Sunteți pe pagina 1din 2

Binele si Raul- Conceptii Filozofice

Binele si raul au fost obiecte al preocuparii oamenilor inca de la treptele de inceput a umanitatii. Odata cu aparitia gandirii filosofice, binele a devenit obiect de cercetare si printre primii care au abordat acest subiect a fost Aristotel. Cu scopul de a reevalua valorile umane, Fr. Nietzsche, considera ca natura binelui si al raului" nu trebuie cautate nici in prejudecata teologica (in biblii) si nici dincolo de lume. Problema era de a stii daca binele si raul sunt inventate de oameni, pentru a servi ca fundament al judecatilor noastre morale sau in ce masura, identificand natura binelui si al raului, umanitatea evoluaza pe plan moral. Binele inceteaza de a mai fi bun, din momentul in care ajunge pe buzele vecinului. Si cum ar fi cu putinta sa existe un lucru comun! Cuvantul se contrazice pe sine: ceea ce poate fi posedat in comun, are intotdeauna prea putina valoare. Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine si de rau. Insa, nici metoda rationala a filozofiei nu ne poate releva adevarata natura a conceptiilor de bine sau rau. Insa, o posibila intelegere a semnificatiei lor, ar putea fi explicata de etimologia acestor doua cuvinte, termeni: de pilda, in majoritatea limbilor cuvantul bun se traducea sau insemna nobil, distins, iar cuvantul rau s-ar traduce vulgar, josnic, proscris. Din fericire, am invatat din timp sa deosebesc prejudecata teologica de cea morala si n-am mai cautat originea raului dincolo de lume. Friedrich Nietzsche, Geneologia moralei. Binele si Raul sunt termeni uzuali. Ii folosim in diverse contexte pentru a exprima aprecieri sau evaluari in conformitate cu un obiect, persoana sau actiune. Termenul de "bine", de pilda, pentru a spune ca "vremea este buna" sau ca "este un tata bun", il folosim fie pentru a exprima "bunatatea" fie pentru a preciza ca este vorba de tatal natural sau vorbim despre bunurile patrimoniale, de consum s.a.m.d. De obicei, in aprecierile oamenilor, ei fac distinctia intre fapte si valoarea acestora, prin consideratii de tipul: bine/rau, moral/imoral,pios/nepios, drept/nedrept etc. Dar de fapt, in realitate, de multe ori aceste distinctii sunt "rasturnate", in sensul ca "tratam binele ca pe un rau si raul ca pe un bine" (Epicur). Binele si Raul sunt categorii fundamentale ale moralei. In filozofia traditionala, "binele" este problematizat in doua moduri. In primul rand, termenul de "bine" are semnificatie metafizica. Astfel, pentru Platon, cea mai inalta dintre cunoasteri -sursa a dreptatii, a virtutiilor, a ordinii si a armoniei, este binele. Plasat in lumea inteligibila in varful ierarhiei formelor, binele in sine exprima ceea ce este, adevaratul bine, principiu ultim, arhetip, sursa cunoasterii noastre adevarate. Ori de cate ori credem ca traim binele, de fapt, in realitate confundam binele aparent cu binele autentic. Oricate bunuri am poseda oricata cunoastere am crede ca detinem, in absenta cunoasterii binelui, nu cunoastem nimic cu adevarat, nu stim ce este frumosul ce este adevarul. In viziunea lui Aristotel, Binele in sine este doar o notiune vida, caci nu exista un bine absolut care sa unifice toate determinarile binelui. Binele real exprima insa relatia dintre actiunile noastre si scopul propus. In intelesul sau de cauza, binele este "menirea" tuturor lucrurilor. "Cand este vorba de fiecare caz in parte, este binele sau, iar cand este vorba de natura, in asamblul sau, este Binele absolut" -Metafizica. In al doilea rand, se refera la Bine in sens moral. Printre intrebarile fundamentale ale eticii, se numara: Ce este binele? Este binele insusirea esentiala si permanenta a lucrurilor? Sau este doar atributul prin care noi valorizam in judecatile noastre propriile comportamente, gusturi? Traditia filozofica si cea religioasa considera ca binele suprem, Dumnezeu, este reperul moral fundamental; in schimb, raul este o "privare de ceea ce este natural si ce trebuie sa aiba fiecare.

Prin urmare, nimic nu este rau potrivit esentei sale." Relativismul, ca si subiectivismul, sunt deopotriva atitudini morale dar si viziuni filozofice. Sofistii au initiat aceste abordari filosofice : -binele este o masura deopotriva subiectiva si relativa din moment ce omul este masura tuturor lucrurilor. Filozofi antici spuneau ca binele nu trebuie confundat cu vointa subiectiva de a face sau nu bine, in functie, desigur, de interesele sau scopurile individului. Dimpotriva, binele moral se manifesta in relatiile cu semenii prin respectarea virtutiilor, prin viata rationala dusa in comunitate cu semenii. (Aristotel). Omul, fiinta limitata inclinata mai degraba sa faca rau, se manifesta totusi ca fiinta morala daca respecta legile divine: il iubeste pe D-zeu si se iubeste pe sine, iubindu-si semenii. Binele si Raul, in functie de contextul in care acesti doi termeni sunt folositi, actioneaza sau reactioneaza asupra noastra cu un impact mai mare sau mai mic. Ca sa fie mai usor de acceptat acesti termeni, religia le-a "oferit contur si chip", le-a oferit si o "poveste" ca omul sa inteleaga semnificatia lor. Astfel a aparut si lupta dintre Bine si Rau, balanta sau echilibrul universal care trebuie mentinut pentru ca ciclul nastere-dezvoltare-moarte sa poata continua. Raul in religie este reprezentat de demoni, diavoli, ingeri cazuti pe cand Binele este reprezentat de Dumnezeu, ingeri etc. Un asamblu de cuvinte, definiti, entitati, care intra in categoria de bine sau rau, dar in fond, "CE ESTE BINELE? DAR RAUL?". "Nu exista demoni sau diavoli, ci pur si simplu, omul este rau prin firea lui.

S-ar putea să vă placă și