Student: Badea Claudia Adriana Grupa: 724 An: II Facultatea ISB

are simbolul C, element crucial al existentei organismelor sicare are mai multe aplicati industriale. Numarul atomic al C este 6; elementul este in gr. a IV al sistemului periodic al elementelor. Proprietati: Greutatea atomica a C este 12,01115. Cele 3 stari naturale ale carbonului sunt- diamantul, granitul si carbonul amortiu -ele sunt solide cu o temperatura de topire extrem de ridicata sisunt insolubile in toti solventii la temperaturi normale. Proprietatile fizice ale celor 3 tipuri de C nu prea difera din cauza diferentelor in structura cristalina. În diamant, cel mai dur material cunoscut, fiecare atom este in legatura cu alti 4 atomi intr-un schelet 3D, granitul consista in legaturi saptamânale de straturi de atomi care sunt aranjati in hexagon. C amorfiu este caracterizat de un grad scazut de cristalinitate. C amorfiu pur poate fi obtinut prin incalzirea zaharului la 900 grade in absenta aerului. C are abilitatea unica de a face legaturi cu alti atomi de C pentru a forma, lanturi si inele complexe. Aceasta proprietate duce la un numar aproape infinit de compusi ai carbonului cel mai comun element fiind cel care contine C si H2.Primii compusi ai C au fost identificati in materia vie la inceputul sec 19. La temperaturi normale C are o radioactivitate scazuta. La Temperaturi ridicate reactioneaza cu aproape toate metalele pentru a forma carburi, iar cu oxigenul formeaza monoxidul de carbon si dioxidul de carbon. De asemenea carbonul formeaza compusi cu multe elemente nemetalice desi unele ca si C tetraclorid trebuie format indirect. Se gaseste: C nu este un element raspandit in natura desi este intr-un procent de 0,025% din atmosfera Pamantului. Se gaseste cel mai des sub forma de carbonat. Co2 este un compus important al atmosferei si este principala sursa de carbon incorporat in materia vie . Plantele folosind fotosinteza transforma Co2 in compusi organici de carbon care este consumat de alte organisme. C amorfiu se gaseste in grade variabile de puritate in carbuni , cox. In 1985 oameni de stiinta au evaporat granit pentru a forma o molecula de carbon stabil format din 60 de molecule de C avand forma unei sfere. Molecula a fost numita buckminsterfullerene. Aplicatii stintifice: Cle mai comun izotop al C este carbon-12 ; in 1961 acest izotop a fost ales pentru a inlocui izotopul oxigenului16 ca standard al greutatii atomice, si a fost data greutatea atomica 12.

astfel încît la carbon ultimul strat nu este complet ocupat de electroni. una sau doua legaturi duble. bromul. C 14 este produs in continuu in atmosfera de razele cosmice si se afla in orice materie vie. În tabelul periodic carbonul este situat în perioada a 2-a. Din aceasta cauza grafitul este un bun conductor de electricitate. diamantul si grafitul. C14 este asemenea folosit in tehnica numita datarea cu carbon radioactiv care permite gasirea varstei fosilelor si altor materi organice. pe stratul exterior (al doilea) avînd 4 ele-ctroni. Straturile sunt tinute laolalta doar prin forte relativ slabe. oxigenul. . Are doua straturi de electroni. Numarul maxim de electroni pe cel de-al doilea strat (L) al unui element este opt. fluorul. astfel exista electroni nelegati care se misca liber în structura cristalina. Organic si anorganic Carbonul apare în natura în doua forme cristaline. atomii de carbon sunt legati în straturi de hexagoane. Aceste hexagoane contin doar trei din cele patru legaturi de carbon posibile.Cum carbonul 14 se descompune cu jumatate de viata de 5760 de ani. cum sunt clorul. carbonul formeaza cu usurinta legaturi cu hidrogenul. Însa proprietile sale unice sunt datorate capacitatii sale de a forma legaturi cu o catena aproape nelimitata de alti atomi de carbon. Ele pot aluneca una peste alta. carbonul este cel mai remarcabil si este uneori numit baza vietii pe Pamînt. Aceasta înseamna ca el poate forma o varietate de legaturi covalente cu alte elemente-pîna la patru legaturi simple.Izotopul C-13 si 4 sunt folosite extensiv ca urme in cercetarile biochimice. azotul. astfel încît pulberea de grafit este un excelent lubrifiant uscat. În grafit. sau o legatura tripla. sulful si fosforul. precum si alte elemente cunoscute sub numele de halogeni. grupa a 4-a. De exemplu. Dintre toate elementele din tabelul periodic.

Numerosii compusi anorganici solizi ai carbonului care apar în stare naturala include si carbonatul de calciu. iar carbonatii în general sunt compusii unui metal cu carbon si cu oxigen.Pe de alta parte. Multi apar în forma . dar încalzit formeaza cocsul. calciul si magneziul sunt metale. în anumiti produsi de combustie. Acest grup este cunoscut sub numele de fullerene. în care 90% este carbon într-un amestec de forme moleculare. iesind din fiecare atom într-o structura tridimensionala rigida. De exemplu. la diamante toate cele patru legaturi covalente sunt folosite. 0.03% din atmosfera Pamîntului le reprezinta gazul dioxid de carbon. formata din 60 de atomi de carbon. acea roca moale si alba.) Din punct de vedere chimic. desi. dar are o structura foarte deschisa cu o zona de suprafata mare. (Carbonatii sunt clasificati drept compusi anorganici . este format în cea mai mare parte din grafit. din oxidarea partiala a metanului de origine biologica. S-au descoperit si alte variante: de exemplu. obtinut prin încalzirea lemnului în absenta aerului. cea mai mare parte a carbonatului de calciu care apare în natura a fost înitial derivata din cochiliile unor vietati. Mangalul. Monoxidul de carbon apare deasemenea în mod natural în cantitati foarte mici. diamantul este cea mai dura substanta naturala. Rcecent s-a descoperit o molecula în forma de minge de fotbal. C70 este o molecula mai mare dar similara. de exemplu . Compusii anorganici Compusii simpli ai carbonului cu alte elemente se întalnesc sub multe forme. de carbonat de magneziu formeaza de asemenea calcarul. Datorita acestui fapt. marmura si dolomitul. Carbunele contine o proportie mica de carbon liber. Acesta formeaza creta.

