În natură, elementele sunt răspândite în proporţii diferite.Elementele naturale cunoscute se găsesc în cele trei stări de agregare.

Astfel, în condiţii obişnuite, în stare gazoasă se găsesc 11 elemente: hidrogen, heliu, neon, argon, kripton, xenon, radon, fluor, clor, oxigen, azot; două sunt lichide: bromul şi mercurul; restul sunt solide. Element chimic: “Specie de atomi care are o anumită masă atomică şi care datorită proprietăţii fizice ocupă un anumit loc în sistemul periodic” (Mendeleev) Aurul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri fiind raspandit in stare nativa in natura el se putea obtine usor in cantitati mici. Datorita proprietatilor sale deosebite, aurul a devenit un simbol al bogatiei si puterii fiind folosit la confectionarea obiectelor de podoaba si cult. Istoria argintului este strans legata de cea a aurului. Prin faptul ca si el se gaseste in natura sub forma nativa este cunoscut din Antichitate si folosit la confectia podoabelor si apoi la fabricarea monedelor. Cuprul era si el cunoscut din Antichitate, aproape sigur imediat dupa Au si Ag. Aparitia cuprului, mult mai dur si mai ieftin a facut posibila utilizarea lui la fabricarea armelor si a unor ustensile realizandu-se astfel un salt important in istorie: trecerea de la epoca de piatra la epoca bronzului. Mult mai tarziu (1878) s-au descoperit si analizat doua minerale importante ale cuprului, malachitul si azuritul (carbonati bazici ai cuprului). Mercurul face si el parte din grupa celor sapte metale cunoscute in lumea antica, dar, in vrema ce unii compusi ai Hg (HgO, HgS, HgCl2) erau cunoscuti cu aproape un mileniu i.e.n. Mercurul metalic apare cu doar 300 ani i.e.n. Fierul, spre deosebire de aur si argint care se gaseau in natura in stare nativa, nu era raspandit decat sub forma de combinatii – in special sulfura si oxizi. Extragerea Fe din minereurile sale a reprezentat un progres important, impunandu-se rapid si inlocuind treptat bronzul. Mult mai tarziu apare sporadic in Germania si peste un secol se dezvolta in Anglia cuptorul inalt care a transformat fundamental industria fierului, permitand obtinerea fontei si apoi a otelului. Faptul ca sulful se cunoaste din antichitate se datoreaza gasirii lui in general sub forma nativa. Exista mentionari in literatura privind arderea sulfului pentru fumigari la dezinfectii precum si a SO2 la inalbirea unor tesaturi. Aparitia prafului de pusca (1250) da o noua importanta sulfului. Dintre compusii sulfului, acidul sulfuric era cunoscut de catre arabi din secolul VII sau mai precis din anul 800. Treptat, utilizarile sulfului se extind – de la fabricarea H2SO4 la vulcanizarea cauciucului, la fabricarea unor medicamente si coloranti. Carbunele de pamant era cunoscut din antichitate si folosit drept combustibil sau la prelucrarea melalelor. Insa carbunii nu trebuiesc confundati cu carbonul care se gaseste in compozitia acestora in cantitati variabile. Diamantul – varietate a carbonului era cunoscut in vechea Indie cu 2000 ani i.e.n. insa Lavoisier (1760) face dovada ca diamantul este cel mai curat dintre formele de carbune. Odata cu prelucrarea diamantelor se apreciaza si valoarea sa, devenind un simbol al luxului, bogatiei

