Student: Badea Claudia Adriana Grupa: 724 An: II Facultatea ISB

are simbolul C, element crucial al existentei organismelor sicare are mai multe aplicati industriale. Numarul atomic al C este 6; elementul este in gr. a IV al sistemului periodic al elementelor. Proprietati: Greutatea atomica a C este 12,01115. Cele 3 stari naturale ale carbonului sunt- diamantul, granitul si carbonul amortiu -ele sunt solide cu o temperatura de topire extrem de ridicata sisunt insolubile in toti solventii la temperaturi normale. Proprietatile fizice ale celor 3 tipuri de C nu prea difera din cauza diferentelor in structura cristalina. În diamant, cel mai dur material cunoscut, fiecare atom este in legatura cu alti 4 atomi intr-un schelet 3D, granitul consista in legaturi saptamânale de straturi de atomi care sunt aranjati in hexagon. C amorfiu este caracterizat de un grad scazut de cristalinitate. C amorfiu pur poate fi obtinut prin incalzirea zaharului la 900 grade in absenta aerului. C are abilitatea unica de a face legaturi cu alti atomi de C pentru a forma, lanturi si inele complexe. Aceasta proprietate duce la un numar aproape infinit de compusi ai carbonului cel mai comun element fiind cel care contine C si H2.Primii compusi ai C au fost identificati in materia vie la inceputul sec 19. La temperaturi normale C are o radioactivitate scazuta. La Temperaturi ridicate reactioneaza cu aproape toate metalele pentru a forma carburi, iar cu oxigenul formeaza monoxidul de carbon si dioxidul de carbon. De asemenea carbonul formeaza compusi cu multe elemente nemetalice desi unele ca si C tetraclorid trebuie format indirect. Se gaseste: C nu este un element raspandit in natura desi este intr-un procent de 0,025% din atmosfera Pamantului. Se gaseste cel mai des sub forma de carbonat. Co2 este un compus important al atmosferei si este principala sursa de carbon incorporat in materia vie . Plantele folosind fotosinteza transforma Co2 in compusi organici de carbon care este consumat de alte organisme. C amorfiu se gaseste in grade variabile de puritate in carbuni , cox. In 1985 oameni de stiinta au evaporat granit pentru a forma o molecula de carbon stabil format din 60 de molecule de C avand forma unei sfere. Molecula a fost numita buckminsterfullerene. Aplicatii stintifice: Cle mai comun izotop al C este carbon-12 ; in 1961 acest izotop a fost ales pentru a inlocui izotopul oxigenului16 ca standard al greutatii atomice, si a fost data greutatea atomica 12.

fluorul. atomii de carbon sunt legati în straturi de hexagoane. Organic si anorganic Carbonul apare în natura în doua forme cristaline. sulful si fosforul. bromul. astfel încît pulberea de grafit este un excelent lubrifiant uscat. Ele pot aluneca una peste alta. sau o legatura tripla. una sau doua legaturi duble. grupa a 4-a. Are doua straturi de electroni. Din aceasta cauza grafitul este un bun conductor de electricitate. Însa proprietile sale unice sunt datorate capacitatii sale de a forma legaturi cu o catena aproape nelimitata de alti atomi de carbon. diamantul si grafitul. Straturile sunt tinute laolalta doar prin forte relativ slabe. carbonul formeaza cu usurinta legaturi cu hidrogenul. C14 este asemenea folosit in tehnica numita datarea cu carbon radioactiv care permite gasirea varstei fosilelor si altor materi organice. pe stratul exterior (al doilea) avînd 4 ele-ctroni.Cum carbonul 14 se descompune cu jumatate de viata de 5760 de ani.Izotopul C-13 si 4 sunt folosite extensiv ca urme in cercetarile biochimice. Numarul maxim de electroni pe cel de-al doilea strat (L) al unui element este opt. astfel exista electroni nelegati care se misca liber în structura cristalina. . De exemplu. carbonul este cel mai remarcabil si este uneori numit baza vietii pe Pamînt. Aceste hexagoane contin doar trei din cele patru legaturi de carbon posibile. azotul. În grafit. Aceasta înseamna ca el poate forma o varietate de legaturi covalente cu alte elemente-pîna la patru legaturi simple. astfel încît la carbon ultimul strat nu este complet ocupat de electroni. oxigenul. precum si alte elemente cunoscute sub numele de halogeni. C 14 este produs in continuu in atmosfera de razele cosmice si se afla in orice materie vie. În tabelul periodic carbonul este situat în perioada a 2-a. cum sunt clorul. Dintre toate elementele din tabelul periodic.

de carbonat de magneziu formeaza de asemenea calcarul. Datorita acestui fapt. 0. din oxidarea partiala a metanului de origine biologica. Mangalul. Carbunele contine o proportie mica de carbon liber.) Din punct de vedere chimic. desi. (Carbonatii sunt clasificati drept compusi anorganici . C70 este o molecula mai mare dar similara. în anumiti produsi de combustie.Pe de alta parte. în care 90% este carbon într-un amestec de forme moleculare. Multi apar în forma . dar are o structura foarte deschisa cu o zona de suprafata mare. calciul si magneziul sunt metale. iar carbonatii în general sunt compusii unui metal cu carbon si cu oxigen. de exemplu . diamantul este cea mai dura substanta naturala. Compusii anorganici Compusii simpli ai carbonului cu alte elemente se întalnesc sub multe forme.03% din atmosfera Pamîntului le reprezinta gazul dioxid de carbon. obtinut prin încalzirea lemnului în absenta aerului. la diamante toate cele patru legaturi covalente sunt folosite. iesind din fiecare atom într-o structura tridimensionala rigida. cea mai mare parte a carbonatului de calciu care apare în natura a fost înitial derivata din cochiliile unor vietati. Acesta formeaza creta. formata din 60 de atomi de carbon. acea roca moale si alba. este format în cea mai mare parte din grafit. dar încalzit formeaza cocsul. Monoxidul de carbon apare deasemenea în mod natural în cantitati foarte mici. marmura si dolomitul. De exemplu. Numerosii compusi anorganici solizi ai carbonului care apar în stare naturala include si carbonatul de calciu. Acest grup este cunoscut sub numele de fullerene. Rcecent s-a descoperit o molecula în forma de minge de fotbal. S-au descoperit si alte variante: de exemplu.

