Studiu de caz Omul si destinul
DESTINUL CA SI CUPRINS AL VIETII OMULUI

Fiecare fiinta umana este unica prin ceea ce este sau prin cele ce le-ar putea efectua pe tot parcursul unei vieti in dimensiunea karmica. Cuprinsul ei, ca valoare in Creatie, poate aduce un echilibru sau dizarmonia peste locul unde traieste. Fiecare traire a omului este si ea unica in pasul sau, de aceea trebuie sa se respecte Liberul Arbitru al fiecarui om, caci doar prin aceasta el, omul, poate fi ceea ce-si doreste. Prin aceasta dorinta a lui, ca si valoare a unei hotarari personale, poate fi cu adevarat el, doar el, ca unicat in univers… Cum nimic nu este intamplator, si cele ce pot veni fac sa se schimbe mari destine in fata omenirii, daca nu se gasesc noi cai de echilibru in “situatiile cheie”. Toate aceste “situatii cheie” trebuie analizate, iar hotararile luate trebuie sa cuprinda interesul tuturor, caci acestea pot fi hotaratoare in destinul unui popor sau chiar al unei rase umane..

• Karma unui popor sau a unei rase umane poate fi schimbata prin cele ce se hotarasc de catre majoritatea oamenilor, iar uneori aceasta se poate realiza si prin vointa unui singur om. Fiecare hotarare luata de catre un om, poate aduce un sir de schimbari in destinul intregii omeniri. De aceea este bine sa se cunoasca cuprinsul Legii Universale, pentru ca nu cumva cei care trebuie sa ia decizii majore in anumite situatii hotaratoare pentru omenire sa greseasca. Fiecare greseala facuta voit sau din necunoastere schimba destinul omenirii. Acest aspect ce poate sa apara nu trebuie ignorat de catre nimeni. Valoarea trairii fiintei umane este maxima, doar daca se respecta libertatea fiecarui om, dar el, ca fiinta in univers, trebuie sa cunoasca ce este bine si ce nu aduce armonia in viata sa. Pentru a se respecta cele ce sunt cerute prin Legea Universala, trebuie sa vina cunoasterea in pasul fiecarui om.

depinde de aproapele sau. Nu trebuie ignorat acest mare adevar! . de foarte multe ori. • […] Viata fiecarui om. este valoarea Intelepciunii Cosmice. cunoasterea. care trebuie cuprinsa de catre fiecare om in parte.• Ea. iar omul poate evolua. pentru ca doar asa echilibrul in dimensiunea karmica poate fi pastrat. Este bine sa se imbine viata spirituala cu cea a trairii in plan material. Numai asa destinul omenirii poate cunoaste noul ca inceput si continuare a unei evolutii pe plan spiritual in dimensiunea karmica.

.

suveranul din Uruk. • • • . zeita trimite pe pamant pe Enkidu. intorcandu-se incarcati de glorie. este un erou. Intalnim aici repetate atacuri si invective surprinzator de indraznete la adresa zeitatilor. puternic. Iata pe scurt continutul acestei grandioase epopei ce ni s-a transmis in texte datand de la inceputul mileniului al treilea. In cele din urma. Impreuna merg sa lupte impotriva elamitilor. depaseste cadrele unui poem eroic. Enkidu ajunge la Uruk si este hotarat sa lupte cu Ghilgames. prima capodopera a literaturii universale. curajos si de o frumusete tulburatoare. Supusii sai se plang zeitei Istar ca ii sileste la munci istovitoare si ca sa-l domoleasca.Epopeea lui Ghilgames • Epopeea lui Ghilgames. insa acesta il invinge si cei doi devin cei mai buni prieteni. inalt. Ghilgames. cantand cu o rara intensitate lirica sentimentul unei devotate prietenii si aducand dramaticele momente ale cautarii vietii vesnice sau ale tainei „lumii de dincolo‟. erou „puternic ca un leu si ager ca un vultur‟.

– Ca o usa dosnica esti. – Ca un palat esti. utilizand comparatii de o uimitoare plasticitate : „Ca o ruina esti. – Ca o cursa esti. – Ca o sandala esti.• Dupa aceasta victorie. ce nu e in stare sa-l apere pe om . si o insulta. despuiat si jefuit de talhari. ce nu da adapost omului pe vreme rea. dar eroul refuza deoarece nu vrea sa aiba soarta nenorocita a celorlalti fosti amanti ai zeitei. ascunsa miseleste vederii . zeita Istar se indragosteste de preafrumosul Ghilgames si ii propune sa fie sotul ei. ce roade piciorul drumetului!‟ . ce nu poate impiedica vantul si furtuna . – Ca o amuleta esti.

• „Groaza mi s-a facut de sfarsitul care l-a ajuns. Suferinta lui Ghilgames este de o rara intensitate emotionala. prietenul meu.• Zeita se razbuna si ii trimite lui Enkidu o boala incurabila. • Sa ma culc si sa nu ma mai scol in vecii vecilor?‟ . • m-am temut de moarte. cum pot sa nu strig? • Prietenul meu drag s-a facut pamant. exprimata prin versuri in care predomina repetitia pentru a accentua sentimentele care il incearca pe erou. sa ma culc si eu ca el. care in 12 zile il doboara. • Soarta prietenului meu ma apasa greu. de aceea am alergat pe campie. • Cum mai pot sa tac. • De aceea drum lung am alergat pe campie. ma apasa greu. oare. • Caci soarta lui Enkidu. • Enkidu. prietenul meu drag. s-a facut pamant! • Nu va trebui.

definita prin inevitabilitatea mortii. la intoarcerea acasa. prima capodopera a literaturii universale lasa de asemenea sa se inteleaga ca. Ghilgames n-a stiut sa profite de un dar nesperat. povestea dramatizata a unei initieri ratate in care soarta omului ramane aceeasi supusa mortii si destinului implacabil al unei vieti sumbre duse in infern. unele fiinte ar fi susceptibile sa obtina nemurirea. Ut-Napishtim. fara ajutorul zeilor. ii povesteste toata istoria potopului si ii da lui Ghilgames planta tineretii si a nemuririi. i-a lipsit intelepciunea de a fi in stare sa valorofice o sansa venita de la zei. Ghilgames il pune pe Ursanabi sa urce pe zidurile cetatii si sa-i admire cladirile.• • • Plangand deasupra corpului neinsufletit al prietenului sau. si fara sa mai stea pe ganduri. Ghilgames mediteaza asupra misterului mortii. Ghilgames porneste intr-o calatorie plina de peripetii de-a lungul lumii. Totusi. Ne putem intreba de ce eroul n-a mancat-o imediat dupa ce a cules-o. planta ii este furata de un sarpe. mai degraba. Vazuta din aceasta perspectiva legenda lui Ghilgames ar fi. Oare nu exista nici un mijloc de a scapa de moarte? Un singur om a reusit aceasta. stramosul sau. Stramosul il asculta. insa deducem faptul ca a vrut sa o pastreze pentru mai tarziu. pentru a-l gasi. cu conditia sa iasa victorioase din anumite probe initiatice. . insa. Se poate observa in „Epopeea lui Ghilgames‟ o ilustrare dramatica a conditiei umane. Textul se termina abrupt: sosit la Uruk.

de aceea am alergat pe campie. • Enkidu. • Cum mai pot sa tac. • „Groaza mi s-a facut de sfarsitul care l-a ajuns. prietenul meu. exprimata prin versuri in care predomina repetitia pentru a accentua sentimentele care il incearca pe erou. oare. Suferinta lui Ghilgames este de o rara intensitate emotionala. • De aceea drum lung am alergat pe campie. • m-am temut de moarte. ma apasa greu. sa ma culc si eu ca el. • Soarta prietenului meu ma apasa greu. s-a facut pamant! • Nu va trebui. • Sa ma culc si sa nu ma mai scol in vecii vecilor?‟ .• Zeita se razbuna si ii trimite lui Enkidu o boala incurabila. cum pot sa nu strig? • Prietenul meu drag s-a facut pamant. care in 12 zile il doboara. prietenul meu drag. • Caci soarta lui Enkidu.

.

fidel lui Apolo. dar slujind si lui Dionis. a incalcat. Orfeu a coborat in infern pentru a o readuce in lume pe sotia sa. poet si muzician care farmeca natura (imblanzea animalele si oamenii prin cantecul lirei sale). iar moartea sa constituie pretul platit pentru triumful sau asupra naturii dezlantuite. Euridice. Orfeu moare sfasiat de fiare sau de femeile trace. interdictia de a se uita inapoi. . dar a inceput sa se vorbeasca despre el abia in secolul al VI-lea i. Este considerat personaj mitologic. probabil la sfarsitul secolului al IX-lea i. zadarnicind intreaga incercare si pierzandu-si pentru totdeauna iubita.Hr. insa.. Intemeietor de initieri si de mistere (poate chiar misterele eleusine). dupa unele surse. vindecator si cantaret.Hr. • Dupa revenirea din infern.• Despre Orfeu: • Despre Orfeu se spune ca a trait in Tracia. a caror iubire o dispretuise. semizeu si fondator al unei gnoze.

nu numai ca incalca o interdictie si refuza un ritual. la dor si deznadejde. El este un mantuitor care propune eliberarea omului prin iubire.sotia sa.din multitudinea de personaje si mituri. reprezinta o cale de comunicare eliberatoare si de eros spiritual. de la simpatie. dar care nu transmite cuvantul. . el se confrunta cu propria-i arma si se lasa ispitit. o chemare si o proba. coborare si inaltare. dar traieste voluptatea seductiei si isi intoarce privirea spre Euridice. Coborarea lui in lumea mortii este o ispita. in care se regasesc toate treptele devenirii. ''cantaretul ce schimba natura lucrurilor'' si sufera din iubire pentru nimfa Euridice. pentru o singura fiinta si anume pentru fiinta iubita. sotia sa. mi-a atras atentia Orfeu. muzica. in general. suferinta si moarte. asa cum chiar cantecul sau este pentru cei imblanziti. ci sentimentul.• Orfeu obtine dreptul de a o readuce din moarte pe Euridice. arta. • Rasfoind Cartile lui Ovidiu. el pledeaza pentru iubire si coboara in moarte in numele ei. • Orfeu este un invatator.

ce umbla prin iarba neatenta. se pot distinge din imbinarea stilizata a coloanei ionice cu copacul stilizat si a unor fraze scrise din poezia lui ovidiu. tratat prin valoratie in umbra si linii simple in lumina. mit. cantand la lira si facand abstractie de ce se intampla in jurul lui. avand ca suport hartie de culoare cafenie pentru a transmite o usoara tenta spre vechi. realizate in tus cu penita. in timp ce in urma lui se 'schimba natura lucrurilor'. lumea pentru el va fi rasturnata.• Pentru inceput m-am documentat. Astfel am relizat 6 compozitii bidimensionale. tratate decorativ. In prima compozitie. trecut. apoi mi-am schitat idei de compozitie pe aceasta tema. reprezinta in viziunea mea. cele din urma cu scopul de a exprima deschiderea unui ciclu de compozitii inspirate din carti pastrate de-a lungul timpului. Compozitia cu numarul trei are ca centru de interes pe sotia lui Orfeu. profilul lui Orfeu. . elementul principal de limbaj fiind linia. calcand o vipera ce i va lua viata. am incercat sa-l redau pe Orfeu cantand prin mijlocul naturii. Coltul din dreapta simbolizand moartea acesteia prin prisma lui orfeu. Cea de a doua compozitie. Euridice. ce e contopit cu fundalul. apoi pata dirijata.

in care coborarea este accentuata de scarile circulare. Ultimile doua compozitii exprima tragicul sfarsit al lui Orfeu. ucis de femeile imbracate in piei de animale. . iar suferinta celor din infern se poate citi pe expresiile fetelor ce inconjoara aceste scari.• Coborarea in infern a lui Orfeu. si un detaliu dintr-o compozitie in maniera acvaforte si acvtinta a gravurii in metal. am tratat aceeasi tema folosind doua tehnici ale gravurii. Deasemenea. Ultima lucrare fiind compozitie inchisa. reprezinta a patra compozitie. Am realizat profilul lui Orfeu si al Euridicei in linogravura. ce inchide ciclul compozitiilor si tot odata al mitului.

mozaic roman din Museo archeologico regionale di Palermo. fotografie Giovanni Dall'Orto . .• Orfeu în mijlocul animalelor.

