Sunteți pe pagina 1din 9

Bioetica intre stiintele vietii si drepturile omului Gh. Scripcaru Profesor universitar consultant la Disciplina Medicina legala - U.M.F.

"Gr. T. Popa" Iasi Definitie si evolutie Enciclopedia franceza de bioetica din 2002 (ce contine 1000 de pagini cu contributia a peste 100 autori) defineste bioetica "drept preocuparea pluridisciplinara de opinii si activitati cu scopul de a clarifica si rezolva probleme etice suscitate de stiinta si biotehnologiile biomedicale actuale". Bioetica deci nu este nici stiinta si nici o etica noua (continua deontologia medicala sub forma eticii neohipocratice), ci o preocupare pluridisciplinara, de frontiera cu ideologiile actuale, cu filosofia, teologia si dreptul. Prin faptul ca astfel atrage alte discipline si societatea civila, ea depaseste etica profesionala. Aportul altor discipline confera bioeticii o identitate ce depaseste controversele si instabilitatea. Bioetica raspunde astfel unei triple realitati: - reprezinta un spatiu de intalnire a diferitelor ideologii, conceptii morale, filozofice etc. cu ajutorul carora rezolva conflicte de valori pentru a elabora principii universal agreate de preocuparile disciplinare, sinteze comunicationale care exclud tehnofobia, manifestandu-si astfel preocuparea descriptiva si normativa in domeniul biomedicinei; - este transparenta opiniei publice ca in orice societate pluralista si deschisa; - este sursa unor multiple institutii locale, nationale si internationale, generand multiple interese de societate civila precum asociatii ale bolnavilor, medicilor, cercetatorilor din domeniul stiintelor vietii, etc. (Atari institutii publice si private exista si in Romania) Bioetica s-a nascut ca o consecinta a doua fenomene, unul negativ si altul pozitiv. De o parte, abuzurile "cercetarii" biomedicale pe oameni in cel de al doilea razboi mondial si care au continuat si dupa razboi (exemplu: experimentul din Alabama pe sute de bolnavi de sifilis) au dus la crime de genocid facute in numele ratiunii umane si "a unei mai mari fericiri pentru oameni" si chiar cu ajutorul oamenilor de stiinta (de exemplu: antropologia rasiala). Aceasta a facut pe Gr. T. Popa sa afirme ca "Hitler este fiul sufletesc al lui Nietzsche si Hegel, care, in efortul de a deveni supraom, a ajuns sa fie bestie". Experienta nefasta a talidomidei si posibilitatile tehnologice ce au creat supravietuirea artificiala, de asemenea, au atras atentia asupra nevoii de reglementari etice in domeniul biomedicinei. Pe de alta parte progresele deosebite ale stiintelor vietii, asemanatoare descoperirii cosmosului, au dus la nevoia de a le da un sens uman, in raport de noua ideologie a drepturilor omului ce s-a afirmat viguros, ca o consecinta a abuzurilor sus mentionate. Denumirea de bioetica a noii orientari a fost data de Potter (consecutiv lucrarii pastorului Joseph Fletcher, care, in 1950 a scris "Morala si medicina" in care pleda pentru autonomia bolnavului, cu dreptul sau la informare si consimtamant), in lucrarea sa "Bioetica si supravietuire" din 1971, definind bioetica drept "un proect normativ de buna utilizare a stiintelor biomedicale pentru ameliorarea calitatii vietii". Bioetica s-a nascut astfel dintr-o necesitate privind impactele eventuale ale stiintei cu drepturile omului, s-a constituit intr-o preocupare specifica si a generat o multitudine de alte preocupari cunoscute sub numele de biotehnologie, bioriscuri, bioputere (M. Foucault), biopolitica, biosecuritate, bioteroare, bioprospectare sau biodrept.