Sunt materiale foarte dure. în natura.naturala. Acest ciclu se compune din urmatorii pasi: . Acest proces are loc ca parte a ciclului biochimic al carbonului. plantele utilizeaza fotosinteza pentru a transforma gazul anorganic dioxid de carbon în carbohidrati si oxigen. prin care plantele absorb dioxi-dul de carbon si elibereaza oxigen. SiC) si carbura de wolfram. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. -descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. . nu exista o bariera de netrecut între compusii organici si anorganici ai carbonului. Ele nu apar în natura. Ciclul dioxidului de carbon Dupa cum a descoperit Friedrich Wöhler(1800-1882). De exemplu.fotosinteza. Otelul îsi datoreaza duritatea prezentei carburii de fier. sunt combinatii ale carbonului cu un singur metal. prin care animalele inspira oxigen si expira dioxid de carbon. care este ruta parcursa de carbon în timp ce este reciclat prin lumea naturala. -respiratia. dar se fabrica relative usor prin încalzirea minereurilor metalice cu cocs într-un furnal. inclusive prin aer. Ele se numesc astfel pentru ca atomii de carbon ocupa interstitii în lantul metallic. precum si prin vietati. pe de alta parte. Carburile. mari si prin sol. "Carburile interstitiale" sunt formate de metalele de tranzitie si de siliciu. precum carborundumul (carbu-ra de siliciu.

În fiecare zi se descopera mai multi dintre cei care apar în natura si multi altii sunt creati constant ca substante sintetice în industrie si în laboratoarele de cercetare. Aceasta genereaza dioxid de carbon. De exemplu. Compusii organici care formeaza vietatile sunt la fel de variati ca si constituentii si activitatile vietii însasi. adesea cu ramuri sau structuri inelare. în timp ce toate substantele continute în vietati sunt organice. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon.si sulf. Varietatea imensa a compusilor organici se datoreaza capacitatii carbonului de a forma lanturi întinse. -dezagregarea naturala a rocilor.-descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. cu toate legaturile valentelor de carbon atasate la alti atomi) sau "nesaturate" (cu una sau mai multe legaturi duble sau triple între atomii de carbon adiacenti). Activitatea umana a adaugat un nou process la acest ciclu: arderea combustibililor fosili. numai din enzime exista sute. în special oxigen. azot. nu toti compusii organici se gasesc de fapt în vietati. si dizolvarea naturala a dioxidului de carbon în apa. fiecare dintre ele avînd un anumit rol în metabolizmul celular. . Inelele pot sa contina orice numar de atomi. Lanturile sau inelile pot fi "saturate"(adica. Prin urmare. carbonati sau carburi. de la trei pîna la sapte sau mai multi. Carbonul organic Pentru chimisti. În realitate exista mii de compusi organici. compusii organici sunt toti acei compusi ai carbonului care nu sunt oxizi. Acestia pot sa contina de asemenea si alte elemente.

este un rezultat al interactiunii razelor cosmice cu 14N.89%-.08% din litosfera.Izotopul 14C care mai apare si el in natura.nu exista organism vegetal sau animal care sa nu contina carbon. Importanta cea mai mare o are insa carbonul in lumea organica.un rol important ii revine dioxidului de carbon.in trecut.din reactia nucleara:14N(n p) 14C.Formarea lui in atmosfera si absortia.¹²C. In natura se poate urmari o circulatie a carbonului care conditioneaza existenta atat a lumii vegetale cat si a lumii animale. Dioxidul de carbon din atmosfera este sursa din care plantele isi sintetizeaza substanta lor.11% ¹³C. Asimilatia dioxidului de carbon in plante este o reactie endoterma.astfel: CO2 + H2O→(CH2O) + O2 In acest caz (CH2O) reprezinta un hidrat de carbon ipotetic (si nu formaldehida).global .Raspandirea in natura. In aerul atmosferic carbonul se gaseste sub forma de dioxid de carbon.tinand seama ca in procesul de fotosinteza rezulta amidonul. 1.foarte complex care poate fi formulat.CO2.El este un component atat al lumii minerale.03%). .energia necesara furnizata de energia solara este transmisa sistemului chimic prin intermediul clorofilei din plante. Carbonul din natura are compozitia izotopica:98.un compus macromolecular provenit din glucoza . In lumea minerala carbonul apare indeosebi sub forma de carbonate.chimia organica a fost definita ca o chimie a carbonului.Carbonul este unul dintre elementele cele mai raspandite in natura.In acest circuit.C6H12O6.cat si al lumii organice.desi formeaza numai 0.CO2 de catre organisme vii sta la baza obtinerii de date cu privire la stabilirea varstei unor substante din natura.insa in concentratii mici(in medie 0.De aceea.Asimilatia dioxidului de carbon in plante este un proces fotochimic.

carbonul are o larga intrebuintare in metalurgie pentru obtinerea unor metale .diamant).o parte din CO2 a fost scos din circulatie.in combinatiile sale carbonul este in general tetracovalent.a zacamintelor de carbonat de calciu din resturi (schelete. Combinatiile carbonului.Cu metalele formeaza carburi. Carbonul sa gaseste in natura si in stare elementara. Din cauza marii afinitati pentru oxigen.si anume sub forma celor doua stari alotropice:diamantul si grafitul.ca urmare a formarii.CS2.Prin respiratia plantelor si animalelor.O alta sursa de alimentare a mediului cu CO2 o reprezinta arderile de combustibili.carbonul se comporta ca un reducator fata de mai multe substante compuse.Carbonul este relativ rezistent din punct de vedere chimic:reactivitatea lui depinde mult de starea lui de diviziune si de modificatia alotropica sub care se gaseste.) de animale moarte. Desigur in curs de secole si milenii .Astfel se combina cu hidrogenul la temperatura arcului electric si formeaza hidrocarburi .formand sulfura de carbon.Cu azotul se combina numai simultan cu hidrogenul.cum si sub forma diferitelor varietati de carbuni de pamant. Proprietati chimice ale carbonului.HCN.in special a fontei.Cu sulful se combina la cald.La acesta mai contribuie si dioxidul de carbon provenit din putrezirea cadavrelor si plantelor.dupa modificatia in care se gaseste carbonul (carbune. .reduce acidul sulfuric concentrat dand un amestec de dioxid de carbon si dioxid de sulf.etc.in mari si oceane.cochilii.grafit.Datorita proprietatii lui de a reduce un mare numar de oxizi de metale.o parte din CO2 din atmosfera este in continua regenerare.In oxigen arde cu formare de oxizi de carbon:conditiile de oxidare sunt diferite.Numarul combinatiilor carbonului este imens.De exemplu.Plantele servesc drep hrana animalelor.formand acidul cianhidric. Carbonul se combina direct numai cu unele componente.in special acetilena.

iar cel care există cel mai puțin este 8C. Studiul hidrocarburilor si al derivatilor sai formeaza obiectul chimiei organice. Există 15 izotopi cunoscuți ai carbonului.Combinatiile carbonului cu hidrogenul se numesc hidrocarburi. sau 13C (1. sau 12C. sau radiodatarea cu carbon este o metodă radiometrică de datare ce utilizează izotopul natural de carbon. ele au si o cantitate aproximativ egala de izotop C 14 cu cea din atmosfera.tot derivate cu hidrocarburi . Dupa moartea plantelor sau consumul lor de catre om sau animale. C 14 sau 14C.Spre deosebire de hidrurile altor elemente . Carbonul are doi izotopi naturali stabili: C 12 . Cea mai intalnita utilizare a datarii cu carbon este in arheologie.De asemenea exista multe combinatii ale carbonului. Tehnica datarii cu carbon a fost realizata de catre Willard Libby si colaboratorii sai de la Universitatea din Chicago in 1949. și un radioizotop natural. Se spune ca in acel an Enrico Fermi i-a sugerat lui Libby intr-un seminar care a avut loc in Chicago.).acizi. Libby a luat Premiul Nobel in Chimie in anul 1960. Succesul i s-a datorat datarii cu carbon radioactiv a unei bucati de lemn dintr-o barja egipteana.indeosebi cu atomi cu caracter electronegativ. care dispare .alheide. ca de exemplu HCl sau NaH. Cand plantele isi procura dioxidul de carbon din aer si il transforma prin fotosinteza in compusi organici. Metoda este considerată de unii exactă până la aproximativ 58000–62000 ani vechime.legaturile C-H in hidrocarburi sunt nepolare. a carei varsta era cunoscuta doar de documentele istorice. prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu grupe de atomi cu functiuni specifice (alcooli. cantitatea de izotop scade exponential cu dezintegrarea beta a carbonului.89%). și C 13 .11%). Din cauza proprietatii carbonului de a se combina concomitent cu elemente electropozitive si elemente electronegative.el formeaza combinatii derivate din hidrocarburi prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu atomi ai altor elemente .etc. dar instabil. radioizotopul C 14 pentru a stabili vârsta materialelor ce conțin carbon. (98.la care polaritatea legaturii este mare. Pentru aceasta contributie.Elementul cu care carbonul se leaga cel mai frecvent este hidrogenul.

prin emisie de protoni și degradare alpha. cunoscut şi drept C 14 . Cum ia naştere C 14 pe Terra? Radiaţia cosmică penetrează permanent atmosfera terestră. Cea mai cunoscută metodă este datarea pe bază de radiocarbon. al planetei. Atunci când razele cosmice vin în contact cu atomii din compoziţia atmosferei ele dau naştere unei raze cosmice secundare sub . Majoritatea metodelor de datare a artefactelor folosesc tehnici bazate pe proprietăţile anumitor substanţe chimice radioactive. din punct de vedere arheologic. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. Are un timp de înjumătățire de 1. Fie că este vorba despre unelte din lemn sau oase foarte bine conservate. arheologii fac întotdeauna estimări privind vechimea obiectelor sau rămăşiţelor umane dezgropate.98739x10-21 s. obiectelor vestimentare. lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. Se estimează că fiecare dintre noi intră în contact în fiecare oră cu nu mai puţin de o jumătate de milion de raze cosmice. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. C 14 are un timp de înjumătățire de 5730 ani și este folosit intens pentru datarea materialelor pe bază de carbon. Luăm contact adesea prin intermediul mass-media cu ştiri despre descoperirile arheologice făcute în diverse colţuri ale lumii.

la rândul său. numite izotopi ai acelui element. radioactivitatea este un fenomen exoterm (produce eliberarea energiei către mediu). 7 neutroni). C 14 este un izotop radioactiv al carbonului şi are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. singura diferenţă constând în numărul de neutroni. a nucleelor acestora. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. mai bine zis. Dezintegrarea radioactivă presupune de obicei expulzarea unor particule subatomice având viteză foarte mare. de numărul de neutroni din nucleu. vorbim de atomi cu acelaşi număr atomic Z. Toţi izotopii unui element chimic constau din atomi care posedă acelaşi număr de electroni în învelişul electronic. se ciocneşte cu un atom de azot (7 protoni. În cadrul acestui proces nucleul unui atom se transformă spontan în altă specie de nucleu atomic. Acesta din urmă. iar nucleele lor conţin acelaşi număr de protoni. În termeni chimici. al planetei. Un izotop care din cauza structurii sale. precum şi emiterea unor unde electromagnetice cu lungime de undă foarte mică. lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. după cum am spus. poate suferi fenomenul de dezintegrare radioactivă se numeşte izotop radioactiv. Anumite elemente chimice sunt prezente în natură sub diverse forme. Radioactivitatea depinde în mod fundamental. De asemenea. Perioada de înjumătăţire a unui izotop radioactiv este intervalul de timp în care jumătate dintr-o anume cantitate de material radioactiv format din acel . dar cu mase atomice A diferite. Radioactivitatea este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactivă a atomilor sau. obiectelor vestimentare. de obicei a excesului de neutroni.forma unui neutron cu surplus energetic. izotopii aceluiaşi element chimic comportându-se în general foarte diferit. din punct de vedere arheologic. rezultând astfel un atom de C 14 şi un proton (atom de hidrogen).

după caz. care nu este radioactiv. oamenii de ştiinţă pot estima cu o precizie mulţumitoare vechimea mostrei. Numai că procesul de dezintegrare radioactivă a C 14 deja existent în structura organismelor moarte. continuă. Atomii de carbon sunt prezenţi în natură în proporţie covârşitoare sub forma izotopului C 12 . Proporţia in care cei doi izotopi sunt răspândiţi în natură este una constantă. Dacă izotopul de C 14 are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. . 14 Datarea unei fosile Când un organism moare. preluarea de C 14 din atmosferă sau din hrana de natură vegetală sau animală încetează. C 14 care apare ca urmare a interacţiunilor dintre atmosfera terestră şi radiaţia cosmică se combină cu oxigenul atmosferic dând naştere atomilor de dioxid de carbon. cel puţin în aer şi în interiorul organismelor vii. în cazul cărora fotosinteza nu se mai produce. Aproximativ unul dintr-un trilion de atomi de carbon este de tip C . Raţionamentul este valabil şi pentru plante. radiaţia cosmică dă naştere altora. fie ele animale sau plante. deci a artefactului sau rămăşiţelor umane. păstrându-se astfel raportul dintre C 14 şi C 12 în interiorul organismelor vii. cantitatea de C 12 nu se schimbă nici după moartea organismelor vii. plante sau animale. Estimând procentul de atomi de C 14 raportaţi la atomi de C 12 dintr-o mostră prelevată din rămăşiţele vegetale sau animale dezgropate în siturile arheologice. Deşi atomii de C 14 se dezintegrează cu o rată de înjumătăţire constantă. Raportul dintre C 14 şi C 12 este acelaşi pentru toţi oamenii.radioizotop se descompune în alte elemente chimice ca urmare a dezintegrării radioactive. pe care plantele îl absorb şi îl stochează în fibrele vegetale prin fotosinteză. iar această proporţie se păstrează şi în cazul plantelor sau animalelor.

