Sunteți pe pagina 1din 4

Conceptul de masa monetara si structura masei monetare

Masa monetara este o marime eterogena, reprezentand totalitatea mijloacelor banesti existente in economie la un moment dat, adica toate activele financiare care pot fi folosite pentru achizitia de bunuri si servicii si pentru plata datoriilor. Statistic, masa monetara se poate determina pe baza bilantului centralizat al intregului sistem bancar, din care se scad transferurile intre banci. Detinatorii de moneda apartin atat sectorului bancar, cat si sectorului non-bancar (agenti economici si populatie). Prin urmare, putem considera masa monetara ca o suma de creante asupra economiei, creante aflate in posesia utilizatorilor de moneda. Cele patru mari componente ale masei monetare sunt: 1. moneda efectiva (numerarul); 2. moneda de cont (disponibilitati in conturi curente si depozitele la vedere); 3. depozitele la termen si in vederea economisirii; 4. alte active monetare sau financiare, cu grade diferite de lichiditate. 1. moneda efectiva (numerarul = bancnote si monede divizionare) reprezinta p 343c28d artea cea mai lichida a masei monetare. Este general acceptata de participantii la tranzactii. Reprezinta mijlocul de plata initial si prezinta avantajul major ca nu este grevat de nici o obligatie. Circula in general in posesia persoanelor fizice. In tarile dezvoltate, platile in numerar au o pondere de maximum 10% din totalul platilor interne, in timp ce in Romania aceasta pondere este mult mai mare. 2. moneda de cont este reprezentata de conturile curente si de depozitele la vedere (sight deposits), apartinand persoanelor fizice si juridice. Pe baza lor se pot emite ordine de plata, cecuri, carduri, etc. Dobanda bonificata de banci pentru aceste depozite este redusa ca nivel, intrucat ele nu reprezinta o resursa stabila pentru institutiile bancare. Aceste depozite se pot transforma cu usurinta in numerar, avand o lichiditate destul de mare. 3. depozitele la termen (time deposits) si in vederea economisirii sunt constituite pe perioade limitate de timp, intervale in care nu se pot face retrageri, fara a atrage penalizari din partea bancii. Pe baza acestor depozite nu se pot emite cecuri, carduri si ordine de plata. In cazul retragerilor inainte de scadenta stabilita, banca poate decide reducerea dobanzii, destul de ridicata in mod normal, pana la nivelul dobanzii pentru depozitele la vedere. 4. alte active monetare sau financiare, cu grade diferite de lichiditate. In categoria activelor monetare sunt cuprinse cambiile, biletele la ordin, certificatele de trezorerie (treasury bills) si alte produse monetare pe termen scurt. In categoria active financiare se includ actiunile, obligatiunile, contractele la termen (futures/forward) si alte produse

financiare, care pot fi folosite ca instrumente de plata in anumite conditii, dar care au un grad de lichiditate redus.

Agregatele monetare
Agregatele monetare (monetary aggregates) reprezinta integrarea succesiva a tuturor activelor monetare si financiare, in scopul obtinerii totalului masei monetare. Reprezinta un instrument modern de analiza a structurii masei monetare si a circulatiei banesti dintr-o tara si pot fi folosite ca parghii sau ca tinte intermediare ale politicii monetare. Numarul agregatelor si definirea componentei lor sunt diferite de la tara la tara, in functie de obiectivele politicii monetare promovate, dar si de gradul de maturitate al sistemelor financiarbancare. De exemplu, in SUA sunt definite cinci agregate monetare, pe cand in Franta sunt doar trei. Dezvoltarea sistemului financiar-bancar in tarile cu o economie de piata moderna a dus la o extindere a conceptului de masa monetara, ajungandu-se la ceea ce se numeste masa monetara in sens larg M3, sau chiar la un M4 sau L, cu includerea unor depozite pe termen foarte lung sau a unor instrumente financiare derivate si sintetice, cum sunt contractele de optiuni (options) sau contractele swap. Ultima tendinta a politicii monetare actuale este insa de a folosi un numar restrans de agregate, simplu de calculat, asupra carora autoritatile monetare sa poata actiona cu usurinta, iar propagarea efectelor sa fie rapida si eficienta. La modul general se definesc patru agregate monetare: 1. Agregatul M1 (lichiditatea primara) Money supply measure one M1 = Numerar + Depozite la vedere si in conturi curente Reprezinta partea cea mai lichida a masei monetare, iar marimea lui se poate determina din ecuatia de echilibru pe piata monetara (ecuatia lui Fisher): M1 x V = P xY

unde: P este nivelul preturilor; Y este cantitatea de bunuri si servicii supuse vanzarii (PIB); V este viteza de rotatie a banilor.

2. Agregatul M2 - Money supply measure two M2 = M1 + cvasi-moneda Notiunea de cvasi-moneda (near money) se refera la detinerile de instrumente financiare care pot fi convertite destul de repede in lichiditati sau pot fi utilizate intr-un mod ceva mai restrictiv pentru plati. M2 este de fapt oferta interna de bani, nivelul masei monetare pe care-l monitorizeaza si asupra caruia actioneaza de cele mai multe ori Banca Centrala. M2 = M1 + depozite la termen si in vederea economisirii 3. Agregatul M3 - Money supply measure three M3 = M2 + Alte active monetare In categoria Alte active monetare intra: cambiile, biletele la ordin, certificatele de trezorerie si alte produse monetare pe termen scurt, cu diferite grade de lichiditate.

4. Agregatul L L = M3 + Alte active financiare Acest agregat reprezinta de fapt totalul masei monetare. In categoria Alte active financiare sunt cuprinse: actiunile, obligatiunile, contractele la termen (futures/forward), depozitele pe termene foarte lungi, contractele de optiuni (options), contractele swap si alte produse financiare sintetice sau derivate, cu grad scazut de lichiditate, dar care pot fi folosite in anumite conditii ca instrumente de plata. Pentru analiza circulatiei monetare, in Romania se foloseste un indicator numit baza monetara (BM) si doua agregate M1 si M2. Agregatele M3 si L nu se calculeaza, din cauza lipsei de maturitate a sistemului financiar-monetar. Baza monetara (monetary base) se calculeaza astfel: Baza monetara = Numerar in casieriile bancilor + Numerar in afara sistemului bancar +Disponibil la BNR Analizand evolutiile bazei monetare in Romania in ultimii 5 ani[1], se pot constata urmatoarele evolutii semnificative: - ponderea numerarului in afara sistemului bancar s-a redus progresiv, ajungand in 2004 la aproximativ 40% din totalul bazei monetare. Aceasta inseamna ca populatia si agentii economici au inceput sa renunte treptat la platile in numerar si sa se orienteze spre platile prin virament (ordine de plata, cecuri, carduri etc.);

- ponderea disponibilitatilor la BNR a ajuns la aproximativ 50% din totalul bazei monetare in anul 2004, ilustrand nevoia Bancii Centrale de a dispune de cat mai multe fonduri, in cazul unor interventii rapide pe piata. Agregatul M1 are in Romania urmatoarea structura: M1 = Numerar in afara sistemului bancar + Depozite la vedere Agregatul M2 are in Romania urmatoarea structura: M2 = M1 + cvasi-banii unde: cvasi-banii = economii ale populatiei + depozite la termen in lei + depozite in valuta ale rezidentilor Analizand evolutiile agregatelor monetare in Romania in ultimii 5 ani, se pot surprinde urmatoarele aspecte: -ponderea agregatului M1 in totalul agregatului M2 a scazut, in intervalul analizat, pana la aproximativ 20% in anul 2004, cea mai semnificativa reducere fiind cea a depozitelor la vedere; -ponderea cvasi-banilor s-a majorat in mod constant in cursul intervalului analizat, pana la aproape 80% in anul 2004, ceea ce reprezinta un semn de evolutie a sistemului bancar. Aceste componente sunt mai putin lichide decat M1, dar mai protejate la inflatie; -cea mai semnificativa crestere se inregistreaza pentru depozitele in valuta, a caror pondere in agregatul M2 a fost, in anul 2004, de aproximativ 50%. Explicatia rezida in faptul ca aceste depozite conserv cel mai bine puterea de cumparare initial; -pe ansamblu, agregatul M2 a sporit de la un an la altul, dar intr-un ritm mai scazut decat rata inflatiei. Concluzie Utilizarea agregatelor monetare ca tinte ale politicii monetare a inceput sa fie practicata si in Romania, in urma cu 10 ani. In general, masurile BNR au vizat agregatul M2, urmarindu-se cresterea lui intr-o masura mai mica decat cresterea PIB si implicit comprimarea tensiunilor inflationiste. In ultimii ani, pe masura intelegerii mai exacte a fenomenelor care afecteaza preturile intr-o economie, ca si a dezvoltarii unui aparat de analiza mai sofisticat bazat pe observatii statistice pe perioade lungi si modele econometrice complexe s-au creat premisele adoptarii de catre Banca Nationala a Romaniei a unui obiectiv legat direct de asigurarea stabilitatii preturilor. Astfel, s-a renuntat la politica monetara de tintire a agregatelor, trecandu-se incepand cu august 2005 la o politica de tintire directa a inflatiei (inflation targeting), care este privita drept o etapa superioara in controlul fenomenului inflationist si parte integranta a procesului de convergenta economica cu tarile Uniunii Europene.