Aceast promisiune neobisnuita devine laitmotivul basmului.Tinerete fara batranete si viata fara de moarte • Basmul este incarcat de semnificatii. dar. Astfel. . • Pornind de la definitia basmului (naratiune fantastica. sensul si limitele fericirii. implicand elemente din filozofia folclorica romaneasca. cu personaje fabuloase. grupate dupa cele doua dimensiuni ale vietii: binele si raul). "parte n-o sa aveti de el". "Un unchias dibaci" daruieste imparatului "ceva leacuri" pentru a aduce pe lume "un FatFrumos" dragastos. • Copilul nu intra insa in viata decat atunci cand i se promite "tinerete fara batranete si viata fara de moarte". locul si rostul omului in univers. spune batranul. conceptia despre viata si moarte. "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte" face parte din acele basme care au ca motiv imparatul fara urmas. se nareaza intamplari ale unui "imparat mare" si ale unei imparatese "amandoi tineri si frumosi" care insa nu puteau avea copii.

lupta cu Scorpia. . nazdravanul flacau ii cere tatalui sau fagaduinta facuta la nastere. imposibil de implinit intr-o lume obisnuita. Atunci fiul sau se simte "nevoit sa cutreiere toata lumea pana voi gasi fagaduinta pentru care m-am nascut". se transforma intr-o cautare a unui ideal superior. si curata hainel si armele tatalui sau.• La implinirea varstei de 15 ani. a nemuririi. • Dorinta. Dupa trei zile cei doi pleaca in marea calatorie. • Fat-Frumos isi alege calul "rapciugos si bubos si slab". ce ii va supune la numeroase probe de viata. este obligat sa refuze. neputincios. dar si el nazdravan. Imparatul. calul "odata se scutura" si "toate bubele si rapciuga cazura de pe dansul si ramase intocmai cum il fatase ma-sa. un cal gras. cum au fost: invingerea Gheonoaiei si vindecarea ei. trupes si cu patru aripi". ambele blestemate de parinti pentru rautatea lor si transformate din fete frumoase in "lighioi" si care "vor sa-si rapeasca una de la alta pamantul" . sora cu Gheonoaia. care il invata ce trebuie sa faca pentru a deveni invincibil. Dupa ce respecta sfatul calului.

Drumul inapoi insa este de nerecunoscut. cei doi razbesc din nou. "Cu dansele nu e chip de a te bate". Astfel eroul reintra in conditia sa umana.A treia piedica este a fiarelor salbatice care pazesc palatul unde se gaseste "tinerete fara batranete si viata fara de moarte". Taramul in care patrunsese Fat-Frumos. "alergand dupa un iepure. In ciuda avertismentelor celor trei femei si ale calului. . iar Scorpia ramasese doar o poveste auzita din batrani. dar ajutati si de "doamna palatului".. in timp ce Fat-Frumos se simte dezorientat in mijlocul ruinelor palatului tatalui sau. Finalul inregistreaza moartea eroului si semnifica imposibilitatea omului de a-si schimba conditia existentiala. nu cunostea scurgerea timpului. Fat-Frumos ia calea intoarcerii. Ajuns in sfarsit in locul nasterii sale. Dar intr-o zi. caci moartea nu poate fi depasita decat simbolic. pe care se hotaraste sa-i revada. iar FatFrumos nu observa ca barba si parul ii albisera". Era oprit insa a intra in Valea Plangerii. de fiinta muritoare. depaseste hotarul interzis si deodata il apuca un dor de tat-sau si de mama-sa". un taram al fericirii. calul se intoarse inapoi. Locuitorii radeau de el ca de unul ce aiureaza sau viseaza destept.

interjectiile cu valoare onomatopeica. prevestind si preintampinand intamplarile nefavorabile eroului principal. cu un pronuntat caracter oral dat de expresiile populare. palatele. proverbele. descrierea. cu rolul de a ne introduce in lumea fabulosului. o creatie literara. Semnele de punctuatie au valori expresive superioare. pentru ca in final sa ne readuca la realitate. Este relevanta limba folosita. monologul interior. oglindind viata in mod fabulos. zanele sunt descrise prin trasaturi ce uimes. cu putine amanunte vestimentare. prezente in text. Aceste fiinte au o mare forta fizica si un simt extraordinar. Exista fiinte -himerice. Se folosesc ca moduri de expunere: naratiunea. deci si ale celui in discutie sunt: formulele de inceput. si care il ajuta pe viteazul din basm in depasirea incercarilor.• Caracteristicile basmului. stralucesc. avand o geneze speciala. in general. dialogul. de incheiere si chiar de interior. expresiile locutionale. Peisajelor le lipsesc determinarile geografice precise. • Calul nazdravan este un alt protagonist al basmului care "strabate fulgerator spatiul". . • Basmul este deci.ce comunica cu omul dar nu sunt oameni.