aceste metode să nu mai fie la fel de precise. 14C. 1% de C 13 . şi acesta un izotop radioactiv care se găseşte în plante şi animale.730±40 de ani. are o perioadă de înjumătăţire de 1. cu perioada de înjumătăţire de 14 miliarde de ani. care se dezintegrează şi au perioade de înjumătăţire mult mai lungi. dar şi testele nucleare efectuate de oameni au schimbat şi modifică mereu procentele în care aceşti izotopi există în natură. din cauza faptului că bombele şi reactoarele nucleare. Metoda poate fi însă extinsă şi pentru alte elemente chimice instabile. se pot data astfel doar obiecte nu mai vechi de 60000 de ani. iar C 14 apare în rămășițe puține. 87 Th232 . însumând cam 1 parte la trilion (0. metodă folosită pentru datarea arheologică. dar este posibil ca pe viitor. C 14 . cu toate că existența sa fusese deja sugerată de către Franz Kurie în 1934. cu perioada de înjumătăţire de 49 miliarde de ani. Timpul de înjumătățire al C 14 este de 5. . Sunt 3 izotopi de carbon ce există natural pe Pământ: 99% din carbon este reprezentat de C 12 . Vom putea folosi întotdeauna aceste metode de datare a artefactelor? Folosirea radioizotopilor permite datarea diverselor obiecte cu o precizie deosebită.3 miliarde de ani. radiocarbon sau carbon radioactiv este un izotop radioactiv de carbon cu nucleu atomic ce conține 6 protoni și 8 neutroni. geologică și a mostrelor hidro-geologice. De pildă. U 235 40 . Izotopul C 14 a fost descoperit în 27 februarie 1940 de către Martin Kamen și Sam Ruben în laboratorul Universității din California din Berkely. Se descompune în Nitrogen-14 prin beta-îmbătrânire. sau Rb . Mai mult.000000001%) din carbonul atmosferic. K . cu o perioadă de înjumătăţire de 704 milioane de ani. Prezenta lui în materiile organice stă la baza datării cu radiocarbon.Alţi izotopi radioactivi Datorită perioadei de înjumătăţire a izotopului de C 14 .

Acesta este folosit în cercetarea chimică în tehnica numită etichetarea cu carbon: unii atomi de C 12 ale unui compus stabilit sunt înlocuiți C 14 (sau niște atomi carbon-13). Izotopii de carbon nu diferă apreciabil în proprietățile chimice. .Activitatea carbonului radioactiv modern standard este de aproximativ 14 înjumătățiri pe minut per gram de carbon.003241. Masa atomică a C 14 este aproximativ 14. pentru a-i urmări (decela) pe parcursul reacțiilor chimice ce implică acest compus dat.

În același secol. Una dintre cele mai recente încercări de a determina vârsta Pământului în mod științific a fost în 1790 când William McClay a propus o vârstă minimă de 55. Estimări ulterioare au mărit această durată la 1 milion de ani.Hr. Alte încercări au fost pentru a determina perioada ultimei deglaciații analizându-se straturile suprapuse de sedimente. iar în decenile următoare au fost dezvoltate și alte metode.000 ani. În 1654. descoperirile din biologia moleculară au permis ca schimbările post-mortem în structura proteinelor să poată fi folosite pentru datare (geocronologia cu aminoacizi). geologii au ajuns la concluzia că de-a lungul timpului au existat mai multe perioade glaciare. La începutul secolului XX s-a încercat folosirea unei alte metode de datare numită dendrocronologie (datare în funcție de inelele copacilor). Cea mai importantă descoperire în cronologia cuaternară a avut loc după Cel De-Al 2-lea Război Mondial și constă în folosirea descompunerilor radioactive pentru măsurarea timpului. iar Cuaternarul 600.000 ani pentru penultima perioadă interglaciară. Estimările sale au fost: 60. 23 octombrie 4004 î. cum ar fi cele care folosesc uraniu. arhiepiscop de Armagh. în timp ce dezvoltările tehnologice au permis forarea sedimentelor oceanice sau a .440 ani. metoda termoluminescenței sau rezonanța paramagnetică electronică.000-20. a calculat pe baza informațiilor din Biblie că lumea a fost creată în ziua de dumnincă. Printre primele estimări au fost cele de 16. În secolul al XIX-lea. asta e doar filosofie și nu se bazează pe nicio măsurare. care a devenit populară la sfârșitul anilor ’30 și se mai folosește și în prezent.000 ani de la ultimul maximum glaciar. cifră care a rezistat în prima jumătate a secolului XX. Prima datare a fost făcută în 1948 folosind carbon radioactiv. John Ussher. bazându-se pe retragerea povârnișului cascadei Niagara. iar omul în vinerea care a urmat. O primă încercare de a determina cronologia glaciară-interglaciară a fost făcută de geologul german Albrecht Penck analizând intensitatea eroziunii în zona Alpilor de nord. În anii ’70. datarea potasiu-argon. valori determinate pe baza sedimentelor din lacuri elvețiene (și care nu diferă semnificativ de estimările recente).. John Joly a încercat o altă abordare și a calculat cantitatea de sare (NaCl) din oceanele lumii precum și cantitatea adăugată în fiecare an din eroziunea rocilor și a ajuns la numărul de 100 milioane de ani. Desigur.000 ani pentru ultima perioadă interglaciară și 240.Metode de datare Unele dintre cele mai vechi scrieri despre vârsta Pământului sunt grecești și propun că timpul ar fi infinit.

este formată din atomi. de exemplu 12C. Izotopii. sunt atomi cu același număr de protoni. 23892U. apărând astfel cronologiile marine. au apărut spectrometria masei prin accelerare (AMS) care a revoluționat datarea prin carbon radioactiv și a făcut posibilă metoda izotopilor cosmogenici. de exemplu elementul cu 6 protoni este carbonul. înseamnă izotopul cel mai răspândit de uraniu. cu 92 protoni și 146 neutroni. 14C sunt trei izotopi de carbon. dar cu număr diferit de neutroni. Așadar. iar atomii au un nucleu –ce conține protoni și neutroni– și un înveliș electronic (ce conține electroni). în schimb. Un element chimic este identificat prin numărul atomic (câți protoni are) și prin masa atomică (aproximativ numărul de protoni plus numărul de neutroni). 13C. să începem cu un pic de fizică nucleară. în starea în care o întâlnim pe Pământ. Unii dintre izotopi sunt . Ultimele două decenii ale secolului XX au dus la îmbunătățirea preciziei analitice și la diversificarea tehnicilor. Pentru că datarea radioactivă este cea mai sigură și mai precisă o să mă concentrez pe această metodă și o să le ignor pe celelalte. De exemplu. Două elemente chimice diferă prin numărul atomic. Cum funcționează radioactivitatea Materia. Masa atomică e cea de sus. pe când cel cu 7 este azotul.ghețarilor polari.

Acest proces de emisie spontană se numește radioactivitate. Dezintegrarea gama constă în emiterea unei particule electromagnetice (foton) de frecvență înaltă. e+ este un pozitron care rezultă din transformarea unui proton întrun neutron: p+ → n0 + e+. Carbonul radioactiv (14C) este unul dintre cei 3 izotopi de carbon. cu un procent de 98. Datarea cu carbon radioactiv Datarea cu carbon a fost descoperită de Willard Libby. dar nu produce modificarea numărului de protoni sau neutroni.9% din tot carbonul din natură. Cele mai comune forme de radiație sunt dezintegrările alfa. 13C formează cam 1. Cel mai răspândit este 12C. sau dezintegrare radioactivă. franciul 223F are t½=22 minute.stabili. Un exemplu ar fi transformarea potasiului în argon: 4019K → 4018Ar + e+ + νe (neutrin). toriul 232Th are t½=14. unul este 14C).1%. Carbonul radioactiv se formează în straturile superioare ale atmosferei când azotul interacționează cu neutronii veniți din radiația cosmică. transformându-se astfel în radiocarbon (14C). iar 14C doar 1 la 1010% (adică dintr-un milion de milioane de atomi de carbon. Acest izotop se transformă în azot 14N prin emisie de radiație beta. beta sau gama. Dezintegrarea beta constă în emiterea unui electron (sau pozitron) din nucleu.05 miliarde de ani etc. Deși dezintegrările radioactive individuale sunt stohastice (întâmplătoare). Cei instabili emit particule pentru a ajunge la o stare stabilă (se transformă dintr-un izotop instabil într-unul (mai) stabil).5 zile. ceea . sulful 35S are t½=87. se poate determina cu precizie timpul de înjumătățire prin metode statistice. care formează 14CO2 (dioxid de carbon radioactiv) care devine parte din ciclul global al carbonului și ajunge în plante și în animale. Un atom de azot captează un neutron și pierde un proton. De exemplu. adică timpul care trece până când dintr-o cantitate din acei izotopi rămâne jumătate. Dezintegrarea alfa constă în expulzarea din nucleu a unei particule (α) formată din doi protoni și doi neutroni. asta pentru că este singurul instabil dintre cele 3. Un exemplu ar fi: 23892U → 23490Th + 42He2+. Cea mai mare parte din 14C este absorbit de oceane. pentru care a primit Premiul Nobel în Chimie în 1960. iar alții nu. Fiecare izotop radioactiv are un timp de înjumătățire (t½).

sedimente organice din lacuri. Așadar. Chiar dacă 14C din biosferă și din oceane se dezintegrează constant.000 ani sau chiar 75. este comparată cu cantitatea de 14C aflată într-un material standard și se poate determina timpul trecut de la moartea organismului. sau timpul de înjumătățire. când se dorește datarea unei fosile prin această metodă. Probleme ce pot să apară Pentru a putea data corect cu radiocarbon trebuie făcute următoarele presupuneri: Raportul 14C/ 12C din fiecare parte a globului (atmosferă. Timpul de înjumătățire al 14C este cunoscut cu acuratețe și cu un nivel ridicat de precizie. De precizat și că există metode de a prelungi perioada de 45. Odată ce un organism moare. devine izolat de sursa de 14C.ce înseamnă că și organismele din adâncuri conțin radiocarbon. biosferă. adică „ceasul radioactiv” pornește. Dacă e mai vechi trebuie folosite alte metode. rămășițe de plante. în consecință cantitatea de radiocarbon din plante și animale și din ocean rămâne aproximativ constantă de-a lungul timpului (se numește echilibru izotopic). este înlocuit continuu cu altul nou din atmosferă. lemn. Rapoartele dintre diferiții izotopi de carbon nu au fost alterate. printre altele. cochilii sau corali. Nivelele naturale de 14C pot fi măsurate cu precizie. turbă. . Substanțele care pot fi datate cu carbon radioactiv sunt.000 ani până la 60. Amestecarea rapidă și completă a 14C are loc între rezervoare la nivel global. care nu se mai reîmprospătează și se dezintegrează cu o rată constantă (dată de timpul de înjumătățire). iar pentru a face o măsurare bună obiectul datat nu trebuie să fie mai vechi de 45. Pentru asta. cărbune. trebuie să se cunoască rata cu care 14C se dezintegrează. este măsurată cantitatea de 14C rămasă în fosilă. Pentru a se determina cât de mult radiocarboneste într-o bucată analizată se pot folosi două metode: detectarea cantității de radiații beta emise sau spectrometria masei accelerate (AMS). în afară de alterarea dată de dezintegrarea 14C dinainte sau după moartea unui organism.000 ani dacă există material în cantități mari.000 ani. care este de 5730 ani. apă oceanică) a rămas relativ constant de-a lungul timpului.

pentru că dacă nu.000 ani va duce la o eroare de 4000 ani. Primele trei presupuneri pot crea probleme. adică timpul de înjumătățire este cunoscut și nivelurile de carbon din prezent sunt măsurate exact. Materialele inflitrate pot fi eliminate prin diverse metode. Această problemă rămâne încă și pentru a o diminua se compară (unde este posibil) cât mai multe eșantioane din situri diferite. într-un sistem biologic va exista o tendință pentru izotopul mai ușor (12C). Variații pe termen lung în producția de 14C Este o problemă importantă în datarea cu radiocarbon. separarea se poate dovedi imposibilă. se va obține o vârstă mai mare decât cea reală. prin adăugarea a 1% carbon modern la un eșantion de 34. Contaminarea Constă în adăugarea materialului mai vechi sau mai nou la eșantion. De exemplu.Dintre acestea. însă. dacă sursa de contaminare are aceeași compoziție ca și eșantionul. Cauzele variației . Efectul invers se obține când se datează organisme marine (par mai recente decât sunt). se măsoară prin spectrometrie raportul dintre izotopii stabili 13C/ 12C pentru că acesta nu se modifică prin dezintegrare. chimic. pentru că presupunerea că nivelurile de 14C din atmosferă pare să nu mai fie susținută. ceea ce poate duce la estimări greșite. Pentru a rezolva problema. iar acest raport este comparat cu raportul dintr-o bucată standard de calcar din Cretacic și se folosesc niște formule pentru corecție. astfel că datele obținute din datarea radioactivă sunt mai mici decât cele reale. cum ar fi tratarea cu acid pentru a dizolva carbonați mai vechi și cu soluții alcaline pentru a elimina acizi organici. Totuși. Deci când sunt datate rămășițe de plante trebuie ținut cont de cantitatea de 14C din plante.v. În urmă cu mai mult de 30 ani au fost observate discrepanțe între datarea cu 14C și dendrocronologie (analizarea inelelor copacilor). Contaminarea poate fi naturală (infiltrare de materiale noi în sedimente vechi) sau artificială (neatenția arheologilor sau a fizicienilor). Distilarea (fracționarea) izotopică Deși cei trei izotopi de carbon sunt identici din p. există o mare încredere printre oamenii de știință că ultimele două sunt îndeplinite.d.

istorie și fosile foarte recente. Și calciul și argonul produse sunt stabile. care se descompune în două nuclee. Un alt eșantion din rocă este folosit pentru a determina (tot prin metode spectrometrice) cantitatea de 40K. argonul rămâne captiv în structurile cristaline din roci și cantitatea lui crește de-a lungul timpului.concentrației din atmosferă nu sunt stabilite. Principiile datării potasiu-argon Potasiul se găsește în abundență pe Pământ. în proporție de 92. Datarea potasiu-argon se bazează pe dezintegrarea izotopului radioactiv de potasiu. Ce este de reținut: datarea cu 14C nu este folosită pentru perioade mai mari de 50. cum ar fi: calibrarea dendrocronologică. minerale de origine vulcanică etc. unul de calciu (40Ca) în 89% din cazuri și argon (40Ar) în 11% din cazuri. 40Ar/39Ar. ceea ce face posibilă măsurarea vârstei celor mai vechi roci de pe Pământ. mică. După ce au devenit solide. izotopul 41K în proporție de 6. înainte să se solidifice vor elimina argonul care este produs de potasiul radioactiv. În ciuda acestor probleme.000 ani) trebuie asociată cu datarea argon-argon. Există trei izotopi. dar pentru a fi folosită și pentru perioade mai mici (sub 100.73%. analiza Bayesiană. cantitatea generată prin descompunerea potasiului este greu de determinat. Raportul dintre potasiu și argon indică timpul trecut de la . Timpul de înjumătățire al 40K este foarte mare. 1250 milioane de ani. deși există unele propuneri. iar cantitatea de argon este măsurată cu un spectrofotometru. așa că se folosește argonul (care este rar). 40K. În laborator. rocile sunt încălzite până la nivelul la care se topesc. Rocile vulcanice. pentru datare. Pentru că izotopul de calciu este prezent în natură în cantități mari. cel mai comun este 39K. au fost dezvoltate unele metode de calibrare.000 ani. 40Ar. Metoda a fost dezvoltată în ani ’60 și este folosită în special pentru datarea rocilor magmatice.00118%). deci aplicațiile ei sunt în special în arheologie. în minerale argiloase. care este un gaz.23%. Metoda este bună pentru perioade mari.000-60. datarea Wiggle-Match etc. Pentru perioade mai mari de timp se folosesc alte metode. în raport cu izotopul relativ neradioactiv de argon. Datarea cu izotopi de argon Are două părți. ambii stabili și izotopul instabil 40K (în natură în proporție de 0.

raportul fiind 238U/235U = 21. Timpul de înjumătățire pentru 238U este de 4. măsurată în număr de dezintegrări pe unitate de timp pe unitatea de masă a rocii. argonul-40 din atmosferă este întotdeauna însoțit de 36Ar și pentru că acesta nu este produs prin dezintegrarea potasiului. ceea ce corespunde cu momentul erupției vulcanului din care a ieșit lava care a produs roca.47 miliarde de ani. Argonul-40 există în atmosferă. după mai multe reacții intermediare. iar pentru 235U de 704.întărirea rocii. prin măsurarea cantității de 36Ar din rocă se pot face corecții folosind raportul dintre 40Ar/36Ar din atmosfera contemporană (296:1). Odată ce migrarea izotopilor încetează sistemul devine din nou închis și încearcă să ajungă la echilibru. adică dacă sistemul rămâne închis se ajunge la o stare de echilibru. Din fericire. Prima este aceea că sistemul rămâne închis după erupție (roca nu se mai topește) și argonul nu mai scapă din rocă. Prin măsurarea raportului dintre 234U și 230Th (produs intermediar) se poate afla cât a trecut de când sistemul a devenit închis. Scurgerea argonului ar putea produce subestimarea vârstei rocii. Dezechilibrul poate apărea prin scurgerea de radon prin difuzie dacă roca e poroasă. Probleme asociate cu datarea potasiu-argon Pentru ca datarea să fie validă trebuie făcute două presupuneri. Supraestimarea se poate face dacă în rocă exista argon în surplus la solidificare. Principiile datării cu uraniu în dezechilibru Dacă un mineral de uraniu este neperturbat pentru câteva minioane de ani. eventual prin integrarea altor roci mai vechi în structura noii roci. A doua presupunere este că tot 40Ar din eșantion a rezultat din descompunerea 40K. adică ceasul se resetează.000 ani. sau prin diferențe chimice cauzate de transportul și depozitarea rocii. Datarea cu uraniu Metoda se bazează pe doi izotopi existenți în natură. Metoda funcționează pe principiul că uraniul . ambii dezintegrându-se în forme stabile de plumb (206Pb și 207Pb). așa că o parte din el poate rămâne captiv în minerale. activitatea izotopilor-copii va deveni egală cu cea a izotopilor-părinți de uraniu. 238U și 235U. Izotopul de uraniu-238 este mult mai abundent.7:1.

Datarea samariu-neodim Samariul este un element rar cu 7 izotopi naturali. Zirconul conține inițial doar o cantitate mică de plumb pentru care se pot face corecții măsurând cantitatea inițială de 204Pb (neradiogenică) și calculând rapoartele 206Pb/204Pb și 207Pb/204Pb pentru întreaga rocă pentru a estima cantitățile inițiale de 206Pb și 207Pb. 148Sm și 149Sm au timp de înjumătățire prea mare pentru a fi folosiți în datare (t½≈1016 ani). deci excesul de toriu apare doar din dezintegrarea uraniului.este solubil și astfel este asimilat de organisme. dar distribuția lor limitată restricționează folosirea metodei. 147Sm are t½=106 miliarde de ani ceea ce este suficient de scurt pentru a produce schimbări în nivelurile de 143Nd (element rezultat din descompunere) în perioade de minimum câteva milioane de ani. O variație a acestei metode este metoda plumb-plumb care măsoară doar cantitatea de izotopi de plumb și nu necesită cunoașterea cantității de uraniu din prezent pentru că se bazează pe faptul că izotopii de plumb corespund (provin din) izotopi de uraniu cu rate diferite de descompunere. Cantitățile obținute se scad din cantitățile prezente și se calculează timpul pe baza timpului de înjumătățire al izotopilor de uraniu.5 miliarde de ani și este una dintre cele mai precise. În schimb. Inițial s-a încercat datarea folosind uraninit și monazit. Principiile datării U-Pb (zircon) Dacă putem găsi un mineral care la formare conține uraniu dar nu plumb (sau doar cantități foarte mici). Metoda se folosește și pentru datarea rocilor din meteoriți. atunci îi putem măsura vârsta folosindu-ne doar de raportul dintre uraniu și plumb. . dintre care trei sunt radioactivi. Determinările făcute prin această metodă sunt consistente cu cele făcute prin metoda uraniu-plumb și prin metoda rubidiu-stronțiu. dar doar neodim-143 este radiogenic. pe când toriul nu este asimilat. Dar zirconul este un mineral foarte răspândit mai ales în rocile intermediare-spreacide. prin măsurarea raportului intre cei doi izotopi și compararea lui cu raportul standard la formarea unei roci vulcanice se poate determina surplusul de neodim-143 și se poate calcula timpul trecut de la închiderea sistemului (răcirea lavei). Metoda uraniu-plumb este utilă pentru vârste între 1 milion și 4. Deoarece neodimul apare sub forma a 2 izotopi (143Nd și 144Nd).

După cum se știa déjà în 1950. Brown si-a dat seama că soluția la această problemă o reprezintă meteoriții de fier.000 ani. care conțineau plumb. Browm împreună cu Patterson au reușit apoi să izoleze plumbul primitiv din meteoritul de la Canyon Diablo.5 miliarde de ani. Pământul conținea diverși izotopi de plumb. capitolul VI: „Vechi sau noi?”. care s-a prăbușit acum 50. unii radiogeni (rezultați în urma radioactivității). Afirmația asta îmi seamănă cu argumentul din incredulitate (eu nu știu.54 miliarde de ani (±1%). dar cercetătorii nu știau care este compoziția izotopică a acestui plumb. de separarea izotopilor și măsurarea lor. Critici creaționiste Pentru critici asupra vârstei de miliarde de ani a Pământului o să mă refer la o carte produsă de „cercetătorii și consultanții Institutului pentru Cercetări Creaționiste”. și l-au analizat la spectrometrul Universității din Chicago. Un prim argument ar fi că istoria reală există numai de câteva mii de ani încoace. Clair Cameron Patterson. Au urmat apoi multe alte confirmări ale acestei vârste. Pe de . să participe alături de el la cercetarea în domeniul metodelor de datare radioactivă. obținând 4. ceea ce îi împiedica să calculeze vârsta Pământului. i-a dat sarcina de a găsi metode pentru determinarea vârstei mineralelor de zircon în funcție de cantitățile de uraniu și de plumb.57 miliarde de ani. O parte din plumb era primar (prezent la formarea Pământului). care a rămas valabilă până în prezent. a participat la o conferință unde a anunțat pentru prima dată în mod oficial că vârsta Pământului este între 4. și în consecință plumbul trebuie să fi fost prezent la formarea sistemului solar și al Pământului.Vârsta Pământului Pentru a calcula vârsta Pământului. deci nu poate fi adevărat) și ignoră faptul că o datare radiometrică este un proces bine cunoscut bazat pe fizică.51 și 4. iar autorii insistă că nimeni nu poate ști cu adevărat ce s-a întâmplat înainte de a fi existat oameni. După ce a aflat compoziția. numită Creaționismul Științific. iar unul nu. mai precis să se ocupe de problemele legate de plumb. iar unui alt student. când este cunoscută cu o precizie un pic mai mare: 4. În luna septembrie din același an (1953). George Tilton. Patterson a luat un creion și o hârtie și a făcut calculele. geochimistul Harrison Scott Brown i-a propus unui student. pe când ceea ce au scris oamenii în vechime nu este așa de sigur pentru că ar fi putut minți. dar nu și uraniu.

iar dezintegrarea radioactivă este un proces cu viteză constantă. obținându-se astfel timpul de înjumătățire. dacă punem CO2 într-un container sigilat. „Datarea cu uraniu nu este verificabilă experimental deoarece nimeni n-a putut să observe uraniul descompunându-se timp de milioane de ani”: greșit! Descompunerea uraniului a fost observată experimental nu teoretic. În plus. iar când peste tot sunt aceleași cantități la formare și mai multe metode de datare se confirmă reciproc putem să fim siguri că sunt corecte. pentru scopuri practice există sisteme închise. Faptul că schimbă căldură și fotoni cu exteriorul este irelevant pentru scopurile noastre (nu afectează datarea). Nu e nicio nevoie să stea cineva lângă uraniu să vadă în cât timp se descompune.d.altă parte. Acest sistem poate fi considerat închis din punctul de vedere al concentrației de dioxid de carbon. „În natură nu există sistem închis”: ba da. aceeași metodă funcționează și pentru elemente cu timp de descompunere mai scurt și astfel se poate face o verificare în plus că este corectă. atunci se aplică aici. Dar să trecem direct la criticile datării radiometrice. este absurd și arogant să considerăm că n-a existat nimci înaite dă existe oameni. Se cunoaște că descompunerea radioactivă este logaritmică și se cunosc formulele de calcul. Există procese cu viteză variabilă și procese cu viteză constantă. al concentrației de argon și poate fi folosită la datare. iar de aici se calculează în cât timp s-ar descompune 50%. De exemplu. „Nicio viteză de procese nu este neschimbabilă”: o afirmație arbitrară. o rocă ce conține argon este un sistem închis din p. interiorul său va conține aceeași cantitate de CO2 (cu o aproximare suficient de bună pentru scopuri practice) și peste 100 ani și peste 1000 ani dacă este un container bun. Nu este nevoie să stea cineva timp de milioane de ani să vadă cum rămâne jumătate din cantitatea inițială. Pe aceeași idee. Se poate observa descompunerea pe o perioadă scurtă (să zicem 1 an) și se constată ce procent din uraniu s-a descompus.v. tocmai aici intervine puterea predictivă a științei. „Este imposibil să cunoaștem componentele inițiale ale unui sistem format în timpurile preistorice”: nu este chiar imposibil. Gândiți-vă la următorul lucru: avem o cantitate de 223F și așteptăm 22 minute și observăm . Dacă „a ști cu siguranță” se aplică undeva.

Captarea de neutroni modifică raportul izotopilor de plumb: captarea de neutroni este nesemnificativă și chiar dacă ar produce un efect de luat în seamă. vârsta măsurată ar fi mai mică (nu mai mare) decât cea originală. Ce motiv am avea să credem că viteza variază? Iar dacă la franciu și la o mulțime de alți izotopi instabili se observă viteză de descompunere constantă și la niciun izotop cunoscut nu se observă viteză variabilă. O vârstă de 4750 milioane de ani a fost calculată cu metoda Pb-Pb. Repetăm observația de 100 ori și obținem același rezultat. Vezi K-Ar pe TalkOrigins. adică foarte mică. „Datările cu uraniu dau rezultate discordante care trebuiesc corectate prin paleontologie”: corecturile făcute sunt mici raportate la vârstele măsurate. no need to worry. So.000 ani. date cu o precizie mică din cauza cantităților scăzute de stronțiu radiogenic. „Datarea rocilor de pe Lună a dat rezultate discordante”: Prin metoda Rb-Sr s-au obținut estimări de 3400 și 4500 milioane de ani. Probleme legate de datarea K-Ar: problemele au fost rezolvate prin folosirea în paralel a metodei Ar-Ar. Presupuse dovezi că Pământul este tânăr: . și oricum nici vorbă de corecturi în favoarea creaționismului (de tip „nu e 50. Chiar dacă ar fi sisteme care se deschid din când în când.că a mai rămas jumătate din cantitatea inițială. e de fapt 5.05%.000 ani”). Dacă ar fi captați neutroni. nu închise”: din nou mantra cu „sistemele închise”. iar o vârstă de 4700 milioane de ani cu metoda U-Th (abstract). nu mai mare. dacă se folosește metoda uraniului în dezechilibru. ar fi invers față de ceea ce susțin creaționiștii. iar diverența de 50 milioane de ani dintre celelalte două metode înseamnă 1. De precizat că metoda Rb-Sr nu este așa precisă precum celelalte.000. vârsta măsurată ar fi mai mică. ce ne-ar face să credem că uraniul are viteză de deacompunere variabilă? Doar pentru că nu se potrivește cu părerea personală a cuiva? E absurd! „Minereurile de uraniu există întotdeauna în sisteme deschise.

este exact cât trebuie. Și amintesc că funcționează doar pe o perioadă scurtă de până la 50. Intensitatea câmpului magnetic: se face afirmația modificarea câmpului magnetic al Pământului este crescătoare cu cât mergem mai departe în trecut. Critica metodei cu carbon radioactiv: nu o să mai detaliez pentru că este asemănătoare cu critica adusă celorlalte metode de datare. exact cât au ei nevoie de ele. Influxul de material meteoritic din spațiu: se afirmă că pe Pământ ar fi trebuit să se adune 55 metri de praf pe întreaga suprafață. În concluzie. iar acum când au nevoie de viteze constante pentru propriile argumente nu e nicio problemă ca vitezele să rămână constante. au fost observate stele cu rate ciclice și variabile de micșorare (TalkOrigins). „Este mai probabil ca vitezele uniformiste să rămână constante pe perioade mai scurte decât pe perioade îndelungate”: așa-i că-i ironic cum cu câteva pagini înainte veneau cu argumentul că metodele de datare radiometrice nu sunt de încredere pentru că vitezele vairiază. nu . acum cum e? Micșorarea soarelui este constantă? Sau nu?). Soarele este tânăr și se micșorează: afirmație bazată pe un signur raport din 1980. dar aceasta este o informație bazată pe o măsurătoare veche și inexactă. nu crește la infinit. Așa. iar pe de altă parte. iar creșterea este exponențială. Aceasta este o afirmație total lipsită de sens. rata nu e neapărat constantă (mai înainte un pic se plângeau creaționiștii că procesele nu sunt constante în natură. criticile nu se susțin și chiar dacă există unele probleme cu datarea (cele pe care le-am menționat când am descris metodele de datare. dar nu se ia în considerare eroziunea. se afirmă de asemenea că măsurătorile prafului de pe Lună nu confirmă vârsta de miliarde de ani. Și chiar dacă se micșorează. dacă ține cont de faptul că se ionizează și urmează linile magnetice și se pierde în spațiu (TalkOrigins).000 ani. Câmpul magnetic variază. măsurătorile noi fiind în concordanță cu perioada de miliarde de ani (TalkOrigins). care n-a fost susținut de altele ulterioare. metoda cu 14C are unele probleme cunoscute și este calibrată folosind alte metode. care am văzut că nu e validă. un pic.Nu e destul heliu în atmosferă: ba da.

iar cealaltă de 17cm. una dă rezultatul de. Nu ați considera că valoarea reală este undeva în jur de 16cm și nu de 1cm? (Și nu vă mai gândiți atât de mult la ce anume măsurați) Cu excepția metodei radiocarbonului. 15cm. iar când toate metodele dau rezultate asemănătoare. cât? 4000 ani? 5000 ani? Nu vi se pare un pic dezechilibrat? Sursele mele de informare (și dacă vreți să aflați mai multe despre metodele de datare citiți cele două cărți de mai jos): Mike Walker – Quaternary Dating Methods Alan Dickin – Radiogenic Isotope Geology (varianta online) Recomand și TalkOrigins: Age of the Earth (și altele de pe TalkOrigins) și Doug MacDougall – Nature’s Clocks și articole de pe Wikipedia: Geochronology și Radiometric dating și thread-ul de pe forumul ateilor: Datarea radiometrică . ci peste tot.000 ani nu se ajunge la una de 5. erorile în niciun caz nu susțin ipoteza Pământului tânăr. Gândiți-vă că faceți două măsurători. să zicem..cele inventate de creaționiști).000 ani. 500. celelalte sunt suficient de sigure și există metode bune de a corecta eventualele erori. să zicem. Iar alternativa ar fi să respingem toată știința aceasta bine fundamentată și să credem literal o carte veche de.000. este un semn că funcționează. De la o estimare de. nu doar într-un loc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful