Sunteți pe pagina 1din 169

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

3

Este cunoscut că deprinderea conducerii autoturismului se organizează la şcolile de şoferi. Elevii merg acolo, având deja calificări sau pregătiri diverse, şi urmează un program de şcolarizare, controlat de autoritatea competentă. Ei nu încep practica, decât după ce se constată că şi-au însuşit problemele cursului de legislaţie rutieră, studiat în şcoală. Apoi, exerciţiile au loc sub îndrumarea unui instructor autorizat, folosind un autoturism verificat periodic de organe tehnice oficiale. Această carte, scrisă de un instructor, se ocupă de rezolvarea chestiunilor deprinderii practice. Elementele prezentate ajută elevul să-şi formeze comportamentul cerut de prevederile art. 35 al Ordonanţei Guvernului nr. 195 din 2002 republicată, adică un comportament care asigură fluenţa şi siguranţa circulaţiei, nu pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi nu aduce prejudicii. Evident că folosirea comenzilor, aplicarea prevederilor şi găsirea soluţiei potrivite oricărei intenţii clare, se deprind numai exersând pe drum, dar pe baza informării asupra elementelor practice.

Analizând tehnica exersării, vom vedea că începătorul are nevoie de informaţii complete care să cuprindă:

- Răspunderea conducerii potrivit prevederilor legale, ceea ce elevul s-ar părea că trebue să cunoască deja, când începe practica. Dar, pentru a străbate la volan, locuri tipice cum sunt intersecţiile, trecerile pentru pietoni etc, el nu este încă format să analizeze imediat totalitatea regulilor aplicabile fiecărei situaţii în parte. Legea rutieră, cursurile de legislaţie ori chestionarele nu sortează astfel obligaţiile. Cartea îi oferă această sinteză, arătându-i suma procedeelor regulamentare, în fiecare loc şi în fiecare caz.

- Stăpânirea comenzilor şi unele date despre autoturism. Pentru formarea aptitudinilor, adică însuşirea reglării nuanţate a mişcării autoturismului şi specializarea atenţiei, începătorul exersează timp îndelungat. Practica începe normal numai dacă el cunoaşte comenzile, ca funcţionare şi efect, ceea ce presupune să se documenteze asupra lor. Documentarea trebuie să ignore însă, cele mai multe elemente constructive şi funcţionale ale autoturismului, dacă nu au legătură cu răspunderea conducerii. Altfel s-ar analiza informaţii nefolositoare celui de la volan, căci intervenţiile mecanice se fac numai la service. Începătorul trebuie să dobândească abilitate prin exersare, potrivit cu anumite norme. Instructorul cere elevului îndeplinirea obiectivelor urmărite la exerciţii şi face aprecieri. Dacă elevul nu s-a documentat, va înregistra unele eşecuri pe care nu le poate explica. Ce este foarte reuşit şi bine uneori, alteori e rău. Calităţile necesare începătorului, le stabilesc persoane oficiale, conducătorii examinărilor practice. După numai 30 de ore la volan, elevul arată competenţă, deşi timp de un an, până ştigă experienţă, va rămâne rezervat în conducere. El rezolvă deja un număr mare de probleme complexe ori mărunte. De exemplu, trebuie să convingă, însă este complicat, că ştiind comenzile maşinii şi analizând împrejurările decide corect schimbarea treptei, în funcţie de condiţii şi intenţii. La fel, este greu la început dar va trebui să execute cu simplitate succesiunea unor faze de parcurgere a intersecţiei pe care o străbate, oricare direcţie de mers ar alege acolo. Se poate spune că numai documentarea cu problemele deprinderii conducerii duce la rezolvări practice eficiente.

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

 
 
 
 

4

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

Iată că exerciţiul cere o sistematizare privitoare la anumite norme practice, necesare când ne conformăm prevederilor legale. Cartea prezintă sistematizarea şi exerciţiile dar nu poate înlocui cursul de legislaţie rutieră. Ea urmăreşte formarea capacităţii începătorului de a decide cu obiectivitate în orice situaţie, pregătindu-l, atât să fie apt a evita incidentele neplăcute, cât să ştige încrederea călătorilor. Din perspectiva acestora, se poate spune că ei cer o manieră de conducere matură, sigură, şi că nu vor un conducător care să-şi etaleze performanţele profesionale ori sportive. De asemenea, ei observă cu nemulţumire scăpările atenţiei începătorului spre chestiuni care nu privesc stăpânirea parcursului. Se cere un comportament adecvat etapei de pregătire şi apoi exerciţiu îndelungat, bazat pe sistematizarea informaţiilor. În plus, cel bine informat nu va fi forţat să se descurce în situaţii care altfel nu i-ar fi cunoscute, şi dobândeşte repede, potrivit cu împrejurările, capacitatea de a reacţiona nuanţat asupra mijloacelor de comandă. În primele trei capitole se discută atât sensul unor termeni, elementele circulaţiei rutiere, atenţiei specializate a conducătorului, mişcării autoturismului, cât şi folosirea mijloacelor principale de comandă care controlează direcţia, frâna, propulsarea şi semnalizarea. Expunerea este orientată să dea începătorului imaginea solicitărilor la care va fi supus, cum şi a solicitărilor la care poate răspunde autoturismul. Capitolul 4 prezintă desfăşurărarea exerciţiilor la poligon, exerciţii descrise pas cu pas, folosind scheme succesive. Se discută noţiuni elementare, cum sunt poziţia conducătorului la volan, reglarea oglinzilor retrovizoare, dar şi conducerea pe traiectorii impuse sau alese după dorinţă, ori exersarea manevrelor de parcare şi garare, într-un mod sigur de reuşită. Ajungând la etapa exerciţiilor pe drum, începătorul va consulta capitolul 5. Sunt selectate unele interpretări practice ale semnificaţiilor semnalizării rutiere (indicatoare, marcaje, semnale luminoase etc), se arată scheme şi o anexă cu 54 de indicatoare des întâlnite în localităţi. Indicatoarele sunt prezentate să stimuleze memorarea denumirii lor exacte, fiindcă despre orice aspect al circulaţiei rutiere ar fi vorba, voind să fie convingător, conducătorul va prefera termenii regulamentari iar chestionarele cu teste au neajunsul că nu îl obligă să se exprime satisfăcător. La eventualele întrebări, puse în examenul practic, se cer răspunsuri formulate corect. Exersarea pe drum este preocuparea ultimelor două capitole. Se insistă asupra elementelor răspunderii conducătorului aflat la volan. De pildă, conducătorul are obligaţia de a semnaliza intenţia schimbării direcţiei de mers, indiferent dacă semnalul serveşte sau nu, vreunui participant la trafic. Aşadar, tehnica exersării cuprinde aplicarea strictă a prevederilor, chiar dacă s-ar zice că uneori situaţia întâlnită nu întruneşte motivaţiile practice care au impus prevederi. Exerciţiile sunt prezentate începând cu poziţia autoturismului în mers, viteza, reducerea vitezei, manevrele şi terminând cu fazele parcurgerii intersecţiilor. O altă problemă dezvoltată aici este modalitatea practică de a sesiza, interpreta şi rezolva legal oricare împrejurare creată de întâlnirea cu pietonii, pe partea carosabilă a drumului. Deprinderea conducerii fiind legată de disciplina personală, tineri cu diferite niveluri de pregătire spun că devenind conducători auto şi-au schimbat felul de a fi. De aceea, am credinţa că sistematizarea chestiunilor deprinderii de a conduce, uşurează formarea conducătorului disciplinat.

