P. 1
Datarea Cu Carbon

Datarea Cu Carbon

|Views: 242|Likes:
Published by Claudia Badea

More info:

Published by: Claudia Badea on May 31, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/03/2015

pdf

text

original

Student: Badea Claudia Adriana Grupa: 724 An: II Facultatea ISB

are simbolul C, element crucial al existentei organismelor sicare are mai multe aplicati industriale. Numarul atomic al C este 6; elementul este in gr. a IV al sistemului periodic al elementelor. Proprietati: Greutatea atomica a C este 12,01115. Cele 3 stari naturale ale carbonului sunt- diamantul, granitul si carbonul amortiu -ele sunt solide cu o temperatura de topire extrem de ridicata sisunt insolubile in toti solventii la temperaturi normale. Proprietatile fizice ale celor 3 tipuri de C nu prea difera din cauza diferentelor in structura cristalina. În diamant, cel mai dur material cunoscut, fiecare atom este in legatura cu alti 4 atomi intr-un schelet 3D, granitul consista in legaturi saptamânale de straturi de atomi care sunt aranjati in hexagon. C amorfiu este caracterizat de un grad scazut de cristalinitate. C amorfiu pur poate fi obtinut prin incalzirea zaharului la 900 grade in absenta aerului. C are abilitatea unica de a face legaturi cu alti atomi de C pentru a forma, lanturi si inele complexe. Aceasta proprietate duce la un numar aproape infinit de compusi ai carbonului cel mai comun element fiind cel care contine C si H2.Primii compusi ai C au fost identificati in materia vie la inceputul sec 19. La temperaturi normale C are o radioactivitate scazuta. La Temperaturi ridicate reactioneaza cu aproape toate metalele pentru a forma carburi, iar cu oxigenul formeaza monoxidul de carbon si dioxidul de carbon. De asemenea carbonul formeaza compusi cu multe elemente nemetalice desi unele ca si C tetraclorid trebuie format indirect. Se gaseste: C nu este un element raspandit in natura desi este intr-un procent de 0,025% din atmosfera Pamantului. Se gaseste cel mai des sub forma de carbonat. Co2 este un compus important al atmosferei si este principala sursa de carbon incorporat in materia vie . Plantele folosind fotosinteza transforma Co2 in compusi organici de carbon care este consumat de alte organisme. C amorfiu se gaseste in grade variabile de puritate in carbuni , cox. In 1985 oameni de stiinta au evaporat granit pentru a forma o molecula de carbon stabil format din 60 de molecule de C avand forma unei sfere. Molecula a fost numita buckminsterfullerene. Aplicatii stintifice: Cle mai comun izotop al C este carbon-12 ; in 1961 acest izotop a fost ales pentru a inlocui izotopul oxigenului16 ca standard al greutatii atomice, si a fost data greutatea atomica 12.

Numarul maxim de electroni pe cel de-al doilea strat (L) al unui element este opt. fluorul. cum sunt clorul. astfel exista electroni nelegati care se misca liber în structura cristalina. Straturile sunt tinute laolalta doar prin forte relativ slabe. Organic si anorganic Carbonul apare în natura în doua forme cristaline. C14 este asemenea folosit in tehnica numita datarea cu carbon radioactiv care permite gasirea varstei fosilelor si altor materi organice.Izotopul C-13 si 4 sunt folosite extensiv ca urme in cercetarile biochimice. pe stratul exterior (al doilea) avînd 4 ele-ctroni. una sau doua legaturi duble. C 14 este produs in continuu in atmosfera de razele cosmice si se afla in orice materie vie. carbonul este cel mai remarcabil si este uneori numit baza vietii pe Pamînt. diamantul si grafitul. astfel încît la carbon ultimul strat nu este complet ocupat de electroni. În grafit. . precum si alte elemente cunoscute sub numele de halogeni. De exemplu. grupa a 4-a.Cum carbonul 14 se descompune cu jumatate de viata de 5760 de ani. Aceasta înseamna ca el poate forma o varietate de legaturi covalente cu alte elemente-pîna la patru legaturi simple. Are doua straturi de electroni. sulful si fosforul. În tabelul periodic carbonul este situat în perioada a 2-a. bromul. oxigenul. Însa proprietile sale unice sunt datorate capacitatii sale de a forma legaturi cu o catena aproape nelimitata de alti atomi de carbon. Aceste hexagoane contin doar trei din cele patru legaturi de carbon posibile. atomii de carbon sunt legati în straturi de hexagoane. Din aceasta cauza grafitul este un bun conductor de electricitate. azotul. Ele pot aluneca una peste alta. carbonul formeaza cu usurinta legaturi cu hidrogenul. astfel încît pulberea de grafit este un excelent lubrifiant uscat. sau o legatura tripla. Dintre toate elementele din tabelul periodic.

de exemplu . Monoxidul de carbon apare deasemenea în mod natural în cantitati foarte mici. S-au descoperit si alte variante: de exemplu. Acest grup este cunoscut sub numele de fullerene. diamantul este cea mai dura substanta naturala. obtinut prin încalzirea lemnului în absenta aerului. acea roca moale si alba. iesind din fiecare atom într-o structura tridimensionala rigida. dar are o structura foarte deschisa cu o zona de suprafata mare. iar carbonatii în general sunt compusii unui metal cu carbon si cu oxigen. în anumiti produsi de combustie. Datorita acestui fapt. desi. (Carbonatii sunt clasificati drept compusi anorganici .Pe de alta parte. marmura si dolomitul. calciul si magneziul sunt metale. din oxidarea partiala a metanului de origine biologica. 0. Numerosii compusi anorganici solizi ai carbonului care apar în stare naturala include si carbonatul de calciu. Acesta formeaza creta. Carbunele contine o proportie mica de carbon liber.03% din atmosfera Pamîntului le reprezinta gazul dioxid de carbon. dar încalzit formeaza cocsul. De exemplu. C70 este o molecula mai mare dar similara. de carbonat de magneziu formeaza de asemenea calcarul. Rcecent s-a descoperit o molecula în forma de minge de fotbal. la diamante toate cele patru legaturi covalente sunt folosite. Multi apar în forma .) Din punct de vedere chimic. în care 90% este carbon într-un amestec de forme moleculare. formata din 60 de atomi de carbon. este format în cea mai mare parte din grafit. Mangalul. Compusii anorganici Compusii simpli ai carbonului cu alte elemente se întalnesc sub multe forme. cea mai mare parte a carbonatului de calciu care apare în natura a fost înitial derivata din cochiliile unor vietati.

prin care animalele inspira oxigen si expira dioxid de carbon.fotosinteza. precum si prin vietati. Sunt materiale foarte dure. prin care plantele absorb dioxi-dul de carbon si elibereaza oxigen. SiC) si carbura de wolfram. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. Acest ciclu se compune din urmatorii pasi: . Ele nu apar în natura. nu exista o bariera de netrecut între compusii organici si anorganici ai carbonului. sunt combinatii ale carbonului cu un singur metal. care este ruta parcursa de carbon în timp ce este reciclat prin lumea naturala. plantele utilizeaza fotosinteza pentru a transforma gazul anorganic dioxid de carbon în carbohidrati si oxigen. De exemplu. -descompunerea materiei vegetale si animale în gaze.naturala. Carburile. în natura. inclusive prin aer. mari si prin sol. "Carburile interstitiale" sunt formate de metalele de tranzitie si de siliciu. Ciclul dioxidului de carbon Dupa cum a descoperit Friedrich Wöhler(1800-1882). pe de alta parte. -respiratia. precum carborundumul (carbu-ra de siliciu. Acest proces are loc ca parte a ciclului biochimic al carbonului. Ele se numesc astfel pentru ca atomii de carbon ocupa interstitii în lantul metallic. Otelul îsi datoreaza duritatea prezentei carburii de fier. dar se fabrica relative usor prin încalzirea minereurilor metalice cu cocs într-un furnal. .

Compusii organici care formeaza vietatile sunt la fel de variati ca si constituentii si activitatile vietii însasi. azot. De exemplu. nu toti compusii organici se gasesc de fapt în vietati. În fiecare zi se descopera mai multi dintre cei care apar în natura si multi altii sunt creati constant ca substante sintetice în industrie si în laboratoarele de cercetare. de la trei pîna la sapte sau mai multi. Varietatea imensa a compusilor organici se datoreaza capacitatii carbonului de a forma lanturi întinse. . numai din enzime exista sute. În realitate exista mii de compusi organici. si dizolvarea naturala a dioxidului de carbon în apa. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. carbonati sau carburi. adesea cu ramuri sau structuri inelare. compusii organici sunt toti acei compusi ai carbonului care nu sunt oxizi. -dezagregarea naturala a rocilor. Inelele pot sa contina orice numar de atomi. Prin urmare. Lanturile sau inelile pot fi "saturate"(adica. fiecare dintre ele avînd un anumit rol în metabolizmul celular. Aceasta genereaza dioxid de carbon. cu toate legaturile valentelor de carbon atasate la alti atomi) sau "nesaturate" (cu una sau mai multe legaturi duble sau triple între atomii de carbon adiacenti). Acestia pot sa contina de asemenea si alte elemente. Carbonul organic Pentru chimisti.-descompunerea materiei vegetale si animale în gaze.si sulf. Activitatea umana a adaugat un nou process la acest ciclu: arderea combustibililor fosili. în special oxigen. în timp ce toate substantele continute în vietati sunt organice.

Importanta cea mai mare o are insa carbonul in lumea organica.Izotopul 14C care mai apare si el in natura.11% ¹³C.Raspandirea in natura.energia necesara furnizata de energia solara este transmisa sistemului chimic prin intermediul clorofilei din plante.89%-.nu exista organism vegetal sau animal care sa nu contina carbon.CO2 de catre organisme vii sta la baza obtinerii de date cu privire la stabilirea varstei unor substante din natura. In natura se poate urmari o circulatie a carbonului care conditioneaza existenta atat a lumii vegetale cat si a lumii animale.astfel: CO2 + H2O→(CH2O) + O2 In acest caz (CH2O) reprezinta un hidrat de carbon ipotetic (si nu formaldehida).In acest circuit.Asimilatia dioxidului de carbon in plante este un proces fotochimic.Carbonul este unul dintre elementele cele mai raspandite in natura.chimia organica a fost definita ca o chimie a carbonului.De aceea. .08% din litosfera.C6H12O6.desi formeaza numai 0.El este un component atat al lumii minerale.CO2.insa in concentratii mici(in medie 0.¹²C. Dioxidul de carbon din atmosfera este sursa din care plantele isi sintetizeaza substanta lor.din reactia nucleara:14N(n p) 14C. 1.foarte complex care poate fi formulat.in trecut. Carbonul din natura are compozitia izotopica:98.tinand seama ca in procesul de fotosinteza rezulta amidonul. In aerul atmosferic carbonul se gaseste sub forma de dioxid de carbon.un rol important ii revine dioxidului de carbon.global .cat si al lumii organice. In lumea minerala carbonul apare indeosebi sub forma de carbonate.un compus macromolecular provenit din glucoza .03%).este un rezultat al interactiunii razelor cosmice cu 14N.Formarea lui in atmosfera si absortia. Asimilatia dioxidului de carbon in plante este o reactie endoterma.

Astfel se combina cu hidrogenul la temperatura arcului electric si formeaza hidrocarburi .cum si sub forma diferitelor varietati de carbuni de pamant. .formand sulfura de carbon.si anume sub forma celor doua stari alotropice:diamantul si grafitul. Carbonul sa gaseste in natura si in stare elementara. Desigur in curs de secole si milenii .De exemplu.carbonul are o larga intrebuintare in metalurgie pentru obtinerea unor metale .grafit.ca urmare a formarii.carbonul se comporta ca un reducator fata de mai multe substante compuse.etc.) de animale moarte.HCN.in special a fontei.CS2.reduce acidul sulfuric concentrat dand un amestec de dioxid de carbon si dioxid de sulf.in mari si oceane.O alta sursa de alimentare a mediului cu CO2 o reprezinta arderile de combustibili. Din cauza marii afinitati pentru oxigen. Carbonul se combina direct numai cu unele componente.Cu azotul se combina numai simultan cu hidrogenul.dupa modificatia in care se gaseste carbonul (carbune.in special acetilena.a zacamintelor de carbonat de calciu din resturi (schelete.Plantele servesc drep hrana animalelor.La acesta mai contribuie si dioxidul de carbon provenit din putrezirea cadavrelor si plantelor.in combinatiile sale carbonul este in general tetracovalent.Cu metalele formeaza carburi. Combinatiile carbonului.o parte din CO2 a fost scos din circulatie.formand acidul cianhidric. Proprietati chimice ale carbonului.Prin respiratia plantelor si animalelor.Carbonul este relativ rezistent din punct de vedere chimic:reactivitatea lui depinde mult de starea lui de diviziune si de modificatia alotropica sub care se gaseste.o parte din CO2 din atmosfera este in continua regenerare.diamant).In oxigen arde cu formare de oxizi de carbon:conditiile de oxidare sunt diferite.Datorita proprietatii lui de a reduce un mare numar de oxizi de metale.Numarul combinatiilor carbonului este imens.Cu sulful se combina la cald.cochilii.

Cand plantele isi procura dioxidul de carbon din aer si il transforma prin fotosinteza in compusi organici.acizi. C 14 sau 14C.tot derivate cu hidrocarburi . Pentru aceasta contributie. sau 12C. sau radiodatarea cu carbon este o metodă radiometrică de datare ce utilizează izotopul natural de carbon.89%). Din cauza proprietatii carbonului de a se combina concomitent cu elemente electropozitive si elemente electronegative. dar instabil.la care polaritatea legaturii este mare.Spre deosebire de hidrurile altor elemente .etc. Libby a luat Premiul Nobel in Chimie in anul 1960. și C 13 .11%).Elementul cu care carbonul se leaga cel mai frecvent este hidrogenul. Se spune ca in acel an Enrico Fermi i-a sugerat lui Libby intr-un seminar care a avut loc in Chicago.legaturile C-H in hidrocarburi sunt nepolare. prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu grupe de atomi cu functiuni specifice (alcooli. (98. ele au si o cantitate aproximativ egala de izotop C 14 cu cea din atmosfera. și un radioizotop natural. Există 15 izotopi cunoscuți ai carbonului. cantitatea de izotop scade exponential cu dezintegrarea beta a carbonului. a carei varsta era cunoscuta doar de documentele istorice. Succesul i s-a datorat datarii cu carbon radioactiv a unei bucati de lemn dintr-o barja egipteana.De asemenea exista multe combinatii ale carbonului. Tehnica datarii cu carbon a fost realizata de catre Willard Libby si colaboratorii sai de la Universitatea din Chicago in 1949.Combinatiile carbonului cu hidrogenul se numesc hidrocarburi.alheide. care dispare .el formeaza combinatii derivate din hidrocarburi prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu atomi ai altor elemente . Studiul hidrocarburilor si al derivatilor sai formeaza obiectul chimiei organice. Dupa moartea plantelor sau consumul lor de catre om sau animale. iar cel care există cel mai puțin este 8C.). radioizotopul C 14 pentru a stabili vârsta materialelor ce conțin carbon. Metoda este considerată de unii exactă până la aproximativ 58000–62000 ani vechime. Cea mai intalnita utilizare a datarii cu carbon este in arheologie.indeosebi cu atomi cu caracter electronegativ. Carbonul are doi izotopi naturali stabili: C 12 . ca de exemplu HCl sau NaH. sau 13C (1.

Se estimează că fiecare dintre noi intră în contact în fiecare oră cu nu mai puţin de o jumătate de milion de raze cosmice. Cum ia naştere C 14 pe Terra? Radiaţia cosmică penetrează permanent atmosfera terestră. Atunci când razele cosmice vin în contact cu atomii din compoziţia atmosferei ele dau naştere unei raze cosmice secundare sub . Cea mai cunoscută metodă este datarea pe bază de radiocarbon. C 14 are un timp de înjumătățire de 5730 ani și este folosit intens pentru datarea materialelor pe bază de carbon.98739x10-21 s. Luăm contact adesea prin intermediul mass-media cu ştiri despre descoperirile arheologice făcute în diverse colţuri ale lumii. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. cunoscut şi drept C 14 . al planetei. Are un timp de înjumătățire de 1. arheologii fac întotdeauna estimări privind vechimea obiectelor sau rămăşiţelor umane dezgropate. Fie că este vorba despre unelte din lemn sau oase foarte bine conservate. lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. din punct de vedere arheologic. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. obiectelor vestimentare.prin emisie de protoni și degradare alpha. Majoritatea metodelor de datare a artefactelor folosesc tehnici bazate pe proprietăţile anumitor substanţe chimice radioactive.

obiectelor vestimentare. mai bine zis. după cum am spus. rezultând astfel un atom de C 14 şi un proton (atom de hidrogen). Perioada de înjumătăţire a unui izotop radioactiv este intervalul de timp în care jumătate dintr-o anume cantitate de material radioactiv format din acel . de numărul de neutroni din nucleu. Radioactivitatea este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactivă a atomilor sau. C 14 este un izotop radioactiv al carbonului şi are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. a nucleelor acestora. Radioactivitatea depinde în mod fundamental. numite izotopi ai acelui element.forma unui neutron cu surplus energetic. poate suferi fenomenul de dezintegrare radioactivă se numeşte izotop radioactiv. la rândul său. În cadrul acestui proces nucleul unui atom se transformă spontan în altă specie de nucleu atomic. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. Acesta din urmă. Toţi izotopii unui element chimic constau din atomi care posedă acelaşi număr de electroni în învelişul electronic. radioactivitatea este un fenomen exoterm (produce eliberarea energiei către mediu). izotopii aceluiaşi element chimic comportându-se în general foarte diferit. al planetei. vorbim de atomi cu acelaşi număr atomic Z. Un izotop care din cauza structurii sale. se ciocneşte cu un atom de azot (7 protoni. din punct de vedere arheologic. dar cu mase atomice A diferite. lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. Dezintegrarea radioactivă presupune de obicei expulzarea unor particule subatomice având viteză foarte mare. de obicei a excesului de neutroni. precum şi emiterea unor unde electromagnetice cu lungime de undă foarte mică. iar nucleele lor conţin acelaşi număr de protoni. 7 neutroni). În termeni chimici. Anumite elemente chimice sunt prezente în natură sub diverse forme. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. singura diferenţă constând în numărul de neutroni. De asemenea.

fie ele animale sau plante. Numai că procesul de dezintegrare radioactivă a C 14 deja existent în structura organismelor moarte. Aproximativ unul dintr-un trilion de atomi de carbon este de tip C . plante sau animale. Raportul dintre C 14 şi C 12 este acelaşi pentru toţi oamenii. cel puţin în aer şi în interiorul organismelor vii. radiaţia cosmică dă naştere altora. oamenii de ştiinţă pot estima cu o precizie mulţumitoare vechimea mostrei. Proporţia in care cei doi izotopi sunt răspândiţi în natură este una constantă. cantitatea de C 12 nu se schimbă nici după moartea organismelor vii. . Atomii de carbon sunt prezenţi în natură în proporţie covârşitoare sub forma izotopului C 12 . Deşi atomii de C 14 se dezintegrează cu o rată de înjumătăţire constantă. C 14 care apare ca urmare a interacţiunilor dintre atmosfera terestră şi radiaţia cosmică se combină cu oxigenul atmosferic dând naştere atomilor de dioxid de carbon. în cazul cărora fotosinteza nu se mai produce. păstrându-se astfel raportul dintre C 14 şi C 12 în interiorul organismelor vii. preluarea de C 14 din atmosferă sau din hrana de natură vegetală sau animală încetează. pe care plantele îl absorb şi îl stochează în fibrele vegetale prin fotosinteză. după caz. deci a artefactului sau rămăşiţelor umane. iar această proporţie se păstrează şi în cazul plantelor sau animalelor.radioizotop se descompune în alte elemente chimice ca urmare a dezintegrării radioactive. Raţionamentul este valabil şi pentru plante. care nu este radioactiv. 14 Datarea unei fosile Când un organism moare. continuă. Estimând procentul de atomi de C 14 raportaţi la atomi de C 12 dintr-o mostră prelevată din rămăşiţele vegetale sau animale dezgropate în siturile arheologice. Dacă izotopul de C 14 are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani.

Timpul de înjumătățire al C 14 este de 5. dar şi testele nucleare efectuate de oameni au schimbat şi modifică mereu procentele în care aceşti izotopi există în natură. Sunt 3 izotopi de carbon ce există natural pe Pământ: 99% din carbon este reprezentat de C 12 . care se dezintegrează şi au perioade de înjumătăţire mult mai lungi. 87 Th232 . U 235 40 .3 miliarde de ani.000000001%) din carbonul atmosferic. 14C. Mai mult. cu toate că existența sa fusese deja sugerată de către Franz Kurie în 1934. radiocarbon sau carbon radioactiv este un izotop radioactiv de carbon cu nucleu atomic ce conține 6 protoni și 8 neutroni. geologică și a mostrelor hidro-geologice. K . din cauza faptului că bombele şi reactoarele nucleare. Izotopul C 14 a fost descoperit în 27 februarie 1940 de către Martin Kamen și Sam Ruben în laboratorul Universității din California din Berkely. cu perioada de înjumătăţire de 14 miliarde de ani. Metoda poate fi însă extinsă şi pentru alte elemente chimice instabile. iar C 14 apare în rămășițe puține. Se descompune în Nitrogen-14 prin beta-îmbătrânire. aceste metode să nu mai fie la fel de precise. . cu perioada de înjumătăţire de 49 miliarde de ani. are o perioadă de înjumătăţire de 1. Prezenta lui în materiile organice stă la baza datării cu radiocarbon. C 14 . dar este posibil ca pe viitor.730±40 de ani. metodă folosită pentru datarea arheologică. Vom putea folosi întotdeauna aceste metode de datare a artefactelor? Folosirea radioizotopilor permite datarea diverselor obiecte cu o precizie deosebită.Alţi izotopi radioactivi Datorită perioadei de înjumătăţire a izotopului de C 14 . însumând cam 1 parte la trilion (0. sau Rb . şi acesta un izotop radioactiv care se găseşte în plante şi animale. De pildă. 1% de C 13 . cu o perioadă de înjumătăţire de 704 milioane de ani. se pot data astfel doar obiecte nu mai vechi de 60000 de ani.

pentru a-i urmări (decela) pe parcursul reacțiilor chimice ce implică acest compus dat. Izotopii de carbon nu diferă apreciabil în proprietățile chimice. Masa atomică a C 14 este aproximativ 14.003241. Acesta este folosit în cercetarea chimică în tehnica numită etichetarea cu carbon: unii atomi de C 12 ale unui compus stabilit sunt înlocuiți C 14 (sau niște atomi carbon-13).Activitatea carbonului radioactiv modern standard este de aproximativ 14 înjumătățiri pe minut per gram de carbon. .

valori determinate pe baza sedimentelor din lacuri elvețiene (și care nu diferă semnificativ de estimările recente). descoperirile din biologia moleculară au permis ca schimbările post-mortem în structura proteinelor să poată fi folosite pentru datare (geocronologia cu aminoacizi). În anii ’70. Alte încercări au fost pentru a determina perioada ultimei deglaciații analizându-se straturile suprapuse de sedimente. O primă încercare de a determina cronologia glaciară-interglaciară a fost făcută de geologul german Albrecht Penck analizând intensitatea eroziunii în zona Alpilor de nord. bazându-se pe retragerea povârnișului cascadei Niagara. Estimări ulterioare au mărit această durată la 1 milion de ani. În același secol.Metode de datare Unele dintre cele mai vechi scrieri despre vârsta Pământului sunt grecești și propun că timpul ar fi infinit.. arhiepiscop de Armagh.000-20. cum ar fi cele care folosesc uraniu. Prima datare a fost făcută în 1948 folosind carbon radioactiv. iar în decenile următoare au fost dezvoltate și alte metode.000 ani. cifră care a rezistat în prima jumătate a secolului XX. În secolul al XIX-lea. Cea mai importantă descoperire în cronologia cuaternară a avut loc după Cel De-Al 2-lea Război Mondial și constă în folosirea descompunerilor radioactive pentru măsurarea timpului.440 ani. iar omul în vinerea care a urmat. metoda termoluminescenței sau rezonanța paramagnetică electronică. 23 octombrie 4004 î.Hr.000 ani pentru ultima perioadă interglaciară și 240.000 ani pentru penultima perioadă interglaciară. Printre primele estimări au fost cele de 16. Estimările sale au fost: 60. iar Cuaternarul 600. John Ussher. asta e doar filosofie și nu se bazează pe nicio măsurare. La începutul secolului XX s-a încercat folosirea unei alte metode de datare numită dendrocronologie (datare în funcție de inelele copacilor). Desigur. În 1654. John Joly a încercat o altă abordare și a calculat cantitatea de sare (NaCl) din oceanele lumii precum și cantitatea adăugată în fiecare an din eroziunea rocilor și a ajuns la numărul de 100 milioane de ani. care a devenit populară la sfârșitul anilor ’30 și se mai folosește și în prezent. în timp ce dezvoltările tehnologice au permis forarea sedimentelor oceanice sau a .000 ani de la ultimul maximum glaciar. a calculat pe baza informațiilor din Biblie că lumea a fost creată în ziua de dumnincă. geologii au ajuns la concluzia că de-a lungul timpului au existat mai multe perioade glaciare. datarea potasiu-argon. Una dintre cele mai recente încercări de a determina vârsta Pământului în mod științific a fost în 1790 când William McClay a propus o vârstă minimă de 55.