aliajul de alama nu se facea din metale componente. Cl2. O2 si Cl2) aveau sa joace mai tarziu un rol desosebit. iar la intuneric emitea acea enigmatica “lumina rece”. In legatura cu descoperirea zincului s-au dus si se duc inca discutii: daca a fost cunoscut in Antichitate. In lumea antica. Importanta acestor trei elemente sub forma gazoasa este deosebita. Cu exceptia bioxidului de carbon. bismutul. Fosforul avea sa fie primul element chimic cu “act de nastere”. si O2. deci amandoua sulfuri de arsen. merita subliniat faptul ca toate principalele gaze elementare care au fost descoperite in ultimii opt ani (H2. In Antichitate se cunostea in mod sigur alama. uraniul si telurul. molibdenul. Stiind ca descoperirea “pietrei filozofale” si a “elixirului vietii” aveau sa le aduca bogatie si celebritate.sau prestigiului. din oxidul sau carbonatul de zinc. In anul 1789. iar al doilea ca vomitiv. Atunci. in Persia. cand si cum. aceasta cinste avea sa-i revina peste un secol lui A. findca nu dadeau rezultatele asteptate. Asadar. stibiul. C. pe care le-au tratat cu cele mai multe substante in caldura flacarii si a cuptoarelor. cu date sigure asupra aparitiei lor. si totodata prin utilizarile in medicina: primul ca intaritor. Cele patru gaze sunt: H2. fosforul. Secole de-a randul. zincul. in special. Deci in total 25 de elemente. in anul 1776. azotul de catre Daniel Rutherford in 1772. se refaceau in noptile senine pentru ca “astrele sa fie favorabile”. El se aprindea singur in prezenta aerului. obiecte de zinc provenite din China. Zincul. care este un gaz compus. cautarea acestora a continuat. ci din cupru si compusi ai zincului. Cavedish. Sa fie poate descoperirea fosforului inceputul renasterii in chimie? Nu. descoperind in final. iar in practica folosindu-se chiar mineralul de zinc. iar cele sapte metale: cobaltul. Gazele.W. Fosforul era si mai interesant pentru acea vreme. Lavoisier. Scheele descopera in secolul al XVI-lea verdele care-i poarta numele care este un compus al arsenului (HCuAsO3) extrem de toxic. Se facusera sute si mii de experiente cu toate metalele cunoscute atunci. daca este dintre putinele succese ale alchimistilor europeni sau daca trebuie considerat ca o realizare a alchimistilor chinezi dinainte de secolul al XIII – lea. iar oxigenul de catre J Priestley in 1774. Dar alchimistii nu dezarmeaza. Hidrogenul a fost descoperit de catre H. cand Marco Polo a gasit in trecerea sa. desigur. sase metale si un nemetal care au fost descoperite de contemporari ai lui Lavoisier. descoperirea elementelor chimice. cat si un al cincilea element. putin controversat. wolframul. Toate incercarile au fost zadarnice. La cele paisprezece elemente mentionate in tratat se mai adaugau inca patru gaze.Este curios faptul ca primele patru elemente descoperite de alchimisti formeaza tocmai grupa a V-a principala din tabelul periodic al lui Mendeleev. Hidrogenul si oxigenul sunt . incepe cu numai trei secole inaintea noastra. N2. nichelul. manganul. alchimistii Evului Mediu au cautat “piatra filozofala” cu ajutorul careia sa poata transforma metalele comune in aur. surprinzatoare. N2. marele chimist francez isi publica celebrul sau Tratat elementar de chimie. O coincidenta. Experientele. caci despre el se stie cine l-a descoperit. Antichitatea cunoaste pe langa arsen doi compusi ai sai: realgarul (As2S2) si auripigmentul (As2S3). dar nu si zincul elementar. Arsenul si stibiul aveau sa se remarce prin toxicitatea deosebita a compusilor sai. nu aur dar alte patru elemente chimice: arsenul. in aceasta carte facandu-se si o prima inventariere a elementelor chimice cunoscute pana la acea data. cum se putea ajunge la acest aliaj de cupru-zinc fara sa fi fost cunoscut zincul? Explicatia nu este grea.

