Student: Badea Claudia Adriana Grupa: 724 An: II Facultatea ISB

are simbolul C, element crucial al existentei organismelor sicare are mai multe aplicati industriale. Numarul atomic al C este 6; elementul este in gr. a IV al sistemului periodic al elementelor. Proprietati: Greutatea atomica a C este 12,01115. Cele 3 stari naturale ale carbonului sunt- diamantul, granitul si carbonul amortiu -ele sunt solide cu o temperatura de topire extrem de ridicata sisunt insolubile in toti solventii la temperaturi normale. Proprietatile fizice ale celor 3 tipuri de C nu prea difera din cauza diferentelor in structura cristalina. În diamant, cel mai dur material cunoscut, fiecare atom este in legatura cu alti 4 atomi intr-un schelet 3D, granitul consista in legaturi saptamânale de straturi de atomi care sunt aranjati in hexagon. C amorfiu este caracterizat de un grad scazut de cristalinitate. C amorfiu pur poate fi obtinut prin incalzirea zaharului la 900 grade in absenta aerului. C are abilitatea unica de a face legaturi cu alti atomi de C pentru a forma, lanturi si inele complexe. Aceasta proprietate duce la un numar aproape infinit de compusi ai carbonului cel mai comun element fiind cel care contine C si H2.Primii compusi ai C au fost identificati in materia vie la inceputul sec 19. La temperaturi normale C are o radioactivitate scazuta. La Temperaturi ridicate reactioneaza cu aproape toate metalele pentru a forma carburi, iar cu oxigenul formeaza monoxidul de carbon si dioxidul de carbon. De asemenea carbonul formeaza compusi cu multe elemente nemetalice desi unele ca si C tetraclorid trebuie format indirect. Se gaseste: C nu este un element raspandit in natura desi este intr-un procent de 0,025% din atmosfera Pamantului. Se gaseste cel mai des sub forma de carbonat. Co2 este un compus important al atmosferei si este principala sursa de carbon incorporat in materia vie . Plantele folosind fotosinteza transforma Co2 in compusi organici de carbon care este consumat de alte organisme. C amorfiu se gaseste in grade variabile de puritate in carbuni , cox. In 1985 oameni de stiinta au evaporat granit pentru a forma o molecula de carbon stabil format din 60 de molecule de C avand forma unei sfere. Molecula a fost numita buckminsterfullerene. Aplicatii stintifice: Cle mai comun izotop al C este carbon-12 ; in 1961 acest izotop a fost ales pentru a inlocui izotopul oxigenului16 ca standard al greutatii atomice, si a fost data greutatea atomica 12.

oxigenul. . carbonul este cel mai remarcabil si este uneori numit baza vietii pe Pamînt. precum si alte elemente cunoscute sub numele de halogeni. Organic si anorganic Carbonul apare în natura în doua forme cristaline. Aceasta înseamna ca el poate forma o varietate de legaturi covalente cu alte elemente-pîna la patru legaturi simple. C 14 este produs in continuu in atmosfera de razele cosmice si se afla in orice materie vie. În grafit. diamantul si grafitul. carbonul formeaza cu usurinta legaturi cu hidrogenul. Aceste hexagoane contin doar trei din cele patru legaturi de carbon posibile.Izotopul C-13 si 4 sunt folosite extensiv ca urme in cercetarile biochimice. C14 este asemenea folosit in tehnica numita datarea cu carbon radioactiv care permite gasirea varstei fosilelor si altor materi organice. În tabelul periodic carbonul este situat în perioada a 2-a. bromul. sau o legatura tripla. pe stratul exterior (al doilea) avînd 4 ele-ctroni. Din aceasta cauza grafitul este un bun conductor de electricitate. grupa a 4-a. Dintre toate elementele din tabelul periodic. Însa proprietile sale unice sunt datorate capacitatii sale de a forma legaturi cu o catena aproape nelimitata de alti atomi de carbon. Ele pot aluneca una peste alta. cum sunt clorul. Straturile sunt tinute laolalta doar prin forte relativ slabe. una sau doua legaturi duble.Cum carbonul 14 se descompune cu jumatate de viata de 5760 de ani. astfel încît la carbon ultimul strat nu este complet ocupat de electroni. azotul. De exemplu. astfel exista electroni nelegati care se misca liber în structura cristalina. astfel încît pulberea de grafit este un excelent lubrifiant uscat. atomii de carbon sunt legati în straturi de hexagoane. sulful si fosforul. Are doua straturi de electroni. Numarul maxim de electroni pe cel de-al doilea strat (L) al unui element este opt. fluorul.

Rcecent s-a descoperit o molecula în forma de minge de fotbal. iar carbonatii în general sunt compusii unui metal cu carbon si cu oxigen. dar are o structura foarte deschisa cu o zona de suprafata mare. Compusii anorganici Compusii simpli ai carbonului cu alte elemente se întalnesc sub multe forme. Mangalul. obtinut prin încalzirea lemnului în absenta aerului. Acest grup este cunoscut sub numele de fullerene. iesind din fiecare atom într-o structura tridimensionala rigida. C70 este o molecula mai mare dar similara. în anumiti produsi de combustie. 0. în care 90% este carbon într-un amestec de forme moleculare. formata din 60 de atomi de carbon. Acesta formeaza creta. de carbonat de magneziu formeaza de asemenea calcarul. De exemplu. S-au descoperit si alte variante: de exemplu. din oxidarea partiala a metanului de origine biologica.03% din atmosfera Pamîntului le reprezinta gazul dioxid de carbon. Datorita acestui fapt. la diamante toate cele patru legaturi covalente sunt folosite. Numerosii compusi anorganici solizi ai carbonului care apar în stare naturala include si carbonatul de calciu. de exemplu . diamantul este cea mai dura substanta naturala. este format în cea mai mare parte din grafit. cea mai mare parte a carbonatului de calciu care apare în natura a fost înitial derivata din cochiliile unor vietati.Pe de alta parte. calciul si magneziul sunt metale. Carbunele contine o proportie mica de carbon liber. acea roca moale si alba.) Din punct de vedere chimic. (Carbonatii sunt clasificati drept compusi anorganici . Monoxidul de carbon apare deasemenea în mod natural în cantitati foarte mici. dar încalzit formeaza cocsul. marmura si dolomitul. Multi apar în forma . desi.

fotosinteza. plantele utilizeaza fotosinteza pentru a transforma gazul anorganic dioxid de carbon în carbohidrati si oxigen. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. sunt combinatii ale carbonului cu un singur metal. Carburile. precum si prin vietati. mari si prin sol. -respiratia. SiC) si carbura de wolfram. Sunt materiale foarte dure. prin care plantele absorb dioxi-dul de carbon si elibereaza oxigen. Otelul îsi datoreaza duritatea prezentei carburii de fier. Ciclul dioxidului de carbon Dupa cum a descoperit Friedrich Wöhler(1800-1882). prin care animalele inspira oxigen si expira dioxid de carbon. precum carborundumul (carbu-ra de siliciu. dar se fabrica relative usor prin încalzirea minereurilor metalice cu cocs într-un furnal. Acest ciclu se compune din urmatorii pasi: . . Acest proces are loc ca parte a ciclului biochimic al carbonului. nu exista o bariera de netrecut între compusii organici si anorganici ai carbonului. pe de alta parte.naturala. în natura. -descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. Ele nu apar în natura. De exemplu. inclusive prin aer. "Carburile interstitiale" sunt formate de metalele de tranzitie si de siliciu. care este ruta parcursa de carbon în timp ce este reciclat prin lumea naturala. Ele se numesc astfel pentru ca atomii de carbon ocupa interstitii în lantul metallic.

carbonati sau carburi. si dizolvarea naturala a dioxidului de carbon în apa. Inelele pot sa contina orice numar de atomi. Carbonul organic Pentru chimisti. De exemplu. compusii organici sunt toti acei compusi ai carbonului care nu sunt oxizi. În realitate exista mii de compusi organici. azot. în timp ce toate substantele continute în vietati sunt organice. -dezagregarea naturala a rocilor. Lanturile sau inelile pot fi "saturate"(adica. Prin urmare. . Aceasta genereaza dioxid de carbon. adesea cu ramuri sau structuri inelare. Compusii organici care formeaza vietatile sunt la fel de variati ca si constituentii si activitatile vietii însasi. de la trei pîna la sapte sau mai multi. Varietatea imensa a compusilor organici se datoreaza capacitatii carbonului de a forma lanturi întinse. numai din enzime exista sute. Acestia pot sa contina de asemenea si alte elemente. în special oxigen. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon.si sulf. nu toti compusii organici se gasesc de fapt în vietati. În fiecare zi se descopera mai multi dintre cei care apar în natura si multi altii sunt creati constant ca substante sintetice în industrie si în laboratoarele de cercetare. cu toate legaturile valentelor de carbon atasate la alti atomi) sau "nesaturate" (cu una sau mai multe legaturi duble sau triple între atomii de carbon adiacenti). Activitatea umana a adaugat un nou process la acest ciclu: arderea combustibililor fosili. fiecare dintre ele avînd un anumit rol în metabolizmul celular.-descompunerea materiei vegetale si animale în gaze.

chimia organica a fost definita ca o chimie a carbonului.in trecut.CO2.cat si al lumii organice. In natura se poate urmari o circulatie a carbonului care conditioneaza existenta atat a lumii vegetale cat si a lumii animale.De aceea.nu exista organism vegetal sau animal care sa nu contina carbon. In lumea minerala carbonul apare indeosebi sub forma de carbonate.un compus macromolecular provenit din glucoza .C6H12O6.energia necesara furnizata de energia solara este transmisa sistemului chimic prin intermediul clorofilei din plante.Raspandirea in natura.Formarea lui in atmosfera si absortia.din reactia nucleara:14N(n p) 14C.Carbonul este unul dintre elementele cele mai raspandite in natura. In aerul atmosferic carbonul se gaseste sub forma de dioxid de carbon.¹²C. 1. Dioxidul de carbon din atmosfera este sursa din care plantele isi sintetizeaza substanta lor. Asimilatia dioxidului de carbon in plante este o reactie endoterma.In acest circuit.este un rezultat al interactiunii razelor cosmice cu 14N.03%).tinand seama ca in procesul de fotosinteza rezulta amidonul. Importanta cea mai mare o are insa carbonul in lumea organica. Carbonul din natura are compozitia izotopica:98.global .08% din litosfera.un rol important ii revine dioxidului de carbon.insa in concentratii mici(in medie 0.Izotopul 14C care mai apare si el in natura.El este un component atat al lumii minerale.astfel: CO2 + H2O→(CH2O) + O2 In acest caz (CH2O) reprezinta un hidrat de carbon ipotetic (si nu formaldehida). .89%-.foarte complex care poate fi formulat.11% ¹³C.Asimilatia dioxidului de carbon in plante este un proces fotochimic.CO2 de catre organisme vii sta la baza obtinerii de date cu privire la stabilirea varstei unor substante din natura.desi formeaza numai 0.

cochilii.carbonul se comporta ca un reducator fata de mai multe substante compuse.Prin respiratia plantelor si animalelor.Datorita proprietatii lui de a reduce un mare numar de oxizi de metale. .dupa modificatia in care se gaseste carbonul (carbune. Combinatiile carbonului.o parte din CO2 din atmosfera este in continua regenerare.in special a fontei.ca urmare a formarii.Carbonul este relativ rezistent din punct de vedere chimic:reactivitatea lui depinde mult de starea lui de diviziune si de modificatia alotropica sub care se gaseste.Cu metalele formeaza carburi. Desigur in curs de secole si milenii . Carbonul sa gaseste in natura si in stare elementara.Cu azotul se combina numai simultan cu hidrogenul.o parte din CO2 a fost scos din circulatie.Numarul combinatiilor carbonului este imens.a zacamintelor de carbonat de calciu din resturi (schelete.in special acetilena.in mari si oceane.HCN.diamant).grafit.si anume sub forma celor doua stari alotropice:diamantul si grafitul. Carbonul se combina direct numai cu unele componente. Proprietati chimice ale carbonului.carbonul are o larga intrebuintare in metalurgie pentru obtinerea unor metale .Plantele servesc drep hrana animalelor.CS2.De exemplu.in combinatiile sale carbonul este in general tetracovalent.Astfel se combina cu hidrogenul la temperatura arcului electric si formeaza hidrocarburi .formand acidul cianhidric.reduce acidul sulfuric concentrat dand un amestec de dioxid de carbon si dioxid de sulf.etc.cum si sub forma diferitelor varietati de carbuni de pamant.La acesta mai contribuie si dioxidul de carbon provenit din putrezirea cadavrelor si plantelor. Din cauza marii afinitati pentru oxigen.Cu sulful se combina la cald.formand sulfura de carbon.O alta sursa de alimentare a mediului cu CO2 o reprezinta arderile de combustibili.In oxigen arde cu formare de oxizi de carbon:conditiile de oxidare sunt diferite.) de animale moarte.

alheide.De asemenea exista multe combinatii ale carbonului.acizi. Cand plantele isi procura dioxidul de carbon din aer si il transforma prin fotosinteza in compusi organici. Studiul hidrocarburilor si al derivatilor sai formeaza obiectul chimiei organice.Spre deosebire de hidrurile altor elemente .etc. Metoda este considerată de unii exactă până la aproximativ 58000–62000 ani vechime.el formeaza combinatii derivate din hidrocarburi prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu atomi ai altor elemente . sau 13C (1. Succesul i s-a datorat datarii cu carbon radioactiv a unei bucati de lemn dintr-o barja egipteana.Elementul cu care carbonul se leaga cel mai frecvent este hidrogenul. prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu grupe de atomi cu functiuni specifice (alcooli.89%). ele au si o cantitate aproximativ egala de izotop C 14 cu cea din atmosfera. cantitatea de izotop scade exponential cu dezintegrarea beta a carbonului.legaturile C-H in hidrocarburi sunt nepolare. Pentru aceasta contributie. Carbonul are doi izotopi naturali stabili: C 12 .tot derivate cu hidrocarburi . sau 12C. Se spune ca in acel an Enrico Fermi i-a sugerat lui Libby intr-un seminar care a avut loc in Chicago. iar cel care există cel mai puțin este 8C. și C 13 . (98.indeosebi cu atomi cu caracter electronegativ. Dupa moartea plantelor sau consumul lor de catre om sau animale. dar instabil. Din cauza proprietatii carbonului de a se combina concomitent cu elemente electropozitive si elemente electronegative. Cea mai intalnita utilizare a datarii cu carbon este in arheologie. care dispare .Combinatiile carbonului cu hidrogenul se numesc hidrocarburi. C 14 sau 14C.11%). Tehnica datarii cu carbon a fost realizata de catre Willard Libby si colaboratorii sai de la Universitatea din Chicago in 1949. Există 15 izotopi cunoscuți ai carbonului.la care polaritatea legaturii este mare. Libby a luat Premiul Nobel in Chimie in anul 1960.). sau radiodatarea cu carbon este o metodă radiometrică de datare ce utilizează izotopul natural de carbon. a carei varsta era cunoscuta doar de documentele istorice. radioizotopul C 14 pentru a stabili vârsta materialelor ce conțin carbon. și un radioizotop natural. ca de exemplu HCl sau NaH.

Fie că este vorba despre unelte din lemn sau oase foarte bine conservate. Atunci când razele cosmice vin în contact cu atomii din compoziţia atmosferei ele dau naştere unei raze cosmice secundare sub . lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. Se estimează că fiecare dintre noi intră în contact în fiecare oră cu nu mai puţin de o jumătate de milion de raze cosmice. Luăm contact adesea prin intermediul mass-media cu ştiri despre descoperirile arheologice făcute în diverse colţuri ale lumii. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. din punct de vedere arheologic. obiectelor vestimentare. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. arheologii fac întotdeauna estimări privind vechimea obiectelor sau rămăşiţelor umane dezgropate. Majoritatea metodelor de datare a artefactelor folosesc tehnici bazate pe proprietăţile anumitor substanţe chimice radioactive.98739x10-21 s. cunoscut şi drept C 14 . Cum ia naştere C 14 pe Terra? Radiaţia cosmică penetrează permanent atmosfera terestră. C 14 are un timp de înjumătățire de 5730 ani și este folosit intens pentru datarea materialelor pe bază de carbon.prin emisie de protoni și degradare alpha. Cea mai cunoscută metodă este datarea pe bază de radiocarbon. Are un timp de înjumătățire de 1. al planetei.

din punct de vedere arheologic. al planetei. numite izotopi ai acelui element. la rândul său. de numărul de neutroni din nucleu.forma unui neutron cu surplus energetic. Anumite elemente chimice sunt prezente în natură sub diverse forme. mai bine zis. Acesta din urmă. În termeni chimici. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. radioactivitatea este un fenomen exoterm (produce eliberarea energiei către mediu). Un izotop care din cauza structurii sale. Dezintegrarea radioactivă presupune de obicei expulzarea unor particule subatomice având viteză foarte mare. singura diferenţă constând în numărul de neutroni. rezultând astfel un atom de C 14 şi un proton (atom de hidrogen). a nucleelor acestora. poate suferi fenomenul de dezintegrare radioactivă se numeşte izotop radioactiv. 7 neutroni). lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. De asemenea. Toţi izotopii unui element chimic constau din atomi care posedă acelaşi număr de electroni în învelişul electronic. iar nucleele lor conţin acelaşi număr de protoni. izotopii aceluiaşi element chimic comportându-se în general foarte diferit. de obicei a excesului de neutroni. se ciocneşte cu un atom de azot (7 protoni. Radioactivitatea este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactivă a atomilor sau. dar cu mase atomice A diferite. vorbim de atomi cu acelaşi număr atomic Z. obiectelor vestimentare. Perioada de înjumătăţire a unui izotop radioactiv este intervalul de timp în care jumătate dintr-o anume cantitate de material radioactiv format din acel . precum şi emiterea unor unde electromagnetice cu lungime de undă foarte mică. Radioactivitatea depinde în mod fundamental. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. după cum am spus. În cadrul acestui proces nucleul unui atom se transformă spontan în altă specie de nucleu atomic. C 14 este un izotop radioactiv al carbonului şi are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani.

Raportul dintre C 14 şi C 12 este acelaşi pentru toţi oamenii. cel puţin în aer şi în interiorul organismelor vii. 14 Datarea unei fosile Când un organism moare. Dacă izotopul de C 14 are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. Estimând procentul de atomi de C 14 raportaţi la atomi de C 12 dintr-o mostră prelevată din rămăşiţele vegetale sau animale dezgropate în siturile arheologice. după caz. plante sau animale. care nu este radioactiv. continuă. oamenii de ştiinţă pot estima cu o precizie mulţumitoare vechimea mostrei. . în cazul cărora fotosinteza nu se mai produce. Proporţia in care cei doi izotopi sunt răspândiţi în natură este una constantă. iar această proporţie se păstrează şi în cazul plantelor sau animalelor. păstrându-se astfel raportul dintre C 14 şi C 12 în interiorul organismelor vii. Numai că procesul de dezintegrare radioactivă a C 14 deja existent în structura organismelor moarte. fie ele animale sau plante. C 14 care apare ca urmare a interacţiunilor dintre atmosfera terestră şi radiaţia cosmică se combină cu oxigenul atmosferic dând naştere atomilor de dioxid de carbon. preluarea de C 14 din atmosferă sau din hrana de natură vegetală sau animală încetează. Deşi atomii de C 14 se dezintegrează cu o rată de înjumătăţire constantă. deci a artefactului sau rămăşiţelor umane. pe care plantele îl absorb şi îl stochează în fibrele vegetale prin fotosinteză. Raţionamentul este valabil şi pentru plante. radiaţia cosmică dă naştere altora. Aproximativ unul dintr-un trilion de atomi de carbon este de tip C . cantitatea de C 12 nu se schimbă nici după moartea organismelor vii.radioizotop se descompune în alte elemente chimice ca urmare a dezintegrării radioactive. Atomii de carbon sunt prezenţi în natură în proporţie covârşitoare sub forma izotopului C 12 .

sau Rb . Vom putea folosi întotdeauna aceste metode de datare a artefactelor? Folosirea radioizotopilor permite datarea diverselor obiecte cu o precizie deosebită. şi acesta un izotop radioactiv care se găseşte în plante şi animale. K . cu o perioadă de înjumătăţire de 704 milioane de ani. din cauza faptului că bombele şi reactoarele nucleare. se pot data astfel doar obiecte nu mai vechi de 60000 de ani. 1% de C 13 . are o perioadă de înjumătăţire de 1. radiocarbon sau carbon radioactiv este un izotop radioactiv de carbon cu nucleu atomic ce conține 6 protoni și 8 neutroni. cu perioada de înjumătăţire de 49 miliarde de ani. De pildă. cu toate că existența sa fusese deja sugerată de către Franz Kurie în 1934.3 miliarde de ani. dar şi testele nucleare efectuate de oameni au schimbat şi modifică mereu procentele în care aceşti izotopi există în natură. metodă folosită pentru datarea arheologică. Mai mult. care se dezintegrează şi au perioade de înjumătăţire mult mai lungi. Izotopul C 14 a fost descoperit în 27 februarie 1940 de către Martin Kamen și Sam Ruben în laboratorul Universității din California din Berkely. Sunt 3 izotopi de carbon ce există natural pe Pământ: 99% din carbon este reprezentat de C 12 . . Metoda poate fi însă extinsă şi pentru alte elemente chimice instabile. Prezenta lui în materiile organice stă la baza datării cu radiocarbon.000000001%) din carbonul atmosferic. însumând cam 1 parte la trilion (0. dar este posibil ca pe viitor.730±40 de ani. Se descompune în Nitrogen-14 prin beta-îmbătrânire. iar C 14 apare în rămășițe puține. 87 Th232 . U 235 40 . 14C. C 14 . Timpul de înjumătățire al C 14 este de 5.Alţi izotopi radioactivi Datorită perioadei de înjumătăţire a izotopului de C 14 . geologică și a mostrelor hidro-geologice. cu perioada de înjumătăţire de 14 miliarde de ani. aceste metode să nu mai fie la fel de precise.

pentru a-i urmări (decela) pe parcursul reacțiilor chimice ce implică acest compus dat. Izotopii de carbon nu diferă apreciabil în proprietățile chimice. .003241.Activitatea carbonului radioactiv modern standard este de aproximativ 14 înjumătățiri pe minut per gram de carbon. Acesta este folosit în cercetarea chimică în tehnica numită etichetarea cu carbon: unii atomi de C 12 ale unui compus stabilit sunt înlocuiți C 14 (sau niște atomi carbon-13). Masa atomică a C 14 este aproximativ 14.

în timp ce dezvoltările tehnologice au permis forarea sedimentelor oceanice sau a . asta e doar filosofie și nu se bazează pe nicio măsurare.. iar în decenile următoare au fost dezvoltate și alte metode. În anii ’70.440 ani. cifră care a rezistat în prima jumătate a secolului XX.000 ani de la ultimul maximum glaciar. John Joly a încercat o altă abordare și a calculat cantitatea de sare (NaCl) din oceanele lumii precum și cantitatea adăugată în fiecare an din eroziunea rocilor și a ajuns la numărul de 100 milioane de ani. Estimările sale au fost: 60. În secolul al XIX-lea.Metode de datare Unele dintre cele mai vechi scrieri despre vârsta Pământului sunt grecești și propun că timpul ar fi infinit. În același secol. care a devenit populară la sfârșitul anilor ’30 și se mai folosește și în prezent. În 1654. arhiepiscop de Armagh.000-20. cum ar fi cele care folosesc uraniu.000 ani. a calculat pe baza informațiilor din Biblie că lumea a fost creată în ziua de dumnincă. Cea mai importantă descoperire în cronologia cuaternară a avut loc după Cel De-Al 2-lea Război Mondial și constă în folosirea descompunerilor radioactive pentru măsurarea timpului. metoda termoluminescenței sau rezonanța paramagnetică electronică. 23 octombrie 4004 î. geologii au ajuns la concluzia că de-a lungul timpului au existat mai multe perioade glaciare.000 ani pentru ultima perioadă interglaciară și 240. descoperirile din biologia moleculară au permis ca schimbările post-mortem în structura proteinelor să poată fi folosite pentru datare (geocronologia cu aminoacizi). valori determinate pe baza sedimentelor din lacuri elvețiene (și care nu diferă semnificativ de estimările recente). Estimări ulterioare au mărit această durată la 1 milion de ani.Hr.000 ani pentru penultima perioadă interglaciară. Printre primele estimări au fost cele de 16. La începutul secolului XX s-a încercat folosirea unei alte metode de datare numită dendrocronologie (datare în funcție de inelele copacilor). bazându-se pe retragerea povârnișului cascadei Niagara. Alte încercări au fost pentru a determina perioada ultimei deglaciații analizându-se straturile suprapuse de sedimente. Prima datare a fost făcută în 1948 folosind carbon radioactiv. Desigur. John Ussher. Una dintre cele mai recente încercări de a determina vârsta Pământului în mod științific a fost în 1790 când William McClay a propus o vârstă minimă de 55. iar omul în vinerea care a urmat. iar Cuaternarul 600. O primă încercare de a determina cronologia glaciară-interglaciară a fost făcută de geologul german Albrecht Penck analizând intensitatea eroziunii în zona Alpilor de nord. datarea potasiu-argon.

14C sunt trei izotopi de carbon. înseamnă izotopul cel mai răspândit de uraniu. în schimb. să începem cu un pic de fizică nucleară. De exemplu. au apărut spectrometria masei prin accelerare (AMS) care a revoluționat datarea prin carbon radioactiv și a făcut posibilă metoda izotopilor cosmogenici. 13C. de exemplu elementul cu 6 protoni este carbonul. în starea în care o întâlnim pe Pământ. dar cu număr diferit de neutroni. 23892U. este formată din atomi. iar atomii au un nucleu –ce conține protoni și neutroni– și un înveliș electronic (ce conține electroni). Două elemente chimice diferă prin numărul atomic.ghețarilor polari. apărând astfel cronologiile marine. Izotopii. Așadar. Masa atomică e cea de sus. Cum funcționează radioactivitatea Materia. Ultimele două decenii ale secolului XX au dus la îmbunătățirea preciziei analitice și la diversificarea tehnicilor. pe când cel cu 7 este azotul. sunt atomi cu același număr de protoni. Pentru că datarea radioactivă este cea mai sigură și mai precisă o să mă concentrez pe această metodă și o să le ignor pe celelalte. Un element chimic este identificat prin numărul atomic (câți protoni are) și prin masa atomică (aproximativ numărul de protoni plus numărul de neutroni). cu 92 protoni și 146 neutroni. de exemplu 12C. Unii dintre izotopi sunt .

De exemplu. dar nu produce modificarea numărului de protoni sau neutroni. transformându-se astfel în radiocarbon (14C).05 miliarde de ani etc. iar 14C doar 1 la 1010% (adică dintr-un milion de milioane de atomi de carbon. Cea mai mare parte din 14C este absorbit de oceane. se poate determina cu precizie timpul de înjumătățire prin metode statistice. asta pentru că este singurul instabil dintre cele 3. Dezintegrarea beta constă în emiterea unui electron (sau pozitron) din nucleu. pentru care a primit Premiul Nobel în Chimie în 1960. Cele mai comune forme de radiație sunt dezintegrările alfa. e+ este un pozitron care rezultă din transformarea unui proton întrun neutron: p+ → n0 + e+. iar alții nu. Un exemplu ar fi transformarea potasiului în argon: 4019K → 4018Ar + e+ + νe (neutrin). Carbonul radioactiv (14C) este unul dintre cei 3 izotopi de carbon.9% din tot carbonul din natură.5 zile. Dezintegrarea gama constă în emiterea unei particule electromagnetice (foton) de frecvență înaltă. franciul 223F are t½=22 minute. Un exemplu ar fi: 23892U → 23490Th + 42He2+. sulful 35S are t½=87. care formează 14CO2 (dioxid de carbon radioactiv) care devine parte din ciclul global al carbonului și ajunge în plante și în animale. Carbonul radioactiv se formează în straturile superioare ale atmosferei când azotul interacționează cu neutronii veniți din radiația cosmică. 13C formează cam 1. Deși dezintegrările radioactive individuale sunt stohastice (întâmplătoare). Cei instabili emit particule pentru a ajunge la o stare stabilă (se transformă dintr-un izotop instabil într-unul (mai) stabil).1%. Datarea cu carbon radioactiv Datarea cu carbon a fost descoperită de Willard Libby. unul este 14C). adică timpul care trece până când dintr-o cantitate din acei izotopi rămâne jumătate.stabili. Fiecare izotop radioactiv are un timp de înjumătățire (t½). ceea . toriul 232Th are t½=14. Acest izotop se transformă în azot 14N prin emisie de radiație beta. beta sau gama. Acest proces de emisie spontană se numește radioactivitate. Cel mai răspândit este 12C. sau dezintegrare radioactivă. cu un procent de 98. Dezintegrarea alfa constă în expulzarea din nucleu a unei particule (α) formată din doi protoni și doi neutroni. Un atom de azot captează un neutron și pierde un proton.

în consecință cantitatea de radiocarbon din plante și animale și din ocean rămâne aproximativ constantă de-a lungul timpului (se numește echilibru izotopic). turbă. cochilii sau corali. Amestecarea rapidă și completă a 14C are loc între rezervoare la nivel global.000 ani dacă există material în cantități mari. este comparată cu cantitatea de 14C aflată într-un material standard și se poate determina timpul trecut de la moartea organismului. Substanțele care pot fi datate cu carbon radioactiv sunt. devine izolat de sursa de 14C.000 ani sau chiar 75. . Pentru asta. Pentru a se determina cât de mult radiocarboneste într-o bucată analizată se pot folosi două metode: detectarea cantității de radiații beta emise sau spectrometria masei accelerate (AMS). sedimente organice din lacuri. este măsurată cantitatea de 14C rămasă în fosilă. De precizat și că există metode de a prelungi perioada de 45. Rapoartele dintre diferiții izotopi de carbon nu au fost alterate.ce înseamnă că și organismele din adâncuri conțin radiocarbon. este înlocuit continuu cu altul nou din atmosferă. apă oceanică) a rămas relativ constant de-a lungul timpului. biosferă. lemn. Probleme ce pot să apară Pentru a putea data corect cu radiocarbon trebuie făcute următoarele presupuneri: Raportul 14C/ 12C din fiecare parte a globului (atmosferă.000 ani. care nu se mai reîmprospătează și se dezintegrează cu o rată constantă (dată de timpul de înjumătățire). Dacă e mai vechi trebuie folosite alte metode. cărbune. rămășițe de plante. Așadar. când se dorește datarea unei fosile prin această metodă.000 ani până la 60. Odată ce un organism moare. în afară de alterarea dată de dezintegrarea 14C dinainte sau după moartea unui organism. iar pentru a face o măsurare bună obiectul datat nu trebuie să fie mai vechi de 45. Chiar dacă 14C din biosferă și din oceane se dezintegrează constant. Timpul de înjumătățire al 14C este cunoscut cu acuratețe și cu un nivel ridicat de precizie. adică „ceasul radioactiv” pornește. care este de 5730 ani. trebuie să se cunoască rata cu care 14C se dezintegrează. sau timpul de înjumătățire. Nivelele naturale de 14C pot fi măsurate cu precizie. printre altele.

Contaminarea poate fi naturală (infiltrare de materiale noi în sedimente vechi) sau artificială (neatenția arheologilor sau a fizicienilor). prin adăugarea a 1% carbon modern la un eșantion de 34. Pentru a rezolva problema. într-un sistem biologic va exista o tendință pentru izotopul mai ușor (12C). Această problemă rămâne încă și pentru a o diminua se compară (unde este posibil) cât mai multe eșantioane din situri diferite. se măsoară prin spectrometrie raportul dintre izotopii stabili 13C/ 12C pentru că acesta nu se modifică prin dezintegrare.000 ani va duce la o eroare de 4000 ani. iar acest raport este comparat cu raportul dintr-o bucată standard de calcar din Cretacic și se folosesc niște formule pentru corecție.d. De exemplu. pentru că dacă nu. Totuși. chimic. Efectul invers se obține când se datează organisme marine (par mai recente decât sunt). astfel că datele obținute din datarea radioactivă sunt mai mici decât cele reale. cum ar fi tratarea cu acid pentru a dizolva carbonați mai vechi și cu soluții alcaline pentru a elimina acizi organici. Deci când sunt datate rămășițe de plante trebuie ținut cont de cantitatea de 14C din plante. adică timpul de înjumătățire este cunoscut și nivelurile de carbon din prezent sunt măsurate exact. pentru că presupunerea că nivelurile de 14C din atmosferă pare să nu mai fie susținută. Contaminarea Constă în adăugarea materialului mai vechi sau mai nou la eșantion. ceea ce poate duce la estimări greșite.v. dacă sursa de contaminare are aceeași compoziție ca și eșantionul. Primele trei presupuneri pot crea probleme. însă. În urmă cu mai mult de 30 ani au fost observate discrepanțe între datarea cu 14C și dendrocronologie (analizarea inelelor copacilor). există o mare încredere printre oamenii de știință că ultimele două sunt îndeplinite. Materialele inflitrate pot fi eliminate prin diverse metode.Dintre acestea. Distilarea (fracționarea) izotopică Deși cei trei izotopi de carbon sunt identici din p. Variații pe termen lung în producția de 14C Este o problemă importantă în datarea cu radiocarbon. Cauzele variației . se va obține o vârstă mai mare decât cea reală. separarea se poate dovedi imposibilă.

40Ar/39Ar. După ce au devenit solide. ambii stabili și izotopul instabil 40K (în natură în proporție de 0. care este un gaz. analiza Bayesiană. în proporție de 92.concentrației din atmosferă nu sunt stabilite. așa că se folosește argonul (care este rar). care se descompune în două nuclee. mică. deși există unele propuneri. deci aplicațiile ei sunt în special în arheologie. unul de calciu (40Ca) în 89% din cazuri și argon (40Ar) în 11% din cazuri. Metoda este bună pentru perioade mari. Pentru perioade mai mari de timp se folosesc alte metode. Raportul dintre potasiu și argon indică timpul trecut de la . 40K. 1250 milioane de ani.73%. au fost dezvoltate unele metode de calibrare. Metoda a fost dezvoltată în ani ’60 și este folosită în special pentru datarea rocilor magmatice. ceea ce face posibilă măsurarea vârstei celor mai vechi roci de pe Pământ. Datarea potasiu-argon se bazează pe dezintegrarea izotopului radioactiv de potasiu. În laborator. Și calciul și argonul produse sunt stabile. cantitatea generată prin descompunerea potasiului este greu de determinat.000 ani) trebuie asociată cu datarea argon-argon. iar cantitatea de argon este măsurată cu un spectrofotometru. istorie și fosile foarte recente. 40Ar. Principiile datării potasiu-argon Potasiul se găsește în abundență pe Pământ. în minerale argiloase.23%. Ce este de reținut: datarea cu 14C nu este folosită pentru perioade mai mari de 50. cum ar fi: calibrarea dendrocronologică. argonul rămâne captiv în structurile cristaline din roci și cantitatea lui crește de-a lungul timpului. Datarea cu izotopi de argon Are două părți.00118%). În ciuda acestor probleme. datarea Wiggle-Match etc.000-60. Timpul de înjumătățire al 40K este foarte mare. în raport cu izotopul relativ neradioactiv de argon. înainte să se solidifice vor elimina argonul care este produs de potasiul radioactiv. minerale de origine vulcanică etc. Pentru că izotopul de calciu este prezent în natură în cantități mari. rocile sunt încălzite până la nivelul la care se topesc. pentru datare. Un alt eșantion din rocă este folosit pentru a determina (tot prin metode spectrometrice) cantitatea de 40K. izotopul 41K în proporție de 6.000 ani. Rocile vulcanice. Există trei izotopi. cel mai comun este 39K. dar pentru a fi folosită și pentru perioade mai mici (sub 100.

activitatea izotopilor-copii va deveni egală cu cea a izotopilor-părinți de uraniu. sau prin diferențe chimice cauzate de transportul și depozitarea rocii. Probleme asociate cu datarea potasiu-argon Pentru ca datarea să fie validă trebuie făcute două presupuneri. iar pentru 235U de 704. așa că o parte din el poate rămâne captiv în minerale. Dezechilibrul poate apărea prin scurgerea de radon prin difuzie dacă roca e poroasă.47 miliarde de ani.întărirea rocii. Metoda funcționează pe principiul că uraniul . ambii dezintegrându-se în forme stabile de plumb (206Pb și 207Pb).7:1. Timpul de înjumătățire pentru 238U este de 4. măsurată în număr de dezintegrări pe unitate de timp pe unitatea de masă a rocii. eventual prin integrarea altor roci mai vechi în structura noii roci. Argonul-40 există în atmosferă. Supraestimarea se poate face dacă în rocă exista argon în surplus la solidificare. Principiile datării cu uraniu în dezechilibru Dacă un mineral de uraniu este neperturbat pentru câteva minioane de ani. Prin măsurarea raportului dintre 234U și 230Th (produs intermediar) se poate afla cât a trecut de când sistemul a devenit închis. după mai multe reacții intermediare. argonul-40 din atmosferă este întotdeauna însoțit de 36Ar și pentru că acesta nu este produs prin dezintegrarea potasiului. Prima este aceea că sistemul rămâne închis după erupție (roca nu se mai topește) și argonul nu mai scapă din rocă. Izotopul de uraniu-238 este mult mai abundent. Scurgerea argonului ar putea produce subestimarea vârstei rocii. Odată ce migrarea izotopilor încetează sistemul devine din nou închis și încearcă să ajungă la echilibru. raportul fiind 238U/235U = 21. A doua presupunere este că tot 40Ar din eșantion a rezultat din descompunerea 40K. 238U și 235U. prin măsurarea cantității de 36Ar din rocă se pot face corecții folosind raportul dintre 40Ar/36Ar din atmosfera contemporană (296:1). Din fericire. adică ceasul se resetează. Datarea cu uraniu Metoda se bazează pe doi izotopi existenți în natură. adică dacă sistemul rămâne închis se ajunge la o stare de echilibru. ceea ce corespunde cu momentul erupției vulcanului din care a ieșit lava care a produs roca.000 ani.

5 miliarde de ani și este una dintre cele mai precise. pe când toriul nu este asimilat. 148Sm și 149Sm au timp de înjumătățire prea mare pentru a fi folosiți în datare (t½≈1016 ani). Principiile datării U-Pb (zircon) Dacă putem găsi un mineral care la formare conține uraniu dar nu plumb (sau doar cantități foarte mici). dar doar neodim-143 este radiogenic. O variație a acestei metode este metoda plumb-plumb care măsoară doar cantitatea de izotopi de plumb și nu necesită cunoașterea cantității de uraniu din prezent pentru că se bazează pe faptul că izotopii de plumb corespund (provin din) izotopi de uraniu cu rate diferite de descompunere. Inițial s-a încercat datarea folosind uraninit și monazit. deci excesul de toriu apare doar din dezintegrarea uraniului. 147Sm are t½=106 miliarde de ani ceea ce este suficient de scurt pentru a produce schimbări în nivelurile de 143Nd (element rezultat din descompunere) în perioade de minimum câteva milioane de ani. . prin măsurarea raportului intre cei doi izotopi și compararea lui cu raportul standard la formarea unei roci vulcanice se poate determina surplusul de neodim-143 și se poate calcula timpul trecut de la închiderea sistemului (răcirea lavei). dintre care trei sunt radioactivi. atunci îi putem măsura vârsta folosindu-ne doar de raportul dintre uraniu și plumb. Deoarece neodimul apare sub forma a 2 izotopi (143Nd și 144Nd). În schimb. Zirconul conține inițial doar o cantitate mică de plumb pentru care se pot face corecții măsurând cantitatea inițială de 204Pb (neradiogenică) și calculând rapoartele 206Pb/204Pb și 207Pb/204Pb pentru întreaga rocă pentru a estima cantitățile inițiale de 206Pb și 207Pb. Metoda uraniu-plumb este utilă pentru vârste între 1 milion și 4. Cantitățile obținute se scad din cantitățile prezente și se calculează timpul pe baza timpului de înjumătățire al izotopilor de uraniu. Datarea samariu-neodim Samariul este un element rar cu 7 izotopi naturali. Metoda se folosește și pentru datarea rocilor din meteoriți. Determinările făcute prin această metodă sunt consistente cu cele făcute prin metoda uraniu-plumb și prin metoda rubidiu-stronțiu. Dar zirconul este un mineral foarte răspândit mai ales în rocile intermediare-spreacide.este solubil și astfel este asimilat de organisme. dar distribuția lor limitată restricționează folosirea metodei.

Vârsta Pământului Pentru a calcula vârsta Pământului. iar unul nu. și l-au analizat la spectrometrul Universității din Chicago. pe când ceea ce au scris oamenii în vechime nu este așa de sigur pentru că ar fi putut minți. și în consecință plumbul trebuie să fi fost prezent la formarea sistemului solar și al Pământului. După ce a aflat compoziția. obținând 4. mai precis să se ocupe de problemele legate de plumb. geochimistul Harrison Scott Brown i-a propus unui student.000 ani. Au urmat apoi multe alte confirmări ale acestei vârste. care s-a prăbușit acum 50. Afirmația asta îmi seamănă cu argumentul din incredulitate (eu nu știu. dar nu și uraniu. În luna septembrie din același an (1953). Clair Cameron Patterson.5 miliarde de ani. ceea ce îi împiedica să calculeze vârsta Pământului. i-a dat sarcina de a găsi metode pentru determinarea vârstei mineralelor de zircon în funcție de cantitățile de uraniu și de plumb. când este cunoscută cu o precizie un pic mai mare: 4. O parte din plumb era primar (prezent la formarea Pământului). După cum se știa déjà în 1950. unii radiogeni (rezultați în urma radioactivității). dar cercetătorii nu știau care este compoziția izotopică a acestui plumb. Critici creaționiste Pentru critici asupra vârstei de miliarde de ani a Pământului o să mă refer la o carte produsă de „cercetătorii și consultanții Institutului pentru Cercetări Creaționiste”. Pe de . de separarea izotopilor și măsurarea lor. Patterson a luat un creion și o hârtie și a făcut calculele. a participat la o conferință unde a anunțat pentru prima dată în mod oficial că vârsta Pământului este între 4.51 și 4. să participe alături de el la cercetarea în domeniul metodelor de datare radioactivă.54 miliarde de ani (±1%). numită Creaționismul Științific. iar unui alt student. Brown si-a dat seama că soluția la această problemă o reprezintă meteoriții de fier. Un prim argument ar fi că istoria reală există numai de câteva mii de ani încoace. George Tilton. care a rămas valabilă până în prezent. deci nu poate fi adevărat) și ignoră faptul că o datare radiometrică este un proces bine cunoscut bazat pe fizică. capitolul VI: „Vechi sau noi?”. Browm împreună cu Patterson au reușit apoi să izoleze plumbul primitiv din meteoritul de la Canyon Diablo. iar autorii insistă că nimeni nu poate ști cu adevărat ce s-a întâmplat înainte de a fi existat oameni. care conțineau plumb. Pământul conținea diverși izotopi de plumb.57 miliarde de ani.

iar dezintegrarea radioactivă este un proces cu viteză constantă. iar de aici se calculează în cât timp s-ar descompune 50%. „Nicio viteză de procese nu este neschimbabilă”: o afirmație arbitrară. iar când peste tot sunt aceleași cantități la formare și mai multe metode de datare se confirmă reciproc putem să fim siguri că sunt corecte. dacă punem CO2 într-un container sigilat. obținându-se astfel timpul de înjumătățire. Faptul că schimbă căldură și fotoni cu exteriorul este irelevant pentru scopurile noastre (nu afectează datarea). Dar să trecem direct la criticile datării radiometrice.d. Acest sistem poate fi considerat închis din punctul de vedere al concentrației de dioxid de carbon. Există procese cu viteză variabilă și procese cu viteză constantă. al concentrației de argon și poate fi folosită la datare. „Datarea cu uraniu nu este verificabilă experimental deoarece nimeni n-a putut să observe uraniul descompunându-se timp de milioane de ani”: greșit! Descompunerea uraniului a fost observată experimental nu teoretic.v. Se poate observa descompunerea pe o perioadă scurtă (să zicem 1 an) și se constată ce procent din uraniu s-a descompus. aceeași metodă funcționează și pentru elemente cu timp de descompunere mai scurt și astfel se poate face o verificare în plus că este corectă. „În natură nu există sistem închis”: ba da. pentru scopuri practice există sisteme închise. interiorul său va conține aceeași cantitate de CO2 (cu o aproximare suficient de bună pentru scopuri practice) și peste 100 ani și peste 1000 ani dacă este un container bun. De exemplu. Nu e nicio nevoie să stea cineva lângă uraniu să vadă în cât timp se descompune. În plus. Se cunoaște că descompunerea radioactivă este logaritmică și se cunosc formulele de calcul. „Este imposibil să cunoaștem componentele inițiale ale unui sistem format în timpurile preistorice”: nu este chiar imposibil. o rocă ce conține argon este un sistem închis din p. Nu este nevoie să stea cineva timp de milioane de ani să vadă cum rămâne jumătate din cantitatea inițială. Gândiți-vă la următorul lucru: avem o cantitate de 223F și așteptăm 22 minute și observăm . Dacă „a ști cu siguranță” se aplică undeva. atunci se aplică aici.altă parte. este absurd și arogant să considerăm că n-a existat nimci înaite dă existe oameni. tocmai aici intervine puterea predictivă a științei. Pe aceeași idee.

Chiar dacă ar fi sisteme care se deschid din când în când.000 ani. adică foarte mică. Repetăm observația de 100 ori și obținem același rezultat. Captarea de neutroni modifică raportul izotopilor de plumb: captarea de neutroni este nesemnificativă și chiar dacă ar produce un efect de luat în seamă. e de fapt 5. Presupuse dovezi că Pământul este tânăr: . și oricum nici vorbă de corecturi în favoarea creaționismului (de tip „nu e 50. De precizat că metoda Rb-Sr nu este așa precisă precum celelalte. Vezi K-Ar pe TalkOrigins. So.000 ani”). iar diverența de 50 milioane de ani dintre celelalte două metode înseamnă 1. Probleme legate de datarea K-Ar: problemele au fost rezolvate prin folosirea în paralel a metodei Ar-Ar. ce ne-ar face să credem că uraniul are viteză de deacompunere variabilă? Doar pentru că nu se potrivește cu părerea personală a cuiva? E absurd! „Minereurile de uraniu există întotdeauna în sisteme deschise. nu mai mare.05%.000. ar fi invers față de ceea ce susțin creaționiștii. vârsta măsurată ar fi mai mică (nu mai mare) decât cea originală. iar o vârstă de 4700 milioane de ani cu metoda U-Th (abstract). Dacă ar fi captați neutroni.că a mai rămas jumătate din cantitatea inițială. date cu o precizie mică din cauza cantităților scăzute de stronțiu radiogenic. „Datarea rocilor de pe Lună a dat rezultate discordante”: Prin metoda Rb-Sr s-au obținut estimări de 3400 și 4500 milioane de ani. no need to worry. O vârstă de 4750 milioane de ani a fost calculată cu metoda Pb-Pb. „Datările cu uraniu dau rezultate discordante care trebuiesc corectate prin paleontologie”: corecturile făcute sunt mici raportate la vârstele măsurate. nu închise”: din nou mantra cu „sistemele închise”. vârsta măsurată ar fi mai mică. dacă se folosește metoda uraniului în dezechilibru. Ce motiv am avea să credem că viteza variază? Iar dacă la franciu și la o mulțime de alți izotopi instabili se observă viteză de descompunere constantă și la niciun izotop cunoscut nu se observă viteză variabilă.

Așa.000 ani. Câmpul magnetic variază. care am văzut că nu e validă. iar creșterea este exponențială. iar acum când au nevoie de viteze constante pentru propriile argumente nu e nicio problemă ca vitezele să rămână constante. nu crește la infinit. Critica metodei cu carbon radioactiv: nu o să mai detaliez pentru că este asemănătoare cu critica adusă celorlalte metode de datare. dar aceasta este o informație bazată pe o măsurătoare veche și inexactă. În concluzie. un pic. care n-a fost susținut de altele ulterioare. măsurătorile noi fiind în concordanță cu perioada de miliarde de ani (TalkOrigins). iar pe de altă parte. criticile nu se susțin și chiar dacă există unele probleme cu datarea (cele pe care le-am menționat când am descris metodele de datare. „Este mai probabil ca vitezele uniformiste să rămână constante pe perioade mai scurte decât pe perioade îndelungate”: așa-i că-i ironic cum cu câteva pagini înainte veneau cu argumentul că metodele de datare radiometrice nu sunt de încredere pentru că vitezele vairiază. se afirmă de asemenea că măsurătorile prafului de pe Lună nu confirmă vârsta de miliarde de ani. rata nu e neapărat constantă (mai înainte un pic se plângeau creaționiștii că procesele nu sunt constante în natură. Soarele este tânăr și se micșorează: afirmație bazată pe un signur raport din 1980. Și chiar dacă se micșorează. este exact cât trebuie. acum cum e? Micșorarea soarelui este constantă? Sau nu?). au fost observate stele cu rate ciclice și variabile de micșorare (TalkOrigins). Influxul de material meteoritic din spațiu: se afirmă că pe Pământ ar fi trebuit să se adune 55 metri de praf pe întreaga suprafață. nu . metoda cu 14C are unele probleme cunoscute și este calibrată folosind alte metode. exact cât au ei nevoie de ele. Aceasta este o afirmație total lipsită de sens. Și amintesc că funcționează doar pe o perioadă scurtă de până la 50. dacă ține cont de faptul că se ionizează și urmează linile magnetice și se pierde în spațiu (TalkOrigins). Intensitatea câmpului magnetic: se face afirmația modificarea câmpului magnetic al Pământului este crescătoare cu cât mergem mai departe în trecut. dar nu se ia în considerare eroziunea.Nu e destul heliu în atmosferă: ba da.

000. este un semn că funcționează. una dă rezultatul de. cât? 4000 ani? 5000 ani? Nu vi se pare un pic dezechilibrat? Sursele mele de informare (și dacă vreți să aflați mai multe despre metodele de datare citiți cele două cărți de mai jos): Mike Walker – Quaternary Dating Methods Alan Dickin – Radiogenic Isotope Geology (varianta online) Recomand și TalkOrigins: Age of the Earth (și altele de pe TalkOrigins) și Doug MacDougall – Nature’s Clocks și articole de pe Wikipedia: Geochronology și Radiometric dating și thread-ul de pe forumul ateilor: Datarea radiometrică . celelalte sunt suficient de sigure și există metode bune de a corecta eventualele erori.. 15cm. iar când toate metodele dau rezultate asemănătoare. erorile în niciun caz nu susțin ipoteza Pământului tânăr. Iar alternativa ar fi să respingem toată știința aceasta bine fundamentată și să credem literal o carte veche de. să zicem. Gândiți-vă că faceți două măsurători.cele inventate de creaționiști). să zicem.000 ani. nu doar într-un loc. ci peste tot.000 ani nu se ajunge la una de 5. iar cealaltă de 17cm. Nu ați considera că valoarea reală este undeva în jur de 16cm și nu de 1cm? (Și nu vă mai gândiți atât de mult la ce anume măsurați) Cu excepția metodei radiocarbonului. 500. De la o estimare de.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful