În natură, elementele sunt răspândite în proporţii diferite.Elementele naturale cunoscute se găsesc în cele trei stări de agregare.

Astfel, în condiţii obişnuite, în stare gazoasă se găsesc 11 elemente: hidrogen, heliu, neon, argon, kripton, xenon, radon, fluor, clor, oxigen, azot; două sunt lichide: bromul şi mercurul; restul sunt solide. Element chimic: “Specie de atomi care are o anumită masă atomică şi care datorită proprietăţii fizice ocupă un anumit loc în sistemul periodic” (Mendeleev) Aurul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri fiind raspandit in stare nativa in natura el se putea obtine usor in cantitati mici. Datorita proprietatilor sale deosebite, aurul a devenit un simbol al bogatiei si puterii fiind folosit la confectionarea obiectelor de podoaba si cult. Istoria argintului este strans legata de cea a aurului. Prin faptul ca si el se gaseste in natura sub forma nativa este cunoscut din Antichitate si folosit la confectia podoabelor si apoi la fabricarea monedelor. Cuprul era si el cunoscut din Antichitate, aproape sigur imediat dupa Au si Ag. Aparitia cuprului, mult mai dur si mai ieftin a facut posibila utilizarea lui la fabricarea armelor si a unor ustensile realizandu-se astfel un salt important in istorie: trecerea de la epoca de piatra la epoca bronzului. Mult mai tarziu (1878) s-au descoperit si analizat doua minerale importante ale cuprului, malachitul si azuritul (carbonati bazici ai cuprului). Mercurul face si el parte din grupa celor sapte metale cunoscute in lumea antica, dar, in vrema ce unii compusi ai Hg (HgO, HgS, HgCl2) erau cunoscuti cu aproape un mileniu i.e.n. Mercurul metalic apare cu doar 300 ani i.e.n. Fierul, spre deosebire de aur si argint care se gaseau in natura in stare nativa, nu era raspandit decat sub forma de combinatii – in special sulfura si oxizi. Extragerea Fe din minereurile sale a reprezentat un progres important, impunandu-se rapid si inlocuind treptat bronzul. Mult mai tarziu apare sporadic in Germania si peste un secol se dezvolta in Anglia cuptorul inalt care a transformat fundamental industria fierului, permitand obtinerea fontei si apoi a otelului. Faptul ca sulful se cunoaste din antichitate se datoreaza gasirii lui in general sub forma nativa. Exista mentionari in literatura privind arderea sulfului pentru fumigari la dezinfectii precum si a SO2 la inalbirea unor tesaturi. Aparitia prafului de pusca (1250) da o noua importanta sulfului. Dintre compusii sulfului, acidul sulfuric era cunoscut de catre arabi din secolul VII sau mai precis din anul 800. Treptat, utilizarile sulfului se extind – de la fabricarea H2SO4 la vulcanizarea cauciucului, la fabricarea unor medicamente si coloranti. Carbunele de pamant era cunoscut din antichitate si folosit drept combustibil sau la prelucrarea melalelor. Insa carbunii nu trebuiesc confundati cu carbonul care se gaseste in compozitia acestora in cantitati variabile. Diamantul – varietate a carbonului era cunoscut in vechea Indie cu 2000 ani i.e.n. insa Lavoisier (1760) face dovada ca diamantul este cel mai curat dintre formele de carbune. Odata cu prelucrarea diamantelor se apreciaza si valoarea sa, devenind un simbol al luxului, bogatiei

si O2.Este curios faptul ca primele patru elemente descoperite de alchimisti formeaza tocmai grupa a V-a principala din tabelul periodic al lui Mendeleev. cu date sigure asupra aparitiei lor. care este un gaz compus. caci despre el se stie cine l-a descoperit. putin controversat. In lumea antica. bismutul. Atunci. obiecte de zinc provenite din China.sau prestigiului. in special. uraniul si telurul. si totodata prin utilizarile in medicina: primul ca intaritor. in anul 1776. O2 si Cl2) aveau sa joace mai tarziu un rol desosebit. surprinzatoare. azotul de catre Daniel Rutherford in 1772. Toate incercarile au fost zadarnice. manganul. Sa fie poate descoperirea fosforului inceputul renasterii in chimie? Nu. Se facusera sute si mii de experiente cu toate metalele cunoscute atunci. iar al doilea ca vomitiv. molibdenul. pe care le-au tratat cu cele mai multe substante in caldura flacarii si a cuptoarelor. Cavedish. O coincidenta. deci amandoua sulfuri de arsen. se refaceau in noptile senine pentru ca “astrele sa fie favorabile”. Hidrogenul si oxigenul sunt . desigur. aliajul de alama nu se facea din metale componente. Gazele. iar oxigenul de catre J Priestley in 1774. wolframul. Importanta acestor trei elemente sub forma gazoasa este deosebita. cautarea acestora a continuat. Cl2. marele chimist francez isi publica celebrul sau Tratat elementar de chimie. daca este dintre putinele succese ale alchimistilor europeni sau daca trebuie considerat ca o realizare a alchimistilor chinezi dinainte de secolul al XIII – lea. Experientele. El se aprindea singur in prezenta aerului. cat si un al cincilea element. iar in practica folosindu-se chiar mineralul de zinc. descoperind in final. ci din cupru si compusi ai zincului. Dar alchimistii nu dezarmeaza. din oxidul sau carbonatul de zinc. sase metale si un nemetal care au fost descoperite de contemporari ai lui Lavoisier. stibiul. nu aur dar alte patru elemente chimice: arsenul.W. Deci in total 25 de elemente. Lavoisier. findca nu dadeau rezultatele asteptate. C. Antichitatea cunoaste pe langa arsen doi compusi ai sai: realgarul (As2S2) si auripigmentul (As2S3). N2. descoperirea elementelor chimice. N2. Cele patru gaze sunt: H2. aceasta cinste avea sa-i revina peste un secol lui A. iar cele sapte metale: cobaltul. Asadar. cand Marco Polo a gasit in trecerea sa. Arsenul si stibiul aveau sa se remarce prin toxicitatea deosebita a compusilor sai. cum se putea ajunge la acest aliaj de cupru-zinc fara sa fi fost cunoscut zincul? Explicatia nu este grea. merita subliniat faptul ca toate principalele gaze elementare care au fost descoperite in ultimii opt ani (H2. Hidrogenul a fost descoperit de catre H. Fosforul avea sa fie primul element chimic cu “act de nastere”. iar la intuneric emitea acea enigmatica “lumina rece”. Zincul. La cele paisprezece elemente mentionate in tratat se mai adaugau inca patru gaze. Scheele descopera in secolul al XVI-lea verdele care-i poarta numele care este un compus al arsenului (HCuAsO3) extrem de toxic. In Antichitate se cunostea in mod sigur alama. in aceasta carte facandu-se si o prima inventariere a elementelor chimice cunoscute pana la acea data. In anul 1789. incepe cu numai trei secole inaintea noastra. alchimistii Evului Mediu au cautat “piatra filozofala” cu ajutorul careia sa poata transforma metalele comune in aur. In legatura cu descoperirea zincului s-au dus si se duc inca discutii: daca a fost cunoscut in Antichitate. Stiind ca descoperirea “pietrei filozofale” si a “elixirului vietii” aveau sa le aduca bogatie si celebritate. Fosforul era si mai interesant pentru acea vreme. nichelul. in Persia. cand si cum. Secole de-a randul. dar nu si zincul elementar. zincul. Cu exceptia bioxidului de carbon. fosforul.

in 1751. in regiunile in care s-a folosit din vremuri vechi fierul meteoric. Unele minereuri erau cunoscute din Antichitate si au atras atentia probabil din cauza coloritului lor. O2 reprezinta jumatate din toata materia ce se gaseste pe pamant iar H2 reprezinta mult peste 90% din toata materia ce se gaseste in Univers. prin participarea sa la diferite fenomene importante din natura (oxidarea). De asemenea. Compusi ai cobaltului se foloseau in vechiul Egipt la colorarea sticlei in albastru si apoi la prepararea smaltului. Beetger inventeaza nichelejul.componentii apei. sub forma de combinatii inca din Antichitate. Ozonul. nichelul nu a putut sa fie izolat sub forma metalica in acea epoca.Tot in anul 1774 chimistul englez Joseph Priestley (1733-1804) descopera amoniacul gazos. Tot asa cum din minerale de cobalt chimistul suedez Brandt a descoperit cobaltul. nichelul din minerale de nichel. in proportii mari in aproape toate mineralele si. oxigenul. In 1834. Istoria nichelului este asemanatoare cu a cobaltului. in total. un chimist pe nume George Brandt (1694-1768) analizeaza in mod temeinic minereurile de cobalt care se gasesc. Important prin prezenta sa in natura : 1/5 din aer. iar oxigenul si azotul sunt principalii componenti ai aerului. Oxigenul este cel mai important dintre toate elementele chimice. iar proprietatile anticorozive ale acestei acoperiri dau o prima utilizare importanta nichelului. Azotul apare si mai tarziu dar nu ca un corp distinct ci confundat cu bioxidul de carbon. aproximativ 50% din toata materia globului pamantesc. . care consuma zilnic aproape 1 Kg oxigen si.Anul descoperirii azotului este 1772. fara a se sti acest lucru si nichelul. Cunoscut. iar in 1774. starea alotropica a oxigenului cu molecula formata din trei atomi a fost descoperit in 1783 de Van Marun. destul de raspandite in Scandinavia si descopera metalului caruia i se datora colorarea sticlei numindu-l cobalt. Azotul din aer avea sa joace mai tarziu un rol extrem de important in special prin intrebuintarea sa la fabricarea amoniacului de sinteza. Mai mult. ca un constituient indispensabil al proteinelor. ambele fiind incolore.L. un chmist englez de origine franceza. Cronstedt (1722-1765) a descoperit. facand sa treaca scantei electrice printr-un tub de oxigen. un alt chimist suedez Axel F. ca si acesta. Astfel nichelul isi croieste drum spre utilizari tot mai importante in tehnica si de aceea el devine tot mai solicitat. Studiul chimic al aerului incepe sa devina o preocupare a cercetarilor abia in a doua jumatate a secolului al XVIII – lea. Cobaltul. totodata s-a folosit. asa cum a aratat in 1799 J. Cel dintai om de stiinta care constata ca aerul nu este format dintr-un singur fel de substanta este Joseph Black (1728-1799). baza vietii astfel inversandu-se sensul denumirii lui Lavoisier. aceasta devenind : “nu exista viata fara azot”. Proust. In anul 1735. baza explozivilor si a ingrasamintelor chimice cu azot. caci cele doua metale se gaseau impreuna in meteoriti. de astfel. iar numele descoperitorului este Daniel Rutherford (1749-1819). El reuseste in 1755 sa izoleze bioxidul de carbon din aer. acidul clorhidric gazos si unii oxizi de azot. fara miros si nu intretin arderea. Mai este important prin rolul deosebit pe care-l are in respiratia omului. 89% din apa.

J. Berthelot. Dupa o serie de experiente prezinta un memoriu asupra minereurilor de aur de langa Zlatna din Transilvania. Istoria telurului prezinta pentru noi un interes cu totul special : a fost descoperit dintr-un minereu cunoscut pentru prima data in Transilvania. Wolframatul de calciu avea sa fie numit apoi “scheelit”. Prima mentiune scrisa despre platina pare a fi din anul 1557. Denumirea molibdenului vine de la grecescul “molybdos” care se da galenei si altor minerale de plumb. de la Berlin. Scheele arata ca acest mineral (care era in realitate wolframat de calciu WO4Ca) contine un acid particular pe care-l numeste “acid tungstic”. F. studiind vechi manuscrise antice. J. calugarul italian Angelo Maria Cortenovis. iar manganul ca atare a fost descoperit de un chimist suedez. T. Müler von Reichenstei in 1782. In anul 1781. R. Chimistul francez M. In anul 1790. se confunda cu grafitul. ajunge la concluzia ca platina era cunoscuta in lumea antica. In anul 1777. Pliniu mentioneaza o substanta asemanatoare magnetitei folosita la colorarea sticlei pe care o numeste “magnes”. Bergman arata ca “acidul tungstic” este un oxid al unui element nou. Era vorba despre piroluzita (MnO2). Pelletier avea sa arate in mod neindoios. C. in cinstea marelui chimist suedez Scheele. in care arata ca minereu de aur din zona respectiva contine un nou metal pe care-l numeste telur si ca acest nou metal a fost descoperit de F. izoleaza manganul calcinand piroluzita cu mangal si-l numeste “manganesium”.Compusii manganului erau cunoscuti din Antichitate. fratii José si Fausto d’Elhujar. B. obtinand un precipitat. Müler in 1796. ca molibdenitul este sulfura de molibden (MoS2). Klaproth. un mineral cenusiu cu stralucire metalica. inca necunoscut. In 1774 Johan Gotlieb Gahn.F. Dar mangan sub forma pura avea sa obtina prima data chimistul J. cunoscut sub denumirea de “pumbago” sau plumb negru. care arata ca o pulbere. prin experientele facute la Zlatna si Sibiu de catre transilvaneanul Franz Joseph Müler. Abia in 1907. studiaza mineralul de tungsten pe care-l trateaza cu hidroxid de potasiu si apoi cu acid azotic. H. Scheele. Hjelm reduce acidul molibdenic cu carbune si ajunge in 1781 la molibden metalic. a italianului Iulius Caezar . John. Pana la mijlocul secolului al XVIII – lea molibdenitul. Fink reuseste reducerea oxidului de molibden (Mo2O3) cu hidrogen si obtine molibdenul ca metal maleabil.W. Abia in 1785. trimite o mostra chimistului M. in 1807. gaseste intr-un aliaj si prezenta platinei. reiau experimentele lui Scheele obtinand wolframul. care era confundata cu magnetita (Fe3O4). doi chimisti spanioli. analizand compozitia unor obiecte metalice descoperite la Teba.

chimistul olandez W. probabil din Antichitate. Celelalte doua metale alcaline. cesiul si rubidiul aveau sa fie descoperite pe cale spectrala de catre R. ci un amalgam si numai dupa descompunerea acestor amalgame si eliminarea mercurului.9%. Arabii foloseau o sare care continea si borax ca fondant la topirea unor metale. Peste alte patru decenii. Davy. Black arata legatura dintre piatra de var si varul “viu”. insa de o puritate extrem de ridicata : 99. H. In Anglia. In anul 1808. abia in 1756 J.Scaligner(1484-1558). Compusi ai acestor elemente insa si in special ai sodiului si potasiului au fost folositi inca din Antichitate. H. Dar nu rezulta metalul propriu-zis. rubidiul si cesiul – astazi atat de familiare si intrebuintate nu numai in laboratoare. cel care izolase fluorul in 1886. Davy. chimistul francez H. El participa cu 25% la scoarta uscata a pamantului. sodiul. Inca din Antichitate. H. Davy supune acidul boric electrolizei si in 1808 obtine cantitati mici din noul element. dar si in industrie. Desi romanii cunosteau varul si-l foloseau in constructii pe scara larga.J. Davy separa metalele din oxizi. au fost izolate tarziu si cu multa greutate.borul. silicea se intrebuinta la fabricarea sticlei. se ocupa si el de bor. nici vre-un alt artificiu special nu l-a putut transforma in lichid”. Metalele alcaline – litiul. fiind deci depasit numai de oxigen. potasiul. Homberg (1652-1715) arata ca prin tratarea borax-ului cu acid sulfuric se obtin niste fulgi albi care au fost numiti “sal sedativum” pentru proprietatile linistitoare ce le aveau. J. in urma unor experiente asupra pulberii negre care ramane dupa dizolvarea platinei. Dar mult inainte de aparitia sticlei. bariu. In anul 1702. cu ajutorul pilei sale electrice reuseste sa descompuna toti acesti oxizi de calciu. Siliciul este un element foarte raspandit in natura. fie sub forma de silicati. de la primele inceputuri ale civilizatiei omenesti silicatii (sub forma de argila) au fost folositi in olarie. Litiul avea sa fie descoperit zece ani mai tarziu de catre un tanar suedez. Incalzeste oxidul de bor cu magneziu metalic. care descrie un metal gasit in Mexic “pe care nici focul. Moissan. fie sub forma de cuart sau silice (SiO2). Paladiul si rodiul au fost descoperite de medicul englez W. Wollaston in urma studiilor asupra platinei. Nu se gaseste niciodata in stare libera din cauza marei sale afinitati pentru oxigen si de aceea apare intotdeauna combinat cu acesta. Bunsen si G. Kirchoff la mai bine de o jumatate de secol de la descoperirea sodiului si potasiului. stontiu si magneziu. spala masa rezultata cu acid clorhidric si obtine bor amorf. compusi in care silicea se gaseste legata de alti oxizi metalici si mai ales de oxidul de aluminiu (Al2O3). Becher arata ca silicatii contin un pamant nou (pamant sticlos) si care este . Tennant descopera iridiul in anul 1804. In 1655. asistent al lui Berzelius. Compusi ai borului erau cunoscuti din timpuri vechi. Meritul de a fi putut izola elementele sodiu si potasiu ii revine lui H.

chimistul francez L. siliciu si oxigen si care era de fapt un silicat dublu de beriliu si aluminiu. . In anul 1828. In anul 1821. in 1791. Izolarea titanului. Antichitatea a cunoscut unele pietre pretioase ca: smaraldul. F Wöhler si separat. pe care le si numeste. Wöhler porneste de la clorura de aluminiu anhidra pe care o trateaza cu potasiu metalic si reuseste sa obtina mici cantitati de aluminiu. pana ce s-a stabilit ca este un element chimic si nu un acid. crisoberilul si aquamarinul care sunt combinatii ale beriliului . Aluminiul este cel mai raspandit metal din scoarta uscata a pamantului. In anul 1797. beriliu. o realizeaza Berzelius in 1825. Cel care a introdus pentru prima data cuvantul “halogen” este un chimist modest. evident sub forma impura. Chimistul suedez reuseste sa separe zirconiul atat din silicatul de zirconiu. aproape trecut in uitare. Clorul. mineralogul englez W. Acestea proveneau din mineralul ce mai tarziu avea sa fie numit ilmenit si care din punct de vedere al compozitiei chimice este titanat de fier (FeTiO3). reprezentand 7% si fiind astfel al treilea dintre toate elementele chimice. Descoperirea clorului de catre Scheele a dat nastere insa la o serie de controverse care au durat patru decenii. N. Berzelius in anul 1824. beriliu. El l-a folosit la inceput pentru a indica elementul clor descoperit de Scheele. fiind rezultatul a numeroase experiente. Zr(SiO4). H. Olaria nu facea decat sa prelucreze argilele. Schweiger. Mai tarziu avea sa se constate ca era de fapt un silicat de zirconiu. cat si din bioxidul acestui metal. S. In anul 1854. Vauquelin analizeaza un mineral numit beril. Berzelius pentru intreaga grupa cunoscuta atunci: clor. Anul urmator Vauquelin anunta descoperirea unui pamant nou pe care-l numeste “pamant de beril”. Compusii aluminiului erau cunoscuti inca din cele mai vechi timpuri ale omenirii. care sunt combinatii ale aluminiului cu siliciul si oxigenul. Gregor (1762-1817) studia nisipurile cu proprietati magnetice ce se gaseau langa localitatea Menacham din tinutul Cronwald. Rose (1795-1864) obtine dioxidul de titan in forma pura. Acest termen este apoi extins de catre chimistul J. cum credea descoperitorul. I. Saint Claire Deville trateaza tetraclorura de siliciu cu sodiu metalic si obtine siliciu sub forma cristalina. menachin. Un mineral al zirconiului era cunoscut ca piatra pretioasa inca din Antichitate si era numit “zirconia”. iodul si bromul au fost descoperite fara dificultati deosebite. chimistul si farmacistul german H. reduc clorura de beriliu cu potasiu si obtin noul element. iod si brom. chimistul De Bussy. In anul 1789. care continea aluminiu.silicea de mai tarziu (SiO2). Descoperirea zirconiului se datoreaza lucrarilor migaloase facute de J.

Richter. ajungandu-se la rezultate importante. radiul si altele. trateaza apele marine cu apa de clor. totusi problema ramane deschisa. Reich impreuna cu asistentul sau H.Celelalte elemente au fost descoperite tot in urma dezintegrarilor radioactive succesive sau in urma unor reactii nucleare desfasurate in conditii bine stabilite (bombardamente cu particule atomice in ciclotron). La mijlocul anului 1811. Davy si Moissan. Descoperirea clorului este legata de acidul clorhidric. descopera o linie stralucitoare albastru-indigo caracteristica unui element nou. Gay-Lussac. Marignac.Sfarsitul secolului trecut intra in istoria fizicii si chiniei prin descoperirea RADIOACTIVITATII si ulterior a substantelor radioactive: uraniul (Pierre si Marie Curie). insa lichidul ramas se colora si el in galben-brun. intrebuinteaza si un extract apos din cenusa de varec (o specie de alge). Acest lichid galben este supus unor serii de transformari care se finalizeaza prin obtinerea bronzului. pentru lamurirea completa a acestui capitol incalcit al chimiei anorganice. deoarece a fost separat din aceasta combinatie. Welsbach si Urbain. Lichidul ramas il trateaza la cald cu acid sulfuric si apar “vapori de o superba culoare voileta”.Anul 1935 a deschis oamenilor de stiinta posibilitatea de a produce elemente chimice pe cale artificiala.Florul. locuri de frunte ocupa : Mosander. analizand niste minerale de zinc. Jérôme Balard (1802-1876). pe care-l numesc indiu. nenemarati chimisti. Evaporeaza extractul de varec din apa de mare si obtine niste cristale. Cleve. Boisbaudran. Apoi condenseaza vaporii intr-o retorta si obtine niste cristale de un violet stralucitor: iodul. Bunsen si Kirchhof isi continua cercetarile in domeniul analizei spectrale. dovada clara a existentei unui nou element. Sub numele de lantanide se inteleg cele 15 metale care se gasesc in sistemul periodic al elementelor incepand cu lantanul pana la lutetiu inclusiv. Crookes analizeaza praful ce ramane din namolurile de la fabricarea acidului sulfuric prin metoda camerelor de plumb. Ei deduc prezenta unui elementa nou pe care-l numesc rubidiu de la latinescul “rubidos” – rosu inchis. F. toriul (Berzelius) poloniul (sotii Curie). Posibilitatea obtinerii de elemente transuraniene presupune o aparatura de laborator foarte complexa si costisitoare. pe care-l numesc “cesium” sau mai exact cesiul de azi. adica cele cu numerele atomice 57-71. eliberand iodul. Acidul clorhidric este amintit de Basilius Valentinius la inceputul secolului al XV – lea. Th. a fost izolat dupa eforturi cu totul deosebite facute de numerosi cercetatori intre care si nume ilustre ca: Scheele. Bunsen si Kirchhof analizeaza apele minerale de la Dürckheim si observa doua splendide linii albastre. Timp de 150 de ani. Courtois constata ca vasele de cupru in care lucra se corodau foarte repede. fapt care a dus la o crestere fara precedent a laboratoarelor de cercetare. Constata ca spectrul prezinta o linie verde si isi da seama ca este vorba despre un nou element chimic pe care-l denumeste taliu. la ora actuala existand 105 elemente chimice cu denumiri si caracteristici majoritatea bine stabilite si . si-au inchinat munca intregii lor vieti. In 1824. in schimb. “puternic iritanti”. Problema lantanidelor este si astazi descrisa in chimie. dintre cei mai abili. Dintre chimistii care au avut aporturi deosebite le descoperirea acestor elemente. chimistul francez Bernard Courtois (1777-1838) in incercarea de a transforma azotatul de calciu in azotat de potasiu necesar fabricarii explozivilor.

Cristalizează în sistemul cubic. Culoarea este deobicei incoloră. în combinatii chimice variate si cu roluri bine definite. Istoric Silvina este descoperit în anul 1832 fiind numit în forma latinizată „sal digestibus Sylvii . roșiatice.Substantele minerale. de sursa energetica sau ca factori de structura tisulara. gălbui. Mineralele în organism Mineralele sunt substante absolut necesare desfasurarii normale a vietii. componentelor si structurii mediului organic precum si constructiei celulare.Silvina ia naștere prin sedimentare și evaporarea apei marine. De asemenea se găsește în „Berezniki”.Rolul substantelor minerale în organism este primordial pentru ca intervin în desfasurarea tuturor proceselor metabolice. Eliminarea lor are loc în mod diferentiat. prin mecanisme foarte fine neuro-endocrine.În organismul uman se gasesc aproape toate elementele chimice din natura 15115e417p .sarea lui Sylvius” această denumire este dată după numele fizicianului și chimistului olandez François Sylvius de le Boë (1614-1672). într-un timp mai scurt sau mai îndelungat. „Kalush” în Ucraina ca și la „Salton Sea” in California. fiind reprezentat frecvent prin cristale cubice.speranta obtinerii de elemente chimice noi. A fost găsit la „Staßfurt”. „Solikamsk” în Rusia. Turingia. în special pentru producerea îngrășămintelor chimice. având formula chimică KCl. fiind strict indispensabile întregii activitati celulare. Se găsește asociată cu halitul și carnalitul (clorură de magneziu și potasiu). într-un echilibru dinamic continuu. Variantele colorate depind de impuritățile conținute. prin elementele si combinatiile lor chimice cu rol de mediatori. „Wathlingen”.răspândire cristalul de silvina Silvină. Silvină (mineral cunoscut și sub numele de clorură de potasiu) este destul de rar întâlnit în natură. găsită in Sondershausen. sunt mentinute. urinara sau cutanata. pe cale digestiva. în cantitati diferite. dar nu întotdeauna cunoscute. impunându- . Face parte din din clasa halogenaților. „Neuhof-Ellers” și alte locuri cu zăcăminte de săruri de potasiu din Germania. enzimatice si fizico-chimice. mai rar albastre sau violete. Utilizare-Mineralul servește ca materie primă în industria chimică. Formare .

În plasma. este binecunoscut echilibrul dintre unele substante minerale si vitamine. contractia musculara. calciu nedifuzabil sub forma de combinatii cu proteine plasmatice si calciu difuzabil dar neionizat. aproximativ 450g din masa unui adult. Co. F. intervin în coagularea sângelui. fiind raspândit atât în tesutul osos cât si în tesuturi moi. Sulful reprezinta 1.În tesutul osos se gaseste în cantitatea cea mai mare. Cl si microelemente cum sunt I. este cofactor pentru enzimele care implica ATP-ul. Calciul este cel mai abundent element mineral din organismul uman. fosforul se gaseste sub forma de fosfati monobazici si dibazici. crescând permeabilitatea. intrând în alcatuirea aminoacizilor sulfurati: cistina. rezerve importante de cupru se gasesc în ficat. redusi si transformati în radicali .6% din greutatea corporala. 32% intracelular. participând la pastrarea echilibrului ionic si a excitabilitatii nervoase. Cantitatea cea mai mare se afla în nucleu si mitocondrii. În natura. fosforul sub forma ionului fosfat îndeplineste urmatoarele functii: intra în constitutia oaselor. în conducerea impulsului nervos. reprezinta electrolitul major în fluidele corpului.Are rol catalitic în formarea hemoglobinei. Ionii de calciu detin multiple roluri: influenteaza gradul de excitabilitate al nervilor. magneziul se afla sub doua forme: liber. combinat cu calciu sub forma de hidroxiapatita si fosfat tricalcic. în echilibru cu cel din plasma si legat de componentele celulelor organismului. Fosforul se gaseste în organism într-o proportie de 1% din greutatea corporala. Zn. maduva osoasa si pancreas. precum si faptul ca metabolismul proteic si constructia celulara depind de aportul si rolul plastic al substantelor minerale. P. precum si în metabolismul mitocondrial. Este localizat cu preponderenta în lichidul extracelular si oase. Participa în toate procesele metabolice. totusi sulful are un rol biologic important. În organism. Este principalul constituent al acizilor nucleici. Între aportul mineral si celelalte substante nutritive exista de asemenea. Calciul plasmatic se gaseste sub trei forme în echilibru: calciu ionic. Desi nu se gaseste în cantitate prea mare. Continutul total de magneziu existent la un adult este reprezentat astfel: 1% extracelular. relatii strânse si echilibre bine definite. K. unele tulburari ale absorbtiei si metabolismului pot determina afectiuni grave organismului.În raport cu cantitatile continute de catre organism si aportul lor necesar. fosfor legat de lipide si sub forma de esteri glucidici. Cuprul se gaseste în organismul uman în cantitate totala de 100 – 150 mg. Fierul este implicat într-o gama larga de reactii biochimice si este un constituent esential pentru viata. Na.Este specializat. Aportul neechilibrat peste anumite limite. în combinatii proteice. într-o cantitate mai mare. În organism. iar restul în tesuturi moi si în lichidul extracelular. Mg. În celula. cisteina si metionina. în producerea energiei necesare numeroaselor cai metabolice. în permeabilitatea membranei. sunt factori în activitatea enzimatica. substantele minerale se împart în: macroelemente din care fac parte Ca. sulfatii din sol sunt preluati de plante. Concentratia fosforului în plasma constituie fosforemia.6% din materia vie uscata adica.se din aceste motive asigurarea aportului lor prin ratia alimentara. Magneziul este cel mai important dintre cationii divalenti intracelular. Astfel. a caror prezenta este indispensabila structurii proteice. alaturi de clor si de potasiu. în mare parte (70%) în productia de hemoglobina care ajuta globulele rosii sa aduca oxigenul în toate celulele corpului. Concentratia calciului în plasma constituie calcemia. Sodiul. participa la stimularea contractiei musculare. Se constituie sub forma de depozite (30%) în diferite organe precum maduva spinarii. reprezentând aproximativ 1. Repartitia lui în tesuturi si umori este de 99% în tesutul osos. sub forma de saruri complexe. 67% la nivelul oaselor. splina si ficat. etc.

Fluorurile au un rol anticoagulant aceasta datorita faptului ca precipita calciul. cu rol în procesul coagularii. Clorul. modificat în mod adecvat prin alimentatie ar putea constitui un factor important în reducerea incidentei acestora. Fluorul absorbit este transportat de catre sânge de unde se repartizeaza în majoritatea tesuturilor si în special în rinichi si tesutul osos. este caracteristic lichidului extracelular combinat mai ales cu sodiul. jucând un rol în prevenirea cariilor dentare. care apoi sunt fixati pe acizii grasi. ceea ce reprezinta 0. de aceea fluorurarea apei reprezinta o masura sigura si practica de sanatate publica. gasindu-se în concentratii de 0.45% din masa corporala totala. care iau nastere prin fixarea iodului pe acidul aminat tirozina. Un organism adult va contine 125g Cl. sub forma de ion. descreste consumul de oxigen. participând la formarea hormonilor tiroidieni. . Mecanismul prin care fluorul împiedica aparitia cariei dentare se datoreaza absorbtiei acestui element pe suprafata de hidroxiapatita a emailului. În organism. inhiba activitatea unor enzime si scade concentratia de acid lactic din muschi. Organismul uman ia acest element din plante si apa de baut. Ionul de fluor micsoreaza respiratia tisulara. Hormonii tiroidieni au rol în reglarea metabolismului oxidativ celular. Din apa si alimente patrunde în organism. Solul si apa reprezinta depozitul principal de fluor. radicalul sulfuric este cuplat cu unele substante toxice si eliminat prin urina.sulfhidrici.08 – 2 mg %. Lipsa fluorului din apa de baut sau alimentatie duce la aparitia cariei dentare. în ficat. Iodul provine din sol. pe când în cea dulce. echilibrul elementelor minerale din organism si mediu. Cercetarile recente au atras în mai multe rânduri atentia asupra relatiei dintre elementele minerale si bolile cardiovasculare. abia atinge 1µg ‰. Deoarece aceste boli constituie cauza principala a mortalitatii în tarile avansate. Se gaseste în limita superioara a acestei concentratii în apa sarata de mare. unde se gaseste în cantitate de 14µg % cea mai mare parte în glanda tiroida unde îndeplineste un rol functional. Ionii de clor sunt necesari pentru producerea HCl din acidul gastric. cu formarea unei paturi subtiri protectoare de fluoroapatita acidorezistenta. Fluorul reprezinta un element cu mare raspândire în natura si care alaturi de calciu si fosfor intra în structura smaltului dentar.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful