Student: Badea Claudia Adriana Grupa: 724 An: II Facultatea ISB

are simbolul C, element crucial al existentei organismelor sicare are mai multe aplicati industriale. Numarul atomic al C este 6; elementul este in gr. a IV al sistemului periodic al elementelor. Proprietati: Greutatea atomica a C este 12,01115. Cele 3 stari naturale ale carbonului sunt- diamantul, granitul si carbonul amortiu -ele sunt solide cu o temperatura de topire extrem de ridicata sisunt insolubile in toti solventii la temperaturi normale. Proprietatile fizice ale celor 3 tipuri de C nu prea difera din cauza diferentelor in structura cristalina. În diamant, cel mai dur material cunoscut, fiecare atom este in legatura cu alti 4 atomi intr-un schelet 3D, granitul consista in legaturi saptamânale de straturi de atomi care sunt aranjati in hexagon. C amorfiu este caracterizat de un grad scazut de cristalinitate. C amorfiu pur poate fi obtinut prin incalzirea zaharului la 900 grade in absenta aerului. C are abilitatea unica de a face legaturi cu alti atomi de C pentru a forma, lanturi si inele complexe. Aceasta proprietate duce la un numar aproape infinit de compusi ai carbonului cel mai comun element fiind cel care contine C si H2.Primii compusi ai C au fost identificati in materia vie la inceputul sec 19. La temperaturi normale C are o radioactivitate scazuta. La Temperaturi ridicate reactioneaza cu aproape toate metalele pentru a forma carburi, iar cu oxigenul formeaza monoxidul de carbon si dioxidul de carbon. De asemenea carbonul formeaza compusi cu multe elemente nemetalice desi unele ca si C tetraclorid trebuie format indirect. Se gaseste: C nu este un element raspandit in natura desi este intr-un procent de 0,025% din atmosfera Pamantului. Se gaseste cel mai des sub forma de carbonat. Co2 este un compus important al atmosferei si este principala sursa de carbon incorporat in materia vie . Plantele folosind fotosinteza transforma Co2 in compusi organici de carbon care este consumat de alte organisme. C amorfiu se gaseste in grade variabile de puritate in carbuni , cox. In 1985 oameni de stiinta au evaporat granit pentru a forma o molecula de carbon stabil format din 60 de molecule de C avand forma unei sfere. Molecula a fost numita buckminsterfullerene. Aplicatii stintifice: Cle mai comun izotop al C este carbon-12 ; in 1961 acest izotop a fost ales pentru a inlocui izotopul oxigenului16 ca standard al greutatii atomice, si a fost data greutatea atomica 12.

sulful si fosforul. De exemplu. În tabelul periodic carbonul este situat în perioada a 2-a. carbonul formeaza cu usurinta legaturi cu hidrogenul. C14 este asemenea folosit in tehnica numita datarea cu carbon radioactiv care permite gasirea varstei fosilelor si altor materi organice. cum sunt clorul. azotul.Cum carbonul 14 se descompune cu jumatate de viata de 5760 de ani. atomii de carbon sunt legati în straturi de hexagoane. În grafit. diamantul si grafitul. Însa proprietile sale unice sunt datorate capacitatii sale de a forma legaturi cu o catena aproape nelimitata de alti atomi de carbon. . Ele pot aluneca una peste alta. Numarul maxim de electroni pe cel de-al doilea strat (L) al unui element este opt. fluorul. astfel încît la carbon ultimul strat nu este complet ocupat de electroni. sau o legatura tripla. grupa a 4-a. oxigenul. astfel exista electroni nelegati care se misca liber în structura cristalina. astfel încît pulberea de grafit este un excelent lubrifiant uscat. bromul. Organic si anorganic Carbonul apare în natura în doua forme cristaline. carbonul este cel mai remarcabil si este uneori numit baza vietii pe Pamînt. Straturile sunt tinute laolalta doar prin forte relativ slabe. C 14 este produs in continuu in atmosfera de razele cosmice si se afla in orice materie vie. Dintre toate elementele din tabelul periodic. precum si alte elemente cunoscute sub numele de halogeni. Are doua straturi de electroni. Aceste hexagoane contin doar trei din cele patru legaturi de carbon posibile.Izotopul C-13 si 4 sunt folosite extensiv ca urme in cercetarile biochimice. Aceasta înseamna ca el poate forma o varietate de legaturi covalente cu alte elemente-pîna la patru legaturi simple. una sau doua legaturi duble. Din aceasta cauza grafitul este un bun conductor de electricitate. pe stratul exterior (al doilea) avînd 4 ele-ctroni.

Acesta formeaza creta. obtinut prin încalzirea lemnului în absenta aerului. acea roca moale si alba. Rcecent s-a descoperit o molecula în forma de minge de fotbal. desi. de carbonat de magneziu formeaza de asemenea calcarul. S-au descoperit si alte variante: de exemplu. la diamante toate cele patru legaturi covalente sunt folosite. de exemplu . dar încalzit formeaza cocsul. iar carbonatii în general sunt compusii unui metal cu carbon si cu oxigen. în anumiti produsi de combustie. cea mai mare parte a carbonatului de calciu care apare în natura a fost înitial derivata din cochiliile unor vietati. formata din 60 de atomi de carbon. diamantul este cea mai dura substanta naturala. dar are o structura foarte deschisa cu o zona de suprafata mare. De exemplu.Pe de alta parte. Monoxidul de carbon apare deasemenea în mod natural în cantitati foarte mici. iesind din fiecare atom într-o structura tridimensionala rigida. Mangalul. marmura si dolomitul. Carbunele contine o proportie mica de carbon liber. Datorita acestui fapt. din oxidarea partiala a metanului de origine biologica. Acest grup este cunoscut sub numele de fullerene. C70 este o molecula mai mare dar similara. Compusii anorganici Compusii simpli ai carbonului cu alte elemente se întalnesc sub multe forme. în care 90% este carbon într-un amestec de forme moleculare. este format în cea mai mare parte din grafit. Multi apar în forma . (Carbonatii sunt clasificati drept compusi anorganici .03% din atmosfera Pamîntului le reprezinta gazul dioxid de carbon.) Din punct de vedere chimic. calciul si magneziul sunt metale. Numerosii compusi anorganici solizi ai carbonului care apar în stare naturala include si carbonatul de calciu. 0.

naturala. dar se fabrica relative usor prin încalzirea minereurilor metalice cu cocs într-un furnal. nu exista o bariera de netrecut între compusii organici si anorganici ai carbonului. -respiratia. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. plantele utilizeaza fotosinteza pentru a transforma gazul anorganic dioxid de carbon în carbohidrati si oxigen.fotosinteza. mari si prin sol. precum si prin vietati. Carburile. Acest proces are loc ca parte a ciclului biochimic al carbonului. De exemplu. precum carborundumul (carbu-ra de siliciu. Ciclul dioxidului de carbon Dupa cum a descoperit Friedrich Wöhler(1800-1882). prin care plantele absorb dioxi-dul de carbon si elibereaza oxigen. Acest ciclu se compune din urmatorii pasi: . care este ruta parcursa de carbon în timp ce este reciclat prin lumea naturala. "Carburile interstitiale" sunt formate de metalele de tranzitie si de siliciu. inclusive prin aer. Ele se numesc astfel pentru ca atomii de carbon ocupa interstitii în lantul metallic. Otelul îsi datoreaza duritatea prezentei carburii de fier. sunt combinatii ale carbonului cu un singur metal. -descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. în natura. pe de alta parte. SiC) si carbura de wolfram. Ele nu apar în natura. . prin care animalele inspira oxigen si expira dioxid de carbon. Sunt materiale foarte dure.

nu toti compusii organici se gasesc de fapt în vietati. În realitate exista mii de compusi organici. În fiecare zi se descopera mai multi dintre cei care apar în natura si multi altii sunt creati constant ca substante sintetice în industrie si în laboratoarele de cercetare. numai din enzime exista sute. Inelele pot sa contina orice numar de atomi. Activitatea umana a adaugat un nou process la acest ciclu: arderea combustibililor fosili. Prin urmare. si dizolvarea naturala a dioxidului de carbon în apa. Aceasta genereaza dioxid de carbon.si sulf. carbonati sau carburi. cu toate legaturile valentelor de carbon atasate la alti atomi) sau "nesaturate" (cu una sau mai multe legaturi duble sau triple între atomii de carbon adiacenti). adesea cu ramuri sau structuri inelare. Varietatea imensa a compusilor organici se datoreaza capacitatii carbonului de a forma lanturi întinse. fiecare dintre ele avînd un anumit rol în metabolizmul celular. -dezagregarea naturala a rocilor. De exemplu. uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon. . în special oxigen. Lanturile sau inelile pot fi "saturate"(adica. compusii organici sunt toti acei compusi ai carbonului care nu sunt oxizi. de la trei pîna la sapte sau mai multi. azot.-descompunerea materiei vegetale si animale în gaze. în timp ce toate substantele continute în vietati sunt organice. Carbonul organic Pentru chimisti. Acestia pot sa contina de asemenea si alte elemente. Compusii organici care formeaza vietatile sunt la fel de variati ca si constituentii si activitatile vietii însasi.

89%-.in trecut.energia necesara furnizata de energia solara este transmisa sistemului chimic prin intermediul clorofilei din plante.foarte complex care poate fi formulat.un compus macromolecular provenit din glucoza . 1.un rol important ii revine dioxidului de carbon. In aerul atmosferic carbonul se gaseste sub forma de dioxid de carbon.nu exista organism vegetal sau animal care sa nu contina carbon.Asimilatia dioxidului de carbon in plante este un proces fotochimic. Dioxidul de carbon din atmosfera este sursa din care plantele isi sintetizeaza substanta lor. In lumea minerala carbonul apare indeosebi sub forma de carbonate.din reactia nucleara:14N(n p) 14C.CO2 de catre organisme vii sta la baza obtinerii de date cu privire la stabilirea varstei unor substante din natura.este un rezultat al interactiunii razelor cosmice cu 14N.C6H12O6.03%).08% din litosfera. In natura se poate urmari o circulatie a carbonului care conditioneaza existenta atat a lumii vegetale cat si a lumii animale.De aceea.Izotopul 14C care mai apare si el in natura.Raspandirea in natura.Carbonul este unul dintre elementele cele mai raspandite in natura. Carbonul din natura are compozitia izotopica:98.El este un component atat al lumii minerale.tinand seama ca in procesul de fotosinteza rezulta amidonul.cat si al lumii organice.¹²C.astfel: CO2 + H2O→(CH2O) + O2 In acest caz (CH2O) reprezinta un hidrat de carbon ipotetic (si nu formaldehida).global .chimia organica a fost definita ca o chimie a carbonului.In acest circuit. Importanta cea mai mare o are insa carbonul in lumea organica.desi formeaza numai 0. .Formarea lui in atmosfera si absortia.CO2.insa in concentratii mici(in medie 0.11% ¹³C. Asimilatia dioxidului de carbon in plante este o reactie endoterma.

De exemplu.carbonul are o larga intrebuintare in metalurgie pentru obtinerea unor metale .Plantele servesc drep hrana animalelor.diamant).cochilii. Carbonul sa gaseste in natura si in stare elementara.si anume sub forma celor doua stari alotropice:diamantul si grafitul. Combinatiile carbonului. .Astfel se combina cu hidrogenul la temperatura arcului electric si formeaza hidrocarburi .Datorita proprietatii lui de a reduce un mare numar de oxizi de metale.in mari si oceane.) de animale moarte.In oxigen arde cu formare de oxizi de carbon:conditiile de oxidare sunt diferite.O alta sursa de alimentare a mediului cu CO2 o reprezinta arderile de combustibili.CS2.a zacamintelor de carbonat de calciu din resturi (schelete.reduce acidul sulfuric concentrat dand un amestec de dioxid de carbon si dioxid de sulf.ca urmare a formarii.etc. Proprietati chimice ale carbonului.formand acidul cianhidric.La acesta mai contribuie si dioxidul de carbon provenit din putrezirea cadavrelor si plantelor. Din cauza marii afinitati pentru oxigen.cum si sub forma diferitelor varietati de carbuni de pamant.dupa modificatia in care se gaseste carbonul (carbune.Prin respiratia plantelor si animalelor.in special acetilena.formand sulfura de carbon.Cu azotul se combina numai simultan cu hidrogenul.o parte din CO2 din atmosfera este in continua regenerare.grafit.Cu sulful se combina la cald.carbonul se comporta ca un reducator fata de mai multe substante compuse. Desigur in curs de secole si milenii .Numarul combinatiilor carbonului este imens. Carbonul se combina direct numai cu unele componente.Carbonul este relativ rezistent din punct de vedere chimic:reactivitatea lui depinde mult de starea lui de diviziune si de modificatia alotropica sub care se gaseste.in special a fontei.Cu metalele formeaza carburi.o parte din CO2 a fost scos din circulatie.in combinatiile sale carbonul este in general tetracovalent.HCN.

