Anglia

Anglia (n englez England) este cea mai mare i cea mai dens populat ar din Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord. Pn n anul 1707 Anglia a fost un regat independent, Regatul Angliei. n 1707 acesta a fuzionat cu Scoia, dnd astfel natere la Regatul Marii Britanii. Pentru unii, Anglia este sinonim cu Marea Britanie sau chiar cu Regatul Unit, lucru care ns este incorect i-i atinge pe scoieni, galezi i nord-irlandezi. Etimologie Numele "Anglia" vine de la "ara anglilor" (n Englez: "England" pentru "Land of the Angles") referindu-se la angli, trib germanic de vest, care s-a aezat n insul n secolul V i care provenea din peninsula Iutlanda (azi Germania i Danemarca). Alturi de acetia s-au aezat nc alte 2 triburi germanice de vest: Iuii (tot din peninsula Iutlanda) i saxonii (din nord-vestul Germaniei de azi). Numele Angliei n limba cornic este Pow Sowse, care nseamn "ara Saxonilor". Anglia se ntinde pe 2/3 din centrul i sudul insulei Marea Britanie, plus insulele dinspre coast din larg, dintre care cea mai mare este Insula Wight. Anglia se nvecineaz la nord cu Scoia i la vest cu ara Galilor. Este mai aproape de Europa continental dect oricare alt parte a Britaniei, separat de Frana de 52 km de mare (22 mile nautice). Tunelul Canalului, lng Folkstone leag direct Anglia de Europa continental. Grania englez-francez este la jumtatea drumului de-a lungul tunelului. Mare parte din Anglia este deluroas, n general muntoas n nord cu un lan de muni nu prea nali, Munii Penini (Pennines), care despart estul de vest. Alte zone deluroase n nord i Midlands sunt inutul Lacurilor (The Lake District), the North York Moors (Mlatinile din North York) i Districtul Peak. Linia aproximativ de demarcaie dintre tipurile de teren este adesea indicata de linia Tees-Exe. La sud de aceast linie sunt suprafee ntinse de teren plat, incluznd East Anglia i the Fens, zonele deluroase incluznd the Cotswolds, the Chilterns i the North i South Downs. Cel mai mare port natural din Anglia este Poole, pe coasta sud-central. Unii l consider al 2lea cel mai mare port din lume, dup Sydney, Australia, dei lucrul acesta este discutabil Londra este capitala Angliei dar i capitala Regatului Unit. Aglomeraia urban a Londrei numr aproximativ 7.350.000 de locuitori Anglia a jucat un rol important n progresul arhitecturii vestice. Ea este leagnul celor mai notabile castele i forturi medievale din lume, incluznd Castelul Warwick, Turnul Londrei (Tower of London), Castelul Windsor (Windsor Castle-cel mai mare castel locuit din lume i cel mai ndelung locuit n timp). Anglia este cunoscut pentru numeroasele case grandioase de la ar, pentru bisericile i catedralele medievale i mai trzii, ca York Minster. Arhitecii englezi i-au adus contribuia la multe stiluri de-a lungul secolelor, incluznd arhitectura Tudor, Barocul englez, stilul Georgian i micrile Victoriene ca Renvierea Goticului. Printre cei mai bine cunoscui arhiteci contemporani englezi se afl Norman Foster i Richard Rogers.

Populaie Populaie:59.512.000 locuitori Limb Limba: engleza, n Scoia limba galic, n ara Galilor (Wales) se vorbete i limba galez Religie anglicana (90%), metodista, baptista, catolica, musulmana, hinduism i sikhi Anglia are o cultur vast i cu influen care cuprinde att elemente vechi ct i noi. Cultura modern a Angliei este uneori dificil de identificat i greu de separate de cultura ntregului Regat Unit, deoarece naiile ei sunt att de ntreptrunse. Oricum cultura tradiional i istoric englez rmne distinct cu diferene regionale substaniale. Motenirea englez este un organ guvernamental cu o remitere larg a siturilor istorice, artefacte i mprejurimi ale Angliei. Muzeul Britanic Londonez, Biblioteca Britanic i Galeria Naional conin cele mai frumoase colecii din lume. Englezii au jucat un rol important n dezvoltarea artelor i tiinelor. Multe din cele mai importante figuri din gndirea vestic tiinific i filozofic modern fie c s-a nscut sau la un moment dat s-a aflat aici sau chiar a trit n Anglia. Gnditori englezi marcani de o importan internaional include oameni de tiin ca Sir Isaac Newton, Francis Bacon, Michael Faraday, Charles Darwin i Ernest Rutherford (nscut n Noua Zeeland), filozofi ca John Locke, John Stuart Mill, Herbert Spencer, Bertrand i Thomas Hobbes, i economiti ca David i John Maynard Keynes. SISTEMUL POLITIC AL REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII SI IRLANDEI DE NORD 1. Evolutia dreptului pozitiv Istoria specifica a Marii Britanii a facut ca o lege fundamentala scrisa sub forma unui document unic sa nu fie necesara, ci sa existe numai un set de reguli si principii constitutionale care formal-juridic se exprima printr-o serie de obiceiuri dezvoltate prin intermediul jurisprudentei, la care se adauga documente scrise si, uneori, jurisprudenta. Constitutia britanica reprezinta cel mai edificator sistem nescris din lume. Se poate considera ca primul document cu caracter constitutional din istoria constitutionala engleza l reprezinta Carta acordata supusilor sai de regele Henric I la urcarea pe tron n anul 1100. Formal, izvoarele "Constitutiei Marii Britanii" cuprind statute, pacte (conventii), jurisprudenta si doctrina. Statutele sunt legi adoptate de parlament, care, de regula, se refera la organizarea politica a statului. Dintre statute, cel mai des sunt citate: . Magna Charta Libertatum (1215); . Petition of Right (1628); . Habeas Corpus Act (1679); . Bill of Rights (1689); . Act of Settlement (1701); . Parliament Act (1911 si respectiv 1949);

. Representation of the People Act (1949); . Scotland Act (1998); . Northern Ireland Act (1998); . Human Rights Act (1998); . House of Lords Act (1999). Pactele (conventiile) sunt cutume, obiceiuri bine stabilite care guverneaza diferite proceduri politice. Jurisprudenta desemneaza ansamblul hotarrilor judecatoresti care se 13413r175n refera la probleme de ordin constitutional ce au ajuns pna la judecatorii de la instantele superioare. 2. Protectia drepturilor fundamentale prin acte scrise Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord neavnd o Constitutie scrisa, sub forma unui document unic fundamental, se pune ntrebarea unde pot fi gasite izvoarele juridice ale drepturilor fundamentale de care se bucura cetatenii Regatului Unit. Cea mai mare parte a acestor drepturi au existat la nceput n deciziile judecatorilor, prin care acestia recunosteau un drept pe care britanicii l posedau deja. ncepnd cu secolul al XVIII-lea, multe dintre aceste drepturi au obtinut o delimitare clara din partea unor statute importante. Odata cu sfrsitul dinastiei Stuart n anul 1688 Rule of Law a devenit conventia esentiala cu privire la drepturile fundamentale de care se bucura cetatenii britanici. Cele mai importante drepturi de care se bucura cetatenii britanici pot fi considerate urmatoarele: a) Dreptul de vot; b) Dreptul la libertate personala; c) Dreptul la libertatea opiniilor; d) Dreptul la ntrunire publica; e) Dreptul la proprietate privata; f) Dreptul la alegerea religiei; g) Dreptul de a apartine unui sindicat. Traditia britanica, magistral exprimata de Dicey n 1885, consacra un principiu fundamental garantarii efective a drepturilor fundamentale ale omului, n conformitate cu care "exista o prezumtie generala ca individul este liber din moment ce el poate sa faca tot ce nu i este interzis prin lege". Cu o astfel de mentalitate, extinsa la nivelul ntregii societati britanice, nu e de mirare ca timp de secole constitutionalistii nu au admis nici macar necesitatea unei enumerari a elementelor care compun libertatea individuala. Human Rights Act, din 1998, reprezinta primul efort de codificare a drepturilor fundamentale de la adoptarea Bill of Rights, n 1869. Interesant n cazul acestui act normativ este nu numai faptul ca el ncorporeaza expres n dreptul pozitiv britanic Conventia europeana a drepturilor omului, dar si