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

http://exercitii.ciolac.com

Cuprinsul

 

pag.

În loc de cuvânt înainte…………………………………

…………………

3

Capitolul 1

Elemente despre circulaţia rutieră, autoturisme şi conducere

5

Deprinderea conducerii…………………………………

14

Specializarea atenţiei - Asigurarea…

…………………….

16

Capitolul 2

Mijloacele principale de comandă……………………………….

18

Volanul. Reglajele orientării şi poziţionării autoturismului …

20

Pedala frânei………………………………………………

23

Pedala de acceleraţie………….………………………….…

26

Pedala ambreiajului…………………………………….…

30

Maneta schimbătorului………………………………….….

33

Comutatorul semnalizării schimbării direcţiei de mers….…

37

Sistemul de rulare, aderenţa, eficacitatea comenzilor. ABS.

39

Capitolul 3 Deprinderea comenzilor …………………….…….…….……

42

Folosirea motorului (Trei reguli)…………………… …

42

Pornirea autoturismului de pe loc. ………………….…

48

Frânarea. Oprirea din mers. ………………………….….

51

Reglarea vitezei. ………………………………………

53

Schimbarea treptei ("Schimbarea vitezei")……………

56

Executarea virajelor. …………………………………….

63

Urcarea rampelor şi coborârea pantelor. ………………

66

Capitolul 4 Exerciţiile la poligon………………………….………………

68

Conducerea autoturismului în jurul poligonului……………

70

Mersul cu spatele……………………………………………

72

Mersul printre jaloane………………………………………

75

Întoarcerea din trei mişcări…………………………………

77

Aşezarea laterală lângă bordură…………………………

79

Parcarea autoturismului cu faţa…………………………….

82

Parcarea cu spatele………………………………………….

83

Pornirea în rampă…………………………………………

85

Capitolul 5 Semnalizarea rutieră……………………………….……………

87

Indicatoarele de avertizare…………………….…………

89

Indicatoarele de prioritate…………….……….…….……

91

 

Indicatoarele de interzicere sau restricţie……….…….……

92

Indicatoarele de obligare…………….………….….………

93

Indicatoarele de orientare şi informare………….….……

94

Marcajele…………….…………….……………

………

94

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

http://exercitii.ciolac.com

Semnalele luminoase. Semnalizarea pe benzile reversibile Semnalele poliţistului…………….…….….…….…

……. Folosirea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă

ale autoturismului. Avertizările luminoase şi sonore

96

100

101

Capitolul 6 Exerciţiile pe drum…………….…………….…………….…. Poziţia autoturismului în mers…………….……….…… Viteza…………….…………….…………….…….……

……

103

106

108

Reducerea vitezei…………….…………….………

Schimbarea direcţiei de mers. Semnalizarea şi asigurarea

Depăşirea…………….…………….…………….….…… 114

110

112

Întoarcerea…………….…………….…………….….…

….

pietonilor…….…………….…………….……

117

Mersul înapoi…………….…………….……………

Oprirea, staţionarea şi parcarea…………….……………

119

122

Obligaţiile conducătorului când întâlneşte pietoni…….…

124

Trecerea pentru pietoni…….…………….…….

124

Aplicarea prevederilor regulamentare la întâlnirea

127

Concluzii privind obligaţiile conducătorului faţă de pietonii întâlniţi pe partea carosabilă a drumului.

131

Capitolul 7 Parcurgerea intersecţiilor…………….…………….………. 133

Un număr de nouă faze pentru parcurgerea oricărei intersecţii. Poziţionarea la intersecţii….…………….……………. 134

Prioritatea de trecere…………….…………….………

136

Parcurgerea intersecţiei, intrând de pe un drum fără

prioritate…………….…………….……

…… Circulând la dreapta….…………….………

………

139

139

Circulând înainte …….…………….………

142

Circulând la stânga…….…………….………

145

Parcurgerea intersecţiei, intrând din drumul cu

…… ……… 150

150

152

……… Parcurgerea intersecţiilor nedirijate…………….………

Parcurgerea intersecţiei semaforizate, virând la stânga…… 157

156

154

prioritate…………….…………… …

Circulând la dreapta…….……………

……… Circulând la stânga…….……………

Circulând înainte…….……………

………

Parcurgerea intersecţiei cu sens giratoriu……………

Traversarea pe trecerea la nivel cu calea ferată…………… 162

160

Anexă. Conducerea demonstrativă …………

………………………………

165

Anexă. Plansa indicatoarelor frecvent întâlnite în localităţi

………………….

169

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

5

CAPITOLUL I

ELEMENTE DESPRE CIRCULAŢIA RUTIERĂ, DESPRE VEHICULE ŞI CONDUCERE AUTO

P oate exista părerea că circulaţia rutieră şi conducerea autovehiculelor se discută cu ajutorul unor termeni care nu cer precizări, fiindcă ne referim la chestiuni cunoscute. Termenii nu au însă, pentru toată lumea,

aceiaşi semnificaţie. Îi discutăm aici adoptând un mod uşor de prezentare, ca şi când ştim prea puţin despre circulaţia rutieră, despre autoturisme şi conducerea lor. Capitolul de faţă apelează la câteva chestiuni teoretice minime. Ele stau la baza relatării soluţiilor practice, expuse în celelalte capitole.

rii solu ţ iilor practice, expuse în celelalte capitole. Circula ţ ie rutier ă - o

Circulaţie rutieră

- o noţiune însumând totalitatea activităţilor care privesc amenajarea şi organizarea drumurilor, mişcarea (traficul), controlul precum şi conducerea pe drumurile publice. Persoanele care au atribuţii ori vin în contact cu circulaţia rutieră ţin seamă de norme sau obligaţii stabilite de lege. Putem spune că oricine părăseşte un imobil şi intră pe drumul public trebuie să aplice regulile circulaţiei rutiere care îi revin.

Drum public

- orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, fiind deschisă circulaţiei publice, ca: stradă, şosea, uliţă, bulevard ş.a. Noţiunea „drum public” deosebeşte cele mai multe căi rutiere, astfel arătate, de drumurile închise circulaţiei publice, semnalizate vizibil (drumuri agricole, forestiere ori de şantier, folosite exclusiv de agregate productive, aplicând reguli tehnologice şi ignorând, uneori, pe cele rutiere).

Părţile componente ale drumului:

- partea carosabilă este porţiunea din platforma drumului destinată circulaţiei vehiculelor. Un drum poate cuprinde mai multe părţi carosabile, complet separate una de cealaltă, printr-o zonă despărţitoare sau prin diferenţă de nivel (exemple: un bulevard poate avea scuar între cele două sensuri de circulaţie, autostrada are sensurile de circulaţie separate etc);

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

6

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

- acostamentul (pe şosele) este fâşia laterală cuprinsă între limita

părţii carosabile şi marginea platformei drumului. Acostamentul poate să nu

fie pavat în acelaşi fel ca partea carosabilă;

- alte părţi: trotuar, rigolă, şanţ etc diferă după locul, construcţia şi destinaţia drumului.

Elementele geometrice ale drumului:

- aliniamentul este un segment de drum rectiliniu (pe parcursul căruia direcţia nu i se schimbă), adică un segment fără curbe; - curba este segmentul de drum pe al cărui parcurs direcţia drumului este în schimbare.

Rotirea progresivă a volanului, pe parcursul intrării unui autovehicul în curbă, fără a reduce mult viteza, realizează o traiectorie curbată din ce în ce mai strâns. Vom constata că modul de a roti progresiv volanul este necesar pentru deplasarea liniştită a autoturismului şi călătorilor. Astfel, curba şoselei este trasată, din construcţie, cu raza de curbură variabilă progresiv, pentru a corespunde, atât intrării uşoare a autovehiculelor în curbă, cât şi pentru ieşirea din curbă. În localităţi însă, curba străzii este trasată potrivit alinierii construcţiilor din acel loc. La construirea străzii nu se impune un traseu după modul de comandă al volanului, mai ales că viteza în localităţi trebuie redusă mult, în nenumărate situaţii. Totuşi, în procesul modernizării localităţilor se urmăreşte realizarea unor facilităţi, pentru deplasarea neîntreruptă a unui număr cât mai mare de autovehicule. Din acest motiv, şi în oraşe se construiesc căi rutiere fără intersecţii, autostrăzi ale căror curbe au forme speciale.

- Drumul în palier este porţiunea drumului care nu urcă şi nu coboară, spre deosebire de

- drumul cu declivitate care este un segment de drum înclinat, iar vehiculele îl parcurg - în pantă când coboară, şi - în rampă când urcă.

Sens de circulaţie:

- pe un drum pot fi două sensuri de circulaţie, despărţite prin axa drumului materializată prin marcaje, prin scuaruri, ori nematerializată dar localizată la mijlocul drumului, prin convenţie. Pe un sens se poate desfăşura deplasarea a cel puţin unui şir de vehicule. Unele drumuri sunt cu sens unic, adică au permisă circulaţia pe un singur sens; în celălalt, circulaţia este interzisă.

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

7

Bandă de circulaţie:

- spaţiu longitudinal al părţii carosabile materializat sau nu prin marcaje

rutiere, dacă are o lăţime corespunzătoare pentru a circula cu uşurinţă un şir de vehicule, altele decât vehiculele care se deplasează pe două roţi. Dacă benzile

nu sunt marcate, preferăm a le numi şiruri sau rânduri de vehicule. La intrarea în intersecţii, pe un drum lat, nemarcat, se formează maximum două rânduri de vehicule pe un sens, plus prezenţa eventuală a şinei de tramvai, spaţiu care la intrare în intersecţie este interzis altor vehicule.

Bandă reversibilă:

- Se poate amenaja şi marca special, una ori mai multe benzi reversibile,

situate la axa drumului. Potrivit intensităţii traficului, pe ele se circulă într-un sens în anumite perioade de timp (de ex: dimineaţa, dumineca etc) şi în sens invers în celelalte perioade de timp. Folosirea benzilor reversibile este dirijată automat, într-un sens ori în celălalt, prin semnalele unui sistem de lămpi speciale, suspendate din loc în loc, deasupra benzilor (vezi cap. 5, pag. 99).

