MASA MONETAR

ncercarea de a masura cantitatea de moneda se traduce, n alti termeni, ntr-un demers de constituire a agregatelor monetare. Obiectul unui astfel de demers rezida n efortul determinarii capacitatii potentiale de a cheltui a subiectilor economici, a caror activitate principala este de a interveni pe piata bunurilor si serviciilor, de a produce, de a achizitiona, de a vinde, de a economisi, adica subiectii economici care, prin actiunile lor, joaca un rol major n cresterea economica si inflatie. Masurarea cantitatii de moneda depinde de alegerea criteriilor pe baza carora, pe de o parte, se nregistreaza detinatorii si formele de moneda considerata, iar, pe de alta parte, se stabileste distinctia dintre activele financiare monetare si nonmonetare. Moneda este o creanta, o forma de avere. Dar nu toate creantele sunt moneda, dintr-un motiv foarte simplu si anume ca ele nu pot circula libere (de ex. Depozitele bancare). Averea monetara este utilizata pentru schimb, pentru procurarea altor active n vederea obtinerii unui profit. De pilda, sunt cuprinse aici depozitel 24424b13y e pe diferite termene sau procurarea de valuta. n practica, de multe ori este dificil sa separam activele monetare de cele nemonetare. Moneda apare ca o creanta n bilanturile firmelor, agentilor economici. Activele monetare sunt formate n primul rnd din numerar si depozite, dar si rezervele n numerar ale bancilor si depozitele bancilor la banca centrala si de emisiune. Cele de mai sus sunt creante monetare pentru ca sunt creante asupra unor banci, fie ele banci centrale sau banci de depozite. Masa monetara este formata din totalitatea activelor care pot fi utilizate pentru obtinerea de bunuri si servicii, ct si pentru achitarea datoriilor. Ea mai poate fi definita ca totalitatea produselor monetare create la un moment dat si puse la dispozitia economiei si societatii dintr-o tara. Formele monedei sunt la fel de diverse ca si nevoile practice ale schimbului monetar pe care acestea le satisfac. De aceea, nu exista nici un principiu aprioric n functie de care o forma monetara sa poata fi considerata mai autentica dect altele. Cu toate acestea, pna n anul 1914, moneda metalica, din aur sau argint, era considerata ca fiind singura forma monetara valabila, n timp ce toate celelalte forme (bancnote, depozite n conturile bancare, etc.) aveau valoare doar daca erau convertibile oricnd n aceasta moneda - marfa. Dupa abandonarea generalizata a convertibilitatii n aur (nceputa n anul 1914 si ncheiata n anul 1971, prin decizia autoritatilor americane de a detasa dolarul de aur), a devenit ct se poate de limpede ca moneda si ndeplineste functiile independent de suportul sau material. ncrederea n moneda, care pna n anul 1914 se baza pe convertibilitatea sa n aur, a devenit o ncredere n nsusi sistemul de emisiune a monedei si n capacitatea autoritatilor de a disciplina acest sistem. n economiile moderne, moneda este un fenomen social, cu caracter deopotriva institutional si conventional. Aceasta evolutie istorica este sursa de complexitate, iar ca urmare, este necesara

inventarierea mai precisa a formelor monetare si a modului lor de reflectare n sistemele de clasificare cu care opereaza analiza economica si monetara actuala.

1.1 Criterii

formale si institutionale de delimitare ntre diverse categorii de moneda

n cazul n care moneda ar ndeplini doar functia de instrument de schimb, numarul formelor monetare ar fi foarte redus. n realitate, moneda ndeplineste si alte functii, iar ca urmare sunt "moneda" si sunt considerate ca atare si anumite active foarte apropiate de moneda traditionala, care ndeplinesc si ele rolul de active lipsite de risc - rol specific monedei.

1.1.1 Instrumentele de plata aflate la dispozitia sectorului nebancar

Moneda n sens strict sunt considerate doar instrumentele de plata detinute de agentii economici nefinanciar (populatia, ntreprinderi si organisme ale administratiei de stat). Activele monetare detinute de banci si utilizate pentru platile proprii ale acestora constituie o moneda speciala, care nu este inclusa n diversele definitii ale conceptului de "moneda". Ele sunt cuprinse nsa n statisticile monetare mai complexe. Formele monetare cele mai raspndite sunt bancnota (biletul de banca) si moneda scripturala (de cont), existenta sub forma de depozite bancare la vedere. Pe lnga acestea, mai exista monezi divizionare sau alte tipuri de monezi metalice, care permit efectuarea platilor marunte, precum si, n unele tari, moneda a Trezoreriei publice, constituita din bilete de hrtie emise de Trezoreria publica sau fin moneda de cont creata de aceasta (depozite existente n conturile deschise la Trezoreria publica). De asemenea, n unele tari, exista moneda de cont sub forma de depozite la vedere n conturile de cecuri postale, n conturile deschise la casele de economii, etc. Bancnotele si monezile metalice constituie numerarul sau moneda fiduciara, iar toate categoriile de depozite la vedere formeaza moneda scripturala, de cont sau de banca. 1.1.1.1 Moneda fiduciara Denumirea de "moneda fiduciara" se explica prin originea istorica a formei monetare respective. Astfel, nca din Evul Mediu, bancherii au nceput sa remita clientilor lor, care le ncredintau monezi din aur sau argint, respectiv metale pretioase sub forma de bijuterii, lingouri, etc., recipise (chitante) nominative, care constatau existenta "depozitului" si pe care titularii le puteau transfera altor persoane. n modul acesta, circulatia "recipiselor" s-a generalizat n mod treptat, desi multa vreme ea a ramas rezervata tranzactiilor efectuate de comercianti. O mutatie importanta apare aproximativ n secolul al XVII - lea, cnd bancile au nceput sa puna n circulatie "recipise" care constatau nu un depozit constituit n prealabil de client, ci pur si simplu creditul acordat de banca clientului sau. n modul acesta, practica bancara a degajat n mod treptat principiul emisiunii biletelor pe calea creditului. n secolul al XIX - lea, se produce o noua mutatie importanta, si anume ncredintarea emisiunii bancnotelor bancilor centrale, numite, de aceea, si "banci de emisiune". Totodata, emisiunea bancnotelor a fost reglementata foarte strict. Monezile de aur si de argint au continuat sa fie forma de moneda cea mai cautata, nsa bancnotele se utilizau deja pe scara larga, fiind admise

n plata pentru aceleasi motive pentru care erau admise "recipisele" n Evul Mediu si n epoca Renasterii: comoditatea utilizarii, ncrederea inspirata de emitentul lor si raritatea monezilor metalice. Din acest punct de vedere, de exemplu, este rational a avea un tip de moneda a carei cantitate poate creste odata cu amplificarea volumului afacerilor. n anul 1914, odata cu izbucnirea primului razboi mondial, tarile europene au fost nevoite sa suspende convertibilitatea n aur a bancnotelor. n modul acesta, caracterul fiduciar al bancnotelor s-a accentuat, iar agentii economici s-au obisnuit treptat ca moneda sa nu mai fie marfa si sa nu mai aiba o valoare intrinseca, ci doar o valoare de schimb. n sistemele monetare contemporane, bancnotele si monezile metalice sunt emise de "institutul de emisiune", mai precis de banca centrala, de unde si denumirea lor de "moneda centrala". Banca Nationala a Romniei, de exemplu, dispune de propria sa fabrica de bancnote (Imprimeria) si de propria sa fabrica de monezi (Monetaria), care confectioneaza semnele monetare folosite pe teritoriul tarii. Aceasta nseamna ca ntre "fabricarea" si "emisiunea de moneda" exista o anumita deosebire. Astfel, un bilet "fabricat" de Imprimerie este "emis", adica devine oficial moneda, doar n momentul n care este pus n circulatie de catre Banca Nationala, n calitate de "banca de emisiune" (banca centrala). O asemenea banca nu are (n principiu) clienti din sectorul nebancar al economiei: ea nu furnizeaza n mod direct bancnotele sale ntreprinderilor, institutiilor si populatiei. Clientii bancii de emisiunea (bancii centrale) sunt bancile comerciale si Trezoreria statului; necesarul de bancnote al publicului este satisfacut prin intermediul acestora din urma. Banca de emisiune (banca centrala) este obligata sa respecte anumite reguli de emisiune: ea acorda credite Trezoreriei statului, nsa volumul acestor credite este limitat prin lege; de asemenea, banca de emisiune cedeaza moneda sa bancilor comerciale n schimbul titlurilor sau celorlalte garantii pe care le pretinde pentru creditele de refinantare pe care le acorda acestora din urma; operatiunile de aprovizionare cu bancnote sunt, asadar, generatoare de costuri pentru bancile comerciale, caci acestea din urma trebuie sa plateasca o anumita dobnda pentru mprumuturile prin care si procura bancnotele necesare. Formalismul si controlul pe care banca centrala ncearca sa l exercite tot timpul asupra monedei sale garanteaza raritatea acesteia, ceea ce permite mentinerea ncrederii n moneda respectiva. Monezile metalice - divizionare sau nu - sunt si ele moneda fiduciara, deoarece valoarea lor nominala este mult mai mare dect valoarea lor intrinseca (valoarea comerciala a metalului din care sunt confectionate). De regula, ele sunt fabricate si emise tot de catre banca centrala, nsa n unele tari (ca, de exemplu, Franta) anumite tipuri de monezi sunt emise de Trezoreria publica; aceasta constituie o reminiscenta materiala a dreptului de a bate moneda, care, n trecut, era privilegiul suveranilor, nsa nu are nici un fel de importanta practica. Banca centrala (si, eventual, Trezoreria publica), "monetizeaza" piesele metalice exact la fel ca si biletele de hrtie, si anume punndu-le n circulatie prin operatiunile pe care le efectueaza cu bancile comerciale si cu Trezoreria statului, care, la rndul lor, satisfac nevoile publicului. Bancnotele si monezile confectionate din metal obisnuit sunt actualmente singurele forme de moneda care au un caracter legal si oficial, deoarece cealalta forma principala de moneda moneda scripturala - este, de fapt, o moneda a bancilor, folosita exclusiv n circuitul interbancar al acestora.

1.1.1.2 Moneda scripturala (de banca) Moneda scripturala (de banca) este mult mai recenta dect moneda scripturala. Ea s-a generalizat n Anglia n secolul al XIX - lea, dupa ce, prin "Peel act", emisiunea de bancnote a Bancii Angliei a fost foarte strict reglementata. Ca urmare a acestei reglementari restrictive, conjugate cu cresterea volumului comertului, care a avut loc n Anglia n a doua jumatate a secolului al XIX - lea, circulatia fiduciara a devenit insuficienta, iar bancile engleze au nceput sa deschida conturi clientilor lor si sa alimenteze aceste conturi nu numai si nu n primul rnd prin depunerile efectuate de titulari, ci, din ce n ce mai mult, prin creditele acordate de banci clientilor lor pentru a facilita tranzactiile acestora din urma. A aparut, astfel, un nou fenomen: "creditele fac depozitele", nu "depozitele fac creditele" - cum se ntmplau lucrurile de secole ntregi. Mai trebuie adaugat ca aceste depozite erau oricnd convertibile n bancnote. n alte tari, moneda fiduciara era mult mai importanta, iar marile banci nfiintate n secolul al XIX - lea si-au nceput activitatea prin colectarea de depozite de la public. Caci, n epoca respectiva, agentii economici puteau ceda bancii centrale aur contra bancnote, iar apoi puteau "depune" bancnotele respective la bancile comerciale. De exemplu, n Romnia, unde primele banci au aparut la sfrsitul secolului al XIX - lea si n primele decenii ale secolului al XX - lea, moneda scripturala a dobndit o oarecare importanta abia n perioada interbelica. De fapt, n Romnia, chiar si la ora actuala, o buna parte a societatii ntelege prin "moneda" doar moneda fiduciara, care are o forma substantiala concreta si pe care, de aceea, prefera sa o primeasca n plata. Cu toate acestea, depozitele la vedere existente la bancile comerciale sunt ntotdeauna rezultatul propriei creatii monetare a acestora, la fel cum bancnotele sunt creatia bancii centrale. Depozitele la vedere sunt perfect lichide, deoarece permit efectuarea imediata a unei plati prin una sau mai multe din urmatoarele tehnici: 1. Remiterea unui cec; 2. Ordin de virament; 3. Utilizarea unei carti de credit. Trebuie nsa precizat ca cecul, ordinul de virament si cartea de credit nu sunt ele nsele moneda scripturala, ci simple instrumente de punere n miscare a monedei existente sub forma de nregistrari contabile (solduri creditoare) n conturile platitorilor. Iar dovada n acest sens este faptul ca n cazul n care n conturile respective nu exista disponibil (alimentat n prealabil de titular nsusi prin depuneri sau de banca printr-un credit acordat titularului), cecul sau cartea de credit sunt n sine lipsite de putere de plata. n tarile dezvoltate, moneda scripturala este la ora actuala forma monetara principala (cca. 80 % din totalul platilor). Preferinta pentru moneda scripturala se explica prin cultura bancara a populatiei si prin natura platilor agentilor care compun tipul respectiv de economie; bancnotele sau monezile se folosesc doar pentru platile curente, n timp ce toate platile cu caracter comercial sau financiar se efectueaza cu cecuri, carti de credit (foarte raspndite mai ales n SUA) sau prin viramente automatice.

n Romnia, n perioada comunismului, moneda scripturala a mbracat forma disponibilitatilor existente n conturile curente deschise la banci ntreprinderilor socialiste. Ea era utilizata exclusiv n relatiile dintre unitatile socialiste, precum si n relatiile dintre acestea si bugetul statului, pentru plati efectuate n conformitate cu prevederile planului. n ceea ce priveste numerarul, acesta era rezervat exclusiv populatiei. La ora actuala, bancile comerciale si alte tipuri de institutii financiare primesc depozite inclusiv de la populatie, ceea ce face ca moneda scripturala sa fie utilizata pe scara ceva mai larga. Ponderea sa n totalul platilor continua nsa sa fie mult sub standardele tarilor dezvoltate.

1.1.2 Activele cvasimonetare aflate la dispozitia sectorului nebancar

Agentii economici, care dispun temporar de venituri mai mari dect cheltuielile, pot sa fructifice surplusul respectiv prin plasarea lui la banci sau la alte asezaminte de plata, n momentul n care au de facut anumite plati. Activele cvasimonetare se prezinta, deci, ca substituenti foarte apropiati ai monedei. Dintre formele de plasament pe termen scurt, considerate cel mai adesea cvasimoneda, amintim urmatoarele: Disponibilitatile existente n conturile de economii deschise la institutiile financiare, materializate prin librete, care permit titularilor sa beneficieze de dobnda specifica acestor conturi si, totodata, sa-si prezerve posibilitatea de a transforma oricnd economiile respective n moneda; Depozitele la termen, constituite la banci, care permit deponentilor sa beneficieze de o remuneratie mai mare, cu conditia sa-si pastreze economiile n forma respectiva pna la termenul prevazut; Titlurile pe termen scurt provenite de la "debitori de categoria a ntia" (Trezoreria publica, institutiile financiare, etc.). Activele lichide, de genul celor mentionate, pot fi "emise" de banci, de institutiile financiare nebancare (casele de economii, societatile de investitii, companiile de asigurari, etc.), de Trezoreria publica, s.a.m.d. n unele tari, exista anumite categorii de active lichide cu caracter cvasimonetar emise chiar de ntreprinderi. Motivele existentei, alaturi de moneda, a unor asemenea active lichide - ceea ce face necesara inventarierea lor, la fel ca n cazul formelor monedei - rezida n avantajele practice pe care activele lichide respective le confera publicului. Astfel, faptul ca n economie exista asemenea active lichide permite populatiei sa-si rentabilizeze gestionarea disponibilitatilor banesti, iar sistemului financiar sa dispuna de o sursa mai stabila dect simplele depozite bancare la vedere. ntr-adevar, experienta arata ca "viteza de circulatie" a activelor lichide este mai mica dect cea a monedei n sens strict. Inventarierea riguroasa de catre autoritatile monetare a activelor lichide cu caracter cvasimonetar este necesara, deoarece, n general, moneda nu are valoare dect prin disciplina impusa sistemului care o emite. Ori, aceasta presupune controlul nu numai asupra cantitatii de moneda n sens strict, ci si asupra cantitatii de active lichide, susceptibile sa se transforme oricnd n moneda. Iar cu ct substituabilitatea dintre diverse forme de avere lichida este mai intensa, cu att luarea n considerare a formelor de avere lichida este mai utila.

n concluzie, principalele active lichide aflate la dispozitia publicului, considerate, de obicei, cvasimoneda, sunt urmatoarele: Plasamentele la vedere (pe librete); Depozitele la termen, constituite la banci si la institutiile financiare; Titlurile pe termen scurt, emise de Trezoreria publica, institutiile financiare si ntreprinderi.

1.1.3 Depozitele si plasamentele n valuta

Unele depozite si plasamente lichide sunt libelate nu n moneda nationala, ci n monede straine. Aceasta practica a aparut n anii '60, odata cu formarea "europietelor" (piata eurovalutelor, piata euro-creditelor bancare si piata creditelor obligatare). n Romnia, depozitele si celelalte tipuri de plasamente n valuta au aparut n anii '90, odata cu liberalizarea detinerilor de valuta ale populatiei. Ele s-au amplificat de fiecare data cnd inflatia a subminat ncrederea n leu (asa-numitul fenomen de "dolarizare a economiei").

1.1.4 Moneda "de facto"

Aceasta forma monetara corespunde unor situatii particulare, aparnd n mod spontan de fiecare data cnd, dintr-un motiv sau altul, sistemul normal de plati se dezorganizeaza sau chiar dispare complet, ceea ce obliga agentii economici sa inventeze noi forme de moneda. Un exemplu tipic de moneda "de facto" este nsusi aurul: de fiecare data cnd situatia monetara sau politica internationala provoaca ngrijorari grave, agentii economici ncearca sa-si procure aur, care va ndeplini functia de mijloc de rezerva si de etalon de valoare stabil mai bine dect monedele nationale. De asemenea, n situatiile n care moneda nu mai exista sau nu exista nca, drept intermediar de schimb se folosesc n mod spontan bunuri usor divizibile: amfore de vin, ulei de masline sau bucati de tesatura - n civilizatiile preelenice din Asia Mica, tigarile - n nchisori si n lagarele de concentrare, pachetul de tigari "Kent" - n Romnia ultimelor decenii de comunism, jetoanele, tichetele, bulinele - n cluburile de distractie, etc. Forma instrumentelor de schimb este uzul comun si ncrederea partenerilor. Specific sistemelor monetare evoluate, existente n prezent n tarile dezvoltate, este doar faptul ca ele ofera agentilor economici formele monetare care sunt cel mai bine adaptate la nevoile lor.

1.1.5 Moneda aflata la dispozitia sectorului bancar: "moneda primara" (moneda centrala","baza monetara")
Moneda este un instrument de plata universal, iar ca urmare n lista elementelor monetare intra doar instrumentele de plata si activele lichide aflate la dispozitia agentilor nefinanciari. Cu toate acestea, bancile comerciale si celelalte institutii financiare au si ele de facut plati; aceste asezaminte efectueaza platile lor cu ajutorul unei monede scripturale emise de banca centrala, care, desi nu face parte din masa monetara n sens strict, constituie conditia existentei tuturor celorlalte forme de moneda scripturala (de banca sau, eventual, a Trezoreriei publice). O forma de moneda primara (centrala) este constituita de bancnotele si monezile pe care banca centrala le emite pentru a fi puse la dispozitia agentilor economici. A doua forma, mai putin cunoscuta, consta n disponibilitatile existente n conturile deschise la banca centrala pe numele bancilor comerciale, institutiilor financiare straine, nationale sau internationale, si Trezoreriei publice. ntr-adevar, asa cum persoanele particulare si ntreprinderile dispun de disponibilitatile din contul lor de la banca pentru a efectua plati catre alti agenti ai economiei, bancile comerciale si celelalte institutii financiare, care au cont la banca centrala, utilizeaza disponibilitatile respective pentru a face plati una catre alta. De fapt, banca centrala serveste drept casa de compensatie ntre diverse banci comerciale, iar soldul pe care o anumita banca l are fata de toate celelalte banci (sau pe care toate celelalte banci l au fata de banca n cauza) face obiectul unei plati cu ajutorul amintitului cont deschis la banca centrala si tinut n moneda primara (centrala). Conturile n moneda primara (centrala) au anumite particularitati, n functie de natura titularului lor. A. Contul curent al bancilor comerciale si al altor asezaminte financiare asimilate. Bancile comerciale trebuie sa detina la banca centrala conturi al caror sold creditor minim este stabilit de aceasta din urma n cadrul politicii sale monetare. Conturile respective servesc pentru efectuarea platilor zilnice sub toate formele acestora: bancile titulare pot cere conversiunea n bancnote a disponibilitatilor existente n contul lor sau pot folosi aceste disponibilitati n chiar forma scripturala n care se afla, efectund viramente catre alte banci comerciale. Disponibilitatile existente n conturile deschise bancilor comerciale la banca centrala constituie, deci, activele lor lichide, care le conditioneaza ntreaga activitate, inclusiv cea de creare a propriei monede scripturale. De aceea, disponibilitatile respective, mpreuna cu bancnotele si monezile emise de banca centrala, se mai numesc si "baza monetara"; B. Contul curent al Trezoreriei Publice. Banca centrala tine contul curent al Trezoreriei Publice, institutie care este personificarea financiara a statului, caruia i colecteaza veniturile, i efectueaza cheltuielile si i opereaza creditele acordate si primite. Trezoreria publica este si ea un intermediar financiar de un gen aparte, deoarece redistribuie un mare volum de fonduri ntre diversi actori ai scenei economice. Contul Trezoreriei Publice, existent la banca centrala, permite realizarea acestor venituri si cheltuieli. De asemenea, n caz de deficit,

contul respectiv poate fi alimentat de banca centrala, ceea ce permite statului sa depaseasca o criza temporara de trezorerie; C. Conturile institutiilor financiare straine si internationale. La fel ca bancile si Trezoreria statului, institutiile financiare straine si internationale sunt nevoite sa faca plati n moneda autohtona (daca aceasta e convertibila pe plan international) catre alte institutii financiare similare. Este logic, deci, ca ele sa dispuna de moneda nationala respectiva n vederea efectuarii platilor, iar ca urmare aceste institutii vor deschide si ele conturi n moneda primara (centrala); D. Conturile agentilor nefinanciari. Banca centrala nu are, n principiu, contact cu publicul, nsa n unele tari (nu si n Romnia), ea pastreaza o anumita clientela privata, ceea ce constituie o reminiscenta a epocii n care banca centrala era ea nsasi o banca comerciala. Este vorba, de regula, despre firme de importanta nationala, nsa, deoarece volumul depozitelor la vedere ale acestora este mic, se pare ca adevaratul motiv al acestei exceptii este dorinta bancilor centrale respective de a pastra un anumit contact cu practica financiar-bancara curenta.

1.2 Agregatele

monetare M1, M2, M3 si M4

Definirea teoretica a agregatelor monetare este o operatiune logica de natura sa permita delimitarea diverselor forme monetare.

1.2.1 Masa monetara n sens restrns (instrumentele de plata) - M1. Viteza de circulatie a monedei
Masa monetara n sens restrns, simbolizata, de obicei, cu M1, cuprinde totalul instrumentelor de plata, aflate - fara nici un fel de formalitati si fara nici un cost - la dispozitia publicului. Acest gen de moneda, constituit din bancnote (monezi) si din depozitele la vedere la bancile comerciale si la alte institutii financiare asimilate, este utilizat n mod direct ca mijloc de plata. n cursul unei perioade de timp date, fiecare unitate monetara este utilizata de mai multe ori. Notiunea de "viteza de circulatie a monedei", simbolizata de obicei cu Venituri, exprima numarul mediu al utilizarilor unei unitati monetare n perioade de timp de referinta. Ea permite calcularea capacitatii tranzactionale a masei monetare existente, M1 venituri, care exprima volumul tranzactiilor care pot fi efectuate cu ajutorul cantitatii de moneda existente, M1. Trebuie nsa precizat ca M1 este un stoc, iar tranzactiile sunt un flux; viteza de circulatie a monedei, V, este, deci, raportul dintre un flux si un stoc. Viteza de circulatie a monedei poate fi calculata prin doua metode. n prima din ele, se porneste de la ecuatia schimbului: M1V=PY Unde: M1: masa monetara n sens restrns; V: viteza de circulatie a monedei; P: nivelul preturilor; Y: volumul productiei (nete) sau marimea venitului national real (nu nominal); PY: valoarea bunurilor tranzactionate n perioada considerata, adica produsul intern brut (PIB) n preturi curente.

Ca urmare, viteza de circulatie - venit este daca de relatia:

A doua moneda si propune stabilirea numarului de miscari pe care moneda le permite realmente. ntr-adevar, marimea PY este valoarea finala a productiei, care nu cuprinde, deci, tranzactiile intermediare, efectuate n diferite faze ale circulatiei marfurilor (comert cu ridicata, comert cu amanuntul, etc.). Ori, aceste tranzactii efectuate n diverse stadii ale productiei si circulatiei necesita si ele moneda. Acest raport ntre valoarea tuturor tranzactiilor si masa monetara, M1 se numeste "viteza de tranzactionare". n fapt, viteza de tranzactionare nu poate fi calculata dect n mod indirect. B.N.R. publica doua valori pentru viteza de circulatie a monedei: o valoare la sfrsitul perioadei si o valoare medie a perioadei (an, trimestru, luna). Agregatul M1 nmultit cu viteza sa releva puterea de cumparare imediata a agentilor economici. Totusi, el nu poate caracteriza de unul singur cererea solvabila existenta n economie, caci aceasta cerere depinde si de lichiditatile plasate pe termen scurt si foarte scurt, care constituie agregatele M2 si M3.

1.2.2 Masa monetara n sens larg (depozitele la termen si alte plasamente lichide) - M2, M3, si M4
Masa monetara n sens larg, simbolizata, de obicei, cu M2, cuprinde pe lnga elementele incluse n M1, depunerile la termen, n vederea economisirii, precum si alte plasamente lichide, pe termene scurte si foarte scurte. Similar se pot construi si alte agregate monetare, din ce n ce mai cuprinzatoare, conform schemei de mai jos: M4 M3 M2 M1 M1 (M2 - M1) (M3 - M2) (M4 - M3)

n economiile contemporane, continutul acestor agregate si criteriile de clasificare a elementelor incluse n ele se modifica rapid, ca urmare a evolutiilor n ceea ce priveste gama obiectivelor financiare lichide si a institutiilor financiare care creeaza activele respective. Astfel, daca activele lichide reflectate de diferenta (M2 - M1) par a se deosebi ceva mai mult dect cele cuprinse n M1, activele lichide care intra n componenta diferentei (M2 - M1) si a diferentei (M3 - M2) se deosebesc destul de putin unele de altele. Totusi, ambele categorii de active lichide sunt remunerate si usor mobilizabile, ceea ce nseamna ca se pot transforma oricnd n instrumentele de plata cuprinse n M1. n aceste conditii, delimitarea activelor lichide cuprinse ntr-un agregat monetar sau altul se face n functie de costul pe care l implica tranzactionarea lor si de gradul de risc al acestora. Astfel, diferenta (M2 - M1) cuprinde activele "la vedere", altele dect depozitele bancare la vedere care sunt cuprinse n M1; ele se caracterizeaza printr-un grad de risc practic egal cu zero. ntr-adevar, un plasament la vedere este ntotdeauna lipsit de risc, deoarece agentul economic n cauza poate oricnd lichida activul respectiv la valoarea sa initiala, ncasnd dobnda corespunzatoare duratei plasamentului. El suporta doar un "cost al optiunii" (opportunity cost),

provocat de timpul consumat pentru efectuarea plasamentului, iar apoi de timpul necesar pentru lichidarea sa, precum si, n unele cazuri, comisionul pretins de institutia financiara prin care se efectueaza operatiunile respective. Activele incluse n diferenta (M3 - M2) sunt plasamente la termen, altele dect depozitele bancare la termen, care sunt cuprinse n M2; ele se caracterizeaza printr-un cost mai ridicat. Astfel, plasamentele la termen implica o perioada de asteptare pna la scadenta prevazuta, fara de care titularul nu poate pretinde remuneratia mai mare, specifica acestui tip de plasament. Aceste conditii se naspresc n cazul bonurilor de tezaur, a caror valoare se modifica n functie de situatia pietei pe care se tranzactioneaza (piata monetara), pentru depozitele si plasamentele n valuta, a caror valoare fluctueaza n functie de cursul valutar, etc. activele pe termen scurt de genul celor amintite comporta, asadar, un anumit grad de risc, deoarece titularul lor poate suferi o anumita pierdere. Cu toate acestea, att costurile de tranzactionare, ct si riscurile aferente sunt, n mod normal, mai mici dect remuneratiile pe care le aduc activele respective. De altfel, n economiile moderne, exista numeroase tehnici de protectie mpotriva acestor riscuri. n unele tari, se foloseste si un agregat M4, care exprima totalul lichiditatilor existente n economie. n continutul diferentei (M4 - M3) sunt cuprinse anumite tipuri de plasamente lichide, care se pot converti usor n moneda (n sens restrns), nsa se deosebesc de elementele incluse n M3 prin una sau alta din urmatoarele trasaturi: Sunt emise de alti agenti economici dect institutiile financiare; Au o natura contractuala, care comporta anumite angajamente specifice ale celor doua parti: institutia financiara si clientul sau. De asemenea, n unele tari se folosesc si alte agregate monetare (M5, M6, etc.), definite n functie de conditiile concrete existente n ceea ce priveste structura institutiilor financiare si gama activelor financiare lichide care se utilizeaza.

1.2.3 Nomenclatura agregatelor monetare n Romnia

Nomenclatura agregatelor monetare utilizate n Romnia este de data recenta, fiind conceputa dupa edictarea legii care a permis transformarea Bancii Nationale n banca centrala de tip modern (Legea nr. 34 / 1991). La ora actuala, BNR calculeaza si publica periodic date privind urmatoarele agregate monetare: a) Masa monetara n sens restrns (cantitatea de instrumente de plata), M1, care cuprinde: numerarul n afara sistemului bancar si depozitele la vedere; b) Masa monetara n sens larg, M2, care cuprinde, pe lnga M1, si urmatoarele elemente: economiile populatiei, depozitele n lei "la termen" si conditionate si depozitele n valuta ale rezidentilor. c) Cvasimoneda, (M2 - M1) n fine, BNR calculeaza si publica periodic date cu privire la agregatul monetar aflat sub influenta sa directa si n legatura cu care se stabilesc cel mai adesea obiectivele imediate ale politicii monetare: "baza monetara (moneda primara). Aceasta cuprinde:

 Numerarul n casieriile bancilor; Numerarul n afara sistemului bancar; Disponibilitatile bancilor la BNR.