Introducere Europa este continentul ,,mama al civilizatiei, deoarece aici in acest spatiu ,,mitificat de catre greci in antichitate se pun

bazele unei noi culturi, bazata pe, arta, literatura, filosofie, istorie etc.. De asemenea cu ajutorul unor nume gen Homer, Herodot, Socrate, Platon sau Aristotel se creaza noi perceptii asupra lumii: vechi legende sunt scoase la lumina scenei si devin motive emblematice asemenea celui al lui Edip, al lnii de aur, al lui Prometeu; personaje istorice patrund n literatura si capata astfel dimensiuni legendare, spre pilda Socrate, Pericle, Alexandru Macedon; altele sunt pur si simplu produsul imaginatiei, Lizistrata, Dafnis si Chloe. Dar, toate aceste personaje, fie ele legendare, fie ele istorice sau fictive, se regasesc nu numai n cultura greaca, ci populeaza toate literaturile europene. n acelasi timp evenimentele majore ale istoriei Eladei ( asediul Troiei, victoriile de la Maraton si Salamina, campaniile lui Alexandru Macedon) se metamorfozeaza n momente emblematice a caror faima se perpetueaza prin traditia literara. Romanii nu s-au lasat mai prejos, acestia au adoptat si prelucrat genurile si temele culturale nascute n Grecia si chiar si-a inventa propriile idei culturale care se adauga mostenirii grecesti: Roma nsasi devine un motiv literar prezent n toate literaturile europene strabatnd n diferitele ei ipostaze epocile si modelele literare. Avem si aici o serie de personaje legendare, ca Romulus, Lucretia, Horatii si Curiatii, sau istorice, Iulius Caesar, Brutus, Antonius si Cleopatra, si se adauga celor grecesti alcatuind o tipologie culturala caracteristica; n chip similar universul cultural se mbogateste cu toposuri noi, iubirea dintre Enea si Didona, creanga de aur, moartea cosmosului, virtutea romana. Indiferent de curentele si preferintele culturale aparute de-a lungul veacurilor, toposurile grecesti si romane se regasesc nu numai n literatura culta a popoarelor europene, ci si n folclor, Alesandria de exemplu sau originea romana a popoarelor europene. Sa nu uitam ca pentru noi, romnii, constiinta romanitatii a fost o idee forte de-a lungul ntregii noastre istorii. La aceste elemente definitorii se vor adauga att pentru romani, ct si pentru greci, ideile prin care crestinismul se va impune si n domeniul culturii: patimile Mntuitorului, iubirea crestina, renegarea lui Petru, crucea nvingatoare devin si ele elemente constitutive ale universului de cultura greco-latin. Dezvoltndu-se n cadrul unitatii realizate de Imperiul Roman, religia Evangheliilor remodeleaza sufletele contribuind decisiv att la configurarea sufletului, ct si a culturii europene.

Cucerirea roman a avut consecine mult mai profunde dect acelea ale imperiilor anterioare care i-au succedat Romei. Latinitatea, cea mai semnificativ motenire roman prin multiplele sale consecine, a contribuit, ntr-o manier decisiv, la formarea i afirmarea civilizaiei europene. Motenirea latin este bogat i de ea profit mai trziu ntreaga Europ. Limba latin s-a impus nu numai ca mijloc de comunicare, dar i ca limb de cultur pentru spaiul european, mai ales pentru perioada medieval. Influena limbii latine se extinde prin catolicism n lumea slav (Polonia, Cehoslovacia, Bosnia, Heregovina) i germanic, pn n zonele nordice occidentale. Dac n perioada medieval existau 3 Europe (slav, german, latin), latinitatea a influenat n totalitate spaiul european. Limba latin a fost unul din instrumentele generatoare de gndire original, eficace i durabile pe care le-a cunoscut omenirea. Claritatea desvrit a limbii, bogia ei, precizia enunului au fcut ca limba latin s impun limbilor europene logica i conceptele sale, sintaxa i vocabularul su. Att de importante au fost consecinele latinitii, nct astzi, prin noiunea de latinitate nelegem ansamblul civilizaiei romane i a motenirii sale. Latinitatea a fost, n decursul vremii, o entitate fluctuant, n sensul c spaiul latinitii s-a extins sau micorat, dar ea ocup un loc important n lumea actual, prin rolul statelor latine ale Europei i ale lumii. Mentalitatea latin a fost obsedat de frontierele spaiale i temporale. Gestul criminal al lui Romulus de a-i omor fratele pentru c nu a respectat frontiera ("Aa s piar oricine va trece, n viitor, zidul cetii"), a cptat un simbol nu numai mistic (Horaiu l scotea pcat originar care va duce la pierzania cetii; de altfel, spaima, anxietatea va apsa asuprea Romei, anticipndu-se deseori sfritul ei), dar i politico-militar. Mitul de origine se ntemeiaz pe identificarea frontierelor, iar fora imperiului izvora din cunoaterea exact a acestora. Ideologia "pax romana" i scopul politic al lui Augustus sunt ntemeiate pe nevoia de a se preciza frontierele, unde sunt ele, pe ce val de pmnt se situeaz aprarea imperiului. De aici a izvort obsesia statelor europene de a-i trasa i respecta riguros frontierele. Regii barbari i, mai ales mpraii germani, pentru ti unde i peste cine domnesc, se ncoronau la Roma, ea oferindu-le simbolic garanii asupra stpnirii i puterii lor. De asemenea, Roma catolic (universal) gndea tot n termeni spaiali atunci cnd trimitea n lume misionari pentru catolicizare, pentru a defini, marca, extinde i respecta frontierele catolicismului.

Printre valorile fundamentale motenite de la cultura roman trebuie s avem n vedere, n primul rnd, cretinismul. Toate marile religii s-au nscut n interiorul unor civilizaii care, le-au jalonat identitatea i spiritualitatea. ansa cretinismului a fost aceea de a se fi dezvoltat n snul unei civilizaii organice i dinamice. Cretinismul latin a tiut s preia i s dezvolte sistemul de valori al civilizaiei i culturii romane, devenind apoi simbolul (anima) civilizaiei occidentale cu care s-a identificat, modelndu-i structurile, valorile, comportamentele. Tot la fel, ortodoxismul a influenat civilizaia oriental european, unele deosebiri dintre catolicism i ortodoxism crend structuri i mentaliti diferite ntre cele dou componente ale lumii europene. Dar, fundamentul cretinismului grefat pe fondul unei civilizaii greco-romane comune a rmas principalul factor de unitate n diversitate a Europei vechi i noi, pn astzi. Morala roman a influenat decisiv etica european. Armtura moralei romane se ntemeia pe principiile de disciplin, respect, fidelitate (virtus, pietas, fides) care dominau toate aspectele vieii militare, familiale, economice, sociale. n familia roman, autoritatea tatlui (pater familias) era mare, la nceput nelimitat, absolut, apoi treptat, drepturile tiranice ale tatlui au disprut pe msur ce, n secolul I . Hr. femeia devine tot mai important i mai respectat n societate. Dei civilizaia roman este una urban, marile virtui romane izvorsc din mediul rnesc. Este o particularitate a cetii romane care o difereniaz profund de cea greac. Din respectul pentru cultivarea ogoarelor ei au socotit ntotdeauna satul un veritabil mediu al omului moral i religios. "Acest ideal latent de naturalism afirm Pierre Grimal, ar putea stabili o opoziie profund cu poporul hellen, infinit mai puin sensibil la apelul naturii". Din legtura strns a omului cu mediul cu mediul natural n care triete, a izvort ataamentul profund al romanilor fa de pmnt i dreptul de proprietate, consfinit juridic prin fora legii. Ceea ce definea, n primul rnd, cetatea roman, era Legea. Dup romani, ce caracterizeaz fundamental o societate, nu era nici morala, nici credina, ci dreptul su. Aceasta pentru c dreptul roman izvora direct din moral i avea, la fel ca i acesta, rolul de a asigura stabilitatea cetii. Dreptul roman ncepe cu "Legea celor 12 table", al crui text nu s-a pstrat n original. Ea cuprinde reguli numeroase cu caracter divers: abundena regulilor privitoare la nmormntare, legi cu caracter religios, reglementri privind raporturile dintre creditor i debitor, numeroase prescripii rustice. Dreptul roman a avut continuitate peste timp, fiind un factor decisiv de civilizaie, alctuind temeiul instituiilor moderne. Romanii sunt primii care:

a) au realizat distincia, valabil pn astzi, ntre dreptul public ce cuprindea dreptul statului constituional, dreptul internaional, cel penal i dreptul privat ce reglementa raporturile dintre persoane, bunuri i succesiuni, de aici izvornd dreptul familiei i dreptul civil; b) au dat o reglementare juridic adecvat unor instituii fundamentale (familia, proprietatea, cetenia) derivnd de aici, mai trziu, drepturile individului; c) au statuat principiul supremaiei legii i aplicarea ei indiferent de persoan, poziie social, sex (dura lex, sed lex); d) au statuat cele 3 principii care au stat la temelia societii umane, alctuind o moral practic: a tri cinstit (honeste vivere), a nu duna altuia (alterum non laedere), a da fiecruia ce i se cuvine (suum quique tribuere) i care apoi s-au tradus n "justiia distributiv" (de a da fiecruia ce merit, ce i se cuvine) i "justiia remunerativ" sau restitutiv (a restitui ordinea anterioar prin recompensarea indivizilor, recuperarea pagubei); e) au introdus n izvoarele dreptului jurisprudena, precedentul judiciar, ce va deveni surs, izvor de drept: unde legea e ntunecat judectorul poate aplica norma de drept. De aici s-a nscut ideea unui drept suplu, maleabil, deschis ctre societate, ctre spiritul legii. Sistemele juridice europene, n genere, nu cunosc jurisprudena prezent mai ales, n dreptul anglo-saxon. Ea se ntemeiaz pe ncrederea n profesionalismul i personalitatea judectorului n capacitatea acestuia de a aplica corect dreptatea. Durabilitatea i stabilitatea imperiului roman, fenomen remarcabil n ntreaga istorie uman, dezvluie faptul c Roma a reuit acolo unde a dat gre Atena. Cheia succesului Romei rezid, n mare msur, n asigurarea participrii nvinilor la toate drepturile cetii att de riguros formulate i respectate. n mod cert NU constrngerea a determinat pe nvini s adopte civilizaia roman, s se romanizeze. Treptat, popoarele supuse capt un respect semnificativ fa de Roma i se mndresc cu apelativul de "ceteni romani" (civis romanus sum). Era contiina clar c civilizaia n care ptrundeau le asigura condiii mai bune de via, prosperitate, dreptate i linite social. Stpnirea roman, departe de luxul extraordinar al Ptolemeilor din Egipt sau al Seleucizilor din Siria, era o form de dominaie mai ieftin care conferea populaiilor cucerite o siguran intern i extern necunoscut pn atunci. Roma a ndeplinit, secole de-a rndul, o funcie de pacificare a lumii. "Ordo Romanus" spune Nicolae Iorga, nu era "un punct de program al Romei, ci al ntregii umaniti". Dup perioada de aprige rzboaie, lumea tnjea dup linite, "ea i-a ntins minile rugtoare spre Roma". De aceea, Roma nu a cunoscut aproape deloc revoltele supuilor, imperiul neavnd, n fapt, o "problem" colonial. Dac

cuceririle au fost crude, ulterior imperiul a asigurat libertatea tradiiilor popoarelor, ornduirea roman nefiind identic pentru ntreg teritoriul acestuia. Romanii au avut o mare receptivitate fa de tot ce era omenesc, de aici izvornd spiritul de toleran, compromis cu efecte benefice asupra civilizaiei imperiului i a lumii. "Fiecare provincie spune Iorga, a trit dup datinile ei i a avut atta libertate ct era libertatea n datinile pe care le motenise". Pavza militar roman a introdus ordine i linite n multe locuri unde odinioar existau tensiuni i rzboaie. Plata pe care supuii o aduceau imperiului a folosit nu umai statului roman, dar mai ales indivizilor care l alctuiau. De aceea, ideea Romei a supravieuit, ea devenind prin cretinism un mit tonifiant pentru alctuirea unei societi umane. Remarca lui Ovidiu ca ,,Roma este locul cel mai demn de intalnire a tuturor zeilor reprezinta o realitate religioasa ce se regaseste in orizontul religios roman si care vizeaza capacitatea romana de a accepta, silita sau de buna voie, influente externe; misterele orfice, dionysiace, pythagoreismul etc., venite pe filiera greaca, dar si cultele orientale invadeaza universul religios roman, conferindu-i noi valente: cultul zeitei Isis, cultul zeitei Cibela (Marea Mama), mithraismul, crestinismul s.a. Veneau in intampinarea marilor intrebari existentiale legate de viata omului, de speranta, de viata de dupa moarte pe care rigida, conservatoarea si formala religie romana nu le putea satisface. In epoca imperiala, odata cu extinderea stapanirii romane pe trei continente (Europa, Africa, Asia), fondul arhaic al traditiilor religioase romane este tot mai mult erodat de puternicele influente religioase externe. Octavian Augustus a avut o tentativa in restaurarea acestei traditii, dar contactul cu puternicele influente orientale a directionat noua orientare religioasa; Caesar, Octavian au fost divinizati (Octavian = Augustus). Imparatii romani sunt, incepand cu sec. II-III d.Ch., considerati zei inca din timpul vietii lor (Imparatul Aurelian se credea fiul zeitei Minerva, Caligula afirma ca este frate cu Jupiter, iar Domitian ca este insusi Jupiter). Se contureaza, asadar, clar cultul imperial, asociat firesc cu traditionalul cult al Romei, iar aderarea si participarea la aceste culte devine politica de stat obligatorie in intreg Imperiul Roman, ca semn de loialitate fata de puterea imperiala, orice refuz de a se supune acestor norme ducand la crunte persecutii (crestinii in primele secole d.Ch.). Spre sfarsitul imperiului, politeismul greco-roman se transforma intr-o forma de panteism solar, urmarea fiind acel sincretism ce se manifesta in intreg spatiul romanitatii. Vechea religie romana, erodata de atatea presiuni, asimilari si sinteze, a suferit profunde

transformari, sfarsind printr-o decadere tot mai accentuata. Tentativele de restaurare a religiilor pagane din vremea lui Julian Apostatul (361-363) au esuat. Crestinismul, religia Mantuitorului lisus Hristos, pune capat paganismului greco-roman prin edictul de la Milan (313 d.Ch.), cand s-a dat libertate tuturor cultelor religioase, iar in timpul lui Constantin cel Mare, crestinismul devine religie oficiala a Imperiului Roman (sinodul de la Niceea - august 325 d.Ch.). n sec 2-3 d.Hr. au fost observate o serie de transformri n dezvoltarea economic i care au generat un progres relativ lent al mijloacelor i al metodelor de munc. Criza sistemului antic bazat aproape n exclusivitate pe munca prestat de sclavi apare tot ca o trstur a sec 3. specializarea face inutil prezena sclavilor i genereaz apariia arendailor. Pe baza unui contract scris, aceti arendai sau coloni primeau un lot n arend, iar animalele i inventarul agricol n folosin. Cu ct criza economic a lumii romane se va accentua, arenda n bani avea s fie schimbat n Redeven n produse. De asemenea, colonii au ajuns s pstreze zile de munc n favoarea arendailor. n anul 332 printr-un edict al lui Constantin cel Mare se legaliza legarea de glie astfel nct colonul devenise din punct de vedere juridic, membrum terrae. Din punct de vedere politic dup domnia mpratului Marcus Aurelius, aadar n a doua jumtate a sec 2 a sporit ameninarea popoarelor germanice aupra imperiului roman. n 269 mpratul Claudius a reuit s-i opreasc pe goi la Naissus ns acetia vor ocupa Dacia. Ulterior goii vor fi cretinai de Ulfila, care va traduce i Biblia n limba lor. Mai trziu, n 276 alamanii i francii pustesc Galia, Spania i nordul Italiei. n timpul mpratului Diocleian, declinul imperiului devine evident. La nceputul sec 5, vizigoii, condui de Alarie, asediaz, cuceresc i prdeaz Roma, iar pentru aceast nfrngere, romanii i nvinovesc pe cretini. Apoi vandalii cuceresc Africa roman, iar Atila ajunge s cucereasc oraul Acvileea. n 496 urc pe tron ultimul mprat roman, Romulus Augustulus n vrst de 13 ani care va fi detronat de Odoacru. La cauzele economice i politice ale declinului se adaug cele de natur spiritual. Aceasta e perioada n care cretinii ncep s ctige din ce n ce mai muli adepi. Religia lor monoteist, respingerea divinitilor oficiale i refuzul practicrii cultului imperial dar i distanarea fa de tradiia roman determin ca aceast religie s fie privit ca i corp strin provocator, aprnd o serie de conflicte. Credina cretinilor n venirea lui Iisus i n apocalips a fost un element n plus care a contribuit la disocierea cretinilor de istoria profan. Persecuii mpotriva cretinilor au fost frecvente la Roma, notabile fiind cele din timpul mprailor Claudius i

Nero. De asemenea numeroi misionari cretini i-au gsit sfritul la Roma, printre acetia numrndu-se i Apostolul Pavel, crucificat cu capul n jos. Iniial cretinismul a fost o religie a oprimailor gsindu-i adepi n rndul categoriilor inferioare ale societii romane, mai exact a sclavilor i elementelor considerate paria, dar ulterior i n rndul ei prin mobilitatea ei pe orizontal acontribuit din plin la rspndirea cretinismului. Criza existent n toate domeniile vieii sociale a reuit s se acutizeze ntr-att nct a devenit vizibil ruralizarea, marile centre urbane intrnd n declin. Un alt domeniu al vieii sociale n care aceast priz s-a manifestat a fost cel al spiritualtii. Principalul aport la zdruncinarea sistemului tradiional politeist venit din partea evreilor i cretinilor. n optica roman, religia cretinismului (din partea acestora, precum i a respingerii divinitilor oficiale i a cultului imperial) era privit ca un corp strin provocator construit n jurul ideii monoteismului. Deosebirile de mentalitate au fost poate principala cauz a distanrii de tradiia roman, fapt care n final a dus la apariia unei ntregi serii de conflicte. Spre deosebire de fundamentele mentalului colectiv pgn la nivelul cretinilor a fost vizibil o disociere de istoria profan i o proiectare ntr-un alt registru dominat de convingerea venirii lui Iisus Hristos i a Apocalipsei. nceputurile cretinismului au fost marcate de misionariat a apostolilor i de rspndirea nvturilor cretine. Cretinismul i-a gsit adepi la nceput n rndul categoriilor sociale inferioare i mijlocii, mai exact a sclavilor, agricultorilor, meteugarilor i negustorilor. Nu au ntrziat odat cu ascensiunea cretinismului nici persecuiile din partea oficialitilor umane, de exemplu n timpul mpratului Claudius sau a mpratului Nero, n anul 64 d.Hr. n alt ordine de idei, a existat i un lung ir de conflicte ntre evrei i romani, dat fiind c cei din urm ocupaser Iudeea nc n vremea mpratului Tiberius, ntreaga perioad de stpnire roman fiind marcat de conflicte ntre evreii monoteiti i romani. Abia n secolul IV, realitile din fostul imperiu roman vor lua o turnur nou i i va face apariia o civilizaie distinct n care tradiionalismul occidentului i dinamica orientului i vor gsi expresia. n anul 330 a fost fondat oraul Constantinopole pe minele fostei colonii greceti Byzantion. Datorit acestei denumiri, un viitor imperiu va putea pulsa i i va dobndi numele, avnd capitala la Constantinopole, ora supranumit Noul Ierusalim. Istoricul L. Brehier vis-a-vis de civilizaia bizantin realiza urmtoarea apreciere: civilizaia i cultura bizantin s-au construit ca o

sintez a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice n declin, respectiv tradiia latin, elinismul, cretinismul i civilizaia oriental. n Imperiul Roman, autoritatea mpratului, n multe privine, nu a fost foarte diferit de cea a mprailor romani. Dac n lumea roman mpratul era considerat augustus, s-au preafericit, n timpul vieii i divus dup moarte, n lumea bizantin era considerat direct Dumnezeu pe pmnt. Religia n Imperiul Bizantin, dat fiind ntinderea acestuia, servea ca i n lumea roman meninerii coeziunii politice. n timpul Imperiului Bizantin, Constantin cel Mare, mai precis n urma Conciliului de la Niceea, s-a stabilit ca mpratul s primeasc supranumele de Isapostolos, adic cel egal apostolilor. Jignirea mpratului prin orice form era considerat sacrilegiu, iar rzvratirea oricrui supus era sancionat cu excomunicarea(excluderea din biseric). Societatea bizantin era compus din dou categorii sociale majore: din dynatoi i penetes. Echivalentele n lumea roman erau patricienii i plebeii. In Grecia se naste civilizatia a crei mostenire o va primi intreaga Europ. In mileniile al III-lea si al II-lea, strlucite civilizatii se nasc in Frigia si Creta, in timp ce populatiile indoeuropene, arheenii, apoi dorienii, se instaleaz in Grecia. In secolul al XV-lea i.e.n se impune civilizatia aristocratic si rzboinic, rezultat din sinteza vechiului fond elenic cu civilizatia cretan. Cunoscut gratie poemelor si a descoperirilor arheologice, ea dispare la sfrsitul secolului al XII-lea, in urma invaziilor doriene. Ea las loc unei faze de regresiune economicsi culturala, care dureaza intre 1200 si 800, in timp ce societat ea se organizeaz in jurul celulelor senioriale, in cadrul cettii, in fratrii si triburi. Odat cu secolul al VIII-lea, incepe o vast miscare de rupere a izolrii si de migratii. Colonizarea este atunci mrturia crerii de noi cetti in jurul Mediteranei, in special in Italia si Sicilia. La inceput, noile cetti se emancipeaz destul de repede. Imbogtind o clas medie, legat de comert si industrie, colonizarea bulverseaz raporturile sociale existente si pune in discutie dominatia aristocratiei, dand putere unor tirani sprijiniti de cei multi. La sfarsitul secolului al VI-lea, doua modele politice se opun in Grecia. Cel al Spartei, aflat in minile unei oligarhii, este in intregime orientat spre razboi si spre mentinerea unui sistem rigid. Modelul atenian se adapteaza transformarilor economice, punnd capat puterii exclusive a aristocratiei prin modernizarea legilor, vietii economice, insitutiilor, operata de o serie de reformatori care deschide calea unui regim original, cel al democratiei. Civilizatia greaca pe care Roma a transmis-o Europei s-a elaborat pe parcursul unui mileniu. Panteonul grecilor este produsul unei largi traditii, o sineza intre divinitatile

preelenistice si zeii indo-europeni. Religia descrie viata zeilor ca imagine a celei a oamenilor. Un cult oficial este inchinat zeilor cetatii, credinte si rituri sunt celebrate in snul familiei si al fratriilor. In sanctuarele panelenistice, grecii celebreaza, prin jocuri si concursuri, cateva mari zeitati. Incepnd cu secolul al V-lea zeitatile orientale devin cultul mistic si pasional. Oadata cu poemele homerice, Europa se vede in fata primelor capodopere literare. Prin urmare, Grecia va transmite opere majore in materie de poezie lirica, de teatru, cu Eschil, Sofocle si Euripide, sau comediile lui Aristofan, sau de istorie cu herodot si Tucidide ; elocventa si retorica isi gasesc magistrul in atenianul Demostene. Sculptura si arhitectura ilustreaza cel mai bine civilizatia greaca. Rezultat al unei lungi colaborari, ele ating apogeul la sfarsitul secolului al VI-lea si inceputul secolului al V-lea in Atena lui Pericle, unde, sub indrumearea lui Fidias, o echipa de arhitecti si sculptori edifica admirabilul ansamblu monumental de pe Acropole, splendoarea a unei arte care se va implini in toata Grecia. In perioada elenistica urbanismul cunoaste varsta de aur, in timp ce, alaturi de imitatia operelor clasice, se dezvolta in scultura si in pictura o arta violenta si patimasa. Viata religioasa Grecii sunt socotiti adesea niste rationalisti, in sensul ca ei au creat stiinta si filosofia, iar multi dintre filosofii lor au supus unei critici ascutite traditiile religioase ale poporului lor. Pentru un om al antichitatii, universul era plin de divinitati, mari sau mici, binevoitoare sau de temut, si in aceasta credinta se afla radacina politeismului, care a luat destul de repede in Grecia o infatisare antropomorfica. In aceasta epoca oamenii credeau in existenta unor divinitati nenumerate, aflate in imediata apropiere si aproape palpabile, de care depindea fericirea sau nefericirea muritorilor de pe pamant si, dupa moarte, pe taramul de dincolo al imparatiei lui Hades1. Intreaga lor viata este scandata de ritmul sarbatorilor religioase ale familiei, ale tribului si ale cetatii si de indeplinirea minutioasa a riturilor mostenite din stabuni. Cetatea antica era, cu un termen din zilele noastre totalitara. orice distinctie intre temporar si spiritual era de neconceput aici : preotii nu aveau voie de chemare, ei erau magistrati ai cetatii. De aceea era logic sa se considere ca filosofii isi declarau in mod public ateismul sau a caror credinta era suspecta calcau legile cetatii sau pactul social :nu puteai fi un bun atenian fara sa crezi in puterile Atenei, patroana cetatii, si in puterea tatalui ei Zeus. Cele mai vechi rituri ale religiei grecesti religie fara dogma si fara carte sfanta sunt fara indoiala cele pastoresti si agrare, cele au ca scop sa asigure fecunditatea turmelor si fertilitatea ogoarelor. Chiar si limba sta marturie pentru puterea credintelor ; grecii nu spunea ,,ploua sau ,,tuna, ci ,,Zeus ploua sau ,,Zeus tuna. Cursurile de apa erau sacre, de aceea nici o armata nu trece un ru fara sa-i aduca un sacrificiu, caci pana si rul era o divinitate.era

recomandatat sa se spuna o rugaciune si sa nu se spele minile in apa sa. Nimfele erau niste divinitati bune, dar care putea ajunge de temut daca erau jignite sau numai neglijate. Cultul este format in esenta din rugaciuni, sacrificii si din purificari. Rugaciunea se face de obicei in picoare, cu bratele ridicate spre cer cand este adresata lui Zeus sau celorlalte divinitati ceresti, cu bratele lasate in jos, sprepamant, cand este adresata lui hades sau celorlalte divinitati din infern. Cel care se roaga cheama pe numai zeul sau zeita, ii aminteste actele de pietate pe care le-a savarsit si formuleaza obiectul cererii sale. Cand cineva se adreseaza zeilor este vorba aproape intotdeauna de un schimb, ofranda fiind adusa pentru a obtine o favoare sau un ajutor impotriva dusmanilor. In rugaciunile sale oficiale, cetatea Atena cere de la zei, si in primul rand de la Atena si Zeus ,,bunastarea si mntuirea catatenilor atenieni, a nevestelor si a copiilor lor, precum si a intregii tari si a aliatilor sai. Holocaustul era folosit pentru sacrificiul de purificare individuala sau colectiva. Grecii se temeau foarte mult de impuritatea spirituala ce lovea trupul si sufletul (notiune echivalenta azi cu ,,pacat). Grecii nu puteau sa se apropie de imaginea zeilor sau sa participe la ceremoniile de cult decat in stare puritate rituala, in caz contrar se puteau astepta la mania si razbunarea zeilor. Orice casa unde s-a produ un deces trebuia purificata impreuna cu toti locatariisai, asa cum a fost purificat palatul lui Ulise dupa uciderea petitorilor. Pentru aceste purificari se folosea apa de mare, iar pentru sacrificiu, cel mai des se injunghia un porc, al carui sange era folosit la ceremonia lustrala. Cultul mortilor ocupa un loc important in existenta celor ramasi vii. De ziua mortului, cei vii se duc la mormant si-i ofera defunctului libertati si sacrificii, care se termina cu un ospat funebru. Alimentele si bautura se pun intr-un vas fara fund pentru a putea ajunge la defunct. Grecii presupun ca defunctul continua sa traiasca si trebuie sa se bucure ofrande. In casa se pastra o imagine a mortului caruia i se punea o cununa cu lauri de doua ori pe luna, in ziua cu luna plina si in a saptea zi dupa aceasta. Daca cea mai mare parte a vietii religioase acea loc in cadrul familiei si al cetatii, existau de multa vreme sanctuare si culte panelenistice, regrupand in cateva locuri importante Delfi, Delos, Epidaur, Olimpia, Corint pe toti grecii, indiferent de cetate, adoratori ai aceluiasi zeu. Cele mai multe sarbatori constau in jocuri care se desfasurau sub forma de concursuri atletice, de gimnastica, de lirica, muzicale, dramatice,tragice si de comedie. Vechiul panteon olimpic este inca pe deplin respectat, dar, din ceata zeilor olimpici, Apollo se desprinde ca o figura aparte, fiind considerat drept promotorul unei noi religii, ,,apollinice, bazata pe principiul purificarii si pe un sistem de credinte in viata viitoare. Pe edificiul noii religii, cu un puternic caracter mistic, se grefeaza credinte metafizice de origine traco-frigiana, cunoscute sub numele de credinte orfice, dupa numele legendarului Orfeu2.

Orfismul a prilejuit aparitia a numeroase opere literare, imnuri sacre (imnuri orfice), imnuri cu caracter moral ca caror productie a continuta pana in secolele III-II i.e.n. Spre deosebire de Apollonism si Orfism, religii axate pe conceptia puritatii si a unui regim de viata riguros, in special vegetarian, religia dionysiaca este un fenomen ideologic, care in esenta reprezinta sincretismul vechilor jocuri rituale cu caracter magic, pentru obtinerea unor recolte bogate si pentru invocarea fertilitatii animalelor, cu elementele unui cult nou sosite din regiunile ocupate de triburi tracice, cultul lui Dionysos3. Asociat cu simbolistica legata cultul tapului si de cel al calului, personalitatea tanarului zeu al vegetatiei, pe care grecii il considera fiu al lui Zeus si al Semelei, este inconjurata de cete de satiri, personaje care poseda caracteristici animaliere, si de menade, femei care intra in transa atunci cand cunosc betia sacra. Fiecare se simte liber sa onoreze zeul preferat. Religia tinde astfel sa devina, in acelasi timp, individuala si universala. Paradoxal, integrarea in panteonul grec a tot mai multe divinitati straine, departe de a intari la credinciosi tendintele politeiste, ii impinge pe multi dintre ei sa adore un zeu, zeul unic, considerat ca singurul zeu adevarat.

Bibilografie : 1. Piatkowski, Adelina, O istorie a Greciei antice, ed. Albatros, Bucuresti, 1988 2. Flaceliere, Robert, Viata de toate zilele in Grecia lui Pericle, ed. Eminescu, Bucuresti, 1976 3. Milza,Pierre, Istoria Europei, vol I, ed. Institutul European, 1997 4. Mitru, Alexandru, Legendele Olimpului, ed. Ion Creanga, Bucuresti, 1978 5. Finley, M.I, Lumea lui Odiseu, ed. Stiintifica, Bucuresti, 1968