În natură, elementele sunt răspândite în proporţii diferite.Elementele naturale cunoscute se găsesc în cele trei stări de agregare.

Astfel, în condiţii obişnuite, în stare gazoasă se găsesc 11 elemente: hidrogen, heliu, neon, argon, kripton, xenon, radon, fluor, clor, oxigen, azot; două sunt lichide: bromul şi mercurul; restul sunt solide. Element chimic: “Specie de atomi care are o anumită masă atomică şi care datorită proprietăţii fizice ocupă un anumit loc în sistemul periodic” (Mendeleev) Aurul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri fiind raspandit in stare nativa in natura el se putea obtine usor in cantitati mici. Datorita proprietatilor sale deosebite, aurul a devenit un simbol al bogatiei si puterii fiind folosit la confectionarea obiectelor de podoaba si cult. Istoria argintului este strans legata de cea a aurului. Prin faptul ca si el se gaseste in natura sub forma nativa este cunoscut din Antichitate si folosit la confectia podoabelor si apoi la fabricarea monedelor. Cuprul era si el cunoscut din Antichitate, aproape sigur imediat dupa Au si Ag. Aparitia cuprului, mult mai dur si mai ieftin a facut posibila utilizarea lui la fabricarea armelor si a unor ustensile realizandu-se astfel un salt important in istorie: trecerea de la epoca de piatra la epoca bronzului. Mult mai tarziu (1878) s-au descoperit si analizat doua minerale importante ale cuprului, malachitul si azuritul (carbonati bazici ai cuprului). Mercurul face si el parte din grupa celor sapte metale cunoscute in lumea antica, dar, in vrema ce unii compusi ai Hg (HgO, HgS, HgCl2) erau cunoscuti cu aproape un mileniu i.e.n. Mercurul metalic apare cu doar 300 ani i.e.n. Fierul, spre deosebire de aur si argint care se gaseau in natura in stare nativa, nu era raspandit decat sub forma de combinatii – in special sulfura si oxizi. Extragerea Fe din minereurile sale a reprezentat un progres important, impunandu-se rapid si inlocuind treptat bronzul. Mult mai tarziu apare sporadic in Germania si peste un secol se dezvolta in Anglia cuptorul inalt care a transformat fundamental industria fierului, permitand obtinerea fontei si apoi a otelului. Faptul ca sulful se cunoaste din antichitate se datoreaza gasirii lui in general sub forma nativa. Exista mentionari in literatura privind arderea sulfului pentru fumigari la dezinfectii precum si a SO2 la inalbirea unor tesaturi. Aparitia prafului de pusca (1250) da o noua importanta sulfului. Dintre compusii sulfului, acidul sulfuric era cunoscut de catre arabi din secolul VII sau mai precis din anul 800. Treptat, utilizarile sulfului se extind – de la fabricarea H2SO4 la vulcanizarea cauciucului, la fabricarea unor medicamente si coloranti. Carbunele de pamant era cunoscut din antichitate si folosit drept combustibil sau la prelucrarea melalelor. Insa carbunii nu trebuiesc confundati cu carbonul care se gaseste in compozitia acestora in cantitati variabile. Diamantul – varietate a carbonului era cunoscut in vechea Indie cu 2000 ani i.e.n. insa Lavoisier (1760) face dovada ca diamantul este cel mai curat dintre formele de carbune. Odata cu prelucrarea diamantelor se apreciaza si valoarea sa, devenind un simbol al luxului, bogatiei

Secole de-a randul. cand Marco Polo a gasit in trecerea sa. stibiul. desigur. Arsenul si stibiul aveau sa se remarce prin toxicitatea deosebita a compusilor sai. alchimistii Evului Mediu au cautat “piatra filozofala” cu ajutorul careia sa poata transforma metalele comune in aur.Este curios faptul ca primele patru elemente descoperite de alchimisti formeaza tocmai grupa a V-a principala din tabelul periodic al lui Mendeleev. descoperirea elementelor chimice. cautarea acestora a continuat. merita subliniat faptul ca toate principalele gaze elementare care au fost descoperite in ultimii opt ani (H2. surprinzatoare. sase metale si un nemetal care au fost descoperite de contemporari ai lui Lavoisier. putin controversat. cum se putea ajunge la acest aliaj de cupru-zinc fara sa fi fost cunoscut zincul? Explicatia nu este grea. Cavedish. iar al doilea ca vomitiv. In lumea antica. obiecte de zinc provenite din China. fosforul. aceasta cinste avea sa-i revina peste un secol lui A. daca este dintre putinele succese ale alchimistilor europeni sau daca trebuie considerat ca o realizare a alchimistilor chinezi dinainte de secolul al XIII – lea. Fosforul era si mai interesant pentru acea vreme. Cu exceptia bioxidului de carbon. Hidrogenul si oxigenul sunt . Cele patru gaze sunt: H2. Dar alchimistii nu dezarmeaza. pe care le-au tratat cu cele mai multe substante in caldura flacarii si a cuptoarelor. Stiind ca descoperirea “pietrei filozofale” si a “elixirului vietii” aveau sa le aduca bogatie si celebritate. bismutul. iar oxigenul de catre J Priestley in 1774. cand si cum. in anul 1776. descoperind in final. wolframul. Deci in total 25 de elemente. Importanta acestor trei elemente sub forma gazoasa este deosebita. nu aur dar alte patru elemente chimice: arsenul. Asadar. cat si un al cincilea element. si O2. ci din cupru si compusi ai zincului. Zincul. marele chimist francez isi publica celebrul sau Tratat elementar de chimie. caci despre el se stie cine l-a descoperit. findca nu dadeau rezultatele asteptate. O2 si Cl2) aveau sa joace mai tarziu un rol desosebit. manganul. Gazele. in Persia. Atunci. Se facusera sute si mii de experiente cu toate metalele cunoscute atunci. uraniul si telurul. in aceasta carte facandu-se si o prima inventariere a elementelor chimice cunoscute pana la acea data. molibdenul.sau prestigiului. C. In Antichitate se cunostea in mod sigur alama. nichelul. In legatura cu descoperirea zincului s-au dus si se duc inca discutii: daca a fost cunoscut in Antichitate. dar nu si zincul elementar. Antichitatea cunoaste pe langa arsen doi compusi ai sai: realgarul (As2S2) si auripigmentul (As2S3). Toate incercarile au fost zadarnice. El se aprindea singur in prezenta aerului. N2. se refaceau in noptile senine pentru ca “astrele sa fie favorabile”. Experientele. Fosforul avea sa fie primul element chimic cu “act de nastere”. zincul. Sa fie poate descoperirea fosforului inceputul renasterii in chimie? Nu. si totodata prin utilizarile in medicina: primul ca intaritor. Scheele descopera in secolul al XVI-lea verdele care-i poarta numele care este un compus al arsenului (HCuAsO3) extrem de toxic. In anul 1789.W. iar cele sapte metale: cobaltul. azotul de catre Daniel Rutherford in 1772. din oxidul sau carbonatul de zinc. aliajul de alama nu se facea din metale componente. Cl2. cu date sigure asupra aparitiei lor. La cele paisprezece elemente mentionate in tratat se mai adaugau inca patru gaze. Hidrogenul a fost descoperit de catre H. iar la intuneric emitea acea enigmatica “lumina rece”. incepe cu numai trei secole inaintea noastra. care este un gaz compus. N2. iar in practica folosindu-se chiar mineralul de zinc. O coincidenta. deci amandoua sulfuri de arsen. in special. Lavoisier.

fara miros si nu intretin arderea. facand sa treaca scantei electrice printr-un tub de oxigen. Cronstedt (1722-1765) a descoperit. un chmist englez de origine franceza. asa cum a aratat in 1799 J. O2 reprezinta jumatate din toata materia ce se gaseste pe pamant iar H2 reprezinta mult peste 90% din toata materia ce se gaseste in Univers. Cel dintai om de stiinta care constata ca aerul nu este format dintr-un singur fel de substanta este Joseph Black (1728-1799). Unele minereuri erau cunoscute din Antichitate si au atras atentia probabil din cauza coloritului lor. caci cele doua metale se gaseau impreuna in meteoriti. fara a se sti acest lucru si nichelul. un chimist pe nume George Brandt (1694-1768) analizeaza in mod temeinic minereurile de cobalt care se gasesc. destul de raspandite in Scandinavia si descopera metalului caruia i se datora colorarea sticlei numindu-l cobalt. acidul clorhidric gazos si unii oxizi de azot. in regiunile in care s-a folosit din vremuri vechi fierul meteoric. nichelul din minerale de nichel. aceasta devenind : “nu exista viata fara azot”. Mai este important prin rolul deosebit pe care-l are in respiratia omului. iar oxigenul si azotul sunt principalii componenti ai aerului. prin participarea sa la diferite fenomene importante din natura (oxidarea).L. iar proprietatile anticorozive ale acestei acoperiri dau o prima utilizare importanta nichelului.Tot in anul 1774 chimistul englez Joseph Priestley (1733-1804) descopera amoniacul gazos. 89% din apa. in proportii mari in aproape toate mineralele si. starea alotropica a oxigenului cu molecula formata din trei atomi a fost descoperit in 1783 de Van Marun. ca un constituient indispensabil al proteinelor. Proust. Oxigenul este cel mai important dintre toate elementele chimice. in total. baza vietii astfel inversandu-se sensul denumirii lui Lavoisier. totodata s-a folosit. ca si acesta. Tot asa cum din minerale de cobalt chimistul suedez Brandt a descoperit cobaltul. In 1834. un alt chimist suedez Axel F. In anul 1735. ambele fiind incolore. nichelul nu a putut sa fie izolat sub forma metalica in acea epoca. Beetger inventeaza nichelejul. iar numele descoperitorului este Daniel Rutherford (1749-1819). aproximativ 50% din toata materia globului pamantesc. care consuma zilnic aproape 1 Kg oxigen si. El reuseste in 1755 sa izoleze bioxidul de carbon din aer. Important prin prezenta sa in natura : 1/5 din aer. De asemenea. Ozonul. Astfel nichelul isi croieste drum spre utilizari tot mai importante in tehnica si de aceea el devine tot mai solicitat. in 1751. Studiul chimic al aerului incepe sa devina o preocupare a cercetarilor abia in a doua jumatate a secolului al XVIII – lea. baza explozivilor si a ingrasamintelor chimice cu azot.Anul descoperirii azotului este 1772. Compusi ai cobaltului se foloseau in vechiul Egipt la colorarea sticlei in albastru si apoi la prepararea smaltului. de astfel. . Cunoscut. Istoria nichelului este asemanatoare cu a cobaltului. Azotul din aer avea sa joace mai tarziu un rol extrem de important in special prin intrebuintarea sa la fabricarea amoniacului de sinteza.componentii apei. Azotul apare si mai tarziu dar nu ca un corp distinct ci confundat cu bioxidul de carbon. oxigenul. Mai mult. Cobaltul. sub forma de combinatii inca din Antichitate. iar in 1774.

in 1807.J.W. Klaproth. se confunda cu grafitul. John. Abia in 1907. Prima mentiune scrisa despre platina pare a fi din anul 1557. Pelletier avea sa arate in mod neindoios. In anul 1777. reiau experimentele lui Scheele obtinand wolframul. Dar mangan sub forma pura avea sa obtina prima data chimistul J. de la Berlin. in cinstea marelui chimist suedez Scheele. doi chimisti spanioli. prin experientele facute la Zlatna si Sibiu de catre transilvaneanul Franz Joseph Müler. Wolframatul de calciu avea sa fie numit apoi “scheelit”. in care arata ca minereu de aur din zona respectiva contine un nou metal pe care-l numeste telur si ca acest nou metal a fost descoperit de F. Scheele. Fink reuseste reducerea oxidului de molibden (Mo2O3) cu hidrogen si obtine molibdenul ca metal maleabil. Chimistul francez M. ajunge la concluzia ca platina era cunoscuta in lumea antica. In anul 1781. Müler in 1796. Scheele arata ca acest mineral (care era in realitate wolframat de calciu WO4Ca) contine un acid particular pe care-l numeste “acid tungstic”. H. In 1774 Johan Gotlieb Gahn. gaseste intr-un aliaj si prezenta platinei. un mineral cenusiu cu stralucire metalica. fratii José si Fausto d’Elhujar. Müler von Reichenstei in 1782. calugarul italian Angelo Maria Cortenovis. In anul 1790. trimite o mostra chimistului M. F. Era vorba despre piroluzita (MnO2). Pliniu mentioneaza o substanta asemanatoare magnetitei folosita la colorarea sticlei pe care o numeste “magnes”. cunoscut sub denumirea de “pumbago” sau plumb negru. izoleaza manganul calcinand piroluzita cu mangal si-l numeste “manganesium”. T. studiaza mineralul de tungsten pe care-l trateaza cu hidroxid de potasiu si apoi cu acid azotic. ca molibdenitul este sulfura de molibden (MoS2). a italianului Iulius Caezar . analizand compozitia unor obiecte metalice descoperite la Teba. Bergman arata ca “acidul tungstic” este un oxid al unui element nou. Pana la mijlocul secolului al XVIII – lea molibdenitul. Denumirea molibdenului vine de la grecescul “molybdos” care se da galenei si altor minerale de plumb. obtinand un precipitat. Dupa o serie de experiente prezinta un memoriu asupra minereurilor de aur de langa Zlatna din Transilvania. C. J. Hjelm reduce acidul molibdenic cu carbune si ajunge in 1781 la molibden metalic. iar manganul ca atare a fost descoperit de un chimist suedez. Abia in 1785.F. inca necunoscut. Istoria telurului prezinta pentru noi un interes cu totul special : a fost descoperit dintr-un minereu cunoscut pentru prima data in Transilvania. Berthelot. B. care era confundata cu magnetita (Fe3O4). studiind vechi manuscrise antice.Compusii manganului erau cunoscuti din Antichitate. R. care arata ca o pulbere.

Davy. potasiul. probabil din Antichitate. Becher arata ca silicatii contin un pamant nou (pamant sticlos) si care este . Paladiul si rodiul au fost descoperite de medicul englez W. Desi romanii cunosteau varul si-l foloseau in constructii pe scara larga. Bunsen si G. se ocupa si el de bor. Peste alte patru decenii. cu ajutorul pilei sale electrice reuseste sa descompuna toti acesti oxizi de calciu. bariu. H. insa de o puritate extrem de ridicata : 99. In anul 1702. dar si in industrie. silicea se intrebuinta la fabricarea sticlei.9%. Wollaston in urma studiilor asupra platinei. H. compusi in care silicea se gaseste legata de alti oxizi metalici si mai ales de oxidul de aluminiu (Al2O3). Siliciul este un element foarte raspandit in natura. sodiul. Celelalte doua metale alcaline. cel care izolase fluorul in 1886. chimistul olandez W. abia in 1756 J. fiind deci depasit numai de oxigen. H. Davy supune acidul boric electrolizei si in 1808 obtine cantitati mici din noul element. care descrie un metal gasit in Mexic “pe care nici focul. Compusi ai acestor elemente insa si in special ai sodiului si potasiului au fost folositi inca din Antichitate. au fost izolate tarziu si cu multa greutate.Scaligner(1484-1558). nici vre-un alt artificiu special nu l-a putut transforma in lichid”. asistent al lui Berzelius.J. de la primele inceputuri ale civilizatiei omenesti silicatii (sub forma de argila) au fost folositi in olarie. Arabii foloseau o sare care continea si borax ca fondant la topirea unor metale. spala masa rezultata cu acid clorhidric si obtine bor amorf.borul. Compusi ai borului erau cunoscuti din timpuri vechi. rubidiul si cesiul – astazi atat de familiare si intrebuintate nu numai in laboratoare. Moissan. Kirchoff la mai bine de o jumatate de secol de la descoperirea sodiului si potasiului. Davy. Meritul de a fi putut izola elementele sodiu si potasiu ii revine lui H. Tennant descopera iridiul in anul 1804. in urma unor experiente asupra pulberii negre care ramane dupa dizolvarea platinei. Litiul avea sa fie descoperit zece ani mai tarziu de catre un tanar suedez. J. El participa cu 25% la scoarta uscata a pamantului. cesiul si rubidiul aveau sa fie descoperite pe cale spectrala de catre R. fie sub forma de silicati. Davy separa metalele din oxizi. ci un amalgam si numai dupa descompunerea acestor amalgame si eliminarea mercurului. In Anglia. In 1655. fie sub forma de cuart sau silice (SiO2). Nu se gaseste niciodata in stare libera din cauza marei sale afinitati pentru oxigen si de aceea apare intotdeauna combinat cu acesta. Incalzeste oxidul de bor cu magneziu metalic. Dar nu rezulta metalul propriu-zis. Inca din Antichitate. chimistul francez H. In anul 1808. stontiu si magneziu. Homberg (1652-1715) arata ca prin tratarea borax-ului cu acid sulfuric se obtin niste fulgi albi care au fost numiti “sal sedativum” pentru proprietatile linistitoare ce le aveau. Dar mult inainte de aparitia sticlei. Black arata legatura dintre piatra de var si varul “viu”. Metalele alcaline – litiul.

fiind rezultatul a numeroase experiente. Saint Claire Deville trateaza tetraclorura de siliciu cu sodiu metalic si obtine siliciu sub forma cristalina. Mai tarziu avea sa se constate ca era de fapt un silicat de zirconiu. Cel care a introdus pentru prima data cuvantul “halogen” este un chimist modest. care continea aluminiu. cat si din bioxidul acestui metal. Vauquelin analizeaza un mineral numit beril. Descoperirea zirconiului se datoreaza lucrarilor migaloase facute de J. chimistul De Bussy. . Antichitatea a cunoscut unele pietre pretioase ca: smaraldul. I. Gregor (1762-1817) studia nisipurile cu proprietati magnetice ce se gaseau langa localitatea Menacham din tinutul Cronwald. crisoberilul si aquamarinul care sunt combinatii ale beriliului . iodul si bromul au fost descoperite fara dificultati deosebite. Wöhler porneste de la clorura de aluminiu anhidra pe care o trateaza cu potasiu metalic si reuseste sa obtina mici cantitati de aluminiu. menachin. Descoperirea clorului de catre Scheele a dat nastere insa la o serie de controverse care au durat patru decenii. o realizeaza Berzelius in 1825. Acestea proveneau din mineralul ce mai tarziu avea sa fie numit ilmenit si care din punct de vedere al compozitiei chimice este titanat de fier (FeTiO3). Rose (1795-1864) obtine dioxidul de titan in forma pura. mineralogul englez W. chimistul si farmacistul german H. In anul 1854. iod si brom. Anul urmator Vauquelin anunta descoperirea unui pamant nou pe care-l numeste “pamant de beril”. pe care le si numeste. S. Compusii aluminiului erau cunoscuti inca din cele mai vechi timpuri ale omenirii. evident sub forma impura. Chimistul suedez reuseste sa separe zirconiul atat din silicatul de zirconiu. Schweiger. El l-a folosit la inceput pentru a indica elementul clor descoperit de Scheele. Acest termen este apoi extins de catre chimistul J. Zr(SiO4). Berzelius in anul 1824. Berzelius pentru intreaga grupa cunoscuta atunci: clor. H. care sunt combinatii ale aluminiului cu siliciul si oxigenul. In anul 1789. beriliu. pana ce s-a stabilit ca este un element chimic si nu un acid. cum credea descoperitorul. Izolarea titanului. aproape trecut in uitare. Clorul.silicea de mai tarziu (SiO2). In anul 1797. reprezentand 7% si fiind astfel al treilea dintre toate elementele chimice. reduc clorura de beriliu cu potasiu si obtin noul element. F Wöhler si separat. In anul 1821. Olaria nu facea decat sa prelucreze argilele. chimistul francez L. beriliu. in 1791. siliciu si oxigen si care era de fapt un silicat dublu de beriliu si aluminiu. Aluminiul este cel mai raspandit metal din scoarta uscata a pamantului. N. In anul 1828. Un mineral al zirconiului era cunoscut ca piatra pretioasa inca din Antichitate si era numit “zirconia”.

Constata ca spectrul prezinta o linie verde si isi da seama ca este vorba despre un nou element chimic pe care-l denumeste taliu. Bunsen si Kirchhof analizeaza apele minerale de la Dürckheim si observa doua splendide linii albastre. adica cele cu numerele atomice 57-71.Celelalte elemente au fost descoperite tot in urma dezintegrarilor radioactive succesive sau in urma unor reactii nucleare desfasurate in conditii bine stabilite (bombardamente cu particule atomice in ciclotron). descopera o linie stralucitoare albastru-indigo caracteristica unui element nou. fapt care a dus la o crestere fara precedent a laboratoarelor de cercetare. la ora actuala existand 105 elemente chimice cu denumiri si caracteristici majoritatea bine stabilite si . nenemarati chimisti. Posibilitatea obtinerii de elemente transuraniene presupune o aparatura de laborator foarte complexa si costisitoare. deoarece a fost separat din aceasta combinatie. F. totusi problema ramane deschisa. Ei deduc prezenta unui elementa nou pe care-l numesc rubidiu de la latinescul “rubidos” – rosu inchis. Th. trateaza apele marine cu apa de clor. si-au inchinat munca intregii lor vieti. intrebuinteaza si un extract apos din cenusa de varec (o specie de alge).Sfarsitul secolului trecut intra in istoria fizicii si chiniei prin descoperirea RADIOACTIVITATII si ulterior a substantelor radioactive: uraniul (Pierre si Marie Curie). Bunsen si Kirchhof isi continua cercetarile in domeniul analizei spectrale. dintre cei mai abili. Timp de 150 de ani. analizand niste minerale de zinc. Boisbaudran. Reich impreuna cu asistentul sau H. Davy si Moissan. Problema lantanidelor este si astazi descrisa in chimie.Florul. eliberand iodul. Descoperirea clorului este legata de acidul clorhidric. radiul si altele. dovada clara a existentei unui nou element. chimistul francez Bernard Courtois (1777-1838) in incercarea de a transforma azotatul de calciu in azotat de potasiu necesar fabricarii explozivilor. insa lichidul ramas se colora si el in galben-brun. Gay-Lussac. Welsbach si Urbain. ajungandu-se la rezultate importante. Sub numele de lantanide se inteleg cele 15 metale care se gasesc in sistemul periodic al elementelor incepand cu lantanul pana la lutetiu inclusiv. Acidul clorhidric este amintit de Basilius Valentinius la inceputul secolului al XV – lea. Crookes analizeaza praful ce ramane din namolurile de la fabricarea acidului sulfuric prin metoda camerelor de plumb. locuri de frunte ocupa : Mosander. a fost izolat dupa eforturi cu totul deosebite facute de numerosi cercetatori intre care si nume ilustre ca: Scheele. Lichidul ramas il trateaza la cald cu acid sulfuric si apar “vapori de o superba culoare voileta”. pe care-l numesc “cesium” sau mai exact cesiul de azi. Apoi condenseaza vaporii intr-o retorta si obtine niste cristale de un violet stralucitor: iodul. in schimb. Evaporeaza extractul de varec din apa de mare si obtine niste cristale. Courtois constata ca vasele de cupru in care lucra se corodau foarte repede. In 1824. Jérôme Balard (1802-1876). La mijlocul anului 1811. Cleve. pentru lamurirea completa a acestui capitol incalcit al chimiei anorganice. Marignac. Acest lichid galben este supus unor serii de transformari care se finalizeaza prin obtinerea bronzului. Richter. “puternic iritanti”. toriul (Berzelius) poloniul (sotii Curie). Dintre chimistii care au avut aporturi deosebite le descoperirea acestor elemente.Anul 1935 a deschis oamenilor de stiinta posibilitatea de a produce elemente chimice pe cale artificiala. pe care-l numesc indiu.

„Solikamsk” în Rusia. De asemenea se găsește în „Berezniki”. A fost găsit la „Staßfurt”. „Kalush” în Ucraina ca și la „Salton Sea” in California. Eliminarea lor are loc în mod diferentiat. roșiatice. enzimatice si fizico-chimice. Formare .Silvina ia naștere prin sedimentare și evaporarea apei marine. prin elementele si combinatiile lor chimice cu rol de mediatori. de sursa energetica sau ca factori de structura tisulara. urinara sau cutanata. Variantele colorate depind de impuritățile conținute. Se găsește asociată cu halitul și carnalitul (clorură de magneziu și potasiu). în special pentru producerea îngrășămintelor chimice. Turingia.Rolul substantelor minerale în organism este primordial pentru ca intervin în desfasurarea tuturor proceselor metabolice. într-un timp mai scurt sau mai îndelungat. Cristalizează în sistemul cubic.sarea lui Sylvius” această denumire este dată după numele fizicianului și chimistului olandez François Sylvius de le Boë (1614-1672). sunt mentinute. Silvină (mineral cunoscut și sub numele de clorură de potasiu) este destul de rar întâlnit în natură.răspândire cristalul de silvina Silvină. „Neuhof-Ellers” și alte locuri cu zăcăminte de săruri de potasiu din Germania. impunându- . Mineralele în organism Mineralele sunt substante absolut necesare desfasurarii normale a vietii. Culoarea este deobicei incoloră. componentelor si structurii mediului organic precum si constructiei celulare. dar nu întotdeauna cunoscute. fiind strict indispensabile întregii activitati celulare. având formula chimică KCl. într-un echilibru dinamic continuu. Face parte din din clasa halogenaților. „Wathlingen”.În organismul uman se gasesc aproape toate elementele chimice din natura 15115e417p . în cantitati diferite. în combinatii chimice variate si cu roluri bine definite. găsită in Sondershausen. Utilizare-Mineralul servește ca materie primă în industria chimică. prin mecanisme foarte fine neuro-endocrine. fiind reprezentat frecvent prin cristale cubice. mai rar albastre sau violete.Substantele minerale.speranta obtinerii de elemente chimice noi. gălbui. Istoric Silvina este descoperit în anul 1832 fiind numit în forma latinizată „sal digestibus Sylvii . pe cale digestiva.

În celula. Este localizat cu preponderenta în lichidul extracelular si oase. contractia musculara. Sodiul.6% din greutatea corporala. Concentratia calciului în plasma constituie calcemia. este cofactor pentru enzimele care implica ATP-ul. 32% intracelular. Na. a caror prezenta este indispensabila structurii proteice. participa la stimularea contractiei musculare. fiind raspândit atât în tesutul osos cât si în tesuturi moi. În natura. redusi si transformati în radicali . Sulful reprezinta 1. Cuprul se gaseste în organismul uman în cantitate totala de 100 – 150 mg. intrând în alcatuirea aminoacizilor sulfurati: cistina. reprezinta electrolitul major în fluidele corpului. P. substantele minerale se împart în: macroelemente din care fac parte Ca. Se constituie sub forma de depozite (30%) în diferite organe precum maduva spinarii. într-o cantitate mai mare.Are rol catalitic în formarea hemoglobinei. participând la pastrarea echilibrului ionic si a excitabilitatii nervoase. relatii strânse si echilibre bine definite. Desi nu se gaseste în cantitate prea mare. F. intervin în coagularea sângelui. Cl si microelemente cum sunt I. crescând permeabilitatea. în conducerea impulsului nervos. fosfor legat de lipide si sub forma de esteri glucidici. sulfatii din sol sunt preluati de plante. Magneziul este cel mai important dintre cationii divalenti intracelular.6% din materia vie uscata adica.se din aceste motive asigurarea aportului lor prin ratia alimentara. splina si ficat. Co. Participa în toate procesele metabolice. Între aportul mineral si celelalte substante nutritive exista de asemenea. unele tulburari ale absorbtiei si metabolismului pot determina afectiuni grave organismului. Continutul total de magneziu existent la un adult este reprezentat astfel: 1% extracelular. K. Astfel. în echilibru cu cel din plasma si legat de componentele celulelor organismului. În plasma. etc. Fosforul se gaseste în organism într-o proportie de 1% din greutatea corporala. Repartitia lui în tesuturi si umori este de 99% în tesutul osos. în permeabilitatea membranei. rezerve importante de cupru se gasesc în ficat. iar restul în tesuturi moi si în lichidul extracelular. precum si faptul ca metabolismul proteic si constructia celulara depind de aportul si rolul plastic al substantelor minerale. Fierul este implicat într-o gama larga de reactii biochimice si este un constituent esential pentru viata. în combinatii proteice.În raport cu cantitatile continute de catre organism si aportul lor necesar. În organism.În tesutul osos se gaseste în cantitatea cea mai mare. în producerea energiei necesare numeroaselor cai metabolice. Aportul neechilibrat peste anumite limite. este binecunoscut echilibrul dintre unele substante minerale si vitamine.Este specializat. Zn. Cantitatea cea mai mare se afla în nucleu si mitocondrii. totusi sulful are un rol biologic important. în mare parte (70%) în productia de hemoglobina care ajuta globulele rosii sa aduca oxigenul în toate celulele corpului. Concentratia fosforului în plasma constituie fosforemia. Calciul plasmatic se gaseste sub trei forme în echilibru: calciu ionic. sub forma de saruri complexe. combinat cu calciu sub forma de hidroxiapatita si fosfat tricalcic. cisteina si metionina. fosforul se gaseste sub forma de fosfati monobazici si dibazici. maduva osoasa si pancreas. fosforul sub forma ionului fosfat îndeplineste urmatoarele functii: intra în constitutia oaselor. 67% la nivelul oaselor. alaturi de clor si de potasiu. Este principalul constituent al acizilor nucleici. Calciul este cel mai abundent element mineral din organismul uman. În organism. aproximativ 450g din masa unui adult. Mg. sunt factori în activitatea enzimatica. reprezentând aproximativ 1. magneziul se afla sub doua forme: liber. precum si în metabolismul mitocondrial. calciu nedifuzabil sub forma de combinatii cu proteine plasmatice si calciu difuzabil dar neionizat. Ionii de calciu detin multiple roluri: influenteaza gradul de excitabilitate al nervilor.

Cercetarile recente au atras în mai multe rânduri atentia asupra relatiei dintre elementele minerale si bolile cardiovasculare. modificat în mod adecvat prin alimentatie ar putea constitui un factor important în reducerea incidentei acestora. Fluorurile au un rol anticoagulant aceasta datorita faptului ca precipita calciul. Lipsa fluorului din apa de baut sau alimentatie duce la aparitia cariei dentare. În organism. pe când în cea dulce. sub forma de ion. cu formarea unei paturi subtiri protectoare de fluoroapatita acidorezistenta.45% din masa corporala totala. Clorul.sulfhidrici. Fluorul reprezinta un element cu mare raspândire în natura si care alaturi de calciu si fosfor intra în structura smaltului dentar. inhiba activitatea unor enzime si scade concentratia de acid lactic din muschi. Mecanismul prin care fluorul împiedica aparitia cariei dentare se datoreaza absorbtiei acestui element pe suprafata de hidroxiapatita a emailului. Un organism adult va contine 125g Cl. de aceea fluorurarea apei reprezinta o masura sigura si practica de sanatate publica. Ionii de clor sunt necesari pentru producerea HCl din acidul gastric. abia atinge 1µg ‰. care iau nastere prin fixarea iodului pe acidul aminat tirozina. participând la formarea hormonilor tiroidieni. Solul si apa reprezinta depozitul principal de fluor. cu rol în procesul coagularii.08 – 2 mg %. descreste consumul de oxigen. ceea ce reprezinta 0. Organismul uman ia acest element din plante si apa de baut. care apoi sunt fixati pe acizii grasi. este caracteristic lichidului extracelular combinat mai ales cu sodiul. unde se gaseste în cantitate de 14µg % cea mai mare parte în glanda tiroida unde îndeplineste un rol functional. Fluorul absorbit este transportat de catre sânge de unde se repartizeaza în majoritatea tesuturilor si în special în rinichi si tesutul osos. Se gaseste în limita superioara a acestei concentratii în apa sarata de mare. jucând un rol în prevenirea cariilor dentare. în ficat. Din apa si alimente patrunde în organism. Hormonii tiroidieni au rol în reglarea metabolismului oxidativ celular. echilibrul elementelor minerale din organism si mediu. radicalul sulfuric este cuplat cu unele substante toxice si eliminat prin urina. Deoarece aceste boli constituie cauza principala a mortalitatii în tarile avansate. Ionul de fluor micsoreaza respiratia tisulara. Iodul provine din sol. gasindu-se în concentratii de 0. .