Intersecţie:

- este orice încrucişare, joncţiune sau bifurcare de drumuri la acelaşi nivel,

inclusiv spaţiile formate de acestea. Circulând în intersecţii, dar şi pe alte segmente de drum, conducătorul respectă concomitent mai multe obligaţii, ceea ce reuşeşte după ce capătă anumite aptitudini şi îşi specializează atenţia pentru conducerea autovehiculelor.

Dirijarea circulaţiei (circulaţie dirijată):

- reglementarea ordinii de trecere, fie cu semafoare, fie cu comenzi ale

agentului de circulaţie, sau cu indicatoare de prioritate. Oriunde nu este circulaţie dirijată, prioritatea de trecere este stabilită potrivit unor reguli.

Vehicul:

- sistem mecanic, care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de

autopropulsare. Este utilizat pentru transportul de persoane şi/sau bunuri, ori

pentru efectuarea de servicii sau lucrări.

Autovehicul:

- vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum. Troleibuzele şi

tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplasează pe şine (tramvaie), tractoarele folosite în exploatările agricole şi forestiere, precum şi vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

8

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

autovehicule. Definiţia include şi termenul automobil. Astfel, troleibuzul este considerat automobil. Tractoarele agricole nu sunt considerate automobile.

Conducător:

- persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul sau animale de tracţiune, animale izolate sau în turmă, de povară ori de călărie.

Viteză:

- termenul se referă la valoarea vitezei autoturismului ori altor vehicule în

mişcare, potrivit cu distanţa parcursă în unitatea de timp (km/oră). Folosind termenul „viteză” nu vom ţine seama de treapta schimbătorului fixată de conducător ("viteza 1, viteza 2” etc, cum se obişnuieşte a denumi greşit aceste trepte, ceea ce vom vedea la „Schimbător”). Viteza de deplasare se măsoară în km/oră dar uneori se apreciază după criterii discutabile. Exemple: „viteză adaptată cu împrejurările”, „viteză liniştită”, „viteză excesivă”. Termenul „viteză legală”, folosit adesea, este limita maximă a vitezei admisă de lege pentru anumite vehicule, ţinând seamă de drumuri şi locuri.

Comandă

- este oricare acţiune a conducătorului, cu ajutorul mijloacelor de la bordul autoturismului, în vederea unor modificări în funcţionare, de exemplu:

- aprinderea farurilor,

- accelerarea turaţiei motorului,

- oprirea autoturismului din mers etc etc.

Comandă principală

- este una ori mai multe acţiuni ale conducătorului, asupra mijloacelor de la bord, având scopul realizării următoarelor intenţii:

1. pornirea autoturismului de pe loc,

2. oprirea din mers, ori

3. modificarea mişcării autoturismului pe drum, înţelegând prin aceasta:

fie schimbarea direcţiei,

fie modificarea valorii vitezei.

Executarea unora dintre comenzile principale cere folosirea mai multor mijloace principale de comandă, potrivit situaţiilor întâlnite pe drum, dar şi potrivit intenţiilor conducătorului (capitolul 3).

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

9

Pentru exerciţii şi conducere nu este absolut nevoie să se cunoască

detaliat toate componentele autoturismului şi funcţionarea acestora. Minimum datelor tehnice, elementele practic necesare deprinderii conducerii în siguranţă, sunt prezentate la paginile:

direcţia,

frâna,

sistemul de propulsie,

instalaţia de semnalizare,

norme minime privind starea tehnică, pag. 103.

pag. 20, pag. 23, pag. 51, pag. 26, pag. 37 şi pag. 101,

Sistemul de propulsie

- dă autoturismului energia de mişcare (energia cinetică) necesară deplasării.

Mărimea forţei de propulsie (vezi pag. 11) o reglează conducătorul cu ajutorul manetei schimbătorului, şi cu apăsarea pedalei de acceleraţie. După ce obţine energia de mişcare şi viteza dorită, el micşorează forţa de propulsie (vezi pagina 43), păstrând constantă valoarea vitezei. La nevoie, eliberând pedala de acceleraţie, schimbă forţa de

propulsie cu forţa frânei de motor, şi poate adăoga forţa frânei de serviciu. Componentele importante ale sistemului sunt (vezi schiţa de la pag. 31):

motorul, comandat cu pedala de acceleraţie ( folosirea motorului, pag. 42);

transmisia, compusă din următoarele părţi comandate de conducător:

1.

2. schimbător de trepte

ambreiaj

(pag. 30) şi

(cutie de viteze, pag. 33);

roţile propulsoare, cu pneuri, fie roţile din faţă, fie roţile din spate (pag. 39). Elementul esenţial al sistemului de propulsie este motorul, o maşină care transformă energia termică, în energie mecanică (mişcare de rotaţie). Puterea şi rotaţia arborelui motorului se transmit în ansamblul sistemului, până la roţile propulsoare.

Mijloc de comandă

- este oricare sistem de la bordul autoturismului cu care se realizează comenzi. Dintre acestea, următoarele sunt mijloacele principale de comandă:

1)

volanul,

(pentru direcţionare)

2)

pedala frânei,

(pentru frânare promptă)

3)

pedala de acceleraţie,

(pentru propulsare sau pentru frânare slabă)

4)

pedala ambreiajului,

(mai ales pentru pornirea lină)

5)

maneta schimbătorului,

(pentru propulsare sau pentru frânare slabă)

6)

comutatorul semnalizării intenţiei de a schimba direcţia de mers.

Amplasarea lor la bord se poate vedea în schiţa de la pag. 19. Mijloacele principale de comandă servesc pentru modificarea stării de mişcare sau de repaus (direcţie, viteză, pornire şi oprire). Alte mijloace de comandă au rol mai puţin semnificativ în deprinderea conducerii iar dispunerea lor la bord este diversă, după marca şi tipul autoturismului.

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

10

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

Ambreiajul

- un ansamblu complicat, conceput pentru comanda cuplării progresive a motorului cu schimbătorul, aşa încât la pornirea autoturismului de pe loc, roţile să înceapă lin pornirea. Când conducătorul ţine pedala ambreiajului apăsată, vezi imaginea de la pag. 31, ambreiajul este decuplat, şi motorul în funcţiune nu acţionează roţile propulsoare. Când conducătorul ridică progresiv piciorul de pe pedală începe cuplarea motorului cu schimbătorul, iar roţile încep propulsarea lină. Ansamblul acesta mai are încă două utilizări. La pag. 30 se arată principiul de funcţionare al ambreiajului iar utilizările, la pag. 32. Nu este profitabil să se insiste, ca începătorul să ştie construcţia acestui ansamblu. Schiţa de la pagina 31 simplifică întelegerea comandării şi funcţiunii lui.

Schimbătorul

- este denumirea cea mai potrivită cutiei de viteze, ori manetei ei de comandă. Trebuie precizat că termenul „cutie de viteze” este înşelător pentru începători. Cu acest ansamblu se schimbă trepte de demultiplicare a turaţiei motorului. Se montează şi pe alte maşini, cum sunt: strungul, raboteza, macaraua ş.a care folosesc motorul şi cutia de viteze pentru a realiza prelucrarea materialelor, ridicarea greutăţilor etc. Dar, autoturismul realizează viteză de deplasare iar denumirea „cutie de viteze” nu este nimerită, căci ne face să credem că aici este controlul vitezei. Nu! Viteza se comandă, în primul rând, reglând turaţia motorului cu pedala de acceleraţie ori frânând cu pedala frânei; ambele pedale sunt la piciorul drept. Trebuie să ştim însă că, legat de puterea mare cerută motorului la pornire ori în rampă, când autoturismul merge încet, schimbătorul ne creează posibilitatea să comandăm motorul a funcţiona cu turaţie mare, indiferent de viteza autoturismului (turaţie mare a motorului o treaptă inferioară a schimbătorului, aleasă de conducător turaţie mică la roţile cu pneuri). Schimbătorul facilitează motorului posibilitatea de a furniza putere, după condiţiile parcursului şi/sau după intenţia conducătorului. Cutia de viteze ar trebui să fie numită schimbătorul treptelor de demultiplicare a turaţiei motorului”, dar această denumire este prea lungă pentru a putea fi folosită. Multe autoturisme evoluate sunt dotate cu un schimbător automat. Modul lui de folosire este extrem de simplu la oricare model. Avantajul este că schimbarea treptei se realizează fără decizia şi fără intervenţia conducătorului. Autoturismele cu schimbător automat nu au pedala ambreiajului, iar deprinderea comenzii pornirii de pe loc nu cere exerciţii numeroase. Dezavantajele sunt preţul ridicat şi un consum de combustibil în plus. La ambele schimbătoare, o treaptă specială realizează mersul înapoi.

Roţile propulsoare

- Dintre cele patru roţi pe care rulează autoturismul, două roţi, cele din faţă

sau cele din spate, după modelul constructiv, sunt roţi propulsoare. Motorul antrenează roţile propulsoare, prin intermediul transmisiei, şi potrivit cu turaţia motorului, comandată de conducător, propulsează ori frânează autoturismul.

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

11

Exemple: autoturismele Dacia au propulsia la roţile din faţă. Autoturismele de teren au propulsia la roţile din spate, şi la nevoie se poate comanda ca şi roţile din faţă să fie roţi propulsoare, concomitent cu cele din spate (4x4

Forţa de propulsie:

- forţa de propulsie pentru deplasare este prezentată aici ca forţă aplicată de

roţile propulsoare, în planul drumului, când se rotesc antrenate de motor. Altfel spus, pneurile roţilor propulsoare aplică pe suprafaţa drumului o forţă motoare, împingând autoturismul. Pentru a obţine forţă mare, conducătorul foloseşte schimbătorul în treptele mici şi motorul în turaţie mare, la pornire, ori mergând

pe un drum în rampă, sau când intenţionează mărirea vitezei.

Aderenţa, forţa de aderenţă:

- Este considerată a avea însuşirile frecării dintre pneu şi drum. Apare ca

forţă de reacţie a suprafeţei drumului, la forţele aplicate de roţi, una dintre ele fiind forţa de propulsie. Aderenţa este sprijinul comenzilor propulsării, cum şi

a celorlalte comenzi de modificare a mişcării autoturismului (frânare şi

direcţionare). Aceste forţe sunt stăpânite de conducător cu comenzile principale. Aderenţa mare asigură conducătorul că roţile nu vor patina (derapa)

la măsurile de propulsare, frânare ori viraj, şi vor menţine autoturismul în

mişcare controlată. Dintre toate, frânarea transmite în planul drumului cea mai mare forţă comandată. Când frânează un începător surprins de pericol, forţa de frânare poate lua valori periculoase, fiindcă răspunsul aderenţei în acest caz, este limitat chiar pe drum asfaltat, uscat şi curat. Frânând puternic, începe alunecarea (deraparea) şi primejdia unui mers necontrolat. Mărimea aderenţei depinde de starea drumului şi a pneurilor:

).

drumul de asfalt bituminos sau de beton trebuie să fie curat şi uscat. Pe

drumurile asfaltate cu piatră cubică ori pe drumurile acoperite cu pietriş comprimat, pneurile găsesc o aderenţă mică; aceste drumuri nu sunt un teren sigur pentru conducere nici pe vreme bună;

indiferent pe ce drumuri conducem, pneurile trebuie să aibă presiunea

prescrisă iar amprentele lor să aibă formă pronunţată; să nu fie uzate.

Străbătând un sector umed sau murdar, îngheţat ori neasfaltat, aderenţa fiind mică, poate interveni deraparea, cu perturbarea efectului comenzilor. Pentru astfel de condiţii, mai ales pe drumurile cu gheaţă sau zăpadă, conducătorul trebuie să stăpânească altfel autoturismul. Va circula cu viteză mică, folosind treptele inferioare şi frânând numai prin reducerea turaţiei motorului. O frânare slabă, greu de realizat. Modul de a conduce se va baza pe convingerea că folosirea frânei de serviciu este periculoasă; cum vom vedea.

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

12

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

Deraparea:

- este înaintarea cu alunecare a autoturismului; o deplasare nesigură, periculoasă, când pneurile nu au aderenţă suficientă la suprafaţa drumului. Termenul aderenţă suficientă se referă la condiţiile normale ale deplasării pe drumuri asfaltate, curate şi uscate, unde mărimea aderenţei echilibrează forţele aplicate de pneu în locul de contact cu drumul (forţa de propulsie, forţa de frânare, forţa centrifugă a autoturismului care se deplasează în curbă, sau suma unora dintre aceste forţe), forţe controlate de conducător, prin comenzi. Traseul unui autoturism în derapare poate fi controlat numai de un conducător specializat, adică şcolarizat şi antrenat în acest sens, un pilot de raliu. Dificultatea este cu atât mai mare cu cât pe suprafaţa unui drum alunecos, aderenţa mică este neuniformă, iar autoturismul poate lua direcţii imprevizibile de la un moment la altul (pag. 54). În plus, controlul derapării se complică având în vedere nevoia schimbării modului de a comanda, potrivit modelului constructiv al autoturismului. Conducătorii auto evită deraparea (vezi mai sus).

Acceleraţia:

- este termenul prin care se înţelege mărirea valorii vitezei. Se foloseşte când

este vorba:

- fie despre mărirea valorii vitezei de deplasare a autoturismului,

- fie despre mărirea turaţiei motorului,

- fie despre pedala de acceleraţie, un sistem care intră în acţiune prin apăsarea ori slăbirea apăsării pedalei, comandând astfel, atât diverse turaţii ale motorului, cât şi, implicit, mărirea ori micşorarea valorii vitezei (micşorarea vitezei = frânarea = deceleraţie, termen teoretic).

Demarajul, demarare:

- uneori denumim astfel pornirea de pe loc, urmată de mărirea valorii vitezei,

iar alte ori, înseamnă mărirea valorii vitezei. În aceste situaţii, cum şi parcurgând un drum în rampă pronunţată, se cere motorului un efort deosebit. În alte situaţii, motorul satisface uşor solicitările. Demarajul se realizează comandând turaţie mare, şi se practică, începându-l într-o treaptă inferioară (vezi de exemplu, Depăşirea, pagina 116). Pe parcursul demarajelor, consumul de combustibil este excesiv.

Demarorul,

- ansamblul destinat pornirii motorului. Se compune din electromotor şi

dispozitivul lui automat, pentru cuplare şi decuplare la motor. Denumirea nu are legătură cu demarajul autoturismului. În loc de demaror se preferă denumirea de electromotor.

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

13

Ralanti:

- turaţia arborelui motorului în timpul funcţionării, dacă pedala de acceleraţie

nu este apăsată şi autoturismul staţionează. Este turaţia minimă de mers în gol a motorului, cca 850 rot/min. Funcţionând la ralanti, motorul dezvoltă putere mică, prea mică pentru a folosi la propulsare. Motoarele obişnuite se opresc dacă intră în sarcină când funcţionează la ralanti; spre deosebire de motoarele puternice, alimentate prin injecţie şi controlate de un ordinator.

Putere:

- este mărimea cu care se apreciază, câtă energie mecanică furnizează motorul

la diferite sarcini şi turaţii, în condiţii de labotator. Vorbind despre autoturism, ştim că el are nevoie de putere mare pentru a obţine repede viteza dorită. Vorbind despre un autocamion, ştim că el are nevoie de putere mare pentru a merge îndelungat în rampă, cu o încărcătură grea. Aceste două vehicule sunt dotate cu motoare de construcţie diferită, dar puterea lor nu diferă mult. Motorul autoturismului foloseşte puterea numai pe scurte perioade, iar motorul camionului rezistă bine la solicitări mari şi îndelungate.

Pe de altă parte, puterea nominală este o caracteristică a motorului. Puterea motorului se măsoară în "cai putere" (CP) ori mai rar, în kilowaţi (kw). (Un cal putere este ca măsură, puterea necesară ridicării într-o secundă, a greutăţii de 75 kg, la înălţimea de 1 m.) Noţiunile: putere şi turaţie, ne servesc pentru a simplifica discuţia asupra folosirii motorului de autoturism. Acesta este chemat rar şi pe perioade scurte să dezvolte putere mare. Solicitările mari, care obligă la consum excesiv de combustibil sunt următoarele:

demarajele (vezi Depăşirea, capitolul 6, paginile 114-116),

urcarea grăbită pe drumuri în rampă (vezi Urcarea rampelor, pagina 66),

menţinerea vitezei excesive (viteză nepermisă). In cursul solicitărilor de mai sus, conducătorul comandă prin apăsarea pedalei de acceleraţie, o turaţie mare de funcţionare, ceea ce mobilizează motorul să dezvolte putere mare. Trebuie să ştim că în alte momente ale funcţionării, chiar dacă se comandă o turaţie mare când solicitările sunt mici (de exemplu, drum în palier şi treaptă inferioară), motorul dezvoltă automat numai puterea necesară învingerii micilor rezistenţe de pe acel parcurs, şi consumă numai cantitatea corespunzătoare, mică de combustibil. Motoarele autoturismelor obişnuite au puteri nominale sub 100 CP dar multe modele, utilizate şi ele în mod frecvent, pot depăşi 250 CP. Autoturismele Dacia sunt dotate cu motoare în variante diverse, având puteri nominale între 54 şi 90 CP. S-a lansat şi o variantă de 105 CP. Performanţele motorului, necesare numai câteva secunde, la demaraj, pot fi o capcană pentru toţi conducătorii, dar mai ales pentru începători.

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

14

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

ţ iile conducerii autoturismului exercitii@ciolac.com DEPRINDEREA CONDUCERII Deprinderile se formeaz ă prin ş
ţ iile conducerii autoturismului exercitii@ciolac.com DEPRINDEREA CONDUCERII Deprinderile se formeaz ă prin ş

DEPRINDEREA

CONDUCERII

autoturismului exercitii@ciolac.com DEPRINDEREA CONDUCERII Deprinderile se formeaz ă prin ş colarizare, ţ intind

Deprinderile se formează prin şcolarizare, ţintind spre două obiective:

1) - Învăţarea şi aplicarea prevederilor legislaţiei rutiere, ceea ce constituie scopul principal al pregătirii. Înainte de a începe exerciţiile, conducerea autoturismului poate să pară

o activitate deconectantă, dacă nu avem în vedere, mai întâi, nevoia de a

îndeplini un număr mare de obligaţii. Deprinzând conducerea, cei tineri vor avea prilejul să-şi consolideze interesul pentru respectarea strictă a prevederilor legii. Circulaţia rutieră (drumurile, vehiculele, traficul, conducerea) cunoaşte un imens şir de experienţe incomode, neplăcute ori cu urmări grave, suferite de participanţii la trafic. Astfel, privitor la conducere, legea rutieră este un ansamblu de reguli necesar obligatorii pentru executarea oricărei manevre şi a oricărui pas pe drumul public. Scopul principal al instruirii este deprinderea de a aplica, fără discriminări, regulile de conducere.

2) - Stăpânirea deplasării autoturismului. Exerciţiile formează, atât atenţia specializată pentru asigurare (pag. 16), cât şi capacitatea de a comanda:

direcţia,

viteza

semnalizarea intenţiei de schimbare a direcţiei de mers.

şi

Instructorul urmăreşte, în primul rând, ca începătorul să aplice strict prevederile învăţate, iar pentru atingerea celui de al doilea obiectiv, are în vedere:

a) Deprinderea coordonării comenzilor principale. Această preocupare are scopul stăpânirii autoturismului pentru o deplasare lină. Pe un drum în aliniament, dacă se folosesc comenzi nuanţate, iar execuţia lor este îngrijită, se poate realiza uşor o deplasare confortabilă, chiar circulând cu viteză, la limita legală maximă. Pe de altă parte, executarea manevrelor, alt

mod de mişcare, ţine de stăpânirea mersului foarte încet, cu viraje strânse, ceea

ce se deprinde cu greutate. La fiecare pas, conducătorul coordonează comenzile pentru un mers corespunzător soluţiei pe care a ales-o potrivit Regulamentului. Este necesar să-şi concentreze atenţia continuu (pag. 16) pentru a regla progresiv deplasarea autoturismului, şi a urmări permanent efectul comenzilor. El trebuie să ştie că aprecierile favorabile sunt în legătură cu preocuparea conducătorului de a transporta confortabil călătorii şi a le lăsa impresia deplinei siguranţe. De

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

15

aceea, nu îşi va asuma nici cele mai mici riscuri, şi nu va încerca să demonstreze sportivitate ori profesionalism, ceea ce ar pune călătorii sub ameninţarea unor împrejurări neplăcute.

Aşadar, este necesar să adoptăm o manieră calmă de conducere, realizând modificări line ale mişcării autoturismului, prin "comenzi blânde" la schimbarea direcţiei de mers, şi la reglarea vitezei, oferind astfel călătorilor un climat de siguranţă şi confort.

Spre deosebire de modul de a conduce calm, conducerea pripită, neglijentă ori sportivă, nelinişteşte pe oricare călător. Ştiind aceasta, vom exersa astfel încât să asigurăm un climat confortabil în timpul deplasării, şi să ştigăm încrederea unor însoţitori ipotetici care ne urmăresc intenţiile. In cele mai multe cazuri, exersarea cu această orientare duce la rezultate bune. Este evident că pentru a oferi siguranţă şi climat confortabil călătorilor, conducătorul trebuie să-şi formeze deprinderea executării corecte a comenzilor. Insistând însă cu aceasta, unii sunt tentaţi, până la urmă să greşească, lăsându-se fermecaţi de plăcerea conducerii, în dauna concentrării atenţiei la aplicarea regulilor de circulaţie. Greşeala trebuie reprimată, altfel, conducerea devine un amuzament, ceea ce este periculos pe drumul public.

Începătorul va deprinde mijloace de a conduce care nu îngrijorează călătorii. El nu se va implica în evenimente rutiere şi va lua măsuri mai sigure decât cele care ar putea să-l dezvinovăţească în situaţiile cu final neplăcut.

b) Dobândirea unor priceperi şi automatisme la folosirea mijloacelor

principale de comandă facilitează concentrarea atenţiei, atât în vederea

respectării regulilor de circulaţie, cât şi în vederea asigurării.

Datorită unei practici special orientate şi niciodată datorită aptitudinilor începătorului, unele reacţii reuşite sunt urmarea dobândirii unor automatisme. Totuşi, comenzile de tipul celor calificate în vorbirea curentă drept „reflexe” pot fi nepotrivite cu situaţiile surprinzătoare întâlnite pe drum (vezi, de pildă: „Frânarea este comanda de siguranţă a deplasării”, pag. 24). De aceea, atenţia trebuie susţinută, atât de respectarea consecventă a legislaţiei rutiere, cât şi de formarea unor deprinderi cu posibilităţi de prevenire, aşa cum vom vedea.

c) Specializarea atenţiei.

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

16

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

ţ iile conducerii autoturismului exercitii@ciolac.com SPECIALIZAREA ATEN Ţ IEI CONDUC Ă TORULUI - ASIGURAREA
ţ iile conducerii autoturismului exercitii@ciolac.com SPECIALIZAREA ATEN Ţ IEI CONDUC Ă TORULUI - ASIGURAREA

SPECIALIZAREA ATENŢIEI CONDUCĂTORULUI - ASIGURAREA

SPECIALIZAREA ATEN Ţ IEI CONDUC Ă TORULUI - ASIGURAREA Mergând la volan, conduc ă torul nu

Mergând la volan, conducătorul nu priveşte spaţiul drumului ca un pieton ori ca un călător din vehicul. Atenţia lui este formată pentru a îndeplini concomitent mai multe obligaţii care depind de situaţia existentă pe drum, şi de deplasarea autoturismului în acel moment. El reuşeşte să nu accepte, în acest timp, alte solicitări interesante. Pe de altă parte, se poate spune că mergând cu un conducător care se arată preocupat de aspecte care nu privesc circulaţia, călătorii se simt abandonaţi în nesiguranţă.

1) După cum veţi observa, pentru specializarea atenţiei se cere formarea capacităţii conducătorului de a recepta condiţiile existente pe drumul public, de a analiza mişcarea autoturismului propriu şi a celorlalţi participanţi la trafic, cum şi de a anticipa efectul acestor mişcări. Începătorul se va deprinde să-şi creeze situaţii favorabile concentrării atenţiei, de pildă, reducând viteza în situaţiile cerute de Regulament, refuzând să urmărească scene care nu privesc răspunderea conducerii, şi învăţând să selecteze imediat elementele specifice locului pe care îl străbate. Analizând starea acestor elemente, el va avea în vedere că desfăşurarea ulterioară a mişcării altor participanţi la trafic poate avea efecte surprinzătoare. Scopul analizei este asigurarea, o măsură permanent obligatorie. În mod deosebit, asigurarea precede şi însoţeşte toate manevrele sau modificările mişcării.

2) La deprinderile arătate se adaogă formarea capacităţii de a aplica prevederile legale potrivite împrejurărilor, şi a decide modul de conducere. În cursul exerciţiilor se sistematizează din punct de vedere practic prevederile, astfel că începătorul devine apt să selecteze pe cele ce se aplică segmentului de traseu străbătut, şi să le asambleze în schema practică potrivită, deja exersată. Subliniem că în legislaţie, prevederile sunt prezentate după principii juridice. Conducătorul însă, le foloseşte sistematizate practic.

Se mai cere, desigur, specializarea atenţiei în mânuirea mijloacelor

principale de comandă, adică a:

3)

1. volanului

pentru modificarea direcţiei, pentru modificarea vitezei, pentru modificarea vitezei, pentru modificarea vitezei, pentru modificarea vitezei

2. pedalei frânei

3. pedalei de acceleraţie

4. pedalei ambreiajului

5. manetei schimbătorului

6. comutatorului semnalizării intenţiei schimbării direcţiei de mers.

şi, a

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

exercitii@ciolac.com

17

Atenţia are calitatea de a fi distributivă. Conducând, şoferul se concentrează, de la o clipă la alta, potrivit experienţei sale, spre o preocupare hotărâtă de el, momentan, ca fiind cea mai activă, dar are în vedere, tot din experienţă, alte preocupări importante legate de măsurile ce se iau potrivit cu locul străbătut. Aceste preocupări deja le-a selectat, şi le va conecta la timp (vezi pag. 38). Rareori condiţiile conducerii în siguranţă îi permit scurte relaxări ori participarea superficială la discuţii iniţiate de călători. Considerăm aici că atenţia conducătorului este distributivă numai în raport cu solicitările conducerii, şi că se exclud alte preocupări. Interzicerea folosirii telefonului, de către conducător în timpul mersului, este temeinic justificată, atât de limitarea capacităţii şoferului de a comanda volanul cât vorbeşte la telefon, dar totodată, de limitarea concentrării atenţiei specializate.

Exersând potrivit situaţiilor tipice arătate în capitolele 6 şi 7, cum şi în alte locuri specifice localităţii, începătorul clarifică, mai întâi, sistematizarea obligaţiilor ce îi revin în acele cazuri. Înainte de a parcurge o intersecţie cu dificultăţi, el îşi imaginează, sau chiar desenează o schiţă sumară cu traseele uzitate acolo. Locurile dificile se parcurg în siguranţă dacă traseul a fost analizat anterior.

Începătorul se va mobiliza mereu la măsurile necesare pentru a nu

produce vreun prejudiciu (nici o zgârietură pe vehicule

ori vreo atingere

integrităţii persoanelor. Spre această ţintă se vor focaliza, în cele din urmă, atenţia şi scopul exerciţiilor.

)

În primul rând, pentru formarea deprinderii de a conduce

autoturismul este necesar studiul, cum şi cunoaşterea legislaţiei rutiere. Restul preocupărilor nu sunt studiu. Sunt informaţii generale şi exerciţii la volan.

Exersând conducerea, se va deprinde demonstrarea cunoaşterii şi

aplicării prevederilor la fiecare pas, indiferent de împrejurări.

După o practică de cel puţin un an, conducătorul câştigă o sumă

de deprinderi care garantează conducerea sigură şi competentă. Exerciţiile, şi aplicarea îndelungată a elementelor teoretice cu care s-a informat, se concretizează acum în gesturile simple ale comenzilor

profesional executate.

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

18

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

http://exercitii.ciolac.com

Capitolul II

MIJLOACELE PRINCIPALE DE COMANDĂ

Chestiuni teoretice Stăpânirea deplasării autoturismului cu mijloacele principale de comandă

St ă pânirea deplas ă rii autoturismului cu mijloacele principale de comand ă Februarie 2007 CopyRo

Februarie 2007

CopyRo martie 2005

ing. Ilie Ciolac

Exerciţiile conducerii autoturismului

http://exercitii.ciolac.com

19

S tăpânirea deplasării maşinii se poate reprezenta într-un sistem. Elementele schemei lui sunt ansamblele comandate principale (mecanismul de direcţie, frâna, sistemul de propulsie şi instalaţia de

semnalizare a intenţiei schimbării direcţiei de mers), mijloacele principale de comandă corespunzătoare, precum şi componentele atenţiei îndreptate către comenzile de modificare a stării de mişcare, ori de oprirea maşinii. Atenţia stă la baza sistemului. Aşadar, în ceea ce priveşte stăpânirea deplasării, dacă atenţia are scăpări suntem îndreptăţi