prin care animalele inspira oxigen si expira dioxid de carbon.naturala. prin care plantele absorb dioxi-dul de carbon si elibereaza oxigen. pe de alta parte. SiC) si carbura de wolfram. nu exista o bariera de netrecut între compusii organici si anorganici ai carbonului. Acest ciclu se compune din urmatorii pasi: . care este ruta parcursa de carbon în timp ce este reciclat prin lumea naturala. "Carburile interstitiale" sunt formate de metalele de tranzitie si de siliciu. sunt combinatii ale carbonului cu un singur metal. Ele nu apar în natura. Carburile. Otelul îsi datoreaza duritatea prezentei carburii de fier. De exemplu. -respiratia.fotosinteza. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. Acest proces are loc ca parte a ciclului biochimic al carbonului. . mari si prin sol. precum si prin vietati. în natura. precum carborundumul (carbu-ra de siliciu. plantele utilizeaza fotosinteza pentru a transforma gazul anorganic dioxid de carbon în carbohidrati si oxigen. Ele se numesc astfel pentru ca atomii de carbon ocupa interstitii în lantul metallic. Ciclul dioxidului de carbon Dupa cum a descoperit Friedrich Wöhler(1800-1882). -descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. dar se fabrica relative usor prin încalzirea minereurilor metalice cu cocs într-un furnal. inclusive prin aer. Sunt materiale foarte dure.

De exemplu. Inelele pot sa contina orice numar de atomi. Activitatea umana a adaugat un nou process la acest ciclu: arderea combustibililor fosili. . -dezagregarea naturala a rocilor. nu toti compusii organici se gasesc de fapt în vietati. Acestia pot sa contina de asemenea si alte elemente. Varietatea imensa a compusilor organici se datoreaza capacitatii carbonului de a forma lanturi întinse. Compusii organici care formeaza vietatile sunt la fel de variati ca si constituentii si activitatile vietii însasi.-descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. cu toate legaturile valentelor de carbon atasate la alti atomi) sau "nesaturate" (cu una sau mai multe legaturi duble sau triple între atomii de carbon adiacenti). numai din enzime exista sute. azot. În fiecare zi se descopera mai multi dintre cei care apar în natura si multi altii sunt creati constant ca substante sintetice în industrie si în laboratoarele de cercetare. fiecare dintre ele avînd un anumit rol în metabolizmul celular. în special oxigen. Carbonul organic Pentru chimisti. Prin urmare. si dizolvarea naturala a dioxidului de carbon în apa. compusii organici sunt toti acei compusi ai carbonului care nu sunt oxizi. adesea cu ramuri sau structuri inelare. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. carbonati sau carburi. Aceasta genereaza dioxid de carbon. în timp ce toate substantele continute în vietati sunt organice. de la trei pîna la sapte sau mai multi. În realitate exista mii de compusi organici.si sulf. Lanturile sau inelile pot fi "saturate"(adica.

astfel: CO2 + H2O→(CH2O) + O2 In acest caz (CH2O) reprezinta un hidrat de carbon ipotetic (si nu formaldehida).89%-. In natura se poate urmari o circulatie a carbonului care conditioneaza existenta atat a lumii vegetale cat si a lumii animale. .CO2 de catre organisme vii sta la baza obtinerii de date cu privire la stabilirea varstei unor substante din natura.El este un component atat al lumii minerale.De aceea.din reactia nucleara:14N(n p) 14C.08% din litosfera.este un rezultat al interactiunii razelor cosmice cu 14N. In aerul atmosferic carbonul se gaseste sub forma de dioxid de carbon.¹²C.Carbonul este unul dintre elementele cele mai raspandite in natura.11% ¹³C.foarte complex care poate fi formulat.tinand seama ca in procesul de fotosinteza rezulta amidonul.energia necesara furnizata de energia solara este transmisa sistemului chimic prin intermediul clorofilei din plante.insa in concentratii mici(in medie 0. 1.cat si al lumii organice.chimia organica a fost definita ca o chimie a carbonului. Dioxidul de carbon din atmosfera este sursa din care plantele isi sintetizeaza substanta lor.nu exista organism vegetal sau animal care sa nu contina carbon.in trecut.Izotopul 14C care mai apare si el in natura.In acest circuit. Carbonul din natura are compozitia izotopica:98.global . In lumea minerala carbonul apare indeosebi sub forma de carbonate.Raspandirea in natura. Importanta cea mai mare o are insa carbonul in lumea organica.Formarea lui in atmosfera si absortia.CO2.03%).Asimilatia dioxidului de carbon in plante este un proces fotochimic.un rol important ii revine dioxidului de carbon.un compus macromolecular provenit din glucoza . Asimilatia dioxidului de carbon in plante este o reactie endoterma.desi formeaza numai 0.C6H12O6.

Carbonul sa gaseste in natura si in stare elementara.o parte din CO2 a fost scos din circulatie.etc.De exemplu.cum si sub forma diferitelor varietati de carbuni de pamant.Astfel se combina cu hidrogenul la temperatura arcului electric si formeaza hidrocarburi .in special acetilena.si anume sub forma celor doua stari alotropice:diamantul si grafitul.carbonul se comporta ca un reducator fata de mai multe substante compuse.Plantele servesc drep hrana animalelor.Prin respiratia plantelor si animalelor.La acesta mai contribuie si dioxidul de carbon provenit din putrezirea cadavrelor si plantelor.carbonul are o larga intrebuintare in metalurgie pentru obtinerea unor metale .cochilii.Numarul combinatiilor carbonului este imens.ca urmare a formarii. Proprietati chimice ale carbonului.in combinatiile sale carbonul este in general tetracovalent. Carbonul se combina direct numai cu unele componente.reduce acidul sulfuric concentrat dand un amestec de dioxid de carbon si dioxid de sulf.) de animale moarte.in mari si oceane.grafit.Carbonul este relativ rezistent din punct de vedere chimic:reactivitatea lui depinde mult de starea lui de diviziune si de modificatia alotropica sub care se gaseste.dupa modificatia in care se gaseste carbonul (carbune.In oxigen arde cu formare de oxizi de carbon:conditiile de oxidare sunt diferite.diamant).Datorita proprietatii lui de a reduce un mare numar de oxizi de metale.Cu azotul se combina numai simultan cu hidrogenul.formand sulfura de carbon.HCN.Cu sulful se combina la cald.formand acidul cianhidric. .CS2.o parte din CO2 din atmosfera este in continua regenerare. Combinatiile carbonului.O alta sursa de alimentare a mediului cu CO2 o reprezinta arderile de combustibili.in special a fontei.a zacamintelor de carbonat de calciu din resturi (schelete.Cu metalele formeaza carburi. Desigur in curs de secole si milenii . Din cauza marii afinitati pentru oxigen.

). sau 13C (1.la care polaritatea legaturii este mare.tot derivate cu hidrocarburi . sau radiodatarea cu carbon este o metodă radiometrică de datare ce utilizează izotopul natural de carbon. Dupa moartea plantelor sau consumul lor de catre om sau animale.11%). Pentru aceasta contributie. Studiul hidrocarburilor si al derivatilor sai formeaza obiectul chimiei organice. Metoda este considerată de unii exactă până la aproximativ 58000–62000 ani vechime. Există 15 izotopi cunoscuți ai carbonului. Tehnica datarii cu carbon a fost realizata de catre Willard Libby si colaboratorii sai de la Universitatea din Chicago in 1949. Din cauza proprietatii carbonului de a se combina concomitent cu elemente electropozitive si elemente electronegative. sau 12C.De asemenea exista multe combinatii ale carbonului.legaturile C-H in hidrocarburi sunt nepolare. Cand plantele isi procura dioxidul de carbon din aer si il transforma prin fotosinteza in compusi organici. și un radioizotop natural. Se spune ca in acel an Enrico Fermi i-a sugerat lui Libby intr-un seminar care a avut loc in Chicago. ele au si o cantitate aproximativ egala de izotop C 14 cu cea din atmosfera. C 14 sau 14C. care dispare .Combinatiile carbonului cu hidrogenul se numesc hidrocarburi.89%).acizi. cantitatea de izotop scade exponential cu dezintegrarea beta a carbonului. prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu grupe de atomi cu functiuni specifice (alcooli.indeosebi cu atomi cu caracter electronegativ. a carei varsta era cunoscuta doar de documentele istorice. Cea mai intalnita utilizare a datarii cu carbon este in arheologie. Libby a luat Premiul Nobel in Chimie in anul 1960. și C 13 . dar instabil. Carbonul are doi izotopi naturali stabili: C 12 .Spre deosebire de hidrurile altor elemente . Succesul i s-a datorat datarii cu carbon radioactiv a unei bucati de lemn dintr-o barja egipteana.etc. iar cel care există cel mai puțin este 8C.alheide.el formeaza combinatii derivate din hidrocarburi prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu atomi ai altor elemente . radioizotopul C 14 pentru a stabili vârsta materialelor ce conțin carbon.Elementul cu care carbonul se leaga cel mai frecvent este hidrogenul. ca de exemplu HCl sau NaH. (98.

Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. cunoscut şi drept C 14 . Majoritatea metodelor de datare a artefactelor folosesc tehnici bazate pe proprietăţile anumitor substanţe chimice radioactive. Cea mai cunoscută metodă este datarea pe bază de radiocarbon. al planetei. Cum ia naştere C 14 pe Terra? Radiaţia cosmică penetrează permanent atmosfera terestră. arheologii fac întotdeauna estimări privind vechimea obiectelor sau rămăşiţelor umane dezgropate. Se estimează că fiecare dintre noi intră în contact în fiecare oră cu nu mai puţin de o jumătate de milion de raze cosmice. Fie că este vorba despre unelte din lemn sau oase foarte bine conservate. C 14 are un timp de înjumătățire de 5730 ani și este folosit intens pentru datarea materialelor pe bază de carbon.prin emisie de protoni și degradare alpha. din punct de vedere arheologic. obiectelor vestimentare. lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. Atunci când razele cosmice vin în contact cu atomii din compoziţia atmosferei ele dau naştere unei raze cosmice secundare sub . Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. Are un timp de înjumătățire de 1.98739x10-21 s. Luăm contact adesea prin intermediul mass-media cu ştiri despre descoperirile arheologice făcute în diverse colţuri ale lumii.

lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. mai bine zis. după cum am spus. radioactivitatea este un fenomen exoterm (produce eliberarea energiei către mediu). Radioactivitatea este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactivă a atomilor sau. obiectelor vestimentare. de obicei a excesului de neutroni. dar cu mase atomice A diferite. a nucleelor acestora. 7 neutroni). În cadrul acestui proces nucleul unui atom se transformă spontan în altă specie de nucleu atomic. izotopii aceluiaşi element chimic comportându-se în general foarte diferit. C 14 este un izotop radioactiv al carbonului şi are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. singura diferenţă constând în numărul de neutroni. poate suferi fenomenul de dezintegrare radioactivă se numeşte izotop radioactiv. din punct de vedere arheologic. De asemenea. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. Dezintegrarea radioactivă presupune de obicei expulzarea unor particule subatomice având viteză foarte mare. Acesta din urmă.forma unui neutron cu surplus energetic. În termeni chimici. rezultând astfel un atom de C 14 şi un proton (atom de hidrogen). Perioada de înjumătăţire a unui izotop radioactiv este intervalul de timp în care jumătate dintr-o anume cantitate de material radioactiv format din acel . Radioactivitatea depinde în mod fundamental. Un izotop care din cauza structurii sale. se ciocneşte cu un atom de azot (7 protoni. vorbim de atomi cu acelaşi număr atomic Z. precum şi emiterea unor unde electromagnetice cu lungime de undă foarte mică. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. numite izotopi ai acelui element. Toţi izotopii unui element chimic constau din atomi care posedă acelaşi număr de electroni în învelişul electronic. Anumite elemente chimice sunt prezente în natură sub diverse forme. la rândul său. de numărul de neutroni din nucleu. al planetei. iar nucleele lor conţin acelaşi număr de protoni.

Aproximativ unul dintr-un trilion de atomi de carbon este de tip C . C 14 care apare ca urmare a interacţiunilor dintre atmosfera terestră şi radiaţia cosmică se combină cu oxigenul atmosferic dând naştere atomilor de dioxid de carbon. fie ele animale sau plante. Numai că procesul de dezintegrare radioactivă a C 14 deja existent în structura organismelor moarte. Raportul dintre C 14 şi C 12 este acelaşi pentru toţi oamenii.radioizotop se descompune în alte elemente chimice ca urmare a dezintegrării radioactive. Deşi atomii de C 14 se dezintegrează cu o rată de înjumătăţire constantă. cel puţin în aer şi în interiorul organismelor vii. păstrându-se astfel raportul dintre C 14 şi C 12 în interiorul organismelor vii. Estimând procentul de atomi de C 14 raportaţi la atomi de C 12 dintr-o mostră prelevată din rămăşiţele vegetale sau animale dezgropate în siturile arheologice. deci a artefactului sau rămăşiţelor umane. în cazul cărora fotosinteza nu se mai produce. care nu este radioactiv. după caz. Proporţia in care cei doi izotopi sunt răspândiţi în natură este una constantă. preluarea de C 14 din atmosferă sau din hrana de natură vegetală sau animală încetează. plante sau animale. radiaţia cosmică dă naştere altora. 14 Datarea unei fosile Când un organism moare. Atomii de carbon sunt prezenţi în natură în proporţie covârşitoare sub forma izotopului C 12 . continuă. Raţionamentul este valabil şi pentru plante. iar această proporţie se păstrează şi în cazul plantelor sau animalelor. pe care plantele îl absorb şi îl stochează în fibrele vegetale prin fotosinteză. Dacă izotopul de C 14 are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. cantitatea de C 12 nu se schimbă nici după moartea organismelor vii. . oamenii de ştiinţă pot estima cu o precizie mulţumitoare vechimea mostrei.

Prezenta lui în materiile organice stă la baza datării cu radiocarbon.Alţi izotopi radioactivi Datorită perioadei de înjumătăţire a izotopului de C 14 . 1% de C 13 .000000001%) din carbonul atmosferic. cu perioada de înjumătăţire de 49 miliarde de ani. radiocarbon sau carbon radioactiv este un izotop radioactiv de carbon cu nucleu atomic ce conține 6 protoni și 8 neutroni. Timpul de înjumătățire al C 14 este de 5. Metoda poate fi însă extinsă şi pentru alte elemente chimice instabile. De pildă. Se descompune în Nitrogen-14 prin beta-îmbătrânire. Vom putea folosi întotdeauna aceste metode de datare a artefactelor? Folosirea radioizotopilor permite datarea diverselor obiecte cu o precizie deosebită. cu perioada de înjumătăţire de 14 miliarde de ani. iar C 14 apare în rămășițe puține.3 miliarde de ani. şi acesta un izotop radioactiv care se găseşte în plante şi animale. se pot data astfel doar obiecte nu mai vechi de 60000 de ani. Mai mult. 87 Th232 . aceste metode să nu mai fie la fel de precise. dar şi testele nucleare efectuate de oameni au schimbat şi modifică mereu procentele în care aceşti izotopi există în natură. . cu o perioadă de înjumătăţire de 704 milioane de ani. însumând cam 1 parte la trilion (0. are o perioadă de înjumătăţire de 1. C 14 . care se dezintegrează şi au perioade de înjumătăţire mult mai lungi. dar este posibil ca pe viitor. 14C. metodă folosită pentru datarea arheologică. K . U 235 40 .730±40 de ani. Sunt 3 izotopi de carbon ce există natural pe Pământ: 99% din carbon este reprezentat de C 12 . cu toate că existența sa fusese deja sugerată de către Franz Kurie în 1934. din cauza faptului că bombele şi reactoarele nucleare. geologică și a mostrelor hidro-geologice. Izotopul C 14 a fost descoperit în 27 februarie 1940 de către Martin Kamen și Sam Ruben în laboratorul Universității din California din Berkely. sau Rb .

Izotopii de carbon nu diferă apreciabil în proprietățile chimice. .003241.Activitatea carbonului radioactiv modern standard este de aproximativ 14 înjumătățiri pe minut per gram de carbon. pentru a-i urmări (decela) pe parcursul reacțiilor chimice ce implică acest compus dat. Acesta este folosit în cercetarea chimică în tehnica numită etichetarea cu carbon: unii atomi de C 12 ale unui compus stabilit sunt înlocuiți C 14 (sau niște atomi carbon-13). Masa atomică a C 14 este aproximativ 14.

Estimările sale au fost: 60. O primă încercare de a determina cronologia glaciară-interglaciară a fost făcută de geologul german Albrecht Penck analizând intensitatea eroziunii în zona Alpilor de nord. în timp ce dezvoltările tehnologice au permis forarea sedimentelor oceanice sau a . La începutul secolului XX s-a încercat folosirea unei alte metode de datare numită dendrocronologie (datare în funcție de inelele copacilor). descoperirile din biologia moleculară au permis ca schimbările post-mortem în structura proteinelor să poată fi folosite pentru datare (geocronologia cu aminoacizi). a calculat pe baza informațiilor din Biblie că lumea a fost creată în ziua de dumnincă.000 ani pentru ultima perioadă interglaciară și 240. cum ar fi cele care folosesc uraniu.000 ani de la ultimul maximum glaciar. arhiepiscop de Armagh.000 ani.000 ani pentru penultima perioadă interglaciară. iar omul în vinerea care a urmat. John Ussher. metoda termoluminescenței sau rezonanța paramagnetică electronică. geologii au ajuns la concluzia că de-a lungul timpului au existat mai multe perioade glaciare. iar în decenile următoare au fost dezvoltate și alte metode. Cea mai importantă descoperire în cronologia cuaternară a avut loc după Cel De-Al 2-lea Război Mondial și constă în folosirea descompunerilor radioactive pentru măsurarea timpului. John Joly a încercat o altă abordare și a calculat cantitatea de sare (NaCl) din oceanele lumii precum și cantitatea adăugată în fiecare an din eroziunea rocilor și a ajuns la numărul de 100 milioane de ani. Estimări ulterioare au mărit această durată la 1 milion de ani.Metode de datare Unele dintre cele mai vechi scrieri despre vârsta Pământului sunt grecești și propun că timpul ar fi infinit. cifră care a rezistat în prima jumătate a secolului XX. În 1654.. În secolul al XIX-lea. iar Cuaternarul 600. Printre primele estimări au fost cele de 16. valori determinate pe baza sedimentelor din lacuri elvețiene (și care nu diferă semnificativ de estimările recente). asta e doar filosofie și nu se bazează pe nicio măsurare.440 ani.000-20. Una dintre cele mai recente încercări de a determina vârsta Pământului în mod științific a fost în 1790 când William McClay a propus o vârstă minimă de 55. Desigur. În anii ’70. bazându-se pe retragerea povârnișului cascadei Niagara.Hr. Alte încercări au fost pentru a determina perioada ultimei deglaciații analizându-se straturile suprapuse de sedimente. care a devenit populară la sfârșitul anilor ’30 și se mai folosește și în prezent. 23 octombrie 4004 î. În același secol. Prima datare a fost făcută în 1948 folosind carbon radioactiv. datarea potasiu-argon.

sunt atomi cu același număr de protoni. este formată din atomi. 13C. dar cu număr diferit de neutroni. Pentru că datarea radioactivă este cea mai sigură și mai precisă o să mă concentrez pe această metodă și o să le ignor pe celelalte. Două elemente chimice diferă prin numărul atomic. înseamnă izotopul cel mai răspândit de uraniu. pe când cel cu 7 este azotul. 23892U. în starea în care o întâlnim pe Pământ. 14C sunt trei izotopi de carbon. Ultimele două decenii ale secolului XX au dus la îmbunătățirea preciziei analitice și la diversificarea tehnicilor.ghețarilor polari. au apărut spectrometria masei prin accelerare (AMS) care a revoluționat datarea prin carbon radioactiv și a făcut posibilă metoda izotopilor cosmogenici. cu 92 protoni și 146 neutroni. de exemplu 12C. să începem cu un pic de fizică nucleară. de exemplu elementul cu 6 protoni este carbonul. Un element chimic este identificat prin numărul atomic (câți protoni are) și prin masa atomică (aproximativ numărul de protoni plus numărul de neutroni). Unii dintre izotopi sunt . Masa atomică e cea de sus. Izotopii. Așadar. Cum funcționează radioactivitatea Materia. De exemplu. iar atomii au un nucleu –ce conține protoni și neutroni– și un înveliș electronic (ce conține electroni). în schimb. apărând astfel cronologiile marine.

Cea mai mare parte din 14C este absorbit de oceane. Un atom de azot captează un neutron și pierde un proton. care formează 14CO2 (dioxid de carbon radioactiv) care devine parte din ciclul global al carbonului și ajunge în plante și în animale.9% din tot carbonul din natură. dar nu produce modificarea numărului de protoni sau neutroni. Fiecare izotop radioactiv are un timp de înjumătățire (t½). transformându-se astfel în radiocarbon (14C). Carbonul radioactiv (14C) este unul dintre cei 3 izotopi de carbon. asta pentru că este singurul instabil dintre cele 3. Deși dezintegrările radioactive individuale sunt stohastice (întâmplătoare). adică timpul care trece până când dintr-o cantitate din acei izotopi rămâne jumătate. Un exemplu ar fi transformarea potasiului în argon: 4019K → 4018Ar + e+ + νe (neutrin). toriul 232Th are t½=14. sau dezintegrare radioactivă. Cei instabili emit particule pentru a ajunge la o stare stabilă (se transformă dintr-un izotop instabil într-unul (mai) stabil). unul este 14C). iar 14C doar 1 la 1010% (adică dintr-un milion de milioane de atomi de carbon. Dezintegrarea gama constă în emiterea unei particule electromagnetice (foton) de frecvență înaltă.05 miliarde de ani etc. Cele mai comune forme de radiație sunt dezintegrările alfa. cu un procent de 98. 13C formează cam 1. e+ este un pozitron care rezultă din transformarea unui proton întrun neutron: p+ → n0 + e+. franciul 223F are t½=22 minute. Carbonul radioactiv se formează în straturile superioare ale atmosferei când azotul interacționează cu neutronii veniți din radiația cosmică. sulful 35S are t½=87. Acest izotop se transformă în azot 14N prin emisie de radiație beta. iar alții nu.1%. Un exemplu ar fi: 23892U → 23490Th + 42He2+. ceea . De exemplu. Acest proces de emisie spontană se numește radioactivitate. Dezintegrarea alfa constă în expulzarea din nucleu a unei particule (α) formată din doi protoni și doi neutroni.stabili. Cel mai răspândit este 12C. Dezintegrarea beta constă în emiterea unui electron (sau pozitron) din nucleu. beta sau gama. Datarea cu carbon radioactiv Datarea cu carbon a fost descoperită de Willard Libby.5 zile. se poate determina cu precizie timpul de înjumătățire prin metode statistice. pentru care a primit Premiul Nobel în Chimie în 1960.

De precizat și că există metode de a prelungi perioada de 45. . este înlocuit continuu cu altul nou din atmosferă. când se dorește datarea unei fosile prin această metodă. Așadar. sau timpul de înjumătățire. Chiar dacă 14C din biosferă și din oceane se dezintegrează constant. turbă. iar pentru a face o măsurare bună obiectul datat nu trebuie să fie mai vechi de 45. printre altele. Pentru a se determina cât de mult radiocarboneste într-o bucată analizată se pot folosi două metode: detectarea cantității de radiații beta emise sau spectrometria masei accelerate (AMS). Amestecarea rapidă și completă a 14C are loc între rezervoare la nivel global. Rapoartele dintre diferiții izotopi de carbon nu au fost alterate. Pentru asta. rămășițe de plante.ce înseamnă că și organismele din adâncuri conțin radiocarbon. lemn. este măsurată cantitatea de 14C rămasă în fosilă. Timpul de înjumătățire al 14C este cunoscut cu acuratețe și cu un nivel ridicat de precizie. apă oceanică) a rămas relativ constant de-a lungul timpului. devine izolat de sursa de 14C. Substanțele care pot fi datate cu carbon radioactiv sunt. biosferă. cărbune. în consecință cantitatea de radiocarbon din plante și animale și din ocean rămâne aproximativ constantă de-a lungul timpului (se numește echilibru izotopic). în afară de alterarea dată de dezintegrarea 14C dinainte sau după moartea unui organism.000 ani.000 ani dacă există material în cantități mari. trebuie să se cunoască rata cu care 14C se dezintegrează.000 ani sau chiar 75. Probleme ce pot să apară Pentru a putea data corect cu radiocarbon trebuie făcute următoarele presupuneri: Raportul 14C/ 12C din fiecare parte a globului (atmosferă. Odată ce un organism moare. este comparată cu cantitatea de 14C aflată într-un material standard și se poate determina timpul trecut de la moartea organismului. sedimente organice din lacuri. care nu se mai reîmprospătează și se dezintegrează cu o rată constantă (dată de timpul de înjumătățire).000 ani până la 60. adică „ceasul radioactiv” pornește. Dacă e mai vechi trebuie folosite alte metode. cochilii sau corali. care este de 5730 ani. Nivelele naturale de 14C pot fi măsurate cu precizie.

În urmă cu mai mult de 30 ani au fost observate discrepanțe între datarea cu 14C și dendrocronologie (analizarea inelelor copacilor). Variații pe termen lung în producția de 14C Este o problemă importantă în datarea cu radiocarbon.d. Primele trei presupuneri pot crea probleme.000 ani va duce la o eroare de 4000 ani. Deci când sunt datate rămășițe de plante trebuie ținut cont de cantitatea de 14C din plante. De exemplu. pentru că presupunerea că nivelurile de 14C din atmosferă pare să nu mai fie susținută. se va obține o vârstă mai mare decât cea reală. Contaminarea poate fi naturală (infiltrare de materiale noi în sedimente vechi) sau artificială (neatenția arheologilor sau a fizicienilor). într-un sistem biologic va exista o tendință pentru izotopul mai ușor (12C).v. Cauzele variației . prin adăugarea a 1% carbon modern la un eșantion de 34. adică timpul de înjumătățire este cunoscut și nivelurile de carbon din prezent sunt măsurate exact. pentru că dacă nu. Distilarea (fracționarea) izotopică Deși cei trei izotopi de carbon sunt identici din p. chimic.Dintre acestea. ceea ce poate duce la estimări greșite. cum ar fi tratarea cu acid pentru a dizolva carbonați mai vechi și cu soluții alcaline pentru a elimina acizi organici. Contaminarea Constă în adăugarea materialului mai vechi sau mai nou la eșantion. astfel că datele obținute din datarea radioactivă sunt mai mici decât cele reale. Această problemă rămâne încă și pentru a o diminua se compară (unde este posibil) cât mai multe eșantioane din situri diferite. Pentru a rezolva problema. Materialele inflitrate pot fi eliminate prin diverse metode. există o mare încredere printre oamenii de știință că ultimele două sunt îndeplinite. Efectul invers se obține când se datează organisme marine (par mai recente decât sunt). însă. se măsoară prin spectrometrie raportul dintre izotopii stabili 13C/ 12C pentru că acesta nu se modifică prin dezintegrare. iar acest raport este comparat cu raportul dintr-o bucată standard de calcar din Cretacic și se folosesc niște formule pentru corecție. Totuși. separarea se poate dovedi imposibilă. dacă sursa de contaminare are aceeași compoziție ca și eșantionul.

datarea Wiggle-Match etc.00118%).73%. în proporție de 92. Pentru că izotopul de calciu este prezent în natură în cantități mari. 1250 milioane de ani. ambii stabili și izotopul instabil 40K (în natură în proporție de 0. argonul rămâne captiv în structurile cristaline din roci și cantitatea lui crește de-a lungul timpului. izotopul 41K în proporție de 6. Datarea cu izotopi de argon Are două părți. au fost dezvoltate unele metode de calibrare. Datarea potasiu-argon se bazează pe dezintegrarea izotopului radioactiv de potasiu. În laborator. Principiile datării potasiu-argon Potasiul se găsește în abundență pe Pământ. Rocile vulcanice. Metoda este bună pentru perioade mari. Metoda a fost dezvoltată în ani ’60 și este folosită în special pentru datarea rocilor magmatice. iar cantitatea de argon este măsurată cu un spectrofotometru. Un alt eșantion din rocă este folosit pentru a determina (tot prin metode spectrometrice) cantitatea de 40K. deși există unele propuneri. ceea ce face posibilă măsurarea vârstei celor mai vechi roci de pe Pământ. deci aplicațiile ei sunt în special în arheologie. rocile sunt încălzite până la nivelul la care se topesc.000 ani. Timpul de înjumătățire al 40K este foarte mare. cel mai comun este 39K. cantitatea generată prin descompunerea potasiului este greu de determinat. mică. în minerale argiloase. Raportul dintre potasiu și argon indică timpul trecut de la . minerale de origine vulcanică etc. Ce este de reținut: datarea cu 14C nu este folosită pentru perioade mai mari de 50. 40K.000 ani) trebuie asociată cu datarea argon-argon. cum ar fi: calibrarea dendrocronologică. în raport cu izotopul relativ neradioactiv de argon.000-60. care se descompune în două nuclee. După ce au devenit solide. unul de calciu (40Ca) în 89% din cazuri și argon (40Ar) în 11% din cazuri. 40Ar.23%.concentrației din atmosferă nu sunt stabilite. În ciuda acestor probleme. care este un gaz. așa că se folosește argonul (care este rar). Pentru perioade mai mari de timp se folosesc alte metode. înainte să se solidifice vor elimina argonul care este produs de potasiul radioactiv. dar pentru a fi folosită și pentru perioade mai mici (sub 100. pentru datare. Și calciul și argonul produse sunt stabile. Există trei izotopi. istorie și fosile foarte recente. analiza Bayesiană. 40Ar/39Ar.

Supraestimarea se poate face dacă în rocă exista argon în surplus la solidificare. Metoda funcționează pe principiul că uraniul . Scurgerea argonului ar putea produce subestimarea vârstei rocii. adică dacă sistemul rămâne închis se ajunge la o stare de echilibru. Prima este aceea că sistemul rămâne închis după erupție (roca nu se mai topește) și argonul nu mai scapă din rocă. Din fericire. Odată ce migrarea izotopilor încetează sistemul devine din nou închis și încearcă să ajungă la echilibru.7:1. Principiile datării cu uraniu în dezechilibru Dacă un mineral de uraniu este neperturbat pentru câteva minioane de ani. Probleme asociate cu datarea potasiu-argon Pentru ca datarea să fie validă trebuie făcute două presupuneri. adică ceasul se resetează.000 ani. Dezechilibrul poate apărea prin scurgerea de radon prin difuzie dacă roca e poroasă. prin măsurarea cantității de 36Ar din rocă se pot face corecții folosind raportul dintre 40Ar/36Ar din atmosfera contemporană (296:1). Timpul de înjumătățire pentru 238U este de 4. măsurată în număr de dezintegrări pe unitate de timp pe unitatea de masă a rocii. Prin măsurarea raportului dintre 234U și 230Th (produs intermediar) se poate afla cât a trecut de când sistemul a devenit închis. A doua presupunere este că tot 40Ar din eșantion a rezultat din descompunerea 40K. Izotopul de uraniu-238 este mult mai abundent. Datarea cu uraniu Metoda se bazează pe doi izotopi existenți în natură. iar pentru 235U de 704. Argonul-40 există în atmosferă. sau prin diferențe chimice cauzate de transportul și depozitarea rocii. după mai multe reacții intermediare.47 miliarde de ani. 238U și 235U. așa că o parte din el poate rămâne captiv în minerale.întărirea rocii. ceea ce corespunde cu momentul erupției vulcanului din care a ieșit lava care a produs roca. raportul fiind 238U/235U = 21. activitatea izotopilor-copii va deveni egală cu cea a izotopilor-părinți de uraniu. argonul-40 din atmosferă este întotdeauna însoțit de 36Ar și pentru că acesta nu este produs prin dezintegrarea potasiului. eventual prin integrarea altor roci mai vechi în structura noii roci. ambii dezintegrându-se în forme stabile de plumb (206Pb și 207Pb).

Metoda uraniu-plumb este utilă pentru vârste între 1 milion și 4. O variație a acestei metode este metoda plumb-plumb care măsoară doar cantitatea de izotopi de plumb și nu necesită cunoașterea cantității de uraniu din prezent pentru că se bazează pe faptul că izotopii de plumb corespund (provin din) izotopi de uraniu cu rate diferite de descompunere. Inițial s-a încercat datarea folosind uraninit și monazit. Principiile datării U-Pb (zircon) Dacă putem găsi un mineral care la formare conține uraniu dar nu plumb (sau doar cantități foarte mici). pe când toriul nu este asimilat. Cantitățile obținute se scad din cantitățile prezente și se calculează timpul pe baza timpului de înjumătățire al izotopilor de uraniu. dintre care trei sunt radioactivi. Zirconul conține inițial doar o cantitate mică de plumb pentru care se pot face corecții măsurând cantitatea inițială de 204Pb (neradiogenică) și calculând rapoartele 206Pb/204Pb și 207Pb/204Pb pentru întreaga rocă pentru a estima cantitățile inițiale de 206Pb și 207Pb. Datarea samariu-neodim Samariul este un element rar cu 7 izotopi naturali. Metoda se folosește și pentru datarea rocilor din meteoriți. dar distribuția lor limitată restricționează folosirea metodei. Determinările făcute prin această metodă sunt consistente cu cele făcute prin metoda uraniu-plumb și prin metoda rubidiu-stronțiu. dar doar neodim-143 este radiogenic. atunci îi putem măsura vârsta folosindu-ne doar de raportul dintre uraniu și plumb. prin măsurarea raportului intre cei doi izotopi și compararea lui cu raportul standard la formarea unei roci vulcanice se poate determina surplusul de neodim-143 și se poate calcula timpul trecut de la închiderea sistemului (răcirea lavei). . În schimb. 147Sm are t½=106 miliarde de ani ceea ce este suficient de scurt pentru a produce schimbări în nivelurile de 143Nd (element rezultat din descompunere) în perioade de minimum câteva milioane de ani.este solubil și astfel este asimilat de organisme. deci excesul de toriu apare doar din dezintegrarea uraniului.5 miliarde de ani și este una dintre cele mai precise. Deoarece neodimul apare sub forma a 2 izotopi (143Nd și 144Nd). Dar zirconul este un mineral foarte răspândit mai ales în rocile intermediare-spreacide. 148Sm și 149Sm au timp de înjumătățire prea mare pentru a fi folosiți în datare (t½≈1016 ani).

Au urmat apoi multe alte confirmări ale acestei vârste. mai precis să se ocupe de problemele legate de plumb. Afirmația asta îmi seamănă cu argumentul din incredulitate (eu nu știu. și l-au analizat la spectrometrul Universității din Chicago. În luna septembrie din același an (1953). capitolul VI: „Vechi sau noi?”.51 și 4. O parte din plumb era primar (prezent la formarea Pământului). Pe de . Patterson a luat un creion și o hârtie și a făcut calculele. iar unui alt student. obținând 4. geochimistul Harrison Scott Brown i-a propus unui student. dar nu și uraniu.5 miliarde de ani. Critici creaționiste Pentru critici asupra vârstei de miliarde de ani a Pământului o să mă refer la o carte produsă de „cercetătorii și consultanții Institutului pentru Cercetări Creaționiste”. După cum se știa déjà în 1950. Clair Cameron Patterson. numită Creaționismul Științific. să participe alături de el la cercetarea în domeniul metodelor de datare radioactivă. deci nu poate fi adevărat) și ignoră faptul că o datare radiometrică este un proces bine cunoscut bazat pe fizică. care conțineau plumb. care a rămas valabilă până în prezent. a participat la o conferință unde a anunțat pentru prima dată în mod oficial că vârsta Pământului este între 4. iar unul nu. pe când ceea ce au scris oamenii în vechime nu este așa de sigur pentru că ar fi putut minți. care s-a prăbușit acum 50. dar cercetătorii nu știau care este compoziția izotopică a acestui plumb. i-a dat sarcina de a găsi metode pentru determinarea vârstei mineralelor de zircon în funcție de cantitățile de uraniu și de plumb. de separarea izotopilor și măsurarea lor. iar autorii insistă că nimeni nu poate ști cu adevărat ce s-a întâmplat înainte de a fi existat oameni. După ce a aflat compoziția. unii radiogeni (rezultați în urma radioactivității). și în consecință plumbul trebuie să fi fost prezent la formarea sistemului solar și al Pământului.54 miliarde de ani (±1%). George Tilton.Vârsta Pământului Pentru a calcula vârsta Pământului.000 ani. când este cunoscută cu o precizie un pic mai mare: 4. Browm împreună cu Patterson au reușit apoi să izoleze plumbul primitiv din meteoritul de la Canyon Diablo. Pământul conținea diverși izotopi de plumb. ceea ce îi împiedica să calculeze vârsta Pământului. Brown si-a dat seama că soluția la această problemă o reprezintă meteoriții de fier.57 miliarde de ani. Un prim argument ar fi că istoria reală există numai de câteva mii de ani încoace.

Pe aceeași idee. „Nicio viteză de procese nu este neschimbabilă”: o afirmație arbitrară. „În natură nu există sistem închis”: ba da. iar de aici se calculează în cât timp s-ar descompune 50%. o rocă ce conține argon este un sistem închis din p. iar dezintegrarea radioactivă este un proces cu viteză constantă. Dacă „a ști cu siguranță” se aplică undeva. dacă punem CO2 într-un container sigilat. „Datarea cu uraniu nu este verificabilă experimental deoarece nimeni n-a putut să observe uraniul descompunându-se timp de milioane de ani”: greșit! Descompunerea uraniului a fost observată experimental nu teoretic. Se cunoaște că descompunerea radioactivă este logaritmică și se cunosc formulele de calcul.v. atunci se aplică aici. tocmai aici intervine puterea predictivă a științei.altă parte. Acest sistem poate fi considerat închis din punctul de vedere al concentrației de dioxid de carbon. iar când peste tot sunt aceleași cantități la formare și mai multe metode de datare se confirmă reciproc putem să fim siguri că sunt corecte. interiorul său va conține aceeași cantitate de CO2 (cu o aproximare suficient de bună pentru scopuri practice) și peste 100 ani și peste 1000 ani dacă este un container bun. Nu e nicio nevoie să stea cineva lângă uraniu să vadă în cât timp se descompune. al concentrației de argon și poate fi folosită la datare. este absurd și arogant să considerăm că n-a existat nimci înaite dă existe oameni. De exemplu. Faptul că schimbă căldură și fotoni cu exteriorul este irelevant pentru scopurile noastre (nu afectează datarea). Se poate observa descompunerea pe o perioadă scurtă (să zicem 1 an) și se constată ce procent din uraniu s-a descompus. „Este imposibil să cunoaștem componentele inițiale ale unui sistem format în timpurile preistorice”: nu este chiar imposibil.d. Nu este nevoie să stea cineva timp de milioane de ani să vadă cum rămâne jumătate din cantitatea inițială. Dar să trecem direct la criticile datării radiometrice. Gândiți-vă la următorul lucru: avem o cantitate de 223F și așteptăm 22 minute și observăm . obținându-se astfel timpul de înjumătățire. pentru scopuri practice există sisteme închise. În plus. Există procese cu viteză variabilă și procese cu viteză constantă. aceeași metodă funcționează și pentru elemente cu timp de descompunere mai scurt și astfel se poate face o verificare în plus că este corectă.

și oricum nici vorbă de corecturi în favoarea creaționismului (de tip „nu e 50. Presupuse dovezi că Pământul este tânăr: . nu închise”: din nou mantra cu „sistemele închise”. vârsta măsurată ar fi mai mică. Probleme legate de datarea K-Ar: problemele au fost rezolvate prin folosirea în paralel a metodei Ar-Ar.000 ani”).că a mai rămas jumătate din cantitatea inițială. „Datarea rocilor de pe Lună a dat rezultate discordante”: Prin metoda Rb-Sr s-au obținut estimări de 3400 și 4500 milioane de ani. no need to worry.000 ani. Vezi K-Ar pe TalkOrigins. date cu o precizie mică din cauza cantităților scăzute de stronțiu radiogenic. Repetăm observația de 100 ori și obținem același rezultat. vârsta măsurată ar fi mai mică (nu mai mare) decât cea originală. Dacă ar fi captați neutroni. iar o vârstă de 4700 milioane de ani cu metoda U-Th (abstract). ar fi invers față de ceea ce susțin creaționiștii. Captarea de neutroni modifică raportul izotopilor de plumb: captarea de neutroni este nesemnificativă și chiar dacă ar produce un efect de luat în seamă. nu mai mare. dacă se folosește metoda uraniului în dezechilibru. De precizat că metoda Rb-Sr nu este așa precisă precum celelalte. ce ne-ar face să credem că uraniul are viteză de deacompunere variabilă? Doar pentru că nu se potrivește cu părerea personală a cuiva? E absurd! „Minereurile de uraniu există întotdeauna în sisteme deschise. Ce motiv am avea să credem că viteza variază? Iar dacă la franciu și la o mulțime de alți izotopi instabili se observă viteză de descompunere constantă și la niciun izotop cunoscut nu se observă viteză variabilă. „Datările cu uraniu dau rezultate discordante care trebuiesc corectate prin paleontologie”: corecturile făcute sunt mici raportate la vârstele măsurate. e de fapt 5. Chiar dacă ar fi sisteme care se deschid din când în când. So.05%. iar diverența de 50 milioane de ani dintre celelalte două metode înseamnă 1.000. adică foarte mică. O vârstă de 4750 milioane de ani a fost calculată cu metoda Pb-Pb.

nu crește la infinit. Câmpul magnetic variază. se afirmă de asemenea că măsurătorile prafului de pe Lună nu confirmă vârsta de miliarde de ani. iar acum când au nevoie de viteze constante pentru propriile argumente nu e nicio problemă ca vitezele să rămână constante.Nu e destul heliu în atmosferă: ba da. care am văzut că nu e validă. este exact cât trebuie. Așa. nu . Aceasta este o afirmație total lipsită de sens. au fost observate stele cu rate ciclice și variabile de micșorare (TalkOrigins). „Este mai probabil ca vitezele uniformiste să rămână constante pe perioade mai scurte decât pe perioade îndelungate”: așa-i că-i ironic cum cu câteva pagini înainte veneau cu argumentul că metodele de datare radiometrice nu sunt de încredere pentru că vitezele vairiază.000 ani. Și amintesc că funcționează doar pe o perioadă scurtă de până la 50. iar creșterea este exponențială. care n-a fost susținut de altele ulterioare. Critica metodei cu carbon radioactiv: nu o să mai detaliez pentru că este asemănătoare cu critica adusă celorlalte metode de datare. exact cât au ei nevoie de ele. Și chiar dacă se micșorează. metoda cu 14C are unele probleme cunoscute și este calibrată folosind alte metode. Soarele este tânăr și se micșorează: afirmație bazată pe un signur raport din 1980. un pic. dar aceasta este o informație bazată pe o măsurătoare veche și inexactă. acum cum e? Micșorarea soarelui este constantă? Sau nu?). În concluzie. Intensitatea câmpului magnetic: se face afirmația modificarea câmpului magnetic al Pământului este crescătoare cu cât mergem mai departe în trecut. Influxul de material meteoritic din spațiu: se afirmă că pe Pământ ar fi trebuit să se adune 55 metri de praf pe întreaga suprafață. dacă ține cont de faptul că se ionizează și urmează linile magnetice și se pierde în spațiu (TalkOrigins). iar pe de altă parte. criticile nu se susțin și chiar dacă există unele probleme cu datarea (cele pe care le-am menționat când am descris metodele de datare. măsurătorile noi fiind în concordanță cu perioada de miliarde de ani (TalkOrigins). dar nu se ia în considerare eroziunea. rata nu e neapărat constantă (mai înainte un pic se plângeau creaționiștii că procesele nu sunt constante în natură.

iar când toate metodele dau rezultate asemănătoare.000. să zicem. Gândiți-vă că faceți două măsurători. 500. ci peste tot. erorile în niciun caz nu susțin ipoteza Pământului tânăr.000 ani.. nu doar într-un loc.cele inventate de creaționiști). Iar alternativa ar fi să respingem toată știința aceasta bine fundamentată și să credem literal o carte veche de. 15cm. una dă rezultatul de. celelalte sunt suficient de sigure și există metode bune de a corecta eventualele erori. iar cealaltă de 17cm. este un semn că funcționează. să zicem.000 ani nu se ajunge la una de 5. De la o estimare de. Nu ați considera că valoarea reală este undeva în jur de 16cm și nu de 1cm? (Și nu vă mai gândiți atât de mult la ce anume măsurați) Cu excepția metodei radiocarbonului. cât? 4000 ani? 5000 ani? Nu vi se pare un pic dezechilibrat? Sursele mele de informare (și dacă vreți să aflați mai multe despre metodele de datare citiți cele două cărți de mai jos): Mike Walker – Quaternary Dating Methods Alan Dickin – Radiogenic Isotope Geology (varianta online) Recomand și TalkOrigins: Age of the Earth (și altele de pe TalkOrigins) și Doug MacDougall – Nature’s Clocks și articole de pe Wikipedia: Geochronology și Radiometric dating și thread-ul de pe forumul ateilor: Datarea radiometrică .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful