P. 1
33062480 Variante Romana Partea I Rezolvate 2009 Nichita Stanescu

33062480 Variante Romana Partea I Rezolvate 2009 Nichita Stanescu

|Views: 483|Likes:
Published by Alexandra Ionescu

More info:

Published by: Alexandra Ionescu on May 23, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/20/2014

pdf

text

original

88. Nichita Stănescu, O călărire în zori 1. a fi de faţă, a sta faţă în faţă cu…, a face feţe feţe. 2.

În primele două versuri, virgula marchează, la nivel sintactic, raportul de coordonare prin juxtapunere dintre mai multe propoziţii de acelaşi fel, care alcătuiesc, la nivel stilistic, o enumeraţie amplă. 3. trunchiuri, soare. 4. Tema naturii, motivul soarelui. 5. Prezenţa eului liric se evidenţiază în textul dat prin forme verbale şi pronominale de persoana I – „mi”, „smulg”, „meu” etc. 6. În strofa a doua, enumeraţia „Tobe de piatră bat, soarele creşte” alcătuieşte o imagine vizuală a răsăritului, care se asociază cu o trăire extatică, jubilatorie. 7. Titlul poeziei face trimitere la un text eminescian, aşa cum o sugerează şi dedicaţia: „lui Eminescu tânăr” , care dezvolta tema iubirii, sfidând timpul. Ideea transmisă de titlu dezvoltă în textul lui Nichita Stănescu, conotaţia unei stări de fericire supremă, asociată cu imaginea răsăritului, sugerând o iubire de început de lume: „Mi-am întors către soare unicul meu chip,/umerii mei smulg din goană frunzişe./ Câmpul tăindu-l, pe două potcoave/ calul meu saltă din lut, fumegând./ Ave*, mă-ntorc către tine, eu.” Starea de fericire extremă de trăire extatică se revarsă asupra întregului univers, sufletul eului liric intră în consonanţă cu elementele cosmice: „Soarele saltă din lucruri, strigând/ clatină muchiile surde şi grave./ Sufletul meu îl întâmpină, ave!”. 8. Textul reliefează în ansamblul o stare de fericire supremă, trăirea intensă a bucuriei integrării în ritmuri cosmice: „Soarele rupe orizontul în două./ Tăria îşi năruie sfârşitele-i carcere./ Suliţe-albastre, fără întoarcere,/ privirile mi le-azvârl, pe-amândouă,/ să-l întâmpine fericite şi grave.” Personificarea soarelui care devine elementul central al peisajului descris are rolul de a sublinia prin corespondenţă, trăirile eului liric: „Soarele saltă din lucruri, strigând/ clatină muchiile surde şi grave./ Sufletul meu îl întâmpină, ave!/ Calul meu saltă pe două potcoave./ Coama mea blondă arde în vânt.” 9. O trăsătură a limbajului poetic care poate fi identificată în textul dat este expresivitatea obţinută prin valorificarea sensurilor figurate ale termenilor şi crearea unor imagini artistice surprinse: „Tăcerea se izbeşte de trunchiuri,”, „Tobe de piatră”, „Ave, maree-a luminilor, ave!”.

alerg şi salt şi curg”. se remarcă asocierile surprinzătoare ale termenilor.89. În strofa a doua enumeraţia care include comparaţia – „te-a urmat ca o umbră. . cât şi la nivel lexico-gramatical. un an. La nivel prozodic se remarcă rima complexă. Prezenţa iubitei are rolul de a modifica trăsăturile unor elemente care în realitatea cotidiană au atributul stabilităţii şi al materialităţii şi care se dematerializează. motivul timpului 5. Titlul este alcătuit dintr-un enunţ care evidenţiază caracteristicele spectaculoase de revelaţie pe care îl are sentimentul de dragoste pentru cel îndrăgit: „viaţa mea se luminează”. ţărm. cu trăire intensă. „tău”. 6. obţinută prin asocierea rimei împerecheate şi încrucişate./ cenuşiu ca pământul la amurg. Cratima din structura „fantome-ale verii” marchează pronunţarea în aceeaşi silabă a două cuvinte diferite prin modificarea valorii fonetice a sunetului „e” (care devine semivocală) pentru păstrarea măsurii şi a rimei versurilor. În text ideea de jubilaţie. corăbii 4. Sentimentul determină atât modificarea modului în care îşi percepe trăirile individuale şi celelalte sentimente. „luptă pe viaţă şi pe moarte” 2. 8. Nichita Stănescu. ca un şarpe dezarmat” – evidenţiază metamorfoza spectaculoasă a cadrului exterior sub imperiul sentimentelor trăite de eul liric îndrăgostit. 3. „oho. Viaţa mea se iluminează 1. tema iubirii. Dorinţa perpetuării sentimentului de dragoste este subliniată de repetiţia „mai lasă-mă” şi prin enumeraţia care include termeni cu valoare simbolică. Forma pronominală „mea” accentuează subiectivitatea sentimentelor transmise.”te-”). 9. un timp”. devin mobile. referitor la timp: „mai lasă-mă un anotimp. care desemnează realităţi incompatibile: „ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat”. „a-şi da viaţa”. ca un şarpe dezarmat. Nichita Stănescu este unul dintre înnoitorii de marcă ai limbajului poetic. cu versul liber şi versul alb. Prezenţa eului liric este evidenţiată prin folosirea formelor verbale şi pronominale de persoana I şi II-a ( „mă”. 7.” cât şi percepţia lumii înconjurătoare – „ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat / ca o umbră. eul liric îndrăgostit – „şi viaţa mea se luminează/ sub ochiul tău verde la amiază. ceea ce este atât la nivel prozodic.” Iubirea se asociază cu starea de jubilaţie interioară. sub imperiul unui eveniment etern – iubirea. În acest sens. Textul dezvoltă ideea centrală a metamorfozei trăită de un îndrăgostit. de trăire intensă este susţinută de exprimarea directă a sentimentelor prin intermediul enumeraţiilor şi al interjecţiilor : „mai lasă-mă un minut”.

a obişnuitului. prin care se sugerează întoarcerea spre sine a omului. Lauda omului. Fiinţa umană e pusă în relaţie cu elemente cosmice ( „Din punctul de vedere al copacilor…”. 3. a bate apa în piuă. Lauda omului 1. 7. punctul de referinţă îl reprezintă „aerului”. Simetria cu strofele anterioare se obţine prin structura cu valoare de refren – „Din punctul de vedere al…. plutind.90.” În această strofă. element al cadrului exterior care sugerează imaterialitatea. care desemnează realităţi incompatibile: „Din punctul de vedere-al aerului. care stăpâneşte toate tainele lumii. în acest mod. Titlul. . omul fiind reprezentat în ipostaza de fiinţă gânditoare. proiectând fiinţa umană într-o dimensiune cosmică absolută. care însumează toate caracteristicile acestora: „oamenii – o emoţie copleşitoare. cât şi la nivel lexico-gramatical. Nichita Stănescu este unul dintre înnoitorii de marcă ai limbajului poetic.”. se remarcă asocierile surprinzătoare ale termenilor. Primul i reprezintă desinenţa de plural. al doilea i reprezintă articolul hotărât. nu spre înaltul cerului. care accentuează definiţiile metaforice ale omului. textul fiind un imn închinat omului. Metafora „Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite / cu aripile crescute înăuntru” alcătuieşte o imagine vizuală originală. 4. Ultima strofă concentrează semnificaţiile întregului text. „Din punctul de vedere al aerului…” ). a bate în strună. adăugată – scăzută. Toate aceste caracteristici sunt sintetizate în titlul cu caracter laudativ. Se poate stabili. prin metaforă şi enumeraţie – „cu aripile crescute înăuntru / care bat. La nivel prozodic se remarcă rima complexă. eliminată. Repetiţia structurii „Din punctul de vedere al…” marchează introducerea unei noi perspective asupra realităţii prezentate de poet. puterii sale de înălţare deasupra contingentului. Nichita Stănescu. o corespondenţă între bogăţia şi frumuseţea aparte a universului interior al omului şi universul cosmic. reliefează mesajul poetic. în acest fel.. definiţii ale fiinţei situate deasupra celorlalte. Se creează. obţinută prin asocierea rimei împerecheate şi încrucişate. / soarele-i un aer plin de păsări”. 5. 8. o simetrie a discursului liric. Metaforele „soarele-i un aer plin de păsări / aripă în aripă zbătând” şi „Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite” sugerează identitatea celor două elemente definite pe tot parcursul discursului liric – omul şi soarele . Particularizarea descrierii fiinţei umane. de a-i descoperi propria bogăţie interioară: „într-un aer care e mai curat – care e gândul!” 9. înăuntru – în afară. În acest sens. respectiv ale soarelui. Cei doi termeni definiţi în mod repetat pe parcursul poemului sunt omul şi soarele. „Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite…”. simbolic.. 6. „oamenii-s o lină apăsare…”. inefabilul. spre care l-ar fi purtat aripile îndreptate spre în afară. realizându-se. într-un zbor invers. planând…” – culminează cu reliefarea caracteristicii distinctive a fiinţei umane – capacitatea de a gândi. spre interioritate. „Din punctul de vedere al pietrelor…”. 2. cu versul liber şi versul alb. ceea ce este atât la nivel prozodic.

Titlul. Universalitatea peisajului descris este sugerată. prin detalii caracteristice pentru un peisaj marin: „mare”. apa – şi trăirile eului liric se stabileşte o corespondenţă – „din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!” 9. sugerat prin acelaşi epitet: „urcând un soare neobişnuit”. „lumina-n ape o să-mpungă”. rimă încrucişată. a fi o apă şi-un pământ. Strofa se deschide cu un epitet sugerând o dimensiune eternă a timpului – „Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă” . 3. . frunte. în text. sprâncenele. Epitetul personificator „umbrele lor melodioase” alcătuieşte o imagine auditivă care sugerează caracterul diafan al peisajului descris.. Virgulele din al doilea vers separă o construcţie gerunzială – „trezindu-se brusc” – de restul enunţului. alcătuit dintr-un substantiv comun nearticulat şi dintr-un adjectiv.91. în care se încadrează eul liric. 5. 7. 4. măsura: 10 – 12 silabe 6. Nichita Stănescu. prin relaţionarea cu marea a luminii soarelui. sugerează caracteristici spaţiale şi temporale ale peisajului descris în text. se remarcă asocierile surprinzătoare ale termenilor: „Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă / urcând un soare neobişnuit”. „apele se retrăgeau tăcute”. Dimineaţă marină 1. 8. „Adânc. cât şi la nivel lexico-gramatical. soarele. În acest sens. cu versul alb. a da apă la moară. dar şi planul terestru. La nivel prozodic se remarcă rima complexă. 2. ceea ce este atât la nivel prozodic. Nichita Stănescu este unul dintre înnoitorii de marcă ai limbajului poetic. prin imagini vizuale care surprind planul cosmic – „o dungă roşie-n zări se iscase”. Inversiunea din versul al treilea propune o imagine în oglindă a cosmicului. motivul plopilor. Între elementele cadrului exterior – lumina. obţinută prin asocierea rimei încrucişate. lumina-n ape o să-mpungă”. motivul somnului. Universul cosmic are atributele nefirescului.

4. de soare”. tema adolescenţei. în picioare. înlocuieşte sunetul ă. Limbajul poetic este caracterizat de expresivitate. La nivel stilistic. luarea ei în stăpânire de către adolescenţii care abia îşi fac intrarea în viaţă. de soare”. metaforele şi personificările sugerează ideea de încercare de găsire a unui sens : „această mare e acoperită de adolescenţi/ care învaţă mersul pe valuri. a tăia în carne vie. Unele versuri se scriu cu literă mică. Textul dezvoltă ideea poetică centrală a iniţierii. Nichita Stănescu. în picioare”. măsura 12-15 silabe 6. rima încrucişată . ţeapănă – fixă. Apostroful. şi simultan / au şi deprins să meargă pe valuri. Perspectiva din care sunt văzuţi adolescenţii este aceea a altei vârste: „eu stau pe plaja întinsă tăiată-n unghi perfect / şi îi contemplu ca la o debarcare”. a unui început. obţinută prin utilizarea tropilor şi a sensurilor figurate ale termenilor – „Această mare e acoperită de adolescenţi / care învaţă mersul pe valuri. de curenţi. deoarece continuă ideea începută în versul anterior. Găsirea unui rost esenţial şi depăşirea ezitărilor începutului este sugerată prin enumeraţia şi metafora: „dar ei sunt zvelţi şi calmi. 7.92. Metafora „au şi deprins să meargă pe valuri. . sau Ambiguitatea este o caracteristică a limbajului poetic care constă în obţinerea unor sensuri neobişnuite prin valorificarea sensurilor figurate ale cuvintelor : „care învaţă mersul pe mare. uşoară = lentă 2. a tăia frunză la câini. „mai sprijinindu-se de-o o rază ţeapănă. / mai rezemându-se cu braţul. în picioare” sugerează descoperirea lumii. motivul valului 5. în picioare”. realizând figura de stil numită ingambament. 8. Adolescenţi pe mare 1. în picioare” 9. 3. semn de ortografie. a tăia cheful. / mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă.

93. infernal . Şi nu mai ştiam unde-mi / lăsasem în lume odaia. personificarea şi epitetul „sufletele noastre dansau nevăzute” sugerează caracterul diafan al sentimentului trăit. tema iubirii. personificare: „pereţii odăii erau neliniştiţi”. cu depăşirea limitelor concretului – „Şi mă-nălţam.. la trăirea intensă şi încordată a sentimentului de dragoste. această prezenţă simbolică. Ploaie în luna lui Marte 1. asociat atât unui element al cadrului exterior – ploaia . provenind de la numele zeului războiului. 8. face trimitere la un război al sentimentelor.. În text. „nori curgeau ” – .dansau”. 5. epitete: „sufletele. cât şi cu sentimente. trăirea intensă a unui sentiment de dragoste. Imperfectul este un timp al eternităţii. cât şi unui element la planului uman – oamenii – accentuează consonanţa dintre sentimentele îndrăgostiţilor şi lumea exterioară. măsura 9 – 11 silabe. 3. 6. / Cine-s mai frumoşi: oamenii? ploaia?” Epitetul „mai frumoşi”. Scrierea cu majuscule a substantivului „Marte” accentuează valoarea simbolică a momentului evocat. Verbele la imperfect din primele două strofe creează ideea de durată. cu înălţarea. Marte fiind zeul războiului. motivul ploii. trăite de eul liric – „noi ne iubeam”. copil de suflet. structura strofelor. de desfăşurare continuă şi sunt asociate atât cu elemente şi fenomene ale unui cadru exterior – „plouă”. Nichita Stănescu. răspunde-mi. rimă încrucişată. Penultima strofă descrie starea sufletească a eului liric. În strofa a doua. care modifică realitatea exterioară – „nevăzute într-o lume concretă” . care se regăsesc în ecoul propriilor sentimente: „Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi. pentru care sentimentul erotic se asociază cu jubilaţia. 7. răspunde-mi” etc. într-un suflet. repetiţii: „răspunde-mi.” Repetiţia şi interogaţiile retorice subliniază trăire intensă a sentimentului erotic de către cei doi îndrăgostiţi. Prin folosirea acestui timp verbal se accentuează continuitatea unor stări sufleteşti. Marte este scris cu majusculă deoarece se face referire la denumirea latină a lunii martie. starea de fericire supremă pe care o aduce trăirea sentimentului de dragoste. zeul grec al războiului ). depăşind limitele fizice.. 9. Altă caracteristică a expresivităţii este prezenţa elementelor de versificaţie: măsura 9 silabe.. stări. . Marte ( echivalentul latin al lui Ares. Expresivitatea este o caracteristică a limbajului poetic care constă în prezenţa a numeroase procedee artistice – figuri de stil: metafora: „ploua infernal”. „sufletele noastre dansau”. concret 2. a sta cu sufletul la gură. comuniunea sufletească desăvârşită a celor doi îndrăgostiţi. 4. rima încrucişată.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->