Student: Badea Claudia Adriana Grupa: 724 An: II Facultatea ISB

are simbolul C, element crucial al existentei organismelor sicare are mai multe aplicati industriale. Numarul atomic al C este 6; elementul este in gr. a IV al sistemului periodic al elementelor. Proprietati: Greutatea atomica a C este 12,01115. Cele 3 stari naturale ale carbonului sunt- diamantul, granitul si carbonul amortiu -ele sunt solide cu o temperatura de topire extrem de ridicata sisunt insolubile in toti solventii la temperaturi normale. Proprietatile fizice ale celor 3 tipuri de C nu prea difera din cauza diferentelor in structura cristalina. În diamant, cel mai dur material cunoscut, fiecare atom este in legatura cu alti 4 atomi intr-un schelet 3D, granitul consista in legaturi saptamânale de straturi de atomi care sunt aranjati in hexagon. C amorfiu este caracterizat de un grad scazut de cristalinitate. C amorfiu pur poate fi obtinut prin incalzirea zaharului la 900 grade in absenta aerului. C are abilitatea unica de a face legaturi cu alti atomi de C pentru a forma, lanturi si inele complexe. Aceasta proprietate duce la un numar aproape infinit de compusi ai carbonului cel mai comun element fiind cel care contine C si H2.Primii compusi ai C au fost identificati in materia vie la inceputul sec 19. La temperaturi normale C are o radioactivitate scazuta. La Temperaturi ridicate reactioneaza cu aproape toate metalele pentru a forma carburi, iar cu oxigenul formeaza monoxidul de carbon si dioxidul de carbon. De asemenea carbonul formeaza compusi cu multe elemente nemetalice desi unele ca si C tetraclorid trebuie format indirect. Se gaseste: C nu este un element raspandit in natura desi este intr-un procent de 0,025% din atmosfera Pamantului. Se gaseste cel mai des sub forma de carbonat. Co2 este un compus important al atmosferei si este principala sursa de carbon incorporat in materia vie . Plantele folosind fotosinteza transforma Co2 in compusi organici de carbon care este consumat de alte organisme. C amorfiu se gaseste in grade variabile de puritate in carbuni , cox. In 1985 oameni de stiinta au evaporat granit pentru a forma o molecula de carbon stabil format din 60 de molecule de C avand forma unei sfere. Molecula a fost numita buckminsterfullerene. Aplicatii stintifice: Cle mai comun izotop al C este carbon-12 ; in 1961 acest izotop a fost ales pentru a inlocui izotopul oxigenului16 ca standard al greutatii atomice, si a fost data greutatea atomica 12.

De exemplu. cum sunt clorul.Cum carbonul 14 se descompune cu jumatate de viata de 5760 de ani. Din aceasta cauza grafitul este un bun conductor de electricitate. pe stratul exterior (al doilea) avînd 4 ele-ctroni. Ele pot aluneca una peste alta. astfel încît la carbon ultimul strat nu este complet ocupat de electroni. sulful si fosforul. precum si alte elemente cunoscute sub numele de halogeni. grupa a 4-a. C14 este asemenea folosit in tehnica numita datarea cu carbon radioactiv care permite gasirea varstei fosilelor si altor materi organice. atomii de carbon sunt legati în straturi de hexagoane. azotul. Straturile sunt tinute laolalta doar prin forte relativ slabe. Însa proprietile sale unice sunt datorate capacitatii sale de a forma legaturi cu o catena aproape nelimitata de alti atomi de carbon. astfel exista electroni nelegati care se misca liber în structura cristalina. Aceste hexagoane contin doar trei din cele patru legaturi de carbon posibile. diamantul si grafitul. sau o legatura tripla. fluorul.Izotopul C-13 si 4 sunt folosite extensiv ca urme in cercetarile biochimice. carbonul formeaza cu usurinta legaturi cu hidrogenul. În tabelul periodic carbonul este situat în perioada a 2-a. bromul. Aceasta înseamna ca el poate forma o varietate de legaturi covalente cu alte elemente-pîna la patru legaturi simple. una sau doua legaturi duble. oxigenul. C 14 este produs in continuu in atmosfera de razele cosmice si se afla in orice materie vie. În grafit. Organic si anorganic Carbonul apare în natura în doua forme cristaline. Dintre toate elementele din tabelul periodic. carbonul este cel mai remarcabil si este uneori numit baza vietii pe Pamînt. . Numarul maxim de electroni pe cel de-al doilea strat (L) al unui element este opt. astfel încît pulberea de grafit este un excelent lubrifiant uscat. Are doua straturi de electroni.

Datorita acestui fapt. Acesta formeaza creta. 0. este format în cea mai mare parte din grafit.Pe de alta parte. formata din 60 de atomi de carbon. la diamante toate cele patru legaturi covalente sunt folosite. Monoxidul de carbon apare deasemenea în mod natural în cantitati foarte mici. (Carbonatii sunt clasificati drept compusi anorganici .) Din punct de vedere chimic. de exemplu . acea roca moale si alba. din oxidarea partiala a metanului de origine biologica. desi. Rcecent s-a descoperit o molecula în forma de minge de fotbal. Numerosii compusi anorganici solizi ai carbonului care apar în stare naturala include si carbonatul de calciu. Mangalul. dar încalzit formeaza cocsul. dar are o structura foarte deschisa cu o zona de suprafata mare. Compusii anorganici Compusii simpli ai carbonului cu alte elemente se întalnesc sub multe forme. De exemplu. de carbonat de magneziu formeaza de asemenea calcarul. marmura si dolomitul. Multi apar în forma . iar carbonatii în general sunt compusii unui metal cu carbon si cu oxigen.03% din atmosfera Pamîntului le reprezinta gazul dioxid de carbon. calciul si magneziul sunt metale. S-au descoperit si alte variante: de exemplu. în anumiti produsi de combustie. iesind din fiecare atom într-o structura tridimensionala rigida. Carbunele contine o proportie mica de carbon liber. diamantul este cea mai dura substanta naturala. Acest grup este cunoscut sub numele de fullerene. în care 90% este carbon într-un amestec de forme moleculare. cea mai mare parte a carbonatului de calciu care apare în natura a fost înitial derivata din cochiliile unor vietati. C70 este o molecula mai mare dar similara. obtinut prin încalzirea lemnului în absenta aerului.

