Sunteți pe pagina 1din 2

La hanul lai MiajoaU" de I.L.

CaragiaIe este o novela fantastica si a aparut mai intai in "Gazeta sateanului" (1898), apoi in volumul "Nuvele, povestiri". Nuvela este o prazi faatastici, fiind construita prin imbinarea armonioasa a planului real ca cel fabalos. Actiunea nuvelei se desfasoara in doua planuri temporale, unul obiectiv, care inscrie evenimentele narate in prezentul realitatii si celalalt, subiectiv, al fabulosului mitic, ce tulbura subconstientul uman. Tema nuvelei ilustreaza mitul folcloric al vrajitoarei malefice, care-i atrage pe tineri si-i intoarce din cale lulburandu-lc mintile, scotand la suprafata dorinte ascunse, dar care, odata iesiti din cercul magiei diavolesti, isi reiau fagasul normal al vietii. Ideea operei exprima un adevar mitic ancestral si anume ca acela care foloseste practici vrajitoresti este pedepsit, daca nu reuseste sa iasa de sub influenta farmecelor, asa cum este pedepsita cocoana Marghioala la batranete, fiind mistuita de incendiul care a ars hanul din temelii, sugerand chinurile Iadului, unde s-a dus sufletul ei dupa moarte. Personajul-narator, ia ipostaza calatorului,se indreapta catre Popestii-de-sus, la pocovnicul lordache, unde socoteste ca va ajunge in jurul orei zece. Calaretul se afla aproape de Hacuksti, mai are "un sfert de ceas pana la hanul Iui Manjoala, unde va poposi pentru "trei sferturi de ceas" ca sai dea calului graunte. Personajul-narator este subiectiv, deoarece relateaza propriile reflectii privind calatoria prin intermediul monologului interior si a stilului indirect Ober Calatorul zareste "ca la o bataie buna de pusca" luminile hanului lui Manjoala, dar isi aminteste (timpul subiectiV) ca omul murise de vreo cinci ani, lasand afacerile pline de datorii. Nevasta-sa, Manjoloaia, o femeie zdravana, si-a platit datoriile, a reparat hanul si acareturile, a mai construit inca "un grajd de piatra" si toata lumea vorbeste ca "trebuie sa aiba si parale bune". Gura lumii o banuia de farmece, ori ca o fi gasit vreo comoara de a reusit sa scape de datorii, ba sa faca si afacerile sa mearga. De aici, intamplarile scapa logicii firesti, planului real si se inscriu intr-un cadru fantastic: doi frati se dusesera intr-o noapte sa prade hanul, impreuna cu alti doi talhari. Unul dintre ei, "al mai voinic, om cat un taur", cand a ridicat toporul sa sparga usa, "a picat jos" si-a murit, iar celalalt frate a amutit. De atunci nu s-a mai intamplat "s-o calce talharii" pe Manjoloaia. in evocarea acestei intamplari, pcrsonajul-narator este aparent obiectiv realizand o "povestire in rama". Din secventa urmatoare, care ilustreaza planul real, personajul-narator devine actor al actiunii, descriind cu detalii aglomeratia de la han, in curtea caruia poposeau sa se odihneasca si sa se mai incalzeasca chirigiii, avand carutele incarcate cu cherestea ori cu porumb. Dand calul in grija unui argat, calatorul este intampinat cu bucurie de cocoana Marghioala: "- Bine-ati venit, coane Fanica", fiind si singura data cand se specifica numele personajului. Apoi ea da porunca "unei cotoroante" sa-i aseze masa in odaie si calatorului i se pare mai frumoasa ca niciodata. O stia de cand era copil, dar, intre timp, crescuse, se facuse un tanar "curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel" si indrazneste s-o ciupeasca si sa-i spuna ce ochi frumosi are. Este si prima sugerare a tentatiei la care este supus omul de catre fortele malefice. Spre mirarea tanarului, cocoana Marghioala stia ca el se ducea (a pocovnicul Iordache pentru a se logodi cu fata lui cea mare si-1 mustra pentru obraznicie, amenintandu-1 cu viitorul socru, dar in acelasi timp il previne: "- Ia nu ma-ncanta". Mancarea gustoasa si vinul bun ii dau barbatului "un fel de amorteala pe la incheieturi", dar cand afla ca afara a inceput viscolul, se dezmeticeste brusc, intra in realitate si constata ca ceasul era "zece si aproape trei sferturi", adica statuse la han "doua ceasuri si jumatate". Desi cocoana Marghioala incearca sa-l convinga sa nu plece pe asa un "vifor mare", tanarul se duce singur la grajd, trezeste un argat ca sa-i inseueze calul, apoi, intorcandu-se in odaie sa-si ia ramas bun, o gaseste pe femeie "cu caciula mea in mana", pe care "o tot invartea s-o rasucea". intreband de plata, gazda ii spune, "uitandu-se adanc in fundul caciulii", apoi privind ciudat la el ii spune ca are sa achite atunci cand va trece inapoi, sugerand noi elemente ale colaborarii femeii cu fortele malefice si farmecele pe care aceasta le face calatorului care voia sa-si urmeze drumul. Tanarul incaleca si pleaca de la han "fluierand un cantec de lume ca pentru mine singur". intamplarile care urmeaza intra intr-un cadru fabulos, tanarul incepe sa simta "durere la cerbice (ceafa - n.n.), la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi" si se gandeste ca bause prea mult. Dar starea lui se inrautatea vertiginos, si, cu toate ca era viscol, isi scoate caciula, care ii strangea capul "ca o menghinea". Tanarul regreta ca parasise hanul, deoarece se gandeste ca la pocovnic toata lumea s-o fi culcat, crezand pe buna dreptate - ca n-o fi fost prost sa plece pe o vreme ca asta. De trei ori a fugit tanarul inainte de logodna si s-a intors la han, dar batranul, hotarat "sa ma ginereasca", a pus oameni de l-au prins si l-au dus "legat cobza la un schit in munte", unde a tinut post, a batut matanii si i s-au facut molitve timp de patruzeci de zile, dupa care s-a pocait si s-a insurat cu fata Iui Iordache. Numai credinta in Dumnezeu si pocainta pot salva sufletul omului de la capcanele pe care i le intinde Satana prin tentatii amagitoare, atractive, deturnandu-l de la calea cea dreapta, de la fagasul firesc al vietii. Dupa o vreme de la aceasta intamplare, "intr-o noapte limpede de iarna", cand tanarul sedea la taifas cu socrul sau, aflara ca hanul lui Manjoala "arsese pana in pamant", ingropand "pe biata cocoana Marghioala, acu harbuita, subt un morman urias de jaratic". Bucuros ca "a bagat-o in

sfarsit la jaratic pe matracuca", Iordache il pune pe ginere-sau sa-i povesteasca "pentru a nu stiu catea oara" intamplarea ciudata prin care trecuse la hanul lui Manjoala. Socrul credea ca in fundul caciulii pusese cocoana Marghioala farmecele, iar iedul si cotoiul, erau tot una cu dracul. Finalul nuvelei se manifesta in planul real si este aluziv, autorul concluzioneaza ca, daca iedul si cotoiul erau diavolul, atunci inseamna ca si "dracul te duce, se vede si la bune", facand trimitere la perioada petrecuta de el la han cu cocoana Marghioala. Socrul sau, pocovnicul Iordache, ii raspunde moralizator ca mai intai raul te tenteaza, ca sa prinzi gustul, apoi te spurca si "stie el unde te duce". intrebat de unde ar putea el cunoaste aceste lucruri, socrul ii raspunde, mucalit, "asta-i alta caciula", lasand sa se inteleaga faptul ca si el in tinerete avusese o astfel de experienta amoroasa care-1 tentase candva, apoi isi venise in fire, isi intemeiase o familie si era acum un om respectat si un bun crestin. De aceea stiuse el cum sa procedeze cu viitorul ginere pentru ca sa-1 aduca pe calea cea buna. Autorul este acelasi cu naratorul si cu personajul principal, relatand in timp subiectiv intamplarile petrecute candva, intr-un timp obiectiv. "Geniu bilateral, ca tehnica, I.L.Caragiale este, in acelasi timp, un geniu unitar, ca atitudine in fata vietii. Satira lui izvoraste din strafundurile ancestrale, dintr-un instinct al feeriei, contrazis de platitudinea vietii reale, pe care o accepta modesta si inteleapta, fixata in canoane de bunsimt si respect al traditiilor arhaice. Povestitorul de duh oriental, mai just de nuanta balcanica, este savuros in pitorescul lui moral si de o arta minutioasa, in felul cum stie sa reinvieze, prin limbaj si viziune, o lume in care visul si realitatea se-mbina, coordonate de o lucida ironie". (Pompiliu ConstantinescU) Ca in orice proza fantastica, in nuvela se manifesta arta echivocului, a ambiguitatii prin care "se transfera in real un fapt de magie vrajitoreasca pana la a-1 crede o intamplare banala" (Mihai UngheanU).

Semnificatii Tanarul este vrajit prin farmecele pe care le facuse cocoana Marghioala caciulii sale, sugerand faptul ca el isi pierde mintile, iese din zona logicii si a ratiunii umane, obiectul fiind propriu capului: "Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea". calul "se-mpletecea parca bause si el". Cand isi pune, din nou, caciula pe cap, simte cum "sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului" si calareste bezmetic, nu mai stie unde se afla, rataceste drumul. Faptul ca vrajitoarea apeleaza la forte malefice este sugerat de amestecul Satanei in farmecele pe care le face ea, prin racnetul si vaietul de cotoi, prin zburdalnicia nebuna a capritei negre, care-I intruchipeaza pe diavol. Farmecele au efect asupra omului, il zapacesc, il deturneaza de la firescul vietii. Tanarul ramane la han vrajit de nurii cocoanii si, dupa ce viitorul socru il sileste, energic, sa paraseasca acest loc al pacatului, el se intoarce vrajit inapoi inca de trei ori, inainte sa-1 lege si sa-1 duca la un schit ca sa-1 scape de farmece prin credinta in Dumnezeu. Fortele diavolesti pot fi invinse numai prin rugaciuni, matanii si molitve, prin pocainta, prin forta divina.