Contractul individual de munca

Vreme indelungata, in tara noastra , contractual de munca a fost reglementat prin Codul Civil, art. 1470, pct. 1, alaturi de contractual de antrepriza si de cel de transport, ca unul dintre tiurile de locatiune a lucrarilor si anume aceea prin care persoanele se obliga a pune lucrarile lor in serviciul altora. In legea contractelor de munca din anul 1929, contractual individual de munca a fost pentru prima data reglementat distinct. Conform art. 37 din Legea din anul 1929, contractual individual de munca era conventia prin care una din parti, denumita salariat, se obliga sa presteze munca sau serviciile sale pentru un timp determinat sau pentru o lucrare determinate, unei alte parti, denumita patron, care la randul sau se obliga sa remunereze pe cel dintai. In doctrina franceza, contractual individual de munca este considerat acea conventie prin care o persoana se angajeaza sa puna ativitatea sa la dispozitia altuia in subordonarea caruia se plaseaza, in schimbul unei remuneratii. In doctrina romaneasca s-au dat mai multe definitii contractului individual de munca: Intelegerea incheiata inscris, intre o persoana pe de-o parte, si, de regula, o unitate, pe de alta parte, prin care prima se oblige a presta munca prevazuta in contract, indeplinind atributiile ce-i revin, cu respectarea disciplinei si legalitatii, in cadrul unitatii, care, corelativ, se obliga sa asigure persoanei incadrate conditii corespunzatoare pentru buna desfacere a activitatii, deplina protective si securitate a muncii sis a o restituie in raport cu munca prestata, potrivit legii si clauzelor contractului. Conventia scrisa pe care o persoana fizica,in realizarea dreptului la munca se obliga sa puna la dispozitie celeilalte parti contractante forta sa de munca, pentru a desfasura o activitate in cadrul unei anumite meserii, functii sau specialitati, intr-o anumita localitate sau raza

teritoriala determinata sis a respecte disciplina muncii si regulile de comportare, iar unitatea (patronul), la randul ei (sau), se oblige sa asigure conditii de munca necesare protectiei vietii si sanatatii sis a retribuie munca prestata, in raport cu dispozitiile legale si potrivit negocierii partilor. Intelegerea incheiata in scris prin care salariatul se obliga la prestarea in timp a unei munci de peste 3 ore/zi lucratoare in folosul si subordonarea angajatorului, acesta, la randul sau ii asigura plata salariului si conditii adecvate de munca. Aceea conventie incheiata in scris prin care o persoana fizica ( salariatul) se oblige sa prestezez o anumita munca, pe o perioada determinata sau nedeterminata de timp , pentru un patron (angajator) care, la randul sau, se obliga sa plateasca salariul si sa asigure conditiile necesare desfasurarii activitatii. Codul muncii in Art. 10 Capitolul 1 din Titlul 2 da o definitie mai prescurtata dar in acelasi timp solida a acestuia: Contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu. Contractul de munca este una din principalele institutii ale dreptului muncii, din dispozitiile legale rezultand ca este unicul izvor al raportului juridic de munca. Contractul de munca exprima relatii de colaborare, pe de o parte, intre participantii la realizarea procesului de munca, iar, pe de alta parte, intre acestia si patroni. Prin intermediul contractului de munca se realizeaza o imbinare armonioasa a intereselor personale ale fiecarui angajat, cu interesele unitatii in care lucreaza si, in final, cu interesele generale ale intregii societati. Analizand si comparand toate aceste definitii doctrinare si legale, putem concluziona ca un contract individual de munca se caracterizeaza prin urmatoarele elemente cumulative: Prestarea muncii. Nu poate fi vorba de un contract individual de munca fara prestarea unei anumite munci in folosul altei persoane (fizice sau juridice), in cursul unei perioade de timp, intr-un numar de ore pe zi, conform

programului de lucru stabilit de angajator. Acest element nu este insa suficient pentru identificarea unui contract individual de munca, deoarece si cei care exercita profesii liberale (avocatii, farmacistii, notarii etc.) lucreaza in beneficiul altor persoane insa intr-un contract individual de munca, salariatul exercita activitatea in profitul cocontractantului (angajatorul), care isi asuma si riscurile. Retribuirea muncii prestate. Contractul individual de munca este un contract cu titlu oneros si de aceea plata salariului constituie un element necesar si esential al sau. Remunerarea muncii prestate nu este insa un criteriu sufficient pentru a califica un contract individual de munca,deorece la fel se intampla si in cazul unui contract de adminsitrare sau de mandat comercial. In cazul in care o persoana o ajuta pe alta, din prietenie, benevol, inclusiv in familie, fara sa primeasca nimic in schimb, ea nu are calitatea de salariat; in aceasta situatie, intre cele doua persoane nu exista un contract de munca.