motivul dorintei imposibile • 3. motivul probelor depasite • 4. dealtfel numeroase.• Semnificatiile textului. structurata pe motive: • 1. motivul reintoarcerii la conditia umana . motivul dorului de parinti • 6. motivul dorintei implinite • 5. motivul imparatului fara urmas • 2. ni se pot dezvalui. urmarind evolutia narativa a basmului.

religioase. juridice.viata si opera • Daca Pericle a ridicat democratia sclavagista pe culmile ei cele mai inalte pe plan politic si militar. Împreună cu Eschil şi Euripide. dintre care ne-au mai ramas în întregime numai şapte. a pus bazele tragediei clasice greceşti. in opera lui Sofocle se desavarseste oglinda literara a acestui apogeu. 406 î.d. numărul pieselor e de 123. etc.n. ale democratiei sclavagiste. in aceasta calitate participand la expeditie impotriva insulei Lemnos.Sofocle. cetatenii Atenei l-au ales strateg (conducator militar).Hr. 133. cuprinde peste 120 de piese (după diverse păreri şi izvoare. se intrupeaza in chip fidel nazuintele politice.Hr. .) a fost un poet tragic grec. conceptiile morale. Ca un omagiu adus insemnatatii operei lui Sofocle. Aduce însemnate inovaţii în tehnica teatrală: renunţarea la conexiunea trilogiei prin crearea de piese independente. mărirea numărului choreuţilor de la 12 la 15. Opera marelui tragic. 130. • Sofocle (Greacă veche Σοφοκλῆς . continuator al lui Eschil. dezvoltarea dialogului. . ba chiar şi de 140). introducerea celui de-al treilea actor. importanţa acordată decorului şi costumelor. 496? î.

Frumuseţea-i contribuise. în tragediile lui Eschil şi în folclor răspuns la numeroasele probleme ale timpului său. pe lângă talentele sale. de aceea şi fu scutit mai pe urma a se supune datinei.Hr. cucerind auditoriul rafinat al cetăţii.• Adolescenţa. al cărei gust amar Sofocle nu l-a simţit niciodată. Sofocle a manifestat din tinereţe o puternică pasiune pentru literatură. s-a prezentat la un concurs la Atena şi a obţinut pentru prima dată premiul I. N-avea însă o voce sonoră. În cei 60 de ani de creaţie cetăţenii i-au mai aplaudat de încă 23 de ori victoria la întrecerile dramatice. căutând cu nesaţ în operele homerice. fără a avea prilejul să-şi manifeste compasiunea pentru vreo înfrângere. A apărut numai o dată pe scenă. încă de copil participând în corul ce susţinea reprezentările pe scenă ale pieselor înaintaşilor săi. în rolul lui Tamiris orbul. care cerea ca poetul dramatic să joace în propriile piese. Tragedia l-a atras nespus. în a dobândi această cinste. În anul 468 i. • . tinereţea şi maturitatea • La 16 ani fu ales de compatrioţii săi conducător al tinerilor însărcinaţi a celebra prin cântări şi jocuri aniversarea glorioasă a Salaminei.

reprezentările pieselor sale bucurându-se de mare succes. Aflat în centrul vieţii publice din Atena. fiind ales de doua ori general[5]. i s-a ridicat o statuie de bronz. Sofocle a fost trezorier imperial şi diplomat.• Sfârşitul vieţii • Sofocle s-a stins din viaţă în anul 406 î.Hr. Atena a fost înfrântă de Sparta.. după 40 de ani de la moartea lui Sofocle. Din iniţiativa lui Licurg. alături de Homer. Eschil şi alţii. marele scriitor a continuat să domine scena greacă. Euripide. iar numele său a intrat în rândul eroilor. • Şi după moarte. A fost înmormântat la Colonos. ceea ce a însemnat sfârşitul unei perioade de aproximativ o sută de ani de supremaţie culturală ateniană. la numai câteva luni după contemporanul său mai tânăr. în pământul său natal. . La doi ani după moartea sa. căruia i-a adus laude şi slavă în ultima sa piesă: „Oedip la Colonos”.

De Sofocle .

Antigona presară pământ peste trupul neînsufleţit al fratelui ei. care oprise ca Polynices să fie îngropat. se sinucide.) sunt tragediile Oedip Rege. » Dintre cele mai celebre şi mai desăvârşite piese a lui Sofocle (496-406 î. logodnicul ei (fiul lui Creon).C. Creon a ordonat să fie închisă şi condamnată să fie îngropată de vie. devenit cerşetor. După moartea lui Oedip. . acesta s-a pedepsit scoţându-şi ochii şi pornind orb în pribegie. regele cetăţii Teba. Pentru acest gest. Eteocles şi Polynices. unde a aflat că cei doi fraţi muriseră în luptă. Încălcând porunca tiranului Creon. născută din dragoste incestuoasă a acestuia cu mama sa. După ce oracolul i-a dezvăluit lui Oedip crima şi incestul săvârşit. Antigona se spânzură în închisoare.Antigona » Antigona a fost fiica lui Oedip. ucigându-se reciproc. Iocasta şi soră cu Ismene. Antigona şi-a însoţit tatăl. îndeplinind ritualul înmormântării. s-a întors la Teba. iar Haemon. Oedip la Colonos si Antigona.

Taria ei de a-l infrunta pe rege se trage din constiinta ca actioneaza in numele legilor strabune. Fapta Antigonei a fost insa repede descoperita de Creon care o condamna la moarte. aparatorul cetatii. cutezatoarea fiica a lui Oedip. legatura de sange cu cel mort. in care se sintetizeaza morala traditionala. fecioara firava si gingasa. infruntand pericolul pedepsei cu moartea. Impotriva asprului ordin regesc. se ridica Antigona. Regele dispune sa se organizeze cu pompa inmormantarea lui Eteocle. asista la dezastrul provocat de lupta dintre fratii ei. Pentru celalalt fiu al lui Oedip. se interzice chiar simpla inmormantare. . Eteocle si Polinike. Amandoi au cazut in lupta. Antigona. iar tronul Tebei este ocupat de Creon. ea preda pamantului trupul lui Polinike. Antigona. adanc inradacinata in cetatile grecesti. este inzestrata cu un caracter indraznet. cu un curaj demn de un luptator. Polinike-venit cu oaste straina sa cucereasca cetatea-. potrivit obiceiului. tragedia Antigona reprezinta una din cele mai pretioase creatii literare ale antichitatii. indeplinind astfel obligatia ce i-o reclama. In discutia aprinsa dintre Creon si Antigona se dezvaluie o ciocnire ascutita de principii morale.• Ca si Oedip rege.nescrise. In mare taina. sora celor doi luptatori.

piesa lui Sofocle are influente mitice conforme spiritului predominant al epocii sale. . cu vederile sale inguste. Pentru a nu gresi. si va fi pedepsit. cel care a nesocotit vointa zeilor. dar Creon. dorinta ei nestramutata de a duce la indeplinire hotararea luata. nesocoteste justitia divina. dar in acelasi timp ea condamna despotismul. • Desigur. Cel ce se impotriveste va fi infrant. prin porniri arbitrare. • In Antigona este puternic relevat caracterul luminos. care se sinucide aruncand blesteme asupra trufasului si nechibzuitului ei sot. dupa cum a fost infrant Creon. pe Hemon (logodnicul Antigonei). trebuie sa respecte obiceiurile traditionale.• Antigona va pieri intemnitata. curajul eroinei. sasi adapteze faptele si actiunile normelor incetatenite in viata colectivitatii. asemenea Antigonei. va primi o crunta pedeapsa pierzandu-si fiul. Antigona apare ca intruchiparea inaltelor calitati morale si cetatenesti ale timpului. arata Sofocle. devenita traditionala in cetate. Creon. omul. si sotia.

In timp ce la Eschil oamenii primisera toate cunostintele de-a gata de la Prometeu. schimba fata pamantului. truditori harnici care. dupa tineretea ei neimplinita. » In tragediile lui Sofocle. a geniului sau creator. de viata. deznodamantul tragic al vietii eroilor se datoreste in primul rand greselilor lor. sensibila. » In Antigona gasim un minunat imn de slavire a omului. cutezatoarea. Sofocle ii infatiseaza pe acestia ca pe niste cautatori neobositi ai tainelor naturii.» Ea. este totusi femeie. plange insa dupa « raza cea sfanta de soare pe care n-o va mai vedea ». in felul in care a creat-o pe Antigona este vizibila dorinta lui Sofocle de a zugravi oamenii « asa cum ar trebui sa fie ».indragostita de natura. » Pe buna dreptate. . prin propria lor forta. Infruntand neinfricata moartea. dupa cum ne marturiseste si Aristotel. faptelor necugetate pe care le savarsesc.

ea constituind de asemenea un izvor de inspiratie pentru marii autori de tragedii ai Renasterii si ai epocii moderne. Opera lui Eschil. ea a ramas in esenta neschimbata de-a lungul multor secole ce i-au urmat. Sofocle si Euripide a exercitat o puternica atractie si influenta asupra literaturii dramatice din epoca elenistica. a celei romane si alexandrine. Atat ca structura si adancime a conflictului. .Hr. a reprezentat culmea creatiei dramatice a antichitatii. cat si ca tehnica de reprezentare.• Importanta tragediilor elene • Tragedia greaca din secolul al V-lea i.

.

.pictură de Charles Francois Jalabert.• Oedip Rege: Antigona îl conduce pe Oedip afară din Teba .

Creon. orb şi nenorocit. apoi.• Tragedia „Oedip Rege” (Greacă veche: Oἰδίπoσς τύραννoς) începe cu freamătul cetăţii Teba. Oedip cere să fie întrebat Tiresias. În scopul de a afla cine l-a omorât pe Laios. . părăseşte Teba. predecesorul lui Oedip. Crezând că Tiresias şi Creon au complotat împotriva lui. Oedip se pedepseşte singur scoţându-şi ochii. Tebanii vin să ceară ajutorul lui Oedip. după ce îşi ia rămas bun de la fiicele sale . deoarece acestuia i-a fost prezis. de către oracol. care se afla în faţa unui chin: plantele. pentru a-şi ispăşi îngrozitoarea-i crimă. bătrânul profet orb. În final. soţia lui Oedip. care i-a scăpat şi de Sfinx. fratele soţiei lui Oedip. Subiectul tragediei este cunoscut. Apare Iocasta. nu a fost ispăşită. Oracolul motivează prin faptul că moartea lui Laios. care îi spune că el nu putea să-l fi omorât pe Laios. este trimis la oracol să afle de ce sa abătut această nenorocire asupra Tebei. „Oedip rege” a fost considerat de contemporani şi de Aristotel drept cea mai desăvârşită tragedie din întreaga Antichitate. regele Tebei. Oedip se ceartă cu ei. căci şi azi „Oedip rege” este tragedia cea mai jucată din tot teatrul grec[11]. Tiresias îi spune lui Oedip că el este ucigaşul lui Laios. animalele şi femeile erau sterile iar ciuma făcea nenumărate victime. că va muri de mâna fiului său. răspunzând corect la ghicitoarea acestuia.

copile. Vă plâng cu lacrimi. • Sofocle.frăţeşti. unde sunteţi voi? Veniţi încoace. aşa cum îl vedeţi acum..• Copile. Pe-atunci. Oedip Rege . Gândindu-mă la ce viaţă de amaruri Va trebui de-acum să duceţi printre oameni (. Care-au orbit. căci nu vă mai pot vedea. copile... făr'să văd şi făr'să ştiu V-am zămislit pe voi în ceea ce m-am născut. Scânteietorii ochi de-alt' dată-ai tatălui.) Pe voi.Apropiaţi-vă de aceste mâini.... dac-aţi pricepe de pe-acuma Eu mult v-aş sfătui: rugaţi-vă acum Că orişiunde veţi trăi s-aveţi un trai Mai bun decât al tatălui ce v-a dat naştere.

• De Jean Racine .

şi în special învăţarea limbilor greacă şi latină. Orfan la 4 ani. A acumulat o cultură vastă. el a fost crescut de bunicii săi acasă până la moartea bunicului său în 1649. Această serie de întâmplări nefericite i-a permis însă să primească o educaţie aleasă Jansenistă (curent moral al secolului al XVII-lea care a culminat la sfârşitul secolului. incluzând literatura. .. şi care consta în relaţia dintre liberul arbitru al omului şi graţia eficace promovată de biserica Calvinistă. mama sa murind în anul 1641 iar tatăl său în 1643..Jean Racine: • S-a născut într-o familie de mici funcţionari. Apare şi în opera Fedra: "Creştin care a încălcat graţia.") care nu era permisă în şcoli. Cu bunica sa s-a mutat la mănăstirea din Port Royal.

jucată sub protectia Doamnei Henriette a Angliei îi asigură reputaţia lui Racine. În 1665 l-a jucat pe Alexandru cel Mare. Ca un prim pas el încearcă să concilieze aspiraţiile literare şi cariera ecleziastică. însa fără prea mare succes. dar cu o cultură vastă şi cu o serie de relaţii în rândul Janseiştilor. Apoi a jucat într-o piesa de Molière. după un eşec în cariera ecleziastică. • Racine publică două pamflete împotriva mănăstirii din Port Royal. • Imensul succes al tragediei Andromaca (1667). dar în final. Bérénice (1670). care se opunea carierei sale teatrale. care a fost primul său succes. "Apărătorii". s-a devotat în întregime literaturii. Acum scrie primele poezii.• Vârsta de 18 ani îl găseşte pe Racine orfan şi sărac. în 1668. Ifigenia (1674) si Fedra (1677). A studiat filozofia în liceul Harcourt. şi în special a fostei sale profesoare. • În 1664 a fost introdus curţii regale. scriind un poem în care îl lăuda pe Ludovic al XIV-lea. . După o singură comedie. în acelasi an. revine permanent la tragedii şi scrie Britannicus (1669).

• Zdruncinat de critici. . funcţie care îi aduce venituri considerabile. La cererea sa. Însa căsătoria sa a fost una din interes. dar dupa distrugerea localitaţii. • Racine a murit în anul 1699 la Paris în urma unei tumori. • La cererea Damei de Maintenon scrie tragediile biblice Esthera (1689) şi Athalia (1691). Este deasemenea trezorier al Franţei. Racine a fost înaltat la rang de cavaler în 1690. Fedra. dar considera aceste piese ca opere pedagogice şi poetice. în ciuda succesului capodoperei sale. cenuşa sa a fost mutată la biserica Saint-Etienne-du-Mont din Paris. Racine renunţă la teatru. Membru al Academiei Franceze înca din 1673. Racine decide să se aşeze la casa lui iar soţia sa Catherine de Romanet îi dăruieşte 7 copii. a fost înmormantat în Port Royal. Deasemenea este numit historiograf al regelui în 1677. La acea vreme Racine era tot împotriva teatrului.

Andromaca va reveni lui Neoptolemus şi va fi dusă împreună cu acesta şi fratele lui Hector. iar tatăl şi cei şapte fraţi ai săi au fost masacraţi. ea îşi va pierde atât soţul (ucis de Ahile într-o luptă eroică) cât şi fiul (aruncat de pe zidurile Troiei de Neoptolemus). al unui om şi ματη (machē). . Pielos şi Pergamos. Andromaca se căsătoreşte cu Helenus şi devine regina Epirului. fiica lui Eetion şi sora lui Podes. Andromaca a avut doar un copil. Astianax. Andromaca (Ανδροματη) este soţia lui Hector. În timpul războiului împotriva Troiei. A fost născută şi crescută în cetatea Teba din Misia. luptă. Andromaca îi va dărui lui Neoptolemus trei fii: Molosos. Împreună cu Hector. • Înainte de cel de-al nouălea an al războiului troian. bătălie. • După moartea lui Neoptolemus. În tragedia Andromaca de Euripide. eroina era pe cale să fie asasinată împreună cu Molosos de Hermione. Helenus. După căderea Troiei. deoarece s-a format prin contopirea cuvintelor ανδρος (andros).Andromaca de Jean Racine • În mitologia greacă. unde tatăl ei era rege. Acolo. în Epir. cetatea natală a Andromacăi a fost devastată de Ahile. soţia lui Neoptolemus şi fiica Elenei. Numele ei ar putea însemna "lupta unui om".

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful