P. 1
Raspandirea in Natura a Elementelor Chimice 1

Raspandirea in Natura a Elementelor Chimice 1

|Views: 5,212|Likes:
Published by Gabi Gabitsu

More info:

Published by: Gabi Gabitsu on Jun 05, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/12/2013

pdf

text

original

În natură, elementele sunt răspândite în proporţii diferite.Elementele naturale cunoscute se găsesc în cele trei stări de agregare.

Astfel, în condiţii obişnuite, în stare gazoasă se găsesc 11 elemente: hidrogen, heliu, neon, argon, kripton, xenon, radon, fluor, clor, oxigen, azot; două sunt lichide: bromul şi mercurul; restul sunt solide. Element chimic: “Specie de atomi care are o anumită masă atomică şi care datorită proprietăţii fizice ocupă un anumit loc în sistemul periodic” (Mendeleev) Aurul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri fiind raspandit in stare nativa in natura el se putea obtine usor in cantitati mici. Datorita proprietatilor sale deosebite, aurul a devenit un simbol al bogatiei si puterii fiind folosit la confectionarea obiectelor de podoaba si cult. Istoria argintului este strans legata de cea a aurului. Prin faptul ca si el se gaseste in natura sub forma nativa este cunoscut din Antichitate si folosit la confectia podoabelor si apoi la fabricarea monedelor. Cuprul era si el cunoscut din Antichitate, aproape sigur imediat dupa Au si Ag. Aparitia cuprului, mult mai dur si mai ieftin a facut posibila utilizarea lui la fabricarea armelor si a unor ustensile realizandu-se astfel un salt important in istorie: trecerea de la epoca de piatra la epoca bronzului. Mult mai tarziu (1878) s-au descoperit si analizat doua minerale importante ale cuprului, malachitul si azuritul (carbonati bazici ai cuprului). Mercurul face si el parte din grupa celor sapte metale cunoscute in lumea antica, dar, in vrema ce unii compusi ai Hg (HgO, HgS, HgCl2) erau cunoscuti cu aproape un mileniu i.e.n. Mercurul metalic apare cu doar 300 ani i.e.n. Fierul, spre deosebire de aur si argint care se gaseau in natura in stare nativa, nu era raspandit decat sub forma de combinatii – in special sulfura si oxizi. Extragerea Fe din minereurile sale a reprezentat un progres important, impunandu-se rapid si inlocuind treptat bronzul. Mult mai tarziu apare sporadic in Germania si peste un secol se dezvolta in Anglia cuptorul inalt care a transformat fundamental industria fierului, permitand obtinerea fontei si apoi a otelului. Faptul ca sulful se cunoaste din antichitate se datoreaza gasirii lui in general sub forma nativa. Exista mentionari in literatura privind arderea sulfului pentru fumigari la dezinfectii precum si a SO2 la inalbirea unor tesaturi. Aparitia prafului de pusca (1250) da o noua importanta sulfului. Dintre compusii sulfului, acidul sulfuric era cunoscut de catre arabi din secolul VII sau mai precis din anul 800. Treptat, utilizarile sulfului se extind – de la fabricarea H2SO4 la vulcanizarea cauciucului, la fabricarea unor medicamente si coloranti. Carbunele de pamant era cunoscut din antichitate si folosit drept combustibil sau la prelucrarea melalelor. Insa carbunii nu trebuiesc confundati cu carbonul care se gaseste in compozitia acestora in cantitati variabile. Diamantul – varietate a carbonului era cunoscut in vechea Indie cu 2000 ani i.e.n. insa Lavoisier (1760) face dovada ca diamantul este cel mai curat dintre formele de carbune. Odata cu prelucrarea diamantelor se apreciaza si valoarea sa, devenind un simbol al luxului, bogatiei