Relatiile bioeticii cu stiintele vietii Cunoasterea este o necesitate, omul avand datoria de a continua creatia divina, ceea ce Berdiaev a numit creatia de ziua 8-a. Cunoasterea este infinita, datoria omului de a descoperi misterele lumii fiind sacra; Cunoasterea, stiinta, este calauzita de eficacitate prin aceea ca trebuie sa sporeasca progresul valorilor umane. Cunoasterea, stiinta, per se, este nenormativa, deci nu are mesaje etice si nu are sarcina de a deosebi binele de rau (A. Huxley, in Minunata lume noua). Stiinta este deci neutrala, valoarea descoperirilor sale fiind atestata de etica. Stiinta este astfel ambivalenta adica are o fata solara, favorabila omului, dar poate avea si o fata tenebroasa, intunecata, cu riscuri pentru om. Stiinta este "un agent dublu" ce obliga la favorizarea laturii sale solare. In esenta, stiinta are propria sa legitimitate care rezida in caracterul sau relational, impersonal si universal (in primul numar al revistei Medico-Chirurgicale a celei mai vechi societati stiintifice din tara, Societatea de medici si naturalisti din Iasi (1830), se mentioneaza ca "stiinta avand un caracter universal, cei ce lucreaza pe taramul ei trebuie sa plaseze pe criteriul cerut de aceasta universalitate"). In sfarsit, cunoasterea precedand morala si - putand fi plina de ratari dar niciodata zadarnica (E. Bernea), atari ratari trebuie inlaturate prin etica. Nevoia de a favoriza latura solara, logocentrica, a stiintei (latura ce tine de spirit) in fata progresului laturii biocentrice inevitabile, (a laturii ce face din viata centrul existentei) obliga stiintele despre om a da sens uman descoperirilor lor, aspect ce constituie o sarcina permanenta in evolutia stiintelor vietii. Astfel: Biblia se intreaba daca va pieri omul prin stiinta cand vorbea de apostazie, adica de tradarea si revolta in fata nepasarii spirituale a lumii; Democrit cerea a nu zgandari natura care poate fi imprevizibila. Aristotel cerea si el ca omul sa nu rupa sigiliul celest al lumii, pentru a evita riscurile stiintei pentru om. Filosoful A. Conte a elaborat paradigma ca a sti este a prevedea iar a prevedea este a putea. Einstein, in fata consecintelor bombei atomice traia angoasa "alunecarii lumii spre o prapstie fara precedent" comparand riscurile ei cu lasarea unui brici in mainile unui copil de 3 ani. Helen Smith, asistenta lui N. Bohr si-a parasit maestrul in fata acestor riscuri, devenind o campioana a drepturilor omului. A. Huxley remarca riscul strivirii valorilor umane de catre tehnologie iar marele epistemolog K. Popper mentiona ca doar discernamantul critic al stiintei confera putere de adevar teoriilor care vorbesc despre realitate, in masura in care, ele, teoriile, ii pun limite.

F. Nietzsche traia de asemenea angoasa stiintei ce se va pune in slujba unui secol al barbariei, desi, cu teoria supraomului, a celui mai tare, ca si cu teoria privind cultivarea razboiului pentru vitalitatea unui stat (Hegel), a plecat Hitler in ranita in exterminarea altor rase. Eminescu, acest eponim al culturii romanesti, afirma de asemenea ca "stiinta este cunoastere adusa la constiinta si care trebuie sa fie o parte a spiritului umanitar", iar I. Petrovici remarca faptul ca prin sensul dat vietii omului si cunoasterii sale, omul depaseste natura si pe el insusi. Un astfel de mesaj lansa si L. Blaga cand cerea sa nu strivim corola de minuni a lumii. Pentru el, etica, metafizica, trebuie sa vizeze sensul uman al stiintei, pentru ca, daca stiinta conserva viata, etica da vietii un destin si-o face demiurgica. In "Cenzura transcendenta" el spune: "viata implica cunoastere dar cunoasterea trebuie sa smulga gandirii un imn de preaslavire". Deci, in contact cu realul, cunoasterea este imanenta dar ea trebuie sa fie si transcendenta prin ridicarea ei in spirit uman. E. Simion, presedintele Academiei, intr-o acceptiune similara spunea ca stiinta este forma superioara a culturii si devine astfel prin spiritualitatea ei umana, astfel ca "un plus de invatare, un plus de stiinta, sa nu fie un minus