligatiunea isi va pierde din valoare si, desi ratele dobanzilor nu se modifica, pretul obligatiunii scade. Riscul de credit si riscul de piata (al ratei dobanzii) se pot cumula, valoarea obligatiunii inregistrand o scadere mai mare.

Exista un risc valutar pentru obligatiunile emise in diverse valute, determinat de fluctuatiile ratelor de schimb. Pentru a intelege mecanismul de functionare a obligatiunilor si implicit a celui de inregistrare in contabilitate prezentam in urmatoarele randuri mai multe detalii legate de acestea. In general firmele, pentru a-si dezvolta afacerea, apeleaza la resurse financiare care se pot grupa in trei mari categorii:

resurse financiare interne (profitul reinvestit) surse externe pe termen scurt surse externe pe termen mediu sau lung (in aceasta categorie intra si obligatiunile)

Piata de capital este piata pe care se tranzactioneaza in mod liber, in functie de cerere si oferta valorile mobiliare actiunile si obligatiunile -, mai precis activele financiare pe termen mediu si lung. Pe aceasta piata se intalnesc:

cumparatorii de obligatiuni sau actiuni (cei care detin disponibilitati si doresc sa le economiseasca cat mai eficient) si vanzatorii (cei care au nevoie de surse financiare pe termen lung).

Piata de capital are un rol deosebit in mobilizarea capitalurilor persoanelor fizice sau juridice, care economisesc sau detin disponibilitati pe care doresc sa le plaseze eficient. Obligatiunile, valori mobiliare denumite si titluri de creanta asupra societatii emitente, sunt folosite pentru atragerea de fonduri banesti sub forma de imprumut pe termen mediu sau lung. Trebuie mentionat faptul ca obligatiunile se tranzactioneaza in pietele reglementate - bursele de valori. Exista o gama larga de obligatiuni, in functie de modul de plata al dobanzii, de modalitatea de rambursare, de garantiile oferite. De-a lungul timpului pentru cresterea cererii pe piata de capital, s-au dezvoltat mai multe tipuri de obligatiuni cum ar fi:

Obligatiuni convertibile: obligatarul (cumparatorul de obligatiuni) are dreptul de a le preschimba in actiuni la valoarea de piata a titlurilor respective; Obligatiuni indexate: garanteaza obligatarului indexarea anuala a dobanzii, de obicei cu indicele ratei inflatiei; Obligatiunile participative: anuitatea difera in functie de rezultatele financiare ale emitentului, dar obligatarului i se asigura un plafon minim al castigului, indiferent de rezultatele financiare; Bonurile de tezaur: sunt titluri de creanta emise de stat si sunt foarte sigure deoarece sunt garantate de catre stat. Sunt emise de obicei pentru acoperirea deficitului bugetar sau a unor investitii de stat de mare anvergura; Obligatiuni ipotecare: aceste tituluri de creanta sunt emise de banci sau societati ipotecare pentru atragerea de imprumuturi necesare detinatorilor de proprietati funciare sau imobiliare, care se ipotecheaza prin aceste imprumuturi. Acestea sunt reglementate prin Legea nr. 32/2006 privind obligatiunile ipotecare. Sunt valori materiale in forma dematerializata, emise in baza unui prospect aprobat de Comisia Nationala a Valorilor Imobiliare. In cazul obligatiunilor ipotecare, investitorii dobandesc o garantie de prim rang si un drept de preferinta in raport cu orice alt creditor al emitentului.

Din punctul de vedere al emitentului , obligatiunile se clasifica in:

obligatiuni municipale , emise de administratia publica locala

La noi cel mai mare succes il au obligatiunile emise de municipalitati , care prezinta o siguranta sporita prin garantia unei autoritati locale si un randament ridicat. De exemplu in 2004 randamentul emisiunilor emise de municipalitati a fost mai mare decat cel al titlurilor de stat si al depozitelor bancare. Cu toate acesta a fost mai mic decat al profiturilor obtinute de cei care au achizitionat actiuni.

obligatiuni corporative , emise de societati comerciale

Obligatiunile se deosebesc de actiuni prin :

Siguranta oferita obligatarului (cumparatorului de obligatiuni) prin garantarea de catre emitent a unei dobanzi, indiferent de evolutia acestuia;

In cazul actiunilor dividendele sunt in relatie direct proportionala cu profitul obtinut

In cazul lichidarii emitentului, obligatarilor li se ramburseaza imprumutul la valoarea nominala; In cazul actiunilor se primeste doar diferenta rezultata dupa plata tuturor creantelor; Cei care investesc in obligatiuni sunt investitori care pot fi asimilati cu deponentii bancari, care vin in contact cu mecanismele bursei;

Cei care investesc in actiuni isi asuma riscuri, dar pot obtine castiguri mai mari decat cele prin obligatiuni;

Principalul avantaj pentru firma emitenta este faptul ca obligatiunile nu au efect asupra structurii actionariatului, pe cand in cazul actiunilor au efect asupra acestei structuri.

Oferta publica de vanzare de obligatiuni se deruleaza similar cu cea de vanzare de actiuni. Etapele necesare pentru finantarea prin obligatiuni sunt urmatoarele:

elaborarea prospectului de emisiune pe baza parametrilor stabiliti de comun acord cu firma emitenta si a datelor primite de la aceasta relatia cu autoritatile pietei de capital coordonarea operatiunilor de vanzare a obligatiunilor elaborarea raportului de inchidere a ofertei listarea obligatiunilor

Parametrii emisiunii sunt:

valoarea totala a imprumutului obligatar

Este data de numarul total de titluri emise multiplicat cu valoarea nominala a unui titlu

valoarea nominala si imprumutul obligatar,

Valoarea nominala reprezinta pretul obligatiunii inscris pe document si reprezinta baza de calcul pentru dobanda; In schimb pretul de emisiune al titlului este suma platita pentru achizitionarea unei obligatiuni. Aceasta este de regula mai mica decat valoarea nominala a obligatiunii. Valoarea nominala = trebuie sa fie aceiasi pentru toate obligatiunile din cadrul aceleiasi emisiuni Valoarea de emisiune = pretul de vanzare Valoarea de rambursare = pretul achitat de obligatar cu ocazia rambursarii imprumutului care au creditat firma cu ocazia emiterii obligatiunilor.

dobanda la care se ofera obligatiunile durata de viata si frecventa platilor

Durata totala de viata este perioada de timp scursa, intre momentul emiterii obligatiunilor si cea a rambursarii lor, numita si perioada imprumutului;

perioada de vanzare a obligatiunilor tipul obligatiunilor ( convertibile in actiuni sau neconvertibile ), modalitatea de garantare

Cele mai importante caracteristici ale obligatiunilor:

reprezinta un instrument al investitiei de capital exprima o creanta a detinatorului fata de activele emitentului.

Obligatiunea este o valoare mobiliara emisa cu dobanda (sau cu discount, in cazul obligatiunilor cu cupon zero) prin care emitentul se obliga sa plateasca detinatorului, la anumite intervale de timp, o anumita suma de bani, numita cupon, precum si sa restituie principalul la maturitate. Obligatiunile pot fi emise de stat (government bonds), municipalitati (municipal bonds or "munies"), de societati comerciale (corporate bonds or "corporates"), etc. Tipurile de mprumuturi obligatare mprumuturile obligatare se pot emite:

Individual de catre societatile comerciale puternice grupat, prin asocierea mai multor ntreprinderi care sa garanteze solidar imprumutul sau prin intermediul unor institutii sau organisme de plasament colectiv,constituie ca societati anonime care repartizeaza fondurile receptionate sub forma de credite,intreprinderilor aderente cu nevoi de finantare.imprumutul obligator prezinta avantajul pentru emitent ca suporta costuri administrative mai reduse,intrucat o parte a cheltuielilor este repartizata intreprinderilor.Rolul creditului obligatar pentru intreprinderi este relative minor in comparatie cu creditul bancar.In schimb bancile care crediteaza intreprinzatorii privati pot apela in mare masura la astfel de imprumuturi obligatare,ceea ce inseamna in ultima instant ca si intreprinderile beneficiaza de sumele constituite.De regula numai societatile cotate la bursa pot lansa imprumuturile obligatare Modalitati de rambursare a imprumutului obligatar

Rambursarea unui imprumut obligatar se face in mai multe modalitati in functie de prevederile contractului de emisiune: a.prin amortizari constant si anuitati variabile. n acest caz, societatea mprumutat va rambursa, n fiecare an, trane egale de mprumut. Rambursarea se face prin tragerea la sori a obliga iunilor. n scopul respectrii egalit ii ntre deintorii de titluri,sunt concepute sisteme de reparti ie propor ional a obliga iunilor trasela sor i. b. prin anuiti constant i amortizri variabile Pentru a pstra anuit i constante este necesar ca rambursrile anualeale mprumutului svarieze cresctor i compensator cu varia ia descrescatoare a dobanzii anuale. integral la scaden Rambursarea integral a mprumutului n ultima zi a duratei acestuiadevine tot mai utilizat din motive de simplificare a gestiunii financiare.Pentru societatea mprumutat, prezint avantajul dispunerii decapitalul mprumutat pe toat durata de acordare a acestuia, trezoreria nefiind afectat dect de plata dobnzilor. n momentul rambursrii,exist ns un inconvenient, acela de a afecta trezoreria cu ntreagasum

mprumutat ce trebuie rambursat dintr-o dat. Costul procurrii acestui mprumut este cel mai ridicat ntruct dobnda se calculeaz de fiecare dat la suma total a capitalului mprumutat. Trebuie ns reinut c ntreprinderea capitalizeaz acumularea brut realizat din exploatarea investi iei, ceea ce este de natur s reduc din dezavantajul costului ridicat. d. prin rscumpr ri la Burs Rscumprarea prin Burseste interesantpentru societateamprumutat , atunci cnd cursul bursier al obliga iunilor este inferior valorii derambursare (valoarea nominal i prima de rambursare).Exist ns, limite legale privind numrul de obligaiuni rscumprate In principiu nu pot fi rscumparate prin Bursmai mult de jumtate din numrul obliga iunilor amortizabile ntr-un an. O altmodalitate de rscumprare prin Burs, constn lansarea, de ctre societatea mprumutata unei oferte publice de cumprare.