dar nu si zincul elementar. bismutul. Fosforul avea sa fie primul element chimic cu “act de nastere”.W. Cu exceptia bioxidului de carbon. iar al doilea ca vomitiv. Cele patru gaze sunt: H2. In Antichitate se cunostea in mod sigur alama. Sa fie poate descoperirea fosforului inceputul renasterii in chimie? Nu. Scheele descopera in secolul al XVI-lea verdele care-i poarta numele care este un compus al arsenului (HCuAsO3) extrem de toxic. findca nu dadeau rezultatele asteptate. fosforul. obiecte de zinc provenite din China. Toate incercarile au fost zadarnice. iar in practica folosindu-se chiar mineralul de zinc. In lumea antica.sau prestigiului. sase metale si un nemetal care au fost descoperite de contemporari ai lui Lavoisier. In legatura cu descoperirea zincului s-au dus si se duc inca discutii: daca a fost cunoscut in Antichitate. Atunci. daca este dintre putinele succese ale alchimistilor europeni sau daca trebuie considerat ca o realizare a alchimistilor chinezi dinainte de secolul al XIII – lea. in anul 1776. Lavoisier. Dar alchimistii nu dezarmeaza. Experientele. se refaceau in noptile senine pentru ca “astrele sa fie favorabile”. Cavedish. iar la intuneric emitea acea enigmatica “lumina rece”. Asadar. cand si cum. O coincidenta. azotul de catre Daniel Rutherford in 1772. Antichitatea cunoaste pe langa arsen doi compusi ai sai: realgarul (As2S2) si auripigmentul (As2S3). aceasta cinste avea sa-i revina peste un secol lui A. incepe cu numai trei secole inaintea noastra. alchimistii Evului Mediu au cautat “piatra filozofala” cu ajutorul careia sa poata transforma metalele comune in aur. cum se putea ajunge la acest aliaj de cupru-zinc fara sa fi fost cunoscut zincul? Explicatia nu este grea. nu aur dar alte patru elemente chimice: arsenul. iar cele sapte metale: cobaltul. manganul. nichelul. desigur. care este un gaz compus. caci despre el se stie cine l-a descoperit. N2. in Persia. In anul 1789. Fosforul era si mai interesant pentru acea vreme. C. descoperind in final. cu date sigure asupra aparitiei lor. Secole de-a randul. Se facusera sute si mii de experiente cu toate metalele cunoscute atunci.Este curios faptul ca primele patru elemente descoperite de alchimisti formeaza tocmai grupa a V-a principala din tabelul periodic al lui Mendeleev. marele chimist francez isi publica celebrul sau Tratat elementar de chimie. si totodata prin utilizarile in medicina: primul ca intaritor. cat si un al cincilea element. ci din cupru si compusi ai zincului. Cl2. zincul. Importanta acestor trei elemente sub forma gazoasa este deosebita. wolframul. uraniul si telurul. deci amandoua sulfuri de arsen. molibdenul. Gazele. in aceasta carte facandu-se si o prima inventariere a elementelor chimice cunoscute pana la acea data. in special. descoperirea elementelor chimice. merita subliniat faptul ca toate principalele gaze elementare care au fost descoperite in ultimii opt ani (H2. Hidrogenul a fost descoperit de catre H. iar oxigenul de catre J Priestley in 1774. O2 si Cl2) aveau sa joace mai tarziu un rol desosebit. La cele paisprezece elemente mentionate in tratat se mai adaugau inca patru gaze. cand Marco Polo a gasit in trecerea sa. Deci in total 25 de elemente. aliajul de alama nu se facea din metale componente. stibiul. Hidrogenul si oxigenul sunt . putin controversat. Zincul. cautarea acestora a continuat. N2. pe care le-au tratat cu cele mai multe substante in caldura flacarii si a cuptoarelor. din oxidul sau carbonatul de zinc. El se aprindea singur in prezenta aerului. surprinzatoare. Stiind ca descoperirea “pietrei filozofale” si a “elixirului vietii” aveau sa le aduca bogatie si celebritate. Arsenul si stibiul aveau sa se remarce prin toxicitatea deosebita a compusilor sai. si O2.

un alt chimist suedez Axel F. iar oxigenul si azotul sunt principalii componenti ai aerului. baza explozivilor si a ingrasamintelor chimice cu azot. destul de raspandite in Scandinavia si descopera metalului caruia i se datora colorarea sticlei numindu-l cobalt. Tot asa cum din minerale de cobalt chimistul suedez Brandt a descoperit cobaltul. aceasta devenind : “nu exista viata fara azot”. Ozonul. iar numele descoperitorului este Daniel Rutherford (1749-1819). Compusi ai cobaltului se foloseau in vechiul Egipt la colorarea sticlei in albastru si apoi la prepararea smaltului. prin participarea sa la diferite fenomene importante din natura (oxidarea). 89% din apa.L.componentii apei. Astfel nichelul isi croieste drum spre utilizari tot mai importante in tehnica si de aceea el devine tot mai solicitat. care consuma zilnic aproape 1 Kg oxigen si. In anul 1735. Oxigenul este cel mai important dintre toate elementele chimice. starea alotropica a oxigenului cu molecula formata din trei atomi a fost descoperit in 1783 de Van Marun. Cunoscut.Tot in anul 1774 chimistul englez Joseph Priestley (1733-1804) descopera amoniacul gazos.Anul descoperirii azotului este 1772. Important prin prezenta sa in natura : 1/5 din aer. sub forma de combinatii inca din Antichitate. de astfel. Mai mult. in proportii mari in aproape toate mineralele si. Cronstedt (1722-1765) a descoperit. iar proprietatile anticorozive ale acestei acoperiri dau o prima utilizare importanta nichelului. in total. ambele fiind incolore. Azotul apare si mai tarziu dar nu ca un corp distinct ci confundat cu bioxidul de carbon. asa cum a aratat in 1799 J. acidul clorhidric gazos si unii oxizi de azot. un chimist pe nume George Brandt (1694-1768) analizeaza in mod temeinic minereurile de cobalt care se gasesc. fara a se sti acest lucru si nichelul. . O2 reprezinta jumatate din toata materia ce se gaseste pe pamant iar H2 reprezinta mult peste 90% din toata materia ce se gaseste in Univers. un chmist englez de origine franceza. Azotul din aer avea sa joace mai tarziu un rol extrem de important in special prin intrebuintarea sa la fabricarea amoniacului de sinteza. in regiunile in care s-a folosit din vremuri vechi fierul meteoric. iar in 1774. aproximativ 50% din toata materia globului pamantesc. Cel dintai om de stiinta care constata ca aerul nu este format dintr-un singur fel de substanta este Joseph Black (1728-1799). caci cele doua metale se gaseau impreuna in meteoriti. totodata s-a folosit. Cobaltul. fara miros si nu intretin arderea. In 1834. El reuseste in 1755 sa izoleze bioxidul de carbon din aer. Studiul chimic al aerului incepe sa devina o preocupare a cercetarilor abia in a doua jumatate a secolului al XVIII – lea. nichelul nu a putut sa fie izolat sub forma metalica in acea epoca. nichelul din minerale de nichel. Beetger inventeaza nichelejul. oxigenul. De asemenea. Proust. facand sa treaca scantei electrice printr-un tub de oxigen. baza vietii astfel inversandu-se sensul denumirii lui Lavoisier. ca un constituient indispensabil al proteinelor. ca si acesta. Mai este important prin rolul deosebit pe care-l are in respiratia omului. in 1751. Unele minereuri erau cunoscute din Antichitate si au atras atentia probabil din cauza coloritului lor. Istoria nichelului este asemanatoare cu a cobaltului.

in 1807. In anul 1777. J. T. Berthelot. reiau experimentele lui Scheele obtinand wolframul. obtinand un precipitat. ajunge la concluzia ca platina era cunoscuta in lumea antica. calugarul italian Angelo Maria Cortenovis. un mineral cenusiu cu stralucire metalica. de la Berlin.J. B. Dar mangan sub forma pura avea sa obtina prima data chimistul J. Müler in 1796. ca molibdenitul este sulfura de molibden (MoS2). care arata ca o pulbere. Prima mentiune scrisa despre platina pare a fi din anul 1557. fratii José si Fausto d’Elhujar. gaseste intr-un aliaj si prezenta platinei. prin experientele facute la Zlatna si Sibiu de catre transilvaneanul Franz Joseph Müler. Wolframatul de calciu avea sa fie numit apoi “scheelit”. Denumirea molibdenului vine de la grecescul “molybdos” care se da galenei si altor minerale de plumb.F. analizand compozitia unor obiecte metalice descoperite la Teba.Compusii manganului erau cunoscuti din Antichitate. Pelletier avea sa arate in mod neindoios. Chimistul francez M. In anul 1790. care era confundata cu magnetita (Fe3O4). R. In 1774 Johan Gotlieb Gahn. in care arata ca minereu de aur din zona respectiva contine un nou metal pe care-l numeste telur si ca acest nou metal a fost descoperit de F. cunoscut sub denumirea de “pumbago” sau plumb negru. F. Dupa o serie de experiente prezinta un memoriu asupra minereurilor de aur de langa Zlatna din Transilvania. Pliniu mentioneaza o substanta asemanatoare magnetitei folosita la colorarea sticlei pe care o numeste “magnes”. Abia in 1907. Abia in 1785.W. studiaza mineralul de tungsten pe care-l trateaza cu hidroxid de potasiu si apoi cu acid azotic. a italianului Iulius Caezar . iar manganul ca atare a fost descoperit de un chimist suedez. izoleaza manganul calcinand piroluzita cu mangal si-l numeste “manganesium”. Istoria telurului prezinta pentru noi un interes cu totul special : a fost descoperit dintr-un minereu cunoscut pentru prima data in Transilvania. in cinstea marelui chimist suedez Scheele. C. In anul 1781. Era vorba despre piroluzita (MnO2). John. Klaproth. Müler von Reichenstei in 1782. Pana la mijlocul secolului al XVIII – lea molibdenitul. Scheele arata ca acest mineral (care era in realitate wolframat de calciu WO4Ca) contine un acid particular pe care-l numeste “acid tungstic”. H. studiind vechi manuscrise antice. Scheele. se confunda cu grafitul. Fink reuseste reducerea oxidului de molibden (Mo2O3) cu hidrogen si obtine molibdenul ca metal maleabil. trimite o mostra chimistului M. doi chimisti spanioli. Bergman arata ca “acidul tungstic” este un oxid al unui element nou. Hjelm reduce acidul molibdenic cu carbune si ajunge in 1781 la molibden metalic. inca necunoscut.

Becher arata ca silicatii contin un pamant nou (pamant sticlos) si care este . abia in 1756 J. compusi in care silicea se gaseste legata de alti oxizi metalici si mai ales de oxidul de aluminiu (Al2O3). rubidiul si cesiul – astazi atat de familiare si intrebuintate nu numai in laboratoare. cesiul si rubidiul aveau sa fie descoperite pe cale spectrala de catre R. de la primele inceputuri ale civilizatiei omenesti silicatii (sub forma de argila) au fost folositi in olarie. cel care izolase fluorul in 1886. Paladiul si rodiul au fost descoperite de medicul englez W. H. spala masa rezultata cu acid clorhidric si obtine bor amorf. In 1655. cu ajutorul pilei sale electrice reuseste sa descompuna toti acesti oxizi de calciu. Wollaston in urma studiilor asupra platinei. In anul 1808. Compusi ai borului erau cunoscuti din timpuri vechi. Kirchoff la mai bine de o jumatate de secol de la descoperirea sodiului si potasiului. Litiul avea sa fie descoperit zece ani mai tarziu de catre un tanar suedez. Metalele alcaline – litiul. bariu. nici vre-un alt artificiu special nu l-a putut transforma in lichid”. Moissan. Davy separa metalele din oxizi. Nu se gaseste niciodata in stare libera din cauza marei sale afinitati pentru oxigen si de aceea apare intotdeauna combinat cu acesta. stontiu si magneziu. Inca din Antichitate. Arabii foloseau o sare care continea si borax ca fondant la topirea unor metale. asistent al lui Berzelius. Dar mult inainte de aparitia sticlei. probabil din Antichitate. dar si in industrie.9%. Bunsen si G. Tennant descopera iridiul in anul 1804. care descrie un metal gasit in Mexic “pe care nici focul. insa de o puritate extrem de ridicata : 99.J. Homberg (1652-1715) arata ca prin tratarea borax-ului cu acid sulfuric se obtin niste fulgi albi care au fost numiti “sal sedativum” pentru proprietatile linistitoare ce le aveau. Celelalte doua metale alcaline. Meritul de a fi putut izola elementele sodiu si potasiu ii revine lui H. chimistul francez H. J. Incalzeste oxidul de bor cu magneziu metalic. sodiul. Peste alte patru decenii. Davy supune acidul boric electrolizei si in 1808 obtine cantitati mici din noul element. El participa cu 25% la scoarta uscata a pamantului. fiind deci depasit numai de oxigen. Dar nu rezulta metalul propriu-zis. Compusi ai acestor elemente insa si in special ai sodiului si potasiului au fost folositi inca din Antichitate. in urma unor experiente asupra pulberii negre care ramane dupa dizolvarea platinei. chimistul olandez W. Black arata legatura dintre piatra de var si varul “viu”. H. fie sub forma de silicati.borul. Desi romanii cunosteau varul si-l foloseau in constructii pe scara larga. potasiul. In anul 1702. ci un amalgam si numai dupa descompunerea acestor amalgame si eliminarea mercurului.Scaligner(1484-1558). Siliciul este un element foarte raspandit in natura. H. se ocupa si el de bor. In Anglia. silicea se intrebuinta la fabricarea sticlei. fie sub forma de cuart sau silice (SiO2). Davy. au fost izolate tarziu si cu multa greutate. Davy.

reduc clorura de beriliu cu potasiu si obtin noul element. mineralogul englez W. In anul 1828. In anul 1821. chimistul francez L. Saint Claire Deville trateaza tetraclorura de siliciu cu sodiu metalic si obtine siliciu sub forma cristalina. siliciu si oxigen si care era de fapt un silicat dublu de beriliu si aluminiu. fiind rezultatul a numeroase experiente. Un mineral al zirconiului era cunoscut ca piatra pretioasa inca din Antichitate si era numit “zirconia”. crisoberilul si aquamarinul care sunt combinatii ale beriliului . Zr(SiO4). care sunt combinatii ale aluminiului cu siliciul si oxigenul. Berzelius in anul 1824. . iod si brom. Gregor (1762-1817) studia nisipurile cu proprietati magnetice ce se gaseau langa localitatea Menacham din tinutul Cronwald. chimistul De Bussy. aproape trecut in uitare. cum credea descoperitorul. Descoperirea clorului de catre Scheele a dat nastere insa la o serie de controverse care au durat patru decenii. cat si din bioxidul acestui metal. beriliu. Antichitatea a cunoscut unele pietre pretioase ca: smaraldul. F Wöhler si separat. pana ce s-a stabilit ca este un element chimic si nu un acid. In anul 1854. S. Olaria nu facea decat sa prelucreze argilele. N. Acestea proveneau din mineralul ce mai tarziu avea sa fie numit ilmenit si care din punct de vedere al compozitiei chimice este titanat de fier (FeTiO3). Schweiger. pe care le si numeste. H. Acest termen este apoi extins de catre chimistul J. Compusii aluminiului erau cunoscuti inca din cele mai vechi timpuri ale omenirii. care continea aluminiu. Izolarea titanului. reprezentand 7% si fiind astfel al treilea dintre toate elementele chimice. Rose (1795-1864) obtine dioxidul de titan in forma pura. chimistul si farmacistul german H. El l-a folosit la inceput pentru a indica elementul clor descoperit de Scheele. Vauquelin analizeaza un mineral numit beril. Anul urmator Vauquelin anunta descoperirea unui pamant nou pe care-l numeste “pamant de beril”. in 1791. Cel care a introdus pentru prima data cuvantul “halogen” este un chimist modest. Clorul. In anul 1789.silicea de mai tarziu (SiO2). Mai tarziu avea sa se constate ca era de fapt un silicat de zirconiu. Chimistul suedez reuseste sa separe zirconiul atat din silicatul de zirconiu. In anul 1797. menachin. o realizeaza Berzelius in 1825. evident sub forma impura. Wöhler porneste de la clorura de aluminiu anhidra pe care o trateaza cu potasiu metalic si reuseste sa obtina mici cantitati de aluminiu. Descoperirea zirconiului se datoreaza lucrarilor migaloase facute de J. Aluminiul este cel mai raspandit metal din scoarta uscata a pamantului. I. beriliu. Berzelius pentru intreaga grupa cunoscuta atunci: clor. iodul si bromul au fost descoperite fara dificultati deosebite.

intrebuinteaza si un extract apos din cenusa de varec (o specie de alge). Constata ca spectrul prezinta o linie verde si isi da seama ca este vorba despre un nou element chimic pe care-l denumeste taliu. pe care-l numesc “cesium” sau mai exact cesiul de azi. Sub numele de lantanide se inteleg cele 15 metale care se gasesc in sistemul periodic al elementelor incepand cu lantanul pana la lutetiu inclusiv. Posibilitatea obtinerii de elemente transuraniene presupune o aparatura de laborator foarte complexa si costisitoare. Acest lichid galben este supus unor serii de transformari care se finalizeaza prin obtinerea bronzului.Florul. a fost izolat dupa eforturi cu totul deosebite facute de numerosi cercetatori intre care si nume ilustre ca: Scheele. analizand niste minerale de zinc. Problema lantanidelor este si astazi descrisa in chimie. Welsbach si Urbain. insa lichidul ramas se colora si el in galben-brun. descopera o linie stralucitoare albastru-indigo caracteristica unui element nou. pentru lamurirea completa a acestui capitol incalcit al chimiei anorganice. Courtois constata ca vasele de cupru in care lucra se corodau foarte repede.Anul 1935 a deschis oamenilor de stiinta posibilitatea de a produce elemente chimice pe cale artificiala. Th. Dintre chimistii care au avut aporturi deosebite le descoperirea acestor elemente. Jérôme Balard (1802-1876). chimistul francez Bernard Courtois (1777-1838) in incercarea de a transforma azotatul de calciu in azotat de potasiu necesar fabricarii explozivilor. La mijlocul anului 1811.Sfarsitul secolului trecut intra in istoria fizicii si chiniei prin descoperirea RADIOACTIVITATII si ulterior a substantelor radioactive: uraniul (Pierre si Marie Curie). nenemarati chimisti. Marignac. Bunsen si Kirchhof analizeaza apele minerale de la Dürckheim si observa doua splendide linii albastre. deoarece a fost separat din aceasta combinatie. radiul si altele. Cleve. Evaporeaza extractul de varec din apa de mare si obtine niste cristale. adica cele cu numerele atomice 57-71. locuri de frunte ocupa : Mosander. dintre cei mai abili. Gay-Lussac. Lichidul ramas il trateaza la cald cu acid sulfuric si apar “vapori de o superba culoare voileta”. dovada clara a existentei unui nou element. In 1824. fapt care a dus la o crestere fara precedent a laboratoarelor de cercetare. F. Descoperirea clorului este legata de acidul clorhidric. “puternic iritanti”. Apoi condenseaza vaporii intr-o retorta si obtine niste cristale de un violet stralucitor: iodul. Davy si Moissan. la ora actuala existand 105 elemente chimice cu denumiri si caracteristici majoritatea bine stabilite si . toriul (Berzelius) poloniul (sotii Curie). Crookes analizeaza praful ce ramane din namolurile de la fabricarea acidului sulfuric prin metoda camerelor de plumb. in schimb.Celelalte elemente au fost descoperite tot in urma dezintegrarilor radioactive succesive sau in urma unor reactii nucleare desfasurate in conditii bine stabilite (bombardamente cu particule atomice in ciclotron). totusi problema ramane deschisa. Reich impreuna cu asistentul sau H. Richter. Ei deduc prezenta unui elementa nou pe care-l numesc rubidiu de la latinescul “rubidos” – rosu inchis. si-au inchinat munca intregii lor vieti. trateaza apele marine cu apa de clor. Bunsen si Kirchhof isi continua cercetarile in domeniul analizei spectrale. eliberand iodul. ajungandu-se la rezultate importante. Timp de 150 de ani. Acidul clorhidric este amintit de Basilius Valentinius la inceputul secolului al XV – lea. pe care-l numesc indiu. Boisbaudran.

Variantele colorate depind de impuritățile conținute. „Kalush” în Ucraina ca și la „Salton Sea” in California. fiind strict indispensabile întregii activitati celulare.În organismul uman se gasesc aproape toate elementele chimice din natura 15115e417p . componentelor si structurii mediului organic precum si constructiei celulare. găsită in Sondershausen. prin mecanisme foarte fine neuro-endocrine. Eliminarea lor are loc în mod diferentiat. mai rar albastre sau violete. de sursa energetica sau ca factori de structura tisulara. „Solikamsk” în Rusia. pe cale digestiva.speranta obtinerii de elemente chimice noi. Mineralele în organism Mineralele sunt substante absolut necesare desfasurarii normale a vietii. în combinatii chimice variate si cu roluri bine definite.sarea lui Sylvius” această denumire este dată după numele fizicianului și chimistului olandez François Sylvius de le Boë (1614-1672). De asemenea se găsește în „Berezniki”. Formare . în cantitati diferite. fiind reprezentat frecvent prin cristale cubice. sunt mentinute. gălbui. într-un echilibru dinamic continuu. dar nu întotdeauna cunoscute. în special pentru producerea îngrășămintelor chimice.Silvina ia naștere prin sedimentare și evaporarea apei marine. prin elementele si combinatiile lor chimice cu rol de mediatori. urinara sau cutanata. Silvină (mineral cunoscut și sub numele de clorură de potasiu) este destul de rar întâlnit în natură. Turingia. Se găsește asociată cu halitul și carnalitul (clorură de magneziu și potasiu). impunându- .Rolul substantelor minerale în organism este primordial pentru ca intervin în desfasurarea tuturor proceselor metabolice. Face parte din din clasa halogenaților.răspândire cristalul de silvina Silvină. A fost găsit la „Staßfurt”. „Wathlingen”. Cristalizează în sistemul cubic. enzimatice si fizico-chimice. într-un timp mai scurt sau mai îndelungat. Istoric Silvina este descoperit în anul 1832 fiind numit în forma latinizată „sal digestibus Sylvii . Culoarea este deobicei incoloră.Substantele minerale. având formula chimică KCl. „Neuhof-Ellers” și alte locuri cu zăcăminte de săruri de potasiu din Germania. roșiatice. Utilizare-Mineralul servește ca materie primă în industria chimică.

Cl si microelemente cum sunt I. Desi nu se gaseste în cantitate prea mare. etc. rezerve importante de cupru se gasesc în ficat. Continutul total de magneziu existent la un adult este reprezentat astfel: 1% extracelular. Zn. reprezentând aproximativ 1. participând la pastrarea echilibrului ionic si a excitabilitatii nervoase. Co. Na. Sodiul. cisteina si metionina. În celula. Este localizat cu preponderenta în lichidul extracelular si oase. Fosforul se gaseste în organism într-o proportie de 1% din greutatea corporala. În organism. în echilibru cu cel din plasma si legat de componentele celulelor organismului. sub forma de saruri complexe. în permeabilitatea membranei. Cuprul se gaseste în organismul uman în cantitate totala de 100 – 150 mg. Concentratia fosforului în plasma constituie fosforemia. 67% la nivelul oaselor. magneziul se afla sub doua forme: liber. sunt factori în activitatea enzimatica. F. Aportul neechilibrat peste anumite limite. precum si faptul ca metabolismul proteic si constructia celulara depind de aportul si rolul plastic al substantelor minerale. contractia musculara. totusi sulful are un rol biologic important. Concentratia calciului în plasma constituie calcemia. Ionii de calciu detin multiple roluri: influenteaza gradul de excitabilitate al nervilor. Calciul este cel mai abundent element mineral din organismul uman. într-o cantitate mai mare. este cofactor pentru enzimele care implica ATP-ul. participa la stimularea contractiei musculare. splina si ficat. 32% intracelular. redusi si transformati în radicali .În tesutul osos se gaseste în cantitatea cea mai mare. a caror prezenta este indispensabila structurii proteice.se din aceste motive asigurarea aportului lor prin ratia alimentara. K. Între aportul mineral si celelalte substante nutritive exista de asemenea. relatii strânse si echilibre bine definite. unele tulburari ale absorbtiei si metabolismului pot determina afectiuni grave organismului. în producerea energiei necesare numeroaselor cai metabolice. sulfatii din sol sunt preluati de plante.6% din greutatea corporala. fosforul sub forma ionului fosfat îndeplineste urmatoarele functii: intra în constitutia oaselor. intrând în alcatuirea aminoacizilor sulfurati: cistina. maduva osoasa si pancreas. Cantitatea cea mai mare se afla în nucleu si mitocondrii. În plasma. substantele minerale se împart în: macroelemente din care fac parte Ca. P. Participa în toate procesele metabolice. Repartitia lui în tesuturi si umori este de 99% în tesutul osos. aproximativ 450g din masa unui adult. iar restul în tesuturi moi si în lichidul extracelular. Magneziul este cel mai important dintre cationii divalenti intracelular. fosforul se gaseste sub forma de fosfati monobazici si dibazici. În organism. fiind raspândit atât în tesutul osos cât si în tesuturi moi. precum si în metabolismul mitocondrial. Astfel.În raport cu cantitatile continute de catre organism si aportul lor necesar. în mare parte (70%) în productia de hemoglobina care ajuta globulele rosii sa aduca oxigenul în toate celulele corpului. în conducerea impulsului nervos. calciu nedifuzabil sub forma de combinatii cu proteine plasmatice si calciu difuzabil dar neionizat. în combinatii proteice.6% din materia vie uscata adica.Are rol catalitic în formarea hemoglobinei. combinat cu calciu sub forma de hidroxiapatita si fosfat tricalcic. reprezinta electrolitul major în fluidele corpului. Se constituie sub forma de depozite (30%) în diferite organe precum maduva spinarii. fosfor legat de lipide si sub forma de esteri glucidici. este binecunoscut echilibrul dintre unele substante minerale si vitamine. Fierul este implicat într-o gama larga de reactii biochimice si este un constituent esential pentru viata. alaturi de clor si de potasiu. Este principalul constituent al acizilor nucleici. crescând permeabilitatea. În natura. intervin în coagularea sângelui. Calciul plasmatic se gaseste sub trei forme în echilibru: calciu ionic.Este specializat. Mg. Sulful reprezinta 1.

Hormonii tiroidieni au rol în reglarea metabolismului oxidativ celular. radicalul sulfuric este cuplat cu unele substante toxice si eliminat prin urina. modificat în mod adecvat prin alimentatie ar putea constitui un factor important în reducerea incidentei acestora. Organismul uman ia acest element din plante si apa de baut. unde se gaseste în cantitate de 14µg % cea mai mare parte în glanda tiroida unde îndeplineste un rol functional.45% din masa corporala totala. . Mecanismul prin care fluorul împiedica aparitia cariei dentare se datoreaza absorbtiei acestui element pe suprafata de hidroxiapatita a emailului. Cercetarile recente au atras în mai multe rânduri atentia asupra relatiei dintre elementele minerale si bolile cardiovasculare. descreste consumul de oxigen. gasindu-se în concentratii de 0. Un organism adult va contine 125g Cl. Se gaseste în limita superioara a acestei concentratii în apa sarata de mare. sub forma de ion. Din apa si alimente patrunde în organism. În organism. Clorul. abia atinge 1µg ‰. participând la formarea hormonilor tiroidieni. Deoarece aceste boli constituie cauza principala a mortalitatii în tarile avansate. inhiba activitatea unor enzime si scade concentratia de acid lactic din muschi. Fluorul reprezinta un element cu mare raspândire în natura si care alaturi de calciu si fosfor intra în structura smaltului dentar. echilibrul elementelor minerale din organism si mediu. Fluorul absorbit este transportat de catre sânge de unde se repartizeaza în majoritatea tesuturilor si în special în rinichi si tesutul osos. în ficat. Iodul provine din sol. cu rol în procesul coagularii. pe când în cea dulce. Solul si apa reprezinta depozitul principal de fluor.08 – 2 mg %. ceea ce reprezinta 0. care iau nastere prin fixarea iodului pe acidul aminat tirozina. Fluorurile au un rol anticoagulant aceasta datorita faptului ca precipita calciul. Lipsa fluorului din apa de baut sau alimentatie duce la aparitia cariei dentare. de aceea fluorurarea apei reprezinta o masura sigura si practica de sanatate publica.sulfhidrici. cu formarea unei paturi subtiri protectoare de fluoroapatita acidorezistenta. jucând un rol în prevenirea cariilor dentare. Ionii de clor sunt necesari pentru producerea HCl din acidul gastric. Ionul de fluor micsoreaza respiratia tisulara. care apoi sunt fixati pe acizii grasi. este caracteristic lichidului extracelular combinat mai ales cu sodiul.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->