Student: Badea Claudia Adriana Grupa: 724 An: II Facultatea ISB

are simbolul C, element crucial al existentei organismelor sicare are mai multe aplicati industriale. Numarul atomic al C este 6; elementul este in gr. a IV al sistemului periodic al elementelor. Proprietati: Greutatea atomica a C este 12,01115. Cele 3 stari naturale ale carbonului sunt- diamantul, granitul si carbonul amortiu -ele sunt solide cu o temperatura de topire extrem de ridicata sisunt insolubile in toti solventii la temperaturi normale. Proprietatile fizice ale celor 3 tipuri de C nu prea difera din cauza diferentelor in structura cristalina. În diamant, cel mai dur material cunoscut, fiecare atom este in legatura cu alti 4 atomi intr-un schelet 3D, granitul consista in legaturi saptamânale de straturi de atomi care sunt aranjati in hexagon. C amorfiu este caracterizat de un grad scazut de cristalinitate. C amorfiu pur poate fi obtinut prin incalzirea zaharului la 900 grade in absenta aerului. C are abilitatea unica de a face legaturi cu alti atomi de C pentru a forma, lanturi si inele complexe. Aceasta proprietate duce la un numar aproape infinit de compusi ai carbonului cel mai comun element fiind cel care contine C si H2.Primii compusi ai C au fost identificati in materia vie la inceputul sec 19. La temperaturi normale C are o radioactivitate scazuta. La Temperaturi ridicate reactioneaza cu aproape toate metalele pentru a forma carburi, iar cu oxigenul formeaza monoxidul de carbon si dioxidul de carbon. De asemenea carbonul formeaza compusi cu multe elemente nemetalice desi unele ca si C tetraclorid trebuie format indirect. Se gaseste: C nu este un element raspandit in natura desi este intr-un procent de 0,025% din atmosfera Pamantului. Se gaseste cel mai des sub forma de carbonat. Co2 este un compus important al atmosferei si este principala sursa de carbon incorporat in materia vie . Plantele folosind fotosinteza transforma Co2 in compusi organici de carbon care este consumat de alte organisme. C amorfiu se gaseste in grade variabile de puritate in carbuni , cox. In 1985 oameni de stiinta au evaporat granit pentru a forma o molecula de carbon stabil format din 60 de molecule de C avand forma unei sfere. Molecula a fost numita buckminsterfullerene. Aplicatii stintifice: Cle mai comun izotop al C este carbon-12 ; in 1961 acest izotop a fost ales pentru a inlocui izotopul oxigenului16 ca standard al greutatii atomice, si a fost data greutatea atomica 12.

. Organic si anorganic Carbonul apare în natura în doua forme cristaline. În grafit. azotul. atomii de carbon sunt legati în straturi de hexagoane. Straturile sunt tinute laolalta doar prin forte relativ slabe. sulful si fosforul. Numarul maxim de electroni pe cel de-al doilea strat (L) al unui element este opt. diamantul si grafitul.Cum carbonul 14 se descompune cu jumatate de viata de 5760 de ani. fluorul. C 14 este produs in continuu in atmosfera de razele cosmice si se afla in orice materie vie. astfel exista electroni nelegati care se misca liber în structura cristalina. În tabelul periodic carbonul este situat în perioada a 2-a. Are doua straturi de electroni. C14 este asemenea folosit in tehnica numita datarea cu carbon radioactiv care permite gasirea varstei fosilelor si altor materi organice. astfel încît la carbon ultimul strat nu este complet ocupat de electroni.Izotopul C-13 si 4 sunt folosite extensiv ca urme in cercetarile biochimice. Din aceasta cauza grafitul este un bun conductor de electricitate. sau o legatura tripla. astfel încît pulberea de grafit este un excelent lubrifiant uscat. De exemplu. precum si alte elemente cunoscute sub numele de halogeni. una sau doua legaturi duble. carbonul formeaza cu usurinta legaturi cu hidrogenul. Aceste hexagoane contin doar trei din cele patru legaturi de carbon posibile. Dintre toate elementele din tabelul periodic. cum sunt clorul. Aceasta înseamna ca el poate forma o varietate de legaturi covalente cu alte elemente-pîna la patru legaturi simple. pe stratul exterior (al doilea) avînd 4 ele-ctroni. Însa proprietile sale unice sunt datorate capacitatii sale de a forma legaturi cu o catena aproape nelimitata de alti atomi de carbon. oxigenul. Ele pot aluneca una peste alta. carbonul este cel mai remarcabil si este uneori numit baza vietii pe Pamînt. bromul. grupa a 4-a.

Monoxidul de carbon apare deasemenea în mod natural în cantitati foarte mici. acea roca moale si alba. în care 90% este carbon într-un amestec de forme moleculare.Pe de alta parte. diamantul este cea mai dura substanta naturala. Datorita acestui fapt. dar are o structura foarte deschisa cu o zona de suprafata mare. în anumiti produsi de combustie. marmura si dolomitul. Multi apar în forma . Carbunele contine o proportie mica de carbon liber. formata din 60 de atomi de carbon. dar încalzit formeaza cocsul. De exemplu. obtinut prin încalzirea lemnului în absenta aerului. de carbonat de magneziu formeaza de asemenea calcarul. Mangalul. Rcecent s-a descoperit o molecula în forma de minge de fotbal.) Din punct de vedere chimic. cea mai mare parte a carbonatului de calciu care apare în natura a fost înitial derivata din cochiliile unor vietati. este format în cea mai mare parte din grafit. (Carbonatii sunt clasificati drept compusi anorganici . iar carbonatii în general sunt compusii unui metal cu carbon si cu oxigen. Numerosii compusi anorganici solizi ai carbonului care apar în stare naturala include si carbonatul de calciu. Compusii anorganici Compusii simpli ai carbonului cu alte elemente se întalnesc sub multe forme. iesind din fiecare atom într-o structura tridimensionala rigida. Acest grup este cunoscut sub numele de fullerene. calciul si magneziul sunt metale. la diamante toate cele patru legaturi covalente sunt folosite. C70 este o molecula mai mare dar similara. din oxidarea partiala a metanului de origine biologica. 0. Acesta formeaza creta.03% din atmosfera Pamîntului le reprezinta gazul dioxid de carbon. de exemplu . desi. S-au descoperit si alte variante: de exemplu.