Ele nu apar în natura. prin care animalele inspira oxigen si expira dioxid de carbon. în natura. prin care plantele absorb dioxi-dul de carbon si elibereaza oxigen. -descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. Ele se numesc astfel pentru ca atomii de carbon ocupa interstitii în lantul metallic. inclusive prin aer.naturala. plantele utilizeaza fotosinteza pentru a transforma gazul anorganic dioxid de carbon în carbohidrati si oxigen. Carburile. precum carborundumul (carbu-ra de siliciu. Otelul îsi datoreaza duritatea prezentei carburii de fier. pe de alta parte. mari si prin sol. Acest proces are loc ca parte a ciclului biochimic al carbonului. dar se fabrica relative usor prin încalzirea minereurilor metalice cu cocs într-un furnal. sunt combinatii ale carbonului cu un singur metal.fotosinteza. De exemplu. Ciclul dioxidului de carbon Dupa cum a descoperit Friedrich Wöhler(1800-1882). Acest ciclu se compune din urmatorii pasi: . -respiratia. "Carburile interstitiale" sunt formate de metalele de tranzitie si de siliciu. SiC) si carbura de wolfram. care este ruta parcursa de carbon în timp ce este reciclat prin lumea naturala. nu exista o bariera de netrecut între compusii organici si anorganici ai carbonului. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. Sunt materiale foarte dure. precum si prin vietati. .

Prin urmare. în timp ce toate substantele continute în vietati sunt organice. -dezagregarea naturala a rocilor. numai din enzime exista sute. Varietatea imensa a compusilor organici se datoreaza capacitatii carbonului de a forma lanturi întinse. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon.-descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. Activitatea umana a adaugat un nou process la acest ciclu: arderea combustibililor fosili. în special oxigen. cu toate legaturile valentelor de carbon atasate la alti atomi) sau "nesaturate" (cu una sau mai multe legaturi duble sau triple între atomii de carbon adiacenti). De exemplu. compusii organici sunt toti acei compusi ai carbonului care nu sunt oxizi. . Acestia pot sa contina de asemenea si alte elemente. de la trei pîna la sapte sau mai multi. Compusii organici care formeaza vietatile sunt la fel de variati ca si constituentii si activitatile vietii însasi. În realitate exista mii de compusi organici. si dizolvarea naturala a dioxidului de carbon în apa. Aceasta genereaza dioxid de carbon. adesea cu ramuri sau structuri inelare. nu toti compusii organici se gasesc de fapt în vietati.si sulf. azot. Inelele pot sa contina orice numar de atomi. carbonati sau carburi. Lanturile sau inelile pot fi "saturate"(adica. Carbonul organic Pentru chimisti. fiecare dintre ele avînd un anumit rol în metabolizmul celular. În fiecare zi se descopera mai multi dintre cei care apar în natura si multi altii sunt creati constant ca substante sintetice în industrie si în laboratoarele de cercetare.

Dioxidul de carbon din atmosfera este sursa din care plantele isi sintetizeaza substanta lor.El este un component atat al lumii minerale.tinand seama ca in procesul de fotosinteza rezulta amidonul.¹²C.08% din litosfera.89%-.De aceea.cat si al lumii organice.03%). In aerul atmosferic carbonul se gaseste sub forma de dioxid de carbon.In acest circuit.foarte complex care poate fi formulat.nu exista organism vegetal sau animal care sa nu contina carbon.Carbonul este unul dintre elementele cele mai raspandite in natura.CO2.Raspandirea in natura. 1.Izotopul 14C care mai apare si el in natura.global .este un rezultat al interactiunii razelor cosmice cu 14N.Asimilatia dioxidului de carbon in plante este un proces fotochimic. Asimilatia dioxidului de carbon in plante este o reactie endoterma.Formarea lui in atmosfera si absortia.insa in concentratii mici(in medie 0.in trecut.astfel: CO2 + H2O→(CH2O) + O2 In acest caz (CH2O) reprezinta un hidrat de carbon ipotetic (si nu formaldehida).desi formeaza numai 0. In lumea minerala carbonul apare indeosebi sub forma de carbonate.CO2 de catre organisme vii sta la baza obtinerii de date cu privire la stabilirea varstei unor substante din natura. In natura se poate urmari o circulatie a carbonului care conditioneaza existenta atat a lumii vegetale cat si a lumii animale. .din reactia nucleara:14N(n p) 14C. Carbonul din natura are compozitia izotopica:98.chimia organica a fost definita ca o chimie a carbonului.energia necesara furnizata de energia solara este transmisa sistemului chimic prin intermediul clorofilei din plante. Importanta cea mai mare o are insa carbonul in lumea organica.un compus macromolecular provenit din glucoza .11% ¹³C.C6H12O6.un rol important ii revine dioxidului de carbon.

carbonul are o larga intrebuintare in metalurgie pentru obtinerea unor metale .Plantele servesc drep hrana animalelor.Astfel se combina cu hidrogenul la temperatura arcului electric si formeaza hidrocarburi .in combinatiile sale carbonul este in general tetracovalent.De exemplu. Din cauza marii afinitati pentru oxigen.CS2.In oxigen arde cu formare de oxizi de carbon:conditiile de oxidare sunt diferite.Cu metalele formeaza carburi.si anume sub forma celor doua stari alotropice:diamantul si grafitul.HCN. Carbonul se combina direct numai cu unele componente.formand acidul cianhidric.Datorita proprietatii lui de a reduce un mare numar de oxizi de metale.Numarul combinatiilor carbonului este imens. Proprietati chimice ale carbonului.diamant).in special a fontei.cochilii.grafit.Prin respiratia plantelor si animalelor.dupa modificatia in care se gaseste carbonul (carbune. Carbonul sa gaseste in natura si in stare elementara.in mari si oceane. Combinatiile carbonului.ca urmare a formarii.Carbonul este relativ rezistent din punct de vedere chimic:reactivitatea lui depinde mult de starea lui de diviziune si de modificatia alotropica sub care se gaseste.Cu sulful se combina la cald.cum si sub forma diferitelor varietati de carbuni de pamant.Cu azotul se combina numai simultan cu hidrogenul.) de animale moarte.in special acetilena.a zacamintelor de carbonat de calciu din resturi (schelete.etc.La acesta mai contribuie si dioxidul de carbon provenit din putrezirea cadavrelor si plantelor.o parte din CO2 a fost scos din circulatie. Desigur in curs de secole si milenii .formand sulfura de carbon.carbonul se comporta ca un reducator fata de mai multe substante compuse. .reduce acidul sulfuric concentrat dand un amestec de dioxid de carbon si dioxid de sulf.O alta sursa de alimentare a mediului cu CO2 o reprezinta arderile de combustibili.o parte din CO2 din atmosfera este in continua regenerare.

Libby a luat Premiul Nobel in Chimie in anul 1960.11%).la care polaritatea legaturii este mare. sau 13C (1. prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu grupe de atomi cu functiuni specifice (alcooli. ele au si o cantitate aproximativ egala de izotop C 14 cu cea din atmosfera.acizi. Metoda este considerată de unii exactă până la aproximativ 58000–62000 ani vechime. Din cauza proprietatii carbonului de a se combina concomitent cu elemente electropozitive si elemente electronegative. ca de exemplu HCl sau NaH. Există 15 izotopi cunoscuți ai carbonului. Pentru aceasta contributie. Succesul i s-a datorat datarii cu carbon radioactiv a unei bucati de lemn dintr-o barja egipteana. a carei varsta era cunoscuta doar de documentele istorice. Cand plantele isi procura dioxidul de carbon din aer si il transforma prin fotosinteza in compusi organici. Dupa moartea plantelor sau consumul lor de catre om sau animale. (98.Elementul cu care carbonul se leaga cel mai frecvent este hidrogenul. care dispare .De asemenea exista multe combinatii ale carbonului.indeosebi cu atomi cu caracter electronegativ. Cea mai intalnita utilizare a datarii cu carbon este in arheologie.Spre deosebire de hidrurile altor elemente .alheide. iar cel care există cel mai puțin este 8C. Se spune ca in acel an Enrico Fermi i-a sugerat lui Libby intr-un seminar care a avut loc in Chicago.).el formeaza combinatii derivate din hidrocarburi prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu atomi ai altor elemente . Tehnica datarii cu carbon a fost realizata de catre Willard Libby si colaboratorii sai de la Universitatea din Chicago in 1949.etc. dar instabil. Carbonul are doi izotopi naturali stabili: C 12 . cantitatea de izotop scade exponential cu dezintegrarea beta a carbonului. și un radioizotop natural. radioizotopul C 14 pentru a stabili vârsta materialelor ce conțin carbon. și C 13 .legaturile C-H in hidrocarburi sunt nepolare.89%). sau radiodatarea cu carbon este o metodă radiometrică de datare ce utilizează izotopul natural de carbon.Combinatiile carbonului cu hidrogenul se numesc hidrocarburi. Studiul hidrocarburilor si al derivatilor sai formeaza obiectul chimiei organice. sau 12C.tot derivate cu hidrocarburi . C 14 sau 14C.

prin emisie de protoni și degradare alpha. obiectelor vestimentare. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. Atunci când razele cosmice vin în contact cu atomii din compoziţia atmosferei ele dau naştere unei raze cosmice secundare sub . Majoritatea metodelor de datare a artefactelor folosesc tehnici bazate pe proprietăţile anumitor substanţe chimice radioactive. cunoscut şi drept C 14 . Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. Se estimează că fiecare dintre noi intră în contact în fiecare oră cu nu mai puţin de o jumătate de milion de raze cosmice. Are un timp de înjumătățire de 1.98739x10-21 s. Cum ia naştere C 14 pe Terra? Radiaţia cosmică penetrează permanent atmosfera terestră. din punct de vedere arheologic. al planetei. Fie că este vorba despre unelte din lemn sau oase foarte bine conservate. arheologii fac întotdeauna estimări privind vechimea obiectelor sau rămăşiţelor umane dezgropate. lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. C 14 are un timp de înjumătățire de 5730 ani și este folosit intens pentru datarea materialelor pe bază de carbon. Cea mai cunoscută metodă este datarea pe bază de radiocarbon. Luăm contact adesea prin intermediul mass-media cu ştiri despre descoperirile arheologice făcute în diverse colţuri ale lumii.

rezultând astfel un atom de C 14 şi un proton (atom de hidrogen).forma unui neutron cu surplus energetic. C 14 este un izotop radioactiv al carbonului şi are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. Anumite elemente chimice sunt prezente în natură sub diverse forme. dar cu mase atomice A diferite. În termeni chimici. În cadrul acestui proces nucleul unui atom se transformă spontan în altă specie de nucleu atomic. Dezintegrarea radioactivă presupune de obicei expulzarea unor particule subatomice având viteză foarte mare. numite izotopi ai acelui element. Acesta din urmă. obiectelor vestimentare. precum şi emiterea unor unde electromagnetice cu lungime de undă foarte mică. singura diferenţă constând în numărul de neutroni. de obicei a excesului de neutroni. Radioactivitatea este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactivă a atomilor sau. Un izotop care din cauza structurii sale. din punct de vedere arheologic. de numărul de neutroni din nucleu. Radioactivitatea depinde în mod fundamental. mai bine zis. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. al planetei. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. Toţi izotopii unui element chimic constau din atomi care posedă acelaşi număr de electroni în învelişul electronic. iar nucleele lor conţin acelaşi număr de protoni. după cum am spus. 7 neutroni). izotopii aceluiaşi element chimic comportându-se în general foarte diferit. la rândul său. poate suferi fenomenul de dezintegrare radioactivă se numeşte izotop radioactiv. vorbim de atomi cu acelaşi număr atomic Z. se ciocneşte cu un atom de azot (7 protoni. Perioada de înjumătăţire a unui izotop radioactiv este intervalul de timp în care jumătate dintr-o anume cantitate de material radioactiv format din acel . lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. radioactivitatea este un fenomen exoterm (produce eliberarea energiei către mediu). a nucleelor acestora. De asemenea.

Aproximativ unul dintr-un trilion de atomi de carbon este de tip C . deci a artefactului sau rămăşiţelor umane. radiaţia cosmică dă naştere altora. pe care plantele îl absorb şi îl stochează în fibrele vegetale prin fotosinteză. Numai că procesul de dezintegrare radioactivă a C 14 deja existent în structura organismelor moarte. preluarea de C 14 din atmosferă sau din hrana de natură vegetală sau animală încetează. Raportul dintre C 14 şi C 12 este acelaşi pentru toţi oamenii. . 14 Datarea unei fosile Când un organism moare. Dacă izotopul de C 14 are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. cel puţin în aer şi în interiorul organismelor vii. cantitatea de C 12 nu se schimbă nici după moartea organismelor vii. păstrându-se astfel raportul dintre C 14 şi C 12 în interiorul organismelor vii. Raţionamentul este valabil şi pentru plante. Atomii de carbon sunt prezenţi în natură în proporţie covârşitoare sub forma izotopului C 12 . iar această proporţie se păstrează şi în cazul plantelor sau animalelor. după caz. Deşi atomii de C 14 se dezintegrează cu o rată de înjumătăţire constantă. C 14 care apare ca urmare a interacţiunilor dintre atmosfera terestră şi radiaţia cosmică se combină cu oxigenul atmosferic dând naştere atomilor de dioxid de carbon. continuă. Estimând procentul de atomi de C 14 raportaţi la atomi de C 12 dintr-o mostră prelevată din rămăşiţele vegetale sau animale dezgropate în siturile arheologice.radioizotop se descompune în alte elemente chimice ca urmare a dezintegrării radioactive. plante sau animale. Proporţia in care cei doi izotopi sunt răspândiţi în natură este una constantă. oamenii de ştiinţă pot estima cu o precizie mulţumitoare vechimea mostrei. care nu este radioactiv. în cazul cărora fotosinteza nu se mai produce. fie ele animale sau plante.

3 miliarde de ani. Timpul de înjumătățire al C 14 este de 5. care se dezintegrează şi au perioade de înjumătăţire mult mai lungi. radiocarbon sau carbon radioactiv este un izotop radioactiv de carbon cu nucleu atomic ce conține 6 protoni și 8 neutroni. aceste metode să nu mai fie la fel de precise. iar C 14 apare în rămășițe puține. geologică și a mostrelor hidro-geologice.000000001%) din carbonul atmosferic.730±40 de ani. 87 Th232 . Prezenta lui în materiile organice stă la baza datării cu radiocarbon. din cauza faptului că bombele şi reactoarele nucleare. K . sau Rb . cu toate că existența sa fusese deja sugerată de către Franz Kurie în 1934. însumând cam 1 parte la trilion (0. are o perioadă de înjumătăţire de 1.Alţi izotopi radioactivi Datorită perioadei de înjumătăţire a izotopului de C 14 . se pot data astfel doar obiecte nu mai vechi de 60000 de ani. Metoda poate fi însă extinsă şi pentru alte elemente chimice instabile. metodă folosită pentru datarea arheologică. U 235 40 . şi acesta un izotop radioactiv care se găseşte în plante şi animale. 14C. dar este posibil ca pe viitor. Mai mult. 1% de C 13 . De pildă. C 14 . Sunt 3 izotopi de carbon ce există natural pe Pământ: 99% din carbon este reprezentat de C 12 . Vom putea folosi întotdeauna aceste metode de datare a artefactelor? Folosirea radioizotopilor permite datarea diverselor obiecte cu o precizie deosebită. dar şi testele nucleare efectuate de oameni au schimbat şi modifică mereu procentele în care aceşti izotopi există în natură. Izotopul C 14 a fost descoperit în 27 februarie 1940 de către Martin Kamen și Sam Ruben în laboratorul Universității din California din Berkely. . cu perioada de înjumătăţire de 14 miliarde de ani. cu o perioadă de înjumătăţire de 704 milioane de ani. Se descompune în Nitrogen-14 prin beta-îmbătrânire. cu perioada de înjumătăţire de 49 miliarde de ani.

Masa atomică a C 14 este aproximativ 14.Activitatea carbonului radioactiv modern standard este de aproximativ 14 înjumătățiri pe minut per gram de carbon. Izotopii de carbon nu diferă apreciabil în proprietățile chimice. . Acesta este folosit în cercetarea chimică în tehnica numită etichetarea cu carbon: unii atomi de C 12 ale unui compus stabilit sunt înlocuiți C 14 (sau niște atomi carbon-13). pentru a-i urmări (decela) pe parcursul reacțiilor chimice ce implică acest compus dat.003241.

Desigur. asta e doar filosofie și nu se bazează pe nicio măsurare. Prima datare a fost făcută în 1948 folosind carbon radioactiv. O primă încercare de a determina cronologia glaciară-interglaciară a fost făcută de geologul german Albrecht Penck analizând intensitatea eroziunii în zona Alpilor de nord. Una dintre cele mai recente încercări de a determina vârsta Pământului în mod științific a fost în 1790 când William McClay a propus o vârstă minimă de 55. În secolul al XIX-lea. 23 octombrie 4004 î. care a devenit populară la sfârșitul anilor ’30 și se mai folosește și în prezent. Estimări ulterioare au mărit această durată la 1 milion de ani. În anii ’70. în timp ce dezvoltările tehnologice au permis forarea sedimentelor oceanice sau a .Hr. cifră care a rezistat în prima jumătate a secolului XX. La începutul secolului XX s-a încercat folosirea unei alte metode de datare numită dendrocronologie (datare în funcție de inelele copacilor). Alte încercări au fost pentru a determina perioada ultimei deglaciații analizându-se straturile suprapuse de sedimente. iar omul în vinerea care a urmat. descoperirile din biologia moleculară au permis ca schimbările post-mortem în structura proteinelor să poată fi folosite pentru datare (geocronologia cu aminoacizi). a calculat pe baza informațiilor din Biblie că lumea a fost creată în ziua de dumnincă.440 ani.Metode de datare Unele dintre cele mai vechi scrieri despre vârsta Pământului sunt grecești și propun că timpul ar fi infinit.000 ani pentru ultima perioadă interglaciară și 240. bazându-se pe retragerea povârnișului cascadei Niagara. valori determinate pe baza sedimentelor din lacuri elvețiene (și care nu diferă semnificativ de estimările recente).000 ani. arhiepiscop de Armagh.000 ani de la ultimul maximum glaciar.000-20. iar în decenile următoare au fost dezvoltate și alte metode. În același secol. cum ar fi cele care folosesc uraniu. John Joly a încercat o altă abordare și a calculat cantitatea de sare (NaCl) din oceanele lumii precum și cantitatea adăugată în fiecare an din eroziunea rocilor și a ajuns la numărul de 100 milioane de ani. Printre primele estimări au fost cele de 16. geologii au ajuns la concluzia că de-a lungul timpului au existat mai multe perioade glaciare.000 ani pentru penultima perioadă interglaciară. datarea potasiu-argon. metoda termoluminescenței sau rezonanța paramagnetică electronică. Cea mai importantă descoperire în cronologia cuaternară a avut loc după Cel De-Al 2-lea Război Mondial și constă în folosirea descompunerilor radioactive pentru măsurarea timpului. În 1654.. iar Cuaternarul 600. Estimările sale au fost: 60. John Ussher.

în schimb. Două elemente chimice diferă prin numărul atomic. 14C sunt trei izotopi de carbon. Izotopii. înseamnă izotopul cel mai răspândit de uraniu. Unii dintre izotopi sunt . Așadar.ghețarilor polari. Masa atomică e cea de sus. De exemplu. de exemplu 12C. 13C. 23892U. iar atomii au un nucleu –ce conține protoni și neutroni– și un înveliș electronic (ce conține electroni). Cum funcționează radioactivitatea Materia. să începem cu un pic de fizică nucleară. apărând astfel cronologiile marine. pe când cel cu 7 este azotul. de exemplu elementul cu 6 protoni este carbonul. este formată din atomi. Ultimele două decenii ale secolului XX au dus la îmbunătățirea preciziei analitice și la diversificarea tehnicilor. sunt atomi cu același număr de protoni. dar cu număr diferit de neutroni. Un element chimic este identificat prin numărul atomic (câți protoni are) și prin masa atomică (aproximativ numărul de protoni plus numărul de neutroni). cu 92 protoni și 146 neutroni. au apărut spectrometria masei prin accelerare (AMS) care a revoluționat datarea prin carbon radioactiv și a făcut posibilă metoda izotopilor cosmogenici. Pentru că datarea radioactivă este cea mai sigură și mai precisă o să mă concentrez pe această metodă și o să le ignor pe celelalte. în starea în care o întâlnim pe Pământ.

toriul 232Th are t½=14. Cel mai răspândit este 12C. Dezintegrarea alfa constă în expulzarea din nucleu a unei particule (α) formată din doi protoni și doi neutroni. Dezintegrarea beta constă în emiterea unui electron (sau pozitron) din nucleu.9% din tot carbonul din natură. adică timpul care trece până când dintr-o cantitate din acei izotopi rămâne jumătate. Cea mai mare parte din 14C este absorbit de oceane. 13C formează cam 1. Deși dezintegrările radioactive individuale sunt stohastice (întâmplătoare). Un atom de azot captează un neutron și pierde un proton. ceea .05 miliarde de ani etc. dar nu produce modificarea numărului de protoni sau neutroni. unul este 14C). sau dezintegrare radioactivă. transformându-se astfel în radiocarbon (14C). Cele mai comune forme de radiație sunt dezintegrările alfa. asta pentru că este singurul instabil dintre cele 3. iar 14C doar 1 la 1010% (adică dintr-un milion de milioane de atomi de carbon. Carbonul radioactiv se formează în straturile superioare ale atmosferei când azotul interacționează cu neutronii veniți din radiația cosmică. care formează 14CO2 (dioxid de carbon radioactiv) care devine parte din ciclul global al carbonului și ajunge în plante și în animale. franciul 223F are t½=22 minute.stabili. Fiecare izotop radioactiv are un timp de înjumătățire (t½). e+ este un pozitron care rezultă din transformarea unui proton întrun neutron: p+ → n0 + e+. pentru care a primit Premiul Nobel în Chimie în 1960. Un exemplu ar fi: 23892U → 23490Th + 42He2+. iar alții nu. beta sau gama. Acest izotop se transformă în azot 14N prin emisie de radiație beta. sulful 35S are t½=87. Un exemplu ar fi transformarea potasiului în argon: 4019K → 4018Ar + e+ + νe (neutrin). cu un procent de 98.5 zile. De exemplu. se poate determina cu precizie timpul de înjumătățire prin metode statistice. Dezintegrarea gama constă în emiterea unei particule electromagnetice (foton) de frecvență înaltă. Datarea cu carbon radioactiv Datarea cu carbon a fost descoperită de Willard Libby. Carbonul radioactiv (14C) este unul dintre cei 3 izotopi de carbon. Acest proces de emisie spontană se numește radioactivitate. Cei instabili emit particule pentru a ajunge la o stare stabilă (se transformă dintr-un izotop instabil într-unul (mai) stabil).1%.

Așadar.000 ani până la 60. printre altele. Chiar dacă 14C din biosferă și din oceane se dezintegrează constant. turbă. când se dorește datarea unei fosile prin această metodă. Amestecarea rapidă și completă a 14C are loc între rezervoare la nivel global.000 ani dacă există material în cantități mari. în afară de alterarea dată de dezintegrarea 14C dinainte sau după moartea unui organism. apă oceanică) a rămas relativ constant de-a lungul timpului. Rapoartele dintre diferiții izotopi de carbon nu au fost alterate. . care nu se mai reîmprospătează și se dezintegrează cu o rată constantă (dată de timpul de înjumătățire). cărbune. adică „ceasul radioactiv” pornește. Probleme ce pot să apară Pentru a putea data corect cu radiocarbon trebuie făcute următoarele presupuneri: Raportul 14C/ 12C din fiecare parte a globului (atmosferă. rămășițe de plante. sau timpul de înjumătățire. Substanțele care pot fi datate cu carbon radioactiv sunt. De precizat și că există metode de a prelungi perioada de 45. care este de 5730 ani. cochilii sau corali. este măsurată cantitatea de 14C rămasă în fosilă.000 ani sau chiar 75. în consecință cantitatea de radiocarbon din plante și animale și din ocean rămâne aproximativ constantă de-a lungul timpului (se numește echilibru izotopic). iar pentru a face o măsurare bună obiectul datat nu trebuie să fie mai vechi de 45. este comparată cu cantitatea de 14C aflată într-un material standard și se poate determina timpul trecut de la moartea organismului. lemn. Nivelele naturale de 14C pot fi măsurate cu precizie. este înlocuit continuu cu altul nou din atmosferă. Odată ce un organism moare. devine izolat de sursa de 14C. Pentru a se determina cât de mult radiocarboneste într-o bucată analizată se pot folosi două metode: detectarea cantității de radiații beta emise sau spectrometria masei accelerate (AMS). Timpul de înjumătățire al 14C este cunoscut cu acuratețe și cu un nivel ridicat de precizie. sedimente organice din lacuri. biosferă.000 ani.ce înseamnă că și organismele din adâncuri conțin radiocarbon. trebuie să se cunoască rata cu care 14C se dezintegrează. Dacă e mai vechi trebuie folosite alte metode. Pentru asta.

d. astfel că datele obținute din datarea radioactivă sunt mai mici decât cele reale. prin adăugarea a 1% carbon modern la un eșantion de 34. într-un sistem biologic va exista o tendință pentru izotopul mai ușor (12C). Totuși. se va obține o vârstă mai mare decât cea reală. Pentru a rezolva problema.v. Primele trei presupuneri pot crea probleme. Variații pe termen lung în producția de 14C Este o problemă importantă în datarea cu radiocarbon. chimic. Cauzele variației . De exemplu. separarea se poate dovedi imposibilă. iar acest raport este comparat cu raportul dintr-o bucată standard de calcar din Cretacic și se folosesc niște formule pentru corecție. pentru că presupunerea că nivelurile de 14C din atmosferă pare să nu mai fie susținută. însă. Efectul invers se obține când se datează organisme marine (par mai recente decât sunt). Această problemă rămâne încă și pentru a o diminua se compară (unde este posibil) cât mai multe eșantioane din situri diferite. Deci când sunt datate rămășițe de plante trebuie ținut cont de cantitatea de 14C din plante. adică timpul de înjumătățire este cunoscut și nivelurile de carbon din prezent sunt măsurate exact. dacă sursa de contaminare are aceeași compoziție ca și eșantionul.Dintre acestea. există o mare încredere printre oamenii de știință că ultimele două sunt îndeplinite. se măsoară prin spectrometrie raportul dintre izotopii stabili 13C/ 12C pentru că acesta nu se modifică prin dezintegrare. Contaminarea Constă în adăugarea materialului mai vechi sau mai nou la eșantion. ceea ce poate duce la estimări greșite. În urmă cu mai mult de 30 ani au fost observate discrepanțe între datarea cu 14C și dendrocronologie (analizarea inelelor copacilor). pentru că dacă nu.000 ani va duce la o eroare de 4000 ani. Distilarea (fracționarea) izotopică Deși cei trei izotopi de carbon sunt identici din p. cum ar fi tratarea cu acid pentru a dizolva carbonați mai vechi și cu soluții alcaline pentru a elimina acizi organici. Contaminarea poate fi naturală (infiltrare de materiale noi în sedimente vechi) sau artificială (neatenția arheologilor sau a fizicienilor). Materialele inflitrate pot fi eliminate prin diverse metode.

în raport cu izotopul relativ neradioactiv de argon. iar cantitatea de argon este măsurată cu un spectrofotometru. dar pentru a fi folosită și pentru perioade mai mici (sub 100. izotopul 41K în proporție de 6. 40Ar/39Ar. Pentru perioade mai mari de timp se folosesc alte metode. cum ar fi: calibrarea dendrocronologică. înainte să se solidifice vor elimina argonul care este produs de potasiul radioactiv. în proporție de 92. deci aplicațiile ei sunt în special în arheologie.23%. pentru datare. au fost dezvoltate unele metode de calibrare. În laborator. cel mai comun este 39K. care se descompune în două nuclee. În ciuda acestor probleme. rocile sunt încălzite până la nivelul la care se topesc. mică. 40Ar. analiza Bayesiană. care este un gaz. Principiile datării potasiu-argon Potasiul se găsește în abundență pe Pământ. Rocile vulcanice. Pentru că izotopul de calciu este prezent în natură în cantități mari. Raportul dintre potasiu și argon indică timpul trecut de la .73%. Datarea cu izotopi de argon Are două părți.000-60. Metoda a fost dezvoltată în ani ’60 și este folosită în special pentru datarea rocilor magmatice. Un alt eșantion din rocă este folosit pentru a determina (tot prin metode spectrometrice) cantitatea de 40K.000 ani) trebuie asociată cu datarea argon-argon. în minerale argiloase. datarea Wiggle-Match etc. așa că se folosește argonul (care este rar). 40K. Ce este de reținut: datarea cu 14C nu este folosită pentru perioade mai mari de 50. cantitatea generată prin descompunerea potasiului este greu de determinat. istorie și fosile foarte recente. ceea ce face posibilă măsurarea vârstei celor mai vechi roci de pe Pământ.000 ani. Există trei izotopi. Datarea potasiu-argon se bazează pe dezintegrarea izotopului radioactiv de potasiu. După ce au devenit solide. Și calciul și argonul produse sunt stabile. ambii stabili și izotopul instabil 40K (în natură în proporție de 0. deși există unele propuneri. 1250 milioane de ani. argonul rămâne captiv în structurile cristaline din roci și cantitatea lui crește de-a lungul timpului.concentrației din atmosferă nu sunt stabilite. Timpul de înjumătățire al 40K este foarte mare. minerale de origine vulcanică etc. unul de calciu (40Ca) în 89% din cazuri și argon (40Ar) în 11% din cazuri.00118%). Metoda este bună pentru perioade mari.

așa că o parte din el poate rămâne captiv în minerale.47 miliarde de ani. Argonul-40 există în atmosferă. 238U și 235U. măsurată în număr de dezintegrări pe unitate de timp pe unitatea de masă a rocii. Probleme asociate cu datarea potasiu-argon Pentru ca datarea să fie validă trebuie făcute două presupuneri. Prima este aceea că sistemul rămâne închis după erupție (roca nu se mai topește) și argonul nu mai scapă din rocă.000 ani. Timpul de înjumătățire pentru 238U este de 4. Datarea cu uraniu Metoda se bazează pe doi izotopi existenți în natură. ambii dezintegrându-se în forme stabile de plumb (206Pb și 207Pb). sau prin diferențe chimice cauzate de transportul și depozitarea rocii. A doua presupunere este că tot 40Ar din eșantion a rezultat din descompunerea 40K. Odată ce migrarea izotopilor încetează sistemul devine din nou închis și încearcă să ajungă la echilibru. Dezechilibrul poate apărea prin scurgerea de radon prin difuzie dacă roca e poroasă. Din fericire. raportul fiind 238U/235U = 21. iar pentru 235U de 704. activitatea izotopilor-copii va deveni egală cu cea a izotopilor-părinți de uraniu. adică dacă sistemul rămâne închis se ajunge la o stare de echilibru. Principiile datării cu uraniu în dezechilibru Dacă un mineral de uraniu este neperturbat pentru câteva minioane de ani.7:1. adică ceasul se resetează. Scurgerea argonului ar putea produce subestimarea vârstei rocii. după mai multe reacții intermediare. Supraestimarea se poate face dacă în rocă exista argon în surplus la solidificare. Metoda funcționează pe principiul că uraniul . Prin măsurarea raportului dintre 234U și 230Th (produs intermediar) se poate afla cât a trecut de când sistemul a devenit închis. ceea ce corespunde cu momentul erupției vulcanului din care a ieșit lava care a produs roca.întărirea rocii. eventual prin integrarea altor roci mai vechi în structura noii roci. argonul-40 din atmosferă este întotdeauna însoțit de 36Ar și pentru că acesta nu este produs prin dezintegrarea potasiului. Izotopul de uraniu-238 este mult mai abundent. prin măsurarea cantității de 36Ar din rocă se pot face corecții folosind raportul dintre 40Ar/36Ar din atmosfera contemporană (296:1).

dar distribuția lor limitată restricționează folosirea metodei. 147Sm are t½=106 miliarde de ani ceea ce este suficient de scurt pentru a produce schimbări în nivelurile de 143Nd (element rezultat din descompunere) în perioade de minimum câteva milioane de ani. deci excesul de toriu apare doar din dezintegrarea uraniului. prin măsurarea raportului intre cei doi izotopi și compararea lui cu raportul standard la formarea unei roci vulcanice se poate determina surplusul de neodim-143 și se poate calcula timpul trecut de la închiderea sistemului (răcirea lavei).este solubil și astfel este asimilat de organisme.5 miliarde de ani și este una dintre cele mai precise. . Metoda se folosește și pentru datarea rocilor din meteoriți. dar doar neodim-143 este radiogenic. Principiile datării U-Pb (zircon) Dacă putem găsi un mineral care la formare conține uraniu dar nu plumb (sau doar cantități foarte mici). Determinările făcute prin această metodă sunt consistente cu cele făcute prin metoda uraniu-plumb și prin metoda rubidiu-stronțiu. Datarea samariu-neodim Samariul este un element rar cu 7 izotopi naturali. Cantitățile obținute se scad din cantitățile prezente și se calculează timpul pe baza timpului de înjumătățire al izotopilor de uraniu. Inițial s-a încercat datarea folosind uraninit și monazit. Dar zirconul este un mineral foarte răspândit mai ales în rocile intermediare-spreacide. Metoda uraniu-plumb este utilă pentru vârste între 1 milion și 4. atunci îi putem măsura vârsta folosindu-ne doar de raportul dintre uraniu și plumb. Zirconul conține inițial doar o cantitate mică de plumb pentru care se pot face corecții măsurând cantitatea inițială de 204Pb (neradiogenică) și calculând rapoartele 206Pb/204Pb și 207Pb/204Pb pentru întreaga rocă pentru a estima cantitățile inițiale de 206Pb și 207Pb. 148Sm și 149Sm au timp de înjumătățire prea mare pentru a fi folosiți în datare (t½≈1016 ani). În schimb. pe când toriul nu este asimilat. O variație a acestei metode este metoda plumb-plumb care măsoară doar cantitatea de izotopi de plumb și nu necesită cunoașterea cantității de uraniu din prezent pentru că se bazează pe faptul că izotopii de plumb corespund (provin din) izotopi de uraniu cu rate diferite de descompunere. dintre care trei sunt radioactivi. Deoarece neodimul apare sub forma a 2 izotopi (143Nd și 144Nd).

mai precis să se ocupe de problemele legate de plumb.57 miliarde de ani. George Tilton. iar unul nu. de separarea izotopilor și măsurarea lor. când este cunoscută cu o precizie un pic mai mare: 4. ceea ce îi împiedica să calculeze vârsta Pământului. O parte din plumb era primar (prezent la formarea Pământului). și în consecință plumbul trebuie să fi fost prezent la formarea sistemului solar și al Pământului. să participe alături de el la cercetarea în domeniul metodelor de datare radioactivă. unii radiogeni (rezultați în urma radioactivității).000 ani. care conțineau plumb. După cum se știa déjà în 1950. Brown si-a dat seama că soluția la această problemă o reprezintă meteoriții de fier. obținând 4. Pe de . După ce a aflat compoziția. iar autorii insistă că nimeni nu poate ști cu adevărat ce s-a întâmplat înainte de a fi existat oameni.5 miliarde de ani. Afirmația asta îmi seamănă cu argumentul din incredulitate (eu nu știu. și l-au analizat la spectrometrul Universității din Chicago. pe când ceea ce au scris oamenii în vechime nu este așa de sigur pentru că ar fi putut minți. dar nu și uraniu. capitolul VI: „Vechi sau noi?”. i-a dat sarcina de a găsi metode pentru determinarea vârstei mineralelor de zircon în funcție de cantitățile de uraniu și de plumb. a participat la o conferință unde a anunțat pentru prima dată în mod oficial că vârsta Pământului este între 4. Browm împreună cu Patterson au reușit apoi să izoleze plumbul primitiv din meteoritul de la Canyon Diablo.54 miliarde de ani (±1%). Pământul conținea diverși izotopi de plumb. Patterson a luat un creion și o hârtie și a făcut calculele.51 și 4. numită Creaționismul Științific. Au urmat apoi multe alte confirmări ale acestei vârste. geochimistul Harrison Scott Brown i-a propus unui student. deci nu poate fi adevărat) și ignoră faptul că o datare radiometrică este un proces bine cunoscut bazat pe fizică. Clair Cameron Patterson. În luna septembrie din același an (1953).Vârsta Pământului Pentru a calcula vârsta Pământului. Critici creaționiste Pentru critici asupra vârstei de miliarde de ani a Pământului o să mă refer la o carte produsă de „cercetătorii și consultanții Institutului pentru Cercetări Creaționiste”. care s-a prăbușit acum 50. iar unui alt student. dar cercetătorii nu știau care este compoziția izotopică a acestui plumb. Un prim argument ar fi că istoria reală există numai de câteva mii de ani încoace. care a rămas valabilă până în prezent.

De exemplu. obținându-se astfel timpul de înjumătățire. pentru scopuri practice există sisteme închise. Acest sistem poate fi considerat închis din punctul de vedere al concentrației de dioxid de carbon. tocmai aici intervine puterea predictivă a științei. atunci se aplică aici. Gândiți-vă la următorul lucru: avem o cantitate de 223F și așteptăm 22 minute și observăm . „Este imposibil să cunoaștem componentele inițiale ale unui sistem format în timpurile preistorice”: nu este chiar imposibil. „În natură nu există sistem închis”: ba da. Se poate observa descompunerea pe o perioadă scurtă (să zicem 1 an) și se constată ce procent din uraniu s-a descompus.v. În plus. Dacă „a ști cu siguranță” se aplică undeva. o rocă ce conține argon este un sistem închis din p.altă parte. Faptul că schimbă căldură și fotoni cu exteriorul este irelevant pentru scopurile noastre (nu afectează datarea). iar dezintegrarea radioactivă este un proces cu viteză constantă. este absurd și arogant să considerăm că n-a existat nimci înaite dă existe oameni. Dar să trecem direct la criticile datării radiometrice. interiorul său va conține aceeași cantitate de CO2 (cu o aproximare suficient de bună pentru scopuri practice) și peste 100 ani și peste 1000 ani dacă este un container bun. dacă punem CO2 într-un container sigilat. Nu este nevoie să stea cineva timp de milioane de ani să vadă cum rămâne jumătate din cantitatea inițială. Nu e nicio nevoie să stea cineva lângă uraniu să vadă în cât timp se descompune. Există procese cu viteză variabilă și procese cu viteză constantă. Pe aceeași idee. al concentrației de argon și poate fi folosită la datare. „Nicio viteză de procese nu este neschimbabilă”: o afirmație arbitrară. „Datarea cu uraniu nu este verificabilă experimental deoarece nimeni n-a putut să observe uraniul descompunându-se timp de milioane de ani”: greșit! Descompunerea uraniului a fost observată experimental nu teoretic. Se cunoaște că descompunerea radioactivă este logaritmică și se cunosc formulele de calcul. aceeași metodă funcționează și pentru elemente cu timp de descompunere mai scurt și astfel se poate face o verificare în plus că este corectă.d. iar de aici se calculează în cât timp s-ar descompune 50%. iar când peste tot sunt aceleași cantități la formare și mai multe metode de datare se confirmă reciproc putem să fim siguri că sunt corecte.

vârsta măsurată ar fi mai mică (nu mai mare) decât cea originală.000 ani”). So. nu mai mare.000 ani. Repetăm observația de 100 ori și obținem același rezultat. dacă se folosește metoda uraniului în dezechilibru. e de fapt 5. Ce motiv am avea să credem că viteza variază? Iar dacă la franciu și la o mulțime de alți izotopi instabili se observă viteză de descompunere constantă și la niciun izotop cunoscut nu se observă viteză variabilă. Dacă ar fi captați neutroni. „Datarea rocilor de pe Lună a dat rezultate discordante”: Prin metoda Rb-Sr s-au obținut estimări de 3400 și 4500 milioane de ani. iar o vârstă de 4700 milioane de ani cu metoda U-Th (abstract).05%. O vârstă de 4750 milioane de ani a fost calculată cu metoda Pb-Pb. nu închise”: din nou mantra cu „sistemele închise”. Chiar dacă ar fi sisteme care se deschid din când în când. iar diverența de 50 milioane de ani dintre celelalte două metode înseamnă 1. și oricum nici vorbă de corecturi în favoarea creaționismului (de tip „nu e 50. Presupuse dovezi că Pământul este tânăr: . date cu o precizie mică din cauza cantităților scăzute de stronțiu radiogenic. De precizat că metoda Rb-Sr nu este așa precisă precum celelalte. Probleme legate de datarea K-Ar: problemele au fost rezolvate prin folosirea în paralel a metodei Ar-Ar. ce ne-ar face să credem că uraniul are viteză de deacompunere variabilă? Doar pentru că nu se potrivește cu părerea personală a cuiva? E absurd! „Minereurile de uraniu există întotdeauna în sisteme deschise.că a mai rămas jumătate din cantitatea inițială. adică foarte mică. ar fi invers față de ceea ce susțin creaționiștii.000. no need to worry. „Datările cu uraniu dau rezultate discordante care trebuiesc corectate prin paleontologie”: corecturile făcute sunt mici raportate la vârstele măsurate. vârsta măsurată ar fi mai mică. Vezi K-Ar pe TalkOrigins. Captarea de neutroni modifică raportul izotopilor de plumb: captarea de neutroni este nesemnificativă și chiar dacă ar produce un efect de luat în seamă.

Soarele este tânăr și se micșorează: afirmație bazată pe un signur raport din 1980. au fost observate stele cu rate ciclice și variabile de micșorare (TalkOrigins). dacă ține cont de faptul că se ionizează și urmează linile magnetice și se pierde în spațiu (TalkOrigins). exact cât au ei nevoie de ele. un pic.000 ani. se afirmă de asemenea că măsurătorile prafului de pe Lună nu confirmă vârsta de miliarde de ani. rata nu e neapărat constantă (mai înainte un pic se plângeau creaționiștii că procesele nu sunt constante în natură. iar creșterea este exponențială. dar nu se ia în considerare eroziunea. Intensitatea câmpului magnetic: se face afirmația modificarea câmpului magnetic al Pământului este crescătoare cu cât mergem mai departe în trecut. iar pe de altă parte. Aceasta este o afirmație total lipsită de sens. „Este mai probabil ca vitezele uniformiste să rămână constante pe perioade mai scurte decât pe perioade îndelungate”: așa-i că-i ironic cum cu câteva pagini înainte veneau cu argumentul că metodele de datare radiometrice nu sunt de încredere pentru că vitezele vairiază. Așa. acum cum e? Micșorarea soarelui este constantă? Sau nu?). nu . iar acum când au nevoie de viteze constante pentru propriile argumente nu e nicio problemă ca vitezele să rămână constante. nu crește la infinit. În concluzie. Câmpul magnetic variază. Și chiar dacă se micșorează. care n-a fost susținut de altele ulterioare.Nu e destul heliu în atmosferă: ba da. Și amintesc că funcționează doar pe o perioadă scurtă de până la 50. Critica metodei cu carbon radioactiv: nu o să mai detaliez pentru că este asemănătoare cu critica adusă celorlalte metode de datare. Influxul de material meteoritic din spațiu: se afirmă că pe Pământ ar fi trebuit să se adune 55 metri de praf pe întreaga suprafață. dar aceasta este o informație bazată pe o măsurătoare veche și inexactă. metoda cu 14C are unele probleme cunoscute și este calibrată folosind alte metode. măsurătorile noi fiind în concordanță cu perioada de miliarde de ani (TalkOrigins). care am văzut că nu e validă. criticile nu se susțin și chiar dacă există unele probleme cu datarea (cele pe care le-am menționat când am descris metodele de datare. este exact cât trebuie.

celelalte sunt suficient de sigure și există metode bune de a corecta eventualele erori. erorile în niciun caz nu susțin ipoteza Pământului tânăr. să zicem. De la o estimare de. iar cealaltă de 17cm. Nu ați considera că valoarea reală este undeva în jur de 16cm și nu de 1cm? (Și nu vă mai gândiți atât de mult la ce anume măsurați) Cu excepția metodei radiocarbonului. Iar alternativa ar fi să respingem toată știința aceasta bine fundamentată și să credem literal o carte veche de. ci peste tot.000.. una dă rezultatul de. 15cm. cât? 4000 ani? 5000 ani? Nu vi se pare un pic dezechilibrat? Sursele mele de informare (și dacă vreți să aflați mai multe despre metodele de datare citiți cele două cărți de mai jos): Mike Walker – Quaternary Dating Methods Alan Dickin – Radiogenic Isotope Geology (varianta online) Recomand și TalkOrigins: Age of the Earth (și altele de pe TalkOrigins) și Doug MacDougall – Nature’s Clocks și articole de pe Wikipedia: Geochronology și Radiometric dating și thread-ul de pe forumul ateilor: Datarea radiometrică . iar când toate metodele dau rezultate asemănătoare. să zicem.cele inventate de creaționiști).000 ani nu se ajunge la una de 5. Gândiți-vă că faceți două măsurători. nu doar într-un loc. este un semn că funcționează. 500.000 ani.