Baciu (casat.

Cergan) Maria Alina

Facultatea de Psihologie – anul III, I.D.

PSIHOLOGIE EXPERENTIALA

Dialog cu mine?!

Am tot amanat realizarea acestei lucrari...am amanat pana in clipa in care nu mai aveam timp
sa las pe altadata.

Nu as putea sa fiu sincera intru-totul si sa-mi explic de ce pana acum nu am fost capabila sa
realizez un insight si sa-mi astern gandurile, emotiile pe hartie.

Ma simt de parca as fi clientul care se prezinta la cabinetul psihologului nestiind la ce sa se

astepte. De fapt, acelasi sentiment il am oriunde m-as duce si nu cunosc (am schimbat
medicul de familie si primul contact cu noul medic de familie mi-a trezit aceleasi sentimente;
am iesit undeva si nu cunosc persoana, retraiesc aceleasi sentimente de nesiguranta, teama ca
ar putea sa existe o situatie inedita si nu i-as putea face fata).

M-am tot gandit cum as putea sa incep aceasta tema si in minte imi vine un singur lucru:
DESCOPERA-TE, ACCEPTA-TE!

Imi este destul de usor sa discut eu cu mine insami, sa fiu realista cu mine si sa-mi analizez
totodata propriile trairi.

Toate acestea sunt mult mai usor de facut cand toata discutia, tot dialogul are loc intern si mai
putin reusesc sa deblochez emotiile in conditiile in care stiu ca tot ceea ce scriu este citit si
chiar interpretat.

Nu sunt o persoana care poate sa comunice cu usurinta si, in general, reusesc sa vorbesc
deschis doar cu persoanele in care am foarte mare incredere.

Increderea in ceilalti imi este usor clatinata, in momentul in care consider ca ceea ce vreau sa
transmit nu este inteles asa cum ar trebui sa fie sau mai rau ceea ce vreau sa spun (respectiv
ceea ce simt) este inteles gresit.

Sunt casatorita de 4 ani de zile si pot sa spun deschis ca un mare merit in dezvoltarea mea pe
toate planurile, ii revine sotului meu.

Acesta a dat dovada de rabdare, de intelegere in conditiile in care eu imi pierdeam rabdarea si
nu reuseam sa ma inteleg pe mine sau pe ceilalti.

Comunicarea a fost intotdeauna o problema in familia mea.

Mama evita de multe ori sa-i spuna tatalui care sunt nemultumirile sale sau probleme cu care
se confrunta.

1
Prefera sa-i ascunda, protejandu-se pe ea, dar si pe noi, copii ei.

Au fost destul de multe cazuri cand incercam sa vorbesc deschis, sa spun ce simt si la o
secunda dupa ce ma hotaram si-mi luam inima in dinti, simteam cum mi se pune un nod in gat
si efectiv nu eram in stare sa leg doua fraze coerent.

Gandindu-ma mai mult la aceasta dificultate, imi aduc aminte multiplele momente cand ma
balbaiam, eram incoerenta si inversam cuvintele neputand comunica clar ce simteam.

Relatia cu tatal meu a fost una destul de tensionata.

Scapam ceva, ma impiedicam pe strada sau pur si simplu, foloseam cuvantul ꜡cica ꜡ si-l
simteam ca e pe punctul de a exploda.

Imi tremurau mainile la intreprinderea oricarei actiuni si ma gandeam, anticipand: voi scapa
obiectul sau nu voi reusi sa finalizez ceea ce-am inceput.

Acum cand incerc sa le asez pe hartie imi trec prin minte multele situatii cand simteam ca nu
e mandru de mine si astepta practic sa gresesc.

Poate din aceasta cauza am inceput foarte multe lucruri si le-am lasat neterminate, deoarece
asteptam esecul si nu reusita.

Am preluat destule obiceiuri care vazandu-le la tatal meu mi-au displacut.

Imi este dificil, aproape imposibil sa-mi cer scuze cand gresesc cu ceva sau exagerez in vreo
privinta.

Imi pare rau ca nu am reusit sa- spun toate aceste lucruri tatalui meu. Acum e, oricum, prea
tarziu.

Ma uit la una dintre surorile mele, care are 43 de ani si cand o aud ca: tatal meu asa si tatal
meu nu stiu cum...simt imediat cum imi fierbe sangele si sunt pe punctul sa izbucnesc. De ce
se minte si de ce incearca sa-I minta sip e ceilalti (pe mine, pe mama)?

Intr-o familie este necesar sa existe comunicare, nu? Si ce te faci atunci cand iti este teama sa
comunici?

Acum chiar ma simt vulnerabila si pe masura ce scriu un val imens de tristete ma cuprinde.
Aceste lucruri pe care le scriu ma fac sa plang, sa ma simt slaba.

Tatal meu era fara frica. Era un om caruia ii placea respectful si o iubea pe mama. Cu toate
acestea si lui ii era teama de o multime de lucruri.

Mi-ar fi placut sa le discute cu mine..sa dea arama joss i sa-mi arate inima pe care o avea.

Mi s-a parut a fi o persoana dura, taioasa, rigida si toate acestea le-am preluat ca fiind calitati.

E bine sa nu te lasi calcat in picioare, e bine sa fi taios, e bine sa fi dur, sa nu-ti ceri scuze. Asa
am invatat.

2
A fi bun, a empatiza la bautura nu au fost lucrurile pe care le-am apreciat.

Adica, de ce sa plangi cand bei sa sa-ti aduci aminte de fiul tau pe care l-ai indepartat, de fata
ta pe care ai indepartat-o?

De ce sa nu-I accepti cu personalitatile lor si sa incerci sa-i faci dupa chipul si asemanarea ta?

Simt pe langa un mare val de tristete, un mare val de furie. Acum ma simt chiar furioasa. Am
ajuns pana in stadiul in care cu mana care imi sprijin capul sa ma trag inconstient de par.

Respir, inspir si ma calmez usor.

Nu pot sa schimb cum sunt ceilalti, nu pot sa schimb lumea, s-o fac mai buna pentru mine.

Pot insa sa privesc sis a inteleg lucrurile dintr-o perspectiva constructive.

Ma pot uita in oglinda si ma pot gandi la 3 lucruri care-mi plac, la 3 lucruri care ma defines pe
mine ca individ.

In cele din urma realizez ca nu am ajuns o persoana chiar atat de rea. Sigur, am foarte multe
defecte, dar incerc sa-mi pun in valoare calitatile.

Atunci, daca stima mea de sine, respectful, aprecierea fata de mine si increderea in propriile
mele forte exista, parintii mei nu au gresit si au avut o contributie in devenirea mea ca adult si
om care traieste intr-o societate atat de complexa.

Viata tatalui meu a fost una dura, parintii lui au fost mai mult decat exigenti cu el si sunt
convinsa ca si el ar fi vrut sa mearga sis a discute deschis cu ei. Nu a facut-o insa, si cu
trecerea timpului i s-a parut inutil s-o mai faca, asa cum si mie mi se pare fara sens sa fiu
furioasa pe un om care ma astepta la balcon du pa ce-am avut examen si imi striga cu bucurie
꜡hai sus ꜡ .
Am fost mult timp furioasa si nu am incercat sa-l inteleg. Am considerat ca nu se poate vorbi
cu el, cand de fapt, eu nu mi-am descoperit resursele, curajul, de a discuta cu un om pe care in
adancul sufletului l-am admirat.

Mi-e dor de perioada cand era si tata. Mi-e dor ca stiu ca acum ar fi altfel.

In liceu cand la o ora de dirigentie am fost intrebati de ce ne este cel mai tare teama, imi aduc
aminte ca o colega a spus: ꜡Mi-e teama sa-mi vad parintii murind”, iar eu nu am vrut sa repet
raspunsul dat de ea si am spus: „Mi-e teama de necunoscut”.

Necunoscut pentru mine este si viata dupa ce ti-ai terminat socotelile pe aceasta lume.

Mi-e teama sa-i pierd pe cei dragi.

Mi-e frica de faptul ca, o durere sfasietoare ma va omora din interior incetul cu incetul. Mi-e
si mai teama ca nu putem controla, ca totul e un ciclu, te nasti, traiesti si mori.

Nu mi-e frica de propria moarte, mi-e groaznic de frica sa-i vad pe cei dragi disparand.

3
Acum stiu ca sunt puternica si daca simt durere sau sufar nu inseamna ca sunt slaba,
vulnerabila.

Durerea face parte din viata si daca nu ar exista durere poate ca nu am sti ca traim.

Moartea face parte din viata. Daca nu am vedea ca exista si moarte, nu am aprecia viata
indeajuns.

Poate ca ne-am considera invincibili.

Eu stiu ca am facut-o. Asa m-am intarit, m-am mintit. Ca nu ma intereseaza de nimeni, de

nimic, ca nu am nevoie de nimeni.

Ba da! Am nevoie de sotul meu, am nevoie de mama mea, am nevoie sa-i stiu sanatosi si am
nevoie sa fiu incurajata ca totul va fi bine.

Si toate incurajarile le gasesc in mine pentru ca acum imi este foarte clar ca trebuie sa
apreciezi ce ai si sa traiesti fiecare clipa aratandu-le celor dragi ca ii apreciezi si ca-i iubesti.

Ma simt eliberata, ma simt mult mai usoara, ca si cum o piatra mi s-ar fi ridicat de pe piept si
pot din nou sa respir.

De ce totul imi pare mult mai in roz acum?

Poate pentru ca stiu ca pot face fata, ca pot duce la bun sfarsit toate planurile pe care le am
fara a-mi mai fi teama de esec.

Acum as inlocui „Descopara-te, accepta-te!” cu:

CURAJ! ACCEPTA-TE ASA CUM ESTI, ACCEPTA-I PE CEILALTI SI IMBRATISEAZA

VIATA, DAR SI MOARTEA!