BUDISMUL TANTRIC Budismul asa-zis esoteric, ca sa folosim un alficativ foarte general, este reprezentat de fapt in Japonia (secta Shingon)

si in lumea himalayana. Nascuta din curente aparute foarte devreme in sanul Mahayanei (Marele Vehicul al mantuirii), a carei continuare poate fi considerata, aceasta tendinta nu s-adezvoltat cu adevarat decat incepand din secolul al VII-lea, in cadrul marilor universitati din valea Gangelui. O problema de terminologie Cand este evocata aceasta forma de budism, auzim deseori vorbindu-se de tantrism sau chiar de lamaism pentru tarile himalayene. Acestidoi termeni trebuie manuiti u oarecare prudenta. Cuvantul tantrism vine de la tantra, termen generic, e desemneaza activitatile referitoare la riturile si la practicile esoterice. Intrucat tantra au fost destinate atat hinduismului cat si budismului, calificativul tantric este preferabil cuvantului tantrism care duce la confuzii. Cat despre temenul lamaism, acesta este comod, dar aproape socant pentru adeptii sai, deoarece el prezinta inconvenientul de a proveni din titulaura lama (care nu se aplica decat unui numar mic de calugari de rang superior), lasand sa se inteleaga ca orice calugar este un lama, ceea e este departe de adevar. Se mai vorbeste de Vehicul de diamant sau Vajrayana, deoarece acst obiect ritual, trasnetul-diamant sau vajra, era atunci simbolul vacuitatii(insusirea a ceea ce este gol, vid), realitate suprema. Ritualismul Este una dintre trasaturile dominante ale budismului esoteric. Drept urmare, se dezvolta o literatura bogata, consacrata mai ales descrierii unui panteon pletoric, a riturilor care i se adreseaza, si pe care il justifica doctrina, destul de confuza in aceste texte. Evolutia naturala a budismului a favorizat aceasta dezvoltare. Teoria vacuitatii universale este aprofundata pana la consecintele ei extreme: demonstrand caracterul iluzoriu al lumii, Mahayana reafirma involuntar importanta domeniului iluziei si, intr-un fel, minimalizeaza seriozitatea atasamentului. Totul devide identic sau echivalent cu tot, reflectand realitatea suprema, care este vacuitatea. Astfel, vor fi alaturate binele raului, purul impurului..., si ceea ce adeptul budismului antic trebuia sa respinga este folosit de adeptul budismului tantric in mod simbolic, ca o dovada ca are acces la domeniul realitatii supreme. De aici, ideea lepadarii oricarei morale, care se limiteaza totusi la anumite medii restranse si in care, trebuie neaparat sa subliniem, orice necuviinta este exclusa. Caci, contrar opiniilor acreditate de o anumita literatura occidentala, nu toti adeptii budismului tantric sunt autorizati sa-si manifeste liber instinctele cele mai rele: anumiti practicanti, selectionati cu rigurozitate si ajunsi deja la un nivel inalt, se dedau desigur unor fapte reprobabile din punct de vedere moral. Dar numai cu mintea. Prin meditatie, prin efortul mintii si conform unor procedee foarte strict codificate. Aici intervine, ca si in alte cazuri, maestrul, al carui rol este esential, pentru a-l indruma pe practicant si a evita abuzurile si exagerarile in executarea riturilor, care implica o sustinuta munca de ordin psihic. Legatura maestru discipol este deosebit de stransa in budismul tantric.

Simboluri ale unitatii fundamentale Ca si in cazul cufundarilor psihice in impur, semnificatia simbolismului sexual, prezentat din belsug in iconografia budismului himalayan, a fost deseori rastalmacita, contribuind astfel la o oarecare discreditare a budismului tantric, deseori alificat drept deviere. Odata cu introducerea in panteonul sau a multor zeite, cu o personalitate uneori cu atat mai inconstienta cu cat infatisarea lor este mai stralucitoare, budismul tantric exalta importanta elementului feminin, care in traditia antica nu inspira decat neincredere. Toate elementele complementare: vacuitate si compasiune, intelepciune si artificiu, intelect si afect... trebuie sa se uneasca pentru a realiza unitatea suprema. Reprezentarea simbolica a celor doi termeni ai acestor perechi ca masculin si feminin este foarte graitoare. Unirea lor este deci ilustrata prin unirea sexuala, beatitudinea izbavirii este comparata cu placerea sexuala. Arta va infatisa, uneori cu dinamism, dar deseori cu mare retinere, perechile divine, alcatuite dintr-o entitate masculina si din echivalentul sau feminin. Acest simbolism se manifesta si prin folosirea unor perechi de obiecte rituale nedisociabile. Un panteon imbogatit In acelasi timp, are loc o imbogatire putin anarhica a panteonului, insotita in mod paradoxal de o dorinta de organizare si de clasificare, care va duce la elaborarea a numeroase tratate iconografice. Buddha si bodhisattva sunt cei din Mahayana. Totusi, mai multe scoli le suprapun un buddha suprem, caruia i se atribuie un corp de diamant, superior corpului legii. El este numit, de la caz la caz, Mahavairocana, Vajrasattva, Vajradhara... Manifestarile acestor marete fiinte sunt multiple: pasnice, unite cu un echivalent feminin, salbatice, complexe... Dar prolifereaza si alte categorii divine: Marii Regi, protectori ai reflexelor, mosteniti si ei din Mahayana; Dharmapala sau protectori ai doctrinei, deseori zei ai hinduismului sau divinitati locale tibetane asimilate de budism; sau chiar asa-numitii Yi Dam, divinitati tutelare, de la care se asteapta protectie in divese imprejurari. Mai exista de asemenea o multime de entitati, care, desi au in mod frecvent o figura manioasa, sunt favorabile adeptilor care se slujesc de ele si cu care se identifica prin diverse tehnici. Mandala Acest concept a fost fara indoiala tinta celor mai diverse interpretari. Cuvantul in sine inseamna cerc, in sensul cel mai larg si prin extensie, domeniu, teritoriu si desemneaza orice diagrama centrata. S-a subliniat inrudirea dintre organizarea lor spatiala si schemele cosmografice alcatuite de mai multe civilizatii. Corpul yoginului poate fi considerat o adevarata mandala. Chiar si psihanaliza, daca este interesata. Totusi, textele esoterice ale budismului tantric desemneaza prin cuvantul mandala domeniul individual al unei divinitati, domeniu situat in afara lumii fenomenale, a carui randuiala este pur mentala. Mandala nu poate fi deci onsiderata un microcosmos. Mandala este cunoastere, alcatuirea sa fiind edificarea constiintei pure, cele doua linii care unesc unghiurile

diagramei si se incruciseaza in centrul ei find simbolurile Legii budiste si al perceperii vacuitatii universale. Orice divinitate poate constitui obiectul uneia sau a mai multor mandale. Ea se afla in centrul diagramei, in ale carei galerii sunt repartizate entitatile suitei sale. Unele mandale pot avea un sop practic precis: declansarea ploii, obtinerea protectiei personale... Dar scopul fundamental ramane perceperea vacuitatii universale, diapritia iluziei sinelui. Practicile magice Introducerea unorpractici magice diverse in budismul tantric constituie urmarea unor concesii facute necesitatilor populare. Calugarul devine pentru multi un adevarat taumaturg (facator de minurni), de la care oamenii asteapta satisfactii materiale, farmece aducatoare de rele, binecuvantari, exorcisme... Si in aceasta privinta s-au emis judecati pripite si prea aspre.