IZVOARELE DREPTULUI

Conceptul izvorului de drept Dreptul constituie un sistem de norme care insa nu apar nude, ci imbraca o anumita haina juridica, sunt cuprinse in anumite acte juridice, iau o anumita forma, denumita izvor al dreptului. Din aceasta cauza, s-a formulat in literatura juridica opinia ca notiunile de izvor de drept si de forma a dreptului ar fi sinonime. Mai potrivita este expresia de forma de exprimare a normelor de drept sau forma de exprimare a dreptului. Chiar termenul izvor de drept are mai multe acceptiuni, dintre care cele mai raspandite sunt: izvor de drept in sens material si forma izvor direct si indirect al dreptului, izvor intern si extern. De asemenea, dar in alta ordine de idei, se vorbeste despre izvoarele dreptului in sensul indicarii surselor de cunoastere a unui sistem de drept, cum sunt: izvoarele scrise sau nescrise, datele arheologice etc. Prin izvoarele materiale sau interne se are in vedere activitatea organului de stat emitent al actului normativ, prin care unei reguli sociale i s-a recomandat caracter de regula de drept, iar prin izvoare formale sau externe se au in vedere conditii de forma, care acorda rezultatelor activitatii organelor de stat calitatea juridica. Prin izvor direct al dreptului urmeaza a fi intelese actele normative, iar prin izvor indirect sau mediat, reguli nejuridice, cum sunt obiceiurile si alte reguli ce nu sunt cuprinse in textul actelor normative, dar la care acesta fac trimitere.

Sistemul izvoarelor de drept Pluralitatea izvoarelor de drept este proprie tuturor sistemelor de drept. Ea se datoreaza complexitatii relatiilor sociale reglementate, varietatii organelor de stat, ierarhiei existente in cadrul mecanismului de stat. Obiceiul juridic. In succesiunea istorica a izvoarelor de drept, obiceiul juridic ocupa, fara indoiala, primul loc. Normele obisnuielnice, recunoscute de puterea de stat, formeaza dreptul obisnuielnic sau dreptul cutumiar, care a jucat un rol deosebit de important ca izvor de drept, mai ales in dreptul antic si in dreptul feudal. Acest lucru se explica prin caracteristicile obiceiului, care este o regula sociala ce corespunde cel mai bine societatilor cu dezvolatare lenta a fortelor de productie si a intregului sistem de relatii sociale. Obiceiul, ca izvor de drept, poate exprima mai bine decat orice alt izvor de drept particularitatile locale, precum si faramitarea politica, specifica perioadelor istorice premergatoare centralizarii vietii economice si politice1.
1

A se vedea si Corina Adriana Dumitrescu, Introducerea in teoria izvoarelor dreptului, Editura Paidea, Bucuresti, 2003, p.61

Teoria generala a dreptului Izvoarele dreptului

Pagina 1

Primele acte normative scrise sclavagiste si feudale sunt, de fapt, niste culegeri de cutume juridice, cum au fost la romani Legea celor 12 Table si la franci Legea salica. Obiceiul juridic isi pastreaza importanta si in dreptul modern, dar rolul lui nu este acelasi in toate statele. Astfel, el constituie un important izvor de drept (laolalta cu predica judiciara) in dreptul anglo-saxon, in timp ce rolul lui este redus in dreptul de pe continent. In dreptul romn, obiceiul juridic se mentine doar in unele reglementari ale dreptului civil, unele articole din Codul civil romn facand trimitere la obiceiurile locale, care in acest fel devin izvor de drept, fiind incorporate in mod indirect in reglementarea juridica respectiva. Actele normative. Drepul nescris dreptul cutumiar nu a putut, evident, sa asigure reglementarea, conservarea si apararea unor relatii noi, care s-au format odata cu inceputurile vietii statale si care, prin ritmul evolutiei lor si cerintelor noi, au reclamat formarea de norme juridice noi. Astfel, primele acte normative in statele antice au cuprins, pe langa reguli cutumiare, reglementari referitoare la relatiile de proprietate, la situatia lipsita de drepturi a sclavilor, au consacrat impartirea populatiei dupa criteriul averii, al apartenentei de cast. In toate statele exista mai multe categorii de acte normative, rolul cel mai important avandu-l legea. Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si practica juridica pentru a desemna un act normativ adoptat de organul superior al puterii de stat, fie el unipersonal, fie colegial, in functie de tipul istoric de drept si de regimul politic al statului. Doctrina juridica a manifestat un deosebit interes pentru stabilirea trasaturilor definitorii ale legii, pornind inca de la opiniile exprimate de Montesquieu si Jean Jacques Rousseau, care aratau ca legea este actul normativ care reglementeaza, la un nivel ridicat de generalitate cele mai importante relatii sociale. De asemenea, s-a cercetat continutul volitional al legii. De o larga circulatie si aplicatie este diviziunea notiunii de lege in lege in sens material si lege in sens formal, diviziune legata de numele juristului german Paul Laband din a doua jumatate a secolului trecut. Laband a sustinut ca pot fi considerate legi in sensul material toate actele normative cu continut general, indiferent de organul care le adopta. Legi in sens formal erau considerate, dupa aceeasi teorie, actele normative instituite prin procedura speciala de legiferare, indiferent de continutul lor. Precedentul judiciar. Hotararile judecatoresti nu constituie, de regula, un izvor de drept; ele sunt acte care nu contin reguli juridice, ci solutii concrete, individuale, date pe baze unor acte normative si in vederea aplicarii lor. Insa atunci cand unele hotarari judecatoresti ofera solutii care devin obligatorii pentru alte instante judecatoresti sau alte organe de stat, confruntate cu solutionarea unor cauze asemanatoare, ele devin un izvor de drept, purtand denumirea de precedent judiciar sau de practica judiciara, daca se are in vedere procesul de formare a precedentului in activitatea instantelor judecatoresti. Un asemenea izvor de drept a fost cunoscut inca in dreptul roman, asanumitul drept pretorian, care cuprindea normele introduse de pretori pentru corectarea, adaptarea sau completarea vechiului drept civil roman.

Teoria generala a dreptului Izvoarele dreptului

Pagina 2

Practica judiciara este un important izvor de drept si in dreptul feudal. In Europa ea capata o deosebita insemnatate mai ales in secolele XV si XVI, odata cu receptionarea dreptului roman. Nerecunoasterea caracterului actului normativ al practicii judiciare se bazeaza pe considerente atat de ordin juridic, cat si de ordin politic. Astfel se constata ca solutiile date de instantele judecatoresti judecatori, tribunale, Curti de Apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie cu ocazia rezolvarii unor cauze concrete (civile sau penale), supuse judecatii lor, au prin excelenta natura unor acte individuale, de aplicare a legilor si a altor acte normative ale statului. Hotararile instantelor judecatoresti nu contin acele elemente ce caracterizeaza orice izvor de drept, si anume caracter de generalitate si repetabilitate, de obligativitate generala. Ele isi ating scopul prin rezolvarea unui caz concret, solutia pe care o dau este obligatorie numai pentru acel caz si nu angajeaza alte instante. Instantele judecatoresti nu sunt chemate sa creeze dreptul, ci sa-l aplice. Contractul normativ. In dezvoltarea istorica a izvoarelor de drept, contractul normativ ocupa un loc secundar in comparatie cu celelalte izvoare obiceiuri, acte normative. Contractul este, de regula, un act individual care stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte precis determinate. In cazul in care contractul nu vizeaza un raport juridic concret, ci stabileste, in urma acordului intre doua sau mai multe parti o regula generala dupa care se vor conduce aceste parti, el poate capata valoare de izvor de drept. In dreptul intern, contractul cu caracter normativ a jucat un rol mai important in dreptul feudal. O serie de raporturi dintre reprezentantii starilor sau paturilor privilegiate erau reglementate uneori prin contract. In dreptul intern, contractul normativ s-a mai folosit si ca un instrument juridic de drept constitutional, cu prilejul formarii statelor confederative si federative. Contractul normativ, ca izvor de drept, isi gaseste o larga aplicabilitate in dreptul international. Subiectele principale ale dreptului international, statele, isi reglementeaza relatiile reciproce prin diferite acte, purtand denumirea de acord, carta, act, tratat, conventie etc. Vom mentiona, cu titlu de exemplu, Carta Organizatiei Natiunilor Unite, adoptata la 26 iulie 1945.

Actiunea actelor normative in timp, spatiu si asupra persoanelor Actiunea actelor normative in timp. Actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale, pentru a determina conduita si comportamentul subiectelor de drept. Adoptarea acestor acte normative nu coincide cu inceputul actiunilor, cu intrarea lor in vigoare, deoarece aceste acte in urma elaborarii lor trebuie sa fie intai aduse la cunostinta cetatenilor, organelor de state si organizatiilor, tuturor celor chemati sa le respecte. Aceasta se face, in principiul, prin publicarea actelor normative intr-o publicatie oficiala, cum este in tara noastra Monitorul Oficial. Pentru determinarea actiunii normei juridice in timp este necesar sa se stabileasca atat momentul intrarii in vigoare, cat si cel al incetarii sau iesirii din vigoare a actului normativ.

Teoria generala a dreptului Izvoarele dreptului

Pagina 3

Actul normativ poate sa stabileasca el insusi printr-o prevedere speciala data intrarii sale in vigoare. Atunci cand in actul normativ nu se prevede o data expresa a intrarii sale in vigoare, se considera, in principiu, ca data a inceperii actiunii sale, data publicarii sale oficiale. In sistemul juridic din tara noastra, legile si celelalte acte normative ale organelor centrale ale puterii si administratiei de stat intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, daca, in cuprinsul lor, nu este indicata o alta data. Un aspect important al actiunii in timp a actelor normative se refera la principiul neretroactivitatii actelor normative. In mod logic, noua reglementare juridica nu se poate referi decat la relatiile sociale, la situatiile si la conduita viitoare, ce vor apare sub imperiul legii respective. Ea nu poate determina continutul relatiilor sociale, comportamentul pentru situatiile existente inainte intrarii ei in vigoare. De la principiul neretroactivitatii legii exista si unele exceptii ale retroactivitatii legii sau actului normativ, exceptii care se datoreaza si se explica prin necesitatile practice sau principiile de ordin umanitar. In tara noastra, retroactivitatea actului normativ este admisa, in principiu, in urmatoarele situatii: a) cand actul normativ prevede in mod expres ca se aplica si unor fapte petrecute anterior; b) legea penala mai favorabila sau mai blanda; c) legile interpretative. Iesirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiunii lor are loc, de asemena, in forme diferite. De la bun inceput se impune, sub acest aspect, distinctia intra doua situatii: a) cand durata de timp a unui act normativ nu a fost limitata si atunci incetarea actiunii sale are loc prin una din formele abrogarii b) cand durata in timp a unui act normativ isi inceteaza actiuna prin ajungerea la termen, fara a fi nevoie de vreo constatare sau decizie speciala in acest scop. Abrogarea este, asadar, conceptul prin care se exprima incetarea actiunii actului normativ, scoaterea lui din vigoare. Abrogarea poate fi expresa-direct, atunci cand noul act normativ prevede, in mor expres, ca vechiul act normativ (sau anumite articole din el) se abroga, sau expresa-indirect, cand noul act normativ nu numeste, in mod expres, actul normativ care se abroga (sau anumite articole din el), ci se limiteaza la prevederea ca se abroga toate actele normative anterioare, contrare dispozitiunilor sale. Abrogarea tacita sau implicita are loc atunci cand noul act normativ nu abroga in mod direct sau indirect, niciun fel de acte normative anterioare, dar reglementarea pe care o cuprinde se indeparteaza si se deosebeste atat de mult de reglementarile din actele normative vechi, incat acestea nu se mai pot aplica si deci, implicit, sunt considerate abrogate. O alta forma de incetare a actiunii unui act normativ este caderea lui in desuetudine. Este vorba, in acest caz, de unele acte normative care au fost total depasite de dezvoltarea relatiilor sociale, de schimbarile social-economice si politice care au avut loc in societate, de faptul ca starile de lucruri care au determinat

Teoria generala a dreptului Izvoarele dreptului

Pagina 4

necesitatea elaborarii acestor acte normative au incetat sa mai existe, astfel incat actiunea lor nu-si mai are nicio justificare si nici nu mai poate fi sustinuta. Principiul incetarii actiunii unui act normativ prin abrogarea sau ajungerea la un termen are o exceptie, cunoscuta prin expresia de ultractivitate a legii. Aceasta are loc in situatii cu totul exceptionale, cand un act normativ, desi a fost abrogat sau a ajuns la termen poate fi aplicat pentru rezolvarea unor cazuri ce apar ulterior scoaterii sale din vigoare. Actiunea actelor normative in spatiu. Actele normative au o actiune bine determinata nu numai in timp, dar si in spatiu, adica pe un anumit teritoriu, deoarece ele sunt produsul activitatii statului si organelor sale, care au o anumita competenta teritoriala. In cercetarea actiunii actelor normative in spatiu se disting, de regula, doua aspecte, unul intern si altul international. a) Pornindu-se de la principiul suprematiei puterii in stat latura interna a suveranitatii statului, se ajunge la concluzia obiectivitatii legilor si altor acte normative pentru toti cetatenii statului respectiv si pentru toate organismele si organizatiile sociale care se afla pe teritoriul sau. Actiunea actelor normative in spatiu este conditionata e competenta teritoriala a organului de stat emitent. Astfel, in tara noastra ca si in alte state unitare exista un singur rand de organe legislative si ale administratiei de stat, iar actele lor normative actioneaza pe intregul teritoriu al statului nostru. b) Deosebit de complexa este problema actiunii actelor normative in spatiu, sub aspectul international. Deoarece ea constituie obiectul studiului unor discipline de ramura dreptul international privat, dreptul international penal, dreptul international comercial etc. ne vom rezuma la cateva probleme de principiu. Doctrina juridica porneste in rezolvarea efectului actelor normative in spatiu, sub aspectul ei international, de la principiul respectarii suveranitatii statului asupra teritoriului si populatiei in domeniul activitatii normative. Prin teritoriul unui stat se intelege in afara intinderilor de uscat si de apa aflate in limitele frontierelor de stat si subsolul si spatiul aerian, precum si apele teritoriale. In anumite conditii, pe teritoriul unui stat pot exista persoane si unele locuri (legatii, ambasade) asupra carora nu se aplica in anumite limite, actele normative ale statului respectiv. Este vorba, in principiu, despre imunitatea diplomatica. Imunitatea diplomatica consta in exceptarea personalului corpului diplomatic de la jurisdictia statului de resedinta (inviolabilitatea personala, inviolabilitatea cladirilor reprezentantelor diplomatice si a mijloacelor de transport). In cazul incalcarii grave a legilor tarii de resedinta, reprezentantul diplomatic care a comis o asemena abatere grava poate fi declarat persona non grata, lucru care atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea lui2. Cetatenii straini aflati pe teritoriul unui stat au un regim juridic diferit de cel al cetatenilor statului respectiv. Regimul strainilor se manifesta, de regula, sub trei aspecte: regimul national, constand din faptul ca strainii au aceleasi drepturi civile ca si cetatenii statului de resedinta; regimul special, potrivit caruia drepturile strainilor sunt stabilite in mod special prin legi sau tratate internationale; regimul clauzei
2

A se vedea si A. Nastase, B. Aurescu, I. Galea, Drept diplomatic si consular, editura All Beck, Bucuresti, 2002, p.99

Teoria generala a dreptului Izvoarele dreptului

Pagina 5

natiunii celei mai favorizate, potrivit careia statul de resedinta acorda cetatenilor unui alt stat, dar aflati pe teritoriul lui, anumite drepturi, care nu pot fi mai restranse decat drepturile acordate cetatenilor oricarui stat tert. Actiunea actelor normative asupra persoanelor a fost elucidata in parte, o data cu cercetarea actiunii teritoriale a actelor normative atat sub aspect intern, cat si sub aspect international. In dreptul nostru, legile si alte acte normative se aplica in mod egal tuturor cetatenilor, fara deosebire de rasa, nationalitate sau sex. Acest lucru nu inseamna ca legile si alte acte normative ale statului nu pornesc, in continutul reglementarii lor, de la existenta unor categorii de cetateni, cu o capacitate juridica diferita, rezultata din deosebirile de profesie, de functie, de retributie etc. Astfel, exista acte normative care se adreseaza, in special, studentilor, mamelor cu copii etc. In studiul actelor normative si in aplicarea lor aceste diferentieri ale reglementarilor juridice potrivit actiunilor asupra persoanelor prezinta interes incontestabil.

Teoria generala a dreptului Izvoarele dreptului

Pagina 6

Bibliografie

M. Luburici, Teoria generala a dreptului, editura Oscar Print, Bucuresti, 2009

Teoria generala a dreptului Izvoarele dreptului

Pagina 7