sunt atomi cu același număr de protoni. 14C sunt trei izotopi de carbon. Un element chimic este identificat prin numărul atomic (câți protoni are) și prin masa atomică (aproximativ numărul de protoni plus numărul de neutroni). cu 92 protoni și 146 neutroni. pe când cel cu 7 este azotul. să începem cu un pic de fizică nucleară.ghețarilor polari. înseamnă izotopul cel mai răspândit de uraniu. dar cu număr diferit de neutroni. în schimb. Masa atomică e cea de sus. De exemplu. 23892U. Unii dintre izotopi sunt . Izotopii. iar atomii au un nucleu –ce conține protoni și neutroni– și un înveliș electronic (ce conține electroni). Așadar. Două elemente chimice diferă prin numărul atomic. Pentru că datarea radioactivă este cea mai sigură și mai precisă o să mă concentrez pe această metodă și o să le ignor pe celelalte. de exemplu elementul cu 6 protoni este carbonul. au apărut spectrometria masei prin accelerare (AMS) care a revoluționat datarea prin carbon radioactiv și a făcut posibilă metoda izotopilor cosmogenici. Cum funcționează radioactivitatea Materia. apărând astfel cronologiile marine. 13C. Ultimele două decenii ale secolului XX au dus la îmbunătățirea preciziei analitice și la diversificarea tehnicilor. în starea în care o întâlnim pe Pământ. de exemplu 12C. este formată din atomi.

Acest proces de emisie spontană se numește radioactivitate.9% din tot carbonul din natură. Carbonul radioactiv se formează în straturile superioare ale atmosferei când azotul interacționează cu neutronii veniți din radiația cosmică.5 zile. Fiecare izotop radioactiv are un timp de înjumătățire (t½). beta sau gama. toriul 232Th are t½=14. Dezintegrarea beta constă în emiterea unui electron (sau pozitron) din nucleu. unul este 14C). sau dezintegrare radioactivă. Cel mai răspândit este 12C.05 miliarde de ani etc. transformându-se astfel în radiocarbon (14C). Cei instabili emit particule pentru a ajunge la o stare stabilă (se transformă dintr-un izotop instabil într-unul (mai) stabil). De exemplu. Dezintegrarea gama constă în emiterea unei particule electromagnetice (foton) de frecvență înaltă. asta pentru că este singurul instabil dintre cele 3. Un atom de azot captează un neutron și pierde un proton. pentru care a primit Premiul Nobel în Chimie în 1960. adică timpul care trece până când dintr-o cantitate din acei izotopi rămâne jumătate. sulful 35S are t½=87. 13C formează cam 1. Acest izotop se transformă în azot 14N prin emisie de radiație beta. Dezintegrarea alfa constă în expulzarea din nucleu a unei particule (α) formată din doi protoni și doi neutroni. cu un procent de 98.1%. Deși dezintegrările radioactive individuale sunt stohastice (întâmplătoare). Cele mai comune forme de radiație sunt dezintegrările alfa. iar alții nu. franciul 223F are t½=22 minute. Datarea cu carbon radioactiv Datarea cu carbon a fost descoperită de Willard Libby.stabili. Un exemplu ar fi: 23892U → 23490Th + 42He2+. ceea . iar 14C doar 1 la 1010% (adică dintr-un milion de milioane de atomi de carbon. Carbonul radioactiv (14C) este unul dintre cei 3 izotopi de carbon. e+ este un pozitron care rezultă din transformarea unui proton întrun neutron: p+ → n0 + e+. Un exemplu ar fi transformarea potasiului în argon: 4019K → 4018Ar + e+ + νe (neutrin). care formează 14CO2 (dioxid de carbon radioactiv) care devine parte din ciclul global al carbonului și ajunge în plante și în animale. Cea mai mare parte din 14C este absorbit de oceane. se poate determina cu precizie timpul de înjumătățire prin metode statistice. dar nu produce modificarea numărului de protoni sau neutroni.

sau timpul de înjumătățire. cărbune.000 ani.000 ani până la 60. rămășițe de plante. care nu se mai reîmprospătează și se dezintegrează cu o rată constantă (dată de timpul de înjumătățire). lemn. în afară de alterarea dată de dezintegrarea 14C dinainte sau după moartea unui organism.000 ani sau chiar 75. devine izolat de sursa de 14C. trebuie să se cunoască rata cu care 14C se dezintegrează. apă oceanică) a rămas relativ constant de-a lungul timpului. care este de 5730 ani. este comparată cu cantitatea de 14C aflată într-un material standard și se poate determina timpul trecut de la moartea organismului. Amestecarea rapidă și completă a 14C are loc între rezervoare la nivel global. este măsurată cantitatea de 14C rămasă în fosilă. Odată ce un organism moare. . turbă. Timpul de înjumătățire al 14C este cunoscut cu acuratețe și cu un nivel ridicat de precizie. De precizat și că există metode de a prelungi perioada de 45. Chiar dacă 14C din biosferă și din oceane se dezintegrează constant. Dacă e mai vechi trebuie folosite alte metode. în consecință cantitatea de radiocarbon din plante și animale și din ocean rămâne aproximativ constantă de-a lungul timpului (se numește echilibru izotopic). biosferă. cochilii sau corali. printre altele. iar pentru a face o măsurare bună obiectul datat nu trebuie să fie mai vechi de 45.ce înseamnă că și organismele din adâncuri conțin radiocarbon. este înlocuit continuu cu altul nou din atmosferă. Nivelele naturale de 14C pot fi măsurate cu precizie.000 ani dacă există material în cantități mari. sedimente organice din lacuri. Pentru a se determina cât de mult radiocarboneste într-o bucată analizată se pot folosi două metode: detectarea cantității de radiații beta emise sau spectrometria masei accelerate (AMS). Probleme ce pot să apară Pentru a putea data corect cu radiocarbon trebuie făcute următoarele presupuneri: Raportul 14C/ 12C din fiecare parte a globului (atmosferă. Rapoartele dintre diferiții izotopi de carbon nu au fost alterate. Așadar. când se dorește datarea unei fosile prin această metodă. adică „ceasul radioactiv” pornește. Substanțele care pot fi datate cu carbon radioactiv sunt. Pentru asta.

v. într-un sistem biologic va exista o tendință pentru izotopul mai ușor (12C). cum ar fi tratarea cu acid pentru a dizolva carbonați mai vechi și cu soluții alcaline pentru a elimina acizi organici. pentru că dacă nu. chimic. dacă sursa de contaminare are aceeași compoziție ca și eșantionul. Totuși. Variații pe termen lung în producția de 14C Este o problemă importantă în datarea cu radiocarbon. prin adăugarea a 1% carbon modern la un eșantion de 34. pentru că presupunerea că nivelurile de 14C din atmosferă pare să nu mai fie susținută. Deci când sunt datate rămășițe de plante trebuie ținut cont de cantitatea de 14C din plante. Primele trei presupuneri pot crea probleme. astfel că datele obținute din datarea radioactivă sunt mai mici decât cele reale. Efectul invers se obține când se datează organisme marine (par mai recente decât sunt).000 ani va duce la o eroare de 4000 ani. iar acest raport este comparat cu raportul dintr-o bucată standard de calcar din Cretacic și se folosesc niște formule pentru corecție. ceea ce poate duce la estimări greșite.Dintre acestea. Contaminarea poate fi naturală (infiltrare de materiale noi în sedimente vechi) sau artificială (neatenția arheologilor sau a fizicienilor). se măsoară prin spectrometrie raportul dintre izotopii stabili 13C/ 12C pentru că acesta nu se modifică prin dezintegrare. există o mare încredere printre oamenii de știință că ultimele două sunt îndeplinite. În urmă cu mai mult de 30 ani au fost observate discrepanțe între datarea cu 14C și dendrocronologie (analizarea inelelor copacilor). Pentru a rezolva problema. Cauzele variației . se va obține o vârstă mai mare decât cea reală. însă. De exemplu. separarea se poate dovedi imposibilă.d. Distilarea (fracționarea) izotopică Deși cei trei izotopi de carbon sunt identici din p. Contaminarea Constă în adăugarea materialului mai vechi sau mai nou la eșantion. adică timpul de înjumătățire este cunoscut și nivelurile de carbon din prezent sunt măsurate exact. Materialele inflitrate pot fi eliminate prin diverse metode. Această problemă rămâne încă și pentru a o diminua se compară (unde este posibil) cât mai multe eșantioane din situri diferite.

40Ar/39Ar. Rocile vulcanice. 40Ar. Pentru că izotopul de calciu este prezent în natură în cantități mari. Datarea potasiu-argon se bazează pe dezintegrarea izotopului radioactiv de potasiu. în proporție de 92. înainte să se solidifice vor elimina argonul care este produs de potasiul radioactiv. În laborator. în minerale argiloase. Datarea cu izotopi de argon Are două părți. Principiile datării potasiu-argon Potasiul se găsește în abundență pe Pământ. În ciuda acestor probleme. Există trei izotopi. care se descompune în două nuclee. ceea ce face posibilă măsurarea vârstei celor mai vechi roci de pe Pământ. Pentru perioade mai mari de timp se folosesc alte metode.73%. unul de calciu (40Ca) în 89% din cazuri și argon (40Ar) în 11% din cazuri. După ce au devenit solide. cum ar fi: calibrarea dendrocronologică. istorie și fosile foarte recente.concentrației din atmosferă nu sunt stabilite. ambii stabili și izotopul instabil 40K (în natură în proporție de 0. așa că se folosește argonul (care este rar). minerale de origine vulcanică etc. Timpul de înjumătățire al 40K este foarte mare. în raport cu izotopul relativ neradioactiv de argon. Și calciul și argonul produse sunt stabile. argonul rămâne captiv în structurile cristaline din roci și cantitatea lui crește de-a lungul timpului. mică. datarea Wiggle-Match etc. Metoda este bună pentru perioade mari. rocile sunt încălzite până la nivelul la care se topesc.000 ani) trebuie asociată cu datarea argon-argon. deci aplicațiile ei sunt în special în arheologie.23%. Raportul dintre potasiu și argon indică timpul trecut de la . izotopul 41K în proporție de 6. 1250 milioane de ani. Ce este de reținut: datarea cu 14C nu este folosită pentru perioade mai mari de 50. cel mai comun este 39K. iar cantitatea de argon este măsurată cu un spectrofotometru. dar pentru a fi folosită și pentru perioade mai mici (sub 100.000-60. analiza Bayesiană. care este un gaz. Un alt eșantion din rocă este folosit pentru a determina (tot prin metode spectrometrice) cantitatea de 40K. Metoda a fost dezvoltată în ani ’60 și este folosită în special pentru datarea rocilor magmatice. deși există unele propuneri. pentru datare. 40K.00118%). cantitatea generată prin descompunerea potasiului este greu de determinat.000 ani. au fost dezvoltate unele metode de calibrare.

Odată ce migrarea izotopilor încetează sistemul devine din nou închis și încearcă să ajungă la echilibru. adică ceasul se resetează. Prima este aceea că sistemul rămâne închis după erupție (roca nu se mai topește) și argonul nu mai scapă din rocă. argonul-40 din atmosferă este întotdeauna însoțit de 36Ar și pentru că acesta nu este produs prin dezintegrarea potasiului. sau prin diferențe chimice cauzate de transportul și depozitarea rocii. Prin măsurarea raportului dintre 234U și 230Th (produs intermediar) se poate afla cât a trecut de când sistemul a devenit închis. ceea ce corespunde cu momentul erupției vulcanului din care a ieșit lava care a produs roca.000 ani. Izotopul de uraniu-238 este mult mai abundent. Timpul de înjumătățire pentru 238U este de 4.47 miliarde de ani. Metoda funcționează pe principiul că uraniul .întărirea rocii. prin măsurarea cantității de 36Ar din rocă se pot face corecții folosind raportul dintre 40Ar/36Ar din atmosfera contemporană (296:1). Principiile datării cu uraniu în dezechilibru Dacă un mineral de uraniu este neperturbat pentru câteva minioane de ani. după mai multe reacții intermediare. adică dacă sistemul rămâne închis se ajunge la o stare de echilibru. Dezechilibrul poate apărea prin scurgerea de radon prin difuzie dacă roca e poroasă. Supraestimarea se poate face dacă în rocă exista argon în surplus la solidificare. A doua presupunere este că tot 40Ar din eșantion a rezultat din descompunerea 40K. activitatea izotopilor-copii va deveni egală cu cea a izotopilor-părinți de uraniu. Probleme asociate cu datarea potasiu-argon Pentru ca datarea să fie validă trebuie făcute două presupuneri. 238U și 235U. Din fericire. măsurată în număr de dezintegrări pe unitate de timp pe unitatea de masă a rocii. Datarea cu uraniu Metoda se bazează pe doi izotopi existenți în natură. raportul fiind 238U/235U = 21. eventual prin integrarea altor roci mai vechi în structura noii roci. Argonul-40 există în atmosferă.7:1. așa că o parte din el poate rămâne captiv în minerale. iar pentru 235U de 704. ambii dezintegrându-se în forme stabile de plumb (206Pb și 207Pb). Scurgerea argonului ar putea produce subestimarea vârstei rocii.

Inițial s-a încercat datarea folosind uraninit și monazit.5 miliarde de ani și este una dintre cele mai precise.este solubil și astfel este asimilat de organisme. dar distribuția lor limitată restricționează folosirea metodei. Datarea samariu-neodim Samariul este un element rar cu 7 izotopi naturali. 148Sm și 149Sm au timp de înjumătățire prea mare pentru a fi folosiți în datare (t½≈1016 ani). Determinările făcute prin această metodă sunt consistente cu cele făcute prin metoda uraniu-plumb și prin metoda rubidiu-stronțiu. dintre care trei sunt radioactivi. pe când toriul nu este asimilat. Metoda uraniu-plumb este utilă pentru vârste între 1 milion și 4. prin măsurarea raportului intre cei doi izotopi și compararea lui cu raportul standard la formarea unei roci vulcanice se poate determina surplusul de neodim-143 și se poate calcula timpul trecut de la închiderea sistemului (răcirea lavei). Dar zirconul este un mineral foarte răspândit mai ales în rocile intermediare-spreacide. Metoda se folosește și pentru datarea rocilor din meteoriți. dar doar neodim-143 este radiogenic. deci excesul de toriu apare doar din dezintegrarea uraniului. În schimb. . O variație a acestei metode este metoda plumb-plumb care măsoară doar cantitatea de izotopi de plumb și nu necesită cunoașterea cantității de uraniu din prezent pentru că se bazează pe faptul că izotopii de plumb corespund (provin din) izotopi de uraniu cu rate diferite de descompunere. atunci îi putem măsura vârsta folosindu-ne doar de raportul dintre uraniu și plumb. Zirconul conține inițial doar o cantitate mică de plumb pentru care se pot face corecții măsurând cantitatea inițială de 204Pb (neradiogenică) și calculând rapoartele 206Pb/204Pb și 207Pb/204Pb pentru întreaga rocă pentru a estima cantitățile inițiale de 206Pb și 207Pb. Cantitățile obținute se scad din cantitățile prezente și se calculează timpul pe baza timpului de înjumătățire al izotopilor de uraniu. Principiile datării U-Pb (zircon) Dacă putem găsi un mineral care la formare conține uraniu dar nu plumb (sau doar cantități foarte mici). 147Sm are t½=106 miliarde de ani ceea ce este suficient de scurt pentru a produce schimbări în nivelurile de 143Nd (element rezultat din descompunere) în perioade de minimum câteva milioane de ani. Deoarece neodimul apare sub forma a 2 izotopi (143Nd și 144Nd).

i-a dat sarcina de a găsi metode pentru determinarea vârstei mineralelor de zircon în funcție de cantitățile de uraniu și de plumb.54 miliarde de ani (±1%). Browm împreună cu Patterson au reușit apoi să izoleze plumbul primitiv din meteoritul de la Canyon Diablo. Un prim argument ar fi că istoria reală există numai de câteva mii de ani încoace.000 ani. După cum se știa déjà în 1950. obținând 4. În luna septembrie din același an (1953). care s-a prăbușit acum 50.51 și 4. dar cercetătorii nu știau care este compoziția izotopică a acestui plumb. numită Creaționismul Științific. de separarea izotopilor și măsurarea lor. când este cunoscută cu o precizie un pic mai mare: 4. și l-au analizat la spectrometrul Universității din Chicago. Au urmat apoi multe alte confirmări ale acestei vârste. să participe alături de el la cercetarea în domeniul metodelor de datare radioactivă. ceea ce îi împiedica să calculeze vârsta Pământului. Brown si-a dat seama că soluția la această problemă o reprezintă meteoriții de fier. Patterson a luat un creion și o hârtie și a făcut calculele. capitolul VI: „Vechi sau noi?”. și în consecință plumbul trebuie să fi fost prezent la formarea sistemului solar și al Pământului. a participat la o conferință unde a anunțat pentru prima dată în mod oficial că vârsta Pământului este între 4. iar unui alt student. unii radiogeni (rezultați în urma radioactivității). O parte din plumb era primar (prezent la formarea Pământului).57 miliarde de ani. După ce a aflat compoziția. Critici creaționiste Pentru critici asupra vârstei de miliarde de ani a Pământului o să mă refer la o carte produsă de „cercetătorii și consultanții Institutului pentru Cercetări Creaționiste”. Clair Cameron Patterson. deci nu poate fi adevărat) și ignoră faptul că o datare radiometrică este un proces bine cunoscut bazat pe fizică. geochimistul Harrison Scott Brown i-a propus unui student. Pământul conținea diverși izotopi de plumb. George Tilton. mai precis să se ocupe de problemele legate de plumb. iar autorii insistă că nimeni nu poate ști cu adevărat ce s-a întâmplat înainte de a fi existat oameni. iar unul nu.Vârsta Pământului Pentru a calcula vârsta Pământului. Pe de . Afirmația asta îmi seamănă cu argumentul din incredulitate (eu nu știu. dar nu și uraniu.5 miliarde de ani. care a rămas valabilă până în prezent. pe când ceea ce au scris oamenii în vechime nu este așa de sigur pentru că ar fi putut minți. care conțineau plumb.

Dacă „a ști cu siguranță” se aplică undeva. o rocă ce conține argon este un sistem închis din p. interiorul său va conține aceeași cantitate de CO2 (cu o aproximare suficient de bună pentru scopuri practice) și peste 100 ani și peste 1000 ani dacă este un container bun. aceeași metodă funcționează și pentru elemente cu timp de descompunere mai scurt și astfel se poate face o verificare în plus că este corectă. iar când peste tot sunt aceleași cantități la formare și mai multe metode de datare se confirmă reciproc putem să fim siguri că sunt corecte. iar dezintegrarea radioactivă este un proces cu viteză constantă. Nu e nicio nevoie să stea cineva lângă uraniu să vadă în cât timp se descompune. pentru scopuri practice există sisteme închise. atunci se aplică aici.v. Nu este nevoie să stea cineva timp de milioane de ani să vadă cum rămâne jumătate din cantitatea inițială. este absurd și arogant să considerăm că n-a existat nimci înaite dă existe oameni. obținându-se astfel timpul de înjumătățire. tocmai aici intervine puterea predictivă a științei. Acest sistem poate fi considerat închis din punctul de vedere al concentrației de dioxid de carbon. Se poate observa descompunerea pe o perioadă scurtă (să zicem 1 an) și se constată ce procent din uraniu s-a descompus. De exemplu. Se cunoaște că descompunerea radioactivă este logaritmică și se cunosc formulele de calcul. „Nicio viteză de procese nu este neschimbabilă”: o afirmație arbitrară. „Este imposibil să cunoaștem componentele inițiale ale unui sistem format în timpurile preistorice”: nu este chiar imposibil. Pe aceeași idee. În plus. Gândiți-vă la următorul lucru: avem o cantitate de 223F și așteptăm 22 minute și observăm .d. Faptul că schimbă căldură și fotoni cu exteriorul este irelevant pentru scopurile noastre (nu afectează datarea). „În natură nu există sistem închis”: ba da. iar de aici se calculează în cât timp s-ar descompune 50%.altă parte. al concentrației de argon și poate fi folosită la datare. Dar să trecem direct la criticile datării radiometrice. „Datarea cu uraniu nu este verificabilă experimental deoarece nimeni n-a putut să observe uraniul descompunându-se timp de milioane de ani”: greșit! Descompunerea uraniului a fost observată experimental nu teoretic. Există procese cu viteză variabilă și procese cu viteză constantă. dacă punem CO2 într-un container sigilat.

O vârstă de 4750 milioane de ani a fost calculată cu metoda Pb-Pb. Presupuse dovezi că Pământul este tânăr: . iar o vârstă de 4700 milioane de ani cu metoda U-Th (abstract).000 ani. date cu o precizie mică din cauza cantităților scăzute de stronțiu radiogenic. ar fi invers față de ceea ce susțin creaționiștii. Chiar dacă ar fi sisteme care se deschid din când în când. „Datările cu uraniu dau rezultate discordante care trebuiesc corectate prin paleontologie”: corecturile făcute sunt mici raportate la vârstele măsurate. ce ne-ar face să credem că uraniul are viteză de deacompunere variabilă? Doar pentru că nu se potrivește cu părerea personală a cuiva? E absurd! „Minereurile de uraniu există întotdeauna în sisteme deschise. Probleme legate de datarea K-Ar: problemele au fost rezolvate prin folosirea în paralel a metodei Ar-Ar. Dacă ar fi captați neutroni.că a mai rămas jumătate din cantitatea inițială.05%. Vezi K-Ar pe TalkOrigins. nu mai mare. nu închise”: din nou mantra cu „sistemele închise”. De precizat că metoda Rb-Sr nu este așa precisă precum celelalte. e de fapt 5. iar diverența de 50 milioane de ani dintre celelalte două metode înseamnă 1. Ce motiv am avea să credem că viteza variază? Iar dacă la franciu și la o mulțime de alți izotopi instabili se observă viteză de descompunere constantă și la niciun izotop cunoscut nu se observă viteză variabilă. și oricum nici vorbă de corecturi în favoarea creaționismului (de tip „nu e 50. dacă se folosește metoda uraniului în dezechilibru. no need to worry. adică foarte mică. vârsta măsurată ar fi mai mică. So. Captarea de neutroni modifică raportul izotopilor de plumb: captarea de neutroni este nesemnificativă și chiar dacă ar produce un efect de luat în seamă. Repetăm observația de 100 ori și obținem același rezultat.000.000 ani”). „Datarea rocilor de pe Lună a dat rezultate discordante”: Prin metoda Rb-Sr s-au obținut estimări de 3400 și 4500 milioane de ani. vârsta măsurată ar fi mai mică (nu mai mare) decât cea originală.

Câmpul magnetic variază. iar creșterea este exponențială. nu crește la infinit. metoda cu 14C are unele probleme cunoscute și este calibrată folosind alte metode. dar nu se ia în considerare eroziunea. dar aceasta este o informație bazată pe o măsurătoare veche și inexactă. „Este mai probabil ca vitezele uniformiste să rămână constante pe perioade mai scurte decât pe perioade îndelungate”: așa-i că-i ironic cum cu câteva pagini înainte veneau cu argumentul că metodele de datare radiometrice nu sunt de încredere pentru că vitezele vairiază. Critica metodei cu carbon radioactiv: nu o să mai detaliez pentru că este asemănătoare cu critica adusă celorlalte metode de datare. rata nu e neapărat constantă (mai înainte un pic se plângeau creaționiștii că procesele nu sunt constante în natură. se afirmă de asemenea că măsurătorile prafului de pe Lună nu confirmă vârsta de miliarde de ani. nu . acum cum e? Micșorarea soarelui este constantă? Sau nu?). este exact cât trebuie. exact cât au ei nevoie de ele. Și chiar dacă se micșorează.Nu e destul heliu în atmosferă: ba da. Așa. Și amintesc că funcționează doar pe o perioadă scurtă de până la 50. au fost observate stele cu rate ciclice și variabile de micșorare (TalkOrigins).000 ani. criticile nu se susțin și chiar dacă există unele probleme cu datarea (cele pe care le-am menționat când am descris metodele de datare. iar pe de altă parte. Soarele este tânăr și se micșorează: afirmație bazată pe un signur raport din 1980. dacă ține cont de faptul că se ionizează și urmează linile magnetice și se pierde în spațiu (TalkOrigins). În concluzie. Intensitatea câmpului magnetic: se face afirmația modificarea câmpului magnetic al Pământului este crescătoare cu cât mergem mai departe în trecut. care n-a fost susținut de altele ulterioare. măsurătorile noi fiind în concordanță cu perioada de miliarde de ani (TalkOrigins). iar acum când au nevoie de viteze constante pentru propriile argumente nu e nicio problemă ca vitezele să rămână constante. care am văzut că nu e validă. Aceasta este o afirmație total lipsită de sens. Influxul de material meteoritic din spațiu: se afirmă că pe Pământ ar fi trebuit să se adune 55 metri de praf pe întreaga suprafață. un pic.

erorile în niciun caz nu susțin ipoteza Pământului tânăr.000 ani nu se ajunge la una de 5. Nu ați considera că valoarea reală este undeva în jur de 16cm și nu de 1cm? (Și nu vă mai gândiți atât de mult la ce anume măsurați) Cu excepția metodei radiocarbonului.. iar când toate metodele dau rezultate asemănătoare. este un semn că funcționează. 500. Gândiți-vă că faceți două măsurători. 15cm. una dă rezultatul de. ci peste tot. cât? 4000 ani? 5000 ani? Nu vi se pare un pic dezechilibrat? Sursele mele de informare (și dacă vreți să aflați mai multe despre metodele de datare citiți cele două cărți de mai jos): Mike Walker – Quaternary Dating Methods Alan Dickin – Radiogenic Isotope Geology (varianta online) Recomand și TalkOrigins: Age of the Earth (și altele de pe TalkOrigins) și Doug MacDougall – Nature’s Clocks și articole de pe Wikipedia: Geochronology și Radiometric dating și thread-ul de pe forumul ateilor: Datarea radiometrică . Iar alternativa ar fi să respingem toată știința aceasta bine fundamentată și să credem literal o carte veche de. celelalte sunt suficient de sigure și există metode bune de a corecta eventualele erori. iar cealaltă de 17cm. să zicem.cele inventate de creaționiști). să zicem.000. De la o estimare de.000 ani. nu doar într-un loc.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->