faptul ca, n baza articolului 3, judecatorul este obligat sa interpreteze dreptul intern (att legile, ct si common law) n conformitate cu dispozitiile Conventiei. n cazul n care acest lucru nu este posibil, judecatorul este obligat sa faca o declaratie de neconformitate, ceea ce atrage dupa sine o modificare a dispozitiei contrare din dreptul intern, indiferent ca aceasta este o reglementare secundara sau primara. 3. Parlamentul Aparitia institutiei pe care astazi o numim parlament este de regula plasata n evul mediu, cnd regele dispunea de doua Consilii pentru a guverna regatul: Privy Council, format din consilierii sai particulari mputerniciti cu conducerea administratiei cotidiene a Regatului, si King's Council sau Common Council, format din reprezentantii oraselor si domeniilor carora regele le cerea sa voteze impozitele. Foarte repede, acesta din urma se va distanta de puterea regala si, fapt care ulterior i va asigura caracterul reprezentativ, va forma un corp distinct care, n timp, se va obisnui sa guverneze n domeniile de competenta sa, strict limitata de cutuma, cu o autonomie care a facut din el precursorul parlamentului de astazi. Astazi, Parlamentul Marii Britanii este compus din Camera Comunelor si Camera Lorzilor. Camera Comunelor are atributiile cele mai importante: adopta legile, detine n exclusivitate competentele financiare, are competenta de a controla Guvernul si de a pune n discutie responsabilitatea sa. Ct despre Camera Lorzilor, ea nu mai are dect un rol decorativ, disputele sale cu Camera Comunelor n ce priveste votarea anumitor legi putnd fi usor depasite de cea din urma cu un vot n cursul a doua sesiuni succesive, separate de un termen de minimum un an. Acest parlament dispune de suveranitate legislativa, actele normative pe care el le adopta constituind singura forma de legislatie care nu poate fi limitata n aplicarea sa de nici una din celelalte autoritati ale statului (n Marea Britanie neexistnd nca o forma de control al constitutionalitatii legilor). Paradoxul consta n faptul ca tocmai aceasta suveranitate parlamentara nu dispune de nici o garantie constitutionala, ci numai de beneficiul cutumei si al stabilitatii legilor adoptate chiar de parlament. 4. Monarhia Regele este detinatorul puterii executive, cel putin teoretic. n practica, ministrii "majestatii sale" exercita puterea executiva sub conducerea unui

prim-ministru care raspunde solidar cu ei pentru toate actiunile lor, dar nu n fata suveranului, ci a parlamentului. Astfel, raspunderea suveranului pentru actele ministrilor sai nu mai subzista. Oricum, suveranul nu este considerat responsabil, caci "the king can do no wrong". Legea nu permite angajarea urmaririi penale mpotriva reginei / regelui ca persoana privata. Legea constitutionala din 1701 a nlocuit principiul primogeniturii masculine n materie de succesiune la tron cu o regula speciala: n absenta descendentilor printesei Anna de Danemarca si ai lui Wilhelm al III-lea, printesa Sofia si descendentii sai au devenit mostenitorii legitimi ai tronului, cu conditia ca ei sa fi fost protestanti. Regina actuala este, prin urmare, descendenta directa a familiei de Hanovra, instituita n 1701. Ceea ce legea nu precizeaza nsa sunt atributiile de care dispune monarhul, reduse tot mai mult de-a lungul timpului. Astfel, monarhia ramne supusa regulii fundamentale a neutralitatii politice. nsa, toate prerogativele monarhului sunt pur nominale, nici una neputnd fi exercitata fara contrasemnatura primului-ministru. Chiar si alegerea primului-ministru (o prerogativa importanta a sefilor de stat n alte tari cu regim parlamentar) nu mai este o competenta proprie a monarhului britanic: sistemul bipartit si cel electoral au simplificat totul. Formal, regina mai poate: a) sa declare deschise si, respectiv, ncheiate sesiunile parlamentare; b) sa dizolve si sa convoace parlamentul; c) sa-l numeasca pe primul-ministru; d) sa-i numeasca pe ministri; e) sa dispuna de unele competente n materie judecatoreasca; f) sa acorde titluri onorifice. 5. Primul-ministru si cabinetul sau Cabinetul (primul-ministru si ministrii) deriva, n teorie, din puterea suveranului. La nceput, ministrii nu erau nimic altceva dect membrii Consiliului Privat al Coroanei, fara nici o existenta colectiva. Dupa dinastia germana de Hanovra, care ajunge la tron n 1714 si care se dezintereseaza de problemele Regatului, ministrii dobndesc importanta si, sub autoritatea primului-ministru, se detaseaza de Consiliul Privat al Coroanei. Aceeasi schema este reluata si n privinta responsabilitatii: la nceput, ministrii nu raspund dect individual, n fata parlamentului, pentru actele lor de gestionare a treburilor publice. Este nsa o raspundere pur penala, care da nastere unei proceduri de punere sub acuzare de catre Camera Comunelor (impeachment) si unei judecari de catre Camera Lorzilor, cu consecinte care

pot merge pna la condamnarea ministrilor la pedeapsa capitala. Pentru a evita consecinte att de grave pentru persoana lor, ministrii au luat bunul obicei de a demisiona nainte de a fi acuzati. ncepnd cu 1689, simpla amenintare a unui impeachment i va face pe ministri sa se retraga nainte ca procedura sa se puna n miscare. Astfel, responsabilitatea penala si individuala a posteriori este nlocuita printr-o responsabilitate politica si colegiala a priori. Cabinetul este de acum nainte un organ colegial, solidar, condus de primul-ministru, responsabil politic n fata parlamentului, dar nu si n fata regelui. Primul-ministru si Cabinetul sunt ntr-adevar organele cheie ale puterii. Cabinetul este modest ca numar de persoane, dar cu atributii deosebit de importante n cadrul unei echipe guvernamentale foarte numeroase, compusa din ministri fara portofoliu, ministri nsarcinati sa conduca un departament, secretari si subsecretari de stat etc. Primul-ministru este cel care si alege ministrii dintre colegii de partid alesi n Camera Comunelor si, uneori, nsa foarte rar, dintre Lorzi. El i poate revoca liber. Numarul membrilor variaza n functie de epoca, ntre 14 si 24 de ministri; n caz de ostilitati, el poate fi redus la numai 4 sau 5 membri. 6. Sistemul partidelor politice Scrutinul majoritar ntr-un singur tur poate fi considerat, n egala masura, fie cauza, fie efect al celuilalt fenomen ce caracterizeaza peisajul politic britanic: bipartidismul. Timp de mai bine de o suta cincizeci de ani, doua partide si-au disputat scena politicii britanice: Whigs si Torries, iar mai apoi succesorii lor, liberalii si conservatorii. Abia la sfrsitul celui de-al doilea razboi mondial se produce o schimbare spectaculoasa si apar laburistii. Deja n cursul secolului al XVIII-lea se disting doua grupari de interese: Torries - reprezentantii aristocratiei traditionale, cu interese strict funciare, si Whigs - reprezentantii noii burghezii industriale si comerciale. n secolul al XIX-lea, Torries si-au luat numele de conservatori si Whigs pe cel de liberali. La nceputul secolului al XX-lea a luat nastere un nou partid politic, aparut din lupta sindicala, care si propune ca scop principal apararea intereselor muncitorilor. n anul 1906 el participa pentru prima data la alegeri si obtine 30 de mandate. Se intituleaza Labour Party si continua sa-si sporeasca influenta ntr-att, nct n 1945 reuseste sa nlature complet Partidul Liberal din parlament. De atunci, alternanta la putere se face ntre conservatori si laburisti, fara ca celelalte partide politice, de mai mica importanta, dar care exista n Marea Britanie, sa reuseasca sa-i detroneze.

7. Scrutinul Timp de sase secole, sistemul constitutional britanic a evoluat n directia votului universal. n 1918, acest lucru a fost n sfrsit realizat, nsa numai ncepnd cu vrsta de 21 de ani pentru barbati si 30 de ani pentru femei. De abia n 1969, vrsta limita a fost coborta la 18 ani pentru ambele sexe, cu excluderea de la dreptul de vot a membrilor Camerei Lorzilor, a strainilor, a persoanelor alienate mintal si a persoanelor condamnate pe parcursul ultimilor cinci ani pentru coruptie sau practici ilegale n legatura cu alegerile. Eligibilitatea revine oricarei persoane avnd 21 de ani mpliniti pna n ziua alegerilor, cu exceptia lorzilor, a prelatilor diferitelor culte, a handicapatilor mintal si a functionarilor statului. Procedura electorala, att pentru alegerile generale, ct si pentru cele locale, este cuprinsa n Legea reprezentarii poporului (People's Representation Act) din 1949, cu modificarile ulterioare. Contestarea alegerilor este posibila n termen de 12 zile de la numararea voturilor, prin depunerea unei cereri la un tribunal compus din doi judecatori ai naltei Curti care si are sediul n circumscriptia electorala respectiva. Tinnd seama de motivele cererii si de natura contestatiei, tribunalul poate sa confirme rezultatele, sa le modifice adaugnd sau anulnd voturi sau sa dispuna noi alegeri. La sfrsitul deliberarii, tribunalul trebuie sa prezinte concluziile sale Speaker-ului Camerei Comunelor, care ia apoi o decizie n consecinta. Sistemul electoral al Marii Britanii ramne unul de referinta, att din punct de vedere teoretic, ct si n ceea ce priveste influenta concreta pe care o are asupra vietii politice si statale. Astfel, Marea Britanie este divizata n 651 de circumscriptii din care se desemneaza cte un membru n Camera Comunelor. Scrutinul se bazeaza pe regula majoritatii simple, uninominale, cu un singur tur; adica, mandatul revine candidatului care a obtinut cel mai mare numar de voturi n circumscriptia n care a candidat. Un scrutin considerat foarte dur, dar foarte eficient n ceea ce priveste desemnarea unei majoritati parlamentare eficiente, ntruct a dat aproape ntotdeauna rezultate nete.