de constiinta" (M. Sorescu). Stiinta inumana este consecinta hemiplagiei etice spunea Fernando Savater, iar C. Noica considera ca stiinta a adus un univers rece ce a generat indiferenta constiintei, a marginalizat creatorul si a desacralizat creatia. In sfarsit Gr. T. Popa, acest M. Eliade al medicinei iesene, mentiona ca stiinta este o unealta eficace de perfectionare a omului, ca ea sporeste puterea omului dar micsoreaza intelepciunea lui daca se minimalizeaza dimensiunile sale spirituale. Progresul social, pentru el, se datoreaza evolutiei si nu revolutiei si in aceasta evolutie, progresul spiritual este esential. Progresul uman, spunea el, nu poate fi asigurat doar de inovatiile tehnice ci el implica si rafinarea spiritului. Inainte de Popper, el afirma ca datoria omului este de a anticipa consecintele descoperirilor sale. "Reforma spiritului" (prelegeri tinute la Academie intre 1944-1947) fiind o gandire corecta despre cunoastere - etica - societate. Pentru Gr. T. Popa, morala este puntea de legatura intre tehnologie si umanism, inca din 1945 el sesizand rostul bioeticii actuale. Toate aceste reflectii au determinat Organizatia Natiunilor Unite sa afirme ca stiinta poate pune in pericol drepturile inalienabile ale omului, iar Consiliul Europei sa elaboreze peste 30 Rezolutii si Declaratii in domeniu, prin care cere ca: - legea sa fie flexibila si sa tina sub control cuceririle stiintifice; - stiinta sa fie pusa in serviciul demnitatii si integritatii omului; - stiinta sa capete sens uman, deoarece sensul vietii se afla in valorile umane. Congresul mondial al oamenilor de stiinta de la Budapesta din 1999 conchidea: Stiinta trebuie sa fie in serviciul umanitatii, a demnitatii si drepturilor omului. In conditiile libertatii de cercetare si de practica medicala, bioetica sa aduca simetria dintre stiinta si drepturile omului, idee reluata de Consfatuirea Rectorilor universitatilor europene cu ocazia celui de al IX-lea centenar a Universitatii Bologna si cu elaborarea documentului final Magna Carta Universitaria, in care, se prevede ca libertatea cercetarii stiintifice nu inseamna stoparea ei ci evitarea aplicarii ei abuzive. Acelasi lucru, cu 62 ani inainte, il afirma Gr. T. Popa: "numai in conditii de libertate Universitatea devine un loc de formare a mentalitatilor de

elita stiintifice si spirituale". Congresul de la Budapesta accentua responsabilitatea omului de stiinta pentru "dezvoltarea durabila a stiintei" care sa fie favorabila si generatiilor viitoare, oamenii de stiinta avand datoria de a amenda riscurile antiumane ale cercetarilor lor prin prevenire in amonte si prin corectare in aval. De asemenea a cerut elaborarea de coduri etice generale si speciale privind datoriile oamenilor de stiinta, coduri ce vor putea merge pana la abstentionism (dreptul de a spune nu) in caz de riscuri pentru om a cercetarilor lor (asa cum a cerut ulterior si Asociatia pentru progresul stiintei din SUA). Mai mult, "Miscarea universala pentru responsabilitatea oamenilor de stiinta" a cerut introducerea in Declaratia universala a Drepturilor omului, a unui nou articol cu un atare continut (intr-un demers similar, Comitetul national roman de bioetica UNESCO cerea cooperarea specialistilor pentru a asigura echilibrul dintre stiinta si drepturile omului ca si necesitatea formarii bioetice a cercetatorilor). Plecand de la aceste constatari se considera legitime moratoriile privind unele cercetari cu risc uman din domeniul stiintelor vietii asa cum este interzicerea cercetarii trisomiei XYY in populatie (pentru evitarea stigmatizari determinismului la devianta printr-un cromosom Y in plus) sau clonarea care contrazice dreptul omului "de unicat, individualitate si diferenta" (UNESCO). Din toate aceste motive, cercetarea in stiintele vietii este programata, avizata si controlata de institutii speciale care au obligatie de a o face transparenta pana catre avizele de opinie publica. Relatiile bioeticii cu drepturile omului Bioetica este in esenta o punte de legatura intre stiinta si drepturile omului prin respectul urmatoarelor realitati: Drepturile omului sunt valori in sine ce proclama primatul fiintei umane asupra intereselor sociale si colective (principiul subsidiaritatii sau al preeminentei drepturilor individuale fata de cele sociale), al persoanei asupra nevoilor comunitare. Rezulta deci ca cercetarea este libera cu conditia respectului fiintei umane. Drepturile omului, ca valori in sine, sensul vietii umane fiind in valori, atesta ca omul desi este o copie a evolutiei, este si o creatie a spiritului, ceea ce obliga la respectarea acestor valori indiferent de avantajele cercetarii stiintifice pentru om si societate. Primordialitatea individului fata de universalitatea stiintei determina ca ce ceea ce se castiga in tehnic sa nu se piarda in etic. Dreptul la viata si sanatate reprezinta nucleul celorlalte drepturi ale omului si prin aceasta ele sunt imperative, neputand fi afectate decat in cazuri precis prevazute de lege. Altfel spus, drepturile omului nu pot fi restranse sub justificarea legitimitatii generale ci doar in conditii precis stipulate de lege. Din principiul matricial al primordialitatii fiintei umane decurge inviolabilitatea integritatii de specie si a eului uman, a corpului ca realitate nepatrimoniala, al respectului inceputului si sfarsitului vietii, al libertatii individuale, etc. In virtutea drepturilor omului, fiecare individ are dreptul de a judeca calitatea vietii proprii, statul neputand impune o conceptie unica despre existenta.

Omul nu poate renunta la drepturile sale, deoarece, demnitatea fiintei este superioara celui ce o poarta, iar respectul datorat vietii umane este suveran, incat, nici parti din corp nu pot fi contrapuse legilor umanitatii (conf. Tokio). Omul poate dispune insa liber de corpul sau, deoarece, libertatea de constiinta si credinta este inviolabila si decurge din faptul ca viata spirituala primeaza asupra celei fizice. Viata nu este doar executia unui program ci aventura unei existente (Heidegger), iar dreptul omului la sensul existentei sale devine un acord intre imanenta si transcedenta vietii sale. In acest demers, stiintele despre om au obligatia de a proteja eul uman in demnitatea si integritatea sa (UNESCO) "demnitatea fiind ceea ce este superior si nu are nici un echivalent" (Kant). Medicul nu se poate erija in judecator al valorilor bolnavului ci va respecta autonomia persoanei care are o valoare supralegislativa. Astfel, drepturile omului devin individuale si defensive (in fata exceselor normative), afirmative si pozitive (subsidiare lor fiind interesele sociale), din fundamentele drepturilor omului rezultand drepturile bolnavilor. Principiile bioeticii rezultat al relatiei stiintelor vietii si drepturile omului - principiul autonomiei decurge din suveranitatea drepturilor bolnavului asupra corpului si fiintei sale (habeas corpus, 1679) si din el decurge dreptul sau la informare, consimtamant, confidenta si codecizie; - principiul justitiei ca distribuire echitabila a cuceririlor stiintifice, a beneficiilor sale, dupa un criteriu exclusiv medical; - principiul utilitatii, al binelui scontat in activitatea biomedicala prin minimizarea riscurilor si maximizarea beneficiilor pentru persoana; - principiul nonmalefientei, al evitarii de a face rau prin respectarea principiului primum non nocere. Astazi, cand stiinta micsoreaza spatiul si timpul si favorizeaza globalizarea, aceste principii tind a deveni universale, neambivalente, neaporetice (fara contradictii), pentru a realiza simetria dorita intre autonomia persoanei si heteronomia legii, pentru a promova o metacultura bioetica in conditiile multiculturalismului actual. Consecinte pragmatice generate de bioetica Daca bioetica permeabilizeaza stiinta la uman, ea devine un ghid de constiinta, o priza a constiintei privind drepturile bolnavului in conditiile riscurilor tehnologice actuale, cand, medicul, departe de a ignora progresele tehnologice, trebuie sa tinda ca ele sa nu reprezinte o superioritate a mijloacelor asupra scopurilor actului medical. Se va evita astfel ca eul moral si demnitatea fiintei umane sa fie victima a tehnologiilor, ceea ce unii au numit totalitarism tehnologic. Altfel spus, omul nu trebuie sa fie privit ca un obiect ci ca un subiect al actului medical. In conditiile in care in lume se asista la cresterea responsabilitatii actului medical gratie invaziei si agresiunii tehnologice, desacralizarea actului medical prin disparitia haloului de mister din jurul medicului risca indepartarea de sufletul bolnavului ce pare redus la o simpla fisa medicala. In aceste conditii bioetica devine un corectiv necesar. De asemenea cand mass-media patrunde in intimitatea actului medical iar iatrogenia juridica medicala conduce la o medicina defensiva de frica responsabilitatii, bioetica ofera solutii de profilaxie. Apoi, alaturi de unele curente

antimedicale de defulare a unor sentimente arhaice de a gasi totdeauna un culpabil, si de omologarea fericirii cu sanatatea, obliga bioetica de a promova grandoarea responsabilitatii medicale ca bogatie suprema neconditionata si infinita a cercetatorului si practicianului medic. In conditiile practicii medicale liberale in care raportul medic-bolnav capata un continut contractual-sinalagneatic, neasumarea riscurilor, cresterea raspunderii pentru rezultat, repararea prejudiciilor prin asigurari, etc, obliga bioetica de a da raspuns: - la tot ceea ce stiinta si tehnologia o provoaca; - de a da sens uman descoperirilor stiintifice si aplicarii lor; - de a devansa legea (a propune norme de lege ferenda) prin a fi o punte intre stiinta - valorile omului si drept; - de a promova principiul lui Mercier dupa care medicul trebuie sa acorde "ingrijiri competente, constiente, atente, si cu rezerva cazurilor exceptionale conform datelor actuale ale stiintei" ca si a principiului lui Portes, dupa care, "relatia medic-bolnav este o relatie interpersonala bazata pe competenta si constiinta medicului fata de bolnav si, pe aceeasi masura, pe increderea bolnavului in medic". In acest sens, competenta medicala, in conditiile dezvoltarii stiintelor vietii, ramane prima datorie si forma de onestitate a medicului fata de bolnav. Acestor deziderate le da valoare imperativa legea 46/2003 privind drepturile pacientului si anume: - dreptul la informare ce rezulta din autonomia sa, inclusiv dreptul de a nu sti, apoi dreptul de a fi informat asupra riscurilor ca si asupra altor opinii medicale; - dreptul la consimtamant pana la dreptul de a refuza, dreptul de a consimti in mod expres in caz de risc ca si dreptul de a se da informatii in presa numai cu avizul sau; - dreptul la confidenta care se prelungeste si dupa deces, dar care, in conditii legale, nu va fi deasupra adevarului (ca de exemplu a da informatii despre o crima sau despre cazurile ce pun in pericol existenta altora - exemplu cazul Tarasof); - dreptul la ingrijiri si tratament, in caz de limitare a posibilitatilor, selectarea facandu-se numai dupa criterii medicale, cu dreptul la ingrijiri terminale conform dreptului la moarte demna, pana la dreptul de libera alegere a medicului. Domenii de aplicare ale bioeticii Se spune astazi ca medicina incepe cu genetica si sfarseste cu bioetica. Bioetica este o prefata utila a practicii medicale, mai ales a dilemelor sale actuale, fapt ce face ca in fiecare spital sa existe un Comitet de bioetica si, pe plan mai general, un avocat al poporului sa se afirme in materie. De la conceptie pana la moarte, medicul se confrunta cu stiinta, cu arta medicala si cu etica profesionala. Ce ramane ca arta intr-o perioada in care spiritul stiintific domina practica medicala? Gadamer spunea ca, in fond, arta medicala nu este decat capacitatea de a adapta stiinta la om, arta de a completa respectul alteritatii cu unicitatea fiintei umane, arta de a face ca prin etica sa se impiedice puterile omului asupra semenului sau. Altfel, atitudinea stiintifica fara creatie, fara arta dar si fara sensul sau uman, face profesionistul sa ramana la periferia existentei, deoarece, punctul culminant al vietii este sensul ei si catre acest sens, in conditii de competenta stiintifica si arta, ne conduce bioetica. Cercetarea stiintifica se face pe om, prin autoexperimente, dar e interzisa pe detinuti, bolnavi, etc. Genomul - este decretat de UNESCO drept patrimoniu comun al umanitatii, fiind protejat,

indiferent de caracteristicile fenotipice, cercetarea genomului fiind responsabilitatea intregii umanitati. Genomul este baza identitatii, demnitatii si diversitatii umane, iar a fi diferiti este conditia progresului, spunea Eminescu. Dar individul nu se reduce la caracterul unic al diversitatii sale, omul fiind mai mult decat programul sau genetic (Declaratia de la Oviedo pentru protectia drepturilor omului si demnitatii umane in fata aplicatiilor biologiei si medicinei a Consiliului Europei ratificata de Romania prin legea 17/2001). In conditia respingerii determinismului genetic absolut, diversitatea individuala si unicitatea genetica conditioneaza libertatea si responsabilitatea omului. Huxley spunea ca natura se straduie a realiza polimorfismul uman iar uniformizarea devine o crima, deci sacralitatea genelor rezida in diversitatea lor, de unde faptul ca istoria individului este unica si inepuizabila. Intr-un acelasi sens, Gr. T. Popa spunea ca zestrea ereditara a unui print este tot atat de veche ca si a unui cioban si ca progresul sta in diferentiere si nu in nivelare, deosebirile fiind mai utile ca asemanarile, universitatea fiind un loc de initiere a mentalitatilor de elita, un spatiu de focalizare a valorilor si de formare a individualitatilor. Cercetarea stiintifica este morala daca respecta integritatea genomului uman care este un drept absolut, imprescriptibil si netranzactionabil al individului. De aici decurge si obligatia informarii cuplului cu care se partajeaza patrimoniul genetic. Amprenta genetica a individului va respecta dreptul la intimitate si va exclude orice discriminare prin prevederile exprese ale legii. Avortul, dupa o perioada de represiune si paternalism statal, cu consecinte umane si demografice negative, este decretat de legea pacientului ca un drept al femeii de a hotara daca vrea sau nu copii si consecutiv un drept de planificare familiala fara riscuri. Altfel sunt cunoscute actiunile in regres asupra medicului in virtutea dreptului de a nu se naste sau de a se naste sanatos. Adoptia prenatala este un act ce poate fi programat constient prin excluderea riscurilor legate de adoptia clasica. Contraceptia este un drept al individului si cuplului. Clonarea embrionara sau ADN, ceruta a fi blocata de 93 laureati ai premiului Nobel si interzisa prin moratorii si legi (exemplu protocolul aditional de la Oviedo) este respinsa, deoarece, omul are dreptul la identitatea genetica unica, garantata de natura, iar sentimentul de copie inlatura aceasta originalitate si duce la "fundamentalism genetic". Diferentele genetice se adapteaza mai bine la conditii de mediu defavorabile si incorporeaza in mod eficace mutatiile favorabile in populatie, fata de o populatie identica care devine susceptibila la aceleasi boli si poate dispare. Fiecare specie biologica este un unicat, un rezultat unic al evolutiei, posedand un genofond irepetabil. In polimorfismul genetic rezida progresul in natura si societate. De aceea evolutia a inventat reproducerea sexuata. Clonarea ar saraci diversitatea realizata de reproducerea sexuata, ca un progres al evolutiei in natura. Mai mult, clona, avand varsta celulei clonate, reduce longevitatea si favorizeaza imbatranirea si apoptoza prin scurtarea telomerilor in raport cu numarul de diviziuni. Reproducerea medical asistata permite nevoia sacra de descendenta in conditii de infertilitate, astazi, in lume, nascandu-se, prin aceste tehnologii, 10% din copii (In Romania peste 1000). Conform raportului Warnock ea se face cu sperma de la sot (dar nu si dupa moartea sa ori dupa

divort) si cu sperma anonima (dar cu consimtamantul sotului si cu reglementarea dreptului copilului de a-si cunoaste tatal). Este posibila si donarea de ovule cu fecundare in vitro (dar cu precizarea prealabila a drepturilor mamei purtatoare) ca si transferul de embrioni in surplus (dar numai pana la varsta lor de 14 zile). Tehnologia ridica problema momentului cand embrionul este persoana ca si semnificatia procreatiei fara sexualitate, cand maternitatea innobileaza si umanizeaza voluptatea, nasterea pune femeia in postura de "a da mana cu Dumnezeu" iar apoi educatia afectiva a copilului dorit face ca mama "sa inlocuiasca pe Dumnezeu care nu poate fi pretutindeni". Dar o gestatie pentru altul, o maternitate surogat sau de substitutie printr-o femeie proteza, devine un act umanitar, in conditiile lipsei de profit. In acest sens, prevalenta dorintei cuplului inaintea gestatiei este reglementata legal pentru a evita infractiuni ca acea a unui medic care a inseminat 200 femei cu sperma proprie, realizand fratii care, prin incrucisari ulterioare, favorizeaza consangvinitatea. Eugenia se distinge azi de eugenismul, practicat in masa de Hitler, care sub doctrina "incapatanarii procreative", gandea la bancile de sperma pentru imbunatatirea rasei ariene. Eugenia pozitiva dar mai ales negativa reprezinta un drept al omului la informare si are numai indicatii medicale. Sterilizarea ca metoda eugenica are aceleasi indicatii strict medicale. Transplantele de tesuturi si organe sunt precis reglementate in lume si in Romania prin legea 2/998, legi care trec sub tacere insa problemele de psihocompatibilitate. Controlul comportamentului, fie medicamentos, chirugical (lobotomie) sau electronic, este de asemenea reglementat prin legea sanatatii mintale 478/2002. Alegerea sexului si diagnosticul prenatal al sexului ca si modificarea genului in transsexualism, reprezinta situatii, de asemenea reglementate, incepand cu liceitatea interventiilor medicale si cu noul statut de gen. Incapatanarea (obstinatia) terapeutica ce poate realiza cele doua forme tehnologice de agonie si anume supravietuirea aritificiala si viata vegetativa a determinat unele serviici de reanimare sa scrie pe frontispiciu ca "in serviciul nostru moartea este considerata ceva reversibil" iar pe Cioran, per a contrario, sa afirme ca "stiinta ne-a furat moartea facand din noi muribunzi". Pentru ca prin atari tehnologii omul sa nu devina un ostatic al corpului sau, se cere o asistenta a mortii lipsita de disconfortul mijloacelor tehnice, prin care, moartea risca "a nu mai fi sfarsitul unui destin" de moarte senina si descarcata de culpabilitati. Suicidul si suicidul asistat se interfereaza cu eutanasia, proclamata ca un drept la moarte demna, prin respectul unui testament biologic, dar care ridica probleme antinomice de constiinta: poate adevarul evolutiei bolii sta deasupra compasiunii sau necesitatea prezervarii vietii se poate plasa peste masura spiritului, cum spunea Noica? Concluzie generala Bioetica este chemata a reflecta asupra unor probleme umane grave aduse de dezvoltarea stiintelor vietii si a tehnologiilor consecutive si a deveni un ghid de constiinta. Ea se va intreba mereu daca este posibil totul? Daca orice este posibil este si de dorit? Daca ceea ce este dorit este si permis uman? De aceea inainte de a face un pas pentru a ajuta natura prin stiinta, sa facem in prealabil doua reflectii etice pentru a vedea utilitatea acestui ajutor.

Bibliografie [1] Barnett G., Biologie si libertate, Ed. Stiintifica, 1996 [2] Blaga L., Cenzura transcendenta, Ed. Humanitas, 2003 [3] Bauman Z., Etica postmoderna, Ed. Amarcord, 1999 [4] Kelsen H., Doctrina pura a dreptului, Ed. Humanitas, 1998 [5] Kligman G., Politica duplicitara, Ed. Humanitas, 2000 [6] Morin E., Paradigma pierduta. Natura umana, Ed. Univ. Al. I. Cuza, 1997 [7] Ruffie J., De la biologie - la culture, Ed. Flammarion, 1987 [8] Scripcaru Gh. si col, Bioetica, stiintele vietii si drepturile omului, Ed. Polirom, 2000 [9] Tirdea T., Filozofie si bioetica, Ed. UASM, 2000 [10] * * * Rights and Responsibilities of Doctors, BMJ, 1992 [11] * * * Textbook of Healthcare Ethics, Ed. Plenum, 1996 [12] * * * Bioetica in Romania, Cepes-Unesco, 1999