care este ruta parcursa de carbon în timp ce este reciclat prin lumea naturala. prin care plantele absorb dioxi-dul de carbon si elibereaza oxigen.naturala. Otelul îsi datoreaza duritatea prezentei carburii de fier. Ele nu apar în natura. precum si prin vietati. Acest ciclu se compune din urmatorii pasi: .fotosinteza. De exemplu. sunt combinatii ale carbonului cu un singur metal. pe de alta parte. inclusive prin aer. . în natura. Acest proces are loc ca parte a ciclului biochimic al carbonului. SiC) si carbura de wolfram. plantele utilizeaza fotosinteza pentru a transforma gazul anorganic dioxid de carbon în carbohidrati si oxigen. dar se fabrica relative usor prin încalzirea minereurilor metalice cu cocs într-un furnal. prin care animalele inspira oxigen si expira dioxid de carbon. -respiratia. -descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. nu exista o bariera de netrecut între compusii organici si anorganici ai carbonului. Sunt materiale foarte dure. Ele se numesc astfel pentru ca atomii de carbon ocupa interstitii în lantul metallic. precum carborundumul (carbu-ra de siliciu. mari si prin sol. Carburile. Ciclul dioxidului de carbon Dupa cum a descoperit Friedrich Wöhler(1800-1882). "Carburile interstitiale" sunt formate de metalele de tranzitie si de siliciu.

si sulf. -dezagregarea naturala a rocilor. Compusii organici care formeaza vietatile sunt la fel de variati ca si constituentii si activitatile vietii însasi. . Carbonul organic Pentru chimisti. în special oxigen. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. Lanturile sau inelile pot fi "saturate"(adica. În fiecare zi se descopera mai multi dintre cei care apar în natura si multi altii sunt creati constant ca substante sintetice în industrie si în laboratoarele de cercetare. Varietatea imensa a compusilor organici se datoreaza capacitatii carbonului de a forma lanturi întinse. fiecare dintre ele avînd un anumit rol în metabolizmul celular. Aceasta genereaza dioxid de carbon. în timp ce toate substantele continute în vietati sunt organice. Acestia pot sa contina de asemenea si alte elemente.-descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. Inelele pot sa contina orice numar de atomi. compusii organici sunt toti acei compusi ai carbonului care nu sunt oxizi. nu toti compusii organici se gasesc de fapt în vietati. cu toate legaturile valentelor de carbon atasate la alti atomi) sau "nesaturate" (cu una sau mai multe legaturi duble sau triple între atomii de carbon adiacenti). În realitate exista mii de compusi organici. si dizolvarea naturala a dioxidului de carbon în apa. de la trei pîna la sapte sau mai multi. adesea cu ramuri sau structuri inelare. azot. Prin urmare. De exemplu. Activitatea umana a adaugat un nou process la acest ciclu: arderea combustibililor fosili. carbonati sau carburi. numai din enzime exista sute.

Izotopul 14C care mai apare si el in natura. In lumea minerala carbonul apare indeosebi sub forma de carbonate.desi formeaza numai 0.insa in concentratii mici(in medie 0.din reactia nucleara:14N(n p) 14C.global . In aerul atmosferic carbonul se gaseste sub forma de dioxid de carbon.De aceea. Asimilatia dioxidului de carbon in plante este o reactie endoterma.Carbonul este unul dintre elementele cele mai raspandite in natura.Asimilatia dioxidului de carbon in plante este un proces fotochimic.este un rezultat al interactiunii razelor cosmice cu 14N.CO2 de catre organisme vii sta la baza obtinerii de date cu privire la stabilirea varstei unor substante din natura. Dioxidul de carbon din atmosfera este sursa din care plantele isi sintetizeaza substanta lor.C6H12O6.astfel: CO2 + H2O→(CH2O) + O2 In acest caz (CH2O) reprezinta un hidrat de carbon ipotetic (si nu formaldehida).Raspandirea in natura.03%).In acest circuit.Formarea lui in atmosfera si absortia.CO2.chimia organica a fost definita ca o chimie a carbonului.un rol important ii revine dioxidului de carbon.08% din litosfera.foarte complex care poate fi formulat. Carbonul din natura are compozitia izotopica:98.nu exista organism vegetal sau animal care sa nu contina carbon. 1.89%-.cat si al lumii organice. In natura se poate urmari o circulatie a carbonului care conditioneaza existenta atat a lumii vegetale cat si a lumii animale.11% ¹³C.in trecut.¹²C. Importanta cea mai mare o are insa carbonul in lumea organica. .El este un component atat al lumii minerale.un compus macromolecular provenit din glucoza .energia necesara furnizata de energia solara este transmisa sistemului chimic prin intermediul clorofilei din plante.tinand seama ca in procesul de fotosinteza rezulta amidonul.

Cu sulful se combina la cald.In oxigen arde cu formare de oxizi de carbon:conditiile de oxidare sunt diferite.reduce acidul sulfuric concentrat dand un amestec de dioxid de carbon si dioxid de sulf.) de animale moarte.De exemplu.cochilii.o parte din CO2 din atmosfera este in continua regenerare.Cu metalele formeaza carburi.carbonul se comporta ca un reducator fata de mai multe substante compuse.diamant).Prin respiratia plantelor si animalelor.O alta sursa de alimentare a mediului cu CO2 o reprezinta arderile de combustibili.CS2.dupa modificatia in care se gaseste carbonul (carbune.Astfel se combina cu hidrogenul la temperatura arcului electric si formeaza hidrocarburi .Carbonul este relativ rezistent din punct de vedere chimic:reactivitatea lui depinde mult de starea lui de diviziune si de modificatia alotropica sub care se gaseste. Desigur in curs de secole si milenii .ca urmare a formarii.etc.o parte din CO2 a fost scos din circulatie.HCN.La acesta mai contribuie si dioxidul de carbon provenit din putrezirea cadavrelor si plantelor.grafit.formand acidul cianhidric.Datorita proprietatii lui de a reduce un mare numar de oxizi de metale.cum si sub forma diferitelor varietati de carbuni de pamant.a zacamintelor de carbonat de calciu din resturi (schelete.si anume sub forma celor doua stari alotropice:diamantul si grafitul. Carbonul se combina direct numai cu unele componente. Din cauza marii afinitati pentru oxigen. Carbonul sa gaseste in natura si in stare elementara. Combinatiile carbonului.Cu azotul se combina numai simultan cu hidrogenul.in special a fontei.in combinatiile sale carbonul este in general tetracovalent.in special acetilena.carbonul are o larga intrebuintare in metalurgie pentru obtinerea unor metale .Plantele servesc drep hrana animalelor. Proprietati chimice ale carbonului.Numarul combinatiilor carbonului este imens. .formand sulfura de carbon.in mari si oceane.