baza vietii astfel inversandu-se sensul denumirii lui Lavoisier. Beetger inventeaza nichelejul. Cel dintai om de stiinta care constata ca aerul nu este format dintr-un singur fel de substanta este Joseph Black (1728-1799).Anul descoperirii azotului este 1772. O2 reprezinta jumatate din toata materia ce se gaseste pe pamant iar H2 reprezinta mult peste 90% din toata materia ce se gaseste in Univers. ca un constituient indispensabil al proteinelor.componentii apei. oxigenul. In anul 1735. in total. fara miros si nu intretin arderea.Tot in anul 1774 chimistul englez Joseph Priestley (1733-1804) descopera amoniacul gazos. un chimist pe nume George Brandt (1694-1768) analizeaza in mod temeinic minereurile de cobalt care se gasesc. prin participarea sa la diferite fenomene importante din natura (oxidarea). aproximativ 50% din toata materia globului pamantesc. Astfel nichelul isi croieste drum spre utilizari tot mai importante in tehnica si de aceea el devine tot mai solicitat. acidul clorhidric gazos si unii oxizi de azot. Studiul chimic al aerului incepe sa devina o preocupare a cercetarilor abia in a doua jumatate a secolului al XVIII – lea. nichelul nu a putut sa fie izolat sub forma metalica in acea epoca. Cronstedt (1722-1765) a descoperit. Mai mult. care consuma zilnic aproape 1 Kg oxigen si. De asemenea. nichelul din minerale de nichel. In 1834. asa cum a aratat in 1799 J. baza explozivilor si a ingrasamintelor chimice cu azot. 89% din apa. in proportii mari in aproape toate mineralele si. fara a se sti acest lucru si nichelul. un chmist englez de origine franceza. iar in 1774. Unele minereuri erau cunoscute din Antichitate si au atras atentia probabil din cauza coloritului lor. Azotul apare si mai tarziu dar nu ca un corp distinct ci confundat cu bioxidul de carbon. El reuseste in 1755 sa izoleze bioxidul de carbon din aer. Cunoscut. Oxigenul este cel mai important dintre toate elementele chimice. sub forma de combinatii inca din Antichitate. ca si acesta. Important prin prezenta sa in natura : 1/5 din aer. Azotul din aer avea sa joace mai tarziu un rol extrem de important in special prin intrebuintarea sa la fabricarea amoniacului de sinteza. Compusi ai cobaltului se foloseau in vechiul Egipt la colorarea sticlei in albastru si apoi la prepararea smaltului. Tot asa cum din minerale de cobalt chimistul suedez Brandt a descoperit cobaltul. de astfel. caci cele doua metale se gaseau impreuna in meteoriti.L. iar proprietatile anticorozive ale acestei acoperiri dau o prima utilizare importanta nichelului. iar oxigenul si azotul sunt principalii componenti ai aerului. starea alotropica a oxigenului cu molecula formata din trei atomi a fost descoperit in 1783 de Van Marun. destul de raspandite in Scandinavia si descopera metalului caruia i se datora colorarea sticlei numindu-l cobalt. un alt chimist suedez Axel F. iar numele descoperitorului este Daniel Rutherford (1749-1819). aceasta devenind : “nu exista viata fara azot”. Cobaltul. totodata s-a folosit. Ozonul. Proust. facand sa treaca scantei electrice printr-un tub de oxigen. Istoria nichelului este asemanatoare cu a cobaltului. . Mai este important prin rolul deosebit pe care-l are in respiratia omului. in 1751. ambele fiind incolore. in regiunile in care s-a folosit din vremuri vechi fierul meteoric.

F. T. cunoscut sub denumirea de “pumbago” sau plumb negru.J. Abia in 1785. ajunge la concluzia ca platina era cunoscuta in lumea antica. inca necunoscut. in 1807. Prima mentiune scrisa despre platina pare a fi din anul 1557. Klaproth. Scheele arata ca acest mineral (care era in realitate wolframat de calciu WO4Ca) contine un acid particular pe care-l numeste “acid tungstic”. Pelletier avea sa arate in mod neindoios. In anul 1790. In anul 1781. Denumirea molibdenului vine de la grecescul “molybdos” care se da galenei si altor minerale de plumb. R. calugarul italian Angelo Maria Cortenovis. studiind vechi manuscrise antice. Pana la mijlocul secolului al XVIII – lea molibdenitul. de la Berlin. un mineral cenusiu cu stralucire metalica.W. a italianului Iulius Caezar . Wolframatul de calciu avea sa fie numit apoi “scheelit”. izoleaza manganul calcinand piroluzita cu mangal si-l numeste “manganesium”.F. Dar mangan sub forma pura avea sa obtina prima data chimistul J. Abia in 1907. doi chimisti spanioli. Chimistul francez M. B. Dupa o serie de experiente prezinta un memoriu asupra minereurilor de aur de langa Zlatna din Transilvania. Müler in 1796. Bergman arata ca “acidul tungstic” este un oxid