Studiul hidrocarburilor si al derivatilor sai formeaza obiectul chimiei organice.). Succesul i s-a datorat datarii cu carbon radioactiv a unei bucati de lemn dintr-o barja egipteana. prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu grupe de atomi cu functiuni specifice (alcooli. și un radioizotop natural.Combinatiile carbonului cu hidrogenul se numesc hidrocarburi. care dispare .el formeaza combinatii derivate din hidrocarburi prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu atomi ai altor elemente . ca de exemplu HCl sau NaH. cantitatea de izotop scade exponential cu dezintegrarea beta a carbonului. Cea mai intalnita utilizare a datarii cu carbon este in arheologie. Tehnica datarii cu carbon a fost realizata de catre Willard Libby si colaboratorii sai de la Universitatea din Chicago in 1949. Pentru aceasta contributie. Carbonul are doi izotopi naturali stabili: C 12 .acizi. Libby a luat Premiul Nobel in Chimie in anul 1960. Dupa moartea plantelor sau consumul lor de catre om sau animale.De asemenea exista multe combinatii ale carbonului. C 14 sau 14C. (98.tot derivate cu hidrocarburi . radioizotopul C 14 pentru a stabili vârsta materialelor ce conțin carbon.legaturile C-H in hidrocarburi sunt nepolare. a carei varsta era cunoscuta doar de documentele istorice.11%).indeosebi cu atomi cu caracter electronegativ. Există 15 izotopi cunoscuți ai carbonului. ele au si o cantitate aproximativ egala de izotop C 14 cu cea din atmosfera. Se spune ca in acel an Enrico Fermi i-a sugerat lui Libby intr-un seminar care a avut loc in Chicago. sau radiodatarea cu carbon este o metodă radiometrică de datare ce utilizează izotopul natural de carbon. Cand plantele isi procura dioxidul de carbon din aer si il transforma prin fotosinteza in compusi organici.89%).la care polaritatea legaturii este mare. iar cel care există cel mai puțin este 8C. și C 13 . sau 12C. Metoda este considerată de unii exactă până la aproximativ 58000–62000 ani vechime. dar instabil.alheide. Din cauza proprietatii carbonului de a se combina concomitent cu elemente electropozitive si elemente electronegative.etc.Elementul cu care carbonul se leaga cel mai frecvent este hidrogenul. sau 13C (1.Spre deosebire de hidrurile altor elemente .

al planetei. lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent. Are un timp de înjumătățire de 1. cunoscut şi drept C 14 . Atunci când razele cosmice vin în contact cu atomii din compoziţia atmosferei ele dau naştere unei raze cosmice secundare sub . C 14 are un timp de înjumătățire de 5730 ani și este folosit intens pentru datarea materialelor pe bază de carbon.98739x10-21 s. Se estimează că fiecare dintre noi intră în contact în fiecare oră cu nu mai puţin de o jumătate de milion de raze cosmice. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor.prin emisie de protoni și degradare alpha. Majoritatea metodelor de datare a artefactelor folosesc tehnici bazate pe proprietăţile anumitor substanţe chimice radioactive. Fie că este vorba despre unelte din lemn sau oase foarte bine conservate. din punct de vedere arheologic. Cum ia naştere C 14 pe Terra? Radiaţia cosmică penetrează permanent atmosfera terestră. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. Cea mai cunoscută metodă este datarea pe bază de radiocarbon. arheologii fac întotdeauna estimări privind vechimea obiectelor sau rămăşiţelor umane dezgropate. Luăm contact adesea prin intermediul mass-media cu ştiri despre descoperirile arheologice făcute în diverse colţuri ale lumii. obiectelor vestimentare.

singura diferenţă constând în numărul de neutroni. iar nucleele lor conţin acelaşi număr de protoni. numite izotopi ai acelui element. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor. poate suferi fenomenul de dezintegrare radioactivă se numeşte izotop radioactiv. rezultând astfel un atom de C 14 şi un proton (atom de hidrogen). vorbim de atomi cu acelaşi număr atomic Z. la rândul său. Radioactivitatea este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactivă a atomilor sau. a nucleelor acestora. mai bine zis. C 14 este un izotop radioactiv al carbonului şi are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. al planetei. izotopii aceluiaşi element chimic comportându-se în general foarte diferit. Radioactivitatea depinde în mod fundamental.forma unui neutron cu surplus energetic. Dezintegrarea radioactivă presupune de obicei expulzarea unor particule subatomice având viteză foarte mare. În termeni chimici. obiectelor vestimentare. după cum am spus. Toţi izotopii unui element chimic constau din atomi care posedă acelaşi număr de electroni în învelişul electronic. de numărul de neutroni din nucleu. Anumite elemente chimice sunt prezente în natură sub diverse forme. De asemenea. de obicei a excesului de neutroni. din punct de vedere arheologic. dar cu mase atomice A diferite. precum şi emiterea unor unde electromagnetice cu lungime de undă foarte mică. Acesta din urmă. Datarea cu C 14 permite determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. În cadrul acestui proces nucleul unui atom se transformă spontan în altă specie de nucleu atomic. Perioada de înjumătăţire a unui izotop radioactiv este intervalul de timp în care jumătate dintr-o anume cantitate de material radioactiv format din acel . 7 neutroni). radioactivitatea este un fenomen exoterm (produce eliberarea energiei către mediu). Un izotop care din cauza structurii sale. se ciocneşte cu un atom de azot (7 protoni. lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent.

fie ele animale sau plante. preluarea de C 14 din atmosferă sau din hrana de natură vegetală sau animală încetează. după caz. deci a artefactului sau rămăşiţelor umane. Dacă izotopul de C 14 are o perioadă de înjumătăţire de 5700 de ani. în cazul cărora fotosinteza nu se mai produce. Aproximativ unul dintr-un trilion de atomi de carbon este de tip C . cantitatea de C 12 nu se schimbă nici după moartea organismelor vii. plante sau animale. Estimând procentul de atomi de C 14 raportaţi la atomi de C 12 dintr-o mostră prelevată din rămăşiţele vegetale sau animale dezgropate în siturile arheologice. Raţionamentul este valabil şi pentru plante. pe care plantele îl absorb şi îl stochează în fibrele vegetale prin fotosinteză. C 14 care apare ca urmare a interacţiunilor dintre atmosfera terestră şi radiaţia cosmică se combină cu oxigenul atmosferic dând naştere atomilor de dioxid de carbon. Raportul dintre C 14 şi C 12 este acelaşi pentru toţi oamenii. Deşi atomii de C 14 se dezintegrează cu o rată de înjumătăţire constantă. care nu este radioactiv.radioizotop se descompune în alte elemente chimice ca urmare a dezintegrării radioactive. păstrându-se astfel raportul dintre C 14 şi C 12 în interiorul organismelor vii. Numai că procesul de dezintegrare radioactivă a C 14 deja existent în structura organismelor moarte. Proporţia in care cei doi izotopi sunt răspândiţi în natură este una constantă. iar această proporţie se păstrează şi în cazul plantelor sau animalelor. radiaţia cosmică dă naştere altora. continuă. cel puţin în aer şi în interiorul organismelor vii. 14 Datarea unei fosile Când un organism moare. . oamenii de ştiinţă pot estima cu o precizie mulţumitoare vechimea mostrei. Atomii de carbon sunt prezenţi în natură în proporţie covârşitoare sub forma izotopului C 12 .

iar C 14 apare în rămășițe puține. are o perioadă de înjumătăţire de 1. cu toate că existența sa fusese deja sugerată de către Franz Kurie în 1934. 87 Th232 . radiocarbon sau carbon radioactiv este un izotop radioactiv de carbon cu nucleu atomic ce conține 6 protoni și 8 neutroni. K . 14C. sau Rb . Vom putea folosi întotdeauna aceste metode de datare a artefactelor? Folosirea radioizotopilor permite datarea diverselor obiecte cu o precizie deosebită. geologică și a mostrelor hidro-geologice. cu perioada de înjumătăţire de 14 miliarde de ani. care se dezintegrează şi au perioade de înjumătăţire mult mai lungi. Metoda poate fi însă extinsă şi pentru alte elemente chimice instabile. cu o perioadă de înjumătăţire de 704 milioane de ani. Izotopul C 14 a fost descoperit în 27 februarie 1940 de către Martin Kamen și Sam Ruben în laboratorul Universității din California din Berkely. C 14 . Prezenta lui în materiile organice stă la baza datării cu radiocarbon. De pildă.3 miliarde de ani. Mai mult. Sunt 3 izotopi de carbon ce există natural pe Pământ: 99% din carbon este reprezentat de C 12 . U 235 40 . metodă folosită pentru datarea arheologică. . aceste metode să nu mai fie la fel de precise. din cauza faptului că bombele şi reactoarele nucleare. dar este posibil ca pe viitor. Se descompune în Nitrogen-14 prin beta-îmbătrânire.000000001%) din carbonul atmosferic. se pot data astfel doar obiecte nu mai vechi de 60000 de ani. însumând cam 1 parte la trilion (0. şi acesta un izotop radioactiv care se găseşte în plante şi animale. dar şi testele nucleare efectuate de oameni au schimbat şi modifică mereu procentele în care aceşti izotopi există în natură. Timpul de înjumătățire al C 14 este de 5.Alţi izotopi radioactivi Datorită perioadei de înjumătăţire a izotopului de C 14 . 1% de C 13 . cu perioada de înjumătăţire de 49 miliarde de ani.730±40 de ani.

pentru a-i urmări (decela) pe parcursul reacțiilor chimice ce implică acest compus dat. Acesta este folosit în cercetarea chimică în tehnica numită etichetarea cu carbon: unii atomi de C 12 ale unui compus stabilit sunt înlocuiți C 14 (sau niște atomi carbon-13). Izotopii de carbon nu diferă apreciabil în proprietățile chimice.Activitatea carbonului radioactiv modern standard este de aproximativ 14 înjumătățiri pe minut per gram de carbon.003241. Masa atomică a C 14 este aproximativ 14. .

iar în decenile următoare au fost dezvoltate și alte metode. care a devenit populară la sfârșitul anilor ’30 și se mai folosește și în prezent. cifră care a rezistat în prima jumătate a secolului XX. Prima datare a fost făcută în 1948 folosind carbon radioactiv. descoperirile din biologia moleculară au permis ca schimbările post-mortem în structura proteinelor să poată fi folosite pentru datare (geocronologia cu aminoacizi). În același secol. 23 octombrie 4004 î. În secolul al XIX-lea. Desigur. a calculat pe baza informațiilor din Biblie că lumea a fost creată în ziua de dumnincă. Una dintre cele mai recente încercări de a determina vârsta Pământului în mod științific a fost în 1790 când William McClay a propus o vârstă minimă de 55. asta e doar filosofie și nu se bazează pe nicio măsurare. Cea mai importantă descoperire în cronologia cuaternară a avut loc după Cel De-Al 2-lea Război Mondial și constă în folosirea descompunerilor radioactive pentru măsurarea timpului.Metode de datare Unele dintre cele mai vechi scrieri despre vârsta Pământului sunt grecești și propun că timpul ar fi infinit. La începutul secolului XX s-a încercat folosirea unei alte metode de datare numită dendrocronologie (datare în funcție de inelele copacilor). În 1654. Estimările sale au fost: 60. metoda termoluminescenței sau rezonanța paramagnetică electronică. iar omul în vinerea care a urmat.440 ani. bazându-se pe retragerea povârnișului cascadei Niagara. O primă încercare de a determina cronologia glaciară-interglaciară a fost făcută de geologul german Albrecht Penck analizând intensitatea eroziunii în zona Alpilor de nord. în timp ce dezvoltările tehnologice au permis forarea sedimentelor oceanice sau a . În anii ’70. datarea potasiu-argon.000 ani. John Joly a încercat o altă abordare și a calculat cantitatea de sare (NaCl) din oceanele lumii precum și cantitatea adăugată în fiecare an din eroziunea rocilor și a ajuns la numărul de 100 milioane de ani. cum ar fi cele care folosesc uraniu.000 ani pentru penultima perioadă interglaciară. Printre primele estimări au fost cele de 16. iar Cuaternarul 600. John Ussher.000 ani de la ultimul maximum glaciar. geologii au ajuns la concluzia că de-a lungul timpului au existat mai multe perioade glaciare.. Estimări ulterioare au mărit această durată la 1 milion de ani.000-20. Alte încercări au fost pentru a determina perioada ultimei deglaciații analizându-se straturile suprapuse de sedimente. arhiepiscop de Armagh.000 ani pentru ultima perioadă interglaciară și 240. valori determinate pe baza sedimentelor din lacuri elvețiene (și care nu diferă semnificativ de estimările recente).Hr.

Masa atomică e cea de sus. dar cu număr diferit de neutroni. 13C. iar atomii au un nucleu –ce conține protoni și neutroni– și un înveliș electronic (ce conține electroni). este formată din atomi. Unii dintre izotopi sunt . Un element chimic este identificat prin numărul atomic (câți protoni are) și prin masa atomică (aproximativ numărul de protoni plus numărul de neutroni). în schimb. în starea în care o întâlnim pe Pământ. înseamnă izotopul cel mai răspândit de uraniu. 14C sunt trei izotopi de carbon. de exemplu elementul cu 6 protoni este carbonul. Ultimele două decenii ale secolului XX au dus la îmbunătățirea preciziei analitice și la diversificarea tehnicilor. să începem cu un pic de fizică nucleară. pe când cel cu 7 este azotul. apărând astfel cronologiile marine. au apărut spectrometria masei prin accelerare (AMS) care a revoluționat datarea prin carbon radioactiv și a făcut posibilă metoda izotopilor cosmogenici. Izotopii. Așadar. Cum funcționează radioactivitatea Materia. 23892U. sunt atomi cu același număr de protoni.ghețarilor polari. cu 92 protoni și 146 neutroni. Pentru că datarea radioactivă este cea mai sigură și mai precisă o să mă concentrez pe această metodă și o să le ignor pe celelalte. de exemplu 12C. De exemplu. Două elemente chimice diferă prin numărul atomic.

Un exemplu ar fi transformarea potasiului în argon: 4019K → 4018Ar + e+ + νe (neutrin). Cei instabili emit particule pentru a ajunge la o stare stabilă (se transformă dintr-un izotop instabil într-unul (mai) stabil). toriul 232Th are t½=14. Dezintegrarea alfa constă în expulzarea din nucleu a unei particule (α) formată din doi protoni și doi neutroni.5 zile. se poate determina cu precizie timpul de înjumătățire prin metode statistice. sulful 35S are t½=87. Datarea cu carbon radioactiv Datarea cu carbon a fost descoperită de Willard Libby. Acest proces de emisie spontană se numește radioactivitate. Fiecare izotop radioactiv are un timp de înjumătățire (t½). franciul 223F are t½=22 minute. iar 14C doar 1 la 1010% (adică dintr-un milion de milioane de atomi de carbon. Cele mai comune forme de radiație sunt dezintegrările alfa. Dezintegrarea beta constă în emiterea unui electron (sau pozitron) din nucleu. sau dezintegrare radioactivă. Dezintegrarea gama constă în emiterea unei particule electromagnetice (foton) de frecvență înaltă. cu un procent de 98. e+ este un pozitron care rezultă din transformarea unui proton întrun neutron: p+ → n0 + e+. Cea mai mare parte din 14C este absorbit de oceane. pentru care a primit Premiul Nobel în Chimie în 1960. Un exemplu ar fi: 23892U → 23490Th + 42He2+.1%. unul este 14C). Acest izotop se transformă în azot 14N prin emisie de radiație beta. adică timpul care trece până când dintr-o cantitate din acei izotopi rămâne jumătate. ceea . beta sau gama. dar nu produce modificarea numărului de protoni sau neutroni. care formează 14CO2 (dioxid de carbon radioactiv) care devine parte din ciclul global al carbonului și ajunge în plante și în animale. Deși dezintegrările radioactive individuale sunt stohastice (întâmplătoare). Cel mai răspândit este 12C. Un atom de azot captează un neutron și pierde un proton.05 miliarde de ani etc. iar alții nu. Carbonul radioactiv se formează în straturile superioare ale atmosferei când azotul interacționează cu neutronii veniți din radiația cosmică. asta pentru că este singurul instabil dintre cele 3. 13C formează cam 1.stabili. De exemplu. Carbonul radioactiv (14C) este unul dintre cei 3 izotopi de carbon. transformându-se astfel în radiocarbon (14C).9% din tot carbonul din natură.

Chiar dacă 14C din biosferă și din oceane se dezintegrează constant. cochilii sau corali. turbă. Rapoartele dintre diferiții izotopi de carbon nu au fost alterate. printre altele.ce înseamnă că și organismele din adâncuri conțin radiocarbon. iar pentru a face o măsurare bună obiectul datat nu trebuie să fie mai vechi de 45. sau timpul de înjumătățire. în consecință cantitatea de radiocarbon din plante și animale și din ocean rămâne aproximativ constantă de-a lungul timpului (se numește echilibru izotopic). sedimente organice din lacuri. cărbune. Amestecarea rapidă și completă a 14C are loc între rezervoare la nivel global.000 ani sau chiar 75.000 ani.000 ani până la 60. Odată ce un organism moare. Pentru asta. în afară de alterarea dată de dezintegrarea 14C dinainte sau după moartea unui organism. care nu se mai reîmprospătează și se dezintegrează cu o rată constantă (dată de timpul de înjumătățire). este înlocuit continuu cu altul nou din atmosferă. Nivelele naturale de 14C pot fi măsurate cu precizie. adică „ceasul radioactiv” pornește.000 ani dacă există material în cantități mari. De precizat și că există metode de a prelungi perioada de 45. Așadar. trebuie să se cunoască rata cu care 14C se dezintegrează. rămășițe de plante. Pentru a se determina cât de mult radiocarboneste într-o bucată analizată se pot folosi două metode: detectarea cantității de radiații beta emise sau spectrometria masei accelerate (AMS). este comparată cu cantitatea de 14C aflată într-un material standard și se poate determina timpul trecut de la moartea organismului. Substanțele care pot fi datate cu carbon radioactiv sunt. Timpul de înjumătățire al 14C este cunoscut cu acuratețe și cu un nivel ridicat de precizie. biosferă. care este de 5730 ani. este măsurată cantitatea de 14C rămasă în fosilă. . devine izolat de sursa de 14C. când se dorește datarea unei fosile prin această metodă. Probleme ce pot să apară Pentru a putea data corect cu radiocarbon trebuie făcute următoarele presupuneri: Raportul 14C/ 12C din fiecare parte a globului (atmosferă. lemn. apă oceanică) a rămas relativ constant de-a lungul timpului. Dacă e mai vechi trebuie folosite alte metode.

Contaminarea Constă în adăugarea materialului mai vechi sau mai nou la eșantion. există o mare încredere printre oamenii de știință că ultimele două sunt îndeplinite. În urmă cu mai mult de 30 ani au fost observate discrepanțe între datarea cu 14C și dendrocronologie (analizarea inelelor copacilor). ceea ce poate duce la estimări greșite. Deci când sunt datate rămășițe de plante trebuie ținut cont de cantitatea de 14C din plante.d. Această problemă rămâne încă și pentru a o diminua se compară (unde este posibil) cât mai multe eșantioane din situri diferite. se va obține o vârstă mai mare decât cea reală. De exemplu. Efectul invers se obține când se datează organisme marine (par mai recente decât sunt). Totuși. prin adăugarea a 1% carbon modern la un eșantion de 34. se măsoară prin spectrometrie raportul dintre izotopii stabili 13C/ 12C pentru că acesta nu se modifică prin dezintegrare.000 ani va duce la o eroare de 4000 ani. pentru că presupunerea că nivelurile de 14C din atmosferă pare să nu mai fie susținută. dacă sursa de contaminare are aceeași compoziție ca și eșantionul. într-un sistem biologic va exista o tendință pentru izotopul mai ușor (12C). adică timpul de înjumătățire este cunoscut și nivelurile de carbon din prezent sunt măsurate exact. Cauzele variației . separarea se poate dovedi imposibilă. Materialele inflitrate pot fi eliminate prin diverse metode. Contaminarea poate fi naturală (infiltrare de materiale noi în sedimente vechi) sau artificială (neatenția arheologilor sau a fizicienilor). Distilarea (fracționarea) izotopică Deși cei trei izotopi de carbon sunt identici din p.v. astfel că datele obținute din datarea radioactivă sunt mai mici decât cele reale. Variații pe termen lung în producția de 14C Este o problemă importantă în datarea cu radiocarbon. Pentru a rezolva problema. iar acest raport este comparat cu raportul dintr-o bucată standard de calcar din Cretacic și se folosesc niște formule pentru corecție. Primele trei presupuneri pot crea probleme. chimic. pentru că dacă nu. cum ar fi tratarea cu acid pentru a dizolva carbonați mai vechi și cu soluții alcaline pentru a elimina acizi organici. însă.Dintre acestea.

unul de calciu (40Ca) în 89% din cazuri și argon (40Ar) în 11% din cazuri.concentrației din atmosferă nu sunt stabilite. care se descompune în două nuclee. dar pentru a fi folosită și pentru perioade mai mici (sub 100. minerale de origine vulcanică etc. în proporție de 92.73%. izotopul 41K în proporție de 6. Metoda este bună pentru perioade mari. 1250 milioane de ani. care este un gaz. Rocile vulcanice. istorie și fosile foarte recente. pentru datare.000 ani. 40Ar. cantitatea generată prin descompunerea potasiului este greu de determinat. iar cantitatea de argon este măsurată cu un spectrofotometru. rocile sunt încălzite până la nivelul la care se topesc. Datarea potasiu-argon se bazează pe dezintegrarea izotopului radioactiv de potasiu. datarea Wiggle-Match etc. Ce este de reținut: datarea cu 14C nu este folosită pentru perioade mai mari de 50. au fost dezvoltate unele metode de calibrare. în raport cu izotopul relativ neradioactiv de argon. ambii stabili și izotopul instabil 40K (în natură în proporție de 0. înainte să se solidifice vor elimina argonul care este produs de potasiul radioactiv. Și calciul și argonul produse sunt stabile.23%. deci aplicațiile ei sunt în special în arheologie. Un alt eșantion din rocă este folosit pentru a determina (tot prin metode spectrometrice) cantitatea de 40K.000 ani) trebuie asociată cu datarea argon-argon. mică. așa că se folosește argonul (care este rar). Datarea cu izotopi de argon Are două părți. ceea ce face posibilă măsurarea vârstei celor mai vechi roci de pe Pământ. deși există unele propuneri.00118%). 40Ar/39Ar. Principiile datării potasiu-argon Potasiul se găsește în abundență pe Pământ. După ce au devenit solide. Timpul de înjumătățire al 40K este foarte mare. în minerale argiloase. analiza Bayesiană. Pentru perioade mai mari de timp se folosesc alte metode. În laborator. cum ar fi: calibrarea dendrocronologică. Pentru că izotopul de calciu este prezent în natură în cantități mari. Există trei izotopi.000-60. 40K. Metoda a fost dezvoltată în ani ’60 și este folosită în special pentru datarea rocilor magmatice. cel mai comun este 39K. În ciuda acestor probleme. Raportul dintre potasiu și argon indică timpul trecut de la . argonul rămâne captiv în structurile cristaline din roci și cantitatea lui crește de-a lungul timpului.

238U și 235U. Datarea cu uraniu Metoda se bazează pe doi izotopi existenți în natură. Metoda funcționează pe principiul că uraniul . A doua presupunere este că tot 40Ar din eșantion a rezultat din descompunerea 40K. Timpul de înjumătățire pentru 238U este de 4. activitatea izotopilor-copii va deveni egală cu cea a izotopilor-părinți de uraniu.întărirea rocii. raportul fiind 238U/235U = 21. ceea ce corespunde cu momentul erupției vulcanului din care a ieșit lava care a produs roca. Supraestimarea se poate face dacă în rocă exista argon în surplus la solidificare. sau prin diferențe chimice cauzate de transportul și depozitarea rocii. după mai multe reacții intermediare. Principiile datării cu uraniu în dezechilibru Dacă un mineral de uraniu este neperturbat pentru câteva minioane de ani. Scurgerea argonului ar putea produce subestimarea vârstei rocii. eventual prin integrarea altor roci mai vechi în structura noii roci. Odată ce migrarea izotopilor încetează sistemul devine din nou închis și încearcă să ajungă la echilibru. Argonul-40 există în atmosferă. Izotopul de uraniu-238 este mult mai abundent. iar pentru 235U de 704. Dezechilibrul poate apărea prin scurgerea de radon prin difuzie dacă roca e poroasă.000 ani. ambii dezintegrându-se în forme stabile de plumb (206Pb și 207Pb).47 miliarde de ani. adică dacă sistemul rămâne închis se ajunge la o stare de echilibru. Prima este aceea că sistemul rămâne închis după erupție (roca nu se mai topește) și argonul nu mai scapă din rocă.7:1. Probleme asociate cu datarea potasiu-argon Pentru ca datarea să fie validă trebuie făcute două presupuneri. așa că o parte din el poate rămâne captiv în minerale. Prin măsurarea raportului dintre 234U și 230Th (produs intermediar) se poate afla cât a trecut de când sistemul a devenit închis. adică ceasul se resetează. prin măsurarea cantității de 36Ar din rocă se pot face corecții folosind raportul dintre 40Ar/36Ar din atmosfera contemporană (296:1). măsurată în număr de dezintegrări pe unitate de timp pe unitatea de masă a rocii. argonul-40 din atmosferă este întotdeauna însoțit de 36Ar și pentru că acesta nu este produs prin dezintegrarea potasiului. Din fericire.

Inițial s-a încercat datarea folosind uraninit și monazit. atunci îi putem măsura vârsta folosindu-ne doar de raportul dintre uraniu și plumb. 147Sm are t½=106 miliarde de ani ceea ce este suficient de scurt pentru a produce schimbări în nivelurile de 143Nd (element rezultat din descompunere) în perioade de minimum câteva milioane de ani. Cantitățile obținute se scad din cantitățile prezente și se calculează timpul pe baza timpului de înjumătățire al izotopilor de uraniu.5 miliarde de ani și este una dintre cele mai precise. . Principiile datării U-Pb (zircon) Dacă putem găsi un mineral care la formare conține uraniu dar nu plumb (sau doar cantități foarte mici). dintre care trei sunt radioactivi. 148Sm și 149Sm au timp de înjumătățire prea mare pentru a fi folosiți în datare (t½≈1016 ani). Zirconul conține inițial doar o cantitate mică de plumb pentru care se pot face corecții măsurând cantitatea inițială de 204Pb (neradiogenică) și calculând rapoartele 206Pb/204Pb și 207Pb/204Pb pentru întreaga rocă pentru a estima cantitățile inițiale de 206Pb și 207Pb. deci excesul de toriu apare doar din dezintegrarea uraniului. Dar zirconul este un mineral foarte răspândit mai ales în rocile intermediare-spreacide. Metoda se folosește și pentru datarea rocilor din meteoriți. O variație a acestei metode este metoda plumb-plumb care măsoară doar cantitatea de izotopi de plumb și nu necesită cunoașterea cantității de uraniu din prezent pentru că se bazează pe faptul că izotopii de plumb corespund (provin din) izotopi de uraniu cu rate diferite de descompunere. pe când toriul nu este asimilat. dar doar neodim-143 este radiogenic.este solubil și astfel este asimilat de organisme. Determinările făcute prin această metodă sunt consistente cu cele făcute prin metoda uraniu-plumb și prin metoda rubidiu-stronțiu. dar distribuția lor limitată restricționează folosirea metodei. prin măsurarea raportului intre cei doi izotopi și compararea lui cu raportul standard la formarea unei roci vulcanice se poate determina surplusul de neodim-143 și se poate calcula timpul trecut de la închiderea sistemului (răcirea lavei). Metoda uraniu-plumb este utilă pentru vârste între 1 milion și 4. Deoarece neodimul apare sub forma a 2 izotopi (143Nd și 144Nd). În schimb. Datarea samariu-neodim Samariul este un element rar cu 7 izotopi naturali.

ceea ce îi împiedica să calculeze vârsta Pământului. obținând 4. i-a dat sarcina de a găsi metode pentru determinarea vârstei mineralelor de zircon în funcție de cantitățile de uraniu și de plumb. Afirmația asta îmi seamănă cu argumentul din incredulitate (eu nu știu. care a rămas valabilă până în prezent.51 și 4. Un prim argument ar fi că istoria reală există numai de câteva mii de ani încoace. Pământul conținea diverși izotopi de plumb. Patterson a luat un creion și o hârtie și a făcut calculele. de separarea izotopilor și măsurarea lor.54 miliarde de ani (±1%).Vârsta Pământului Pentru a calcula vârsta Pământului. și în consecință plumbul trebuie să fi fost prezent la formarea sistemului solar și al Pământului. deci nu poate fi adevărat) și ignoră faptul că o datare radiometrică este un proces bine cunoscut bazat pe fizică. Brown si-a dat seama că soluția la această problemă o reprezintă meteoriții de fier. care conțineau plumb. După ce a aflat compoziția. mai precis să se ocupe de problemele legate de plumb. când este cunoscută cu o precizie un pic mai mare: 4.000 ani. dar cercetătorii nu știau care este compoziția izotopică a acestui plumb. pe când ceea ce au scris oamenii în vechime nu este așa de sigur pentru că ar fi putut minți. unii radiogeni (rezultați în urma radioactivității). Browm împreună cu Patterson au reușit apoi să izoleze plumbul primitiv din meteoritul de la Canyon Diablo. a participat la o conferință unde a anunțat pentru prima dată în mod oficial că vârsta Pământului este între 4. să participe alături de el la cercetarea în domeniul metodelor de datare radioactivă. iar unui alt student. dar nu și uraniu. geochimistul Harrison Scott Brown i-a propus unui student. O parte din plumb era primar (prezent la formarea Pământului).57 miliarde de ani. Clair Cameron Patterson. George Tilton. Pe de . capitolul VI: „Vechi sau noi?”. Au urmat apoi multe alte confirmări ale acestei vârste. Critici creaționiste Pentru critici asupra vârstei de miliarde de ani a Pământului o să mă refer la o carte produsă de „cercetătorii și consultanții Institutului pentru Cercetări Creaționiste”. care s-a prăbușit acum 50. În luna septembrie din același an (1953). iar autorii insistă că nimeni nu poate ști cu adevărat ce s-a întâmplat înainte de a fi existat oameni. iar unul nu. După cum se știa déjà în 1950. numită Creaționismul Științific.5 miliarde de ani. și l-au analizat la spectrometrul Universității din Chicago.

Există procese cu viteză variabilă și procese cu viteză constantă. obținându-se astfel timpul de înjumătățire. Acest sistem poate fi considerat închis din punctul de vedere al concentrației de dioxid de carbon. Dacă „a ști cu siguranță” se aplică undeva. „Datarea cu uraniu nu este verificabilă experimental deoarece nimeni n-a putut să observe uraniul descompunându-se timp de milioane de ani”: greșit! Descompunerea uraniului a fost observată experimental nu teoretic. Faptul că schimbă căldură și fotoni cu exteriorul este irelevant pentru scopurile noastre (nu afectează datarea). iar când peste tot sunt aceleași cantități la formare și mai multe metode de datare se confirmă reciproc putem să fim siguri că sunt corecte. Se poate observa descompunerea pe o perioadă scurtă (să zicem 1 an) și se constată ce procent din uraniu s-a descompus. Dar să trecem direct la criticile datării radiometrice.d. iar dezintegrarea radioactivă este un proces cu viteză constantă. iar de aici se calculează în cât timp s-ar descompune 50%. „Nicio viteză de procese nu este neschimbabilă”: o afirmație arbitrară. Nu este nevoie să stea cineva timp de milioane de ani să vadă cum rămâne jumătate din cantitatea inițială. al concentrației de argon și poate fi folosită la datare.altă parte. Se cunoaște că descompunerea radioactivă este logaritmică și se cunosc formulele de calcul. dacă punem CO2 într-un container sigilat. „Este imposibil să cunoaștem componentele inițiale ale unui sistem format în timpurile preistorice”: nu este chiar imposibil. Gândiți-vă la următorul lucru: avem o cantitate de 223F și așteptăm 22 minute și observăm . tocmai aici intervine puterea predictivă a științei. De exemplu. Pe aceeași idee. pentru scopuri practice există sisteme închise. este absurd și arogant să considerăm că n-a existat nimci înaite dă existe oameni. În plus.v. Nu e nicio nevoie să stea cineva lângă uraniu să vadă în cât timp se descompune. atunci se aplică aici. o rocă ce conține argon este un sistem închis din p. interiorul său va conține aceeași cantitate de CO2 (cu o aproximare suficient de bună pentru scopuri practice) și peste 100 ani și peste 1000 ani dacă este un container bun. „În natură nu există sistem închis”: ba da. aceeași metodă funcționează și pentru elemente cu timp de descompunere mai scurt și astfel se poate face o verificare în plus că este corectă.

000. vârsta măsurată ar fi mai mică.000 ani”). Chiar dacă ar fi sisteme care se deschid din când în când. no need to worry.că a mai rămas jumătate din cantitatea inițială. Ce motiv am avea să credem că viteza variază? Iar dacă la franciu și la o mulțime de alți izotopi instabili se observă viteză de descompunere constantă și la niciun izotop cunoscut nu se observă viteză variabilă. „Datarea rocilor de pe Lună a dat rezultate discordante”: Prin metoda Rb-Sr s-au obținut estimări de 3400 și 4500 milioane de ani.05%. Captarea de neutroni modifică raportul izotopilor de plumb: captarea de neutroni este nesemnificativă și chiar dacă ar produce un efect de luat în seamă. date cu o precizie mică din cauza cantităților scăzute de stronțiu radiogenic. Presupuse dovezi că Pământul este tânăr: . e de fapt 5. Repetăm observația de 100 ori și obținem același rezultat. nu închise”: din nou mantra cu „sistemele închise”. Dacă ar fi captați neutroni.000 ani. și oricum nici vorbă de corecturi în favoarea creaționismului (de tip „nu e 50. nu mai mare. So. iar o vârstă de 4700 milioane de ani cu metoda U-Th (abstract). Probleme legate de datarea K-Ar: problemele au fost rezolvate prin folosirea în paralel a metodei Ar-Ar. vârsta măsurată ar fi mai mică (nu mai mare) decât cea originală. ce ne-ar face să credem că uraniul are viteză de deacompunere variabilă? Doar pentru că nu se potrivește cu părerea personală a cuiva? E absurd! „Minereurile de uraniu există întotdeauna în sisteme deschise. De precizat că metoda Rb-Sr nu este așa precisă precum celelalte. Vezi K-Ar pe TalkOrigins. dacă se folosește metoda uraniului în dezechilibru. O vârstă de 4750 milioane de ani a fost calculată cu metoda Pb-Pb. „Datările cu uraniu dau rezultate discordante care trebuiesc corectate prin paleontologie”: corecturile făcute sunt mici raportate la vârstele măsurate. adică foarte mică. ar fi invers față de ceea ce susțin creaționiștii. iar diverența de 50 milioane de ani dintre celelalte două metode înseamnă 1.

care am văzut că nu e validă. iar creșterea este exponențială. au fost observate stele cu rate ciclice și variabile de micșorare (TalkOrigins). care n-a fost susținut de altele ulterioare. măsurătorile noi fiind în concordanță cu perioada de miliarde de ani (TalkOrigins). Și chiar dacă se micșorează. În concluzie. dar aceasta este o informație bazată pe o măsurătoare veche și inexactă. este exact cât trebuie. se afirmă de asemenea că măsurătorile prafului de pe Lună nu confirmă vârsta de miliarde de ani. nu .Nu e destul heliu în atmosferă: ba da. Așa. Influxul de material meteoritic din spațiu: se afirmă că pe Pământ ar fi trebuit să se adune 55 metri de praf pe întreaga suprafață. nu crește la infinit. un pic. „Este mai probabil ca vitezele uniformiste să rămână constante pe perioade mai scurte decât pe perioade îndelungate”: așa-i că-i ironic cum cu câteva pagini înainte veneau cu argumentul că metodele de datare radiometrice nu sunt de încredere pentru că vitezele vairiază. Critica metodei cu carbon radioactiv: nu o să mai detaliez pentru că este asemănătoare cu critica adusă celorlalte metode de datare. Soarele este tânăr și se micșorează: afirmație bazată pe un signur raport din 1980. iar acum când au nevoie de viteze constante pentru propriile argumente nu e nicio problemă ca vitezele să rămână constante. Intensitatea câmpului magnetic: se face afirmația modificarea câmpului magnetic al Pământului este crescătoare cu cât mergem mai departe în trecut. Și amintesc că funcționează doar pe o perioadă scurtă de până la 50. dar nu se ia în considerare eroziunea. Câmpul magnetic variază. dacă ține cont de faptul că se ionizează și urmează linile magnetice și se pierde în spațiu (TalkOrigins).000 ani. acum cum e? Micșorarea soarelui este constantă? Sau nu?). iar pe de altă parte. criticile nu se susțin și chiar dacă există unele probleme cu datarea (cele pe care le-am menționat când am descris metodele de datare. Aceasta este o afirmație total lipsită de sens. rata nu e neapărat constantă (mai înainte un pic se plângeau creaționiștii că procesele nu sunt constante în natură. metoda cu 14C are unele probleme cunoscute și este calibrată folosind alte metode. exact cât au ei nevoie de ele.

15cm. nu doar într-un loc. una dă rezultatul de. Iar alternativa ar fi să respingem toată știința aceasta bine fundamentată și să credem literal o carte veche de.000 ani. De la o estimare de. celelalte sunt suficient de sigure și există metode bune de a corecta eventualele erori. ci peste tot. este un semn că funcționează.cele inventate de creaționiști). erorile în niciun caz nu susțin ipoteza Pământului tânăr. să zicem. 500.000 ani nu se ajunge la una de 5. iar cealaltă de 17cm.. cât? 4000 ani? 5000 ani? Nu vi se pare un pic dezechilibrat? Sursele mele de informare (și dacă vreți să aflați mai multe despre metodele de datare citiți cele două cărți de mai jos): Mike Walker – Quaternary Dating Methods Alan Dickin – Radiogenic Isotope Geology (varianta online) Recomand și TalkOrigins: Age of the Earth (și altele de pe TalkOrigins) și Doug MacDougall – Nature’s Clocks și articole de pe Wikipedia: Geochronology și Radiometric dating și thread-ul de pe forumul ateilor: Datarea radiometrică . Gândiți-vă că faceți două măsurători. iar când toate metodele dau rezultate asemănătoare. să zicem. Nu ați considera că valoarea reală este undeva în jur de 16cm și nu de 1cm? (Și nu vă mai gândiți atât de mult la ce anume măsurați) Cu excepția metodei radiocarbonului.000.