Metoda este considerată de unii exactă până la aproximativ 58000–62000 ani vechime. Carbonul are doi izotopi naturali stabili: C 12 .etc. Succesul i s-a datorat datarii cu carbon radioactiv a unei bucati de lemn dintr-o barja egipteana. și un radioizotop natural.11%). Libby a luat Premiul Nobel in Chimie in anul 1960. ca de exemplu HCl sau NaH. Cea mai intalnita utilizare a datarii cu carbon este in arheologie. Cand plantele isi procura dioxidul de carbon din aer si il transforma prin fotosinteza in compusi organici.indeosebi cu atomi cu caracter electronegativ. și C 13 . sau radiodatarea cu carbon este o metodă radiometrică de datare ce utilizează izotopul natural de carbon. dar instabil.Elementul cu care carbonul se leaga cel mai frecvent este hidrogenul.la care polaritatea legaturii este mare. Studiul hidrocarburilor si al derivatilor sai formeaza obiectul chimiei organice. Pentru aceasta contributie. sau 12C.acizi. care dispare . cantitatea de izotop scade exponential cu dezintegrarea beta a carbonului.alheide. prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu grupe de atomi cu functiuni specifice (alcooli.De asemenea exista multe combinatii ale carbonului. Din cauza proprietatii carbonului de a se combina concomitent cu elemente electropozitive si elemente electronegative.el formeaza combinatii derivate din hidrocarburi prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu atomi ai altor elemente . iar cel care există cel mai puțin este 8C.Combinatiile carbonului cu hidrogenul se numesc hidrocarburi.legaturile C-H in hidrocarburi sunt nepolare. C 14 sau 14C.). Se spune ca in acel an Enrico Fermi i-a sugerat lui Libby intr-un seminar care a avut loc in Chicago. Dupa moartea plantelor sau consumul lor de catre om sau animale. Tehnica datarii cu carbon a fost realizata de catre Willard Libby si colaboratorii sai de la Universitatea din Chicago in 1949.89%). a carei varsta era cunoscuta doar de documentele istorice. (98. radioizotopul C 14 pentru a stabili vârsta materialelor ce conțin carbon. ele au si o cantitate aproximativ egala de izotop C 14 cu cea din atmosfera.tot derivate cu hidrocarburi . Există 15 izotopi cunoscuți ai carbonului.Spre deosebire de hidrurile altor elemente . sau 13C (1.

Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor.98739x10-21 s. Atunci când razele cosmice vin în contact cu atomii din compoziţia atmosferei ele dau naştere unei raze cosmice secundare sub . Se estimează că fiecare dintre noi intră în contact în fiecare oră cu nu mai puţin de o jumătate de milion de raze cosmice. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. al planetei. Luăm contact adesea prin intermediul mass-media cu ştiri despre descoperirile arheologice făcute în diverse colţuri ale lumii. cunoscut şi drept C 14 . obiectelor vestimentare. Majoritatea metodelor de datare a artefactelor folosesc tehnici bazate pe proprietăţile anumitor substanţe chimice radioactive. Fie că este vorba despre unelte din lemn sau oase foarte bine conservate. lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent.prin emisie de protoni și degradare alpha. din punct de vedere arheologic. Cum ia naştere C 14 pe Terra? Radiaţia cosmică penetrează permanent atmosfera terestră. Are un timp de înjumătățire de 1. C 14 are un timp de înjumătățire de 5730 ani și este folosit intens pentru datarea materialelor pe bază de carbon. arheologii fac întotdeauna estimări privind vechimea obiectelor sau rămăşiţelor umane dezgropate. Cea mai cunoscută metodă este datarea pe bază de radiocarbon.

poate suferi fenomenul de dezintegrare radioactivă se numeşte izotop radioactiv. la rândul său. al planetei. de numărul de neutroni din nucleu. Toţi izotopii unui element chimic constau din atomi care posedă acelaşi număr de electroni în învelişul electronic. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. a nucleelor acestora. vorbim de atomi cu acelaşi număr atomic Z. lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. În cadrul acestui proces nucleul unui atom se transformă spontan în altă specie de nucleu atomic. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. Un izotop care din cauza structurii sale. mai bine zis. Perioada de înjumătăţire a unui izotop radioactiv este intervalul de timp în care jumătate dintr-o anume cantitate de material radioactiv format din acel . izotopii aceluiaşi element chimic comportându-se în general foarte diferit. numite izotopi ai acelui element. se ciocneşte cu un atom de azot (7 protoni. În termeni chimici. 7 neutroni). din punct de vedere arheologic.forma unui neutron cu surplus energetic. C 14 este un izotop radioactiv al carbonului şi are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. rezultând astfel un atom de C 14 şi un proton (atom de hidrogen). precum şi emiterea unor unde electromagnetice cu lungime de undă foarte mică. iar nucleele lor conţin acelaşi număr de protoni. de obicei a excesului de neutroni. radioactivitatea este un fenomen exoterm (produce eliberarea energiei către mediu). dar cu mase atomice A diferite. singura diferenţă constând în numărul de neutroni. Anumite elemente chimice sunt prezente în natură sub diverse forme. obiectelor vestimentare. după cum am spus. Radioactivitatea este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactivă a atomilor sau. De asemenea. Dezintegrarea radioactivă presupune de obicei expulzarea unor particule subatomice având viteză foarte mare. Radioactivitatea depinde în mod fundamental. Acesta din urmă.

radiaţia cosmică dă naştere altora. C 14 care apare ca urmare a interacţiunilor dintre atmosfera terestră şi radiaţia cosmică se combină cu oxigenul atmosferic dând naştere atomilor de dioxid de carbon. Estimând procentul de atomi de C 14 raportaţi la atomi de C 12 dintr-o mostră prelevată din rămăşiţele vegetale sau animale dezgropate în siturile arheologice. păstrându-se astfel raportul dintre C 14 şi C 12 în interiorul organismelor vii. Numai că procesul de dezintegrare radioactivă a C 14 deja existent în structura organismelor moarte. Dacă izotopul de C 14 are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. cantitatea de C 12 nu se schimbă nici după moartea organismelor vii. Raportul dintre C 14 şi C 12 este acelaşi pentru toţi oamenii. iar această proporţie se păstrează şi în cazul plantelor sau animalelor. Aproximativ unul dintr-un trilion de atomi de carbon este de tip C . preluarea de C 14 din atmosferă sau din hrana de natură vegetală sau animală încetează. plante sau animale. Proporţia in care cei doi izotopi sunt răspândiţi în natură este una constantă. care nu este radioactiv. în cazul cărora fotosinteza nu se mai produce. fie ele animale sau plante. Raţionamentul este valabil şi pentru plante. 14 Datarea unei fosile Când un organism moare. deci a artefactului sau rămăşiţelor umane. Atomii de carbon sunt prezenţi în natură în proporţie covârşitoare sub forma izotopului C 12 . .radioizotop se descompune în alte elemente chimice ca urmare a dezintegrării radioactive. cel puţin în aer şi în interiorul organismelor vii. continuă. după caz. Deşi atomii de C 14 se dezintegrează cu o rată de înjumătăţire constantă. oamenii de ştiinţă pot estima cu o precizie mulţumitoare vechimea mostrei. pe care plantele îl absorb şi îl stochează în fibrele vegetale prin fotosinteză.

Se descompune în Nitrogen-14 prin beta-îmbătrânire. Timpul de înjumătățire al C 14 este de 5. cu perioada de înjumătăţire de 14 miliarde de ani. metodă folosită pentru datarea arheologică. cu toate că existența sa fusese deja sugerată de către Franz Kurie în 1934. U 235 40 .000000001%) din carbonul atmosferic. 14C. care se dezintegrează şi au perioade de înjumătăţire mult mai lungi.3 miliarde de ani. sau Rb . are o perioadă de înjumătăţire de 1.730±40 de ani. Mai mult. însumând cam 1 parte la trilion (0. se pot data astfel doar obiecte nu mai vechi de 60000 de ani. aceste metode să nu mai fie la fel de precise. K . Izotopul C 14 a fost descoperit în 27 februarie 1940 de către Martin Kamen și Sam Ruben în laboratorul Universității din California din Berkely. geologică și a mostrelor hidro-geologice.Alţi izotopi radioactivi Datorită perioadei de înjumătăţire a izotopului de C 14 . 1% de C 13 . De pildă. Prezenta lui în materiile organice stă la baza datării cu radiocarbon. şi acesta un izotop radioactiv care se găseşte în plante şi animale. . din cauza faptului că bombele şi reactoarele nucleare. iar C 14 apare în rămășițe puține. cu perioada de înjumătăţire de 49 miliarde de ani. cu o perioadă de înjumătăţire de 704 milioane de ani. Sunt 3 izotopi de carbon ce există natural pe Pământ: 99% din carbon este reprezentat de C 12 . dar şi testele nucleare efectuate de oameni au schimbat şi modifică mereu procentele în care aceşti izotopi există în natură. C 14 . Vom putea folosi întotdeauna aceste metode de datare a artefactelor? Folosirea radioizotopilor permite datarea diverselor obiecte cu o precizie deosebită. dar este posibil ca pe viitor. radiocarbon sau carbon radioactiv este un izotop radioactiv de carbon cu nucleu atomic ce conține 6 protoni și 8 neutroni. Metoda poate fi însă extinsă şi pentru alte elemente chimice instabile. 87 Th232 .

Izotopii de carbon nu diferă apreciabil în proprietățile chimice.Activitatea carbonului radioactiv modern standard este de aproximativ 14 înjumătățiri pe minut per gram de carbon. . Masa atomică a C 14 este aproximativ 14. Acesta este folosit în cercetarea chimică în tehnica numită etichetarea cu carbon: unii atomi de C 12 ale unui compus stabilit sunt înlocuiți C 14 (sau niște atomi carbon-13).003241. pentru a-i urmări (decela) pe parcursul reacțiilor chimice ce implică acest compus dat.

John Ussher. iar Cuaternarul 600. Cea mai importantă descoperire în cronologia cuaternară a avut loc după Cel De-Al 2-lea Război Mondial și constă în folosirea descompunerilor radioactive pentru măsurarea timpului. 23 octombrie 4004 î. valori determinate pe baza sedimentelor din lacuri elvețiene (și care nu diferă semnificativ de estimările recente). care a devenit populară la sfârșitul anilor ’30 și se mai folosește și în prezent. geologii au ajuns la concluzia că de-a lungul timpului au existat mai multe perioade glaciare. În 1654. descoperirile din biologia moleculară au permis ca schimbările post-mortem în structura proteinelor să poată fi folosite pentru datare (geocronologia cu aminoacizi). Desigur.000 ani de la ultimul maximum glaciar.000 ani pentru penultima perioadă interglaciară. iar omul în vinerea care a urmat. În secolul al XIX-lea. în timp ce dezvoltările tehnologice au permis forarea sedimentelor oceanice sau a . Prima datare a fost făcută în 1948 folosind carbon radioactiv. bazându-se pe retragerea povârnișului cascadei Niagara. John Joly a încercat o altă abordare și a calculat cantitatea de sare (NaCl) din oceanele lumii precum și cantitatea adăugată în fiecare an din eroziunea rocilor și a ajuns la numărul de 100 milioane de ani. metoda termoluminescenței sau rezonanța paramagnetică electronică.000 ani. La începutul secolului XX s-a încercat folosirea unei alte metode de datare numită dendrocronologie (datare în funcție de inelele copacilor). Estimările sale au fost: 60. cum ar fi cele care folosesc uraniu. Una dintre cele mai recente încercări de a determina vârsta Pământului în mod științific a fost în 1790 când William McClay a propus o vârstă minimă de 55. O primă încercare de a determina cronologia glaciară-interglaciară a fost făcută de geologul german Albrecht Penck analizând intensitatea eroziunii în zona Alpilor de nord. Estimări ulterioare au mărit această durată la 1 milion de ani.Hr. asta e doar filosofie și nu se bazează pe nicio măsurare. iar în decenile următoare au fost dezvoltate și alte metode.000-20. În anii ’70. În același secol. Alte încercări au fost pentru a determina perioada ultimei deglaciații analizându-se straturile suprapuse de sedimente.000 ani pentru ultima perioadă interglaciară și 240. a calculat pe baza informațiilor din Biblie că lumea a fost creată în ziua de dumnincă.Metode de datare Unele dintre cele mai vechi scrieri despre vârsta Pământului sunt grecești și propun că timpul ar fi infinit. arhiepiscop de Armagh. datarea potasiu-argon.. cifră care a rezistat în prima jumătate a secolului XX. Printre primele estimări au fost cele de 16.440 ani.

Două elemente chimice diferă prin numărul atomic. 14C sunt trei izotopi de carbon. 13C. iar atomii au un nucleu –ce conține protoni și neutroni– și un înveliș electronic (ce conține electroni). pe când cel cu 7 este azotul. Unii dintre izotopi sunt . să începem cu un pic de fizică nucleară.ghețarilor polari. au apărut spectrometria masei prin accelerare (AMS) care a revoluționat datarea prin carbon radioactiv și a făcut posibilă metoda izotopilor cosmogenici. Pentru că datarea radioactivă este cea mai sigură și mai precisă o să mă concentrez pe această metodă și o să le ignor pe celelalte. de exemplu 12C. sunt atomi cu același număr de protoni. înseamnă izotopul cel mai răspândit de uraniu. în starea în care o întâlnim pe Pământ. Un element chimic este identificat prin numărul atomic (câți protoni are) și prin masa atomică (aproximativ numărul de protoni plus numărul de neutroni). Izotopii. de exemplu elementul cu 6 protoni este carbonul. De exemplu. Așadar. este formată din atomi. Ultimele două decenii ale secolului XX au dus la îmbunătățirea preciziei analitice și la diversificarea tehnicilor. Masa atomică e cea de sus. cu 92 protoni și 146 neutroni. 23892U. în schimb. Cum funcționează radioactivitatea Materia. apărând astfel cronologiile marine. dar cu număr diferit de neutroni.

Acest proces de emisie spontană se numește radioactivitate. beta sau gama. Un atom de azot captează un neutron și pierde un proton. sulful 35S are t½=87.stabili. adică timpul care trece până când dintr-o cantitate din acei izotopi rămâne jumătate. Cei instabili emit particule pentru a ajunge la o stare stabilă (se transformă dintr-un izotop instabil într-unul (mai) stabil). iar 14C doar 1 la 1010% (adică dintr-un milion de milioane de atomi de carbon. Dezintegrarea alfa constă în expulzarea din nucleu a unei particule (α) formată din doi protoni și doi neutroni. transformându-se astfel în radiocarbon (14C). iar alții nu. toriul 232Th are t½=14. 13C formează cam 1. Acest izotop se transformă în azot 14N prin emisie de radiație beta. dar nu produce modificarea numărului de protoni sau neutroni. asta pentru că este singurul instabil dintre cele 3. se poate determina cu precizie timpul de înjumătățire prin metode statistice. Deși dezintegrările radioactive individuale sunt stohastice (întâmplătoare). ceea . Carbonul radioactiv se formează în straturile superioare ale atmosferei când azotul interacționează cu neutronii veniți din radiația cosmică. Carbonul radioactiv (14C) este unul dintre cei 3 izotopi de carbon.9% din tot carbonul din natură. Dezintegrarea gama constă în emiterea unei particule electromagnetice (foton) de frecvență înaltă. Cele mai comune forme de radiație sunt dezintegrările alfa. De exemplu.05 miliarde de ani etc. cu un procent de 98. franciul 223F are t½=22 minute. Un exemplu ar fi: 23892U → 23490Th + 42He2+. sau dezintegrare radioactivă. care formează 14CO2 (dioxid de carbon radioactiv) care devine parte din ciclul global al carbonului și ajunge în plante și în animale. Dezintegrarea beta constă în emiterea unui electron (sau pozitron) din nucleu.1%.5 zile. e+ este un pozitron care rezultă din transformarea unui proton întrun neutron: p+ → n0 + e+. Fiecare izotop radioactiv are un timp de înjumătățire (t½). Un exemplu ar fi transformarea potasiului în argon: 4019K → 4018Ar + e+ + νe (neutrin). unul este 14C). pentru care a primit Premiul Nobel în Chimie în 1960. Cel mai răspândit este 12C. Datarea cu carbon radioactiv Datarea cu carbon a fost descoperită de Willard Libby. Cea mai mare parte din 14C este absorbit de oceane.

când se dorește datarea unei fosile prin această metodă. Chiar dacă 14C din biosferă și din oceane se dezintegrează constant. este comparată cu cantitatea de 14C aflată într-un material standard și se poate determina timpul trecut de la moartea organismului. devine izolat de sursa de 14C. Dacă e mai vechi trebuie folosite alte metode.000 ani până la 60. turbă. Pentru asta. în afară de alterarea dată de dezintegrarea 14C dinainte sau după moartea unui organism. Substanțele care pot fi datate cu carbon radioactiv sunt. care nu se mai reîmprospătează și se dezintegrează cu o rată constantă (dată de timpul de înjumătățire). trebuie să se cunoască rata cu care 14C se dezintegrează. rămășițe de plante. De precizat și că există metode de a prelungi perioada de 45. în consecință cantitatea de radiocarbon din plante și animale și din ocean rămâne aproximativ constantă de-a lungul timpului (se numește echilibru izotopic).000 ani sau chiar 75. care este de 5730 ani. sedimente organice din lacuri. iar pentru a face o măsurare bună obiectul datat nu trebuie să fie mai vechi de 45. Pentru a se determina cât de mult radiocarboneste într-o bucată analizată se pot folosi două metode: detectarea cantității de radiații beta emise sau spectrometria masei accelerate (AMS). Rapoartele dintre diferiții izotopi de carbon nu au fost alterate. apă oceanică) a rămas relativ constant de-a lungul timpului. sau timpul de înjumătățire. Amestecarea rapidă și completă a 14C are loc între rezervoare la nivel global. adică „ceasul radioactiv” pornește. Odată ce un organism moare. printre altele. cochilii sau corali. Probleme ce pot să apară Pentru a putea data corect cu radiocarbon trebuie făcute următoarele presupuneri: Raportul 14C/ 12C din fiecare parte a globului (atmosferă. Timpul de înjumătățire al 14C este cunoscut cu acuratețe și cu un nivel ridicat de precizie. cărbune.000 ani dacă există material în cantități mari. Așadar.ce înseamnă că și organismele din adâncuri conțin radiocarbon.000 ani. lemn. Nivelele naturale de 14C pot fi măsurate cu precizie. . biosferă. este măsurată cantitatea de 14C rămasă în fosilă. este înlocuit continuu cu altul nou din atmosferă.

se măsoară prin spectrometrie raportul dintre izotopii stabili 13C/ 12C pentru că acesta nu se modifică prin dezintegrare. se va obține o vârstă mai mare decât cea reală. astfel că datele obținute din datarea radioactivă sunt mai mici decât cele reale. Pentru a rezolva problema. Distilarea (fracționarea) izotopică Deși cei trei izotopi de carbon sunt identici din p. într-un sistem biologic va exista o tendință pentru izotopul mai ușor (12C). pentru că presupunerea că nivelurile de 14C din atmosferă pare să nu mai fie susținută. ceea ce poate duce la estimări greșite. Materialele inflitrate pot fi eliminate prin diverse metode. adică timpul de înjumătățire este cunoscut și nivelurile de carbon din prezent sunt măsurate exact. În urmă cu mai mult de 30 ani au fost observate discrepanțe între datarea cu 14C și dendrocronologie (analizarea inelelor copacilor). dacă sursa de contaminare are aceeași compoziție ca și eșantionul. De exemplu. Efectul invers se obține când se datează organisme marine (par mai recente decât sunt). cum ar fi tratarea cu acid pentru a dizolva carbonați mai vechi și cu soluții alcaline pentru a elimina acizi organici. Variații pe termen lung în producția de 14C Este o problemă importantă în datarea cu radiocarbon. Cauzele variației . Această problemă rămâne încă și pentru a o diminua se compară (unde este posibil) cât mai multe eșantioane din situri diferite. separarea se poate dovedi imposibilă. pentru că dacă nu. prin adăugarea a 1% carbon modern la un eșantion de 34. Deci când sunt datate rămășițe de plante trebuie ținut cont de cantitatea de 14C din plante.Dintre acestea. există o mare încredere printre oamenii de știință că ultimele două sunt îndeplinite. însă. Contaminarea Constă în adăugarea materialului mai vechi sau mai nou la eșantion.d. Primele trei presupuneri pot crea probleme. iar acest raport este comparat cu raportul dintr-o bucată standard de calcar din Cretacic și se folosesc niște formule pentru corecție. chimic.v. Totuși. Contaminarea poate fi naturală (infiltrare de materiale noi în sedimente vechi) sau artificială (neatenția arheologilor sau a fizicienilor).000 ani va duce la o eroare de 4000 ani.

Ce este de reținut: datarea cu 14C nu este folosită pentru perioade mai mari de 50. Rocile vulcanice. În laborator. Datarea potasiu-argon se bazează pe dezintegrarea izotopului radioactiv de potasiu. După ce au devenit solide. pentru datare. 1250 milioane de ani. în proporție de 92. istorie și fosile foarte recente.73%. ambii stabili și izotopul instabil 40K (în natură în proporție de 0. Principiile datării potasiu-argon Potasiul se găsește în abundență pe Pământ. dar pentru a fi folosită și pentru perioade mai mici (sub 100. Timpul de înjumătățire al 40K este foarte mare. cel mai comun este 39K. cum ar fi: calibrarea dendrocronologică. mică. iar cantitatea de argon este măsurată cu un spectrofotometru. Raportul dintre potasiu și argon indică timpul trecut de la .000-60. Un alt eșantion din rocă este folosit pentru a determina (tot prin metode spectrometrice) cantitatea de 40K.00118%). în raport cu izotopul relativ neradioactiv de argon. Metoda a fost dezvoltată în ani ’60 și este folosită în special pentru datarea rocilor magmatice.000 ani. 40Ar/39Ar. deci aplicațiile ei sunt în special în arheologie. care este un gaz. în minerale argiloase. rocile sunt încălzite până la nivelul la care se topesc.000 ani) trebuie asociată cu datarea argon-argon. Și calciul și argonul produse sunt stabile. Pentru perioade mai mari de timp se folosesc alte metode. 40Ar. Datarea cu izotopi de argon Are două părți. așa că se folosește argonul (care este rar). izotopul 41K în proporție de 6. 40K. argonul rămâne captiv în structurile cristaline din roci și cantitatea lui crește de-a lungul timpului. În ciuda acestor probleme. au fost dezvoltate unele metode de calibrare. unul de calciu (40Ca) în 89% din cazuri și argon (40Ar) în 11% din cazuri. care se descompune în două nuclee. Metoda este bună pentru perioade mari. ceea ce face posibilă măsurarea vârstei celor mai vechi roci de pe Pământ. Există trei izotopi. înainte să se solidifice vor elimina argonul care este produs de potasiul radioactiv. datarea Wiggle-Match etc.23%. deși există unele propuneri. cantitatea generată prin descompunerea potasiului este greu de determinat.concentrației din atmosferă nu sunt stabilite. minerale de origine vulcanică etc. analiza Bayesiană. Pentru că izotopul de calciu este prezent în natură în cantități mari.

după mai multe reacții intermediare. Prin măsurarea raportului dintre 234U și 230Th (produs intermediar) se poate afla cât a trecut de când sistemul a devenit închis. Supraestimarea se poate face dacă în rocă exista argon în surplus la solidificare. A doua presupunere este că tot 40Ar din eșantion a rezultat din descompunerea 40K. ambii dezintegrându-se în forme stabile de plumb (206Pb și 207Pb). Dezechilibrul poate apărea prin scurgerea de radon prin difuzie dacă roca e poroasă. Din fericire. Datarea cu uraniu Metoda se bazează pe doi izotopi existenți în natură. iar pentru 235U de 704.47 miliarde de ani. Izotopul de uraniu-238 este mult mai abundent. Prima este aceea că sistemul rămâne închis după erupție (roca nu se mai topește) și argonul nu mai scapă din rocă. Timpul de înjumătățire pentru 238U este de 4. Odată ce migrarea izotopilor încetează sistemul devine din nou închis și încearcă să ajungă la echilibru. adică ceasul se resetează.întărirea rocii. așa că o parte din el poate rămâne captiv în minerale. Principiile datării cu uraniu în dezechilibru Dacă un mineral de uraniu este neperturbat pentru câteva minioane de ani. raportul fiind 238U/235U = 21. ceea ce corespunde cu momentul erupției vulcanului din care a ieșit lava care a produs roca. Probleme asociate cu datarea potasiu-argon Pentru ca datarea să fie validă trebuie făcute două presupuneri. Metoda funcționează pe principiul că uraniul . 238U și 235U. eventual prin integrarea altor roci mai vechi în structura noii roci. măsurată în număr de dezintegrări pe unitate de timp pe unitatea de masă a rocii.000 ani. adică dacă sistemul rămâne închis se ajunge la o stare de echilibru. Argonul-40 există în atmosferă.7:1. prin măsurarea cantității de 36Ar din rocă se pot face corecții folosind raportul dintre 40Ar/36Ar din atmosfera contemporană (296:1). argonul-40 din atmosferă este întotdeauna însoțit de 36Ar și pentru că acesta nu este produs prin dezintegrarea potasiului. activitatea izotopilor-copii va deveni egală cu cea a izotopilor-părinți de uraniu. sau prin diferențe chimice cauzate de transportul și depozitarea rocii. Scurgerea argonului ar putea produce subestimarea vârstei rocii.

prin măsurarea raportului intre cei doi izotopi și compararea lui cu raportul standard la formarea unei roci vulcanice se poate determina surplusul de neodim-143 și se poate calcula timpul trecut de la închiderea sistemului (răcirea lavei). 148Sm și 149Sm au timp de înjumătățire prea mare pentru a fi folosiți în datare (t½≈1016 ani). În schimb. deci excesul de toriu apare doar din dezintegrarea uraniului. O variație a acestei metode este metoda plumb-plumb care măsoară doar cantitatea de izotopi de plumb și nu necesită cunoașterea cantității de uraniu din prezent pentru că se bazează pe faptul că izotopii de plumb corespund (provin din) izotopi de uraniu cu rate diferite de descompunere. Principiile datării U-Pb (zircon) Dacă putem găsi un mineral care la formare conține uraniu dar nu plumb (sau doar cantități foarte mici). dintre care trei sunt radioactivi. Metoda uraniu-plumb este utilă pentru vârste între 1 milion și 4. Determinările făcute prin această metodă sunt consistente cu cele făcute prin metoda uraniu-plumb și prin metoda rubidiu-stronțiu. Cantitățile obținute se scad din cantitățile prezente și se calculează timpul pe baza timpului de înjumătățire al izotopilor de uraniu. Dar zirconul este un mineral foarte răspândit mai ales în rocile intermediare-spreacide. dar doar neodim-143 este radiogenic. Metoda se folosește și pentru datarea rocilor din meteoriți.5 miliarde de ani și este una dintre cele mai precise. Deoarece neodimul apare sub forma a 2 izotopi (143Nd și 144Nd). 147Sm are t½=106 miliarde de ani ceea ce este suficient de scurt pentru a produce schimbări în nivelurile de 143Nd (element rezultat din descompunere) în perioade de minimum câteva milioane de ani. . pe când toriul nu este asimilat. dar distribuția lor limitată restricționează folosirea metodei. Zirconul conține inițial doar o cantitate mică de plumb pentru care se pot face corecții măsurând cantitatea inițială de 204Pb (neradiogenică) și calculând rapoartele 206Pb/204Pb și 207Pb/204Pb pentru întreaga rocă pentru a estima cantitățile inițiale de 206Pb și 207Pb. atunci îi putem măsura vârsta folosindu-ne doar de raportul dintre uraniu și plumb.este solubil și astfel este asimilat de organisme. Datarea samariu-neodim Samariul este un element rar cu 7 izotopi naturali. Inițial s-a încercat datarea folosind uraninit și monazit.

51 și 4. deci nu poate fi adevărat) și ignoră faptul că o datare radiometrică este un proces bine cunoscut bazat pe fizică. iar unui alt student. Browm împreună cu Patterson au reușit apoi să izoleze plumbul primitiv din meteoritul de la Canyon Diablo.5 miliarde de ani. Pe de .Vârsta Pământului Pentru a calcula vârsta Pământului.000 ani. iar unul nu. care conțineau plumb. Patterson a luat un creion și o hârtie și a făcut calculele. Brown si-a dat seama că soluția la această problemă o reprezintă meteoriții de fier.54 miliarde de ani (±1%). de separarea izotopilor și măsurarea lor. geochimistul Harrison Scott Brown i-a propus unui student. Afirmația asta îmi seamănă cu argumentul din incredulitate (eu nu știu. să participe alături de el la cercetarea în domeniul metodelor de datare radioactivă. dar nu și uraniu. Clair Cameron Patterson. George Tilton. După ce a aflat compoziția. Pământul conținea diverși izotopi de plumb. mai precis să se ocupe de problemele legate de plumb. Un prim argument ar fi că istoria reală există numai de câteva mii de ani încoace. unii radiogeni (rezultați în urma radioactivității). După cum se știa déjà în 1950. care a rămas valabilă până în prezent. ceea ce îi împiedica să calculeze vârsta Pământului. i-a dat sarcina de a găsi metode pentru determinarea vârstei mineralelor de zircon în funcție de cantitățile de uraniu și de plumb. numită Creaționismul Științific. când este cunoscută cu o precizie un pic mai mare: 4.57 miliarde de ani. care s-a prăbușit acum 50. O parte din plumb era primar (prezent la formarea Pământului). iar autorii insistă că nimeni nu poate ști cu adevărat ce s-a întâmplat înainte de a fi existat oameni. a participat la o conferință unde a anunțat pentru prima dată în mod oficial că vârsta Pământului este între 4. În luna septembrie din același an (1953). dar cercetătorii nu știau care este compoziția izotopică a acestui plumb. pe când ceea ce au scris oamenii în vechime nu este așa de sigur pentru că ar fi putut minți. și în consecință plumbul trebuie să fi fost prezent la formarea sistemului solar și al Pământului. Critici creaționiste Pentru critici asupra vârstei de miliarde de ani a Pământului o să mă refer la o carte produsă de „cercetătorii și consultanții Institutului pentru Cercetări Creaționiste”. obținând 4. capitolul VI: „Vechi sau noi?”. Au urmat apoi multe alte confirmări ale acestei vârste. și l-au analizat la spectrometrul Universității din Chicago.

De exemplu. al concentrației de argon și poate fi folosită la datare. tocmai aici intervine puterea predictivă a științei. interiorul său va conține aceeași cantitate de CO2 (cu o aproximare suficient de bună pentru scopuri practice) și peste 100 ani și peste 1000 ani dacă este un container bun. pentru scopuri practice există sisteme închise. Se cunoaște că descompunerea radioactivă este logaritmică și se cunosc formulele de calcul. „În natură nu există sistem închis”: ba da. iar de aici se calculează în cât timp s-ar descompune 50%. obținându-se astfel timpul de înjumătățire. În plus. iar dezintegrarea radioactivă este un proces cu viteză constantă. dacă punem CO2 într-un container sigilat.v. aceeași metodă funcționează și pentru elemente cu timp de descompunere mai scurt și astfel se poate face o verificare în plus că este corectă. iar când peste tot sunt aceleași cantități la formare și mai multe metode de datare se confirmă reciproc putem să fim siguri că sunt corecte. „Nicio viteză de procese nu este neschimbabilă”: o afirmație arbitrară. Dacă „a ști cu siguranță” se aplică undeva. Dar să trecem direct la criticile datării radiometrice. „Este imposibil să cunoaștem componentele inițiale ale unui sistem format în timpurile preistorice”: nu este chiar imposibil. Acest sistem poate fi considerat închis din punctul de vedere al concentrației de dioxid de carbon. Pe aceeași idee. Există procese cu viteză variabilă și procese cu viteză constantă. este absurd și arogant să considerăm că n-a existat nimci înaite dă existe oameni. atunci se aplică aici.altă parte. „Datarea cu uraniu nu este verificabilă experimental deoarece nimeni n-a putut să observe uraniul descompunându-se timp de milioane de ani”: greșit! Descompunerea uraniului a fost observată experimental nu teoretic. Faptul că schimbă căldură și fotoni cu exteriorul este irelevant pentru scopurile noastre (nu afectează datarea). Nu e nicio nevoie să stea cineva lângă uraniu să vadă în cât timp se descompune. Gândiți-vă la următorul lucru: avem o cantitate de 223F și așteptăm 22 minute și observăm .d. o rocă ce conține argon este un sistem închis din p. Nu este nevoie să stea cineva timp de milioane de ani să vadă cum rămâne jumătate din cantitatea inițială. Se poate observa descompunerea pe o perioadă scurtă (să zicem 1 an) și se constată ce procent din uraniu s-a descompus.

Dacă ar fi captați neutroni. Probleme legate de datarea K-Ar: problemele au fost rezolvate prin folosirea în paralel a metodei Ar-Ar. „Datarea rocilor de pe Lună a dat rezultate discordante”: Prin metoda Rb-Sr s-au obținut estimări de 3400 și 4500 milioane de ani.000. „Datările cu uraniu dau rezultate discordante care trebuiesc corectate prin paleontologie”: corecturile făcute sunt mici raportate la vârstele măsurate. ar fi invers față de ceea ce susțin creaționiștii. Chiar dacă ar fi sisteme care se deschid din când în când. Captarea de neutroni modifică raportul izotopilor de plumb: captarea de neutroni este nesemnificativă și chiar dacă ar produce un efect de luat în seamă. nu închise”: din nou mantra cu „sistemele închise”. dacă se folosește metoda uraniului în dezechilibru.că a mai rămas jumătate din cantitatea inițială. Vezi K-Ar pe TalkOrigins. ce ne-ar face să credem că uraniul are viteză de deacompunere variabilă? Doar pentru că nu se potrivește cu părerea personală a cuiva? E absurd! „Minereurile de uraniu există întotdeauna în sisteme deschise. Presupuse dovezi că Pământul este tânăr: . vârsta măsurată ar fi mai mică (nu mai mare) decât cea originală.05%. adică foarte mică. So. vârsta măsurată ar fi mai mică. iar o vârstă de 4700 milioane de ani cu metoda U-Th (abstract). iar diverența de 50 milioane de ani dintre celelalte două metode înseamnă 1.000 ani”). Ce motiv am avea să credem că viteza variază? Iar dacă la franciu și la o mulțime de alți izotopi instabili se observă viteză de descompunere constantă și la niciun izotop cunoscut nu se observă viteză variabilă. date cu o precizie mică din cauza cantităților scăzute de stronțiu radiogenic. O vârstă de 4750 milioane de ani a fost calculată cu metoda Pb-Pb. e de fapt 5. De precizat că metoda Rb-Sr nu este așa precisă precum celelalte. Repetăm observația de 100 ori și obținem același rezultat. no need to worry.000 ani. nu mai mare. și oricum nici vorbă de corecturi în favoarea creaționismului (de tip „nu e 50.

Critica metodei cu carbon radioactiv: nu o să mai detaliez pentru că este asemănătoare cu critica adusă celorlalte metode de datare. Influxul de material meteoritic din spațiu: se afirmă că pe Pământ ar fi trebuit să se adune 55 metri de praf pe întreaga suprafață. Așa. criticile nu se susțin și chiar dacă există unele probleme cu datarea (cele pe care le-am menționat când am descris metodele de datare. metoda cu 14C are unele probleme cunoscute și este calibrată folosind alte metode. dacă ține cont de faptul că se ionizează și urmează linile magnetice și se pierde în spațiu (TalkOrigins). nu . iar acum când au nevoie de viteze constante pentru propriile argumente nu e nicio problemă ca vitezele să rămână constante. Și amintesc că funcționează doar pe o perioadă scurtă de până la 50. dar aceasta este o informație bazată pe o măsurătoare veche și inexactă. este exact cât trebuie. care n-a fost susținut de altele ulterioare. „Este mai probabil ca vitezele uniformiste să rămână constante pe perioade mai scurte decât pe perioade îndelungate”: așa-i că-i ironic cum cu câteva pagini înainte veneau cu argumentul că metodele de datare radiometrice nu sunt de încredere pentru că vitezele vairiază. iar pe de altă parte. Câmpul magnetic variază. În concluzie. care am văzut că nu e validă. dar nu se ia în considerare eroziunea. Aceasta este o afirmație total lipsită de sens. acum cum e? Micșorarea soarelui este constantă? Sau nu?). Intensitatea câmpului magnetic: se face afirmația modificarea câmpului magnetic al Pământului este crescătoare cu cât mergem mai departe în trecut. Soarele este tânăr și se micșorează: afirmație bazată pe un signur raport din 1980. iar creșterea este exponențială. nu crește la infinit.Nu e destul heliu în atmosferă: ba da. Și chiar dacă se micșorează. se afirmă de asemenea că măsurătorile prafului de pe Lună nu confirmă vârsta de miliarde de ani. un pic. au fost observate stele cu rate ciclice și variabile de micșorare (TalkOrigins).000 ani. exact cât au ei nevoie de ele. măsurătorile noi fiind în concordanță cu perioada de miliarde de ani (TalkOrigins). rata nu e neapărat constantă (mai înainte un pic se plângeau creaționiștii că procesele nu sunt constante în natură.

De la o estimare de. Iar alternativa ar fi să respingem toată știința aceasta bine fundamentată și să credem literal o carte veche de. erorile în niciun caz nu susțin ipoteza Pământului tânăr. una dă rezultatul de. este un semn că funcționează. să zicem. ci peste tot. Nu ați considera că valoarea reală este undeva în jur de 16cm și nu de 1cm? (Și nu vă mai gândiți atât de mult la ce anume măsurați) Cu excepția metodei radiocarbonului.cele inventate de creaționiști).000 ani.000 ani nu se ajunge la una de 5. nu doar într-un loc.000. să zicem. iar când toate metodele dau rezultate asemănătoare. iar cealaltă de 17cm. 500. 15cm.. Gândiți-vă că faceți două măsurători. cât? 4000 ani? 5000 ani? Nu vi se pare un pic dezechilibrat? Sursele mele de informare (și dacă vreți să aflați mai multe despre metodele de datare citiți cele două cărți de mai jos): Mike Walker – Quaternary Dating Methods Alan Dickin – Radiogenic Isotope Geology (varianta online) Recomand și TalkOrigins: Age of the Earth (și altele de pe TalkOrigins) și Doug MacDougall – Nature’s Clocks și articole de pe Wikipedia: Geochronology și Radiometric dating și thread-ul de pe forumul ateilor: Datarea radiometrică . celelalte sunt suficient de sigure și există metode bune de a corecta eventualele erori.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful