P. 1
Infractiunea1

Infractiunea1

|Views: 39|Likes:
Published by Silviu Gheorghe

More info:

Published by: Silviu Gheorghe on May 25, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/07/2013

pdf

text

original

Studenta : Facultatea De Drept « Simion Barnutiu » Specializarea : Administratie Publica

Anul I

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………… 3 Dispozitii generale ……………………………………………………………. 5 Trasaturile esentiale si generale ale infractiunii ……………………... 6 Formele infractiunii ......................................................................... 11 Participatia penala .......................................................................... 13 Pluralitatea de infractiuni ............................................................... 39 Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei ............................. 46 Concluzii .............................................................................. ........... 61 BIBLIOGRAFIE ...................................................................... ......... 63

2

„Dreptul apare ca prima virtute a instituţiilor sociale, aşa cum adevărul apare ca principala calitate a sistemelor noastre de gândire, adevăr ce devine curat şi în cea mai murdară faptă”. (ARISTOTEL, RAWLS)

INTRODUCERE

Problematica dreptului poate fi abordată sub mai multe aspecte, întrucât dreptul este privit, în primul rând, ca un fenomen sociologic, cu o structură complexă şi o fizionomie aparte, ce întruchipează, în gradul cel mai înalt posibil viaţa juridică a unei societăţi umane, sistemul juridic. Ideea pe care se fundamentează întreg edificiul cunoaşterii în acest domeniu (drept) este cea de justiţie, dreptate, echitate. Ceea ce este specific vieţii juridice, particularizându-1 faţă de celelalte componente normative ale vieţii sociale este faptul că suportul ideii de justiţie, garanţia realizării ei în fapt, o constituie regula de drept.

3

infractorul nu este pedepsit pentru ca răul să-şi găsească o compensaţie în suportarea unei suferinţe. fiind stabilită cu intransigenţa principială. pe baza criteriilor prevăzute de lege. scopul nu poate fi decât prevenirea comiterii de infracţiuni. Fermitatea în aplicarea legii penale presupune aplicarea întocmai. Fundamentul pedepsei fiind apărarea societăţii împotriva infracţiunilor. de teama constrângerii. în spiritul şi în scopul în vederea căruia au fost instituite. de reeducare a făptuitorului şi de 4 . reprezintă în cazul concret respectiv tratamentul penal cel mai adecvat necesităţilor apărare socială. ci pentru că. a prevederilor legale. a ceea ce aparent ar putea rezulta din alăturarea acestor două noţiuni. pentru a ispăşi suferinţa sau paguba pricinuită. norma de drept avertizează asupra pericolului la care se expun cei ce o încalcă astfel încât. pedeapsa este efectul infracţiunii. Fără îndoială. dar contrar. mulţi dintre oameni îşi vor adapta conduita la rigorile legii. căci o asemenea răzbunare legalizată ar fi un act gratuit şi inutil.De asemenea. posibilitatea intervenţiei forţei coercitive. eliminând de asemenea. cu consecvenţa şi intransigenţa principială. ci pentru ca societatea şi valorile ei fundamentale să-şi găsească o cât mai adecvată ocrotire. Dar fermitatea nu se confundă cu duritatea şi excesul: o pedeapsă este fermă nu pentru că este aspră. prin funcţia preventivă şi educativă pe care o are.

luarea de mită . î n a r t 1 7. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală". omor. Fă ră in stituţ ia infracţiun ii nu ar putea exista şi funcţiona celelalte două şi invers. 1 7 a l in . Astfel.DISPOZITII GENERALE Ş tiinţa dreptului penal foloseşte mai multe accepţiun i ale noţiunii de infracţiun e astfel: • Infracţiun ea – faptă a omului prin care se aduce atin gere unei anumite valori sociale iar cel care a săvârş it o astfel de faptă trebuie să fie pedepsit. Consacrarea definiţiei legale a infracţiunii. Ceea ce însemană că fără in fracţiun e nu poate exista ră spun dere penală ş i fă ră aceasta din urmă nu se poate concepe aplicarea unei pedepse.) • Infracţiun ea – instituţie fundamentală a dreptului penal care. potrivit dispoziţiilor a r t . ală turi de celelate două . C od u l pen a l r omâ n î n v i goa r e def in eş te n oţ i u n ea de in f r a cţ iu n e. p en . în legi penale speciale sau în legi nepenale cu dispoziţii penale(neglijenţa în serviciu. „Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale". sub sancţiun i specifice. dimpotrivă având o natură 5 . formează „pilonii” dreptului penal. etc. Este accepţiunea legiuitorului care in terzice. are semnificaţii deosebite atât pentru teoreticieni cât şi pentru practicienii în domeniu. Această faptă devin e infracţiun e numai dacă îndeplineş te condiţiile prevăzute de norma de incriminare pentru a fi calificată astfel. În această accepţiune. • Infracţiun ea – faptă descrisă de legea penală . darea de mită . în chiar codul nostru penal. c a f ii n d „ f a p ta c a r e pr e zin tă per ic ol s oc i a l . faptele considerate periculoase pentru valorile sociale esenţiale ale societăţii.răspunderea penală ş i sancţiun ile de drept penal. ea ajută organele competente a aplica legea penală la caracterizarea unor fapte concrete ca fiind infracţiuni sau. furt. 2 d i n C . Preciză m că în tre aceste tr ei in stitu ţ ii există o strân să legă tură . Astfel. infracţiun ea se regă seşte în partea specială a codului penal.

În a ce l a ş i ti mp. Spre exemplu. cu o existenţă obiectivă care poate să pună în pericol valorile sociale ocrotite de lege. prin aceea că este o faptă. rezultă trei tr ă să tu r i es en ţ i a l e a l e a ce st ei a ş i a n u me: F a p tă c a r e pr ez in tă p er i c ol s oc i a l Fa pt ă să v â r ş i tă c u v in ov ă ţ i e Fa pt ă pr ev ă zu tă d e legea penală A. uman pentru că reprezintă o activitate omenească. De asemenea. social deoarece priveşte. reacţia an imalului. moral. adică o manifestare reală a făptuitorului în sfera relaţiilor sociale. j u r i di c d eoa r ec e reprezintă o încălcare a unei norme juridice penale. c u m s u n t : p r i n c i p i u l r ă s p u n d e r i i subiective şi principiul legalităţii incriminării. A. Material.) care 6 . Fapta trebuie să prezinte pericol social. prin această definiţie sunt puse în evidenţă de către legiuitorul nostru penal aspectele: material.politic deoarece reprezin tă a t i t u d i n e a m o r a l ă ş i p o l i t i c ă a f ă p tu it or u l u i f a ţ ă de v a l or il e soc ia l e . în primul rând. A. deoarece numai omul se află în relaţii sociale.e xt r a p en a l ă . social. B. reflectă unele principii fundamentale ale dreptului penal. Această faptă poate consta într-o acţiune sau o inacţiune. evenimentele naturii (cutremur. Se cuvine să amintim că numai activităţile omeneşti pot prezenta pericol social. se îndreaptă împotriva realită ţil or sociale. inundaţie ş. 17 alin.pen.a.l C. uman. TRASATURILE ESENTIALE SI GENERALE ALE INFRACTIUNII Din definiţia infracţiunii prevăzută în art. în sensul ca reprezintă o manifestare exterioară a individului. moral-politic şi juridic ale infracţiunii. Faptă care prezint ă pericol socia l Nu putem analiza trăsăturile esenţiale ale faptei fără să ştim ce este fapta ca atare deoarece infracţiunea se caracterizează.

prin c on s ec i n ţ el e l or s u n t p er i cu l oa s e ( v ă tă mă r i , di st r u ge r i , pierderi de vieţi omeneşti) nu prezintă pericol social, chiar dacă rezultatul se produce în societate. Codul penal român defineşte pericolul social în art. 18 ca fiind „orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia din valorile sociale enumerate în art.1 C.pen. şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse”. De aici rezultă că trăsătura esenţială a infracţiunii de a fi o faptă ce prezintă pericol social se materializează în două aspecte:  pr in f a p tă se a du ce a t in g er e u n or v a l or i s oc ia l e importante, arătate generic în art.l C.pen.(statul român, persoan a, drepturile ş i l iber tă ţile acesteia , proprietatea, etc );  pen t r u s a n c ţ i o n a r e a u n e i a s t f e l d e f a p t e e s t e necesară aplicarea unei pedepse. În doctrina penală, pericolul social ca trăsătură a infracţiunii este cunoscut sub două forme: - pericol social generic - pericol social concret. Pericolul social generic este apreciat de legiuitor în momentul înscrierii faptei periculoase în legea penală ca infracţiune (ex.: omor, delapidare, viol etc). Pericol social concret este pericolul ce-1 reprezintă o faptă concretă săvârşită de o persoană şi este apreciat de instanţa judecătorească cu prilejul judecării faptei. El se reflectă în sancţiunea penală aplicată. Aprecierea pericolului social concret al unei fapte are loc în funcţie de anumite criterii ce sunt prevăzute în lege (art.18 alin.2 C.pen.) cum ar fi, de exemplu, modul şi mij loacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit de făptuitor, persoana şi conduita făptuitorului etc.

B. Faptă săvârşi t ă cu vinovăţ ie
Săvârşirea faptei cu vinovăţie este a doua trăsătură esenţială a infracţiunii. Ea este expres prevăzută în Codul penal art.17 coroborat cu art. 19 care consacră pe plan legislativ formele de vinovăţie – intenţia şi culpa. Vinovăţia priveşte latura subiectivă a infracţiunii şi este rezultatul interacţiunii a doi factori: conştiinţa (factorul intelectiv) şi voinţa (factorul volitiv). C on ş t i i n ţ a , e s t e a c e a fa cu l ta te psih ică pr in ca re per soan a ( f ă ptu itor u l ) îş i dă seama, are reprezentarea acţiunilor sau

7

in acţiunilor sale, precum ş i a rezultatului acestora, care este periculos. Voinţa este elementul psihic prin care făptuitorul săvârşeşte acţiuni sau inacţiuni antrenând energia sa fizică spre realizarea rezultatelor urmărite. Este necesar ca voinţa să fie liber determinată, adică persoana să aibă capacitatea psiho-fizică de a se autodetermina şi de a fi stăpână pe actele sale. În doctrina penală, vinovăţia a fost definită ca fiind „atitudinea psihică a persoanei care, săvârşind cu voinţă neconstrânsă o faptă ce prezintă perocol social, a avut, în momentul executării, reprezentarea faptei şi a urmărilor socialmente periculoase ale acesteia sau, deşi nu a avut reprezentarea faptei şi a urmărilor, a avut posibilitatea reală , subiectivă a acestei reprezentări”. Vinovăţia are două forme:

1. intenţia 2. culpa
La acestea se mai adaugă şi o formă mixtă, specifică unor infracţiuni, denumită intenţie depăşită ( praeterintenţie ).

este def in ită în art.19 alin. 1 pct.l C.pen. Ea are două modalităţi: intenţia directă şi intenţia indirectă .

1. Intenţia repr ezin tă f or ma fu n da men tal ă de v in ov ă ţ ie ş i

 Intenţia directă . Potrivit art.19 alin.l pct.1, lit.a C.pen., intenţia directă se caracterizează prin prevederea r e z u l t a t u l u i f a p t e i s a l e d e c ă t r e i n f r a c t or ş i u r mă r i r e a producerii acelui rezultat, prin săvârşirea faptei. Această prevedere a faptei trebuie să fie reală, efectivă.Pentru existenţa intenţiei directe se cere ca rezultatul urmărit să corespundă rezultatului firesc al unei fapte care prezintă pericol social şi acel rezultat să fi fost prevăzut de făptuitor, indiferent de particularităţile în care 1-a con ceput acesta (ex.: fă ptuitorul a ucis o altă persoan ă decât pe cea vizată de el sau a furat un obiect ce aparţin ea unei alte persoane decât aceleia presupuse de el).  Intenţia indirectă (art.1 9. a l in . l pc t. l . l i t. b C. p en . ) s e c a r a c te r i ze a z ă pr in prevederea rezultatului faptei sale de către infractor ş i, deş i nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. (De exempl u , f a pta in cul pa tu lu i de a f i a pl ica t v ict imei, af l a tă î n t r - o avansată stare de ebrietate, o puternică lovitură cu

8

p u mn u l , c a r e a p r oi e c t a t - o î n t r - u n ba z i n cu a p e r e z i d u a l e , căderea ei fiind auzită de inculpat, precum şi de a o fi părăsit în aceste con diţ ii fără a încerca să o salveze, eviden ţiază , pe plan subiectiv, acceptarea rezultatului surven it, con stân d în decesul victimei, chiar dacă nu 1-a dorit). Elementul intelectiv comun pentru cele două forme ale intenţiei îl reprezintă prevederea caracterului periculos al urmărilor faptelor săvârşite. Ce le deosebeşte? În cazul intenţiei directe este nevoie ca făptuitorul să fi urmărit survenirea urmărilor faptei sale, pe care le-a prevăzut (omor din răzbunare sau omor comis pentru a ascunde urmele unei alte infracţiuni). În cazul intenţiei indirecte este nevoie ca infractorul să nu urmărească survenirea rezultatului faptei sale dar să accepte posibilitatea survenirii lui.

a titu d in ea psihică a făptuitorului care prevede rezultatul faptei sale dar nu-l acceptă, socotind fără temei că acesta nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei sale deş i putea şi trebuia să -1 prevadă. Culpa are două modalităţi: 1. culpa cu prevedere (cu uşurinţă, cu temeritate) 2. culpa simplă (neglijenţa sau greşeala). previziune ori

2. Culpa (ar t.1 9, a l in .1 , pct. 2 l it. a ş i b C. pen . ) con stă în

1. Culpa cu prevedere Există atunci când infractorul are reprezentarea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, nu acceptă acest rezultat şi speră în mod uşuratic că el nu se produce. Deci se poate observa două elemente care caracterizează culpa cu prevedere : • făptuitorul a prevăzut posibilitatea survenirii unui rezultat periculos ca urmare a activităţii desfăşurate, rezultat pe care nu l-a urmărit şi nici nu 1-a acceptat. • făptuitorul să fi socotit fără temei că rezultatul nu se va produce. Exemplul clasic de infracţiune săvîrşită cu această formă a vinovăţiei este fapta conducătorului auto care nu reduce viteza la limita evitării oricărui pericol la trecerea pe lângă grupuri de persoane, prevăzând posibilitatea u n u i a c c i d e n t ( v ă t ă ma r e a o r i u c i d e r e a u n e i p e r s o a n e , avarierea autovehiculului etc.) rezultat pe care nu-1 acceptă şi con sideră neîntemeiat că acesta n u se poate produce, dar, totuşi rezultatul se produce. Se poate observa că prevederea rezultatului în cazul acestei modalităţi apropie această formă de vinovă ţie de intenţie (atât

9

deşi trebuia şi putea să-1 prevadă. atunci vinovăţia sub forma culpei simple există. „ Legea prev ede care fapte constituie infracţiuni". dezvoltare intelectuală ş. în cazul culpei cu prevedere rezultatul .2 C. În codul penal. sunt infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai aspră. când din culpa făptuitorului s-a produs un rezultat mai grav decât cel pe care-l urmărea acesta prin fapta săvârşită cu intenţie (de exemplu. Astfel. 3 . 10 . Culpa simplă se caracterizează prin aceea că făptuitorul nu prevedea rezultatul faptei sale. Posibil ita tea con cretă de pr evedere a fă ptuitor ul ui este apreciată în funcţie de personalitatea acestuia. pe ca r e l e-a pr ev ă zu t da r a soc ot it f ă r ă teme i că n u se v or pr odu ce sa u n u l e. victima cade.a. D a c ă î n u r ma ob s e r v ă r i i a c e s t o r c r i t e r i i s u b i e c t i v e s e stabileşte că făptuitorul putea prevede rezultatul. de principiu. cât şi indirectă). în urma aplicării unor lovituri cu pumnul. experienţa de viaţă. î n să cel e pr odu se î n rea l ita te sun t mu l t ma i gr av e. ca forme agravate ale unei infracţiuni tip.nu este acceptat.17 C. 2.pen . infracţiunile praeterintenţionate apar. pregătire profesională. S e ca ra cter izea ză pr in a ceea că su biectu l in f ra cţ iu n ii prev ede ş i dor eş te or i a cceptă pr odu cer ea u n or u r mă r i per icu l oa se.a pr ev ă zu t. Poziţia psihică faţă de rezultat diferenţiază culpa cu prevedere de intenţie.directă. însă. C. se loveşte de carosabil şi decedează). Faptă prevă zut ă de legea penală E st e a tr e ia tr ă s ă t u r ă e sen ţ ia l ă a in f r a c ţ i u n i i pr ev ă z u t ă î n ar t. se va reţine intenţia depăşită în cazul în care făptuitorul urmăreşte vătămarea integrităţii corporale a unei persoane. In ten ţ ia depă ş ită (pr aeter in ten ţ ia) Este o f or mă mixtă de v in ov ă ţ ie ce cu pr in de cor obor a r ea cu l pei cu in ten ţ ia .pen . dar pu tea ş i tr ebu ia să l e pr ev a dă . infractorul sperând în mod uşuratic că acesta nu se va produce. câ t ş i în art. căci dacă l a in ten ţ ia dir ectă este u r mă r it r ezul ta tu l ia r la in ten ţ ia indirectă era acceptat. Această cerinţă arată că pentru existenţa unei infracţiuni nu este suficient să existe o faptă care prezintă pericol social şi este săvîrşită cu vinovăţie ci mai trebuie ca această faptă să fie prevăzută de lege ca infracţiune şi sancţionată cu o anumită pedeapsă.

tentativa se încadrează între faza actelor pregătitoare şi faza consumării. Formele infracţiunii după fazele de desfăşurare sunt: actele pregătitoare preparatorii tentativa fapta consumată fapta epuizată. Tentativa În evoluţia progresivă a procesului infracţional. ale aceleiaşi infracţiuni care se deosebesc între ele după stadiul în care se află sau la care s-a oprit activitatea infracţională. prin producerea 11 . sau variante. întrucât făptuitorul săvârşeşte acte materiale îndreptate spre consumarea infracţiunii dar nu le finalizează.FORMELE INFRACTIUNII Prin formele infracţiunii se înţeleg acele feluri.

După gradul de realizare a executării actului material şi a cauzelor neproducerii urmărilor. Infracţiunea consumată reprezintă forma tipică sau perfectă a infracţiunii în raport cu fazele desfăşurării marchează activităţii finalizarea infracţionale. obiectul lipsea de la locul în care făptuitorul ştia că se află. Tentativa este acea formă a infracţiunii care constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. Tentativa este posibilă exclusiv în sfera actelor de executare. de făptuitor. executare care a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul. consecinţa delictuoasă. tentativa poate fi: . iar în altele. Infracţiunea consumată deplină a hotărârii infracţionale iniţiale. urmarea.tentativa întreruptă neterminată. Infracţiunea consumată Pentru unele infracţiuni rezultatul delictuos.tentativa perfectă sau fără efect. Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite ori datorită împrejurării că atunci când s-au săvârşit actele de executare.rezultatului. legea penală nu are în vedere rezultatul material. constituie o condiţie de existenţă a acestor infracţiuni. atingerea scopului urmărit 12 . .

Cadrul legal actual. chiar şi la faptele ce presupun pluralitatea naturală sau constituită de făptuitor. PARTICIPATIA PENALA Pluralitatea ocazională este cunoscută în literatură şi în legislaţie sub denumirea de participaţie. la orice infracţiune. 31 . Sediul legal al participaţiei se găseşte în partea generală a Codului penal. articolul 23-31 inclusiv. formă necunoscută reglementări anterioare. ca o instituţie legată de aceasta. în general. privitor la „Infracţiunea”.ceea ce a impus lărgirea sferei 13 . Participaţia improprie este reglementată pentru prima dată în legislaţia noastră penală . defineşte categoriile de participanţi. în titlul 2. 22 Cod penal se arată cauzele de nepedepsire: desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului.Cauze de nepedepsire În art.art. Participaţia este posibilă. mai cuprinzător decât al Codului penal anterior. în capitolul 3. prevede caracterul sancţionator al acestora şi include participaţia improprie.

iar pluralitatea naturală de infractori şi pluralitatea constituită sunt limitele necesare reglementate în partea specială în art. 304 -„Adulterul”. deci. cât şi autorul ar fi acţionat cu intenţie. în partea generală. În reglementarea anterioară. art.„împiedicarea săvârşirii faptei” şi art. În baza textului citat. art. Se consacra.art. 31. art. deosebită de a codului penal anterior.„Complotul”. în capitolul 3 intitulat „Participaţia”. atât instigatorul (sau complicele). corelat cu întreaga reglementare a participaţiei.„Instigarea neurmată de executare”. art. art. de împrejurarea ca acesta să fi acţionat cu vinovăţie şi fapta săvârşită să fi fost în raport cu el. în titlul 2 -„Infracţiunea” . Noul cod penal a adoptat acelaşi sistem ca al Codului penal anterior. 167 . Însituaţia în care autorul ar fi comis fapta sub imperiul constrângerii morale.„Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni”. prevăzând în partea generală numai reglementarea pluralităţii ocazionale sub denumirea de participaţie. art.„Autorul”. în actualul Cod de drept penal. cum am văzut în art.„Pedeapsa în caz de participaţie”. 303 . 24 . că participaţia există numai în situaţia în care. art. care înlătură caracterul penal 14 . al iresponsabilităţii sau al altor cauze.s-a creat un cadru legal amplu. 30 . participaţia era condiţionată de săvârşirea de către autor a unei infracţiuni. 31 „Participaţia improprie”. inclusiv. 323 . 23 „Participanţi”.„Bigamia”. care cuprinde: art. art. 25 -„Instigatorul”. o infracţiune.participaţiei şi condiţionarea existenţei de „săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală”. Rezultă. 26 „Complicele”. deci. 29 . art. Astfel. 23 . 28 „Circumstanţele personale şi reale”. se poate elabora o definiţie a acestei instituţii care să reflecte actuala concepţie în această materie. în vechiul cod. numai participaţia proprie. al erorii de fapt. 27 . art.

prin introducerea participaţiei improprii. potrivit legii. trebuia să se transforme în autor al faptei. considerând că există participaţie chiar şi în cazul în care autorul acţionează fără vinovăţie. participaţia nu mai este condiţionată de împrejurarea ca autorul să fi acţionat cu vinovăţie. Într-o astfel de situaţie. participaţia subzistă cu menţiunea că fapta ăvârşită de autor constituie doar o faptă prevăzută de legea penală şi nu o infracţiune. în raport cu poziţia sa psihică. o infracţiune sau numai o faptă prevăzută de legea penală. când instigatorul. ceea ce are drept consecinţă lipsa răspunderii penale a acestuia. Aşadar. iar poziţia celuilalt participant nu este mobilă şi convertibilă. care se transformă în „autor mediat” sau „de la distanţă”. Instigatorul (sau complicele) care a acţionat cu intenţie răspunde pentru contribuţia adusă în calitatea avută. acesta urma să-şi schimbe poziţia şi să se transforme. fictiv. Această 15 . înlăturându-se instituţia participaţiei.al faptei prin lipsa vinovăţiei. când acesta ar fi comis doar o faptă prevăzută de legea penală şi nu o infracţiune. ci instigatorul. ci ea există şi arunci când acestuia îi lipseşte vinovăţia. de instigator. în autor al faptei. de instigator. urmând ca acesta să răspundă pentru instigare. Poziţia juridică a participantului era determinată nu de activitatea înfăptuită. ci de împrejurarea dacă autorul acţiona sau nu cu intenţie. Codul penal în vigoare a lărgit cadrul participaţiei. urmând a răspunde ca autor al faptei nu cel ce executase activitatea materială. în special în cazul infracţiunilor proprii. raportată la fapta săvârşită cu intenţie. ci rămâne cea iniţială. Întrucât construcţia artificială a „autorului mediat” a ridicat dificultăţi în practica judiciară. deci. fără a se transforma în autor mediat al acelei fapte. deşi nu avea calitatea cerută de lege. dacă fapta era sau nu. nu există participaţie. ce configura o formă sau alta a participaţiei. Deşi persoana care a determinat la săvârşirea faptei avea poziţia juridică.

Având în vedere actuala reglementare. care. 16 . în art. sub denumirea marginală de „participaţie improprie”. este forma tipică şi frecvent găsită în practică. dintre care. în general. însă. ce constă în cooperarea la comiterea unei infracţiuni a unui număr de persoane mai mare ca acela impus de lege. pentru a cuprinde în sfera sa nu numai participaţia proprie. concurând la săvârşirea faptei. Practica a învederat. dintre care cel puţin una a acţionat cu intenţie. identică sau eterogenă. Deşi definiţia dată poate desemna ambele forme ale participaţiei. atât autorul. ca şi în toate textele de lege ce reglementează participaţia. Pluralitatea de infractori Notiune O infracţiune poate fi săvârşită. se poate contura şi o definiţie a participaţiei proprii. ci şi forma improprie. de altfel. de către o singură persoană. se poate defini participaţia ca fiind cooperarea la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a unui număr de persoane superior celui cerut de lege. că la comiterea unei fapte penale pot coopera mai multe persoane.31. care aduc o contribuţie de natură diferită morală sau materială. contribuţii ce se întrepătrund. In definiţia dată.formă de participaţie este consacrată în actualul Cod penal. legiuitorul nu operează cu categoria de „infracţiune”. ci cu aceea de „faptă prevăzută de legea penală”. cât şi ceilalţi participanţi acţionează cu intenţie.

baza.În sistemul legislaţiei penale romane exista pluralitate de făptuitori de câte ori o faptă prevăzută de legea penală este comisă de două sau mai multe persoane. iar infracţiunea prezentând totdeauna în structura sa două laturi: una obiectivă (materială) şi alta subiectivă (psihică). este în realitate obiectivă. având ca element de unificare existenţa unei singure infracţiuni. Fapta săvârşită. punctul de plecare şi elementul de unificare în problema pluralităţii de făptuitori şi. CARACTERIZARE Pluralitatea de infractori. Pluralitatea de făptuitori se transformă în pluralitate de infractori atunci când cooperarea mai multor persoane la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală are loc prin voinţa comună şi cu vinovăţie şi când nu este prezentă nici una din cauzele care exclud sau înlătură caracterul penal al faptei. indiferent de caracterul ei. la rândul ei. aceasta este realitatea de fapt. deci şi în problema pluralităţii de infractori. Pentru ca realitatea de fapt a pluralităţii de făptuitori să capete importanţă pe plan juridic este 17 . această dualitate se răsfrânge în mod firesc şi asupra structurii pluralităţii de infractori care. prezintă un aspect obiectiv (material) şi unul subiectiv (psihic). Mai multe persoane au contribuit la săvârşirea unei fapte.

Dacă nici o persoană nu a acţionat cu vinovăţie la comiterea faptei. să se constate că: . . vinovăţie nu este infracţiune. Nu persoane pluralitate de infractori. Astfel. ci o pluralitate de făptuitori. comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către mai mulţi făptuitori. Aşadar. pluralitatea de făptuitori primeşte în total sau în parte caracterizarea de pluralitate de infractori. nu se poate reţine o pluralitate de infractori. se poate ca. orice faptă pluralitatea comisă de de mai infractori multe se caracterizează presupune prin şi o cooperarea mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni.nevoie ca fapta comisă (cu voinţa comună) de către făptuitori să aibă relevanţă juridică. iar fapta fiind fără Formele pluralităţii de infractori 18 .nu există pluralitate de infractori şi anume atunci când nici unul dintre făptuitori unul singur este nu a lucrat cu vinovăţie sau numai vinovat. adică să facă obiectul unei anumite reglementări juridice. în cadrul aceleiaşi realităţi de fapt.că există pluralitate de infractori pentru o parte dintre făptuitori şi anume pentru cei care au lucrat cu vinovăţie şi că există o simplă pluralitate de făptuitori pentru toţi cei faţă de care nu s-a constatat vreo vinovăţie. Când pe baza cercetărilor făcute cu privire la aspectul obiectiv şi la cel subiectiv al pluralităţii de făptuitori s-a ajuns la concluzia că fapta săvârşită este prevăzută de legea penală şi că toţi sau o parte dintre făptuitori au lucrat cu vinovăţie.

jocul de noroc art. fiind suficient. 330 C. denumită şi pluralitate necesară este forma pluralităţii de infractori în care cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei este cerută de însăşi natura acesteia.46 C. 303 C. ca toţi făptuitorii să fie infractori. penal. aşa cum am arătat mai sus. pluralitatea de infractori este cunoscută sub trei forme: a) pluralitatea naturală ( necesară) b) pluralitatea constituită ( legală ) c) pluralitatea ocazională ( participaţia penală ) a) Pluralitatea naturală. penal. cu privire la starea civilă a celuilalt. Unele infracţiuni presupun cooperarea a două persoane şi de aceea se numesc şi infracţiuni bilaterale. Nu este de esenţa pluralităţii naturale. Specificul pluralităţii naturale de infractori este considerarea ca autor a fiecărui participant şi drept urmare răspunderea penală se stabileşte în funcţie de rezultatul produs. încăierarea -art.În doctrina penală. Spre exemplu: va exista infracţiunea de bigamie şi în cazul în care unul dintre subiecţii infracţiunii comite fapta fără vinovăţie. fiind în eroare (art. ca de exemplu: bigamie art. adică să răspundă penal. penal). penal. ori în cazul celorlalte infracţiuni bilaterale când unul dintre subiecţi este constrâns (art. ca unul dintre făptuitori să acţioneze cu vinovăţie. 51 C. 322 C. atât în cazul infracţiunilor bilaterale cât şi a celor ce presupun cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei. există anumite fapte prevăzute de legea penală care nu pot fi săvârşite de o singură persoană ci presupun coop erarea mai multora. Deci.penal) şi sub imperiul constrângerii comite fapta. 19 .

la 20 . Pluralitatea constituită există indiferent dacă s-au săvârşit sau nu fapte infracţionale din cele pe care şi le-au propus cei care s-au constituit. penal ca şi asocierea pentru comitere de infracţiuni . la scopul urmărit -săvârşirea de infracţiuni .b) Pluralitatea constituită este forma pluralităţii de infractori ce presupune gruparea mai multor persoane pentru săvârşirea de infracţiuni. pentru a realiza pluralitatea constituită. sunt aplicabile dispoziţiile privind concursul de infracţiuni. Cu alte cuvinte. penal. care datorită scopului ei antisocial este incriminată ca infracţiune de sine stătătoare. participă un număr mai mare de persoane decât era necesar. 323 C. Când s-au comis infracţiuni pentru care se iniţiase sau se constituise asociaţia sau gruparea. sunt prevăzute condiţiile cu privire la gruparea de persoane. prin dispoziţiile care încriminează complotul . fiecare persoană este considerată că a săvârşit infracţiunea şi va răspunde penal pentru aceasta ca autor.art. 167 C. Şi în cazul pluralităţii constituite.la organizarea acesteia de durată pentru a reprezenta o infracţiune. la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală au participat un număr mai mare de persoane decât era necesar potrivit naturii faptei. c) Pluralitatea ocazională sau participaţia penală este forma pluralităţii de infractori în care. Prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni se realizează pluralitatea constituită. Aceasta înseamnă că dacă o faptă putea fi comisă de o singură persoană datorită naturii ei. într-adevăr. la comiterea faptei prevăzute de legea penală.art.

săvârşirea ei au participat două sau mai multe persoane. când prin actele de sprijinire. Nu este posibilă participaţia penală la constituire. În altă opinie: „participaţia penală este posibilă în cazul depăşirii numărului de făptuitori necesar pentru existenţa pluralităţii constituite”. înlesnire a unei pluralităţi constituite. în cazul pluralităţii ocazionale de infractori. Spre deosebire de pluralitatea naturală şi de pluralitatea constituită. Se susţine că ocazională numai infracţiunilor ce şi le-au propus cei care s-au constituit. Genuri şi feluri de participaţie penală În literatura juridică de specialitate şi în legislaţie se face deosebire între diferite genuri şi feluri de participaţie penală. se intră (sunt acte) într-o astfel de pluralitate constituită. Prin această caracteristică se subliniază posibilitatea existenţei unei pluralităţi ocazionale naturală şi la o pluralitate constituită de infractori. iar dacă potrivit naturii ei fapta putea fi comisă de două persoane. După criteriul contribuţiei participanţilor la comiterea infracţiunii. se face deosebirea între: a) activitatea de executare directă şi nemijlocită a faptei: 21 . folosindu-se diferite criterii : 1. Existenţa pluralitatea unei pluralităţi ar fi ocazionale posibilă la o la pluralitate săvârşirea constituită este controversată în literatura juridică. la săvârşirea ei au participat trei sau mai multe. fiecare participant este considerat ca a participat cu o parte la săvârşirea infracţiunii şi va răspunde penal în funcţie de contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii.

nu constituie un 22 . una specifică instigării. s-a decis în practica judiciară ca participarea la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni prin două activităţi deosebite. cât şi coautorat. 2. Participarea unei persoane la comiterea unei infracţiuni nu poate fi calificată şi instigare şi coautorat. este contribuţia fiindcă este instigatorilor şi complicilor. că formele principale ale participaţiei absorb pe cele secundare. Este contribuţia specifică autorilor şi coautorilor. Această împărţire importantă admisă în doctrina penală şi în practica judiciară. comiterea După faptei importanţa contribuţiei participanţilor la şi producerea rezultatului.activitatea proprie instigatorului: b) activitatea de înlesnire. ci numai coautorat. b) reprezintă Participaţia însăşi fapta este secundară Este când contribuţiile specifică unanim participanţilor nu se înscriu în realizarea acţiunii sau inacţiunii ce incriminată. Aceste forme de participaţie sunt importante şi au căpătat reglementări amănunţite în legislaţia penală. b) activitatea de determinare la comiterea unei fapte: . Sunt considerate forme principale de participaţie: coautoratul faţă de celelalte forme de participaţie (respectiv instigarea şi complicitatea) şi instigarea faţă de complicitate. iar cealaltă complicităţii. Astfel. de ajutorare la săvârşirea faptei: . se face deosebire între forme principale de participaţie şi forme secundare de participaţie : a) Participaţia este principală când prin aportul participantului se realizează însăşi conţinutul infracţiunii.activitatea specifică autorului şi coautorului.. chiar dacă contribuţiile sale puteau fi calificate atât instigare.activitatea complicelui.

sau unii cu intenţie şi alţii fără vinovăţie). la comiterea unei infracţiuni îşi aduc participanţi acţionează cu forme diferite de vinovăţie. dar numai prin acte de executare directă şi nemijlocită.concurs de infracţiuni ci se pedepseşte numai potrivit textului de lege care sancţionează forma de participaţie principală a instigării. 3. în literatura juridică se susţine că există participaţie proprie şi atunci când toţi participanţii acţionează din culpă la comiterea unei fapte. separate. numită şi participaţia propriu-zisă sau perfectă. şi pot fi întâlnite cel mai adesea în practică. Cele două forme ale participaţiei sunt: proprie şi improprie. care absoarbe pe cea secundară a complicităţii. După criteriul atitudinii psihice faţă de rezultatul faptei comise cu voinţa comună de a coopera. se caracterizează prin aceea că toţi participanţi la săvârşirea infracţiunii acţionează cu aceeaşi formă a vinovăţiei intenţie sau culpă. deci prin acte de coautorat. b) Participaţia improprie sau imperfectă se caracterizează prin aceea că participanţii nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie (unii cu intenţie şi alţii din culpă. dar nimic nu împiedică contribuţia coexistenţa mai mulţi lor în cazul săvârşirii care unei singure infracţiuni. FORMELE PARTICIPATIEI PENALE Autoratul (coautoratul) 23 . a) Participaţia proprie. se disting: participaţia proprie şi participaţia improprie. Spre exemplu.

24 C. aşa cum nu se dă o precizare specială nici noţiunii de „coinculpat”. Pen al. a unei legături subiective. acte ce se integrează în latura obiectivă a infracţiunii. trebuie definită expresia „săvârşirea nemijlocită a faptei”. nu a fost nevoie ca în lege să se prevadă în mod special situaţia de „coautori”. Astfel. Coautoratul Coautoratul se poate defini ca fiind situaţia în care două sau mai multe persoane contribuie nemijlocit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. prin prisma valorii contributive a actelor săvârşite faţă de rezultatul produs. şi nici să se folosească acest termen. Când autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi. „autorul este persoana care să vârş eş te în mod n emijl ocit fapta prevă zută de legea penală ”. Potriv it art. 24 . Pentru a delimita coautoratul de celelalte forme de participare. În literatura juridică şi în practica judiciară s-a considerat că următoarele acte contributive intră în sfera coautoratului: a) actele ce se înscriu în acţiunea tipică descrisă de norma specială de incriminare. în baza unei voinţe comune. adică pentru cel care a contribuit în mod nemijlocit la comiterea faptei. contribuţia sa se caracterizează prin aceea c ă a r e a l i z a t î n m o d n e m i j l o c i t f a p t a p r e v ă z u t ă d e l e g e a pen ală . fiind un autor. Fiecare coautor.In st ig a r ea Complicitatea Autor a tu l Este forma de participaţ ie penală în care o persoan ă să vârş eş te prin acte de executare fapta prevă zută de legea penală . poziţia lui juridică este cea stabilită de lege pentru autor.

simpla săvârşire de către două persoane în 25 . a) Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală este condiţie de esenţă a participaţiei. cât şi actelor pregătitoare ori a tentativei. ca formă de participaţie. care se realizează atât în cazul faptei consumate. fără a aparţine acţiunii tipice încriminate prin lege. cu alte cuvinte. sunt acte de coautorat dacă se integrează în structura complexă a infracţiunii. activităţile infracţionale ale participaţiei sunt coordonate material şi intelectual. când acestea sunt sancţionate penal. c) fac parte din cadrul actelor de executare acele acte care. Conditiile coautoratului Coautoratul. acţiuni total diferite ca mod de realizare ale participanţilor.b) în cazul infracţiunilor complexe. c) Voinţa comună este condiţia care constă în aceea că fiecare participant (coautor) doreşte să-şi unească activitatea sa cu a celorlalţi. b)săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să se realizeze de două sau de mai multe persoane în cooperare. fiind indispensabile săvârşirii infracţiunii. în vederea realizării aceleiaşi infracţiuni. deci şi a coautoratului. presupune existenţa cumulativă a următoarelor condiţii: a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. ci de realizare nemijlocită a faptei. contribuie întro măsură determinantă la realizarea ei. b) Cooperarea a două sau a mai multor persoane este o condiţie specifică a acestei forme de participare care nu este de determinare (ca la instigare) sau de ajutorare (ca la complicitate). c)voinţa comună a coautorilor.

contribuie. Astfel. de aceea. Din examinarea acestei prevederi legale se poate desprinde şi definiţia instigării. Există şi infracţiuni. ci fiecare infractor urmează a răspunde ca autor al unei infracţiuni distincte de furt. cei care acţion ează din culpă sun t autori ai un or infracţiuni distincte. Instigarea În Codul penal. nu este definită noţiunea de instigare. cu intenţie. in f ra cţ iu n il e de omis iu n e ( i nfracţiunea de nedenunţare) etc. instigatorului i se mai spune autor moral. determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală”. 25 arătându-se că: „Instigator este persoana care. prin activitatea sa. determină o altă persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală. ci noţiunea de instigator. dezertarea). se poate spune că instigare este o formă de participaţie morală. nu constituie coautorat. 26 . Instigatorul. în art. iar instigatului. cu intenţie. persoana propria (mărturia mincinoasă. autor material. caracterizată prin aceea că o persoană. deci. de exemplu infracţiunile ce se comit în. face să se nască în mintea instigatului hotărârea de a săvârşi o faptă prevăzută de legea penală. la care coautorul nu poate să apară cum ar fi. realizată anterior sau concomitent. a unor sustrageri fără coordonarea lor intelectuală şi fără o voinţă comună. pr in urmare.acelaşi timp şi în acelaşi loc. În literatura juridică se susţine şi opinia că în cazul in fr a cţ iun il or din cu l pă n u poa te exis ta coa u tor a t ş i. la formarea laturii subiective a infracţiunii.

din trebuie partea îndeplinite următoarele condiţii: a) Efectuarea activităţi determinare unei persoane. în acest din urmă caz fiind vorba de instigare improprie. b) Activitatea de determinare să fi intervenit înainte ca persoana faţă de care se desfăşoară să fi luat hotărârea de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală. Conditiile instigarii Pentru existenţa instigării ca formă a participaţiei penale şi pentru ca instigatorul unei să fie considerat de participant. d) Instigarea să fie urmată de executare ori să fie urmată cel puţin de o tentativă pedepsibilă. c) Activitatea de determinare să se efectueze cu intenţie. Instigarea este posibilă. instigator faţă de o alta.Instigarea deoarece se deosebeşte determină de luarea „complicitatea hotărârii. Formele instigarii În raport cu reuşita sau nu a determinării. numită instigat. instigarea îmbracă mai multe forme. reglementată în art. 31 C. inclusiv la cele neintenţionate. timp ce instigarea „complicitatea morală” ajută doar la întărirea sau menţinerea hotărârii deja luate. după care se s ta bil eş te ş i r ă spun der ea pen a lă a in stiga tu l u i ş i a instigatorului : Instigarea urmată de executare (in stiga tor ul deter min ă iar in stigatul execută in fra cţ iun ea l a care a fost instigat). în general. 27 . penal. la orice infracţiune. în morală”.

a doua zi nu a avut condiţii climaterice favorabile). în art. înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor. 26 C. din alte motive. a fost trimis în provincie în interes de serviciu. Complicitat ea Legea penală nu defineşte noţiunea de complicitate. ci pe aceea de „complice”. se de si s tă or i î mp ie d i c ă in v ol u n ta r producerea rezultatului sau. Instigarea neizbutită sau îndemnul. nu trece la executare (de exemplu. cu intenţie. înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel. Din textul enunţat. se poate desprinde prin şi definiţia se complicităţii. inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunuri provenite din 28 . chiar dacă după săvârşirea faptei. penal arătându-se că: „Complicele este persoana care. înlesneşte sau ajută în orice mod. Atun ci cân d in stiga t or u l a deter min a t să v âr ş ir ea un ei in f ra cţ iu n i. există atunci când instigatorul determină o persoană la săvârşirea unei infracţiuni însă persoana asupra căreia s-a executat determinarea nu acceptă. cu intenţie. Este de asemenea complice persoana care promite. in stiga tu l a a ccepta t î n s ă u l ter i or .Instigar ea neurmată de executare . se poate spune că complicitate înţelege acea formă de participare penală care constă în fapta persoanei care. promisiunea nu este îndeplinită”.

trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii: a) să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o altă persoană (autorul) o faptă prevăzută de legea penală (condiţie de bază). la toate infracţiunile. este posibilă. complicitatea este o formă secundară de participaţie care se plasează înainte de punerea în executare a hotărârii infracţionale. fără a se cere şi complicelui calitatea prevăzută de lege. Prin condiţii această favorabile formă în de participare vederea se creează faptei. b) realizarea unei contribuţii din partea complicelui (condiţie obiectivă). chiar dacă după săvârşirea faptei.comiterea faptei sau de a favoriza pe infractor. promisiunea nu este îndeplinită. în general. care este impusă numai autorului. Complicitatea presupunând un ajutor de natură materială sau morală. autorului complicele comiterii cooperând cu autorul prin activităţi care nu sunt determinante sau indispensabile săvârşirii faptei şi nici nu se înscriu în activităţi nemijlocite de realizare a laturii obiective a infracţiunii înscrise în norma specială de incriminare. c) contribuţia complicelui să fie efectuată cu intenţie. Datorită acestui fapt. nu are caracter determinant pentru autor. 29 . Conditiile complicitatii Pentru ca să existe complicitate şi pentru ca o persoană să fie considerată complice. iar care este concomitentă cu acţiunea autorului. chiar şi la acelea la care nu sunt posibile unele forme de participaţie. cum ar fi coautoratul. Este posibilă şi la infracţiunile cu subiect special.

penal. afară de situaţia când prin ea însăşi constituie o faptă cu semnificaţie penală proprie. o activitate autor. ci ca act de complicitate. deşi fapta unui participant se încadrează în latura obiectivă a infracţiunii. Activitatea complicelui trebuie să se manifeste în una dintre formele arătate în art. În cazul infracţiunilor proprii (cu subiect calificat). comiterea lipsa acesteia devine de penală. infracţiunii. impune condiţia săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală. persoana ce trebuie să execute nemijlocit fapta nu mai procedează la comiterea ei. săvârşirii faptei către activitatea realizată nu cade sub incidenţa legii penale. Condiţia săvârşirii faptei se realizează nu numai în cazul comiterii unei fapte în formă consumată. caz în care făptuitorul răspunde ca autor al acelei fapte şi nu în calitate de complice. întrucât în Codul penal nu s-a prevăzut o reglementare similară celei din art. iar nu chiar dacă activitatea a datorită activităţii participantului nu se înscrie în conţinutul laturii obiective coautorat complicitate al determinant sau indispensabil 30 . după efectuarea activităţii de complicitate.a) întrucât relevantă Complicitatea. care instituie un tratament special instigării neurmate. caracterului va fi în unele cazuri. numai prin În ca şi celelalte forme de participaţie. simpla intenţie de a ajuta pe autor nefiind suficientă pentru existenţa complicităţii. ci şi în formă de tentativă pedepsibilă. 29. dacă participantului îi lipseşte calitatea specială cerută de lege. aşa cum se sancţionează instigarea neurmată de executare. Dacă. b) Realizarea unei contribuţii din partea complicelui. Dimpotrivă. „complicitatea” nu se pedepseşte. 19 C. nu poate fi calificată ca un act de coautorat.

Condiţia 31 . prin acele acte. Să existe vinovăţie în formă de intenţie. adică contribuţia celui care înlesneşte sau ajută la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să fie dată cu intenţie. el este autor sau coautor. complicitate nu constituie infracţiuni autonome ci sunt indisolubil legate de cele ale autorilor. actele de complicitate nu pot fi într-o activitate în concurs complicitate deoarece continuată.respective (de exemplu. prin ele însele. altfel nu există complicitate. cărora li se subordonează. Contribuţia complicelui trebuie să servească efectiv autorului. c) Contribuţia complicelui să fie efectuată cu intenţie. În cazul în care. există şi complicitate la complicitate. după realizarea unui act de complicitate. comise de de autori diferiţi. actele de complicitate absorbindu-se în cele de autorat. participantul contribuie şi la executarea acţiunii ce constituie latura obiectivă a infracţiunii. cu excepţia cazului când. ţinerea victimei pentru a fi lovită de o altă persoană sau pentru a fi deposedată de bunuri sau pentru a fi ucisă). ci trebuie considerate ca complicitate real. când o persoană ajută pe o alta la săvârşirea unui act de complicitate. Aşadar. Aşa cum există instigare la instigare. actele de săvârşită în baza unei rezoluţii unice. persoana care efectuează actele de înlesnire sau de ajutor trebuie să fi cunoscut şi să-şi fi dat seama că. să fi înţeles că devine participant la fapta săvârşită (condiţie subiectivă). deci. contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi. În cazul când o persoană săvârşeşte mai multe acte de complicitate reunite acte de la fapte singură identice. actele săvârşite de complice sunt infracţiuni distincte. ce constituie infracţiuni distincte. după caz.

tot din culpă. a unor acte care au dus la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală şi sancţionată penal şi în caz de culpă. 26 combinat cu art. cât şi în caz de intenţie indirectă. penal) sau a lucrat din culpă (caz în care va fi o panicipaţie improprie. 1 C. penal). Formele complicitatii 32 . al. îndeplinită atât în caz de intenţie directă. farmacistul nu a observat greşeala şi a dat pacientului medicamentul care i-a cauzat grave vătămări corporale. De exemplu. medicul şi farmacistul sunt ambii vinovaţi de vătămările produse din culpă şi deci coautori ai faptei de culpă. Este indiferent dacă persoana care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală. astfel. 27 C. Nu există deci complicitate din culpă. potrivit art.subiectivă este. actele ambelor persoane constituie însă antecedente cauzale în producerea faptei de culpă şi deci persoanele care le-au efectuat vor fi coautori la fapta de culpă săvârşită prin îmbinarea acelor antecedente. 31. culpa fiind negarea intenţiei. un medic a comis o eroare asupra dozei unei substanţe toxice în conţinutul unei reţete. autorul a lucrat la rândul său cu intenţie (în care caz va exista participaţie proprie. potrivit art. deci. Când actele efectuate din culpă de către o persoană au contribuit la efectuarea de către o altă persoană. actele primei persoane nu constituie o complicitate la actele efectuate din culpă de cealaltă persoană fiindcă fără intenţie nu există complicitate. Sprijinul dat din culpă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală nu poate servi la îndeplinirea condiţiei subiective a complicităţii.

complicitatea poate fi: a) complicitate proprie. După forma de vinovăţie cu care autorul săvârşeşte fapta. este firesc ca şi contribuţiile prin care se poate ajuta la săvârşirea diferitelor fapte prevăzute de legea penală să poată prezenta numeroase şi variate forme. b) complicitate morală (imaterială). După momentul în care se acordă ajutor la comiterea infracţiunii. modul direct sau indirect în care se contribuţia complicelui la săvârşirea infracţiunii. b) complicitate prin inacţiune (omisivă). se disting: a) complicitate prin acţiune (comisivă).Faptele prevăzute de legea penală fiind numeroase şi variate în conţinut. complicitatea poate fi: a) complicitate materială (fizică). Complicitatea materială constituie forma de complicitate prin care se înlesneşte sau ajută la săvârşirea faptei în materialitatea 33 . 3. 5. b) complicitate concomitentă. b) complicitate mediată. întărirea sau întreţinerea hotărârii luate. 2. 4. 1. După natura ajutorului dat la săvârşirea infracţiunii. poate fi: a) complicitate anterioară. După realizează disting: a) complicitate nemijlocită. de Complicitatea morală sprijină latura subiectivă a infracţiunii săvârşită de autor. După aspectul dinamic al contribuţiei complicelui la comiterea faptei. b) complicitate improprie.

în timp sub aspect material. precum şi ipoteza prevăzută în art. complicitatea la instigare. Poate fi. 26 C. la rândul său. între momentul începerii executării şi momentul consumării infracţiunii. mijloace de transport. actul de complicitate poate interveni în toată perioada de executare. Complicitatea nemijlocită este atunci când sprijinul a fost dat de complice direct persoanei care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală. în timp. adică la înfăptuirea laturii obiective a acestei. reprezentând acte mediate. partea a II-a a aliniatului (întărirea hotărârii infracţionale prin promisiuni de tăinuire sau favorizare). Modalităţile concrete sunt variate: . Complicitatea anterioară se plasează. se caracterizează (infracţiunile continuate. materială sau morală. substanţe. 34 . fără a se integra în conţinutul său. darea de instrumente sau mijloace necesare înfăptuirii omorului. . penal. arme.procurarea mijloacelor necesare săvârşirii faptei şi punerea lor la dispoziţia autorului (instrumente. . continue).pregătirea mijloacelor prin modificarea lor. În cazul infracţiunilor prin durată care. sume de bani. cum este întărirea hotărârii infracţionale prin diferite mijloace. adică autorului. înainte de momentul începerii executării faptei de către autor. ce susţin săvârşirea faptei. Poate lua forma complicităţii morale. pentru a le face apte săvârşirii faptei. indirecte. fie a celei materiale. Complicitatea concomitentă se plasează. Anumite forme ale complicităţii nu pot fi decât anterioare săvârşirii faptei. De exemplu. până la epuizarea lor.ei. locuinţe).ajutorul acordat în timpul săvârşirii faptei. în timp.

în Codul penal . -complicitatea la complicitate. înlesnirea sau ajutarea în orice mod. la săvârşirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzută de legea penală se sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenţie.Complicitatea mediată (mijlocită) este atunci când contribuţia complicelui a ajuns să constituie o înlesnire sau un ajutor la comiterea faptei prin intermediul.art. cu intenţie.31. Există complicelui a complicitate folosit la instigare atunci când sau sprijinul ca instigatorului.complicitatea la instigare. -instigarea la complicitate. instigator sau chiar complice. Participatia improprie Participaţia improprie este reglementată pentru prima dată în legislaţia noastră penală. înlesnind ajutând acţiunea acestuia să se efectueze şi să reuşească. 31 prevede că: „Determinarea. Astfel. ceea ce a impus lărgirea sferei participaţiei şi condiţionarea existenţei sale de „săvârşirea unei fapte” prevăzută de legea penală. În cadrul acestei complicităţi mediate intră: . prin mijlocirea unui alt participant. 35 . art.

întotdeauna instigatorul şi complicele acţionează cu intenţie. din culpă sau fără vinovăţie. Modalităţile participaţiei improprii Legea improprii: a) instigarea şi complicitatea. cu intenţie. aspect ce apropie forma improprie de cea proprie. înlesnirea sau ajutarea în orice mod. cu intenţie. Dispoziţiile art. în ceea ce priveşte aspectul subiectiv al cooperării. de material instigare. 25. S-a observat în cazul participaţiei proprii. Astfel. prin activităţi sau diferite la complicitate săvârşirea cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea nemijlocită. cu intenţie. În cazul celei improprii. că toţi participanţii care desfăşoară o activitate din cele configurate în art. reglementează două modalităţi ale participaţiei 36 . la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. dacă toţi participanţii săvârşirea cooperează faptei. de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie. penal acţionează cu intenţie. 26 C. la săvârşirea unei fapte comise de autor din culpă. b) instigarea şi complicitatea. 28-30 se aplică în mod corespunzător”. se sancţionează infracţiune. 24. la săvârşirea unei fapte comise de autor fără vinovăţie. ei acţionează cu forme de vinovăţie diferite sau unii dintre ei fără vinovăţie.Determinarea. iar autorul.

penal. încearcă să o pună în funcţie. după felul activităţii realizate. înlesnire. deşi formele cu care şi-au desfăşurat activităţile sunt deosebite. legea a stabilit poziţia juridică a făptuitorilor în procesul de săvârşire a faptei. ci şi cu forma de vinovăţie a culpei. ei rămânând instigatori sau complici. în orice mod. înlesnirea sau ajutarea. de diligentă. o persoană determină o alta. Această modalitate consacrată de lege este posibilă la faptele pe care legea le încriminează cu forma de vinovăţie a intenţiei şi culpei. Utilizându-se terminologia de determinare. care nu are pregătirea necesară. fapta comisă de autor este infracţiune deoarece este încriminată nu numai cu intenţie. Toţi făptuitorii sunt infractori. întrucât au acţionat cu vinovăţie. acţionând întotdeauna cu intenţie. ajutare. 37 . datorită necunoaşterii mecanismului de funcţionare. acţionând din imprudenţă sau neglijenţă. chiar dacă autorul acţionează din culpă sau fără vinovăţie. persoana determinată. cu intenţie la săvârşirea din culpă de către o altă persoană. participantul care desfăşoară o activitate de determinare sau înlesnire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală prevede rezultatul activităţii autorului pe care îl urmăreşte sau acceptă. dacă depunea un spor de atenţie. în cadrul primei modalităţi. De exemplu. iar autorul din culpă. 31 al C. Cel ce execută nemijlocit fapta nu prevede rezultatul activităţii efectuate.a) Modalitatea intenţie şi culpă Prima modalitate este prevăzută în art. să pună în funcţie o instalaţie cu intenţia de a o distruge. în condiţiile date. instigatorul a acţionat cu intenţie în raport cu fapta de distrugere care s-a produs. În ipoteza acestei forme de participare improprie. producând distrugerea ei. modalitate care constă în determinarea. trebuia şi putea să-1 prevadă. deşi. a unei fapte prevăzute de legea penală.

instigatorul la fapta de omor sau de distrugere se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. Dacă cazul participaţiei făptuitorii răspund. 174 sau 217. răspunderea participanţilor se face în baza unor dispoziţii diferite. 31.autorul = acţionând fără vinovăţie datorită iresponsabilităţii. înlesnirea sau ajutarea cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană care săvârşeşte fără vinovăţie. de regulă. ca prin activitatea lor contribuie la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală pe care o comite o altă persoană. erorii de fapt . b) Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie A doua modalitate este prevăzută în art.împrejurare răspunderii ce se va răsfrânge în asupra încadrării juridice proprii şi toţi penale. care încriminează distinct fapta intenţionată şi de culpă. Cel ce săvârşeşte nemijlocit fapta . în funcţie de forma de vinovăţie cu care au acţionat. nu prevede rezultatul dorit datorită condiţiei psihice în care se afla. Instigatorul şi complicele care desfăşoară activitatea cu intenţie vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta intenţionată . Instigatorul şi complicele care desfăşoară activitatea de determinare sau înlesnire a săvârşirii faptei cu intenţie au reprezentarea activităţii autorului şi a urmărilor acesteia. De exemplu: o persoană 38 . 231 C.în exemplul de mai sus. când minorul acţionează fără discernământ. precum şi a împrejurării. care încriminează faptele în forma intenţionată. penal şi constă în determinarea. în baza dispoziţiei legale care încriminează fapta săvârşită cu intenţie. penal.cauzele cele mai frecvente. aliniatul 2 C. minorităţii sub 14 ani sau între 14-16 ani. în ipoteza celei improprii.

51 C. instigatorul şi complicele care au acţionat cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită cu intenţie.art. potrivit căreia. să ia acel bun şi să-1 dea celui ce pretinde sau să pună în circulaţie o monedă falsificată. Dispoziţiile cuprinse în art. penal. ori sub imperiul unei constrângeri fizice sau morale . penal. cel ce a determinat la comiterea ei. sau determină pe o persoană ce se află în stare de eroare de fapt cu privire la aparenţa unui bun.art. dispărea ideea de participaţie. găsinduse în acel moment în eroare de fapt . deoarece a comis fapta fără vinovăţie. iar autorul comite fapta fără vinovăţie. PLURALITATEA DE INFRACTIUNI În teoria dreptului desemnată situaţia în infracţiuni înainte de a ele. întrucât cel care a săvârşit fapta a acţionat fără vinovăţie. asigurândo de valabilitatea ei. 28-30 C. de la distanţă. transformându-se în autor al faptei. Astfel. 48 C. iar autorul nu este supus răspunderii penale.determină pe un iresponsabil sau un minor care lucrează fără discernământ să săvârşească o vătămare corporală sau un furt. instigatorul şi complicele îşi aduc aportul la comiterea faptei cu intenţie. În ceea ce priveşte răspunderea penală. 46 C.art.art. instigarea neurmată de executare şi împiedicarea săvârşirii faptei se aplică şi în cazul participaţiei improprii. cât şi situaţia în infracţiune după ce a penal. această ultimă ipoteză a fost adeseori rezolvată în literatura şi practica penală. prin pluralitate de infracţiuni este care o persoană săvârşeşte mai multe fi condamnată definitiv pentru vreuna din care o persoană săvârşeşte din nou o fost condamnată definitiv pentru o altă 39 . Înainte de reglementarea actuală. apelându-se la ideea autorului mediat sau de la distanţă. 50 C. penal. care se referă la circumstanţele personale şi reale şi influenţa lor asupra participanţilor. penal. penal sau iresponsabil . sau făptuitorul era minor .

Într-o asemenea situaţie se relevă şi mai mult comportarea antisocială a făptuitorului.S ă v â r ş i r e a a d o u ă s a u m a i m u l t e i n f r a c ţ i u n i . pentru îndreptarea celui în cauză.recidiva . Condiţii: . Săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană prezintă o gravitate mai mare decât dacă se comite o singură infracţiune. cu un grad de pericol social diferit (omor ş i furt simplu ).concursul de infracţiuni . In codul penal român în vigoare pluralitatea de infracţiuni este reglementată în titlul privind infracţiunea (art.infracţiune. Nu are importan ţă n atur a ş i gr av ita tea in f ra cţ iu n il or să v â rş ite. Formele pluralităţii de infracţiuni Formele pluralităţii de infracţiuni prevăzute de Codul penal român . El e pot f i de aceeaşi natură (furt şi furt).pluralitatea intermediară sunt: C oncursul de infracţiuni Prin concurs de infracţiuni înţelegem acea formă a pluralităţii de infracţiuni care constă din săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni de către aceeaşi persoană mai înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. ceea ce impune luarea unor măsuri mai aspre.3240). de natură diferită (omor şi viol). Putem distinge concurs de infracţiuni omogen când faptele au aceeaş i natură (mai multe infracţiun i de înş elă torie sau de furt) şi concurs de infracţiuni eterogen 40 . perversitatea caracterului său.

ultraj). Concursul real de infracţiuni Această formă a concursului de infracţiun i se caracterizează prinaceea că cele două sau mai multe infracţiuni care îl alcătuiesc sunt săvârşite prin dou ă s a u ma i mu l t e a cţ iu n i sa u in a cţ iu n i d is t i n c te . Acelaşi efect îl produce şi intervenţia unor cauze de nepedepsire generale (ex.I n fracţiun ile să vârş ite sau cel puţin două din tre ele să fie supuse judecării. în mod succesiv.(ex. Formele concursului de infractiune În teor ia ş i legisl a ţ ia pen al ă . pr es cr ip ţ ie e tc ).: a mn i st i e. ) s a u d a c ă i n t e r v i n e ulterior o cauză care înlă tura ră spunderea penală (ex. se constată existenţa unor cauze care înlătură caracterul penal ( e x . Inf r a c ţ i u n i l e s ă f i e s ă v â r ş i t e d e a c e e a ş i persoană. făptuitorul 41 . violare de domiciliu. ca r e prezintă fiecare în parte conţinutul unei infracţiuni de sine s t ă t ă t o a r e .con cur su l si mpl u a tun ci când între infracţiunile c a r e î l compun nu există nici o altfel de legătură decât person ală ( s ă v â r ş i t e d e a c c e a ţ i p e r s o a n ă ) . infracţiunile apar.: infractorul săvârşeşte un furt iar după mai multe luni comite o tâlhărie). 2. de regulă. : l e g i t i m ă a p ă r a r e . Î n c a z u l c o n c u r s u l u i r e a l d e i n f r a c ţ i u n i . n u e xi s tă con cu r s de in f r a cţ iu n i î n tru câ t a r ă ma s o sin gur ă f aptă su scept ibil ă de a f i su pu să judecăţii. concursul de infr a cţ iun i se pr ezin tă su b dou ă f or me: 1. o . Du pă l egă turile car e există în tre in fracţiun ile afl ate în con curs se distin g dou ă moda l ită ţ i: . D e exemplu. c a z f or t u i t ş .Infracţiunile să fie comise înainte de a interveni condamnare definitivă pentru vreuna din ele. .:desistarea sau împiedicarea rezultatului). între ele intercalându-se perioade de timp diferite (ex. concursul real (material) concursul ideal (formal) 1. a . Dacă în legă tură cu o faptă dintre cele două săvârş ite de făptuitor.: fals.

Recidiva Este reglemen tată în art.a C. ş i con stă în să vârş irea din nou a unei infracţiun i de că tre o persoană care anterior a fost con da mn a tă def in it iv pen tr u o al tă infracţiune. datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs întruneşte elementele mai multor infracţiuni”.Concursul ideal sau formal de infracţiuni Există concurs ideal ori de câte ori prin acţiunea sau inacţiunea săvârşită de către o persoană. c on e x i t a t e a c o n s e c v e n ţ i on a l ă ( o infracţiune este săvârşită pentru a ascunde săvârşirea alteia).37 C.33 lit. conexitatea etiologică (o infracţiune este săvârşită pentru a înlesni comiterea altei infracţiuni).pen.b C.33 lit.pen . datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs. 42 .comite o infracţiun e de furt. Art.pen.concursul de conexitate care presupune existenţa anumitor conexiuni între infracţiunile săvârşite de aceeaşi persoană. le-a reţinut pe ultimele două 2. ca fiind „o acţiune sau o inacţiune săvârşită de aceeeaşi persoană. Concursul ideal este prevăzut de art. iar ulterior săvârşeşte o ucidere din culpă . în literatura juridică sunt men ţion ate mai multe conexiuni cum ar fi: conexitatea topografică (legătură de spaţiu între infracţiunile comise). sunt întrunite elementele constitutive a două sau mai multe infracţiuni. conexitatea cronologică (comiterea infracţiunilor simultan s a u s u c c e s i v ) . Astfel.

în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare. C on di ţ i i: definitivă la pedeapsa 43 . recidiva post-condamnatorie există atunci când. Ter me n i i r eci d i vei : Primul termen: o condamnare închisorii mai mare de 6 l u n i. „după r ă mâ n er ea def in i t iv ă a u n ei h ot ă r â r i de c on d a mn a r e l a pedeapsa în ch isor ii mai ma re de 6 lun i. Modalităţile recidivei Sunt acele forme pe care le are recidiva funcţie de variaţiunile celor doi termeni. şi anume: a) Recidiva post-condamnatorie b) Recidiva post-executorie c) Mica recidivă Recidiva post-condamnatorie Potrivit art.D in a cea st ă d ef in iţ i e r e zu l tă c ă recidiv a pr esupun e două elemen te.a C. n umite în doctrin ă termen ii recidiv ei ş i an ume: o condamnare definitivă la o pedeapsă privată de libertate (primul termen) şi săvârşirea din nou a unei infracţiuni (al doilea termen).37 lit. cel con damn a t să v â rş eş te din n ou o in f ra cţ iu n e cu in ten ţ ie. î n a in te de începerea executării pedepsei.pen. iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a d ou a in f r a c ţ i u n e e st e î n ch i soa r ea ma i ma r e d e u n a n ” . Codul penal român reglementează trei modalităţi ale recidivei.

infractorul să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie .h ot ă r â r e a d e c on d a mn a r e t r e b u i e s ă f i f o s t pronunţată pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. în timpul executării acesteia sa u în star e de ev adar e. l a p e d e a p s a închisorii mai mare de 6 luni. Al d oil ea t er men : o n ou ă in f r a c ţ i u n e pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoare mai mare de un an. înainte de începerea executării pedepsei. exclud starea de recidivă şi anume: a ) con damn ări pentru infracţiun i să vârş ite în timpul min orită ţii b) con damn ări pen tru infracţiun i să vârş ite din culpă c) condamnări pentru infracţiunile amnistiate d) condamnări pentru fapte ulterior dezincriminate De asemenea. . săvârşită cu intenţie de cel condamnat. potrivit legii.hotărârea de condamnare nu trebuie să fie dintre acelea care.existenţa unei hotărâri d e f i n i t i v e d e c on d a mn a r e a i n f r a c t o r u l u i .infracţiunea respectivă trebuie să fie săvârşită înainte de începerea executării pedepsei anterioare. . indiferent de mărimea acesteia şi nici condamnarea la pedea psa în ch isor ii da că a cea sta este de 6 lun i sau ma i mică. Deci nu poate constitui primul ter men al recidivei o con da mn are defin itivă la pedeapsa amenzii..pedea psa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită din nou să fie închisoarea mai mare de un an . Condiţii : . Recidiva post-executorie 44 . în timpul executării acesteia sau în stare de evadare. nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

după graţierea totală sau a restului de pedeapsă. după data publicării decretului de graţiere totală sau a restului de pedeapsă. ori pentru aceasta să f i in terven it rea bil itar ea sa u să se fi î mplin it ter men u l de reabilitare (art. iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune trebuie să fie închisoarea mai mare de un an .pen.H ot ă r â r e a d e c on d a mn a r e s ă n u f i e d in t r e c e l e prevăzute de art.38 alin.Potrivit art.l C. exista recidivă postexecutorie atunci „ când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni. Mica recidivă e xistă a tun ci „ cân d du pă con damnarea la cel 45 .Săvârşirea infracţiunii să aibă loc după data executării pedepsei. cel con damnat să vârş eş te din nou o infracţiune cu intenţie.a î mpl in it ter men ul de pr escr ipţ ie a execu tă r i i pedepsei anterioare puţin trei pedepse cu închisoare de până la 6 lun i sau după executarea. după graţierea totală sau a restu lui de pedeapsă or i du pă prescrier ea execu tă r ii a cel puţin trei asemenea pedepse.38 alin.l lit. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an”. însă trebuie să fie să vârş ită cu intenţie ori praeterintenţie.Infracţiunea pentru care s-a executat pedeapsa să fi fost intenţionată .pen. Condiţiile primului termen: .pen.Pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni la care a fost con da mn a t in fr a ctor u l să f ie execu ta tă sa u con sider a tă ca execu ta tă .37 alin.In f r a c ţ i u n ea s ă v â r ş i tă di n n ou p oa te f i d e or i ce natură. î n u r ma gr a ţ ier ii tota l e sa u a r estu lu i de pe dea ps ă or i c a u r ma r e a pr e sc r i pţ i e i ex ecu tă r i i a cel ei pedepse .) Condiţiile celui de-al doilea termen: .2 C. ori după î mp l i n i r e a t e r men u l u i d e p r e s c r i p ţ i e a e x e c u t ă r i i u n e i asemen ea pedepse. respectiv după data l a car e s.b C.

38 C. Condiţiile celui de-al doilea termen sunt aceleaşi ca şi la celelalte modalităţi ale recidivei. Ea poate să fie postcondamnatorie sau postexecutorie. după condamnarea definitivă a infractorului pentru o infracţiune săvârşită anterior. în timpul executării a c e s t e i a s a u î n s t a r e d e e v a d a r e ş i n u s u n t î n d e p l i n i t e condiţiile cerute de lege pentru existenţa stării de recidivă. 3 7 alin .cel condamnat să vârşeş te din n ou o in fracţiun e cu in ten ţie. ). acesta săvârşeşte din nou o infracţiune. 1 l it. Pl u ra l i ta tea i n ter me di a r ă de i nf ra cţ i uni P r i n pluralitate intermediară de infracţiuni înţelegem situaţia în care. înainte de începerea executării pedepsei. pen .c C.pen. pen tru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an”(art. Condiţiile primului termen : Existen ţa a cel puţin 3 condamnări pedeapsa înch isorii de până la 6 lun i defin itive la Toate cele trei infracţiun i pentru care au fost pronunţate pedepsele respective să fie să vârşite cu intenţie. CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL 46 . iar condamnările pentru acestea să nu facă parte dintre cele prevăzute de art.

6. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele: 1. prevederea faptei în legea penală. 5.PENAL AL FAPTEI Pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiin d faptă pen ală (infracţiun e) este necesar să determin ă m tră să turile esenţiale fără de care n u poate exista infracţiun ea: pericolul social. întâmplări sau împrejurări existente în timpul săvârşirii faptei care fac ca fapta săvârşită sub influenţa acestora să nu prezinte trăsăturile esenţiale ale infracţiunii” prin aceasta înlăturându-se caracterul penal al faptei. den umite cauze care în lă tură caracterul penal al faptei. impl icit ră spunderea penală . Legitima aparare 47 . dacă o faptă se să vârş eş te în an umite situaţ ii. 7.. să n u mai fie con siderată in fracţiun e ş i deci se în lă tură caracterul pen al al acesteia. 8. 2. 4. înlă tură infracţiun ea ş i. situaţii. vin ovă ţia. 3. Legiuitorul poate stabil i ca. Legitima apărare Starea de necesitate Constrangerea fizica si Constrangerea morala Cazul fortuit Iresponsabilitatea Betia Minoritatea faptuitorului Eroarea 1. Cauzele care înlă tură caracterul pen al al faptei sunt definite ca fiind „stări. Lipsa uneia din tre aceste trei tră să turi esen ţiale exclude existen ţa caracterului penal al faptei. con diţ ii etc.

De asemenea. imediat ş i in ju st în dreptat î mpotr iv a sa. Condiţii Condiţ iile legitimei apărări se referă. este în legitimă apărare „şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul". atunci când există certitudinea dezlănţuirii sale imediate. Spre exemplu. Să fie injust adică lipsit de orice temei legal. tăioase. „se află în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac mater ia l. prin acţiuni şi inacţiuni care pun în pericol existenţa fizică a unor valori sociale. Atacul este actual din momentul începerii sale şi până la con sumar e. potrivit art. Potr iv it pr a ctici i j u dicia r e a ta cu l n u este dir ect î n ca zu l î n care între agresor şi persoana vătămată se află un obstacol (de exemplu. să nă tatea. in tegritatea unei persoan e. 48 . a dică u n a ta c re alizat prin mijloace fizice. sau alte drepturi ale acesteia etc).. Un atac este iminent. un a ta c con sumat n u mai ju stif ică un a ct de a pă rar e rea cţ ia fă ptuitor ulu i avân d caracterul un ei riposte. 44 Cod pen. (viaţa. este legală executarea unei lovituri în cadrul unui meci de box şi ilegală efectuarea de către organul de poliţie a unei percheziţii domiciliare fără autorizaţia procurorului sau fără a se fi săvârşit o infracţiune flagrantă. substanţe inflamabile). agresorul ridică un topor asupra capului persoanei pe care vrea s-o ucidă sau îndreaptă în direcţia acesteia o armă. A stf el. S ă f i e d i r e c t . unele la atac şi altele la apărare. Ma t er i a l it a t ea a ta cu l u i c on s tă î n tr . o uşă sau o poarta închisă) care îl împiedică pe cel dintâi să pună în pericol viaţa celui de-al doilea. a altuia sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana şi drepturile celui atacat ori interesul obştesc". arme de foc.Potrivit art.pen. Spre exemplu. dir ect.44 C.: corpuri contondente. a d i c ă s ă f i e pe pun ctul de a se ivi ş i actual (să se fi ivit deja). nu al unei apărări necesare. S ă f i e i me d i a t . a d i c ă s ă c on s t i t u i e î n m od n e m i j l oc i t o s u r s ă d e p e r i c ol p e n t r u persoana sau interesul obştesc împotriva căruia se îndreaptă.o a c ţ i u n e r ea l i za tă cu sau fără folosirea de mijloace agresive (ex. Condiţii privind atacul Să f ie mater ial .

). cauzate de comportarea agresorului. celui atacat poate sa-i apară a fi în limitele proporţionalităţii. pier der ea v ieţ i i.Să f ie în dr eptat î mpotr iva unei per soan e. se cere doar o proportion alitate relativă . Cand cineva este lovit sau ucis.44 alin. caz în care depăşirea limitelor legitimei apărări con stituie o circumstan ţă atenuan tă . Excesul de apărare justificat nu trebuie confundat cu excesul de apărare scuzabil (art.. pentru că ceea ce din punct de vedere obiectiv poate fi neproporţional. din cauza tulburării sau temerii. Explicand legitima aparare. se arată că este în legitimă apărare şi acela care. Tanoviceanu (1912) spunea ca “oamenii in societate trebuie sa fie aparati de stat impotriva agresiunilor nedrepte. Condiţii privind apărarea Să fie necesară pentru înlăturarea atacului . Să fie proporţională cu gravitatea atacului . De altfel. În doctrină se arată că apărarea este necesară atunci când intervine între momentul în care atacul a devenit iminent şi momentul în care el s-a consumat. a drepturilor sal e or i î mpotr iva unui in teres public . Proporţionalitatea dintre atac şi apărare are însă nu numai un aspect obiectiv ci şi unul subiectiv. distr u ger ea u n u i bun de mare valoare etc). Legea nu stabileşte şi nici nu este posibil a se stabili criterii teor etice de a preciere a pr opor ţ ion al ită ţ ii din tr e gravitatea atacului şi aceea a apărării. să vârş ită în a pă rar e se con sider ă că a f ost necesară numai dacă a fost îndreptată contra agresorului ş i nu altei persoane sau unui bun al agresorului.73 lit. Este grav un pericol î n s i t u a ţ i a î n care atacul e s t e d e n a t u r ă s ă p r o v o a c e o vă tă mare ireparabilă sau greu de înlă turat (de exemplu. Acesta se mai numeşte şi exces de apărare justificat. drepturile acesteia ori interesul public . revolta. ca u zar ea un ei in f ir mită ţ i.3 C. I. a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. aceasta fiin d apreciată doar de organele judiciare. în art. este legitimă in tervenţia unui organ de poliţie împotriva unei persoane care foloseşte violenţa faţă de un terţ). Astfel.a C. societatea 49 .pen. Să pună în pericol grav persoana atacată. ci de alte resorturi psihice cum ar fi indignarea. A tacul poate fi îndreptat nu numai împotriva unei persoane care se apără pe sine ori îşi apără propriile drepturi dar şi împotriva altei persoane sau a drepturilor acesteia (spre exemplu. întrucât depă ş irea unei a p ă r ă r i p r op or ţ i on a l e c u a t a c u l n u e s t e d e t er mi n a t ă d e tulburare sau de temere provocată de atac.pen. Fapta prevăzută de l egea pen ală .

cand legea penala lasa in afara ilicitului penal un fapt oarecare (ex. Hegel considerand orice agresiune ca o negatie a ordinii juridice. Un individ atacat nu se apara fiindca legea ii permite sau ca el se crede titularul unui asemenea drept. Fuerbach: “legitima aparare e indreptatita de facultatea pe care o are fiecare cetatean de a-si relua drepturile concedate de el societatii si de a se apara singur contra unui atac injust. reactie care nu e decat o intregire a ordinii juridice”. fiindca “izvoraste din necesitate. Acest pericol face ca omul sa lucreze condus de un “animus”. Legea penala (in cazul legitimei aparari). deosebit de acela cerut pentru existenta ilicitului penal. nu poate autoriza uciderea unui agresor.. Argumentele aduse in sprijinul legitimei aparari sunt foarte variate. si nu-l poate proteja pe individul atacat. omorarea agresorului). Cand insa forta sociala este absenta. fapta in aparare nu reprezinta un act de revolta impotriva societatii (o nesupunere). atunci cand societatea nu-i poate acorda asistenta”. fiindca ea este reactiunea contra negatiei dreptului”. necesitate care produce efecte juridice in caz de agresiune injusta. Este chiar in interesul societatii ca apararea legitima sa se exercite cat mai des”. ori de cate ori statul nu poate apara pe cetateni”. adica de un element imaterial. Prin urmare. Dimpotriva. apreciaza ca “legitima aparare este justa si nu poate fi pedepsita. Legitima aparare nu constituie un drept si nici cel putin o simpla autorizare eventuala din partea legii pentru a savarsi o fapta prevazuta de legea penala. Kant a sustinut ca legitima aparare nu este justa.trebuie sa-l pedepseasca pe agresor. ci pentru ca intervine instinctul de conservare al speciei umane. Manzini: “legitima aparare nusi poate gasi justificarea decat in ideea de necesitate juridiceste recunoscuta. Puffendorf: “nepedepsirea faptelor savarsite in stare de legitima aparare se datoreaza tulburarii sufletesti in care se afla cel atacat. ceea ce trebuie pus la baza justificarii impunitatii legitimei aparari. legitima aparare devine justa”. acesta are dreptul de a se proteja singur. ea nu 50 . este pericolul care constrange pe cineva sa reactioneze prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. insa trebuie sa ramana nepedepsita. impiedicand pe agresor sa comita o noua infractiune. ci ajuta societatea in mentinerea ordinii. tulburare care-l face sa-si piarda uzul ratiunii si sa devina iresponsabil”. justifica legitima aparare. dreptul agresoruluis-a micsoratsi deci dreptul celui atacat fiind superior. iar legea nu poate avea nici o influenta acolo unde intervine necesitatea”. Nu faptul ca atacul este nedrept. Von Burri: “statul are interes ca dreptul cel mai important sa fie salvat” si considera ca “prin insusi faptul agresiunii. ci imprejurarea ca un pericol de neinlaturat ameninta pe cel amenintat. In acest caz. Carara: “legitima aparare este o reactie contra injustului.

ci recunoaste numai ca incidenta legii penale nu are ratiune de a cadea asupra acelui fapt. cand legea penala nu intelege sa reprime faptele savarsite in legitima aparare. legiuitorul penal. pot da nastere la indoiala. 51 .creaza un drept la savarsirea acelui fapt. 2. se gasesc fapte care prin complexitatea lor. unde exista ilicit penal. Starea de necesitate Potrivit art.2 C. Parerea este ca victima unei agresiuni chiar daca ar putea sa fuga din fata pericolului. nevinovat este”. E prevazuta si in vechea legislatie romaneasca .d. nu acorda niste drepturi speciale destinatarilor legii penale. fie din cauza ca acea actiune nu corespunde unui ilicit penal.pen. Dreptul la impunitate nu-l poate avea nimeni atunci cand fapta savarsita corespunde cazurilor in care represiunea e inlaturata prin lege sau provin fie din iresponsabilitatea autorului actiunii. Legea penala nu poate. Prin urmare. De aceea. integritatea corporală sau sănătatea sa. si nu trebuie sa creeze drepturi care sa permita savarsirea unor actiune ilicite d.v penal. 18-20 C. trebuie sa intervina si represiunea.p (proiect). si ca atare nu produc consecinte juridice penale. ci poate reactiona contra agresorului fiind ocrotita de legitima aparare. Aceste situatii sunt cele prevazute in art. necazand sub incidenta represiunii penale. ci doar recunoaste in plan juridic anumite situatii de fapt pe care le aseaza in afara ilicitului penal. a tinut sa arate ca anumite fapte savarsite in anumite imprejurari nu apartin ilicitului penal.p. viaţa. ea neintelegand a lega consecinte juridice de astfel de situatii. este în stare de necesitate „acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imin ent şi care nu putea fi înlăturat altfel. introducand cauzele justificative si cele care inlatura caracterul penal.45 alin. a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc”. Se stie ca la frontiera dintre ilicitul penal si faptele nesusceptibile de represiune. nu este datoare a face acest lucru. in Pravila lui Caragea: “cine va omori aparandu-si viata de primejdie. pentru ca intotdeauna.

sanatatea si ingritatea corporala a persoanei. sustragerea unui autovehicul pentru a transporta de urgenţă la spital o persoană accidentată etc. De asemenea. u n bu n i mp or t a n t a l a ce st ei a . ad ic ă pe pun ctu l d e a pr odu ce r ă ul l a c ar e e st e e xp us ă val oa r e a oc r ot i t ă . Condiţ ii privind pericolul S ă f i e i min en t . Es te î n dep l in it ă a cea st ă condiţie când pericolul este deja actual.atacul poate fi determinat doar de o actiune intentionata a omului. . Spre deosebire de legitima apărare. in tegr itatea cor pora lă sa u s ă n ă t a t ea u n ei p er s oa n e. or i u n in ter es obş te sc S ă f i e in e v i ta bi l . unor actiuni ale animalelor sau ale naturii si care pun in pericol una dintre valorile umane. a di că să n u poa t ă f i î n l ă tu r a t pe a l t ă c a l e d ec â t pr in s ă v â r ş i r e a f a pt ei . unde pericolul era generat de un atac. iar starea de pericol poate fi determinata si de o actiune produsa din culpa. iar starea de pericol poate viza si un bun. inundaţii. Să amen in ţ e viaţ a.pen.Nu este însă în stare de necesitate potrivit art. Starea de pericol este situatia care poate fi datorata unor actiuni umane.atacul vizeaza doar viata. persoan a care în momentul când a să vârş it fapta ş i-a dat seama că pricinuieş te urmări vă dit mai grave decât cele ca r e s. cutremure etc. Ex emplu : spargerea u n u i z i d . în cazul stării de necesitate acesta este creat de diverse întâmplări cum ar fi: incendii. 52 . Fapta să vârş ită în star e de n ecesita te n u este in fracţiun e deoarece nu este săvârşită cu vinovăţie.45 alin. de cele mai multe ori din culpa.a r f i pu tu t pr odu ce da că per icol u l n u er a în lă tur a t. în cazul legitimei apărări acţiunea de apărare era îndreptată împotriva agresorului pe când la starea de necesitate fapta vizează de cele mai multe ori o persoană care nu este vinovată de crearea pericolului.3 C. a u n e i încuietori pentru a salva o persoană imobilizată într-o î n c ă p e r e c a r e e s t e i n c e n d i a t ă . Exista unele diferente intre atac si starea de pericol: .

Să nu fi cauzat urmări vădit mai grave decât acelea care sar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat. Când făptuitorul şi-a dat seama ca pricinuieşte urmări vădit mai grave prin săvârşirea faptei decât dacă pericolul nu era înlăturat. Bineînţeles. este obligată să înfrunte pericolele inerente funcţiei sau profesiei respective (militarii aflaţi în misiune de luptă. Să se fi constituit în singurul mijloc de înlăturare a p e r i c o l u l u i . In doctrina s-a subliniat ca persoana care reactioneaza contra unui pericol iminent. Dacă prin faptă s-au cauzat urmări mai grave pentru că făptuitorul nu şi-a dat seama în moment săvârşirii faptei că urmările vor fi mai grave. Astfel ca omul silit de necesitate nu poate fi pedepsit deoarece a actionat conform unor legi superioare tuturor legilor scrise”. atunci fapta nu mai este săvârşită în stare de necesitate. medicii etc. fapta urmează fi considerată săvârşită tot în stare de necesitate.). aceste persoane pot invoca starea de necesitate pentru faptele de salvare pe care le comit în exerciţiul funcţiei sau profesiei.Condiţii privind acţiunea de salvare S ă s e r e a l i z e z e p r i n c o m i t e r e a u n e i f a p t e prevăzute de legea penală. marinarii. Hugo Grotius: “nepedepsirea faptelor savarsite in stare de necesitate. Kant justifica nepedepsirea faptelor savarsite in stare de necesitate pe motivul ca “pedepsele ar fi neputincioase in astfel de 53 . A c ţ i u n e a e s t e considerată necesară când se efectuează între momentul care pericolul a devenit iminent şi până la încetarea acestuia. ci este infracţiune şi atrage răspunderea penală a fă ptu itoru lui. iar starea de necesitate apartine acestor legi. Dacă pericolul putea fi înlăturat şi în alt mod starea de necesitate nu există. Astfel. se datoreaza faptului ca deasupra tuturor legilor scrise stau legile naturale. a d i c ă s ă f i e n e c e s a r ă . Să nu fie săvârş ită de către o persoană sau pentru a s a l v a o p e r s o a n ă c a r e a v e a o b l i g a ţ i a d e a î n f r u n t a p e r i c o l u l . nu face altceva decat ceea ce este firesc si anume sa se salveze de la acel pericol. nu este în stare de necesitate persoana care datorită funcţiei sau profesiei sale. pompierii.

Constrângerea morală (ameninţare).imprejurari. în aşa fel încît această energie. un paznic este imobilizat şi împiedicat să alarmeze).sub ameninţarea cu moartea un casier dă cheile unui tâlhar de la casa de bani). 3. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită sub imperiul unei constrâmgeri morale. săvârşită sub imperiul unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista. căreia nu i se poate rezista. Condiţiile constrângerii fizice: 54 . fiindca oricat de aspre ar fi ele. o exercită asupra energiei fizice a unei persoane. este presiunea exercitată de o persoană asupra psihicului altei persoane în aşa fel încât persoana constrânsă săvârşeşte o faptă penală (ex.pen. Constrîngerea fizică (forţa majoră) a fost definită ca fiind presiune pe care o forţă. „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală. nu-l vor putea intimida pe omul surprins de necesitate”.46 C. se manifestă printr-o faptă prevăzută de legea penală (ex. Constrângerea fizică şi constrângerea morală Potrivit art. scăpând de sub controlul conştiinţei şi voinţei persoanei contrânse. exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod”. De asemenea.

Condiţiile constrângerii morale: S ă s e s ă v â r ş e a s c ă o f a p t ă p r ev ă z u t ă d e l e g ea penală sub imperiul constrângerii executate prin ameninţare. un atac de cord etc). un vânt puternic etc.. in tegritatea corporală .pen. demn itatea. caracterul penal al faptei nu este înlăturat şi acea persoană va răspunde penal. P e r i c ol u l g r av c u c ar e s e a men i n ţ ă s ă n u p oa t ă f i î n l ă t u r a t a l t f e l d e c â t p r i n s ă v â r ş i r e a f a p t e i p r e v ă z u t ă d e legea penală.ş i în deplinească o îndatorire de serviciu.47 C. presiunea exercitată asupra energiei fizice. Cazul fortuit Potrivit art.) sau într-un proces fiziologic ce împiedică persoana con strân să să acţion eze conform obligaţiilor sale (de exemplu. D e e x e mp l u o persoan ă imobil izea ză un fun cţion ar pen tru a -1 î mpiedica să . un leşin. Cazul fortuit desemnează situaţia. Amen inţarea poate fi orală (verbală ) sau scrisă. Persoana constrânsă să nu aibă posibilitatea de a rezista acţiunii de constrângere. 4. f or ţ a s t r ă i n ă p o a t e c on s t a î n t r . Pericolul grav cu care se amenin ţă. De asemen ea. împrejurarea în care acţiun ea sau inacţiun ea unei persoane a produs un rezultat 55 . altfel problema înlăturării caracterului penal al faptei nu se poate pune. fiind lipsită de obiect. libertatea. starea.în momentul săvârşirii faptei . S ă se exer cite o a cţ iun e de con str â n ger e execu ta tă prin amen in ţare cu un pericol grav. dacă nu se săvârşeş te fapta pretinsă. Dacă persoana constrânsă are posibilitatea să anihileze cu mijloace proprii ce pot fi folosite fără pericol. poate privi viaţa.u n f e n o me n n a t u r a l ( o înzăpezire. pentru infracţiunea săvârşită. averea celui ameninţat ori a altei persoane.asupra f i z i c u l u i p er s oa n e i c a r e c o mi t e a c e a f a p t ă .Forţa străină care exercită constrângerea trebuie să acţioneze direct . ”nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută”.Să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală Să existe o constrângere fizică asupra persoanei care comite fapta prevăzută de legea penală.

datorită intervenţiei neaşteptate a împrejurării fortuite a determinat producerea rezultatului neprevăzut . 5. 48 Cod. Condi ţ i i l e cazulu i for tu i t : R e z u l t a t u l s oc i a l me n t e p e r i c u l o s a l f a p t e i s ă f i e consecinţa intervenţiei unei împrejurări străine de voinţa ş i conş tiinţa făptuitorului. în momentul săvârşirii faptei. dacă făptuitorul. care explodează şi răneşte un muncitor a g r i c o l . c omp or ta r e a impr u d en t ă a v ic t i me i et c. tr ă sn ete. Iresponsabilitatea Potrivit art.să fie o faptă incriminată de legea penală. Aceste împrejurări imprevizibile pot fi anterioare. fie din cauza alienaţiei mintale fie din alte 56 . concomitente sau subsecvente acţiunii făptuitorului. n u v a r ă s p u n d e p e n a l f i i n d î n s i t u a ţ i a c a z u l u i fortuit. un tractorist care în timp ce ara cu tractorul. trebuie să existe raport de cauzalitate între împrejurarea neprevăzută şi rezultatul respectiv în caz contrar nu există caz fortuit întrucât rezultatul sar fi produs ca urmare a acţiunii sau inacţiunii faptuitoru lui şi fără intervenţia neprevăzută a energiei străine. a tac de cor d et c) .: cutremure. atin ge cu plugul un obuz rămas neexplodat în pământ din timpul ră zboiului. pen. ) tehnicizarea activită ţilor umane. Pot fi împrejurări fortuite: fenomenele naturii (ex. Acţiunea sau inacţiunea care . furtuni. F ă p t u i t o r u l s ă f i f o s t î n i m p o s i b i l i t a t e a d e a prevedea intervenţia împrejurării care a produs rezultatul. Totodată .”nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală.pe care acea persoană nu 1-a conceput şi nici urmărit şi care se datorează unei energii a cărei intervenţie nu a putut fi prevăzută. Astfel. star ea mal adiv ă a un ei persoan e ( epil epsie. a lun ecă r i de ter en etc.

somn h i pn oti c. narcotice. i r e s p on s a b i l i t a t e a făptuitorului trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei şi să fie totală. în momentul săvârşirii faptei. o leziune organică sau orice cauză morbidă. ) s a u diferite tulbură ri psih ice provocate prin diferite in toxicaţii (stă ri de in con ş tien ţă provocate prin alcool. pr ov en in d din tr -o cauză patologică.pen. l eş in e tc . Nu se găseşte în această stare cel care şi-a provocat-o ori a acceptat să i se provoace o stare de inconştienţă. Condiţii: Să existe o stare de incapacitate psihică. nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau de inacţiunile sale. „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul.49 alin. Spre exemplu. În categoria altor cauze pot fi incluse unele fenomene ps ih ol og i c e ( somn n a tu r a l . Pentru a fi o cauză care î n l ă t u r ă c a r a c t e r u l p e n a l a l f a p t e i . Beţia Potrivit art. Starea de incapacitate psih ică să f ie dator ată alienaţiei mintale sau altor cauze. Fapta săvârşită să fie prevăzută de legea penală. în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe . stupefian te. schizofrenie paranoidă.” De asemenea. P r i n a l i e n a ţ i e mi n t a l ă s e î n ţ e l e g e or i c e s t a r e d e alterar e a facu ltă ţ il or min ta le. starea de beţie vol untară compl etă produsă de al cool sau de alte substanţe nu 57 .2 C. alimente alterate etc).pen. Starea de incapacitate psihică să existe în momentul săvârşirii faptei. se găsea. Intră în această categorie anomalii care fac imposibilă dezvoltarea facultăţilor psihice (idioţenie. ori nu putea fi stăpân pe ele”. I n c a p a c i t a t e a p s i h i c ă p o a t e f i p e r m a n e n t ă o r i trecătoare. infantilism. o anormalitate fiziologică. debilitate mintală etc.l C. datorită unor împrejurări independente de voinţa sa.cauze. psih oze etc). nevroze. potrivit art. făptuitorul a acceptat să fie hipnotizat ori narcotizat pentru a invoca această stare in apărarea sa. 6.. congenitală sau survenită.49 alin. oligofrenie.) sau maladii ale sistemului nervos şi psihic (nebunie.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani se prezumă că nu are discernământ şi nu r ă sp u n de pen a l . S tarea de beţ ie în car e se gă seş te fă ptu itoru l să fi accidentală. Ea poate constitui. Fapta să fie săvârşită de către un minor care nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal. 58 . f ă p t u i t or u l s ă s e f i găsit în stare de beţie produsă de alcool sau alte substanţe.Minoritatea făptuitorului P ot r i v it a r t . M in or ul s ă se af l e î n ace as tă s ta r e î n momen tul să vâr ş ir i i f ap te i. Mi n or u l c a r e a r e î n t r e 1 4 ş i 1 6 a n i răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. Dintre formele beţiei cea care are efect înlăturarea caracterului penal al faptei este beţia accidentală completă. fortuită. F a p ta c omi s ă î n s ta r ea de be ţ i e a c ci den ta l ă ş i completă să fie prevăzută de legea penală. Condi ţ i i l e st ă r i i de: beţ ie I n mo me n t u l s ă v â r ş i r i i f a p t e i . după caz. Condiţii: S ă s e s ă v â r ş e a s c ă o f a p t ă p r e v ă z u t ă d e l e g e a p enală. 7. „ n u c on s t it u ie in f r a cţ iun e f apt a pr evă zu tă d e l eg ea pen al ă săvârşită de un minor care. la data comiterii acesteia.înlătură caracterul penal al faptei. Starea de beţie să fie completă. p en . o circumstanţă atenuantă sau agravantă”. nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal”. involuntară. 50 C.

Eroarea mai poate fi clasificata in : C. imprejurari sau situatii de care depinde caracterul penal al faptei. pen. Deci. B.8. ). 51 a l in . Eroarea esentiala acea eroare care priveste unul din elementele constitutive ale infractiunii. Eroarea de drept Eroarea de drept desemnează necunoaşterea sau c u n o a ş t e r e a g r e ş i t ă a u n e i n or m e p e n a l e s a u a u n e i n o r m e extrapenale. si este de doua feluri : A. D. se refera la alte aspecte decat elementele infractiunii.exista atunci cand faptuitorul nu cunoaste sau cunoaste in mod gresit o norma juridica de care depinde caracterul penal al faptei. Eroarea de drept . Eroarea de fapt consta in necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei stari. Eroarea neesentiala caracterul penala al faptei. adica un element de care nu depinde A. aceştia trebuind să- 59 . C. Eroarea Eroarea este reglementata in art. l egea pen a lă tr ebu ie cunoscută de toţi cei cărora ea se adresează.pen . 4 C. 51. Eroarea de drept penal nu înlătură caracterul penal al f aptei ( a r t.

).a. Împrejurarea desemnează o circumstanţă în care are loc săvârşirea faptei (noapte. Doctrina penală. sarcin ile ce-i revin ş. prevede principiul că nu se poate invoca necunoaşterea legii. f i i n d c ă n i men i n u p oa t e f i p r e s u pu s c ă o i gn or ă . Exista trei situatii speciale de eroare de fapt : 60 . Situaţia se referă la poziţia pe care o are o persoan ă (că să torită .) ori un bun (valoarea economică. situaţ ia sau împrejurarea necunoscută de fă ptuitor să repr ezin te un elemen t constitutiv al infracţiunii o r i o c i r c u ms t a n ţ ă a a c e s t e i a . 51 Cod pen . situ aţ ii sau î mprejură r i de car e depin de caracterul pen al al faptei or i o cir cu mstan ţă agravan tă în l egă tur ă cu aceasta . starea de u z u r ă e t c ) . pregătirea intelectuală. război etc). o r i o i n s t i t u ţ i e ( u t i l i t a t e publică . situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Condiţii : Să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală.. er oa rea de fa pt con stă în n ecun oaş terea sau cun oaş ter ea greş ită de că tr e fă ptuitor a existen ţ ei un ei stă ri.). Eroarea de fapt Potr iv it art. Starea desemnează modul în care se prezin tă o persoan ă (de exemplu: starea civilă. Obiectul erorii poartă deci asupra stării. Starea.a. starea de m i n o r i t a t e .şi conformeze conduita exigenţelor ei. B. În momentul săvârş irii faptei.l C. făptuitorul să nu fi cunoscut existenţa unor stări. situaţiei sau împrejurării de care depinde caracterul penal ai faptei (art.51 alin. rudă apropiată etc). s t a r e a de sănătate etc.).pen . ori un bun (dacă aparţine avutului public sau celui privat ş.

Intr-o astfel de situatie. insa executarea este gresita. din cauza executarii gresite a actului de executare. iar executarea acestei rezolutii gresite este corecta. ca si solutiile date trebuie sa fie diferite. C. deoarece eroarea apare in momente diferite. spune ca situatia nu este identica cu eroarea asupra persoanei. din cauza executarii gresite a infractiunii. potrivit acestei opinii. exista doua opinii : Prima opinie. spune ca situatia e identica cu eroarea asupra persoanei. In cazul erorii asupra persoanei faptuitorul greseste in momentul luarii rezolutiei. se va retina o singura infractiune intentionata comisa impotriva persoanelor efectiv lezate. Cea de-a doua opinie. a aberatio ictus rezolutia este corecta. majoritara in doctrina si in practica judiciara. Astfel. In raport de solutia care se da intr-o astfel de situatie. In schimb. la aberatio ictus se va retine un concurs de infractiuni intre o fapta intentionata in forma de tentativa comisa impotriva persoanei vizate si o fapta consumata din culpa impotriva persoanei efectiv lezate. Solutia instantei se va da ca la 61 . Florin Streteanu. Aberatio ictus – „devierea loviturii” Apare in situatia in care faptuitorul vra sa lezeze o anumita persoana dar. la care se raliaza si prof. Aberatio delicti Este situatia in care faptuitorul doreste lezarea unui obiect juridic dar. pentru ca identitatea subiectului pasiv nu are relevanta pentru existenta infractiunii. lezeaza un alt obiect juridic. Rezulta. lezeaza o alta persoana. B. deci si incadrarea juridica va fi aceeasi ca la error in personam. Eroare asupra persoanei – error in personam Consta in cunoasterea gresita a identitatii victimei (atunci cand faptuitorul confunda victima).A.

Cercetarea aspectelor pe care le ridică se impune pentru calificarea exactă a contribuţiei fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii şi pentru determinarea pericolului social al faptei şi a gradului de vinovăţie a fiecăruia. Raportată pasivă între la tratamentul participanţi. Va exista tentativa la infractiunea intentionata asupra obiectului vizat si infractiune din culpa.aberatio ictus. în juridic sensul al că participaţiei. Problema este importantă în cadrul infracţiunilor contra vieţii. CONCLUZII Apărarea omului este o condiţie sine qua non a însăşi existenţei societăţii. a realizării progresului pe toate planurile activităţii sociale. dată fiind frecvenţa săvârşirii acestora în participaţie. în scopul unei juste sancţionări a acestora. consumata asupra obiectului efectiv lezat. unele situaţii indivizibilitatea faptei apare ca o sursă de solidaritate activă sau diferiţii constatate sau realizate în persoana unui participant pot profita (sens activ) sau pot dăuna (sens pasiv) şi celorlalţi participanţi. 62 .

în sens activ. în cazul prescripţiei răspunderii penale. consecinţa indivizibilităţii faptei în sine săvârşită de participanţi: fapta nu poate fi dedusă trunchiat în faţa instanţei penale şi. pentru care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare prealabilă decât la plângerea contra persoanei dintre vătămate. aşa încât. Astfel. Constatarea făcută în privinţa unuia sau unor participanţi.4 C. de exemplu. că există o cauză obiectivă legată de fapta în sine. Aceste cazuri de solidaritate activă sunt consecinţe fireşti ale indivizibilităţii faptei săvârşite. 123. La fel. nu se poate ca prescripţia răspunderii penale pentru aceeaşi faptă să fie întreruptă faţă de un participant şi să continue a curge faţă de ceilalţi (principiul solidarităţii pasive). fapta nu este prevăzută de legea penală. penal .În sens pasiv. deci. în urma plângerii prealabile.„întreruperea cursului prescripţiei”). în raport cu toţi participanţii. că fapta sa nu a cauzat nici un prejudiciu material (urmări păgubitoare) foloseşte participanţilor. întreruperea cursului prescripţiei faţă de unul dintre participanţi are efect faţă de toţi ceilalţi participanţi (art. ea nu poate exista pentru unii dintre participanţi. constatarea făcută cu privire la unii dintre participanţi. De asemenea.3 C. al. iar pentru ceilalţi să rămână ca inexistentă. lege) va profita tuturor participanţilor.„Lipsa plângerii prealabile”). penal . obiectiv. care exclude răspunderea penală (fapta nu a fost săvârşită. în 63 . aceeaşi realitate obiectivă nu poate conduce la constatări contradictorii pentru diferiţii participanţi. Aceste cazuri de solidaritate pasivă sunt. fapta a rămas în formă de tentativă nepedep. plângerea atrage făcută unuia participanţi răspunderea penală a tuturor participanţilor (art. 31. fapt datorată unui caz de forţă majoră. în cazul faptelor prevăzute de legea penală. de asemenea. privită în sine. al.

ANTONIU GEORGE . „Probleme ale participaţiei în lumina reglementării din Codul penal”. 1988.S. 12/1968. „Partea generală: desistarea voluntară. ci o explicaţie obiectivă a participaţiei: fapta unică realizată prin contribuţia mai multor persoane! BIBLIOGRAFIE 1. Ed. ANTONIU GEORGE. Codul penal pe înţelesul tuturor. „Universul”.DANES ŞTEFAN . ANTONIU GEORGE . în Revista Română de 64 .STĂNOIU RODICA MIHAELA Practica judiciară penală. Ed. „Consideraţii asupra unor instituţii de drept penal”. 2. în Revista Română de Drept. confiscarea specială”. ceea ce s-a constat solidarităţii active). 4. Indivizibilitatea faptei comise nu relativ la unii dintre participanţi este bine constatat pentru toţi participanţii (principiul găseşte o negaţie în pluralitatea contribuţiilor diferiţilor participanţi.. ANDREI DUMITRU.R. Academiei R. participaţia. infracţiunea continuată.POPA MARIN.BULAI CONSTANTIN . 3.mod firesc şi logic. Bucureşti 1995. nr. Ediţia a V-a.

AVRAM-MITRACHE C-TIN. 5. ANTONIU GEORGE. Ed.DINCU A. 14. nr.OANCEA ION 65 . Ed. BASARAB MATEI. DINCU L. în Revista Română de Drept. „Atlas Lex”. 12/1982.01. cu modificările până la 1. 1983. „Participaţia improprie în practica judiciară”. Tribunalul Judeţului Braşov. Curs selectiv pentru licenţa -1997. Notă la Decizia penală nr. 1976. 9/1976. Codul penal şi Codul de procedură penală. în Revista Română de Drept. nr. 8. Bucureşti 1997... BULAI CONSTANTIN-FILIPAS. Bucureşti 1985. 16. Bucureşti 1996.“Participaţia penală indeterminabilă“. nr. „Cu privire la aplicarea pedepselor alternative în cazul participaţiei penale”. Press “Mihaela“ S. 10. DELEANU I.KAHANE SIEGRIED . Cluj-Napoca. Ed. 7. 17. 3/1963. DANES STEFAN . Ştiinţifica si Enciclopedică. nr. 6.1997. Partea generală.. 11/1971. DOBRINESCU I. Didactică şi Pedagogică . Drept penal roman. nr. 9. “Despre incidenţa dispoziţiilor de amnistie şi graţiere cu privire la instigarea neurmată de executare“. Drept penal. Individualizarea judiciară a pedepselor.CRIŞU ŞTEFAN. în Revista Română de Drept.7/1988. ANTONIU GEORGE. Ed. BASARAB MATEI. Revista Română de Drept. Partea generală. „Infracţiunea de pruncucidere”. Codul penal al României.. 13. DONGOROZ VINTILĂ .R. în Revista Română de Drept. 2480/1974. 15. 284/1982 a Tribunalului Judeţului Bihor. Ed. Drept penal. 7/1986.L.PAPADOPOL VASILE. 11. nr. nr. „Argessis”. DIACONESCU H.Drept. în Revista Română de Drept. 11/1968. 12. Decizia penală nr... Centrul de multiplicare al Universităţii “Babeş Bolyai”. CRIŞU CONSTANTIN . Bucureşti.

22. vol.ILIESCU NICOLETA . I. Ed. 21. în Revista Română de Drept. nr. Ed. “Examen teoretic al practicii Tribunalului Suprem în materia dreptului penal”. Bucureşti. DR. DONGOROZ VINTILĂ (S. 12/1972. 1968. 3/1971. nr. 19. 2002. Drept penal roman. Noul Cod penal şi Codul penal anterior. .CHIVULESCU GR. 26. prezentare comparativă. Partea generală. Partea generală. IANCU TANASESCU. 55/1970. nr. Universitatea din Bucureşti -Facultatea de Drept.BULAI C. ALL Beck.BULAI CONSTANTIN STĂNOIU RODICA. PAPADOPOL VASILE.A” . “Condiţiile generale ale participaţiei“. Bucureşti. Politică. vol. nr. 4/1968. Ed. “Jus-RB. Bucureşti.A. 1982. Note de curs pentru pregătirea examenului de licenţă la dreptul penal. PAPADOPOL VASILE. Partea generală. I. Ediţia a II-a. DINCU AUREL. 11/1963. Partea generală. Ed. Notă Decizia penală nr. Academiei R. „În legătură cu furtul săvârşit de două sau mai multe persoane împreună”. 18.R. “Participaţia impoprie“. Drept penal. 20..). Codul penal comentat şi adnotat. Ştiinţifică şi Enciclopedică. vol. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1967-1980.-FODOR IOSIF .N. Ed. PAPADOPOL VASILE . în Justiţia Nouă. 24. 25. 1969. PAPADOPOL VASILE. 27. în Revista Română de drept. 28. Bucureşti. PAPADOPOL VASILE. Ed. în Revista Română de Drept. în Revista Română de Drept. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. GHEORGHIU I. 66 . nr. Notă. Bucureşti 1995 in Revista Romana de Drept. Bucureşti 1972. .POPOVICI MIHAI. în Revista Română de Drept.S. nr. Ştiinţifică şi Enciclopedică. JURIDICA. 969/1969 a Tribunalului Judeţului Braşov. 7/1967 23. I . nr. Ediţia a II-a. PAPADOPOL VASILE . 1997.

67 . Curtea de Apel Bucureşti . Fundaţiei” Chemarea “. 1992. Partea generală. Drept penal.10/1970.III. Iaşi. TOADER TUDOREL. ***. ZOLYNEAK MARIA. Iaşi. în Dreptul. Drept penal român. UNGUREANU AUGUSTIN. vol. Ed. „Continent XXI”. Fundaţiei “Chemarea”. 31. 1993. Bucureşti. Partea generală. Ed.Note de V. Drept penal. 1993. 34. 1-2/1990. ZOLYNEAK MARIA. Drept penal. 29. Fundaţiei “Chemarea”. Ed. 30. „Aspecte ale coautoratului şi complicităţii în literatura şi practica judiciară penală”. Culegere de practică judiciară penală pe anul 1995 cu adnotări. “Infracţiuni prevăzute în legile speciale“ . Ed. Iaşi. vol. Partea generală. nr. ZOLYNEAK MARIA. Bucureşti 1996. II. 1995. Ed. 32. 33.”Lumina Lex”. Papadopol.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->