al unui element nou. fratii José si Fausto d’Elhujar. studiaza mineralul de tungsten pe care-l trateaza cu hidroxid de potasiu si apoi cu acid azotic. Müler von Reichenstei in 1782. In 1774 Johan Gotlieb Gahn. analizand compozitia unor obiecte metalice descoperite la Teba. obtinand un precipitat. iar manganul ca atare a fost descoperit de un chimist suedez. In anul 1777. ca molibdenitul este sulfura de molibden (MoS2). in care arata ca minereu de aur din zona respectiva contine un nou metal pe care-l numeste telur si ca acest nou metal a fost descoperit de F. C. H. Hjelm reduce acidul molibdenic cu carbune si ajunge in 1781 la molibden metalic. se confunda cu grafitul. John. reiau experimentele lui Scheele obtinand wolframul. in cinstea marelui chimist suedez Scheele.Compusii manganului erau cunoscuti din Antichitate. care arata ca o pulbere. gaseste intr-un aliaj si prezenta platinei. Istoria telurului prezinta pentru noi un interes cu totul special : a fost descoperit dintr-un minereu cunoscut pentru prima data in Transilvania. Fink reuseste reducerea oxidului de molibden (Mo2O3) cu hidrogen si obtine molibdenul ca metal maleabil. J. Berthelot. Scheele. Era vorba despre piroluzita (MnO2). prin experientele facute la Zlatna si Sibiu de catre transilvaneanul Franz Joseph Müler. trimite o mostra chimistului M. care era confundata cu magnetita (Fe3O4). Pliniu mentioneaza o substanta asemanatoare magnetitei folosita la colorarea sticlei pe care o numeste “magnes”.

H.Scaligner(1484-1558). Moissan. Tennant descopera iridiul in anul 1804. Incalzeste oxidul de bor cu magneziu metalic. Wollaston in urma studiilor asupra platinei.borul. fie sub forma de silicati. Bunsen si G. care descrie un metal gasit in Mexic “pe care nici focul. Compusi ai acestor elemente insa si in special ai sodiului si potasiului au fost folositi inca din Antichitate. Litiul avea sa fie descoperit zece ani mai tarziu de catre un tanar suedez. au fost izolate tarziu si cu multa greutate. H. fie sub forma de cuart sau silice (SiO2). spala masa rezultata cu acid clorhidric si obtine bor amorf. Arabii foloseau o sare care continea si borax ca fondant la topirea unor metale. asistent al lui Berzelius. In anul 1808. Black arata legatura dintre piatra de var si varul “viu”. potasiul. H. Nu se gaseste niciodata in stare libera din cauza marei sale afinitati pentru oxigen si de aceea apare intotdeauna combinat cu acesta. Compusi ai borului erau cunoscuti din timpuri vechi. stontiu si magneziu. cu ajutorul pilei sale electrice reuseste sa descompuna toti acesti oxizi de calciu. Desi romanii cunosteau varul si-l foloseau in constructii pe scara larga. Celelalte doua metale alcaline. sodiul. In Anglia. Dar mult inainte de aparitia sticlei. dar si in industrie. Becher arata ca silicatii contin un pamant nou (pamant sticlos) si care este . chimistul olandez W. se ocupa si el de bor. Meritul de a fi putut izola elementele sodiu si potasiu ii revine lui H. In 1655. insa de o puritate extrem de ridicata : 99. Peste alte patru decenii. Metalele alcaline – litiul. Paladiul si rodiul au fost descoperite de medicul englez W. Davy. Kirchoff la mai bine de o jumatate de secol de la descoperirea sodiului si potasiului. Davy. Dar nu rezulta metalul propriu-zis.9%. Siliciul este un element foarte raspandit in natura. silicea se intrebuinta la fabricarea sticlei. bariu. cel care izolase fluorul in 1886. Inca din Antichitate. chimistul francez H. in urma unor experiente asupra pulberii negre care ramane dupa dizolvarea platinei. probabil din Antichitate. rubidiul si cesiul – astazi atat de familiare si intrebuintate nu numai in laboratoare. Homberg (1652-1715) arata ca prin tratarea borax-ului cu acid sulfuric se obtin niste fulgi albi care au fost numiti “sal sedativum” pentru proprietatile linistitoare ce le aveau. de la primele inceputuri ale civilizatiei omenesti silicatii (sub forma de argila) au fost folositi in olarie. Davy supune acidul boric electrolizei si in 1808 obtine cantitati mici din noul element.J. Davy separa metalele din oxizi. abia in 1756 J. J. compusi in care silicea se gaseste legata de alti oxizi metalici si mai ales de oxidul de aluminiu (Al2O3). cesiul si rubidiul aveau sa fie descoperite pe cale spectrala de catre R. El participa cu 25% la scoarta uscata a pamantului. fiind deci depasit numai de oxigen. ci un amalgam si numai dupa descompunerea acestor amalgame si eliminarea mercurului. nici vre-un alt artificiu special nu l-a putut transforma in lichid”. In anul 1702.

silicea de mai tarziu (SiO2). Descoperirea zirconiului se datoreaza lucrarilor migaloase facute de J. cum credea descoperitorul. evident sub forma impura. H. iod si brom. In anul 1854. Compusii aluminiului erau cunoscuti inca din cele mai vechi timpuri ale omenirii. S. Berzelius pentru intreaga grupa cunoscuta atunci: clor. N. fiind rezultatul a numeroase experiente. Chimistul suedez reuseste sa separe zirconiul atat din silicatul de zirconiu. In anul 1828. Anul urmator Vauquelin anunta descoperirea unui pamant nou pe care-l numeste “pamant de beril”. Mai tarziu avea sa se constate ca era de fapt un silicat de zirconiu. reprezentand 7% si fiind astfel al treilea dintre toate elementele chimice. aproape trecut in uitare. Antichitatea a cunoscut unele pietre pretioase ca: smaraldul. Gregor (1762-1817) studia nisipurile cu proprietati magnetice ce se gaseau langa localitatea Menacham din tinutul Cronwald. siliciu si oxigen si care era de fapt un silicat dublu de beriliu si aluminiu. . I. Saint Claire Deville trateaza tetraclorura de siliciu cu sodiu metalic si obtine siliciu sub forma cristalina. menachin. Acest termen este apoi extins de catre chimistul J. Cel care a introdus pentru prima data cuvantul “halogen” este un chimist modest. o realizeaza Berzelius in 1825. Vauquelin analizeaza un mineral numit beril. In anul 1789. Descoperirea clorului de catre Scheele a dat nastere insa la o serie de controverse care au durat patru decenii. In anul 1821. beriliu. Berzelius in anul 1824. El l-a folosit la inceput pentru a indica elementul clor descoperit de Scheele. In anul 1797. cat si din bioxidul acestui metal. mineralogul englez W. chimistul si farmacistul german H. iodul si bromul au fost descoperite fara dificultati deosebite. Aluminiul este cel mai raspandit metal din scoarta uscata a pamantului. Acestea proveneau din mineralul ce mai tarziu avea sa fie numit ilmenit si care din punct de vedere al compozitiei chimice este titanat de fier (FeTiO3). Wöhler porneste de la clorura de aluminiu anhidra pe care o trateaza cu potasiu metalic si reuseste sa obtina mici cantitati de aluminiu. F Wöhler si separat. chimistul francez L. Izolarea titanului. pana ce s-a stabilit ca este un element chimic si nu un acid. care continea aluminiu. chimistul De Bussy. crisoberilul si aquamarinul care sunt combinatii ale beriliului . pe care le si numeste. Olaria nu facea decat sa prelucreze argilele. Schweiger. Un mineral al zirconiului era cunoscut ca piatra pretioasa inca din Antichitate si era numit “zirconia”. Rose (1795-1864) obtine dioxidul de titan in forma pura. care sunt combinatii ale aluminiului cu siliciul si oxigenul. reduc clorura de beriliu cu potasiu si obtin noul element. Clorul. beriliu. in 1791. Zr(SiO4).

deoarece a fost separat din aceasta combinatie. si-au inchinat munca intregii lor vieti. Ei deduc prezenta unui elementa nou pe care-l numesc rubidiu de la latinescul “rubidos” – rosu inchis. Timp de 150 de ani. In 1824. Courtois constata ca vasele de cupru in care lucra se corodau foarte repede. Reich impreuna cu asistentul sau H. toriul (Berzelius) poloniul (sotii Curie). Apoi condenseaza vaporii intr-o retorta si obtine niste cristale de un violet stralucitor: iodul. a fost izolat dupa eforturi cu totul deosebite facute de numerosi cercetatori intre care si nume ilustre ca: Scheele. Th. eliberand iodul. descopera o linie stralucitoare albastru-indigo caracteristica unui element nou. chimistul francez Bernard Courtois (1777-1838) in incercarea de a transforma azotatul de calciu in azotat de potasiu necesar fabricarii explozivilor. La mijlocul anului 1811. ajungandu-se la rezultate importante. in schimb. Dintre chimistii care au avut aporturi deosebite le descoperirea acestor elemente. analizand niste minerale de zinc. Crookes analizeaza praful ce ramane din namolurile de la fabricarea acidului sulfuric prin metoda camerelor de plumb. Marignac. Jérôme Balard (1802-1876). insa lichidul ramas se colora si el in galben-brun. Cleve. pe care-l numesc indiu.Anul 1935 a deschis oamenilor de stiinta posibilitatea de a produce elemente chimice pe cale artificiala. “puternic iritanti”. fapt care a dus la o crestere fara precedent a laboratoarelor de cercetare. Gay-Lussac. dintre cei mai abili. Descoperirea clorului este legata de acidul clorhidric. pentru lamurirea completa a acestui capitol incalcit al chimiei anorganice. Davy si Moissan. Sub numele de lantanide se inteleg cele 15 metale care se gasesc in sistemul periodic al elementelor incepand cu lantanul pana la lutetiu inclusiv. Evaporeaza extractul de varec din apa de mare si obtine niste cristale. Bunsen si Kirchhof isi continua cercetarile in domeniul analizei spectrale. la ora actuala existand 105 elemente chimice cu denumiri si caracteristici majoritatea bine stabilite si . locuri de frunte ocupa : Mosander. F. Constata ca spectrul prezinta o linie verde si isi da seama ca este vorba despre un nou element chimic pe care-l denumeste taliu. radiul si altele. nenemarati chimisti. Posibilitatea obtinerii de elemente transuraniene presupune o aparatura de laborator foarte complexa si costisitoare. Lichidul ramas il trateaza la cald cu acid sulfuric si apar “vapori de o superba culoare voileta”. adica cele cu numerele atomice 57-71. Welsbach si Urbain.Florul. Problema lantanidelor este si astazi descrisa in chimie.Celelalte elemente au fost descoperite tot in urma dezintegrarilor radioactive succesive sau in urma unor reactii nucleare desfasurate in conditii bine stabilite (bombardamente cu particule atomice in ciclotron). Richter. Acidul clorhidric este amintit de Basilius Valentinius la inceputul secolului al XV – lea. dovada clara a existentei unui nou element. trateaza apele marine cu apa de clor.Sfarsitul secolului trecut intra in istoria fizicii si chiniei prin descoperirea RADIOACTIVITATII si ulterior a substantelor radioactive: uraniul (Pierre si Marie Curie). intrebuinteaza si un extract apos din cenusa de varec (o specie de alge). Bunsen si Kirchhof analizeaza apele minerale de la Dürckheim si observa doua splendide linii albastre. Acest lichid galben este supus unor serii de transformari care se finalizeaza prin obtinerea bronzului. totusi problema ramane deschisa. pe care-l numesc “cesium” sau mai exact cesiul de azi. Boisbaudran.

De asemenea se găsește în „Berezniki”. prin elementele si combinatiile lor chimice cu rol de mediatori. „Neuhof-Ellers” și alte locuri cu zăcăminte de săruri de potasiu din Germania. urinara sau cutanata. în combinatii chimice variate si cu roluri bine definite. Face parte din din clasa halogenaților.speranta obtinerii de elemente chimice noi. roșiatice. având formula chimică KCl. în cantitati diferite. „Wathlingen”.În organismul uman se gasesc aproape toate elementele chimice din natura 15115e417p . Formare . enzimatice si fizico-chimice. fiind strict indispensabile întregii activitati celulare. Mineralele în organism Mineralele sunt substante absolut necesare desfasurarii normale a vietii.sarea lui Sylvius” această denumire este dată după numele fizicianului și chimistului olandez François Sylvius de le Boë (1614-1672). găsită in Sondershausen. într-un echilibru dinamic continuu. „Solikamsk” în Rusia. Silvină (mineral cunoscut și sub numele de clorură de potasiu) este destul de rar întâlnit în natură. pe cale digestiva. Culoarea este deobicei incoloră. Istoric Silvina este descoperit în anul 1832 fiind numit în forma latinizată „sal digestibus Sylvii .Rolul substantelor minerale în organism este primordial pentru ca intervin în desfasurarea tuturor proceselor metabolice.Substantele minerale.răspândire cristalul de silvina Silvină. Utilizare-Mineralul servește ca materie primă în industria chimică. „Kalush” în Ucraina ca și la „Salton Sea” in California. Eliminarea lor are loc în mod diferentiat. fiind reprezentat frecvent prin cristale cubice. A fost găsit la „Staßfurt”. Se găsește asociată cu halitul și carnalitul (clorură de magneziu și potasiu). într-un timp mai scurt sau mai îndelungat. Cristalizează în sistemul cubic.Silvina ia naștere prin sedimentare și evaporarea apei marine. Turingia. componentelor si structurii mediului organic precum si constructiei celulare. de sursa energetica sau ca factori de structura tisulara. în special pentru producerea îngrășămintelor chimice. sunt mentinute. Variantele colorate depind de impuritățile conținute. dar nu întotdeauna cunoscute. impunându- . gălbui. prin mecanisme foarte fine neuro-endocrine. mai rar albastre sau violete.

Fosforul se gaseste în organism într-o proportie de 1% din greutatea corporala.Este specializat. aproximativ 450g din masa unui adult. unele tulburari ale absorbtiei si metabolismului pot determina afectiuni grave organismului. sub forma de saruri complexe. precum si în metabolismul mitocondrial. sulfatii din sol sunt preluati de plante. în conducerea impulsului nervos. Cantitatea cea mai mare se afla în nucleu si mitocondrii. Sodiul. Cuprul se gaseste în organismul uman în cantitate totala de 100 – 150 mg. Între aportul mineral si celelalte substante nutritive exista de asemenea. În plasma. redusi si transformati în radicali . Mg. 32% intracelular. F. În organism. este cofactor pentru enzimele care implica ATP-ul. În organism. în combinatii proteice. Continutul total de magneziu existent la un adult este reprezentat astfel: 1% extracelular. Repartitia lui în tesuturi si umori este de 99% în tesutul osos. Astfel. splina si ficat. În celula. în mare parte (70%) în productia de hemoglobina care ajuta globulele rosii sa aduca oxigenul în toate celulele corpului. reprezinta electrolitul major în fluidele corpului. cisteina si metionina. fosfor legat de lipide si sub forma de esteri glucidici.În raport cu cantitatile continute de catre organism si aportul lor necesar. Cl si microelemente cum sunt I. în producerea energiei necesare numeroaselor cai metabolice. reprezentând aproximativ 1. intervin în coagularea sângelui. 67% la nivelul oaselor. Magneziul este cel mai important dintre cationii divalenti intracelular. P. în echilibru cu cel din plasma si legat de componentele celulelor organismului. iar restul în tesuturi moi si în lichidul extracelular. rezerve importante de cupru se gasesc în ficat. contractia musculara.se din aceste motive asigurarea aportului lor prin ratia alimentara. a caror prezenta este indispensabila structurii proteice. Sulful reprezinta 1. Calciul plasmatic se gaseste sub trei forme în echilibru: calciu ionic. Aportul neechilibrat peste anumite limite.6% din materia vie uscata adica. Se constituie sub forma de depozite (30%) în diferite organe precum maduva spinarii. relatii strânse si echilibre bine definite.În tesutul osos se gaseste în cantitatea cea mai mare. magneziul se afla sub doua forme: liber. într-o cantitate mai mare. K. intrând în alcatuirea aminoacizilor sulfurati: cistina. substantele minerale se împart în: macroelemente din care fac parte Ca. în permeabilitatea membranei. Na. Concentratia fosforului în plasma constituie fosforemia. În natura. fosforul se gaseste sub forma de fosfati monobazici si dibazici. fosforul sub forma ionului fosfat îndeplineste urmatoarele functii: intra în constitutia oaselor. crescând permeabilitatea.6% din greutatea corporala. Este localizat cu preponderenta în lichidul extracelular si oase. Desi nu se gaseste în cantitate prea mare. alaturi de clor si de potasiu. Fierul este implicat într-o gama larga de reactii biochimice si este un constituent esential pentru viata. calciu nedifuzabil sub forma de combinatii cu proteine plasmatice si calciu difuzabil dar neionizat. fiind raspândit atât în tesutul osos cât si în tesuturi moi. Ionii de calciu detin multiple roluri: influenteaza gradul de excitabilitate al nervilor. precum si faptul ca metabolismul proteic si constructia celulara depind de aportul si rolul plastic al substantelor minerale. etc. participa la stimularea contractiei musculare. combinat cu calciu sub forma de hidroxiapatita si fosfat tricalcic. participând la pastrarea echilibrului ionic si a excitabilitatii nervoase. Zn. Calciul este cel mai abundent element mineral din organismul uman. Co. totusi sulful are un rol biologic important. sunt factori în activitatea enzimatica. maduva osoasa si pancreas.Are rol catalitic în formarea hemoglobinei. este binecunoscut echilibrul dintre unele substante minerale si vitamine. Concentratia calciului în plasma constituie calcemia. Este principalul constituent al acizilor nucleici. Participa în toate procesele metabolice.

radicalul sulfuric este cuplat cu unele substante toxice si eliminat prin urina. ceea ce reprezinta 0. descreste consumul de oxigen. Organismul uman ia acest element din plante si apa de baut. În organism. cu formarea unei paturi subtiri protectoare de fluoroapatita acidorezistenta. Fluorul reprezinta un element cu mare raspândire în natura si care alaturi de calciu si fosfor intra în structura smaltului dentar. Fluorul absorbit este transportat de catre sânge de unde se repartizeaza în majoritatea tesuturilor si în special în rinichi si tesutul osos. echilibrul elementelor minerale din organism si mediu. Lipsa fluorului din apa de baut sau alimentatie duce la aparitia cariei dentare. cu rol în procesul coagularii. pe când în cea dulce. Deoarece aceste boli constituie cauza principala a mortalitatii în tarile avansate. în ficat. Cercetarile recente au atras în mai multe rânduri atentia asupra relatiei dintre elementele minerale si bolile cardiovasculare. Se gaseste în limita superioara a acestei concentratii în apa sarata de mare.sulfhidrici. care iau nastere prin fixarea iodului pe acidul aminat tirozina.08 – 2 mg %. Clorul. este caracteristic lichidului extracelular combinat mai ales cu sodiul. abia atinge 1µg ‰. gasindu-se în concentratii de 0. Hormonii tiroidieni au rol în reglarea metabolismului oxidativ celular. modificat în mod adecvat prin alimentatie ar putea constitui un factor important în reducerea incidentei acestora. Un organism adult va contine 125g Cl. care apoi sunt fixati pe acizii grasi. . unde se gaseste în cantitate de 14µg % cea mai mare parte în glanda tiroida unde îndeplineste un rol functional. Ionul de fluor micsoreaza respiratia tisulara. jucând un rol în prevenirea cariilor dentare. inhiba activitatea unor enzime si scade concentratia de acid lactic din muschi. Fluorurile au un rol anticoagulant aceasta datorita faptului ca precipita calciul. participând la formarea hormonilor tiroidieni. Iodul provine din sol. sub forma de ion. Din apa si alimente patrunde în organism.45% din masa corporala totala. Solul si apa reprezinta depozitul principal de fluor. Ionii de clor sunt necesari pentru producerea HCl din acidul gastric. de aceea fluorurarea apei reprezinta o masura sigura si practica de sanatate publica. Mecanismul prin care fluorul împiedica aparitia cariei dentare se datoreaza absorbtiei acestui element pe suprafata de hidroxiapatita a emailului.