Basmul este o specie a genului epic, populara sau culta, in versuri sau in proza, in care actiunea este complexa,

realul se impleteste cu fantasticul, iar fortele bine ies invingatoare in lupta cu fortele raului. Spatiul de geneza al basmului este mediul rural. Spre deosebire de basmul popular, cel cult se remarca prin autorul cunoscut, circulatia in forma scrisa si un limbaj original. Tema principala a basmului prezentat este triumful binelui asupra raului, dar exista si teme secundare cum ar fi cea a dragostei, a familiei sau a aspiratiei la putere. Putem evidentia existenta mai multor motive literare, cele mai semnificative fiind: motivul unei absente, incercarea celor trei frati, superioritatea mezinului, binecuvantarea parinteasca si interdictia, drumul, neascultarea, substitutia eroului cu impostorul, incercarile la care este acesta supus, ajutoarele si cifrele magice, biruinta binelui, razbunarea fortei malefice, moartea, invierea si rasplatirea protagonistului. O alta trasatura a basmului ar fi prezenta formulelor; cea initiala amu cica era odata fixeaza spatiul si timpul, care sunt imprecise. Este formata din doua parti, o prima parte care sustine adevarul celor povestite si cea dea doua, care are rolul de a introduce cititorul in fantastic. Adverbul amu sugereaza timpul povestirii, odata sugereaza timpul naratiunii si cica ilustreaza incertitudinea naratorului colportor. Formulele mediane au rolul de a lega secventele narative, continand elipse narative: mai merge el cat merge. Formula finala este formata tot din doua parti, cea dintai care sustine adevarul celor narate si cealalta care marturiseste ca totul a fost o minciuna de asemenea, face referire la prezentul povestirii, continand elemente de critica sociala. Constructia subiectului se realizeaza pe un singur plan narativ, putandu-se remarca asa numitele momente ale subiectului. In Expozitiune se prezinta timpul actiunii un trecut imprecis spatiul actiunii de la un capat al lumii la altul personajele un crai cu trei fii si un imparat cu trei fiice si relatiile dintre ele imposibilitatea comunicarii. Intriga, sau factorul perturbator, o constituie absenta unui mostenitor pe linie masculina in imparatia lui Verde Imparat, care ii trimite o scrisoare fratelui sau prin care ii roaga sa ii trimita unul din fiii lui pentru a-i lua locul. Actiunea reparatorie continua povestea, infatisand proba curajului pe care o trece doar mezinul si plecarea acestuia la drum, dar nu inainte de a alege hainele si calul cu ajutorul Sfintei Duminici, in urma milosteniei sale. Craiul isi sfatuieste fiul sa se fereasca de omul Span si omul Ros. Urmeaza drumul spre Imparatul Verde si neascultarea poruncii parintesti; astfel, craisorul ajunge sluga Spanului, sub amenintarea cu moartea, si este supus la diferite incercari menite sa ii curme viata cand ajunge in imparatia unchiului sau aducerea salatile din gradina ursului, vanarea cerbului cu pielea batuta in nestemate si rapirea fetei de imparat. Harap Alb reuseste totusi sa duca la capat aceste sarcini, intorcandu-se in cele din urma in tinutul lui Verde Imparat, alaturi de tanara pe care o aduse ajutat fiind de cei cinci uriasi. Punctul culminant il constituie momentul in care Harap Alb este ucis de Span, acesta fiind demascat de catre fata Imparatului Ros. Tot ea este cea care il invie, folosind apa vie, apa moarta si cele trei smicele de mar dulce. Deznodamantul fericit infatiseaza rasplatirea eroului si pedepsirea vinovatului cu moartea.

Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Aib" ilustreaz o alt lume dect cea real, personajele fiind mprai i crai, Sfnta Duminic, animale i gze fermecate, eroi cu trsturi fabuloase, alturi de personaje realisteaduse de Ion Creang din Humuletiul natal, ceea cei confer acestei creaii originalitate inconfundabil. Basmul cultiv nalte principii morale ca adevrul, dreptatea, cinstea, prietenia, rbdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive i condamn nedreptatea, rutatea, minciuna ntruchipate de zmei, balauri sau spni. Harap Alb este personajul principal, caruia i se opune antagonistul Spanul. Adjuvantii din acest basm sunt calul, Sfanta Duminica, cele doua regine insecte si cei cinci uriasi. Opozantii pot fi considerati Imparatul Ros, ursul si cerbul. Donatorii sunt craiul, craiasa albinelor si cea a furnicilor. Personajele basmelor sunt fiine imaginare, nzestrate cu puteri supranaturale, ce ntruchipeaz binele i rul, din a cror confruntare iese nvingtor, ntotdeauna, binele. Cadrul de desfurare a aciunii este fantastic, alctuit, de regul, din lumea real i "trmul cellalt", spaiul mitologic fiind ilustrat prin cifre simbolice i obiecte cu puteri magice. Calul nu este un simplu animal nzestrat cu darul vorbirii. El a mai parcurs acest drum i cu tatl eroului, are puteri supranaturale (zborul pna la cer) i faciliteaz iniierea lui HarapAlb: nu intervine s dejoace planul Spnului, pentru c tie c aceast etap este obligatorie n maturizarea viitorului crai, este cel care l mbrbteaz pe mezin i l duce la Sfnta Duminic, astfel nct putem vorbi despre o complicitate a acestor iniiatori. Cei cinci prieteni fabuloi: Ochil ("care vede toate i pe toi altfel de cum vede lumea cealalt: numai pe sine nu se vede ct e de frumoel."), Setil ("fiul Secetei, nscut n zodia raelor i mpodobit cu darul suptului"), Geril ("o dihanie de om care se perpelea pe lng foc"), Flmnzil ("foametea sac fr fund sau cine mai tie ce pricopseal a fi, de nu-I mai poate stura nici Pmntul") i Psri-Li-Lungil ("fiul sgettorului i nepotul arcaului") l ajut s nving piedicile ivite n ncercarea de a o aduce pe fiica mpratului Ro la curtea Iui Verde-Imprat. Fantasticul intalnit in acest basm este unul benefic, pozitiv, caracteristic pentru majoritatea operelor de acest tip. De asemenea, in functie de raportarea la fantastiv se intalneste miraculosul care consta in acceptarea supranaturalului in cotidian, fara cautarea unor explicatii si fabulosul care presupune investirea fiintelor umane cu puteri supranaturale. Ca elemente ale fantasticului putem distinge personaje: miraculoase calul, ursul, cerbul, reginele insecte, cei cinci uriasi si fabuloase: Sfanta Duminica si fata Imparatului Ros, obiecte magice: apa vie si apa moarta, cele trei smicele de mar dulce, palosul, obrazarul lui Statu-Palma-Barba-Cot, aripioarele fermecate, pielea de urs, actiuni fantastice: zborul calului, invierea lui Harap Alb, metamorfozarea fetei. Povestea lui Harap Alb sugereaza epopeea cunoasterii si a existentei umane, proiectate din cand in cand in fabulos astfel incat realul coexista cu fantasticul.

Ca in orice alt basm, se intalnesc si aici mituri si simboluri mitul vrajitoarei, al dublului, al mortii si al invierii, al labirintului, al uriasilor sau al pactului faustic dintre om si diavol. Miturile se perpetueaza prin simboluri, legende sau practici magice. Aducerea salatilor semnifica o initiere in regnul vegetal, vanarea cerbului si aducerea pietrelor pretioase ilustreaza initierea in regnul animal si cel vegetal, iar rapirea fetei Imparatului Ros poate semnifica initierea in domeniul uman, in misterul feminin. Oralitatea este calitatea unui text de a fi scris ca i cum ar fi spus, dnd senzaia de spontaneitate, autenticitate. Calitatea de povestitor a lui Creang se ilustreaz i prin familiaritatea cu care se adreseaza cititorilor, realizat prin: vocative, imperative, pronume i verbe persoanele I i a II-a, adresari directe ctre cititor sau autoadresri: ma rog, foc de ger era, ce s v spun mai mult?, folosirea dativului etic: i odat mi i-l nfc cu dinii de cap, proverbe i zictori, unele preluate din folclor, altele inventate pe tiparul popular (erudiie paremiologica): Lac de-ar fi, ca broate sunt destule, cine poate, oase roade, interjecii i onomatopee: i-odata pornesc ei, teleap, teleap, teleap, folosirea lui i narativ la nceputul frazelor pt accentuarea dinamismului, expresii populare: a veni de hac, arhaisme, regionalisme i elemente populare. Umorul este o categorie estetic ce nu trebuie confundat cu comicul, intruct atitudinea naratorului nu e satiric, ci condescendent, de nelegere i de simpatie faa de personaj. Se realizeaz n poreclele i portretele celor cinci, prezentarea unor scene comice (cearta dintre Geril i ceilali din casua de aram), diminutivele cu valoare augmentativ: buzioare, expresii: da-i cu cinstea, s piar ruinea, eufemisme (exprimarea voalata a unei realitati crude): mititelul, cel de pe comoara, exprimarea mucalit: s triasc trei zile cu cea de-alaltieri, zeflemisirea: te-a vr n sn, da nu-ncapi de urechi, ironia (portretul Imparatului Ro, realizat prin antifraz: vestit pentru bunatatea lui cea nemaipomenita si milostivenia lui cea neauzit). n concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult, avnd ca particularitat: reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului. nsa, ca orice basm, pune n evidenta idealul de dreptate, adevar si cinste.