Originea si definirea agriculturii ecologice

Agricultura ecologica este consecinta unei serii de reflectii si rezultatul dezvoltarii mai multor metode de productie agricola initiate alternativ ndeosebi n nordul Europei. Se cuvine sa mentionam aici n special trei curente de gndire: "Agricultura biodinamica", aparuta n Germania sub impulsul lui Rudolf Steiner; Agricultura organica" ("organic farming"), nascuta n Anglia, idei dezvoltate de Sir Howard n "Testamentul agricol" (1940); Agricultura biologica", dezvoltata n Elvetia de catre Hans Peter Rusch si H. Mller. Diferite curente care stau la originea anumitor termeni protejati de catre legile comunitare, considera esentiala legatura dintre agricultura si natura, ct si respectul pentru ecosistemele naturale si se distanteaza cu un demers mai degraba dirijist pentru agricultura, maximiznd randamentul cu ajutorul mai multor interventii, cu diferite categorii de produse de sinteza. Pentru a defini conceptul de agricultura ecologica pare potrivit sa facem referiri la definitia dezvoltata n "Codex Alimentarius", pe baza contributiilor expertilor din lumea ntreaga. Codexul considera agricultura ecologica un sistem global de productie agricola (vegetala si animala), care privilegiaza mai mult metode de gestiune dec`t recurgerea la factori de productie de origine externa. Din acest punct de vedere sunt utilizate, de preferinta, metodele de cultura ecologice si mecanice n locul produselor chimice de sinteza. Dupa modelul directivelor din Codex, agricultura ecologica trebuie sa contribuie la urmatoarele obiective:

cresterea biodiversitatii per ansamblul sistemului; cresterea activitatii biologice a solului; mentinerea pe termen lung a fertilitatii solului; reciclarea deseurilor de origine vegetala si animala cu scopul de a restitui elementele nutritive solului, reducnd pe ct posibil utilizarea resurselor neregenerabile; accentuarea folosirii resurselor regenerabile n sistemele agricole organizate la nivel local; promovarea utilizarii cu masura a solului, a apei si a aerului si reducerea ct mai mult posibil a tuturor formelor de poluare provocate de cultivarea plantelor si cresterea animalelor; manipularea produselor agricole acordndu-se o atentie deosebita metodelor de prelucrare cu scopul de a mentine integritatea ecologica si calitatile esentiale ale produsului n toate stadiile; sa fie facuta ntr-o exploatatie existenta dupa o perioada de conversie a carui durata este determinata de factorii specifici locului, ca de exemplu precedentele culturale, tipurile de culturi si animalele crescute.

Alimentele si produsele provenite din agricultura ecologica se caracterizeaza prin: - calitatea acestora, adica aspectul "curat si net" al produsului, prospetimea sa, gustul, durata de pastrare n magazin, avantajul de a fi produs ca si un produs lipsit de reziduuri chimice si lipsit de contaminare; - ingredientele care intra n compozitia lor: produsele transformate trebuie sa fie conform

dispozitiilor si reglementarilor n vigoare (volumul total si disponibilitatea n fiecare anotimp), ambalare (greutate si/sau nr. de articole pe ambalaj), materialul de ambalare, prezentare (produs congelat, asepsizat, uscat, etc.), modul si conditiile de transport (transport marin, aerian). Pe parcursul anilor 50, obiectivul principal atribuit agriculturii era de a satisface, datorita unei cresteri foarte importante a productivitatii agricole, nevoile primare de hrana si cresterea nivelului de trai n C.E. Se ntelege, asadar, ca a fost greu pentru agricultura ecologica sa obtina un ecou favorabil n acest context. n schimb, sfrsitul anilor 60 si mai ales anii 70 corespund cu aparitia constientizarii importantei protectiei mediului, la care agricultura ecologica putea da un raspuns adecvat. S-au creat noi asociatii regrupnd producatori, consumatori, si alte persoane interesate de ecologie, de o viata legata de natura. Aceste organizatii si-au dezvoltat propriile caiete cu ndatoriri, cu reguli de productie ce trebuie respectate. Cu toate acestea, agricultura ecologica a nflorit cu adevarat n decursul anilor 80 cnd modelul nou de productie si interesul consumatorilor pentru aceste produse a continuat sa creasca, att n majoritatea tarilor europene, ct si n alte tari, ca SUA, Canada, Australia si Japonia. Asistam acum la o crestere importanta a numarului de producatori si la o demarare de initiative n domeniul prelucrarii si comercializarii produselor ecologice. Acest context favorabil dezvoltarii agriculturii ecologice se datoreaza, n mare parte, grijii consumatorilor de a vedea expuse produse sanatoase si de a respecta mai mult mediul. n paralel, serviciile administrative oficiale recurg, treptat, la recunoasterea agriculturii ecologice introducnd-o n temele de cercetare si adoptnd o legislatie adecvata acestui sector (de exemplu, n Austria, Franta, Danemarca). Pe de alta parte sunt acordate subventii att la nivel national, ct si la nivel regional de catre unele state membre din profitul obtinut din acest tip de agricultura. n ciuda acestor eforturi, agricultura ecologica a ramas, totusi, n aceasta perioada, cu un handicap datorat confuziei care exista n ochii consumatorilor privind nsasi semnificatia conceptului de agricultura ecologica si restrictiile pe care le implica aceasta. Aceasta confuzie este cauzata, mai ales, de existenta mai multor "scolic si "filozofii" diferite, de absenta unei armonii a terminologiei folosite, de prezentarea heterogena a produselor, de amestecul care se face ntre produsele ecologice, produsele de calitate, produsele naturale, etc. Utilizarea frauduloasa a indicatiilor care fac referire la acest mod de productie contribuie, pe de alta parte, la ntarirea acestei confuzii.