2.

Politica fiscala si implicatiile asupra economiei reale Friedman critic utilizarea politicii fisale Keynesiste a guvernului pentru a atenua omajul. El susine c se bazeaz pe ipoteze susinute prin argumente, deoarece banii pe care guvernul i cheltuie trebuie mprumutai de la populaie, acest lucru va crete ratele dobnzilor, i asta va duce la scderea valorii cheltuielilor i a investiiilor. ...o cretere a cheltuielilor guvernamentale raportate la venit nu genereaz avnt n cadrul economiei n vre-un sens relevant. Ea poate duce la creterea veniturilor bneti,dar toat aceast cretere este absorbit de cheltuielile guvernamentale. Cheltuielile private rmn nemodificate.(pag 102) El admite c aceasta este totui o chestiune empiric i spune c n cea mai recent lucrare a sa The Relative Stability of the Investment Multiplier and Monetary Velocity in the United States, 1896-1958, studiile ntreprinse sugereaz c o concluzie ar fi mai aproape de teoria cantitativ dect de cea Keynesian. Indiferent, insa, de opiniile larg acceptate cu privire la efectele politicii fiscale ca fiind gresite sau potrivite, acestea sunt in permanenta contrazise de cel putin un organism extins de dovezi. Acestea fac parte din mitologia economiei si se formeaza in mod natural, nu prin concluzii demonstrate sau analize laborioase ori prin studii cantitative. Totusi, impozitarea este indispansabila pentru indeplinirea unor functii guvernamentale de baza. In acest sens, un nivel rezonabil al impozitelor nu ar leza prea mult productia. Serviciile guvernamentale primite in schimb, care, printre altele, asigura insasi desfasurarea productiei, sunt mai mult decat compensatorii. Dar cu cat este mai mare procentajul din venitul national prelevat prin impozite, cu atat mai mare va fi gradul de descurajare a productiei si a ocuparii fortei de munca in sectorul privat. Cand povara fiscala toatala depaseste un nivel suportabil, problema stabilirii unor impozite care sa nu descurajeze si sa nu prejudicieze productia devine imposibil de solutionat.